CUȚIT (pl. -ite) sn. 1 Instrument de tăiat, alcătuit dintr’un mîner și dintr’o lamă tăioasă (🖼 1729, 1730): ~ de bucătărie; ~ de masă; ~ de vînătoare; (P): limba muierii ~ cu două ascuțișuri (ZNN.); Ⓕ: a fi la ~e, a fi în mare dușmănie: au fost multă vreme la ~e cu directorul și cu familia acestuia (CAR.); Ⓕ: a-i ajunge ~ul la os sau la gît, a-i ajunge suferința sau răbdarea la culme; Ⓕ: a avea pîinea (sau pita) și ~ul în mînă, a avea toate mijloacele, toată puterea la îndemînă: acu dumneavoastră sînteți țara, cum se zice, pîinea și ~ul (I.-GH.); acuma mi-i pita și ~ul în mînă (SB.) ¶ 2 Lovitură de cuțit; Ⓕ: a-i da un ~ prin inimă, a simți deodată o durere, o supărare mare ¶ 3 🩺 Ⓟ Junghiu mai ales în cap: într’una din zile eram bolnav ... de ~ (DLVR.); descîntec de ~, ¶ 4 Instrument de lemn, de os, de fildeș sau de metal cu care se taie hîrtie, foile unei cărți, etc. ¶ 5 🚜 Fierul lung al plugului care taie pămîntul înaintea brăzdarului, și-i înlesnește astfel lucrarea ¶ 6 📻 La balanță, prizmă triunghiulară care mișcîndu-se ușor în jurul uneia din muchii face ca balanța să fie cît mai sensibilă [cute].