bicău, bicauă, (bdicău), s.n. (reg.) Cătușe, piedică; greutăți la picioare (ref. la persoanele întemnițate); obadă: „Fetele de pe Vișauă / Pun găinile-n bicauă / Și-așa le face să oauă” (Brediceanu, 1957: 70). – Din bică „pietricică” + suf. -ău, cu sensul inițial de „pietroi, greutate”.