INDULGÉNȚĂ, (2) indulgențe, s. f. 1. Atitudine îngăduitoare față de greșeli; toleranță, îngăduință, bunătate. 2. Iertare totală sau parțială a păcatelor pe care Biserica catolică o acordă credincioșilor ei în schimbul unei sume de bani; (concr.) document ce conține textul rugăciunilor care trebuie spuse pentru a obține această iertare. – Din fr. indulgence, lat. indulgentia.
Sursa: DEX '98 | Adăugată de valeriu | Greșeală de tipar | Permalink

INTOLERÁNȚĂ, intoleranțe, s. f. 1. Lipsă de toleranță, de îngăduință; neîngăduință, netoleranță. 2. Incapacitate organică de a suporta anumite medicamente. – Din fr. intolérance.
Sursa: DEX '98 | Adăugată de valeriu | Greșeală de tipar | Permalink

ÎNGĂDUÍNȚĂ s. f. 1. Încuviințare, permisiune, voie; indulgență, toleranță, îngăduială, îngăduire. ♦ Înțelegere, bunăvoință reciprocă. 2. (Fam., rar) Păsuire, răgaz. – Îngădui + suf. -ință.
Sursa: DEX '98 | Adăugată de valeriu | Greșeală de tipar | Permalink

TOLERANTÍSM s. n. Atitudine de indulgență, de toleranță (religioasă). – Din fr. tolérantisme.
Sursa: DEX '98 | Adăugată de claudia | Greșeală de tipar | Permalink

TOLERÁNȚĂ, toleranțe, s. f. 1. Faptul de a tolera; îngăduință, indulgență. ♦ Casă de toleranță = stabiliment în care se practică prostituția; bordel. 2. Obișnuință sau dispoziție pe care o are organismul de a suporta anumite medicamente, substanțe, condiții de mediu etc. 3. Abatere admisă de la dimensiunea, greutatea, calitatea etc. prevăzută pentru un anumit produs. ♦ (Tehn.) Diferență dintre dimensiunea maximă și minimă admisă în prelucrarea unui anumit material și valoarea nominală a acestei dimensiuni. – Din fr. tolérance.
Sursa: DEX '98 | Adăugată de claudia | Greșeală de tipar | Permalink

STRÂMT, -Ă, strâmți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care nu este (destul de) larg sau (de) lat; îngust. 2. Care nu este (suficient de) încăpător, în care nu încape mult. 3. Fig. Lipsit de măreție sau de amploare; mărginit, redus, meschin; lipsit de înțelegere, de toleranță, de generozitate; lipsit de orizont. II. S. n. (Pop.; în expr.) A fi la largul tău și la strâmtul altuia, se spune în ironie când cineva își ia libertăți excesive, stingherind pe altul. [Var.: strimt, -ă adj.] – Lat. *strinctus (= strictus).
Sursa: DEX '98 | Adăugată de LauraGellner | Greșeală de tipar | Permalink

Intoleranță ≠ îngăduință, toleranță
Sursa: Antonime | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink

Toleranță ≠ intoleranță
Sursa: Antonime | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink

CÁSĂ s. 1. clădire, construcție, imobil, zidire, (înv.) ziditură. (O ~ modestă.) 2. v. locuință. 3. casa Domnului v. biserică. 4. (FIN.) casă de amanet v. lombard. 5. casă de nebuni v. ospiciu; casă de sănătate = a) v. sanatoriu; b) v. ospiciu. 6. casă de prostituție = bordel, lupanar, casă de toleranță, (înv.) tractir; casă de toleranță v. casă de prostituție. 7. (TIPOGR.) (rar) caște. (~ de litere.) 8. cămin, familie, (rar) menaj. (Are ~ grea.) 9. v. dinastie. 10. v. căsnicie.
Sursa: Sinonime | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink

ÎNGĂDUIÁLĂ s. v. indulgență, îngăduință, îngăduire, toleranță.
Sursa: Sinonime | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink

ÎNGĂDUÍNȚĂ s. 1. v. încuviințare. 2. autorizație, permisiune, voie. (~ de a face ceva.) 3. bunăvoință, înțelegere, mărinimie, milă, (înv. și pop.) milostenie, (înv.) priință, (turcism înv.) musaadea. (A demonstrat multă ~.) 4. v. iertare. 5. indulgență, îngăduire, toleranță, (rar) tolerantism, (pop.) îngăduială, (înv.) răbdare. (Manifestă prea multă ~.)
Sursa: Sinonime | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink

RĂBDÁRE s. v. chin, durere, indulgență, încercare, îngăduință, îngăduire, nădejde, patimă, păs, pătimire, speranță, suferință, toleranță.
Sursa: Sinonime | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink

TOLERANTÍSM s. v. indulgență, îngăduință, îngăduire, toleranță.
Sursa: Sinonime | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink

TOLERÁNȚĂ s. v. îngăduință.
Sursa: Sinonime | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink

TRACTÍR s. v. birt, bordel, casă de prostituție, casă de toleranță, han, lupanar, ospătărie.
Sursa: Sinonime | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink

toleránță s. f., g.-d. art. toleránței; pl. toleránțe
Sursa: Ortografic | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink

INTOLERÁNȚĂ ~e f. 1) Caracter intolerant; lipsă de toleranță; neîngăduință. 2) Atitudine de intolerant. 3) Inaptitudine a organismului de a tolera unele medicamente, alimente. /<fr. intolérance
Sursa: NODEX | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink

ÎNGĂDUÍNȚĂ f. 1) v. A ÎNGĂDUI și A SE ÎNGĂDUI. 2) Caracter îngăduitor; indulgență; toleranță. 3) Atitudine binevoitoare; armonie. 4) Răgaz pentru îndeplinirea unei obligații; amânare. [G.-D. îngăduinței] /a îngădui + suf. ~ință
Sursa: NODEX | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink

ÎNGĂDUITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) (despre persoane) Care îngăduie; caracterizat prin toleranță față de abaterile de la normă; indulgent; iertător; tolerant. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care vădește bunătate; caracterizat prin bunătate; blajin; blând. /a îngădui + suf. ~tor
Sursa: NODEX | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink

LIBERALÍSM n. 1) Curent ideologic și social-politic care promovează inițiativa privată, ce se opune comunismului și dirijismului. 2) fig. Toleranță excesivă. /<fr. libéralisme
Sursa: NODEX | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink

TOLERÁNȚĂ ~e f. 1) Atitudine de om tolerant; îngăduință; indulgență. ~ religioasă. ◊ Casă de ~ bordel; lupanar. 2) Abatere admisă de la greutatea, măsura sau calitatea unei mărfi. 3) Obișnuință a unui organism de a suporta un medicament. /<fr. tolérance
Sursa: NODEX | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink

EURIBIÓNT, -Ă adj. (Biol.; despre organisme; op. stenobiont) Care prezintă o largă toleranță față de variațiile mari ale factorilor de mediu. [Pron. -bi-ont. / < fr. eurybionte, cf. gr. eurys – larg, bios – viață].
Sursa: DN | Adăugată de LauraGellner | Greșeală de tipar | Permalink

CONVIVIALITÁTE s. f. opțiune pentru mese care reunesc mai mulți convivi; (p. ext.) ansamblu de relații de toleranță între persoane sau grupuri aparținând aceleiași societăți. (<fr. convivialité, engl. conviviality)
Sursa: MDN | Adăugată de raduborza | Greșeală de tipar | Permalink

INDULGÉNȚĂ s.f. 1. Atitudine îngăduitoare față de greșeli; toleranță, îngăduință, bunătate. 2. Document dat de papă pentru iertarea păcatelor credincioșilor în schimbul unei sume de bani. [Cf. fr. indulgence, lat. indulgentia].
Sursa: DN | Adăugată de LauraGellner | Greșeală de tipar | Permalink

nesuferínță s.f. (înv.) 1. faptul de a nu putea suferi pe cineva sau ceva; lipsă de simpatie, de toleranță; aversiune. 2. nerăbdare.
Sursa: DAR | Adăugată de blaurb | Greșeală de tipar | Permalink

INTOLERÁNȚĂ s.f. 1. Lipsă de toleranță; neîngăduire. 2. Incapacitate organică de a suporta anumite medicamente. [Cf. fr. intolérance, it. intolleranza].
Sursa: DN | Adăugată de LauraGellner | Greșeală de tipar | Permalink

TOLERANTÍSM s.n. Toleranță, indulgență în materie de religie. [Cf. fr. tolérantisme].
Sursa: DN | Adăugată de LauraGellner | Greșeală de tipar | Permalink

TOLERÁNȚĂ s.f. 1. Faptul de a tolera; îngăduință, indulgență. ♦ Casă de toleranță = bordel, lupanar. 2. Obișnuință sau dispoziție a organismului de a suporta anumite medicamente sau substanțe. 3. Admiterea unei mici abateri de la greutatea, de la măsura, de la calitatea, de la numărul obișnuit al unei mărfi etc. ♦ (Tehn.) Diferența dintre dimensiunea maximă și minimă admisă în prelucrarea unui anumit material și valoarea nominală a acestei dimensiuni. [Cf. fr. tolérance].
Sursa: DN | Adăugată de LauraGellner | Greșeală de tipar | Permalink

alcov, alcovuri s. n. casă de toleranță
Sursa: Argou | Adăugată de blaurb | Greșeală de tipar | Permalink

DISERGÍE s. f. tulburare funcțională. ◊ stare patologică a sugarului prin scăderea toleranței digestive și diminuarea rezistenței față de infecții. (< fr. dyssergie)
Sursa: MDN | Adăugată de raduborza | Greșeală de tipar | Permalink

INDULGÉNȚĂ s. f. 1. atitudine îngăduitoare față de greșeli; toleranță, îngăduință. 2. document dat de papă pentru iertarea păcatelor credincioșilor în schimbul unei sume de bani. (< fr. indulgence, lat. indulgentia)
Sursa: MDN | Adăugată de raduborza | Greșeală de tipar | Permalink

INTOLERÁNȚĂ s. f. 1. lipsă de toleranță. 2. incapacitate organică de a suporta un medicament, un aliment, un grefon etc. (< fr. intolérance)
Sursa: MDN | Adăugată de raduborza | Greșeală de tipar | Permalink

PERMISÍV, -Ă adj. care manifestă o mare toleranță față de comportamentul nonconformist; îngăduitor, tolerant. (< fr. permissif)
Sursa: MDN | Adăugată de raduborza | Greșeală de tipar | Permalink

STENOHALÍN, -Ă adj. (despre organisme acvatice) cu toleranță redusă față de variațiile mari ale salinității apei. (< fr. sténohalin)
Sursa: MDN | Adăugată de raduborza | Greșeală de tipar | Permalink

SUPRADÓZĂ s. f. doză care depășește gradul toleranței organismului; supradozaj. (după fr. surdose)
Sursa: MDN | Adăugată de raduborza | Greșeală de tipar | Permalink

TOLERANTÍSM s. n. sistem al acelora care preconizează toleranța religioasă. (< fr. tolérantisme)
Sursa: MDN | Adăugată de raduborza | Greșeală de tipar | Permalink

TOLERÁNȚĂ s. f. 1. atitudine îngăduitoare; îngăduință, indulgență. ◊ casă de ~ = bordel, lupanar. 2. obișnuință sau dispoziție a organismului de a suporta anumite medicamente sau substanțe. ◊ (biol.) însușire a unor organisme de a trăi, de a se dezvolta în condiții nefavorabile de mediu. 3. admiterea unei mici abateri de la greutatea, măsura, calitatea, de la numărul obișnuit al unei mărfi etc. ◊ (tehn.) diferența dintre dimensiunea maximă și cea minimă admisă în prelucrarea unui anumit material și valoarea prescrisă în norme și standarde a acestei dimensiuni. (< fr. tolérance, germ. Toleranz, lat. tolerantia)
Sursa: MDN | Adăugată de raduborza | Greșeală de tipar | Permalink

îngăduí (îngắdui, îngăduít), vb. – 1. A permite, a lăsa. – 2. A admite, a accepta, a se învoi. – 3. A îndura, a suporta. – 4. A slăbi, a diminua, a domoli. – 5. A ierta, a absolvi, a scuti de (o pedeapsă). – 6. A aștepta, a avea răbdare. – 7. (Refl.) A se înțelege, a se avea bine. Mag. engedni (Cihac, II, 50; Tiktin; DAR; Gáldi, Dict., 93), cf. bg. din Trans. enieduva (Miklosich, Bulg., 121). – Der. îngăduială (var. îngăduință), s. f. (permisiune, voie; concesie; toleranță; cedare; răbdare; păsuire, răgaz); îngăduitor, adj. (tolerant, răbdător); neîngăduitor, adj. (intolerant); neîngăduință, s. f. (intoleranță).
Sursa: DER | Adăugată de blaurb | Greșeală de tipar | Permalink

NETOLERÁNȚĂ s.f. v. INTOLERANȚĂ (1). Lipsă de toleranță, de îngăduință; neîngăduință, netoleranță. [DEX '98]
Sursa: Neoficial | Adăugată de gall | Greșeală de tipar | Permalink

tract (-turi), s. n. – Drum important. Lat. tractum, prin intermediul rus. trakt (Cihac, II, 418). – Der. trata (var. tracta), vb. (a negocia, a dispune; a discuta, a comunica; a se purta, a se comporta; a se supune unui tratament, a numi, a califica; a ospăta, a cinsti), din it. trattare, fr. traiter și var. înv. după lat. tractare; trată, s. f. (cambie), din it. tratta; tratat (var. înv. tractat), s. n., din it. trattato și mai înainte (sec. XVIII) din pol., rus. traktat; tratație, s. f. (ospăț, invitație); tratament, s. n., după fr. traitment; tractir, s. n. (han, birt; bordel, casă de toleranță), din rus. traktir ‹ it. trattoria (Cihac, II, 418; Sanzewitsch 211); tractirgiu, s. m. (hangiu, birtaș), în Mold.; tractament, s. n. (rezoluție, dispoziție; invitație, ospăț), din germ. Traktament (Tiktin), sec. XIX, înv.; tractirui, vb. (a trata, a discuta, a dezbate), înv., din germ. traktieren; maltrata, vb., din fr. maltraiter.
Sursa: DER | Adăugată de blaurb | Greșeală de tipar | Permalink

BAYLE [bel], Pierre (1647-1706), filozof francez. A opus superstițiilor ateismul, iar în numele realismului și toleranței a promovat un protestantism reflexiv. A influențat gîndirea filozofică din sec 18, în special pe enciclopediști („Dicționar istoric și critic”).
Sursa: DE | Adăugată de blaurb | Greșeală de tipar | Permalink

nene s. m. sg. 1. unchi. 2. patron al unei case de toleranță. 3. apelativ adresat unui bărbat mai în vârstă.
Sursa: Argou | Adăugată de blaurb | Greșeală de tipar | Permalink

BURNET [bə:nit], Sir Frank Macfarlane (1899-1985), imunolog australian. Cercetări privind cultivarea virusului gripal pe embrion de găină, toleranța imunologică dobîndită, bolile autoimune. Premiul Nobel pentru medicină și fiziologie (1960), împreună cu P.B. Medawar.
Sursa: DE | Adăugată de blaurb | Greșeală de tipar | Permalink

disonanță, relație succesivă sau (mai ales) simultană de sunete a căror audiție produce o impresie dezagreabilă, de dezechilibru, încordare și care implică „mișcare” în raport cu consonanța*. Determinarea teoretică (implicit acustică) a d. este intim legată de aceea a consonanței, încât tratarea în sine a noțiunii este dictată de necesități în primul rând metodologice. ♦ Din punct de vedere istoric (stilistic), d. impune totuși unele distincții tehnice căci, în fond, nu atât situația consonanței este controversabilă de-a lungul unei succesiuni de stiluri componistice, cât mai ales aceea a d. care a constituit teatrul unor treptate, uneori radicale schimbări de optică. ♦ S-ar putea admite că în mai toate stilurile ce au culminat cu acela al clasicismului* d. au fost considerate secundele* mari și mici, septimele* mari și mici și toate intervalele* mărite și micșorate (deși în anumite situații provocate de enarmonie (2) o secundă mărită poate deveni terță* mică iar o terță micșorată secunda mare etc.). Tratarea d. și principalele ei reguli au fost stabilite încă în cadrul contrapunctului* (în special al celui înflorit), prin pași tipici de secundă care, după situația în care se produc, se numesc: note de pasaj*, broderie*, întârziere*, anticipație* și cambiată*. În linii mari, sub forma notelor străine de acord*, aceiași pași de secundă sunt tipici și pentru armonie (III, 1, 2), ei reprezentând modalitatea rezolvării* d. În afară de aceste accepții de d., în armonie, consonante sunt trisonurile (după teoria funcțională riemanniană numai cele ale T, D și S) dar disonante sunt acordurile formate prin suprapunerea a mai mult de două terțe, situație în care deși componentele acordului (terțele) sunt considerate consonante, rezultanta lor – acordurile de septimă, nonă* etc. – sunt disonante. Tocmai consonanta relativă (imperfectă) a terței creează acest paradox al unui grad în plus în tolerarea d., în timp ce, așa cum remarcă unele tratate (S. Karg-Elert), toleranța este cu un grad mai restrânsă în cazul consonanțelor propriu-zise, încât sunt suficiente numai două cvinte perfecte suprapuse și executate armonic pentru a da naștere unei d. Atonalismul* și dodecafonia* au anulat practic contradicția consonanță-d., „stilurile” acestea putând fi considerate stiluri disonante (consonanța cunoscând o situație de excepție, mult inferioară frecvenței d. în vechile stiluri), ceea ce dovedește, o dată în plus, relativitatea statutului d., inexistența unor criterii precise privind proporțiile „admise” ale unui „amestec” al consonanțelor cu d.
Sursa: DTM | Adăugată de blaurb | Greșeală de tipar | Permalink