ÎNNODA, † NODA (-od) I. vb. tr. 1 A lega cu un nod, a face un nod: ~ căpătîiele unor sfori; ~ o fundă; îi înnodă două vițe de păr, fără să știe el (ISP.) ¶ 2 Ⓕ A lega laolaltă, a înnădi: generalul o mințea... înnodînd neadevăr de neadevăr, pînă ce nu mai știa să iasă din încurcături (D.-ZAMF.) ¶ 3 Ⓕ A înjheba bine rău, a cîrpi: Simion... înnoda o leturghie ca vai de ea (VLAH.); nu știu, zău de și-o mai ~ ea zilele (DLVR.). II. vb. refl. 1 A se lega cu un nod: ce nod cu gura se înnodă și cu mîini nu se desnoadă? (GOR.), ghicitoare despre „cununie” ¶ 2 A se îngrămădi (formînd un fel de nod): picături mari de lacrimi i se înnodau în coada ochilor (D.-ZAMF.) ¶ 3 A se încăiera, a se lua la ceartă: nu se înnodă la ceartă ca mojicul (PANN) ¶ 4 Ⓕ F A se însoți în dragoste, a se înnădi ¶ 5 A se împreuna trupește (vorb. de cîini).