GRINDĂ (pl. -inzi) sf. 1 💒 Lemn lung și gros, cioplit în patru muchii, întrebuințat la clădirea casei, în spec. la tavan și pe care se razimă acoperișul (🖼 2469 și 935 C. 13): de grinda groasă din mijlocul tavanului atîrna un crîmpeiu de ață (DLVR.); pr. anal.: ~ de fier, întrebuințată la clădirile mari, moderne ¶ 2 O parte a teascului [vsl. greda].