FUND², funduri, s. n. 1. Partea de jos a unui vas, formînd baza lui; cantitate rămasă în această parte. ♦ Parte (mobilă) care formează baza sau capacul unui butoi sau al altui recipient. ♦ Taler de lemn pe care se răstoarnă mămăliga, se toacă zarzavatul etc. 2. Partea de jos, închisă, a unei cavități naturale; limita de jos. ◊ Expr. A se da la fund = a) a se lăsa în adîncul apei, a se cufunda; b) a dispărea din viața publică, a se retrage; c) a se ascunde pentru a scăpa de sub urmărire. ♦ Partea cea mai depărtată (considerată în linie orizontală) a unui loc. ◊ Expr. Fundul-fundului = punct foarte depărtat; extremitate. ♦ (Cu determinări indicînd o regiune) Punct foarte depărtat de un centru politic sau cultural. ♦ Partea dinapoi a unui vehicul. 3. Partea unor obiecte confecționate care se opune deschizăturii. Fundul buzunarului. ◊ Sac fără fund = a) om lacom, nesățios; b) loc unde se găsește întotdeauna ceva, unde nu se epuizează ceea ce se află acolo. ♦ Partea de deasupra a unui acoperămînt de cap. Căciulă. . . cu fundul turtit (SADOVEANU). 4. (Reg., rar) Pielea cea mai groasă de pe spinarea unui animal. – Lat. fundus.