argentit sn [At: DEX² / Pl: ~uri / E: fr argentite] Minereu de argint care cristalizează în sistemul rombic sau cubic, în cristale cenușii.

ARGENTIT s. n. Minereu de argint care cristalizează în sistemul cubic, în cristale cenușii. – Fr. argentite.

ARGENTIT s.n. (Geol.) Minereu constînd din sulfură naturală de argint care cristalizează în sistemul cubic în cristale cenușii; argirit. [Cf. fr. argentite, germ. Argentit].

ARGENTIT s. n. argirit; argiroză (1). (< fr. argentite)

ARGENTIT n. Minereu de argint. /<fr. argentit, germ. Argentit

argențit, ~ă a vz argintat²

argintat¹, ~ă a [At: PSALT., ap. HEM, 1623 / V: (rar) ~tit¹, ~nțit¹ / Pl: ~ați, ~e / E: arginta] 1 Acoperit cu un strat de argint (1) Si: (înv) argintuit¹ (1). 2 Argintiu (1).

argintat² sn [At: DA / V: (rar) ~tit², ~nțit² / E: arginta] (Rar) Argintare.

argintit², ~ă a vz argintat²

argintit¹ sn vz argintat¹

argințit¹ sn vz argintat²

argințit², ~ă a vz argintat²

ARGINTAT sbst. Faptul de a arginta.

ARGINTAT, -Ă, argintați, -te, adj. Acoperit cu un strat subțire de argint, poleit, suflat cu argint. Căută cu mîna tremurătoare într-o chisea de Nürenberg, cu figuri albastre și argintate. DUMITRIU, B. F. 52. Vin crai cu argintate coifuri. GOGA, P. 10. ♦ Fig. Cu luciu de argint, argintiu. Veneau într-una Voci de motoare, Argintate cocoare. BENIUC, V. 123. Catarg și pînze argintate Abia ușor sînt legănate. MACEDONSKI, O. I 153.

ARGINTAT, -Ă, argintați, -te, adj. Acoperit cu un strat subțire de argint, poleit, suflat cu argint. ♦ Fig. Cu luciu ca de argint; argintiu. – V. arginta.

argintat a. poleit cu argint: frâie țintuite și argintate șele AL.

argentit s. n.

argentit s. n.

argentit s. n.

ARGENTÍT (< fr. {i}), s. n. Sulfură naturală de argint de culoare cenușiu-negricioasă, cu luciu metalic, întîlnită în zona de cimentație a zăcămintelor filoniene hidrotermale de galenă. Constituie principalul minereu de argint.

ARGENTIT s. (MIN.) acantit, argiroză.