COJOC, cojoace, s. n. 1. Obiect de îmbrăcăminte făcut din piele de oaie prelucrată cu mițe cu tot, care se poartă la țară ca palton. ♦ Expr. A-și întoarce cojocul pe cealaltă parte (sau pe dos) = a-și schimba atitudinea (pe neașteptate). Iarnă cu șapte cojoace = iarnă foarte grea. Cît îi poate (cuiva) cojocul = cît poate cineva, cîtă putere de rezistență are cineva. Vai de cojocul cuiva = vai de el, vai de capul lui, vai de pielea lui. Te mănîncă cojocul = nu te astîmperi, nu te potolești, vrei să te bat. A scutura (cuiva) cojocul sau a i se face (cuiva) pielea cojoc = a bate (pe cineva). A nu mai întreba (pe cineva) de ce-i e cojocul = a lua (pe cineva) repede, a nu-l mai lăsa să se gîndească. A-și teme cojocul = a fi (prea) precaut, a evita cu prudență riscurile. 2. Sul de bumbac bine presat, rezultat la mașina bătătoare din întreprinderile textile. [Var.: (reg.) cojoacă s. f.] – Slav (v. sl. kožuhŭ).