❍ MANCĂ, ‡ MAMCĂ (pl. -ce) sf. Mold. Bucov. Doică: aceasta se înțelege și spre mamce, carele apleacă prunci mici (PRV.-LP.); această poroganie o spun mancele copiilor, cînd încep ei a pricepe și a vorbi (SB.); cîntă cu limba scoasă pentru stăpînul său o mancă (GRIG.) [rut. m a m k a].