19 definiții pentru epilog

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

EPILOG, epiloguri, s. n. Parte finală a unor lucrări literare în care autorul rezumă concluziile, subliniază anumite idei din operă și face cunoscută pe scurt evoluția viitoare a personajelor sale; încheiere. ♦ Fig. Sfârșit al unei situații, al unei acțiuni, al unei întâmplări etc. – Din fr. épilogue, lat. epilogus.

EPILOG, epiloguri, s. n. Parte finală a unor lucrări literare în care autorul rezumă concluziile, subliniază anumite idei din operă și face cunoscută pe scurt evoluția viitoare a personajelor sale; încheiere. ♦ Fig. Sfârșit al unei situații, al unei acțiuni, al unei întâmplări etc. – Din fr. épilogue, lat. epilogus.

epilog sn [At: (a. 1774) GÁLDI, M. PHAN. 181 / V: (îvr) ~gos, ~gon (A: nct) / Pl: ~uri și (rar) ~oage, (înv) ~ogi sm / E: fr épilogue, lat epilogus] 1 Parte finală (cu caracter concluziv sau rezumativ) a unei opere literare, a unui discurs etc. Si: încheiere, concluzie, perorație, rezumat. 2 Sfârșit al unei situații, al unei acțiuni, al unei întâmplări etc.

EPILOG, epiloguri, s. n. Parte finală a unei lucrări literare (de obicei a unui roman), în care autorul subliniază anumite idei din lucrarea sa prin fapte care încheie povestirea. ♦ Fig. Sfîrșit al unei situații, acțiuni etc. Epilogul unei călătorii.

EPILOG s.n. Partea finală a unui roman, a unui poem etc., care cuprinde concluziile autorului și subliniază anumite idei; încheiere. ♦ (Fig.) Sfîrșit, încheiere a unei acțiuni, a unei întîmplări etc. [< fr. épilogue, it. epilogo, cf. lat. epilogus, gr. epilogos < epi – la urmă, logos – vorbire].

EPILOG s. n. 1. (ant.) alocuțiune în versuri pe care autorul unei opere dramatice, sau un actor o adresau publicului. ◊ parte finală a unui discurs în care oratorul rezuma argumentele, încercând să câștige bunăvoința publicului. 2. parte finală a unei lucrări literare care cuprinde concluziile autorului, subliniază anumite idei sau face cunoscută evoluția viitoare a personajelor; încheiere. ◊ (fig.) sfârșit, încheiere a unei acțiuni, întâmplări etc. (< fr. épilogue, lat. epilogus, gr. epilogos)

EPILOG ~uri n. 1) Rezumat al unei lucrări literare, plasat la sfârșitul acesteia. 2) fig. Deznodământ al unei acțiuni, al unei situații. /<fr. épilogue, lat. epilogus

epilog n. concluziunea unei poeme, a unui discurs.

*epilóg n., pl. urĭ sau oage (vgr. epílogos). Concluziunea unuĭ romanț, uneĭ poeme. Sfîrșitu uneĭ întîmplărĭ în care joacă rol sentimentele: epilogu acesteĭ drame fu moartea. V. prolog.

epilogon[1] sn vz epilog

  1. Accent necunoscut – vezi def. formei principale — LauraGellner

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

EPILOG s. final, încheiere, sfîrșit, (livr.) fine. (~ acțiunii unui roman; ~ al unei întîmplări.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

EPILOG (< fr. épilogue < lat. epilogus < gr. epilogos, concluzie; cf. gr. epi, după și logos, vorbire) 1 Partea finală a unei opere literare (poem, roman, piesă de teatru), care apare ca o concluzie a evenimentelor anterioare sau în care este evidențiată semnificația operei. Ex. finalul romanului Neamul Șoimăreștilor de M. Sadoveanu: „Iar Tudor cu soția lui Anița, și Mihu, și toți ceilalți răzăși au fost urgisiți și prigoniți, dar s-au ținut cu tărie. Pe urmă cei ce-au venit după ei au fost călcați și supuși de alții; și vremea necontenit i-a lovit, pînă ce le-a plecat frunțile adînc spre pămînt. Bunicii mei sînt strănepoții acelor oameni și această istorisire de acum trei sute de ani, din vremea cînd strămoșii erau încă dîrji, am scris-o în liniștea unei prisăci, avînd în inima mea răsunetul durerii lor.” Epilogul este caracteristic îndeosebi poemelor și pieselor de teatru. Ex. El zice și dumbrava se pare că roșește Ș-un aspru glas de vultur în noapte se trezește. El zice, focul arde dumbrava luminînd, Prin crengile frunzoase trec umbre suspinînd. (V. ALEXANDRI, Dumbrava roșie) Așa, pe neștiute, pe la un miez de noapte, Răspunde din bordeie alt nouă sute șapte, Mai chibzuit, mai crîncen, nu lînced ca o turmă, Să nu cumva să fie, vedeți, și cel din urmă, Că poate și armata în slujbă la ciocoi, Trezită la dreptate, să fie-atunci cu noi. (T. ARGHEZI, 1907 – finalul poeziei Epilog) 2 În teatrul antic, epilogul desemna o scurtă alocuțiune în versuri rostită de actor sau de autorul piesei, în care se solicita indulgența publicului sau se aduceau mulțumiri acestuia. 3 În retorică, el constituie concluzia, partea finala a discursului în care oratorul, rezumînd argumentele, caută să cîștige bunăvoința ascultătorilor.

Intrare: epilog
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • epilog
  • epilogul
  • epilogu‑
plural
  • epiloguri
  • epilogurile
genitiv-dativ singular
  • epilog
  • epilogului
plural
  • epiloguri
  • epilogurilor
vocativ singular
plural
epilogon
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
epilogos
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

epilog, epilogurisubstantiv neutru

  • 1. Parte finală a unor lucrări literare în care autorul rezumă concluziile, subliniază anumite idei din operă și face cunoscută pe scurt evoluția viitoare a personajelor sale. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 1.1. figurat Sfârșit al unei situații, al unei acțiuni, al unei întâmplări etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      sinonime: sfârșit
      • format_quote Epilogul unei călătorii. DLRLC
  • 2. în Antichitate Alocuțiune în versuri pe care autorul unei opere dramatice, sau un actor o adresau publicului. MDN '00
    • 2.1. Parte finală a unui discurs în care oratorul rezuma argumentele, încercând să câștige bunăvoința publicului. MDN '00
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.