CÎNTA (cânt) I. vb. tr. 1 A scoate tonuri melodioase cu vocea sau dintr’un instrument muzical: ~ din gură; ~ din vioară; Ⓕ: cum îi cântă așa trebue să joace, e silit să se supuie să facă pe placul aceluia; ¶ 2 De asemenea, despre păsări: privighetoarea cântă; a cîntat cocoșul; la casa moșneagului cîntă găina, nu cocoșul (ȘEZ.) ¶ 3 ✒️ A celebra în versuri: ~ războiul Troii; Tu ești poet – deci cîntă! (VLAH.) ¶ 4 Ⓕ F A vorbi, a repeta mereu, lucruri nepotrivite, nimicuri, pînă i se urăște cuiva: ce tot îmi cînți de plimbări și de petreceri?; (P): tu ce-i cînți, el ce-ți descîntă, tu-i vorbești de una, și el îți răspunde alta; îl sfătuești să facă una și el face alta. II. vb. refl. Tr.-Carp. A se jeli, a se boci: Spune-i tu măicuței mele ...După min’ să nu se cînte (IK.-BRS.) [lat. cantare].