† CURĂTOR I. adj. verb. CURĂ² Care curge, curgător: pre apa Tibrului, curătoare în marea Albă (M.-COST.); acest izvor de apă dulce și pururea curătoriu (EV.-GOV.). II. CURĂTOARE sf. Hîrdău mare în care curge vinul din teasc sau din călcător; numit și „dejă”: un argat scotea spirt dintr’un poloboc și-l vărsa într’o ~ (D.-ZAMF.).