cais În BL, VII (1939), p. 125, am explicat pronunțarea ca-is cu diereză și cu accentul pe î, prin influența lui cais, pe care romînii nu l-au putut pronunța comod într-o singură silabă și cu accentul pe a. Wendt, p. 151, explică pronunțarea ca-is prin turc. kayası, cu suprimarea lui i final, luat greșit drept articol. Ce fel de articol -i, sau mai bine zis -î, și încă accentuat ? Ce ar fi trebuit să devină turc. kayısı, în romînește ne-o arată clar cuvintele ca șapcaliu < turc. șapkalı. | Ce au cunoscut romînii mai întâi, pomul sau fructul ? Mi se pare neîndoios că pe cel de-al doilea, în care caz, după ce s-a împrumutat femininul caisă, s-a format masculinul cais, după modelul clar furnizat de cireașă/cireș, prună/prun, vișină/vișin ș.a.m.d. Terminația -ă pentru fruct, cum și retragerea accentului de pe această terminație pare tot ce poate fi fi mai natural. Se pune însă întrebarea : explicația pe care o dau acum nu vine în contradicție cu cea pe care am dat-o în 1939 ? Nu neapărat. Nu mi se pare greu să admitem că o pereche de substantive cum sînt cais/caisă se pot ușor influența rînd pe rînd unul pe celălalt. Dacă pornim de la ca'isă pentru a forma pe ca'is, iar acesta devine apoi cai's, nimic nu ne împiedică să presupunem că la rîndul său, numele pomului a influențat pe ca'isă și nu l-a transformat în cai'să.