FASCÍSM (< it., fr.; {s} lat. fasciae „mănunchi de nuiele”) s. n. Ideologie și regim politic apărute în Europa după primul război mondial, în condițiile declanșării unor crize economice și sociale, precum și al imposibilității guvernanților de a-și menține și exercita puterea cu mijloace parlamentare. Organizatoric, f. a apărut mai întâi în Italia (1919), sub forma „fasciilor”, mișcare ce a avut în frunte pe Benito Mussolini, care, în 1922, a preluat puterea și a instaurat regimul fascist. Partide și regimuri fasciste sau de tip fascist au luat ființă și au fost instaurate în Germania, Japonia, Portugalia, Spania și în unele țări din centrul și estul Europei, îmbrăcând forme specifice, „naționale”. Devenind ideologie oficială a mai multor state, s-a caracterizat prin: naționalism extremist, misticism, violență, cultul forței, intoleranță față de alte partide sau mișcări politice, mai ales a celor de extremă stângă; a presupus existența unor partide puternic centralizate, cu o largă bază socială conduse de lideri charismatici, supunerea necondiționată față de voința acestora, tendința de monopolizare a tuturor sferelor vieții sociale, promovarea rasismului, în forma antisemitismului și șovinismului, și a unor concepții filozofice voluntariste și iraționaliste. În planul politicii externe, f. a propovăduit așa-numitul drept al unor rase și națiuni la dominația mondială, justificând expansiunea și cotropirea teritorială. A contribuit la declanșarea celui de-al doilea război mondial, al cărui sfârșit a însemnat prăbușirea principalelor regimuri politice fasciste. V. naționalism-socialism, neofascism.