CONFIRMA, confirm, vb. I. Tranz. 1. A recunoaște justețea unei afirmații făcute de altcineva mai înainte; a atestă, a mărturisi autenticitatea, exactitatea unui lucru; a întări o ipoteză, o afirmație etc. ♦ (În sistemul juridic burghez) A întări hotărârea, sentința unei instanțe inferioare. 2. A definitiva pe cineva într-o situație. 3. (În biserica catolică; despre episcopi) A unge cu mir. – Fr. confirmer (lat. lit. confirmare).