194 de definiții conțin toate cuvintele căutate (cel mult 187 afișate)

ANGHEL gr. ῎Aγγελος, lat. angelus. 1. Anghel; -a, -ea (Paș). 2. Derivate: -escu; -ița t. (RIV 225 și XI 207); -iu, N. (îDiv); -oiu, act. -uș (Păsc); -ușa f., mold.; -uți (Tec. 1); -uță act. 3. Cu afer.: Ghelea (Ard; Tec. II); Ghelețul (17 B II 78). 4. Gu sufixe grecești: Anghelit negustor din Gurtea de Argeș (17 B IV 63); Anghelache (17 B II 353) și act. 5. Anghile boier argeșan, 1638 (AO XIV 125). II. Feminine: 1. Anghela (Hur; VM; P Bor). 2. Angila, 1822, munt. (Sd XXII). 3. Ngelă, ar. (Fărș). 4. Anghelica (I Div); Anghelina (Olt; 16 A IV 47); Anghilin/a (Băl III; 17 A III 207); (Ard II175). Cf. gr. Áγγελίνα (But) și srb. And’elina (Rad. voi 81 p. 82). 5. Cu di < ghi (ca Dorde < Gheorghe): Anditină (Mar); Angileana, ard. (Nepos) 6. Anghelușa (P5). III. Cont. cu înger: 1. Angerești fam., olt. (AO XV 65). 2 Angherești t. (16 A III44). 3. Deformare: Angăl a lui Andrică (17 B III 212); Angălina f. (G. Dom); Anigăl, 1596 și Angl (Sur VI). IV. Angheluță, dim. divizat în: AngheLuță: 1. Anghe, -a, formă cont. cu Agheu, scris Agghea = Anghea (Geaslov) sau cu Agheu (Áγγίας, scris greșit Aghie, la DH). Cf. și alb. Angje (Gand) și srb.-cr. And’a (Rad. vol. 82 p. 82). 2. Anghei genitiv < Anghe (17 A III 117); Anghie 1613 (Isp II1); Anghioiu (Tel 58) 3. + Ion: Anghion (Isp II1) și deformat Angonescu (Arh). 4. Anghina f., 1690 (RI XII 243; Răc 8). 5. + Evghenie: Angheni (Puc); -ci, mold., 1690 (RI X 275); -e (Tec); Anghene, P., act.; Anghinești s.; Anghenia f. (Sd XV 184) și Anghinia (Isp III1 și V1; Sd VI 92). 6. Luță (partea finală de la Angheluță): – (Vr); răzeș (Isp V2); Luța (Ard); Luțea postelnic munt. (Sd V 519); Luțea sin Luțiia din Buzău (Sd V 528); Luția, Ilie, prof. buc.; Luțașy ard.; Luțoiu (Am 157 și T. Jiu); Luți (Tut); Luțescu fam.; Luțeni s.; acestea s-au putut crea și din alte nume terminate în -l ca: Gavriil, Mihail etc. 7. Modern: Angel, -a, escu; scurtate: Gelu, Angica ard. (Paș).

ANTHROPOS ON TUT ISTHI KAI MEMNES AEI (Aυθρωποζ ων τοντ ϰχι μέμνηζ ἀει) (gr.) nu uita niciodată că ești om! – Maximă aparținând poetului grec Philemon. Constituie un apel pentru păstrarea unei condiții umane superioare în orice împrejurare.

babáș n. fără pl. Tut. Boștină, resturi de ceară topită.

BAHLUIAN diacul (Tut); Bahluianie [i], D-tru fiul, 1603 (Sd XI 275) < Bahlui, pîrîul.

BARTHOLOMAEUS; lat-cat. < ebr. bar-Tholmaj « fiul lui T. », fon. ortod. Vartolomei; Forma latină trecută din Ardeal în Moldova sau adusă de străini boieriți la noi – ca Bartolomeo Brutti, mare stolnic sub Radu Mihnea, numele acestuia variind în acte, cu a trecut în e sau i. Varietatea formelor face dovada că numele, introdus prin sec. XV, a fost adoptat și de romîni, de la unguri și sași dar numai în formele ipocoristice: Barta, Berta. Pentru originea acestora v. BL II 38. I. 1. Bart, Peter, sas (Iorga VIII 94); -a (16 A I 285; DM 62; Ștef; 17 A V 202); -ă, Toma (BCI VII 25); -ă, Gh., mold. act.; -ic, olt. (Sd VI 474); -ic, Cazan, olt. (Sur VI); Bărticulești (16 B VI 333); Bartoe (17 B III 309); Bartoș (Dm); Bartuș, M., sas (C Ștef). 2. Bărta = Bîrta = Berte, Pătru (Cat); Bărte, Gh., dobr. (RI XI 212); Bărtan, olt. (17 B II 314); -ul (A Gen II 79).; Bărtilă, S. (17 A V 351); Bărtoc (Mar); Bărtuș din tg. Trotuș (Sur II; Paș). 3. Bîrta, Patru, din Bîrtcovești (13 – 15 B 179); -n (16 B III 342); Bîrtoi buc. sec. 18; Bîrtoș, mold. (RI V 224). II. Cu e în temă: 1. Bertolomei, brașovean (Rel); BertolomeiBartolomeu Brutti (17 BIV 261; Sd V 519) și Bertolomi (Sd V 6). Din această formă s-a creat ipocristicul Berte. 2. Berte, Sp. (Bîr I); Berte scris și Bărta, Bîrta, P., munt. (Cat; Ț-Rom 342; 13 – 15 B 179); Bertea popă, munt. (Sur 1); – P., mold. (C Ștef); – ard. (Paș); – fam. mold. act. etc.; Bertea și Bertești ss.; Berta, I., companist, 1780, ard. (Braș); Bertha, Șt. (Ard I 269). BerteBertea = Beartea, mold. 1645 (RI II 143); Bertescul, Stanciu (Drj. nr. IV). 3. Berti, S. (Tut); Bertil, fam. act., -ă, S. (17 A V 365). Pt. aceste forme cf. și Berto < Alberto, Umberto (Pallazi, Diz. it.). III. 1. Forma magh. Bertalan în uz la ardeleni (BA ung 9), a dat: Birtălan, mold. (C Bog; Sur XX; 16 A I 346 și IV 220). Cf. și Birtolomei Brutti (Sd XI 100); Birtolom ard (Viciu). 2. Bartolomeu Drágffy, voievod ard., aliat cu Ștefan cel Mare în 1492, numit în cronici; Birtok (Kog I 144, 146, 171, 285), < magh. Bërtok, diminutiv < Bartholomaeus (com. de Al. Cristureanu). 3. Birtoc, 1698 (Vr C); – I., aprod. 1634 (Tec I). 4. Variantă dialectală: Ghirtoc, Ioan – (Sd VII 64) ș.a. (Sur X). 5. Birt, Gh. (Mag Br); -a, băn. (AO III 481); -ic, Gh. (Sd VII 324).

BĂDĂRĂU < magh. adaró „cel ce vorbește bolborosit, absurd”, din care derivă și bădăran (DLR); cf. sens ard. „mămăligă cu untură” cf. și magh. badar. 1. Bădăreu (16 A IV 119); Bădărău (17 B I 240; Arh); – V. (Tut); – mazil (Isp V1); Bădărău, M. (B-răz 70). 2. Bădăran, V. (Isp V1) < subst. 3. Bădîrlegiu (s. r. Cislău), probabil o contaminare cu Bătăr < Batory (v. mat sus) -f- suf. -legiu ca în Coslegiu.

bibán (Munt.) și ghibán (Mold.) m. (bg. biban). Mold. Un fel de pește de rîŭ cu aripile roșiĭ. În Tut. bubuĭoc. V. baboĭ, ghiborț.

bichĭ n., pl. ĭurĭ (cp. cu ung. pige, id.). Mold. Sud. O bucățică de lemn pe care băiețiĭ o pun vertical, și pe urmă încearcă s’o lovească de departe cu mada (pe aĭurea tot una cu țurcă 2). – În nord pichĭ, în Trans. bichie, f. În Tut. momîrlan. V. beg.

BOSTEA. 1. – (Cat; 16 B V 86). 2. + -ac: Bostaca b. (Isp IV1; Bîr I); – fam. (Tut; Bîr III); – N., mold., act. 3. Cf. Boștiog fam. din Vrancea; – fam., buc. (M. Put 131), v. și Bust-.

BRAZDĂ subst. și BRĂZDEI subst. 1. Brizde, 1681 (Tut 34). 2. Brăzdeiu (Sur IV).

brăcuĭésc v. tr. (d. brac). Stric, deteriorez: pădurĭ brăcuite pin pășunat. Tut. Curăț pomiĭ de ramurĭ uscate.

bubuĭóc m. (cp. cu baboĭ). Tut. Biban.

BUCIUM subst. 1. – frecv. mold. (Dm 59; Ștef; Isp II2; Buciumau, Ieremia (Cat mold II; 17 A I 182); – zis și Bucim Candrea (16 A III 169 – 170). 2. Buciumaș (Glos); – St (17 B IV 184); – N. (Tut). 3. Bucimeti t. (17 B I 357). 4. Bucina b. (AO VII 34).

BUI cf. sl. ьoуй „crud, violent”. I. 1. Bui și Buiu, D. act.; Buiul, ard. 1231 (O Deus 393); – mold. (Dm); – fam. ar. (Cara 6). 2. Buescu, Pană, stolnic (Fil. 44); Bueasca t.; Buești s. 3. + -il: Buil (17 B II 85); -a t.; (17 B IV 154; AO XVI 345). II. 1. Buia b., 1415 (Ț. Rom 111);- 1635 (Hris I 229). 2. Bua și Buia ar. (DR II); ca prenume: Buia lui Brebul (17 B I 481). 2. + -an, Buian pren. mold. (P14). 3. + -că: Buic, R. (Olt); -ă, munt. (RI I 21; 16 B V 47; 17 B I 307) etc.; Buica boier 1521 (P Gov f° 14 v°) – f., frecv. (16 B IV 320, 410, V 216, VI 210, 261; 17 B IV 18); – f. (Mus 27) etc. etc.; j-ța Buica (AO XVII 296; Sd V 14, din 1618). 4. Buice b., olt., 1631 (Sd. VI 468); Buic/escu, Diicu (R Gr; Sd XI) etc.; -ești s. 5. Buicea, 1619 (Gorj 118); – olt. (AO VII 29; Sur VI). 6. Buiceale, Tanasie (Tut). 7. Buicioiul, Vlad., olt. (Sur VI). 8. Buiculescu, C., act. 9. Cf. + -it: Buit b. (16 B III 206); -ul, G. 1630 băn. (LB; Met IB).

BUIAC subst. (nebun). 1. – (Giur 302; 16 B V 319; 17 B II 124); Buiac, vecin al lui „Buiac cnezul satului” (17 B III 126); -ul s. (Ind 13-16 B); Buiaci b. (17 B IV 558); Buiacă, mold. (RI V 225). 2. Buecilul, Partenie (Tut). 3. Marital: Buecoae f. (17 A 335); Buecani s. (ib.).

bulboácă, bulboánă, hulboánă, bolboácă și holboánă (oa dift.) f., pl. e (bg. glybok, dŭlbok, adînc; rut. hlubókŭ, d. vsl. glonbokŭ, adînc). Est. Loc adînc în rîŭ saŭ în lac și primejdios pentru înotătorĭ (gîldăŭ, ghiol, steoalnă, plisă). – Și hîlboacă și -oană. La Dos. dîlboană, abis. În Tut. (rev. I. Crg. 8, 155) hulboacă, în Trans. duldoacă. În R. S. și Mold. sud dulbínă și (CL. 1924, 195) dulghină (bg. dulbiná), în Ban. tulbínă, în Bihor (Șez. 37, 126) dîlbínă. Forma hulboană și bulb- în Șez. 30, 293. V. afundătoare, anafor, copcă 2, dornă.

CAP subst. I. 1. Capa, spătar, 1512 (Dealu 18). 2. < subst. capăt: Capătă, fam. (16 BI 18; Viciu 15); – ard., 1726 (Paș). 3. + -an, Căpătan (Vr). 4. < subst. căpătîi: Câpătîi, pren. (AO XVII 300).II. Cu sufixe: + -otă 1. Căpet, Aurel, băn. act. 2. Capotă (16 B I 18; Tec I; Sd XXII; AO XVIII 141); – Nicoară (16 AII 14); pren. (16 B II 328). 3. Capot, N. (Sur XXII). 4. Capotea s. (Dm; 16 A I 371); Căpot/eni s. vechiu.; -ești s. (Dm; Cat; Ștef). 5. Căpotici (C Bog; Băl VI); – moșinaș (16 A I 88); – Ionaș (17 A II 243); Cîpoticiu (17 A IV 35). 6. + -lea: Caplea, f., munt. (Hurm; – în lit. pop.: sora lui Miu Cobiul; soția meșterului Manole (G. Dem 461); fam., ard. (Paș); Caple f. (Stavr 2); – fata lui Gh. Părtoc 1667 (Vieri 67); Căplescu (Tec I). 7. + -lea, -an: Caplan, vornic, 1708 (BCI VII 26); Căplan, P. (AO XIX 170). 8. + -șa: Capșa (Arh; Băl VI); – Chirica (Sd V 64); Capșea, Sim. (17 A V 60); Căpșești s (Cat. mold. II); Căpșuleț, Sava (17 A II 105) = Căpșulea, Sava, 1607 (BIR 231). III. Compuse: 1. Capdebo[u] Erna (An Com); – Iohan din Brașov (Cat gr. I). 2. Capdeghindă, Ioan clucer (Sd V 232); Capdeșer (Viciu 33) = de fier: Caplat, 1820 (Sur XV 259). 3. Capmare act. (V. Bistr. – Bicaz): Caproșu s. 4. Capverde, Ioan, buc. (An Com); – Natalia, act. 5. Caprău (Glos). 6. Captare, diac (16 B I 115) zis și Căptar (Cat; 16 BI 115; V 450); Căptari(u), Radu (17 B I 316, II 280); Căptărești s. (17 B I 188); cu suf. ucr. -enco: Captarenco, mold.; cf. Căputaru, Ion (Tut) sau < subst. captar „capac” (Tiktin). 7. Capdehier, Radu (Cat; Braș. 380). 8. Cătcăunu, Ilie (Meșt Cr) < căpcăun.

CHESARIE gr. Kαιασάριος < lat. Caesar, 1. Chesar (Sur VI; 17 B I 2; P11; – log., 1586 (Tis); vornic, 1613 (Cras); moșn. (16 B III 300); Al. (Fil A 27); – ie, H. (IS 270) 2. Chesaru t. (Mus); Chesarĭu (Șez). 3. Cu apoc. Chesa, M. act. II. 1. Chisariu (Isp III1); Chisar frecv. (Giur 280; AO XIV 114; Sur VI; Isp. V1 etc.); – din Tăulești (BCI V 187); – pah. (17 B II 30); 2. Chisăr fam. (din Băilești); -ești s. (G. Roș 70). 3. Chisăroaia moșie (Cat.) 4. Chisa M., ard.; Chisul (Sur VI) 5. Cisar, 1636, munt. (BCI V 190). 6. Chesarion eg. (Cat. mold. II). III. Forme frecvente, scurtate: 1. Isarie (Vr; Tut; Paș TC II 5); – grec (A Gen II 188). 2. Isariu (Ard.; RI XI 204). 3. Isar (Isp V2; Tec; Ard; Paș); – Posa (din Posești); – vameș (BCI IV 176); log., 1697 (AO V 31) etc.; – Isar/a b., 1655 (Sd IV 39); – a f. (P2 fila 143; Conv. Lit. 1922, p.410); -escu, act.; -ești s. (Tis). IV. Cu afer.: 1. Saru (Cat); stolnic, 1426 (Ț.-Rom.149); munt., 1601 (17 B I 71); -l, vlah Serbia sec. XIV (DR IV1); Sarul jupan (AO XI 219), -lești s. 2. Sară (Sd XVI 157); Saria b., 1695 (IO 135); Sărescul, Drag. (17 B IV 368); Sărăști s. (17 B II 344). 3. Săroiu munt. (BCI IX 112); Săroaia t. 4. Sarogea, I. (Tg-Jiu). 5. Săriian mold. (Sur. VIII). 6. + -lea: Sarlea Al., act. Toate acestea n-au relație cu subst. sare – dar unele pot fi din Visarion.

CÎRCOTĂ subst. 1. – Gh. boier 1829 (Fil); 2. – Ilie (Isp II1); – Sandul (Tut).

CÎRMÎZ subst. < tc. kyrmyz < arab. kermez „stacojiu”. I. 1. Cîrmăzan/ul și -a b., frecv. în Muscel (Mus); – mold. (16 A II 84). 2. Cont. cu Cămîrzan: Cîrmîrzănescul, Lupe și Crămărzan (16 A I 225; 17 A I 143). II. Prin met. Cămărzan < *Cîrmăzan: 1. Cămărzan (Bîr III; RI II 143; 17 A V 301); -a, fam., Mar. și Satu Mare (Drăg. p. 278). 2. Cămîrzan (Dm; Tut), frecv. în nordul Ardealului. 3. Scurtat prob. Mărzănescul, Voicu (BCI XI 53). 4. Camarzinești în 1468, Comorzinești în 1485, azi, „prin metateză, Cărmăzinești” s. (Drăg 278), prin a doua met. se revine la prototip. 5. Comîrzan D., mold. act. 6. Comorzana s. (Mar). 7. Cf. Cîmrezea b. (16 B III 87).

COC subst. cu trei sensuri, după Drăganu (pp. 79, 140): 1° tortă de casă, 2° boabă, 3° „bucătar”, la care trebuie adăugat, coca, cocu, cocon, termeni de alintare pentru copii, cf. ital. cucca, cocolo, „prîslea”; cuvîntul rom. a trecut și la pop. balcanice (Drăg 79 n. 3). 1. Coc, D., munt. 1688 (BCI V 212); – mold. act.; – Ioan, pr., 1916. 2. Cocu, V. (Bîr I; Ist Pl 368); – G., ar. (AO VII 222); – l, mold. (Tut; Sur VIII; Bîr II); – T. (Sur X); ard., 1722 (Paș); 3. – munt. (16 B II 190: 17 B IV 264); Cocul/escu; -ești, fam., mold. 4. Coca, b., ard., 1409 (Drăg) și 1680 (Paș); olt. (AO X 130; 16 B II 406, VI 340); Mihali, neg. (Sd XXII); – Ion, mold. (Tec. I; CL; Am); – D-tru (Sur XXV); fam., ar. (Cara 91); Coca numele cîtorva sate din r. Buzău; Cocaia, Stan (Î Div). 5. Cocă, B. (Drag 151); – Stan (17 B III 337). 6. + -an, Cocan, N. (Băl III); – P. (RI VII 210); Cocani s., 1566 (Mss 3699 Ac RPR p. 29) din r. Buzău. 7. + -lea, Cocolea, munt. (Puc); – ard. (Paș); – P., mold. (Tut 98). 8. + -ici, Cocolici, Radul (17 B IV 295); -u, moșn. (17 B II 40). 9. Cocolin (Bz). 10. -otă: Cocota (Mar; Sur XII); Cocuță ard. (Mar; Ard); – mold. (Arh); Cocotă, C-tin, 1827, boier, din Iași; Cucotă, fam., ar. (Cara 87). 11. Cucuța b. (Glos); – boier (17 A IV 52); – f. (ib. 197). 12. Cocariu (Ard). 13. Cocaina b. (16 B II 400), eufonic pt. Căcaina pîrîu, cu sens determinat.

combate (-t, -tut), vb. – A lupta împotriva unor atitudini, idei etc. Fr. combattre, adaptat conjug. lui a bate.Der. combatant, s. m.; combativ, adj.; combativitate, s. f., din fr.

*cop n., pl. urĭ (ung. köpü, putineĭ, stup. Cp. și cu copaĭe, cofă). Vechĭ. O măsură de capacitate p. lichide (Iorga, Negoț. 117). Azĭ. Nord Covată maĭ lată (une-orĭ rătundă și cu coadă). – În Tut. cob, oală de vin (1 litru). V. chersîn.

coral (< lat. cantus choralis „cântare corală”ș gr. χορός [horos], „cor”) 1. Cântare corală a cărei structură este determinată de corespondența muzicii cu versul. 2. Gen al muzicii religioase V-europ. caracterizat printr-o atmosferă de meditație, liniște și reculegere. Determinant pentru conturarea unui c. este ritmul*, foarte puțin variat, bazat pe valori* de note* egale și lungi. De asemenea, linia melodică este foarte simplă. C. este interpretat de obicei de coruri (1) mixte. În ev. med. c. era cântat la unison* în bis. catolice și polifonic* de către protestanți. Odată cu Reforma lui Martin Luther (sec. 16) c. a căpătat o importanță deosebită. Cunoscător și iubitor de muzică, Martin Luther și-a dat seama de importanța muzicii pentru educarea poporului în practica de cult. De aceea el a cules melodii profane și le-a adaptat la textele bis. C. a cunoscut o largă răspândire în muzica lui J.S. Bach, care l-a prelucrat și l-a folosit în compozițiile sale (imnuri*, fugi*, mise*, psalmi* etc.). Sunt renumite și foarte numeroase c. prelucrate (armonizate) de J.S. Bach. pentru cor și care apar în cantatele *, motetele*, magnificatul* și pasiunile* compuse de el, cum ar fi: Wien schön leuchtet der Morgenstern (BWV 1), pe un coral (BWV 436) de Philipp Nicolai (1597), folosit de Bach și în alte cantate (BWV 36, 37, 49, 61, 172), dar și într-o prelucrare pentru orgă* (BWV 739); Komm, du süsse Todesstunde (BWV 161), în care apare celebrul coral al lui Christoph Knoll (1611) Herzlich tut mich verlangen, de mai multe ori utilizat de Bach în cantate (BWV 135, 153), dar mai cu seamă în Matthäus-Passion BWV 244 (de 5 ori, pe textele O Haupt voll Blut und Wunden și Befiehl du deine Wege), dar și în Weihnachts-Oratorium BWV 248 (pe textul Wie soll ich dich empfangen) ș.a. De altfel armonizările de c. din cuprinsul operei lui Bach au fost strânse în colecții separate începând chiar după moartea maestrului (Joh. Seb. Bachs vierstimmige Choralgesänge gesammelt von Carl Philipp Em. Bach. Erster Theil, Berlin u. Leipzig 1765, Zweiter Theil, 1769) și au continuat să apară și în deceniile următoare (BWV 253-438 editate în 4 volume de Kirnberger și Ph. Em. Bach între 1784 și 1787). Ediția critică Erk-Smend este cea utilizată și astăzi. C. a pătruns și în muzica instr. fiind adeseori temă* pentru realizarea unor variațiuni* (J.S. Bach în Simf. nr. 4, partea a IV-a, realizează 32 de variațiuni polif. pe baza c. Nach dir, Herr, verlanget mich, care a dat și titlul cantatei BWV 150 de J.S. Bach). C. generând atâtea forme* și genuri (1, 2) muzicale cunoscute, a stat și la baza altor categorii noi: cantata-c., fantezia-c., fuga-c., preludiul-c. [v. preludiu (1); c. variat] etc. În muzica simf. contemporană c. este folosit adesea fără nici o legătură cu textele religioase, fiind preferat pentru redarea unei atmosfere de meditație, sobre, profunde. Asemenea lucrări sunt Simf. nr. 9 (partea a II-a) de Dvořák, Simfonia nr. 15 (partea a II-a) de Șostakovici. În muzica românească c. apare cu precădere în muzica simf. a lui W. Berger (Simfonia nr. 4, partea a IV-a; Simfonia nr. 11, partea a II-a).

CORANGA, fam. (Tut 120; Sur II; Bîr II 375), cf. subst. coroagă (coajă).

COROD cf. ung. koroda „spital”. 1. – (Dm); – Stan (C Bog); – Pătru (16 A III 114); – „bătrîn” (Isp V2); -escul, Lupu (Tut); -ești s. 2. Corozel T. (Isp V2).

COSMA „doctorul fără arginți” < gr. Kοσμᾶς, cf. ϰόσμος, „ordine, podoabă”; sărbătoare populară, (1 nov.). I. 1. – frecv. 2. Cosmache; cu afer.: Osmache, mold. (Sd X 160; Ard); iar afer. Mache, sau de la Toma. 3. + Cosman, act. 4. + -at, Cosmatu, D. act. 5. -ac, -oniu: Cosmacon buc. sec. 18. 6. Cu alte sufixe: Cosm/ești s.; -ie (Mar); -in, Codrul t.; -oiu, act.; -uță și -ulescu act. II. Contaminări: l. +Damian: Cosmandin, în folc. 2. + Mirea: Cosmirești t. (16 B I; Cosmirin (Dm). 4. Deformat: Cosuma (11 – 13 G I 44). III. Cu z: Cozma, frecv. (Dm); Cozman, Stan. ard. (RI VII 210); – Popei (17 A V; Cozmea (C Ștef); -escul (Dm); -eni, -ești ss.; -in b. (16 A I 404); -iș, -iță (Dm);-iță (DM 38; Ștef; Tut); Cozmufan (Mar). 2. Cf. Cozna f., dobr. (RI XI 209). 3. Sub influența ucr. Kуэьма > Kуэьа (Grinc): Cuzma, ard. (11-13 G I 171); olt. (AO XIX 85); Cuzmulescu, Iovan (AO IV 181); Cuzmescu, Gh. (AO III 427). 4. Cf. etim. Drăganu: Cuza < Cozma, la bulgari.

*COȚ 1. Coțan (Moț). 2. Coțic (Băl VI). 3. Coțoiu (RI IV 225). 4. Coțuș, olt. (17 B IV 323). 5. +man: Coțman (Tut; C Bog) – Gh., din s. Coțmănești (Dm; Sur XXIV); G., popa (Isp V2); – Necula (Bîr IV); -ul (16 A I 173). 6. Cuțman b. (Tut); cf. și t. Coțman. 7. Compus: Coțobăț, olt. (Sd V 305) și Cotbuțul (17 B I 443). Pentru etim. cf. și blg.-alb. Koțo sint. < Koste (Weig 126).

CRISTOFOR gr. Xριστο-φόρος I. Scurtat: A. cu e în temă: 1. Chrestus M. Aurelius (inscripție, RI XIII 194) și Cristus b. inscr. la Trop. Traiani (OR I 560). 2. Crestu, dobr. (RI XI 211); Crestina f. (AO XV 37; Ard II 194); Creștina f. (Tut 116). B. cu i: 1. Cristul scris și Crăstiul (Sur XV). Crist/e, C., mold. (RI V 58); -ea, frecv.; -escu; -ești s.; Cristei, act. 3. Cristache, act.Crist/iĭan (C Ștef); -ian, frecv., ard. (Paș); olt. 1500 (P Gov 10) și munt. act. *Cristin; Cristănel, vlah din Galiția, 1476 (Drăg 649); 6. Cristin/a (C. Ștef; Sur III); -ești s. Cristiu și Criștiu (Tel 58). 7. Cristocea (ib.) Cristoman, I., act. II. Cu r semivocalic transcris din slavă în patru forme: 1. Cărsta jup. (RI XI 46), Cârste, -a (CL; P Bor 11). 2. Cărstian pren. (P1; P2); cu sora Cărstina (Div 379); Cărstăna (17 A I 218); Cărstian Șupitul (16 B I 194); 3. Cărstocea (17 B III 212). 4. Cărstone (16 B II 207). B. 1. Crăstea (C Bog); Crăstești (ib). 2. Crăstiian (BCI VIII 10); Crăstina (Ștef). 3. Crăstocea (Olt). 4. Crustian, 1629 (A Gen 188). C. 1. Cîrstu (16 B III 149); -l (17 B II 209). 2. Cîrsta (Acte Sc); Cîrste, frecv. buc.; -a (Dm; Rel, etc.) Cîrstean al lui Căpușă (17 B 1 489); Cîrstănești s., olt. (Sd XXII). 3. Cîrstici (16 B IV 484; Cîrsticel (Puc.) 4. Cîrstia b. (16 B I 100). 5. Cîrstian (P11; Paș, Băl VI); – munte (AO XVI 259); -u, -a tt, (Mus); -a f. (16 B VI 117). Cîrstien/i -ești ss. 6. Cîrstilă (Cat; 16 B IV 306; 17 B II 395). 7. Cîrstin, S. (Buc); -a (Mar). 8. Cîrstinoiu (Mus). 9. Cîrstița f. (pomelnic din București). 10. Cîrstocea (Paș; 16 B I 450, II 101); Cîrstoace (17 B IV 83). 11. Cîrstoiu (Paș); Cîrstui fam. (Bucur); 12. Cîrstulicea (17 B III 326). D. 1. Crîstea, frecv. (Dm; C Ștef; Mar); Crîstoaia (16 B II 56); 2. Cristocea (17 B II 429). Cf. etim. dată de Al. Graur (BL IV 80): Cristea și Cîrstea < Christianus printr-un intermediar bulgar. III. 1. Fonetism ngr.: Hristofor (Dm). 2. Cu afer. și metateză: Istrofor, Ilie, munt; 1800 (Sd VII 283). 3. Cu afer.: Forăscu Forăști s. sau< Nichifor. 4. Hrist t. (D Cpol); -u, act.; Hrista (Moț:); Hristea (Dm); Hristan (Sur XX); cf. și gr. Xριστιανός și Xριστίνα. 5. Hîrste (Dm). 6. Hârst (16 B II 16). Cf. și formele bulgare Xрист/o, -a,-ина, Pист/o, -a; și cele albaneze: Risto, Ritsi, Tsiko (Weig). 7. Fără h: Rista (Sd XVI); Ristea, Cucu (Acte Sc), Ristache (P Bor 118); Răstea (16 A IV 15). 8. Cu afer.: Istina (Sd VII 222); – mold. (Isp IV1); – dobr. 9. (RI XI 205) etc.; Istinii, Ioan al -, mold. (RI XIII 287); acestea și din Iustina. IV. Din magh. Kristof; 1. Criștof (Paș). 2. Carstofie, Cristea, 1798 (Draj).

crop n., pl. inuz. urĭ (vsl. kropŭ, de unde și rus. dial. okróp, apă clocotită. V. uncrop, în- și o-cropesc). Rar. A da în crop, a da în fert, a da în undă, a începe să clocotească. – Și crob (Tut.).

crov n., pl. urĭ (sîrb. krov, vsl. krovŭ, acoperiș, acoperemînt, sîrb. skrovište, vsl. sŭkr-, ascunzătoare, zakrovŭ, vizuină. V. pocrov). Olt. Groapă, adîncătură (În Rț. și croc. Augm. crovan, pl. e; dim. croviț, pl. e). Croh (d. vsl.). Mold. sud. Ascunzătoare, culcuș (de ĭepure orĭ de alt animal sălbatic orĭ și de cîne orĭ de porc). Covru (met. din crov, ca codru din crod). Mold. Culcuș de animal sălbatic. Peșteră (de sihastru). – Și groh (Tut.) V. bîrlog, vizuină, cotlon, somină.

DAFIN subst. planta < din gr. δἄφνη „laur” și nume latin Daphinus < gr. 1. Dafin, 1502 (16 B I 12); – Stoica, ard. (Cat gr. I); -escu (Puc); 2. Dafina sau Dahina, doamna lui Dabija-Vodă (Bir IV); – nume popular (P Bor 10,12 etc.); Dahin, Bucur (Cat gr. I); -a f. (Tut 115; 17 A I 53). 3. Sinc.: Dafnă f. (Ant Ar); Dahna j-sa (16 B II 303; 17 B III 123). 4. Cu apoc. Dafa f., ar. (Fărș); – fam. act. Dafia f. (Mz Pl I 67).

DESPINA gr. Δέσποινα, epitet luat de soția sau fiica unui „despot”; în mediogr. « Madona ». I. 1. Despina, Milița, soția lui Neagoe Vodă; – Calea, soacra Iui Matei-Basarab. 2. Despinian, Ioniță, mold. (Sd VI 92). 3. Dăspina f. (16 B III 210). 4. Scurtare populară: Despa f., act.; Despe f. (Olt); -a b., olt.; Despan, Gr. (Puc.). 5. Sub influență ucr.: Odespa (Tut). II. Cu mutarea lui e în o, prin etim. populară, asemănat cu vb. a dospi: 1. Dospina f. (IO 169; Ins 332) și act. 2. Cu term. de masculin: Dospinu b. (Sd XV 34). 3. Dospinescu (Puc; Arh). 4. Dospinoiu, act. matronim ca „Floricoiul” < Florica. 5. Doschin, Zanet și -ul, Gh. mold. (Bîr IZ).

1) dud m. (turc. dud, dut, d. pers. tud, cuv. din limba aramaică [Bern. 1, 233]. De aicĭ și ar. dud, verme, adică „pomu omizilor de matasă”; bg. sîrb. dud, rus. tut, de unde și numele județuluĭ Tutova). Munt. Agud, un pom din familia mureĭ (morus). Cel cu poame albe (în Trans. frăgar) e adus din China, cel cu poame negre din Persia. Cu frunzele luĭ se nutresc gîndaciĭ de matasă. V. sicamenă.

DUMA sl. „gîndire, cuvînt” 1. – pren., frecv., în sec.al XV-lea (Dm; Ștef; C Bog); 11 boieri de sfat ai lui Ștefan cel Mare îl poartă ca prenume; – boier 1500 olt. (P Gov f° 10). 2. Dum/e (17 B I 222); Dumescul, Fetion, diac, 1572 (Isp I1); – Șandru din Dumești (16 A II 162); Dumeni s. 3. Dumul olt. (16 B VI 125). 4. Dumeș (AO XVIII 133). 5. Dumiea, Neagul (Ștef). 6. Dumici (Dm; Băl VI), cu diminutivele: Dumicico (ib.) și Dumișca s, (ib.). 7. Dumin (16 A I 590). 8. +-ca: Dumca (16 A I 208, III 459); Dumcescul, Mihul (16 A I 537). 9. Dumșa (Dm; Ștef; C Bog; Sur II; Isp l1; Bîr IV; Tut; Ard). 10. + -an: Dumean, mold., 1918; Duman t. (C Bog); – țig. (16 B I 151) sau < tc. duman tatar. tuman „negură” 11. Dumața b (Cat mold X).

EFTIMIE gr. Eὺθύμιος < εὺθύμια „voie-bună” I. 1. Eythymie (Syn); cu y < u: Eutimie (16 B IV 174). 2. Cu e < ev: Etimia f. (C Bog); trunchiat, Mia. 3. Eiheme (Vr C 109); Ethimie (P6). 4. Ithimie mon. (17 A I; cf. Ethimia (Syn 16 sept.) = Efimia; Itimii, țig., 1675 (M Put 232). 5. Ethenca (17 A III 146) și Ithinca f. (P5). II. Cu ef < ev. A. 1. Eftim/ie, -escu, -iu act. 2. Efteme, l. (Ul 19); Eftemia f. (Sur IX; Aș Br 178). B. 1. Eftene (Ard); Eftăne, seimen, (D Buc); Eften/iia (Aș Br 178); -oiu, olt (Cand 134). 2. Eftin/a, -ia f., ard.(Paș). 3. + ca, -cu: Eftinca (17 A III 83; Sd XVI). 4. *Eftincu > Tinca, Velea, băn. (LB). 5. + -cea: Tincea, 1568 (RI I 21). 6. Cu apoc.: Efta (P11) pren.; C., act.; Eftana f. (17 B. 99). C. 1. Iftemi/e (BCI VII 59); -i (CL 94). 2. Iftim/ie (Tec II; Buc); -escu, act.; -ia sau Aftimia f, (Tec. II). 3. Iften/e (MO 16 nov. 1944); -ie (Hur). 4. Iftine (Ur XXII 193); Iftini (Sd XXI). 5. Iftinca (AO XVIII 124; Sd XVII; Tec I; Sur VII); Aiftincei, P., mold; Aiftinca (Tel 58). 6. Iftincăi, I. (Buc). D. Cu af.< ef-: Aftemi/e (C Bog); -a (Băl II; Sd XVI). 2. Aftim (Băl VI); -ie (Sd XI 279; BCI VII 63; Tut 98; Bîr III; -ia, olt. (Sd. V 406); mold. (Băl IV). 3. Afteni (Sd XVI); -e, mold. (17 A I 169; Sd XXI); olt- (Sd VII 59); -a f. (Tec I). 4. Aftene episcop ard. 5. Aftin/e Popa (Met 100); -i, mold.; -ia, f. dobr. (RI XI 204); Aftina (Mar). 6. Aptśeniĭe b. hațeg (Cand 134). E. Cu s<f: 1. Estimia f. (Sur V). 2. Isten/e (Paș); -ire (Ard); Istinca f. (Sur IV). 3. Fără t: Isimiia (Sur II); -e (Ard II 86). III. Alte deformări: 1. Cu o < ef, sub infl. ucr. Oтими: Otimie (Mar). 2. Actimie f. (Mar). 3. Ifticar, V. (CL) < Iftincu + -ar. 4. Cu afer.: Timică artist dram. sau < Timotei. 5. Cu afer. + suf. ov, -an: Timovan, Gr., ard. 6. Cu afer. și apoc.: Tem, Popa, ard. martir în răscoala din 1848 zis și Eftemie Popovici. 7. Cu afer.: Teni (Bîr I); Tenie, (Bîr I) scris și Tanie; Tenie, prof., 1890; munt., 1846 (BCI XII 140); Ten/ea, -escu, act.; Tenă Brumaru (Moț). 8. Tenciul (16 B IV 403). 7 și 8 se pot raporta etimologic la Artenie (< Artemie) și Partenie, dar nu este probabil, sub raportul importanței eponimului. 9. Neftinia este prenume f. (AO XV 290).

EVDOCHIA Samarineanca etc. gr. Eὐδοϰία „bună voință”. 1. Ivdochiia (17 A IV 183). 2. Evdohia, dobr. (RI XI 209). 3. Ivdohia (ib. 208); > Dohia (Tec I). 4. Evda f., mold., 1660 (Sur IV; 17 B III 528); 5. Eudochia (Mar); derivate: a) cu apoc.: Eudii M., b (Mar); b) cu afer.: Udochia, 1633 (Sd XXII 206-7). 6. Eodochia (Ard); 7. Edochia (17 B I 242 și IV 281). 8. Eodoca (Mar); cu afer.: Doca (17 A V 116). 9. Ivdoha, dobr. (RI XI 209). Odochia (Dm; 16 A I 541 și III 34); Odochie(Ard); mar. (Sd XVI). 11. Odoche și Odotie frecv. (Mar; Ard) Odochița (CL). 12. Contras Ochița. 13. Cu nazalizare; Ondochie f., mold., 1607 (BIR 231); cu afer.: Dochia, frecv.; Baba-, folclor; Dochie, Doche (Maj 38); Docia f., ard. (Nepos). 14. Doichia, olt. (Cand; Chiia (Sur IX). 15. Docuța = Dochița (Isp VI2); Dochița f. (Tut 117). 16. + -iana: Dochiana, dobr. (RI XI 207 – 8); + -ina, Dochina (ib; Ra VI). 17. Cu afer.: Chifa, frecv.; cf. dobr. (RI XI 205) și ar. (Ant Ar);- Portăreasa, 1711 (Ins 342); Chițana f., mold. (Sd V 89).

falbalá f. (rus. falbalá, fr. falbala, it. falpalá, germ. falbel, d. engl. furbelow, din fur, blană și below, jos). Sec. 19. Volan mare (saŭ volan în general) la rochiĭ. – Și farbalá, farbará, falbará. Azĭ în Tut. harbará. Și vapél (Munt.) n., pl. urĭ (d. germ.)

FEMEIE PROASTĂ bandoală, bleagă, cartoafă, gâscă, matracucă, mută, oaie, paceaură, tută, vacă.

ferestruță sf [At: LB / V: ~tuță / Pl: ~țe / E: fereastră + -uță] 1-2 (Șhp) Ferestruică (1-2).

fofeáză f., pl. eze (imit. ca și pupăză, pin aluz. la mișcările și zgomotu eĭ, și rudă și cu goglează, ca glomotoc cu folmotoc). Aripă de la roata moriĭ saŭ de la vîrtelniță. Tut. Spetează, șindilă de cele marĭ (doŭă la număr) la zmeŭ. A-țĭ merge gura ca fofeaza (saŭ ca melița), a vorbi mult și răpede. – Și fofélniță, f., pl. e: începu să-ĭ umble gura ca o fofelniță (Neam. Rom. Lit. 2, 810). Și fufează (Vechĭ).

fofígă f., pl. ĭ (rudă cu fofează). Tut. Un fel de pește lung de vre-o 20 de centimetri.

FRASIN, Ioan, < subst. frasin, antroponim modern; similarele: Frasin Moșchiuca ard., Frăsin Tuță, olt. și Frasina par a fi. deformări din Eufrosin, -a. (v. Partea I).

GAN temă obscură, contaminată și cu forma bulgară Γана, -e < Ghergana < Gheorghe (Weig). 1. Gan (Moț). 2. Gane, Costea 1524; – N. scriitorul; -a (17 B II 422; Arh); -a, Taurul, 1487 (Ț-Rom. 366); -eș (Moț); Gănescu, I. (Am); Gănești, Găneasa, Gănicel ss.; Găneasa (16 A II 8). 3. Ganul (Bih; Ard; Băl III); Gănuleasa f., mold, (Sd XXI). Gania s, (M mar); Gănuța f. (Tut 89). 4. + -cu, -tiu: Gancul (Mar 50); Ganciu (ib). 5. Forme apropiate: Gînea (16 B VI 139); Gîneci, V, act.; Găneci, G, (An Pit. 27).

GAVRIIL ebr. Gabhriēl I. Gavril 1. -ă (C Bog); - (Sd XI 49; Arh); -ean fam. (Buc.); -ei (CL); -escu; -ești s.; -iță (Sur IV); -ișoae, mold.; -icior, mold. (Sd XXI) -iu, act.; -oiu (act.); -on, hațeg (Cand 139); -ugă, P., mold. (Grai I 474). 2. + -cea: Gavrilcea (16 A IV 138; Băl II; Sd XVI). II. Gavru: 1. Gavrul, mold. (Sd XV 210). 2. Gavr/a, băn.; -ea (Hur 102; Sd XXII); -escu (Hur 101) cf. și gr. Γαβρᾶς (Hurm XIII). 3. -in, -ince: Gavrin/a f. (16 A IV 200); -cea b. (AO XII 448) etc., Găvrince (Mar). 4. Gavr/iș ard, frecv. în f. jd. Someș (inform. Cristureanu); -ița b., mold. 1638 (BCI VIII 71; Sd VII 91); -iță (Sur II și IV); -ițe, T. (Ard II 135); -(Sur IV). 5. Găvroi (Hur 102); Găvruș (Mar). 6. Cu metat. Gîrva, D. (17 A IV 458). 7. Cu apoc.; Gav și -a (Sd XXII); -a, ar., act.; -alin neg. (Ț-Rom 134); -ig, Ioan, act. 8. + -an: Găvan (v. Partea a II-a). III. Sub infl. ucr.: 1. Havril/ești s. (Dm); -ăuți s. 2. Havriș (17 A IV 373; Isp VI1) 3. Hovrileta t. (Tut 70 – 71); Hovrileații apa, în genitiv (Tut). 4. Cf. prob. prin metat.: Hovîrla munte. Vezi și E. Petrovici (Romanoslavica IV 45). IV. Din lat.-magh.: Gabriel – Gábor: 1. Gabriel, Valahul, doc. latin (C. Bog), formă răsp. în Ardeal și Moldova, sub influența catolică. 2. Gabru s. 3. Gabăr (Ard; Sd XVI; Sur III și VII); Gaber, I., act.; -a s. 4. Gabur, mold. (Șez); și -ești s. (BA ung 10); cf. Gabur Batăr = Gabriel Bathory (17 B II 258). 5. Gaboran (M mar). 6. Gabre 1722 și -a fam. ard (Paș). 7. Gabrov s. (17 B I 405); -i b. (16 B IV 128); cf. orașul blg. Gabrovo, și, după coloniștii veniți de acolo, „ulița Gabroveni” în București. 8. Gabrian, I. (Met 277). 9. Cu metat.: Garbul (Mar); Gărbul, M. (16 B I 79); 10. Ipoc.: Gaba, Gabi b. și f.; Gabu (Puc); Gabia f. (Tec I). 11. Prob. + -unea: Găbunea, C. (IO 139); Găbănea (Sd X). V. Din blg. Γацо sînt.< Gavriil (Weig); 1. Gațu, Stan (Sd XXII); -l fam. (Sur XXV). 2. Găța b. (17 B II 175). 3. Gațea, mold. (Sd XI 48). 4. Gățilă (ib 74).

1) gălămóz și golomóz (Mold. Trans.) și glomóz (Bucov.) n., pl. oaze saŭ urĭ (ceh. hlemýžd, melc [Bern. 1, 303], rudă cu lat. glomus, ghem [Wld.]. Cp. și cu glomotoc, gămălie, chilimoț și gălămoz 2). Gogoloș, mototol (de hîrtie, de bumbac, de mĭez de pîne ș. a.). Chilimoț, boț. Gunoĭ. S. m., pl. jĭ. O plantă graminee sălbatică (dáctylis glomerata). – Și gălămoț, golomăț, golomoț, gomoloț În vest golomoz, boț, bulz: un golomoz de mămăligă (Lung. Univ. 9 Dec. 1929, 3, 1). În Tut. golomoz, în Suc. gilmoază (f., pl. e), gunoĭ, băligar.

GHEORGHIE gr. Γεώργιος „agricultor”. I. A. Gheorghe forma comună; -a (Ard II 146). 1. Cont. cu Gherghel: Gheorghelaș (G. Dm 591). 2. Gheorghi formă mold.; -e formă cultă, literară; cu afer.; Orghie, P., munt. (BCI XI 20); Gheorghi/eș (Sur IV; Șez); -an, Preda, buc., 1790 (Băl VI); -an, Iosif. mitr.; Gheorghi/nă (Cand 141); -oiu, T. (Vr C 103); -oa, hațeg (Cand 141); Gheorghișor V. (AO XXI 173; Sc); – I. (Ul 137); Gheórghiu, Ian. (BCI X 106); – Coste (Băl VI); Gheorghiu, + suf. ngr. -iu, obișnuit la nume străine și răspîndit la noi, prin imitație, în locul lui -escu, în sec. XIX. 3. Gheiorghie Părtoacă, munt., 1629 (BCI V187). 4. Gheorghin/a f.; -oiu (Am); -escu act. 5. Gheorghiț/a, f. (Grș 12; Î Div); (Dm), frecv. act.; -an. 6. Cu afer., ipoc. obișnuit: Ghiță, frecv. act; nume unic (17 B II 317); Ghițău fam. (Racovița r, R-S); Ghița, ar. (Ant Ar); -n, olt. (Cand 142); Ghiț/ea (Dm); -escu, Ilie (Băl VI); -ești s.; Ghițeș megiaș (16 A III 331); Ghiț/oi; -oiu, olt.; -uică; -un, Gh., act.; -ulescu, act.; -ulan (Cand 141); -ulete (ib); cf. Gîțulescu, T. (Bîr I). B. *GHEORGA: 1. Gheorgan, 1789 (AO XIX 108); – N. (AO XII 385); Gheorganii fam. olt. (AO XV 65). Cf. blg. Γеорга (Weig).Cu afer.: Gane, -a, cf. blg. Γане (Weig); v. Gan. 3. + -man: Gheorgoman (Cat.) C. -ică: 1. Gheorghică, mold. (Sd XXI); olt. (Cand 141). 2. Cu afer.: Ghica moșu(16 B IV 295), formă ce se întîlnește cu alb. GHIKA, adus de emigranți din Albania; boierul Ghika își ia numele, ca Domn, „Gheorghe Ghika”, făcînd din prenume un nume de familie „Ghiculeștii”; Ghica pren., 1746 (B Cr 53, 74). 3. Ghican (Bibi. rom. veche III); V. Bălaru (Șoimari); -i s. 4. Ghicul, Coman, 1658, munt. (BCI XII 104); -eț (Sd XVI); -escu, L. (IS 274). D. Cu fon. ard. ghe > dĭ: 1. Gheordie (Hur 222). 2. Dĭorde și Dĭurdea (Mar 183); Dĭordei An., ard. act. 3. Dorda f., mold. act.; Dorde (Mar 183); -a, I., act. II. GHERGHE; 1. Ghierghie banul Băleanul (Aș Br 34); Ghierghe (Mano 20). 2. Gherghi spătar (16 B II194) -e (Pom; 16 A II 72). 3. Gherghe (Dm; Cat; Rel; Sd XVI 140; Ard I 59; 17 B II 77; An C III 746), etc.; – Ungurul; – Sasul (17 B II 37, 225); Ghergh/easa, -ești ss. (Sur II); -escul (Bîr III). 4. Gherghei, V. (BCI VII 10). 5. Ghergăe (17 B IV 302). 6. Ghergheș, frecv. (M mar); -an, dobr. (RI XI 208); Gherghiș diac (D Buc); Gherghișanu, act. 7. Gherga sasul, transcriere a germ. Georg, burgmeister din Sibiu (RS 77); Ghergani s. 8. Gherghiu pren. (RI XV 137). 9. Ghergul, V. (Bîr IV); -escu act. 10. Gherguș (C Dom; 16 B VI 160). 11. Gherghin, Chelbe (AO XXI 143), în contaminare cu subst. gherghin, -ă; Gherghina pren., 1664 (Acte Sc; P Bor 50) etc.; – boier (Rel; Giur; 17 B 11); – diac (Cat); – f.; Gherghena b. (17 B I 243); Gherghinica jude (Cat); Gherghinoiu, olt. (VM). 12. + -ar; Gherghinar fam. (Buc). 13. Gherghiț/ă (Cand 140); -a tîrg, -oiu, olt. (Cand 140). 14. + Grighentie: Gherghentie, R., mold. (Isp II2). Forma Gherg – se poate explica și prin germ. Georg, ca mai sus, prin ngr. Γεργουί prin alb. Gyergi, Gergj, sau blg. Γерга. 15. Ghirghi (17 B I 19); – diac (ib 183; 424); -e, vornic (Sur V). 16. Ghirgiu, Stepan (BCI IV 108). III. Cu o < eo: GORGHE, formă ce apare deseori ca eroare de scriere sau scurtare, dînd lui g cirilic valoarea de ghe; este evident însăcă forma a circulat și în graiu. 1. Gorghie (Mar 183; Isp I1; 17 A II 206); – Iura (Ard I 242). 2. Gorghe (P3; Sd XVI 189, 192, XV 243; Ard I 45; 16 A I 441); Gorghea (Ard II); Gorghești s.; Gorgești s. (C Bog); Gorgea și Gorjea, mold. (16 A I 441); Gorgescu, 1644 (RI XIII 279); Gorgiulescu, act. 3. Gorga (Paș; 13-15 B 223; 16 A III 129; 17 B I 346; III 371; (Puc); – f. și fiica sa Ana; Gorgoae, Ana (Cat mold II); Goarga t. (Mus). 4. Gorghi = Gheorghi (Sd XVI 189); Gorghieș (Cat mold II); Gorghiță (Isp III2); Gorguța (17 A III 162). 5. Gorgul (Sur XII). 6. Gorgan (P12 Bîr III; Kog 1308; Tis); -u, Stan, zis și Gorgon (Puc nr. 286, 323); cu afer. Orgon; Gărgan (17 B III 354). Pentru etim. cf. și subst. gorgan și calend. Gorgonie. 7. Gorgoiu (Puc); Gorgoești t. (Mus). 8. Gorghină, țig (Vit 30). 9. Gorgoceală (17 B 1297). 10. + -otă: Gorgota(Mînăstirea), și Gorgotescu, A. (Puc nr. 37); cf. însă și ebr. Golgota cu rotacism și srb.-cr. Grgota derivat din Grigorie (Rad vol. 82 p. 125). 11. Pt. Gorgos (Vr; Isp VI2) și Gorghias, Ion, mold. (Sd V 263), cf.și gr. γοργος „vehement” și gr. Γοργίας. 12. Cu mutarea lui g în h: Horghie, Stan, călăraș din Rușii de Vede zis și Horghea (BCI XI 18), și cu afer.: Orghie (Paș); se poate conchide și la o relație între Horga, Orga (v. Partea a II-a) și Gorga. IV. Forme de origine balcanică. A. GOG/U, -A. 1. Gog, -a fam. (Ard; Paș). 2. Goga, frecv. ar. (AO VII 224); – munt. (16 B IV 53, 444; 17 B I 463, III 54; Am); – mold (Sd XVI 160; Cat mold II; Arh); -ard. sec. 18; topice: – pîrîu (Ștef) și sat lîngă Rîfov. 3. + -an, Gogan, I., munt. (RI XVI 372); -ul t.; cf. arm. gogan „prună sălbatică” și antroponim (DR II). 4. Gogancea, act. 5. Gogănici (Giur 274). 6. Gogea, T. (17 A II 95); Goğa nr. (Fărș); + -eală: Gogealea, Vlad, 1721 (Pol 117); Gogean (Vr); Gogescul (17 B I 368); Gogiulescu, olt. (Nif); Gogioiul, I. (Puc 364); cf. și subst. gogeá (de sare). 7. Gogă, N, (Ocina); Goagă comis, originar albanez (Cotr 45); Goaga, C-tin, ar. (Cat gr I), cf. subst. mold. gogă (coajă de nucă). 8.. Gogolea, C., 1643 (Vit 7); Goglea (Nif); Gogolina s.; cf. și rus Γоголи. 3. Gogoiu (AO XII 83; Vr; Paș); -s. (Dm). 10. Gogoncea (Vr; 17 B I 168). 11. + -otă: Gogotă (Sd XXI; Mar); – ard., 1726 (Paș); Gogotan Mar); Gogoțea, olt, (Sd XXI). 12. Gogu, Mihail (Cat mold) II); -ar. și dr. act.; Gogul(C Ștef; Tec I; Sd XXI; 17 A V 322); -escu. 13. Goguț și scurtat: Guță ușer, mold. (Sur V); Gută olt. (17 B II 274; P Bor 59); dar Guțu și Guțan < Neguțu sau < Griguță. 14. Gogă este și supranumele dat aromînilor de către albanezi, cf. „Gogii aromînii vestiți zidari” (BIFR I 70); obișnuit la aromîni, numele apare de timpuriu în Vrancea (Gogoi, -asa, -ești etc.) și în genere în Muntenia și Moldova. B. Cu sincopa lui g final: 1. Ghcore, ard.(Paș). 2. Gheoroe, Stanciul (17 B I 240) zis și Ghioroae (17 B II 60; Cand); Gheoroaia t. (16 A I 304). Această formă se întîlnește și se confundă cu cea sîrbească Dĭora, Dĭura (Rad v. 82 p. 83) și srb.-blg. Dyра, Тюра (Weig). 3. Ghiura, 1489 (Ț-Rom 377; Cat; Ard); – călăraș, 1655 Sd IV 42); – paharnic (16 B II 67); – log. zis și Giura (Cat; 16 B II 128, 130, 233, 390; 17 B 1453); Ghiura, ar. (RI IX 144). 4. Ghiureș, mold. (Sd XXI). 5. Ghiurca (Met 135; Moț); cf și magh, Gyurka. C. GIURA, cf. blg. Džuro, Džurko (Weig). 1. Giura pren. (P4); Giurlea, -escu; -ești, -oiu, ss.; Giurău, act,; Giuran (VT); Giurul, mold.; Giurica, olt, (Cand). 2. Giurca (Dm; Cat; Moț; Sd X; RS 14; Mar); Giurcă rumîn (AO III nr, 73); Giurcă sau Jurcă Pîntece (Ștef). 3. Giurcu, -lescu. 4. Giurcanu (Vr; Cand 141). 5. Giurconiu, P. (Tg-Jiu). 6. Jurca, mold. (P Gov 18); Jurchescu, R.; Giurcani = Jurcani (Ștef,). D. IORG(A)-U, fonetism ngr. 1. Iorgu, ar. (Cara 28); – frecv. dr.; -lescu, 2. Iorga pren. (P3; P Bor 7, 55); – ar; – mold (Ștef; Ard); olt., 1604 (17 B 1120); Iorga post., unchiul lui Vasile Lupu; – (RA II 277); Iorgă f., ar. (Fărș). 3. Iorgea (Sur V); prob. Orgești (Sur IV) cu afer. 4. + -ociu: Iorgociu, I. (Tg-Jiu), + suf. gr. -ache; Iorgache (Sd XXII); – Mavrodin (Ins 278) < gr. Γιωργάϰης (But); cu afer.: Orgache zis Iorga (17 B III 442), identitate ce confirmă derivația Orga < Iorga, prin afereză; Iorgachi ~ Iurgachi (Cat mold II). 6. + -an: lorgan, olt. și hațeg. (Cand 142).7* Iorghiceni = Iurghiceni (Cat mold II). E. Cu g>d: IORDACHE. 1. Iorda armaș (D Buc); -Pelin, mold. (Sd V226); cf. Gheordie(Hur 222). 2. + -ache; Gheordache popa, 1760, munt. (RI XI 516); Ieordache; Iorgachi devine din sec. XVII, Iordache (P Bor etc.) frecv; Cantacuzino, doi cu acest nume după 1600. Iordachia f, (Grș 9; P1; P2). 3. Iordăcuță (Sd XVI); Iordăch/escu; -ești, -eni ss.; -ioiu, act. Cf. alb. Jordi, pren. lui Gheorglie Castriota. F. Din srb.-cr. JUKO (Rad v. 82, p. 111); 1. Iuca (Dm); – vistierul lui Dim. Cantemir; Iucaș (Dm; Ștef); Iucașanul, Cîrstea (16 A I 133); Iucul,1750 (Paș). 2. Iucuș, T. (16 A II; Iocușeni și Icușeni ss. (Sd XVI). 3. Iucșă (Dm); Iucșa Piteș (16 A 1133). Cf, blg. Юка (Weig) și srb. Юкo < Gheorghie (Rad 82 p. 135 – 6). 4. Din tcl kidrelez sărbătoare musulmană la 23 april, „prima zi a primăverii”: a) Catîrleț nume vechiu al portului Sf. Gheorghe; b) Cotărleci moșier buzoian (16 B I 153). V. GIURGIU, cf. it. Giorgio. 1. Giorgia, ar. (Ant Ar); Giorgiu, mold. (16 A III 379). 2. Giurg/ea, mold. (Dm; Ștef; C Bog); -ea (Ștef; Moț; Ard; 16 B II 160); -escu, act.; -eni, -ești ss. 3. Giurgi, olt. (Cand 141; 17 B IV 18); Giurgi/că (Dm); Giurgilă, olt. (Cand 141). 4. Giurgeaca, D., munt. (Sd VI 528); Giurgeală b. (16 A I 542, III 171). 5. Giurgeu, Moga (Sd IV 16). 6. Giurgin (Sur V). 7. Giurgița s. 8. Giurgioana s. 9. Giurgiu b. (Dm, frecv; Moț; M mar); – băn. (Cat); -lești s. 10. Giurgiuca, Em., poet; cu afer.: Giuca Zănescul, olt.(Sd VII 6); Giucă, olt. (Am); 11. Giurgiuman (Isp VI2; 17 A I 97). 12. + suf. sl. -ov: Giurgiuv și Giurgiov (formă cultă pentru orașul Giurgiu în doc. slave: v. N. A. Constantinescu, Cetatea Giurgiu, 1916). Giurgiuv/-ul, munte (Drj V); -an (Băl VI); -ean, locuitorul orașul Giurgiu. 13. Gĭurja păcurar mold. (Sd V 212); Giurjea (17 A I 149) și cu metat.: Jurgea (v. mai jos). 14. Girgina (16 A II 8); cf. blg. Γаргина. 15. Ghiurghiu și -leț, bb. ard.(Paș) 16. Giurg, ar.; -achi (Ant Ar), înainte de a se introduce litera ∏ în scrierea cirilica a doc. slavo-romîne, consoana ğ era redată cu г + ĭ, cu цж, cu дц, cu дж sau simplu ж (v. Ioan Bogdan, Doc. lui Ștefan cel Mare II, numele Giurgiu, la index. Grafia cu ж a avut ecou în pronunțarea Jurja pentru Giurge(a) și Jurcă pt. Giurcă, etc. VI. Cu ğ > j: JURG, JURJ, cf. srb-cr. Žurg < Georgius (Rad II p. 135). 1. Jurg Costi (Sur XV); Jurga (Bih). 2. Jurgea (C Ștef; 16 A III 413, IV 263). 3. Giurgea zis și Jurja vornic (Ștef); Jurj, frecv. (Dm; Ștef; C Ștef; Ard II 42; Băl II; Sur XIX). 4. Jurja, frecv. mold. (Ștef); – Tomăscul (16 A IV 258); Jurjă (C Bog); Jurjiu (Mar); Jurjoaia (Băl IV); 5. Jurje (Dm; C Ștef); -a (17 A IV 105); -a Stravici (16 A III 157); Jurjești s. (Tec I). 6. Jurjani s. (Ț-Rom 366); Jorjanii s. (16 B 15); Jurjanescul, act.; Jurjoń, hațeg (Cand 141). 7. Jurjuman (16 A III 310). 8. Jorj, ar. (Cara 26-28); -a, mold. (C Ștef 136); -a boier, 1436 (Sd XIX 11); Jorje (Tec I); Jorjeni = Giurgeni s. munt. (Cat). VII. Sub infl. ucr. A. 1. Jura fam. act. (Jiul ard).- (Ard; Mar). 2. Jurea, țig. (Ștef); Jurescul (16 A IV 201); Jurești (Sur II) și s. 3. Jurel, ard. (nu din juratu, etim. Paș). 4. Jurca (Ard; Măr); Jurcă = Giurcă. B. 1. Jora b. (Ștef; Tec; Arh); s.; – frecv. (Băl II; Tut; Șez). 2. Joran (Deal 127). Cu grafie greșită: Ioranu (deputat în Adunarea ad-hoc). 3. Jora = Jorea, 1669, mold.; Jorea, Sim. (16 A IV 268); – I. (Isp II1), Jorăști s. 4. Joriță (C Ștef). 5. + -ca: Jorea vornic (Isp I2). Cf. srb. Žore (Rad vol. 82, p. 99). C. IURG. 1. Iurg (C Ștef); -a b. (17 B II 125); -a fiul lui Dinga (17 A V 276); Iurghiu, Ileș (Ard); + Iorgachi: Iurgachie (D Cpol).Iurghici (Dm; Ștef); Iurghiceni, devenit prin etim. pop. Erbiceni s. (Dm I 467). > Erbiceanu, C. D. Din ucr. Юр, Юра, Юрiй, Юрко (Grinc): 1. Iura (Dm; Ștef; Ard; Mar); Iurani s.; Iurașcu (Sd XVI; Dm; Băl II); cu lectură greșită: Iorașcu (Tec II); cu afer.: Urașcu (Cat mold II). 2. Iurie, Jurii, frecv. (Dm; Ștef; C Bog); – Dăvidescul (Ștef); Iuriescul, Gav. (17 A II 293). 3. Cu afer.: Urie cleric (Bis R); Uriia s.; Uriian, Mincul (Aș Br 139); Urianu (An C III 747; I Div; IO 32); – Iancu (AO X 382); – Istrati (RI I 22). 4. Iuriaș (16 B III 134; C Ștef); Jure (Ard; Mar); *Iurea > Urea, Gh. (AO XXI 222); Jurești s.; Jurescul (Băl II; 16 A III. 5. Jureș (Ștef). 6. Juriceni s. (Dm).Jurinca (Sur II). 8. Iurș/a (Dm; Ștef; C Bog); -u, ard., 1696 (Paș); cf. srb.-cr. Iuroș > Uroș (Weig). 9. + -cu: Jurc, -ă, -a (Dm; C Ștef); -ani, -eni, -ești ss. (Dm); -o (C Bog; 17 A II 260); -u (Orh). 10. Cu o < u: Iorc log. (Tut); -u (CL); -ani s. (Dm). Formele derivate din ucr. Iurg și Iurie au pătruns în Maramureș și Moldova la persoane cu pa- tronim romînesc. Din ucr. Ir, -ĭa ipoc. din Iuriĭ: Irea, v. Ire. E. IUGA. Iuga, frecv. mar. și mold. (Mar; M mar; Dm; Ștef; CL); – ard, 1680 (Paș); – olt. (13-15 B 153; Sd VII 50). „Ignatie zis Juga mare vistiernic” (Ștef I 70, 211). Iug/ani, -ești, ss. 2. Iugaș (ard). 3. Iugșa (Dm; Sur II). F. Din blg. Γoчo, Γoo, Γoшo, Γoтo sintome < Gheorghie; 1. Gociu, -l, Goc/ești, -ilă, Goceanu, care se pot raporta și la subst. Gociu (DLR), v. aceasta (Partea a II-a). 2. Goț/a, -ul, -e, -eală etc., care se pot raporta și la subst. Goță (var. la gogoriță), v. aceasta (Partea a II-a). 3. Goș/u, -ea -oiu, -ești, cf. expresia goș-gogea (Partea a II-a). 4. Got, -a, -e, -ea, -eș, -ar etc., care se pot raporta și la Sava Gotul, și la scurtarea Gotă < Neagotă, v. Got și Neagu (Partea a II-a). VIII. Direct din lat. Sanctus Georgius: Sîngeors (Mar); Singeorz, T. (RI XIV 159). 2. Sîngeorz (Mar; cf. și DR VI 321); – b., munt., 1593 (Cat); – olt. (Hur 240); -eni s. mold.; Sîngeordz s. (Năsăud); Singeor(d)z, sărbătoarea (Candrea, Enc.); Sămgiorz, Toader (Isp VI2; Sur XI); Sîngĭrogĭ ar. (Ant Ar); Sîngeorgiu ard. 3. Fără sin: Giorzu, olt. (17 B IV 84); mold. (16 A IV 229); -l (Sur V); Giordzu b. și Giordzești s. (17 A III 24); Giordzu, zis și Giorgiu de Urzici (16 A III 379); Georza (Moț); 4. Cu g pentru ge: Gorza (M mar); cf. Groza, ca metateză(?). 5. Semjordzu din Plăcicoi (16 B VI 64); Sînjorz sărbătoare (Ard II 187); Jordzeanul (16 A I 428); Sînjorj răzeș dorohoian (Arh), redat la 1711 în forma: Ion sin Giorziu (Acte mss Singeorgiu). 6. Somgiordz, meglenoromîn (DR I). 7. Sînzor datină (Sc). 8. Zorza stolnic, 1400 (Iorga III 267; Ț-Rom 79); Prob. cu grafie germană: Sors, V. ard. (Met 69); Zorzi Iancu, zis și Jurge, I. vornic, 1837 (Bîr II). 9. Zorge zis și Zorj mold. (Sur VII). Zorzilă s. (Gorj). 10 Prob. Zuze, Zuza mar. (Ard I 258 – 9). 11. În cont. cu forma calendaristică: Sănghiorghii. Ioan, mold. (RI XIII 286); Singheorghe, Ileana (Acte Sc).

GHEUCA alb. 1. frecv. pren. și n. de familie (Sd XI, XXII; Tut; Sur IV; Bîr IV) etc.; – Bejan (Băl II). 2. Gheoca pren. (P1 fila 5 v-o; 17 B II 388). 3. Gheoica, Slăvițeseu (Olt). 4. Ghioca, ar. (Fărș); Ghioca = Gheuca căp. (Cotr 3); Ghioca pren. (Pom; P11 fila 27; 17 B I 313, 445; 16 B VI 254; Hur; Drag274); – log. Stănescul(Aș Br 7). 5 *Ghiovcu (16 B VI 139). 6. Ghioga, mold., act. în cont. prob. cu subst. ghioagă. 7. Ghiuc, V. (Băl VI); -a (Moț; Bîr III). 8. – grec < alb. Гϰιόϰα (But); Un Гϰέουϰα din „Misia” 1762, în București (Iorga III 6 n. 2); „Mitropolitul Leon Gheaca de origine albanez” (ib.).

GHIERACHI, boier (Tut), < ngr. γερἄϰι „șoim”.

GHIGANTIE gr. Γιγαντιος < γίγας „gigant” 1. Ghiga (Sd XXI și XI 56; Tg-Jiu; Î Div; IS 282). 2. Ghigă, frecv. (Tut): neamul Ghigulesc (ib). 2. Ghigul (17 B I 409; Paș), Ghiguță (CL). 3. Ghigoiasca t. (Cat); Ghigoești = Ghigăeșli s. (Ștef). Pașca (după Rječnik) derivă Ghigul < srb.-cr. Gigo < Grigorij. 4. Prob. Ghigonța f. (17 A II 290).

GHINDĂ subst. 1. Ghinda f. (Ștef; C Ștef; Glos; 16 A II 104, 117 etc.); – b. (16 A III 146). 2. Ghindă (Sd XI 272). 3. Ghindău St. (Sur III); cf. s. Ghindăoani (locul luptei lui Sigismund cu Ștefan I Vvd., 1395) și Vindăoani (Dm), dar v. și Hindău. 4. Ghind/e b. (C Ștef); -ea, mold. (Isp IV1); -ea, ard. 1726 (Paș); -ești s. 5. Ghindul, fam. (17 B II 228; Tut 35). 6. Ghindaș (17 B II 357). 7. Profesiune: Ghinder, mold. (Sd XXI ^ Isp III).

GORDIE lat. Gordius la origine numele unui rege frigian. I. 1. Gorde (Vr). 2. Gordașu, T. (Hur 129). 3. Gordul (Tec I; Tut; Sur IV; Isp V2); 4. Gordul = Gardul, I., Vornic, 1779 (BCI VII 55; Bîr III). 5. Prob. cu c = g: Cordi, A. (Ard II 185); -n, Săcăluș (17 A IV 413); Cordul, moșul fam. Meleghi, mold. (Sur XI 137). 6. Gordiță (Moț). Gordilă, olt. (16 B VI 276). 7. Hordou satul poetului Gh. Coșbuc, expl. de E. Petrovici (Romanosl. IV 49) < ucr. Γордiй + оy < oв II. 1. Gordin, D-tru (17 B I 346 și III 417); -ești s. 2. Gorden (17 B I 490). Pentru acestea cf. și subst. gordin (un soi de struguri).

GRĂD sau GÎRD < sl. гpъдъ „mîndru”. I. 1. – (17 B III 137). 2. + -ină: Grădină b. 1622 (RI VIII 199; Moț); – din Putna (16 A II 58); N. fiul Grădinei din Trotuș, 1656 (Sd VII 380), sau < subst. grădină. 3. Grădinca f., 1628 (Tut 33, 44). 4. Cu met. Gărdinești s. A se compara cu formele teniei Gard și Grad. II. 1. Gîrdul (16 B IV 232). 2. Gîrde scris și Gîrde (Dm). 3. Gîrdovici (Dm); Gîrdea, mold. (Dm; Arh); munt., 1483 (Ț-Rom 331); Gîrd/ești și -oaia ss. 4. Gîrdani și Gîrdăneasa ss. 5. Gîrdei, Valea, t. (17 B I 357). 6. Gîrdoman boier (Rel). III. Grid formă din Ardeal: 1. Grid, V., pren., ard., 1696; – Ion, ard. (RI XIII 281); – (Sd X); – din Bîrsa (Ard). 2. -an, Gridan, P. (T-Jiu).

*GUL. 1. Gul/ea olt. (Cat; 16 B II 224, 394); -ești s. 2. Guloiu, Ioan (Î Div). 3. Gului, Safta lui (Tut 78). 4. + -mari: Guliman (Sd XXI); -escu act.

hánță f., pl. e (cp. cu sas. hânts, vită saŭ persoană lălîĭe, de unde și rut. gánca, pron. hánța, vită. Cp. și cu ung. hanc, zburdălnicie. Dac. 3, 708). Munt. Trans. Haĭnă proastă, fleandură. Fig. Fleoarță, femeĭe depravată (V. tarbă). – În Tut. și foanță, buleandră.

háșmă și hágimă f., pl. e (ung. hagyma, ceapă. V. hașmacĭucă). Mold. Arpagic. Un fel de ceapă care face cățeĭ ca usturoiu. Trans. hajmă (la Panțu și hasmă), pur. – Și hágĭumă (Tut.). Cp. cu cîrcĭumă, crîșmă. V. orceag.

HORGA I. 1. – b, (Dm; Ștef; Rel; 17 B II 422; Buc; 17 A IV 122; Șez; Ard); numele e răspîndit deci pretutindeni. 2. Horga zis și Horgăiul, Danciu (16 A I 419). 3. + -an: Horgan (Isp I2). 4. + -aș: Horgaș, Stoian, munt. 1388. și Horgos b, (BA ung 21) sau < magh. horgaș „strîmb” (etim, B- Albescu); Horgaș, Gr., ard., 1757 (RA II 419). 5. + -ilă: Horghilă, mold. 6. + -ea, Horg/ea (Moț); -ești s. (Isp III2; Răc 24); -escul (CBog). 7. Compus cu Dan sau din horghidan, subst. folosit ca poreclă în Bucovina pentru „vlăjgan” (DLR): Orghidan, fam., ard, Brașov, scris și Horghidan, v. Orghidan. II. Identitatea formei horghidan cu Orghidan, pronunțat fără aspirație, justifică derivația din această temă a numelor fără h: 1. Orga (Moț); – T. (16 A II 85); – din Focșani (Sd VII 314). 2. + -oniu, Orgone(Dm); Orgone, Micul, 1479 (Tut); Orgoane, Șt. (Tut 47; Sur I); Orgojești s. (16 A I 296); -escu, Șt. (Tut); Orguești s. (C Ștef); cf. și tema orgoiu „joc cu mingea” (DLR) 3. Cu diftong: Oarga b. (16 B II 89) și Oargă ard., act., pe care B-Albescu îl explică din ung. varga „cismar” (BA ung 40); Varga fam., ard. (Viciu, 16). 4. + -otă: Orgotă, sau < Hîrgot 2. V. și tema Horja.

hreáșcă f., pl. eștĭ (d. hreapcă și rașpă). Tut. Scoĭcă de răzuit ceaunu. Cov. Un instrument de făcut gardina la butoĭ.

HRISANT gr. Xρυσανθής, „floare de aur”. I. 1. Hrisantie (Ard). 2. Cu fon. gr. Hrisandu eg. (Gob 26). Hrisanft eg. (Băl V); -u pren. b. (P13); -ia f. (Ard II184). 3. Cu afer.: Antha (P11). 4. Hrisaftu arhiereu (RI X 192); cu afer.: Saftu (Am 97), nume ard. și munt. 5. Săftoiu (Gras 104; Gorj 101; Fil 56); Săftescu (Tg-Jiu). 6. Saftel, jup., 1638 (AO XIX 119). 7. Săftian, mold. (Șez), sau < subst. saftian, „marochin”. 8. Hrisanfi (Ștef). 9. Hrisafi P., act. 10. + Sofia: Hrisofia f, (Î Div). Cf. și Hrisaf. II. Cu apoc.: 1. Hris (Ștef), cf. gr. Xρύση; -u (Dm); -a b. (16 B I 4); -in, G.,act.; -icu, ar. act.; -ava, dobr. (RI XI 205); -cu (ibid). 2. Hrisîia Cehan, f. (Tut 107). III. 1. Crisant (DR II), -a f. act. 2. Crezantu fam. 1915. Vezi și Hrizan și Hîrs.

IUBUIUBA și LIUBAN, < Sl. люьнтн „a iubi”, cf. și nume slave: Люьoмнp, Люьa etc. I. 1. Iubu b. (16 B I 102); -l, ard., 1722. (Paș). 2. Prin fonetism sintactic Ubul ard. (14 C I 207). 3. Iuba b. (Ard II 176; Cat F 16 B II 306). 4. Cu term. -an (participiu slav – sau sufix): Iuban (Giur 271; C Ștef; 13 – 15 B 211; 16 B I 65); -a s. (C Ștef); Iubănești s. (Dm; Sd XXI). 5. + -in: Iubin, vecin (17 B IV 353). 6. + -enca: Iubenca (16 B II 188). 7. + -ca: Iubea s. (16 B III 149). 8. + -ița și fără i: Ubița (Moț). 9. Transcrieri greșite cu -io în loc de -iu din cirilică: Ioba, 1758 și Ioban, ard. (Paș) pt. Iuba și Iuban. 10. Iuban se reduce de către dieci, uneori, la Banu (C 10 Ștef 49) sau la Ieban (cf. Arhiva, Iași 1934-1940, Bogaci) și Iban, din care provin: Ibana s. (C Ștef). Ibănul t. (17 B IV 83), Ibăneasa s., Ibăn/ești (patru sate); -escu, Ion (Tut); -escul (Bîr III). 11. + -aș, -an: Ibășan (Ard). 12. Din vb. romîn a iubi: Iubitul, St. (16 B IV 10); și, cu pretenție literară: Liubitul Șerban, 1418 (13 – 15 B 71; Ț-Rom 116; Giur 245; Flor 41). II. Forme primite direct de la slavi și acomodate: 1. Liubana, pîrîu în Tutova, zis și Iubana, azi Ibana (G 10 Ștef 54). 2. Liubăneasa (Ștef) și Iubăneasa. 3. Liuban mold. (Dm; C Ștef; C Bog); -a (Glos). 4. + -cea: Libancea, G. (AO XVI 359). 5. + -aș: Lubaș, boier (13 – 15 B 54, 55; Div 54; Iorga III 268); cf. Lubaj b. (Flor 18). Numele acestea se pot explica și prin pretenția literară a diecilor, restaurînd pe l inițial la formele cu i, u inițial. 6. Cf. Viba b., ard. (11-13 C 1 107) care s-ar explica prin fon. ungar, ca în Vonu pt. Onu etc.

javră s.f. (mai ales deprec.) 1 (zool.) jigodie, potaie, cotei, cotarlă, jigăraie, șarlă, cotaie, holă, păhaie, pohârlă, pujlă, teaucă, tută (v. tut2), <reg.; deprec.> cotiuhă, jagardea, schilă. O mulțime de javre se adună în jurul tomberoanelor. 2 fig. derbedeu, lichea, neisprăvit, netrebnic, om de nimic, pușlama, secătură, căzătură, jigodie, lepădătură, lepră, otreapă, potaie, zdreanță, <fig.; înv. și pop.> lingoare, <fig.; pop. și fam.> scârnăvie, <fig.; fam.; deprec.> cârnat, pintenat, tinichea, <fig.; reg.> jagardea, loază, lozenie, postoroncă, <fig.; reg.; deprec. sau peior.> jabă, șulfă, <fig.; deprec.> poamă, <fig.;peior.> gunoi. Individul este o javră lipsită de caracter.

LAUR – LAVRU, < lat. Laurus, „laur”. I. 1. Lavru scris Layru (Ceas). 2. + -ie: Lavrie b. (16 A 224); Lavrie (Tut); Lavrești s. (Dm); Lăvrești zis și Lăureni s., ard., mold. 3. Prob. Lavu, V., ard. (Grd 42). II. 1. Laur, 1443 (Dm; Glos; 16 A IV 44; Băl I); – și Lăurel (Vlah PB); Laur/a, t.; -escu, act. 2. Lăuran prelat; Lăureni s. 3. Laor (17, A II 75). Forma Laur s-a menținut și prin infl. subst. laur. 4. Laurian, Aug. Treboniu, formație cultă.

LAZĂR cf. „Sîmbăta lui Lazăr”; aramaic Lăzâr, presc. < ebr. Elcázar n. teoforic < el, azár « doamne ajută » (Tagl). I. 1. Lazar (Moț); -ul, C (RI XII 287). 2. Lazăr frecv.; 3. Lăzarea s. 4. Lăzăr/el, -ică, -iciu, -uc (Paș); -oiu, olt. (Sd XXII); -oniu hațeg.; -uț (Ard II). 5. Zăroni, hațeg. 6. Lăzăreanci (Ard. II 191); Lăzărina f. (Grd 11). II. A Lazăr = Lazor, frecv. (Dm); Lazor (Ștef; C. Ștef. CL; Mar; Ard; 16 A I 48; Vit 28). B. Lazor din cauza frecvenței se scurtează în Zor> cf. și subst. pl. zorĭ. 1. Zor și Zorică f. ar. (Fărș), derivat de Capidan din Lazor. 2. Zori b., mold. 3. Zorea (Dm; 16 B I 178; 17 B I 439). 4. Zorel (17 Bl 66); Zorescu, act.: Zoreni, Zorești ss. 5. + -ca: Zorea (16 Bl 178); Zorcești s. (ib). 6. Lazoreci (17 A III 182). 7. Cu disimilare: Lazol Pitărel (Sd XI 274). C. 1. Lazur (Ard); Lăzurești s.; -escu (Î Div). 2. Lăzurea, mold. (Sd XXII). 3. Lă- zurcă (Sd XX 282). 4. Lazer, Gh. (Răc 29). III. Cu apoc.: Laz: 1. Lazu (Arh; Sd XXI și XXII); -ul, N. și C. (Kog III 64; P6 fila 20); Laz/a G., act.; -e (17 B I 311 și II 124; Met 224); -ea (Sd XVI; G Roș 79; Paș; Dm; Moț; Ștef); -ia, pan (16 A III 63); -ie (Sd XVI). 2. Lăzascu; Lazoae, I. (Buc). 3. Lăzan, mold. (Sd XXI); Lazanța t.; -u pren. (Tut). 4. Lăziian (17 AI 99); Lăzian 1613 (Sur II). 5. Lăzău (Moț). IV. Din srb.-blg. Lacko = Лацко (folosit și de unguri) < Lazar (Weig): 1. Lațcu, olt. (Sur VI; Sd VI 467). 2. Lațco = Lascu fam. ard., 1789 (Paș); Lațcu Lazea, munt., 1785 (RI I 22). La ardeleni și moldoveni însă Lațcu magh. Lack, ipoc. < László = Vladislav (BL II 38) cf. și Iorga (1 Bot 14). 3. Lațcu zis și Lașcu (Ștef II 11); Lașcu Danilă, răzăș de Scorțăni, 1782 (Sur XI 142); Lațe, frecv. mar. (Mar); Lațco Vvd., fiul lui Bogdan I, domnul Moldovei; Lațco, munt. (Giur 90; 16 B I 24; 17 B I 364); – diac (Cat); – ard. (Ard); Lațcu jupan (Olt); – mold. (Ștef; Dm); Lațcani s. (Ștef) azi Lațcana. 4. Lăscău, Lăscoiu, și Lăscuț, ard. (Paș), acestea pot fi în legătură și cu Lascăr. 5. Lazu s. (Constanța), fost Laz-mahalè ante 1878, etn. Lăzii, popor caucazian 6. Din blg. Лачо sint. < Lazar (Weig): Laciu, Nicu. ar. (Cat. gr I); Lăcescu (Tg-Jiu); Lacea M. (Cras 46); m-tele Lacei t.; Drăganu îl derivă < slovac Vlača < Vladića etim. posibilă pentru toponimele din Ardealul de Nord.

LEHACI frecv. buc,; etim, lui B-Albescu < ung. léha „ușurel” (BA ung, 27), nu lămurește sufixul. 1. – (CL; Buc; Sd XI 87); Lehaciu, Simion (16 B VI 144); – t. (Ștef); – Ioan (Tut); Lehac/ea (Tec II) și Lehăceni ss. 2. Lehancea s, 3. Cf. expresia: „Partea lehăcească” în doc, din sec. XIV-XV (Venelin, Vlaho-blg. gramotî) și „partea Ligăcească” (Ț-Rom 77). V. mai sus Leah III și Grigore IV 4 (Partea I).

LEPĂDA vb. 1. Lepăduș, moț; Lăpăduș, pren. (Ard);-fam. (T-Jiu); -a f. (Ard II 194). 2. Lepăduță, 1620 (Glos). 3. Cf. Lepedeanu, Ș., act. 4. Participiu luat ca adjectiv: Lepădat, pren. (Am 108); – 1557 (Glos); -a f. (AO XV 276; Tut 90); -a f., țig, (17 B I 242); prenumele acesta stă în legătură cu credințele populare despre copilul „lepădat” sau „vîndut”, de formă, spre a-l feri de moarte; – Lepădații neam (Vr); variante grafice: Lepedat căpitan (Sd XI 263), Lăpădat (Ard). 5. Latinizat: Lapedatu, Al.

lostriță sf [At: ANON. CAR. / V: (înv) ~reță, (reg) ~tică, ~tiță, ~tocă, ~tosă, ~toste, ~totă, ~toță, ~tov s, ~rut sm, ~ruță, ~tucă, ~tuță, loșni~ / A și: ~riță / Pl: ~țe / E: cf ucr, rs лосось] Pește din familia salmonidelor, răpitor, asemănător cu păstrăvul, cu corpul lung, aproape cilindric, cu gura mare și cu dinți puternici, care trăiește în râurile de munte Si: (reg) lostocuță (Hucho hucho).

MANUEL ebr. Emmanoil. I. Căderea lui e inițial s-a produs în greaca medie, ca în numele împ. Manuel Comnen. 1. Manoil (Dm; Ștef; Cat; C Bog; Cand etc.); (Dm; C Ștef); -escu; -ești s.; -easa (Cat). 2. Cu afer.: Oilești s. 3. Manuil (Syn); -o (Dm; C Bog); (Mar); zis și Manoil și Mănăilă, cu asim. progresivă pîrcălab de Neamț (Ștef); Mănăilă (Dm; Mar; Ard; 16 B II 22 etc.). 4. Mînăil/ă (Mar; Ard); – pan (AO VI 43); -ești s. (G ur 237); Măniilă, Ghighă, 1763 (Tut 37). 5. Cu apoc.: Mănui (17 B IV 3). II. Manole, frecv., cf. ngr. Mανώλης. 1. Manol, -ea (P11; Ard; Cand 135); -a f. (P Bor 73); -easa (Puc); -ică; -iu. 2. Cu afer.: Nole pîrcălab de Roman, 1617 mart. 12; -a și Nolică (Cand 135); Candrea îl dă ca ipoc. < Manole. 3. Manoliță (17 Bl 437; Cand 135); -ețu. (Cat mold II) 4. + -ache: Manolache; ipoc. Lache; Mănălachi Costachi vornic (B răz 29). III. Man, cf. ipoc. gr. Mανός și sl. Mano; coincidențe: trac. Manius (An C III Onom. tracă). 1. Man (Mar); – jude (16 AII 67); -a tig- (17 A III 152); Man/e, mold. (Dm); -ea, frecv.; -escul (Ștef). 2. Maneț (17 B II 349). 3. Manevici (Dm). 4. Maneaică (Cand). 5. Manela, țig. (16 B II 16). 6. Măn/escu; -ești s.; -easa (17 B II 114); -easă, I. (RI XI 317). 7. Manac, act.; Manache eterist (IT); Maneța b. (16 B VI 329). 8. Mani, olt. (Cand; Met 58); Mănioaia s. 9. Maniță (17 B IV 406); Manițiu, ard (Paș); cf. subst. maniță „ștofă groasă” (Tiktin) și ngr. μάνιτζα „manșon”; prob. cu sincopă: Manțul, mold. (Sur VII). 10. Mániu (Tis; Moț; Ard; Paș), Maníu este o lectură greșită sub influența suf. grec -iu; -l (Giur 256; 16 B I 86); Măniul = Manul 1525 (Gorj 269). 11. Manu, munt. (P Bor 73); ard., 1534 (Paș); Manu = Emanoil (C Ștef); Manul (Mar); -e (Tec I); -a f. (P Bor 11); Manuț (Șez). 12. Mănul/ești s. (Tec); -eț (Isp I2); -escu. 13. + -ușca: Manușca (17 B II 357; Sd XXI). IV. Mănu: 1. Mănăești s. (Ștef) < *Mănae. 2. Mănea, munt. (Cat; Sd XI 263). 3. + -eciu: Măneci, fiul lui Mițan (17 B IV 382), omofon cu numele satului act. Mănéciu din r. Teleajen, scris în documente: 1425 Mănieaciul (Ț-Rom 147) și Maniaciul (13 – 15 B 83) < Man + -eciu (etim. S. Pușcariu DR VII 114), care s-ar putea explica din vb.,a mînea, sau mîneca, satul fiind situat la ultimul popas al vechiului drum de negoț cu Brașovul, prin Bratocea sau Tabla Buțiilor; Măniiacul, Alexe (Sur XVI). 4. Măneș, 1722 (Paș). 5. Prob. Mănetu t. (Mus). 6. Mănic (Paș); -a, I. (Puc 253); Mănic/ea -ești ss.; -el (Paș); Măniciul (17 B II 380). 7. Mănie, R. (17 B IV 18). 8. Mănilă (Paș; 17 B II 304). 9. Mănioc 1437 (13-15 B 97). 10. Măniș (17 A IV 352); -or (Olt; Ard I 189; Paș); -ora t. (16 B III 296). 11. Mâniț (Ard I și II 146); -escu, act. 12. Mănoe (17 B II 380); Mănoiu (Cand 138); -l (Drag 121). 13. + -otă: Mănotești s. (16 B IV 188). 14. + -uc: Mănucu, Ion, act.; -l s. 15. + -uș; Mănușoaia t.; Mănușca b. (Giur 281); – f. (16 B IV 247; Mănușcă (17 B IV 462). 16-18 Contaminări: 16. + iuga: Măniugu (16 B II 181); -l (17 B III 116); prob. Maniga, mold. (Sd V; ard. (Paș); Măniga, Gr. (Bîr III); Manega fam. (I Div); Mămigă, olt. (16 B V 37). 17. + Negoi: Măneguia b. (17 B III 356). 18. + Neguț: Mâniguț (Ard II 146-7). 19. Contaminări neclare sau apropieri: Măneaza, munt., 1581 (Sd VII 269); Mănicir (17 B IV 448); Manioniul Cristian (Mag Br). 20. Manliu, I., autorul gramaticilor, n. latinizat după lat. Manlius < Manilius, n. gentiliciu format din Manius < mane „dimineață” sau < zeii Mani (Tagl); sau scurtare din Caramanliu. V. Man + sufixele: -cu, -ca, -cea, -ciu: 1. Manco (16 B I 109; 17 B II 27); Mancu, V., ard. sec.18; cf. și tatar Manku: Mănculescu (Nif). 2. Manca (16 B II70); Mancăș (Sd XXII) și Mancaș, act. 3. Mancea (Ur XXII 70) sau < Dimancea; Măncea, Măncete și Mănicioiu, olt. (Cand). 4. Manciu, olt. (Cand); -l (16BII 31); – pren.(Dm; C Ștef); ar. (Cara 99; Moț); -lescu. VI. Mîn = 1. Manea se confundă și cu Mînea provenit din subst. mînă sau mîine: Manea zis Mînea pren. (Dm 333; RS 28). Mînea, mold. (Dm; C Stef), scris și Mîinea, munt., olt. (Ț-Rom 263; Giur 273; 16 B II 249, 281, 385); popa (Tis 265); țig. (16 B I 59) etc.

MARSHALL [má:ʃəl], Insulele ~, Republica Insulelor M. (Republic of the Marshall Islands, Majõl), stat situat în arhipelagul omonim, în Pacificul Central (Micronezia), la SV de arh. Hawaii și la SE de ins. Guam; 181,5 km2; 60,3 mii loc. (1997). Limbi oficiale: engleza și marshalleza. Religia: creștină (protestanți 62,8%, catolici 7,1%, mormoni 3,1%). Capitala: Dalap-Uliga-Darrit (pe atolul Majuro). Localit. pr.: Ebeye, Jahrit. Este împărțit în 26 districte electorale. Cuprinde două lanțuri insulare, totalizând 32 atoli și 867 recifi coraligeni: Ralik în V (cu atolii Kwajalein 29 km2, Eniwetok 27 km2, Jaluit 17 km2, Rongelap) și Ratak în E (atolii Majuro 30 km2, Maloelap, Wotje, Mili, Likiep, Aur, Bikini etc.). Climă tropical-oceanică cu temperaturi medii anuale ridicate și precipitații bogate (până la 4.000 mm/an). Vegetația arborescentă este dominată de palmieri și bananieri. Faună bogată în specii de pești și păsări. Economie slab dezvoltată, bazată pe asistența financiară americană și pe veniturile din înregistrarea de companii navale străine. Agricultura, de subzistență, deține 14,9% din PNB și concentrează 18,7% din populația activă. Se cultivă taro (1.300 t, 1991), batate, manioc, legume (mai ales varză și dovleci), fructe (arborele de pâine, papaya, bananieri, pandanus), palmieri de cocos, arbori de piper și de cacao. Se cresc (mii capete, 1994): porcine (12,35). Pescuit (260 t pește, 1995). Se exploatează fosfați naturali pe atolul Ailinglaplap. Se produce copra (5,55 mii t, 1991), ulei de cocos (7,73 mii t, 1995), bărci de pescuit, confecții și țesături, energie electrică, se prelucrează peștele. Nu are c. f., ci doar o mică infrastructură rutieră. Port și aeroport pe atolul pe atolul Majuro. Turism: c. 8.000 turiști străini anual. Principalele obiective turistice sunt plajele cu nisip fin, umbrite de cocotieri. Moneda: 1 dollar S.U.A. = 100 cents. Export (1995): pește (38,8%), ulei de cocos (18,2%), copra, fructe. Principal partener: S.U.A. (c. 80%). Import (1995): produse alimentare, băuturi și tutun (28,2%), mașini și utilaje de transport (24,6%), combustibili și uleiuri (24%), produse manufacturate (8,9%). Principalii parteneri: S.U.A. (51%), Guam (14,5%), Japonia (7,5%), Australia. – Istoric. Descoperite în 1529 de navigatorul spaniol Miguel de Saavedram insulele au fost cercetate de-abia în 1788 de către căpitanul englez John Marshall, de unde provine și denumirea lor. În sec. 17-19, insulele au aparținut Spaniei; în 1885, s-au aflat în stăpânirea Germaniei, iar din 1914 sub cea a Japoniei, care, în 1920, a primit din partea Societății Națiunilor mandat de administrare asupra lor. În timpul celui de-al doilea război mondial au fost ocupate de S.U.A. și incluse, în 1947, împreună cu insulele Mariane de Nord și insulele Microneziei, în componența Teritoriului sub mandat al insulelor din Oceanul Pacific, administrat de S.U.A. sub tutele O.N.U. În anii 1946-1956, S.U.A. a efectuat în atolii Bikini și Eniwetok 67 de explozii nucleare, iar, ulterior, atolul Kwajalein a fost folosit ca poligon pentru testele cu rachete intercontinentale. La 1 mai 1979, insulele M. adoptă o Constituție, care proclamă Rep. Insulelor M. În oct. 1982, S.U.A. semnează cu aceasta un acord (aprobat prin referendum în 1983 și nitrat în vigoare în 1986), potrivit căruia insulele devin un stat suveran, responsabilitatea pentru relațiile externe și de apărare revenind guvernului american. La 22 dec. 1990, Consiliul de Securitate al O.N.U. a decis abrogarea mandatului de tutelă executat de S.U.A., M. fiind admisă în O.N.U. ca membru cu drepturi depline. Republică prezidențială, potrivit Constituției din mai 1979. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament unicameral, iar cea executivă de un cabinet, condus și numit de președinte.

NEG subst. cu diminutive ca: negel și neguț. Ca semn distinctiv adeseori al feței, cf. lat. cicero, negul a inspirat numeroase porecle sau nume, în bună parte omofone sau cu neputință de a fi alese din derivatele lui NEAGU < sl. нѣгa. Că sînt două teme dinstincte se poate vedea și din unele nume complete formate din prenume și nume: Neagoe Negea, și Negomir Neguț, numele de familie derivă din neg, în ambele cazuri. Prin reducerea diftongului ea în e, multe n. derivate din Neagoe par a se raporta la tema neg. A. 1. Neg boier, 1421 (Rel; Flor 59); -ești s. (Dm; Cat) scris și Nigești (Glos,). 2. Negul, vlah dalmatin (Mori 6); – Vvd în Bihor, 1326; – căpitan (Sd IV 36); -escu frecv., act.; -ești s.; -ici fam.; -eaci (C-lung; Sd XV 30); -eci (17 B III 139). 3. Nega f. (C Bog; Sd XVI 157; 16 A II 114). 4. Negea, Neagoe (AO VI 425); Negaia și Negana tt, formate din maritale. 5. + -aș: Negas (Ard) cu s < ș, grafie străină. 6 Neghiță olt. (Sd VII 24). B. Negel: 1. – Luca (16 A I 258); – mold. (Sd XVI, XXI); – Șerban (Tut); – tatăl mitropolitului mold. Veniamin Costachi (P5). 2. Prob. Negăl (Cat); Negălea cu ceata lui (16 BII 149); Negălcioae (Tec, n. marital < Negălcea. C. + -otă: 1. Năgotă s. (Dm); cu afer. Got/ă, -e, v. Got. 2. Negoteiu pren. (P13 fila 51); – fam. (Ocina). Negoteii t.; Negotești s. (Cat; Ștef). 3. +-otă, -in: Negotin b., munt, 1400 (Iorga III 267); – oraș în Craina iugoslavă. 4. + -uș, -or: Negușor b. (Dm). D. Din diminutivele neguț, și negui „neg mic”: Neguț: 1. – mold. (Sd XXII); – Pietriceanu, munt., 1831 (Acte Sc); Neguțu, Pană, 1780 (ib.); -l Bălăcescu (Tis). 2. Neguță b. (Hur);- călăraș, 1655 (Sd IV 38); Neguța f. (16 B I 2; G Dem 660) cu afer., v. Guț. 3. Neguțoiu (Ocina). 4. Negui b. (16 B II 381); – mold. (Glos) Neguleț ard. Trecerea diftongului ea în e, cînd se mută accentul, a dus la confuzia între numele de bază Neag și Neg și derivatele acestora, care s-ar putea explica deopotrivă din ambele rădăcini. S-au ales la Neg, însă, numai formele ce se pot explica fără schimbare vocalică din subst. neg și diminutivele lui. E. Scurtări din formele precedente: 1. Guțu (Ard; Paș; Am 135), -l (Ard; Tec I; 17 B I 145; Băl VI) și s. toate < Neguțu. 2. Derivatele lui Guțu: Guțulescu (Î Div). 3. Guțilă (13-15 B 184; 17 B I 286, IV 223, V 193). 4. Guțuc, Gh., mold. (Sd V534). 5. Guțoia (Am 157) < Neguțoiu. 6. Guț/a b. (17 B IV 176) și Guțu (Tec I; Ard II 174), ca și Guțan (Paș); -u, olt. (Sd VI 490) din Neguță; tot așa: Guțiul (17 A IV, V 123) și cu -man: Guțumanul, Gl. (Isp III2). 7. Etimologia lui Pașca din subst. ard. guț „porumbiel” sau din blg. Гyцa (Weig. apud Pașca) nu poate prevala, dată fiind frecvența onomastică a lui Neguț, provenit din subst. neg și din cauză că scurtările de mai sus circulă în toate provinciile. 8. Din Negui: Guiu, munt. (BG LIII 157); Guiescu, olt. (Valea Jaleș, com. de Cărăbiș); Guiești s.; Guia b. (13-15 B 123; 16 B I 128) și Guica b., olt. (17 B I 395). 9. De altă origine, probabil: Guintil (17 B IV 132).

NEGRU adj. 1. – (DM; Ștef; Paș; Tecii); -l (ib.); -lești s.; Negrul zis și Negrea, Vlad (Ștef). 2. -a sau de la gen. slav: Negra b., mold., 1440 (Glos). 3. Negr/ae b. (Sur VII); -aia s. < n. marital; – ița: Negrăița t. 4. + -aș: Negraș, -ii s. 5. + -ea: Negre pren. (P11; Dm; Rel CL; Tec I; Buc); Negre zis și Negrea, boier sec. al XV-lea (Ștef); Negr/ea fam. (Dm; Ștef) etc. -ești, -eni ss. 6. Negreaiu b. (Sd XVI); Negrei/a s.; -u b. (Sd XI 56; 17 B III 591; Isp III1); Negr/eni, -ești ss.;. -eu, Ion (BCI XII 141). 7. Negreș ard. (Paș); 8. Negrețu act. 9. Negri, ard., 1766 (Paș); Costache, om politic; – s. (Dm). 10. Negriciu, mold. (17 A IV 485). 11. Negrii (Tec I); pren. (Sd XI 87; RI X 274); frecv. fam. (Ștef; C Ștef; Rel CL; Paș;. 16 A I 538; Tut); Negril/aș (Dm; Ștef); -escul (Ștef); -easa, -ești ss. 12. Negrin (CL); -a b. (16 A I 258); -eac act.; -ții s. (Dm). 13. Negriu b. (Giur 245). 14. Negrit b. (Giur 46); -a b. (16 B IV 236); Negrită f. (DM 57; Dm; Ștef; 16 B II 336;. 16 A I 534; 17 B I 188; P14; RI VIII 173); – baba, 1708 (BCI XI 91); Negreta (17 B II 197, 241); Negrit/u (Puc); -easca t. (Ștef);. -ești s. 15. Negrițescu (Puc). 16. Cu afer. Grita țigancă (17 B II 258). 17. Negroiu (Sd XXI). 18. Negrotă, P. (Vr C 15, 74). 19. Negruș/a, -ca tt. 20. Negruț (Cat mold; Sd XXI); -u, Grigore (Tec I), -i (Tec II); -i Enachi, spătar (ib.); Negruțăsc, neamul (b.); Negruzzi C. și Iacob, cu grafie italienizantă.

OBREJIE < sl. Oьрѣзанвiе „circumcizie” 1. Obrezania (Syn) s.: 2. Obrejenia sărb. (AO XXI 261). 3. Obrejie b.(16AI 262 și III 29) etc.; – b., 1698 (Vr C 7); – V. (Sur VIII); pren. (17 A I 102; IV 119, 425 și V 374). 4. Obrejă b. (Tut); Obreja, ard. (Paș) și s. și fam. mold. (Arh); dr. Obreja, Alex.; Obrejea, act. 5. Obrăj călăraș, 1655 (Sd IV 38); cu afer.: Brăja (17 B III 54). 6. Obrej, -e (Tec II). 7. Obrijeni s. 8. Obrejan, I. (An Pl; cu afer. *. Brejan, Gav. (Băl VI). 9. Prob. Obăja mold., (Sd XXI). II. Cu -ea în temă: 1. Obreazie, fiul lui Ghițivoe (Isp II1). 2. Obreajie, mold (Sd VI 89) b. – 1650 (RI II 161); – fiul Stanei, mold, (RI XII 257). 3. Cu afer.: Breajie b., 1663. mold. (Sd VI 84). 4. Obreaje, mold., 1642 (Răc 12). Nume specific moldovenesc, cu unele forme venind poate și din termenul geografic ard. obreajă „tăietură” de pădure, ca în expresia: „hotarul merge pe obrejie” (16 B I 81), sau „muche de deal”, cum s-a explicat cuvîntul.

1) paláncă f., pl. e și pălăncĭ (d. pălăngesc, polignesc, pologesc supt infl. luĭ palancă 2). Est. (Tut.) Turtă de făină de popușoĭ acoperită cu frunze de nuc orĭ de hrean și coaptă’n spuză. Adv. Trîntit la pămînt, întins, vrașilă: grîŭ trîntit palancă de ploaĭe. – Și -ngă (vest). V. polog, blană.

PANTAZI < gr. ∏ανταζῆς (But) nume ca sens echivalent cu Dabija. 1. – (Tec I; 17 B I 371); – C-tin, grecul (Buc); – pren. (A0 222; P Bor 9); – Cîmpineanu (Sd XI 260); Pantazescu act. 2. Pantazicul, C. (Tec II). 3. Pandazi vornic (Sur V); – I. (Bîr I; Sd XXII 357). 4. Contras; Paza, Alexe, olt. (AO V 228); Paza f., 1661 (Tut 33) și 1647 (BCI IV 165); cf. și subst. paza; Pazică, mold., act.

PARMENIU gr. ∏αρμενίων, cont. cu subst. armean: 1. Parmenești s. (Isp IV2). 2. Cu afer.: Armenești s. (Dm); Armenescul (Sur X); Armeniu s. (Sd XII -XIII); f. Armenia (16 A I 347; 17 A IV 271; P7 fila 34 vo.; P14). 3. Cu schimbarea părții finale: a) Armina f. (Sd XVI 401); b) Armeni, I., diacon (Tut); -e (ib); -i b., mold., 1683, din Folești (BCI IV; -ca b. fiul Gligorcei, 1692 (Isp Ivl). 4. + -ega: Armega (Isp VI2); – popa (Sur VI și Sd VI 488); – ban al Craiovei (Cat); olt. (17 B I 371, 402); ban, 1589 (16 B V 420) zis și Armag Banul, 1589 (AO III 437). 5. + -ag: Armagul serdar, mold. 6. Cu afer. primei silabe: *Mena > Menești s. (17 A II 234); + -că: Dima al Mencăi (AO V 233).

PĂGÎN subst. 1. – fam.; + suf. -iste, Păgîniște, oronim buc. (M. Put 245). 2. Din magh. pogány „păgîn”: Pogan, munt. (17 B I 320); – mold. (16 A II 6; Sd VI 88; Isp I1); -u și -a ss.; Pogăn/el (Ștef)- ești, satul lui Necoară Pogan (Tut), acomodat azi prin etim. pop., în Pogonești.

PERJ subst. 1. Perjul fam., mold. (17 A II 260; A Gen II 66). 2. Perjă N. (Tut); Perja, D-tru (Șchei III). 3. Perjoiu, mold. Cf. Pergia (Moț).

PICIOR subst. 1. – St. (16 B III 292). 2. Picioran pren. (16 A II 129), 3. Piciorea Badea (P Bor 7); – Pătru, 1702 (AO XX 97). 4. Picioruș (Am); – T, (BCI X 109). 5. Chicioruș, dobr. (RI XI 212). 6. + -og: Piciorog (Dm); -a t, (Tut); Picioroaga Carp (Băl II). 7. Picioranga, mold (Sd XXI) < subst. picioroange. 8. Compuse: Piciorgros (Vra); – Tofan (Sd VII 331); Piciorlung Sandu. munt. (ib. 330); Chiciorman (Ur XXII 221),

POIANĂ subst. Poiana, Gavril (16 III A 9); – P. (Tut); – Mihul (17 A II 233); Poeană (Dm); Poenești s.

PRĂVĂLICIU, Vas. (Tut),< vb. a prăvăli.

ratotă sf [At: ANON. CAR. / V: rait~, rant-, ~tâtă, ~od, ~odă, ~tot sn, ~tută sn / Pl: (rar) ~te / E: mg ra(n)totta] (Trs; Ban) Omletă.

rătuti vr [At: VALIAN, V. / Pzi: ~tesc / E: ns cf tut] 1 (Reg) A-și pierde mințile. 2 (Reg) A se zăpăci. 3 (Mun) A se rătăci (1).

RIC. 1. Ricul, olt. 1631 (Sd VI 468). 2. Ricea, țig. (16 B I 156). 3. Riciul, Apost. (Tut).

ROSETTI < Ruset, nume purtat de familia Roseteștilor în sec. XVI – XVIII, schimbat în Roset la începutul secolului al XIX-lea (VT; Arh), apoi în forma italiană, la modă, în același secol, Rosetti, ca Negruzzi < Negruț, ș.a. 1. Ruset, Antonie, Vvd; – Iordachi postelnic (Sd X); – boier 1740 (Vit 20, 47); – Iancu, ofițer, 2. Roset, Ștefan, mare ban (ib); – Veniamin, episcop 1844 – 51; – Nicolae (Tut); Rosăt, Mih. (ib). 3. Rosit, V. (ib). 4. Rosetti, Carol-Scarlat; – C.A., om politic din sec. XIX; – Alex. prof., ș.a., numele actual al familiei.

2) scălîmb și -éz, a v. tr. (d. carîmb, ca scîlceĭez, d. călcîĭ și scofîlcesc d. falcă). Strîmb, sucesc, urîțesc: a scălîmba arta. – Și -băĭez. Și sco- (Tut).

sec, sea [At: PO 139/24 / V: (îrg) săc, sa / Pl: seci smf și (îrg) sece sf / E: ml siccus, -a, -um] 1 a (D. soluri, locuri, terenuri etc.) Care este lipsit de umezeală Si: arid, secetos (5), uscat, (îrg) secățiu (1), (înv) secăcios (1), secățiv (1). 2 a (Pex; d. soluri, locuri, terenuri etc.) Care este puțin productiv (din cauza uscăciunii) Si: nefertil, neproductiv (1), steril, sterp. 3 a (Înv; d. plante și d. animale) Steril. 4 a (Îvr; d. plante) Veșted. 5 a (D. râuri, izvoare etc. sau d. cursurile, albiile lor; d. lacuri, fântâni etc.) Care nu (mai) are apă. 6 a (D. terenuri) Care nu (mai) este impregnat cu apă Si: uscat, (îrg) sterp. 7 a (Îs) Regim ~ Regim de interdicție a băuturilor alcoolice, impus unor bolnavi. 8 a (Înv; lpl; îs) Legume seci Nume generic pentru legume (fasole, mazăre, linte etc.) uscate. 9 a (Înv; îs) Timbru (sau sigiliu) ~ Ștampilă în relief, fără tuș, care se imprimă pe anumite acte cu o mașină specială. 10 sn (Îs) Spălare la ~ Tratare a unor materiale sau a unor fibre cu solvenți chimici, fără apă. 11 a (Îs) Tuse seacă Tuse fără expectorație. 12 a (Reg; îls) Boala ai seacă Tuberculoză (pulmonară). 13-14 sn (Îljv) În ~ (Care este) fără flegmă (sunând a gol). 15-16 sn (Îal; pex) (Care este) forțat. 17 av (Îe) A tuși ~ A tuși fără expectorație. 18 a (D. sâni, ugere) Care nu mai secretă lapte. 19 a (Pex; d. femei, animale) Al căror sân, uger nu mai secretă lapte. 20 a (D. ochi) Care nu lăcrimează Si: uscat. 21 av (Pe lângă v „a plânge”) Fără lacrimi. 22 a (D. anotimpuri, vreme, ani sau d. aer, vânturi etc.) Secetos (1). 23 a (Pex; d. anotimpuri, vreme, ani) Secetos (2). 24 a (Îvr; d. îmbăieri) Care se face numai cu aer fiebinte. 25 a (Îrg; d. mâncăruri) Lipsit de sos. 26 a (D. unele alimente) Care nu este însoțit de nimic Si: gol, simplu. 27 av (Indică modul de consumare a băuturilor alcoolice) Fără adaos de apă minerală sau sifon. 28 a (D. vinuri) Care conține o cantitate mică de zahăr. 29 a (Pop; d. gură) Uscat (de sete, de nemâncare). 30 a (Rar; d. buze) Care este cu pielea deshidratată. 31 a (Îrg; d. oameni) Slab. 32 a (Reg; d. oameni sau d. fețele lor) Palid (1). 33 a (Reg; d. oameni) Searbăd1 (2). 34 a (Îvr; d. părți ale corpului uman) Cu adâncituri (din cauza slăbiciunii). 35 sn (Reg) Partea scobită a corpului (la om și la animale), cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului Si: (pop) deșert, (reg) flămânzare. 36 sn (Reg) Bolta piciorului. 37 a (Reg; d. carne) Macru (1). 38 a (Îrg; d. oameni) Schilod (1). 39 a (D. părți ale corpului) Retezat2 (1). 40 a (D. părți ale corpului) Atrofiat2 (1). 41 sm (Înv) Paralizat. 42 a (Îe) A avea mână seacă A avea insucces în tot ceea ce întreprinde. 43 a (Udp „de”) Istovit. 44 a (Pop; îs) Vinerea seacă Sărbătoare creștină de dinaintea Paștelui Si: vinerea mare, vinerea patimilor. 45 a (Îs) Post ~ Post în care nu se consumă alimente și nu se beau lichide Si: post negru. 46 sn (De obicei urmat de determinări nume de sărbători religioase) Post3 (1). 47-48 sn (Pop; îljv) De ~ De post. 49 sn (D. zile, săptămâni, luni; îla) De ~ În care se fac rugăciuni și se ține un regim alimentar strict. 50 sn (Îal) Pentru post3 (1). 51 a (Îvp; d. recipiente sau obiecte considerate ca atare) Gol (23). 52 a (Reg; îs) Lună seacă Lună nouă. 53 sn (Îrg; îlav) În ~ Degeaba (1). 54 sn (Reg; îal) În lipsuri. 55 sn (Reg; îal) Fără succes. 56 sn (Reg; îal; pe lângă verbe ca „a sări”, „a călca”, „a arunca” etc.) În aer (când se străbate o distanță oarecare până la pământ) Si: în gol, în prăpastie. 57 sn (Îlav; pe lângă verbe ca „a suna”, „a răsuna”) A ~ Ca un lucru gol. 58 sn (Îe) A înghiți în ~ A înghiți fără a avea ceva în gură, de obicei, ca manifestare a unei stări fiziologice ori sufletești. 59 sn (Pex; îae) A fi nevoit să-și înfrâneze (sau a-și înfrâna) o dorință. 60 sn (Pop; în superstiții) A(-i) ieși cuiva cu ~ A ieși înaintea cuiva cu un vas gol, prevestind prin aceasta un insucces. 61 sn (Reg; îe) A-i merge (cuiva) în ~ A avea (permanent) insuccese. 62 sn (Reg; îe) A da tot în ~ Sec (59). 63 sn (Rar; la jocul de cărți; îe) A juca în ~ A juca de unul singur, fără partener. 64 av (Rar; la jocul de cărți) A plăti ~ A achita potul fără a mai cere în plus. 65 sn (Reg; îe) A fulgera în ~ A fulgera când este timp senin. 66 a (Reg; îs) Gură seacă Persoană care vorbește mult. 67 a (Reg; îe) A-i fi cuiva (sau a avea) gura seacă A se împlini lucrurile nefavorabile prevestite de cineva. 68 a (Reg; d. acțiuni ale oamenilor) Care este fără succesul așteptat. 69 a (Reg; d. arme de foc) Care nu este încărcat. 70 a (D. ape, ținuturi etc.; udp „de”) Lipsit (de ...). 71 sn (Îvr) Lipsă dintr-un total, dintr-un număr complet, dintr-o formație. 72 smf (Reg) Înfometat. 73-74 a (D. fructe sau d. semințe) Care este fără miez (sau cu miezul uscat, nedezvoltat, stricat) Si: (reg) scorburos (3-4). 75 a (Pex; d. plante, în special, d. cereale) Care este fără fruct Si: (reg) secăreț1. 76 a (Reg; d. varză) Care are căpățâna insuficient formată Si: (reg) sterp. 77 a (Reg; fig; d. muncă sau d. servicii, funcții etc.) Care este fără profit, fără avantaje materiale (suficiente). 78 a (D. sunete, zgomote, voce etc.) Care este scurt și fără rezonanță Si: (îrg) secățiv (4). 79 a (Spt; d. șuturi, lovituri) Care este scurt și fulgerător. 80-81 smf, a (Om) care este lipsit de inteligență, de judecată, de pricepere, de istețime Si: mărginit, prost, prostănac, nătărău, nătâng, (îvp) năuc (1), neajuns2, (pop) pălăvatic, (îrg) prostan, prostatic1, prostănatic, (reg) moroiman, motănos, năgăbui, năsărâmb, nătânt, năbârgeac, năprui, năsâlnic, năvleg (1), năvligos, necălit, opac2 (1), paliu3, păhui2, pătrășcan, pleoncios, pliurd (1), puncău, prostovol, tanău1, tanteș, tălășman, tărăntuc (1), tăul, telpiz, tântăit, tontan, tontălan, tontălău, tontolete, tontolog, tontovan, trașcaliu, trencheș, tronc2, tut2 (1), tutunac. 82 a (D. manifestări ale oamenilor sau d. fețele lor) Care exprimă lipsă de inteligență. 83 a (Fig; d. viață, existență etc., d. acțiuni sau manifestări ale oamenilor) Care este lipsit de sens. 84 a (D. știință, concepte etc.) Care are un caracter abstract. 85 a (Fig; d. oameni și d. manifestările lor) Lipsit de expresivitate, de sensibilitate, de căldură Si: rece, dur, aspru. 86 a (Îs) Umor ~ Mod de relatare a ceva într-o manieră care nu sugerează ideea de umor, aceasta reieșind însă din legătura neașteptată stabilită între elementele incompatibile, a cărei înțelegere implică un răstimp care, de obicei, atenuează (mult) intensitatea reacției prin râs. 87 a (D. stil) Care este neutru, sobru, concis. 88 a (D. opere de artă, construcții, monumente etc.) Lipsit de ornamente Si: simplu. 89 a Care se adresează strict intelectului. 90 a (Rar; d. manifestări ale oamenilor) Dârz (5).

SEVER și SEVERIN lat. Severus și Severinus < adj. severus. Sinaxarul ortodox conține trei nume Sever, doi Severin și trei Severian; aceste nume explică satisfăcător pe cele de mai jos, folosite în trecut și chiar astăzi, pentru locuri și persoane, spre a nu mai recurge la alte etimologii; în calendarul catolic este și Severinus din Noric, după care un rege ungur a botezat castrul Severin, construit la 1230-33. Greșita etim. lui D. Dan, după tribul slav Severi, și a lui Drăganu din sl. severŭ „vînt nordic” (Drăg p. 261 – 264). Forma calendaristică explică suficient toponimele iugoslave, ungurești și romînești; I. SEVER, 1. -a f. mold., sec. XV (Ștef). 2. Săveri, 1674 (Răc 24). 3. Actuale: Sever, -a, -ia (Paș). 4. + -an: Severani (16 A IV 250) sau Severeni s. (Ștef). II. SEVERIN, frecv. începînd din sec XVI. 1. – mar. (M mar); – mold. (Sd V 221); – cu soră-sa Dronța (16 A IV 196); – munt. (16 B II 304 și VI 26; 17 B II 69 și III 491; Puc; etc.); – Ivan (Sd XVI 217); – ard., 1726 (Paș, Ard); -olt., 1636 (Sd VII 5); Severin sat morlac (Mori 14) și -u fost s. lîngă T-viște (17 B III 112). 2. Seaverin clucer, 1719, mold. (Sd VII 339). 3 + -ca: Severinca f. sec. XVII (Tut 90). III. SEVERIAN. 1. Sevirian (Syn). 2. Severian diacon (Băl I); Severiian (17 A V 303); mon. (17 A III 187); pren. act. (Paș).

*SITÁR subst.: Sătariul, Șt. (Tut 11).

SÎRCA etnic, format din sîrb. sau sîrba + suf. -ca, valabil pentru ambele sexe, mai rar primind suf. -cu (Sîrcu) pt. bărbați. A. 1. Sîrbca ( < subst. sîrboaică) sora lui Miron Costin (RI XII 106), prenume de modă (ca Sasca, Armanca, Rusca etc.) v. Bogrea (DR I 213); – f. (16 A I 331); pîrîu (Dm) scris și Sîrsca. 2. Sîrbaca f., mar. (Ard I 246); Sărbăca f., mold. 1644 (Sd XXII). 3. Sărbuca f. (17 A IV 230). 4. Sîrbsca t. (Dm) și s., olt. (Cat); redus la Sîrsca s., olt., fostul jud. Dolj (AO I 251). 5. Cf. Sărbușcă, Ioan (Tut) < subst. sărbușcă. B. Sîrca antrop., luat ca prenume, de ambele sexe, apoi toponim redus din Sîrsca < Sîrbsca, sau < Sîr(b)ca după Bogrea (DR I; cf. DR III 213). 1. Sîrca s., mold. și munt.; v. Soroca. 2. Sărea f. (Sd XXII 61); pren. mold Iași (Sd XV 187); Sărea apare și ca pren. oltean la bărbați în urm. ex.: ginerele Iui M.; – fiul lui P.I.; – Merișescu (Hur 47). 3. Sărcu. Toader (Sur XV). 4. Sîrcul, C. (C Ștef); – fam. frecv. (Sd XXI). 5. Sirca f. (Sd XV 224), în pomelnicul familiei lui Vasile Lupu Vd.; – b. (Dens, Curs 182); – t. (Isp IV1); – V. (Sd III 31); Sirca și Sircuția fam. (Moț) Este o enigmă dacă numele cu i reprezintă o grafie i < î sau se explică prin blg. cиpкa „plop”; Weigand explică Sirku < sl. cиpaкz „orfan” (!).

solitudine sfs [At: HELIADE, O. I, 355 / V: (îvr) ~tute / E: lat solitudo, -inis, it solitudine, fr solitude] (Liv) 1-2 Singurătate (1-2).

SOLOMON rege în Israel, ebr. Salomo < Shĕlōmōh „pacific, norocos” (EI). I. 1. Solomon/escu; -ești s. 2. Salomon, -ești s. 3. Sălăman (Syn). 4. Prob. cu apoc. Sala, V, sulgeariul mold.;- act., moț; „Sala Ioan = Szalay Iános” (Costin); Sali (Moț); cf. și Sala, biblic, nepot lui Sem (Luca 3, 33) și trac. Salas și Salu (OR I 27, 28). 5. Cu s > ș după fonet. latino-magh.: a) Șolomon (Ștef); -u (16 B VI 155; 17 B I 385, II 85); b) Șulomon, V., mold. (Sd VII 292); c) Șalamon, Ioan, ard (RA II 418). 6. Cu schimb. părții finale: Solominca f. și s. (Sur III și XIX); scurtat Solomca f. (Tut 114; 16 A I 542; 17 A II 104; V 193); – fiica lui Vlădică (17 A IV 158). II. Cu eliminarea silabei -lo-: 1. Somon (17 A V 13); -iș s. (17 B III 269); -ești și Șomonești ss. (AO X 20). 2. Cu s > ș: Șomonescu Dincă (Sd XI 253). 3. Șomăn/escu Sava, olt.; -ești (Tis; Gorj). 4. Scurtat în *SOLON: Solonea (B răz 48); Solun din Focșani (17 B II 197. 5. Solonea f., mold. (16 A III 158; 17 A IV 43; RI XII 238). Pentru explic. formelor II 4 și 5 cf. calend. Solohon. 6. + tc. Soliman: Săliman birar, olt. (Sur VI). III. Divizat în Solo-Mon. A. Sol, cf. și coincidența cu dacul Sola. 1. Soli Rusul, mold. 1618 (BCI IV 204); Solea, act.; Solescul T (C. Ștef.), Solești s. 2. + -ic Solicești s. 3. + -in: Solin (Tec). 4. Cu fon. ung-Lat. s <ș Șole 1478 (Mus 32); -a b. (Cat; Ț-Rom 303; 13 – 15 B 161; Moț; Bz); Șolea s. în Argeș; Șolescu. 5. + -ca, -ce: Solea, Ivul, boier (Ștef); Solea sătean (Braș); – s. (Buc); – f. (A Gen 67); Solce b. (Sd XVI); -a, Radul (13-15 B 196; AO XVII 291). 6. Șolea f. (16 A I 259) și s. B. vezi: Mon și derivatele lui.

STATIE lat. Statius < statio, „repaos, oprire”. 1. Statie (Băl II); – clucer, 1668 (BCI VII 7); Stati, răzeș mold., 1803. 2. Statu (Sd XVII Ins 338); -l fiul lui Chelariul, mold., 1709 (BCI IV 214). 3. Statiul călăraș, 1655 (Sd IV 38). 4. Stata f., dobr. (RI XI 211). 5. -achi: Statachi, mare vistier (16 B VI 59); -u mold. act. 6. State, frecv., act.; derivate: Stăt/escu; -ești s.; -uță b. 7. Cu afer. Tuță b., Tuța f. (P3); Tuțescu. Actual Tuți f. < Veta. 8. + isar: Statisar, orășan (16 B V 431). 9. Cf. Staci, Goria, mold., moș,1605. Toatea ceste nume se pot referi ca sens și etim. și la Eustatie, prin afereză.

stătut, stătuturi, (stătământ), s.n. – Casa, curtea cu acareturile, dar și grădina de lângă casă (Dăncuș 2010): „O șădzut în stătutu lor” (Papahagi 1925; Săpânța). -Din sta „a locui” (< lat. stare) + -tut.

șotrógĭ m. pl. (orig. vgerm. Cp. cu ngerm. schuh, gheată, și -trogĭ îld. troșĭ. V. troșĭ). Mold. Iron. Încălțăminte prea largă; toloapă: un băĭat în niște șotrogĭ. Moș Șotrogea (în Cov. Cotrogea), cel încălțat în ghete orĭ cizme prea largĭ. – Și șotroagă (Tut. Nț.), gheată mare și ruptă, sfîrloagă.

ȘTEFAN arhidiaconul, gr. Στέφανος „cerc, coroană”. I. 1. Forma greco-slavă cu S: Ștefan, frecv. (Dm; Ștef); Ștefan Vvd; – (Pom); 2. Ipocoristice: Fan (Var 20); -e act.; -ea, Ion (Isp I2); Fani ar. (Cara 87); Fana (Moț); moș 1667 mold. (Bîr III); Fanului, T. (Tut); Fană b., țig. (Sur IV); Fanaca, mold., act. 3 – 10. cu ș: 3. Ștefan; Ștefănel (Dm; Ard);Ioan (CL); Ștefăneii, neam (CL); italienizat: Ștefanelli, T. V. scriitor; Fănel; Ștefăn/escu; -ești s.; Fănescu, act. 4. Ștefănică; Fănicâ. 5. Ștefăniță (P°); Ștefăniță Vvd = Ștefan cel Tînăr; Făniță Triță, act. Cu suf. grec -iu: Ștefăniu (Bîr; Arh). Ștefănoiu (Sc). 7. Ștefănache; Fănachi (Sd XXI 393). 8. Ștefănucă ard. (Paș). 9. Ștefănuț (Mar); cu afer: Nuț/u, -escu, V., act.; Nuță, răzeș mold., 1797; Nuțăscul (CL). 10. + -cu: Ștefancu act. 11. + -ciu și cu afer.: Fanciu, Făncel an 1400 (Drăg). Cf. blg. Фанчo (Weig). II. Fără finala -an, confundată cu suf. -an: 1. Ștef Foale (C Bog); -u 1726 (Paș); Șteful, frecv., mold. (Dm; Ștef. C Ștef); -escu, Al. erudit oltean; -eni, -ești ss. 2. Ștefa, olt. (Sd XXII); – mold. (16 A III 455; 37 A I 165); Ștefea (Sd XXII; Paș). 3. Ștefca (Sd XVI și XXII). 4. Ștefei (Ard). 5. Ștefin (13- 15 B 230; 16 B I 2, 4; Rel); -a b. (RS 37); -a pîrgar în R-Vîlcii olt. (16 B I 39) zis și Ștefonia. 6. -lea, Șteflea fam., ard.; Șteflești s. Ștefură fam. (Șez); + -ac: Ștefureac, Șt. prof. 8. Ștefirță, Mac., mold. (BCI VII 119). III. Din blg-rus. Cтепан. 1. Stepan (Dm; Ț-Rom 387; Cat; Giur 281); – popa (17 B II 381); -escu, olt. 2. Cu i protetic, Istepăneasa (16 B VI 8). 3. Stepean (Dm). 4. Stăpan, L., munt (Sd XI 262); – pren. (AO XXI 189). 5. *Stepa > Tepa, D. (Sur V; Met 15). 6. Stepca (17 B II 225, 435). 7. Stepcea (17 B I 491); – popa (17 B III 24). 8. + Ștefan: Ștepan, escu (Sd XXII). IV. Din ucr. Cтецкo: 1. Steț/co, -cu (Dm; Ștef; Ard); Steț și -co (M mar). 2. Stețu și Stețco (Mar); Tețul (17 A III 152) 3. Stesc (ib); -u, act. 4. Cu afer. Tețcu (Ard); Stețcani s. (Ștef) azi Tețcani s.; Stețcani, 1679 = = Tețcani = Tescani, sat. Pentru a explica pierderea lui S inițial, caz obișnuit de afereză în onomastica calendaristică, I. Bogdan trimete numai la cazul Calafindești < Scolofendie (Ștef II 579); Steșcani s. (Sd XVI); Tescanul (Tec I); Teascu b. din Tescani (16 A III 81), poate și din subst: teasc. V. Din ung. István. 1. Estivan (Cost I); Istăvoiu, Oană (C Bog). 2. Istfan (17 B I 463); Iștfan (Ștef I); Iștifan (16 B IV 303); 3. Fără T: Ișefan (17 B II 336); Ișfan (Pom); Esfan Pătru (17 B I 256); Ișvan (17 B II 172). 4. + Ioan: Eștioan (Sur IV); Iștion (Sur V); Istioana Blaj (Sur II). 5. Iștoc, ard., 1758 (Ard; Paș) < ung Istok; – (BA ung. 12), cf. și srb. Ištok (Rječ apud Paș); -u, Luca mold. 1507 mart 1 (mss Sîngeorgiu) 6. Din ung. Pista; Piștești s (Gorj). Formele § V provin de la maghiarizarea oficială a onomasticei romîne din Ardeal, înainte de 1916. VI. Feminine: Ștefana (16 A IV 148; AO XV 291); Fana; Fănica; Ștefaniĭa (Isp III1); Ștefania act.; Ștefanca, mold. 1764 (Sur XVII).

tătănea sf [At: HEM, 2180 / V: (reg) ~tân-, ~ten~, ~tin~, teten~, titin~, tut~ / Pl: ~ese / E: tatin + -easă] 1 Plantă erbacee cu tulpina ramificată, acoperită cu peri aspri, cu flori roșii-purpurii, mai rar albe, dispuse în raceme Si: (reg) barba-tatei, boracioc, gavăț, iarbă-băloasă, iarba-lui-Tatin, iarba-tatălui, iarba-neagră, ploșnițoasă, rădăcină-neagră, tainic (19), tat (2), tatană, tatin (1), tăltinoacă, tătănească (1), tătăneață (1), tătinoaie, zlac (Symphytum officinale). 2 (Bot; reg; îc) ~-de-munte sau ~-de-pădure Brustur-negru (Symphytum cordatum). 3 (Reg; îf titineasă) Mâncare pentru păsări de curte, făcută din plante fierte și amestecate cu mălai Si: (reg) tătăneață (2).

tăturinderea av [At: DR. III, 401 / V: (reg) titirindinea, tuturinde, tuturindene, tut~ / E: ns cf tutinderea] (Trs) Pretutindeni.

tătuț sm [At: LB / V: (reg) ~ă, tut, tuță / Pl: ~i / E: tată + -uț] (Hip) 1-2 (Pop) Tată (1-2). 3 (Reg) Tată (35). 4 (Îvr) Termen cu care cineva se adresează preotului Si: părinte. 5 (În limbajul soldaților) Tătuc (6).

tiutiu1 [At: BL VIII, 222 / E: ns cf tut2] 1 a (Reg; fam; îe) A fi ~ A fi țicnit. 2 a (Reg; fam; îae) A fi foarte beat. 3 av (Îrg; îe) A o lua ~ A o lua la fugă.

TÎC 1. Ttcu, N. din Ceraș (BCI XII 141). 2. Tîca f. 1680 (Tut 34).

tont (-oantă), adj. – Prost, nerod. – Var. tînt. Creație expresivă, cf. tîmp, it., sp., port. tonto, calabr. ntontu (Meyer-Lübke, ZRPh., XXVIII, 636; REW 8988). – Der. tontălău (var. tăntălău, tontalan, tontolog, tontolete), s. m. (prost, nătîng, nepriceput); tonti, vb. (a prosti). Tontoroi, s. n. (țopăială) se bazează fără îndoială pe același sens, deși nu este atestat astfel, se folosește în expresia a juca tontoroiul „a țopăi ca un nebun”, var. țonțoroi (după Cihac, II, 534, de la țanțoș; după Scriban,din mag. tantorogni „a țopăi”). Torontoc, s. m. (Olt., prost) s-a format ca sărîntoc. Tut, s. m. (Munt., prost) pare a fi același cuvînt ca tont, cu pierderea nazalei, der. tută, s. f. (toantă); rătuti, vb. (a prosti, a zăpăci), pe care Scriban îl lega degeaba de mag. Ratoti ember „om din satul Ratot”; rătuteală, s. f. (zăpăceală; prostie); hututui, s. m. (Mold., zăpăcit); tutuială, s. f. (zăpăceală).

tont, toantă [At: CANTEMIR, IST. 205 / V: (reg) tânt, tent, tentea, toancă, tunt / Pl: tonți, toante / E: cf it tonto] 1-2 smf, a (Om) prost Si: bleg, nătărău, nătâng, nerod, (reg) tanteș (1-2), tălășman (1-2), tontan (1-2), tontălan (1-2), tontălancă, tontălaucă, tontălău (1-2), tontolete (1-2), tontolog (1-2), tontovan (1-2), tronc2 (1-2), tuieș (3), tul2 (1-2), tut2 (1-2). 3 a (Reg) Bâlbâit2 (2). 4 av (Reg; îe) A vorbi ~ A vorbi pe nas Si: (reg) a fonfăi. 5 sfa (Buc; șîs ~a slută, ~a sluta) Dans popular nedefinit mai îndeaproape.

tot2, toa [At: PSALT. HUR. 5715 / V: (reg) tăt anh, av, (îrg) ~uluș anh / Pl: toți, toate, (înv) tute af, (îvr) tus am / G-D pl: tuturor, tuturora, (îvr) toturor, (reg) tutulor / E: ml totus] 1 anh (Lsg) Întreg. 2 anh (D. oameni) Cu întreg corpul. 3 anh (Indică alcătuirea, componența unui ansamblu) Din care nu lipsește nimeni sau nimic. 4 anh (Indică cantitatea) Cât există. 5 anh (Îlpp) Cu ~ (sau toată, toți, toate)... ori cu toate acestea În pofida... 6 anh (Lsg) Deplin (4). 7 anh (Pfm; indică ideea de superlativ; îla) De sau de toată... Cum nu se poate mai mult. 8 anh (Îlav) În toată libertatea Neconstrâns. 9 anh (Indică întinderea, cuprinsul) Cât e de mare. 10 anh (Indică durata) Cât durează. 11 anh (Lpl) în număr complet. 12 anh (Sugerând varietatea) De diferite feluri. 13 anh (Îlav) Din (sau, înv, de în) toate părțile De pretutindeni. 14 anh (Îlav) În toate părțile (sau, înv, locuri) ori peste (sau, rar, prin) ~ locul sau peste ~ Pretutindeni. 15 anh (Pop; îe) A asculta cu toate urechile A asculta cu mare atenție. 16 anh (Pop; îe) A râde cu toți dinții A râde astfel încât să i se vadă toți dinții. 17 anh (Pop; îae) A râde foarte tare. 18 anh (Pop; îe) A vârî (sau a băga) pe cineva în toți sperieții (sau în toate boalele, în toate grozile morții) A înfricoșa pe cineva foarte tare. 19 anh (Alcătuiește, împreună cu un nc, numerale colective) Toți șase. 20 anh (Îvp; lsg) Fiecare (dintre...) Si: oricare. 21 anh (Îla) De toată ziua (sau de toate zilele) De flecare zi Si: cotidian. 22 anh (Pfm; îla) ~ soiul de... ori de ~ soiul sau (reg) în toată forma Fel de fel Si: variat. 23 anh (Pfm; îlav) În toate chipurile sau în ~ chipul În multe feluri. 24 anh (Pfm; îlav) În (sau, rar pe) toată vremea ori în toate vremi în fiecare clipă Si: mereu, necontenit. 25 anh (Precedat de „și”, completând o enumerare) Restul care n-a fost amintit Si: celelalte. 26 pnh (Lpl) Lucrurile sau ființele care intră în discuție sau care sunt de același fel (fără să lipsească nici unul). 27 pnh (Îlav) Înainte (sau mai întâi) de toate În primul rând. 28 pnh (Predomină ideea de varietate, de diversitate) Orice lucru, fără alegere. 29-30 pnh (Îls; și îla) De toate (Lucruri) de diferite feluri. 31 pnh (Pop; îe) Toate ca toate (sau, rar, toatele), dar... Celelalte ar mai merge, dar... 32 pnh Lucrurile care, considerate împreună, formează un ansamblu. 33 pnh (Îlav) De (sau, înv, întru) ~ sau cu (sau în, întru) ~ul, (pop) cu (sau întru) ~ului ~, (înv) cu ~ul (sau ~uluș) ~, (reg) cu ~ului (~ului), ~ în ~ În întregime. 34 pnh (Îlav) De toți (sau de toate) ori cu ~ul sau (pop) în ~ului -, (înv) în ~, (reg) de ~ În total. 35 pnh (Pop; îlav) În ~ sau în ~ului ~ Într-un cuvânt. 36 pnh (Îlav) De ~ Pentru totdeauna Si: definitiv. 37 pnh (Îlav) De ~ sau cu ~ul, (reg) de (sau cu) ~ului ~, cu ~ului Foarte (1). 38 pnh (Îlpp) Cu ~ cu... sau cu cineva (sau cu ceva) cu ~ (sau, înv, cu ~ul) sau, reg, cu ~ cu cineva (sau cu ceva) Împreună cu... 39 pnh (Îe) Asta-i ~ sau atâta (sau atâta-i) ~ Doar atât (și nimic mai mult). 40 pnh (Pfm; îe) A nu fi în toate ale mele (ale tale, ale ei etc.) A nu fi în deplinătatea facultăților mintale. 41 pnh (Pfm; îae) A fi abătut. 42 pnh (Îs) Femeie la toate Femeie (de serviciu) care îndeplinește singură toate treburile dintr-o casă. 43 pnh (Îs) Om bun la toate Persoană care se pricepe la toate. 44 pnh (Îlc) Cu toate că... Deși... 45 snsa Întreg (rezultat din unirea elementelor componente) Si: totalitate (1), (înv) totime (1). 46 snsa (Fig) Natură. 47 snsa (Fig) Univers. 48 snsa (Fig) Lucru esențial (la care se reduc toate celelalte). 49 sn (Pop; îe) Aici e ~ul Asta explică lucrurile. 50 av (Exprimă continuitatea, persistența) Și acuma Si: încă. 51 av (îcn) Nici acuma. 52 av Tot timpul Si: mereu. 53 av Fără a se opri Si: întruna, necontenit, neîncetat. 54 av (Fam îe) ~ aibă... Ar putea să aibă (cel mult)... 55 av (Reg; îe) ~ fie... sau ~ fi fost... Ar putea să fie (cel mult). 56 av (Pop) În orice împrejurare Si: totdeauna (1). 57 av (Cu sens iterativ) De repetate ori Si: adesea. 58 av (Exprimă o gradație a intensității) Din ce în ce. 59 av (Stabilește similitudinea) La fel. 60 av (îcr „așa”, „asemenea”, „astfel”, „atâta”, „același”) Exact așa (sau atâta, același) Si: întocmai. 61 av (Îcr „așa” sau „atât de...”) Formează gradul de egalitate al comparativului (Tot atât de frumos.). 62 av (Pfm; îe) Mi-e ~ atâta Mi-e perfect egal. 63 av (Indică revenirea sau apariția într-o situație similară) Din nou Si: iarăși. 64 av (Exprimă periodicitatea, regularitatea) De fiecare dată Si: întotdeauna, regulat. 65 av În mod exclusiv Si: numai. 66 av (Pop; îla) ~ unul și unul De frunte Si: ales. 67 av Fără excepție. 68 av În întregime Si: complet. 69 av (Urmat de un substantiv precedat de art. nehot.) Același. 70 av (Urmat de numeralul „unu”) Unu singur. 71 av Și așa Si: oricum. 72 av În orice caz. 73 av Și încă Si: totuși (2). 74 sn Întreg.

TROACĂ, troace, s. f. 1. Covată scurtă și lată, făcută de obicei dintr-o singură bucată de lemn scobit; albie, copaie. Bătrînii își luară troaca cu copilul și du-te cu el la holdă. BOTA, P. 27. Îți trebuie troacă nouă, Troacă nouă de lemn verde. MARIAN, NA. 22. ◊ Fig. Și cînd să deie stelelor ovăz din troacă, A aflat... Că-s mai puține. BENIUC, V. 140. ◊ Expr. A-l face pe cineva troacă de porci v. porc. ♦ (Familiar, la pl.) Încălțăminte veche, uzată, lăbărțată. Tu și alți cîțiva aveți niște troace ca vai de lume, cu tălpi rupte. PAS, Z. I 66. ♦ (Familiar, la pl.) Catrafuse, boarfe, calabalîc. Am alerga nebunește și nu ne-am putea astîmpăra pînă cînd nu am ști tot așa de bine unde vom ajunge mîne cu troacele noastre, pe cît știm de unde vom porni cu ele. CARAGIALE, M. 229. 2. Jgheab făcut de obicei dintr-un trunchi de copac scobit, din care se adapă vitele la fîntînă. Apșoara ploilor Tot din troaca boilor. TEODORESCU, P. P. 623. 3. (Regional; Bot.) Tigvă (2). ♦ Vas pentru apă sau vin, făcut din fructul tigvei. (Atestat în forma troc) Tuță al nostru, săracul, a stat toată viața lîngă trocul lui cu vin și-a băut de și-a înnegrit beregata. DUMITRIU, N. I. 31. 4. Ladă în care curge făina măcinată la moară. ♦ Vas de lemn plin cu apă, în care se învîrtește tocila pentru a se umezi. – Variante: treucă (POPA, V. 96, ȘEZ. XXI 66) s. f., troc s. n.

TROFIM gr. Tρόφιμος „nutritor, nutrit”. Derivatele acestuia se confundă în genere cu ale lui Trifon. Finala -im trece în -in la toate derivatele. 1. Trofin vameș (Sd VI 58; Tec I); -a f. (Tut); 2. Trohin, mold. (Sd VI 81); fără -r: Tohin (Sur VI). 3. Trufin, -a f. (Sur V); -ești s. și cu apoc. Trufești s. (17 B II 22). 4. Cont. cu Tofan sau Topan: Trofan 1609 (BCI VII 55); -a (17 A III 152; Sd V 94 și VI 81); -a, fiica Iui Alex. Lăpușneanu Vvd (Sd XXIII 422). 5. Trufan (Cat); -a, Pieleșoae (Glos). 6. Trohan, Gr. (Isp II1);. - Necula (17 B IV 407); -ești s. (Sd VI 58). 7. Truhina mold. 8. Probabile: Hiina f. (16 A III 29); Hina, pren., din Vernești, 1639 (RI X 138). O familie Hina, poate fi de origine greacă, apare din sec. XVIII (Ghibănescu, Sur VII); Hina, Gh. prof., 1760; Hina Alecu, paharnic, 1840; derivația din Xήνα „gîscă” ori σχοινά „sfoară” nu pare probabilă; cf. Trihina și subst.: hină (chinină), Hină < hinna „leagăn, partea dinapoi a plutei” (DLR), dar etimologia depinde și de accent, pe care documentele nu-l dau. 9. Echivalent; Hrană, v. Partea II-a.

tui, tuiesc, vb. tranz. – (reg.) A lovi (Papahagi, 1925). – Creație expresivă, probabil în loc de tutui, cf. tut (DER).

tui (-iesc, -it), vb. – A înnebuni, a scoate din minți. Creație expresivă, probabil în loc de tutui, cf. tut. Nu apare în dicționare; se folosește în Mold., cf. un flăcău zurbagiu în sat tuește pe toți (Ghibănescu). – Der. tueș (var. tuiș), adj. (Mold., nebun).

turtă [At: BIBLIA (1688), 48/28 / V: (reg) tu / Pl: ~te, (reg) ~rți / E: ml turta] 1 sf Preparat alimentar de formă rotundă și turtită, din aluat nedospit sau din mălai, copt în cuptor Si: (pop) pâine, (reg) pacea, plahniță, plăcintă1. 2 sf (Reg; în superstiții; îs) ~ta vacii Cea dintâi turtă (1) care se coace la Bobotează și care se dă vacilor să o mănânce, ca să dea mai mult lapte. 3 sf (Reg; în superstiții; îs) ~ta furnicilor Turtă (1) unsă cu unt și cu brânză, care se dă copiilor s-o mănânce departe de casă, pentra a îndepărta furnicile. 4 sf (Reg; îs) ~te rupte Bucăți de turtă (1) presărate cu zahăr și nucă sau julfă, care se împart în ajunul Crăciunului vecinilor și rudelor pentru sufletul celor morți. 5 sf (Pop; îe) A sta pe loc ca ~ta-n foc A sta nemișcat. 6 sf (Pop; pex; îae) A nu acționa. 7 sf (Reg; îe) A(-i) rupe (sau a frânge cuiva) ~ta (pe cap) A sărbători, cu un anumit ritual, împlinirea unui an de la nașterea unui copil. 8 sf (Pfm; îe) A(-și) trage spuza (sau cenușa, rar, jarul) pe (sau la) ~ta sa A se îngriji de interesele proprii, neglijându-le pe ale altora. 9 sf (Pop; îe) A-i lua (cuiva) ~ta de pe spuză A înșela pe cineva. 10 sf (Reg; îe) A da ~ zilei A face pomană în ziua când a scăpat dintr-o mare primejdie. 11 sf (Îrg; d. servitori; îla) Pe ~ Fără simbrie. 12 av (Reg; îe) A cădea ~ A veni pe neașteptate. 13 sf (Pfm; îe) A face ~ A strivi. 14 sf (Pfm; îae) A bate pe cineva foarte tare. 15 sf (Pfm; îe) A se face ~ pe jos A se întinde la pământ. 16 sf (Reg; îs) ~ caldă Joc de cărți nedefinit mai îndeaproape. 17 sf (Pfm; fig; dep) Persoană lipsită de putere fizică, de energie sau de inițiativă Si: (pfm) mămăligă. 18 av (Pfm; îe) A fi beat ~ sau a fi ~ A fi foarte beat. 19 av (Pfm; îe) A se îmbăta (sau a se face, a se cocli) ~ A se îmbăta foarte tare. 20 sf (Reg) Lipie. 21 sf (Reg; mpl; șîs ~te (fripte) în unsoare, turte-n tigaie, turte acre) Plăcintă făcută din aluat de pâine Si: scovardă, (reg) turtea1 (4), turtică (4), turticică (3), turtișoară (4), turtiță (4). 22 sf (Mun; Olt) Pâine din făină de porumb. 23 sf (Reg; îs) ~ de mămăligă sau -n foc Mămăligă (amestecată cu făină de grâu) rotunjită în formă de turtă (1) și coaptă pe vatră. 24 sf (Reg; îs) ~ cu brânză Bulz de mămăligă. 25 sf (Reg) Turtă (1) făcută din mălaiul rămas de la borș și care se mănâncă în post. 26 sf Nume generic pentru diferite prăjituri și preparate din paste făinoase. 27 sf (Îs) ~ dulce Produs de patiserie (crocant) făcut din făină de grâu, miere și ouă, la care adesea se adaugă migdale, nuci etc. și o glazură cu sirop de zahăr Si: (reg) îndulcită. 28 sf (Reg; îs) ~te moldovenești Prăjituri din foaie de plăcintă, cu nuci și cu sirop. 29 sf (Reg; pex; îs) ~ de cartofi Preparat alimentar de formă rotundă și turtită, din cartofi, copt pe sobă. 30 sf (Reg; adesea urmat de determinările „de tăieței”, „de plăcintă” etc.) Foaie de plăcintă. 31 sf (Reg; îs) ~te tăiete Tăieței. 32 sf (Reg; lpl; urmat de determinările „cu brânză”, „cu lictar”) Colțunași (1). 33 sf (Reg; lpl) Clătite2 (6). 34 sf (Șîs ~ furajeră) Produs rămas după extragerea uleiului din unele plante oleaginoase, care, prin presare, ia forma unei turte (1) Si: (pop) mălai. 35 sf (îs) ~ de ceară Ceară obținută prin stoarcerea fagurilor (păstrând, după ce se solidifică, forma vasului în care a fost fiartă). 36 sf (Reg) Produs care rămâne după topirea unturii și din care se extrage, prin tescuire, untura rămasă. 37 sf (Reg) Pastă preparată din diverse amestecuri, care se aplică pe corp în scopuri terapeutice Si: cataplasmă. 38 sf (Olt; pan) Discul florii-soarelui Si: pălărie. 39 sf (Bot; reg; îs) ~ta nălbii Fructul de nalbă. 40 sf (Reg; la moară) Târcoală (10). 41 sf (Reg) Piulița de sub fusul crângului (la moară). 42 sf (Reg; lpl) Grămezi din fire de borangic. 43 sf (Rar) Bucată dintr-o materie căreia i s-a dat forma de turtă (1). 44 sf Plantă erbacee ghimpoasă, cu tulpina foarte scurtă, cu frunzele adânc crestate și cu flori alburii, în capitule Si: (reg) ceapa-ciorii, ceapă-ciorească, cioropor, ciortopolog, ciripoi, ciumuhai, ciurul-zânelor, ciurul-zorilor, colacul-babii, găinușă, iarba-ciutei, iarba-lupului, mărul-ciobanului, nevăstuică, pălămidă1, pâinea-babei, punga-babei, sita-zânelor, spinul-cerbului, tătăișă (6), turtă-dulce, turtă-oloagă, turtea1 (10), turtică (5), turtie, turtiță (14), turturea (3) (Carlina acaulis). 45 sf Planta erbacee Carlina vulgaris Si: (reg) turtea1 (11), turtică (6), turturea (4). 46 sf (Pop; îc) ~ta-lupului Semințe foarte toxice ale unui arbore din India (Strychnos nux vomica), din care se extrage stricnină Si: nucă-vomică, (reg) ochiul-corbului. 47 sf (Reg; îae) Dalac (4) (Paris quadrifolia). 48 sf (Reg; îae) Curcubețică (1) (Aristolochia clematitis). 49 sf (îc) ~ta-vacii Ciupercă comestibilă, cu pălărie convexă, galben-roșcată sau brună, acoperită cu o substanță vâscoasă (Boletus luteus). 50 sf (Reg; îc) ~ta-cioarei Punguliță (Thlaspi arvense). 51 sf (Reg; îc) ~ta-Domnului Nalbă-mică (Malva pusilla).

turturoi sm [At: POLIZU / V: (reg) tut~ / Pl: ~ / E: turturea css] (Orn; reg) Turturel (1).

tuspatru ncv [At: CORESI, EV. 1 / V: (îvr) trus~ (S și: trus-patru), tuți-patru / S și: tus-patru / E: tus- + patru] (Pop) Toți patru.

tusșapte ncv [At: N. TEST. (1648) 57v/11 / V: (înv) tușșepte, tuteapte, tuțiepte / S și: tus-șapte / E: tus- + șapte] (Pop; rar) Toți șapte.

tustrei, ~ele ncv [At: VARLAAM, C. 364 / V: (reg) tăstri, toate-trele, trustei, tru-, ~rii, tute-trei / S și: tus-trei / E: tus- + trei] (Pop) Toți trei.

tut2, ~ă [At: SCRIBAN, D. / Pl: tuți, ~e / E: ger Tute] (Reg) 1-2 smf, a (Persoană) slabă de minte Si: prostănac, tont (1-2), (reg) tutălău (1). 3-4 smf, a (Persoană) lipsită de îndemânare Si: nătâng. 5 sf Persoană leneșă. 6 sf Persoană neîngrijită. 7 sf Persoană plină de răutate. 8 sf Persoană care vorbește prea mult. 9 sf Câine leneș. 10 sf Câine slab Si: (pop) javră.

tut, -ă, tuți, -te, adj. – (reg.) Prost, tont (Țiplea, 1906). (Maram.). – Cf. tont (Scriban); din germ. Tute „claxon, trompetă” (MDA).

tut, -ă, adj. – Prost, tont (Țiplea 1906). – Din germ. Tute.

tut, -ă, tuți, -e, adj. (reg.) 1. prost, tont. 2. leneș, prăpădit, rău, murdar.

tut1 sn [At: ALR I, 1458/129 / Pl: ~uri / E: fo] (Reg) Bucium1 (1).

tut adj. m., pl. tuți; f. sg. tu, pl. tute

tut, -ă adj. (cp. cu tont, după fonetizmu sîrbesc și rusesc, care preface pe on în u). Maram. Tont.

TUT, -Ă adj. tont; „mut” (Sr); cf. rus. тyт „dud” (Weig-Flussn.). 1. Tutu Preda (Am 107); -l (Sd XVI); -escu, Lupul, mold., (Sd V 413); -ești s. (Ștef). 2. Tutela fam., (Moț; Cl). 3. Tuta V., act. 4. Tutana și Tulănești ss. 5. Tutelea, I. (Sd XVI). 6. Tutilă Vintilă (AO IV 322). 7. Tutiloi, Anița (AO IV 472). 8. *Tutac > Tutăcesti s. (16 B VI 146). 9. Tutolici, Ilie (Bîr I), v. și Totolici.

tu (persoană, instrument) s. f., pl. tute

tu1 sf [At: NOM. MIN. I, 44 / Pl: ~te / E: fr tute, ger (Fang)tute] 1 Instrument în formă de cilindru, folosit pentru a prinde și a scoate țevile rămase accidental în gaura unei sonde. 2 Vas din material refractar în care se topesc minereurile pentru analiza pe cale uscată.

TU1, tute, s. f. (Regional) Persoană care vorbește vrute și nevrute; prostănac, tont. Cîte tute, cîte mute. Toate au bărbat de frunte. ȘEZ. XXIII 7.

TU2, tute, s. f. Instrument, în formă de cilindru, folosit pentru a prinde și a scoate materialele de formă tubulară rămase în gaura unei sonde.

TU s. f. 1. instrument în formă de cilindru, pentru prinderea țevilor rămase în gaura sondei. 2. vas din material refractar în care se topesc minereurile pentru analiza pe cale uscată. (< fr. tute)

TU2, tute, s. f. Instrument în formă de cilindru, folosit pentru a prinde și scoate țevile rămase accidental în gaura unei sonde. – Din fr. tute.

TU2, tute, s. f. Instrument în formă de cilindru, folosit pentru a prinde și scoate țevile rămase accidental în gaura unei sonde. – Din fr. tute.

TU1, tute, s. f. (Pop.) Persoană care vorbește vrute și nevrute; p. ext. prostănac, tont. – Et. nec.

tu (pop.) s. f., g.-d. art. tutei; pl. tute

tútă f., pl. e (V. tut). Tel. Tureatcă, om prost orĭ ignorant: ce tută!

tu (pop.) s. f., g.-d. art. tutei; pl. tute

tută, tute s. f. (reg.) femeie proastă

TU1, tute, s. f. (Reg.) Persoană care vorbește vrute și nevrute; p. ext. prostănac, tont. – Et. nec.

TU s.f. 1. Instrument în formă de cilindru, folosit pentru prinderea țevilor rămase în gaura sondei. 2. Vas din material refractar în care se topesc minereurile pentru analiza pe cale uscată. [< germ. (Fang)-tute].

tutălău sm [At: REV CRIT. IV, 147 / V: (reg) ~tal~ / Pl: ~ăi / E: tut2 + -ălău] (Trs) 1 Tut2 (1). 2 Surdomut.

TUTELAR, -Ă, tutelari, -e, adj. Privitor la tutelă, care aparține unei tutele, care constituie o tutelă; care ocrotește, protejează. ♦ Care are în subordine o instituție, o organizație (exercitând atribuții de coordonare, de control etc.). – Din fr. tutélaire, lat. tutelaris.

TUTELAR, -Ă, tutelari, -e, adj. Privitor la tutelă, care aparține unei tutele, care constituie o tutelă; care ocrotește, protejează. ♦ Care are în subordine o instituție, organizație (exercitând atribuții de coordonare, de control etc.). – Din fr. tutélaire, lat. tutelaris.

tutelar, ~ă a [At: COSTINESCU / Pl: ~i, ~e / E: fr tutélaire, lat tutelaris] 1 Privitor la tutelă (2). 2 Care aparține unei tutele (3). 3 Care constituie o tutelă (2). 4 Care ocrotește. 5 (Șîs) Organ ~ Organ al administrației de stat sau al organizațiilor obștești care are în subordine o instituție, o organizație (exercitând atribuții de coordonare, de control etc.) sau care are în dependența sa un teritoriu. 6 (Fig) Care constituie o tutelă (4). 7 (Îs) Autoritate ~ă Organ de protecție a persoanelor lipsite de capacitate de exercițiu ori a intereselor celor ce nu se pot apăra singuri.

TUTELĂ, tutele, s. f. 1. Acțiunea de a tutela; ocrotire, protejare; instituție legală avînd drept scop ocrotirea și administrarea intereselor unui minor sau (impropriu) a unei persoane puse sub interdicție (v. curatelă); epitropie. E pur și simplu căzută în mintea copiilor... Cum sosește la oraș, pot cere s-o pun sub tutelă. DUMITRIU, B. F. 151. Împlinind 21 de ani, n-am voit să ies de sub tutela unchiu-meu, fratele mamei. DELAVRANCEA, H. T 56. ◊ Fig. Odată formați artiștii de talent, ei nu mai au nevoie de tutela criticii. GHEREA, ST. CR. III 137. Poezia, ca o tutelă eternă a omenirii, trebuie să-și reformeze cu totul mijloacele sale cele vechi. BOLLIAC, O. 40. ♦ Sarcină pe care o primește sau și-o ia o țară, un grup de țări, o organizație politică internațională etc. de a administra și de a ocroti (pe un anumit termen) un teritoriu, o țară. 2. Drept (abuziv) pe care și-l ia cineva de a ține pe altul sub ascultare, sub dependență; stare de dependență în care se află cineva; stăpînire apăsătoare. De altmintrelea nu era întăia oară cînd se adoptau de un sinod romînesc... tutele străine. IORGA, L. II 58. A fost scrisă de... niște ipocriți și fanatici care, vrînd să ție lumea sub tutela lor, iscodeau feluri de basme ca să o sparie. NEGRUZZI, S. I 235.

TUTELĂ, tutele, s. f. 1. Acțiunea de a tutela; instituție legală având drept scop ocrotirea și administrarea intereselor unui minor sau ale unui alienat sau debil mintal; tutelaj, epitropie. 2. Administrare, control etc. exercitate asupra unei instituții, organizații etc. aflate în subordine, asupra unui teritoriu dependent etc. 3. Sprijin, ocrotire, protecție. – Din fr. tutelle, lat. tutela.

tute s. f., g.-d. art. tutelei; pl. tutele

tute s. f., g.-d. art. tutelei; pl. tutele

TUTELĂ, tutele, s. f. 1. Acțiunea de a tutela; instituție legală având drept scop ocrotirea și administrarea intereselor unui minor sau ale unui alienat sau debil mintal; tutelaj, epitropie. 2. Administrare, control etc. exercitate asupra unei instituții, organizații etc. aflate în subordine, asupra unui teritoriu dependent etc. 3. Sprijin, ocrotire, protecție. – Din fr. tutelle, lat. tutela.

tute s. f., g.-d. art. tutelei; pl. tutele

tutelă (-le), s. f. – Tutorie, curatelă. Fr. tutelle.Der. tutelar, adj., din fr. tutélaire; tutor (var. tutore), s. m., din fr. tuteur, și var. după lat. tutorem; tutoare (var. tuto(a)ră), s. f.

tutelcă sf [At: CADE / V: (reg) totâl~ / Pl: ~Ici / E: ns cf tut1] 1 (Muz; Olt; Mun) Tilincă (1). 2 (Reg; îe) A-și lua ~ca (sau a o lua ~ca) A pleca pe neașteptate. 3 (Reg; îe) A umbla ~ca de colo-colo A face intrigi Si: a unelti. 4 (Reg) Femeie intrigantă. 5 (Mun) Tub la stropitoarea de grădină. 6 (Mun; în legătură cu verbul „a mânca”; îe) A se face ~ A se ghiftui (2).

tute-trei, ~trele ncv vz tustrei

tutoi1 sn [At: PĂCALĂ, M. R. 422 / Pl: ~oaie / E: fo cf tut1] (Trs) 1 Bucium mic făcut din coajă de salcie, mesteacăn sau alun Si: (reg) tuturez (1). 2 Corn din care sună văcarii pentru a scoate vitele la păscut Si: (reg) tuturez (2).

tutu s. n.„Azi le-au luat locul simplitatea, asceza chiar. Celebra «tutu» (fustă încrețită de tul) e acum înlocuită cu maioul colant și salopeta de lucru.” Cont. 8 II 74 p. 12. ◊ „Un «policier» în «tutu» – cum l-au numit cronicarii de specialitate. În imagine – o scenă din spectacolul coregrafic «Le Concours».” R.lit. 23 V 85 p. 22 [pron. tütü] (din. fr. tutu; DEX, DN3; cuvântul este mai vechi în rom.)

tutu s. n. [pron. fr. tütü], art. tutuul; pl. tutuuri

tutu (fr.) [pron. tütü] s. n., art. tutu-ul; pl. tutu-uri

TUTU, tutuuri, s. n. Costum de dans pentru balerine (în dansul clasic), făcut din mai multe fuste suprapuse scurte și transparente. [Pr.: tütü] – Din fr. tutu.

tutu sn [At: DEX / P: tü-tü / E: fr tutu] Costum de dans pentru balerine (în dansul clasic), făcut din mai multe fuste din tul, scurte și încrețite.

TUTU [TÜTÜ] s. n. costum de scenă purtat de dansatoare, de balerine, din mai multe fuste din tul, scurte și încrețite, suprapuse. (< fr. tutu)

TUTU, tutuuri, s. n. Costum de dans pentru balerine (în dansul clasic), făcut din mai multe fuste suprapuse scurte și transparente. [Pr.: tütü] – Din fr. tutu.

tutu (fr.) [pron. fr. tütü] s. n., pl. tutu-uri [pron. tütüuri]

TUTU s.n. Fustă din tul scurtă și încrețită (purtată de dansatoare, de balerine). [Pron. tü-tü. / < fr. tutu].

tutuc2, ~ă a [At: COMAN, GL. / Pl: ~uci, ~uce / E: tut2 + -uc] (Reg) Naiv.

tutufan, ~ă a [At: LEXIC REG. 67 / Pl: ~i, ~e / E: ns cf tut2] (Trs) Prostănac.

tutui2 [At: SCRIBAN, D. / V: (reg) ~tuni / Pzi: ~esc / E: tut2 + -ui] 1-2 vtr (Reg) A (se) zăpăci. 3 vr (Olt; îf tutuni) A se prosti.

tutulan sm [At: H XVII, 8 / Pl: ~i / E: ns cf tut2] (Reg) Câine mare.

tutuluc, ~ă a [At: ALR SN V h 1240/76 / Pl: ~uci, ~uce / E: ns cf tut2] (Reg) Prostănac.

tuturez sn [At: CADE / V: (reg) ~ea sf / Pl: ~e / E: fo cf tut1] (Trs) 1-2 Tutoi1 (1-2).

tuturuz sm [At: LEXIC REG. II, 33 / Pl: ~i / E: ns cf tut2] (Olt) Om prost.

tuț, tuți, s.m. (reg.) duzină; set.

TUȚIE, tuții, s. f. (Înv.) Doză (de medicamente).

TUȚIE, tuții, s. f. (Învechit) Doză. Ia mercur... tuție bună, douăzeci de grăunțe. PISCUPESCU, O. 315.

tuznic, ~ă a [At: GL. OLT. / Pl: ~ici, ~ice / E: ns cf tut2] (Reg) Smintit.

ȚIPLĂ subst. 1. Țiple (Ard; Tut); 2. Țiplea, mold. (Tec II; RI I 224; Isp IV1); frecv. (Mar); – țig. (17 B I 398); Țiplești s. 3. Țiplașcul, Nan (17 B II 422). 4. Țiplic, mold. (Isp IV1); Sur XXII; RI I 225); – vătaf (17 B V 153); -ă, Sava (BAP 197); Țîplica, mold., act. 5. Cf. Țiplitești s. mold. < vb. a țipli (a lipi cu țiplă) fereastra.

țuț [At: ȘEZ. VI, 84 / V: (reg) (Pl: ~e), țoță, țoață sf, țoț (Pl: țoți) sm / Pl: ~uri / E: nct] 1 sn (Reg) Excrescență cărnoasă. 2 sn (Reg; d. arșice; îe) A sta ~ A sta vertical. 3 sn (Reg; îe) A lăsa (pe cineva) ~ A înșela pe cineva în așteptări. 4 sn (Reg; îae) A lăsa pe cineva uluit. 5 sn (Reg; îae) A-i lua cuiva totul, sărăcindu-l. 6 sn (Reg; îe) A rămâne ~ A rămâne foarte mirat. 7 sn (Reg; îae) A rămâne foarte sărac. 8 sn (Reg; îae) A rămâne foarte singur. 9 sfm (Olt; îf țuță, țoță, țoț) Grămadă de strujeni Si: (reg) ciuclă (4), surlă. 10 sf (Olt; îf țoță) Grămadă mare de coceni de porumb. 11 smf (Pop; îf țoț, țoață; csnp) Grămadă. 12 sf (Reg; îf țuță, țoță, țoață) Adăpost mobil (din scânduri, paie, stuf etc.) la câmp. 13 sf (Reg; îaf) Colibă mică, de formă conică, în care se adăpostesc ciobanii.

țuț adv. – Păcălit, tras pe sfoară. Creație expresivă, care se bazează pe ideea de „ascuțit”. Imaginea trebuie să fie aceea de bot, ca în expresia cu buzele umflate, sau a pune cioc „a înșela”. Cf. toate cuvintele cu aceeași consonanță care traduce aceeași idee de „vîrf”, țiglă, țîță, țugu, țurcă.Der. țuță (var. Olt. țoță), s. f. (stog, claie, morman); țuțui(a), vb. ( a face vîrf, a vîrfui; refl., a se cățăra, a se cocoța); țuțui, s. n. (vîrf, pisc), cf. țugui; țuțul, s. n. (Arg., penis); țuțuian, s. m. (muntean, nume care se dă în Munt. transilvănenilor; cioban, țăran; mitocan); țuțuiancă, s. f. (transilvăneancă; un anumit dans popular); țuțuienesc, adj. (transilvan; muntean); țuțura, vb. (Trans., a se lua de ciuf, a se părui); țuțuroi (var. țuțur), s. n. (țurțur; robinet), cf. țurțur; țunțurliu, adj. (încîlcit, mîzgălit).

ȚUȚ, țuță și țuțu (vîrf, moț). 1. Țuții, (Cat gr I); Țuțul (Weig); -ești s.; -ea (Î Div). 2. Țuțea, Ion act.; – Banu munt. (RA I 275). 3. Țuțui (Sd XVI); Țuțuianu, act. < subst. țuțuian „cioban ardelean”. 4. Țuțoiu, St. (Î Div). 5. Cf. Țuțcani s.

țuțu sf [At: SCL 1980, 93 / V: ~urlă (Pl: ~urle), ~u / Pl: ? / E: țuță + -ulă] (Reg) 1 Vârf de deal, de munte. 2 Deal.

țuțuleică sf [At: SCL 1980, 93 / Pl: ~ici / E: țuță + -uleică] (Reg) 1 Teren mai înalt. 2 Ridicătură de pământ.

úret n., pl. e (d. ur, urez). Tut. Urătură.

VASILIE, cel MARE, ierarh gr. Bασίλιος cognomen grec < Bασιλεύς „rege”, lat. Basilius, luat ca nume numai la începutul erei noastre. I. VASILIE forma calendaristică, cultă. 1. – (Dm; Ștef); cu afer: Silie (17 A IV 272). Vasălie, Vaselie, Vasîlie (Mar; Br); Vasalie (Mar, Ard); Văsălie (Mar), scurtat Sălie 1707 (BCI VII 11); diminutive: Văsălică și Văsălucă, Sîlucă (Paș) – II. Vasile forma curentă. 1. Vasil (Rel; Drag); -escu; -ești și -eni ss. 2. Ipoc.: Sile, b.; Sila s. sau < s-t Sila; Sileni s.; Silĭ ar. (Ant Ar). 3. Derivate: a) Vasilaș -că, -cu (Buc); -co (Sd XVI; LM), din care s-ar explica; Lașco, olt. (16 B I 59; Sd XXII) și Lașcu, mold. sau < Mihalașcu; b) Vasil/cea (Dm; 17 A V 135); c) Vasil/ea pren. (Mano 19), de unde avem: Silea (Dm; C Ștef; Ard) și s.; Șilea (Moț); d) Vasil/ică, frecv. act. e) sincopat: Vasilcuță și Cuță, act.; f) Vasilin, scurtat în Silinești s. (Dm); Silinescu; g) Vasiliță, mold. (Sd V 104; BAP II 169); h) Vasiloiu (Ard). 4. Văsale (BCI IV 165). 5. Vasăle, scurtat, Săle, C. (Sur XXI). 6. Vasălța t. (16 A IV 226). 7. Feminine: Vasila (Dm; Ștef; Ard; P3) etc.; Vasilia (Sc); Vasăleia (Ard I 64). Vasilica (17 A IV 517); < Silica (Sc); < Lica, frecv. (Sc) Vasîia (Mar 167); Vasilena (Sucev 175); Vasilina s. (Dm); – f., dobr. (RI XI 206); Văsălina (Sur VIII); Văselina = Veselina, mold., (Sd V 213-4); Vesila (P11 f° 27 verso). III. Din lat. vulg. sanctusVasilius: Sinvăsiĭu și Sînvăziĭ (Șincai II 53). Din lat. vulg.* Vasilius: Văsiiu (Ard II 36); 1. ◊ Vasiiu: Vasiĭu (Ștef); Vasîi, Von (Met 123); Vasii ard, 1633 (Paș); Vasi, Ion (Drag 304); – Gr., olt. (Sd XXII 351), cu – contras în i; Vasai, V., ard.; Vaste (Mar 91); Vasieș (M mar); 2. Văsiia b. (16 A II 5); Văsie (Mar; 16 A II 109); Vasiica f. (Sd XVI 298). 3. Vasăi (Cat. mold II); Văsii, frecv. (Mar; Șchei I; R. Gr); -u (Ard II 36); Văsiu (16 B VI 375; 17 B I 252); cu afer Siĭului, Apa (17 B IV 150); prob. Șiul t.; Văsiia (16 A II 5); Văsie (Mar; 16 A II 109); Văsieni s.; Văsiescu act.; Văsioiu, act. 4. Văsîiu (17 B III 4); Văsăiu, munt., 1644 (Vieri 66); Văslești s. 5. + Vasian; Vâsiian, mold. (Sd XXII); Văsîian (Vr).; Vasăian (Cat mold II). IV. Cu apoc. și schimb, părții finale: Vas (Ard) sau < Vas (lat. Bassus); Vasu (Fag); -l 1556 (Paș); Vas/ea (Ard); -escu (act.); Vaseia (16 A I 598). 2. Vasoc (Mar). 3. Vasucici (16 A II 115). 4. Văsea (16 B III 194); Văsel (Ard I 242); Văsigan, mold. 1630 (BCI IV 165); Văsui (Moț; 17 B II 430); -ul și Văsoaia ss. 5. Prob. cu rotacism Văsiran, C. (Sur VIII). V. Cu sufixe grecești: 1. + -ache: Vasilache; cu afer. Lache formă ce se poate explica și prin < Manole, Anghel, Mihail; Vasilachea (Sd XVI 85.) 2. + -at, plural -ați; Vasilați s.; Văselați s. (Giur 44), cf. gr. Bασιλάτος 3. + -iu: Vasiliu (Tec I); cu afer. Liu, C., (act.). 4. + suf. -iki: Vasilichi; -a f (Puc). VI. Forme de origine slavă: 1. Vasile + suf. -co, -ev, -ov, etc.: Vasilco (Buc); Vasilca b., țig. (16 B II 16); Silea b. (16 B III 362); Vasilcoiu fam.; Vasilcău s.; Vasileva, Vasileu, Vasilou, Vasîlău ss. (Dm); Vasiliuți s. 2. Ucrainene: a) Vasĭa (Ștef); Vasiova s. b) Vasco = Vasca, prenume la boieri mold. din sec. XV (Dm; Ștef); Vasca b. (Mar; C Ștef; Sd XVI); – f. (16 A I 216); c) Vascu, Văscul (Sur XVII); Vescul popa (16 A III 185); d) Vascan (Dm; Ștef); -i s; Văscan (Dm; C Ștef; Sd XVI și XXII; 16 A I 530) -i s.; Vîșcan (Tut 7); e) Vascău (Dm); Văscăuți s.; Văscuțoiul (Tis 317); f) Vascoc (Mar); g) Văscunel (16 A III 282); h) Vescan, act.; i) Vașincă, G. ard. (C Cos II 480). 3. Feminine: Vasilc/a (P1); -ă, olt. (RI VI 263); Vasălca (Tec I); Vasîlcă (Mar; Șez); Vasolca (17 A IV 420); Vasiutca (Dm); Vasutca, sec. XV (Ștef; RI I 48); Vasuta (17 A II 333) etc. VII. Compuse și contaminări. 1. + Chir: Chirvasie; Chirvăsuță (Puc). 2. + Ion: (Va) Silion (Dm; C Ștef; Tec I; 16 A III 33); Sălion (Vit 27); + Ioan: Silioan = Siloan (16 A I 138, 392); Sălioan mon. (RI X 118) Silieoana f. (Grș 10). Formele 1 și 2 se pot explica și din Ghervasie (VII 1), sau din Siluan < Silvan (VII 2). 3. + Iancu: Silianco (16 A IV 232). 4. + Filimon: Silimon, T. (An Pl 125). VIII. Basilius forma latină, dacă s-a reținut de tradiție, ar explica formele: 1. Basu, mold. 2. Basa b. (C. Ștef); m-te în Muscel. 3. Băsa (Mar). 4. Basea (Ț-Rom 77; Dm; C Ștef; 16 B II 75; 17 B II 159). 5. Băsăscul (Dm; Ștef); Băsăști și Băsești, Băseni, Basinți ss. 6. Băsan, Gav., mold. (Sd VI 92); -ul (16 A IV 125); Băseanu (Sd XI). 7. Basea boier sec. XVI (P Gov f° 11) și s., ard.; Basea = Basina (C Bog). 8. Băsica munt. 1821 (E. Vîrtosu, Mărturii... 1941). 9. Basîna b (C Ștef; C Bog). 10. Basoc (Tec I); -u răzeș mold. 1770; Băsoc, N. (Sur XV 268). 11. Băsoi, Onța (Isp V1). 12. Asemănări: Basilca f., țig. (AO X 22); Basoba b. munt. 1639 (RI X 138); Bascu, I., ard (Braș).

VĂTÁF, subst.: Vătășescul (Sd XXII); Vătășoiu, act.; cf. eronat (?) Vătan, St. (Tut 115), pentru vătav.

vĭéspe (vest) și véspie (est) f. (lat. *vĕspis [după apis, albină], cl. vĕspa; it. pv. pg. vespa, fr. guêpe, sp. avispa). Un fel de albină sălbatică ceva maĭ mare și maĭ supțire. Fig. Femeĭe rea: ce vĭespe! Talie de vĭespe, talie foarte fină. – Și veaspă, pl. vespe (Vs. Tut.).

zăgneátă f., pl. ete (rus. za-gnëta, podgnët, surcele de aprins focu, dial. za-gnétĭ, adîncătură de păstrat jaraticu în stînga sobeĭ, d. vsl. gnietiti, a aprinde). Jaratic care se pune la gura unuĭ cuptor astupat ca să păstreze căldura. Surcea de aprins focu. A da o zăgneată, a face să se maĭ frigă saŭ să maĭ clocotească puțin. Fig. (rev. I. Crg. 3, 287). A da pintenĭ, a da paĭele, a îmboldi, a ațîța. – În Cov. (și Trans.) zăgnată, pl. ate (Doĭna, 1, 15), și jegnată; (în Ĭal. jegneată, pl. ete (după vsl. žigati, žešti, a arde. V. jigală); în Tut. zăgnat, pl. urĭ și e; în Trans. și zăcnată și zămnată.

ZĂVÎTEA (16 B I 158); Zăvantie (Tut 93), cf. rus. зaxват „cotropire”.

zborș m. (var. din borș, adică „țepos”). Ghiborț. Pălămidă de baltă. – Și zbóriș și zbórîș (Tut. Fc.).