ÎNDEMNA (-demn) I. vb. tr. și intr. 1 A îmboldi vitele la mers, a grăbi mersul, pașii: tînărul îndeamnă calul, ținînd scurt zăbala (CAR.); hi! zmăoaicele tatei, îndemnați înainte (CRG.) ¶ 2 Ⓕ A împinge să facă ceva, a îmboldi; a sfătui: și cela ce învață sau îndeamnă pre altul să taie pom, și aceluia îndoită să fie certarea (PRV.-MB.); nimic nu îndemnă mai mult spre întristare decît tocmai privegherea între cei ce dorm (SLV.) ¶ 3 Maram. A porni la drum: am îndemnat pe la cîntători și am sosit cătră sară (PȘC.). II. vb. refl. 1 Oaș. A se lua, a porni după cineva, a urmări pe cineva ¶ 2 A fi împins, îmboldit să facă ceva: după ploaie, nu să îndeamnă omul să iasă afară (C.-RAD.); mergînd sehastrul la Alexandru-Vodă, s’au îndemnat... de sehastru de au făcnt mănăstirea Slatina (NEC.); una pe alta se îndemnau la treabă și lucrul iesea gîrlă din mînile lor (CRG.) [lat. inde-mĭnare].