Cuvântul zilei, 2 august 2016
IUREȘ, iureșuri, s. n. Asalt, năvală, atac; mers impetuos; fugă, goană mare. Într-un iureș neașteptat năvăli, printre oameni, pe ușă afară. DUMITRIU, N. 179. Se ferea numaidecît în lături, căci altminteri, în iureșul vostru, l-ați fi strivit. PAS, Z. I 188. ◊ Loc. adv. În iureș = repede, în goană, impetuos. Prin pădurosul Maramureș, Pe drumul desfundat de ploi, Un camion sălta în iureș Spre Baia Borșa. DEȘLIU, M. 8. ◊ Expr. A da iureș (sau iureșul) = a da năvală, a năvăli. În ceea ce privește atacul pe puntea inamică, asta depinde de modul în care se dă iureșul. CAMIL PETRESCU, T. II 183. Zburam, loveam, dam iureș și-n crunta bătălie Mă zvîrcoleam întocmai ca trăznetu-n mînie. MACEDONSKI, O. I 252. – Variante: iurăș (SADOVEANU, O. VI 56), iuruș (GHICA, S. 16) s. n.
Arhiva cuvintelor zilei
Cuvântul zilei de 2 august în alți ani:
2026: învăluire
În 216 î.Hr. are loc Bătălia de la Cannae în care generalul cartaginez Hannibal obține una dintre cele mai spectaculoase victorii militare din istorie împotriva Romei. Manevra sa de încercuire este studiată și astăzi în academiile militare.2025: îngloba
Ziua Europeană de Comemorare a Holocaustului pentru Sinti și Romi.2024: necuprins
S-a născut în 1942 Isabel Allende, scriitoare chiliano-americană, autoare a numeroase romane de succes. Printre acestea se numără și Planul infinit.2023: neprielnic
În 216 î.Hr. armata cartagineză condusă de Hannibal a învins armata romană, superioară numeric, în bătălia de la Cannae, în Apulia.2022: persuada
În 1939, Albert Einstein și Leó Szilárd îi trimit o scrisoare lui Franklin D. Roosevelt în care îl îndeamnă să demareze Proiectul Manhattan pentru a dezvolta arme nucleare.