EMANAȚIE, emanații, s. f. (Și în forma emanațiune). 1. Emitere, degajare a unui gaz; (mai ales concretizat) ceea ce se degajă. În căldură are să se evaporeze alcoolul, umplînd odaia cu o emanațiune subtilă. CARAGIALE, O. VII 299. Soarele de amiazi varsă emanațiuni voluptoase de căldură în rariștea pădurii și subt umbra copacilor. ODOBESCU, S. III 35. 2. Gaz obținut prin dezintegrarea radiului, toriului sau actiniului. – Variantă: emanațiune (pronunțat -ți-u-) s. f.