FULGERA, fulger, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se produce fulgere în atmosferă. ◊ Expr. (Despre oameni; și la pers. 1) A tuna și a fulgera = a face scandal, a trînti și a bufni. 2. Intranz. Fig. A scînteia, a luci, a sclipi (ca un fulger). ♦ A se ivi sau a trece repede (ca fulgerul). 3. Tranz. Fig. A izbi pe cineva doborîndu-l cu o lovitură repede și puternică. ♦ A arunca asupra cuiva o privire iute și tăioasă, a țintui, a străpunge cu privirea. – Lat. fulgerare (= fulgurare).