CÎNTA, cînt, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A emite un șir de sunete muzicale care se rînduiesc într-o melodie, într-un acord etc. ♦ Expr. Joacă cum îi cîntă = face cum îi poruncește altul. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate strigătele, sunetele, ciripitul caracteristice speciei. 2. Intranz. A compune, a scris versuri. ♦ Tranz. A descrie, a povesti ceva în versuri. Încorda-voi a mea liră să cînt dragostea ? (EMINESCU). ♦ Tranz. A glorifica, a preamări pe cineva sau ceva. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a înșira într-una vorbe goale, minciuni. 4. Tranz. (Reg.) A boci, a jeli. Stiu că n-are cine să-l cînte, cine să-l plîngă. . . la moartea lui (RETEGANUL). ♦ Refl. A plînge, a se tîngui. – Lat. cantare.