(explicație)
307 definiții cuprind toate cuvintele căutate (maxim 200 afișate)  

BAZÍLICĂ, bazilici, s. f. 1. Biserică romano-catolică medievală, în formă de dreptunghi, împărțită în interior în trei părți prin șiruri de coloane; (azi) nume dat unei biserici sau unei catedrale impunătoare. 2. (La romani) Edificiu public cu interiorul împărțit, prin șiruri de coloane, în trei sau în cinci părți. – Din fr. basilique, lat. basilica.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

GREGORIÁN, gregoriene, adj.n. (În sintagmele) Calendar gregorian = calendar întocmit la sfârșitul sec. XVI din ordinul papei Grigore al XIII-lea și adoptat în prezent de toate țările Europei. Cânt gregorian = cânt liturgic folosit în Biserica romano-catolică. [Pr.: -ri-an] – Din fr. grégorien.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink Comentariu: Romano-catolic nu figurează în DEX ! - gall

RECVIÉM, recviemuri, s. n. (În Biserica romano-catolică) Slujbă religioasă pentru pomenirea unei persoane decedate; muzică corală compusă pentru această slujbă. ♦ Compoziție corală cu orchestră, alcătuită din mai multe părți, scrisă pe textul liturgic al misei funebre. [Scris și: requiem.Pr.: -vi-em] – Din lat. requiem [aeternam dona eis], fr. requiem.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CÚRIE1, curii, s. f. 1. Diviziune a tribului la romani. 2. Administrație pontificală a bisericii romano-catolice. – Din lat. curia.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ionel_bufu | Semnalează o greșeală | Permalink

CATÓLIC adj., s. (BIS.) 1. adj. papal, roman, romano-catolic, (rar) latin, (astăzi rar) papist, (înv. și reg., mai ales în Transilv.) papistaș, papistășesc. (Biserica ~.) 2. s. romano-catolic, (rar) latin, (astăzi rar) papist, (înv. și reg., mai ales în Transilv.) papistaș. (Un ~ bigot.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

LATÍN adj., s. v. catolic, romano-catolic.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PAPÍST s., adj. v. catolic, romano-catolic.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PAPISTÁȘ s. adj. v. catolic, romano-catolic.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PAPISTĂȘÉSC adj. v. catolic, papal, roman, romano-catolic.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CÚRIE1 -i f. 1) Subdiviziune religioasă, militară și politică a tribului primitiv la romani. 2) Senatul municipiilor. 3)Administrația pontificală a bisericii romano-catolice. ~ papală. [Sil. -ri-e] /
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INCHIZÍȚIE f. 1) (în sec. XIII-XIX) Instituție a bisericii romano-catolice care judeca pe cei acuzați de erezie sau de nesupunere față de biserică și care este vestită prin sentințele sale de o mare cruzime. 2) fig. Atitudine de inchizitor. /<fr. inquisition, lat. inquisitio, ~onis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink Comentariu: Var. inchizițiune (după definiția din DN) - LauraGellner

MÉSĂ ~e f. rel. 1) Liturghie la catolici. 2) Compoziție muzicală religioasă care se cântă în bisericile romano-catolice la liturghie. /<it. messa, fr. messe, germ. Messe
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INCHIZÍȚIE s.f. Instituție ecleziastică, cu prerogative judiciare și penale, vestită prin sentințele sale de o mare cruzime și instituită de biserica romano-catolică (în sec. XIII-XIX) pentru a stăpâni pe așa-numiții eretici și mai ales pentru a oprima pe cei care se opuneau exploatării feudale și asupririi bisericii. [Gen. -iei, var. inchizițiune s.f. / cf. it. inquisizione, fr. inquisition, lat. inquisitio].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

INERÁNȚĂ s.f. (Liv.) Principiu romano-catolic care susține infailibilitatea textului biblic. [< it. inerranza].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

PROTONOTÁR s.m. (Ist.) Prelat de pe lângă curia romano-catolică, însărcinat să primească actele consistoriilor și ale proceselor de beatificare. ♦ Prim-cancelar și secretar al curiei imperiale; arhicancelar. [Cf. it. protonotario, fr. protonotaire].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

UNIATÍSM s.n. (Bis.) Formulă folosită de biserica romano-catolică, după marea schismă din 1054, pentru reunirea altor biserici cu ea pe baza anumitor concesii dogmatice și a unei autonomii față de Vatican; uniație. [Pron. -ni-a-. / cf. fr. uniatisme, it. uniatismo].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

VULGÁTA s.f. Versiunea latină a Bibliei, adoptată la conciliul din Trent și folosită și azi în biserica romano-catolică; carte care conține această versiune. [< lat. (versio) Vulgata, fr. Vulgate].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

GREGORIÁN adj.n. Cânt gregorian = cânt liturgic al bisericii romano-catolice, reglementat în sec. VII de papa Grigore I; calendar gregorian = calendar întocmit în 1582 din ordinul papei Grigore al XIII-lea. [Pron. -ri-an. / < fr. grégorien].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

MÉSĂ s.f. 1. Liturghie, la catolici. 2. Compoziție polifonică religioasă, care se cântă cu sau fără acompaniament instrumental în bisericile romano-catolice în cadrul liturghiei; misă. [< it. messa, cf. germ. Messe, fr. messe < lat. bis. missa].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

PÁPĂ s.m. Șeful bisericii romano-catolice (și al statului Vatican). [< lat. papa, cf. it. papa < gr. papas – părinte].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

AGGIORNAMÉNTO s. n. politică a bisericii romano-catolice de readaptare a doctrinei tradiționale a catolicismului la cerințele societății contemporane. (< it. aggiornamento)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

BREVIÁR s. n. 1. expunere sumară a unor principii sau probleme privitoare la un anumit domeniu. 2. sumar, cuprins. 3. carte de rugăciuni zilnice ale ritualului în biserica romano-catolică. (< fr. bréviaire, lat. breviarium)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

GREGORIÁN adj. 1. (despre modificări liturgice) introdus de papa Grigore I, în sec. VII. ♦ cânt ~ = cânt liturgic al bisericii romano-catolice, codificat de către papa Grigore I; rit ~ = schimbări introduse în liturghie de papa Grigore I. 2. calendar ~ = calendar întocmit în 1582 din ordinul papei Grigore al XIII-lea. (< fr. grégorien)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

INCHIZÍȚIE s. f. instituție ecleziastică cu prerogative judiciare și penale, vestită prin sentințele sale de o mare cruzime, instituită de biserica romano-catolică pentru lupta împotriva ereticilor. ◊ (fig.) anchetă arbitrară, severă. (< fr. inquisition, lat. inquisitio)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

INERÁNȚĂ s. f. principiu romano-catolic care susține infailibilitatea textului biblic. (< it. inirranza)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

MÍSĂ s. f. compoziție polifonică religioasă care se cântă, cu sau fără acompaniament instrumental, în bisericile romano-catolice în cadrul liturghiei. (< lat. missa)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

PÁPĂ s. m. șeful bisericii romano-catolice (și al statului Vatican). (< lat. papa)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

PROTONOTÁR s. m. prelat de pe lângă curia romano-catolică, care primește actele consistoriilor și ale proceselor de beatificare. ◊ prim-cancelar și secretar al curiei imperiale; arhicancelar. (< it. protonotario, fr. protonotaire)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

UNIATÍSM s. n. formulă în biserica romano-catolică, după marea schismă din 1054, pentru reunirea altor biserici cu ea pe baza anumitor concesii dogmatice și a unei autonomii față de Vatican. (< fr. uniatisme)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

VULGÁTA s. f. versiunea latină a Bibliei, adoptată la conciliul din Trent și folosită și azi în biserica romano-catolică. (< lat. /versio/ Vulgata, fr. Vulgate)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

pápă s. m. – Șeful bisericii romano-catolice. Lat. pappa (sec. XVII). – Der. papistaș, s. m. (catolic), din mag. pápistas (Cihac, II, 520; Gáldi, Dict., 152), cf. ngr. παπιστης, bg. papištaš; papal, adj., din fr. papal; papalitate, s. f., format după fr. papauté; papistăși, vb. refl. (a trece la catolicism); papiștășie, s. f. (catolicism); papistășesc, adj. (catolic).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ALBA, jud. în partea central-vestică a României, pe cursul mijlociu al Mureșului; 6.231 km2 (2,62 la sută din supr. țării); 420.548 mii loc. (1991), din care 55,1 la sută în mediul urban; densitate: 66,4 loc /km2. Reșed.: municipiul Alba Iulia. Orașe: Abrud, Aiud, Blaj, Cîmpeni, Cugir, Ocna Mureș, Sebeș, Zlatna. Comune: 67. Relief accidentat: în V o zonă muntoasă, cu alt. pînă la 1.826 m (M-ții Trascău, ramificațiile estice ale M-țilot Bihor și cele sudice ale Muntelui Mare), în S prelungirile M-ților Cindrel și Șureanu (alt. max. în Vîrful lui Pătru, 2.136 m) și în E și SE o reg. de podiș (Pod. Tîrnavelor și Pod. Secașelor). În lungul văilor, ce fragmentează spațiul montan, se desfășoară cîteva depr. bine individualizate: Abrud, Zlatna, Trascău și Cîmpeni. Climă temperat-continentală variind în funcție de unitățile de relief (mai blîndă în culoarul văii Mureșului și Pod. Tîrnavelor, unde temp. medie anuală este de 9,5ºC și mai aspră în reg. montană, 2ºC). Precipitațiile oscilează între între 600 și 1.000 mm anual. Hidrografia: Mureșul reprezintă pr. colector al apelor de pe întreg terit. jud. (Tîrnava, Sebeș, Arieș, Ampoi etc.). Resurse naturale: min. auro-argentifere (Abrud, Zlatna, Baia de Arieș, Almașu Mare, Roșia Montană), pirite cuprifere (Bucium), cinabru (Izvoru Ampoiului), gaz metan (Cetatea de Baltă, Tăuni), sare (Ocna Mureș), calcare (Abrud, Galda de Sus), marmură (Sohodol), argile, nisipuri, păduri (1/3 din supr. jud.). Economia. Cele mai importante ramuri ind. sînt.: ind. constr. de mașini și a prelucr. metalelor (30,6 la sută din prod. globală, 1989), care produce utilaj minier și agricol, utilaje pentru ind. mat. de constr. (Alba Iulia, Blaj, Cugir), ind. metalurgiei neferoase (Abrud, Zlatna), ind. de expl. și prelucr. a lemnului (Cîmpeni, Aiud, Blaj, Sebeș), chim. (Ocna Mureș, Zlatna), mat. de constr. (Aiud, Alba Iulia, Ocna Mureș, Blaj), faianței și porțelanului (Alba Iulia), hîrtiei (Petrești), conf. și tricotajelor (Cîmpeni, Cugir, Aiud, Sebeș), alim. Produse meșteșugărești specifice zonei M-ților Apuseni: tulnice, ciubere, fluiere, pieptare, diverse țesături cu motive naționale etc. Agricultura are un caracter diversificat. În 1989, structura culturilor de cîmp era dominată de culturile de grîu și secară (37.508 ha) urmate de cele de porumb (31.784 ha), plante de nutreț (22.743 ha), cartofi, sfeclă de zahăr, legume etc. Culturile viticole sînt mai răspîndite în Pod. Tîrnavelor și pe dealurile din jurul orașului Sebeș, fiind renumite podgoriile de la Alba Iulia, Blaj, Crăciunelu de Jos, Jidvei, Aiud, Ighiu ș.a. Pomicultura are condiții optime în zona dealurilor, cele mai importante bazine pomicole aflîndu-se în arealul localităților Șona, Galda de Jos, Cugir, Stremț, Ighiu, Rimetea, Gîrbova ș.a. (pruni, meri, cireși, vișini, nuci etc.). În 1990, sectorul zootehnic cuprindea: 150,8 mii capete bovine, 375,4 mii capete ovine, 143,2 mii capete porcine, 1.843,8 mii capete păsări ș.a. Căi de comunicație (1990): rețeaua feroviară dispune de 315 km din care 148 km electrificate, iar cea rutieră de peste 1.972 km drumuri publice, dintre care 391 km modernizate. Unitățile de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): o universitate, 402 școli generale, 25 licee, 460 biblioteci, 148 cinematografe, muzee, case imemoriale etc. Turism. Frumusețea peisajului, marea diversitate a monumentelor naturii, a celor istorice și arhitectonice, bogăția și varietatea etnografiei și folclorului etc., înscriu această zonă la loc de frunte în patrimoniul turistic al țării. Farmecul deosebit al M-ților Apuseni, cu culmile lor domoale, pe care se risipesc pînă aproape de vîrf așezările omenești, prezența numeroaselor forme carstice (peșterile Pojarul Poliței și Scărișoara, complexul carstic de pe valea Gîrdișoara, Cheile Ordîncușei, Galdei, Runcului ș.a.), masivul de roci bazaltice „Detunatele”, Rîpa Roșie ee lîngă Sebeș, declarate monumente ale naturii, sînt numai cîteva dintre atracțiile jud. La acestea se mai adaugă: calcarele de la Ampoița (rezervație geologică), Ghețarul de la Vîrtop (rezervație speologică), Iezerul Șureanu (rezervație complexă), Pădurea de larice de la Vidolm (rezervație forestieră), precum și valoroase obiective istorice și de arhitectură (Cetatea de loa Alba Iulia, Cîmpia Libertății de la Blaj, Catedrala romano-catolică, clădirea Palatului episcopal și biblioteca Battyáneum din Alba Iulia, Biserica evanghelică din Sebeș etc.). În suita manifestărilor folclorice, un loc deosebit îl ocupă tradiționalul „Tîrg de fete” de pe Muntele Găina, una dintre cele mai ample și origine serbări populare organizate anual în luna iulie. Indicativ auto: AB.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ATANASIE, Anghel (c. 1665-1713, n. Ciugud, jud. Alba), clreric român. Mitropolit ortodox al românilor din Transivania, a acceptat în 1698, unirea cu Biserica romano-catolică în condițiile menținerii vechiului rit și ale egalității în drepturi dintre preoții români și clerul catolic, devenind episcop unit (greco-catolic) al națiunii române din Transilvania și părțile alipite (1701-1713). Din timpul păstorii sale încep românii ardeleni să frecventeze școlile catolice din Transilvania, Viena și Roma.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

BALINT [ba:lint], Lajos (n. 1929, Delnița, jud. Harghita), prelat de naționalitate maghiară. Arhiepiscop romano-catolic de Alba Iulia (din 1991). Preot (hirotonisit în 1957), apoi episcop (1981-1991).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ACOLÍT, acoliți, s. m. 1. Persoană care urmează, care ajută pe cineva (într-o acțiune, într-un domeniu de activitate). ♦ Părtaș la uneltiri și acțiuni criminale. 2. Slujitor din clerul inferior, azi numai în biserica romano-catolică. – Fr. acolyte.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

BIHOR 1. Munții ~, masiv muntos constituind nucleul M-ților Apuseni, situat între obîrșiile văii Lada la N și ale Crișului Alb la S. Este alcătuit din roci cristaline, sedimentare (conglomerate, gresii, marne, calcare) și eruptive. Alt. max.: 1.849 m (vf. Curcubăta Mare). Expl. de bauxită, min. polimetalice, dacite și calcare. Spectaculoase fenomene carstice: peșteri (Scărișoara, Focul Viu, Cetățile Ponorului), avene, cascade, Izbucul și Cheile Galbenei etc. Stațiune climaterică (Stîna de Vale). 2. Jud. în NV României, la granița cu Ungaria, pe cursurile superior și mijlociu ale Crișului Repede și Crișului Negru; 7.535 km2 (3,17% din supr. țării); 660.131 loc. (1991), din care 48,4% în mediul urban; densitate: 85,2 loc./km2. Reșed.: municipiul Oradea. Orașe: Aleșd, Beiuș, Marghita, Nucet, Salonta, Ștei, Valea lui Mihai, Vașcău. Comune: 86. Relief dispus în trepte descrescînde de la E la V, constituit dintr-o zonă muntoasă în E și SE (M-ții Plopiș, Pădurea Craiului, Vlădeasa, Bihor și Codru-Moma), una deluroasă și depresionară în mijloc (Dealurile Vestice, Depr. Beiuș și Vad-Borod) și o reg. de cîmpie în V (compartimentul central al Cîmpiei de Vest: Cîmpiile Crișurilor, Miersigului, Barcăului și Ierului). Extensiunea mare a calcarelor din zona montană a determinat apariția unor pitorești forme carstice reprezentate prin complexul carstic de la Padiș, Cetățile Ponorului, Izbucul Galbenei, peșterile Meziad, Vadu Crișului, Peștera Vîntului (cea mai lungă din țară, 35 km de galerii), Vîrtop ș.a., numeroase doline, uvalasuri, avene, polii, lapiezuri, chei etc. Climă temperat-continentală moderată, cu temp. medii anuale de 11ºC în cîmpie și în părțile joase ale dealurilor piemontane și de 2-7ºC în reg. montană. Precipitații atmosferice variază de la 550 mm anual în cîmpie, la 700-1.000 mm în zona de dealuri și peste 1.200 mm în munți. Vînturi predominante dispre V, NV și SV. Rețeaua hidrografică pr. este reprezentată prin rîurile Barcău, Crișu Repede și Crișu Negru cu variații mari de nivel (8-10 m) și debit (2-29 m3/s), fapt ce a impus realizarea unor lucrări de îndiguire și canalizare (Canalul colector al Crișurilor, 61 km, care leagă Crișu Repede de Crișu Negru între Tărian și Tămașda, Canalul Cermei-Tăuț, Canalul Culișer etc.). Resurse naturale: petrol (Suplacu de Barcău, Chișlaz, Abrămuț), lignit (Bratca, Vărzari, Ip, Voievozi, Tătăruș, Derna, Borumlaca, Cuzap, Cornițel, Budoi ș.a.), bauxită (Zece Hotare, Luncasprie, Vîrciorog, Roșia ș.a.), pirite cuprifere, molibden (Băița), marmură (Vașcău, Băița, Budureasa, Chișcău), calcare compacte (Cărpinet, Chistag, Borz, Șoimi, Remeți, Bratca ș.a.), granodiorit (Budureasa), gresii, argile (Șuncuiuș, Bălnaca); izv. cu ape termale (22-48ºC) uneori mineralizate apar la Oradea, Băile Felix, Băile 1 Mai, Răbăgani, Tămășeu, Chișlaz, Săcueni, Marghita, Balc, Tinca ș.a. Economia: Industria jud. B. produce: energie electrică și termică (termocentralele de la Oradea, Salonta și Voivozi și hidrocentrala de la Aștileu), alumină (Oradea), mașini unelte (mașini de găurit, raboteze, ciocane pneumatice, mașini de filetat etc.), utilaje tehnologice pentru ind. metalurgică, accesorii pentru mijloacele de transport (Oradea, Salonta, Vașcău, Beiuș ), piese de schimb pentru tractoare și mașini agricole, utilaj minier (Stei), diverse produse metalice (Marghita), lacuri, vopsele, coloranți, mase pastice, semipreparate pentru medicamente (Oradea), conf. și tricotaje (Oradea, Marghita, Beiuș, Salonta, Nucet, Vașcău, Aleșd), încălț. (Oradea, Marghita), blănuri (Oradea), mobilă (Oradea, Salonta, Marghita, Beiuș, Stei, Valea lui Mihai), cherestea (Tileagd, Săcueni, Ioaniș), mat. de constr. (ciment, var, cărămidă, prefabricate din beton, azbociment, produse refractare etc.) la Oradea, Aleșd, Chiștag, Ceica, Beiuș, Valea lui Mihai, Aștileu, obiecte din sticlă (Pădurea Neagră), produse alim. (Oradea, Salonta, Beiuș, Tinca, Vașcău, Valea lui Mihai, Diosig, Aleșd ș.a.). Ind. poligrafică (Oradea). Agricultura este variată ca structură, dispunînd de un bogat fond agricol (491.425 ha, 1989), constituit din 299,770 ha terenuri arabile, 177.329 ha pășuni și fînețe naturale, livezi, vii etc. În 1989, supr. arabile erau ocupate cu porumb (89.005 ha), grîu și secară (74.054 ha), plante de nutreț (45.910 ha), cartofi, sfeclă de zahăr, floarea soarelui, legume etc. Producții însemnate de legume se obțin și în serele de la Oradea. Viticultura deține supr. apreciabile (2.458 ha, 1989) în arealul localit. Valea lui Mihai, Diosig, Marghita, Ineu, Tileagd. În 1990, sectorul zootehnic cuprindea 466,1 mii capete ovine, 221,9 mii capete bovine, 348 mii capete porcine, 3.776,7 mii capete păsări. Căile de comunicație feroviare și rutiere de pe terit. jud. B. asigură realizarea unor legături lesnicioase ale României cu celelalte state ale Europei prin punctele de frontieră Borș, Episcopia Bihorului, Salonta, Valea lui Mihai. Prin aeroportul de la Oradea, jud. B. are legături directe cu capitala țării. În 1990, lungimea liniilor de c. f. era de 474 km, iar cea a drumurilor publice de 2.491 km (din care 573 km sînt modernizate). Unități de învățămînt, cultură și artă (1989-1991): 521 școli generale, 23 licee, un institut de învățămînt superior (la Oradea), muzee, 622 biblioteci, 150 cinematografe, teatre etc. Turism. Frumusețea și originalitatea peisajului natural (zone carstice, izbucuri, doline, peșteri, chei, defilee, rezervații geologice și floristice etc.), marea varietate a monumentelor istorice și de arhitectură (Palatul episcopal, în stil baroc, care adăpostește Muzeul Țării Crișurilor, Catedrala romano-catolică din Oradea, Cetatea din Finiș, Turnul Cetății din Salonta, bisericile din lemn din Rieni, Brădet, Copăceni), bogăția elementelor etnografice și folclorice, prezența unor stațiuni balneoclimaterice și climaterice (Băile Felix, Băile 1 Mai, Tinca, Stîna de Vale) etc. determină desfășurarea unui intens turism de sejur și de tranzit. Indicativ auto: BH.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

accentus (cuv. lat.ad cantus „cânt alăturat”) 1. Termen liturgic lat. desemnând cântarea oficiantului (preotului) în cultul romano-catolic, în opoziție cu termenul concetus, „cânt însoțitor”, care desemnează cântarea în unison* a corului sau a soliștilor. 2. Termen generic pentru desemnarea cântărilor greg. cu caracter preponderent de recitare și formulă (1) melodică de încheiere (ex. a) (v. psalmodie), apărut în teoria cântului greg. începând din sec. 16, odată cu termenul opus concentus adoptat ca termen generic pentru desemnarea cântărilor gregoriene cu caracter preponderent melismatic (ex. b). V.: antifon; antifonie; responsorial; introitus; melismă.
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

breviar (‹ lat. breviarium „carte scurtă”), repertoar care cuprinde textele cântărilor ce însoțesc slujbele și rugăciunile zilnice ale ritualului în biserica romano-catolică. Melodiile respectivelor texte sunt cuprinse în antifonar*.
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

caecilianism (‹ numele propriu Sf. Caecilia), mișcare din sec. 19 vizând reforma muzicii în biserica romano-catolică.
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

BEATIFICÁ, beatífic, vb. I. Tranz. (În biserica romano-catolică) A trece o persoană decedată, care a dus o viață evlavioasă, pe prima treaptă a sfințeniei. [Pr.: be-a-] – Fr. béatifier (lat. lit. beatificare).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

gradual (graduale) (‹ lat. gradus „treaptă”) 1. Cânt greg.* în liturghia romano-catolică. Se cântă între epistolă și evanghelie. De tip responsorial* (expr. eliptică de la lat. responsorium graduale), g. alternează refrenul* cântat cu schola* (cantori*) și versul psalmilor* cântat de oficiant; versul a devenit cu timpul tot mai melismatic*. 2. Numele unei cărți bis. ce conține cântările utilizate în celebrarea misei* în bis. romano-catolică. Echiv. aprox. cu anavathmi*.
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

CATOLIC, -Ă (‹ fr., lat.) adj., s. m. și f. 1. Care aparține catolicismului, care este deosebit de eretic sau schismatic. ♦ Biserica c. = a) Biserica universală distinctă de comunitățile creștine locale; b) Biserica creștină din Apus, după separarea din 1054 de Biserica creștină din Răsărit; c) Biserica romano-catolică, după Reformă (sec. 16). 2. S. m. și f. Adept al catolicismului.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

CATOLICISM (‹ it., fr.) s. n. Sistem doctrinar exprimat în teologia latină și tradiția Bisericii romano-catolice. C. se deosebește atît de ortodoxie cît și de protestantism prin: primatul papal, filoque, azima, purgatoriu etc. C. folosește metoda scolastică tomistă introducînd concepte filozofice în formularea dogmelor, care sînt decizii ale unei autorități infailibile în materie de credință (papa) și nu de mărturisire de credință.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

SANCTUS, cântec din misa romano-catolică provenit din liturghia iudaică și cântat în continuare la Praefatio.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

baptistériu, baptisterii s. n. (Mai ales în Bis. romano-catolică) Vas în care se botează copiii la biserică; cristelniță, colimvitră; p. ext. capela în care se află cristelnița, alcătuind adesea o clădire mică alipită de biserică. – Din lat. baptisterium.
Sursa: D.Religios (1994) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

binár, -ă, binari, -e adj., s. f. 1. Adj. Care este compus din două elemente, unități sau părți. 2. S. f. (Pl. și binări) Practică în Bis. romano-catolică de a se oficia două liturghii de către aceeași persoană în aceeași zi, practică condamnată de Bis. ortodoxă. – Din fr. binaire, lat. binarius.
Sursa: D.Religios (1994) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

filióque subst. (Latinism) Dogmă a Bis. romano-catolice, care susține că Duhul Sfânt purcede „de la Tatăl și de la fiul” („qui ex Patre Filioque procedit”); dogmă care a provocat una dintre cele mai înverșunate polemici teologice dintre Orient și Occident și care rămâne o divergență majoră între catolicism și ortodoxie. – Cuv. lat.
Sursa: D.Religios (1994) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

Francisc d’Assisi (pe numele laic Giovanni Bernardone) (1182-1226), teolog și poet italian, fondatorul ordinelor franciscanilor, clariselor și terțiarilor, canonizat de Bis. romano-catolică și sărbătorit la 4 octombrie.
Sursa: D.Religios (1994) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

latín -ă, latini, -e adj. (Și subst.) 1. Din vechiul Latium; p. ext. (după răspândirea limbii din Latium în tot Imperiul roman) roman. 2. Catolic. – Din lat. latinus.
Sursa: D.Religios (1994) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

maroniți s. m. pl. Membri ai unei comunități creștine din Siria și din Liban, întemeiată în sec. 5 de călugărul Maron, care s-a unit în 736 cu Bis. romano-catolică. – Din Maron (n. pr.).
Sursa: D.Religios (1994) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

órdin, ordine s. n. 1. Dispoziție obligatorie, scrisă sau orală, dată de o autoritate sau de un reprezentant al acesteia; poruncă. 2. Ordine călugărești = asociații monahale din Occident, înființate în vederea propagandei religioase și întăririi catolicismului, și anume: ordine mari: augustinieni, benedictini, carmeliți, cartezieni, cistercieni, dominicani, franciscani, iezuiți și premonstrateni; ordine mici: capucini, piariști, trapiști, ursuline ș.a. 3. Ordine religioase de cavaleri = organizații militare în cadrul Bis. romano-catolice, în care monahismul era unit cu cavalerismul pentru a lupta cu armele pentru cauza creștinismului mai întâi în Palestina în timpul cruciadelor, apoi și în Europa (de ex. ioaniții, templierii, teutonii ș.a.). – Din lat. ordo, -inis, fr. ordre.
Sursa: D.Religios (1994) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

părínte, părinți s. m. 1. (La pl.) Tama și mama. ♦ Strămoși, străbuni. 2. Bărbat considerat în raport cu copiii săi; tată. ♦ (Fig.) (Adesea determinat de „sufletesc”, „spiritual”) Îndrumător, călăuzitor. ♦ Titlu onorific purtat de episcopii din Orient în primele secole ale creștinismului. ◊ Părinte apostolic = autor de opere teologice scrise la sfârșitul sec. I și în prima jumătate a sec. 2 d. Hr., care a cunoscut pe apostoli sau a fost discipol apropiat al acestora. ◊ Părinte bisericesc = autor de opere teologice a cărui învățătură reflectă fidel doctrina Bisericii, a dus o viață sfântă, este recunoscut de întreaga Biserică și a trăit până în anul 750 d. Hr., când moare sf. Ioan Damaschin, ultimul părinte bisericesc. Romano-catolicii acordă acest nume și unor scriitori din sec. 9 și 10. Ceilalți autori care au trăit în aceeași perioadă de timp, dar nu îndeplinesc aceste condiții sau îndeplinesc o parte a lor se numesc scriitori bisericești sau scriitori creștini.„Părintele părinților” v. Grigorie de Nissa. ◊ (Reg.) Părinte sufletesc = naș. 3. Fig. Fondator inițiator, întemeietor (al unei mișcări culturale, al unei științe etc.). 4. Fig. (Determinat prin „milostiv”, „ceresc”, „atotțiitor”, „veșnic” etc.) Dumnezeu. ♦ (Determinat prin „sfânt” sau „nostru”, urmat de numele propriu) Întemeietor sau conducător al religiei creștine. 5. Fig. Preot, călugăr. – Din lat. parens, -ntis.
Sursa: D.Religios (1994) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

Toma d’Aquino (1225-1274), călugăr catolic dominican, filozof scolastic, teolog și doctor al Bisericii. Prin opera sa cea mai importantă, Summa theologiae, a realizat o sinteză între aristotelism și gândirea creștină, între religie și știință. A fost canonizat de Bis. romano-catolică, fiind sărbătorit la 7 martie.
Sursa: D.Religios (1994) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

purcédere, purcederi s. f. 1. Acțiunea de a purcede și rezultatul ei. 2. (Bis.) Modul în care Sfântul Duh are existența ipostatică din Tatăl, principiul unității și izvorul comun al dumnezeirii, care naște pe Fiul și purcede pe Duhul, care a constituit, prin adaosul „și de la Fiul” (FIlioque) de către Bis. romano-catolică, una dintre cauzele teologice ale marii schisme din 1054. – Din purcede.
Sursa: D.Religios (1994) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

purgatóriu, purgatorii s. n. (La catolici) Loc de suferință în care sufletele morților cu păcate mai ușoare se purifică înainte de a intra în paradis. Dogma despre purgatoriu, formulată de Bis. romano-catolică la Sinodul de la Florența (1439) și de la Trident (1562), este respinsă de ortodocși și de protestanți. [Var.: purgatór s. n.] – Din lat. purgatorium, it. purgatorio.
Sursa: D.Religios (1994) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

refórmă, reforme s. f. 1. (De obicei urmat de determinări) Schimbare, transformare; modificare a unei stări de lucruri. 2. (Art.) Mișcare religioasă apărută în sec. 15 ca protest al unor episcopi romano-catolici, împotriva abuzurilor papilor, transformată în sec. 16 în mișcare atât religioasă, cât și social-politică prin atitudinea și doctrina celor trei mari reformatori: Martin Luther, Ulrich Zwingli și Jean Calvin, promotorii protestantismului, prin despărțirea totală de Bis. romano-catolică; protestantism; (înv.) reformație. – Din fr. réforme, germ. Reform.
Sursa: D.Religios (1994) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

schísmă, schisme s. f. Sciziune în sânul unei Biserici, refuzul de a se supune conducerii oficiale și adoptarea unor dogme și a unui ritual proprii. ◊ Marea schismă = separarea canonică și întreruperea comuniunii liturgice dintre scaunul de la Roma și cel de la Constantinopol, provocată de bula de excomunicare din 16 iulie 1054 pe care cardinalul Humbert o depune pe altarul bis. Sfânta Sofia în numele papei Leon IX (mort cu trei luni înainte) împotriva patriarhului Mihail Cerularie, care, la rândul său, excomunică delegația papală prezentă la Constantinopol. Aceasta a afectat profund relațiile ulterioare dintre cele două mari părți ale Bis. creștine: Bis. Apusului (Bis. romano-catolică) și Bis. Răsăritului (Bis. Ortodoxă, Patriarhia ecumenică). ♦ Fig. Dezbinare provocată de deosebirea de principii; sciziune. – Din fr. schisme, lat. schisma.
Sursa: D.Religios (1994) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

sinód, sinoade și (rar) sinoduri s. n. Adunare a ierarhilor care constituie forul suprem al Bisericii (sau al unei eparhii) ortodoxe și care se întrunește periodic pentru rezolvarea unor probleme de administrație. ◊ Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române = cea mai înaltă autoritate în Bis. Ortodoxă Română pentru toate problemele spirituale, canonice și administrative. Este alcătuit din patriarh, ca președinte, și din toți mitropoliții, episcopii, episcopii-vicari și arhiereii-vicari în funcțiune, ca membri. ♦ Sobor; (la catolici) conciliu. ◊ Sinod ecumenic = adunare de episcopi din întreaga Bis. creștină înainte de marea schismă din 1054 și care, recunoscute de Bis. ortodoxă, sunt în număr de șapte: Sinodul I de la Niceea (325 d. Hr.), II Constantinopol (381), III Efes (431), IV Calcedon (451), V Constantinopol (553), VI Constantinopol (680) și VII Niceea (787). Bis. romano-catolică a mai ținut ulterior încă 14 sinoade ecumenice, numai cu episcopii săi, ultimul fiind Conciliul II Vatican (1962). – Din gr. sinodos, lat. synodus, fr. synode.
Sursa: D.Religios (1994) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

VATICAN, Cetatea Vaticanului ~ (Stato della Città del Vaticano/Status civitatis Vaticanae), stat în S Europei, în perimetrul Romei (Italia), pe dreapta râului Tibru; 0,44 km2 (cel mai mic stat din lume); reședința papei și centrul mondial al catolicismului. 921 loc. (2005) – statul cu cel mai redus număr de loc. din lume. Limba oficială: italiana; latina este limba Bisericii romano-catolice. Religia: creștină (romano-catolică) 100%. De dimensiuni liliputane (c. 900 m lungime max. și c. 600 m lățime max.) statul V. este amplasat pe colina omonimă (una dintre cele șapte coline ale Romei) cu alt. între 19 m și 75 m. Înconjurat de ziduri, V. dispune de șase intrări, dintre care trei pentru public (inclusiv intrarea în muzeul V. amplasată în zidul de nord). V. cuprinde bazilica San Pietro, piața omonimă, palatele V., muzee, grădini; în afara acestui spațiu Sfântul Scaun dispune de alte 13 edificii în Roma (bazilicile Santa Maria Maggiore, San Giovanni în Laterano, San Paolo’ fuori le Mura, unele palate și vile), palatul de la Castel Gandolfo (reședința estivală a papei) și zona din apropiere de Cesano (în vecinătatea Romei). Climă mediteraneană. Sursele de venit ale statului sunt reprezentate de Instituto per le Opere di Religione (IOR, 1887), de contribuții voluntare, donații și dobânzile investițiilor făcute în străinătate, din comercializarea timbrelor poștale și din turism. V. dispune de un patrimoniu cultural și artistic inestimabil care atrage anual mil. de turiști din întreaga lume. Întregul stat a fost inclus (din 1984) în Patrimoniul cultural universal. Bazilica San Pietro, cel mai mare edificiu religios creștin din lume; „Capela Sixtină”; Palatul Vatican (construit începând cu sec. 15) cuprinde muzeele Pio-Clementino (cu sculpturi antice elene și romane, între care „grupul Laocoon”, „Apolo din Belvedere” și „Atletul”), Chiaromonti (sec. 19). Galeria candelabrelor. Muzeul egiptean, Muzeul etrusc, Muzeul Etnologic, Muzeul istoric; faimoase sunt, de asemenea, Pinacoteca (unde pot fi admirate tablouri de Rafael și alți pictori celebri ai Renașterii italiene și europene), Galeria hărților, Galeria de tapiserii și Biblioteca cu peste 2 mil. volume și o colecție de hărți și manuscrise (65.000 cele mai multe în latină și greacă) unică în lume. – Istoric. V. este astăzi cel mai mic stat suveran al Globului, constituit în 1929 pentru a asigura o bază temporală suveranității spirituale a papei. Episcopul orașului Roma, considerat urmaș al Sf. Apostol Petru, își impune treptat primatul în Italia, apoi asupra episcopilor din Occidentul latin. În 313, Papalitatea dobândește proprietatea domeniului Lateran din Roma, care devine reședința princiară până în 1309. Papa Gelasius I (492-496) afirmă primatul puterii spirituale a papei asupra celei lumești, ceea ce va declanșa, în Ev. med., conflicte între Papalitate și suveranii Sfântului Imp. Roman („lupta pentru învestitură”) sau regii Franței („captivitatea babiloneană”, la Avignon, în 1309-1377). Statul papal ia ființă în sec. 8, când papa obține în stăpânire fostele posesiuni bizantine din Italia centrală, sporite în cursul Ev. med., făcând din Roma centrul politic și spiritual al Bisericii catolice. În Ev. med., statul papal deține un rol important pe eșichierul politic european. Reforma (sec. 16) scoate de sub autoritatea papală terit. ai căror loc. îmbrățișează confesiunea protestantă. Declinul puterii papale continuă și în sec. 17-18. Desființat de către Napoleon I, statul papal (0,44 km2) este restaurat prin hotărârile Congresului de la Viena (1814-1815), dar terit. sale sunt înglobate în statul național italian. În 1870, trupe italiene ocupă Roma, ultimul bastion deținut de Papalitate și o proclamă, la 20 aug. 1870, capitala Italiei. În semn de protest, papa se retrage (1870) în Vatican, pe care nu-l părăsește până în 1929. Legea din 1871 garanta papei suveranitatea și libera exercitare a autorității sale spirituale. Statul V. ia ființă prin Tratatul de la Lateran din 11 febr. 1929 (devenit art. 7 al Constituției italiene din 26 mart. 1947), când statul italian recunoaște V. proprietatea exclusivă și jurisdicția suverană asupra unui cartier din NV Romei. Noua Constituție a Italiei din 22 dec. 1947 reafirmă adeziunea la Concordat (prin care religia catolică devine religie de stat pe terit. italian) și la Tratatul de la Lateran. Conclavul V. îl alege, la 16 oct. 1978, pe cardinalul Karol Wojtyła, arhiepiscop de Cracovia, drept cel de-al 264-lea papă, Ioan Paul II devenind primul papă neitalian de după 1523 și cel mai tânăr di ultimul sec. Personalitatea puternică și dinamică a papei Ioan Paul II marchează din plin istoria Bisericii catolice din ultimele decenii. Noul Concordat dintre V. și Italia, semnat la 18 febr. 1984, îl înlocuiește pe cel din 1929 și consacră abolirea „relațiilor speciale” instaurate prin Tratatul de la Lateran, Biserica catolică și statul italian fiind acum „independente și suverane”, catolicismul încetând a mai fi religia oficială a statului italian, iar predarea religiei în școlile italiene devenind facultativă. În 1993, V. și statul Israel se recunosc reciproc, iar la 15 iun. 1994 stabilesc relații diplomatice. Ioan Paul II se afirmă, în decursul celor 25 de ani de pontificat, ca un factor activ în viața internațională, militând, în cursul vizitelor sale întreprinse în cele 129 de țări ale lumii (multe situate în zone de conflict – Bosnia și Herțegovina, Liban, Cuba, Israel ș.a.), pentru pace și concordie. Vizitând, în mai 1999, România, Ioan Paul II este primul suveran pontif care pășește pe pământul unui stat locuit în majoritate covârșitoare de credincioși ortodocși. La 30 oct. 1999, Biserica catolică și Uniunea Mondială Protestantă semnează, la Augsburg, un document care pune capăt unor dispute vechi de 450 de ani între aceste două confesiuni creștine. În timpul manifestărilor, suveranul pontif a cerut iertare pentru greșelile comise de catolici, în ultimii două mii de ani, împotriva semenilor lor, pentru persecuțiile religioase sau discriminările față de femei. Călătoria lui Ioan Paul II în Grecia (2001) este prima vizită a unui papă după Marea Schismă (1054) care a separat cele două Biserici. Vizitând Siria (2001), Ioan Paul II este primul papă care intră într-o moschee și se roagă ca musulmanii și creștinii să-și ierte reciproc fărădelegile săvârșite unii împotriva altora. La 1 febr. 2001, Ioan Paul II a promulgat noua „Lege fundamentală a statului V.”, Care o înlocuiește pe cea din 1929. După 26 de ani de pontificat, timp în care a vizitat 129 state și s-a întâlnit cu peste 1.300 șefi de stat și guvern căutând să împletească dimensiunea politică cu cea de promovare a valorilor credinței și moralei creștine, se stinge din viață la 2 apr. 2005. La 19 apr. 2005 conclavul cardinalilor reuniți în Capela Sixtină îl alege pe Joseph Ratzinger ca suveran pontif sub numele de Benedict XVI.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

Vulgata, traducerea latină a Bibliei (Vechiul Testament din ebraică, iar Noul Testament din greacă), făcută de Ieronim între anii 390 și 405 și recunoscută oficial de Bis. romano-catolică.
Sursa: D.Religios (1994) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

protopopiát s.n. (rar) Protopopie ◊ Protopopiatul Romano-Catolic București vinde prin licitație publică un autoturism Dacia 1300.” R.l. 8 II 84 p. 4 (din protopopie + -at)
Sursa: DCR2 (1997) | Furnizată de Editura Logos | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

aggiornaménto s.n. 1 (teol.) Politică a Bisericii Romano-Catolice de readaptare a doctrinei tradiționale a catolicismului la condițiile și cerințele omului și societății contemporane. 2 Ext. Adaptare la progres. • / <it. aggiornamento. (DEXI – „Dicționar explicativ ilustrat al limbii române“, Ed. Arc & Gunivas, 2007)
Sursa: Neoficial | Adăugată de CristinaDianaN | Semnalează o greșeală | Permalink Comentariu: Autorii DEXI sunt în special cercetători științifici principali la Institutul de Filologie Română „A. Philippide“ al Academiei Române, Filiala Iași, și cadre didactice de la Universitatea „Al. I. Cuza“, Iași. - CristinaDianaN

KARLOVAC [kárlovats], oraș în Croația, pe râul Kupa, la 48 km SV de Zagreb; 40,7 mii loc. (1991). Nod rutier și feroviar. Hidrocentrală. Ind. chimică a tananților, de prelucr. a lânii și alim. Fortăreață (1579). Catedrală romano-catolică în stil baroc. Fundat în 1579.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

JAN Z ROKYCAN [janzrókitsan] (c. 1390-1471), lider religios din Boemia. Unul dintre conducătorii husiților; din 1432, șef al grupării de stânga. Arhiepiscop al Bisericii husite, l-a sprijinit pe regele Jiři z Podĕbrad în lupta contra Bisericii romano-catolice, care inițiase o cruciadă împotriva husiților (1467-1471).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

RUSCA MONTANĂ, com. în jud. Caraș-Severin; situată în zona culoarului Bistra, la poalele S ale m-ților Poiana Ruscăi, pe râul Rusca, la confl. cu Bistra; 2.162 loc. (2005). Expl. de sulfuri polimetalice și marmură (în satul Ruschița). Instalație de flotare a minereurilor. În satul R.M., atestat documentar în 1803, se află o biserică romano-catolică (1807) și Monumentul turismului (1936). Rezervație naturală.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

HODOȘA, com. în jud. Mureș; 1.469 loc. (1998). Fabrică de cherestea. În satul Hodoșa, menționat documentar în 1332, se află o biserică romano-catolică (sec. 14, cu refaceri din sec. 18), iar în satul Isla, o biserică unitariană (sec. 17).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

TABOR (în ebraică: Har Tavor), deal cu pante abrupte în Israel, în Galileea, la 8 km SE de Nazareth. 588 m alt. Menționat documentar în sec. 13 î. Hr. Potrivit „Noului Testament”, pe acest „munte” a avut loc Schimbarea la Față a lui Iisus Hristos. În 1799, Napoleon I a repurtat aici o victorie asupra turcilor și arabilor. Aici se află o biserică ortodoxă și o mănăstire romano-catolică cu o bazilică construit în sec. 4, distrusă de musulmani în 1263 și reconstruită în 1924. Ruine ale fortificațiilor cruciaților.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

RADU, Dimitrie (Demetriu) (1861-1920, n. Rădești, jud. Alba), cleric român. Preot unit în București și prof. la Seminarul teologic romano-catolic (din 1886). Episcop al Lugojului (din 1896) și al Oradiei (din 1903). S-a preocupat de școlile românești din eparhiile pe care le-a păstorit. Copreședinte al Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia (1 dec. 1918). A murit în urma unui atentat politic de tip terorist în Senat la 8 dec. 1920.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

RECVIÉM (< lat. requiem „odihnă”) s. n. (În cultul romano-catolic) Slujbă religioasă pentru pomenirea morților; muzică corală compusă pentru această slujbă. ♦ Compoziție muzicală pentru soliști, cor și orchestră, alcătuită din mai multe părți, scrisă pe textul liturgic al misei funebre. Cele mai cunoscute r. au fost compuse de Cherubini, Mozart (terminat de elevul său Franz Süssmayr), Verdi (dedicat memoriei poetului Manzoni), monumentalele r. ale lui Berlioz, Fauré, Brahms, Britten.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de nsho_ci | Semnalează o greșeală | Permalink

RACU, com. în jud. Harghita; 1.548 loc. (2005). Situată în depr. Ciuc; pragul de la R., alcătuit din roci mai dure de natură eruptivă, desparte compartimentul Ciucului superior de cel mijlociu. Exploatări de balast. Ruinele unei cetăți dacice fortificate (sec. 1 d. Hr.), biserică romano-catolică (sec. 13), cu zid de incintă, și conacul „Cserei”. Atestat documentar în 1333.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

SÂNZIENI, com. în jud. Covasna, situată în N depr. Târgu Secuiesc, pe râul Cașin (afl. al Râului Negru); 4.636 loc. (2005). Stație de c. f. (în satul S.). Nod rutier. Moară de apă (în satul Valea Seacă). Creșterea ovinelor. În satul S., menționat documentar în 1332, se află o biserică în stil gotic (datând din 1401, cu transformări ulterioare renascentiste, situată în mijlocul unei cetăți cu ziduri înalte de 4 m, întărite cu turnuri circulare), o capelă romano-catolică cu hramul Sf. Maria (1686), o biserică ortodoxă cu hramul Adormirea Maicii Domnului (sec. 18) și casele „Könczey” (1608, reparată în 1829) și „Tamás Elek” (sec. 19). În satul Petriceni, atestat documentar în 1332, există o biserică romano-catolică (1825) și un conac din sec. 19.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ROMANO-CATOLIC v. Catolic.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

REFORMA, mișcare religioasă de la începutul sec. 16 în Germania, răspândită în cea mai mare parte a Europei. Afirmând principiul mântuirii prin credință, ideologii R. au respins rolul decisiv atribuit Bisericii prin „administrarea tainelor”, au declarat „Biblia” singurul izvor al adevărurilor credinței, au combătut abuzurile Bisericii romano-catolice, au cerut secularizarea averilor clerului, au militat pentru introducerea limbilor naționale în serviciile de cult, traducând „Biblia”. Inițiată de M. Luther. Precursori: L. Wycliffe în Anglia (în sec. 14) și J. Hus în Cehia (la începutul sec. 15). În urma R., puterea și autoritatea Bisericii catolice au fost zdruncinate și au apărut bisericile protestante, care vor ajunge să domine N Europei. Data considerată a marca începutul R. este anul 1517, când Martin Luther a afișat cele 95 de teze ale sale pe ușa catedralei din Wittenberg. În Anglia, Henric VIII întemeiază în 1534 Biserica anglicană, rădăcinile acestui gest fiind mai degrabă politice decât religioase, iar motivul invocat fiind refuzul papei de a-i acorsa un divorț suveranului englez. Spania și Italia au rămas rezistente la protestantism, devenind centre așe Contrareformei. V. protestantism.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

SĂCUENI, oraș în jud. Bihor, situst în C. Sălacea-Roșiori, pe râul Ier, la granița cu Ungaria; 11.695 loc. (2005). Nod feroviar (stație în satul S. și haltă de c. f. în satul Cadea). Expl. de petrol (în satul S). Fabrică de mobilă. Centru viticol, pomicol și de creștere a bovinelor. Muzeu cu colecții de arheologie. Stațiune balneoclimaterică (în satul Ciocaia). În arealul satului S. a fost descoperit un tezaur de falere (elemente de podoabă discoidală) din aur datând din Epoca bronzului. În satul S., atestat documentar în 1214, se află o biserică din 1460, azi biserică reformată, o biserică romano-catolică (1711-1768), palatul (sec. 18) și castelul (sec. 19) „Stubenberg”. Rezervația naturală L. Cicoș.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

SĂLACEA, com. în jud. Bihor, situată în C. Sălacea-Roșiori, pe râul Ier; 3.126 loc. (2005). Centru de împletituri din papură. În arealul satului Otomani au fost descoperite (1924-1928 și 1958-1962) vestigiile unor așezări din Epoca bronzului, cu locuințe de suprafață și ceramică abundentă, decorată cu motive spiralate, ghirlande, benzi incizate, rozete etc. (V. și Otomani, cultura). În satul S., atestat documentar în 1163, se află biserica romano-catolică Sf. Maria (1792), iar în satul Otomani, menționat documentar în 1263, există două conace (sec. 18 și 19). Rezervația naturală „Complexul hidrografic Valea Rece”.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ROBU, Ioan (n. 1944, Târgu Secuiesc), arhiepiscop al Bisericii romano-catolice din România. M. de onoare al Acad. (2001). Carieră didactică teologică. Lucrări: „Curs de teologie morală generală”, „Sfinții ne învață”.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

SASKATOON [sæskətu:n], oraș în partea central-sudică a Canadei (Saskatchewan), situat în prerie, pe râul Saskatchewan de Sud, la 241 km NV de Regina; 196,8 mii loc. (2001). Aeroport. Piață agricolă pentru cereale. Expl. de potasiu și uraniu. Rafinărie de petrol. Constr. de mașini agricole. Ind. chimică (îngrășăminte), electronică, a mat. de constr. (ciment), de prelucr. a lemnului, textilă, a ceramicii și alim. (preparate din carne și lapte, făină, bere ș.a.). Morărit. Galerie de artă. Muzeul culturii ucrainene. Conservator; orchestră simfonică. Universitate (1907); catedrala romano-catolică St. Paul; catedrala anglicană St. John. Fundat în 1833 de un grup de coloniști conduși de John Lake, pe locul unei așezări indiene (Nutana), pe calea ferată transcanadiană. Oraș din 1903.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

RIOBAMBA, oraș în partea centrală a Ecuadorului, situat în m-ții Anzi, la 2.782 m alt., pe valea Riobamba, la 177 km S de Quito, la 32 km SE de vulcanul Chimborazo; 124,4 mii loc. (2001); centrul ad-tiv al provinciei Chimborazo. Ind. mat. de constr. (ciment), textilă (covoare), ceramicii, încălțămintei și alim. Piață agricolă. Institut Politehnic (1969). Dioceză romano-catolică (din 1863). Veche așezare inca, lângă care (c. 19 km S de R.), s-au stabilit (în 1534) spanioli întemeind localit. Cajabamba. În 1797, după ce au omorât mulți localnici, spaniolii s-au mutat în zona actuală a orașului, fondând R. La R. s-au desfășurat lucrările unui congres constituțional (1830) care a proclamat existența Republicii Ecuador.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

SĂBĂOANI, com. în jud. Neamț, situată pe interfluviul dintre Siret și Moldova; 11.382 loc. (2005). Stație de c. f. (în satul S.). Nod rutier. Reparații de mașini agricole. În satul S., menționat documentar la 12 mai 1606 într-un act semnat de Ieremia Movilă, au fost descoperite vestigiile unor așezări din epocile bronzului și fierului, din sec. 6-7 și din sec. 14-15. Biserică romano-catolică (sec. 16), în satul S.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

SARAJEVO [saraiévo], cap. Bosniei-Herțegovina, situată în centrul țării, pe râul Miljacka, la poalele m-ților Trebevič și Bjelasnica, la 549 m alt.; 380 mii loc. (2003). Aeroport. Nod feroviar. Ind. metalurgică, a constr. de mașini, chimico-farmaceutică, de prelucr. a lemnului (mobilă) și tutunului, textilă, ceramicii, pielăriei și încălțămintei, porțelanului și alim. (bere, zahăr). Artizanat (obiecte din argint, cupru ș.a.). Piață agricolă pentru cereale, fructe, tutun, animale. Izvoare cu ape minerale sulfuroase. Universitate (1949). Muzeul Mlada Bosna; Muzeu al revoluției; Muzeul național (1888); Muzeu al manuscriselor rare; Galeria de artă. Institut de orientalistică. Bibliotecă Națională (1945); biblioteca Gazi Husrev Beg (1537), cu peste 11.000 de manuscrise islamice. Centru turistic și al sporturilor de iarnă. La S. s-au desfășurat Jocurile Olimpice de iarnă în 1984. Important centru religios musulman, cu peste 800 de moschei din sec. 15-16 (Gazi Husrev Beg sau Geamia Begova, cu un turn cu ceas, 1530-1531, și Ali Pasha, 1560-1561); sediul unei arhiepiscopii romano-catolice și al unei mitropolii ortodoxe; catedrala ortodoxă Sf. Mihail (sec. 16), cu un muzeu de manuscrise rare și icoane vechi. Fortăreața Verh Bosna, menționată documentar în 1415. În Antic. aici a existat o așezare militară romană, iar în sec. 15 s-a dezvoltat o altă așezare în jurul fortificației Verh Bosna, ridicată pe ruinele uneia ce data din 1262. În 1429 a fost ocupată de Imp. Otoman, numind-o Bosna-Sarai (de la care derivă numele actual), care a stăpânit-o până în 1878, când a intrat sub controlul Imp. Habsburgic (1878-1918). Jefuit de unguri în 1480 și incendiat de austrieci în 1697. Aici a fost asasinat, la 28 iun. 1914, arhiducele Franz Ferdinand, moștenitorul tronului Austro-Ungariei și soția sa, de către Gavrilo Princip. În 1918, S. a fost inclis în Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, devenind în 1946 capitala Rep. Bosnia și Herțegovina, din cadrul Iugoslaviei federale, iar în 1992 este proclamat capitala republicii independente Bosnia și Herțegovina. Între 1992 și 1995, S. a suferit mari distrugeri și nenumărate victime omenești în urma războiului civil.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

SAN MARINO, Serenisima Republică ~ (Serenissima Repubblica di San Marino), stat în S Europei, formând o enclavă în NE Pen. Italice; 61,19 km2; 28.8 mii loc. (2005). Limba oficială: italiana. Religia: creștină (romano-catolici 88,7%, penticostali 1,8%) 90,5%, alte religii atei 9,5%. Capitala: San Marino. Unul din ministatele Europei, S. m. are un relief de coline atașat sectorului nordic al munților Apenini, dominat de Monte Titano (739 m alt. max.) cu trei vârfuri calcaroase. Râul Marano se varsă în M. Adriatică la 18 km E, pe teritoriul Italiei. Climă mediteraneană cu temp. ce ajung vara la 30ºC, iarna coborând uneori până la -10ºC. Vegetația naturală forestieră (sub 4%) a fost practic înlocuită de plante de cultură și pajiști secundare. Sectorul serviciilor este dominant (c. 2/3 din populația activă) cu precădere turismul. Sectorul financiar-bancar a luat amploare în ultimele decenii, grație unei legislații liberale. Filatelia și numismatica contribuie și ele semnificativ la veniturile statului. Se cultivă grâu, orz, pomi fructiferi, viță de vie și se cresc mici efective de bovine și porcine. Ind. creată în ultimele decenii, este foarte diversă – confecții, pielărie, cauciuc sintetic, ciment, mobilă, textile, instrumente muzicale, coloranți, cosmetice, aparataj electric – dar cu producții reduse. Mai cunoscute sunt produsele din porțelan obținute la Borgo Maggiore. Întreaga energie necesară este importată din Italia, țară cu care S. m. alcătuiește din 1862, o uniune vamală. Infrastructura rutieră numără 252 km, gradul de motorizare fiind foarte ridicat; lipsesc căile ferate, iar legăturile aeriene externe (pe relația S. m. – Rimini, Italia) sunt mijlocite (în perioada de vară, în plin sezon turistic) de un heliport. Turismul beneficiază și el de poziția geografică de enclavă în terit. Italiei, una din destinațiile majore ale turismului mondial. Principalele zone și obiective: Capitala țării (Palazzo del Governo, Palazzo Valoni) – un adevărat oraș muzeu, cu biserici vechi (Basilica del Santo), fortificații din sec. 10-17, palate, grupuri statuare, muzee (inclusiv unul al autoturismelor de epocă), apoi orașul Borgo Maggiore (biserica San Antimo, palate, Muzeul filatelic și numismatic într-un palat din sec. 16 ș.a.), amenajările sportive (inclusiv un circuit de Formula 1). Moneda: 1 Euro = 100 cent. Balanța comercială este echilibrată. Export: produse electronice, mărci poștale, ceramică fină, articole de pielărie, vinuri, grâu, materiale de construcție, mobilă, lemn ș.a. Import: bunuri manufacturate diverse, produse petroliere, energie electrică, aur ș.a. Principalul partener este Italia (aproape 90% din întregul comerț exterior sanmarinez). – Istoric. Întemeiat ca oraș în anul 301 d. Hr. a devenit în 1263 republică independentă, recunoscută pe plan internațional de Congresul de la Viena (1814-1815). În mart. 1862 s-a instituit de facto protectoratul Italiei asupra rep. S. m. După 1945 S. m. a fost condusă de guverne de coaliție, formate din comuniști și socialiști. În 1971, protectoratul Italiei a încetat, statului S. m. recunoscându-i-se și dreptul de a bate monedă proprie. În 1988, aderă la Consiliul Europei; membru al O.N.U. (2 mart. 1992). La 1 ian. 2002, S. m. a înlocuit lira italiană ca monedă națională cu euro. Organul suprem al puterii este Marele Consiliu General, parlament unicameral ales pe cinci ani; acesta alege, din șase în șase ani, doi căpitani regenți, care sunt șefii statului și guvernului (Congresul Statului). Republică parlamentară. 2. Cap. Republicii San Marino; 4,4 mii loc. (2003, cu suburbiile). Emisiuni de mărci poștale. Monumente: ruinele a trei rânduri de fortificații (sec. 13-16), dominate de trei turnuri. Muzeu. Turism.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

SANKT GALLEN [zankt gálən] (în fr. Saint-Gall; în it. San Gallo) 1. Oraș în NE Elveției, centrul ad-tiv al cantonului cu același nume, situat pe râul Steinach, în apropiere de L. Constanța, la 63 km E de Zürich; 70,4 mii loc. (2003). Nod feroviar. Ind. chimică, textilă (dantele, produse din lână și bumbac), a confecțiilor, sticlăriei și alim. (ciocolată, biscuiți, bere). Constr. de aparate chirurgicale. Broderii. Teatre. Sală de concerte; muzee. Biblioteca „Stifts”, în stil rococo (1758-1767), cu c. 2.000 de manuscrise și numeroase incunabule și cărți vechi; catedrală romano-catolică, în stil baroc (1755-1772). Turism. În anul 612 misionarii celți au întemeiat un schit, pe locul căruia, în c. 720 a fost ridicată o mănăstire benedictină, care, până în sec. 11, a fost cea mai importantă școală de educație din N Alpilor. Orașul actual s-a dezvoltat în jurul acestei mănăstiri, care s-a asociat Confederației helvetice în 1454, când a devenit o abație independentă. Mănăstire inclusă (în 1983) în Patrimoniul cultural universal. În 1803, orașul S.G. a devenit cap. cantonului omonim. Episcopie. romano-catolică. (din 1846). 2. Canton în NE Elveției, cuprinzând și o parte din lacurile Constanța (Konstanz) și Wallen; 2 mii km2; 455,1 mii loc. (2003). Centrul ad-tiv: Sankt Gallen. Creșterea bovinelor. Expl. și prelucr. lemnului. Produse textilă și alim. Pomicultură. Turism.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

SANISLĂU, com. în jud. Satu Mare, situată în C. Carei, la granița cu Ungaria; 3.670 loc. (2005). Stație de c. f. (în satul S.). Viticultură. Pomicultură. Complex avicol. Pe terit. satului Ciumești, atestat documentar în 1306, au fost descoperite (1961-1965) urmele mai multor așezări suprapuse datând din Paleolitic, Neolitic, Epoca bronzului, perioada dacică și din perioada de trecere la feudalism. În arealul satului Berea au fost identificate vestigiile unei așezări dacice (sec. 3-2 î. Hr.) în care s-a găsit ceramică autohtonă, lucrată cu mâna, ceramică, celtică, lucrată la roată (vase mari cu gât înalt, castroane) ș.a., iar în satul S., menționat documentar în 1306, a fost scoasă la iveală o necropolă feudală timpurie (sec. 10-12) cu morminte de cneji români. În satul Ciumești se află o biserică din sec. 15 (azi biserică reformată), în stil gotic, o biserică ortodoxă cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (sec. 18) și o biserică romano-catolică (1856). În arealul com. S. se află o rezervație naturală, reprezentată printr-un sector de câmpie nisipoasă, cu porțiuni depresionare, cu exces de umiditate, cuprinse între șiruri de dune, cu vegetație și fuană caracteristice, între care trifoiștea (Menyanthes trifoliata) și broasca de mlaștină (Rana arvalis). Important loc de popas pentru păsările de apă, migratoare.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

SAN ANTONIO [sæn əntóuniou], oraș în S S.U.A. (Texas), port pe râul San Antonio; 1,1 mil. loc. (2000). Aeroport. Nod feroviar. Expl. și rafinarea petrolului. Constr. de avioane, de echipament pentru foraj și petrolier, de refrigeratoare și de aparate medicale. Ind. siderurgică, electrotehnică, electronică, chimică (îngrășăminte), de prelucr. a lemnului (mobilă), textilă, a confecțiilor, pielăriei și alim. Mare centru turistic și climateric. Cinci baze militare. Patru universități: Saint Mary (1852), Trinity (1869), Our Lady of the Lake (1896) și University of Texas (1973). Institut militar. Târg internațional (1968). Muzeu de artă (1981); Orchestră simfonică; Teatru. 70 de parcuri. Grădină zoologică. Monumente: Catedrala romano-catolică (1873); Turnul Americilor (225 m înălțime) sau Centrul expozițional internațional „Hemis Fair Plaza”, construit în 1968; Palatul guvernatorilor spanioli (sec. 19). La 13 iun. 1691, membrii unei expediții spaniole au descoperit râul San Antonio, pe care au găsit un sat al indienilor, numit Coahuiltecan. La 1 mai 1718, militarii spanioli care mergeau într-o expediție în Mexic și-au stabilit aici o garnizoană (în rândul acestora fiind și misionarii franciscani Antonio de San Buenaventura y Olivares și Martin de Alarcón), numind locul Villa de În 1731 s-au așezat mai multe familii de civili, iar în 1837 așezarea a devenit oraș.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

PORT LOUIS [po:t lúïs], capitala statului Mauritius, situată în NV ins. Mauritius, la poalele vulcanului Peter Both (826 m); 144,3 mii loc. (2000). Pr. centru politic, economic și cultural al țării. Port la Oc. Indian (a fost pr. punct de escală între Europa și Asia până la deschiderea Canalului Suez). Aeroporturile Plaisance și Plaines des Roches. Rafinărie de petrol. Șantier naval. Fabrici de îngrășăminte chimice, de zahăr, țigarete, rom. de prelucr. a cafelei și a aloei. Universitate (1965). Muzeu de istorie naturală (1880); Muzeu de artă. Citadelă (1838); catedrala romano-catolică Saint Louis (sec. 19) și catedrala anglicană Saint James (sec. 19). Fundat în 1735 (ca loc de escală pentru vasele care ocoleau Capul Bunei Speranțe) de guvernatorul francez Mahé de la Bourdonnais, care i-a atribuit numele lui Ludovic al XV-lea (Louis), a devenit (1810) centru ad-tiv al coloniei britanice Mauritius, iar din 1968 capitala statului independent Mauritius.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

OCNA MUREȘ, oraș în jud. Alba, pe valea Mureșului; 15.802 loc. (2003). Expl. de argile bentonitice și de sare. Ind. mat. de constr. (var, prefabricate din beton). Produse sodice și alim. (alcool, panificație, fermentarea și prelucr. tutunului). Stațiune balneoclimaterică de interes local, cu ape minerale clorurate, sodice, de mare concentrație (266 g/l), provenite din lacurile cantonate în vechile saline, folosite pentru tratarea afecțiunilor reumatismale, a celor posttraumatice, neurologice periferice (pareze) și ginecologice. În perimetrul orașului au fost descoperite urmele unei așezări civile romane din sec. 2-3 (o statuie din marmură reprezentând-o pe zeița Hekate și un coif din bronz al unui legionar roman), iar în satul Războieni-Cetate din apropiere au fost identificate vestigiile unui castru roman din sec. 2-3 și ale unei așezări civile romane (opaițe, lei funerari, terra sigillata, statueta unui zeu, un relif cu Lupa capitolina ș.a.). Cunoscută din perioada daco-romană cu numele Salinae, localitatea apare menționată documentar în 1203 cu numele Uioara. Declarat oraș în 1956. În O.M. se află ruinele cetății Uioara (sec. 12) și o biserică romano-catolică (sec. 18). În localit. componentă Uioara de Sus există castelul Teleki (1742, cu unele transformări din 1869), iar în satul Cisteiu de Mureș, atestat documentar în 1320, se află o biserică ortodoxă de lemn cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (sec. 18) și un ansamblu arhitectonic alcătuit dintr-o curie (1796), în stil baroc, un castel în stil neoclasic (sec. 19), hambar (sec. 19) și o capelă romano-catolică (sec. 18), în stil baroc.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ORȚIȘOARA, com. în jud. Timiș, situată în C. Vingăi; 3.885 loc. (2003). Stații de c. f. (în satele O. și Călacea). Nod rutier. Expl. de petrol și gaze naturale (Călacea). Stațiune balneoclimaterică (în satul Călacea). În satul O., menționat documentar în 1318, se află o biserică romano-catolică din sec. 18.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ORȘOVA, municipiu în jud. Mehedinți, situat pe malul lacului de acumulare Porțile de Fier I de pe Dunăre, în zona de vărsare a râului Cerna; 13.828 loc. (2003). Port fluvial. Stație de c. f. Expl. de bentonit, de crom, granit și balast. Șantier naval (nave fluviale, barje ș.a.). Constr. de motoare generatoare și de transformatoare electrice. Ind. de preparare a min. nemetalifere (feldspat, asbest, cuarț, talc), de prelucr. a lemnului textilă (țesătorie de bumbac) și alim. Ca urmare a realizării lacului de acumulare Porțile de Fier I, vechea vatră a orașului a fost inundată, iar populația și unele monumente au fost mutate pe un nou amplasament, respectiv pe terasele Dunării și ale Cernei și pe versantul de S ale m-ților Almăj, unde s-a construit un oraș complet nou (1966-1971), care a înglobat și satele Jupalnic, Tufări și Coramnic. În arealul vechiului oraș (în prezent acoperit de apă) au fost descoperite (1966-1970) urmele așezării romane Dierna. În anii 1371-1372, la O. a fost construită o cetate din piatră, cucerită de turci în 1524 și stăpânită până în 1688 (din 1664, a fost sediul unui sangeacbei). În 1716 a intrat sub autoritate austriacă, în 1768 intrând în componența Graniței Militare Bănățene. După 1 dec. 1918, O. a revenit de jure României, iar la 1 iun. 1919 a intrat de facto sub administrație românească. Declarat oraș în 1923 și municipiu la 18 oct. 2000. Monumente: biserica mănăstirii Sf. Ana, ctitorie din anii 1935-1939 a lui Pamfil Șeicaru; biserica Sf. Nicolae (1746); biserica romano-catolică (1966-1972). Stațiune de cercetări geografice a Universității din București, înființată în 1964 la Eșelnița și strămutată ca urmare a lucrărilor hidroenergetice de la Porțile de Fier.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ODORHEIU SECUIESC, municipiu în jud. Harghita, situat în depr. Odorhei, pe cursul superior al râului Târnava Mare; 37.087 loc. (2003). Stație finală de c. f. Nod rutier. Expl. de balast și de argilă. Turnătorie de fontă. Constr. de instalații frigotehnice, de utilaje și piese de schimb pentru agricultură, de matrițe și piese din fontă pentru ind. chimică. Fabrici de prelucr. lemnului (mobilă, cherestea), confecții, mat. de constr. (cărămizi, țigle, prefabricate din beton) și de produse alim. (preparate din carne și lapte, bere, amidon ș.a.). Filatură de bumbac. Muzeu cu secții de istorie, etnografie, artă și științele naturii, înființat în 1913 pe baza unei colecții din 1872. Izv. cu ape minerale carbogazoase, bicarbonatate, calcice, magneziene folosite ca ape masă și izv. cu ape minerale sulfuroase, clorurate, iodurate, bromurate, sodice, carbogazoase utilizate în tratamentul afecțiunilor cardiovasculare, reumatismale etc. În perioada stăpânirii romane (106-271/275) aici a funcționat un castru roman și o așezare civilă numită Aeropolis. În sec. 13, în această zonă s-au stabilit secui alături de populația autohtonă românească. În 1301 este menționat un castru regal și o așezare românească cu numele Villa Olachalis. În 1480, castrul regal a fost transformat în cetate, iar în 1492 în castel. În 1485, O.S. apare consemnat ca oraș, iar la 17 febr. 1968 este declarat municipiu. În 1593, la O.S. a fost înființată o școală („Gymnasium Regium”) cu predare în limba latină, iar în 1765 una cu predare în limba română. Monumente: castel-cetate (sec. 15, refăcut în mai multe rânduri), cu trei bastioane și fragmente de ziduri de incintă; capela romanică (sec. 13, reconstruită în stil renascentist în a doua jumătate a sec. 16); biserica franciscană (1712-1719), în stilul barocului transilvănean; biserica romano-catolică (1787-1793); biserica reformată (1781); clădirea Primăriei vechi (1896).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

POPOVICI, Gheorghe (1862-1927, n. sat Criciova, jud. Timiș), teolog și istoric român. M. coresp. al Acad. (1909), prof. la Institutul Teologic din Caransebeș. Prototop la Lugoj (din 1887). Intensă activitate politică în cadrul Partidului Național Român; militant pentru unirea Transilvaniei cu România. Lucrări: „Cuvântări bisericești”, „Uniunea românilor din Transilvania cu biserica romano-catolică sub împăratul Leopold I”, „Istoria românilor bănățeni”.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

QUEBEC [engl. kuibek; fr. kebék] 1. Oraș în SE Canadei, centru ad-tiv al prov. cu același nume, situată în extremitatea de S a estuarului fl. Sf. Laurențiu, în zona de confluență cu râul Saint-Charles, la 483 km SSV de G. Sf. Laurențiu; 167,3 mii loc. (1996; 96% din populația orașului este francofonă). Port comercial fluvio-maritim. Nod de comunicații. Șantier naval. Ind. metalurgiei neferoase, constr. de automobile, chimică, a celulozei și hârtiei, de prelucr. a lemnului, a pielăriei și încălțămintei, textilă și alim. Universitatea Catolică Laval (1852); Universitatea Québec (1969); Teatru (1971); orchestră simfonică; Muzeul Québec (1934), cu colecții de pictură și sculptură; Muzeul Civilizației (1988), cu exponate referitoare la cultura și civilizația umană. Citadelă (1820-1831); mănăstirea Ursulinelor (1639); bazilica romano-catolică Notre-Dame-des-Victoires (1647); catedrala anglicană Sf. Treime, în stil clasic englezesc (1804); arhiepiscopia catolică (1844); clădirea Parlamentului provincial (1877); castelul Frontenac, în stil renascentist (1892-1893), construit pe locul fortului Saint-Louis (care data din 1620), în care au locuit guvernatorii provinciei Q.; Poarta Saint-Louis (sec. 18). Grădină zoologică; 45 de parcuri (142 ha); cascada Montmorency (84 m înălțime) situată la 10,5 km de Q., în ins. d’Orleans de pe fl. Sf. Laurențiu. Turism. Zona actuală a Q., a fost vizitată de exploratorul francez Jacques Cartier în cea de-a doua sa călătorie în Canada (1535-1536), ocupând așezarea indienilor irochezi numită Stadacona. Exploratorul francez Samuel de Champlain a fundat orașul Q. la 3 iul. 1608. Stăpânit de britanici în anii 1629-1932 și 1763-1775. Capitala prov. Canada Inferioară (1791-1841), apoi a Canadei de Est (1841-1867) și a prov. Q. (din 1867). La 20 mai 1980, la Q. a avut loc un referendum provincial (organizat de Partidul Québécului/Parti Québécois) în care s-a solicitat populației dacă este de acord sau nu cu schimbarea statutului provinciei Q., respectiv de desprindere de restul Canadei. Conceptul suveranității prov. Q. a fost respins cu 60% din voturi. Un nou referendum având aceleași solicitări a fost respins în 1995. 2. Prov. în E și SE Canadei, cu ieșire largă la G. Hudson și la estuarul fl. Sf. Laurențiu; 1,54 mil. km 2; 7,3 mil. loc. (2001). Centrul ad-tiv: Québec. Expl. de min. de fier, cupru, azbest, titan, zinc, aur și argint. Hidrocentrale. Metalurgia neferoaselor; ind. chimică, a celulozei și hârtiei. Expl. și prelucr. lemnului. Culturi de tutun, grâu, ovăz și sfeclă de zahăr. Creșterea animalelor. Pescuit. Quebec act, statut al provinciei, stabilit de britanici (1774), ce prevedea guvernarea Q. de către un guvernator care își numea un consiliu, libertatea religioasă pentru romano-catolici și folosirea în justiție a codului civil francez.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

PÁPĂ (‹ lat.) s. m. Capul bisericii romano-catolice, vicar al lui Iisus Hristos și urmaș al Sfântului Petru. Din 1359 ale pe viață, întotdeauna din rândul cardinalilor, de un Conciliu al cardinalilor și al statului Vatican. Din 10 oct. 1978, papă la Vatican este Ioan Paul al II-lea (Karol Wojtyła), primul papă neitalian începând din 1523. La invitația patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Teoctist, papa Ioan al II-lea a efectuat o vizită în România (7-9 mai 1999), prima de acest fel într-o țară cu majoritate ortodoxă.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

PERIAM, com. în jud. Timiș, situată în câmpia Mureșului, pe râul Aranca; 6.460 loc. (2003). Nod feroviar. Fabrică de pălării. Morărit și panificație. Aici au fost descoperite vestigiile unei așezări fortificate cu val și șanț din Epoca bronzului. Biserică romano-catolică, în stil baroc (1750-1772).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

RODNA 1. Munții Rodnei, masiv muntos în N Carpaților Orientali, situat între văile râurilor Vișeu și Bistrița Aurie (N și NE), Someșu Mare (E și SE) și Sălăuța (V) și dealurile Năsăudului (S). Extins pe o supr. de c. 1.300 km2, prezintă o creastă principală, orientată E-V, între pasurile Rodna și Șetref, cu o lungime de 52 km și o lățime max. de 25 km, dominată de mai multe vârfuri de peste 2.000 m alt.: Pietrosu Mare (2.303 m, cel mai înalt din Carpații Orientali), Ineu (2.279 m), Rebra (2.221 m), Puzdrele (2.189 m) ș.a. Alcătuit predominant din șisturi și calcare cristaline, intens faliate în N (falia Dragoș Vodă) și în S (falia Rodnei). Marginile cristalinului sunt acoperite, transgresiv, cu gresii, marne, conglomerate și calcare numulitice, străpunse pe alocuri de formațiuni eruptive (andezite, riolite, dacite), care apar în relief sub formă de măguri, mai frecvente pe versantul de S (Măgura Porcului, Măgura Sângeorz, Măgura Mare). Masivul R. are aspectul unui horst asimetric, înalt și cu pereții abrupți în N și mai scund și cu înclinare accentuată spre S. Prezintă un relief puternic fragmentat, cu forme semețe (creste ascuțite, versanți abrupți), niveluri de eroziune etajate, forme structurale, fenomene carstice (peșterile Izvorul Tăușoarelor, Zânelor), pe versantul SV și pe cel N (izbucul Albastru al Izei), văi adânci ș.a. Frecvente urme ale glaciației cuaternare (lacurile glaciare Buhăescu, Lala Mare, Lala Mică, Iezerul Pietrosului ș.a, circuri glaciare etc.). Important nod hidrografic din care izvorăsc râurile Someșu Mare, Vișeu, Iza, Bistrița Aurie, Arieș, Cormaia, Rebra ș.a. Stație meteorologică de altitudine. Acoperit cu păduri de molid și de fag și brad. La peste 1.800 m alt. se află domeniul subalpin cu tufărișuri de jneapăn, pâlcuri de smârdar (Rhododendron myrtifolium) și exemplare rare de zâmbru (Pinus cembra), iar pe culmi pajiști alpine în care sunt dominante Carex curvula, Juncus trifidus și Oreochloa disticha. În cadrul florei M-ților Rodnei se remarcă o specie înrudită cu gușa porumbelului (Silene nivalis), endemit al R., precum și o serie de endemite ale Carpaților Orientali ca de ex. Centaurea carpatica, Silene zawadzkii ș.a. Pe muntele Saca poiană cu narcise. Faună bogată (urși, mistreți, cerbi, râși, jderi, cocoși de munte și de mesteacăn, ieruncă, capră neagră – reintrodusă în rezervația Pietrosu Rodnei ș.a.). Începând din 1973 a fost colonizată cu succes marmota. Incluși în cea mai mare parte în Parcul Național Munții Rodnei, în cadrul căruia se individualizează. Rezervația naturală complexă Pietro Rodnei (900 ha), înființată în 1932 și rezervația Ineu-Lala. Turism. 2. Pas în N Carpaților Oriental, între culmile de E ale m-ților Rodnei și cele de NV ale m-ților Suhard, în zona de izvor a Someșului Mare, la 1.271 m alt., prin care se fac legături rutiere între Moldova și Transilvania. Cunoscut și sub numele de Rotunda. 3. Com. în jud. Bistrița-Năsăud, situată la poalele SSE ale m-ților Bârgău, pe cursul superior al Someșului Mare; 6.354 loc. (2005). Punct terminus de c. f. Expl. de min. cuprifere și min. complexe. Expl. de prelucr. lemnului. Muzeu etnografic. În satul Valea Vinului sunt izv. cu ape minerale carbogazoase, bicarbonatate, calcice. În satul R., atestat documentar în 1235, se află o biserica romano-catolică (sec. 18) și o biserică ortodoxă în stil neobizantin (1825). Ruinele unei mănăstiri dominicane din sec. 13-14.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

SĂVĂDISLA, com. în jud. Cluj, situată în depresiunea cu același nume, la poalele NE ale masivului Muntele Mare și cele de V ale dealurilor Feleacului, pe râul Feneș; 4.427 loc. (2005). Expl. de marmură roșie. Pomicultură. Muzeu cu colecții de artă. În satul S., menționat documentar în 1332, se află un castel (sec. 19), în satul Vlaha, o biserică romano-catolică din sec. 14, cu picturi murale interioare din 1380, în satul Stolna există biserica Sf. Nicolae (1730, cu picturi murale interioare din 1772), iar în satul Finișel biserica de lemn Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (1758, cu picturi pe pereții interiori datând din 1807).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

SÂNANDREI, com. în jud. Timiș, situată în C. Timișului, pe râul Bega Veche; 5.382 loc. (2005). Nod feroviar. Satul S. apare menționat documentar în 1333. În satul Carani, atestat documentar în 1717, se află biserica romano-catolică Înălțarea Sfintei Cruci (1734) și un conac în stil baroc (1733-1734).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

SÂNCRAIU DE MUREȘ, com. în jud. Mureș, situată în lunca și pe terasele de pe dr. râului Mureș, la poalele colinelor Mădărașului; 6.500 loc. (2005). Haltă de c. f. (în satul Nazna). În satul S. de M., menționat documentar în 1293, se află o biserică din sec. 12 (azi biserică reformată), zugrăvită în anul 1900, și o biserică romano-catolică din sec. 14, cu tavan casetat și pictat în sec. 18, iar în satul Nazna, o biserică ortodoxă, construită în anii 1991-1993.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

SÂNCRĂIENI,com. în jud. Harghita, situată în depr. Ciuc, la poalele m-ților Harghita și cele SV ale m-ților Ciuc, pe cursul superior al râului Olt; 2.560 loc. (2005). Stație de c. f. (în satul S.). Nod rutier. Expl. de andezit și de balast. Prelucr. lemnului (cherestea, butoaie, doage). Stație de îmbuteliere a apelor minerale. Muzeu etnografic (în satul S.). Izvoare cu ape minerale carbogazoase, bicarbonatate, calcice, magneziene, feruginoase, hipotone. În arealul satului S. au fost descoperite vestigiile unei așezări dacice (sec. 3 î.hr.) și un tezaur dacic din argint (sec. 1 î. Hr.), alcătuit din două vase semisferice, 12 cupe de diferite forme, două brățări masive, o fibulă, monede etc. În satul S., menționat documentar în 1566, se află două biserici romano-catolice, cu ziduri de incintă, una datând din sec. 15 (cu unele refaceri din sec. 17) și alta din sec. 18. Bisericile romano-catolice, în satele Misentea (1247, fortificată în 1330) și Liceleni (sec. 15). În arealul com. S., se află mlaștina Borsaroș și tinovul Luci (6.000 m2), declarate rezervații botanice. Tinovul Luci este împădurit (cu pin silvestru), și adăpostește o serie de relicte glaciare, printre care se remarcă mesteacănul pitic (Betula nana).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

SÂNDOMINIC, com. în jud. Harghita, situată în N depr. Ciuc, la poalele NV ale m-ților Ciuc, în zona de confl. a râurilor Lunca Mare și Sedloca cu Oltul; 6.441 loc. (2005). Puct de acces spre rezervația Hășmașu Mare-Piatra Singuratică-Hășmașu Negru. Expl. de dolomit și marmură. Fabrică de cherestea. Muzeu de istorie și etnografie. În satul S., atestat documentar în 1567, se află o biserică romano-catolică (sec. 13), cu zid de incintă realizat în 1813, și o biserică de lemn de la începutul sec. 19.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

SÂNMARTIN 1. Com. în jud. Bihor, situată în zona de contact a C. Miersingului cu dealurile Pădurii Craiului, pe râul Hidișel; 7.998 loc. (2005). Halte de c. f. (în satul S. și în stațiunea Băile Felix). În arealul com. S. se află stațiunile balneoclimaterice Băile Felix și Băile 1 Mai. În satul S., menționat documentar în perioada 1291-1294, se află un castel (sec. 18), iar în satul Haieu, atestat documentar în 1249, o biserică-hală, cu hramul Nașterea Maicii Domnului datând din sec. 14, cu modificări din 1857 și restaurată în 1977, cu elemente gotice și romanice. Rezervație naturală (lacul și pârâul Pețea). Punct fosilifer (dealul Șomleu, în satul Betfia) cu resturi de reptile, păsări și numeroase mamifere din Pleistocenul mediu. 2. Com. în jud. Harghita, situată în SE depr. Ciuc, la poalele SV ale m-ților Ciuc; 2.459 loc. (2005). Nod rutier. Izvoare minerale carbogazoase. În satul S., menționat documentar în 1333, se află o capelă romano-catolică (1564), o cetate țărănească cu o capelă (1658), o biserică romano-catolică (1749-1802) și o casă din lemn (1827). În satul Lăzărești, atestat documentar în 1365, există biserica Sf. Nicolae (sec. 17) și o biserică romano-catolică din sec. 14, cu zid de incintă din 1720.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

SÂNPAUL 1. Com. în jud. Cluj, situată în zona dealurilor Clujului, pe râul Valea Mare; 2.623 loc. (2005). În satul S., menționat documentar în 1295, se află biserica de lemn Sf. Treime (1722, cu picturi interioare din 1788), în satele Sumurduce și Șardu câte o biserică de lemn cu același hram – Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, datând din 1715 și, respectiv, 1752, iar în satul Berindu, biserica de lemn Înălțarea Domnului (1752, pictată în 1841). 2. Com. în jud. Mureș, situată pe râul Mureș, la poalele colinelor Mădărașului și ale dealurilor Târnăvenilor; 4.104 loc. (2005). Halte de c. f. (în satele S. și Chirileu). Balastieră. Moară de cereale. Fermă legumicolă. În satul S., menționat documentar în 1332, se află o biserică romano-catolică (sec. 14, cu unele refaceri din sec. 18), capela „Haller” (1745-1760) și un castel din sec. 13, stăpânit de-a lungul timpului de diferite familii nobiliare (la începutul sec. 17 a întrat în posesia familiei Haller, care l-a renovat în 1610 și l-a stăpânit până în 1674). Biserica de lemn Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril (sec. 18), în satul Sânmărghita.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

SÂNSIMON, com. în jud. Harghita, situată în depr. Ciuc, la poalele SE ale m-ților Harghita, pe cursul superior al râului Olt; 3.496 loc. (2005). Stație de c. f. (în satul S.). Expl. de balast. Fabrici de cherestea, spirt, amidon, glucoză și dextrină. Creșterea bovinelor. În satul S., menționat documentar în 1333, se află o biserică romano-catolică (1564) și un conac (începutul sec. 19), iar în satul Cetățuia, atestat documentar în 1567, o biserică romano-catolică (sec. 14) cu zid de incintă din sec. 18.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

SÂNTANDREI, com. în jud. Bihor, situată în zona de contact a C. Miersingului cu C. Barcăului, pe Crișu Repede; 3.815 loc. (2005). Creșterea porcinelor (în satul Palota). În satul S., atestat documentar în perioada 1291-1294, se află biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (1782), îiar în satul Palota, menționat documentar în 1214, o biserică romano-catolică cu hramul Sf. Anton de Padova (1825).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

SÂNTIMBRU 1. Com. în jud. Alba, situată în lunca și pe terasele Mureșului; 2.866 loc. (2005). Stație (în satul S.) și haltă de c. f. (în satul Coșlariu). Expl. de balast. În satul S., menționat documentar în 1238, se află o biserică din sec. 13 (azi reformată), distrusă în 1442, în timpul unei bătălii cu turcii și reconstruită ulterior prin grija lui Iancu de Hunedoara. Păstrează picturi murale interioare din sec. 15. 2. Com. în jud. Harghita; 2.034 loc. (2005). Situată la poalele SE ale m-ților Harghita, atestată documentar din 1567. Stațiune balneară (în satul Sântimbru-Băi) c uape sulfuroase. Expl. de cinabru. Moară de apă și joagăr (1878). Biserică romano-catolică (1777) cu altar poliptic și o capelă din sec. 15. Conacul „Hentar” (sec. 18), în stil baroc. Mlaștina Bűdos, alimentată de izvoare minerale.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

SOLONȚ, com. în jud. Bacău, situată în NV depr. Tazlău, la poalele SE ale m-ților Goșmanu, pe râul Solonț; 3.921 loc. (2005). Expl. de petrol și sare gemă. Izvoare cu ape sărate și sulfuroase. În satul S. se află o biserică romano-catolică (sec. 17), o biserică ortodoxă cu zid (1767, restaurată în 1790) și una de lemn (c. 1808), iar în satul Cucuieți există biserica Sfinții Voievozi (1749, restaurată în 1808).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

LĂZAREA, com. în jud. Harghita, situată în Depr. Giurgeu, la 800 m alt., pe pârâul omonim; 3.641 loc. (2000). Haltă de c. f. (în satul L.). Nod rutier. Expl. de calcar cristalin (marmură inferioară). Tabără estivală de creație modernă (sculptură și pictură), din 1974, cu participare internațională. În satul L., menționat documentar în 1566, se află un castel medieval, în stil renascentist, construit în etape (corpul vechi datează din 1532, iar restul clădirilor au fost adăugate în 1598, 1631-1632) și restaurat la mijlocul anilor '70 ai sec. 20. Muzeu de arte plastice, biserică romano-catolică fortificată (1235, zidul de incintă realizat în sec. 18), mănăstire franciscană în stil baroc (1669-1752) și capela Sf. Anton (1558), în satul L.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

MADISON [mædisən] 1. James M. (1751-1836), om politic american. Unul dintre autorii Constituției S.U.A. (1787). Întemeietor, împreună cu Th. Jefferson, al Partidului Democrat Republican (1794). Secretar de stat (1801-1809). Președinte al S.U.A. (1809-1817). În timpul mandatului său, S.U.A. a fost implicată în războiul cu Marea Britanie (1812-1814). 2. Oraș în N S.U.A., centru ad-tiv al statului Wisconsin; 197,6 mii loc. (1996). Nod feroviar. Aeroport. Constr. de mașini agricole, automobile, mașini-unelte și aparate medicale; produse chimice și alim. Piață agricolă. Universitate (1849). Biserica romano-catolică Sf. Raphael (1854), sinagogă (1858), capitoliu (1906-1917).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

MADRAS 1. Vechea denumire a statului Tamil Nadu. 2. Oraș în SE Indiei, centru ad-tiv al statului Tamil Nadu, port pe coasta Coromandel; 3,8 mil. loc. (1991). Nod de comunicații. Aeroportul Meenambakka, situat la 16 km SV de oraș. Ind. textilă (bumbac), chimică (acid sulfuric), de prelucr. a metalelor, constr. de vagoane, motociclete și biciclete, montaje de automobile, produse alim., articole de piele, tipografii. Studiouri cinematografice. Centru cultural. Universitate (1857). Institut tehnic. Observator astronomic. Teatre. Parc (39 ha, înființat în 1859). Muzeu (fondat în 1854). Monumente: templele Kapaliswarar și Parathasarathy (sec. 8); fortul St. George (1639); catedralele romano-catolice San Thomé (1504-1557, construită de portughezi), St. George (1816); St. Andrew (1821), biserica St. Mary (1680); sala de sport Victoria (1883-1888). Compania Engleză a Indiilor Orientale a fundat, în 1639, pe locul unei așezări pescărești autohtone (Madraspatam) și un mic comptoar portughez (1504) și un fort și o factorie.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

LIPOVA 1. Dealurile sau Podișul Lipovei, complex de dealuri cu aspect piemontan, situat în N Banatului, între bega (la S) și Mureș (la N), extins pe c. 80 km lungime (E-V) și c. 20 km lățime max. Este parte componentă a Dealurilor Vestice (respectiv Dealurile bănățene), fiind formate din interfluvii largi, cu înclinare ușoară către V, alcătuite predominant din marne, argile, pietrișuri și nisipuri, cu intercalații de gresii și șisturi argiloase. Alt. medie: 200-250 m alt.; alt. max.: 493 m (Dealul Fragulea). Acoperite de păduri. Climă moderată, cu ușoare influențe mediteraneene. Pomicultură și viticultură. 2. Oraș în jud. Arad, pe Mureș; 11.483 loc. (2000). Stație de c. f. Nod rutier. Expl. de balast și granit (Radna). Fabrică de strunguri și de vagoane de cale ferată. Prelucr. lemnului; conf., încălțăminte, mat. de constr. Îmbuteliere de ape minerale. Centru viticol și pomicol. Stațiune de cercetare și producție pomicolă. Muzeu de istorie, etnografie și artă medievală (inaugurat în 1952). Stațiune balneoclimaterică cu izv. de ape minerale carbogazoase, feruginoase, bicarbonatate, calcice, sodice, magneziene, slab radioactive indicate în tratarea bolilor cardiovasculare, a celor hepato-biliare ș.a. Localitatea apare menționată documentar în 1245, iar în 1440 devine oraș. Biserica având hramul Adormirea Maicii Domnului a fost construită în trei etape: în 1338 au fost realizate nava și pronaosul, în 1797 s-a ridicat turla, iar în 1928 s-au adăugat galeriile interioare (pictată în 1500 și 1732-1735); bazarul turcesc „Sub Dughene” (sec. 17); castel (sec. 19) în stil baroc. În localit. componentă Șoimoș se află ruinele unei cetăți medievale (sec. 13) și biserica Buna-Vestire (1792), iar în localit. componentă Radna există mănăstirea romano-catolică Sfânta Maria, întemeiată în 1551 de călugării franciscani, cu biserică zidită în anii 1756-1782 și pictată în 1902. 3. Com. în jud. Bacău; 2.608 loc. (2000). Satul L. apare menționat documentar în 1531.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

SAINT GEORGE'S [sənt dʒó:dʒi:z], cap. statului Grenada, situată în SV ins. Grenada (Antilele Mici), pe țărmul G. Grand Anse al M. Caraibilor; 3,9 mii loc. (2001). Aeroportul Pearls. Port comercial. Ind. alim. (zahăr, rom, țigarete); produse din hârtie. Stațiune balneoclimaterică. Universitate (1956), Institut de medicină (1976). Biserici: romano-catolică, anglicană și prezbiteriană. Palatul guvernului. Fort. Turism. Fundat de francezi în 1650 și ocupat de englezi în 1783. Între 1885 și 1958 cap. fostei colonii britanice Insulele de Sub Vânt. Din 7 febr. 1974, capitala statului Grenada.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

SAINT JOHN'S [sənt dʒónz] 1. Capitala statului Antigua și Barbuda, situată în NV ins. Antigua (Antilele Mici), pe țărmul G. Royal Cove; 28 mii loc. (2003). Port comercial (zahăr, bumbac, lemn ș.a.) și de pescuit la M. Caraibilor. Aeroportul Vere Bird. Ind. de prelucr. a produselor agricole. Stațiune balneară. Turism. Grădină botanică. Edificii în stil colonial (catedrala anglicană, palatul guvernului) din sec. 18-19. Orașul a fost întemeiat de englezi în 1632. 2. Oraș în E Canadei, centrul ad-tiv al provinciei Newfoundland (din 1949), situat în ENE pen. Avalon din SE ins. Newfoundland; 99,1 mii loc. (2001). Port la Oc. Atlantic. Aeroport. Punct terminus al căii ferate transcanadiene. Constr. și reparații navale. Ind. chimică, textilă, de prelucr. a lemnului, hârtiei și alim. (conserve de pește, untură de pește ș.a.). Bază a flotei canadiene de pescuit din Oc. Atlantic. Universitate (1949). Muzeu naval; muzee de istorie și de artă. Centru de studii oceanografice. Catedrala romano-catolică Sf. Ioan Botezătorul (sec. 19) și catedrala anglicană, în stil gotic (sec. 19); biserică de lemn (1836). Primărie (1970); Turnul „Cabot” (1897), construit cu prilejul comemorării a 400 de ani de la descoperirea acestei zone de către John Cabot. Locul pe care se află actualul oraș a fost descoperit de navigatorul englez John Cabot, la 24 iun. 1497, atribuindu-i numele Saint John's, fiindcă în acea zi se sărbătoarea ziua de naștere a lui Ioan Botezătorul. În 1540 era o mică așezare pescărească, cu c. 20 de case, iar în 1583, Sir Humphrey Gilbert a declarat-o posesiune engleză. Preluată de olandezi (1665), francezi (1696. 1708 și 1762) și apoi de englezi. Localitatea a fost distrusă în mare parte de numeroase incendii (1816, 1817, 1819, 1846, 1892). În 1979 au fost descoperite zăcăminte de petrol în Oc. Atlantic, la 322 km E de S.J., acesta devenind un important centru al activității de prelucr. a petrolului. În 1901, inventatorul italian Giuglielmo Marconi a stabilit cu acest oraș prima legătură radiotelegrafică transatlantică între Poldhu (M. Britanie) și S.J.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

SAINT LOUIS [sent lúis], oraș în partea central estică a S.U.A. (Missouri), situat pe dr. fl. Mississippi, la 16 km aval de confl. acestuia cu Missouri; 348,1 mii loc. (2000). Port fluvial. Aeroport. Mare nod feroviar (25 de linii de c. f.). Șantier naval. Constr. aeronautice (avioane și capsule spațiale; în 1927 la S.L. a fost construit avionul „Spirit of S.L.”, cu care C.H. Lindbergh a traversat Atlanticul), de automobile și subansamble pentru automobile, de material feroviar și de echipament electric. Ind. siderurgiei feroase și neferoase (oțel, plumb, zinc, cupeu, aluminiu), de prelucr. și chimizarea petrolului, de prelucr. a lemnului, textilă, poligrafică, a încălțămintei și alim. Mare piață pentru cereale și animale. Cinci universități: „Saint Louis” (1818), „Washington” (1853), „Maryville” (1872), Webster (1915) și „Missouri Saint Louis” (1963). Conservator (1924). Muzee de artă, al transporturilor (locomotive vechi, autobuze, camioane ș.a.) al științelor naturii; Muzeul memorial „Thomas Jefferson”. Teatrul municipal, Teatru de operă, Orchestră simfonică (din 1880), Planetariu. Grădină botanică (inaugurată în 1860) extinsă pe 30 ha, cu peste 11 specii de plante și arbori; seră; 70 de parcuri, din care Forest Parc are 567 ha. Catedrală episcopală (1859-1867); biserică romano-catolică (1831-1834); Noua catedrală (1907-1914), decorată în stil bizantin; clădirea Tribunalului (1846); Arcul memorial „Jefferson”, construit de Eero Saarinen în anii 1948-1964; Gateway Arch, cel mai mare monument de acest fel din S.U.A. (1959-1965). Așezarea a fost întemeiată în febr. 1764 de Pierre Laclède, un comerciant francez din New Orleans, și numit așa, în onoarea regelui francez Ludovic al IX-lea („cel Sfânt”). A aparținut Spaniei (1770-1800), Franței (până în 1803), iar apoi, împreună cu întreaga Louisiană, a intrat în posesia Marii Britanii. Din 1821, aparține S.U.A. Oraș din 1822. La S.L. au avut loc Jocurile Olimpice din 1904.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

SAINT LUCIA [sənt lú:ʃə] (Sfânta Lucia), stat în America Centrală insulară (arh. Antilele Mici); 617 km2; 165.300 loc. (2005). Limba oficială: engleza; uzuală: creola-franceza. Religia: creștină (romano-catolici 67,5%, protestanți 22%) 87,5%, alte credințe 8%, atei 4,5%. Capitala: Castries. Orașe pr.: Vieux Fort, Micoud, Soufrière. S.L. este o ins. vulcanică cu țărmuri relativ crestate (inclusiv frumosul golf al Capitalei) cu faleze pronunțate și un șir de culmi muntoase nu prea înalte (alt. max. Mount Gimie, 950 m) ai căror versanți sunt brăzdați de ape scurte și vijelioase. Climă tropical-oceanică, moderată de alizeele de NE, cu cicloane tropicale în sezonul ploios (mai-aug.). Pădurile tropicale au făcut loc de-a lungul ultimei jumătăți de milen. terenurilor agricole, ocupând azi ceva mai mult de 10% din supr. ins. (78 km2, în așa-numita Central Forrest Reserve). Între zonele protejate se numără arealul celor două vârfuri piramidale din SV ins. (Gros Piton, 798 m, Petit Piton, 750 m) inclus (2004) în lista Patrimoniului natural mondial. Bazată în mod tradițional pe agricultura de plantație (bananieri în special), ec. ins. s-a diversificat în ultimele decenii, legat de amplificarea turismului, de facilitățile financiare oferite firmelor străine și de amplificarea activității ind., S.L. având cea mai diversificată structură a ind. prelucrătoare din întreg spațiul Antilelor Mici. Agricultura (3.000 ha irigate) are ca specific culturile de bananieri, mango, cocotieri, la care se adaugă cele de igname, manioc, batate, taro, legume, citrice, avocado, cacao, piper, nucșoară ș.a. Se cresc: bovine, porcine, ovine și caprine. Produse ind.: energie electrică, componente electronice, confecții, textile, ulei de cocos, margarină, bere, băuturi alcoolice, țigarete ș.a. Turismul a devenit în ultimii ani principala sursă de valută, în parte ca destinație a navelor de croazieră. Principalele zone și obiective: orașul Castries, capitală țării – cunoscută stațiune de cură heliomarină – și aria din jurul golfului omonim, orașul Vieux Fort, insulița Gros Islet, golful Marigot Bay, arealul Piton-ilor. Moneda: 1 Eastern Carribean Dollar = 100 cents. Export: banane, bere, confecții, componente electrice și electronice ș.a. Pr. parteneri: S.U.A., Brazilia, Barbados, Antigua și Barbuda și Dominica. Import: produse agro-alimentare, echipamente, ind., bunuri manufacturate, produse chimice, produse petroliere ș.a. Pr. parteneri: S.U.A., Trinidad și Tobago, Marea Britanie, Venezuela. Istoric. Locuită de triburi de amerindieni, S.L. este descoperită în 1502de Cristofor Columb și numită astfel după ziua în care a fost zărită. Colonie a Coroanei britanice din 1814, S.L. își proclamă în 1979 independența de stat în cadrul Commonwealth-ului. Membru N.A.T.O. (18 sept. 1979). Alegerile parlamentare (23 mai 1997) sunt câștigate de liderul Partidului Laburist, aflat în opoziție, Kenny Anthony, care devine noul prim-min., reconfirmat în funcție, în urma victoriei în alegerile parlamentare din dec. 2001. Monarhie constituțională.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

SAINT VINCENT și GRENADINELE (Sfântul Vincențiu și Grenadinele), stat în America Centrală insulară (Arh. Antilele Mici), în SE M. Caraibilor; 389,3 km2; 117.500 loc. (2005). Limba oficială: engleza; uzuală: creola-engleza. Religia: creștină (anglicani 41,6%, protestanți 21,2%, romano-catolici 10,7%) 73,5%, hindusă 3,3%, islamică 1,5% ș.a. Capitala: Kingstown. Orașe pr.: Layou, Chateaubelair, Georgetown. Este format din 32 de ins. și insulițe, mai mare fiind ins. St. Vincent (345 km2); celelalte 7 ins. (în total 44 km2) – între care Bequia, Mustique și Canouan fac parte din miniarhipelagul Grenadinelor de Nord împărțit cu statul vecin Grenada. Ins. principală este dominată de vulcanul activ La Soufrière (1.234 m) cu erupții dezastruoase în 1821, 1902 și 1979. Climă tropical-oceanică, cu două anotimpuri, cel ploios fiind mai-nov., perioadă în care sunt active și cicloanele tropicale care periodic provoacă pagube recoltelor și alte dificultăți ec. Pădurea tropicală ocupă c. 1/4 din terit., pentru prezervarea mediului natural fiind declarate mai multe rezervații naturale (forestiere și de avifaună). Având ca specific agricultura de plantație (mai ales bananieri) economia St. V. și G. și-a modificat serios structura în ultimele decenii. Alături de culturile comerciale: bananieri, cocotieri, citrice, cafea, cacao, mango, arahide, trestie de zahăr, mirodenii (nucșoară), se întâlnesc culturi pentru consumul intern precum batate, manioc, igname, porumb, legume. St. V. și G. sunt primul producător mondial de Maranta arundinacea din rizomii căreia se obține o varietate de amidon (arrowroot). Se cresc: ovine, porcine, caprine, bovine, iar pescuitul și-a pierdut din importanță. Ind. s-a diversificat, și este tot mai mult orientată către export. Ind. prelucrătoare produce: energie electrică, textile și confecții, mobilă, articole de sport, lapte, carne, zahăr, ulei de cocos și de arahide, bere ș.a. În diversificarea surselor de venit, un rol important îl joacă taxele rezultate din înregistrarea și prezența (adesea o simplă adresă poștală) a firmelor străine (off-shore) precum și cele încasate ca urmare a folosirii de către numeroase nave străine (din 54 de țări, inclusiv România) a pavilionului de complezență. Căi rutiere: 830 km (2002). Principalul port și aeroport este Kingstown. Turismul în parte prin intermediul vaselor de croazieră a devenit principala sursă de valută a țării, depășind de peste două ori veniturile obținute din exporturi. Principale zone și obiective: Capitala și împrejurimile, vulcanul La Soufrière, ins. Grenadine unde se află numeroase spații de cazare și agrement. Moneda: 1 Eastern Carribean Dollar = 100 Cents. Export: banane, făină, orez, taro, amidon de arrowroot, rachete de tenis; reexporturi. Pr.v parteneri: Marea Britanie, S.U.A., Trinidad și Tobago. – Istoric. Descoperit de Cristofor Columb în 1498 (în ziua de Sfântul Vicențiu, de unde și numele), St. V. și G. devine colonie engleză în 1783, iar în 1979 își proclamă independența de stat în cadrul Commonwealth-ului. Membru al O.N.U. (16 sept. 1980). Prim-min. Robert Milton Cato (1979-1984). Liderul Noului Partid Democrat, James F. Mitchell, prim-min. (din 30 iul. 1984) cedează puterea (oct. 2000) lui Arnhim Ulrich Eustace, noul lider al Noului Partid Democrat, înlocuit în funcția de prim-min. de Ralph Gonsalves, ca urmare a câștigării alegerilor legislative din 28 mart. 2001. Monarhie constituțională.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

SAINT KITTS și NEVIS, Federația ~ (Federația of Saint Kitts and Nevis), stat în America Centrală Insulară (arh. Antilele Mici), în E M. Caraibilor; 269,4 km2; 38.900 loc. (2005). Limba oficială: engleza; uzuală: creola-engleza. Religia: creștină (anglicani 25,2%, metodiști 25,2%, penticostali 8,4%, romano-catolici 6,7% ș.a.) 91,3%, hindusă 1,5% etc. Capitala: Basseterre. Orașe pr.: Charlestown, Sandy Point Town. Terit. statului este format din două ins. mai mari (ce au dat și numele federației) – Saint Kitts/Saint Christopher (176 km2), Nevis (93,2 km2) – și mai multe insulițe coraligene adiacente. Ins. Saint Kitts are o formă alungită și este separată de ins. Nevis printr-un braț de mare (lat de 3 km) numit The Narrows. Relief muntos, de origine vulcanică, cu alt. max. (Liamuiga Mount, 1.156 m) în ins. Saint Kitts, care prezintă – în extremitatea sudică – un sector mai jos (Great Salt Pond). Climă tropical-oceanică, cu două anotimpuri (cel ploios mai-nov., perioadă în care sunt prezente cicloane tropicale – ex. Hugo, 1980). Pădurea tropicală, cu esențe prețioase ocupă c. 15% terit. S.K. și N. sunt un caz tipic pentru mini-statele caraibiene care – pornind de la o economie dominată timp de sec. de agricultura de plantații (mai ales de trestie de zahăr) – s-au transformat în ultimele decenii în destinații favorite de vacanță în adevărate paradisuri fiscale. Ind. prelucrătoare produce: energie electrică, componente electronice, încălțăminte, confecții, zahăr, ulei de cocos și de arahide, margarină, bere, băuturi nealcoolice ș.a. Agricultura are ca specific cultura trestiei de zahăr, însoțită de alte culturi cu producții aproape simbolice: palmieri de cocos, batate, igname, legume, pepeni verzi, arahide și bumbac. Se cresc: bovine, porcine, ovine, caprine. Căi rutiere: 320 km (1999). Aeroporturi: Basseterre, Newcastle. Turismul asigură peste 50% din PIB și dispune de o infrastructură modernă. Principalele zone și obiective turistice: în ins. Sk. Kitts – excelentele plaje, mai extinse în partea S-E (Half Moon Bay, Turtle Bay, Caloe Bay ș.a.), fortificația britanică Brimstone Hill supranumită „Gibraltarul Indiilor de Vest” realizată în sec. 18 – exemplu tipic de arhitectură militară europeană practicată în coloniile din Antile – inclusă din 1999 în Patrimoniul cultural universal, capitala Basseterre (Berkley Memorial, Independence Square ș.a.); în ins. Nevis – catedrala St. James (cea mai veche din Antilele Mici), biserica St. John (în care s-a celebrat căsătoria amiralului H. Nelson cu Frances Nisbet), „Nelson Museum”, izvoarele termale de la Bath. Moneda: 1 Eastern Carribean Dollar = 100 Cents. Export (2004): componente electronice, zahăr brut, subansamble pentru telecomunicații ș.a. Pr. parteneri: S.U.A., Canada, Portugalia, Marea Britanie. Import: utilaje ind., produse agro-alimentare, produse chimice, produse petroliere ș.a. Pr. parteneri: S.U.A., Italia, Trinidad și Tobago, Marea Britanie, Danemarca. – Istoric. Locuite de amerindieni caribi, ins. S.K. și N. sunt descoperite de Cristofor Columb în 1493. Pe ins. St. Christopher (St. Kitts), englezii fundează, în 1623, prima așezare durabilă în Indiile Occidentale; în sec. 17-18, ins. sunt viu disputate între Anglia și Franța, fiind recunoscute oficial colonie engleză prin Tratatul de la Versailles (1783). Urmații sclavilor negri din sec. 17-19 formează astăzi pop. majoritară a ins. În perioada 1871-1956, S.K. și N., împreună cu Anguilla, sunt unite ad-tiv în Ins. Leeward, între 1958 și 1962 fac parte din Federațiile Indiilor de Vest, iar după dizolvarea acesteia devin, în 1967, terit. autonom, membru al Asociației Indiilor de Vest și al Comunității Antilelor; Anguilla rupe, la 19 sept. 1980, legăturile ad-tive cu S.K. și N. La 19 sept. 1983, S.K. și N. își proclamă independența în cadrul Commonwealth-ului și sunt admise, la 23 sepr. 1984, ca al 158-lea stat membru al O.N.U. În iun. 1996, Vance Amory, premierul din Nevis, și-a exprimat opțiunea pentru proclamarea independenței acestei ins., până în prezent parte a statului S.K. și N. La 13 oct. 1997, Parlamentul din Nevis decide separarea politică de guvernul central de la Bassaterre, hotărâre nevalidată de referendumul organizat la 11 aug. 1998, întrucât nu s-a întrunit majoritatea de 2/3 din sufragii în favoarea secesiunii. În alegerile din 25 oct. 2004, Partidul Laburist, aflat la putere, obține 7 din cele 11 mandate ale Parlamentului; Denzil Douglas, premier din iul. 1995, obține un nou mandat în fruntea guvernului. Monarhie constituțională.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ŠIBENIK [ʃíbeni:k], oraș în NV Croației, situat pe coasta dalmată, în estuarul fl. Krka, la 48 km NV de Split; centrul ad-tiv al cantonului Šibenik-Knin; 37 mii loc. (2001). Port comercial și de pescuit. Bază militară la M. Adriatică. Hidrocentrală. Șantier naval. Ind. metalurgiei feroase și neferoase (aluminiu la Lozovac), chimică (vopsele, carbid), textilă (țesături din lână), alim. (vin, conserve). Exportă bauxită, lemn, vin, lichior ș.a. Pescuit. Centru turistic. Fortăreața Sf. Ana (sec. 12-13); catedrala romano-catolică Sf. Iacob (1431-1536), în stil gotic cu elemente renascentiste, declarată (în 2000) ca fiind inclusă în Patrimoniul cultural universal; bisericile Sf. Anton (sec. 12) și Sf. Francisc (sec. 14); Primăria (sec. 16). Menționat documentar în 1066. A primit statut de oraș în 1167.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

SIC, com. in jud. Cluj, situată în zona dealurilor Sicului; 2.697 loc. (2005). Piscicultură în iazuri și heleșteie. În arealul com. S. se află o rezervație ornitologică (biocomplexul acvatic „Stufărișurile de la Sic”), care constituie loc de pasaj pentru păsările migratoare. În satul S., menționat documentar în 1291, se află o biserică din sec. 13 (azi biserică reformată), cu forme de tranziție de la arhitectura romanică la cea gotică, ce păstrează fragmente de picturi murale interioare din sec. 14, bisericile de lemn Sf. Ioan Gură de Aur (1707), cu decor sculptat și turn-clopotniță cu foișor pe pronaos, și Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (1731) și o biserică romano-catolică (1758-1795).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

SICULENI, com. în jud. Harghita, situată în depr. Ciuc, pe cursul superior al râului Olt, la poalele m-ților Harghita și Ciuc; 2.801 loc. (2005). Nod feroviar (stația din satul Ciceu). Expl. de andezit (Ciceu). Izv. cu ape minerale, carbogazoase; în satul Ciceu, atestat documentar în 1566, există o biserică romano-catolică (1850), iar în satul Satu Nou o biserică reformată (1801). Satul S. este menționat documentar în 1567. În noaptea de 6 spre 7 ian. 1764, trupele imperiale habsburgice au tras cu tunul de pe Dâmbu Bogat în locuitorii secui ai satului S. (pentru că bărbații de aici refuzaseră să se înroleze în regimentele grănicerești înființate din ordinul Vienei), omorând peste 200 de oameni. În amintirea victimelor. în 1899 a fost ridicată Columna memorială „Siculicidium”. Până la 17 febr. 1968, satul și com. S. s-au numit Harghita.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

SIGHETU MARMAȚIEI, municipiu în jud. Maramureș, situat în NV depr. Maramureș, la poalele dealurilor Solovan, Dobăieș, Câmpu Negru ș.a., pe Iza, în apropiere de confl. cu Tisa, la granița cu Ucraina; 41.991 loc. (2005). Stație de c. f. (inaugurată în 1875). Nod rutier. Expl. de balast. Constr. și reparații de utilaj minier, constr. de piese pentru diferite mașini și utilaje. Combinat de prelucr. a lemnului. Fabrici de șuruburi, de piese de schimb pentru autovehicule, de confecții, tricotaje, covoare, cărămizi, încălțăminte și de produse alim. Moară de cereale.Rezervația naturală „Dealul Solovan”. Parcul „Grădina Morii”, cu arbori seculari. Muzeul municipal (1926, reorganizat în 1957), cu secții de istorie, etnografie și artă populară; Muzeu de științele naturii (1878); Muzeul arhitecturii populare maramureșene, situat în aer liber, pe dealul Dobăieș, cuprinde toate tipurile de construcții din mediul rural maramureșan; Muzeu memorial închinat victimelor comunismului (organizat în sediul fostului penitenciar), inaugurat la 20 iun. 1997. Teatru popular. La S. m. a existat în anii regimului comunist unul dintre cele mai dure penitenciare din țară. Cele mai vechi urme de locuire identificate pe terit. actualului oraș datează din Paleolitic și Neolitic, iar pe dealul Solovan au fost descoperite (1964-1965) vestigiile unei așezări fortificate din Epoca bronzului târziu. Localit. apare menționată documentar, prima dată, în 1329. În 1334 figurează în documente cu numele Plebanus Dygnet/Zygnet sau Zyket, iar în 1346 cu denumirea Zyghet. În 1394, așezarea a devenit reșed. voievodală a comitatului Maramureș (fiind, totodată, și loc de adunări și târguri), pe care rutenii o numeau Sihot. În 1397, localit. este consemnată în documente ca oppidium, în 1459 ca civitas (oraș), iar ulterior cu toponimul Marmatia (Datum Marmatiis). În sec. 16-17, la S. m. a existat o școală calvină românească, în 1836 s-a deschis o Academie de Drept (reorganizată în 1869), care și-a încetat activitatea în 1920. Intelectualii maramureșeni au fundat „Asociațiunea pentru cultura poporului român din Maramureș” (1861-1867); în 1862 a fost întemeiată Preparandia, care a funcționat până în 1872, iar în 1867 a fost înființată „Societatea de lectură a românilor maramureșeni <Dragoșeanca>”. Până la 1 ian. 1965, orașul s-a numit Sighet, iar la 17 febr. 1968 a fost declarat municipiu În prezent are în subordine ad-tivă 5 localit. componente: Iapa (atestată documentar în 1406), Lazu Baciului, Șugău, Valea Cufundoasă și Valea Hotarului. Monumente: biserică din sec. 14 (azi biserică reformată), reconstruită în stil neogotic (1859-1862); biserica fostei mănăstiri a Piariștilor (1730-1775); biserica romano-catolică (1736); biserica ucraineană Înălțarea Sfintei Cruci (1791); biserica Adormirea Maicii Domnului (1892); clădirea fostei școli reformate (1802), în care a funcționat (1836-1920) Academia de Drept, azi Liceu pedagogic; clădirea fostei Primării (sec. 19), azi Casa Armatei; clădirea fostului Tribunal (1893), azi sediul Primăriei municipale; Cazarma (1850-1890); clădirea Gării C.F.R. (1893-1897); Sinagogă (1902); Palatul Cultural (1913).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

LIVADA 1. Com. în jud. Arad, în Câmpia Aradului; 3.058 loc. (2000). Stație de c. f. (în satul L.). Nod rutier. Stul L. este menționat documentar în 1553. 2. Com. în jud. Satu Mare, situată în Câmpia Someșului, pe râurile Egher și Racta; 7.038 loc. (2000). Stație de c. f. (în satul L.). Fabrici de cărămidă, de tricotaje și conf. Centru de confecționare manuală a covoarelor și de prelucr. primară a fructelor. Creșterea bovinelor și ovinelor. Pomicultură (meri, pruni, peri). Vestigii din Epoca bronzului. Muzeu etnografic (în satul L.). În satul L., menționat documentar în 1270, se află o biserică reformată, construită în 1779, în stil gotic, un castel în stil baroc (1760), o biserică romano-catolică cu hramul Descoperirea Sfintei Cruci (1779) și o biserică ucraineană cu hramul Acoperământul Maicii Domnului (1700).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

LIVERPOOL [lívərpu:l], oraș în partea de V a Marii Britanii (Anglia), situat pe țărmul nordic al estuarului fl. Mersey, în apropiere de vărsarea acestuia în M. Irlandei; 470,8 mii loc. (1995). Împreună cu suburbiile St. Helens și Wirral formează conurbația Merseyside de 1,3 mil. loc. Aeroport. Important centru comercial pentru bumbac, cereale și fructe. Mare centru ind. (metalurgie, constr. de mașini, motoare Diesel și de avion, constr. și reparații navale, aparataj electrotehnic, cauciuc, prelucr. petrolului, produse chimice, textile și alim.) și cultural (universitate 1903, galerie și muzeu de artă, Muzeul „Beatles”, 1984, filarmonică, teatre ș.a.). La L. a luat naștere, în anii '60, formația The Beatles. Monumente: Speke Hall (sec. 15), Old Blue Hospital (1717), Primăria (1754); Palatul Municipal (1795-1802); catedrală anglicană, construită în stil neogotic în anii 1904-1926 și completată în perioada 1978-1980 (una dintre cele mai mari din Anglia); catedrala romano-catolică (1933-1967). Fundat în sec. 10, a căpătat statut de oraș în 1207.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

LUBUMBASHI [lubumbaʃi], oraș în SE R.D. Congo, situat în Pod. Shaba, la 1.230 m alt., în apropiere de granița cu Zambia; 851,4 mii loc. (1994). Nod de comunicații. Aeroportul Luano. Centru comercial și financiar. Expl. și metalurgia cuprului; prelucr. lemnului și tutunului; produse textile, chimice și alim. Universitate (1955). Catedrală romano-catolică. Fundat în 1910 de belgieni ca centru de expl. a cuprului. Până în 1966 s-a numit Elisabethville.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

LUIZI-CĂLUGĂRA, com. în jud. Bacău, situată în Subcarpații Tazlăului, la poalele de NE ale vf. Pietricica (586 m alt.); 5.354 loc. (2000). Biserică romano-catolică (1851).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

LUPENI 1. Oraș în jud. Hunedoara, în Depr. Petroșani, la poalele de N ale M-ților Vâlcan, la 700 m alt., pe valea Jiului de Vest; 30.805 loc. (2000). Stație de c. f. Vechi (1881) și important centru al ind. carbonifere; expl. de huilă și ind. de brichetare a cărbunelui. Expl. lemnului; întreprinderi producătoare de fibre celulozice și mătase artificială. Țesătorie de mătase. Fabrică de oxigen. Punct de plecare spre cabana Straja (1.460 m alt.), din M-ții Vâlcan, deservită de un telescaun, dat în folosință în 1982 (lungimea cablului: 2.590 m), și trei teleschiuri. Așezarea a fost întemeiată în 1770; în 1941 apare consemnată ca oraș, în 1945 a fost trecută în categoria localităților rurale, iar în 1960 declarată oraș. La L. a avut loc (5-9 aug. 1929) o grevă a minerilor revendicând drepturi economice și sociale; în urma incidentelor cu forțele de ordine s-au înregistrat 22 de morți și 58 de răniți. La 2 aug. 1977 aici s-a desfășurat o grevă spontană, cu revendicări economice și sociale, reprimată de forțele de ordine. Biserica de lemn Pogorârea Sfântului Duh (sec. 19). 2. Com. în jud. Harghita, situată în zona de contact a Pod. Târnavelor cu prelungirile M-ților Gurghiu, pe râul Feernic; 4.652 loc. (2000). Nod rutier. În satul Firtușu a fost descoperit (1831) un tezaur monetar (300 monede de aur) datând din epocile romană și bizantină. Muzeu etnografic și biserică romano-catolică (sec. 13), în satul Bisericani; biserică reformată (1620), în satul Satu Mic.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

Escorial, El ~, incintă arhitecturală la NV de Madrid (Noua Castilie), cuprinzând un castel-reședință, o mănăstire romano-catolică, o necropolă și un colegiu. A fost construită din inițiativa regelui Spaniei, Filip al II-lea între anii 1563 și 1584 de către arhitecții J. Bautista de Toledo și J. Herrera. Capodoperă a barocului spaniol, E. adăpostește una dintre cele mai mari colecții de artă din lume (bronzuri, fresce, tapiserii, precum și lucrări ale pictorilor flamanzi, ale lui Tițian, El Greco, Zurbarán, Velásquez ș.a.).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

FEBRONIANÍSM (‹ fr.; n. pr. Febronius) s. n. Mișcare în sânul Bisericii romano-catolice din Germania, în sec. 18, inspirată din galicanism, împotriva prerogativelor teocrației papale asumate în perioada medievală, pe temeiul ideilor promovate de Trier J.N. von Hontheim, cunoscut sub pseud, Justinus Febronius.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

FOIENI, com. în jud. Satu Mare; 1.994 loc. (1995). Biserica romano-catolică Sf. Arhanghel Mihail (1785).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

GĂNEȘTI, com. în jud. Mureș, la confl. râului Belde cu Târnava Mică; 4.357 loc. (1995). Stație de c. f. Castel (sec. 18) și biserica romano-catolică (1806-1809) în satul Gănești; bisericile de lemn cu hramul Sf. Arhangheli în satele Cuștelnic (1780) și Sub Pădure (1750).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

GÂRBĂU, com. în jud. Cluj; 2.546 loc. (1995). Expl. de nisipuri cuarțoase. Stație de c. f. Conacele Lazsay (sec. 19), Lazsay-Filip (sec. 18-19) și Bánffy (sec. 17) în satele Gârbău, Nădășelu și Turea; biserica romano-catolică Sf. Maria Mare (1725) și biserică reformată (sec. 16) în satele Cornești și Viștea.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

GHEORGHENI, oraș în jud. Harghita, în Depr. Giurgeu; 21. 612 loc. (1995). Constr. de utilaje și piese de schimb pentru ind. forestieră; expl. și prelucr. lemnului (cherestea și ambalaje), filatură și țesătorie de cânepă și in; fabrică de stofă pentru mobilă și țesături tehnice; produse alim. (preparate din carne și lapte, bere, prelucr. fructelor de pădure, panificație). Atestat documentar în 1333. Declarat oraș în 1905. Muzeu cu colecții de istorie, etnografie, științele naturii, mineralogie și artă plastică. Patinoar artificial (3.000 de locuri). Ruinele cetății Both (sec. 16), biserică romano-catolică (sec. 15, refăcută în sec. 18), biserică armenească (1734) în stil baroc și biserică ortodoxă (1929-1937). Parc dendrologic.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

GHERLA, oraș în jud. Cluj, în Pod. Someșan, pe Someșu Mic; 24.612 loc. (1995). Termocentrală. Constr. metalice; combinat pentru industrializarea lemnului (plăci aglomerate, furnire, placaje, mobilă); tricotaje și conf.; chibrituri, sticlărie pentru menaj, produse alim. (preparate din carne, băuturi, panificație etc.). Ateliere de confecționat covoare orientale. Muzeu de istorie și arheologie. Castel-cetate în stilul Renașterii (1540-1551), case în stil baroc (sec. 18), biserica armeano-catolică Solomon (1723-1724), biserica romano-catolică (1748-1804). Parc dendrologic. Așezare romană fortificată. Prima mențiune documentară datează din 1291. Recunoscut ca oraș în 1510. în sec. 17, în G. s-a stabilit un grup de armeni veniți din Moldova, dând orașului denumirea de Armenepolis (Armenienstadt). Mare centru comercial. Închisoarea din G. a fost una dintre cele mai dure din timpul regimului comunist.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

GNIEZNO, oraș în partea central-vestică a Poloniei, la NE de Poznań; 70,4 mii loc. (1991). Ind. confecțiilor, alim. (zahăr, bere, ulei). Veche catedrală cu relicvele Sf. Adalbert, patronul sfânt al Poloniei (sec. 14-15). Capitala primei arhidioceze romano-catolice poloneze (1000). Aici s-a încoronat, în 1025, Boleslav cel Viteaz, ca primul rege al Poloniei.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

GURGHIU 1. Munții ~, masiv muntos în Carpații Orientali, situat între defileul Toplița-Deda al Mureșului și zona de izvoare a Târnavei Mari. De origine vulcanică, M. G. sunt alcătuiți din aglomerate vulcanice și curgeri de lavă, formând pod. înalte dominate de creste (resturi ale vechilor cratere: Tatarca, 1.689 m, Fâncelu, 1.684 m, Bătrâna, 1634 m ș.a.). Alt. max.: 1.777 m (vf. Saca). Expl. forestiere. Păstorit. Turism. 2. Râu, afl. stg. al Mureșului; 55 km. 2. Râu, afl. stg. al Mureșului; 55 km. Izv. din M-ții Gurghiu, străbate piemontul cu același nume și se varsă în Mureș la Reghin. 3. Com. în jud. Mureș, pe râul omonim; 6.440 loc. (1995). Cetate medievală menționată pentru prima dată în 1248 sub numele de Gurgen. Poiană cu narcise și lalele pestrițe. Castel și capelă romano-catolică (1730) în satul G.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

DIPLOMA LEOPOLDINĂ, act emis în 4 dec. 1691 de împăratul Leopold I de Habsburg în scopul reglementării raporturilor dintre Transilvania și Imp. Habsburgic și a statuării principiilor de guvernare a provinciei. Completată în 1693, D. L. realizează, în esența ei, garanția necesară obținută de stările Principatului pentru păstrarea autonomiei Transilvaniei până în 1867. D. L. se mai numesc și cele două acte emise de împăratul Leopold I în 1699 și 1701 privitoare la unirea religioasă a unei părți a românilor ortodocși din Transilvania cu Biserica romano-catolică.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

LEMENI, Ioan (1780-1861, n. sat Dezmir, jud. Cluj), episcop greco-catolic român. Prof. la Seminarul din Blaj. A sprijinit dezvoltarea învățământului. Prin memoriile adresate Curții de la Viena (1834, 1842) cerea acordarea de drepturi politice și bisericești românilor din Transilvania. În timpul Revoluției de la 1848-1849 din Transilvania, a prezidat, împreună cu Andrei Șaguna, Adunarea din 3-5/15-17 mai 1848, de pe Câmpia Libertății de la Blaj.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

LEMNIA, com. în jud. Covasna, situată în depr. Târgu Secuiesc, pe cursul superior al Râului Negru; 3.592 loc. (2000). Stație (în satul Mereni) și haltă de c. f. (în satul L.). Moară de apă (sec. 19). Centru de țesături și cusături populare. În satul L., menționat documentar în 1332, se află o cetate țărănească (sec. 16) cu o biserică romano-catolică în incintă, în stil gotic (1510, cu transformări baroce din 1777).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

LENAUHEIM, com. în jud. Timiș, situată în Câmpia Timișului; 5.722 loc. (2000). Stați de c. f. (în satele Grabaț, L. și Bulgăruș). Produse alim. Creșterea bovinelor (L. și Grabaț) și a ovinelor (Grabaț). În satul L. (înainte de 1920 numit Ciata și menționat documentar în 1482) se află muzeul memorial „Nikolaus Lenau”, un han de poștă (sec. 18), biserica romano-catolică Sf. Tereza (1778) și statuia poetului Nikolaus Lenau, realizată de sulptorul Bella Radnay.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

LIESTAL [lí:stal], oraș în NNV Elveției, la 13 km SE de Basel, centrul ad-tiv la semicantonului Basel-Landschaft; 12.3 mii loc. (1994). Metalurgie. Textile, motoare, produse chimice. Poligrafie. Vinuri. Biserică romano-catolică (sec. 11-13). Primărie (sec. 16). Menționat documentar în 1189.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

LIMA, capitala statului Perú, situată în partea de V a țării, pe râul Rimac, la 12 km de țărmul Oc. Pacific; 5,7 mil. loc. (1993). Nod de comunicații. Aeroporturi (Miraflores și Jorje Chavez). Pr. centru economic, cultural și politic al țării. Ind. metalurgică, constr. de mașini, de prelucr. a lemnului (mobilă), chimică textilă, a conf., pielăriei și încălțămintei, alim. (conserve de pește). Zece universități (din care Universidad Nacional de San Marcos de Lima, 1551, este cea mai veche din America Latină). Academie de științe. Teatre (unul întemeiat în 1563, cel mai vechi din America de Sud). Muzeu de artă peruviană. Parcul Las Leyndas. Monumente: Catedrala romano-catolică (1572-1603), distrusă de cutremurul din 1746 și refăcută ulterior (aici se află corpul mumificat al conchistadorului Francisco Pizarro); bisericile Santo Domingo (1549), San Pedro (1623-1638), San Francisco (1674), Santa Teresa (1683-1686). Întemeiată în 1535 de Francisco Pizarro, cu denumirea Ciudad de los Reyes. Capitala viceregatului Perú (1544-1821), iar din 1821 a Rep. Perú.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

MAREA SCHISMĂ 1. Numele sub care este cunoscută separarea definitivă dintre bisericile romano-catolică și cea ortodoxă, provocată de bula de excomunicare de la 16 iul. 1054, depusă în numele papei Leon IX, împotriva patriarhului Cherularie, care, la rândul său, a excomunicat delegația papală prezentă la Constantinopol. Această separare a afectat de-a lungul secolelor relațiile dintre cele două mari biserici creștine. 2. Perioada luptelor dintre papii de la Roma și cei de la Avignon (1378-1417).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

MARGHITA, oraș în jud. Bihor, pe Barcău; 18.739 loc. (2000). Expl. de petrol și de argile. Constr. de mașini, unelte (freze) și de piese de schimb pentru automobile. Fabrici de conf., încălțăminte, mat. de constr. și prelucr. lemnului. Stațiune balneară (băi termale). Biserica romano-catolică Sf. Maria (1772), biserica reformată (sec. 17), castel (sec. 18). Menționat documentar în 1216 și declarat oraș în 1967.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

MICĂSASA, com. în jud. Sibiu, situată în Pod. Târnavelor, pe râul Târnava Mare; 2.189 loc. (2000). Stație de c. f. (în satul M.). În satul M., menționat documentar în 1267, se află o biserică romano-catolică din sec. 13, reconstruită în sec. 14-15, cu unele transformări din sec. 18, Castelul Brukenthal (1500, cu transformări din sec. 18). Aici, în 1787, Gh. Șincai a înființat o școală în care se predarea se făcea în limba română.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

MIHAI VITEAZUL 1. Com. în jud. Cluj, pe Argeș, 5.838 loc. (2000). Expl. de gips (în satul Cheia). Creșterea bovinelor. Pomicultură. În satul M.V., menționat documentar în 1332, se află o biserică reformată (1674-1684), una romano-catolică (sec. 19) și alta unitariană (sec. 18-19), iar în satul Cornești, biserica romano-catolică Sf. Emilia (1774). 2. Com. în jud. Constanța, pe țărmul de V al lacului Sinoie; 3.530 loc. (2000). Stație de c. f. (în satul M.V.). Creșterea ovinelor.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

MIHĂILENI 1. Com. în jud. Botoșani, situată pe stg. văii Siretului; 4.686 loc. (2000). Centru de ceramică roșie. Bisericile de lemn cu același hram – Sfinți Voievozi, în satele Talpa (1772, restaurată în 1860), Cândești (1777) și Călinești (sec. 19) și bisericile de zid cu hramurile Sfinții Voievozi (1795), Sf. Nicolae (1839-1842, restaurată în 1892) și Buna Vestire (1857), în satele Pârâu Negru, M., Cândești și Vițcani. 2. Com. în jud. Harghita, în NE Depr. Ciuc, pe Olt; 2.642 loc. (2000). Stații de c. f. (în satele M. și Nădejdea). În satul M., menționat documentar în 1333, se află o biserică romano-catolică (sec. 15), un conac (sec. 19) și o moară de apă (începutul sec. 19). 3. Com. în jud. Sibiu, în Pod. Hârtibaciului: 1.013 loc. (2000). Satul M. apare menționat documentar în 1382. Cetate țărănească (sec. 15-16) cu biserică evanghelică de incintă (1863), în satul Metiș.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

MODERNÍSM (‹ fr. {i}) s. n. 1. Preferință față de tot ceea ce este nou, modern. 2. Nume generic dat mișcărilor, tendințelor, experimentelor literare și artistice novatoare, manifestate începând din ultimele decenii ale sec. 19 până în cea de-a doua jumătate a sec. 20 și caracterizate prin exacerbarea modernității, respingerea tradiționalismului și academismului și prin proclamarea exclusivistă a unor noi principii de creație. Cuprinde simbolismul, expresionismul, constructivismul și curentele de avangardă. În literatura română, m. este asociat îndeosebi ideologiei literare lovinesciene, care preconiza integrarea tradiției într-o formulă estetică sincronă cu spiritul timpului. 3. (REL.) Denumire sub care au fost condamnate, în 1907, de către Biserica romano-catolică orientările progresist-liberale care încercau să înnoiască dogmatica, știința Bibliei și eclesiologia catolică; cei mai de seamă reprezentanți: A.F. Loisy în Franța, G. Tyrell în Anglia și R. Murri în Italia.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

MOFTIN, com. în jud. Satu Mare, situată în Câmpia Someșului, pe râul Crasna; 4.046 loc. (2000). Reșed. com. este satul Moftinu Mic. Stații de c. f. (în satele Moftinu Mic și Domănești). Creșterea porcinelor și ovinelor. Biserică romano-catolică (1724), în satul Moftinu Mare.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

MOLDOVA NOUĂ, oraș în jud. Caraș-Severin, la poalele M-ților Locvei, port pe stg. Dunării; 14.818 loc. (2000). Expl. de calcar, de min. complexe, pirite cuprifere, min. de fier. Prelucr. piritei. Reparații de nave fluviale. Centru pomi-viticol. Muzeu cu secții de istorie, arheologie, etnografie, artă populară și științele naturii. Rezervație forestieră și botanică Valea Mare (400 ha). Menționat documentar ca sat în 1717; declarat oraș în 1968. Biserică romano-catolică (1780).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

MOMBASA, oraș în SE Kenyei, pe insula omonimă, port la Oc. Indian; 600 mii loc. (1991). Nod rutier. Aeroport. Mare rafinărie de petrol. Constr. și reparații navale. Ind. chimică, metalurgică, textilă, a aluminiului, cimentului, hârtiei și alim. Fabrici de sticlă și chibrituri. Prelucr. cafelei. Export de cafea, ceai, sisal, piei, bumbac, lemn. Stațiune balneară. Bisericile anglicană și romano-catolică. Moschee. Fort (1593). Fundat de arabi în sec. 11, vizitat de Ibn Battūtah în 1331 și de Vasco da Gama în 1498.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

MURANO Tógo (1891-1984), arhitect japonez. Influențat de avangarda europeană a anilor '20, a construit la Ōsaka magazinul „Sogo”, primul imobil de tip funcționalist european proiectat de un japonez. Alte lucrări: Catedrala romano-catolică din Hiroshima (în colab.), hotelul „Miyako” din Kyōto.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

NEW YORK [nju: jork] 1. Oraș în NE S.U.A. (în statele New York și New Jersey), situat pe țărmul Oc. Atlantic, la gura de vărsare a fl. Hudson, extins atât pe continent, cât și pe insulele Long Island și Staten Island; 7,4 mil. loc. (1996). Orașu propriu-zis cuprinde cartierele Manhattan, Bronx, Queens, Brooklyn, Richmond, Harlem. Important nod de comunicații. Metrou. Aeroporturi („”J.F. Kennedy„, ”La Guardia„, ”Newark„). Unul dintre cele mai mari complexe portuare ale lumii (10,2 mii km2) și una dintre cele mai mari conurbații mondiale (peste 17,9 mil. loc.). Cel mai mare centru financiar (”Wall-Street„), bancar, bursier și comercial al țării. Important centru industrial: constr. navale, aeronautice, de rachete, automobile, mașini-unelte, utilaje, motoare, aparataj electrotehnic; mari uzine metalurgice, chimice și de prelucr. a petrolului. Ind. poligrafică, textilă, de confecții, a pielăriei, alim. Centru cultural cu numeroase instituții de învățământ superior (”Columbia„, ”CUNY„/City University of New York), operă (”Metropolitan Opera„), muzee (”Metropolitan„, ”Guggenheim„, Muzeul de artă modernă, ”Whitney„), săli muzicale (Carnegie Hall), edificii monumentale (”World Trade Center„, 1974, cu 110 etaje și 411 m înălțime, ”Empire State Building„ cu 102 de etaje, înalt de 449 m – inclusiv antena TV -, ”Statuia Libertății„ de pe Liberty Island, 93 m înălțime, realizată în 1874-1886 de sculptorul francez Frédéric Auguste Bartholdi, simbol al orașului, ”Madison Square Garden„, ”Rockfeller Center„, 1926, podul Brooklyn, construit în 1883, Lincoln Center, inaugurat în 1969, Primăria municipală 1812, restaurată în 1956). Alte monumente: capela St. Paul (1764-1766), catedrala romano-catolică St. Patrick (1858, unul dintre cele mai celebre monumente neogotice), biserica Trinității (1846-1847), biserica protestantă St. Thomas (1961). Central Park (340 ha). Întemeiat în 1626 de olandezul Peter Minuit, sub numele de New Amsterdam/Noul Amsterdam, a fost capitala coloniei Noua Olandă. Cucerit de englezi (aug. 1664), care-i schimbă numele în N.Y., în onoarea ducelui de York, viitorul rege Iacob II. Între 1785 și 1790 a fost capitala S.U.A. Aici își are sediul O.N.U. (din 1946). 2. Stat în NE S.U.A.; 137,3 mii km2; 18,2 mil. loc. (1997). Centrul ad-tiv: Albany. Expl. de petrol, min. de fier, zinc, plumb, sare, gips. Ind. electrotehnică, conf., poligrafică, siderurgică, chimică, a cimentului, textilă și alim. Creșterea intensivă a animalelor. Cartodi și cereale. Legumicultură. Pomicultură și viticultură.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ORAȘU NOU, com. în jud. Satu Mare, situată în SV depr. Oaș, pe râul Talna; 6.972 loc. (2003). Stație (în O.N.) și haltă de c. f. (în satul Orașu Nou-Vii). Expl. de bentonit. Centru de prelucr. artistică a lemnului (Racșa). În satul O.N., menționat documentar în 1270, se află o biserică din sec. 15 (azi biserică reformată), iar în satul Petrești, biserica romano-catolică Sf. Elisabeta (1786); bisericile ortodoxe Adormirea Maicii Domnului (1858) și Nașterea Maicii Domnului (1864), în satele Racșa și Prilog.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ORAVIȚA 1. Dealurile Oraviței, unitate de relief în SC României, parte componentă a dealurilor Banatului, situată la V de m-ții Aninei, între râurile Caraș (la N) și Nera (la S), alcătuită din pietrișuri, marne, argile, nisipuri, local, la contactul cu munții, calcare dispuse pe un fundament cristalin. Masivele deluroase formează un relief domol, având culmi prelungi, separate de văi largi. Alt. max.: 504 (Culmea Ciclovei). Acoperite de păduri de cer (Quercus cerris) și gârniță (Quercus frainetto), pășuni și fânețe, iar pe alocuri cu terenuri agricole și plantații de pomi fructiferi. 2. Oraș în jud. Caraș-Severin, în zona dealurilor Oraviței, pe râul omonim; 13.671 loc. (2003). Nod feroviar și rutier. Expl. forestiere și de sulfuri polimetalice. Fabrici de conf., de cherestea și de produse alim. Centru pomicol. Teatru orășenesc (azi „Mihail Eminescu”), construit după planurile arhitectului vienez J. Neumann și inaugurat în 1817 (cel mai vechi din România), activitatea teatrală datând din 1763. Muzeu de istorie a orașului și al teatrului din O.; Muzeul farmaciei. Bisericile Sf. Ilie (1755, pictată în 1867) și Adormirea Maicii Domnului (1781-1784, în stil baroc, cu picturi murale din 1808); mănăstirea Călugăra (de călugări) cu biserica Acoperământul Maicii Domnului (1860-1861, renovată în anii 1904, 1942, 1965, 1992); biserica romano-catolică Sf. Maria (1777), în localitatea componentă Ciclova Montană. Orașul s-a format prin contopirea a doua localități rurale (Oravița Montană și Oravița Română), menționate documentar între 1690 și 1700; recunoscută ca centru urban la începutul sec. 19. În sec. 18, cele două localități au fost colonizate cu familii din Tirol și Styria. În perioada 1846-1854, între O. și satul Iam (din com. Berliște, jud. Caraș-Severin), via Răcășdia, a fost construită prima linie de c. f. de pe terit. României (27 km lungime), iar între 1860 și 1864 linia de c. f. între O. și Anina (33 km), cu 15 tuneluri.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ORADEA, municipiu în NV țării, reșed. jud. Bihor, situat pe Crișu Repede, în Câmpia de Vest, la 12 km SE de punctul vamal Borș de la granița cu Ungaria; 209.904 loc. (2003). Nod foroviar și rutier. Aeroport. Termocentrală (105 MW). Centrală electrică geotermică. Ind. constr. de mașini (mașini-unelte de forjat, presat și debitat metale, mașină de găurit, raboteze, ciocane pneumatice, mașini de filetat, produse metalice de larg consum), mat. de constr. (cărămidă, prefabricate din beton, azbociment), de prelucr. a lemnului (mobilă, cherestea, dofărie și butoaie), chimică (coloranți și medicamente), a blănăriei și încălțămintei, textilă (țesături de bumbac, tricotaje, conf.), poligrafică și alim. (uleiuri vegetale, conserve, produse lactate, carne, spirt și drojdie, vin și băuturi alcoolice). Sere legumicole. Universitate fondată în 1963). Institut Biblic de învățământ superior (fondat în 1990). Centru național de cercetări geotermale. Teatru de stat cu secții de română și maghiară, teatri de păpuși, filarmonică. Biblioteca județeană „Gheorghe Șincai” (fondată în 1911). Muzeul Țării Crișurilor, adăpostit în Palatul episcopal, cuprinde colecții de istorie și arheologie, de ceasuri, argintărie, numismatică, lucrări de artă plastică, precum și piese de etnografie și și științele naturii (în special exponate ornitologice). La O. apare (din 1965), printre altele, revista literară „Familia”, ca o continuare a revistei omonime, apărută, sub conducerea lui Iosif Vulcan, în perioada 1880-1906. Monumente: cetatea Oradei (1114-1131, distrusă de invazia tătară în 1241, reconstruită în perioada 1570-1589, refăcută și extinsă între 1717 și 1780); bisericile romano-catolice Maica Îndurerată (1741), catedrala romano-catolică Sf. Maria (1752-1780), în stil baroc, cu o orgă de mari dimensiuni; biserica ortodoxă Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (1760-1780, refăcută în 1864), cu turn-clopotniță de 40 m înălțime; Palatul episcopal construit în anii 1762-1770, în stil baroc, după planurile arhitectului austriac Franz Anton Hillebrand; biserica romano-catolică Sf. Ladislau (1720-1733); biserica Mănăstirii Ursulinelor (1772), azi biserica romano-catolică Sf. Ana; Biserica cu Lună, având hramul Adormirea Maicii Domnului (azi Catedrala episcopiei ortodoxe din Oradea), construită în anii 1784-1790, în stil baroc, cu elemente neoclasice, pictată pe pereții interiori în 1816-1817, repictată în 1977; în 1793 a fost instalat în turlă un orologiu și un glob care se învârte în jurul propriului ax, indicând fazele Lunii; biserica Mănăstirii Capucinilor (1827); Biserica reformată (1835-1853); sinagogă (1877); clădirea Teatrului de Stat (1899-1900), în stil neoclasic; pasajul Vulturul Negru (1907-1908) ș.a. În apropiere se află stațiunile Băile Felix și 1 Mai. Fondat pe locul unui castru roman. prima atestare documentară datează din anul 1113. Distrusă în timpul invaziei tătare (1241). Cunoaște o perioadă de înflorire a meșteșugurilor și comerțului în sec. 14-17. La jumătatea veacului 15 este menționat la O. un observator astronomic, primul în această parte a Europei. Aici s-a încheiat în 1538 pacea dintre Ferdinand de Habsburg și Ioan Zápolya cu privire la stăpânirea Transilvaniei. S-a aflat sub stăpânire otomană (1660-1692), apoi, de la sfârșitul sec. 17, a fost ocupată de Habsburgi. Monetăria locală bate, începând cu 1338. dinari de argint, iar în 1706-1710 trupele austriece emit monede de necesitate din cupru. În 1918, o dată cu Unirea, revine României, iar după pronunțarea Dictatului de la Viena (30 aug. 1940) a intrat sub ocupație ungară (până la 12 oct. 1944). Important centru cultural și politic al românilor transilvăneni. Declarat municipiu la 17 febr. 1968.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

PĂULENI-CIUC, com. în jud. Harghita, situată în depr. Ciuc; 1.746 loc. (2003). Expl. de dolomit (în satul Delnița). Centru de cusături și țesături populare (Șoimeni). Până la 17 febr. 1968, satul și com. P.-C. s-au numit Păuleni. În satul P.-C., menționat documentar în 1567, se află o biserică romano-catolică (sec. 15), în stil gotic, cu tavan casetat și pictat în 1613.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

PETROȘANI 1. Depresiunea ~, depresiune intramontană, de origine tectonică, situată în V Carpaților Meridionali, între M-ții Retezat, Șureanu, Parâng și Vâlcan, la 550-650 m alt. Axată pe cursul superior al Jiului, depresiunea are formă triunghiulară, alungită pe direcția SV-NE, pe o lungime de 45 km și o lățime ce variază între 3 km în V și 9 km în E. Supr.: c. 160 km2. Comunică cu depr. Hațeg-Pui prin pasul Merișor și cu Depresiunea Subcarpatică Olteană prin pasul Lainici. Relief reprezentat prin terase și piemonturi de eroziune care fac trecerea spre zona montană înconjurătoare. Climă răcoroasă (media anuală 6ºC). Însemnate zăcăminte de cărbune. Numeroase așezări cu profil minier; ca bazin carbonifer este cunoscută și sub denumirea de Valea Jiului. 2. Municipiu în jud. Hunedoara, pe Jiul de Est, în depresiunea cu același nume; 46.472 loc. (2003). Important centru carbonifer pentru exploatarea și prelucr. huilei. Constr. de utilaj minier; prefabricate de beton, mobilă, cherestea. Fabrică de tricotaje. Aparataj electrotehnic. Universitate tehnică pentru minerit. Teatrul dramatic „I.D. Sârbu” (1948). Muzeul mineritului (1961). Biserica Sf. Treime (1940-1944); biserică romano-catolică (1880); biserică de lemn cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (sec. 18). Localit. P. a luat ființă în sec. 17 prin stabilirea în această zonă a unor păstori veniți din Țara Hațegului și este menționată documentar în 1850. Declarată oraș în 1930 și municipiu la 17 febr. 1968.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

PLĂIEȘII DE JOS, com. în jud. Harghita, pe cursul superior al râului Cașin; 2.997 loc. (2003). Centru de artă populară. Muzeu etnografic. Rezervație botanică cu vegetație de mlaștină oligotrofă. În satul P. de J., menționat documentar în 1744, se află o biserică romano-catolică (sec. 14), cu zid de incintă din sec. 18, iar în satul Imper, atestat documentar în 1333, există un conac din 1833.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

POIAN, com. în jud. Covasna, situată în N depr. Târgu Secuiesc, pe cursurile superioare ale râurilor Râu Negru, Estelnic și Cașin; 2.896 loc. (2003). Haltă de c. f. (în satul Belani). Pe terit. satului P., menționat documentar în 1332, au fost descoperite (1964-1969) vestigiile a două așezări de bordeie (sec. 7-9) în care s-au găsit vase ceramice cu decor rudimentar. În satul Estelnic, atestat documentar în 1332, se află o cetate țărănească (sec. 14) cu biserică romano-catolică de incintă (sec. 15), iar în satul P. o biserică ortodoxă din lemn, cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (1834) și o biserică romano-catolică (1717-1804, reconstruită în 1822) cu zid de incintă. Rezervație botanică (tinovul Fagul Rorund), în satul Estelnic.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

POMI, com. în jud. Satu Mare, situată pe stg. văii Someșului, în zona de contact a C. Someșului cu dealurile Codrului; 2.175 loc. (2003). Satul P. apare menționat documentar în 1407. În satul Acina, menționat documentar în 1394, se află biserica ortodoxă Af. Vasile cel Mare (1847) și biserica romano-catolică Sf. Arhanghel Mihail (1800). Poieni naturale cu lalele pestrițe și cu narcise, în satul Borlești.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

*púrpură f., pl. ĭ (lat. púrpura, d. vgr. porphyra; fr. pourpre, V. porfiră 1 și porfic). O coloare [!] roșie spre violet pe care ceĭ vechĭ o scoteaŭ dintr´o scoĭcă: purpura de Tyr (Siria) era maĭ prețuită. Stofă văpsită [!] cu purpură: mantie de purpură. Fig. Suveranitate, al căreĭ semn era purpura: a-țĭ pune purpura. Demnitatea de cardinal: purpura romană (= catolică). V. vison.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

PRETORIA [pritó:riə], capitala ad-tivă (sediul Guvernului, din 1920) a Rep. Africa de Sud, situată pe râul Alpies (afl. al lui Limpopo), pe un platou, la 1.400 m alt., la 35 km NNE de Johannesburg; 525,6 mii loc. (1991). Nod feroviar. Aeroporturile Jan Smuts și Wonderbum. Ind. siderurgică, constr. de mașini (material feroviar, asamblare de automobile, biciclete, aparataj electrotehnic, utilaje poligrafice), chimică, a cimentului, sticlăriei, textilă și alim. Două universități (1873, 1930); Muzeul Transvaal; catedrale romano-catolică și anglicană. Grădină zoologică. Întemeiat în 1855 de Marthinus W. Pretorius (primul președinte al Republicii bure Transvaal) și denumit în onoarea tatălui său, liderul bur Andries W.J. Pretorius, a devenit, în 1860, capitala Republicii bure Transvaal; din 1910, capitala Uniunii Sud-Africane, iar din 1961 a Republicii Africa de Sud.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

PROBABILÍSM (‹ fr.; {s} lat. probabilis „probabil”) s. n. Doctrină, asociată scepticilor din Academia platonică mijlocie și târzie (Arkesilaos, Carneade), potrivit căreia nu putem avea nici un fel de cunoștințe sigure, dar putem ajunge, la opinii probabile. ♦ Atitudine moral-teologică împărtășită mai cu seamă de iezuiți, potrivit căreia, într-o probleme aproape de nerezolvat, dacă este vorba doar de legalitatea unei acțiuni care este urgentă, agentul moral poate adopta, având libertate de voință, soluția cea mai comodă, ca „probabilă”, în sensul de acceptabilă. ♦ (În cazuistica romano-catolică) Practica de a urma sfatul unei autorități respectate, atunci când nu există o linie de acțiune evident corectă și nici un acord între autorități.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

PROVIDENCE [právədəns], oraș în NE S.U.A., centru ad-tiv al statului Rhode Island, port la Oc. Atlantic (G. Narragansett); 173,6 mii loc. (2000). Nod de comunicații. Șantiere navale. Rafinării de petrol. Ind. constr. de mașini (utilaj textil, mașini-unelte, echipament electronic, instrumente de precizie), chimică, a cauciucului, textilă, alim. Bijuterii. Tipografii. Universitățile „John Brown” (1764) și „Johnson & Walles” (1914). Atheneu (1838). Muzeu de artă și Planetarium. Catedrala romano-catolică Sfinții Petru și Pavel (1874-1889), catedrala episcopală St. John (1810), biserica baptistă (1775), cea mai veche din S.U.A., biserica unitariană (1816), Old State House (1762), John House (1773). Fundat în 1636 de preotul anglican Roger Williams; oraș din 1832.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

PURGATÓRIU (‹ lat., it., fr.) s. n. Loc sau stadiu de purificare după moartea fizică, dar înaintea trecerii definitive la viața de apoi, unde sufletele celor care au murit în Harul Domnului ispășesc păcatele ușoare neiertate încă sau îndură pedeapsa temporală pentru păcatele iertate deja. Primele reprezentări despre p. sunt atestate în parsism, în creștinism ideea trecând prin Clement din Alexandria, Origene, Ciprian, Ambrozie, Augustin, Grigorie cel Mare, dar fiind recunoscută oficial doar de biserica romano-catolică prin Conciliul de la Florența (1439); bisericile răsăritene nu au preluat doctrina despre p., iar protestanții au respins-o de la început. În prezent, unii teologici catolici pun la îndoială existența p., în timp ce alții invocă o distincție din „Noul Testament”, prin cuvintele grecești geenna și hades, între focul care arde și devorează (geenna) și focul care purifică (hades). ♦ Fig. Loc, timp etc. de suferință.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

2) *román, -ă adj. (lat. romanus, d. orașu Roma. V. român). Al vechiĭ Rome: republica romană. Al vechĭuluĭ imperiŭ roman: Dacia a fost provincie romană. Demn de vechiĭ Romanĭ: virtute romană. Catolic: biserica romană. Al Romeĭ actuale: primăria romană. Cifre romane, cifre latine (I, V, X, L, C, D, M = 1, 5, 10, 50, 100, 500, 1000). Arhitectură romană, stilu cu bolte deplin arcate (toscan și compus), care a precedat stilu gotic în evu mediŭ. Școala romană (în pictură), școala luĭ Perugino († 1524). Limbile romane, limbile romanice. S. m. și f. (lat. Romanus). Locuitor din Roma saŭ din imperiu roman: Romaniĭ aŭ stăpînit întreaga lume cunoscută de ceĭ vechĭ.Arta Romană, arta care, derivată direct din arta latină, se inspiră din stilu bazilicilor și orașelor latine. Edificiile fură maĭ întîĭ acoperite c´o construcțiune de lemn; bolta n´a apărut de cît [!] în seculu [!] X, și maĭ întîĭ în Achitania. Afară de elementele antice, în arta romană se află și elemente orientale și bizantine. Preocupaâĭ să ușureze suporturile să facă echilibru împingeriĭ boltelor pe zidurile laterale, arhitecțiĭ dădură tot maĭ multă importanță stîlpuluĭ (coloaneĭ) și arculuĭ, inventară împărțirea bolteĭ în treĭ (așa numitu trifórium, adică „cu treĭ ușĭ”) și admit și cúpola bizantină pe așa numitele „pendentive”, adică partea bolțiĭ sferice dintre marile arcurĭ ale domeĭ. Zidurile, foarte groase și cu puține ferestre, îs sprijinite de alte zidurĭ construite ca niște proptele. Spațiu interior e strîmt, ĭar planu bazilicilor romane ĭa forma uneĭ crucĭ. Ușile și ferestrele îs de ordinar în semicerc orĭ semicerc cu prelungirĭ paralele. Maĭ ales în detaliile decorațiuniĭ interioare fantazia îșĭ dădu drumu. Arta romană se dezvoltă, începînd din seculu [!] XI, maĭ ales grație ordinelor călugăreștĭ. Principalele școale de arhitectură aŭ fost: cele din Cluny saŭ Burgundia (biserica din Vézelay), din Auvernia (Sfîntu Sernin din Tuluza, Sfîntu Trofim din Arles), din Périgord (Sfîntu Front din Périgueux), din Poitou (bisericile din Poitiers) și din Normandia (bisericile din Caen, Evreux, Rouen, Bayeux).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*románo-católic adj. m., s. m., pl. románo-católici; adj. f., s. f. románo-católică, pl. románo-católice
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

JAKARTA [dʒakárta], capitala Indoneziei, situată în NV ins. Java, la gura de vărsare a fl. Liwung în G. Jakarta; 9,2 mil. loc. (1996). Portul maritim Tanjungpriok (construit în anii 1883-1886), este situat la c. 10 km de oraș. Pr. centru politic, ad-tiv, comercial, financiar și ind. al țării. Important nod de comunicații. Aeroportul Kemajoran. Siderurgie. Constr. navale. Întreprinderi de prelucr. a cauciucului și lemnului, de piel. (încălț.), montaj de automobile, produse alim. (ceai), textile; tăbăcării. Poligrafie. Centru cultural (11 universități; academie de științe; muzee). Catedrală romano-catolică (sec. 17); moscheea Istiqlal. Galerii de artă. Institute de oceanografie, economie, de cercetări industriale și sociale. Cel mai mare stadion al Asiei. Parcuri. În 1619-1621 olandezii au întemeiat aici Batavia, reședința autorităților coloniale olandeze ale Indiilor de Est. Important centru al mișcării de eliberare națională. În aug. 1945, aici a fost proclamată independența Indoneziei, iar în 1949 Batavia și-a schimbat numele în J., devenind capitala țării.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

JØRGENSEN [jörgənsən], Jens Johannes (1866-1956), scriitor danez. Poeme influențate de simbolismul francez („Impresii”, „Confesiune”). Scrieri polemice („Ziua Judecății”) și biografice („Sfântul Francisc de Assisi”), purtând amprenta convertirii sale la Biserica romano-catolică.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

KINSHASA [kinʃása], capitala Republicii Democratice Congo, port fluvio-maritim pe fl. Congo; 3,8 mil. loc. (1991). Nod de comunicații. Aeroportul N'Djili. Pr. centru politic și economic al țării. Important centru ind. (manufacturi de bumbac și iută, metalurgia fierului și cositorului, produse chimice și farmaceutice, coloranți, constr. navale și mecanice, mat. de constr., mobilă și cherestea; încălț.; produse alim.). Universitate. Academia Națională de Arte Plastice. Teatru. Catedrală romano-catolică (1914), biserică protestantă (1915). Orașul a fost fundat în 1881. Cap. a coloniei Congo Belgian (din 1926) sub numele de Leopoldville (până în 1966), K. a devenit cap. a R.D. Congo (1960-1971 și din mai 1997); între 1971 și 1997 a Republicii Zair.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

RAȘCOV, com. în Republica Moldova (Dubăsari). Catedrală romano-catolică Sf. Caetan, construită în sec. 17. Sit arheologic cu așezări tripoliene (sec. 4-3 î. Hr.). Târg și punct vamal la trecerea peste Nistru (sec. 16-18).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

RĂDĂUȚI 1. Depresiune situată în NNV pod. Sucevei, la 360-380 m alt., străbătută de râurile Suceava și Sucevița. Supr.: peste 600 km2. Fundament alcătuit din calcare albe peste care sunt dispuse strate de gresii, nisipuri, anhidrit, marne, argile, gresii micacee ș.a. Depr. R. prezintă largi văluriri ale stratelor componente, evidențiate în relief prin boltiri ușoare, sub forma unor domuri. Climă rece, cu temp. medii anuale de c. 7ºC, cu ierni friguroase (medii lunare sub -5ºC) și veri răcoroase (18-20ºC). Precipitațiile medii multianuale însumează c. 650 mm. Culturi de plante tehnice, cartofi, plante de nutreț, legume (varză, castraveți) ș.a. Extinse suprafețe cu pășuni și fânețe naturale. 2. Municipiu în jud. Suceava, situat în depresiunea omonimă, pe interfluviul dintre râurile Sucevița și Pozen; 29.398 loc. (2005). Stație de c. f. (inaugurată în 1889). Nod rutier. Fabrici de scule, de mobilă, tricotaje, piese de polizor pentru stomatologie, de produse alim. Morărit. Centru pomicol. Ferme de creștere a bovinelor, de creștere și ameliorare a rasei de cai „ghidran” (din 1857). Centru de ceramică populară smălțuită. Târg anual de vase ceramice (iul.-aug., din 1982). Centrul de studii „Bucovina” (înființat de Academia Română în 1992). Muzeu etnografic (din 1934). Parc zoologic. Cunoscută ca așezare rurală din sec. 14, localitatea apare menționată documentar la 18 nov. 1393 într-un hrisov al domnului Roman I. Din a doua jumătate a sec. 14 și până în 1789, la R. a funcționat o Episcopie, pe lângă care a funcționat (din 1747) o școală cu predare în limbile română și slavonă. A fost declarat oraș în 1819 și municipiu la 24 nov. 1994. Monumente: biserica Sf. Nicolae (numită și Bogdana), ctitorie din 1359 a domnului Bogdan I, este cea mai veche clădire bisericească din Moldova, transformată în a doua jumătate a sec. 15 de către Ștefan cel Mare în necropolă domnească. Picturile murale interioare, executate în timpul domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432), au fost refăcute în întregime în timpul lui Ștefan cel Mare și recondiționate în 1880. În biserică se află mormintele domnilor Bogdan I, Lațcu, Roman I, Ștefan I, Bogdan II ș.a. La 7 dec. 1992, la biserica Sf. Nicolae a fost instalat un stareț, redevenind mănăstire (din 1993 a început reconstrucția chiliilor, a zidului de incintă, a unui paraclis ș.a.); catedrala Pogorârea Duhului Sfânt, construită în două etape (1926-1940 și 1947-1961), după planurile arhitectului Mihail Pankowski; biserica romano-catolică (1823-1826), în stil romanic, cu un turn clopotniță de 35 m înălțime; biserica evanghelică (1862); clădirea fostei judecătorii (1862); clădirea liceului „Eudoxiu Hurmuzaki” (1863); clădirea muzeului municipal (1860); templul evreiesc (1879); busturile domnilor Bogdan I, Petru Mușat, Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare, Petru Rareș.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

REGHIN, municipiu în jud. Mureș, situat în E Pod. Transilvaniei, pe râul Mureș, la confl. cu râul Gurghiu; 36.773 loc. (2005). Stație de c. f. (inaugurată în 1885 și modernizată în 1968). Nod rutier. Centrală electrică și de termoficare. Turnătorie de oțel și fontă. Constr. de mașini, utilaje agricole și piese de schimb. Combinat de prelucr. a lemnului, în cadrul căruia se produc instrumente muzicale, ambarcațiuni nautice, articole sportive, plăci aglomerate din lemn etc. Fabrici de confecții, de încălțăminte, de lapte praf, bere, sucuri naturale, preparate din carne etc. Parc (6 ha); pădurea Rotundă (30 ha), folosită ca loc de agrement. Muzeu (1960), cu secții de istorie, etnografie și științele naturii (peste 1.500 specii din ornitofauna României și altor țări). Colecție de ouă încondeiate. Bibliotecă municipală, cu cărți rare și vechi. În perimetrul municipiului au fost descoperite vestigiile mai multor așezări suprapuse datând din Neolitic, Epoca Bronzului și din perioada geto-dacă. Totodată, s-a mai descoperit un tezaur monetar roman (peste 600 de piese) și vestigiile unei cetăți de pământ din sec. 8-9. În sec. 12, în R. și zonele înconjurătoare au fost colonizați sași. Prima mențiune documentară datează din 1228, cu numele Regun, iar apoi ca reșed. a unui decanat monahal (1300) și al unui capitlu (1332). Prădată și incendiată de invaziile tătare din anii 1241, 1285, 1393, așezarea s-a refăcut de fiecare dată și a fost înconjurată cu ziduri de apărare. Amintit documentar ca târg (oppidum) în 1427, R. devine în sec. 16 un important centru meșteșugăresc în care activau numeroase bresle (tăbăcari, cizmari, cojocari, croitori etc.) și comercial, cu vestite târguri anuale. În 1863, R. a fost ridicat la rangul de oraș liber, cu drept de a trimite deputați în Dieta Transilvaniei. În 1870, la R. a fost instalată o tipografie, iar în 1874 a luat ființă o secție a societății ASTRA, care a jucat un important rol cultural. După 1 dec. 1918, R. a cunoscut o dezvoltare însemnată, mai ales în domeniul ind. lemnului și alim. Declarat municipiu la 24 nov. 1994. Monumente: biserica evanghelică, începută înainte de anul 1300 ca bazilică romanică și terminată în 1330, cu unele transformări gotice din sec. 16 și 18. Renovată în 1857 (după incendiul din 1848) și restaurată în anii 1929-1930 și 1959-1961. Are un turn înalt de 47 m, prevăzut cu un ceas instalat în sec. 19; biserica de lemn Sf. Nicolae (1725 sau 1744-1748, renovată în 1760, 1857, 1957 și 1982), cu pictură de factură populară în altar și icoane pe tâmplă datând din 1857; biserica romano-catolică (1781), în stilul barocului târziu, a fost repictată în 1968; biserica sf. Treime, ctitorie din 1805 a lui Petru Maior, terminată în 1811; castel (sec. 15, refăcut în sec. 19), în localit. componentă Apalina, construit în stilul Renașterii, cu elemente baroce, situat într-un parc (15 ha) cu exemplare de frasin american, salcâm japonez, pin, tisă ș.a.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

REȘIȚA 1. Culoarul Reșiței, culoar depresionar de natură tectonică, cu orientare NE-SV, situat între m-ții Semenicului și Aninei (în E) și munții Dognecei (în V). Este alcătuit din trei compartimente, despărțite de dealuri de 300-400 m alt.; depr. Ezeriș în N, depr. R. în centru și depr. Lupac în S. Bine populat, intens despădurit, străbătut de căi de comunicație. 2. Municipiu, reșed. jud. Caraș-Severin, situat în depr. omonimă, pe cursul superior al răului Bârzava; 86.275 loc. (2005). Stație finală de c. f. Nod rutier. Expl. de huilă (în localit. componente Doman și Secu) și de calcar (Doman). Termocentrală (din 1965). Vechi centru siderurgic (1769-1771) care produce fontă, oțel și laminate. Constr. metalice grele, de mașini și utilaje. Uzină cocsochimică; întreprinderi textile, de mat. de constr. și alim. Centru pomicol. Muzeu județean cu secții de istorie și arheologie, etnografie, de artă românească contemporană și de numismatică. Muzeul locomotivelor cu abur (1972). Biblioteca județeană „Paul Iorgovici” (1952). Teatrul municipal „G.A. Petculescu”; orchestră profesionistă de muzică populară. Universitatea „Eftimie Murgu”, cu două facultăți. Parc zoologic. Localitatea s-a dezvoltat pe vatra unei vechi așezări, datând din vremea romanilor. În cartierul Surduc au fost descoperite vestigiile unui castru roman (sec. 2-3), fortificat cu agger și două șanțuri. Prima mențiune documentară datează din sec. 15. S-a dezvoltat ca centru industrial după 1769 când au fost instalate primele furnale. Declarat municipiu la 17 febr. 1968. Catedrala ortodoxă Sf. Ioan Botezătorul (sec. 19); biserica evanghelică (sec. 19); biserica romano-catolică (1848); cazinoul german (1862); cazinoul român (sec. 20); clădirea vechii poște (1912); Palatul Cultural (1928).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ROMÂNIA, stat situat în partea de SE a Europei Centrale, la N de Pen. Balcanică, în bazinul inferior al Dunării, cu ieșire la M. Neagră, având drept „coloană vertebrală” catena Carpaților Sud-Estici. R. este cuprinsă între 43º37'07„ și 48º15'06'' lat. N și între 20º15'44” și 29º41'24„ long. E, aflându-se la mijlocul distanței dintre Ecuator și Polul Nord (paralele de 45º lat. N); la distanțe aproximativ egale de marginile continentului european (2.700 km litoralul atlantic în V, 2.600 km m-ții Ural în E, 2.800 km țărmul arctic în N); față de cel mai sudic punct al Europei continentale (capul Matapan din S Greciei) distanța este de 3.149,9 km, dintre care terestre 1.085,6, fluviale 1.816,9 km și maritime 247,4. Se învecinează la N și SE cu Ucraina (649,4 km), în E cu Republica Moldova (681,3 km), în SE cu Marea Neagră (193,5 km cu apele internaționale, la care se adaugă 22,2 km granița maritimă cu Bulgaria și 31,7 km granița maritimă cu Ucraina), în S cu Bulgaria (631,3 km), în SV cu Serbia (546,4 km), iar în VNV cu Ungaria (448 km). Suprafața: 238.391 km2 (cu apele teritoriale). Moneda oficială 1 leu = 100 bani. Populația: 21 mil. loc. (1 iul. 2005); din care populația urbană: 11.895.598 loc. (54,9%); rurală: 9.777.730 loc. (45,1%). Densitate: 90,7 loc./km2. Structura populației pe naționalități (la recensământul din 2002): români (89,5%), maghiari (6,6%), țigani (2,5%), germani (0,3%), ucrainieni (0,3%), ruși, turci, tătari, sârbi, slovaci, bulgari, evrei, cehi, greci, armeni ș.a. Limba oficială: româna. Religia (înregistrată la recensământul din 2002): ortodocși (86,7% din populația țării), romano-catolici (4,7%), reformați (3,2%), greco-catolici (0,9%), baptiști (0,6%), musulmani (0,3%) ș.a. Cap,: București. Orașe pr.: Arad, Bacău, Baia Mare, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Drobeta-Turnu Severin, Galați, Iași, Oradea, Piatra-Neamț, Pitești, Ploiești, Râmnicu-Vâlcea, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Târgoviște, Târgu Mureș, Timișoara. Porturi maritime: Constanța, Mangalia, Midia-Năvodari, Sulina. CADRUL NATURAL Alcătuirea geologică complexă, relieful variat, poziția R. la răspântia influențelor climatice și biogeografice central-europene, submediteraneene și est-europene, determină o mare diversitate a condițiilor fizico-geografice. Marile unități de relief sunt dispuse sub forma a trei trepte principale relativ concentrice: munții ocupă 31% din supr. țării, dealurile și podișurile 36%, iar câmpiile 33%, amplitudinea altitudinală fiind de peste 2.500 m (între nivelul 0 al Mării Negre și alt. max. 2.544 m în vf. Moldoveanu din M-ții Făgăraș); alt. medie este de 420 m. În partea centrală a țării se află marea depresiune a Transilvaniei, un complex de dealuri, podișuri și depresiuni cuprinzând în S pod. Târnavelor, în centru C. Transilvaniei, iar în N Pod. Someșan; este mărginită spre E, la contactul cu Carpații Orientali, de un șir de dealuri și depresiuni (cunoscute și sub numele de Subcarpații interni sau Subcarpații Transilvaniei), spre sud de depresiunile Făgăraș, Sibiu, Săliște, Apold, culoarul Orăștie (care o despart de Carpații Meridionali), iar în V, spre M-ții Apuseni, de culoarul compartimentat Alba Iulia – Aiud – Turda – Gilău. Este înconjurată de arcul Carpaților românești, cu numeroase depresiuni intramontane mari (Maramureș, Dornelor, Giurgeu, Ciuc, Brașov, Loviștei, Hațeg, Petroșani, Beiuș ș.a.), străpunși parțial sau total de numeroase văi, dintre care unele au format chei și defilee spectaculoase (Mureș, Bicaz, Olt, Jiu, Crișu Repede ș.a.); prezintă o serie de pasuri și trecători care înlesnesc legăturile rutiere și feroviare între diferitele reg. ale țării. În ansamblu Carpații sunt m-ți de înălțime mijlocie și mică (altitudinea medie este de 840 m, iar aproape 90% din suprafața lor se află sub cota de 1.500 m). Înălțimi mai mari de 2.000 m se întâlnesc doar în N Carpaților Orientali (Rodnei și Călimani) și îndeosebi în Carpații Meridionali (care grupează 85% din înălțimile de peste 2.000 m din țară), în aceste masive, fiind bine reprezentat relieful glaciar. În exteriorul Carpaților se desfășoară celelalte unități mari de relief. Pe latura de E și de S (între valea Moldovei și Motru) se desfășoară Subcarpații, strâns legați genetic de m-ți, cu relief cutanat, cu o alternanță de dealuri și depresiuni subcarpatice și intracolinare, cu alt. medii de 600-700 m, dar depășind în câteva vârfuri 1.000 m; dincolo de valea Motrului se întinde pod. Mehedinți, o unitate cu caracter intermediar între reg. de munte (ca o treaptă mai coborâtă a m-ților Mehedinți) și reg. de deal. Pe latura externă a Carpaților Occidentali trecerea spre C. Banato-Crișană se realizează prin intermediul dealurilor Banato-Crișene (Dealurile de Vest), cu depresiuni care pătrund ca niște ca niște goluri în spațiul muntos. Partea de E a țării este ocupată de pod. Moldovei, iar în S se întinde C. Română. În sectorul cuprins între Dâmbovița și culoarul depresionar Drobeta-Turnu Severin – Bala – Comănești între Subcarpați și câmpie se interpune o vastă unitate deluroasă, Piemontul Getic, cu înălțimi care scad treptat de la N spre S. În partea de SE a R., la E de Dunăre, se află m-ții Măcin, pod. Dobrogei și Delta Dunării. O caracteristică legată de marea răspândire, în unele unități de relief, a rocilor calcaroase, o constituie relieful carstic bine dezvoltat, atât exocarstul (lapiezuri, doline, avene, polii) cât și endocarstul (numeroase peșteri, dintre care unele foarte bogat și divers concreționate). R. aparține domeniului carpato-danubiano-pontic, respectiv unor coordonate geografice majore europene: lanțul m-ților Carpați parte a sistemului muntos alpino-carpato-himalaian, fluviul Dunărea (importantă cale navigabilă și de legătură între țările din V, centrul și S-E Europei) și Marea Neagră (amplă ”poartă„ deschisă larg către toate țările lumii). RESURSELE SUBSOLULUI Petrolul este localizat îndeosebi în zona flișului din Carpații Orientali, în Subcarpați, în C. Română și platforma litorală a M. Negre. Se exploatează în jud. Argeș, Bacău, Brăila, Bihor, Buzău, Dâmbovița, Giurgiu, Gorj, Prahova și Teleorman, Constanța (foraj marin). Gazele naturale, sunt reprezentate prin metan și gaze de sondă. Zăcăminte de metan se găsesc în pod. Transilvaniei, fiind exploatate, îndeosebi, în jud. Mureș și Sibiu; gazele de sondă sunt exploatate în jud. Gorj și Prahova. Cărbunii sunt localizați în unele depr. intramontane, îndeosebi huilele și cărbunii bruni, precum și în Subcarpați și în zonele colinare. Huila se exploatează, în cea mai mare parte, din bazinul Petroșani și în jud. Caraș-Severin, cărbunele brun se extrage din jud. Bacău, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Hunedoara, și Sălaj, iar lignitul este exploatat în jud. Argeș, Bihor, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Mehedinți și Sălaj. Minereurile de fier se exploatează îndeosebi în SV țării (în m-ții Banatului și mai ales în m-ții Poiana Ruscăi), minereurile de mangan în N Carpaților Orientali. R. dispune de minereuri neferoase în grupa vulcanică de N a Carpaților Orientali și în m-ții Apuseni, de pirite cuprifere în cristalinul din N Carpaților Orientali, în M-ții Apuseni și în m-ții Poiana Ruscăi, de min. auroargentifere în partea centrală și de S a M-ților Apuseni, de bauxită în m-ții Pădurea Craiului. Sarea se găsește în părțile marginale ale depr. Transilvaniei, în Subcarpați și depr. submontane. Roci de construcție (calcar, marmură, granit, bazalt, argile caolinoase etc.) îndeosebi în reg. muntoase și în Dobrogea. Există peste 2.000 de izv. minerale, unele dintre ele cu proprietăți terapeutice deosebite. Se întâlnesc mai ales în Carpați și Subcarpați (Vatra Dornei, Bixad, Borsec, Sângeorz-Băi, Biborțeni, Malnaș, Căciulata, Băile Olănești, Băile Tușnad, Băile Govora, Băile Herculane, Vața de Jos, Geoagiu Băi, Sovata, Praid ș.a.), dar și în zonele de pod. și de câmpie. CLIMA Este de tip temperat-continental, cu numeroase variante locale determinate de alt., expunerea față de mișcarea generală a maselor atmosferice și de alți factori; suferă influențe oceanice în V, submediteraneene în SV și continentale în E. Diferența de latitudine marchează o scădere doar de 2-3ºC între S și N țării. Mul mai însemnate sunt diferențele climatice determinate de alt., atât ca temp., cât și ca precipitații. Temp. medie anuală este de 11ºC în S C. Române, pe litoralul Mării Negre și în S Banatului și de 8ºC în N țării. În reg. de dealuri și podișuri temperatura medie anuală ajunge la c. 8ºC, iar în cele de munte oscilează între 6ºC și -2ºC pe culmile cele mai înalte. În luna iul. temperatura medie variază între 23ºC în S țării, 20ºC în reg. de deal și mai puțin de 6ºC pe înălțimile munților, însă în condițiile unor advecții de aer tropical valorile zilnice pot fi mult mai ridicate; temperatura maximă absolută înregistrată în R. a fost de 44,5ºC (în aug. 1951, la stația meteo ”Ion Sion„ din Bărăgan). Iarna, în reg. de câmpie din E și SE țării, sub influența advecțiilor de mase de aer reci, continentale, temperatura medie a lunii ian. atinge valori scăzute (-3ºC), pe când în V și SV valorile sunt mai mari de -2ºC. În NE țării valorile scad sub -4ºC, iar pe culmile munților ajung la -10ºC. În depresiunile intracarpatice valori pot scădea uneori foarte mult, datorită inversiunilor de temperatură; temperatura minimă absolută, -38,5ºC s-a înregistrat în ian. 1942 la Bod. Precipitațiile atmosferice înregistrează cele mai mari valori în reg. de munte, în special pe latura V și NV a M-ților Apuseni (Stâna de Vale, 1.541 mm) și în masivele înalte din Carpații Meridionali. În reg. de deal și de câmpie diferențele sunt mari în funcție de poziția în terit., în raport cu circulația generală a atmosferei, fiind în general mai abundente în jumătatea NV a țării (550-650 mm în câmpie și 700 mm în reg. de dealuri) și mai reduse în partea de SE (sub 500 mm). Cantități reduse se înregistrează și în reg. situate în ”umbră de precipitații„ și influențate de vânturi tip foehn, ca partea de V a C. Transilvaniei, culoarul Mureșului, latura externă a Subcarpaților de la Curbură, E C. Române. Cele mai reduse cantități (sub 400 mm anual) se înregistrează în Delta Dunării și pe litoral. Față de aceste medii multianuale, există variații foarte mari, înregistrându-se succesiuni de ani secetoși și ani ploioși, pe întreg. terit. țării sau cu diferențe mari între reg. (mai ales între cele situate la S și E de Carpați și cele din V și SV). Precipitațiile sunt distribuite foarte neuniform pe parcursul anului; în general maximele pluviometrice se înregistrează în mai-iun., iar minimele în febr.-mart., cu excepția reg. din SV și NV țării unde se înregistrează un al doilea maxim de precipitații (cu valori mai reduse) în cursul toamnei. Ținând seama de influențele climatice predominante care determină procese atmosferice caracteristice, terit. țării a fost încadrat în șase provincii climatice: cu influență oceanică, cu adecvații frecvente ale aerului temperat-maritim, pe tot parcursul anului, iarna cu adecvații frecvente de aer rece din NV și calde din SV (cuprinzând toată partea de V a țării, până pe culmile Carpaților Orientali și Meridionali); cu influențe submediteraneene, iar cu adecvații de aer cald din SV, care determină un climat mai blând, durată mică a stratului de zăpadă (cea mai mare parte a Banatului, V și S Olteniei); de tranziție de la influențe oceanice și submediteraneene la cele de ariditate, cu alternanța adecvațiilor de aer temperat-maritim din V și NV cu cele ale aerului temperat-continental (NE Olteniei, partea centrală a Munteniei); cu influențe de ariditate, iarna cu advecții de aer foarte rece de origine polară sau arctică, care determină geruri mari, iar în corelație cu advecțiile de aer cald din SV ninsori abundente și viscole, iar vara cu advecții de aer cald, de origine tropicală și adesea un regim deficitar al precipitațiilor (E. C. Române, Subcarpați de Curbură și jumătatea sudică a Subcarpaților Moldovei, cea mai mare parte a Dobrogei, E Pod. Moldovei); cu influențe baltice, cu advecții frecvente ale aerului temperat-continental de origine polară și arctică și ale aerului temperat-maritim, care determină nebulozitate mai mare și precipitații mai bogate (partea de NE a Carpaților Orientali și de NV a pod. Moldovei); cu influențe pontice, iarna cu advecții ale aerului cald și umed din SV, vara sub influența circulației locale sub formă de brize (litoralul M. Negre și Delta Dunării). HIDROGRAFIA Apele curgătoare izvorăsc, în cea mai mare parte din coroana centrală a Carpaților și sunt colectate, aproape în totalitate (cu excepția câtorva râuri mici din Dobrogea), de Dunăre, rețeaua hidrografică având în mare parte caracter radial. Râurile din V țării sunt adunate de Tisa care face hotarul de N al țării pe o mică distanță, între afl. ei mai importanți sunt: Someșul, Crișul și Mureșul. În Banat, principalul râu este Timișul. Râurile mai mari din S țării sunt: Jiul, Oltul, Argeșul, cu afl. său, Dâmbovița, Ialomița. În E țării, Siretul adună mari afl. din Carpați (intre care Moldova, Bistrița, Buzăul) și din pod. Moldovei (Bârladul), înregistrând, aproape de vărsarea în Dunăre, cel mai mare debit al râurilor interioare; Prutul, deși mai lung are afl. mici și un debit mai redus. Regimul râurilor din R. este supus unor variații de nivel relativ mari, datorită continentalismului climatic. Lacurile se întâlnesc pe toate treptele de relief și au forme, mărimi și origini foarte variate. Deși în număr mare(c. 3.500) sunt, în general, reduse ca supr. Cele mai mari sunt cele din sistemul lagunar Razim, sau unele limane maritime (Tașaul, Siutghiol, Techirghiol), ori fluviale (Oltina în Dobrogea de S, Snagov la N de București etc.). Mult mai mici numeroase și de mari dimensiuni sunt lacurile de munte, majoritatea de origine glaciară. Tot mai numeroase și de mari dimensiuni sunt lacurile de acumulare de interes hidroenergetic (lacul de la Porțile de Fier pe Dunăre, Izvoru Muntelui pe Bistrița, Vidraru pe Argeș, Vidra pe Lotru, cele 17 lacuri de pe Olt ș.a.) sau pentru alimentări cu apă – pe văile Uzului, Doftanei, Firizei ș.a. SOLURILE Solurile prezintă o foarte mare diversitate, principalele categorii de soluri fiind distribuite în strânsă legătură cu treptele de relief, dar cu mari variații locale legate de influențele climatice, de litologie, de gradul de fragmentare a reliefului și de nivelul pânzei freatice, astfel că adesea se formează adevărate mozaicuri de soluri cu caracter zonal, intrazonal și azonal. În câmpii și podișuri joase, în S țării dar și în părțile marginale din E și V țării, ca expresie a zonalității latitudinale se întâlnesc diverse tipuri tipuri de sol din clasa molisoluri (cernisoluri), care ocupă c. un sfert din terit. țării. Dintre acestea cernoziomurile tipice, unele dintre cele mai fertile soluri de pe glob, se întâlnesc îndeosebi în Dobrogea și partea de E a C. Române, fiind formate sub vegetația de stepă (acum în cea mai mare parte dispărută). În mare parte din C. Română, C. Jijiei și porțiuni din pod. Bârladului, C. Banato-Crișană și local în pod. Transilvaniei se întâlnesc cernoziomuri cambice (= levigate) și cernoziomuri argilo-iluviale. Pe măsură ce alt. crește începe să se manifeste zonalitatea altitudinală, în câmpii mai înalte, podișuri și dealuri predominante fiind cambisolurile și luvisolurile. Pe de altă parte, în pod. Moldovei și depr. Cracău-Bistrița se manifestă influențe climatice estice care determină prezența solurilor cenușii (faeoziomuri greice sau griziomuri); în SV țării solurile brun-roșcate și brun-roșcate luvice atestă influențele submediteraneene, pe când în partea centrală și V a țării în dealuri și podișuri predomină solurile brune eumezobazice (eutricambosoluri) și brune argiloiluviale (preluvosoluri) și luvisoluri asemănătoare celor din Europa Centrală. În munți etajarea este clar exprimată, de la cambisoluri la spodosoluri și apoi la umbrisoluri (în etajul alpin fiind reprezentate prin soluri humico-silicatice). VEGETAȚIA Terit. R. este străbătut de o importantă limită biogeografică, cea între pădurea de foioase de tip central-european și stepele est-europene, între care se impune o zonă de silvostepă. Pe acest fond general se suprapun influențe submediteraneene, bine exprimate în partea de SV a țării și în Dobrogea și din ce în ce mai estompate spre N și NE. Dar pe o mare parte a terit. caracteristicile covorului vegetal sunt determinate în primul rând de etajarea altitudinală. Datorită acțiunii omului, formațiunile vegetale naturale au suferit diverse transformări; unele s-au restrâns până aproape de dispariție, altele prezintă modificări mai mult sau mai puțin pronunțate. Pădurile, care ocupau în condiții naturale c. trei sferturi din supr. țării, reprezintă astăzi numai c. 26,6%. Zăvoaiele de luncă au fost în mare parte distruse sau puternic degradate. În reg. de deal și de munte pe locul pădurilor defrișate au luat o mare răspândire fânețele și pășunile naturale. Au fost introduse și o serie de specii provenind din alte reg. geografice, în special salcâmul, originar din America, care în prezent constituit un component obișnuit al pădurilor de câmpie. S-au răspândit mult diverse specii ruderale. Vegetația zonală. Zona de stepă ocupă partea de SE a țării (o parte din pod. Dobrogei, jumătatea de E a C. Române, o parte a C. Covurluiului și a Siretului Inferior), dar vegetația ierboasă de stepă, dominată de colilie și negară, încă bine reprezentată la sfârșitul sec. 19, a fost aproape total înlocuită prin culturi agricole sai izlazuri puternic degradate, în care predomină specii ca bărboasa (Botriochloa ischaemum), păiușul de stepă (Festuca valesiaca), pirul gros (Cynodon dactylon), firuța cu bulbi (Poa bulbosa). Zona de silvostepă se prezintă ca o fâșie de lățimi variabile, cu vegetația de asemenea puternic modificată antropic, încât adesea este greu de pus în evidență extinderea reală a ei; în NE pod. Moldovei și C. Crișanei este o silvostepă de tip nordic, cu păduri de stejar (Quercus robur) adesea în amestec cu carpen, arțar tătăresc și cireș, pe când în silvostepa sudică, bine reprezentată în C. Romană, dar apărând pe suprafețe mici și în Dobrogea și partea de SE a pod. Moldovei, în păduri predominau în condiții naturale, două specii sudice, stejarul pufos (Quercus pubescens), element submediteraneean și stejarul brumăriu (Quercus pedunculiflora)răspândit în R. și în Pen. Balcanică. Zona pădurilor de foioase este reprezentată în S și V țării (partea de S a Piem. Getic, porțiuni din C. Română, Dealurile de V) prin păduri de cer (Quercus cerris) și gârniță (Quercus frainetto), specii cu caracter subtermofil foarte caracteristice pentru partea de SE a Europei, unde se interpun între pădurile de tip submediteraneean și cele caracteristice Europei centrale. În pod. Transilvaniei și pod. Sucevei vegetația de pădure este reprezentată de stejar, adesea în amestec cu gorun, carpen, frasin, tei și ulm. Etajarea altitudinală. O dată cu creșterea altitudinii, se trece de la zonalitatea latitudinală la cea altitudinală. Primul etaj este cel nemoral, cu două subetaje. Subetajul pădurilor de gorun (Quercus petraea, Q. polycarpa, Q. dalechampii) este cuprins în general între 300 și 600-700 m alt., cu extindere mare în Subcarpați, porțiunile mai înalte ale Piem. Getic, pod. Târnavelor, pod. Someșan, mare parte din pod. Moldovei, în porțiunile mai înalte ale Dealurilor de V. Subetajul pădurilor de fag (Fagus sylvatica) ocupă porțiunile mai înalte, peste 600-700 m alt., urcând adesea la 1.200-1.400 m, iar în SV Carpaților Meridionali chiar la peste 1.600 m alt. Pe mari întinderi se produce însă o întrepătrundere a acestor două subetaje, fagul coborând pe văi și versanții umbriți (ajungând chiar sub 100 m alt., de ex. în Defileul Dunării), iar gorunul ridicându-se pe versanții însoriți, pe culmi și pe muchii de deal până la alt. destul de mari (chiar peste 1.000 m), adesea constatându-se inversiuni de vegetație. În partea superioară a subetajului fagului frecvent se formează amestecuri de fag cu brad și molid, care ocupă suprafețe foarte mari în Carpații Orientali și în grupa estică a Carpaților Meridionali. Etajul pădurilor de molid începe în general la c. 1.200 (în N țării) – 1.400 m (1.600) m, ridicându-se până la c. 1.800 m, însă molidul a fost extins mult dincolo de limita sa naturală datorită plantațiilor forestiere. În schimb limita superioară adesea este mult coborâtă antropic, ca urmare a pășunatului în golul de munte, care a dus la extinderea asociațiilor de pajiști sau a tufărișurilor de ienupăr și afin pe locul vechilor molidișuri de limită. Etajul subalpin reprezentat în mod natural prin rariști de limită și tufărișuri de jneapăn (Pinus mugo), este acum dominat de pajiști de părușcă (Nardus stricta) și de tufărișuri secundare de ienupăr, afin și merișor. Etajul alpin propriu-zis ocupă doar suprafețe mici, la alt. de peste 2.200-2.400 m, fiind caracterizat prin pajiști de coarnă (Carex curvula) și rugină (Juncus trifidus) sau prin plante scunde, în pernițe (gușa porumbelului pitică, unghia găii etc.), salcia pitică, mușchi și licheni. FAUNA Deși a suferit modificări importante, atât datorită supraexploatării (vânat și pescuit excesiv) cât mai ales în urma restrângerii habitatelor și dispariției surselor de hrană și, în special, în cazul faunei acvatice, datorită poluării apelor, R. mai păstrează încă o faună bogată și variată. În cea mai mare parte este o faună de climă temperată caracteristică Europei Centrale, cu specii adaptate vieții în munți sau în pădurile de foioase din dealuri și câmpii, dar și în habitate mai mult sau mai puțin transformate de om (luminișuri, livezi, vii, și chiar în mediul urban, în parcuri și spații verzi). În ce privește mamiferele, R. dețină încă efective importante de urs, lup și râs, de mare interes conservativ (fiind considerate cele mai importante din Europa în afara țărilor din fosta U.R.S.S.), dar sunt bine reprezentate și alte mamifere ca cerbul carpatin, cerbul lopătar (introdus în sec. 20, dar în prezent având efective mai importante decât ale cerbului carpatin), căpriorul, mistrețul, vulpea, pisica sălbatică, iepurele de câmp, jderul de copac și jderul de piatră, nevăstuica, bursucul, diferite specii de pârș, chițcanul, șoarecii de pădure, ariciul, cârtița. Se întâlnesc mai ales în SE țării, și unele specii de stepă ca popândăul, hârciogul, orbetele, șoarecele de câmp, dihorul de stepă, dihorul pătat. În luncile râurilor erau abundente specii ca vidra și nurca, acum puternic periclitate. În golul de munte cea mai caracteristică specie este capra neagră; se mai întâlnesc diverse mamifere mici printre care șoarecele de zăpadă; în câteva masive muntoase înalte a fost introdusă marmota alpină. Zimbrul, dispărut din fauna R., a fost reintrodus în semilibertate (rezervația Neagra de la Bucșani, jud. Dâmbovița, parcul natural Vânători-Neamț). Lumea păsărilor este extrem de diversă. În pădurile de munte se remarcă cocoșul de munte, ierunca, diverse specii de ciocănitoare, alunarul, pițigoiul de brădet, pițigoiul de munte, forfecuțele. Cocoșul de mesteacăn își restrânge arealul și efectivele, fiind astăzi întâlnit numai local (mai ales în jnepenișuri) în N Carpaților Orientali. În trecut erau bine reprezentate și marile răpitoare de zi, aflate astăzi pe cale de dispariție (zăganul și probabil vulturul pleșuv negru și sur au dispărut din fauna țării, pajura se mai întâlnește doar sporadic), în schimb sunt bine reprezentate micile răpitoare de zi și o serie de răpitoare de noapte. În reg. de câmpie erau abundente ciocârliile, prepelițele și potârnichile, și ele fiind astăzi în regres pronunțat, în timp ce dropia și spurcaciul aproape au dispărut. Printre păsările existente încă în mare număr: coțofana, gaița, mierla, sturzii, graurii, cioara de semănătură, cioara grivă, pupăza. Păsările de apă și cele limicole (de țărm), majoritatea migratoare (specii de clocitoare în R., specii de pasaj și oaspeți de iarnă) sunt extrem de diverse, iar pentru ocrotirea lor au fost realizate numeroase arii protejate, printre care un loc aparte îl ocupă Rezervația Biosferei Delta Dunării. Printre cele de interes deosebit se remarcă pelicanii (având în Delta Dunării cele mai mari colonii din Europa), cormoranii, egreta mare, egreta mică, lebăda albă și lebăda mută, diverse specii de rațe și gâște sălbatice. Pentru gâsca cu gâtul roșu din N Siberiei unul dintre cele mai importante locuri de iernat se află în deltă și pe litoralul Mării Negre. Dintre reptile există diverse specii de șerpi: vipera comună, vipera cu corn (specie sudică întâlnită în SV țării), șarpele de apă, șarpele de alun, iar în Dobrogea balaurul (Elaphe quatuourlineata), broasca țestoasă de uscat (Testudo hermanni în SV țării și Testudo graeca ibera în Dobrogea). În ce privește ihtiofauna, în apele reci de munte este caracteristic păstrăvul; lostrița, frecventă altădată în râurile mai mari, este acum aproape dispărută (se încearcă însă repopularea apelor cu exemplare obținute în condiții de laborator); în apele din reg. de deal predomină cleanul, scobarul și mreana, iar în râurile mari de câmpie și în Dunăre crapul, carasul, știuca, plătica, șalăul etc. Din Marea Neagră pătrund în Dunăre sturionii, furnizori de icre negre. În Marea Neagră se pescuiesc scrumbii albastre, heringi, hamsii, stavrizi, guvizi, chefali. Se înregistrează și pătrunderea spontană de specii noi, care găsesc condiții favorabile în cadrul peisajului modificat de om (bizamul, câinele enot, guguștiucul etc.). Recent în S țării, în special în Dobrogea, a început să se răspândească șacalul. Pe lângă Rezervația Biosferei Delta Dunării, care are un statut special, find de mare interes european, mai există 12 parcuri naționale: Retezat (cel mai vechi din țară, înființat în 1935, ulterior extins pe suprafață mai mare), m-ții Rodnei, Călimani, Ceahlău, Cheile Bicazului-Hășmaș, Piatra Craiului Vânturarița-Buila, Cozia, Domogled-Valea Cernei, Semenic-Cheile Carașului, Cheile Nerei-Beușnița, m-ții Măcinului. Au fost declarate arii protejate și numeroase parcuri naturale, dintre care unele în reg. de munte (Bucegi, M-ții Apuseni, Grădiștea Muncelului-Cioclovina, Putna-Vrancea, m-ții Maramureșului, Porțile de Fier), altele în reg. de câmpie și luncă (Balta Mică a Brăilei, Comana, Lunca Mureșului – în jud. Arad și Timiș, Lunca joasă a Prutului inferior – în jud. Galați) sau la contactul dintre munți și reg. mai joase (Vânători-Neamț, geoparcurile platoul Mehedinți și Țara Hațegului). Există numeroase rezervații științifice, rezervații naturale și arii de protecție specială avifaunistică. Procesul de declarare de noi arii protejate este în plină desfășurare, în acord cu normele Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (U.I.C.N.) și cu preocupări în acest sens la nivelul Uniunii Europene. ECONOMIA Industria, bazată pe o apreciabilă tradiție meșteșugărească (mai ales în Transilvania) și pe resurse de sol și subsol, se dezvoltă începând din sec. 19 și se amplifică în ritmuri rapide în sec. 20. Pe lângă vechile reg. ind. București, Valea Prahovei, Banat, S Transilvaniei care continuă să joace un rol de primă importanță la nivel național, au apărut sute de întreprinderi ind. (de la cele siderurgice și chimice la cele ale ind. alimentare) în Oltenia, Moldova, Dobrogea, N Transilvaniei. Procesul de restructurare demarat în 1990 a dus inițial la o scădere a prod. ind. Începând cu 1994, are loc o relansare a prod. ind. Unele întreprinderi și-au redus activitatea sau au fost nevoite să-și închidă porțile în timp ce altele s-au restructurat, diversificându-și sau modificându-și profilul, proces care se află încă în plină desfășurare. Au apărut însă și o serie de noi obiective ind., în general ca urmare a unor investiții externe. Ind. energetică se bazează încă în mare măsură pe termoenergie (c. 60% din producția electrică în anul 2004), deși aceasta implică un preț de cost mai ridicat și un grad mai mare de poluare a mediului. Totuși unele termocentrale au fost trecute în conservare sau lucrează la capacitate mai mică. Există și un număr mare de hidrocentrale, de diferite capacități; se remarcă Porțile de Fier I și II (Ostrovu Mare) pe Dunăre, hidrocentralele în cascadă de pe Bistrița, Argeș, Oltul inferior, cele de pe Lotru, de la Tismana, de la Stânca-Costești pe Prut, Fântânele în M-ții Apuseni, Râu Mare la poalele m-ților Retezat etc. O pondere mare o are centrala atomo-electrică de la Cernavodă. Mari rafinării de petrol funcționează în jud. Prahova (Ploiești, Brazi, Teleajen), Constanța (Midia-Năvodari) și Onești. Prelucrarea complexă a produselor petroliere se realizează și Arpechim-Pitești. Ind. siderurgică este reprezentată de câteva centre: combinatul siderurgic Galați, care, după o perioadă foarte dificilă, este acum în plină activitate, combinatul ee oțeluri speciale Târgoviște, uzinele de la Reșița, Hunedoara și Iași, laminoarele de la Roman și Brăila, ind. sârmei de la Câmpia Turzii. Metalurgia neferoasă este prezentă îndeosebi prin producția de alumină (Oradea, Tulcea) și producția de aluminiu și aliaje de aluminiu de la ALRO Slatina. Ind. constructoare de mașini a suferit modificări profunde, datorită lipsei de competivitate a unora dintre produse. Printre întreprinderile rămase în funcțiune, unele chiar cu rezultate semnificative, se numără cele producătoare de autoturisme de oraș (Pitești, Craiova), utilaj petrolier (Ploiești, Târgoviște), mașini-unelte, piese și utilaje, în numeroase centre, mașini agricole (Brașov), frigidere și mașini de gătit (Găești, întreprindere retehnologizată conform normelor internaționale privind protecția stratului de ozon), construcții și reparații navale (Constanța, Mangalia, Galați, Brăila), material rulant (Arad). Ind. chimică, cu un puternic potențial poluant, a fost nevoită să întreprindă acțiuni de modernizare iar unele dintre întreprinderile care nu corespundeau standardelor de mediu au fost închise. Printre principalele produse se numără soda calcinată, soda caustică și alte produse cloro-sodice (Govora, Borzești, Râmnicu Vâlcea, Ocna Mureș, Turda, Târnăveni), îngrășăminte chimice (Craiova, Târgu Mureș, Năvodari, Făgăraș etc.), detergenți (Ploiești, Timișoara), amoniac, acid sulfuric etc. Se fabrică și cauciuc sintetic și produse din cauciuc, inclusiv anvelope auto (Bacău, Florești-Prahova, Jilava, Timișoara). Ind. farmaceutică are centre importante la Iași, București, Cluj-Napoca, Brașov. R. este un important producător de ciment (Fieni, Câmpulung, Turda ș.a.), la care se adaugă și alte materiale de construcții (ceramică, cărămizi, geamuri). Pe baza exploatării, adesea excesive, a resurselor forestiere, s-a dezvoltat o importantă ind. de prelucr. a lemnului (îndeosebi cherestea, dar și furnir, mobilă, instrumente muzicale, celuloză și hârtie), în numeroase localit., îndeosebi în reg. Carpaților Orientali, la poalele Carpaților Meridionali (la Brezoi și Sebeș) și în aria M-ților Apuseni. Există și numeroase unități ale ind. blănăriei. Ind. alimentară, bine reprezentată în toate orașele mari dar și în numeroase localit. mici și mijlocii, produce preparate din carne, conserve de legume, fructe, pește, produse lactate, ulei comestibil (în special de floarea soarelui), zahăr și produse zaharoase, produse de panificație, vin, bere, băuturi spirtoase și răcoritoare. Ind. poligrafică are centre importante la București, Iași, Cluj-Napoca, Craiova, Oradea, Sibiu. Terenurile agricole ocupă peste 60% din suprafața țării; dintre acestea 63% sunt terenuri arabile, 38,7% pășuni și fânețe, 1,8% vii și 1,6% livezi. Pe mari suprafețe se cultivă cereale: grâu și orz (îndeosebi în reg. de câmpie, Dobrogea, partea centrală a pod. Transilvaniei și pod. Moldovei), porumb (foarte răspândit atât în reg. de câmpie cât și în cele de dealuri și podișuri), pe suprafețe mai mici ovăz și secară. Dintre plantele tehnice, producții importante se obțin la floarea-soarelui, cultivată îndeosebi în C. Română, C. de Vest și pod. Moldovei, dar se extind tot mai mult și alte plante oleaginoase (soia, rapița, ricinul). În schimb sfecla de zahăr, inul și cânepa înregistrează un regres. Cartoful este cultivat în toată țara, dar pe suprafețe mai mari în jud. Suceava, Maramureș, Satu Mare, în SE Transilvaniei (jud. Brașov, Covasna, Harghita), iar cartofii timpurii în partea centrală a C. Române, îndeosebi în jud. Dâmbovița. Se mai cultivă tomate, fasole, mazăre, ceapă, varză, ardei, atât în câmp cât și în grădini și sere, îndeosebi în reg. sudice ale țării și în zonele preorășenești; se folosesc pe scară largă solariile pentru producția de legume timpurii. Pepenii verzi și galbeni găsesc condiții favorabile în S C. Române și în C. de Vest. Se cultivă și diverse plante furajere (sfeclă furajeră, lucernă, trifoi, borceag, dovleci, porumb pentru siloz). Producțiile agricole înregistrează însă mari fluctuații în funcție de condițiile climatice din anul respectiv. Deși suprafața amenajată pentru irigat în a doua jumătate a sec. 20 depășea 3 mil. ha (locul 2 în Europa), aceasta a fost doar parțial repusă în funcțiune. În anul 2004 (un an agricol foarte bun), R. a ocupat locul 2 în Europa la producția de porumb, locul trei la floarea-soarelui și locul 4 la soia. Pomicultura este bine dezvoltată în reg. deluroase (cu mari suprafețe în jud. ca Argeș, Vâlcea, Buzău, Caraș-Severin) atât sub formă de livezi sistematice cât și ca livezi tradiționale asociate cu fânețe. Pe primul loc se află prunul (în anul 2004, R. a ocupat locul 3 pe glob la producția de prune); fructele sunt folosite preponderent pentru producția de țuică sau pentru gem și magiun, dar există și soiuri superioare de masă. Mărul se cultivă de asemenea pe scară largă, dar producții însemnate din soiuri de calitate superioară de obțin îndeosebi în aria Bistrița-Baia Mare-Sălaj, în pod. Sucevei și în Subcarpații Ialomiței (Voinești). Se mai cultivă păr, cireș, vișin, cais, nuc iar în Dobrogea și dealurile Crișanei se află întinse livezi de piersici. Vița de vie are condiții bune de dezvoltare, dar numai o parte din vii sunt de calitate superioară (altoite), în rest, mai ales în micile exploatații agricole, fiind vii hibride cu producții de calitate mai slabă. Printre cele mai importante reg. viticole din țară, cu pondere importantă a soiurilor superioare se numără latura externă a Subcarpaților de la Curbură (din jud. Vrancea până în jud. Prahova, cu centre renumite ca Panciu, Odobești, Cotești, Tohani, Pietroasa, Valea Călugărească), pod. Moldovei (Cotnari, Huși), Dobrogea (Murtfatlar, Niculițel), Piemontul Getic (Drăgășani), sudul Olteniei (Dăbuleni, Segarcea), pod. Târnavelor și reg. Alba Iulia. Struguri de masă se obțin la Ostrov (Dobrogea) și Greaca. Efectivele de animale au înregistrat fluctuații importante după 1989; după o scădere importantă acum se înregistrează o redresare, atât în gospodăriile individuale cât și în unitățile zootehnice de mare capacitate; au început să apară și unele ferme moderne, la standarde europene. Se cresc bovine pentru carne și lapte (inclusiv un număr relativ mic de bivoli, în unele reg. din Transilvania și în S. C. Române), porcine, ovine și caprine, cabaline (locul doi în Europa, îndeosebi cai de tracțiune dar și cai de rasă folosiți pentru sport), păsări (îndeosebi găini pentru ouă, pui și curcani). Apicultura se bazează pe bogata bază meliferă oferită de flora spontană, pe unele culturi agricole (ex. floarea-soarelui) și plantațiile de salcâm. Pescuitul și piscicultura de practică atât în Dunăre și Marea Neagră cât și în apele interioare; multe râuri și bălți au fost repopulate, totuși se înregistrează o scădere cantitativă și calitativă a producției, în special din cauza poluării apelor. Se constată o creștere continuă a ponderii serviciilor (comerț., transp., poștă, telecomunicații etc.). Rețeaua feroviară cuprinde opt linii magistrale și însumează 11.376 km (34% electrificată), cea rutieră c. 73.000 km drumuri publice (mai puțin de 18.000 km fiind modernizați, dintre care c. 120 km de autostrăzi); în schimb calea navigabilă a Dunării și canalul Dunărea-Marea Neagră înscriu R. pe una dintre magistralele ce leagă Europa Occidentală de E continentului și Asia, portul Constanța fiind și cel mai mare din bazinul Mării Negre. Traficul maritim internațional rămâne însă inferior celui din 1989 (în 2001: 28,9 mil. t, trafic total). Atât la mărfuri (74,3%), cât și la pasageri (60%) predomină transp. rutier, urmat de cel feroviar (18%; i, respectiv, 39,3%). În urma procedurii de modernizare și extindere, capacitatea principalului aeroport internațional ”Henri Coandă„, București-Otopeni, a crescut la 3 mil. de pasageri anual (față de 1,6 mil. în 1998 și 1 mil. în 1994). O rețea vastă de conducte asigură transportul gazelor naturale și petrolului de la locurile de exploatare din țară sau a celor importate la centrele de prelucrare sau la consumatori și transportul produselor petroliere spre porturile Constanța, Galați, Giurgiu. Rețeaua electrică de transport include aproximativ 8.800 km de linii electrice aeriene de tensiune înaltă, medie și joasă, fiind interconectată cu rețelele electrice din țările vecine. După excedentele înregistrate în anii '80 ai sec. 20, folosite la stingerea datoriei externe contractate în anii '70, balanța comercială s-a deteriorat, pe fondul prăbușirii unor piețe tradiționale (țările membre ale fostului C.A.E.R.), al embargoului impus Iraqului și fostei Iugoslavii și al lipsei de competivitate a multora dintre prod. ind. românești. Pentru acoperirea acestor deficite și asigurarea de fonduri pentru restructurarea economiei s-a apelat la credite externe, în special de la instituțiile financiare internaționale. Datoria externă a R. în 2005 era de 24,4 miliarde euro (din care datorie publică 11,3 miliarde euro și public garantată 13,1 miliarde auro). De asemenea, s-au creat facilități pentru investițiile străine, nivelul acestora depășind 8 miliarde $ (oct. 2002), c. 3 miliarde % fiind obținute din privatizarea unităților ec. de stat; principalii investitori provin din Italia, Olanda și Germania (aproape 40% din total), urmați de Cipru, Franța, S.U.A., Marea Britanie ș.a. Exportul, în valoare de 22,3 miliarde de euro în 2005, are ca principale domenii produsele minerale (inclusiv produse petroliere, minereuri, ciment, sare) cu o pondere de 11,1% din valoarea totală a exportului, produsele metalurgice (siderurgie, aluminiu ș.a.) 14,8% mașini, aparate și echipamente electrice 17,7%, mijloace și materiale de transport 7,9%, produse textile și confecții (cu pondere ridicată, 19% inclusiv produse realizate în regim de lohn), încălțăminte și accesorii (5,8%), la care se mai adaugă produse chimice, material lemnos, mobilă, produse alimentare. Este orientat în special spre țările Uniunii Europene, cu o pondere de 67,6% din totalul exporturilor (principalii parteneri fiind Italia cu 19,2%, Germania 14%, Franța 7,4%, Marea Britanie 5,5%) și spre Turcia (7,9%). În 2005 s-a importat în valoare de 30,1 miliarde euro, în special mașini, aparate și utilaje (23,4% din totalul importurilor), produse minerale (inclusiv țiței și gaze naturale), 15,6%, produse textile și confecții (10,2%), mijloace și materiale de transport (10,2%), produse metalurgice (8,8%), produse chimice (7,5%), principalii parteneri fiind Italia, Germania, Rusia, Franța, Turcia, China, Austria, Ungaria, Kazahstan. TURISMUL Principalele zone sau obiective: litoralul Mării Negre, cu renumite stațiuni de cură heliomarină, cu vestigiile orașelor antice Tomis, Callatis, Histria; zona Bucegi-Brașov (principala zonă a turismului montan și hivernal din R., cu orașul Brașov și stațiunile Poiana Brașov, Sinaia, Predeal ș.a.); Valea Oltului, cu stațiuni balneare în jud. Harghita (Băile Tușnad) și Vâlcea (Călimănești – Căciulata, Băile Olănești, Băile Govora); NV Moldovei (Bucovina), cu monumente de artă medievală bisericească; M-ții Apuseni, cu spectaculoase fenomene carstice; Maramureșul, cu valori folclorice și etnografice (o adevărată civilizație a lemnului: porți sculptate, case, biserici cu turle înalte – Ieud, Bogdan Vodă, Rozavlea ș.a., Cimitirul Vesel de la Săpânța ș.a., port popular viu colorat) unice în țară, cu stațiuni balneare (Ocna Șugatag) și de sporturi de iarnă (Borșa, Moșoga); defileul Dunării, fenomene carstice în m-ții și pod. Mehedinți; M-ții Făgăraș (supranumiți ”Alpii Transilvaniei„), Piatra Craiului, Parâng, Retezat. Obiective incluse în Patrimoniul natural și cultural universal: Rezervația Biosferei Delta Dunării, bisericile cu picturi exterioare din Bucovina, din sec. 15-16 (Voroneț, Sucevița, Moldovița, Humor, Arbore), mănăstirea Horezu din Oltenia, bisericile de lemn din Maramureș (Ieud, Șurdești, Bârsana, Rogoz ș.a.), cetățile dacice din m-ții Orăștiei, bisericile fortificate săsești din Transilvania (Biertan, Prejmer, Viscri ș.a.) și centrul istoric al Sighișoarei. ISTORIA Vestigii ale activității umane în spațiul carpato-dunărean coboară în timp până în epoca Paleoliticului inferior (unelte din această perioadă au fost descoperite pe Valea Dârjovului, Valea Dâmbovicioarei, Valea Lupului, Ripiceni etc.) și atestă apartenența acestei zone la marea arie geografică în care s-a desfășurat procesul de antropogeneză. Rămășițele osteologice cele mai vechi (descoperite la Ohaba-Ponor) aparțin omului de Neanderthal, purtătorul culturii Musteriene (Paleoliticul mijlociu). Urmele de cultură materială atestă o continuitate de viețuire și în perioadele Paleoliticului superior (Cioclovina, Peștera) și Mezoliticului (Lapoș, Scaune, Herculane). Trecerea de la Paleolitic la Neolitic a fost însoțită de profunde prefaceri economice și sociale: din vânător și culegător, omul devine cultivator al pământului și crescător de animale; în același timp, gintei matriarhale îi urmează ginta patriarhală. Triburile preindo-europene dezvoltă un șir de culturi materiale, diferențiate mai ales prin ceramică, dintre care cele mai importante sunt: Hamangia, Gumelnița, Cucuteni. Pătrunderea indo-europenilor – triburi de păstori organizate în ginte patriarhale – la sfârșitul milen. 3 î. Hr. a dus la o sinteză între populația sedentară și cea migratoare, creându-se astfel – și cu aportul influențelor culturale sudice – un adevărat grup carpato-balcanic, individualizat etnic, lingvistic și cultural. Metalurgia aramei și a bronzului a contribuit în chip decisiv la progresul comunităților prototrace și a favorizat crearea uniunilor tribale (culturile Tei, preponderent pastorală, Sărata Monteoru, cu economie mixtă, Otomani, cu o dezvoltată tehnică de prelucrare a bronzului), care întrețin strânse legături în aria civilizației miceniene și reprezintă principalii exportatori de aur pe continent. Epoca fierului înregistrează individualizarea triburilor geto-dace în cuprinsul grupului etnic, cultural și lingvistic nord-tracic. Populațiile autohtone din spațiul carpato-dunărean (acoperit aproape în întregime de cultura Basarabi din prima Epocă a fierului) au receptat succesiv influențe scitice (sec. 6 î. Hr.), grecești (sec. 7-6 î. Hr., când au fost întemeiate coloniile Histria, Tomis și Callatis) și celtice (300-280 î. Hr.), care au îmbogățit cultura materială și spirituală a localnicilor. Deosebiți doar prin zonele pe care le populau (geții la S și E de Carpați, dacii în pod. Transilvaniei și Banat), geto-dacii sunt semnalați pentru prima dată, în izvoare scrise, în legătură cu expediția lui Darius, regele persan, din 513 î. Hr. (Herodot îi numește pe geți ”cei mai viteji și cei mai drepți dintre traci„). Aflați în faza democrației militare, geto-dacii vorbeau aceeași limbă și formau o mare și bine structurată unitate culturală, etnică și lingvistică. Ei trăiau în cadrul unor mari formațiuni unional-tribale, dintre care cea mai cunoscută a fost aceea a lui Dromichaites, care izbutește să-l înfrângă pe Lisimah, regele Traciei (c. 300 î. Hr.). Unificatorul formațiunilor politice și militare geto-dace a fost Burebista, care a pus bazele unui puternic stat ce se întindea din Boemia până la Marea Neagră – cu centrul probabil la Argedava -, cetățile grecești pontice (de la Olbia la Apolonnia) aflându-se de asemenea, sub autoritatea sa. După moartea lui Burebista (44 î. Hr.), statul dac s-a destrămat în mai multe formațiuni politice. În timp ce Imp. Roman lua în stăpânire Pen. Balcanică și Dobrogea (alipită în 46 î. Hr. prov. romane Moesia), dacii, sub conducerea lui Decebal (87-106), își reconstituie statul, cu centrul politic, militar și religios în Transilvania, în m-ții Orăștiei. Amenințati de expansiunea romană, dacii fac dese incursiuni la S de Dunăre, înfrângând armata romană care le invadase terit. (vistoria de la Tapae, 87). În cursul a două războaie (101-102, 105-106), împăratul Traian a izbutit, după lupte grele (Tapae, Adamclisi), să învingă pe daci și pe aliații lor și a transformat o mare parte din Dacia în prov. romană. Populația geto-dacilor care trăia în afara perimetrului prov. – carpii, costobocii etc. – și-a păstrat libertatea, cultura ei fiind însă influențată de cea romană. Colonizarea masivă și organizată cu elemente romanice sau romanizate, folosirea limbii latine și asimilarea civilizației romane, aflată pe o treaptă superioare de dezvoltare, precum și intensa urbanizare au dus la romanizarea autohtonilor și la constituirea, prin amestecul dacilor cu coloniștii romani, a populației daco-romane, principalul element al procesului de etnogeneză a românilor. După retragerea armatei și administrației romane la S de Dunăre (271/275), grosul populației daco-romane a rămas la N de Dunăre unde și-a continuat vechile îndeletniciri de agricultori și păstori și a gravitat din punct de vedere politic, economic și cultural în sfera de influență a Imp. Roman și a celui Bizantin. În aceste condiții, procesul de romanizare a continuat, fiind însoțit, în același timp, de răspândirea creștinismului, predicat și practicat în limba latină. Până la începutul sec. 7, se constituie în cadrul romanității orientale, rămasă un bloc unitar, un popor romanic (protoromânii), distict de celelalte popoare romanice care se formaseră (sau se formau) pe terit. fostului Imp. Roman. Migrația slavilor și căderea limesului danubian au dus la dislocarea blocului compact al romanității orientale care acoperea întreg spațiul carpato-balcanic. Protoromânii își mențin caracterul romanic și asimilează, succesiv, populațiile migratoare, chiar dacă acestea exercitau, temporar și parțial, autoritatea politică și militară asupra zonei carpato-dunărene. În sec. 7-9 are loc desăvârșirea procesului de formare a poporului român și a limbii române, care, prin origine, structură gramaticală și fondul principal de cuvinte aparține limbilor romanice, fiind singura succesoare directă a latinei vorbite în prov. carpato-balcanice ale Imp. Roman. După dispariția centrelor urbane, nucleul de organizare economică și socială a devenit obștea teritorială. Din rândul membrilor obștii, se ridică, cu timpul, o pătură de șefi politici și militari (cneji, juzi) care își consolidează autoritatea prin prin conducerea luptei împotriva migratorilor sau prin rolul de intermediari în relațiile cu aceștia. Cnejii și juzii devin cu timpul beneficiarii unor dări și prestații, se diferențiază prin avere de restul obștii și își permanentizează situația de conducători ai obștilor sau ai uniunilor de obști – care încep să se formeze mai ales pe văile apelor sau în depresiuni (”țări„ precum Țara Loviștei, Țara Hațegului etc.). În sec. 10-11, pe întreg spațiul carpato-dunărean sunt semnalate mici formațiuni politice (cnezate, voievodate), precum cele conduse de Menumorut, Glad și Gelu în Transilvania și Banat (sec. 9-10), Tatos (Chalis), Satza și Sestlav în Dobrogea (sec. 11). Cucerirea Transilvaniei de către unguri (desfășurată în mai multe etape în sec. 10-12) a stânjenit procesul de constituire a societății medievale românești în bazinul carpatic, dar cuceritorii au recurs la instituția autohtonă a voievodatului, ca formă de organizare a Transilvaniei, aceasta păstrându-și astfel individualitatea în cuprinsul Regatului ungar. Marea invazie mongolă din 1241-1242 nu a putut anula rezultatele procesului de dezvoltare a societății românești, formațiunile politice de la S și E de Carpați continuând să progreseze în direcția structurilor feudale. În 1247 sunt semnalați, între Carpați și Dunăre, ”mai mari ai pământului„ (majores terrae), care dispuneau de o anumită forță militară și a căror putere economică și autoritate politică veneau din exploatarea masei de țărani (rustici), îndatorați la dări și prestații. O situație similară este atestată în Moldova în prima jumătate a sec. 14. Pe această bază nucleele statale din sec. 10 se dezvoltă în microstate ca cele ale lui Litovoi, Ioan și Farcaș (Oltenia) și Seneslau (Muntenia); la E de Carpați, un rol important au jucat trei formațiuni: Moldova (pe valea râului Moldova), cu capitala la Baia, alta în părțile de N cu capitala la Siret și una în S Moldovei. Consolidarea acestor formațiuni reprezenta un obstacol în calea politicii a expansiune a Regatului ungar peste Carpați, astfel că un conflict între acesta și conducătorii formațiunilor statale românești devenea inevitabil. În 1277 Litovoi (cel din 1247 sau un succesor omonim), care își extinsese autoritatea asupra unor terit. (poate în stânga Oltului) și refuzase să plătească tribut regelui ungar, este ucis în luptă. În a doua jumătate a sec. 13 și prima jumătate a sec. 14, în condițiile întăririi elitei politico-militare și ale unor împrejurări externe favorabile (anarhia feudală din Regatul ungar, slăbirea forței politice și militare a Țaratului bulgar și a Hoardei de Aur), are loc unificarea formațiunilor politice de la S și E de Carpați în cadrul statelor feudale Țara Românească și, respectiv, Moldova. Basarab I (la Posada, 1330) și Bogdan I (în 1364-1365) au consolidat independența Țării Românești și a Moldovei, înfrângând încercările regalității ungare de a-și extinde stăpânirea și asupra terit. românești de la S și E de Carpați. Întemeierea statelor feudale românești a favorizat dezvoltarea demografică și economică, a pus bazele organizării social-politice și militare și a dat românilor o identitate politică, ferindu-i de pericolul integrării lor în hotarele regatelor vecine care își disputau stăpânirea spațiului carpato-dunărean. Structura economică și social-politică a Țărilor Române în Ev. med. prezintă trăsături clasice ale feudalismului: economia autarhică, organizarea domenială ca celulă economică, în cadrul căreia țăranii șerbi (iobagi, rumâni, vecini) erau obligați să asigure renta feudală stăpânilor de moșii. La nivelul structurilor politice, feudalismul din Țara Românească și Moldova se încadrează tipologic în feudalismul bizantin, iar cel din Transilvania, ca urmare a cuceririi maghiare, feudalismului apusean. O trăsătură specifică a societății medievale din Țara Românească și Moldova a fost menținerea unei însemnate categorii de țărani liberi (moșneni și răzeși), organizați în obști, beneficiind de anumite libertăți și privilegii, care le-au asigurat o pondere importantă în viața socială și politică a Țărilor Române. Prin situarea lor geopolitică și geostrategică, Țările Române au fost confruntate cu expansionismele concurente ale regatelor ungar, polon și Imp. Otoman, care din 1393 devine vecin la Dunăre cu Țara Românească. Mijlocul cel mai frecvent folosit pentru a conserva individualitatea lor politică – impus de altminteri de contextul politic – a fost recunoașterea unei suzeranități nominale ca, la adăpostul ei, să se evite o suzeranitate reală. Din a doua jumătate a sec. 14, Țările Române se angajează într-un îndelung efort de apărare împotriva Imp. Otoman ce se încadrează în cruciada târzie. În Țara Românească, Mircea cel Bătrân (1386-1418) câștigă bătălia de la Rovine (1394), iar după victoria mongolă de la Ankara (1402), intervine în lupta pentru succesiune din Imp. Otoman, izbutind, pentru scurt timp, să impună ca sultan pe un protejat al său. După căderea acestuia însă Mircea a fost constrâns să plătească haraci Porții (1417). Pentru a face față presiunii otomane sporite, voievodul Transilvaniei (Iancu de Hunedoara) (1441-1456), organizează un front antiotoman al țărilor române – prin sprijinirea ca domni în Țara Românească și Moldova a unor partizani ai săi – și stăvilește înaintarea otomană prin apărarea Belgradului, asediat de Mehmet al II-lea (1456). Acțiunea sa a fost continuată de domnul Țării Românești, Vlad Țepeș (1448, 1456-1462, 1476) care, după ce a nimicit garnizoanele turcești de la Dunăre, a înfrânt expediția întreprinsă împotriva lui de sultan (1462), dar nu a putut să se mențină în domnie, ca urmare a conflictului cu regele Ungariei, Matia Corvin. Domnia voievodului Moldovei Ștefan cel Mare (1457-1504) marchează apogeul luptei împotriva expansiunii otomane. Consolidându-și puterea în țară printr-o energică politică de întărire a autorității domnești și făcându-se respectat de vecini (în 1467, înfrânge la Baia pe Matia Corvin, regele Ungariei, iar în 1497, în codrii Cosminului, pe Ioan Albert, regele Poloniei), Ștefan s-a alăturat coaliției antiotomane alcătuită de Veneția, Ungaria și statul turcoman al lui Unun-Hasan în episodul cunoscut ca Războiul turco-venețian (1463-1479). Biruitor în lupta de la Vaslui (1475), el a avut de făcut față în anul următor unei mari expediții organizate de Mehmet al II-lea și încheiate cu un eșec pentru otomani. Lipsit de sprijinul puterilor europene, cărora li se adresase, în repetate rânduri, în vederea unor acțiuni comune, Ștefan a sfârșit prin a accepta plata haraciului, în schimbul angajamentului Porții de a nu interveni în afacerile interne ale țării. La sfârșitul sec. 15 și începutul sec. 16, succesele Imp. Otoman (cucerirea Chiliei și Cetății Albe în 1484, ocuparea Belgradului în 1521, zdrobirea Ungariei la Mohács în 1526) și posibilitatea de a-i utiliza pe tătarii din Crimeea ca instrument politic militar (deveniseră vasali Porții din 1475) au constrâns Țările Române să accepte suzeranitatea otomană, păstrându-și un statut de autonomie. Încercările Porții de a transforma statele române în provincii otomane au declanșat reacția viguroasă a acestora (Radu de la Afumați, Petru Rareș) care au făcut, în cele din urmă, respectată autonomia lor. Regimul dominației otomane a impus, alături de haraci, apăsătoare obligații materiale (grâne, vite, cherestea, contribuții bănești), care au sleit resursele economice ale Țărilor Române. Agravarea considerabilă a acestui regim a provocat riposta militară a statelor române, care au încercat să se emancipeze de sub suzeranitatea Porții. După o primă tentativă fără succes, a lui Ioan-Vodă, domnul Moldovei (1572-1574), se produce la sfârșitul sec. 16 războiul antiotoman al celor trei țări românești, care se alăturaseră unei noi coaliții europene (Liga Sfântă). În cursul acestui război, domnul Țării Românești, Mihai Viteazul (1593-1601), redobândește neatârnarea printr-un șir de victorii, cele mai importante fiind repurtate la Călugăreni și Giurgiu (1595). În cursul acestui război, din rațiuni politico-strategice, Mihai i-a îndepărtat din domnie, pe principele Transilvaniei, Andrei Báthori, și pe domnul Moldovei, Ieremia Movilă, înfăptuind (1600) astfel prima unire politică a Țărilor Române (Țara Românească, Transilvania și Moldova). Deși realizarea unirii Țărilor Române sub domnia lui Mihai Viteazul a fost de scurtă durată, amintirea ei a fost mereu evocată în cadrul ideologiei naționale din sec. 19, ca justificare a necesității constituirii statului național român. Reintrarea Țărilor Române sub dependența Porții la începutul sec. 17 s-a făcut în condițiile atenuării regimului de exploatare, iar teama de o nouă ridicare la luptă a românilor a constrâns Imp. Otoman să respecte autonomia celor trei state românești. În acest nou cadru se integrează domniile lui Radu Șerban (1602-1611, cu întreruperi), continuator al programului politic al lui Mihai Viteazul, Matei Basarab (1632-1654), exponent, cu mari însușiri politice, ai regimului boieresc, în Țara Românească, Vasile Lupu în Moldova (1634-1653), cu ambiții de continuator al Bizanțului imperial, Gabriel Bethlen (1613-1629) și Gheorghe Rákóczi I (1630-1648), în Transilvania, preocupați să asigure statului beneficii din intervenția în Războiul de 30 de Ani. O nouă acțiune antiotomană a Țărilor Române, condusă de Constantin Șerban (1654-1658), Mihnea III (1658-1659) și Gheorghe Rákóczi II (1648-1660), este reprimată de Poartă. Eșecurile militare ale Imp. Otoman din a doua jumătate a sec. 17 intensifică lupta de emancipare de sub suzeranitatea Porții. Promotorii ei, Șerban Cantacuzino (1678-1688) și Constantin Brâncoveanu (1688-1714), în Țara Românească, duc negocieri secrete cu puterile creștine sau se alătură deschis luptei antiotomane, ca Dimitrie Cantemir, domnul Moldovei (1693, 1710-1711), care participă la campania antiotomană a țarului Petru I (1711). După înfrângerile suferite din partea armatelor austriece și după instituirea stăpânirii habsburgice asupra Transilvania (1699), Poarta introduce în Moldova (1711) și Țara Românească (1716) regimul fanariot, ceea ce a avut drept urmare limitarea autonomiei și înăsprirea exploatării otomane. Confruntați cu o criză demofiscală, domnii fanarioți au promovat o politică amplă de reforme, care, începută în domeniul fiscal, a cuprins progresiv toate sectoarele vieții sociale; dintre reformele adoptate, cea mai importantă a fost abolirea șerbiei de către Constantin Mavrocordat (1746, în Țara Românească, 1749, în Moldova).În Transilvania stăpânită de Habsburgi au avut numeroase răscoale, culminând cu marea răscoală condusă de Horea, Cloșca și Crișan (1784-1785), în urma căreia dependența personală a fost desființată (1785). Războaiele ruso-austro-turce pentru rezolvarea ”Chestiunii orientale„, desfășurate și pe terit. Țărilor Române, au produs mari devastări și s-a încheiat prin amputări teritoriale în detrimentul Țării Românești și Moldovei; Oltenia s-a aflat temporar sub stăpânirea austriacă (1718-1739), Bucovina a fost cedată de Poartă Imp. Habsburgic (1775), iar prin Tratatul de Pace de la București, care punea capăt Războiului ruso-turc (1806-1812), parte de E a Moldovei, situată între Prut și Nistru (Basarabia) a fost anexată de Rusia. Destrămarea relațiilor feudale, ca urmare a progresului economic și a afirmării burgheziei a fost însoțită de avântul luptei de emancipare națională. În Transilvania, ”regimul națiunilor„ privilegiate (nobilimea maghiară, patriciatul săsesc și elita secuiască) era principalul obstacol în calea afirmării naționale a românilor; în Moldova și Țara Românească, dominația otomană devenise incompatibilă cu dezvoltarea noilor relații capitaliste; înlăturarea regimului feudal reclama ieșirea de sub dependența Porții. Inițiatorul luptei politice naționale în Transilvania a fost episcopul Ioan Inocențiu Micu (Clain). Acesta, invocând autohtonia, preponderența numerică și contribuția fiscală masivă a românilor transilvăneni, revendică egalitatea în drepturi cu celelalte trei ”națiuni„. Rămase fără rezultat, demersurile lui Micu au fost reluate și dezvoltate în cadrul memoriului Suppplex Libellus Valachorum (1791), redactat de fruntașii Școlii Ardelene care, alături de egalitatea în drepturi, cereau reprezentarea proporțională în Dietă. Intensificarea luptei de emancipare socială și națională de la începutul sec. 19 a culminat cu mișcarea din 1821 din Țara Românească condusă de Tudor Vladimirescu, prin care se urmărea înlăturarea dominației otomane. Ea s-a integrat marelui curent de emancipare națională din Europa de SE, a cărei expresie a fost Eteria și a solidarizat toate forțele social-politice ale Țării Românești, determinând colaborarea lui Tudor Vladimirescu cu Eteria și marii boieri. Dezavuarea acțiunilor Eteriei și ale lui Tudor Vladimirescu de către țar – la Congresul Sfintei Alianțe de la Laibach (azi Ljubljana) – l-a silit pe Tudor să intre în negocieri cu turcii. Faptul a provocat conflictul dintre Tudor Vladimirescu și Alexandru Ipsilanti, conducătorul Eteriei; din ordinul acestuia, Tudor a fost prins și ucis. Intrarea armatei turcești în Țara Românească și Moldova a capăt mișcării. Deși înfrântă, ea s-a încheiat cu abolirea regimului fanariot și restabilirea domniilor pământene. Programele de reformă, care se înmulțesc în perioada imediat următoare, reflectă tendința generală de renovare socială și politică; acestui curent, care se manifesta mai puternic în Moldova, unde reprezentanții micii boierimi – Ioniță Sandu Sturdza – ocupa scaunul domniei, îi aparține și proiectul de constituție din 1822, zis al ”cărvunarilor„, denumire care pune în evidență legăturile reformatorilor români cu mișcarea democratică europeană. Războiul ruso-turc, încheiat prin Pacea de la Adrianopol (1829) a deschis calea unor profunde prefaceri în viața internă a Țărilor Române. Abolind restricțiile comerciale impuse de Poartă Moldovei și Țării Românești, Tratatul de la Adrianopol a facilitat intrarea economiei celor două principate în circuitul european. Pentru a răspunde cererilor de produse cerealiere ale țărilor Vestului industrializat, se intensifică exploatarea forței de muncă a țărănimii prin sporirea cuantumului obligațiilor în muncă; marele domeniu se transformă într-o exploatare agricolă întemeiată pe clacă, a cărei producție este destinată în principal exportului. Totodată, boierii se străduiesc să-și elibereze stăpânirile funciare de servituțile feudale care le grevau și să transforme domeniul feudal în proprietate capitalistă. Pe plan legislativ, aceste prefaceri și-au găsit expresie în Regulamentele Organice. Dezvoltarea capitalistă a economiei și formarea burgheziei au imprimat un caracter acut confruntărilor sociale, iar în Transilvania se adăugau antagonismele izvorâte din discriminarea națională la care era supusă populația românească. Conflictele social-politice, latente, s-au manifestat viguros în Revoluția din 1848-1849, care, izbucnită aproape simultan în toate cele trei țări române – cauzele fiind comune – a fost, deopotrivă, parte integrantă a revoluției democratice europene și expresie a unității și solidarității forțelor novatoare. Adunările Ad-hoc, convocate, potrivit prevederilor Congresului de la Paris, au formulat cererea unirii Principatelor Române într-un singur stat cu numele de România, având un statut de autonomie și neutralitate (oct. 1857). Poziția ostilă Unirii, adoptată de Imp. Otoman, Imp. Habsburgic și Marea Britanie, a făcut ca revendicările românești să fie doar parțial acceptate: cele două Principate urmau să aibă câte un domnitor, guvern și adunări legiuitoare separate. Folosindu-se cu abilitate de imprecizia hotărârii reprezentanților celor șapte puteri, care nu prevăzuseră posibilitatea alegerii aceleiași persoane în cele două Principate, atât moldovenii cât și muntenii l-au ales domn pe colonelul Alexandru Ioan Cuza, candidatul partidei naționale (5 și 24 ian. 1859), realizându-se astfel Unirea Țării Românești cu Moldova. Noul domnitor, după ce a asigurat recunoașterea internațională a unirii Țării Românești cu Moldovei într-un singur stat, a inițiat un șir de reforme interne care urmau să consolideze Unirea, să elimine structurile social-politice perimate, să înzestreze noul stat cu instituții moderne și să asigure progresul societății. Măsurile preconizate de Cuza s-au lovit de rezistența grupărilor conservatoare care, dacă acceptau secularizarea averilor mănăstirești, s-au opus cu îndârjire reformei agrare. Cuza, sprjinit de cel mai apropiat colaborator al său, Mihail Kogălniceanu, a dat o lovitură de stat (2/14 mai 1864), dizolvând adunarea legislativă (în care predomina boierimea conservatoare) și a promulgat o nouă Constituție. Adoptată ulterior, legea rurală preconiza eliberarea țăranilor de servituțile feudale, aceștia devenind proprietarii loturilor de pământ aflate în folosința lor și urmând să plătească moșierilor, prin intermediul statului, o despăgubire. Prin Actul adițional la Convențiunea din aug. 1858 (semnat la Constantinopol în iun. 1864), Cuza a obținut autonomia deplină a României. Reformele înfăptuite de Cuza, îndeosebi reforma agrară și cea electorală, au întâmpinat o puternică opoziție din partea conservatorilor și liberal-radicalilor care, uniți într-o conjurație, l-au silit pe domnitor să abdice (11/23 febr. 1866) și să părăsească țara. Dând curs unui deziderat formulat în timpul Adunărilor Ad-hoc, Locotenența Domnească, instituită după abdicarea lui Cuza, oferă coroana României (1866) unui domn de origine străină, în persoana prințului german Carol din familia de Hohenzollern-Sigmaringen. Alegerea unui domn străin era motivată și de necesitatea de a se pune capăt competiției pentru domnie dintre marile familii boierești și amestecul marilor puteri limitrofe, care sprijineau diverși candidați, pentru a-și întări influența în societatea română. Încă de la urcarea sa pe tron, Carol I se pronunță, în plan intern, pentru modernizarea structurilor economice, politice și militare ale țării, iar în cel extern pentru menținerea și consolidarea statului internațional de stat autonom. Se promulgă o nouă Constituție, care consfințea unitatea și indivizibilitatea statului român, stabilește, pentru prima oară, în mod oficial, denumirea de România, în locul aceleia de Principatele Unite Române, consacră ca formă de stat monarhia constituțională, ereditară în familia principelui Carol, în linie direct masculină; în Constituție sunt prevăzute drepturile și libertățile cetățenești, precum și principiul separației puterilor în stat: legislativă, executivă și judecătorească. Primul deceniu al noii domnii s-a caracterizat prin instabilitate guvernamentală, reflex al divergențelor dintre grupările politice din țară. Noua fază a ”crizei orientale„, declanșată de intensificarea mișcării de eliberare din Balcani, a deplasat centrul de greutate de la politica internă la cea externă. În urma negocierilor purtate la Livadia (oct. 1876), s-a semnat o Convenție româno-rusă (4/16 apr. 1877), care prevedea dreptul de a trece a trupelor ruse pe terit. R. spre Balcani, Rusia obligându-se să mențină și să apere integritatea terit. a R. Declarația de război adresată Porții de Rusia și intrarea armatei ruse pe terit. R. au provocat o ripostă militară a Imp. Otoman – bombardarea terit. românesc. La 9 mai, R. își proclamă independența de stat consolidată prin Războiul de Independență (1877-1878) și recunoscută pe plan internațional prin Pacea de la San-Stefano și Congresul de la Berlin (1878). Perioada de stabilitate cuprinsă între proclamarea independenței și izbucnirea Primului Război Mondial a favorizat rapida dezvoltare a economiei naționale. Promulgarea legii pentru încurajarea ind. (12/24 mai 1887) și adoptarea primelor tarife vamale protecționiste au asigurat un ritm mai rapid de dezvoltare a producției ind. autohtone. Cele mai însemnate progrese s-au înregistrat în domeniul ind. extractive (petrol-cărbune), alimentare și forestiere. Necesitățile economice au impus dezvoltarea rețelei de căi ferate și de reorganizare și modernizare a porturilor fluviale (Turnu Severin, Giurgiu, Brăila și Galați). Viața politică s-a polarizat în jurul Partidului Liberal (creat în mai 1875) și a Partidului Conservator (constituit în febr. 1880), a căror alternanță la conducerea țării a constituit trăsătura caracteristică a sistemului de guvernământ românesc. În 1893 s-a creat Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din România. După 1848, Transilvania a devenit dependentă direct de Habsburgi, iar după instituirea dualismului austro-ungar (1867) a fost anexată la Ungaria, ceea ce a avut drept consecință agravarea politicii de discriminare și asimilare a românilor transilvăneni. Pentru continuarea luptei în noile condiții, elita intelectuală a creat Partidul Național Român (mai 1881) una dintre cele mai importante acțiuni ale sale fiind Memorandul din 1892. Dezvoltarea capitalismului în agricultură în condițiile menținerii unor forme anacronice alături de extinderea arendășiei și de pauperizarea țărănimii, a provocat răscoalele țărănești din 1888 și 1907. În politica externă, ca urmare a tensiunilor din relațiile româno-ruse din 1878, R. s-a apropiat de Puterile Centrale cu care a semnat (1883) un tratat secret de alianță, în ciuda puternicelor divergențe cu Austro-Ungaria, provocate de situația românilor din Transilvania, precum și de cauze de ordin economic. Aceste divergențe au slăbit cu timpul raporturile cu Tripla Alianță și au generat un curent favorabil apropierii de Franța și, implicit, de Antantă. La sfârșitul sec. 19 și începutul sec. 20, cu toate progresele obținute în înaintarea pe calea capitalismului, R. continua să fie o țară slab dezvoltată din punct de vedere economic, cu o ind. restrânsă, cu o economie având un pronunțat caracter agrar. În 1913, R. a participat la cel de-al Doilea Război Balcanic încheiat cu Pacea de la București (1913) prin care reg. din S Dobrogei – Cadrilaterul – revine României. La 28 iul. 1914 a izbucnit Primul Război Mondial între Antantă și Puterile Centrale. La scurt timp moare Carol I, urmând la tron nepotul său, Ferdinand I (1914-1927). Neutralitatea proclamată în aug. 1914 nu a împiedicat apropierea progresivă a R. de puterile Antantei, cărora li s-a alăturat în 1916, declarând război Austro-Ungariei (14 aug. 1916). După o scurtă înaintare în Transilvania, armata română a fost prinsă în cleștele unei duble ofensive germane – cu colaborarea trupelor austro-ungare, bulgare și turce – din direcția Carpaților și a Dunării. Armata română a fost silită să părăsească Oltenia și Muntenia; regele Ferdinand și guvernul s-a refugiat la Iași. În vara anului 1917, încercarea forțelor germano-austriece de a rupe frontul român s-a soldat cu un grav eșec în urma ofensivei române de la Mărăști (iul.-aug.), a zdrobirii ofensivei germano-austro-ungare prin bătălia de la Mărășești (aug.) și prin bararea (aug.) văii Trotușului (a treia bătălie de la Oituz). Situația R., în urma negocierilor germano-ruse de la Brest-Litovsk, a devenit critică; în aceste condiții guvernul român a intrat în negocieri cu Puterile Centrale și a încheiat armistițiul de la Focșani (26 nov./9 dec. 1917), căruia i-a urmat Tratatul preliminar de la Buftea și apoi Tratatul de pace de la București (24 apr./7 mai. 1918). Prin clauzele tratatului, R. era constrânsă la pierderi terit. și concesii economice în favoarea Puterilor Centrale. La 27 mart./9 par. 1918, Sfatul Țării de la Chișinău a votat unirea Basarabiei cu România. În nov. 1918, guvernul român a denunțat Tratatul de la București și a redeschis ostilitățile cu Puterile Centrale. În condițiile înfrângerii Puterilor Centrale în război și a dezmembrării Austro-Ungariei, Bucovina (15/28 nov. 1918) și Transilvania (18 nov./1 dec. 1918) se unesc cu R., desăvârșindu-se astfel formarea statului național român, cu consecințe pozitive asupra întregii evoluții economice, politice și sociale a țării. La 28 iun. 1919, R. a devenit membră a Societății Națiunilor. Pe plan intern, printre primele măsuri inițiate, au fost reforma sistemului electoral din 1918 (care asigura o participare mai largă a populației, îndeosebi a țărănimii la viața politică a țării) și reforma agrară din 1921 (prin care se expropriau cu despăgubire peste 6.000.000 ha, adică 66% din întreaga suprafață de pământ deținută de moșierime). Reforma agrară a dat impuls dezvoltării capitalismului în agricultură. În anii 1921-1930 are loc o dezvoltare mai accentuată a ind., care a cunoscut un avânt însemnat și s-a diversificat, deși în structura continua să predomine ind. bunurilor de consum și ind. extractivă. În 1923 a fost adoptată o nouă Constituție, care a proclamat R. ”stat național unitar și indivizibil„, înscriind în același timp prevederi cu caracter democratic (”libertatea muncii„, ”libertatea de asociere„, ”dreptul de vot„ ș.a.). La Congresul Partidului Socialist (8-12 mai 1921), s-a hotărât, prin votul majorității, transformarea Partidului Socialist în Partidul Comunist din România, care și-a propus ca obiectiv răsturnarea burgheziei și moșierimii, în vederea cuceririi puterii politice și instaurarea dictaturii proletariatului și țărănimii. A fost scos în afara legii (1924), ca urmare a subordonării sale totale față de Komintern, și de U.R.S.S., acesta pronunțându-se, între altele, pentru autodeterminarea până la despărțire a Basarabiei de România. Criza economică mondială din 1929-1933 s-a manifestat în R. cu o violență deosebită. În 1932 indicele general al prod. ind. a scăzut din punct de vedere valoric la 57,7% față de 1929; multe întreprinderi ind. au fost închise; numărul șomerilor au ajuns la c. 35% din totalul angajaților; salariile au scăzut la jumătate. Criza a dus la ruinarea a mil. de producători agricoli și la accentuarea degradării agriculturii. După 1918, pe parcursul colaborării din Partidul Țărănesc (creat în dec. 1918) și Partidul Național Român (înființat în 1881) s-au creat condițiile fuzionării acestora și întemeierii Partidului Național-Țărănesc (oct. 1926), care în perioada interbelică a sec. 20 a fost al doilea mare partid de guvernământ. Criza economică a fost însoțită de o criză politică caracterizată prin scindarea partidelor. În iun. 1930, Carol II (îndepărtat de la succesiune în 1926; în locul său, între 1927 și 1930, Mihai I, minor, a fost rege sub tutela unui Consiliu de regență) revine în țară cu sprijin intern și extern și se proclamă rege (1930-1940). După ieșirea din criza economică, prod. ind. și agricolă a înregistrat o continuă creștere, atingând în 1938 cel mai înalt nivel antebelic. După Primul Război Mondial, R. a desfășurat, pe plan extern, o serie de acțiuni politice, economice și diplomatice, îndreptate spre consolidarea statului național român, spre menținerea integrității terit. În anii 1920-1921 a încheiat tratate de alianță bilaterale cu Cehoslovacia și Iugoslavia, punând împreună baza unui organism politic internațional, cunoscut sub numele de Mica Înțelegere, iar în 1921 a semnat cu Polonia, în scopuri defensive, un tratat de alianță. Preocupată de menținerea păcii prin apărarea statu-quo-ului terit., R. a reînnoit în 1926 tratatul de alianță din 1921 cu Polonia și a semnat, în 1926, un tratat de amiciție și arbitraj cu Franța (reînnoit în 1936); totodată, prin încheierea unui tratat cu Italia (1926), guvernul român a reglementat raporturile cu aceasta. Cu prilejul adunărilor generale ale Societății Națiunilor, prezidate de ministrul de Externe Nicolae Titulescu în 1930 și 1931, R. s-a pronunțat în favoarea soluționării controversatelor probleme ale dezarmării și securității. În anii următori, consacrându-și eforturile spre crearea sistemului securității colective, inițiat de Franța și U.R.S.S., R. a luat inițiativa reorganizării Micii Înțelegeri (1933), a semnat Convențiile de la Londra de definire a agresiunii (1933), a încheiat alături de Iugoslavia, Turcia și Grecia, Pactul Balcanic (1934), a stabilit relațiile diplomatice cu U.R.S.S. și a purtat (1936) negocieri pentru încheierea unui pact de asistență mutuală româno-sovietic, abandonat după înlăturarea din guvern a lui N. Titulescu (29 aug. 1936). A susținut adoptarea hotărârii de a se aplica sancțiuni economice Italiei fasciste, care atacase Ethiopia (1935), și a protestat împotriva remilitarizării zonei renane (1936), precum și împotriva anexării Austriei (1938) de către Germania Nazistă. În febr. 1938, regele Carol II a instaurat regimul de monarhie autoritară, în timpul căruia au fost luate o serie de măsuri (abolirea Constituției din 1923, dizolvarea partidelor politice, restrângerea atribuțiilor parlamentului ș.a.). După acordul de la München (1938) și dezmembrarea Cehoslovaciei de către cel de-al Treilea Reich, R. s-a văzut silită să accepte încheierea, în 1939 și 1940, a unor tratate economice cu Germania. În împrejurările complexe ale izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial, în urma semnării Pactului Molotov-Ribbentrop (23 aug. 1939), R. s-a găsit izolată pe plan extern. Situația s-a înrăutățit și mai mult, devenind deosebit de grea după capitularea Franșei (iun. 1940) – principalul aliat al R. – și înfrângerea pe continent a Marii Britanii, amenințată ea însăși de invazia trupelor germane. La 28 iun. 1940, în urma notelor ultimative sovietice, Basarabia și N Bucovinei au fost anexate la U.R.S.S. După înfrângerile suferite de Franța și Marea Britanie pe Frontul de Vest regele Carol al II-lea a decis să dea o orientare progermană politicii externe a R. La 4 iul. 1940 a fost adus la putere un guvern agreat de cercurile guvernamentale germane, care a renunțat la garanțiile franco-engleze din apr. 1939. Germania și Italia au impus R. Dictatul de la Viena (30 aug. 1940), prin care partea de NV a Transilvaniei, cu o suprafață de 43.000 km2, populată de c. 2.600.000 de locuitori, în majoritate români, era cedată Ungariei. La 7 sept. 1940, partea de S a Dobrogei (Cadrilaterul) a intrat în componența Bulgariei. Criza politică internă, agravată de succesiunea de catastrofe interne, l-a silit pe Carol al II-lea să renunțe la tron (6 sept. 1940) în favoarea fiului său Mihai (1940-1947). Convins că restaurarea frontierelor României Mari se poate face numai cu ajutorul Reich-ului, noul conducător al statului, generalul Ion Antonescu, se alătură Germaniei în războiul împotriva U.R.S.S. (iun. 1941). La 23 aug. 1944, mareșalul Antonescu este arestat din ordinul regelui Mihai I, R. raliindu-se cu întregul potențial ec. militar Puterilor Aliate până la sfârșitul războiului (9 mai 1945). Tratatul de Pace de la Paris (1947) recunoaște anularea Dictatului de la Viena, dar consacră totodată anexarea Basarabiei și N Bucovinei de către U.R.S.S. Inclusă în sfera de hegemonie a U.R.S.S., ca urmare a ocupării terit. ei de către Armata Roșie și a acordului de procentaj Churchill-Stalin (oct. 1944), R. cunoaște, în etapa istorică următoare, un regim totalitar, de represiune polițienească, al cărui partizan principal a fost Gheorghe Gheorghiu-Dej, conducătorul partidului și statului român timp de aproape 20 de ani. Ca urmare, R. a traversat aceeași evoluție ca și celelalte state est-europene devenite satelite ale U.R.S.S.; proclamarea Republicii Populare (30 dec. 1947), trecerea la dictatura partidului unic comunist (1948), naționalizarea întreprinderilor (1948), colectivizarea forțată a agr. (1949-1962) și dezvoltarea centralizat-planificată a întregii societăți, lichidarea vechii elite politice, culturale, religioase și militare, precum și a participanților la Rezistența anticomunistă. Membră a C.A.E.R. (1949), a Tratatului de la Varșovia (1955) și a O.N.U. (1955). Adversar al destalinizării lansate de N.S. Hrușciov (1956), Gheorghiu-Dej a promovat o politică de relativă distanțare a R. față de U.R.S.S. și de deschidere față de Occident, care n-a fost însoțită de introducerea unor reforme reale în economie și de democratizare a vieții sociale și politice. Expresia noii orientări a fost Declarația din apr. 1964 a C.C. a P.M.R. în problemele mișcării comuniste internaționale și a relațiilor între țările socialiste. După moartea lui Gh. Gheorghiu-Dej, succesorul său, N. Ceaușescu (din 1965, secretar general al partidului și din 1967, șef al statului), după o scurtă perioadă de relaxare politică, a continuat, în plan intern, linia dură a predecesorului, iar în cel extern a amplificat politica de individualizare a României în C.A.E.R. și Tratatul de la Varșovia. R. a avut o serie de inițiative și demersuri – stabilirea relațiilor cu R.F. Germania (1967), menținerea relațiilor cu statul Israel după ”Războiul de șase zile„ (1967), condamnarea invadării Cehoslovaciei (1968) – care au singularizat-o în blocul sovietic și au atras interesul marilor puteri occidentale, ilustrat de vizitele în R. ale generalului de Gaulle (1967) și președintelui S.U.A., Richard Nixon (1969), a președintelui Băncii ”The Chase Manhattan„, David Rockefeller (1973), a președintelui S.U.A., Gerald Ford (1975), a primului ministru al Marii Britanii, Harold Wilson (1975), al primului ministru al Italiei, Arnaldo Forlani (1975), a cancelarului federal al R.F. Germania, Helmut Schmidt (1978), a președintelui Franței, Valéry Giscard d’Estaing (1979) ș.a. Sub conducerea lui N. Ceaușescu (1965-1989), R. se prezintă ca o țară cu un regim de dictatură după modelul sovietic, dar cu o autonomie în politica externă. Accentuarea din anii '70 ai sec. 20 a represiunii interne, manifestările grotești ale cultului personalității cuplului Ceaușescu și dificultățile economice tot mai grave au slăbit progresiv adeziunea populației față de politica zisă ”de independență„ a regimului. Angajarea resurselor țării în proiecte gigantice a contribuit la reducerea drastică a nivelului de trai al populației. Revolta populară din dec. 1989 a eliminat regimul de dictatură comunistă, deschizând perspectiva reinstaurării democrației, a sistemului politic pluralist, a ec. de piață și a reintegrării R. în Europa. Moștenirea celor patru decenii și jumătate de comunism, rezistența vechilor structuri și mentalități, fărâmițarea forțelor politice într-o multitudine de partide au generat, în anii 1900-1991, tensiuni social-politice cu izbucniri violente, cele mai nocive pentru imaginea țării în exterior dovedindu-se ”mineriadele„. Alegerile locale, parlamentare și prezidențiale din 1990, 1992, 1996, 2000 și 2004 și adoptarea, la 21 nov. 1991, a noii Constituții, validată de referendumul din 8 dec. 1991 (modificată de Parlament și adoptată prin referendum național din 18-19 nov. 2003), au reprezentat tot atâția pași pe drumul despărțirii de trecutul totalitar, al funcționalității noii democrații și al principiului alternării la putere. Alegerile prezidențiale din 20 mai 1990, ca și cele din 18 oct. 1992 și 26 nov. 2000 sunt câștigate de candidatul F.S.N. (din 29 apr. 1992, P.D.S.R.), Ion Iliescu. Guvernul instaurat după alegerile parlamentare din 20 mai 1990 a făcut primii pași în tranziția spre o economie de piață, în redarea parțială și extrem de lentă a pământului foștilor proprietari sau urmașilor acestora (până la 10 ha de familie), în privatizarea comerțului, turismului, liberalizarea prețurilor ș.a. În urma dezmembrării U.R.S.S., Republica Moldova (constituită din cea mai mare parte a Basarabiei), și-a proclamat, la 27 aug. 1991, independența de stat, statut recunoscut în aceeași zi de către R. Prăbușirea prod. ind. (comparativ cu 1989, în anul 1992, 54%), dizolvarea C.A.E.R.-ului, care absorbea c. 80% din exporturile R., criza iugoslavă ș.a. au accentuat regresul economiei românești. Ritmul lent al procesului de privatizare și al reformelor economice, rata înaltă a inflației și deprecierea monedei naționale, șomajul au avut ca rezultat sporirea dificultăților și a duratei perioadei de tranziție de la comunism la capitalism. Alegerile parlamentare și prezidențiale din 1996 au fost câștigate de forțele aflate în opoziție; președinte: Emil Constantinescu. La 12 dec. 1996 s-a constituit un guvern de coaliție alcătuit din Convenția Democratică Română (o alianță electorală formată din P.N.Ț.-C.D., P.N.L. și alte formațiuni politice și organizații civile), Uniunea Social-Democratică (alianță formată din Partidul Democrat și P.S.D.R.) și U.D.M.R. (formațiune participantă pentru prima oară la guvernare). Structura doctrinară eterogenă a forțelor coaliției, frecventele dispute dintre acestea au generat lipsa de fermitate a acțiunilor de reformă economică și restructurare socială. Urmarea a constituit-o scăderea P.I.B., menținerea unei rate ridicate a inflației și un deficit comercial important în anii 1997 și 1998, R. rămânând astfel în ultimul eșalon al statelor în tranziție din Europa Centrală și de Est. La alegerile din 26 nov. 2000 numai 5 din cele aproape 50 de partide participante au depășit pragul electoral de 5%, accedând în noul for legislativ. P.D.S.R., care a obținut aproape 48% din mandatele noului parlament, a format un guvern minoritar. La 28 dec. 2000, prim-min. al R. a prezentat Parlamentului programul de guvernare, care prevedea relansarea creșterii economice, combaterea sărăciei și șomajului, refacerea autorității statului și a instituțiilor sale, reducerea birocrației, combaterea corupției și criminalității, continuarea și accelerarea procesului de integrare în Uniunea Europeană și în N.A.T.O. În iun. 2001 s-a constituit, în urma fuziunii P.D.S.R. cu P.S.D.R., P.S.D. Într-o zonă geografică afectată de crize, R. s-a impus după 1989 ca un factor de echilibru și stabilitate. R. a devenit la 1 febr. 1993 membru asociat al Uniunii Europene, membru cu drepturi depline al Consiliului Europei (29 sept. 1993), iar la 26 ian. 1994, R. a fost primul stat european care a semnat Parteneriatul de Pace propus de N.A.T.O., a luat parte la exercițiile multinaționale, unele desfășurate pe terit. său, și a trimis trupe de menținere a păcii în zone de conflict ale lumii (Somalia, Angola, Bosnia și Herțegovina, Kosovo, Afghanistan și Iraq), în cadrul unor acțiuni coordonate de O.N.U. sau N.A.T.O. La 15 dec. 2000, R. a început, la Bruxelles, tratativele de aderare la Uniunea Europeană, iar la summit-ul celor 19 state membre N.A.T.O. de la Praga (21-22 nov. 2002), R. alături de alte șapte state europene, este invitată pentru negocieri de aderare la această Alianță. La 26 mart. 2003, R. semnează la Bruxelles, protocolul de aderare la N.A.T.O., iar în 29 mart. 2004 devine din punct de vedere juridic membru cu drepturi depline al N.A.T.O. Integrarea în Uniunea Europeană, opțiune împărtășită de cvasitotalitatea forțelor politice, rămâne o prioritate absolută a politicii externe românești. Alegerile parlamentare din nov. 2004 au fost câștigate de P.S.D., iar în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din dec. 2004 victoria a revenit, la limită, candidatului Alianței Dreptate și Adevăr P.N.L.-P.D., Traian Băsescu. După runde de negocieri, guvernul a fost format de o coaliție de patru partide P.N.L., P.D., U.D.M.R. și P.U.R. (din 2005, Partidul Conservator), care și-a propus ca obiective consolidarea statului de drept și a democrației, restrângerea intervenției statului în economie și întărirea funcției de garant aș legalității individuale, respectarea strictă a angajamentelor în procesul de aderare la U.E., precum ți integrarea deplină a României în structurile de securitate euroatlantice. Cu toate că noul guvern al coaliției a accelerat ritmul reformelor (introducerea cotei unice de impozitare de 16%, reforma sistemului judiciar, adoptarea legilor de restituire a proprietăților, asaltul asupra marilor datornici către fisc, aplicarea regulilor concurenței etc.) nu a rezolvat în totalitate problemele în nici unul dintre cele șapte domenii semnalate la Bruxelles: combaterea corupției la nivel înalt și instituțional, aplicarea în practică a reformelor din sistemul judiciar, afacerile interne, controlul la frontiere, agricultura, mediul, concurența și achizițiile publice. În plan extern, R. a semnat, la Luxemburg (15 apr. 2005), Tratatul de aderare la U.E., care urmează să fie ratificat în 2005-2006, de parlamentele statelor membre ale U.E. în vederea admiterii R. la 1 ian. 2007. La 6 dec. 2005, secretarul de Stat al S.U.A., Condolezza Rice, și ministrul de Externe al României, Mihai Răzvan Ungureanu, semnează la Palatul Cotroceni, Acordul privind instalarea a patru baze militare americane pe terit. R.: Babadag, aerodromul Mihail Kogălniceanu, Smârdan – Galați și Cincu, Sibiu – Brașov. Republică parlamentară.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

RONA DE SUS, com. în jud. Maramureș, situată în N depr. Maramureș, pe cursul superior al râului Rona și pe stg. cursului superior al Tisei, la granița cu Ucraina; 4.715 loc. (2005). Satul R. de S. este menționat documentar în 1360. În satul Coștiui, arestat documentar în 1474, se află castelul „Apafi” (sec. 15), o biserică romano-catolică (sec. 19) și o biserică ucraineană (sec. 19). În apropierea vechilor exploatări de sare din satul Coștiui, pe malul unui lac format într-o ocnă părăsită se păstrează un arboret de larice (Larix decidua), ocrotit prin lege, plantat la mijlocul sec. 19, cu arbori de dimensiuni impresionante, cu aspect monumental. În bazinul pârâului Ronișoara se află rezervația „Gorunetul de Ronișoara”.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ROSEAU [róuzou], capitala Rep. Dominica, situată pe țărmul de SV al ins. Dominica (Antilele Mici), la gura de vărsare a răului Roseau în M. Caraibilor; 19,7 mii loc. (2002). Port pentru exportul de banane, citrice, cacao, nuci de cocos ș.a. Aeroport. Ind. alim. Muzeul memorial Victoria. Grădină botanică. Catedrală romano-catolică. Biserica anglicană St. George's. Palatul Guvernului. Cascada Trafalgar (în apropiere de oraș). Izv. cu ape termale. Stațiune balneoclimaterică. Turism. Așezare fondată de francezi în 1633, disputată între Franța și Marea Britanie timp de un sec. și jumătate, s-a aflat sub stăpânire engleză în perioada 1783-1978. Refăcută după devastările provocate de francezi în 1805 și distrusă aproape în întregime de un uragan în 1979. Vechea denumire: Charlotte Town.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

*slav, -ă s. (V. șcheaŭ). Persoană din familia Slavilor. Adj. De Slav, al Slavilor: limba slavă. – Slaviĭ îs un popor aric de vre-o 100,100,000 și se întind de la hotarele Italiiĭ pînă la Uralĭ și se revarsă și pe o mare parte a Siberiiĭ și Tatariiĭ. Ei se împart în treĭ grupe: Slaviĭ occidentalĭ (Polonĭ, Cehĭ, Slovacĭ, Venzĭ saŭ Lusacienĭ, care-s catolicĭ), Slaviĭ orientalĭ saŭ Rușiĭ (Moscovițĭ saŭ Rușĭ Marĭ, Rutenĭ saŭ Rușĭ Micĭ și Rușĭ Albĭ, care-s ortodocșĭ). Slaviĭ meridionalĭ (Bulgarĭ, Sîrbĭ și Muntenegrenĭ, care-s ortodocșĭ, și Croațĭ și Slovenĭ, care-s catolicĭ). Româniĭ ĭ-au numit „Slovenĭ„, nume pe care l-au dat Slavilor meridionalĭ care, în sec. VI, au ocupat Țara Românească și Moldova (cu Basarabia și Bucovina). V. Șcheaŭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

Roma f. oraș în Italia pe Tibru, cap. regatului Italiei și reședința Papei: 650.000 loc. Orașul cel mai bogat în amintiri istorice, în monumente antice, în edificii religioase, în capodopere artistice; Roma se mai numește și Cetatea eternă, căci, după ce pierdu dominațiunea politică, urmă a fi capitala întregei lumi catolice (roman).
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

Români m. pl. națiune formată prin contopirea Dacilor cu coloniștii aduși de Traian (107 d. Cr.) din diferite părți ale imperiului roman și din cari o parte trecu în Mezia (274); dela 255 până la sec. XIII, Românii trăiră adăpostiți în munți (de aci tăcerea istoricilor în cursul unui mileniu), după care reapar ca State organizate: Muntenia în 1250 și Moldova în 1360. Azi, Românii sunt în număr de peste 14 mil., dintre cari 6.684.000 în România și 3 mil. în Ardeal și Ungaria, restul mai ales în Basarabia, Bucovina și Macedonia (Armâni), iar o rămășiță însemnată în Istria (Rumeri). Români se mai află în Serbia (300.000), Bulgaria (65.000), Azia-Mică (5000) etc. Sub raportul religios, Românii aparțin Bisericii ortodoxe și numai o parte (așa-numiții Uniți), celei catolice. Românii au fost numiți de popoarele străine Valahi (rusește Voloh, maghiar Oláh, turcește Iflak), epitet aplicat de Grecii moderni în special Românilor din Macedonia.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

BAZÍLICĂ, bazilici, s. f. 1. Biserică romano-catolică medievală, în formă de dreptunghi, împărțită în interior în trei părți prin șiruri de coloane; (azi) nume dat unei biserici sau unei catedrale impunătoare. 2. (La romani) Edificiu public cu interiorul împărțit, prin șiruri de coloane, în trei sau în cinci părți. – Din fr. basilique, lat. basilica.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

BOBOTEÁZĂ n. pr. f. Sărbătoare în cultul ortodox și romano-catolic al botezului lui Isus Hristos, care se prăznuiește la 6 ianuarie; Iordan. ◊ Gerul Bobotezei = ger mare (ca la început de ianuarie). – Probabil din apă + botează (< boteza).
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CAPELÁN, capelani, s. m. (În Biserica romano-catolică și Biserica anglicană) Preot neatașat unei parohii, slujitor la o capelă. – Din it. cappellano.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

RECVIÉM, recviemuri, s. n. (în cultul romano-catolic) Slujbă religioasă pentru pomenirea unei persoane decedate; muzică corală compusă pentru această slujbă. ♦ Compoziție muzicală pentru soliști, cor și orchestră, alcătuită din mai multe părți, scrisă pe textul liturgic al misei funebre. [Scris și: requiem.Pr.: -vi-em] – Din lat. requiem [aeternam dona eis], fr. requiem.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

CÚRIE1, curii, s. f. 1. Diviziune a tribului la romani. 2. Administrație pontificală a Bisericii romano-catolice. – Din lat. curia.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DEAMBULATÓRIU, -IE, deambulatorii, adj., s. n. 1. Adj. (Rar) De plimbare, care este în legătură cu plimbarea. 2. S. n. Loc de circulație în formă semicirculară, aflat în spatele altarului unei biserici romano-catolice sau gotice. [Pr.: de-am-] – Din fr. déambulatoire.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ROMÁNO-CATÓLIC, -Ă, romano-catolici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Catolic (1). ◊ Biserica Romano-Catolică = Biserica Catolică. 2. S. m. și f. Catolic (2). – Din engl. Roman-Catholic. Cf. fr. romain-catholique.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

PÁPĂ2, papi, s. m. Capul Bisericii romano-catolice, al statului Vatican; vicar al lui Isus Hristos și urmaș al Sfântului Petru, ales pe viață. – Din lat., sl. papa.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

GREGORIÁN, -Ă gregorieni, -e, adj. (În sintagmele) Calendar gregorian = calendar întocmit la sfârșitul sec. XVI din ordinul papei Grigore al XlII-lea și adoptat în prezent de toate țările Europei. Cânt gregorian = cânt liturgic în Biserica romano-catolică codificat de papa Grigore I cel Mare. [Pr.: -ri-an] – Din fr. grégorien.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

PURGATÓRIU s. n. (În învățătura romano-catolică) Stare sau stadiu de purificare, după moartea fizică, dar înaintea trecerii definitive la viața de apoi, unde sufletele celor care au murit în Harul Domnului ispășesc păcatele ușoare neiertate încă sau îndură pedeapsa temporară pentru păcatele iertate deja. ♦ Fig. Loc sau perioadă de suferință (trecătoare). – Din lat. purgatorius, it. purgatorio.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

RWANDA [ruánda], Republica Ruandeză (Republika y’u Rwanda; Républica Rwandaise; Republic of Rwanda), stat în Africa de Est ecuatorială; 26.338 km2; 8,4 mil. loc. (2005). Limbi oficiale: rwandeza (kinyaRwanda), franceza și engleza. Religia: creștină (romano-catolică 51%, protestanți 28,8%, alți creștini 2,1%) 81,9%, islamică 7,9%, credințe tradiționale 9%, alte credințe 1,2%. Capitala: Kigali. Orașe pr.: Gitarama, Ruhengeri, Butare, Gisenyi. Este împărțită în 12 prov. Situată în inima Africii, fără ieșire la mare, R. are un relief înalt dat de un podiș (1500 m – 2000 m) înclinat spre E și dominat de munți vulcanici (alt. max. 4.507 m în Mt/ Karisimbi, în masivul Virunga). În V țării la granița cu R.D. Congo se află depr. lacului Kivu ce se înscrie pe linia Marelui Graben est-african. În R. (la S de Ecuator) își are originea Kagera, unul dintre izvoarele Nilului. Situată în apropierea Ecuatorului țara are – datorită alt. ridicate – un climat subtropical, cu temperaturi medii anuale de 18ºC și precipitații între 1.000 și 1.500 mm/an; vf. Karisimbi este adesea acoperit de zăpadă. Vegetația dominantă este savana, pădurile acoperind mai puțin de 10% din supr. țării. Fauna include lei, leoparzi, rinoceri, zebre, felurite antilope ș.a., animale ocrotite în cele două parcuri naționale – Kagera (fondat în 1934, 250.000 ha) și Volcans (cu 7 vulcani și în care sunt protejate gorilele de munte). Resurse de subsol – gaze naturale, casiterit, wolfram, niobiu, tantalit, aur. Țara are cea mai mare densitate a populației de pe continentul african (312 loc./km2), R. se numără între statele cele mai sărace ale lumii, având ca principală ramură economică agricultura predominant de subzistență. Se cultivă (2004), manioc (912 mii t), cartofi (1,1 mil. t), batate (908,3 mii t, locul 2 pe glob, la prod./loc.), taro, sorg, porumb, orez, grâu, fasole, mazăre, trestie de zahăr, soia, ceai, cafea, arahide, banane (plantain, 2,41 mil. t – locul 3 pe glob), piretrum (1.000 t, locul 3 pe glob). Producția agricolă nu reușește să asigure consumul intern, R. importând o bună parte din produsele alimentare necesare. Creșterea animalelor – bovine, ovine, caprine, porcine – ete apanajul pop. tutsi, în timp ce cultura plantelor este specifică pop. hutu. Produse industriale: energie electrică (167 mil. kWh, 2002), staniu (metal 200 t, 2002), produse chimice, ciment, cherestea, mobilă, încălțăminte, zahăr, lapte, unt. bere ș.a. În prod. de energie electrică atrage atenția ponderea deținută de hidrocentrale (97,7%) – una din cele mai ridicate la nivel mondial. Sunt prelucrate primar si principalele resurse de subsol (minereurile de staniu și wolfram). Metalele rare (niobiu, tantal) au devenit în ultimii ani principalul articol de export. Infrastructura căilor de comunicații este marcată de absența căilor ferate și calitatea redusă a celor rutiere (doar 8,3% din cei 12000 km sunt asfaltați). Principalul aeroport (al capitalei) poate primi orice tip de aeronavă. Poziția geografică (cel mai apropiat port se află la 2000 km) creează dificultăți suplimentare redresării economice după perioada tragediei interne de la mijlocul anilor '90 ai sec. 20. Balanța comercială este deficitară, importurile acoperind doar 40% din valoarea exporturilor (2005). Turismul este în fază incipientă în pofida unui potențial remarcabil oferit de cadrul natural, dar dezvoltarea sa este periclitată, în mare măsură, de instabilitatea internă. Principalele zone și obiective: parcurile naționale, cascada Ndaba (cu o cădere de 100 m), în apropierea orașului Kibuye, pădurea Nyungwe (arie protejată); capitală țării Kigali, orașul Butare (principalul centru cultural al R.) micile orașe stațiuni de pe malul L. Kivu ș.a.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ROMÁN2, -Ă, romani, -e, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația de bază a statului roman și care se bucura de drepturi depline de cetățenie. 2. Locuitor al Romei. II. Adj. Propriu Romei antice sau imperiului întemeiat de Roma, care se referă la Roma, care aparține Romei. ◊ Cifre romane = cifre reprezentate prin litere din alfabetul latin. Biserica romană = Biserica catolică; catolicism. – Din lat. romanus.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de romac | Semnalează o greșeală | Permalink

BAZÍLICĂ s. f. 1. edificiu public roman de formă dreptunghiulară, cu interiorul împărțit prin șiruri de coloane, care servea ca loc de judecată, bursă comercială sau loc de adunări. ◊ biserică din primele secole ale creștinismului, după planul bazilicilor romane. 2. biserică catolică de mari proporții. (< lat. basilica, fr. basilique, lat. basilica)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

Hossu, Iuliu (1885-1970), episcop român greco-catolic la Gherla, n. în com. Miloșul Mare, jud. Bistrița-Năsăud. Luptător pentru unire, a făcut parte din delegația care a prezentat regelui Ferdinand moțiunea pentru unirea Trans., votată de Adunarea de la Alba-Iulia la 1 dec. 1918. Membru de onoare al Acad. Române, ales la 2 iunie 1945.
Sursa: D.Religios (1994) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

NICOLESCU, Alexandru (1882-1941, n. Tulgheș, jud. Harghita), cleric și teolog român greco-catolic. Prof. la Seminarul Teologic din Blaj. Episcop de Lugoj (1922-1935). Mitropolit de Blaj (1935-1941). Lucrări de morală și apologetică („Adevăruri eterne. Meditații, predici, conferințe, cuvântări ocazionale”, „Teologia morală. Principii”, vol. I, „Stropi de rouă. Povețe sufletești...”). Traduceri.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

PĂCLIȘANU, Zenovie (1886-1958, n. sat Straja, jud. Alba), teolog și istoric român. Greco-catolic. M. coresp. al Acad. (1919), prof. la Seminarul Teologic din Blaj. Director al Arhivelor Statului din Cluj (1920-1922); membru (1946-1947) la Comisiei politico-juridice a delegației române la Conferința de Pace de la Paris. Cercetări privitoare la istoria bisericii din Transilvania („Biserica și românismul. Studiu istoric”, „Vechile mănăstiri românești din Ardeal”). Alte lucrări: „Istoria creștinismului antic”, „”Le caractère roumain de la Transylvanie vu par les ecrivains hongrois„, ”Istoria Bisericii Române Unite„. Deținut politic, a murit în închisoare.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

unit a. și m. 1. împreunat; 2. se zice de Românii greco-catolici din Transilvania, trecuți în 1700 la catolicism, dar conservând unele particularități ale cultului grec (azi în număr de peste 1 milion). Ca și Catolicii, Uniții recunosc pe Papa și admit purgatoriul, dar serviciul divin se face în limba română (nu în cea latină) și formele-i exterioare sunt conforme ritului ortodox.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

Gherla f. numit de Unguri Szamosujvár, oraș ardelenesc locuit mai ales de Armeni («Armenierstadt»): 5000 loc. Reședința unui episcop român. Seminar catolic.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ROMÁN2, -Ă, romani, -e, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația Imperiului Roman și care se bucura de drepturi depline de cetățenie. 2. Locuitor al Romei. II. Adj. Propriu Romei antice sau imperiului întemeiat de Roma, care se referă la Roma, care aparține Romei. ◊ Cifre romane = cifre reprezentate prin litere sau combinații de litere din alfabetul latin. Biserica romană = Biserica catolică; catolicism. – Din lat. romanus.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

BAZÍLICĂ s.f. 1. Edificiu public la romani, de formă dreptunghiulară, cu interiorul împărțit în trei sau cinci părți prin șiruri de coloane. 2. Biserică din primele secole ale creștinismului, construită după planul bazilicilor romane; (astăzi) biserică (catolică) de mari proporții; catedrală. [Pl. -ci, -ce. / < lat., it. basilica, fr. basilique].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

BEIUȘ 1. Depr. tectonică de tip golf, limitată de M-ții Codru-Moma (la SV), masivele Vlădeasa și Bihor (la E) și M-ții Pădurea Craiului (la N), drenată de Crișu Negru cu afl. lui; 825 km2. Relief de terese și dealuri rotunjite. Climă blîndă (media termică anuală, 9-10ºC); precipitații bogate (800 mm/an). Păduri de fag și stejar; pășuni și fînețe. Expl. de marmură (Vașcău, Moneasa) și de calcare (Cărpinet). Aici se găsesc orașele Beiuș, Vașcău, Nucet, Ștei. 2. Oraș în jud. Bihor, în depr. cu același nume, pe Crișu Negru; 12.318 loc. (1991). Constr. de mașini-unelte și piese de schimb. Fabrică de mobilă și de conf.; mat. de constr.; produse alim.; ateliere de reparații. Centru pomicol. Două biserici (sec. 18). Muzeu etnografic. Menționat prima oară în 1270; declarat oraș liber în 1444; ridicat la rangul de civitas în 1451. Samuil Vulcan a înființat aici în 1828 un gimnaziu greco-catolic superior pentru români. S-a mai numit Beinș.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

CESBRON [sebrõ], Gilbert (1913-1979), scriitor francez. Romane de inspirație catolică („Sfinții se duc în iad”) și piese de teatru („E miezul nopții, doctore Schweitzer”).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink