HĂTCĂI, hătcăiesc, vb. IV. Tranz. (Mold.) A huidui. A ajuns din urmă pe feciorii Gîrbovului, a dat cu paloșul numai o dată și i-a lăsat să se ducă înainte cu capul, iar trupul a rămas în medean. Îndată s-au grămădit în jur noroadele, hătcăind leșul. SADOVEANU, N. P. 398. – Variantă: hîtcîi (ȘEZ. V 41) vb. IV.