Definiția cu ID-ul 501955:


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

loví (lovésc, lovít), vb.1. A ataca, a se năpusti. – 2. A izbi, a da lovituri. – 3. A biciui, a bate cu, a pedepsi. – 4. (Refl.) A se ciocni. – 5. (Refl.) A coincide, a se armoniza. – 6. (Refl.) A se pune de acord, a se învoi. Sl. loviti „a prinde, a apuca” (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Moklosich, Lexicon, 342; Cihac, II, 177; Berneker 735; Conev 94), cf. bg. lovjă „a apuca”. Pentru semantism, cf. Șeineanu, Semasiol., 167 și Skok, Dacor., IX, 216. Der. loavă, s. f. (Olt., noroc, coincidență fericită); loveală, s. f. (înv., lovitură); loviște, s. f. (vîrtej, cuvînt înv., din sl. lovište „îngrăditură, parc de vînătoare”; sensul rom., numai la Dosoftei, pare să fie o improprietate); lovitură, s. f. (izbitură; chilipir). După Conev 37, loavă provine direct din bg. lov „lovitură”.