6 intrări

31 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile

halit1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: hali] (Fam) 1 Șterpelire. 2 (Fig) Păcălire. 3 Halire (3). 4 (Pex) Mâncare. 5 (Reg) Halire (5).

halit3, ~ă a [At: CHEST. VIII, 99/1 / Pl: ~iți, ~e / E: hali] (Fam) 1 (D. obiecte) Șterpelit. 2 (Fig; d. oameni) Păcălit. 3 Înghițit cu lăcomie. 4 (Pex) Mâncat. 5 (D. minge) Aruncat cuiva.

halit2 sn [At: LTR / Pl: ~uri / E: ger Halit] (Glg) Minereu compus din clorură de sodiu, care formează depozite sedimentare groase împreună cu șisturile argiloase Si: gemă, sare.

HALÍT2 s. n. Sare gemă. – Din fr. halite.

HALÍT2 s. n. Sare gemă. – Din fr. halite.

HALÍT1 s. n. (Fam.) Faptul de a hali.V. hali.

HALÍT1 s. n. (Fam.) Faptul de a hali.V. hali.

HALÍT s.n. (Geol.) Mineral compus din clorură de sodiu, care formează depozite sedimentare groase împreună cu șisturile argiloase; sare gemă. [< germ. Halit, cf. gr. hals – sare].

HALÍT s. n. sare gemă. (< fr. halite)

hali2 vt [At: CREANGĂ, P. 145 / V: hăli / Pzi: ~lesc / E: rrm hal] (Fam) 1 A șterpeli. 2 (Fig) A se lăsa păcălit. 3 A înghiți cu lăcomie. 4 (Pex) A mânca. 5 (Reg) A arunca mingea cuiva.

HALÍ, halesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A mânca (repede și cu lăcomie). – Din țig. halo.

HALÍ, halesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A mânca (repede și cu lăcomie). – Din țig. halo.

HALÍ, halesc, vb. IV. Tranz. (Familiar; și în forma hăli) A mînca (repede și lacom); a înșfăca cu lăcomie, a înghiți. Vede... un boț de mămăligă. Atunci bucuria dracului! o dat-o și hălește și nu zice nemica. CREANGĂ, P. 145. – Variantă: hălí vb. IV.

halí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. halésc, imperf. 3 sg. haleá; conj. prez. 3 să haleáscă

HALÍ vb. v. consuma, mânca.

halí (halésc, halít), vb. – A mînca, a înfuleca, a se ghiftui. Țig. ha-, part. halo „a mînca” (Vasiliu, GS, VII, 116; Graur 159; Juilland 166). – Der. haleală, s. f. (mîncare); halap, s. m. (mîncău); halie, s. f. (foame); haleaos, s. n. (mîncare); halos, adj. (mîncău); nehalit, adj. (flămînd). Cf. țig. sp. jalar „a mînca”, jallipen „mîncare” (Besses 92; Claveria 126). Sînt cuvinte familiare sau de arg.

hălí (-lésc, -ít), vb.1. A lua, a pune mîna pe. – 2. A arunca (mingea). Origine incertă. Dicționarele, fără nici o explicație pe care s-o cunoaștem, confundă acest cuvînt cu cel anterior, ceea ce nu pare posibil (hăli circulă numai în Mold. și hali mai ales în Munt.; nu se spune niciodată hali pentru sensurile lui hăli, nici invers; și, în sfîrșit, trecerea semantică de la „a mînca” la „a arunca” pare dificil de explicat). Pare a fi vorba de un cuvînt sl. (Cihac, II, 133; DAR; Candrea), cf. rut. chałyty sja „a se grăbi”, pol. galić „a arunca mingea”, din sl. galiti „a sări”.

A HALÍ ~ésc intranz. fam. A consuma hrană pentru a-și menține existența; a mânca. /<țig. halo

A HĂLÍ ~ésc tranz. pop. 1) A lovi puternic (cu ceva). 2) A mânca repede, cu lăcomie. /<ngr. galiti

halí, halésc, vb. IV (pop.) 1. a fura, a șterpeli. 2. a înghiți repede și lacom; a mânca, a hălpăcăi. 3. (la jocul cu mingea) a arunca și prinde mingea (cuiva). 4. a bate (pe cineva).

arată toate definițiile

Intrare: halit (halire)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • halit
  • halitul
  • halitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • halit
  • halitului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: halit (part.)
halit1 (part.) participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • halit
  • halitul
  • halitu‑
  • hali
  • halita
plural
  • haliți
  • haliții
  • halite
  • halitele
genitiv-dativ singular
  • halit
  • halitului
  • halite
  • halitei
plural
  • haliți
  • haliților
  • halite
  • halitelor
vocativ singular
plural
Intrare: halit (sare)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • halit
  • halitul
  • halitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • halit
  • halitului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: hali (lovi)
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • hali
  • halire
  • halit
  • halitu‑
  • halind
  • halindu‑
singular plural
  • halește
  • haliți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • halesc
(să)
  • halesc
  • haleam
  • halii
  • halisem
a II-a (tu)
  • halești
(să)
  • halești
  • haleai
  • haliși
  • haliseși
a III-a (el, ea)
  • halește
(să)
  • halească
  • halea
  • hali
  • halise
plural I (noi)
  • halim
(să)
  • halim
  • haleam
  • halirăm
  • haliserăm
  • halisem
a II-a (voi)
  • haliți
(să)
  • haliți
  • haleați
  • halirăți
  • haliserăți
  • haliseți
a III-a (ei, ele)
  • halesc
(să)
  • halească
  • haleau
  • hali
  • haliseră
Intrare: hali (mânca)
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • hali
  • halire
  • halit
  • halitu‑
  • halind
  • halindu‑
singular plural
  • halește
  • haliți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • halesc
(să)
  • halesc
  • haleam
  • halii
  • halisem
a II-a (tu)
  • halești
(să)
  • halești
  • haleai
  • haliși
  • haliseși
a III-a (el, ea)
  • halește
(să)
  • halească
  • halea
  • hali
  • halise
plural I (noi)
  • halim
(să)
  • halim
  • haleam
  • halirăm
  • haliserăm
  • halisem
a II-a (voi)
  • haliți
(să)
  • haliți
  • haleați
  • halirăți
  • haliserăți
  • haliseți
a III-a (ei, ele)
  • halesc
(să)
  • halească
  • haleau
  • hali
  • haliseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • hăli
  • hălire
  • hălit
  • hălitu‑
  • hălind
  • hălindu‑
singular plural
  • hălește
  • hăliți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • hălesc
(să)
  • hălesc
  • hăleam
  • hălii
  • hălisem
a II-a (tu)
  • hălești
(să)
  • hălești
  • hăleai
  • hăliși
  • hăliseși
a III-a (el, ea)
  • hălește
(să)
  • hălească
  • hălea
  • hăli
  • hălise
plural I (noi)
  • hălim
(să)
  • hălim
  • hăleam
  • hălirăm
  • hăliserăm
  • hălisem
a II-a (voi)
  • hăliți
(să)
  • hăliți
  • hăleați
  • hălirăți
  • hăliserăți
  • hăliseți
a III-a (ei, ele)
  • hălesc
(să)
  • hălească
  • hăleau
  • hăli
  • hăliseră
Intrare: hălit (part.)
hălit participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hălit
  • hălitul
  • hălitu‑
  • hăli
  • hălita
plural
  • hăliți
  • hăliții
  • hălite
  • hălitele
genitiv-dativ singular
  • hălit
  • hălitului
  • hălite
  • hălitei
plural
  • hăliți
  • hăliților
  • hălite
  • hălitelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

halit (halire)

  • 1. familiar Faptul de a hali.
    surse: DEX '98 DEX '09

etimologie:

  • vezi hali
    surse: DEX '98 DEX '09

halit (sare)

  • 1. Mineral compus din clorură de sodiu, care formează depozite sedimentare groase împreună cu șisturile argiloase; sare gemă.
    surse: DEX '09 DN

etimologie:

hali lovi) hali

  • 1. popular A lovi puternic (cu ceva).
    surse: NODEX sinonime: lovi

etimologie:

hali (mânca) hăli

  • 1. familiar A mânca (repede și cu lăcomie).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: consuma (întrebuința) mânca un exemplu
    exemple
    • Vede... un boț de mămăligă. Atunci bucuria dracului! o dat-o și hălește și nu zice nemica. CREANGĂ, P. 145.
      surse: DLRLC

etimologie: