(explicație)
304 definiții cuprind toate cuvintele căutate  
Următoarele cuvinte au fost ignorate deoarece sunt prea comune: a

AUTOSÉRVICE s. n. Service pentru autovehicule. [Pr.: a-u-to-ser-vis] – Din engl. auto-service.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

CASTÉL, castele, s. n. 1. Clădire mare, medievală, prevăzută cu turnuri și cu creneluri, înconjurată de ziduri și de șanțuri, care servea ca locuință seniorilor feudali; (astăzi) casă mare care imită arhitectura medievală. ◊ Expr. Castele în Spania = visuri irealizabile, planuri fantastice, iluzii deșarte. 2. (În sintagma) Castel de apă = construcție specială (în formă de turn) care servește ca rezervor de apă. 3. Fiecare dintre construcțiile situate deasupra punții superioare a unei nave. – Din lat. castellum. Cf. pol. kasztel, it. castello.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

VIS, visuri, s. n. 1. Faptul de a visa; înlănțuire de imagini, de fenomene psihice și de idei care apar în conștiința omului în timpul somnului. ◊ Carte de vise = carte care cuprinde semnificația profetică a visurilor. ◊ Loc. adj. De vis = propriu visului; fig. extrem de frumos, de necrezut, ireal. ◊ Loc. adv. Ca prin vis = vag, confuz. ♦ Fig. Atmosferă, imagine, frumusețe ireală. 2. Reverie, meditație, visare. 3. Fig. Iluzie deșartă; gând, idee, aspirație irealizabilă. ♦ Dorință arzătoare. ◊ Expr. A-și vedea visul cu ochii = a-și (sau a i se) îndeplini cea mai arzătoare dorință, a-și (sau a i se) realiza tot ce și-a propus. [Pl. și: vise] – Lat. visum.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

VIZAVÍ adv. Peste drum (față) în față, în punctul exact opus. ♦ Persoană care se găsește în fața cuiva la o masă, la un bal etc. ♦ Față de..., în raport cu..., în comparație cu... [Scris și: vis-a-vis] – Din fr. vis-à-vis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de cata | Semnalează o greșeală | Permalink

ONIRÍSM s. n. 1. Delir, aiurare asemănătoare visului, provocată de obsesii sau de halucinații. 2. (Lit.) Înclinare spre cultivarea situațiilor, a motivelor onirice; atmosferă, caracter oniric al unei creații. – Din fr. onirisme.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de mihvar | Semnalează o greșeală | Permalink

ONÍRIC, -Ă, onirici, -ce, adj. 1. Privitor la vise, care aparține visului; care delirează, care aiurează din cauza unei obsesii sau unor halucinații. ◊ Delir oniric = delir asemănător cu visul, care se manifestă în unele boli psihice și în care bolnavul se comportă ca un somnambul. ♦ (Despre oameni) Care este străin de ce se întâmplă în jurul lui, care trăiește într-o lume de vis. 2. (Despre creații literare) care are ca temă principală situațiile onirice (1). – Din fr. onirique.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de mihvar | Semnalează o greșeală | Permalink

PSIHEDÉLIC, -Ă, psihedelici, -ce, adj.1. Referitor la psihedelism. 2. Care se caracterizează prin efecte de lumină, culoare, atmosferă sonoră etc.; care evocă viziuni, halucinații, vise produse prin drogare. Muzică psihedelică. Pictură psihedelică. – Din engl.psychedelic, fr. psychédélique.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de romac | Semnalează o greșeală | Permalink

FÁCE, fac, vb. III. A. Tranz. I. 1. A întocmi, a alcătui, a făuri, a realiza, a fabrica un obiect. Face un gard. ◊ A procura un obiect, dispunând confecționarea lui de către altcineva. Își face pantofi. 2. A construi, a clădi; a ridica, a așeza. Face o casă. Face fânul stoguri. 3. A găti, a prepara, a pregăti un aliment, o mâncare. 4. A compune, a scrie, a crea o operă literară; a executa, a realiza o operă artistică. 5. A stabili o lege, o convenție, o înțelegere. 6. A câștiga, a agonisi, a strânge bani, avere. 7. A pregăti ceva într-un anumit scop. Își face bagajele.Expr. A face focul = a ațâța, a aprinde focul. ◊ A aranja (părul, sprâncenele, buzele, unghiile etc.). II. 1. (Despre femei) A naște. ♦ Expr. (Pop. și fam.) De când l-a făcut mă-sa sau de când mă-sa l-a făcut = de când s-a născut, dintotdeauna. ◊ (Despre soți) A procrea. ◊ (Despre mamifere) A făta. ◊ (Despre păsări) A oua. 2. (Despre pomi) A produce, a da roade; (despre plante) a scoate, a da muguri, frunze, flori etc. 3. (despre ființe și plante) A căpăta, a dobândi; a-i apărea. A făcut o bătătură. ◊ A se îmbolnăvi de... A făcut scarlatină. 4. (În expr.) A face ochi = a) (despre puii unor animale) a putea deschide ochii (la câteva zile după naștere); b) (fam., despre oameni) a se trezi, a se scula din somn. A face burtă (sau) pântece = a se îngrășa. A face genunchi = (despre pantaloni) a se deforma (de multă purtare) în dreptul genunchilor. III. 1. A întocmi, a potrivi lucrurile astfel ca să...; a da cuiva posibilitatea de a... Ce-a făcut, ce-a dres, că a reușit... 2. A determina, a convinge. Nu l-au putut face să se însoare. 3. A obliga, a sili, a constrânge, a pune pe cineva să... Nu mă face să plec. 4. A predispune la ceva; a îndemna. Timpul urât îl face trist. IV. 1. A determina sau a ajuta pe cineva sau ceva să-și schimbe starea inițială, să ajungă într-o anumită situație. L-a făcut om.Expr. A face (sau, refl., a se face) bine (sau sănătos) = a (se) însănătoși, a (se) vindeca. 2. A preface, a schimba, a transforma în... Faceți din piatră aur.Expr. A face din țânțar armăsar = a exagera mult. A face (cuiva) coastele pântec (sau spinarea cobză) = a bate (pe cineva) tare. A face noaptea (sau din noapte) zi = a nu dormi, a rămâne treaz toată noaptea. A face (sau, refl., a se face) praf = a (se) distruge, a (se) nimici. 3. A zice, a spune (despre cineva sau cuiva) că este..., a califica; a învinui, a acuza pe cineva de... L-a făcut măgar.Expr. A face (pe cineva) cum îi vine la gură = a ocărî sau a certa (pe cineva) rău, fără a-și alege cuvintele, a batjocori (pe cineva). A face (pe cineva) cu ou și cu oțet v. oțet. V. 1. A săvârși, a făptui, a comite. ◊ Expr. Face ce face și... = încearcă prin toate mijloacele și izbutește să...; nu știu cum procedează că...; vorba e că... A nu avea ce face (sau ce să facă) = a) a nu avea o ocupație; b) a nu-i rămâne cuiva nimic de schimbat într-o situație, a nu avea posibilitatea să se împotrivească, să obiecteze, să ajute cu ceva; a nu avea încotro; c) se spune despre cineva (sau cuiva) care comite sau este pe punctul să comită o imprudență, o prostie, o gafă. A nu avea ce face cu... = a nu avea (nici o) nevoie de..., a nu-i trebui; a nu-i folosi, a nu-i servi la nimic. Ce (mai) faci? = cum îți merge? cum o (mai) duci? A face totul sau a face tot posibilul (sau în toate chipurile, posibilul și imposibilul) să (sau ca să) = a depune toate eforturile (pentru a realiza ceva). (exprimând surpriza neplăcută și purtând accentul în frază) Ce face?! = cum?! cum se poate (una ca asta)? Ce (tot) faci (sau ce ai făcut de)...? = ce ți s-a întâmplat că...? care e cauza că...? Ce-i de făcut (cu cineva sau cu ceva) ? = cum să se procedeze (cu cineva sau cu ceva) ? N-am făcut nimic = a) nu am realizat nimic, nu m-am ales cu nimic; b) nu sunt vinovat, nu am comis ceea ce mi se impută. Văzând și făcând = procedând conform situației, împrejurărilor, fără un plan dinainte stabilit. A avea a (sau de-a) face cu cineva (sau cu ceva) = a) a avea ceva comun cu cineva (sau cu ceva), a exista anumite relații între...; b) a o păți, a suporta consecințele faptelor sale. Ce are a face? = ce legătură este (între un lucru și altul)? Ce interesează? și ce-i cu asta? N-are a face! = nu interesează! n-are importanță! (Refl.) S-a făcut! = ne-am înțeles! s-a aranjat! Fii fără grijă! 2. A provoca, a da naștere la..., a cauza, a pricinui. A făcut o încurcăturăExpr. Nu face nimic! = (formulă de politețe cu care se răspunde celui ce-și cere scuze pentru un neajuns sau o supărare pricinuită fără voie) nu are nici o importanță! A i-o face (bună sau lată sau cu vârf) sau a-i face (cuiva) una (și bună) = a-i pricinui cuiva un rău, un neajuns. A(-și) face inimă rea (sau sânge rău) = a (se) supăra, a (se) consuma. A-și face gânduri (sau griji) = a se îngrijora. ♦ A arăta, a manifesta, a acorda. I-a făcut toate onorurile. 3. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini, a împlini. Și-a făcut datoria.Expr. A face (un) târg (sau târgul) = a cădea de acord, a încheia o tranzacție (comercială). ♦ A juca (un meci). 4. A exercita, a practica o meserie. Face avocatură. ♦ A studia, a urma un curs sau o formă de învățământ. Face medicina. 5. (Cu complementul „semn”) A atrage cuiva atenția printr-un gest; a da cuiva să înțeleagă ceva printr-un semn. (Cu elipsa complementului) Face din cap că a înțeles.Expr. A face (cuiva) cu degetul = a amenința (pe cineva) cu degetul arătător. A face (cuiva) cu ochiul = a) a face (cuiva) un semn simbolic (închizând și deschizând un ochi); b) a atrage, a îmbia. 6. A parcurge, a străbate un drum sau o distanță. A făcut 2 kilometri. 7. A petrece, a parcurge un interval de timp. Cu el și-a făcut veacul. B. Intranz. I. 1. A proceda; a acționa; a se comporta. Fă cum știi.Refl. (În construcții interogative) A se descurca într-un anumit fel. Ce se face acum? 2. A-i merge cuiva bine (sau rău), a o duce bine (sau rău). 3. (În superstiții, determinat prin „a bine”, „a rău”, „a ploaie” etc.) A prevesti, a cobi. Porcul face a ploaie. 4. (Pop.; în superstiții) A vrăji, a fermeca; a descânta. I-a făcut de boală. II. 1. A valora, a prețui; a costa. Cât fac pantofii? 2. (La pers. 3; cu valoare impersonală) A fi vrednic (de a...), a merita (să...). Scump, dar face! 3. (Fam.; în expr.) Nu face pentru... = a) nu e potrivit, nu corespunde pentru...; b) nu e de prestigiul cuiva, nu cadrează cu... III. 1. A se îndrepta, a merge, a porni (către sau spre...); a o coti (spre...). Am făcut la dreapta.Refl. (Fam.) A se abate, a se duce (sau a veni), a se apropia. Fă-te încoace! 2. A zice, a spune. Am să te cert, făcea el. C. Refl. I. 1. (despre zi, noapte, întuneric etc.) A se produce, a se ivi, a se lăsa. ♦ A i se face (cuiva) negru (sau roșu etc.) înaintea ochilor = a nu mai vedea, a i se face rău (din cauza supărării, a mâniei); a se supăra, a se mânia foarte tare. ◊ Impers. (Pop.) A i se părea cuiva că vede sau că aude ceva sau pe cineva (în vis sau în imaginație). Se făcea că vede un palat. 2. (despre drumuri, văi etc.) A se desfășura, a se deschide (înaintea ochilor). Se făcea o vale lungă. 3. (despre senzații sau sentimente; construit cu dativul pronumelui) A se naște, a se produce (în cineva) deodată, a fi cuprins de... I s-a făcut frică. ◊ A fi cuprins de o dorință nestăpânită pentru ceva, a simți dorul de... I s-a făcut de ducă. 4. (Pop.) A se întâmpla. Ce s-a făcut cu el?Expr. Ce s-a făcut (cineva)? = ce a devenit? cum s-a descurcat? Cum se face că... (sau de...) = cum e posibil ca...? II. 1. A ajunge, a deveni. Copilul s-a făcut mare.Loc. vb. A se face galben = a se îngălbeni. A se face vânăt = a se învineți. A se face roșu = a se înroși, a se îmbujora. ♦ Expr. A se face stăpân pe ceva = a lua un lucru în stăpânire cu forța sau fără a-i aparține. A se face în două = (despre drumuri, rețele etc.) a se bifurca, a se despărți, a se ramifica. ◊ A ajunge la numărul de..., la un total de... Ceata se face de două sute de oșteni. ◊ A îmbrățișa cariera de..., a deveni. Se face muncitor metalurgist.Intranz. A îndeplini o treabă sau o funcție ocazională. ◊ (determinat prin „la loc”, „din nou”, „iarăși” etc.) A redeveni. S-a făcut din nou om. 2. A se preface, a simula. Se face că pleacă.Intranz. A-și lua înfățișarea de..., a se arăta, a-și da aere de... Face pe nevinovata.Lat. facere.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de cornel | Semnalează o greșeală | Permalink

ÓCHI1, (I, II 4, 7, 11, 12, III) ochi, s. m. (II 1, 2, 3, 4, 5, 6, 8, 9, 10, 13) ochiuri, s. n. I. S. m. 1. Fiecare dintre cele două organe ale vederii, de formă globulară, sticloase, așezate simetric în partea din față a capului omului și a unor animale; globul împreună cu orbita, pleoapele, genele; irisul colorat al acestui organ; organul vederii unui animal sau al unei insecte, indiferent de structura lui. ◊ Loc. adv. Văzând cu ochii = repede. Ochi în ochi = privindu-se unul pe altul. Cu ochii închiși = a) fără discernământ; b) pe dinafară, pe de rost; foarte ușor, fără dificultăți. ◊ Expr. (A fi) numai ochi (și urechi) = (a privi) foarte atent (la ceva). A dormi numai cu un ochi = a dormi ușor, neliniștit; a dormi iepurește. Cât vezi cu ochii (sau cu ochiul) = cât cuprinzi cu privirea, până la depărtări foarte mari. A vedea cu ochii lui = a vedea el însuși, a fi de față la o întâmplare. A vedea cu ochii altuia = a nu avea păreri proprii, a judeca prin prisma altuia. A păzi (sau a îngriji) pe cineva ca ochii din cap = a păzi, a îngriji etc. pe cineva cu cea mai mare atenție. A arăta (pe cineva sau ceva) din ochi = a semnala cuiva în mod discret (pe cineva sau ceva), făcând o mișcare ușoară a ochilor în direcția voită. A iubi pe cineva (sau a-i fi drag cuiva) ca lumina ochilor (sau mai mult decât ochii din cap) = a iubi (sau a fi iubit) din tot sufletul. A i se scurge (sau a-i curge) cuiva ochii după cineva (sau după ceva) = a se uita cu mult drag la cineva sau la ceva, a-i plăcea foarte mult cineva sau ceva, a ține mult la cineva sau la ceva. A nu avea ochi să vezi pe cineva = a fi mânios pe cineva, a nu putea suferi pe cineva. A privi pe cineva cu (sau a avea pe cineva la) ochi buni (sau răi) = a (nu) simpatiza pe cineva. A nu vedea (lumea) înaintea ochilor = a fi foarte supărat, a fierbe de mânie. A da ochii (sau ochi) cu cineva = a întâlni pe cineva (pe neașteptate). A da cu ochii de cineva (sau de ceva) = a vedea ceva sau pe cineva care îți iese întâmplător în cale; a zări. A-și vedea visul cu ochii = a-și vedea realizată o dorință. E cu ochi și cu sprâncene = e evident, e clar. A i se întoarce (cuiva) ochii în cap (sau pe dos), se zice când cineva este în agonie, când moare. A(-și) da ochii peste cap = a) a cocheta, a afecta2; a face fasoane; b) (a fi pe punctul de) a muri. A privi cu ochii mari = a privi atent, a fi uimit de ceea ce vede. A pune (o armă) la ochi sau a lua la ochi = a ținti, a ochi. A lua (pe cineva) la ochi = a avea bănuieli asupra cuiva, a suspecta. A pune ochii (pe cineva sau pe ceva) = a-i plăcea cineva sau ceva; a pune sub observație, a urmări. A face un lucru cu ochii închiși = a face un lucru foarte ușor, fără dificultate, fără ezitare. Între patru ochi = fără martori, în intimitate. Plin ochi = foarte plin. (Fam.) Cu un ochi la făină și cu altul la slănină, se spune despre cel care: a) se uită cruciș sau b) râvnește la două lucruri deodată. (Muncește, lucrează, aleargă, se ferește, fuge etc. de ceva) de-și scoate ochii = (muncește, lucrează etc.) cât poate, din răsputeri. 2. Facultatea de a vedea, simțul văzului, vedere; privire, uitătură. ◊ Loc. adv. Cu ochi pierduți = cu privirea neconcentrată, privind în gol; în extaz. Sub ochii noștri = a) sub privirea noastră; b) acum, în prezent. În ochii cuiva = după părerea cuiva, după aprecierea cuiva, în conștiința cuiva; în fața cuiva. De (sau pentru) ochii lumii = de formă, pentru a salva aparențele. ◊ Expr. A privi cu ochi de piatră = a privi nepăsător, rece, înmărmurit. A avea ochi = a se arăta priceput în a aprecia un lucru dintr-o privire. A măsura (sau a judeca, a prețui etc.) din ochi = a aprecia cu aproximație, cu privirea, însușirea unui obiect sau a unei ființe; a studia, a cerceta, a analiza cu privirea ceva sau pe cineva. A vinde (sau a da, a cumpăra) pe ochi = a vinde (sau a cumpăra) apreciind cantitatea cu privirea. A sorbi pe cineva din ochi = a ține foarte mult la cineva, a-l privi cu drag. A mânca (sau a înghiți) cu ochii = a mânca cu mare poftă; a pofti. Încotro vede cu ochii sau unde îl duc ochii = indiferent unde, în orice direcție, fără țintă, aiurea. ♦ Fig. Putere de pătrundere, discernământ; judecată, rațiune. 3. (La pl.) Obraz, față. ◊ Loc. adv. De la ochi sau (verde) în ochi = cu îndrăzneală, fățiș, fără cruțare. II. P. anal. 1. S. n. Fiecare dintre spațiile libere ale unei ferestre, în care se montează geamurile; panou de sticlă care închide fiecare dintre aceste spații. ♦ Mică deschizătură închisă cu sticlă, făcută într-un perete exterior, folosind la aerisirea sau la iluminarea unei încăperi. ◊ Ochi de bou = nume dat ferestrelor rotunde de mici dimensiuni folosite pentru iluminarea și aerisirea podurilor, a mansardelor sau a încăperilor de serviciu ale unui edificiu. 2. S. n. Porțiune de loc, în formă circulară, acoperită cu altceva (apă, nisip, zăpadă etc.) decât mediul înconjurător. 3. S. n. Întindere de apă în formă circulară, în regiuni mlăștinoase, mărginită cu papură; loc unde se adună și stagnează apa. ♦ Vârtej de apă, bulboană; copcă. 4. S. n. și m. Orificiu făcut într-o pânză de navă, plasă, foaie de cort, prin care se poate petrece o sfoară, o frânghie, un cablu; ocheț. ♦ Buclă formată prin îndoirea unei sfori, a unei frânghii etc., petrecută cu un capăt prin îndoitură; laț. ♦ Fiecare dintre golurile (simetrice) aflate între firele unei împletituri, ale unor țesături, ale unor plase etc.; golul împreună cu firele care îl mărginesc. ♦ Fiecare dintre verigile din care se compune un lanț; za. 5. S. n. Orificiu circular situat pe partea superioară a unei mașini de gătit, pe care se așază vasele pentru a le pune în contact direct cu flacăra. 6. S. n. (Mai ales la pl.) Mâncare făcută din ouă prăjite în tigaie sau fierte fără coajă, astfel ca gălbenușul să rămână întreg (cu albușul coagulat în jurul lui). 7. S. m. Complex de muguri existent pe nod la vița de vie sau la subsuoara frunzelor unor plante. 8. S. n. Despărțitură într-o magazie, într-un hambar etc.; boxă. 9. S. n. Fiecare dintre petele colorate de pe coada păunului. 10. S. n. Particulă rotundă de grăsime care plutește pe suprafața unui lichid. 11. S. m. (În sintagmele) Ochi magic = tub electronic cu ecran fluorescent, care se folosește în special la aparatele de recepție radiofonică sau radiotelegrafică, ca să arate în ce măsură este realizat acordul pe lungimea de undă dorită; indicator de acord.12. S. m. Fiecare dintre punctele de pe zaruri, cărți de joc etc. 13. S. n. Fig. Pată de lumină, licărire, punct strălucitor. III. S. m. Compuse: ochi-de-pisică = a) disc de sticlă sau de material plastic (montat într-o garnitură de metal) care reflectă razele de lumină proiectate asupra lui și care este folosit ca piesă de semnalizare la vehicule sau la panourile fixe de pe șosele; b) varietate de minerale care, șlefuite într-un anumit mod, capătă o luminozitate neobișnuită; ochi-de-ciclop = fereastră specială care separă acustic încăperile unui studio, permițând însă o vizibilitate bună; ochiul-boului = a) (Bot.) nume dat mai multor plante din familia compozeelor, cu inflorescențe mari, albe sau viu colorate; b) (Ornit.) pitulice; ochiul-lupului = a) plantă erbacee cu flori mici albastre și cu fructe nucule (Lycopsis arvensis); b) plantă erbacee cu tulpina ramificată și cu florile dispuse în formă de spice (Plantago indica); ochii-păsăruicii = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori albastre, albe sau roșii (Myosotis palustris); b) nu-mă-uita; ochiul-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze mici în formă de rozetă, acoperite cu peri albi mătăsoși, cu flori albastre, rar albe, plăcut mirositoare (Eritrichium nanum); b) mică plantă erbacee cu frunze păroase și cu flori mici, albastre închis (Myosotis arvensis); ochii-șoricelului = a) mică plantă erbacee cu tulpini roșietice, cu frunzele bazale dispuse în rozetă, cu flori alburii, rareori liliachii (Saxifraga adscendens); b) nu-mă-uita; ochiul-soarelui = vanilie sălbatică; ochiul-păunului = fluture de noapte care are pe aripi pete rotunde, colorate, asemănătoare cu cele de pe coada păunului (Saturnia pyri); Ochiul-Taurului = numele unei stele din constelația Taurului. – Lat. oc(u)lus.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de romac | Semnalează o greșeală | Permalink

VIZIONÁR, -Ă, vizionari, -e, adj. 1. (Despre oameni sau despre firea, ideile lor; adesea substantivat) Care se lasă stăpânit de vise, de idealuri (nelegate de realitatea imediată); care prevede, prevestește evenimentele viitoare. 2. Cu caracter de viziune; fantastic; extravagant, neobișnuit. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. visionnaire.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

VISÁ, visez, vb. I. 1. Tranz. A avea un vis (1) în timpul somnului, a vedea în vis pe cineva sau ceva. ♦ Refl. A se vedea în vis. ◊ Expr. Unde te visezi? = unde crezi că te afli? unde te trezești? 2. Intranz. A se lăsa în voia gândurilor, a imaginației; a-și imagina; a medita. 3. Tranz., intranz. și refl. A dori ceva (cu ardoare), a râvni la ceva. – Din vis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

PSIHANALÍZĂ s. f. 1. Ansamblul concepțiilor lui Freud privind viața psihică conștientă și inconștientă, după care tendințele sau dorințele profunde ale individului vin în conflict cu convingerile sale morale și sunt alungate în subconștient, de unde tind să reapară sub o formă travestită. 2. Metodă de analiză psihologică și de tratament al bolilor neuropsihice, care își propune, prin diverse probe (asociații de cuvinte, relatări de vise, interpretări de figuri confuze etc.), să descopere cauzele nevrozelor și psihozelor și să vindece aceste boli. – Din fr. psychanalyse.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

ONIROMANȚÍE s. f. Prezicere pe baza viselor, interpretare a viselor. – Din fr. oniromancie.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

ZMEU, (1,2,3) zmei, s.m. și (4) zméie s.n. 1. Personaj fantastic din basme, imaginat în formă de uriaș cu puteri supranaturale, întruchipând răutatea. Un basm cu pajuri și cu zmei Începe-acum o fată. Tu taci ș-asculți povestea ei Și stai îngândurată. COȘBUC, P. I 192. Între munți întâlni doi zmei ce se luptau de nouă ani și nu puteau să se dovedească unul pe altul. ISPIRESCU, L. 19. Pe la sfințitul soarelui, Făt-Frumos birui pe zmeu... Apoi intră în casă și spuse zânei ca a scăpat-o de zmeu. CREANGĂ, O.A. 279. ◊ Expr. A se lupta ca un zmeu = a se lupta vitejește. ♦ Fig. Epitet care se dă unui om aprig la luptă, viteaz, erou. Mircea-vodă-n mijloc șede Și la dreapta lui se vede Doi Căplești și trei Buzești, Zmeii Țării Românești. ALECSANDRI, P.P. 196. 2. (Mai ales la figurat sau în comparații) Balaur. Di! caii mei, Nu vă lăsați, Zburați ca zmei Înaripați, Spre creste de vis. BENIUC, V. 13. Pe sus, pe pustiile jgheaburi, Prin râpele munților suri, Zac zmeii cu trupul de aburi. COȘBUC, P. II 8. Telegarul voinicului era un zmeu de cal. ISPIRESCU, L. 129. ♦ Cal aprig și focos. De-aș avea vro șapte frați, Toți ca mine de bărbați Și pe zmei încălecați... ALECSANDRI, P.A. 36. 3. (În credințele populare) Boală pricinuită de dragoste. Mie mi se pare că cuconița are zmeu! Nu vezi tu că slăbește? FILIMON, C. 184. 4. Dreptunghi de hârtie (mai rar de pânză) fixat pe un schelet ușor de lemn, pe care vântul îl ridică în aer și care este mânuit de jos cu ajutorul unei sfori lungi. Nu mai vorbește decât de zbârnâitori, cumpănă, coadă, zmeie de una și de două coale. C. PETRESCU, Î. II 57. La vârsta de treizeci și cinci de ani... făceam zmeie. IBRĂILEANU, A. 26. De multe ori l-am găsit descleind un zmeu, ca să copieze vreun vers pe care acum un băiat îl făcea să zboare mai presus de Parnas. NEGRUZZI, S. I 206. – Pl. și: (rar, 4, s.m.) zmei (GANE, N. III 53, ALECSANDRI, P.P. 393).
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de tavi | Semnalează o greșeală | Permalink

SOMN2, (rar) somnuri, s. n. Stare fiziologică normală și periodică de repaus a ființelor, necesară redresării forțelor, caracterizată prin încetarea totală sau parțială a funcționării conștiinței, prin relaxare musculară, prin încetinirea circulației, a respirației și prin vise; starea celui care doarme. ◊ Somnul de veci (sau cel lung, veșnic) = moartea. ◊ Expr. A dormi somnul iepurelui = a dormi ușor, iepurește. A trage un (pui de) somn = a dormi (bine). A-l fura (pe cineva) somnul = a ațipi. Somn ușor, formulă prin care se dorește cuiva care se culcă somn liniștit. A-l păli (sau a-l toropi pe cineva) somnul sau a pica (sau a nu mai putea) de somn = a nu mai putea rezista nevoii de a dormi. ♦ Fig. Stare de inerție; toropeală, amorțire. ♦ Necesitatea de a dormi; senzație provocată de această necesitate. – Lat. somnus.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

RADIOSÉRVICE s. n. Service pentru aparatura de radiocomunicații. [Pr.: -di-o-ser-vis] – Din engl. radio-service.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

COȘMÁR, coșmaruri, s. n. Vis urât, cu senzații de apăsare și de înăbușire. ♦ Fig. Grijă apăsătoare, obsedantă. – Din fr. cauchemar.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ionel_bufu | Semnalează o greșeală | Permalink

Realitate ≠ iluzie, închipuire, irealitate, vis
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Trezie ≠ beție, somn, vis
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Vis ≠ realitate, trezie
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ASPIRÁȚIE s. dor, dorință, năzuință, poftă, pornire, râvnă, tendință, vis, (rar) năzuire, râvnire, (reg.) năduleală, (înv.) năslire, năslitură, râvnitură. (O ~ neîmplinită.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ATRÁCȚIE s. 1. atracție universală v. gravitație, (impr.) gravitate. 2. v. tentație. 3. farmec, (rar) prestigiu, (fig.) miraj. (~ unui vis fericit.) 4. aplecare, aplicație, aptitudine, chemare, dar, har, înclinare, înclinație, înzestrare, pornire, predilecție, predispoziție, preferință, talent, vocație, (livr.) propensiune, (pop.) tragere, (înv.) aplecăciune, plecare. (Și-a demonstrat din plin ~ pentru ...)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DISTRÚGE vb. 1. a devasta, a nimici, a pârjoli, a prăpădi, a pustii, (reg.) a pustului, (înv.) a sfârși, a strica. (Dușmanii au ~ tot ce le-a ieșit în cale.) 2. a desființa, a lichida, a nimici, a prăpădi, (fig.) a topi. (I-a ~ pe toți.) 3. v. masacra. 4. v. nimici. 5. a nimici, a rade, a zdrobi, (înv. și reg.) a sparge, (fig.) a pulveriza, a șterge. (A ~ cetatea.) 6. a (se) nenoroci, a (se) prăpădi, (înv. și reg.) a (se) ticăloși, (fig.) a (se) ruina. (Băutura l-a ~.) 7. v. vătăma. 8. v. mistui. 9. a (se) nimici, a (se) prăpădi, a (se) strica. (Ploaia a ~ recolta.) 10. a nimici, (fig.) a sfărâma, a ucide, a zdrobi. (I-a ~ toate visurile.) 11. a (se) mânca, a (se) roade. (Moliile au ~ haina.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INTERPRÉT s. 1. v. translator. 2. (înv. și pop.) tâlcuitor. (~ de vise.) 3. v. comentator. 4. executant. (~ într-un concert.) 5. v. actor.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INTERPRETÁ vb. 1. a tălmăci, a tâlcui. (Îi ~ visul avut.) 2. v. analiza. 3. a înțelege. (Cum ~ acest context?) 4. v. cânta. 5. a juca, (înv.) a parastisi. (A ~ un rol într-o piesă.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNDEPLINÍT adj. împlinit, înfăptuit, realizat, satisfăcut. (Un vechi vis ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

NĂDULEÁLĂ s. v. aspirație, dor, dorință, năzuință, poftă, pornire, râvnă, tendință, vis.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

NĂSLÍRE s. v. aspirație, dor, dorință, năzuință, poftă, pornire, râvnă, tendință, vis.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

NĂSLITÚRĂ s. v. aspirație, dor, dorință, năzuință, poftă, pornire, râvnă, tendință, vis.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

NĂZUÍRE s. v. aspirație, dor, dorință, năzuința, poftă, pornire, râvnă, tendință, vis.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

NIMICÍ vb. 1. v. distruge. 2. a desființa, a distruge, a lichida, a prăpădi, (fig.) a topi. (Au ~ pur și simplu totul în calea lor.) 3. v. masacra. 4. a distruge, a potopi, a prăpădi, a sfărâma, a zdrobi, a zvânta, (înv. și pop.) a pierde, a răpune, a risipi, (pop.) a isprăvi, a zdrumica, (înv. și reg.) a sodomi, (reg.) a litrosi, (prin Transilv.) a potroși, (înv.) a cura, a nimicnici, a potrebi, a stropși, a târî, a zdruncina, (grecism înv.) a afanisi, (fig.) a secera, a spulbera. (I-a ~pe dușmani.) 5. a distruge, a rade, a zdrobi, (înv. și reg.) a sparge, (fig.) a pulveriza, a șterge. (Au ~ cetatea dușmană.) 6. v. mistui. 7. a (se) distruge, a (se) prăpădi, a (se) strica. (Ploaia a ~ recolta.) 8. a distruge, (fig.) a sfărâma, a ucide, a zdrobi. (I-a ~ toate visurile.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

REALIZÁRE s. 1. v. executare. 2. v. creare. 3. (concr.) înfăptuire, lucrare, operă. (O mare ~.) 4. v. creație. 5. executare, execuție, facere, făurire. (~ unei opere durabile.) 6. v. concretizare. 7. v. turnare. 8. v. obținere. 9. v. inventare. 10. v. făurire. 11. v. înfăptuire. 12. v. repurtare. 13. v. stabilire. 14. v. îndeplinire. 15. îndeplinire, înfăptuire, (înv.) realizație. (~ unui vechi vis.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

REVERÍE s. contemplație, meditație, vis, visare. (Cufundat în reverie.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RÂVNÍRE s. v. aspirație, chef, ciudă, credință, cucernicie, cuvioșenie, cuvioșie, dispoziție, dor, dorință, evlavie, gelozie, gust, invidie, năzuință, necaz, pică, pietate, pioșenie, piozitate, pizmă, plac, plăcere, poftă, pornire, ranchiună, religiozitate, râvnă, smerenie, tendință, vis, voie, voință, vrere.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RÂVNITÚRĂ s. v. aspirație, descântec, dor, dorință, farmec, magie, năzuință, poftă, pornire, râvnă, tendință, vis, vrajă, vrăjitorie.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SPERÁ vb. 1. a crede, a nădăjdui, (înv. și reg.) a se nădăi. (~ că își va realiza visul.) 2. a nădăjdui, (înv.) a upovăi. (~ în zile tot mai senine.) 3. a (se) aștepta, a nădăjdui, (înv. și reg.) a se nădăi. (Să nu ~ nimic de la el.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

VIS s. 1. v. visare. 2. v. aspirație.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

VISÁRE s. contemplație, meditație, reverie, vis. (Cufundat în ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

vis s. n., pl. vísuri / víse
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A AVEÁ am tranz. I. 1) A ține în posesiune; a stăpâni; a poseda; a deține. A avea casă. Câți bani ai? A avea profesie bună. ◊ A avea la dispoziție a utiliza după bunul plac; a dispune. Ce-am avut și ce-am pierdut puțin îmi pasă. 2) A conține în sine. Odaia are două ferestre. Cartea are trei capitole. Butoiul are 100 de litri.A avea o anumită vârstă a fi de o anumită vârstă. 3) A duce cu sine. Avea în mână o geantă.A avea numele (sau porecla, titlul) a purta numele (sau porecla, titlul). A avea ceva cu cineva a purta pică cuiva. 4) A percepe cu ajutorul simțurilor. 5) (urmat de un verb la infinitiv, conjunctiv sau supin) A fi necesar. Am de transcris un text.N-are (n-am, ...) decât mă (te, îl...) privește. 6) rar (urmat de o propoziție complementară) A pătrunde cu mintea; a ști. Are cum să iasă din încurcătură. 7) rar A se afla în realitate; a fi; a exista. Are cine mă ajuta. Are cine vorbi. II. (în îmbinări) 1) (sugerează ideea de suferință, durere fizică sau morală) Are ulcer stomacal. Are mare necaz. ◊ Ce ai? a) ce ți s-a întâmplat? b) ce te doare? N-are nimic! a) nu i s-a întâmplat nimic; b) n-are nici o importanță. 2) (sugerează ideea de a dispune) A avea multă energie. A avea capacitate de lucru. A avea o oră de răgaz. 3) (sugerează ideea de cunoaștere, urmat de o propoziție complementară) Am ce face. Are unde pleca. III. (în îmbinări substantivale ce redau sensul verbului de același radical cu substantivul din îmbinare sau cu echivalentul lui semantic): A avea asemănare a se asemăna. A avea bucurie a se bucura. A avea nădejde (sau speranță) a nădăjdui (sau a spera). A avea scăpare a scăpa. A avea un vis a visa. IV. (cu funcție de verb semiauxiliar) Avea să plece. Aveai să fii medic. V. (cu funcție de verb auxiliar) 1) (la formarea perfectului compus) Am văzut. 2) (la formarea unor forme de viitor) Are să ajungă. /<lat. habere
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

COȘMÁR ~uri n. 1) Vis urât și apăsător. 2) fig. Grijă mare și obsedantă. /<fr. cauchemar
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE CUFUNDÁ mă cufúnd intranz. 1) A intra cu totul (într-un lichid, într-o substanță moale etc.); a se lăsa la fund; a se afunda. 2) fig. A se lăsa cuprins (de ceva); a se adânci. ~ în vise. 3) fig. A se face nevăzut; a dispărea; a se afunda. 4) (despre pământ) A se lăsa în jos, formând o adâncitură. /<lat. confundare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE DESTRĂMÁ pers. 3 se destrámă intranz. 1) (despre materiale textile fibroase sau obiecte din astfel de materiale) A se zdrențui (prin uzare), în special pe la margini, prin desprinderea firelor unul de altul. 2) (despre comunități) A-și pierde coeziunea internă; a se dezmembra; a se dezagrega; a se dezarticula; a se descompune. 3) (despre visuri, speranțe etc.) A înceta să mai existe; a se spulbera; a se risipi. /des- + fr. trame
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

HIMÉRIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de himere; propriu himerelor. 2) și adverbial Care este lipsit de bază reală; fondat de himere; închipuit. Visuri ~ce. /<fr. chimérique
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE LEGĂNÁ mă légăn intranz. 1) A se mișca ușor dintr-o parte în alta; a se cumpăni; a se agita; a se clătina; a se cutremura. 2) (despre persoane) A se mișca ritmic, plecându-se puțin (în timpul mersului sau al dansului). 3) A se da în leagăn. 4) fig. (despre persoane) A-și face iluzii; a fi pradă unor vise sau unor promisiuni deșarte; a se iluziona. /<lat. liginare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ONÍRIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de vise; propriu viselor. Stare ~că. Viziune ~că. 2) Care are aspect de vis; asemănător cu un vis. Atmosferă ~că. Decor ~. /<fr. onirique
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ONIROMANȚÍE f. rel. Practică ocultă de tălmăcire a viselor; prezicere pe baza viselor. /<fr. oniromancie
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE PRĂBUȘÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre obiecte masive) A cădea brusc (și cu zgomot) de la înălțime sfărâmându-se. 2) (despre guverne sau regimuri reacționare) A cădea de la putere (fiind depășit de evenimente). 3) (despre ființe) A cădea sau a se lăsa cu toată greutatea corpului; a se trânti. 4) (despre ape) A curge cu repeziciune de pe un loc abrupt (formând o cascadă); a se prăvăli. 5) fig. (despre planuri, speranțe, vise etc.) A se risipi până la dispariția completă; a înceta să mai existe; a se spulbera. 6) fig. A cădea într-o stare inferioară celei precedente; a regresa; a decădea. /<bulg. probusa(se)
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RĂU2 rea (răi, réle) 1) (în opoziție cu bun) Care are însușiri negative; lipsit de calități bune. Purtare rea. ◊ Viață rea (sau trai ~) viață plină de greutăți; trai zbuciumat. Vorbe rele bârfeli; calomnii. Veste rea veste care întristează. ~ conducător de căldură (sau de electricitate) care nu transmite căldură (sau electricitate). A duce casă rea cu cineva a se certa tot timpul; a trăi în dușmănie. A-și face sânge ~ (sau inimă rea) a se mâhni; a se întrista. 2) Care este câinos la suflet; plin de răutate; avan. Om ~. ◊ Poamă rea (sau soi ~) persoană cu apucături, deprinderi urâte. ~ de mama focului foarte rău. ~ la inimă lipsit de omenie; hain. 3) (despre acțiuni, fapte ale oamenilor) Care contravine regulilor moralei. Purtare rea. Deprinderi rele. 4) (în superstiții) Care aduce sau prevestește nenorociri. Semn ~. Vis ~. /<lat. reus
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

REVERÍE ~i f. Stare plăcută de vis; visare. [G.-D. reveriei] /<fr. réverie
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE RISIPÍ se ~éște intranz. 1) A se răspândi în diferite direcții sau pe un spațiu mai mare; a se dispersa; a se împrăștia. 2) (despre construcții) A cădea la pământ, desfăcându-se în bucăți. 3) (despre nori, ceață etc.) A se împrăștia treptat, răsfirându-se; a se spulbera. 4) fig. (despre vise, iluzii, idealuri etc.) A înceta să mai existe; a se spulbera. /<bulg. razsipja, sb. rasipati
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE SPULBERÁ pers. 3 se spúlberă intranz. 1) A se împrăștia treptat, răspândindu-se; a se destrăma; a se risipi. 2) fig. (despre vise, iluzii, idealuri) A înceta să mai existe; a se risipi; a demitiza. /<lat. expulverare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

VIS visuri n. 1) Succesiune de fenomene psihice (imagini, reprezentări, idei) care se manifestă involuntar în timpul somnului (păstrându-se uneori și după trezire). Vis frumos. Vis rău. ◊ Visuri plăcute formulă de urare care se spune seara, înainte de culcare. De vis a) care atinge culmea perfecțiunii; sublim; b) ceea ce nu poate fi real; ireal. Ca prin (sau ca în) vis lipsit de claritate; puțin determinat; vag; confuz. 2) Stare a celui cuprins de gânduri și de amintiri plăcute; visare. 3) fig. Idee fantastică, irealizabilă. 4) fig. Dorință puternică; aspirație; năzuință. ◊ A-și vedea visul cu ochii a-și vedea dorința împlinită. [Pl. și vise] /<lat. visum
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A VISÁ ~éz 1. tranz. 1) A-și imagina ceva prin somn. 2) fig. A dori ceva foarte mult. 2. intranz. 1) A se lăsa cuprins de gânduri; a da frâu liber imaginației. 2) A vedea în vis. /Din vis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

VIZAVÍ adv. 1) Peste drum (de...). 2) Față în față. 3) Față de..., în raport cu... /<fr. vis-à-vis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ARHETÍP s.n. (În filozofia lui Platon) Concept care desemnează modelul prim, originar, ideal al obiectelor sensibile, considerate ca reprezentări imperfecte și copii ale sale. ♦ Fiecare din modulii ancestrali universali ai intuiției și intelectului care apar, potrivit terminologiei psihologice-religioase, în visuri și în mitologie. ♦ Reprezentare, tip originar, prim. ♦ Tip, model după care se face o lucrare; manuscris original, prim, după care s-au făcut alte copii ale aceleiași opere; original. [< fr. archétype, cf. lat. archetypum, gr. archetypos < arche – început, typos – tip].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CRIPTOMNEZÍE s.f. Incapacitate de a diferenția evenimentele trăite de propria persoană de cele din vis, citite sau auzite. [Gen. -iei. / < fr. cryptomnésie].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DICTÉU s.n. Dictare. ♦ Procedeu de creație artistică preconizat de către suprarealiști, prin care se ambiționa realizarea unei expresii formale a operei de artă, identică gândirii în stare de veghe, de vis etc. ◊ Dicteu muzical = muzică ce urmează a fi notată după auz. [< fr. dictée].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

EXONIRÓZĂ s.f. Poluție care se produce în somn. [< fr. exonirose, cf. gr. ex – în afară, oneirosvis].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

PSIHANALÍZĂ s.f. 1. Teorie psihologică și tehnică psihoterapică enunțată de Sigmund Freud, bazată pe analiza proceselor psihice inconștiente și pe conflictul dintre diferitele sfere ale psihicului (eul și libidoul). V. freudism. 2. Metodă de tratament al bolilor neuropsihice, bazată pe asociația liberă (bolnavul trebuind să relateze tot ce-i trece prin minte fără nici o reținere), pe analiza viselor și a unor reacții automate, în aparență neînsemnate. [< fr. psychanalyse, cf. gr. psyche – suflet, analysis – analiză].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ONIRO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) vis”. [Var. onir-. / < fr., it. oniro-, cf. gr. oneiros].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

UTOPÍE s.f. 1. Operă literară, filozofică sau politică în care se imaginează o lume ideală. 2. Proiect irealizabil; dorință irealizabilă; fantezie, himeră, vis. 3. Concepție politică sau socială generoasă, progresistă, dar irealizabilă pentru că nu ține seama de condițiile istorice-concrete date și de legile obiective ale dezvoltării societății. [Gen. -iei. / < fr. utopie, lat. utopia, cf. Utopia – titlul operei principale a lui Thomas Morus < gr. ou topos – loc care nu există].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

VIZIONÁR, -Ă adj. 1. (Despre oameni sau despre firea lor; adesea s.) Care este stăpânit de vise, de idealuri; care prevede și prevestește evenimente viitoare. 2. Fantastic, extravagant. [Pron. -zi-o-. / < fr. visionnaire].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

VIZAVÍ adv. Peste drum, (față) în față. ♦ Față de..., în raport cu... [< fr. vis-à-vis].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CASTÉL s.n. 1. Construcție fortificată, medievală, prevăzută de obicei cu turnuri, înconjurată cu ziduri mari și cu șanțuri, care servea ca locuință seniorilor feudali; (astăzi) casă mare, luxoasă, clădită după arhitectura medievală. ◊ Castele în Spania = visuri irealizabile, planuri fantastice; himere; castel de apă = construcție de beton armat în care se păstrează apă pentru alimentarea unor fabrici, locuințe etc. 2. Fiecare dintre construcțiile metalice sau de lemn care sunt situate pe suprastructura unei nave. [Pl. -le, -luri. / < lat. castellum, cf. pol. kastel, germ. Kastell, it. castello].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

COȘMÁR s.n. 1. Vis care dă senzații de apăsare și de înăbușire. 2. (Fig.) Stare de grijă apăsătoare, obsedantă. [Pl. -ruri. / < fr. cauchemar, cf. v.fr. caucher – a izgoni, ol. mare – fantomă].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

aiúrea, adv.1. În altă parte, undeva. – 2. Cu capul în nori, în mod inconștient. – Var. aiuri, aiure.Mr. (n)al’iurea, megl. l’urea, istr. (a)l’ure. Compunere ale cărei elemente nu sînt complet clare. Prima parte trebuie să fie ălῑbῑ „în altă parte”, pentru rezultatul căreia cf. iu. A doua parte este mai dificil de explicat. Plecînd de la analogia cu ubivis „oriunde vrei”, se poate presupune că este vorba de forma vulg. a lui vis, adică *volet (Bourciez 79) redus datorită folosirii sale enclitice (cf. pronunțarea actuală a acestui vb. în rom.: (v)om, (v)eți, (v)or). În orice caz, grupul final -re fie că reprezintă lat. *(vo)let fie că are altă origine, apare în mai multe formațiuni adv. rom., cf. altminteri, pretutindeni (‹ pretutindere), oare. Pentru rom. s-ar putea explica formarea lui aiurea și pe baza lui *ubi volet, construcție cu totul paralelă cu ubivis; însă formele dialectale presupun prezența lui alibi. În mod normal, explicațiile anterioare pleacă de la aliubi (Crețu 305; Candrea-Dens., 29; REW 347; Drăganu, Dacor., IX, 265) și de la corespondența sau analogia cu fr. ailleurs, v. sp. alubre, port., gal. alhur. Este posibil, totuși, să fie întîmplătoare coincidența între aceste limbi și rom., căci forma *aliore care se postulează în cazul acestor limbi (REW 347; Gamillscheg 21) nu ar putea da rezultatul rom. Dificultatea cea mai mare este la -re care s-a încercat explicată prin lat. libet, puțin probabil. Cipariu, Gram., 364, urmat de Scriban, pleacă de la lat. aliorsum, care pare și mai dificil. Popescu-Ciocănel derivă vb. aiuri de la tc. hayir „stupefiat”. Der. aiura (var. aiuri), vb. (a delira); aiureală, s. f. (delir, extravaganță; Arg., somn, acțiunea de a dormi); aiurit, s. m. (fam., nebun, prost); aiuritor, adj. (delirant). Pentru specializarea sensurilor lui aiura, față de aiuri, cf. Iordan, BF, II, 63.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ÓPIU s.n. Substanță toxică, narcotică, extrasă din capsulele de mac și folosită în medicină; fumată, provoacă vise plăcute și stări de halucinație dăunătoare organismului. [Pron. -piu, var. opium s.n. / < fr., lat. opium].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ONÍRIC, -Ă adj. Care se referă la vis; care are halucinații (cauzate de obsesii sau de anumite boli). ♦ (Liv.) Care se referă la onirism; delirant, halucinant. [< fr. onirique, cf. gr. oneirosvis].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ONIRÍSM s.n. (Liv.) Halucinație, delir care se înrudește cu visul; aiurare. ♦ Structură estetică rezultată din fluxul spontan al conștiinței și opusă celei realiste. [< fr. onirisme].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ONIROMANȚÍE s.f. Pretinsă artă de a interpreta visele. [Gen. -iei. / < fr. oniromancie].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

SUPRAREALÍSM s.n. Curent artistic și literar de avangardă din sec. XX, care neagă gândirea logică și își îndreaptă toată atenția asupra iraționalului, inconștientului, viselor și fenomenelor de automatism, considerându-le ca fiind unica modalitate revelatoare a veritabilei noastre esențe și potențialități. [Pron. -re-a-. / < supra- + realism, după fr. surréalisme].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

coșmár (coșmáruri), s. n.Vis urît. Fr. cauchemar.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ARHETÍP s. n. 1. (fil.; la Platon) modelul prim, inițial, ideal al obiectelor sensibile, considerate ca reprezentări imperfecte și copii ale sale. ◊ fiecare din modulii ancestrali universali ai intuiției și intelectului care apar, potrivit psihologiei abisale, în vis și în mituri. 2. tip originar, prim. 3. original (manuscris, operă) după care se fac reproduceri. (< fr. archétype, lat. archetypum)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CASTÉL s. n. 1. construcție fortificată, medievală, cu turnuri, înconjurată cu ziduri mari și șanțuri, servind ca reședință seniorilor feudali. ♦ ĕ în Spania = visuri irealizabile, planuri fantastice; himere; ~ de apă = rezervor, construcție înaltă, destinată acumulării apei potabile sau industriale și distribuirii ei. 2. fiecare dintre construcțiile metalice sau de lemn deasupra punții superioare a unei nave. (< lat. castellum, it. castello)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

COȘMÁR s. n. vis cu senzații de apăsare și de înăbușire, vis urât; viziune înfricoșătoare, obsesie. ◊ (fam.) stare de grijă apăsătoare, obsedantă. (< fr. cauchemar)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CRIPTOMNEZÍE s. f. tulburare de memorie caracterizată prin incapacitatea de a diferenția evenimentele trăite de propria persoană de cele din vis, citite sau auzite. (< fr. cryptomnésie)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DICTÉU s. n. reproducere fidelă, automată a unui act de gândire, fără controlul rațiunii; dictare. ♦ ~ automat = procedeu de creație artistică preconizat de către suprarealiști, prin care se ambiționa realizarea unei expresii formale a operei de artă, identică gândirii în stare de veghe, de vis etc.; ~ muzical = muzică ce urmează a fi notată după auz. (< fr. dictée)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

FÁTA MORGÁNA s. f. formă de miraj din regiunile călduroase, în care imaginile obiectelor situate dincolo de orizont apar mai aproape și răsturnate, ca reflectate într-o apă. ◊ (fig.) vis înșelător, iluzie; nălucire. (< it. fata morgana)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

FEÉRIC, -Ă adj. de feerie; minunat, încântător, fermecător, de vis. (< fr. féerique)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

HIPNOÍD, -Ă adj. (despre o stare psihică) asemănător visului. (< fr. hypnoïde)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

INCUBÁȚIE s. f. 1. (ant.) rit divinatoriu constând în a dormi într-un, sau lângă un templu pentru a obține, în vis, răspunsurile unui zeu tămăduitor. 2. proces de dezvoltare a embrionului de păsări sub acțiunea unor anumiți factori fizici. 3. perioadă dintre contaminarea unui organism și apariția primelor simptome ale unei boli. 4. etapă a procesului de creație constând în revenirea spontană asupra problemei și apariția tensiunii ca stare de cercetare. (< fr. incubation, lat. incubatio)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ONIR(O)- elem.vis”. (< fr. onir/o/-, cf. gr. oneiros)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ONÍRIC, -Ă adj. 1. referitor la vise, la onirism; (despre fenomene psihice) care se desfășoară în vis. ◊ (despre stări psihopatologice) asemănător visului; delirant, halucinant. 2. (despre creații literare) care presupune o stare de vis, inspirat de vis. (< fr. onirique)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ONIRÍSM s. n. 1. delir, halucinație asemănătoare visului, care însoțește unele stări psihopatologice. 2. atmosferă, caracter oniric al unei creații. (< fr. onirisme)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ONIROÍD, -Ă adj. (despre stări ale conștiinței) care se caracterizează prin reverii, bolnavul realizând combinații stranii, asemănătoare celor din vis. (< fr. oniroïde)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ONIROIDÍE s. f. tulburare a conștiinței constând dintr-un amestec de real și vis, la care subiectul nu participă activ. (< fr. oniroïde)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ONIROLOGÍE s. f. studiu științific al mecanismului și conținutului viselor. (< fr. onirologie)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ONIROMANȚÍE s. f. pretinsă artă de a interpreta visele. (< fr. oniromancie)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

POLÚȚIE s. f. ejaculare spontană (nocturnă), în timpul somnului, ca urmare a unor vise erotice. (< fr. pollution)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

PSIHEDÉLIC, -Ă adj. 1. (despre o stare sufletească specifică) care rezultă din folosirea de halucinogene. 2. care evocă viziuni, vise ale unei asemenea stări. ◊ (despre muzică, pictură) inspirat de efectele vizuale sau sonore produse asupra omului de droguri. (< fr. psychédélique)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

RADIOSERVICE SÉR/VIS/ s. n. service pentru aparatura de radiocomunicații. (< engl. radio-service)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

SUPRAREALÍSM s. n. curent literar și artistic de avangardă din sec. XX, care, negând gândirea logică și activitatea premeditată a rațiunii în procesul creației artistice, preconiza o totală libertate de expresie, punând accentul pe irațional, inconștient, pe vise și pe automatismul psihic și verbal. (după fr. surréalisme)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

UTOPÍE s. f. 1. nume dat teoriilor fanteziste, irealizabile, care preconizează crearea unei alte ordini sociale, fără a ține seama de condițiile concret-istorice date și de legile obiective ale dezvoltării societății. 2. concepție, proiect irealizabil, fantezie, himeră, vis. (< fr. utopie)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

VIZAVÍ adv. peste drum, (față) în față; față de..., în raport cu... (< fr. vis-à-vis)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

VIZIONÁR, -Ă adj. 1. (și s.) care prevede, întrezărește evenimente viitoare; stăpânit de vise, de idealuri. 2. fantastic, fantezist. (< fr. visionnaire)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

halóimăs (-suri), s. n. – Utopie, vis, frenezie. Idiș haloimes, pl. de la holem (Byck-Graur 35).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

îmbiá (-íu, îmbiát), vb.1. A solicita, a cere. – 2. A invita, a pofti. – 3. A oferi, a propune. Lat. ambῑre, al cărui sens propriu de „a înconjura” trecuse deja în limba clasică, ca cel de „a solicita”, cf. la Tacit, Germ., 17, nuptiis ambiuntur „le propun căsătorie”. Schimbarea de conjugare ambῑre*ambiāre ca în accῑreaciua. Acest etimon, propus deja de Philippide, II, 718, nu pare să fi fost acceptat. Totuși, pare mai sigur decît der. propusă de Pușcariu, Dacor., IV, 1319 și DAR (cf. REW 9295 și Graur, BL, V, 117), din lat. *inviāre „a obliga”, de la vis „forță”, sau decît cea a lui Scriban, din lat. *inviāre „a îndruma”. Din lat. *invitāre (Koerting 5136), nu este posibil. – Der. îmbieală, s. f. (invitație, rugăminte, solicitare); îmbietor, adj. (atractiv); îmbietură, a.f. (invitație); îmbiecios, adj. (care se lasă rugat).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

joi s. f. – Ziua a patra a săptămînii. – Mr. gioi(a), megl. joi. Lat. (dies) Iōvis (Diez, I, 213; Pușcariu 911; Candrea-Dens., 906; REW 4594; DAR); cf. it. giove(di), prov. jous, fr. jeu(di), sp. jueves. Der. joian (var. jo(i)can), s. m. (nume dat de obicei boilor care se nasc într-o joi); joică, s. f. (nume de vacă); joimăriță, s. f. (ființă imaginară cu puteri malefice care le amenință pe femeile leneșe; obicei popular, conform căruia un flăcău merge din casă în casă, prefăcîndu-se că este un duh rău), de la joia mare sau joimari.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

nălucí (nălucésc, nălucít), vb.1. A-și închipui, a-și reprezenta. – 2. A-și imagina, a visa, a avea o viziune. Sl. nalučiti „a afla” (Miklosich, Lexicon, 406; Cihac, II, 209; Conev 96, 106), cf. bg. nalučam „a ghici”. Se folosește cu pron. în dativ și mai des în forma reflexivă. – Der. nălucă, s. f. (fantasmă, viziune, arătare; închipuire, vis); nălucitură, s. f. (viziune); nălucitor, adj. (fantastic); nălucos, adj. (rar, sperios, fricos).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ușór (ușoáră), adj.1. Cu greutate mică. – 2. Iute, sprinten, vioi. – 3. Neînsemnat, nesemnificativ. – 4. Superficial, fără consistență. – 5. Inconstant, schimbător. – 6. Lasciv. – 7. Facil, factibil, lesne de făcut. – 8. (Adv.) În mod lejer, facil. – Var. ușure, înv. i(u)șor. Mr. li(c)șor, megl. licșor. Lat. vis (Pascu, Beiträge, 12; Tiktin; REW 5004; Skok, ZRPh., LIV, 181). Der. nu este simplă. Se poate presupune un rezultat rom. *lieu (cf. it. lieve, prov. leu), cu suf. -șor.Der. ușura, vb. (a face mai ușor; a scădea din greutate; a calma, a seda, a liniști); ușurătate, s. f. (lejeritate, nesocotință; facilitate), înv.; ușuratic (var. ușuratec), adj. (nesocotit, inconstant); ușurel, adj. (mai ușor; adv., încet, cu calm); ușurime, s. f. (ușurință, agilitate; nesocotință, inconstanță); ușurință, s. f. (înv., înviorare; facilitate, nesocotință).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

viá (viéz, vis), vb. – A trăi. – Mr. vie. Lat. vῑvĕre (Tiktin; Candrea; lipsește în REW 9411), cf. it. vivere, prov., cat. viure, fr. vivre, sp. vivir, port. viver. Înv., aproape ieșit din uz; totuși se aude uneori; de ex. în Munt. Conjug. înv. era viu, vie, în loc de viez, viează. A fost înlocuit de trăi, poate din cauza omofoniei parțiale cu a veni (Pușcariu, Lr., 207). Cf. viu.Der. vietnic, adj. (locuitor, stătător), cu suf. sl. -nic, greșit -tnic, cum apare în multe cuvinte sl., cf. cîrstnic, platnic etc. (dup[ Tiktin, prin analogie cu sl. žitelĭnikŭ).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

vis (vise), s. n.1. Înlănțuire de imagini în timpul somnului. – 2. Iluzie, himeră. – Mr. vis, megl., istr. vis. Lat. vῑsum (Densusianu, Hlr., 195; Pușcariu 1960; REW 9383); cf. campid. bizu, prov., v. fr. vis.Der. visa, vb. (a avea un vis), mr. nvisedz, visare, megl. visés, istr. misǫ, din lat. visāre, atestat (cf. Serra, Dacor., IX, 204 și REW 9383), logud. bizare; visător, adj. (care visează, înclinat spre reverie); visătorie, s. f. (visare, fantezie, reverie), format după fr. rêverie. Visa este cuvînt de uz general (ALR, I, 73).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

víță (-țe), s. f.1. Vie (Vitis vinifera). – 2. Lăstar, mlădiță de vie. – 3. Urmaș, descendent. – 4. Fiecare dintre ramificațiile care împletesc o funie sau o codiță. – 5. Șuviță de păr. – Megl. viță. Lat. vῑtĕa (Densusianu, Rom., XXXIII, 288; Pușcariu 1911; Tiktin; REW 9388), cf. it. dial. vittsa, fr. vis. Der. din rus. vica (Weigand, BA, III, 109) este total improbabilă, deoarece cultivarea viței de vie nu este proprie țărilor sl. Pentru trecerea semantică de la ideea de „lăstar” la cea de „smoc”, cf. sp. guedejalat. viticula.Der. vițion, s. n. (smoc); vițos, adj. (mițos). Din rom. provin ngr. βίτσα (Meyer, Neugr. St., II, 18; Hoeg 132), bg., sb., rus. vica (Capidan, Raporturile, 220).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ADUNAREA NAȚIONALĂ DE LA ALBA IULIA, mare adunare populară convocată la Alba Iulia la 1 dec. 1918, din inițiativa Consiliului Național Central Român, și la care reprezentanții din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș au decis, în unanimitate, unirea cu România. Moment de apogeu al luptei naționale a românilor, A. a constituit un eveniment revoluționar în cursul căruia s-au ridicat mari probleme care stăteau în fața poporului român: desăvîrșirea statului național unitar român, înfăptuirea reformei agrare democratice, asigurarea egalității în drepturi pentru naționalitățile conlocuitoare, lupta pentru instaurarea unui regim politic democratic. Eșuînd tratativele duse la Arad cu noul guvern ungar al contelui Károly Mihály, la 18 nov. 1918, în numele Marelui Sfat al Națiunii Române a fost lansat un manifest Către popoarele lumii, prin care se făcea cunoscut refuzul guvernului ungar de a lua în considerare revendicările juste ale populației românești și, în consecință, hotărîrea națiunii române de „a-și înființa pe teritoriul locuit de dînsa statul său liber și independent”. În vederea realizării acestui deziderat, în finalul manifestului se cerea sprijinul întregului popor român „cu care una vom fi de aici înainte în veci”. La Adunarea Națională ținută în ziua de 1 dec. 1918 în sala casinei din Alba Iulia participă 1.228 de delegați (deputați) aleși în circumscripțiile electorale, precum și de diferite instituții și organizații politice, culturale, profesionale, de învățămînt, religioase, militare, de femei, de sindicat ș.a. În același timp, pe numele Adunării Naționale au sosit mii de adrese de adeziune cu sute de mii de semnături din toate părțile Transilvaniei. În numele Comitetului de organizare s-a propus alegerea unui Birou al Adunării, format din: Gheorghe Pop de Băsești, episcopii Ioan I. Pop și Demetriu Radu – președinți, Ștefan Cicio Pop, Teodor Mihali, Ioan Flueraș – vicepreședinți, precum și a unui secretariat. în componența a nouă personalități transilvănene. Gheorghe Pop de Băsești, președintele Partidului Național Român, salutînd pe cei prezenți, declară Adunarea de la Alba Iulia „constituită și deschisă”. Cuvîntarea solemnă rostită de Vasile Goldiș face o schiță de istorie românească și se încheie cu un proiect de rezoluție, care începe cu cuvintele: „Adunarea Națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească”, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți (la Alba Iulia în ziua de 1 dec. 1918), decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dînșii cu România„. Apoi, la tribuna adunării au luat cuvîntul reprezentanții celor două partide politice: Iuliu Maniu (Partidul Național Român) și Iosif Jumanca (Partidul Social-Democrat), care evocînd lupta poporului român pentru unitate națională și dreptate socială, au subliniat rolul pozitiv al Unirii pentru dezvoltarea societății românești. Proiectul de rozoluție propus de V. Goldiș a fost adoptat de Marea Adunare Națională cu ovații prelungite, manifestîndu-se astfel nestrămutata hotărîre pentru înfăptuirea Marii Uniri. Pentru cîrmuirea Transivaniei pînă la întocmirea Constituantei, Adunarea Națională hotărăște alegerea unei adunări legislative numită Marele Sfat Național compus din 250 de membri, dintre care 200 să fie aleși de A. imediat, iar restul de 50 să fie cooptați de către însuși Marele Sfat Național. Acesta, la rîndul său numește guvernul provizoriu, Consiliul Dirigent, alcătuit din 15 membri, prezidat de Iuliu Maniu. După săvîrșirea actului istoric, cei peste 100.000 DE participanți la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia adunați pe cîmpul lui Horea aprobă cu aclamații entuziaste hotărîrea de unire necondiționată și pentru totdeauna a Transilvaniei cu România. În timp ce la Alba Iulia se hotăra actul istoric al Unirii, în satele și orașele Transilvaniei aveau loc adunări de solidarizare și aprobare a hotărîrilor luate. Două săptămîni mai tîrziu, actul Unirii a fost înmînat în cadru solemn regelui Ferdinand I, în ziua de 14 dec. 1918, de către o delegație a Marelui Sfat Național alcătuită din: V. Goldiș, Al. Vaida-Voevod și episcopii Miron Cristea și Iuliu Hossu. În cuvîntul rostit cu acest prilej, V. Goldiș făcînd unele considerații asupra actului Unirii, pe care-l aprecia ca o cerințăa istoriei și civilizației umane, arăta ”că prin această unire, după cea a Basarabiei și apoi a Bucovinei, s-a împlinit visul de o mie de ani al neamului românesc, unirea într-un singur stat al tuturor românilor„. Prin decretele legii din 11/14 și 18/30 dec. 1918, Consiliul de Miniștri, iar la 29 dec. 1918, Parlamentul au ratificat reunirea tuturor provinciilor istorice românești cu Țara-mamă, România. Încununare a aspirațiilor de veacuri ale poporului român pentru eliberare națională, rezultat al luptei duse de forțele social-politice ale vremii, Unirea din 1918 – eveniment cardinal în istoria românilor – a marcat desăvîrșirea procesului de realizare a statului național unitar, a creat cadrul propice pentru o mai accentuată evoluție a economiei, științei și culturii. Ziua de 1 Decembrie a fost declarată, în 1990, de Parlament, ca zi națională a României.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ALBEE [ɔ:lbi], Edward Franklin (n. 1928), dramaturg american. Remarcabile prin tensiune verbală, dramele sale prezintă efectele distrugătoare ale conformismului și rigidității sufletești în societatea contemporană („Cui i-e frică de Wirgia Woolf?”, „Echilibru instabil”, „Visul american”, „Ascultarea”).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ASTAFIEV, Viktor Petrovici (1924-2001), scriitor rus. Romane și nuvele consacrate perioadei războiului și lumii satului siberian („Furtul”, „Păstorul și păstorița”, „Visul crestelor albe”), precum și universul copilăriei („Ultima plecăciune”). Scenarii de film.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

BENIUC, Mihai (1907-1988, n. Sebiș, jud. Arad), scriitor și psiholog român. Acad. (1955), prof. univ. la București. Cultivînd lirismul direct, expresia energică, tonul profetic, afirmă în versurile sale („Cîntece de pierzanie”, „Mărul de lîngă drum”, „Materia și visele”, „Culorile toamnei”, „Patrula de noapte”) solidaritatea declarativă cu satul natal, forța revoluției, victoriile socialiste sau meditează asupra senectuții și trecerii timpului („Elegii ”, „Lumini crepusculare”). Lucrări de zoopsihologie („Psihologia aminală”).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

BES, zeu egiptean, paznicul casei, al viselor bune, al veseliei și copilăriei. Reprezentat ca un pitic cu aspect grotesc, zîmbitor.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

AIÉVEA adv. I. Adv. 1. În realitate. Înțelese... că... tot ce i se întâmpla nu-i în vis, ci aievea (CARAGIALE) ♦ Cu adevărat, într-adevăr. Credeam aievea în basmul Cosânzenei (BENIUC) ♦ Ca și cum ar fi sau s-ar întâmpla în realitate. Închise ochii și-l văzu pe Mitrea aievea în față (SADOVEANU) ♦ (Adjectival) Real, palpabil, concret. 2. În văzul tuturor, pe față; deschis. ♦ Limpede, lămurit. [Var.: aiéve adv.] – Slav (v. sl. javĕ, bg. jave).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

BRAUNER 1. Victor B. (1903-1966, n. Piatra-Neamț), pictor român. Stabilit în Franța (1930). Integrat în mișcarea de avangardă din România, devine unul dintre primii suprarealiști. Oniric, exaltă forțele visului (perioada „Himerelor”, 1938-1940). Adîncindu-și limbajul simbolic, a creat cu ingenuitate și lirism un univers fabulos de personaje stranii, animale și flori. 2. Harry B. (1908-1989, n. Piatra-Neamț), folclorist român. Frate cu B. (1). Prof. univ. la București. Colaborator al lui Constantin Brăiloiu. Întemeietor al Institutului de Folclor din București și al orchestrei de muzică populară „Barbu Lăutaru” (1946).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

CALDERON DE LA BARCA, Pedro (1600-1681), dramaturg spaniol. Tipic reprezentant al barocului, a adus în teatru o puternică forță meditativă, un ascuțit simț dramatic și un stil somptuos, încărcat de simboluri și metafore. Vasta sa operă cuprinde comedii de capă și spadă („Doamna nevăzută”), drame profane („Judecătorul din Zalamea”), filozofice și religioase („Viața este un vis”, „Magul făcător de minuni”). Cel mai important autor de autos sacramentales („Marele teatru al lumii”).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

CAO XUEQUIN (1715-1783), scriitor chinez. Proză îmbinînd elementele realiste cu cele fantastice de sursă populară („Visul din iatacul roșu”).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

CASSOU [casú], Jean (1897-1986), scriitor, eseist și critic de artă francez. Scrieri despre arta modernă („Picasso”, „Situația artei moderne,” „Panorama artelor plastice contemporane”, „Ingres”); romane („Cheia viselor”), poezii („Trandafirul și vinul”).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

muzică de scenă (engl. incidental music; fr. musique de scène; germ. Bühnenmusik), muzică compusă pentru a însoți anumite momente în reprezentația unei piese de teatru. Spre deosebire de genurile operei* și operetei*, în care muzica deține rolul predominant, în spectacolul teatral ea are importanță secundară; creează doar o atmosferă sau subliniază anumite efecte dramatice. Se poate vorbi pentru prima oară de m. în cea de a doua jumătate a sec. 16, o dată cu nașterea teatrului în Anglia. Reprezentarea unei piese era de neconceput fără câteva cântece sau arii*, fără dansuri*, fără antracte muzicale. Fiecare teatru avea angajați câtiva cântăreți și instrumentiști. Muzica completa și susținea sonor scenele de luptă, vânătorile, banchetele, intrările triumfale. În timpul lui Shakespeare au scris m. compozitori ca R. Johnson, Th. Morley, J. Wilson, iar în sec. 17 Purcell. În Franța, Lully scrie muzică pentru comediile lui Molière, în special suite* de balet* care se cântau între acte. În sec. 18, popularitatea operei aproape suprimă existența m. Ea va fi prezentă în sec. 19 și desigur, în sec. 20. Câteva exemple rămase celebre: Beethoven – „Egmont”; Schubert – „Rosamunda”; Mendelssohn-Bartoldy – „Visul unei nopți de vară”; Schumann – „Manfred”; Bizet – „Arleziana”; Grieg – „Peer Gynt”; Debussy – „Misterul Sf. Sebastian”; Stravinski – „Persephone”. În zilele noastre, m. se interpretează mai rar în sală, recurgându-se la banda magnetică înregistrată*.
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

oficleid (‹ fr. ophicléide; germ. Ophikleid), instrument aerofon metalic cu ambușură* și clape (3), inventat la începutul sec. 19 de Jean Asté (Paris). Instr. învechit astăzi, o. a fost construit în mărimi diferite: discant (denumit quinticlave) în si bemol, alto în mi bemol sau fa, bas în si bemol și contrabas (ophicléide monstre) în mi bemol sau fa. Tipul bas a fost utilizat de Wagner (Rienzi), F. Mendelssohn-Bartholdy (Visul unei nopți de vară) și de alți compozitori. O. a cedat locul trb. bas, fiind utilizat doar de câteva fanfare militare.
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a-și vedea visul cu ochii expr. a i se împlini (cuiva) o mare dorință.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

SOMNORÁ, somnorez, vb. I. Intranz. (Rar) A dormi (puțin, ușor). ◊ Tranz. Acel somn ce-l somnoră Grozav vis visă (SEVASTOS). – Din somnuri (pl. lui somn2).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

SOMNÁ, somnez, vb. I. Intranz. și refl. (Pop.) A dormi. ◊ Tranz. Ceastă noapte mare Puțin somn somnai, Frumos vis visai (PAMFILE). – Din somn2.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

CASTÉL, castele, s. n. 1. Clădire mare, medievală, prevăzută cu turnuri și creneluri, înconjurată de ziduri și de șanțuri, care servea ca locuință seniorilor feudali; (astăzi) casă mare, imitând arhitectura medievală. ◊ Expr. Castele în Spania = visuri irealizabile, planuri fantastice. 2. (În expr.) Castel de apă = construcție specială (în formă de turn) care servește ca rezervor de apă. – Lat. lit. castellum.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

Daniel (sec. 7 î. Hr.), unul dintre prorocii mari ai Vechiului Testament. Captiv în Babilon în tinerețe, a devenit favorit al regelui Nabucodonosor și al fiului acestuia, Baltazar (Belșațar). ♦ Carte a Vechiului Testament (12 cap.), în care Daniel arată cum i-a tălmăcit lui Nabucodonosor diferite vise. După cucerirea Ierusalimului, în timpul ospățului pentru sărbătorirea victoriei, Daniel explică cele trei cuvinte magice scrise pe zid: Mene, mene techel, ufarsin, anunțând prăbușirea și împărțirea Babilonului între mezi și perși, precum și timpul venirii lui Mesia prin cele 70 de săptămâni de ani. Este sărbătorit la 17 decembrie.
Sursa: D.Religios (1994) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ELGAR [élgə], Sir Edward (1857-1934), compozitor și dirijor britanic. Apropiat stilistic de neoromantism. Oratorii („Visele lui Gerontius”), cantate, un concert pentru vioară, simfonii.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de nsho_ci | Semnalează o greșeală | Permalink

CIULEI, Liviu (1923-2011, București), actor, scenograf și regizor român. M. coresp. al Acad. (1992). Roluri: Puk („Visul unei nopți de vară” de Shakespeare), Danton („Moartea lui Danton”, de Büchner); a montat „Cum vă place” de Shakespeare, „Sfînta Ioana” de B. Shaw, „Opera de trei parale” de B. Brecht, „O scrisoare pierdută” de I.L. Cragiale și a regizat filmele: „Erupția”, „Valurile Dunării” și „Pădurea spînzuraților”.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

Iosif, logodnicul sfintei Fecioare Maria, de meserie tâmplar. Încredințându-se de taina zămislirii ei de la Duhul Sfânt și aflând în vis de la îngerul Gavriil că pruncul ce se va naște este însuși Fiul lui Dumnezeu, Iosif și-a asumat în continuare rolul de părinte sau tutore în fața legii și a lumii. Bis. îl prăznuiește în duminica dinaintea Nașterii Domnului, împreună cu împăratul David.
Sursa: D.Religios (1994) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

fantasmagoríe s.f. 1 Imagine vizuală fantastică, neverosimilă, produsă de o minte tulburată, de un coșmar etc. Întrevedeam într-o sălbatică fantasmagorie capul vânăt al acelui amic nenorocit (EMIN.). Toată noaptea am visat niște năzdrăvănii și fantasmagorii de cele mai curioase (HASD.). ◊ Loc.adj. De fantasmagorie = fantasmagoric. Într-un castel pe jumătate dărâmat să duc o viață de fantasmagorie și de vis... (EMIN.). ♦ Ext. Situație, priveliște ireală, fantastică; vedenie. 2 Totalitatea efectelor artistice obținute prin mijloace extraordinare, înșelătoare. 3 Afirmație, idee, teorie, manifestare etc. lipsită de o bază reală; aberație, elucubrație. Cestiunile de viață ale acestui popor, căruia îi scriem pe spete toate fantasmagoriile falsei noastre civilizațiuni (EMIN.). • pl. -ii. g.-d. -iei. / <fr. fantasmagorie; cf. gr. φάντασμα „apariție, fantomă”, άγορεύω „a vorbi în public”.
Sursa: Neoficial | Adăugată de CristinaDianaN | Semnalează o greșeală | Permalink Comentariu: Sursa: „DEXI – Dicționar explicativ ilustrat al limbii române”, Editurile ARC și GUNIVAS, 2007. - gall

scáră, scări s. f. 1. Obiect alcătuit din două părți laterale lungi și paralele, unite prin piese paralele așezate transversal la distanțe egale și servind la urcarea și la coborârea spre un alt nivel. ◊ Scara lui Iacov = temă iconografică ilustrând două episoade: din Vechiul Testament: „Visul lui Iacov” și „Lupta lui Iacov cu îngerul”, având semnificația purității și tăriei credinței; este frecventă mai ales în pictura murală din Transilvania în sec. 18. 2. Succesiune, șir, serie ordonată de elemente diferite, servind la stabilirea valorii a ceva. ◊ Scara cerului, se spune în glumă despre un om foarte înalt. ◊ Scara muzicală = succesiunea celor șapte sunete muzicale, (reprezentate în muzica bisericească psaltică prin cele șapte denumiri: „pa”, „vu”, „ga”, „di”, „ke”, „zo” și „ni”), fie ascendentă, fie descendentă, urmată de repetarea sunetului de la început; gamă. 3. Fig. Denumire dată exercițiilor treptate de perfecționare spirituală atribuite sfântului Ioan Scărarul († c. 580 d. Hr.), stareț al m-rii Sinai. ♦ Ierarhia manifestărilor și a valorilor morale și spirituale. – Din lat. scala.
Sursa: D.Religios (1994) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

batárdă s.f. 1992 (alim.) Pâine în greutate de o livră, de tip francez ◊ „Lisandra și Marta cumpără o batardă proaspătă din magazinul de vis-a-vis.”; v. și baghetă (din fr. [pain] bâtard)
Sursa: DCR2 (1997) | Furnizată de Editura Logos | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

conjuncturalísm s.n. Tendința de a utiliza diversele împrejurări, de obicei urmărind satisfacerea intereselor personale ◊ „Nu încape îndoială că politicianismul și conjuncturalismul lipsit de principii [...] constituie un fenomen tipic de «alienare» a personalității.” V.rom. 2/63 p. 137. ◊ „Am terminat, pentru Teatrul Național din București, «Camera de alături» [...] care discută despre – dacă se poate spune așa – libertarea de spirit vis-à-vis de conjuncturalism. Cont. 25 VII 69 p. 4 (din conjunctural + -ism)
Sursa: DCR2 (1997) | Furnizată de Editura Logos | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

dilemátic, -ă adj. Care provoacă nedumerire, dileme ◊ „Moartea survenită brutal nu constituie doar o împlinire a visului profetic, ci aruncă un tulburător semn de întrebare, menținând caracterul dilematic al întregii narațiuni: vis sau realitate?” R.lit. 11 IV 71 p. 3. ◊ „Cartea este, de fapt, o istorie dilematică a literaturii dramaturgice românești de-a lungul unui secol [...]” I.B. 10 X 73 p. 2 (din fr. dilémmatique; DN3, DEX-S)
Sursa: DCR2 (1997) | Furnizată de Editura Logos | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

marcáj s.n. (sport) Acțiunea de a marca un jucător advers, împiedicându-l pe cât posibil să primească mingea ◊ „În ultimele 10 minute din prima repriză, după ce s-a descătușat de vădita incomodare a marcajului sever practicat de oaspeți, Steaua a ratat [...] două ocazii de a deschide scorul.” I.B. 30 VII 82 p. 3. ◊ Marcajul în zonă al argentinienilor a dăruit azzurilor demarcați, mingi altminteri imposibil de recuperat, un vis.” Săpt. 13 VIII 82 p. 8 (din fr. marquage; DEX)
Sursa: DCR2 (1997) | Furnizată de Editura Logos | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

supershow s.n. (anglicism) Spectacol de mare amploare, superspectacol ◊ „Despre ansamblul spectacolului, nu vom spune: «That’s entertainment» (Aceasta-i distracție, nu glumă!) – căci nu este nici «supershow» nici «all stars out», ci pur și simplu, vers și vis [...]” R.lit. 24 XI 77 p. 17. ◊ „În stilul său caracteristic, Cassius Clay, alias Mohammad Ali, a declarat că va anunța retragerea sa din activitatea competițională în cadrul unui supershow televizat.” R.l. 3 II 79 p. 6 [pron. superșóu] (din engl. supershow)
Sursa: DCR2 (1997) | Furnizată de Editura Logos | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

știúcă s.f. (lb. vorbită) ♦ 1. Pantofi cu vârful foarte ascuțit ◊ „Sandu a fost sfătuit de croitor să-și comande la prietenul de vis-à-vis [...] și o pereche de știuci. Sc. 7 I 61 p. 2. ♦ 2. Șofer care efectuează, ilegal, curse de taximetru cu mașina proprie ◊ „Ica a venit de la Gară cu o știucă. (prin asemănare cu știuca, tip de pește prădător; Fl. Dimitrescu în LR 4/62 p. 394)
Sursa: DCR2 (1997) | Furnizată de Editura Logos | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

vibratór s.n., adj. Aparat care transmite vibrații în scopuri erotice ◊ „Există truse vibratoare cu scule schimbătoare ca la strung [...] Reporterul roagă să i se satisfacă un vechi vis: să probeze [în sex-shop] un vibrator.” As 187/95 p. 3 (din fr. vibrateur; DN, DEX, DN3 – sensuri generale)
Sursa: DCR2 (1997) | Furnizată de Editura Logos | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

PSIHANALÍZĂ (‹ fr.; {s} psih- + gr. analysis „analiză”) s. f. (În general) Orice tehnică de cercetare psihologică și de psihoterapie prin exploatarea inconștientului; (în sens restrâns) doctrina psihologică și metoda terapeutică a lui Freud. În p. natura umană este interpretată în termeni de conflict, mintea fiind înțeleasă ca o expresie a forțelor în conflict: unele conștiente și majoritatea inconștiente. Psihanaliștii practicanți pun accentul pe importanța forțelor inconștiente în modul în care lucrează mintea. Freud, fondatorul p. ca metodă terapeutică determinată și știință a inconștientului psihic, atribuia majorității tulburărilor psihice o origine instinctuală sau erotică. „Libido”-ul sau instinctul vieții ne provoacă dorințe pe care „supra-eul” sau conștiința socială ne face să le refulăm în inconștient; când aceste dorințe ajung la același nivel cu conștiința, apar angoasa și tot felul de inhibiții și complexe. „Eul” sau personalitatea se definește ca un echilibru între tendințe instinctive și cenzura conștiinței sociale. Dorințele inconștiente nu se manifestă decât în contextul „asocierii libere”, care are loc doar în vis și în expunerea spontană. În urma conștientizării motivelor reale ale tulburărilor, angoaselor, obsesiilor, fobiilor, se așteaptă restabilirea echilibrului psihic. P. este aplicată în cazul tulburărilor de sexualitate (impotență la bărbați și frigiditate la femei), în psihoze (schizofrenie, pierderea sensului realității), în cazuri de eșecuri repetate în viață etc., cura putând dura foarte mult timp. Printre cei mai importanți psihanaliști: C.G. Jung, A. Adler, E. Erikson, K. Horney, E. Fromm ș.a. Sin. freudism. V. psihologie abisală.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

amăgitor, -oáre adj. și s. Care amăgește: un vis amăgitor, un amăgitor.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*apocríf, -ă adj. (vgr. apókryphos, ascuns. V. criptă). Nesigur, neautentic, suspect: istorie apocrifă. S. n. Carte necanonică considerată de biserică ca neinspirată, ca cea despre copilăria lui Iisus și Epistolia saŭ Visul Maĭciĭ Domnuluĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

RUNCEANU, Mihaela (1955-1989, n. Buzău), cântăreață română de muzică pop. Activitate pedagogică. Șlagăre („De-ar fi să vii”, „Speranțe-vis, speranțe-flori”).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

*avís n., pl. urĭ și e (fr. avis, vfr. vis, opiniune, d. lat. visus, vedere). Opiniune, sentiment, părere: avisu judecătorilor. Înștiințare, informațiune, anunț, afipt. Înștiințare (adresă) pin [!] care o autoritate comunică alteĭa că s´a admis ceva (de ex. plata uneĭ sume). – Și aviz.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*calendár n., pl. e (lat. calendarium, d. calendae, calende. V. colindă și coleadnic. Tablou zilelor anuluĭ. Fig. A face cuĭva capu calendar, a-l incomoda foarte mult, a-l ameți. – Calendaru roman își datorește originea luĭ Romul, care compuse un an de 300 de zile împărțit în 10 lunĭ (V. calende). Numa, succesoru luĭ, le adăugă pe cele-lalte doŭă. La 46 în ainte [!] de Hristos, Ĭuliŭ Cezar l-a reformat ca să-l pună în raport cu cursu soareluĭ, și s´a numit atuncĭ calendaru ĭulian. O zi complementară saŭ bisextilă fu intercalată la fiecare patru anĭ, dar acest an era prea scurt și rămînea în urmă cu 7 zile la 900 de anĭ, în cît [!], la 1582, echinocțiu de primăvară era înapoĭ cu zece zile. Papa Grigore XIII dădu ordin ca 5 Octobre al acestuĭ an să fie 15 Octobre și suprimă zilele bisextile seculare, afară de una la patru anĭ. Acest calendar numit gregorian, a fost adoptat de toțĭ catoliciĭ și protestanțiĭ, ĭar la 1 April 1919 și de România (de biserica românească la 1 Oct. 1924). Vechĭu calendar ortodox era, la 1900, cu treĭ-spre-zece zile în urmă. Și calendaru gregorian are o eroare, dar numaĭ de o zi la 4000 de anĭ. – Calendaru republican francez, stabilit de Convențiunea națională la 24 Novembre 1793, fixase începutu anuluĭ la echinocțiu de toamnă (22 sept.) și avea 12 lunĭ de 30 de zile, plus 5 zile complementare, care trebuĭaŭ să fie consacrate celebrăriĭ sărbătorilor republicane. Numele lunilor eraŭ: p. toamnă, vendémaire (lat. vindémia, culesu viilor), brumaire (d. brumă) și frimaire (fr. frimas, poleĭ); p. ĭarnă: nivóse (lat. nix, nĭvís, zăpadă), pluviôse (lat. plúvia, ploaĭe) și ventôse (lat. ventus, vînt); p. primăvară: germinal (d. germine), floréal (d. floare) și prairie, livadă); p. vară: messidor (lat. messis, seceriș), thermidor (vgr. thermós, cald) și fructidor (d. fruct). Aceste numirĭ poetice au fost inventate de convenționalu Fabre d´Eglantine. Lunile se împărțeaŭ în treĭ decade, ĭar zilele se numeaŭ: primidi, duodi, tridi, quartidi, quintidi, sextidi, septidi, octidi, nonidi și decadi. – Formele cărindar saŭ călindar îs fabricațiunĭ literare. V. almanah.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

QUANTUM MUTATUS AB ILLO! (lat.) cât de mult s-a schimbat! – Vergiliu, „Eneida”, II, 274. Reflecția lui Enea, căruia Hector i se arătase în vis plin de răni, cu totul altul decât strălucitorul viteaz care fusese cândva. Reflecție la vederea unei persoane ajunsă într-o stare de mare decădere fizică sau spirituală.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

SI VIS AMARI, AMA! (lat.) dacă vrei să fii iubit, iubește! – Seneca, „Epistulae ad Lucilium”, IX, 6.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

SI VIS ME FLERE, DOLENDUM EST PRIMUM IPSI TIBI (lat.) dacă vrei să mă facă să plâng, trebuie să te doară mai întâi pe tine – Horațiu, „Ars poetica”, 102-103. Sinceritatea sentimentului este una dintre condițiile forței emoționale ale operei de artă.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

SI VIS PACEM, PARA BELLUM (lat.) dacă vrei pace, pregătește-te de război – Vegetius, „Epitome institutionum rei militaris”. În sens mai larg, pentru a ocroti munca pașnică, trebuie să fii pregătit să te aperi de agresorul potențial.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

CORNESCU, Traian Hagi (1885-1965), pictor, grafician, scenograf român. Bogată activitate în domeniul scenografiei la Teatrul Național din București și Teatrul Giulești („Visul unei nopți de vară” și „Femeia îndărătnică” de Shakespeare, „Gaițele” de Al. Kirițescu).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ROSSETTI, Dante Gabriel (1828-1882), pictor și poet englez. Întemeietor și principal reprezentant al prerafaelismului. Cultivă o poezie a detaliului precis, evoluând spre sugestia simbolistă („Fericita fecioară”, „Casa vieții”, „Balade și sonete”). Tablouri („Proserpina”, „Visul lui Dante”).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de nsho_ci | Semnalează o greșeală | Permalink

RABEARIVELO, Jean-Joseph (1901-1937), poet malgaș de expresie franceză. Lirică inspirată de miturile ancestrale ale poporului său cu influențe ale literaturii occidentale („Cupa cu cenușă”, „Aproape vise”, „Puiul nopții”). Printre primii care au afirmat valorile spirituale naționale („Vechi cântece din ținuturile Imerina”).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

boŭ m. (lat. bos, bŏvis, vgr. bus; it. bue, pv. buou, fr. boeuf, sp. buey, pg. boi). Un animal rumegător domestic cornut alb cenușiŭ (maĭ rar negru, cărămiziŭ saŭ breaz) care se întrebuințează la tras caru, plugu și alte greutățĭ care trebuĭe duse maĭ încet. Fig. (pin aluzie la încetineala bouluĭ față de vioiciunea caluluĭ). Om foarte prost. Bou nopțiĭ, un gîndac mare cafeniŭ care zboară noaptea, maĭ mic de cît caradașca. Boul lui Dumnezeŭ, buburuză. A nu-ți fi boiĭ acasă, a ți se fi înecat corăbiile, a fi maĭ trist de cît ești de obiceĭ. A-țĭ pune boiĭ în plug cu cineva, a lucra în tovărășie cu el, a avea a face cu el, și decĭ a avea ocaziune de ceartă. A trage pe cineva ca cu boiĭ, a-l duce cu mare ce la un lucru care nu-ĭ place. De-a bou (rar), în brînci, în patru labe: a cădea de-a bou. V. taur, vacă, vițel.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

REIMANN [ráiman], Albert (n. 1936), compozitor german. Lieduri și operă („Un joc al visului”, „Sonata fantomelor” după Strindberg, „Lear” după Shakespeare, „Castelul” după Kafka).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

Anna Perenna, veche divinitate romană. Anna, fiica lui Belus și sora lui Dido, s-a refugiat după moartea acesteia din urmă (v. și Dido) în Italia, unde a fost găzduită de Aeneas. Răscolind amintirile și trecutul eroului, sosirea ei nu e însă privită cu ochi buni de Lavinia, soția lui Aeneas, care hotărăște s-o piardă. Dido i se înfățișează Annei în vis și-i dezvăluie uneltirile Laviniei. Înspăimîntată, Anna părăsește în miez de noapte palatul lui Aeneas și se aruncă în apele rîului Numicius. Transformîndu-se în nimfă, ea devine nemuritoare, luînd numele de Anna Perenna.
Sursa: Mitologic (1969) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

LUNDKVIST [lúndkvist], Nils Artur (1906-1991), scriitor suedez. Unul dintre principalii reprezentanți ai avangardismului suedez. Lirică suprarealistă valorificând visul și subconștientul și exprimând dorința reîntoarcerii la natură („Jăratic”, „Orașul negru”, „Cântecul sirenei”) ori pe teme citadine sau rurale („Clipe și talazuri”); reportaje, eseuri („A călători în vis și în imaginație”).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ROUSSEAU [rusó], Henri, zis Le Douanier („Vameșul”) (1844-1910), pictor francez. Autodidact. Reprezentant al picturii naive. A evocat cu ingenuitate aspecte din cartierele pariziene, scene exotice, alegorice, în compoziții pline de fantezie, de un colorit viu și armonios, în care formele sunt precis decupate („Războiul”, „Plimbare”, „O nuntă la țară”, „Vrăjitoare de șerpi”, „Leul flămând”, „Muza și poetul”, „Visul”, „Țigancă adormită”).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

JUNG [juŋ], Carl Gustav (1875-1961), psihiatru și psiholog Elveția. Prof. univ. la Zürich și Basel. Unul dintre întemeietorii psihologiei abisale. Inițial, adept al psihanalizei lui Freud, căruia i-a devenit discipol și colaborator; dezamăgit de aspectul instinctual al ideilor acestuia, a înființat o nouă școală de psihologie analitică. A fundat (1948) la Zürich institutul care-i poartă numele. Cea mai importantă contribuție a sa este teoria despre inconștientul colectiv generator de arhetipuri („Psihologia inconștientului”, „Teoria psihanalitică”), care l-a condus la explorarea universului viselor, miturilor, a basmelor, doctrinelor ezoterice, alchimiei, a unor fenomene precum farfuriile zburătoare etc., în care produsele inconștientului colectiv: arhetipurile, imaginile, simbolurile se regăsesc ca teme („Metamorfoza sufletului și simbolurile”). A propus o descriere a tipurilor psihologice pornind de la perechea introversie/extroversie („Tipuri psihologice”, „Psihologie și religie”, „Psihologie și alchimie”).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

FREUD [frɔit], Sigmund (1856-1939), psihiatru austriac. Stabilit la Londra (1938). Întemeietorul psihanalizei („Introducere în psihanaliză”). A contribuit la constituirea psihologiei clinice prin tehnica explorativă a inconștientului. Cercetări asupra simptomelor nevrotice (angoase, fobii, obsesii). A studiat rolul sexualității în viață și în artă, al viselor, al actelor de fiecare zi, ca și al impulsurilor de autoafirmare („Interpretarea viselor”, „Psihopatologia vieții cotidiene”, „Trei eseuri asupra teoriei sexualității”, „Totem și tabu”).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

*coșmár n., pl. urĭ (fr. cauchemar). Vis oribil. Fig. Lucru care te îngrozește.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Hecuba (Hecube sau Hecabe), fiica frigianului Dymas (sau a lui Cisseus, regele tracilor) și cea de-a doua soție a lui Priamus, regele Troiei. A avut numeroși copii care, mai toți, au murit sub zidurile Troiei sau, după distrugerea cetății, au fost duși în captivitate. Printre ei se numărau: Hector, Paris supranumit și Alexander, Creusa, Laodice, Polyxena, Cassandra, Deiphobus, Helenus, Antiphus, Polydorus, Troilus etc. Înainte de nașterea lui Paris, Hecuba a avut un vis ciudat. Prezicătorii i l-au tălmăcit spunîndu-i că fiul pe care avea să-l nască va atrage ruina cetății sale. La nașterea lui Paris, Hecuba pregetă să-și ucidă însă copilul. Temîndu-se totuși de împlinirea destinului, îl abandonează pe muntele Ida. Mai tîrziu Paris vine însă la Troia și prezicerea se împlinește (v. și Paris). După distrugerea Troiei, Hecuba a revenit drept pradă de război lui Odysseus. Copleșită de durerea de a-și fi văzut rînd pe rînd copiii uciși, înainte de a pleca în captivitate, e nevoită să asiste neputincioasă la sacrificiul fiicei ei, Polyxena (v. și Polyxena). Urcîndu-se pe corabie, vede trupul neînsuflețit al fiului ei Polydorus, aruncat de valuri la țărm. Polydorus fusese ucis de către regele Polymnestor spre a fi jefuit. Înainte de plecare, împreună cu celelalte femei troiene, Hecuba găsește totuși răgazul și puterea necesară ca să răzbune moartea fiului ei (v. și Polymnestor). Îmbarcîndu-se apoi din nou, Hecuba scapă de urmărirea însoțitorilor lui Polymnestor care vor s-o pedepsească, și-și găsește refugiul și moartea în valurile mării. După o altă versiune, ea ar fi fost metamorfozată într-o cățea.
Sursa: Mitologic (1969) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

QUASIMODO [cuazímodo], Salvatore (1901-1968), poet, critic și traducător italian. Unul dintre principalii reprezentanți ai școlii ermetice italiene, a cultivat o lirică densă, esențializată, în tonalități elegiace, marcată de panteism și pătrunsă de amintirea Siciliei („Ape și pământuri”, „Oboiul uitat”, „Și brusc se lasă seara”), de inspirație clasică („Erato și Apollo”) sau de rezonanță socială și umanistă („Zi după zi”, „Viața nu e un vis”, „Pământul neasemuit”, „A da și a avea”). Eseuri („Poetul și omul politic”, „Scrieri despre teatru”). Traduceri din Tudor Arghezi. Premiul Nobel pentru literatură (1959).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

Morpheus, zeul viselor și unul dintre cei o mie de fii ai lui Hypnus. Li se înfățișa oamenilor în timpul somnului.
Sursa: Mitologic (1969) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*famílie f. (lat. familia, d. fámulus, servitor; mrom. fumĕálĭe. V. femeĭe). Tatăl, mama și copiii. Copiii singurĭ. Neam, rasă, toate persoanele de acelașĭ sînge, ca copiĭ, frațĭ, nepoțĭ ș. a.: familia Scipionilor. Rasă, grup de națiunĭ saŭ limbĭ de aceĭașĭ origine: familia indo-europenească. Vorbe derivate din aceĭașĭ rădăcină: văd și vis îs din aceĭașĭ familie. Grupe de animale, vegetale saŭ minerale care seamănă între ele: familia maĭmuțelor, umbeliferelor. – Pop. famélie (ngr. fameliá).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

SOMN2 (lat. somnus) s. n. 1. Stare funcțională normală a organismelor animale și umane care survine periodic în alternanță cu starea de veghe și care se caracterizează prin repaus motor, lipsă de receptivitate pentru stimulii obișnuiți ai mediului (la om întreruperea activității psihice conștiente), prin particularități ale activităților vegetative și ale undelor electrice cerebrale. Înregistrarea activităților cerebrale în timpul s. a pus în evidență alternanța (de 5 până la 8 ori pe noapte) a unor perioade de somn profund, care apar în electroencefalogramă sub formă de unde lente (de frecvență joasă și cu mare amplitudine) și perioade cu unde rapide (de frecvență înaltă șicu amplitudine mică), asociate cu creșterea frecvenței pulsului, agitație, vise, mișcări rapide ale globilor oculari, care caracterizează somnul paradoxal. Echilibrul dintre s. și veghe, ca și între s. profund și cel paradoxal este indispensabil stării de sănătate. Unele boli se manifestă și prin tulburarea acestui echilibru în sensul insomniei sau hipersomniei. ♦ Inerție, toropeală, amorțire. ◊ Somn ușor, formulă prin care dorim cuiva să aibă un somn liniștit. 2. Somnul de veci (cel lung sau veșnic) = moartea.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

fáță f., pl. fețe (lat. facia și facies, it. faccia, pv. facha, fassa, fr. face, sp. haz, pg. face). Acea parte a capuluĭ în care-s ochiĭ. Persoană: fețe bisericeștĭ, domneștĭ. Prezență: în fața mea, față de mine. Latura principală (în opoz. cu dos): fața caseĭ. Suprafață: fața pămîntuluĭ, a măriĭ. Acea parte a uneĭ monete care are efigia. Coloare: față verde. Aspect: om cu față sănătoasă. Pagină: a ceti cîteva fețe. Față de pernă, de masă, pînză cu care se acopere [!] perna, masa. De față, prezent: a fi de față saŭ numaĭ a fi față. Pe față, deschis, verde, fără ocolurĭ. În față, în privire, în prezență: ĭ-am aruncat sfidarea în față; în partea opusă, peste drum (fr. vis-à-vis): în față era un castel. Față´n față, cu fața unu spre altu: oștile staŭ față´n față. Față de saŭ față cu, în față, în prezență: față de mine. A face o cercetare la fața loculuĭ, chear [!] acolo unde s´a întîmplat orĭ comis ceva. A da ceva pe față, a descoperi a divulga. A face față unuĭ lucru, a fi preparat de rezistență, a rezista. Taler cu doŭă fețe (fig.), om ipocrit. Schimbarea la față, sărbătoarea Transfigurăriĭ luĭ Hristos (la 6 Aŭgust).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

desfír, a -á v. tr. (d. fir, ca și în-fir, pre-fir, răs-fir). Desprind, scot, trag: desfirăm învățăminte din această întîmplare (Neam. Rom. 6, 518). V refl. Mă risipesc, dispar: ca visul să desfiră (Dos.).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

LEEUW [leu], Ton de (1926-1996), compozitor olandez. Studii cu Badings și Messiaen. Prof. de compoziție și etnomuzicologie. Pornind de la academismul serial, s-a îndreptat către muzica orientală (opera „Visul”). Creații instrumentale, vocal-instrumentale și electronice. Lucrări de muzicologie („Muzica secolului XX”).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

Pistor, în mitologia romană, denumire purtată de Iupiter, datorită ajutorului pe care l-a dat odată Romei în timpul asedierii ei de către gali. El s-a arătat atunci într-o noapte în vis romanilor și, îndemnîndu-i să le arunce galilor tot ce aveau mai de preț, le-a făgăduit în schimb victoria. Or, cum la Roma bîntuia o foamete cumplită și făina era lucrul cel mai de preț, romanii au făcut din puțina făină care le rămăsese pîini, pe care le-au aruncat, de sus din cetate, asupra galilor. Înspăimîntați de această dovadă de belșug, galii, care sperau să-i învingă pe cei asediați prin înfometare, au renunțat la planul lor și n-au mai continuat lupta. În felul acesta îndemnul lui Iupiter a adus victoria. Drept recunoștință și în amintirea acestui eveniment, romanii l-au supranumit „brutarul” (pistor) și i-au ridicat un altar.
Sursa: Mitologic (1969) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

MAILER, Norman (1923-2007), prozator, ziarist și actor american. Unul dintre precursorii postmodernismului. Participarea la cel de-al doilea război mondial i-a inspirat romanul „Cei goi și cei morți”. Într-un stil de un realism brutal, reportericesc, insistând asupra detaliilor, abordează în romanele sale teme privitoare la realitățile cotidiene ale vieții americane ca; politica, războiul, sexualitatea („Parcul căprioarelor”, „Avertismente pentru mine”, „Un vis american”, „De ce ne-am dus în Vietnam?”, „Veritabilii duri nu dansează”). Eseuri („Geniu Și voluptate”, „Prizonier al sexului”).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

MÁGIC, -Ă (‹ fr., lat.) adj. 1. Care ține de magie, privitor la magie; ocult. ◊ (MAT.) Pătrat m. = tablou ale cărui căsuțe conțin numere care dau aceeași sumă pe fiecare rând, coloană și diagonală. ◊ Lanternă m. v. lanternă. (FIZ.) Număr m. = număr de protoni sau de neutroni ce conferă nucleului (care îi conține) o stabilitate deosebită. (LIT.) Realism m. = formă modernă de ficțiune literară în care realul se juxtapune fantasticului, visului, mitului, basmului etc. (ex. J.L. Borges, G. Garcia Márquez, M. Bontenpelli, I. Calvino, G. Grass, H. Alain-Fournier). 2. Fig. Fermecător, încântător; feeric.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

!vis1 (aspirație) s. n., pl. vísuri
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

!vis2 (imagine din timpul somnului) s. n., pl. víse
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

2) greŭ, grea adj., pl. f. grele (d. lat. *grĕvis îld. grăvis, după vis, ușor, și brĕvis, scurt; it. grave și greve, fr. grief, pv. cat. greu, sp. pg. grave. V. grav). Care trage mult la cantar [!]: ladă grea. Numeros, cu multe bagaje orĭ arme: familie grea, armată grea. Fem. Gravidă. Fig. Dificil: drum greŭ. Grav, periculos: boală grea. Adînc, intens: somn greŭ. Aspru, sever: pedeapsă grea. Grav, vĭolent: cuvinte grele. A-țĭ fi greŭ să facĭ ceva, a-țĭ fi dificil. A-țĭ fi greŭ de multă mîncare, de vĭață, a-țĭ fi greață de multă mîncare, de vĭață. Mi-e greŭ să te aud, mi-e greață să te aud. A te lăsa greŭ, a te lăsa cu toată greutatea corpuluĭ, (fig.) a face pe dificilu. A fi greŭ de cap saŭ la cap, a fi prost, a înțelege greŭ. S. n., fără pl. Partea cea maĭ grea, greime, greutate: greu armateĭ. Lucrurile s´aŭ răsturnat, și tot greu a venit pe el. Fig. Dificultate: Aicĭ e greu! Am dat a greŭ! Adv. În mod greŭ: a trage greŭ (saŭ mult) la cantar, a lovi, a călca greŭ. Anevoĭe, în mod dificil: a trăi greŭ, a pricepe greŭ. În mod adînc, tare: a dormi greŭ. Cu severitate: a pedepsi greŭ. În mod grav: a insulta greŭ. Cu greŭ, cu greutate, dificil, greŭ: a trăi cu greŭ, a reuși cu greŭ. Din greŭ, adînc: a suspina, a adormi din greŭ. A călca, a lovi din greŭ, a călca, a lovi greŭ. A munci din greŭ, a munci la lucru greŭ, dificil.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

MACROBIU (Ambrosius Macrobius Theodosius) (sec. 4-5), scriitor și gramatic latin de origine africană. Este autorul unui comentariu filozofic inspirat din Platon și Plotin la „Visul lui Scipio” de Cicero, cu influență asupra gândirii Evului Mediu, ca și al unor dialoguri („Saturnalii”) conținând informații despre religia și obiceiurile romanilor.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

EMINESCU, Mihai (pseud. lui M. Eminovici) (1850-1889, n. Botoșani), poet român. M. de onoare post-mortem al Acad. După o copilărie trăită la Ipotești și Cernăuți (unde urmează școala primară și gimnazială) și după o adolescență petrecută în peregrinări prin țară, o vreme însoțind, ca sufleur, trupe teatrale, pleacă pentru studii universitare la Viena (1869-1872) și, cu sprijinul material al „Junimii”, la Berlin (1872-1874). Studiază filozofia (cu preferințe pentru Schopenhauer, Kant, Platon), dar și istoria, economia politică, științele naturii, dintr-o nevoie de cunoaștere excepțională, manifestată de timpuriu. Formația intelectuală și universul de cultură configurate acum se vor resimți în întreg scrisul eminescian. Stabilit la Iași este, succesiv, director al Bibliotecii Centrale, revizor școlar pentru județele Iași și Vaslui, redactor la „Curierul de Iași”. În toamna lui 1877 pleacă la București, unde va fi redactor (între febr. 1880 și dec. 1881, redactor-șef) la ziarul conservator „Timpul”, până în iun. 1883, când se îmbolnăvește. Anii următori sunt ai unei vieți profund nefericite, cu perioade alternante de alienație și luciditate. Internat în sanatorii la București și Viena, revine, după o scurtă călătorie, la Iași, unde lucrează la Biblioteca Centrală. În apr. 1888, la București, reintră în gazetărie, dar internat în spital (febr.), moare la 15 iun. 1889. După debutul din 1866 în revistă „Familia” (când I. Vulcan îi dă numele de Eminescu) publică aici, până în 1869, mai multe poezii, în care (ca și în cele rămase în manuscris) se pot observa deopotrivă influențe ale romanticilor pașoptiști (elogiați, alături de alți înaintași, în „Epigonii” și în alte poezii) și cristalizarea unor motive și formule stilistice originale. Din apr. 1870 începe să colaboreze (cu „Venere și Madonă”) la „Convorbiri literare”, singura revistă în care va publica de aici înainte poezie. Activitatea lui creatoare continuă cu mare intensitate pe parcursul celor trei epoci următoare ale vieții și ale scrisului său: studențească, ieșeană, bucureșteană. Opera lui E. a fost descoperită treptat de-a lungul câtorva decenii și abia o dată cu încheierea (1993) ediției academice de „Opere” (ediția „Perpessicius”), în 16 tomuri, a devenit cunoscută în totalitate. Creată în numai 17 ani, cuprinde poezie, proză, teatru, articole, eseuri și însemnări filozofice, literatură populară, traduceri. Poeziile de dragoste – cel mai numeroase și mai cunoscute – cântă fie o iubire ideală, un vis de iubire („Sara pe deal”, „Floare albastră”, „Lacul”, „Dorința”, „Scrisoarea a IV-a”), fie o iubire trecută („Departe sunt de tine”, „De câte ori, iubito”, „Afară-i toamnă”, „Sunt ani la mijloc”, „Când însuși glasul”, „Din valurile vremii”) fie, mai rar, un reproș adresat femeii care nu înțelege iubirea sau o degradează („Pe lângă plopii fără soț”, „Scrisoarea V”). În general, erotica eminesciană este una a iubirii absente, a reveriei proiective sau recuperatoare. Caracteristică este semnificația cosmică a sentimentului, înțelegerea iubirii care mod de a participa la viața Universului. De aici, sensul existențial al iubirii, în care poetul vede salvarea de neant și condiția realizării vocației sale creatoare, ceea ce explică gravitatea și profunzimea eroticii eminesciene. Componentă a poeziei de dragoste sau obiect de contemplare în ea însăși, natura este în poezia lui E. mai ales o proiecție a imaginației sale decât descrierea unei peisaj real. Este o natură fabuloasă, reprezentată mai ales de codru, spațiu al vitalității cosmice („Memento mori” – episodul Dacia, „Călin [file de poveste]”, „Povestea codrului”), în care peisajele au o semnificație simbolică. O funcție esențială în creația poetică eminesciană revine visului în stare trează, reveriei, care transfigurează lumea reală („Diana”, „Fiind băiet păduri cutreieram”) sau produce materia poeziei, fiind principalul instrument al imaginației. E. este, ca toți marii romantici, un poet vizionar și visul intră în țesătura intimă a operei lui. Din romantism vine și prezența masivă a mitului; se constată nu doar absorbirea în materia poetică a unor mituri din diverse culturi și din folclorul național, ci și tendința continuă de mitizare și creare de mituri noi. În afară de mituri cosmogonice și escatologice („”Scrisoarea I„, ”Rugăciunea unui dac„), aflăm mituri ale geniului (”Povestea magului călător în stele„, ”Luceafărul„), o viziune mitică asupra Daciei (episodul cu această temă din ”Memento mori„, ”Gemenii„) etc. E. privește din perspectiva mitului istoria lumii (”Memento mori„) sau a nației (”Andrei Mureșanu„, ”Scrisoarea III„), femeia (văzând în ea un înger sau o Dalilă), natura – spațiu al unei geneze perpetue (”Scrisoarea I„, ”Luceafărul„) sau al contopirii de tip mioritic (”Mai am un singur dor„). Când iubirea, contemplarea naturii, mitul nu mai pot exalta spiritul și nici măcar detașarea de lume (”Glossa„) nu-l poate împăca, poetul e copleșit de melancolia lui funciară (”Melancolie„, ”Peste vârfuri„, ”Trecut-au anii„, ”Odă – în metru antic„), care răzbate de altfel din toată opera. Chiar și modelul folcloric este folosit pentru a filtra în el tulburătoarea expresie a suferinței naționale (”Doina„). Paralel cu poezia, E. a scris proză și teatru. Din proză a publicat doar patru texte, valoroase și importante pentru lărgirea posibilităților genului. ”Făt-Frumos din lacrimă„ este un basm de autor, deosebindu-se de prototipul folcloric atât sub raportul substanței – mai bogată și puternic liricizată – cât și al stilului original și strălucitor. ”Sărmanul Dionis„ este prima nuvelă filozofică-fantastică din literatura română. ”La aniversară„ este o delicată schiță psihologică despre adolescență, ”Cezara„ o nuvelă de dragoste într-o viziune naturistă, ce culminează în imaginea paradisiacă a ”insulei lui Euthanasius„. Dintre prozele rămase, în general, neterminate și publicate postum, se remarcă romanul, de început ”Geniu pustiu„ și ”Avatarii faraonului Tlà„, construit pe ideea metempsihozei. Din multele proiecte de piese de teatru ale lui E. cele mai interesante sunt acelea care trebuiau să compună ”Dodecameronul dramatic„, un ciclu de 12 drame inspirate din istoria națională. Puține au ajuns însă în stadii mai avansate de elaborare, între care ”Bogdan Dragoș„, ”Alexandru Lăpușneanu„, ”Mira„. Publicistica lui E. constituie o importantă operă de gânditor social-politic. Dincolo de valoarea documentară, ea interesează prin fundamentul ei doctrinar, formulat explicit în seriile de articole ”Icoane vechi și icoane nouă„ (1877), ”Studii asupra situației„ (1880) și implicit în toate textele, ceea ce conferă consecvență și coerență atitudinilor gazetarului. Este o doctrină organicistă și evoluționistă, a dezvoltării economice, sociale, culturale firești, prin structuri și instituții care să țină seama de tradițiile naționale și de nivelul istoric atins de societatea românească. O doctrină conservatoare dar nu reacționară, căci respingând ”formele goale„ (structurile și instituțiile) introduse (”importante„) de revoluția burgheză, E. nu pledează pentru întoarcerea la stadii istorice anterioare, ci pentru ”umplerea„ cu conținut a acestor forme. Publicistica are o valoare deosebită și prin varietatea registrului stilistic ce merge de la demonstrația teoretică riguroasă și de la aforism până la comunicarea colocvială menită să facă accesibile unui public neinițiat concepte și teorii de economie politică sau până la pamfletul de mare forță expresivă. Din toată opera lui E. s-a tipărit în timpul vieții doar un volum de poezii, alcătuit de T. Maiorescu (dec. 1883), cel care afirmase primul valoarea poetului, în 1871, și va scrie întâiul studiu de referință asupra lui, în 1889. Atunci a început extraordinara influență a lui E. asupra liricii românești, ca și procesul descoperii și asimilării întregii creații a celui care a devenit pentru conștiința noastră națională ”expresia integrală a sufletului românesc„ (N. Iorga).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

FERNEYHOUGH [fə:nihaf], Brian (n. 1943), compozitor britanic. Prof. univ. la Haga, Freiburg, San Diego (California). Adept al muzicii seriale și postseriale. Compoziții pentru execuție instrumentală („Cântec de vis al Casandrei”, „Căderea lui Icar”, „Sonată pentru cuartet de coarde”, „Casele negre”).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

FILOTTI, Maria (1883-1956, n. Brăila), actriță română. Jocul său a îmbinat forța temperamentală cu aprofundarea psihologică a rolului (regina Elisabeta din „Maria Stuart” de Schiller, Irina din „Pescărușul” de Cehov, Zoe din „O scrisoare pierdută” de Caragiale). Filme: „Războiul Independenței”, „Visul unei nopți de iarnă”, „Citadela sfărâmată”.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

FITZGERALD [fițgérəld], Francis Scott (Key) (1896-1940), scriitor american. Reprezentantul „generației pierdute” a anilor '20. Nuvele și romane ilustrând atmosfera „epocii jazz-ului”, cu amestecul ei de exuberanță și inconsistență, denunțând consecințele tragice ale optimismului american înnăscut și „visul american” al fericii iluzorii, întemeiate pe succesul material („Cei frumoși și blestemați”, „Povestiri din epoca jazz-ului”, „Marele Gatsby” – capodopera sa, „Blândețea nopții”). Scrisul său a evoluat spre concentrarea mijloacelor de expresie și cultivarea detaliului cu semnificație simbolică.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

*interpretéz v. tr. (lat. intér-pretor, -ári). Traduc dintr´o limbă într´alta și lămuresc: a interpreta legea celor doŭă-spre-zece table. Explic, ghicesc, prezic: a interpreta un vis. Fig. Daŭ un înțeles oare-care: interpretezĭ răŭ cuvintele mele. Traduc cugetarea unuĭ artist: gravor care interpretează bine un tabloŭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

înfírip și -éz (mă), a v. refl. (cp. cu fire și încĭupăresc). Îmĭ vin în fire, mă restabilesc, mă întrămez, prind putere: puiĭ s´aŭ înfiripat, bolnavu s´a înfiripat. Fig. Cîștig ceva parale, mă îmbogățesc puțin. Visul săŭ se´nfiripeáză (Em.), visu luĭ începe a se realiza.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

îngî́n, a v. tr. (lat. in-gannare, ĭaŭ în rîs, îld. gannire, a cîrîi; it. ingannare, a amăgi, pv. enganar, vfr. enjaner, sp. engañar, pg. enganar). Imitez în rîs pe cineva cînd vorbește, cum fac de ordinar copiiĭ cînd îĭ ocărăștĭ și vor să arăte [!] că nu se tem de tine. Îngîĭm, articulez confuz, pronunț prost: a îngînat și el cîte-va cuvinte. Amăgesc: visurile-l îngînă (Poet.). V. refl. Îl îngîn pe altu (imitîndu-ĭ vocea), și altu pe mine: copiiĭ se strîmbă și se îngînă unu pe altu. Răspund cîntînd: păsărelele se îngînă. Mă amestec, mă confund, nu-s bine separat: cînd se îngînă ziŭa cu noaptea. Petrec timpu: mă îngîn cu florile și privighetorile (Al.).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

îngréc, a v. tr. (lat. *in-grévico, -áre, d. *grĕvis îld. grăvis, greŭ). Vechĭ. Îngreunez, fac gravidă.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

îngreunéz v. tr. (lat. *in-grévino, -áre, d. *grĕvis îld. grăvis, greŭ). Fac grea, gravidă. – Uniĭ zic și îngreunez îld. îngreuĭez, ceĭa ce e rar și urît.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

GEORGE [gheórgə], Stefan (1868-1933), poet german. Influențat de simbolismul francez, a introdus în Germania teoria „artei pentru artă”. În 1933 a plecat în exil în Elveția, unde a și murit. A orientat poezia spre vis și simbol, dăruindu-i o demnitate și o puritate sacerdotală. Versuri lapidare în spirit elenistic și catolic medieval („Imnuri”, „Algabal”, „Anul sufletului”, „Covorul vieții”, „Al șaptelea cerc”). Traduceri.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

GIRAUDOUX [jirodú], Jean (1882-1944), scriitor și eseist francez. Romane impresioniste („Simon pateticul”, „Siegfried și locuitorul din Limousin”), piese pe teme sociale actuale, caracterizate prin echilibrul dintre vis și luciditate, umorul și fantezia, concizia și subtilitatea expresiei („Război cu Troia nu se face”, „Nebuna din Chaillot”, „Ondine”).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

GOLL, Yvan (pseud. lui Isaac Lang) (1891-1950), scriitor alsacian. Reprezentant al expresionismului și suprarealismului. Drame satirice („Matusalem sau eternul burghez”, „Nemuritorii”) prefigurând teatrul absurd francez. Romane („Microbul aurului”, „Sodoma și Berlin”, ciclul „Ioan Fără de Țară”). Poezii de dragoste („Iarba visului” – capodopera sa).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

GRACQ, Julien (pseud. lui Louis Poirier) (1910-2007), scriitor francez. Povestiri („Un balcon în pădure”, „Peninsula”, „Forma unui oraș”) și eseuri („Citind, scriind”) de factură suprarealistă, care explorează corespondențele între vis și realitate și descriu neliniștea proprie condiției umane.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

GRAHAM [gréiəm], Martha (1894-1991), dansatoare și coregrafă americană. Sub influența vechilor tradiții ale popoarelor indiene și ale Greciei antice, a revoluționat baletul tradițional, restituind dansului caracterul ritual, și a inițiat un limbaj propriu, care punea în valoare totalitatea resurselor de mișcare ale corpului. În 1930, a fondat compania care-i poartă numele. Autoare a peste 150 de spectacole („Visul Fedrei”, „Scrisoare către lume”, „Lamentația Andromacăi”).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

învíĭ și înviéz, a și (vechĭ, azĭ nord) a învie, -vis v. intr. (lat. in-vivĕre, a trăi. Forma a învie se conj. întocmaĭ ca a scrie și avea un perf. arhaic înviș pe lîngă înviseĭ, pers. III învise. Forma a învia e pin [!] anal. după a tăĭa ca´n Banat a scria îld. a scrie. V. viez). Mă scol din morțĭ: eŭ înviĭ, tu înviĭ; Hristos a´nviat saŭ a´nvis (formulă de salutare a creștinilor la Paște, la care se răspunde cu Adevărat a´nviat saŭ a´nvis). V. tr. Daŭ vĭață, vivific, însuflețesc: Hristos l-a´nviat pe Lazăr (Ev.). – Fals înviŭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

GRILLPARZER [grílparțər], Franz (1791-1872), scriitor austriac. Reprezentant de seamă al dramaturgiei naționale austriece. Drame fantastico-feerice („Visul, o viață”), tragedii de inspirație antică și mitologică („Sappho”, „Valurile Mării și ale iubirii”, trilogia „Lâna de aur”) sau istorico-politică („Ottokar”, „O ceartă între frați în Casa de Habsburg”).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

DIMOV, Leonid (1926-1987, n. Ismail), poet român. Reprezentant al mișcării onirice. Lirică barocă, instituind un univers miraculos, de profunzime imagistică, îngemănând fantezia debordantă cu rigoarea formală, sentimentalismul cu ironia, oralitatea levantină cu invenția lexicală insolit-savantă („7 poeme”, „Cartea de vise”, „Semne cerești”, „A.B.C.”, „Veșnica reîntoarcere”). Traduceri din L.N. Tolstoi, Lermontov, G. de Nerval.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

DREISER [dráisə], Theodore (1871-1945), scriitor american. Romane de tendință naturalistă, înlocuind mirajul „visului american” cu analiza lucidă a destinelor individuale și dezvăluind – uneori cu mijloacele limbajului simbolic și metaforic – incompatibilitatea dintre erou și societate („Sora Carrie”, „Jennie Gerhardt”, „O tragedie americană” – capodopera sa).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

joĭ f. (d. lat. vis [adică dies, ziŭa], lui Joĭe, zeu suprem al Romanilor; it. giovedi, pv. jous, fr. jeudi, sp. jeuves). A patra zi a săptămîniĭ, între Miercurĭ și Vinerĭ. Joĭa mare, Joĭa întîĭa după Paște; Joĭele după Paște, cele noŭă saŭ treĭ Joĭ după Paște, cînd femeile din popor nu coase de frică să nu cadă grindină saŭ să nu le meargă răŭ vitelor. Joĭa verde, o sărbătoare mare, după Rusaliĭ, la Catolicĭ. Din Joĭ în Paște, foarte rar: noĭ ne vedem din Joĭ în Paște. De Joĭ pînă maĭ apoĭ, puțin timp: a ținut (durat) de Joĭ pînă maĭ apoĭ. – P. declinare, V. lunĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

joĭmăríță f., pl. e (var. din șoĭmăriță contaminat cu Joĭa mare. Cp. și cu vgerm. mara, demon, care e în fr. cauchemar, vis groaznic). Munt. Mold. O femeĭe îngrozitoare care, după credința poporuluĭ, pedepsește fetele leneșe („care nu termină lucru de mînă pînă în Joĭa mare”). – Și șoĭmáne și șoĭmăríțe (Gor. 88), niște zîne care te lovesc de emiplexie și alte boale. – Și joĭmărică (und ?). V. brezaĭa și baba-turca.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

EICH [áih], Günther (1907-1972), poet german. Lirica sa exprimă ambiguitatea realului populat de „semne” („Curți răzlețe”, „Metrou”, „Mesaje ale ploii”). Scenarii radiofonice („Vise”, „Voci”).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

*materializéz v. tr. Fac material, concretizez: pictoru îșĭ materializează visurile. Consider ca lucru material: a materializa sufletu.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

LARSEN, Alf (1885-1967), poet și critic literar norvegian. Influențat de filozofia lui R. Steiner, versurile sale evocă existența cenușie, dură a omului din popor („Ținutul iernii”) sau sugerează o cale de ieșire din întuneric, de evadare din infernul trăirilor sufletești („Șoapta vântului”, „Visul pământului”).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

MARIA (Alexandra Victoria de Saxa Coburg) (1875-1938, n. Eastwell Park, Anglia), principesă de Marea Britanie și Irlanda, regină a României (1914-1927). M. de onoare al Acad. (1915) și m. coresp. al Acad. Franceze de Belle Arte (1919). Romancieră și memorialistă. Fiica lui Alfred, duce de Edinburgh și de Saxa-Coburg (fiul reginei Victoria) și a Mariei Aleksandrovna (fiica țarului Alksandru II). Căsătorită (1892) cu principele moștenitor Ferdinand de Hohenzollern. Identificându-se cu interesele țării adoptive, M., alături de alți oameni politici, s-a pronunțat pentru intrarea României în război de partea Antantei, în vederea realizării unității naționale. În anii războiului, prin activitățile de caritate în sprijinul răniților și a celor loviți de dezastrele războiului, precum și prin credința fermă în victoria Antantei, M. a contribuit la ridicarea moralului populației și a armatei. Autoare a unor lucrări de memorialistică valoroase din punct de vedere literar și documentar: „Povestea vieții mele”, 1892-1918, editată în engleză și concomitent în mai multe limbi străine și „Însemnări zilnice” (1918-1938), reprezentând o vastă frescă a societății românești de la sfârșitul sec. 19 și din prima jumătate a sec. 20. Povestiri și romane („Povestea unui dor neatins”, „Cartea de basme a reginei României”, „Visătorul de vise”, „Crinul vieții”, „Măști”, „Sămânța înțelepciunii”). După urcarea pe tron (1930) a fiului său Carol II, care a dus o politică de marginalizare a membrilor familiei regale, s-a retras la Balcic. Este înmormântată la Mănăstirea Curtea de Argeș, iar inima, închisă într-o raclă de sticlă, a fost depusă la Castelul de la Balcic, iar după cedarea Cadrilaterului (1940), a fost mutată la Castelul Bran.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

MASSARI, Lea (pe numele adevărat Anna Maria Massatani) (n. 1933), actriță italiană de film. Roluri de subtilă compoziție și rafinată interpretare („O viață grea”, „Amantul”, „Vise în sertar”, „Femeia în alabastru”). Filme TV („Căpitanul Fracasse”, „Anna Karenina”).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

moróĭ m., pl. tot așa (d. vsl. bg. sîrb. rut. pol. mora, vis oribil, rus. kikimora, stahie, alb. móră, ngr. móra, înrudit cu vgerm. marâ, stahie, ngerm. mahr, care există în fr. cauchemar, vis oribil). Strigoĭ făcut din copil mort nebotezat. – În Ban. mu- (Șez. 36, 96).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

MĂLĂELE, Horațiu (n. 1952, Târgu Jiu), actor român. Interpret carismatic, abordează o gamă largă a comicului, de la buf la grotesc și absurd (în teatru: „Scapino” după Molière, „Slugă la doi stăpâni” și „Mincinosul” de Goldoni, „Șase personaje în căutarea unui autor” de Pirandello, „Sinucigașul” de N. Erdman, „Unde-i revolverul” de Gergely Gabor; în film: „Gloria nu cântă”, „Secretul lui Bahus”, „Casa din vis”, „Această lehamite”).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

MĂRĂSCU, Tudor (n. 1940, București), regizor român. Prof. univ. la București. Abordează o operă diversă, în care neliniștile omului modern sunt exprimate în forme care îmbină realismul psihologic cu fervoarea ludică, evocările precise cu metafora poetică (în teatru: „Descăpățânarea” de Al. Sever, „Visul unei nopți de vară” de Shakespeare; în televiziune „Întoarcerea tatălui risipitor”, de I.D. Sârbu; în film: „Bună seara, Irina”, „Învingătorul”).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

McEWAN [mækjú:ən], Ian (n. 1948), scriitor englez. Lucrările sale fac o rece și nemiloasă prezentare a realității contemporane. Povestiri („Prima iubire, ultimele rituri”), romane („Grădina de ciment”, „Copii în timp”, „Câinii negri”, „Făuritorul de vise”, „Iubire fatală”). Preocupări în domeniul teatrului, scenarii de film și de televiziune.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

MENDELSSOHN-BARTHOLDY [méndəlszo:n], Felix (1809-1847), compozitor, dirijor; i pianist german. Nepotul lui Moses Mendelssohn. S-a creștinat în copilărie. Prof. și fondator al Conservatorului (1843) și șef al orchestrei „Gewandhaus”, din Leipzig. Opere, oratorii („Paulus”, „Elias”), simfonii („Italiana”, „Scoțiana”), uverturi programatice („Visul unei nopți de vară”), concerte, ciclul pentru pian „Cântece fără cuvinte”, muzică de cameră ș.a. A integrat spiritul romantic în forma sa tradițională, cu o inspirație profund originală, rafinament al scriiturii și ușurință tehnică. Unul dintre marii compozitori romantici, îmbinând cultura muzicală germană cu cea italiană și engleză. Ca dirijor, a introdus în circuitul muzical opera lui Bach.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

MICHALS [máikəls], Duane (n. 1932), forograf american. Lucrări sugerând un univers oniric, în care artistul se întreabă și observă lumea (albumul „Visuri adevărate”, „Portretul lui John Shea și flori”).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

MIT (‹ fr., ngr.; {s} gr. mythos „poveste, narațiune”) s. n. 1. (În sens propriu; accepție religioasă) Povestire din lumea sacrului, a divinității, a zeilor și eroilor destinată să explice originea zeilor, a lumii și a fenomenelor ei, originea, desăvârșirea și destinul omului. Spre deosebire de legendă, m. are întotdeauna funcție religioasă, zeii despre care povestește fiind aceiași cu cei venerați de om în culte; adesea, m. este parte integrantă a cultului. 2. P. ext. (În accepția profană) Construcție a spiritului pur imaginară. La Platon, m. este o parabolă sau alegorie folosită pentru a ilustra un adevăr ori pentru a-l demonstra pe cale analogică (ex. m. peșterii). În unele teorii sociale și politice, m. este tratat drept credință, speranță, vis, ideal împărtășite în prezent de oameni. 3. Reprezentare falsă, dar în general admisă de toți membrii unui grup (ex.: m. calmului englezesc, m. egalității etc.).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

năplăĭálă f., pl. ĭelĭ. Olt ș.a. Zăduf. Fig. Opresiune în vis (fr. cauchemar). V. siclet.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

năplăĭésc v. tr. (cp. cu vsl. napluti, -plovo, a inunda). Olt. ș.a. Înăbuș pin zăduf. Fig. Îngrozesc pin vis.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

orĭ conj. (lat. *voles, cl. vis, vreĭ; *voles quid, orĭ-ce. V. oare și vreĭ. Cp. cu acar 3 și vsl. vare što, orĭ-ce). Saŭ: mercuru orĭ idrargiru [!], caliu orĭ potasiu, stibiu orĭ antimoniu. Disjunctiv: orĭ pe aci, orĭ pe acolo, tot așa de departe e (V. ). Cu înț. indefinit, în compozițiunea unor pron. și adv.: orĭ-care, orĭ-cînd, orĭ-ce, orĭ-cum, orĭ-unde. – Fals or, cum scriŭ uniĭ, dar nu zice nimenĭ!
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

MONTHERLANT [mõterlã], Henry Marie Joseph Millon de (1896-1972), scriitor francez. Vastă operă romanescă cu caracter autobiografic și marcată de experiența războiului („Schimbul de dimineață”, „Visul”), de cultul vieții eroice, al eului și egocentrismului („Bestiariile”, „La fântânile dorinței”, „Mica infantă a Castiliei”), făcând apologia senzualității și a creației artistice (tetralogia „Tinerele fete”). Teatru populat de personaje în căutarea absolutului, a împlinirii de sine („Regina moartă”, „Fiul nimănui”) dar și de factură istorică („Malatesta”, „Stăpânul din Santiago”, „Don Juan”, „Cardinalul Spaniei”), exprimând nostalgia față de vremuri eroice. Eseuri („Solstițiul de iunie”, „Tragedia fără mască”); memorialistică. S-a sinucis.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

MORFEU (în mitologia greacă), zeul înaripat al somnului și al viselor. Unul dintre cei o mie de fii ai lui Hypnos.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

MORGENSTERN, Maia (n. 1962), actriță română. Interpretă de mare rafinament a unor roluri diverse: tragedie, comedie, music-hall, atât în teatru cât și în film („Cei care plătesc cu viața”, „Casa din vis”, „Lola cea albastră”). Premiul „Felix” de interpretare feminină (Berlin, 1993, pentru rolul din filmul „Balanța”).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

MORRIS [móris], William (1834-1896), desenator, decorator, poet, scriitor și critic de artă engleză. Creație de factură prerafaelită. A ridicat prestigiul artelor decorative, creând modele inspirate din artizanatul medieval. Xilogravuri în spirit medieval. Versuri neoromantice („Apărarea Gueneverei și alte poeme”, „Raiul pământesc”), ulterior poezie revoluționară („Imnuri pentru socialiști”); proză social-utopică (nuvela „Visul lui John Bull”, „Vești de Nicăieri”).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

MOTOI, George (n. 1936, Arman, Caliacra), actor român. Roluri complexe, în registre diferite, de la tragedie și dramă la comedie (în teatru: „Visul unei nopți de vară” de Shakespeare, „Caligula” de A. Camus, „Vlaicu Vodă” de Al. Davila; în film: „Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanul”, „Trecătoarele iubiri”, „Adela”, „Marele singuratic”).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

MUGUR, Vlad (1927-2001, n. București), regizor român de teatru. Prof. univ. la București. Unul dintre promotorii mișcării de modernizare a teatrului românesc din anii '60-'70. Spectacole de rezonanță europeană („Visul unei nopți de vară”, „Hamlet” de Shakespeare, „Mincinosul”, „Slugă la doi stăpâni” de Goldoni, „Caligula” de A. Camus, „Așa este (dacă vi se pare)” de L. Pirandello). Repertoriul clasic în viziuni scenice moderne, rafinamentul imagistic, performanțele actoricești, predilecția pentru mască și „teatru în teatru” sunt elemente de coeziune ale stilului ce-i poartă numele. În 1971 emigrează în străinătate, unde își continuă activitatea (a condus Teatrul din München, 1982-1987).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

1) nea și neáŭă f., pl. nele (lat. nix și pop. vis, gen. nĭvĭs, nea, din *snigvs, *snigvis, got. snaivs, germ. schnee, rus. snieg, it. pg. neve, pv. cat. neu, vfr. neif, noif [nfr. neige, d. neiger, a ninge], sp. nieve. V. ning, ninsoare). Vechĭ. Omăt, zăpadă.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

MURNU 1. George M. (1868-1957, n. Veria, Grecia), scriitor și istoric român. Acad. (1923), prof. univ. la București. A condus șantierul arheologic de la Adamclisi, publicând o serie de studii referitoare la acesta („Cronica săpăturilor arheologice de la cetatea Tropaeum Adamclisi”, „Cetatea Tropaeum. Considerații istorice”). Lucrări privind arheologia clasică și aspecte ale originii românilor și aromânilor („Arheologie clasică și rostul ei la noi”, „Istoria românilor din Pind: Vlahia Mare, 980-1259”, „Când și unde se ivesc românii întâia dată în istorie?”). Manuale universitare. Versuri clasicizante („Gânduri și vise”, „Alme Sol”, „Altare”, „Tropare”); cercetări lingvistice. Remarcabile traduceri ale „Iliadei” (în hexametri) și „Odiseii” (în endecasilabi). 2. Ary M. (1881-1971, n. Veria, Grecia), pictor și grafician român. Frate cu M. (1). Peisaje și compoziții inspirate din universul rural; caricaturi politice și de moravuri, grafică de carte (ilustrații la Creangă, Sadoveanu, Eminescu). 3. Lucian M. (c. 1911-1984), sculptor și pictor român. Fiul lui M. (2). Prof. la institutul „N. Grigorescu”. Proiecte monumentale („Horia, Cloșca și Crișan”). Portrete („M. Eminescu”). Pictură influențată de austeritatea imaginii bizantine.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

MUȘATESCU, Tudor (1903-1970, n. Câmpulung), scriitor român. Versuri elegiace și decorative („Vitrinele toamnei”). Proză umoristică („Mică publicitate”, „Nudul lui Gogu”). Coemdii de moravuri („Titanic-vals”, „...escu”, „Ale vieții valuri”, „Visul unei nopți de iarnă”), remarcabile prin verva replicilor intrigă și varietate tipologică.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

NAGAI, Kafū (1879-1959), scriitor japonez. Operă complexă, abordând toate genurile literare. Stil plin de melancolie, uneori cu nuanțe naturiste, dar și de acidă ironie față de ipocrizia și corupția societății contemporane („Florile iadului”, „Flori în întuneric”, „Femeia visului”). Poeme („Corale”). Piese de teatru în maniera „noul kabuki”. Jurnal de impresii.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

péste prep. (din maĭ vechiu préste, în Ps. Ș. 19 și azĭ în Trans., și péstre, compus din pre- și stre. V. préspre). 1. Deasupra: peste catu întîĭ e catu al doilea, un pod peste (saŭ pe) Dunăre. 2. Asupra: a domni peste o țară, peste un popor. 3. Dincolo de: hoțiĭ aŭ fugit peste rîŭ. Peste drum, în față, față în față, în cea-laltă parte (fr. vis-à-vis); peste drum de noĭ e o librărie. Fig. Peste măsură, prea mult, excesiv: a munci peste măsură. A trece peste (propriŭ și fig.), a merge maĭ departe de cît [!] trebuĭe. 4. Maĭ pe sus de, superior: peste colonel e generalu, asta e peste putință (imposibil), peste poate, peste puterile mele. Peste tot, pretutindenĭ. 5. Pe, la: l-a lovit cu palma peste obraz, peste bot; ĭ-a dat peste mînă, ĭ-a lovit mîna. A te bate cu palma peste gură, a regreta ce aĭ zis. Fig. A da cuĭva peste nas, a-l mustra, a-l face să se modereze. 6. Maĭ mult de cît: eraŭ peste o sută, am dormit peste opt ceasurĭ. Fig. Peste cap, maĭ mult de cît [!] trebuĭe, din belșug: avem mîncare peste cap. 7. După: peste un an. 8. În timpu, în cursu: peste noapte, peste an. 9. Unu după altu, succesiv: noroc peste noroc. Claĭe peste grămadă, în dezordine, de-a valma. Loc. A-țĭ fi (saŭ a-țĭ veni) peste mînă, a-țĭ fi incomod, a-țĭ fi greŭ. A apuca (adică „drumu”) orĭ a o lua peste cîmp, a lua drumu pin [!] cîmp. (Dar nu se zice peste pădure, vie, baltă, ci pin [!] pădure, vie, baltă. Tot așa e fals a zice: plec în America peste Hamburg, cum zic Româniĭ germanizațĭ după germ über, îld. pe la saŭ pin [!] Hamburg). A da peste cap, a răsturna, a învinge de tot. A te da peste cap, a face o tumbă, un salt mortal, și fig. a face tot posibilu ca să reușeștĭ. A lua pe cineva peste picĭor, a-l lua cam în rîs, a-l lua la vale, a nu-l trata serios. A da peste (saŭ de) cineva, a te întîlni cu cineva, a-l descoperi. A da peste ceva, a găsi, a descoperi: na, c´am dat peste (saŭ de) dracu ! Și piste (sud) și piște (nord).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

NEUMANN [nóiman], Stanislav Kostka (1875-1947), poet și editor ceh. Lirică romantică, abordând tema socială, umanitară („Sunt apostolul noii vieți”, „Visul mulțimii disperaților”, „Cântece cehe”) și antifascistă („Anul fără sfârșit”). Versuri erotice („Iubire”). Lucrări de critică literară, eseuri politice, impresii de călătorie.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

O'NEAL [ouní:l] 1. Ryan O. (n. 1941), actor american de cinema. După un succes extraordinar cu filmul „Love story”, abordează roluri de comedie sau de personaje dure, aventurieri, sportivi („Hoinarii primejdioși”, „Ce se întâmplă doctore?”, „Luna de hârtie”, „Love story pe ring”, „Patima jocului”). 2. Tatum O. (n. 1963), actriță americană de film. Fiica lui O. (1). Copil-vedetă minune, nu are mai târziu apariții la fel de ilustre („Vis de glorie”, „Obsesie”, „O femeie urmărită”). Premiul Oscar: 1973 („Luna de hârtie”).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ONIROS (în mitologia greacă), zeu care personifică somnul cu vise sau visele din timpul somnului. Grecii credeau în funcția oraculară a viselor, pe care le împărțeau în trei categorii: prin revelație (când zeii apar fățiș în visele oamenilor, anunțându-le viitorul); prin contemplare (când experimente viitoare au loc în vis) și aluzive (asupra viitorului, înfățișat în forme simbolice).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ÓPIU (‹ lat., fr.; {s} gr. opion „suc de mac”) s. n. Substanță narcotică toxică obținută prin uscarea latexului extras din capsulele necoapte ale unor specii de mac. Se utilizează în medicină pentru extragerea alcaloizilor pe care îi conține (morfină, papaverină) și, în doza mici, ca somnifer, calmant și analgezic. Fumat sau mestecat, produce o stare de euforie, urmată de un somn agitat, cu vise, halucinații; folosirea repetată a o. duce cu timpul la dezechilibru psihic și intelectual, din cauza intoxicării organismului; meconiu (1).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

*poluțiúne f. (lat. pollútio, -ónis). Spurcare, profanare. Scurgerea spermeĭ în vis. V. săblaznă.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ORANGE-FISH (ORANGE-VIS), tunel de irigații în Rep. Africa de sud (platoul Zuuberg din partea central sudică). Lungime: 82,5 km (cel mai lung din lume). Unește valea fl. Orange cu râul Teebus Spruit (afluent al râului Great Fish). Debitul (57 m3/sec.) este prelevat din lacul de acumulare Hendrik Verwoerd de pe fl. Orange. Asigură irigarea zonelor legumicole și plantațiilor de citrice din sudul Rep. Africa de Sud.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

PEPINO, Cristian (n. 1950, București), regizor român. Prof. univ. la București. Figură importantă a teatrului de păpuși și marionete din România, recunoscut și pe plan internațional. Spectacole reprezentative: „Metamorfoze”, „Sânziana și Pepelea”, „Visul unei nopți de vară”, „Play Faust”, „Adunarea păsărilor”. Autorul volumelor: „Automate, idoli, păpuși”, „Dicționarul Teatrului de Păpuși, Marionete și Animație din România”.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

PETICĂ, Ștefan (1877-1904, n. sat Bucești, jud. Galați), poet simbolist român. Versuri remarcabile prin sensibilitatea delicată și prin universul modern de imagini („Fecioara în alb”, „Când vioarele tăcură”, „Moartea visurilor”, „Cântecul toamnei”); poeme în proză, teatru liric („Solii păcii”). Eseuri („Poezia nouă”, „Transformarea liricei”). Publicistică literă impunând prin modernitate.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

PHILIPPIDE 1. Daniil (Dimitrie P.) (c. 1770-1820), istoric grec. Stabilit în Țara Românească. A scris în grecește „Istoria României” și „Geografia României”, apărute la Leipzig. 2. Alexandru P. (1859-1933, n. Bârlad), lingvist și filolog român. Nepotul lui P. (1). Acad. (1900), prof. univ. la Iași. Întemeietor al Școlii lingvistice ieșene. Specialist în istoria limbii române și al teoriei limbii („Principii de istoria limbii”, „Gramatică elementară a limbii române”). Autor al unei teorii originale despre formarea poporului și a limbii române („Originea românilor”). A condus lucrările de elaborare a „Dicționarului limbii române”, din care a redactat, într-o primă formă, literele A-D. Remarcabilă activitate publicistică (la „Arhiva”, „Convorbiri literare”, „Viața românească”). 3. Alexandru A.P. (1900-1979, n. Iași), poet român. Fiul lui P. (2). Acad. (1963). Lirică neoromantică, meditativă, cu accente faustice și prometeice, valorificând visul, imaginația și amintirea ca modalități de cunoaștere („Aur sterp”, „Stânci fulgerate”, „Visuri în vuietul vremii”); poeme clasicizante („Monolog în Babilon”). Proză nuvelistică („Floarea din prăpastie”); eseuri („Studii și portrete literare”, „Scriitorul și arta lui”, „Considerații confortabile”, „Puncte cardinale europene: orizont romantic”). Traduceri. Premiul Herder.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

PODEANU, Mimi (1927-1975, n. Pogoanele), pictoriță decoratoare română. Tapiserie cu însușiri picturale în tonuri armonioase; tendință spre monocromie. Ample compoziții figurative („Vis împlinit”).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

POWELL [páuəl], Dick (1904-1963), actor, cântăreț și dansator american. Vedetă a marilor musicaluri create în anii '30 la studiourile Warner Bros („Strada 42”, „Visul unei nopți de vară”, „Scandal în lumea bună”, „Criminalul meu drag”).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

PRECOGNÍȚIE (‹ fr.) s. f. (În parapsihologie) Capacitate paranormală prin care evenimentele sunt prevăzute, prin vise, presimțiri etc., înainte de a exista vreo dovadă că acestea se vor petrece, numită și percepție extrasenzorială cognitivă.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

PSICHARI [psikarí], Jean (pe numele adevărat Psicharis Ioannis) (1854-1929), filolog și scriitor francez de origine greacă. Inițiator al folosirii dialectului popular elen (dèmotiké) în literatură prin lucrarea „Călătoria mea”. Întemeietor al romanului grec modern, cu preocupare pentru tehnica artistică („Visul lui Yanniri”, „Viață și dragoste în singurătate”, „Cei doi frați”). Autor al lucrării „Studii de filologie neogreacă”.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

PURDY [pə:dí], James (1914-2009), scriitor american. Proză realist-crudă, de critică a societății americane contemporane, în care dezumanizarea capătă accente disperate („Malcolm”, „Un individ josnic”, „Flacăra din ochii tăi”, „Cei ce plâng de departe”, „Palatul visurilor”, „Copiii sunt totul”). Piese de teatru („Cum am devenit o umbră”); poeme („Fiul care aleargă”, „Ești un copac al iernii”).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

PURIC, Dan (n. 1959, Buzău), actor și regizor român de teatru și film. Interpret carismatic, dotat cu o mobilitate fizică și psihică specială, afirmată în roluri din marele repertoriu dramatic („O noapte furtunoasă”, „Revizorul”, „Jocul dragostei și al întâmplării”, „Slugă la doi stăpâni”) și în recitaluri de pantomimă („Toujours l’amour”, „Visul”, „Urmuz”). Promotorul unui gen de spectacole cu rezonanță internațională, care îmbină arta mimului cu stepul și dansul („Made in România”, „Hic sunt Leones”, „Costumele”). Roluri în film („Tinerețe frântă”, „O vară cu Mara”, „Un studio în căutarea unei vedete”, „Vacanța cea mare”).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

*reveríe f. (fr. rêver, a visa, rêve, vis). Visare, starea spirituluĭ ocupat de imaginațiunĭ vagĭ. Ideĭe vană, himeră: reveriile astrologilor.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

HEINE [háinə], Heinrich (1797-1856), poet german. Stabilit (1831) la Paris. Ultimul mare reprezentant al liricii romantice germane. În egală măsură poet liric și polemist, înzestrat cu o rară mobilitate spirituală, a împletit în opera sa lirismul fin, de sursă populară, cu verva și ironia sclipitoare, într-o limbă de o simplitate clasică, muzicală, de mare fluență și expresivitate plastică. Balade („Lorelei”, „Cei doi grenadieri”) și lieduri („Cartea cântecelor”, „Roman-zero”), remarcabile prin spontaneitate, naturalețe, prin tonul apropiat de cel popular. Notele de drum, cuprinzând o analiză lucidă a stărilor sociale din Germania („Tablouri de călătorie”, „Călătorie în Hartz”), inițiază prin vioiciunea și firescul narațiunii stilul prozei moderne, inaugurând un nou gen literar, foiletonul. Epopei satirice, lirico-fantastice („Alta Troll. Visul unei nopți de vară”, „Germania. O poveste de iarnă”). Eseurile sale („Școala romantică”) au făcut cunoscută cultura germană în Franța.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

HINO, Ashihei (pseud. lui Tamai Kasunari) (1907-1960), scriitor japonez. Romane notabile prin spiritul de observație și căldura umană, într-un stil aproape reportericesc, ce abordează în special tematica războiului ca urmare a participării sale la Războiul chino-japonez din 1937-1945 („Grâul și soldații”, „Visul lui Neptun”, „Floarea și dragonul”).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

HOOD [hud], Thomas (1799-1845), poet britanic de origine scoțiană. Reprezentant de seamă al postromantismului. Poeme de influență cartistă („Cântecul cămășii”, „Puntea suspinelor”) și narative („Visul lui Eugene Aram”). A editat numeroase reviste („London Magazine”, „New Monthly Magazine” etc.).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

IBARBOUROU, Juana de (1895-1979), poetă uruguaiană. Versuri de o sensibilitate rafinată, uneori în tonuri amare („Trandafirul vânturilor”). Piese de teatru pentru copii („Visele Natașei”).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

IOSIF (în „Noul Testament”), logodnicul Sfintei Fecioare Maria; tâmplar. A aflat, în vis, de la îngerul Gavriil, de taina zămislirii de la Duhul Sfânt a pruncului pe care îl va naște Maria; îngerul i-a poruncit să-și asume rolul de părinte și să-l numească Iisus pe noul născut.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

IRZYKOWSKI [irzikovski], Karol (1873-1944), scriitor polonez. Precursor al mișcării „refuzului stilului” și al căutărilor psihanalitice (romanul „Pałuba. Visele Mariei Dunin”). Eseuri în care critică formalismul avangardei și aparenta ei măreție („Lupta pentru fond”), și de estetică a cinematografului („A zecea muză”).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

IUREȘ, Marcel (n. 1951, Băilești, jud. Dolj), actor român de teatru și film. Creații de referință în roluri principale în teatru („Richard al III-lea”, „Afară în fața ușii”, „Omor în catedrală”, „Caligula”, „Richard al II-lea”, „O noapte furtunoasă”) și cinema în România („Vis de ianuarie”, „Să mori rănit din dragoste de viață”, „O vară de neuitat”) și S.U.A. („Peacemaker”). Fondatorul Teatrului ACT, primul teatru independent din România.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

!oviscápt (-vis-capt/-vi-scapt) s. n., pl. oviscápte
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

JOHNSON [júnson], Eyvind Olof Verner (1900-1976), scriitor suedez. Înnoitor al prozei suedeze interbelice printr-o operă cu un pronunțat caracter intelectualist. Proză de inspirație autobiografică (ciclul „Romanul lui Olof”), romane istorice cu aluzii la contemporaneitate („Întoarcerea lui Ulise”, „Vise de trandafir”, „Nori peste Metaponte”), romane alegorice, în care apără valorile umane amenințate de fascism și război (trilogia „Krilon”, „Valul uriaș”), sau marcate de psihanaliză („Ploaie în zori”). Premiul Nobel pentru literatură (1974), împreună cu H. Martinson.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

2) ușór și (vechĭ) ĭușór, -oáră adj. (lat. vis, ușor, de unde s´a făcut *lieŭ, apoĭ [cu sufixu diminutival -șor, -ușor] *lĭușor, ĭușor, ușor; it. lĭeve, pv. leu; fr. léger, d. lat. pop. *leviarius, de unde și it. leggiero și sp. ligero). Care nu trage mult în cumpănă, care nu e greŭ de ridicat: aluminiu e un metal ușor, a fi ușor ca pufu. Lesne de mistuit: bucate ușoare. Supțire [!]: o haĭnă ușoară. Sprinten, vioĭ: mă simt ușor pe ziŭa de azĭ. Nu cu armament greŭ: cavalerie ușoară (adică fără suliță). Delicat, abea [!]: o ușoară atingere cu aripa. A avea mîna ușoară, a opera cu îndemănare (ca chirurg ș. a.). Lesne de suferit: pedeapsă ușoară. Nu grav: rană, greșală [!] ușoară. Fácil, lesne de făcut: lucrare ușoară. Superficial: spirit ușor. Care tratează un subĭect puțin important: poeziile ușoare ale luĭ Orațiŭ. Nestatornic, frivol, ușurel, ușuratic: om ușor. Curgător, care pare a fi scris fără trudă: stil ușor. Nu adînc, care se întrerupe la cel maĭ mic zgomot: somn ușor. Țărîna ușoară. V. țărînă. Adv. Pufu trage ușor în cumpănă; îmbrăcat ușor (supțire [!]); a călca ușor (nu îndesat); armat ușor; atins ușor; pedepsit ușor; rănit ușor; a lucra, a scrie ușor; a dormi ușor. A lua ușor, a considera cu ușurință, a nu da multă atențiune. – În Munt. vest ușure. Vechĭ ișor (și azĭ în Trans.).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

JUANA INÉS DE LA CRUZ [huána inés de la cruθ], Sor (numele laic Juana de Asbaje-Ramírez de Santillana) (1651-1695), poetă mexicană. Călugăriță. Supranumită de contemporani „a zecea muză”. Poemul cosmogonic religios de factură barocă „Primul vis”, lirică erotică (sonete, balade), opere dramatice laice și religioase (trei autos sacramentales, dintre care se remarcă „Divinul Narcis”, de inspirație deopotrivă biblică și greco-latină).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

KADARE, Ismail (n. 1936), scriitor albanez. Stabilit în Franța (1990). Versuri de o rafinată eleganță a expresiei („Visele”), în tonuri romantice („Secolul meu”). Romane și nuvele de glorificare a pământului natal, impregnat de suferință și văzut ca un loc real și mitic în același timp („Generalul armatei moarte”, „Amurgul zeilor stepei”, „Cuibul rușinii”). Poemul epic cu tentă eroică „Tobele ploii”.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

!navisféră (-vis-fe-/-vi-sfe-) s. f., g.-d. art. navisférei; pl. navisfére
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

viéz, a viá și (vechĭ) viŭ, a vie v. intr. (lat. vivĕre, a trăi, ca a scrie, d. scribĕre. V. vipt). Trăĭesc, nu-s mort. V. tr. Vechĭ. Vivific, înviĭ (Dos.). – Vechĭ: viĭ și viŭ, vie, víe, víem, víețĭ, viĭ și viŭ; să vie, perf. viș, part. vis; viind; adj. verbal vietor și viitor.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

vis n., pl. urĭ, rar e (lat. visum, viziune, vis; pv. vfr. vis). Lucrurĭ pe care ți se pare că le vezĭ în somn: o babă îĭ tălmăcea visu. Fig. Ideĭe himerică: visurile unuĭ ideolog. Ideĭe urmărită cu pasiune: visu luĭ Columb era să ajungă în India pin [!] apus. Ca pin vis, vag, confuz: a-țĭ aduce aminte ca pin vis.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

vis-à-vis loc. adv. (cuvinte franceze care se pronunță viz-a-vi și înseamnă „față în față”). Barb. Peste drum, față în față, vis-à-vis de liceŭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

viséz v. tr. (d. vis orĭ lat. *visare. V. visez 2). Am visurĭ; a visa un lup, a visa că zborĭ. Fig. Mă gîndesc la himere: nu visa ! Bîĭguĭ, vorbesc fără socoteală: visezĭ, prietene !
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*vizaví, V. vis-à-vis.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*viziéră f., pl. e (fr. visière, d. vis, față). Cozoroc.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

2) voĭ, veĭ, va, vom, vețĭ, vor v. ajutător care, în unire cu inf., formează viit. lit. (lat. *vóleo, vŏlére [după dóleo, dŏlére, a durea], cl. vŏlo, velle, a vrea. Veĭ vine din vĕlis [îld. vis], de unde s´a făcut vrom. verĭ, apoĭ veĭ, pop. (munt. ), -ĭ; va vine din vŏlet [V. orĭ], de unde s´a făcut *voare, vare, va,, pop. a (munt. o, din *ua, *uă); vom vine din *volemus, de unde s´a făcut *vurem, vrem, vechĭ vem și văm, azĭ vom, pop. om; vețĭ vine din *voletis, de unde s´a făcut *vurețĭ, vrețĭ, vețĭ, pop. ețĭ, îțĭ [munt. oțĭ]: vor vine din volunt, rom. pop. or. V. vreaŭ și aș 1): voĭ merge (fam. munt. o să merg, mold. am să merg). Voĭ, va și vor se întrebuințează (numaĭ lit.) și ca v. tr.: nu voĭ, nu va, nu vor îld. nu vreaŭ (eŭ saŭ eĭ), nu vrea. Subj. vechĭ și să voaĭe (lat. *voleat).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

KONWICKI [konvítski], Tadeusz (n. 1926), scriitor și regizor polonez. Martor al unei generații neadaptate, confuze și stresate („Cheia visurilor vremii noastre”), victimă a urmărilor războiului („Mica Apocalipsă”, „Fluviul subteran, păsări de noapte”), excelează în alternarea diferitelor planuri temporale („Răsărituri și apusuri de lună”). În cinema se face cunoscut cu „Ultima zi de vară”, impunând ulterior un stil original în „Sărbătoarea Tututor Sfinților”, „Salto”, „Atât de departe, atât de aproape”, „Valea Issei”.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

KOROLENKO, Vladimir Galaktionovici (1853-1921), scriitor rus. Format sub influența democraților revoluționari ruși și a narodnicismului. Maestru al prozei scurte. Nuvele și povestiri străbătute de un puternic sentiment al naturii și al fraternității cu oamenii simpli („O ființă ciudată”, „Visul lui Makar”, „Muzicantul orb”, „Râul ucigaș”, „Fără grai”), pagini autobiografice („Povestea contemporanului meu”).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

KUSTURICA [kústuritsa], Emir (n. 1954), regizor bosniac. Creații lirice, ușor supranaturale, marcate de finețe și umor („Ce mai știi de Dolly Bell?”, „Tata în călătorie de afaceri”, „Vremea țiganilor”, „Căutătorul de vise”, „Underground”).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

eldorádo (ținut de vis) s. n., art. eldorádoul; pl. eldorádo
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

aiurire f. 1. delir: un vis de aiurire AL.; 2. turbare: pe maluri sdruncinate de aiurirea mării EM.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

aiuritor a. care aiurează: visurile să fi făcut din mine un aiuritor ? AL.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

amăgitor a. care amăgește: visul cel amăgitor. ║ m. cel ce amăgește, înșelător dibaciu.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

amat a. (rar) iubit: al vieții amat vis GR. AL.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

apocrif a. nesigur: scriere apocrifă, al cărui autor e necunoscut. ║ n. carte necanonică, considerată de Biserică ca neinspirată, cum este apocriful despre copilăria lui Isus și Epistolia sau visul Maicei Domnului.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ROMANTÍSM (‹ fr. {i}) s. n. 1. Atitudine estetică fundamentală, caracterizată prin tendința de evocare a lumii în aspectele ei fenomenale, concrete, opunând faptul individual și istoric tipurilor eterne și abstracte ale clasicismului, prin afirmarea primatului factorului emoțional asupra celui rațional, al imaginației asupra observației, prin exacerbarea sensibilității (religiozitate, melancolie, sentimentul naturii), a subiectivității și a spontaneității, prin tendința evaziunii în vis, în exotic, în trecut. 2. Mișcare literară și artistică, apărută în Europa la sfârșitul sec. 18 și începutul sec. 19. R. a influențat nu numai arta și literatura, ci și filozofia, istoria, dreptul, lingvistica, economia politică etc. R. se conturează în fiecare țară ca o mișcare cu conținut și finalitate specifică. Reprezentanții lui se adresează cu precădere tradiției, istoriei, folclorului, considerate ca manifestări ale geniului național. Literatura romantică și-a găsit izvoare și expresii teoretice în cultul rousseauist al naturii, în socialismul utopic, în idealismul kantian, în idealismul subiectiv al lui Fichte, în dinamica dialecticii hegeliene, în idealismul obiectiv al lui Schelling. O înrâurire considerabilă a exercitat, îndeosebi asupra r. târziu, metafizica voluntaristă a lui Schopenhauer și individualismul nietzschean, ca și existențialismul lui Kierkegaard. Definit în genere ca o reacție împinsă până la revoltă față de canoanele tematice și formale ale clasicismului, r. a militat pentru abolirea dogmatismului estetic și al academismului, a domniei raționalismului rece și a ordinii stereotipizate, pentru ieșirea din convențional și abstract, pentru lărgirea nelimitată a universului de probleme, de atitudini, de reprezentări și de imagini ale omului și artei; el a proclamat primatul subiectivității, ideea afirmării originalității, spontaneității și sincerității emoționale, a liberei inspirații personale; a promovat fantezia și sentimentul, cultul eului, individual și național, și libertatea de expresie ca principii și condiții fundamentale ale artei autentice. Sub toate aceste aspecte, r. stă la originea întregirii arte moderne. Pregătit și anunțat de preromantism, s-a manifestat în momente diferite ale evoluției fiecărei literaturi naționale. R. introduce în literatură noi categorii estetice (urâtul, grotescul, macabrul, pitorescul, feericul, culoarea locală, bizarul, fantasticul, romanescul etc.) și favorizează apariția unor noi specii în cadrul genurilor tradiționale, ca și fuzionarea sau transformarea unora dintre cele existente. R. a infuzat lirism genului epic și dramatic, a încurajat amestecul de tragic și comic, de sublim și grotesc, a desființat regula celor trei unități, s-a arătat deschis la inovațiile prozodice. El a sugerat apropierea poeziei de muzică, a prozei de pictură și a tuturor artelor între ele (sincretismul lui Wagner). În privința mijloacelor de expresie, a preferat comparației metafora, vocabulei nobile cuvântul comun, populat, încărcat de valori afective, aluzia, sugestia, verbul energic și elocvent. Subordonând expresia necesității de a comunica „stări sufletești”, romanticii au înlesnit diversificarea stilurilor individuale în funcție de natura mișcărilor psihice și a emoțiilor trăite, cultivând, potrivit temperamentului, stilul patetic, evocativ, colorat, muzical, fraza amplă, încărcată de imagini și antiteze. În proză, el manifestă predilecție pentru peisajul pitoresc, portretul fizic, acțiunea captivantă iar în dramă pentru conflictele violente, eroii antagonici, lovitura de teatru și tirada retorică. Printre reprezentanții cei mai de seamă ai r., în diferite literaturi, se remarcă: frații Schlegel, Clemens Brentano, Achim von Arnim, Novalis, Tieck, Grimm, Hoffmann, Uhland (Germania); Coleridge, Byron, Shelley, Keats, Scott (Anglia); Lamartine, Hugo, Vigny, Musset, Gérard de Nerval (Franța); Manzoni, Leopardi (Italia); Pușkin, Lermontov (Rusia); Mickiewicz, Słowacki (Polonia); Petöfi (Ungaria); Espronceda (Spania) ș.a. În România r. cunoaște trei etape principale: prima, între 1830 și 1840, caracterizată prin explorarea concomitentă a unor motive preromantice și romantice (poezia ruinelor, a nopții, a visului, a meditației), cu influențe lamartiniene (Heliade Rădulescu, V. Cârlova); a doua definește momentul pașoptist, cu predominanța liricii militante, patriotice, vizionare, de evocare istorică, cu descoperirea filonului folcloric (Alecsandri, Alexandrescu, Bălcescu, Bolintineanu, Bolliac, Kogălniceanu, A. Mureșanu, Russo ș.a.); a treia, postpașoptistă, cu inflexiuni elegiace, pesimiste și critice. R. românesc culminează în creația lui Eminescu, unul dintre cei mai mari scriitori romantici europeni. Succesiv (fenomenul e caracteristic și altor literaturi), atitudinea romantică, în diferite ipostaze și parțial, reapare și în epocile ulterioare (Al. Macedonski, D. Zamfirescu, Al. Vlahuță, Delavrancea, Goga, M. Sadoveanu, T. Arghezi, Al. Philippide, E. Botta). În artele plastice, r. este caracterizat cu predilecție pentru exprimarea sentimentelor dramatice, prin intermediul subiectelor eroice și patetice, al temelor istorice și al legendelor medievale, al peisajului furtunos sau cu ruine, evocatoare de frământare și mister, ca și prin colțurile de natură care stârnesc emoțiile intime, duioșia, melancolia și meditația solitară etc., prin cultivarea urâtului și grotescului care modifică idealul clasic al frumuseții echilibrate și armonioase. Actul de naștere al r. în pictură pare să fie compoziția „Ciumații din Jaffa” (1840) a lui A.J. Gros. Tendințele acestui curent pot fi identificate în tablourile sale istorice în care mizeriile războiului sunt înfățișate cu o crudă și violentă veridicitate, într-o cromatică vie și expresivă. R. se definește ca un curent de sine stătător, prin lucrările lui Géricault („Pluta Meduzei”) și Delacroix, Decamps, Fromentin, Gustave Doré, David Casper Friedrich ș.a. În sculptură întâlnim aspecte romantice în opera lui Fr. Rude și Aug. Préault. Apropiat de curentul r., la noi, este C.D. Rosenthal și, în unele aspecte ale operei sale din tinerețe, Nicolae Grigorescu. În muzica r. a fost prevestit de Școala de la Mannheim (Stamic, Richter), de primii mari clasici vienezi (Haydn, Mozart) și, în special, de creația lui Beethoven. Expresia lirică se impune prin liedurile lui Schubert, Brahms și piesele instrumentale ale lui Schumann și Chopin, atingând patetismul prin simfoniile lui Ceaikovski, prin operele lui Verdi și Wagner și prin lucrări programatice de vaste proporții ca „Simfonia Fantastică” de Berlioz. Operele lui Shakespeare, Dante, Schiller, Goethe, Byron, Pușkin, frumusețile naturii, inspiră pe compozitori, le stimulează fantezia, măiestria transpunerilor sonore; armonia și orchestrația devin mai subtile și mai nuanțate; se afirmă virtuozitatea solistică (Paganini, Listz) și dirijorală spectaculoasă. Datorită lui Listz apare genul nou al poemului simfonic. Este valorificat folclorul muzical, se cristalizează școlile muzicale naționale, apar critica și publicistica muzicală. Unii militează pentru revoluționarea limbajului muzical (Schumann, Berlioz, Listz, Wagner), alții preferă să rămână credincioși tradițiilor (Brahms, Reger). Prin Franck, Saint-Saëns, Fauré, Bruckner, r. își trăiește epilogul (postromantism) care s-a prelungit până către mijlocul sec. 20.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ROONEY [rú:ni], Mickey (pseud. lui Ninian Joseph Yule) (n. 1920), actor american de film. Copil și adolescent-vedetă la Hollywood-ul anilor '30-'40 ai sec. 20, când întruchipează dinamismul, drăgălășenia, istețimea și hazul tinerei generații de vitrină. La vârsta maturității și a senectuții cariera sa continuă în virtutea inerției („Visul unei nopți de vară”, seria Andy Hardy, „Vis de glorie”). Premiul Oscar onorific (1982), pentru 50 de ani de carieră.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

deșert a. 1. gol, nelocuit; 2. fig. nefolositor, zadarnic: vise deșerte; 3. nestatornic, trecător: gloria e deșeartă; 4. fără temeiu: credințe deșerte. [Lat. DESERTUS]. ║ n. 1. loc, țară aridă și fără locuitori: dorințele omenirii ’n lung deșert pierdute AL.; 2. pl. deșerturile, partea corpului dela marginea coastelor până la șolduri. [Lat. DESERTUM]. ║ adv. în deșert, în zadar, fără folos.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

cărunt a. 1. de o coloare între alb și negru; 2. cu toțul alb de bătrânețe: cap cărunt; 3. acoperit de zăpadă: visul apelor adânce și a stâncilor cărunte EM. [Lat. *CANUTUS, din CANUS, cărunt].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

desmețì v. a trezi din amețeală: ca din vis se desmeția AL.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ceată f. 1. adunare, mulțime de oameni sau de animale; 2. fig. cete de îngeri: ceata visurilor dalbe AL.; 3. odinioară, corp de 100 soldați; 4. suită: sosi cu o ceată numeroasă [Slav. ČETA].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

clădire f. 1. construcțiune, edificiu; 2. fig. clădiri de visuri nalte AL.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

face v. (activ) 1. a crea: Dumnezeu a făcut lumea; 2. a produce: via face struguri; 3. a naște: a făcut un băiat; 4. a fabrica: fierarul face cuie; 5. a construi: a face o casă; 6. a forma: a face un unghiu; 7. fig. a compune: a face versuri; 8. a institui: a face spitale, școale; 9. a alege: l´a făcut Domn; 10. fig. a numi, a porecli: l´a făcut prost; 11. a lucra, a executa: a face bine, rău; a face cuiva, a-1 vrăji, a-l fermeca (expresiune eufemistică, poporul evitând a numi vraja): doară tu mi-ai făcut ceva, că nu te mai pot uita POP.; 12. a practica o carieră: a face pe medic; 13. a juca un rol pretențios: face pe marele; 14. a aduna, a câștiga: a făcut stare; 15. a găti, a pregăti: a face bucate, patul; 16. a cauza: a face bucurie, rușine; 17. a îndupleca: l’am făcut să plece; 18. a încheia: a face pace. ║ (neutru) 1. a trăi, a petrece: ce mai faci? 2. a prețui: cât face? 3. fig. a merita, a se cuveni: nu face să... ║ (reciproc) 1. a deveni: mi s’a făcut dușman; 2. a căpăta: i s’a făcut foame, sete; 3. a se preface: se face că nu știe; 4. a-i se arăta (în vis): Țugulea visa un vis..., se făcea că el era într’o grădină frumoasă ISP. [Lat. FACERE].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

cufundat a. 1. adâncit: ochii cufundați în capu-i EM.; fig. în liniște adâncă și ’n visuri cufundat AL.; 3. înghițit de valuri: corabie cufundată; fig. sub năsipul din pustie cufundat e un popor EM.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

*simbolízm n., pl. e (d. simbol). Sistema simbolelor destinate a aduce aminte faptele saŭ a exprima credințele. O pornire a unor poețĭ care, pin acțiune contra parnasienilor, caută să reprezinte lucrurile numaĭ pin ideĭ simbolice ca să provoace anumite stărĭ sufleteștĭ și care, de aceĭa, se mișcă de multe orĭ în sfera viziunilor și visurilor și atribue mare valoare sunetuluĭ cuvintelor (Reprezentanțĭ principalĭ în Francia: Villiers de l’Isle-Adam, Verlaine, Mallarmé, Moréas, Regnier, Maeterlinck, Viélé-Griffin; în Germania maĭ ales: Hofmannsthal, Dörmann ș.a. și, în parte, și Dehmel).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

*simulácru n., pl. e (lat. simulacrum, d. simulare, a simula). Imagine, viziune, fantazmă: a vedea în vis vane simulacre. Aparență, spoĭală: supt Cezar, nu maĭ era la Roma de cît un simulacru de republică. Imitatiune p. a înșela sau p. a da o ideĭe de realitate: a face un simulacru de anchetă, de bătălie. V. cîrcĭog.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

dalb a. 1. (poetic) alb: dalbă păsărică, dalbe flori AL.; dalba-i mână BOL.; 2. grațios, delicat, gingaș: dalbe visuri AL. [Alb cu un d protetic].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

împânzì v. 1. a întinde ca o pânză; 2. a așeza în rând: a împânzi lucrători pe câmp; fig. vezi pe un rege ce ’mpânzește globul ’n planuri pe un veac EM.; 3. a (se) răspândi in toate părțile: se împânzi pomina despre...; 4. a acoperi peste tot: mii de popoare au împânzit pământul; 5. fig. a se înfiripa: în mintea sa cutezătoare se împănzia un vis frumos (VLAHUȚĂ).
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

îngânà v. 1. a gângăvi, a vorbi încurcat: smeul îngâna verzi și uscate Isp.; 2. a se confunda (de lumină, de colori): ziua se îngână cu noaptea; fig. rozele și crinii pe fața-i se ’ngân BOL.; 3. a legăna (fig.): visuri ce ’ngână pe sărmanii muritori AL. 4. a se mângâia: mă ’ngân cu florile și privighetorile Al.; 5. a se preface (în bătaie de joc), a simula: Sultanul se minuna și cu milă se ’ngâna POP. [Lat. vulg. GANNARE, a mormăi, a-și bate joc = clasic GANNIRE, a lătra].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

hor n. (poetic) cor: lăcașul cereștilor horuri BOL. al viselor lin hor BOL. [Gr. mod.].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

năplăială f. apăsare grea în somn, vis urît.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

spăimântos a. plin de spaimă: visuri spăimântoase ISP.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

pare v. (impersonal) 1. a avea aparența (mai adesea falsă): pare destul de înalt; 2. a vedea în vis sau în imaginațiune; îmi părea că sbor; 3. a se arăta, a fi probabil: nu-mi pare vinovat; îmi pare (mi se pare), presupun că așa e; 4. a fi impresionat într´un mod plăcut sau neplăcut: îmi pare bine, îmi pare rău. [Lat. PARERE].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

părere f. 1. mod de a fi, aparițiune, iluziune: piere ca un vis, ca o părere POP. avut-am zile negre? s’au șters ca o părere AL.; 2. mod de a vedea, opiniune: după părerea mea; 3. impresiune satisfăcătoare sau regretabilă: părere de bine, părere de rău. [V. pare].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

tâlcuitor m. tălmăcitor: tâlcuitor de vise.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

pierdut a. 1. ce nu se mai posedă: bani pierduți; 2. rău întrebuințat: timp pierdut; 3. fig. discreditat: un tânăr pierdut; 4. cufundat: pierdut în visuri.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

toarce v. 1. a preface lâna, cânepa, etc. în fire subțiri; 2. fig. a. înfîra: se toarce ’n gându-mi firul duioaselor povești EM. cu gând gingaș toarce visuri blânde de noroc AL.; 3. a sforăi încet vorbind de pisici (imitând sunetul fusului la tors). [Lat. TORQUERE, a suci, a întoarce: românește cu sensul restrâns («a întoarce cu fusul»), dar accepțiunea generală a conservat’o compusul întoarce].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

pocitanie f. 1. ființă pocită: pocitania pământului ISP.; 2. fig. ceva bizar, monstruos: spuse înpăratului pocitania de vis ISP.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

vis n. 1. asociere involuntară de idei și imagini cari se prezintă minții în timpul somnului; 2. fig. idei himerice; 3. amintire fugitivă. [Lat. VISUM, viziune (vulgar: vis)].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

visà v. 1. a avea vise în somn; 2. a fi în delir; 3. a se amăgi cu idei himerice; 4. a spune lucruri extravagante.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

vizavì adv. față în față (= fr. vis-à-vis).
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

pustiit a. 1. devastat: locuri pustiite; 2. fig. dezolat: un vis ce se strecoară într’un suflet pustiit GR. AL.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

puzderie f. 1. partea lemnoasă ce rămâne din cânepa melițată, întrebuințată de țărani la foc; 2. pleavă; 3. fig. mulțime (metaforă luată dela melițatul cânepei): puzderie de vise. [Slav. POZDERIIE, paie, câlți]. ║ adv. mărunt și mult: zăpada cade puzderie.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

zămislì v. 1. a concepe: vei zămisli în pântece și vei naște fiu (stil biblic); 2. fig. a naște: vremea închisă zămislește visuri spăimântoase ISP. [Slav. ZAMYSLITI, a cugeta, de unde a procrea; dela abstract la concret, procedare metaforică foarte rară (cf. invers concepe)].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

realizà v. 1. a da realitate sau ființă: omul realizează abstracțiunile minții; 2. a face: a realiza beneficii mari; 3. a deveni real, a se împlini: visul său s’a realizat.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Daniel m. unul din cei patru mari profeți, captiv în Rabilon, el tălmăci visele lui Nabucodonosor și, la ospățul lui Baltazar, cele trei semne tainice; scăpat printr’o minune din groapa leilor, el obținu dela Ciru întoarcerea Evreilor în Palestina și restabilirea Templului (sec. VI a. Cr).
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

reverie f. 1. starea spiritului preocupat de idei vagi; 2. cugetări vesele sau triste în voia cărora se lasă imaginațiunea; 3. idee extravagantă și himerică asemenea unui vis.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

selbă f. pădure: visul selbelor bătrâne de pe umerii de deal EM. [Formațiune literară după lat. SILVA].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Morpheu m. Mit. zeul somnului și al viselor.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

VIS, (1) vise, (2,3) visuri, s. n. 1. Faptul de a visa; imagini și procese psihice care survin în fazele mai puțin profunde ale somnului. ◊ Carte de vise = carte care cuprinde semnificația profetică a visurilor. ◊ Loc. adj. De vis = propriu visului; extrem de frumos, de necrezut, ireal. ◊ Loc. adv. Ca prin vis = vag, confuz. ♦ Fig. Atmosferă, imagine, frumusețe ireală. 2. Reverie, meditație, visare. 3. Fig. Iluzie deșartă; aspirație irealizabilă. ♦ Dorință arzătoare. ◊ Expr. A-și vedea visul cu ochii = a-și (sau a i se) îndeplini cea mai arzătoare dorință, a-și (sau a i se) realiza tot ce și-a propus. — Lat. visum.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

VISÁ, visez, vb. I. 1. Tranz. A avea un vis (1) în timpul somnului, a vedea în vis pe cineva sau ceva. ♦ Refl. A se vedea în vis. ◊ Expr. Unde te visezi? = unde crezi că te afli? unde te trezești? 2. Intranz. A se lăsa în voia gândurilor, a imaginației; a-și imagina; a medita. 3. Tranz. și intranz. Fig. A-i trece cuiva prin gând. ◊ Expr. (Intranz.) Când nici nu visezi sau când cu gândul nu visezi = pe neașteptate. ♦ Tranz., intranz. și refl. A dori ceva (cu ardoare), a râvni la ceva. — Din vis.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

VIZAVÍ adv. Peste drum (față) în față, în punctul exact opus. ♦ (Substantivat) Persoană care se găsește în fața cuiva la o masă, la un bal etc. ♦ Față de..., în raport cu..., în comparație cu.... [Scris și: vis-a-vis] — Din fr. vis-à-vis.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

VIZIONÁR, -Ă, vizionari, -e, adj. 1. (Despre oameni sau despre firea, ideile lor; adesea substantivat) Care se lasă antrenat de vise, de idealuri (irealizabile); care prevede, prevestește evenimentele viitoare. 2. Cu caracter de viziune; fantastic; fantezist, nerealist. [Pr.: -zi-o-] — Din fr. visionnaire.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

AUTOSÉRVICE, autoservice-uri, s. n. Service pentru autovehicule. [Pr.: a-u-to-ser-vis] — Din engl. auto-service.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

OCHI1, (I, II4, 7, 11, 12, III) ochi, s. m., (II 1, 2, 3, 4, 5, 6, 8, 9, 10, 13) ochiuri, s. n. I. S. m. 1. Fiecare dintre cele două organe ale vederii, de formă globulară, sticloase, așezate simetric în partea din față a capului omului și a unor animale; globul împreună cu orbita, pleoapele, genele; irisul colorat al acestui organ; organul vederii unui animal sau al unei insecte, indiferent de structura lui. ◊ Loc. adv. Văzând cu ochii = repede. Ochi în ochi = privindu-se unul pe altul. Cu ochii închiși = a) fără discernământ; b) pe dinafară, pe de rost; foarte ușor, fără dificultăți. ◊ Expr. (A fi) numai ochi (și urechi) = (a privi) foarte atent (la ceva). A dormi numai cu un ochi = a dormi ușor, neliniștit; a dormi iepurește. Cât vezi cu ochii (sau cu ochiul) = cât cuprinzi cu privirea, până la depărtări foarte mari. A vedea cu ochii lui = a vedea el însuși, a fi de față la o întâmplare. A vedea cu ochii altuia = a nu avea păreri proprii, a judeca prin prisma altuia. A păzi (sau a îngriji) pe cineva ca ochii din cap = a păzi, a îngriji etc. pe cineva cu cea mai mare atenție. A arăta (pe cineva sau ceva) din ochi = a semnala cuiva în mod discret (pe cineva sau ceva), făcând o mișcare ușoară a ochilor în direcția voită. A iubi pe cineva (sau a-i fi drag cuiva) ca lumina ochilor (sau mai mult decât ochii din cap) = a iubi (sau a fi iubit) din tot sufletul. A i se scurge (sau a-i curge) cuiva ochii după cineva (sau după ceva) = a se uita cu mult drag la cineva sau la ceva, a-i plăcea foarte mult cineva sau ceva, a ține mult la cineva sau la ceva. A nu avea ochi să vezi pe cineva = a fi supărat pe cineva, a nu putea suferi pe cineva. A privi pe cineva cu (sau a avea pe cineva la) ochi buni (sau răi) = a (nu) simpatiza pe cineva. A nu vedea (lumea) înaintea ochilor = a fi foarte supărat, a fierbe de mânie. A da ochii (sau ochi) cu cineva = a întâlni pe cineva (pe neașteptate). A da cu ochii de cineva (sau de ceva) = a vedea ceva sau pe cineva care îți iese întâmplător în cale; a zări; A-și vedea visul cu ochii = a-și vedea realizată o dorință. E cu ochi și cu sprâncene = e evident, e clar. A i se întoarce (cuiva) ochii în cap (sau pe dos), se zice când cineva este în agonie, când moare. A(-și) da ochii peste cap = a) a cocheta, a afecta2; a face fasoane; b) (a fi pe punctul de) a muri. A privi cu ochii mari = a privi atent, a fi uimit de ceea ce vede. A pune (o armă) la ochi sau a lua la ochi = a ținti, a ochi. A lua (pe cineva) la ochi = a avea bănuieli asupra cuiva, a suspecta. A pune ochii (pe cineva sau pe ceva) = a-i plăcea cineva sau ceva; a pune sub observație, a urmări. A face un lucru cu ochii închiși = a face un lucru foarte ușor, fără dificultate, fără ezitare. Între patru ochi = fără martori, în intimitate. Plin ochi - foarte plin. (Fam.) Cu un ochi la făină și cu altul la slănină, se spune despre cel care: a) se uită cruciș sau b) râvnește la două lucruri deodată. (Muncește, lucrează, aleargă, se ferește, fuge etc. de ceva) de-și scoate ochii = (muncește, lucrează etc.) cât poate, din răsputeri. 2. Facultatea de a vedea, simțul văzului, vedere; privire, uitătură. ◊ Loc. adv. Cu ochi pierduți = cu privirea neconcentrată, privind în gol; în extaz. Sub ochii noștri = sub privirea noastră; b) acum, în prezent. În ochii cuiva = după părerea cuiva, după aprecierea cuiva, în conștiința cuiva; în fața cuiva. De (sau pentru) ochii lumii = de formă, pentru a salva aparențele. ◊ Expr. A privi cu ochi de piatră = a privi nepăsător, rece, înmărmurit. A avea ochi = a se arăta priceput în a aprecia un lucru dintr-o privire. A măsura (sau a judeca, a prețui etc.) din ochi = a aprecia cu aproximație, cu privirea, însușirea unui obiect sau a unei ființe; a studia, a cerceta, a analiza cu privirea ceva sau pe cineva. A vinde (sau a da, a cumpăra) pe ochi = a vinde (sau a cumpăra) apreciind cantitatea cu privirea. A sorbi pe cineva din ochi = a ține foarte mult la cineva, a-1 privi cu drag. A mânca (sau a înghiți) cu ochii = a mânca cu mare poftă; a pofti. Încotro vede cu ochii sau unde îl duc ochii = indiferent unde, în orice direcție, fără țintă, aiurea. ♦ Fig. Putere de pătrundere, discernământ; judecată, rațiune. 3. (La pl.) Obraz, față. ◊ Loc. adv. De la ochi sau (verde) în ochi = cu îndrăzneală, fățiș, fără cruțare. II. P. anal. 1. S. n. Fiecare dintre spațiile libere ale unei ferestre, în care se montează geamurile; panou de sticlă care închide fiecare dintre aceste spații. ♦ Mică deschizătură închisă cu sticlă, făcută într-un perete exterior, folosind la aerisirea sau la iluminarea unei încăperi. ◊ Ochi de bou = nume dat ferestrelor rotunde de mici dimensiuni folosite pentru iluminarea și aerisirea podurilor, a mansardelor sau a încăperilor de serviciu ale unui edificiu. 2. S. n. Porțiune de loc, în formă circulară, acoperită cu altceva (apă, nisip, zăpadă etc.) decât mediul înconjurător. 3. S. n. întindere de apă în formă circulară, în regiuni mlăștinoase, mărginită cu papură; loc unde se adună și stagnează apa. ♦ Vârtej de apă, bulboană; copcă. 4. S. n. și m. Orificiu făcut într-o pânză de navă, plasă, foaie de cort, prin care se poate petrece o sfoară, o frânghie, un cablu; ocheț. ♦ Buclă formată prin îndoirea unei sfori, a unei frânghii etc., petrecută cu un capăt prin îndoitură; laț. ♦ Fiecare dintre golurile (simetrice) aflate între firele unei împletituri, ale unor țesături, ale unor plase etc.; golul împreună cu firele care îl mărginesc. ♦ Fiecare dintre verigile din care se compune un lanț; za. 5. S. n. Orificiu circular situat pe partea superioară a unei mașini de gătit, pe care se așază vasele pentru a le pune în contact direct cu flacăra. 6. S. n. (Mai ales la pl.) Mâncare făcută din ouă prăjite în tigaie sau fierte fără coajă, astfel ca gălbenușul să rămână întreg (cu albușul coagulat în jurul lui). 7. S. m. Complex de muguri existent pe nod la vița-de-vie sau la subsuoara frunzelor unor plante. 8. S. n. Despărțitură într-o magazie, într-un hambar etc.; boxă. 9. S. n. Fiecare dintre petele colorate de pe coada păunului. 10. S. n. Particulă rotundă de grăsime care plutește pe suprafața unui lichid. 11. S. m. (În sintagmele) Ochi magic = tub electronic cu ecran fluorescent, care se folosește în special la aparatele de recepție radiofonică sau radiotelegrafică, ca să arate în ce măsură este realizat acordul pe lungimea de undă dorită; indicator de acord. 12. S. m. Fiecare dintre punctele de pe zaruri, cărți de joc etc. 13. S. n. Fig. Pată de lumină, licărire, punct strălucitor. III. S. m. Compuse: ochi-de-pisică = a) disc de sticlă sau de material plastic (montat într-o garnitură de metal) care reflectă razele de lumină proiectate asupra lui și care este folosit ca piesă de semnalizare la vehicule sau la panourile fixe de pe șosele; b) varietate de minerale care, șlefuite într-un anumit mod, capătă o luminozitate neobișnuită; ochi-de-ciclop = fereastră specială care separă acustic încăperile unui studio, permițând însă o vizibilitate bună; ochiul-boului = a) (Bot.) nume dat mai multor plante din familia compozeelor, cu inflorescențe mari, albe sau viu colorate; b) (Ornit.) pitulice; ochiul-lupului = a) plantă erbacee cu flori mici albastre și cu fructe nucule (Lycopsis arvensis); b) plantă erbacee cu tulpina ramificată și cu florile dispuse în formă de spice (Plantago indica); ochii-păsăruicii = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori albastre, albe sau roșii (Myosotis palustris); b) nu-mă-uita; ochiul-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze mici în formă de rozetă, acoperite cu peri albi mătăsoși, cu flori albastre, rar albe, plăcut mirositoare (Eritrichium nanum); b) mică plantă erbacee cu frunze păroase și cu flori mici, albastre închis (Myosotis arvensis); ochii-șoricelului = a) mică plantă erbacee cu tulpini roșietice, cu frunzele bazale dispuse în rozetă, cu flori alburii, rareori liliachii (Saxifraga adscendens); b) nu-mă-uita; ochiul-soarelui = vanilie sălbatică; ochiul-păunului = fluture de noapte care are pe aripi pete rotunde, colorate, asemănătoare cu cele de pe coada păunului (Saturnia pyri); Ochiul-Taurului = numele unei stele din constelația Taurului; ochi-de-tigru = varietate de cuarț galben sau brun-roșcat cu irizații determinate de incluziuni foarte mici de fier, mică sau azbest. [Pl. și: (II, 4) ochiuri] — Lat. oc(u)lus.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de Adriana Stoian | Semnalează o greșeală | Permalink

CASTÉL, castele, s. n. 1. Clădire mare, medievală, prevăzută cu turnuri și cu creneluri, înconjurată de ziduri și de șanțuri, care servea ca locuință seniorilor feudali; (astăzi) casă mare care imită arhitectura medievală. ◊ Expr. Castele în Spania = visuri irealizabile, planuri fantastice, iluzii deșarte. 2. (În sintagma) Castel de apă = construcție specială (în formă de turn) care servește ca rezervor de apă. 3. Fiecare dintre construcțiile situate deasupra punții superioare a unei nave. — Din lat. castellum. Cf. pol. kasztel, it. castello.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

SOMN2 s. n. Stare fiziologică normală și periodică de repaus a ființelor, necesară redresării forțelor, caracterizată prin încetarea totală sau parțială a funcționării conștiinței, prin relaxare musculară, prin încetinirea circulației, a respirației și prin vise; starea celui care doarme. ♦ Somnul de veci (sau cel lung, veșnic) = moartea. ◊ Expr. A dormi somnul iepurelui = a dormi ușor, iepurește. A trage un (pui de) somn = a dormi (bine). A-l fura (pe cineva) somnul = a ațipi. Somn ușor, formulă prin care se dorește cuiva care se culcă somn liniștit. A-l păli (sau a-l toropi pe cineva) somnul sau a pica (sau a nu mai putea) de somn = a nu mai putea rezista nevoii de a dormi. ♦ Fig. Stare de inerție; toropeală, amorțire. ♦ Necesitatea de a dormi; senzație provocată de această necesitate. — Lat. somnus.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

RADIOSÉRVICE s. n. Service pentru aparatura de radiocomunicații. [Pr.: -di-o-ser-vis] — Din engl. radio-service.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

COȘMÁR, coșmaruri, s. n. Vis urât, cu senzații de apăsare și de înăbușire. ♦ Fig. Gând obsedant, apăsător. — Din fr. cauchemar.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink