CIURUI (-uesc; pers. a 3-a: -uește și -ue) I. vb. tr. 1 A trece prin ciur, a cerne cu ciurul: ciuruia gunoiul să-i găsească banul (PANN) ¶ 2 A face găuri multe în ceva, a găuri peste tot. II. vb. intr. A curge, a țîșni ca dintr’un ciur (vorb. în spec. de ploaie, de lacrimi, etc.).