aleam i vz alem

ALEM s. n. Steag cu însemnele Imperiului Otoman (primit de domnii români la învestitura lor). – Din tc. alem. modificată

alem [At: LET. III, 286/4 / V: aleam, alam^[1] / E: tc alem] 1-2 sn (Înv) Semiluna sau steaua din vârful minaretului unei moschei. 3 sm (Înv) Stindard cu semiluna în vârf, pe care îl primeau domnii români de la sultan, împreună cu celelalte însemne ale suzeranității. 4 i (Îe) Nu e de ~ Nu e de nici o pricopseală. 5 i (Îe) Alam de el! Ferice de el!

ali vi [At: JAHRESBER. VII, 82 / Pzi: alesc / E: ger eilen] (Reg) A se grăbi.

‡ALEM sbst. 1 Semiluna așezată pe giamii sau alte clădiri publice ¶ 2 🔎 Steag cu semiluna în vîrf ce se da de către Sultan Domnilor romîni ca semn de suzeranitate [tc.].

❍ALI (alesc) vb. intr. Olten. (WG.) A se grăbi (👉 HALI) [ală]

ALEM s. n. Steag cu însemnele imperiului otoman (primit de domnii români la investitura lor). – Din tc. alem.

alem n. steag mare turcesc cu o semilună în mijloc: alemul, numit obișnuit sangeac, era unul din insigniile ce Domnii primiau dela Sultan, odată cu cabanița, tuiurile și buzduganul sau topuzul: și mie trimițându-mi o pală și un alem AL. [Turc. ALEM].

além n., pl. urĭ (turc. alem, semilună, stea, steag, d. ar. ’alem, semn). Vechĭ. Semilună orĭ stea pusă în vîrfu uneĭ geamiĭ. Steag (numit maĭ des sangeac) cu semiluna’n vîrf pe care-l primeaŭ domniĭ româneștĭ de la sultan împreună cu cabanița, tuĭurile și buzduganu saŭ topuzu. V. baĭrac.

alem s. n., g.-d. art. alemului

alem (-muri), s. n. – Semilună, emblema imperiului turc, mai ales pe steagul imperial (roșu aprins, cu o semilună aurită, pe fond alb). Era scos în procesiuni, numai în prezența sultanului; fiind purtat de un ofițer numit alemdar. Tc. alem „lume, univers” (Șeineanu, III, 5; Lokotsch, 53).