6 intrări

31 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

halit1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: hali] (Fam) 1 Șterpelire. 2 (Fig) Păcălire. 3 Halire (3). 4 (Pex) Mâncare. 5 (Reg) Halire (5).

halit3, ~ă a [At: CHEST. VIII, 99/1 / Pl: ~iți, ~e / E: hali] (Fam) 1 (D. obiecte) Șterpelit. 2 (Fig; d. oameni) Păcălit. 3 Înghițit cu lăcomie. 4 (Pex) Mâncat. 5 (D. minge) Aruncat cuiva.

halit2 sn [At: LTR / Pl: ~uri / E: ger Halit] (Glg) Minereu compus din clorură de sodiu, care formează depozite sedimentare groase împreună cu șisturile argiloase Si: gemă, sare.

HALÍT2 s. n. Sare gemă. – Din fr. halite.

HALÍT2 s. n. Sare gemă. – Din fr. halite.

HALÍT1 s. n. (Fam.) Faptul de a hali.V. hali.

HALÍT1 s. n. (Fam.) Faptul de a hali.V. hali.

HALÍT s.n. (Geol.) Mineral compus din clorură de sodiu, care formează depozite sedimentare groase împreună cu șisturile argiloase; sare gemă. [< germ. Halit, cf. gr. hals – sare].

HALÍT s. n. sare gemă. (< fr. halite)

hali2 vt [At: CREANGĂ, P. 145 / V: hăli / Pzi: ~lesc / E: rrm hal] (Fam) 1 A șterpeli. 2 (Fig) A se lăsa păcălit. 3 A înghiți cu lăcomie. 4 (Pex) A mânca. 5 (Reg) A arunca mingea cuiva.

HALÍ, halesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A mânca (repede și cu lăcomie). – Din țig. halo.

HALÍ, halesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A mânca (repede și cu lăcomie). – Din țig. halo.

HALÍ, halesc, vb. IV. Tranz. (Familiar; și în forma hăli) A mînca (repede și lacom); a înșfăca cu lăcomie, a înghiți. Vede... un boț de mămăligă. Atunci bucuria dracului! o dat-o și hălește și nu zice nemica. CREANGĂ, P. 145. – Variantă: hălí vb. IV.

A HALÍ ~ésc intranz. fam. A consuma hrană pentru a-și menține existența; a mânca. /<țig. halo

A HĂLÍ ~ésc tranz. pop. 1) A lovi puternic (cu ceva). 2) A mânca repede, cu lăcomie. /<ngr. galiti

hălì v. Mold. 1. a prinde mingea în sbor; 2. a apuca repede: odată și hălește mămăliga CR. [Ceh. HALITI, a aruncà mingea, termen de joc cu sensul generalizat].

halésc v. tr. (cp. cu vsl. galiti, a sălta, cu rut. halíti-sĕa, a se grăbi, și cu țig. hal, mănîncă). Fam. Fur, șterpelesc. (E o expresiune luată, probabil, de la jocu halea-malea și se întrebuințează foarte des cînd e vorba de Țiganĭ). Arunc mingea ca s’o lovească cel ce ține filca (în Cța ulesc).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

halít (mâncat, sare gemă) s. n.

halí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. halésc, imperf. 3 sg. haleá; conj. prez. 3 să haleáscă

halí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. halésc, imperf. 3 sg. haleá; conj. prez. 3 sg. și pl. haleáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

HALÍ vb. v. consuma, mânca.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

halí (halésc, halít), vb. – A mînca, a înfuleca, a se ghiftui. Țig. ha-, part. halo „a mînca” (Vasiliu, GS, VII, 116; Graur 159; Juilland 166). – Der. haleală, s. f. (mîncare); halap, s. m. (mîncău); halie, s. f. (foame); haleaos, s. n. (mîncare); halos, adj. (mîncău); nehalit, adj. (flămînd). Cf. țig. sp. jalar „a mînca”, jallipen „mîncare” (Besses 92; Claveria 126). Sînt cuvinte familiare sau de arg.

hălí (-lésc, -ít), vb.1. A lua, a pune mîna pe. – 2. A arunca (mingea). Origine incertă. Dicționarele, fără nici o explicație pe care s-o cunoaștem, confundă acest cuvînt cu cel anterior, ceea ce nu pare posibil (hăli circulă numai în Mold. și hali mai ales în Munt.; nu se spune niciodată hali pentru sensurile lui hăli, nici invers; și, în sfîrșit, trecerea semantică de la „a mînca” la „a arunca” pare dificil de explicat). Pare a fi vorba de un cuvînt sl. (Cihac, II, 133; DAR; Candrea), cf. rut. chałyty sja „a se grăbi”, pol. galić „a arunca mingea”, din sl. galiti „a sări”.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

halit, (engl.= halite) NaCl, s. cubic. Min. cu habitus izometric, cubic, rar octaedric, concentrat sub formă de mase granulare, cruste, eflorescențe; este incolor sau colorat alocromatic în nuanțe foarte variate. Are clivaj perfect, spărtură concoidală, luciu sticlos și D = 2. În natură, se formează prin procese exogene, chimice, în urma precipitării din soluții hipersaline (în zone lagunare, dom. sabkha etc.) și prin sublimarea volatilelor din fumarolele vulcanice. În România, intră în constituția dep. de evaporite, care au o răspândire largă la nivelul Mioc. din Baz. Transilvaniei (Praid, Ocna Sibiu, Ocna Mureș etc.) și din avanfosa carpatică unde formează acumulări → diapire, în zona subcarpatică (cu exploatări importante la Cacica, Târgu Ocna, Slănic, Ocnele Mari etc.). Sin. sare gemă.

halí, halésc, vb. IV (pop.) 1. a fura, a șterpeli. 2. a înghiți repede și lacom; a mânca, a hălpăcăi. 3. (la jocul cu mingea) a arunca și prinde mingea (cuiva). 4. a bate (pe cineva).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

hali, halesc v. t. 1. a mânca (mai ales lacom și repede) 2. (fig.) a prinde, a captura. 3. (fig.) a învinge.

hăli, hălesc v. t. (intl.) a fura.

nu halesc! expr. (înv.) nu mă las trișat (la jocul de cărți)!

Intrare: halit (halire)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • halit
  • halitul
  • halitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • halit
  • halitului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: halit (part.)
halit1 (part.) participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • halit
  • halitul
  • halitu‑
  • hali
  • halita
plural
  • haliți
  • haliții
  • halite
  • halitele
genitiv-dativ singular
  • halit
  • halitului
  • halite
  • halitei
plural
  • haliți
  • haliților
  • halite
  • halitelor
vocativ singular
plural
Intrare: halit (sare)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • halit
  • halitul
  • halitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • halit
  • halitului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: hali (lovi)
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • hali
  • halire
  • halit
  • halitu‑
  • halind
  • halindu‑
singular plural
  • halește
  • haliți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • halesc
(să)
  • halesc
  • haleam
  • halii
  • halisem
a II-a (tu)
  • halești
(să)
  • halești
  • haleai
  • haliși
  • haliseși
a III-a (el, ea)
  • halește
(să)
  • halească
  • halea
  • hali
  • halise
plural I (noi)
  • halim
(să)
  • halim
  • haleam
  • halirăm
  • haliserăm
  • halisem
a II-a (voi)
  • haliți
(să)
  • haliți
  • haleați
  • halirăți
  • haliserăți
  • haliseți
a III-a (ei, ele)
  • halesc
(să)
  • halească
  • haleau
  • hali
  • haliseră
Intrare: hali (mânca)
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • hali
  • halire
  • halit
  • halitu‑
  • halind
  • halindu‑
singular plural
  • halește
  • haliți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • halesc
(să)
  • halesc
  • haleam
  • halii
  • halisem
a II-a (tu)
  • halești
(să)
  • halești
  • haleai
  • haliși
  • haliseși
a III-a (el, ea)
  • halește
(să)
  • halească
  • halea
  • hali
  • halise
plural I (noi)
  • halim
(să)
  • halim
  • haleam
  • halirăm
  • haliserăm
  • halisem
a II-a (voi)
  • haliți
(să)
  • haliți
  • haleați
  • halirăți
  • haliserăți
  • haliseți
a III-a (ei, ele)
  • halesc
(să)
  • halească
  • haleau
  • hali
  • haliseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • hăli
  • hălire
  • hălit
  • hălitu‑
  • hălind
  • hălindu‑
singular plural
  • hălește
  • hăliți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • hălesc
(să)
  • hălesc
  • hăleam
  • hălii
  • hălisem
a II-a (tu)
  • hălești
(să)
  • hălești
  • hăleai
  • hăliși
  • hăliseși
a III-a (el, ea)
  • hălește
(să)
  • hălească
  • hălea
  • hăli
  • hălise
plural I (noi)
  • hălim
(să)
  • hălim
  • hăleam
  • hălirăm
  • hăliserăm
  • hălisem
a II-a (voi)
  • hăliți
(să)
  • hăliți
  • hăleați
  • hălirăți
  • hăliserăți
  • hăliseți
a III-a (ei, ele)
  • hălesc
(să)
  • hălească
  • hăleau
  • hăli
  • hăliseră
Intrare: hălit (part.)
hălit participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hălit
  • hălitul
  • hălitu‑
  • hăli
  • hălita
plural
  • hăliți
  • hăliții
  • hălite
  • hălitele
genitiv-dativ singular
  • hălit
  • hălitului
  • hălite
  • hălitei
plural
  • hăliți
  • hăliților
  • hălite
  • hălitelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

halit (halire)

  • 1. familiar Faptul de a hali.
    surse: DEX '98 DEX '09

etimologie:

  • vezi hali
    surse: DEX '98 DEX '09

halit (sare)

  • 1. Mineral compus din clorură de sodiu, care formează depozite sedimentare groase împreună cu șisturile argiloase; sare gemă.
    surse: DEX '09 DN

etimologie:

hali lovi) hali

  • 1. popular A lovi puternic (cu ceva).
    surse: NODEX sinonime: lovi

etimologie:

hali (mânca) hăli

  • 1. familiar A mânca (repede și cu lăcomie).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: consuma (întrebuința) mânca un exemplu
    exemple
    • Vede... un boț de mămăligă. Atunci bucuria dracului! o dat-o și hălește și nu zice nemica. CREANGĂ, P. 145.
      surse: DLRLC

etimologie: