CURMĂTURĂ (pl. -turi) sf. 1 🌐 Valea care curmă continuitatea unui munte, formînd o trecere prin munți: din stînga, de subt curmătura unui deal, vine rîul Bahna (VLAH.) ¶ 2 Locul unde se curmă ceva, retezătură, cotor: tot de la dînsa i se trage și curmătură (corpului albinei) ce o are acuma (MAR.); aș fi putut atunci s’o retez (coada) de curmătura ei (ODOB.) ¶ 3 pl. 🩺 Dureri de șale, de mijloc, la femeie, care preced durerile facerii.