butonieră sf [At: VLAHUȚĂ, ap. CADE / V: (pop) ~neră / P: ~ni-e-ră și ~nie-ră / Pl: ~re / E: fr boutonnière] 1 Mică tăietură (într-o stofa, pânză etc.) festonată pe margini, în care se încheie un nasture sau care servește de ornament la reverul unei haine Si: (pop) butoară, cheotoare. 2 (Pex) Parte a reverului unde se înfige o floare, o insignă etc. 3 (Glg) Forma sub care se prezintă stratul cel mai vechi, limitat de un contur închis, care apare în centrul unui brahianticlinal sau al unui dom, în urma eroziunii crestei sale.