COȘ¹ (pl. -șuri) sn. 1 Unealtă, de diferite forme, făcută din nuiele de răchită sau de papură împletite, în care se pun poame, proviziuni, etc. (Mold. „paner”) (🖼 1516) ¶ 2 Conținutul unui coș: un ~ de mere ¶ 3 🐟 Împletitură de nuiele de răchită, de formă ovală, sau cilindrică, cu gura întoarsă înăuntru întrebuințată la pescuit (🖼 1517) ¶ 4 Împletitură de nuiele, în formă de ladă lungăreață, care se așază pe pomoștina unui car, înlocuind loitrele și codîrla, cînd se cară zarzavaturi sau poame (🖼 1518) ¶ 5 💒 Canalul prin care fumul din sobă e condus afară trecînd prin acoperișul casei (Mold. „horn”, „ogeag”) (🖼 1519, 1520) ¶ 6 Acoperemîntul mobil al unei trăsuri (Mold. „poclit”) (🖼 1521): o trăsură cu ~ul ridicat luptă cu noroaiele mahalalei (DLVR.) ¶ 7 🏚 Lada morii în care se toarnă grăunțele de măcinat (👉 🖼 MOARĂ): grăunțele de păpușoi se revărsau ca o apă pe gurile ~urilor (SAD.); a băga în ~, a începe să macine ¶ 8 Cutia sau lada teascului unde se pun strugurii ce urmează a fi striviți ¶ 9 Mold. Coșar de porumb ¶ 10 🫀 Cavitatea toracelui (numită și ~ul pieptului): inima i se rupse parcă în ~ul pieptului (SAD.); a fi rupt (‼ fript) în ~ (de foame), a nu mai putea răbda de foame, a fi tare flămînd ¶ 11 🫀 Cavitatea toracică a corpului animalelor ¶ 12 ‡ Tabără la șes a Tătarilor: au lăsat ~ ce au avut în șes ... și ... s"au suit la deal în Cetățuie (NEC.) [vsl. košĭ; < pol. kosz].