4 definiții pentru bâiguitură
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
bâiguitură sf [At: CANTEMIR, HR. 458 / V: bui~, (înv) buigăi~[1] / Pl: ~ri / E: bâigui + -tură] (Îvr) Vorbă fără înțeles Si: aiurare.
- varianta buigăitură nu are instrare separată — Ladislau Strifler
buiguitură sf vz bâiguitură
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
bunguitură sf vz bâiguitură
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
BUIGUITURĂ s.f. (Mold.) Vorbă negîndită, fără rost sau fără înțeles, aiurare. Basne și blojerituri și buiguituri sînt cîte … Simion Măzacul … adaoge. CANTEMIR, HR.; cf. CANTEMIR, IST. Etimologie: buigui + suf. -tură. Vezi și buigui, buiguire, buiguit1, buiguit2, buiguitor. Cf. brodelnicitură, buiguire (1), îngăimeală. substantiv feminin
- sursa: DLRLV (1987)
- adăugată de dante
- acțiuni
Intrare: bâiguitură
bâiguitură substantiv feminin
| substantiv feminin (F43) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
buiguitură substantiv feminin
| substantiv feminin (F43) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
bunguitură substantiv feminin
| substantiv feminin (F43) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||