major, -ă adj., s.m. I adj. 1 (jur.; în opoz. cu „minor”; despre oameni) <înv.> vârstnic. Tânărul, fiind major, devine moștenitorul în fapt al părinților lui decedați. 2 adânc, capital², cardinal, chintesențial, considerabil, crucial, decisiv, esențial, fundamental, hotărâtor, important, însemnat, mare¹, organic, primordial, profund, radical, serios, structural, substanțial, vital, <rar> temeinic, <fig.> puternic, <fig.; rar> cumpănitor, nodal. În ultimii ani au avut loc prefaceri majore în societate. 3 (muz.; în opoz. cu „minor”; despre ton, interval acord etc.) dur. Do major. II s.m. (milit.) plutonier-major. Majorul este cel mai mare grad în ierarhia subofițerilor.