(explicație)
517 definiții cuprind toate cuvintele căutate (maxim 200 afișate)  
Următoarele cuvinte au fost ignorate deoarece sunt prea comune: la un

AVUȚÍE, avuții, s. f. Avere. ◊ Avuție națională = totalitatea valorilor materiale și spirituale de care dispune un popor, o țară la un moment dat. – Avut + suf. -ie.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

BEST-SELLER s. n. 1. Lucrare (literară) care deține recordul la vânzare. 2. Autor popular al unei lucrări (beletristice) de mare succes. 3. Articol sau produs foarte căutat la un moment dat. [Pr.: bestsélăr] – Cuv. engl.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de paula | Semnalează o greșeală | Permalink

CÁSĂ2, case, s. f. 1. Dulap sau lădiță de fier în care sunt ținuți bani, hârtii de valoare etc. Casă de fier. Casă de bani. 2. Masă, pupitru sau birou într-un magazin, unde se achită costul cumpărăturilor. ♦ Ghișeu sau încăpere într-o întreprindere sau într-o instituție, unde se fac încasările și plățile, unde se eliberează biletele de călătorie, de spectacol etc. ♦ Sumă de bani de care dispune la un moment dat casieria unei instituții sau a unei întreprinderi. ◊ Plus (sau minus) de casă = diferență în plus (sau în minus) rezultată la stabilirea încasărilor și plăților. Registru de casă = registru în care se trec sumele încasate și cele plătite. ◊ Expr. A face casa = a întocmi bilanțul încasărilor și al plăților unei zile. – Din it. cassa, germ. Kasse.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

DAT2, -Ă, dați, -te, adj., s. f. I. Adj. Pus la dispoziție, oferit; înmânat, transmis, prezentat, dăruit. ◊ Expr. La un moment dat = într-un anumit moment; în clipa aceea. În cazul dat = în acest caz, în cazul de față. Dat fiind (că...) = ținând seama de... (sau că...), având în vedere (că...); deoarece. Dat dracului (sau naibii) = deștept, isteț; șmecher, șiret. Dat uitării = uitat, părăsit. II. S. f. 1. Momentul, împrejurarea (repetabilă) când se produce un fapt; oară, rând. ◊ Loc. adv. Data trecută = cu prilejul anterior. Data viitoare = într-o împrejurare ulterioară. De data aceasta (sau asta) ori de astă dată = de rândul acesta, acum. Pe dată ce... (sau cum...) = îndată; pe loc, numaidecât. O dată = într-un singur caz. Nu o dată = de multe ori. Încă o dată = din nou. 2. (La pl.) Fapte stabilite (de știință), elemente care constituie punctul de plecare în cercetarea unei probleme, în luarea unei hotărâri etc. III. S. f. (Reg.) Soartă, destin. ◊ Cum (sau precum) e data = după cum e obiceiul, datina. – V. da2.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ionel_bufu | Semnalează o greșeală | Permalink

GHEÁȚĂ, (2) ghețuri, s. f., adj. invar. 1. S. f. Apă aflată în stare solidă, în urma înghețării. ◊ Expr. A se da cu patinele pe gheață = a patina2. A (se) sparge sau a (se) rupe gheața = a dispărea sau a face să dispară atmosfera ori senzația de jenă existentă la un moment dat; a (se) înlătura primele dificultăți în bunul mers al unei acțiuni. ♦ (Reg.) Grindină, piatră (I 7). 2. S. f. (La pl.) Întinderi mari de gheață (1) aflate pe uscat sau pe apă. ◊ Loc. adj. De gheață = indiferent, nepăsător, nesimțitor. 3. S. f. Senzație neplăcută de răceală, provocată de frică, emoție etc. 4. S. f. Plantă erbacee cu flori mici, albe, roz sau roșii, având frunzele acoperite cu papile albe care seamănă cu cristalele de gheață (1) (Mesembryanthemum crystallynum). 5. S. f. Plantă erbacee cu tulpina cărnoasă, ramificată, cu frunze ovale-rotunde și cu flori numeroase, albe, mai rar roz sau roșii (Begonia semperflorens). 6. Adj. invar. (În sintagma) Bani gheață = bani în numerar, plătiți pe loc, bani lichizi (2), bani peșin. – Lat. glacia (= glacies).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

INCREÁT s. n. (Livr.) Ceea ce preexistă formei în care urmează să se constituie la un moment dat. ♦ Ceea ce este etern. [Pr.: -cre-at] – Din fr. incréé.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

IPOTÉZĂ, ipoteze, s. f. Presupunere, enunțată pe baza unor fapte cunoscute, cu privire la anumite (legături între) fenomene care nu pot fi observate direct sau cu privire la esența fenomenelor, la cauza sau la mecanismul intern care le produce; presupunere cu caracter provizoriu, formulată pe baza datelor experimentale existente la un moment dat sau pe baza intuiției, impresiei etc. ♦ (Mat.) Ansamblul proprietăților date într-o demonstrație și cu ajutorul cărora se obțin noi propoziții. – Din fr. hypothèse.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

ZI, zile, s. f. 1. Interval de timp cuprins între răsăritul și apusul Soarelui; timpul cât Soarele rămâne deasupra orizontului; p. ext. lumină solară; interval de timp de 24 de ore, corespunzător unei rotații a Pământului în jurul axei sale; (Astron.) interval de timp intre două culminații succesive ale unui astru. ◊ (Determinând noțiunile „an”, „lună”, pentru a le sublinia durata, lungimea) Trei luni de zile.Loc. adj. De toate zilele sau (rar) de toată ziua = de fiecare zi; p. ext. obișnuit, comun. De zi cu zi = zilnic. ◊ Loc. adv. La zi = a) în fiecare zi, zilnic; b) la ziua, la data cerută; fără întârziere. Zi de (sau cu) zi sau (rar) cu zi de zi = a) zilnic; p. ext. necontenit, perpetuu; b) din ce în ce; progresiv, treptat. Din zi în zi = a) de azi pe mâine; fără termen precis, la infinit. Amâna plecarea din zi în zi; b) pe fiecare zi; p. ext. din ce în ce. De la o zi la alta = zilnic; p. ext. repede, văzând cu ochii. În toate zilele = în fiecare zi, oricând. (Reg.) Pe toată ziua = în fiecare zi; zilnic. De (sau despre, către) ziuă = puțin înainte de a se lumina; spre dimineață. Până în (sau la) ziuă sau de cu ziuă = până a nu se lumina; foarte devreme; dis-de-dimineață. Cu ziua-n cap = foarte devreme. La ziuă = în zori. Peste zi = în cursul zilei, ziua. Zi și noapte sau (adverbial) ziua și noaptea = tot timpul, fără încetare; fără odihnă. Nici zi, nici noapte sau (adverbial) nici ziua, nici noaptea = niciodată. Toată ziua sau ziua toată = de dimineață până seara; p. ext. mereu, continuu. ◊ Expr. A se face ziuă albă = a se lumina complet, a fi plină zi. A face noaptea zi și ziua noapte sau a face din noapte zi = a lucra sau a petrece noaptea și a dormi ziua; p. ext. a duce o viață dezordonată. Bună ziua, formulă de salut, la întâlnire sau la despărțire, în timpul zilei. A da (sau a dori, a pofti cuiva) bună ziua (sau ziua bună) = a saluta pe cineva. (Pop.) A-și lua ziua bună = a-și lua rămas bun. Ca lumina zilei sau ca ziua = (pe lângă adjective ca „limpede”, „clar”) foarte clar, foarte limpede. Într-o (bună) zi sau într-una din zile = odată, cândva. Cât toate zilele (de mare) = foarte mare. A avea (sau a duce) zi bună (sau, rar, albă) cu cineva = a trăi în bune relații cu cineva. A da zi după zi = a lăsa de azi pe mâine; a amâna. La zile mari = la ocazii deosebite; p. ext. rar de tot, în mod excepțional. ◊ (Compus) Zi-lumină = perioadă a zilei (1) cuprinsă între răsăritul și apusul Soarelui. Zi-muncă = unitate de măsură convențională care servește drept etalon pentru stabilirea salariului. ♦ (Adverbial, în formele ziua, zilele, zile) în timpul zilei, în fiecare zi. Ziua umbla, noaptea se odihnea. ◊ (În sintagme și loc., ca unitate de măsură sau de calcul) Zi de muncă = durata timpului în cursul căruia lucrătorul prestează zilnic muncă. Cu ziua = cu plata socotită după zilele muncite; fără angajament permanent. Zi de cale (sau de drum) = distanță care se poate străbate într-o zi cu piciorul. ♦ (Articulat; urmat de o determinare în genitiv sau introdusă prin prep. „de”) Data, momentul în care s-a întâmplat sau urmează să se întâmple ceva; termen soroc. ◊ Ziua de astăzi = perioada de timp, epoca în care trăim, prezentul. Ziua de mâine = viitorul. Ziua de ieri = trecutul. (În unele credințe religioase) Ziua de apoi = momentul în care viii și morții vor fi chemați la judecata lui Dumnezeu. ◊ (Ca termen calendaristic) Ziua de 1 Mai. (Pop.) Zi-ntâi = prima zi a fiecărei luni. ◊ (În titulatura sărbătorilor sau a anumitor date fixe) Ziua femeii.Zi aniversară sau ziua nașterii (sau de naștere) = aniversare (a zilei de naștere a cuiva). Ziua (numelui) cuiva = onomastica cuiva. 2. (La pl.) Viață, existență, trai. ◊ Expr. A avea zile = a mai avea de trăit, a-i fi dat să (mai) trăiască. Câte zile voi (sau vei, va etc.) avea = cât voi (sau vei, va etc.) trăi, tot timpul vieții. Abia își ține zilele, se spune despre cineva care trăiește prost, greu, foarte modest. (Pop.) Cu zilele în mână = a) într-o primejdie de moarte, la un pas de moarte; b) înfricoșat, înspăimântat. A ridica (sau a răpune, a curma, a lua) cuiva zilele = a omorî pe cineva. A i se isprăvi cuiva zilele = a muri. A-și urî zilele sau a i se urî cuiva cu zilele = a se sătura de viață, a nu mai voi să trăiască. Vai de zilele mele (sau tale etc.) = vai de capul meu (sau al tău etc.), vai de mine (sau de tine etc.). De (sau în) zilele mele (sau ale tale etc.) = în timpul vieții mele (sau tale etc.). 3. (La pl.; cu determinări care precizează o perioadă de timp) Vreme, epocă. Zilele tinereții.Expr. Mic de zile = tânăr. Vechi (sau înaintat) în (sau de) zile = înaintat în vârstă, bătrân. (Rar) Veșnic de zile = nemuritor. (A fi) învechit în zile rele = (a fi) înrăit. [Var.: zíuă s. f.] – Lat. dies.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

MOMÉNT, momente, s. n. 1. Interval scurt de timp; clipă, secundă. ◊ Loc. adj. De moment = de scurtă durată; efemer; vremelnic. ◊ Loc. adv. Pentru moment = provizoriu, deocamdată, pentru scurt timp. Pe moment = în prima clipă, în acea clipă. În tot momentul = în permanență, tot timpul. La moment = imediat, pe loc; p. ext. la timp. Din moment în moment sau dintr-un moment într-altul = imediat, chiar acum; curând, îndată. (Nici) un moment = deloc, niciodată. ◊ Loc. conj. Din moment ce... = de vreme ce..., deoarece... ♦ Perioadă scurtă în desfășurarea unui proces; fază, etapă. ◊ Ultimele momente (ale unui om) = clipele dinainte de moarte. ◊ Loc. adv. În momentul de față = actualmente, în prezent. Din primul moment = chiar de la început. În ultimul moment = chiar înainte de expirarea ultimului termen, când nu mai este nici o clipă de pierdut. La un moment dat = într-un anumit timp (nedeterminat); deodată. Un moment, se spune pentru a solicita cuiva o clipă de răgaz, o întrerupere. ♦ Episod din acțiunea unei scrieri literare; p. ext. specie a genului epic în care este surprins un instantaneu semnificativ din viața cotidiană. ♦ Dată, termen. ♦ Mărime fizică egală cu produsul dintre valoarea unei mărimi date și una sau mai multe distanțe în raport cu un punct, cu o axă sau cu un plan. 2. Ocazie favorabilă; prilej. – Din lat. momentum, fr. moment, it. momento, germ. Moment.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

VREODÁTĂ adv. Mai de mult, cândva, odată; la un moment dat, în viitor. – Vre[o] + odată.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

EȘANTIÓN, eșantioane, s. n. 1. Cantitate mică luată dintr-un produs, pentru a da posibilitatea să se examineze felul, cantitatea sau valoarea produsului; probă, mostră. 2. (Rad.) Impuls foarte scurt care definește semnalul din care provine la un moment dat. [Pr.: -ti-on] – Din fr. échantillon.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

PLAFÓN, plafoane, s. n. 1. Suprafață interioară a planșeului superior al unei încăperi; tavan, bagdadie. 2. Cifră-limită, limită valorică (maximă) în cadrul unor operații financiare, care nu poate fi depășită. ◊ Plafon de casă = limita până la care se pot păstra în permanență într-o casierie sume pentru efectuarea unor plăți curente. 3. Nivel maxim al unei mărimi (viteză, turații etc.) pe care îl poate atinge un sistem tehnic. 4. Înălțime la care se găsește, la un moment dat, suprafața inferioară norilor față de sol. 5. Altitudine maximă la care se poate urca o aeronavă. – Din fr. plafond.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

PREZÉNT2, -Ă, prezenți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care se află în același loc cu vorbitorul sau în locul la care se referă vorbitorul: de față. ♦ (Cu valoare de interjecție) Formulă prin care cei de față răspund la apelul nominal. ♦ Existent. 2. Care se petrece în timpul vieții vorbitorului sau în epoca la care el se referă; actual, contemporan; care se petrece chiar acum, în momentul de față. ♦ De care ești conștient, la care te gândești sau care te preocupă la un moment dat. II. S. n. 1. Perioadă de timp variabilă, concepută ca o unitate distinctă între trecut și viitor; epoca, timpul actual, contemporan; contemporaneitate; p. ext. situație actuală. ◊ Loc. adv. În prezent = azi, acum. 2. (Gram.) Timp al verbului care arată că o acțiune se petrece în momentul vorbirii sau că este de durată. ◊ Prezent istoric = prezent cu valoare de perfect, care se întrebuințează de obicei în narațiune pentru a da stilului o mai mare forță de evocare. – Din lat. praesens, -ntis, fr. présent.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

RĂSTÍMP, răstimpuri, s. n. Durată (limitată) de timp; interval între două perioade sau între două momente diferite; timp. ◊ Loc. adv. În răstimpuri sau din răstimp în răstimp = din când în când, câteodată, uneori. Într-un răstimp = de la o vreme, la un moment dat. În răstimp = între timp. – Din sl. rastonpŭ (după timp).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

REFÓRMĂ, reforme, s. f. 1. Transformare politică, economică, socială, culturală, cu caracter limitat sau de structură, a unei stări de lucruri, pentru a obține o ameliorare sau un progres; schimbare în sânul unei societăți (care nu modifică structura generală a acelei societăți). ◊ Reformă monetară (sau bănească) = operație financiară prin care se înlocuiește moneda unei țări cu o monedă nouă (ca urmare a perturbărilor din sistemul economic național), având un curs diferit față de prima. Reformă financiară = reformă prin care se aduc modificări importante sistemului de formare și de cheltuire a veniturilor statului. 2. (Art.) Mișcare social-politică și religioasă cu caracter anticatolic și antifeudal, apărută în Europa apuseană în sec. XV-XVI, care a susținut principiul mântuirii prin credință, secularizarea averilor clerului, simplificarea ierarhiei și cultului catolic și introducerea limbilor naționale în serviciile de cult; reformare. 3. Scoaterea din uz a unui material, a unei unelte etc. în urma degradării lor; (concr.), Totalitatea materialelor, uneltelor, efectelor, armelor etc., socotite la un moment dat ca inutilizabile (prin degradare); p. ext. depozit în care se păstrează un asemenea material. 4. Scoaterea din cadrele armatei a unui militar (pentru motive de incapacitate fizică). – Din fr. réforme, germ. Reform.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

FRONT, fronturi, s. n. 1. Loc unde se dau lupte militare în timp de război; totalitatea forțelor militare care operează pe câmpul de luptă sub o comandă unică. ◊ Expr. A rupe (sau a sparge) frontul = a rupe linia de apărare a inamicului, a pătrunde forțat în linia de apărare a acestuia. ♦ Parte din teatrul de operații al unui stat aflat în stare de război, pusă sub comandă unică. ♦ Mare unitate operativă, compusă din mai multe armate. 2. Formație de militari, școlari, sportivi etc. aliniați cot la cot, cu fața la persoana care îndrumări, comenzi etc. ◊ Loc. adv. În front = așezat în linie, în poziție de drepți sau pe loc repaus. 3. Fig. Grup de forțe solidare, organizate în vederea unei lupte comune pentru realizarea unui scop; p. ext. sectorul unde se duce o astfel de luptă. 4. Porțiune dintr-un zăcământ de substanțe minerale unde se face tăierea rocilor, a minereurilor sau a cărbunilor. 5. Plan vertical în care sunt situate fațada unei clădiri sau fațadele unui ansamblu de clădiri. ♦ Latură a unei parcele, care coincide cu alinierea căii de circulație. 6. (Met.) Zonă de tranziție între două mase de aer diferite, caracterizată prin schimbări meteorologice bruște, cu consecințe directe asupra mersului vremii. ◊ Front atmosferic = zonă de contact între două mase de aer cu gradient termic ridicat. 7. (Fiz.; în sintagma) Front de undă = ansamblul punctelor până la care ajunge o oscilație la un moment dat. – Din fr. front.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de zaraza_joe | Semnalează o greșeală | Permalink

PASÍV, -Ă, pasivi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care nu reacționează în nici un fel, care este lipsit de inițiativă și de interes pentru ceea ce face, vede etc.; inactiv. ♦ Vocabular pasiv = parte a vocabularului care nu e folosită în mod frecvent în vorbire. Apărare pasivă = ansamblul măsurilor luate pentru a feri un oraș, o clădire etc. de atacuri aeriene inamice. Drept electoral pasiv = dreptul de a fi ales în diverse organe legislative. 2. (Gram.; despre diateze, forme verbale, conjugări etc.) Care arată că subiectul gramatical suferă acțiunea făcută de altcineva. ♦ (Substantivat, n.) Diateza pasivă (I 2) a unui verb. 3. (Despre metale, aliaje) Care prezintă fenomenul de pasivitate (2). II. S. n. 1. (Fin.; adesea adjectival) Totalitatea mijloacelor economice ale unei întreprinderi, privite sub aspectul provenienței lor la un moment dat și al destinației lor. ♦ Parte a bilanțului contabil în care sunt înscrise fondurile unei întreprinderi sau ale unei instituții la un moment dat. 2. (Jur.) Parte din patrimoniul unei persoane fizice sau juridice alcătuită din datorii sau din alte obligații ce se pot evalua în bani. – Din fr. passif, lat. passivus, germ. passiv, Passiv.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

VECHI, VÉCHE, vechi, adj. 1. Care există de mult timp, din alte vremuri; care ține, durează, se face de multă vreme; făcut de mult. ◊ Lumea veche = a) societate dispărută sau pe cale de dispariție; b) antichitate; țările, locuitorii din antichitate; c) nume generic care se celor trei continente (Europa, Asia, Africa) cunoscute până la descoperirea Americii. Vorbă veche = vorbă moștenită din timpuri vechi; maximă, zicătoare, proverb. ♦ (Despre limbi) Care s-a vorbit într-o epocă îndepărtată; care este cunoscut (și studiat) sub aspectul ei din trecut (deosebit de cel actual). ♦ (Despre produse agricole, viticole etc.) Din recolta anilor trecuți. ♦ (Despre alimente și produse alimentare, farmaceutice etc.) Obținut, recoltat, preparat de multă vreme; care și-a pierdut calitățile inițiale; lipsit de gust, alterat, stricat. 2. Care a fost întrebuințat mult și este stricat, uzat. 3. (Rar) Bătrân. ♦ Fig. Îmbătrânit (înainte de vreme). ♦ Care exercită de mult o profesiune. 4. (Marcând raportul dintre oameni) Cu care cineva are relații, se cunoaște de multă vreme. 5. Care a îndeplinit în trecut o anumită funcție, a avut o anumită ocupație etc. pe care n-o mai are în prezent. 6. (Despre ființe) Care a trăit într-un trecut îndepărtat; (despre obiecte, fenomene etc.) care a existat într-o epocă anterioară; perimat. ◊ Loc. adj. și adv. (Înv.) Din vechi = din vechime, de demult. ♦ Care nu se mai întrebuințează, nu mai prezintă interes, ieșit din uz. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce nu mai corespunde timpului sau stadiului dintr-un moment dat, ceea ce este depășit, perimat, pe cale de dispariție. – Lat. pop. veclus (= vetulus).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de iacobpompilia | Semnalează o greșeală | Permalink

LINGVÍSTIC, -Ă, lingvistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care studiază limba (II) și legile ei de dezvoltare. ◊ Lingvistică generală = domeniu al lingvisticii care studiază limba din punctul de vedere al trăsăturilor ei generale, de mijloc de comunicare specific omului. Lingvistică diacronică = studiu al faptelor de limbă privite în evoluția lor. Lingvistică sincronică = studiu al faptelor de limbă așa cum se prezintă ele la un moment dat. 2. Adj. Care aparține lingvisticii (1), privitor la lingvistică. [Var.: linguístic, -ă s. f., adj.] – Din fr. linguistique.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de romac | Semnalează o greșeală | Permalink Comentariu: Var. (înv.) limbistică - LauraGellner

VRÉME, vremuri, s. f. I. 1. Timp (I). 2. Durată limitată de două întâmplări, evenimente etc. sau măsurată în ore, zile etc.; interval, perioadă, răstimp. Am stat multă vreme în ploaie.Loc. adv. Cu vremea = după un timp oarecare, cândva, odată și odată, cu timpul. Din vreme = mai înainte, înainte de a fi prea târziu. Din vreme în vreme = din când în când, uneori; din timp în timp. Toată vremea = continuu, mereu, fără întrerupere. ◊ Loc. conj. În vreme ce (sau înv. în vreme când) = în timpul în care, pe când. ◊ Expr. O vreme = o perioadă de timp. A-și pierde (sau a-și trece, a-și omorî) vremea = a-și irosi timpul în zadar, a lenevi. În (sau la) vremea mea (ori ta, lui etc.) = (în) tinerețe, (în) floarea vârstei. Acum mi-i (sau ți-i etc.) vremea = aceasta este vârsta când trebuie să mă bucur (ori să te bucuri etc.). ♦ Timp disponibil, răgaz. 3. Timp (considerat) prielnic pentru desfășurarea unei acțiuni; prilej, ocazie; moment. Era vremea meseiLoc. adv. Într-o vreme = la un moment dat, cândva. La vreme = la timpul oportun, la momentul potrivit. La vremea asta = într-un moment (nepotrivit) al zilei sau al anului. La vreme de... = a) când se întâmplă, când e nevoie; b) în timpul... pe timp de... Până (sau de) la o vreme = Până (sau de) la un moment dat. La o vreme = la un moment dat; într-un târziu. Dintr-o vreme sau de la o vreme (încoace) = începând de la un moment dat. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) vreme (sau înainte de vreme) = înainte de termen, prematur. ◊ Loc. conj. De vreme ce = din moment ce, deoarece, fiindcă. ♦ (În credințele religioase) Vremea de apoi = viața viitoare; judecata din urmă. 4. Perioadă determinată istoricește; epocă, veac, secol. ◊ Loc. adv. Pe (sau în) vremea aceea (sau acea vreme) = pe atunci. Pe vremuri = odinioară, cândva, în trecut. Din vremuri = Din vremurile vechi, din străbuni. După vremuri = în cursul veacurilor. ◊ În negura vremii = în trecutul îndepărtat. ♦ (La pl.) Stare de lucruri; împrejurări, circumstanțe. II. Stare a atmosferei la un moment dat și într-un loc anumit, determinată prin totalitatea elementelor meteorologice. [Pl. și: vremi] – Din sl. vrĕmen.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

POSTÚRĂ, posturi, s. f. 1. Situație în care se află cineva la un moment dat. 2. (Rar) Ținută, poziție a corpului. – Din fr. posture.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

ȘLÁGĂR, șlagăre, s. n. Melodie care se bucură la un moment dat de o mare popularitate; cântec la modă. – Din germ. Schlager.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CONJUNCTÚRĂ, conjuncturi, s. f. Totalitatea factorilor de ordin obiectiv și subiectiv, de condiții și de împrejurări care exercită o influență asupra evoluției unui fenomen sau asupra unei situații la un moment dat, într-un anumit sector de activitate; concurs de împrejurări. ♦ Totalitatea trăsăturilor care caracterizează un anumit moment al dezvoltării economice. – Din fr. conjoncture.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de Iris | Semnalează o greșeală | Permalink

ÉPOCĂ, epoci, s. f. 1. Perioadă în dezvoltarea istoriei sau a unui domeniu de activitate, care se deosebește de celelalte prin anumite evenimente caracteristice, însemnate; eră (2). ◊ Expr. A face epocă = a atrage atenția, a face vâlvă, a se impune la un moment dat; a marca o modă. 2. Timp în care se repetă, periodic, același lucru în aceleași condiții. Epoca topirii zăpezilor. 3. Subdiviziune a unei perioade geologice. [Acc. și: epócă.Var.: (înv.) épohă s. f.] – Din fr. époque.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de viomih | Semnalează o greșeală | Permalink

LA1 prep. A. I. (Introduce complemente circumstanțiale de loc sau atribute care arată locul) 1. (Complementul indică direcția sau ținta unei mișcări, a unei acțiuni) S-a dus la el. 2. (Complementul indică limita în spațiu) Apa i-a ajuns la umeri. 3. (Complementul indică distanța) Cade la doi metri de casă. 4. (Complementul indică locul, poziția unde are loc o acțiune, o stare) Locuiește la munte. ♦ (Atributul indică poziția) Han la drumul mare. II. (Introduce un complement circumstanțial de timp) 1. (Complementul indică perioada, momentul, ocazia în prezent, trecut sau viitor) Plecăm la începutul primăverii.Expr. La mulți ani! = (ca urare făcută cuiva, de obicei cu prilejul aniversării zilei de naștere) îți doresc să trăiești încă mulți ani! 2. (Complementul indică periodicitatea) Festivalul are loc o dată la doi ani. III. (Introduce un complement circumstanțial de scop) S-a dus la vânătoare.Loc. adv. (Pop. și fam.) La ce? = în ce scop? ce rost are? IV. (Introduce un complement circumstanțial de cauză) Tresărea la orice zgomot. V. (Introduce un complement circumstanțial de mod) Caii aleargă la galop.Expr. La preț (sau la prețul) de... = cu prețul, contra prețului; în schimbul prețului... ♦ (Complementul indică măsura) Mătasea se vinde la metru. VI. (Introduce un complement circumstanțial instrumental) Cântă la pian. VII. (Introduce un complement circumstanțial de relație) Este rău la suflet. VIII. (Introduce un complement indirect) Nu răspunzi la întrebări. IX. 1. (Cu valoare de num. nehot., exprimă o cantitate mare) Bea la apă. 2. (Adverbial) Cam, aproximativ, circa. Erau la 30 de oameni. B. (În prepoziții compuse) I. De la. 1. (Introduce un complement circumstanțial de loc care indică punctul de plecare al unei acțiuni în spațiu) Coboară de la munte. 2. (Introduce un complement circumstanțial de timp care indică punctul de plecare al unei acțiuni în timp) Doarme de la prânz.Loc. adv. De la o vreme = începând cu un moment dat, după un timp, într-un târziu. 3. (Introduce un complement circumstanțial de mod; în loc. adj.) De la sine = fără ajutorul sau intervenția nimănui. 4. (Introduce un complement indirect) De la cine ai primit scrisoarea? 5. (Introduce un atribut care indică locul existenței, proveniența sau apartenența) Flori de la munte. Degetele de la mână. 6. (Introduce un atribut care indică timpul) Ședința de la ora 12. II. Pe la. ( o nuanță de aproximație) 1. (Introduce un complement circumstanțial de loc) Vino pe la noi. 2. (Introduce un complement circumstanțial de timp) Pleacă pe la amiază. III. Până la. 1. (Introduce un complement circumstanțial de timp) Așteaptă până la vară. 2. (Introduce un complement circumstanțial de loc) Îl conduce până la ușă. 3. (Introduce un complement circumstanțial de mod) Îi chinuiește până la exasperare.Expr. Până la unul = absolut toți. – Lat. illac.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

MUT, -Ă, muți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care nu poate vorbi, care este lipsit de facultatea vorbirii. ◊ Expr. (Substantivat; fam.) Asta să i-o spui lui mutu, se spune cuiva în afirmațiile căruia n-ai încredere, care exagerează, care minte. Unde a dus (surdul roata și) mutul iapa = foarte departe. 2. Adj. (Despre acțiuni, atitudini ale omului) Care se face, se petrece în tăcere, care nu se exprimă prin cuvinte. ◊ Cor mut = ansamblu vocal care execută o melodie fără cuvinte. Film mut = film cinematografic care înregistrează numai imagini, fără sunete sau vorbirea personajelor. Scenă mută = scenă dintr-o lucrare dramatică în care personajele nu vorbesc, ci își exprimă sentimentele prin gesturi, atitudini, mimică etc. Literă mută = literă din cadrul unui cuvânt care nu se pronunță. 3. Adj. Care nu vrea sau nu poate să vorbească la un moment dat sau în anumite împrejurări; p. ext. căruia nu-i place să vorbească (mult), care este tăcut din fire, taciturn. ♦ (Adverbial) Fără zgomot. 4. Adj. P. ext. (Despre elemente ale naturii etc.) Tăcut, liniștit. 5. S. m. și f. (Reg.) Om slut; om nepriceput, prost, nătâng. – Lat. mutus, -a, -um.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

CONJÚNCȚIE, conjuncții, s. f. 1. Parte de vorbire neflexibilă care leagă două propoziții într-o frază sau două cuvinte cu același rol sintactic într-o propoziție. 2. Poziție a doi aștri care, la un moment dat, au aceeași longitudine cerească. [Var.: conjuncțiúne s. f.] – Din fr. conjonction, lat. conjunctio, -onis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de Bogdan | Semnalează o greșeală | Permalink

SITUÁȚIE, situații, s. f. 1. Totalitatea împrejurărilor care determină la un moment dat condițiile de existență și de dezvoltare ale unei persoane, ale unei colectivitați, ale unei activitați; stare de fapt care decurge de aici pentru cineva sau ceva. ◊ Expr. A fi la înălțimea situației = a corespunde pe deplin unei misiuni încredințate. A te pune în situația cuiva = a încerca să înțelegi împrejurările în care se află altul, pentru a-ți da seama de modul lui de a gândi sau de a acționa. A fi călare (sau stăpân) pe situație = a fi stăpân pe împrejurări în momente grele, critice. ♦ Poziție socială, materială sau morală în care se află cineva. ◊ Expr. A-i face cuiva o situație = a ajuta pe cineva să ajungă la o poziție socială, materială si morală bună. ♦ (Concr.) Avere. ♦ Fig. Dispoziție, stare sufletească. 2. Dare de seamă, raport, inventar. ◊ Situația casei = stare de fapt, constatată zilnic sau ocazional, a numerarului și a gestiunii bănești a unei întreprinderi; raport2 asupra rezultatului constatărilor făcute cu acest prilej. 3. (Rar) Așezare, poziție a unui teren, a unei localități. [Var.: (înv.) situațiune s. f.] – Fr. situation.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de Zavaidoc | Semnalează o greșeală | Permalink

LITERÁR, -Ă, literari, -e, adj. Care aparține literaturii, care se referă la literatură, care corespunde cerințelor literaturii. ◊ Limbă literară = aspectul cel mai corect al limbii naționale, produs al unei continue prelucrări a limbii din partea scriitorilor, a publiciștilor, a oamenilor de știință etc. și constituind o sinteză a posibilităților de exprimare ale limbii întregului popor la un moment dat. – Din fr. littéraire, lat. litterarius.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

MENȚÍNE, mențín, vb. III. Tranz. 1. A păstra ceva (în aceeași stare sau formă în care se afla la un moment dat), a lăsa neschimbat; p. ext. a face să dureze. ♦ Refl. A continua să existe sub același aspect, a rămâne neschimbat; a dura, a dăinui. 2. (Rar) A întreține o familie, o persoană etc. 3. (Franțuzism, rar) A afirma, a susține ceva cu tărie. – Din fr. maintenir (după ține).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

MOD, moduri, s. n. 1. Fel de a fi, de a se manifesta al cuiva sau a ceva; fel în care se efectuează ceva; cale, procedeu, metodă. ◊ (Ec. pol.) Mod de producție = fel istoricește determinat în care oamenii produc bunurile necesare existenței lor caracterizând o orânduire socială și determinând-o din punct de vedere istoric. ♦ (Gram.; în sintagmele) Adverb de mod = adverb care arată felul cum apare acțiunea, starea sau însușirea exprimată de un verb. Complement circumstanțial de mod = complement circumstanțial care arată cum sau în ce măsură se desfășoară sau apare la un moment dat o acțiune, o stare sau o însușire. Propoziție circumstanțială de mod = propoziție care arată felul cum se desfășoară acțiunea din regentă sau cum se înfățișează o calitate din regentă. 2. Categorie gramaticală specifică verbului, prin care se exprimă felul cum prezintă vorbitorul acțiunea; fiecare dintre formele flexionare ale verbului prin care se exprimă această categorie. 3. Caracterul unei succesiuni de sunete care alcătuiesc o piesă muzicală, determinat de o anumită ordine și natură a intervalelor componente și de o anumită funcție a diferitelor sunete față de sunetul fundamental. – Din lat. modus, it. modo.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

MÓDĂ, mode, s. f. 1. Obicei, deprindere colectivă, specifică la un moment dat unui mediu social; spec. gust, preferință generalizată la un moment dat pentru un anumit fel de a se îmbrăca. ◊ Loc. adj. La modă = a) care corespunde gustului într-un anumit moment, care se folosește frecvent la un moment dat; modern; de actualitate, actual; b) (despre oameni) care se comportă conform gustului, preferințelor unui anumit mediu social (la un moment dat); foarte cunoscut sau apreciat la un moment dat. ◊ Expr. De modă veche = a) care nu mai corespunde cu gustul momentului, depășit, demodat, desuet; care aparține unor realități din trecut, ieșite din uz; b) (despre oameni) cu concepții vechi, depășite; care se conformează unui sistem sau unui principiu din trecut, învechit. 2. (În sintagmele) Magazin de mode = magazin de pălării femeiești (și de obiecte mărunte de îmbrăcăminte femeiască). Revistă (sau jurnal) de modă (sau de mode) = revistă care conține modele (noi) de îmbrăcăminte și de încălțăminte. Casă de modă (sau de mode) = atelier (de lux) unde se confecționează la comandă obiecte de îmbrăcăminte. – Din it. moda, germ. Mode, ngr. da, fr. mode.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

MONOFÁZIC, -Ă, monofazici, -ce, adj. (Fiz.) Monofazat. ♦ (Despre substanțe omogene) Care prezintă, la un moment dat, o singură stare de agregare. – Din monofazat.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

NOU, NÓUĂ, noi, adj. I. 1. Făcut sau creat (relativ) de curând; care apare pentru prima dată. ◊ Lună nouă = fază a Lunii când aceasta este în conjuncție și când fața dinspre Pământ, nefiind luminată, este invizibilă; timpul când Lună este în această fază. Crai nou = nume popular dat Lunii în prima ei fază (când are forma unei seceri subțiri). (Azi rar) Lumea nouă = America. ◊ Expr. Ce mai (e) nou? = ce s-a mai întâmplat în ultima vreme? ♦ (Despre produse agricole, viticole etc.) Din recolta anului în curs sau a anului imediat anterior. 2. Care apare în locul unui lucru, al unei ființe etc. mai vechi; de azi, contemporan, actual. ♦ (Substantivat, n.) Element care apare la un moment dat în procesul dezvoltării unui fenomen și care, în luptă cu elementele vechi, iese învingător. 3. Care a fost executat sau cumpărat de curând; care se află în bună stare; care nu a mai fost folosit sau a fost puțin folosit. 4. Cu aspect și conținut schimbat; transformat în bine; reînnoit, refăcut. ♦ Evoluat, perfecționat. 5. Care s-a ivit de curând, recent. ◊ Expr. Lume nouă! exclamație familiară cu care întâmpinăm pe oaspeții rari. 6. Care se adaugă (într-o succesiune) la ceva (de același fel) ce exista de mai înainte, care este încă unul pe lângă cel existent. ◊ Loc. adv. Din nou = încă o dată, iarăși, iar. II. Lipsit de experiență, neexperimentat (din cauza absenței unei practici suficiente). [Pl. și: (f.) nouă] – Lat. novus, -a.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

ELONGÁȚIE, elongații, s. f. 1. Valoarea, într-un moment dat, a unei mărimi care variază periodic în timp. 2. Distanța unghiulară dintre doi aștri în raport cu pământul. 3. Extensiune accidentală sau terapeutică a unui ligament sau nerv. – Din fr. élongation, lat. elongatio.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

DISPONÍBIL, -Ă, disponibili, -e, adj., s. n. 1. Adj. De care se poate dispune, care nu are (momentan) o destinație precisă, care stă la dispoziție pentru a fi utilizat. ♦ (Despre oameni) Care nu este ocupat; liber; care a fost scos (temporar) dintr-o slujbă (putând fi rechemat la nevoie). 2. S. n. Bani sau alte bunuri de care o instituție, o întreprindere, o persoană etc. poate dispune, la un moment dat, fără a afecta restul cheltuielilor sau nevoilor. – Din fr. disponible, lat. disponibilis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CONSTITÚȚIE, constituții, s. f. 1. Totalitatea particularităților morfologice, funcționale și psihologice ale unui individ; structură fizică generală a corpului omenesc. 2. Lege fundamentală a unui stat, învestită cu o forță juridică superioară celorlalte legi, care cuprinde principiile esențiale ale organizării lui, stabilește drepturile și datoriile principale ale cetațenilor, sistemul electoral, organizarea organelor supreme și locale etc., reflectând astfel stadiul de dezvoltare socială, economică și politică la un moment dat a statului respectiv. [Var.: constituțiúne s. f.] – Din fr. constitution, lat. constitutio, -onis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

TEZÁUR, tezaure, s. n. 1. Cantitate mare de bani, bijuterii, pietre scumpe sau alte obiecte de preț, strânse și păstrate în loc sigur; p. ext. avere, bogăție. ♦ Loc unde se păstrează obiectele de preț. ♦ Bani sau obiecte prețioase ascunse de multă vreme în pământ și care au fost descoperite întâmplător; comoară. 2. Totalitatea aurului și a altor metale prețioase, efecte etc. care se găsesc în depozitul unei bănci de emisie, constituind acoperirea biletelor de bancă sau a bancnotelor emise. ♦ Totalitatea bunurilor de care dispune statul la un moment dat. ♦ Locul unde se păstrează depozitele de metale prețioase, bani sau efecte ale statului sau ale unei bănci; visterie. 3. Fig. Ceea ce este foarte iubit și prețuit; odor. ♦ Patrimoniu spiritual al unei societăți, al unei epoci. [Pr.: -za-ur] – Din lat. thesaurus.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

TIMP, (II, V, rar IV) timpuri, s. n., (IV, înv. și II) timpi, s. m. I. S. n. Dimensiune a Universului după care se ordonează succesiunea ireversibilă a fenomenelor. II. S. n. și (înv.) m. 1. Durată, perioadă, măsurată în ore, zile etc., care corespunde desfășurării unei acțiuni, unui fenomen, unui eveniment; scurgere succesivă de momente; interval, răstimp, răgaz. ◊ Loc. conj. Cât timp... = în toată perioada în care... ◊ Loc. adv. De la un timp sau (rar) dintr-un timp = începând de la un moment dat. Cu timpul = cu încetul, treptat, pe măsură ce trece vremea. La (sau din) timp = la momentul potrivit; până nu este prea târziu. Din timp în timp = la intervale (mai mari sau mai mici) de timp; din când în când, uneori, câteodată. (În) tot timpul = mereu, întruna. În același timp = simultan; de asemenea. ◊ Expr. E timpul (să...) = a venit momentul (să...). (Toate) la timpul lor = (toate) la momentul potrivit. A fi (sau a sosi) timpul cuiva = a sosi pentru cineva momentul potrivit (și așteptat). ♦ (Înv.) Anotimp. 2. Perioadă determinată istoric; epocă. ◊ Expr. Pe timpuri = demult, odinioară. ♦ (La pl.) Împrejurări. III. S. n. Stare a atmosferei într-o regiune, pe o perioadă dată, determinată de ansamblul factorilor meteorologici. IV. S. m. și (rar) n. Fiecare dintre fazele sau momentele unei mișcări, ale unei operații, ale unui fenomen, ale unei acțiuni etc. ♦ Fiecare dintre fazele ciclului termodinamic al unei mașini termice cu piston, care corespunde unei curse complete a acestuia. Motor în patru timpi. ♦ (Muz.) Fiecare dintre fazele egale care alcătuiesc o măsură; bătaie. V. S. n. Categorie gramaticală specifică verbului, cu ajutorul căreia se exprimă raportul dintre momentul vorbirii, un moment de referință și momentul în care se petrece acțiunea sau în care este adevărată o anumită stare de lucruri. ♦ Fiecare dintre formele flexionare ale verbului, prin care se exprimă categoria gramaticală a timpului (V). – Lat. tempus, -oris.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

TRANSPÓRT, transporturi, s. n. 1. Faptul de a transporta. ♦ (La pl.) Ramură a economiei naționale cuprinzând totalitatea mijloacelor rutiere, aeriene și navale care asigură circulația bunurilor și a persoanelor. 2. Totalitatea bunurilor sau a persoanelor care sunt transportate la un moment dat și în condiții determinate. 3. Fig. (Livr.) Uitare de sine cauzată de emoție, de entuziasm, de plăcere; stare de contemplație. – Din fr. transport.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ionel_bufu | Semnalează o greșeală | Permalink

DELINCVÉNȚĂ, delincvențe, s. f. 1. Fenomen social care constă în săvârșirea de delicte. 2. Totalitatea delictelor săvârșite, la un moment dat, într-un anumit mediu sau de către persoane de o anumită vârstă. [Var.: delicvénță s. f.] – Din fr. délinquance.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

SCÁLĂ, scale, s. f. Placă gradată montată la aparatele de radio, pe care se pot urmări, cu ajutorul unui indicator, posturile sau lungimea de undă pe care funcționează aparatul la un moment dat. – Din it. scala.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de anonim | Semnalează o greșeală | Permalink

DEPLASÁT, -Ă, deplasați, -te, adj. Care nu se află la locul lui. ♦ (Despre oameni și manifestările lor) Care nu este așa cum se cuvine în raport cu situația, cu momentul dat; nepotrivit, nelalocul lui; necuviincios. – V. deplasa. Cf. fr. déplacé.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

SITUÁȚIE, situații, s. f. 1. Totalitatea împrejurărilor care determină la un moment dat condițiile existenței unei ființe, a unei colectivități, a unei activități; stare de fapt care decurge de aici pentru cineva sau ceva. Expr. A fi la înălțimea situației = a corespunde pe deplin unei misiuni încredințate. A te pune în situația cuiva = a încerca să înțelegi împrejurările în care se află altul, pentru a-ți da seama de modul lui de a gândi sau de a reacționa. A fi stăpân (sau călare) pe situație = a domina o situație în împrejurări critice, a fi sigur de ceva, a ști să se descurce (într-o situație dificilă). ♦ (În sintagma) Situație limită = situație excepțională, la extremă, aparent fără ieșire, care impune luarea fără întârziere a unei hotărâri radicale. ♦ Poziție socială, materială sau morală în care se află cineva. ◊ Expr. A-i face cuiva o situație = a ajuta pe cineva să ajungă la o poziție socială, materială și morală bună. ♦ (Concr.) Avere. ♦ Fig. Dispoziție, stare sufletească. 2. Prezentare detaliată a unor date privind rezultatele unei activități economice sau financiare dintr-un domeniu (comparativ cu sarcinile planificate); raport; inventar. ♦ Document în care se prezintă o stare de lucruri, mersul unor lucrări etc. 3. (Rar) Așezare, poziție a unui teren, a unei localități etc. [Pr.: -tu-a-.Var.: (înv.) situațiúne s. f.] – Din fr. situation.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

STOC, stocuri, s. n. Cantitate de bunuri (materii prime, materiale etc.) existente, la un moment dat, ca rezervă în depozitul unui magazin, al unei întreprinderi, într-o piață în vederea asigurării continuității producției sau a desfacerii. – Din fr., engl. stock.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CURÉNT, -Ă, curenți, -te, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. (Despre vorbire) Curgător, ușor, fluent. 2. (Despre an, lună) Care este în curs; prezent. ♦ De fiecare zi, zilnic; actual. Lucrări curente.Cont curent = cont deschis la bancă de o întreprindere, de o instituție sau de persoane particulare, unde se depun și de unde se ridică sumele pentru a fi utilizate după nevoie. 3. (Despre prețuri) Existent într-un moment dat; în curs. ◊ Monedă curentă = monedă cu valoare circulatorie. ♦ Care circulă; obișnuit, uzual. Expresii curente. 4. (În sintagma) Apă curentă = instalație de apă potabilă care poate fi folosită în permanență în locuințe. II. S. m. 1. (Și în sintagma curent de aer) Deplasare, mișcare a unei mase de aer dintr-un loc într-altul, cauzată de o diferență de temperatură; flux. 2. Mișcare a apei în direcția pantei; curs. ◊ Curent marin (sau oceanic) = mișcare a apei în mări și oceane. 3. (Și în sintagma curent electric) Deplasare ordonată, într-o anumită direcție, a purtătorilor de sarcină electrică. ◊ Curent electric continuu = curent electric al cărui sens și a cărui intensitate nu variază periodic în timp. Curent electric alternativ = curent electric al cărui sens și a cărui intensitate variază periodic în timp. ♦ Intensitate a curentului electric. III. S. n. Ansamblu de idei, opinii (politice, științifice, artistice) care sunt adoptate la un moment dat de un număr mai mare de oameni. ◊ Curent literar (sau artistic) = mișcare artistică sau literară care reunește un număr de scriitori sau de artiști în baza unui program estetic și a unor înclinații (relativ) comune. ◊ Expr. A pune (sau a ține pe cineva) în (sau la) curent = a informa (pe cineva) despre mersul unui lucru. A se pune (sau a se ține, a fi) în (sau la) curent = a se informa despre mersul unui lucru. A se pune (sau a se ține, a fi) în (sau la) curent (cu ceva) = a se informa cu privire la un lucru. – Din fr. courant.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ionel_bufu | Semnalează o greșeală | Permalink

CURS1, cursuri, s. n. I. 1. Mișcare a unei ape curgătoare în direcția pantei; p. ext. albia, întinderea sau direcția unei ape curgătoare. 2. (Înv.) Mers (repede). II. Fig. 1. Trecere, durată, interval (de timp). ◊ Loc. prep. În cursul... = în timpul cât durează ceva. În curs de... = în timp de... 2. Desfășurare, mers, direcție a unor evenimente. ◊ Expr. A da curs unei cereri = a lua în considerare, a rezolva o cerere. III. Preț sau cost, la un moment dat, al unei hârtii de valoare în raport cu altă hârtie de valoare. ◊ Cursul acțiunilor = prețul la care se vând și se cumpără acțiunile la un moment dat. Cursul bursei = prețul la care este cotată la un moment dat, la bursă, o hârtie de valoare, o valută străină etc. ♦ Putere de circulație a unei monede. – Lat. cursus (cu unele sensuri după fr. cours).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ionel_bufu | Semnalează o greșeală | Permalink

dátă (momentul unei întâmplări, oară) s. f., g.-d. art. dății; pl. dăți
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CONCÚRS ~uri n. 1) Luptă între două sau mai multe persoane (state, organizații) care urmăresc același avantaj sau același rezultat; întrecere; concurență; competiție. 2) Examen prin care mai mulți candidați concurează pentru un număr limitat de locuri sau pentru admiterea într-o instituție de învățământ. 3) Reuniune constând în lupta pentru întâietate în una sau mai multe probe sportive; întrecere sportivă; competiție. 4) rar Susținere materială sau morală; ajutor; sprijin; reazem. ◊ ~ de împrejurări ansamblu de împrejurări care influențează la un moment dat o serie de lucruri; coincidență de fapte. /<fr. concurs, lat. concursus
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DEOCAMDÁTĂ adv. Până la momentul dat; până acum; încă; pentru moment. ~ doarme. ~ n-a plecat. /de + o + cam + dată
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DEPLASÁT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A DEPLASA și A SE DEPLASA. 2) fig. Care nu este potrivit cu situația sau cu momentul dat; nepotrivit. 3) fig. Care vine în contradicție cu buna-cuviință; contrar bunului-simț; deloial. Vorbe ~te. /v. a deplasa
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

EȘICHIÉR ~e n. Dispunere a unor obiecte (de același fel) cu anumite intervale între ele. ◊ ~politic configurația partidelor politice dintr-o țară la un moment dat, considerate din punctul de vedere al raportului ideologic dintre ele; spectru politic. [Sil. e-și-chi-er] /<fr. échiquier
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

EXISTÉNT ~tă (~ți, ~te) 1) Care există în mod real, în prezent. Adevăr ~. 2) Care este valabil pentru perioada dată; în vigoare la momentul dat. Ordine ~tă. /<fr. existant, lat. existens, ~ntis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

HIT ~uri n. Melodie (de muzică ușoară) care se bucură de succes la momentul dat; șlagăr. /<engl. hit
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

MÓDĂ ~e f. Ansamblu de preferințe sau deprinderi care predomină temporar într-un mediu social (fel de a se îmbrăca, de a se comporta, de a se exprima etc.). ◊ Jurnal de ~ revistă ilustrată în care sunt recomandate modele de obiecte de îmbrăcăminte. La ~ care corespunde gustului la un moment dat; care se folosește frecvent; modern; actual. De ~ veche demodat; desuet. [G.-D. modei] /<it. moda, germ. Mode, ngr. da, fr. mode
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

OCURÉNT ~tă (~ți, ~te) 1) înv. Care are loc la un moment dat. 2) (despre unități de limbă) Care se întâlnește într-un text. /<fr. occurrent
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

OFÉRTĂ ~e f. 1) Propunere făcută în legătură cu realizarea unei acțiuni. 2) jur. Act prin care se legalizează o astfel de propunere. 3) Totalitate de mărfuri aflate la un moment dat în circulație. /<it. offerta, germ. Offerte
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SINCRONÍE f. (în opoziție cu diacronie) Stare a limbii la un moment dat al dezvoltării ei, considerată ca un ansamblu de fapte ce alcătuiesc un sistem. [G.-D. sincroniei] /<fr. synchronie
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SITUÁȚIE ~i f. 1) Ansamblu de împrejurări în care se află o persoană, o colectivitate, un popor sau o țară la un moment dat; stare de fapt. ~ economică. ~ familială. ◊ A te pune în ~a cuiva a căuta să înțelegi comportarea cuiva, închipuindu-te în locul lui. A fi la înălțimea ~ei a corespunde pe deplin unei sarcini încredințate; a fi la nivel. Ieșire din ~ modalitate de a ieși dintr-o încurcătură; soluție. ~a obligă poziția ocupată implică responsabilitate. 2) Poziție socială sau materială. ◊ Om cu ~ om aranjat. A-i face cuiva o ~ a ajuta pe cineva să avanseze. 3) Totalitate de bunuri materiale pe care le posedă o persoană sau o colectivitate; avere. 4) Dispoziție spirituală; stare sufletească. 5) Document prin care se prezintă o stare de lucruri; scurtă dare de seamă. [G.-D. situației; Sil. -tu-a-ți-e] /<lat. situato, ~onis, fr. situation
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

STÁRE stări f. 1) Situație sau mod în care se prezintă cineva sau ceva la un moment dat. ~ solidă. ~ lichidă. ~ea sănătății. ~ civilă. ~ materială. În ~ bună.~ de fapt situație reală. A fi în ~ a) a fi capabil; a putea; b) a fi în vârstă, în etate. 2) Totalitate de bunuri ale unei persoane; avere; avuție. ◊ Cu ~ cu avere; bogat. A-și îndrepta ~ea a deveni (mai) avut. 3) ist. Pătură sau clasă socială cu statutul reglementat de stat. [G.-D. stării] /v. a sta
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

STATU-QUO [pr.: statu-cvó] n. Situație existentă sau care a existat la un moment dat, în raport cu care se apreciază efectele unui tratat, ale unei convenții etc. /Cuv. lat.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

STOC ~uri n. Cantitate de mărfuri sau de alte bunuri materiale care se află la un moment dat într-un depozit sau într-un magazin. /<fr., engl. stock
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

STRÁDĂ ~ăzi f. 1) Drum special amenajat (pavat sau asfaltat) dintr-o localitate (de obicei urbană). ~ principală.Om de pe (sau din) ~ necunoscut; trecător. A arunca pe cineva în ~ a) a alunga pe cineva afară din casă; b) a lăsa pe cineva pe drumuri; a sărăci pe cineva. 2) Ansamblul pietonilor aflați la un moment dat pe un asemenea drum. 3) fig. Mediu asupra căruia societatea sau familia nu-și exercită influența culturală. [G.-D. străzii] /<it. strada
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ȘLÁGĂR ~e n. Melodie (de muzică ușoară) care se bucura de succes la un moment dat; cântec la modă. /<germ. Schlager
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

TRANSPÓRT ~uri n. 1) Ramură a economiei care cuprinde totalitatea mijloacelor de deplasare a bunurilor materiale și a pasagerilor. ~ rutier. ~ aerian. ~ fluvial. 2) Totalitate a bunurilor materiale sau a persoanelor care se deplasează la un moment dat împreună. 3) fig. livr. Stare de fericire deplină; uitare de sine; beatitudine; euforie. [Sil. trans-port] /<fr. transport, germ. Transport
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

VRÉME ~uri n. 1) Dimensiune universală după care se ordonează succesiunea ireversibilă a fenomenelor; timp. 2) Interval dintre două momente care se măsoară în secunde, minute, ore etc.; timp. 3) Perioadă cât durează ceva; durată; timp. Lecția a ținut multă ~. În ~ea lucrului. ◊ Din ~ în ~ din când în când; uneori. Din ~ de mai înainte. Cu ~ea peste o anumită perioadă; pe măsura scurgerii timpului. de ~ ce fiindcă; deoarece. În ~ ce (sau în ~ea când) atunci când. În aceeași ~ concomitent; simultan. toată ~ea mereu; neîntrerupt; în permanență. A-și pierde (sau a-și omorî) ~ea a-și irosi timpul fără nici un rost; a lenevi. Atâta amar de ~ foarte mult timp. 4) Moment oportun, împrejurare potrivită pentru o acțiune; timp; prilej; ocazie. La ~ea secerișului. ◊ De la o ~ (încoace) de la un moment dat. Până la o ~ până la un moment dat. A fi (sau a veni) ~ea a sosi momentul potrivit. Toate la ~ea lor toate la momentul potrivit. 5) Perioadă determinată istoric. Pe ~ea lui Ștefan cel Mare. ◊ Pe ~uri cândva; demult. Din ~uri de demult; din timpurile vechi. Înainte ~ în timpurile trecute. În (sau pe) ~ea mea (sau ta, lui etc.) pe când eram (sau erai, era etc.) tânăr; în tinerețe. 6) Stare meteorologică într-o perioadă dată (într-o anumită regiune); timp. Astăzi ~ea este frumoasă. [Art. vremea; G.-D. vremii; Pl. și vremi] /<sl. vrĕme
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

VREODÁTĂ adv. La un moment dat; cândva; odată. /vre + odată
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CONJÚNCȚIE s.f. 1. Parte de vorbire neflexibilă care leagă două propoziții sau două cuvinte cu aceeași funcție sintactică. ♦ (Log.) Conectiv caracterizat prin aceea că expresia alcătuită cu ajutorul său este adevărată numai dacă toate propozițiile componente sunt adevărate și este falsă când cel puțin una dintre componente este falsă. ♦ Figură de stil care enunță o observație rezultată din asocierea unor aspecte de viață contradictorii; sinichioză. 2. (Astr.) Poziție în care se găsesc doi aștri care au aceeași longitudine cerească la un moment dat. [Gen. -iei, var. conjuncțiune s.f. / < lat. coniunctio, cf. fr. conjonction].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DOMINÁNTĂ s.f. 1. (Muz.) Treapta a cincea a oricărei game diatonice. 2. Parte, trăsătură caracteristică, fundamentală. ♦ Nuanță coloristică sau culoare în exces într-o imagine cinematografică, un diapozitiv sau o fotografie în culori. 3. Focar de excitație puternică, precumpănitor la un moment dat, în activitatea nervoasă superioară. 4. (Genet.) Capacitate a unei gene de a se manifesta. [< it. dominante].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ELONGÁȚIE s.f. 1. Valoarea într-un moment dat a deplasării unui corp față de poziția sa de echilibru. ♦ Distanță unghiulară dintre doi aștri în raport cu Pământul. 2. (Med.) Întindere terapeutică a unui membru al corpului. [Gen. -iei, var. elongațiune s.f. / cf. fr. élongation].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

LEGIONÁR2, -Ă s.m. și f. Membru al unei organizații românești teroriste fasciste dintre războaie numită Garda de fier. // adj. Referitor la legionarism. [< Legiune – denumire purtată de această organizație la un moment dat].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

PRÍZĂ s.f. 1. Dispozitiv prin care se face legătura între un aparat electric și rețeaua electrică respectivă. ♦ Dispozitiv de luare a unui fluid dintr-o conductă, dintr-un recipient etc. 2. Trecerea în stare solidă a pastei unui liant hidraulic. 3. Priză de aterizare = ansamblul manevrelor care precedă aterizarea unui avion executate de pilot pentru a veni exact pe aerodrom. 4. A avea priză = a avea trecere, a trezi interesul. 5. Mică porție de praf de tutun care se trage pe nas. ♦ (Med.) Administrare perorală a unui medicament făcută la un moment dat; luare a unui medicament. 6. Asperitate, proeminență pe care un alpinist o folosește pentru a escalada o stâncă. 7. Luare, apucare, prindere. 8. (Sport) Poziția mâinilor în momentul în care se prinde sau se aruncă mingea de handbal sau de baschet etc.; mod în care atleții țin sulița sau prăjina, tenismenii racheta sau paleta. ♦ (Despre o piesă de șah) În priză = amenințată să fie capturată. 9. Priză directă = a) cuplu de transmisie a unui autovehicul în care arborele primar transmite direct mișcarea arborelui secundar; b) poziție a schimbătorului de viteze care acest cuplu. [< fr. prise].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

STATU-QUO s.n. invar. Situație existentă sau care a existat la un moment dat. [Pron. statu-cvó. / < lat. statu quo (ante bellum) – stare care a existat (înainte de război)].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

STÁTUS s.n. 1. Loc pe care îl ocupă un individ oarecare într-un sistem și la un moment dat. 2. Comportament la care un individ poate să se aștepte din partea celorlalți. [< lat. status].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

SUBSIDIARITÁTE, subsidiarități, s. f. Concept socio-politic, managerial și cibernetic potrivit căruia problemele apărute la un moment dat, într-o organizație sau un sistem, sunt soluționate la cel mai apropiat nivel decizional al acestora. – Din fr. subsidiarité.
Sursa: Neoficial | Adăugată de ivascu | Semnalează o greșeală | Permalink

ACCÉPȚIE s.f. Sens în care este folosit la un moment dat un cuvânt; semnificație, înțeles, sens. [Gen. -iei, var. accepțiune s.f. / cf. fr. acception, lat. acceptio].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CONJUNCTÚRĂ s.f. Totalitatea condițiilor, a împrejurărilor care influențează asupra unui fenomen sau asupra unei situații; ocazie, situație, stare de lucruri într-un moment dat; concurs de împrejurări. [Cf. fr. conjoncture].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CURÉNT s.n. Ansamblu de idei, de opinii (politice, științifice, artistice etc.) adoptate la un moment dat de un număr mare de oameni. ◊ Curent literar = mișcare literară de o anumită amploare, care constituie o rezultantă generală a tendințelor unei anumite epoci. [< fr. courant].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DECLÍC s.n. Mecanism care poate desface, la un moment dat, legătura mecanică dintre două piese; declanșator. [< fr. déclic].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

LEVÁTĂ s.f. 1. Totalitatea cărților de joc pe care le strânge de pe masă cel care a câștigat la un moment dat. 2. Cantitate de fire toarse aflată pe țevile mașinii de filat după înfășurarea acestora. [< it. levata, cf. fr. levée].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

MÓDĂ s.f. 1. Obicei, deprindere colectivă, specifică la un moment dat unui mediu social; (spec.) gust, preferință (generalizată) la un moment dat pentru un anumit fel de a se îmbrăca. 2. Magazin de mode = magazin de pălării de damă sau de accesorii pentru îmbrăcămintea femeiască; jurnal (sau revistă) de mode = publicație care cuprinde modele de haine. [Cf. fr. mode, it. moda].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

MONOFÁZIC, -Ă adj. 1. Monofazat. 2. (Despre substanțe omogene) Care prezintă la un moment dat o singură stare de agregare. [< fr. monophasique].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

MORBIDITÁTE s.f. Caracterul a ceea ce este morbid; predispoziție la boli. ♦ Proporție a îmbolnăvirilor în cadrul unei populații la un moment dat sau într-o anumită perioadă. [Cf. fr. morbidité].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

OCURÉNT, -Ă adj. (Rar) Care survine, se întâmplă la un moment dat. ♦ (Despre unități lingvistice) Care se întâlnește într-un text. [< fr. occurent, lat. occurens].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

PASÍV s.n. 1. Totalitatea mijloacelor economice ale unei întreprinderi privite sub aspectul provenienței lor la un moment dat. ♦ Parte a bilanțului în care sunt înscrise fondurile unei întreprinderi sau ale unei instituții la un moment dat. 2. (Gram.) Diateza pasivă a unui verb. [Pl. -ve, -vuri. / < lat. passivum, fr. passif, it. passivo].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

PEPINIÉRĂ s.f. 1. Plantație pe care se cresc plante erbacee sau lemnoase până la timpul când pot fi transplantate. ♦ Întreprindere care produce răsaduri sau puieți. 2. (Rar) Crescătorie de animale (de rasă), de pești etc. 3. (Fig.) Totalitatea celor care pot deveni la un moment dat membri (de frunte) ai unei organizații, ai unei profesiuni etc.; instituție, organizație etc. care pregătește astfel de oameni. [Pron. -ni-e-. / < fr. pépinière].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ceás (ceásuri), s. n.1. Oră. – 2. Spațiu care poate fi parcurs într-o oră. – 3. Oră, moment, dată. – 4. Ceasornic. – 5. Slujbă religioasă săvîrșită la anumite ore din zi. – Megl. ceas. Sl. časŭ „oră” (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 47; Meyer 442); cf. bg., sb., sl. čas, alb. tšas. Cf. ceaslov, ceasornic.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

POSTÚRĂ s.f. 1. Situația cuiva la un moment dat. 2. Atitudine, stare. [Pl. -ri. / < fr. posture].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

REFÓRMĂ s.f. 1. Schimbare (de obicei în bine), modificare legală a unei stări de lucruri. 2. Mișcare social-politică și religioasă împotriva feudalismului și a papalității, apărută în Europa apuseană în sec. XVI, care a dus la crearea bisericii reformate sau protestante. 3. Totalitatea materialelor, efectelor, armelor etc. socotite la un moment dat ca inutilizabile. 4. Declarare a cuiva ca inapt pentru serviciul militar; situația unei astfel de persoane. [Cf. fr. réforme, germ. Reform, it. reforma].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

REGÍM s.n. 1. Modul de organizare a vieții economice, politice și sociale a unui stat. 2. Sistem de norme, proprii activității unei instituții, unei întreprinderi etc. ♦ Totalitatea regulilor impuse modului de viață și de alimentare al cuiva. 3. Totalitatea condițiilor de funcționare la un moment dat a unui sistem tehnic. 4. Raport gramatical dintre două cuvinte, astfel legate încât ele sunt dependente unul de altul. [< fr. régime].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

SINCRONÍE s.f. (Rar) Caracterul a ceea ce este sincronic; sincronicitate, sincronitate. ♦ Ansamblul fenomenelor lingvistice considerate la un moment dat. [Gen. -iei. / < fr. synchronie, cf. gr. syn – simultan, chronos – timp].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

SITUÁȚIE s.f. 1. Stare, poziție, așezare, ansamblu de împrejurări în care se află la un moment dat o țară, un popor etc. din punct de vedere economic, politic și social. ♦ A fi la înălțimea situației = a corespunde pe deplin unei sarcini încredințate. ♦ Loc, stare pe care o are cineva în viața socială. ♦ Stare a unei persoane în raport cu condiția sa (economică, socială etc.) sau cu interesele sale. 2 Dare de seamă, raport (asupra unei stări de fapt, a unui inventar etc.). 3. Așezare, poziție a unei localități, a unui teren etc.; situare. [Gen. -iei, var. situațiune s.f. / cf. fr. situation, it. situazione].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

STAT2 s.n. 1. Tablou în care sunt specificate drepturile bănești pe care le au de primit la un moment dat colaboratorii unei întreprinderi sau ai unei instituții. ♦ Tablou, listă. 2. Stat de organizare (sau de funcții) = tablou care cuprinde posturile necesare unei întreprinderi sau instituții, cu specificarea categoriilor de retribuire corespunzătoare. 3. Stat personal = dosar care cuprinde specificarea mutațiilor de serviciu ale unui salariat și actele acestuia. [Pl. -te. / < lat. status, cf. it. state, fr. état].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

dosariadă, dosariade s. f. (pub.) 1. cercetarea dosarelor de Securitate ale candidaților la funcții publice înalte, pentru blocarea accesului foștilor agenți ai poliției politice comuniste la asemenea posturi 2. epurarea din funcțiile de conducere a cadrelor care sunt membri sau simpatizanți ai unei formațiuni politice situate la un moment dat în opoziție
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de CristinaDianaN | Semnalează o greșeală | Permalink

AREOLÁR, -Ă adj. 1. referitor la areolă. 2. (geol.) eroziune ~ă = eroziune care acționează lateral. 3. viteză ~ă = cantitate ce caracterizează la un moment dat aria descrisă de raza vectoare care definește poziția unui mobil față de un punct fix. (< fr. aréolaire)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

BALÁNȚĂ s. f. 1. instrument pentru măsurarea greutății corpurilor prin echilibrarea lor cu greutăți-etalon; cântar. ♦ a pune în ~ = a judeca bine faptele înainte de a lua o hotărâre. 2. (fin.) raport între două sume, două conturi etc.; tabel, situație cu un asemenea raport. ♦ ~ comercială = raportul dintre valoarea importului și exportului unei țări pe o perioadă de timp dată; ~ contabilă = situație recapitulativă și periodică ce regrupează la un moment dat sumele și soldurile conturilor debitoare și creditoare; ~ de plăți = raportul dintre sumele încasate și plățile efectuate de către o țară în relațiile sale cu alte țări într-o perioadă de regulă un an. 3. al șaptelea semn al zodiacului (23 septembrie – 22 octombrie). (< fr. balance)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

BILÁNȚ s. n. 1. tablou contabil al activului și pasivului unei întreprinderi sau activități financiare, economice etc., la un moment dat. 2. (biol.) sinteză cantitativă a tuturor elementelor primite și cedate de organism. 3. (fig.) situație finală, rezultat al unei acțiuni. (< germ. Bilanz)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CONJUNCTÚRĂ s. f. totalitatea condițiilor, a împrejurărilor care influențează un fenomen sau o situație; ocazie, situație, stare de lucruri într-un moment dat; concurs de împrejurări. (după fr. conjoncture)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CONJÚNCȚIE s. f. 1. parte de vorbire neflexibilă care leagă două propoziții sau cuvinte cu aceeași funcție sintactică. 2. (log.) conectiv („și”) caracterizat prin aceea că expresia alcătuită cu ajutorul său este adevărată numai dacă toate propozițiile componente sunt adevărate și falsă, când cel puțin una dintre componente este falsă. 3. figură de stil care enunță o observație din asocierea unor aspecte de viață contradictorii. 4. poziție a doi aștri care, la un moment dat, au aceeași longitudine cerească. (după fr. conjonction, lat. coniunctio)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DOMINÁNT, -Ă I. adj. care domină; preponderent. ◊ specific, caracteristic; dominator. II. s. f. 1. parte, trăsătură caracteristică, fundamentală. ◊ nuanță coloristică sau culoare în exces într-o imagine cinematografică, un diapozitiv sau o fotografie în culori. 2. (muz.) treapta a cincea a unei game diatomice; acord pe această treaptă. 3. focar de excitație puternică, precumpănitor la un moment dat, în activitatea nervoasă superioară. 4. (biol.; despre un taxon) cu cel mai mare număr de indivizi dintr-o fito- sau zoocenoză. (< fr. dominant)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ELONGÁȚIE s. f. 1. valoarea într-un moment dat a deplasării unui corp față de poziția sa de echilibru. 2. distanță unghiulară dintre un astru și Soare, în raport cu Pământul. 3. (med.) întindere a unui membru al corpului. (< fr. élongation, lat. elongatio)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

EȘANTIÓN s. n. 1. porțiune, cantitate dintr-un produs, dintr-o marfă etc., detașată, prin selecție; mostră. 2. parte reprezentativă (statistic) a unei populații. 3. (radio) impuls foarte scurt care definește semnalul din care provine la un moment dat. (< fr. échantillon)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

FRONT1 s. n. 1. teritoriu pe care se poartă luptele într-un război. ◊ grupare operativ-strategică constituită din forțe militare numeroase, sub o comandă unică, destinată ducerii unor operații de amploare. 2. formație de militari, sportivi etc. în linie. 3. (fig.) grup organizat de oameni în vederea unei lupte comune. 4. (arhit.) fațata principală a unei clădiri, latura dinspre stradă a unei parcele. ◊ perete în care se execută tăierea rocilor sau a minereurilor. ♦ ~ de lucru = existența condițiilor pentru ca echipele specializate de lucrători să-și poată desfășura activitatea de execuție. 5. (met.) zonă de separație a două mase de aer cu proprietăți diferite. 6. (fiz.) ~ de undă = totalitatea punctelor până la care ajunge o oscilație la un moment dat. 7. (herald.) centrul părții superioare a unui scut. (< fr. front)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

IZOBÁRIC, -Ă adj. 1. (despre o transformare radioactivă) în care numărul de masă nu este modificat. 2. suprafață ~ă = loc geometric al punctelor din atmosferă unde, la un moment dat, presiunea aerului este aceeași. (< fr. isobarique)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

IZOPIÉZĂ s. f. linie care unește punctele cu aceeași presiune a unui zăcământ petrolier la un moment dat. (< fr. isopièze)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

LEVÁTĂ s. f. 1. totalitatea cărților de joc pe care le strânge de pe masă cel care a câștigat la un moment dat. 2. scoatere a mosoarelor sau a țevilor pline de pe mașina de filat după înfășurarea acestora; cantitatea de fire obținută. (după fr. levée)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

MÓDĂ s. f. 1. fel de a se îmbrăca, de a se purta etc., particular unei anumite epoci; gust, preferință la un moment dat pentru un anumit fel de a se îmbrăca. 2. magazin de ĕ = magazin de pălării de damă sau de accesorii pentru îmbrăcămintea femeiască; jurnal (sau revistă) de ~ = publicație care cuprinde modele de haine. (< it. moda, germ. Moda, fr. mode)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

MONOFÁZIC, -Ă adj. 1. monofazat. 2. (despre substanțe omogene) care prezintă, la un moment dat, o singură stare de agregare. (< fr. monophasique)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

OCURÉNT, -Ă adj. 1. care survine la un moment dat. 2. (despre unități lingvistice) care se întâlnește într-un text. (< fr. occurrent, lat. occurrens)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

PASÍV, -Ă I. adj. 1. lipsit de inițiativă, inactiv, dezinteresat, apatic. 2. (despre diateze, forme verbale, conjugări etc.) care arată că subiectul suferă acțiunea făcută de altcineva. ♦ vocabular ~ = parte a vocabularului care nu este folosită în mod curent. 3. (despre metale, aliaje) care prezintă pasivitate (2). II. s. n. 1. totalitatea mijloacelor economice ale unei întreprinderi, instituții etc., privite sub aspectul provenienței lor la un moment dat. ◊ parte a bilanțului în care sunt înscrise aceste mijloace. 2. ~ patrimonial = ansamblul obligațiilor și sarcinilor cu conținut economic aparținând unei persoane (fizice sau juridice) care împreună cu activul alcătuiesc patrimoniul. (< fr. passif, lat. passivus, germ. passiv, /II/ Passiv)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

POSTÚRĂ s. f. 1. atitudine, stare; poziție a corpului. 2. situație deosebită a cuiva (sau a ceva) la un moment dat. (< fr. posture, it. postura)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

REFÓRMĂ s. f. 1. transformare, reorganizare în domeniul politic, economic, social, cu caracter limitat sau de structură. 2. mișcare social-politică și religioasă îndreptată împotriva feudalismului și a papalității, apărută în Europa apuseană în sec. XVI, care a dus la crearea bisericii reformate (protestante). 3. scoatere din evidență a unor materiale, efecte, arme etc. socotite la un moment dat ca inutilizabile; totalitatea acestor bunuri. 4. declarare a cuiva ca inapt pentru serviciul militar. (< fr. réforme, germ. Reform)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

REGÍM s. n. 1. mod, sistem de organizare a vieții economice, politice și sociale a unui stat. 2. ansamblu de reglementări proprii activității unei instituții, întreprinderi etc. ◊ totalitatea regulilor impuse modului de viață și de alimentare al cuiva. ♦ ~ de economii = sistem de măsuri privind folosirea cât mai rațională a resurselor materiale, financiare și de muncă; ~ fluvial = evoluție medie a debitelor unei ape curgătoare în timp de un an. 3. totalitatea condițiilor de funcționare la un moment dat a unui sistem tehnic. 4. mod de evoluție ciclică a unui fenomen natural. 5. (lingv.) recțiune. (< fr. régime)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

RESÚRSĂ s. f. 1. (pl.) rezervă, (sursă de) mijloace care pot fi valorificate la un moment dat; posibilitate. 2. evoluție de redresare a unui avion efectuată după un picaj, pentru a reveni în zbor orizontal. ◊ durată, în ore de zbor, admisă pentru utilizarea normală a unui avion între două reparații sau revizii succesive. (< fr. ressource)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

SINCRONÍE s. f. caracter sincronic; sincronicitate. ◊ ansamblul fenomenelor lingvistice considerate la un moment dat. (< fr. synchronie)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

SITUÁȚIE s. f. 1. stare, poziție, așezare, ansamblu de împrejurări în care se află la un moment dat o persoană, o localitate, o țară, un popor etc. din punct de vedere economic, politic și social. ♦ a fi la înălțimea ĩ = a corespunde pe deplin unei sarcini încredințate. ◊ loc, stare pe care o are cineva în viața socială. ◊ stare a unei persoane în raport cu condiția sa (economică, socială etc.) sau cu interesele sale: avere. ♦ ~ limită = situație excepțională, extremă, care impune hotărâri radicale. 2. dare de seamă, raport (asupra unei stări de fapt, a unui inventar etc.). (< fr. situation, lat. situatio)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

STAT2 s. n. 1. tabel în care sunt specificate drepturile bănești pe care le au de primit la un moment dat colaboratorii unei întreprinderi sau instituții. ◊ tablou, listă. 2. ~ de organizare (sau de funcții) = tabel cuprinzând posturile necesare unei întreprinderi sau instituții, cu specificarea categoriilor de retribuire corespunzătoare. 3. ~ personal = dosar cu specificarea mutațiilor de serviciu ale unui angajat și actele acestuia. (< lat. status, it. stato, după fr. état)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

STATU-QUO CVÓ/ s. n. situație existentă sau care a existat la un moment dat. (< lat. statu quo)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

trifói (-i), s. m.1. Plantă (Trifolium alpestre, T. pratense, T. repens). – 2. Plante furajere (Menyanthes trifoliata, Medicago falcata, M. sativa, M. lupulina). – Var. Banat tîrfoi. Mr. trifol’u. Lat. trĭfǒlĭum (Diez, I, 425; Pușcariu 1762; Candrea-Dens., 613; REW 8899), cf. it. trifoglio, prov. trefuelh, fr. trefueil, alb. tërfoj (Philippide, II, 656). Pînă la un moment dat s-a pus la îndoială faptul că ar fi moștenit în rom.; dar mr. și alb. par să-l dovedească; contaminarea cu ngr. τρυφύλλι (Candrea-Dens., 613) sau cu trei (Pascu, Beiträge, 16) nu este o ipoteză necesară. Este dubletul lui treflă, s. f. (trifoi, culoare de cărți de joc; cataramă în formă de trifoi), din fr. trèfle.Der. trifoiște, s. f. (cultură de trifoi; plantă, Menyanthes trifoliata); trifoiaș, s. m. (varietate de trifoi, Trifolium procumbens); trifoios, adj. (în formă de trifoi, se zice despre o varietate de măcriș). – Din rom. provine rut. tryfoi (Miklosich, Wander., 20).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

AMON (în mitologia veche egipteană), zeu protector al orașului Teba, identificat la un moment dat cu zeul solar Ra, sub numele de Amon-Ra.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

BEST-SELLER s. n. 1. Lucrare (literară) care deține recordul la vânzare. 2. Autor popular al unei lucrări (beletristice) de mare succes. 3. Articol sau produs foarte căutat la un moment dat. [Pr.: bestsélăr] – Cuv. engl.
Sursa: DEX '96 (1996) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

arie sursă, (engl.= source area, provenance area) zona sau aria de proveniență a materialului clastic născut prin dezagregare și care, în urma transportului, ajunge să se acumuleze într-un baz. de sedimentare și să formeze un dep. detritic sau epiclastic. O a. s. se caracterizează prin relief relativ ridicat, prin constituție petrografică (toate rocile acelei reg. deschise la un moment dat de eroziune), prin structură geologică (de orogen sau de plat.) și prin poziție față de baz. (extrabazinală sau intrabazinală). Toate rocile care intră în alcătuirea unei a. s. se încadrează într-o provincie distributivă. Pentru formațiunile sedimentare vechi reconstituirea a. s. se poate face prin studiul petrografic al granoclastelor și litoclastelor din constituția rocilor detritice și prin analiza stucturilor sedimentare respective.
Sursa: Petro-Sedim | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

depocentru , (engl.= depocenter) (sedim.), porțiunea unui baz. de sedimentare în dreptul căreia sedimentele acu-mulate la un moment dat au grosime maximă. D. nu coincide totdeauna cu cea mai mare adâncime din baz. și se poate deplasa simultan cu migrarea axei topografice a baz.
Sursa: Petro-Sedim | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

VITEZĂ (DE ZBOR), viteza de deplasare a aeronavei în aer. Există: viteza de dezlipire, viteză atinsă în momentul desprinderii de sol; viteza de aterizare, viteza pe care trebuie să o aibă o aeronavă în momentul luării contactului cu solul în cazul unei aterizări normale; viteza ascensională, viteza pe verticală a aeronavei care asigură creșterea progresivă a înălțimii de zbor, fiind legată de poziția axei longitudinale xx’ în plan vertical, unghiul creat cu orizontala fiind denumit unghi de tangaj (v.); viteza de croazieră sau de drum, viteza corespunzătoare fineței maxime a aeronavei, fiind obținută cu un consum minim de combustibil și asigurând realizarea parametrilor maximi de durată și distanță a zborului (sin: viteza optimă); viteza de înfundare, componenta verticală a vitezei unei aeronave care coboară; viteza de așteptare, viteză adoptată în zonele de așteptare ale aerodromurilor unde se îmbunătățește stabilitatea vitezei în schimbul unui consum mărit de combustibil; viteza sonică, viteza unui vehicul aerian care parcurge într-o secundă un spațiu egal cu 340 m, viteza specifică deplasării undelor sonore în atmosferă și este egală cu 1M (Mach) adică 1224 Km/h; viteza subsonică, viteza unui vehicul aerian care parcurge într-o secundă un spațiu mai mic de 340 m; viteza supersonică, viteza unui vehicul aerian care parcurge într-o secundă un spațiu mai mare de 340 m, dar mai mic decât 1700 m (5M); viteza hipersonică, viteza unui vehicul aerian care parcurge într-o secundă un spațiu mai mare de 1700 m (peste 5M). Aceste viteze depind la avioanele cu reacție de viteza de evacuare (ejecție) a gazelor de ardere la ieșirea din ajutajul motorului, viteza medie de evacuare depinzând de temperatura jetului reactiv (v.), de construcția motorului și de proprietățile propergolului utilizat (la cei solizi viteza jetului este cuprinsă între 2-3 Km/s, iar la cei lichizi între 3-5 Km/s). Viteza critică este viteza constantă de cădere atinsă de un corp la un moment dat și peste a cărei valoare nu poate trece (Sin. viteza limită de cădere).
Sursa: GTA | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CALCUL (‹ fr., lat. calculus „piatră”) subst. I. S. n. 1. Ansamblu de operații matematice făcute cu scopul de a găsi valorile unor mărimi, fie o anumită expresie matematică (ex. c. valorii numerice a unei expresii algebrice) ♦ C. diferențial v. diferențial. C. integral v. integral. Calculul erorilor v. eroare. C. vectorial v. vectorial. C. variațional (variațiilor) v. variație. C. operațional = capitol al matematicii având ca obiect rezolvarea ecuațiilor diferențiale și integrale prin transformarea acestora în ecuații algebrice. C. tensorial = capitol al matematicii în care se studiază operațiile cu tensori; dezvoltat de G. Ricci-Curbastro începând din 1886, c.t. a permis o formulare concisă a teoriei relativității generalizate. Mașina de c. = mașină pentru efectuarea unora sau a tuturor celor patru operații aritmetice fundamentale, eventual combinată cu mecanisme auxiliare pentru înregistrare sau imprimare (la m. de c. contabile), pentru sortare (la mașinile de statistică) etc. 2. Ansamblu de operații logice și de reguli și procedee de efectuare a acestora, prin care se deduc teoremele unui domeniu al științei. ♦ C. logic = calcul analog celui matematic, efectuat asupra enunțurilor transpuse în formă simbolică, adică transformate în expresii logice (c. claselor, c. predicatelor, c. propozițiilor, c. relațiilor, c. identității.) 3. Combinație, socoteală, apreciere; plan. ♦ C. economic = ansamblu de operații logice și procedee matematice utilizate conform unor anumite reguli în vederea stabilirii și realizării unui scop economic, a alegerii strategiei necesare în funcție de conjuncturile economice previzibile sau a determinării situației economice la un moment dat. II. S. m. (MED.) Concrețiune cu aspectul unei pietricele, care se formează prin precipitarea sărurilor organice sau anorganice în diferite organe (ex. c. renal, c. colecistic); piatră.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

gamă (‹ gr. γάμμα, [gamma]*), în general, succesiune treptată de sunete* sau de intervale* a cărei structură constituie baza unui sistem muzical. ♦ După unele tratate de teorie, g. se definește restrictiv numai ca o „imagine” săracă, „pe hârtie”, a unei realități muzicale infinit mai bogate, mai nuanțate, comportând formațiuni ca tonalitate (1-2), mod*, sistem (II) etc. (de unde și denumirea sin. de scară*). Grafismul g. nu este incompatibil totuși cu intervalica amintitelor structuri, cu tonurile de referință (tonică*, finalis*; dominantă*, repercussa*, confinalis* etc.) din cadrul acestora, tonuri ce determină liniile de forță, funcțiile* armonice sau melodice. Departe de a constitui doar un mijloc mnemotehnic de însușire a intervalelor și de fixare a intonației (I, 1) prin solfegiere*, g. este un mijloc eficare de legare a grafiei (prin diferite sisteme de notație*) cu realitatea sonoră. ♦ Caracteristică oricărei exprimări muzicale culte sau pop., structura g. a fost modelată în funcție de exigențele proprii ale diferitelor tradiții etnice specifice și de asemenea a cunoscut, în interiorul unei arii culturale omogene, modificări profunde în cursul istoriei. Astfel, orice g. existentă trebuie considerată ca stadiul actual al unei îndelungate evoluții, reflectând în același timp stadiul actual al evoluției sistemului muzical din care derivă și pe care îl reprezintă. Preferința pentru o anumită structură sonoră (intervalică) este legată de concepții estetice specifice diferitelor grupuri umane și de aceea numărul și tipurile gamelor este nelimitat. ♦ Actualul sistem muzical occidental se bazează pe două tipuri de g., îmbrățișând, în sens ascendent sau descendent, întinderea unei octave*: g. diatonică* (7 sunete) și g. cromatică* (12 sunete). G. diatonică cuprinde 5 tonuri* și 2 semitonuri*, despărțite prin două sau trei tonuri. Poziția semitonurilor pe treptele g. diatonice determină modul acesteia, care poate fi major* (terță mare* pe treapta 1) și minor* (terță mică* pe aceeași treaptă). Aceste moduri, modificate prin alterații suitoare sau coborâtoare ale unor trepte, dau naștere la alte formații modale (melodică, armonică etc.). G. formată pe tonica do este g. tip a tonalității* moderne. G. cromatică este formată din succesiunea ascendentă sau descendentă a 12 semitonuri diatonice și cromatice cuprinse în octavă. În sistemul egal temperat* toate semitonurile g. cromatice sunt egale, astfel că pe oricare din cele 12 sunete se poate forma orice tip de g. (principiul transpunerii* tonale). ♦ Prezintă interes unele g. dintre multele tipuri existente, în afara celor citate. G. hexatonică* sau g. prin tonuri (întregi) este formată din șase sunete aflate consecutiv la interval de ton întreg și a fost utilizată de unii compozitori (Glinka, Debussy, Puccini ș.a.). G. pentatonică* (cinci sunete în octavă) poate fi anhemitonică (fără semitonuri) constituită din tonuri întregi și două terțe* mici nealăturate (ex.: do-re-mi-sol-la-do) sau hemitonică (cu semitonuri), constituită din intervale alternante de semiton, ton și terță mare (ex.: la-si-do-mi-fa-la). Este mai puțin folosită decât g. pentatonică anhemitonică, această din urmă întâlnită în muzica multor popoare de pe glob și a unor compozitori. ♦ Sistemul fundamental al muzicii chineze este alcătuit din g. pentatonică anhemitonică (preferată în S) și din g. heptatonică (preferată în N); ele coexistă de circa 30 de sec. Scara sonoră japoneză este formată teoretic din 12 trepte egale în octavă, din care sunt întrebuințate în practică cinci, după vechiul model chinez, însă în structura hemitonică (do-re-mi bemol-sol-la bemol-do). Pentru noi ea sună min., pe când cea chineză, maj. Sistemul muzical indian se bazează din cele mai vechi timpuri pe diviziunea teoretică a octavei în 22 de śruti, intervale ceva mai mari decât sfertul nostru de ton. G. clasică indiană se compune din șapte note (sa-ra-ga-ma-pa-da-ni) și este de două tipuri, după numărul de sruti din care sunt formate intervalele consecutive. În sistemul muzical al arabilor octava este divizată în 17 trepte, cu intervale deci ceva mai mari decât o treime de ton. Din aceste intervale s-au constituit 12 g. principale heptatonice și alte 24 secundare (derivate). Aceleași g. au fost preluate de persani. ♦ (ist.) G. diatonică are o vechime imemorială și se poate spune că este un sistem universal. Nu numai că nu s-a putut stabili, cât de aproximativ, perioada și regiunea în care s-a născut, dar nici nu s-a putut găsi o explicație acustică sau estetică a structurii ei (de ce cinci tonuri + două semitonuri în octavă și nu altfel?). Cele mai vechi înformații privind g., greu de separat de legende, provin din China: acum peste 46 de sec., împăratul Huang-ti ar fi stabilit o octavă alcătuită din 12 sunete (liu*), din care s-au ales cele cinci cu care s-a format o g. pentatonică anhemitonică de tipul do-re-mi-sol-la-do. Peste c. 16 sec. avea să i se alăture o g. heptatonică, inițial de proveniență mongolă. În Europa, școala pitagoreică (sec. 6 î. Hr.) a dat forma teoretică unor sisteme modale diatonice practicate anterior cu un număr neprecizabil de sec. și a descoperit procedeul de construcție a scării diatonice din cvinte ascendente (fa-do-sol-re-la-mi-si; v. cercul cvintelor), care duce în final la o g. netemperată având în octavă șapte sunete (inițial cinci). Cele opt moduri (I, 1) ale antic. eline au fost preluate de cântul catolic și, modificate în unele caracteristici de teoreticienii ev. med., au ajuns la un moment dat la un număr de 12 (Glareanus, 1547), prin adăugarea a încă patru altele practicate în muzica profană. Printr-un îndelung proces de contopire a modurilor (I, 3) med., din acestea au rezultat cele două moduri (II) de bază a g. diatonice naturale*: do maj., corespunzând cu ionicul do al lui Glareanus, și la min., corespunzând cu eolicul la. Aceste două moduri s-au impus definitiv în practica muzicală din a două jumătate a sec. 17, paralel cu dezvoltarea sistemului tonalității (1) moderne, consolidat definitiv în prin introducerea temperării egale, la începutul sec. 18. Prin aceasta, g. diatonică și cea cromatică au putut fi transpuse pe orice tonică din octavă. În acest sistem a fost compusă muzica în ultimul sfert de mil. Utilizarea relativ rară în sec. nostru a g. bazate pe microintervale* nu permite deocamdată să se poată vorbi despre o adevărată lărgire sistematică a sistemului tonal clasic.
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

mod (‹ lat. modus „măsură, regulă, fel”) 1. Formă superioară de organizare a materiei muzicale la nivelul parametrului* înălțime (2), prin dispunerea și succedarea ierarhizată de sunete* și raporturi intervalice (v. interval); m. funcționează – asemenea unui sistem cu autoreglare – pornind în genere de la constantele și variabilele ce decurg din influența unui element cu efect centripetal (centru modal, finală*) și/sau din aceea a unui cadru spațial de congruență (terță*-tricord*, tetracord*, octavă*-octacord*). Aceste elemente, în același timp organizatoare (deci relativ statice) și cu rol de autoreglare (deci preponderent dinamice), nu contrazic implicațiile – încă neelucidate – ale formulelor (I, 3) melodice, care, înaintea afirmării oricăror concretizări grafice sau scalare, au deținut și au reușit să-și mențină și după aceea – uneori prioritar (ca în ehurile* biz.) – menirea funcțională și determinatoare. ♦ În ceea ce privește geneza m., nu se face suficient distincția între o atitudine organicistă și una organizatoare. Cea dintâi se întemeiază pe recunoașterea, într-un plan instinctiv și de durată imemorială, a rolului ce revine „afinităților” dintre sunete, fie în baza desenului pregnant al formulelor, fie în aceea a forțelor pe care le declanșează tensiunea (chiar micro-tensiunea, ca în cazul ictus(3)-ului) dintre sunete în mișcarea lor (suportul teoriilor atracționiste și energetiste*), fie în aceea a perceperii subconștiente a consonanței (v. consonantic, principiu) sau a (echi-)distanțelor (v. distanțial, principiu) ce se instaurează, începând de la nivelul structurilor minimale (bi-, tri-, tetra-, pentatonice*) și continuând chiar la acela maximal al heptatonicelor*. De remarcat că, evocate în legătură cu stadiile și situațiile de primitivitate ale muzicii, aceste principii beneficiază de o firească punere în ecuație în exclusivitate aproape de către muzicologia* modernă, mai ales cea de orientare comparatistă (v. etnomuzicologie). Cea de-a doua atitudine se întemeiază pe recunoașterea, într-un plan rațional, a rolului organizator al cadrelor de congruență cum sunt: terțele și cvintele (în sistemul chinez), tetracordul (în m. gr.), octava cu subdividerea sa în tetracord și pentacord* (în m. medievale); de aici, afirmarea imediată a centrelor de referință: mese*, finală, confinalis*, tonică*, dominantă* etc. Îndeajuns de vechi și reflectând în egală măsură apariția însăși reflecției despre structura muzicală, în culturile până acum cunoscute și studiate, fără să fi înlăturat, cum spuneam, datele instinctiv-empirice (subsumate, esențializate dar și lăsate doar pe seama mnemotehniei, ca de ex. silabizările de felul to-te-ta ale teoriei gr. (v. greacă, muzică, noane) sau al tereremurilor biz. (v. și cratimă) (1)), aceste organizări în spațiu* ale structurii modale au reprezentat un pas înainte pe calea sistematizării m., în lumina unei atitudini cu marcate predispoziții raționale. Speculativul a ocupat un loc preferențial în lăuntrul amintitei atitudini, sprijinit de altfel și pe dezvoltarea continuă a notației* muzicale, începând cu ant. gr., trecând prin ev. med. și prin Renaștere* și sfârșind, după o predominare a fizicalismului (de c. două sec.), cu epoca modernă (cea din urmă canalizând organizarea spațială a factorilor de congruență spre o strategie de tip geometric: proporții (I, 3), simetrii*, complementaritate). Pusă în fața alternativei pro sau contra formulelor, exegeza actuală înclină pe alocuri spre ideea acțiunii formative și permanent dinamice (și nu doar mnemotehnice) a formulelor. Cadrele tradiționale de congruență apar, în consecință, numai ca expresii spațializate, căzând în sarcina grafiei, ale mobilității interioare a substanței. Dar chiar și în această ipoteză, nu trebuie eliminat aportul operării fructuoase cu însăși aceste elemente proiective, atâta timp cât simulacrele – numite tetracord, pentacord, octocord – și uneori numai ele sunt, ca în mișcarea browniană, aceesibile practicianului și nu o ideală sau chiar ipotetică, invizibilă existență a formulelor-molecule. Or, tot notația este aceea care, în diversele ei înfățișări istoric-geografice, a declanșat noianul de speculații teoretice ce au contribuit enorm la punerea în evidență a structuralității m. prin proiecție spațială, atribute modale devenind și starea autentică și plagală, succesiunea de tonuri* și semitonuri, diviziunile (4) microintervalice*, sunetele de referință, clausulae*-le, sau, mai târziu, cadențele (1). În felul acesta și, uneori, dincolo de organicitatea lor privind dirijarea unei muzicalități primare, formulele au cedat în favoarea schemei, au fost împinse în sfera inferioară a învățării muzicii, refuzându-li-se, de ce să nu recunoaștem, pentru multă vreme statutul unui semn muzical definitoriu. Ar fi fost totuși posibilă această geometrizare, proprie cu precădere culturii europ., atingerea acelei faze necesare de raționalitate sub imperiul căreia a stat evoluția muzicii din ultimul milen.? 1. În noțiunea gr. a armoniilor (III) este cuprinsă oraganizarea într-un tot a unui material sonor unitar, pornind de la cadrul tetracordal. Dacă „armonia” se referă totuși la intervalul de octavă, atunci am putea admite că reuniunea a două tetracorduri de același fel (doric pe mi, frigid pe re, lidic pe do), într-o succesiune descendentă, în cuprinsul acestei octave, ar echivala cu ceea ce înțelegem astăzi prin m., prin scara acestuia. Dacă însă m. gr. erau „formulare”, cum crede Chailley, atunci pentru sistematizarea pe baza octavei a materialului melodic se recurge, în chip excepțional, la mecanismul tropos*-ului. Supraunitatea sistemului modal este conferită în systema teleion* de succesiunea, în aceeași ordine descendentă, a sunetelor luând ca unic etalon tetracordul doric, ceea ce probează, o dată în plus, rolul fundamental al tetracordului. V. greacă, muzică. 2. În noțiunea de eh* a muzicii biz. sunt cuprinse în egală măsură aspectele scalare ale acestor m. și – într-o stare perfect conservată până în muzica psaltică – aspectele formulare, apropiate principiului maqam*, fără de care aceste m. nu pot fi nici cunoscute și nici practicate. La început în număr de opt (conform octoehului), punând accentul în chiar sistematica lor pe autentic și pe plagal – preluând, se vede, ideea de hipo* din armoniile gr. – aceste ehuri sunt într-un număr mai mare, ținând și de apartenența lor la stilurile* stihiraric, papadic și irmologic. Se spune, pe bună dreptate, că sursa originară a acestor m. este muzica siriacă și unele moșteniri micro-asiatice și din Orientul Apropiat, la care se adaugă influențele târzii arabe, persane și tc. (culminând în sec. 18). Nu se poate contesta totuși, mai ales în ceea ce privește teoretizarea acestor m., subterana dar constanta înrâurire a teoriei gr. O adevărată emulație a avut loc între teoreticienii ev. med. occid. și ai celui biz., cu deosebire între umaniștii renascentiști ai ambelor zone culturale în a raporta realitățile modale la sistematizările elinilor. Dacă occidentalii au preluat din E continentului sistemul celor opt m. (gr. deuteros) sau termenii de authentus (gr. authentos) și plagius (gr. plaghios), bizantinii au preluat, dincolo de ceea ce ei înșiși cercetaseră în vechile scrieri și mss., „elenizările” operate în occid.: etnonimia m. (doric, frigic, lidic, mixolidic). Însăși conceperea ascendentă a m. medievale, ce se instaurează și în muzica biz., deși nu a primit până acum o explicație definitivă și unanim acceptabilă, pare să nu mai fie străină de izvoarele orient. ale muzicii biz. dar nici de cele târziu romane elenizate (Boethius), care la rându-le părăsiseră, sub presiunea aceluiași extrem de prolific Orient, fumdamentele clasicismului elin. 3. (lat. modus; it. modo; fr. mode; germ. Tonard, Modus; engl. mode; key; rus. лад) organizarea înălțimilor într-o succesiune ascendentă pe baza înlănțuirii în cadrul octavei, considerată însă permanentă ca un cuplu pentacord + tetracord sau tetracord + pentacord, proprie muzicii gr. și celei occid. până la cristalizarea tonalității (1). ♦ O discuție cu privire la etimologia și înțelesurile termenului m. și ale celor sin. acestuia are o importanță nu doar istorică ci și una ontologică, dată fiind implicarea lor și mecanismele pe care le-au declanșat în gândirea muzicală modernă. După ce Boethius (De institutione musica, IV, 15) întrebuințează denumirea de modi pentru tropi sau toni, adică pentru genul de octavă al armoniilor gr., ev. med. a aplicat termenul modus pentru aceleași „decupări” octaviante ale scării generale diatonice*, dar și pentru gruparea în formații de cvartă-cvintă (species diatessaron) sau cvintă-cvartă (species diapente) a materilaului melodic. Structurile astfel concepute au devenit m. ev. med. occid. Dată fiind indecizia terminologică dintre modus și tonus, în țările de lb. lat. a fost preluată în general denumirea de m., iar cele în care stăpânesc lb. germanice aceea de „ton” (de unde în germ. familia noțiunilor Ton, Tonart și Tongeschlecht; se remarcă totuși în vremea din urmă preluarea, chiar și în muzicologia germ., a lui Modus – de ex. la Bernhard Meier). ♦ Pare neîndoielnic astăzi faptul că m. occid. au evoluat de la formula melodică spre scară. Mai departe și după modelul octoehului bis., m. occid. vot fi tot în număr de opt, menționate fiind pentru prima dată ca atare la Aurelianus Reomensis (Musica disciplina, scrisă c. 850; cap. 8-18. GS I, 39 b ff; – v. și tratatul tipărit sub numele lui Alcuin, GS I, 26 f). Inițial se pare că au fost numai patru: protus, deuterus, tritus, tetrardus dar, având un ambitus de decimă*, s-a impus necesitatea subîmpărțirii lor în autentice și plagale (primele purtând numerele de ordine 1, 3, 5, 7 iar celelalte 2, 4, 6, 8). Genul de octavă, cel aplicat de Boethius, se convertește – în ciuda autorității teoreticianului și a susținerilor sale – într-o schemă ce asociază, e adevărat, în cadrul octavei în principiu, cvarta sau cvinta, sau invers, în așa fel încât două m. (autenticul și plagalul aferent) au ambitus(2)-uri și repercussae diferite dar aceleași finalis. În funcție de succesiunea tonurilor și semitonurilor, se disting trei specii tetracordale și patru specii pentacordale: 1. species diatessaron 1-1/2-1 2. species diatessaron 1/2-1-1 3. species diatessaron 1-1-1/2 1. species diapente 1-1/2-1-1 2. species diapente 1/2-1-1-1 3. species diapente 1-1-1-1/2 4. species diapente 1-1-1/2-1. Fiecare m. se constituia pe câte o specie de cvartă și de cvintă, astfel încât, în cazul autenticului, cvarta (tetracordul) se află în partea superioară iar, în cazul plagalului, în partea inferioară. Această dispoziție alternantă a celor două specii îi conferă m. caracterul neconfundabil, hotărându-i întreg sistemul tonurilor de referință: astfel, deși se sprijină pe același gen de octavă (re-re1), doricul (protus authentus) și cu hipomixolidicul (tetrardus plagius) nu sunt identice. Numele gr. aplicate m. medievale apar pentru prima dată la Pseudo-Hucbald (De alia musica). Datorită însă confuziei dintre genul de octavă și scările traspozitorii gr., și m. octaviante în accepția medievală, precum și a schimbării de sens (sensul ascendent), etnonimia celor din urmă mai desemnează aceeași zonă a diatoniei. În sec. 16, celor opt. m. li se adaugă încă două autentice și două plagale, căutându-se pentru acestea nume din aceeași lume a triburilor eline: eolic (respectiv hipoeolic) și ionic (respectiv hipoionic); ionicul reprezintă poate, și o asimilare a omonimului ordin din arhitectură, fără, desigur, acoperirea și cu sens etic a respectivei noțiuni, raportate la ceea ce credeau cei vechi despre virtuțile tribului atic. După Glareanus (Dodekachordon) situația structurală a m. este următoarea: doric (starea: aut. nr. tonului: 1 nr. orig.: protus species diatessaron: 1 species diapente: 1 ambitus: re-re1 finalis: re recperc.: la): hipodoric (starea: pl. nr. tonului: 2 species diatessaron: 1 species diapente: 1 ambitus: la-la1 finalis: re recperc.: fa); frigic (starea: aut. nr. tonului: 3 nr. orig.: deuterus species diatessaron: 2 species diapente: 2 ambitus: mi-mi1 finalis: mi recperc.: do1); hipofrigic (starea: pl. nr. tonului: 4 species diatessaron: 2 species diapente: 2 ambitus: si-si finalis: mi recperc.: la1); lidic (starea: aut. nr. tonului: 5 nr. orig.: tritus species diatessaron: 3 species diapente: 3(4) ambitus: fa-fa1 finalis: fa recperc.: do1); hipolidic (starea: pl. nr. tonului: 6 species diatessaron: 3 species diapente: 3(4) ambitus: do-do1 finalis: fa recperc.: la); mixolidic (starea: aut. nr. tonului: 7 nr. orig.: tetrardus species diatessaron: 1 species diapente: 4 ambitus: sol-sol1 finalis: sol recperc.: do); hipomixolidic (starea: pl. nr. tonului: 8 species diatessaron: 1 species diapente: 4 ambitus: re-re1 finalis: sol recperc.: do1); eolic (starea: aut. nr. tonului: 9 species diatessaron: 2 species diapente: 1 ambitus: la-la1 finalis: la recperc.: mi1); hipoeolic (starea: pl. nr. tonului: 10 species diatessaron: 2 species diapente: 1 ambitus: mi-mi1 finalis: la recperc.: do1); ionic (starea: aut. nr. tonului: 11 species diatessaron: 3 species diapente: 4 ambitus: do-do1 finalis: do recperc.: sol); hipoionic (starea: pl. nr. tonului: 12 species diatessaron: 3 species diapente: 4 ambitus: sol-sol1 finalis: do recperc.: do). În practică, în ciuda sistematizărilor scalare, octaviante, ambitus-ul m. ajungea până la o nonă* sau o decimă: cu un ton sau o terță sub finală și o octavă peste acesta, în cazul autenticului, cu o cvartă sub finală și o sextă* sau septimă* peste aceasta, în cazul plagalului. Insistând într-o zonă sau alta (în funcție de finalis), o melodie este considerată ca aparținând fie autenticului fie plagalului. ♦ Apărută în condițiile monodiei* medievale, teoria m. este aplicabilă, chiar și în condițiile muzicii polif., cu deosebire unei singure voci (2); de obicei tenor(3)-ul sau sopranul (3). În general, regulile contrapunctului* au alte baze (cele ale consonanței* și ale conducerii vocilor) decât bazele structurilor interioare ale m. În plus, renunțarea treptată, în însuși procesul polifonizării (v. musica ficta), la caracteristicile intervalice și funcționale, modale, avea să îndrepte textura muzicală spre dualitatea major*-minoră* cu toate implicațiile decurgând din aceasta. Este și momentul în care se produce și distanțarea terminologică de vechile m., împinse în trecut și devenite astfel m. „eclesiastice” (germ. Kirchentöne). Totuși, cercetările mai noi relativizează dacă nu chiar rectifică această optică, socotind acele dispositiones modorum ale sec. 16 ca fiind o realitate a facturii polif. (Hermelink), iar clausulae-le modale ca ținând seama încă, în același sec., de cuplul autentic – plagal (Meier). 4. Organizări ale înălțimilor în ordine în general heptatonică, parțial diatonică și parțial cromatică*, în ariile de cultură muzicală indiană, persană, arabă și tc., ceea ce mai este cunoscut și sub numele de m. orientale. Două caracteristici sunt relevante în legătură cu aceste m. – ceea ce le deosebește în special de m. (3), dar le apropie întrucâtva de m. (1) și de ehuri: acțiunea principiului maqam și intervenția microintervalelor* (într-o cultură sau alta ca și în epoci succesive) din divizarea octavei. Reperele rămân, ca majoritatea sistemelor modale, pilonii octavei – implicând și sprijinul pe finală și tetracordul. Mai vechi se pare decât impactul teoriei gr. asupra muzicii Orientului Apropiat (cu toate că nu trebuie exclusă preluarea – probantă istoric – de către acestea a pitagoreismului sau a aristoxenismului, știut fiind că, nu numai prin Boethius și Quintilian, ci și prin scriitorii persani și arabi au fost transmise teoreticienilor Europei medievale și renascentiste cu deosebire procedeele de divizare a intervalelor), m. orient. au acceptat de la început atât octava cât și tetracordul drept cadre de congruență*. O teorie a etosului* poate fi descifrată și aici, m. nefiind legat numai de etnos ci și de ordinea cosmică, cu accent suplimentar, specific orient., pe ceea ce am numi astăzi psihologic, pe distingerea de subtile determinări temperamentale și stări sufletești în calitatea lor de componente morfologic-muzicale (ceea ce, să recunoaștem, a dat noi impulsuri ezoterismului medieval). 5. Contextul intonațional al melodiei folc., determinat de scară, ambitus, finală, cadențe interioare și terminale, stabilitate și fluctuație a treptelor, implicit de conturul (ca sumă a formulelor melodico-ritmice) și fluxul melodic descendent și ascendent. Este o definiție ideală și în același timp prolixă. Ideală pentru că, privind cvasitotalitatea datelor microstructurale ale produsului folc., ea nu se aplică, de la înălțimea abstracțiunii ei, nici unei entități muzicale constituite și prolixă pentru că, din latură sistematic-epistemologică, mizează mai mult pe dezideratul elucidării tuturor acestor date în singularitatea și, cu deosebire, în contextualitatea lor (ceea ce în demersul practic-analitic nu s-a făcut, evident, niciodată în chip concertat). Conștientizarea spațiului modal al muzicii folc. pornește nu de la preconcepte, de la scheme și reguli, ci, ca întreg materialul pe care îl reprezintă, de la organicitatea acestuia. Este poate una dintre explicațiile mai firavei conceptualizări a întregului domeniu al muzicii folc., care, din perspectiva culegătorului (v. culegere) și a cercetătorului etnomuzicolog nici nu reprezintă problema principală. O altă explicație este aceea a lipsei punților de legătură cu tradițiile constituite ale teoriei europ. a m. (I, 1, 2, 3), folclorul* și sistemul său modal fiind, indiferent de ascendentul mai mare sau mai mic pe care l-au avut culturile superioare asupra sa, prin definiție spontan, instinctiv, nepragmatic. Aici acționează legile consonanței și ale disonanței, ale afinităților (implicit atractive) dintre trepte, în cadrul unor unor formații melodice care, chiar dacă prin șirul de sunete ating heptatonica, prin osatura și prin forțele interioare își dezvăluie, dimpotrivă, originile pentatonice. De aceea, în m. pop. este dificil, dacă nu imposibil, a găsi principii ordonatoare ce țin de marele ambitus (de octavă, nonă sau decimă), de dipolaritatea autentic-plagal (deși încercări de acest gen nu lipsesc – ex. I. Husti), de raportatea materialului melodic la o dominantă, la o repercussa; dimpotrivă, cu mult mai influente sunt finalele, tendința lor coagulantă pentru restul materialului manifestându-se frecvent în cadrul unui ambitus restrâns, mai ales de cvintă (cadru ce se „deplasează” odată cu centrul – cum arată Paula Carp, Husti, Eugenia Cernea – ceea ce transformă în finale succesive inclusiv acele trepte care, la cadențele interioare, ar putea fi interpretate ca repercussae). Cu toată importanța lor funcțională, finalele unei melodii nu definesc întotdeauna – și tocmai datorită labilității lor – finala m.. Efectul concret al acestei incompatibilități sistematice a m. pop. față de sisteme constituite, cum sunt cele ale m. (I, 3), s-a răsfrânt asupra transcrierii (2) melodiilor pop. Din motive de comparistică urmându-i probabil pe Lach și Hornbostel cu ale lor Gebrauchstonleiter (germ. „scări uzuale”), Bartók propusese transcrierea melodiilor (a tuturora) cu finala sol, ceea ce nu putea să constituie, evident, un mijloc de desemnare a apartenenței lor la un anume m. diatonic originar, pentru a nu mai vorbi doar de minimul beneficiu metodologic în stabilirea înrudirilor melodico-ritmice, a variantelor (I, 1). Resimțindu-i-se schematismul, sistemului de notare cu finala sol i s-au adus în muzicologia românească importante amendamente sau s-a procedat chiar la înlocuirea lui. În primă ipoteză, Drăgoi a propus notarea melodiilor „majore” cu finala sol iar pe cele „minore” relative* cu finala mi. În a doua ipoteză, s-a propus considerarea sfârșitului melodiei ca fiind acela ce posedă finala reală a m., în sens medieval, dar cu deosebire elin (Breazul), considerându-se melosul pop. românesc ca având, prin numeroase trăsături (între care și profilul său precumpănitor descendent) atribute și o filogenie traco-elină; pornind de la constatarea lui Brăiloiu că, în funcție de locul picnonului*, principalele pentatonici sunt perechile pe mi și pe re și perechile pe sol și pe la și acceptându-se ideea osaturii pentatonice a m. heptatonice, s-a optat în transcriere pentru aceste finale. Mai realist decât alte modalități de notare a finalelor, nici acest sistem nu a făcut lumină deplină în natura, organizarea și filogeneza m. pop. În terminologia analitică se întâlnesc cu toate acestea expresii ca: sextă dorică, cvartă lidică, septimă mixolidică, secundă (sau cadență) frigică etc., expresii care, prin convenție, raportează particularitățile modale ale muzicii folc. în exclusivitate la teoria m. (I, 3). O altă problemă ce se găsește numai în faza de început a investigațiilor este aceea a formulelor modale, într-un domeniu în care, chiar dacă formula nu are un caracter normativ sau mnemotehnic, ca în întreg ev. med., are oricum unul generativ și modelator. S-au pus astfel formulele în legătură cu baza pentatonică a m. (prezența acestora fiind marcată de anumite intervale – Brăiloiu) dar și cu funcția lor arhitectonică (Emilia Comișel), cadențial-funcțională (Mîrza) și chiar general-intonațională (Husti). O categorie a m. pop. mult controversată este aceea a m. cromatice, considerate fie constitutive în chiar folc. arhaic, și având în acest caz ca element definitoriu secunda* mărită (Ciobanu), fie de proveniență orient., biz., sau chiar cultă occid. În realitate, marea majoritate a m. constituie pe aceeași finală, prin conexarea disjunctă (v. conjunct) a unor elemente-cadru, de tipul tricordului sau tetracordului natural (ex. tetracordul doric + ionic; lidic + doric etc.) sunt m. cromatice [v. m. (I, 9)]; tot astfel, fluctuația unor trepte, ce nu indică la un moment dat simpla situație de instabilitate a pienului*, canalizează în această măsură m. diatonice spre cele cromatice. ♦ Readucerea modalului în orbita interesului componistic s-a făcut în primul rând pornind de la constatarea naturii modale a muzicii pop. Cântecul și dansul* pop., cu structurile lor fruste, ingenue și aparent inedite la scara valorilor stilistice din imediata apropiere, devenind substanța unei muzici care, în spirit și mijloace, se îndepărta treptat de canoanele tradiționale (Listz, Chopin, Brahms, școlile naționale din sec. 19 și 20), aliniau factura muzicală multivocală* la sugestiile liniei melodice pop. Primul dintre obstacolele ce trebuiau înlăturate era acela al armonizării m., în condițiile predominării unui concept care, născut din însăși negarea prin omofonie* a vechii polif. modale, nu oferea în acea fază (armonia (III, 1) clasic-romantică) decât prea puține soluții practice. Empirismului disocierii în melodic a caracterului modal i s-a adăugat empirismul constituirii unei armonii modale. Nici vechea polif., ea însăși neconformă cu melodia pop., și nici încercările de armonizare – târzii și dogmatice – ale cântului greg. (întreprinse de Școala Niedermeyer) nu au netezit calea unei armonizări modale eficiente, artistice; în afara Școlii Niedermeyer, a unui Respighi sau Stravinski (în faza ultimă a creației sale), muzica greg. nici nu a fost ținta unui interes major care să fi determinat un curs viabil al utilizării modalului, comparativ aceluia declanșat de muzica pop. La rândul lor, armonizările de muzică biz. ( datorate unor Kiriac și P. Constantinescu, ce se numără printre primele din Europa) țin seama de experiența tratării modalului din sfera muzicii pop. – muzică cu care, nu doar prin monodismul ei funciar, cea biz. se și înrudește. Abia școlile naționale ale sec. 20, depășind etapa unui armonism dominant și exclusiv, făcând apel la polif. și în speță la liniarism*, imaginând structuri autonome în care esențele unui m. se pot regăsi la toate dimensiunile și pot influența toți parametrii discursului, au redat modalului, chiar dacă disociat de fundamentul său melodic strict (ex. citatul folc.), un statut independent, l-au pus la temelia unei direcții însemnate de gândire muzicală modernă. 6. Deși, în sine, pentatonica este considerată un sistem (II, 4) se întâlnește, în limbajul uzual, termenul de m. pentatonic, paradoxal, tocmai formațiile cantitativ inferioare acesteia, prepentatonicele, sunt desemnate prin expresia m. prepentatonice. 7. Sin. gamei prin tonuri întregi, gama hexatonică*. 8. Mai vechi decât se crede îndeobște, întâlnit la Glinka, la Rimski-Korsakov și la Ceaikovski, m. ton-semiton pare să aibă origini armonice, mai precis în cromatizarea discursului de această factură. Totuși, frecvența sa în muzica modală a sec. 20 îl apropie încă mai mult și pe bună dreptate, de sfera conceptului modal (la Bartók, Enescu, Messiaen – cel din urmă integrându-l sistemului său de m.) M. ton-semiton (abrev.: t-s) traduce într-o schemă sintetică intervalică specific modală prin tonul* constitutiv și prin semitonul* de conjuncție, provenit în același timp din pien* și din oscilația treptelor modale: formula cromatică întoarsă (v. cromatism) devine un element cu adevărat formular, vehiculator al acestei microstructuri cromatice. 9. Unii cercetători, străini și români (Emilia Comișel, Ileana Szenik) numesc m. acustice trei m. având următoarea scară, de două ori transpozabilă: 1) do, re, mi, fa diez, sol, la, si bemol, do; 2) re, mi, fa diez, sol, la, si bemol, do, (re) (un „major melodic”) și 3) mi, fa diez, sol, la, si bemol, do, re (mi) (denumit de Pfrogner și m. istric). Coincidența apariției în scară a sunetelor fa diez și si bemol – aceleași pe care le generează seria armonicelor* superioare – nu justifică, terminologic, desemnarea acestora ca m. acustice (au fost propuși, în compensație, termenii de m. infradiatonice – Bardos, sau metadiatonice – Ghircoiașiu); ele sunt m. (1, 5) cromatice naturale, cu puternice rădăcini în folc., rezultând din asocierea de tetracorduri alogene. 10. Entități intervalice fixe, constituite inițial și de regulă în cuprinsul octavei, grupate, în unele situații, în funcție de anumite scheme geometrice și supuse unor operații permutaționale și de transpoziție limitată (redistribuire spațială a elementelor componente ce poate avea ca efect și apariția unor formații neoctaviante), proprii compoziției (2) contemporane. M. sintetizate, cum a numit W. Berger aceste structuri-entități, concentrează o întreagă experiență a modalului și se constituie într-o replică importantă din punct de vedere normativ la adresa sistemului (II, 5) dodecafonic-serial. Cu sistemele (II, 2) modale tradiționale, m. sintetizate au, ca principală legătură, preeminența intervalică (după cum opinează Vieru), vădind chiar unele proprietăți formulare, asupra imaginii succesiunii treptelor (scara). Cealaltă legătură o constituie centrarea – în cadrul octavei – pe o „finală” sau pe mai multe puncte de referință (ceea ce le opune hotărât atonalismului*). Legătura cu ansamblul de operații ale dodecafoniei* și serialismului se întrevede într-o anume autonomie de care beneficiază fiecare element al seriei modale (fapt ce nu contrazice, chiar și în aceste condiții, influența, și nu doar simbolică, a centrului modal); de aici tronsonarea segmentelor modale (ce a intervenit indubitabil în urma asimilării tehnicii similare weberniene); de aici tendința supunerii acestor tronsoane unor procedee care să ducă finalmente la atingerea totalului cromatic (principalele procedee fiind acelea ale complementarității și ale transpoziției limitate, procedee ce asociază, de ex., sunetele m. originar și pe acelea rezultate din inversarea acestuia, dar și diversele tronsoane, rezultate din materialul de bază, în diverse alte combinații). Între formațiile modale ce au premers, istoric și constructiv, m. sintetizate se numără gama hexatonică, m. t-s, m. cromatice și cele așa-zise acustice. M. create de Berger, pe baza secțiunii de aur*, sunt m. de tip sintetic, iar sistemul lor devine o expresie convingătoare a reevaluării gândirii de veche sorginte modală. II. Starea majoră* sau minoră* a tonalității (1) în sensul ei restrâns = m. major, respectiv m. minor; gen (II) al tonalității. Termenii în sine provin din lb. romanice și nu din teoria modală a intonaționalului, ci din m. (III) ritmice [v. și prolatio (2)]. Singură lb. germ. a păstrat termenii dur și moll. Genul tonalității (2) este determinat de poziția terței față de tonică*. Starea majoră sau minoră a m. (I, 3), deși o realitate, este aplicată prin retropolare în raport cu gândirea veche, căci caracteristicele acestora erau hotărâte de către un interval aparte; inserarea ionicului și a eolicului în sistemul lui Glareanus au impus terța mare și mică drept caracteristice, rămânând finalmente singurele intervale care „au făcut carieră” după restrângerea tututor m. la cele două amintite, mai bine zis, la dualitate tonală. III. (în Ars Antiqua) Schemă ritmică aplicată unei compoziții (1) și care nu se schimbă în cuprinsul unei voci (2). Una dintre noțiunile foarte puțin clarificate și intens controversate ale teoriei* muzicii, m. se bazau pe cele două valori* ritmice, longa* și brevis* (v. breve (2)), derivate, după unii teoreticieni, din valorile prozodiei* gr. Cu ajutorul ligaturilor, în notația (III) mensurală (numită și notația modală), m. puteau fi supuse combinărilor, prin treceri de la un m. la altul în conformitate cu așa-numita ordo, ce arăta frecvența și succesiunile schimbărilor schemei ritmică de bază (până la o pauză* ce readucea formula schemei inițiale). Cele șase m., stabilite în sec. 13, au fost categorisite în modi perfecti și modi imperfecti; la primele, valoarea de început corespundea aceleia de încheiere, la celelalte, aceste valori erau necorespondente. ♦ În sec. 15-16, noțiunea servea, alături de tempus [v. timp (1)] și prolatio la stabilirea mensurii (2). Astfel relația dintre maxima* și longa* închipuia modus maior (major) (m. maior perfectus: 1 maxima = 3 longae; m. maior imperfectus: 1 maxima = 2 longae), iar relația dintre longa și brevis închipuia modus minor (m. minor perfectus: 1 longa = 3 brevis; m. minor imperfectus: 1 longa = 2 brevis). Ideea de perfecțiune era, se știe, ezoteric atașată în ev. med. aceleia a simbolului numărului trei, de unde prevalența ternarului* asupra binarului*. ♦ Aflate în fond, ca și sistemul gr. al picioarelor (1) metrice sau sistemelor (II, 6) descoperite în folc., sub incidența unui principiu cantitativ de organizare a duratelor (deși raportul dintre valorile lungă și scurtă, constituit într-un șir discret, premerge sistemului divizionar al sec. 17-18), m. ritmice medievale sunt expresia perenității acestui fel de gândire cu și asupra duratelor. Existența sa latentă revine periodic la o viață istorică reală, ca de ex. în m. ritmice ale Messiaen. Surprinzătoare în cazul celor din urmă este nu atât recurgerea la valorile indivizibile (fiind mai aproape deci de sistemul ant. sau de acela parlando giusto), valori ce proliferează, dimpotrivă, prin adițiune, cât gruparea lor în emtități imuabile – m. ritmice – probând reafirmarea în muzica sec. 20 nu numai a constructivismului ci și a unui de mai înainte așteptat spirit normativ.
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

modulație I. (Fiz.) Variația în timp (după o anumită lege, corespunzătoare unui mesaj de transmis) a unuia din parametrii unui semnal purtător. În cazul semnalelor purtătoare sinusoidale, se utilizează m. de amplitudine* sau de frecvență*. În fenomenul bătăilor* acustice are loc o m. de amplitudine a undei care rezultă din suprapunerea altor două de frecvență apropiată, m. manifestată prin întăriri și slăbiri perioadice (v. perioada (2)) ale sunetului rezultant. Cercetările electroacustice arată că efectul vibrato* vocal are un caracter complex, constând din variații periodice simultane de frecvență, de intensitate* și de timbru* ale sunetului emis; aceste variații se repetă, în mod normal, de c. șase ori pe secundă. Diferențele de frecvență sunt de c. un semiton* în cazul vocii și de c. un sfert de ton (v. microinterval) în cazul instr. muzicale la care se poate obține acest efect. Diferențele de intensitate sunt foarte mici (2-3 dB). În tremolo* vocal, m. de amplitudine este minimă, pe când cea de frecvență mare (7-10 perioade*/s), ceea ce dăunează calității emisiei sonore. II. Procesul schimbării unui centru tonal [v. tonalitate (2)] cu un altul sau a unei configurații modale* [ori sonore, organizată, și delimitată, îndiferent în ce sistem (II)] cu o alta. M. este deci proprie organizărilor muzicale nu numai pe baza principiului subordonării sunetelor (gravitație), care reclamă un centru bine determinat și afirmat sonor (unele moduri, gamele* sistemului tonal, sau unele configurații sonore ce posedă un centru stabil), ci și întregului sistem modal (deci și modurilor care nu sunt constituite pe o ierarhie a sunetelor). Astfel, simpla schimbare a unei configurații modale cu alta, fără a implica un proces complex, se poate numi propriu-zis m. Ideea existenței unui proces clasic, prin care se efectuează m. în cadrul tonalității (1) ar putea infirma această părere. Dar tot tonalitatea ne-a obișnuit cu m. bruscă în care nu este implicat nici un proces tehnic ci doar unul psihologic. Și tot tonaliștii, prin lărgirea conceptului tonal, ne-au obișnuit cu zone tonale comune în care m. își pierde la un moment dat funcția, zonele tinzând spre o „nebuloasă” fapt ce, până la urmă, a dus la atonalitate* (v. și dodecafonie). Astfel, în ideea tonalității lărgite, schimbarea unei anumite configurații sonore, care se afirmă psihologic pe o suprafață muzicală mai amplă, cu o alta, care se va afirma în continuare, implică ideea de m. Mergând mai departe cu raționamentul și considerând, într-o accepție europ., atât sistemul tonal cât și cel serial*, cazuri particulare ale unui modalism lărgit, vom constata că ideea de m. ar corespunde și serialismului atunci când se produce o schimbare de serie* (și nu o schimbare de formă sau transpoziție* a seriei). Mai mult, Șt. Niculescu tratând intersecția categoriilor sintactice prin trecerea de la o sintaxă (2) la alta (cu ajutorul elementelor comune), numește un atare proces „m. de sintaxă”. Tragem de aici concluzia că m. în sensul larg al cuvântului, înseamnă o schimbare (tehnică și psihologică) de stare a unei configurații sonore bine afirmate (stabile) cu o alta ce se va afirma ulterior. Bineînțeles acesta este aspectul abstract al m., considerând și sistemul temperat* ca o parte a sistemului modal netemperat, ce cuprinde totalitatea muzicilor extraeuropene (un sistem extrem de vast și bogat, în care m. acționează, în primul rând, la nivel psihologic, presupunând un proces foarte complicat de semnficații legate de stare). ♦ Practic, în muzica europ., unde termenul este folosit atât în teoria (2) muzicii (în studiul melodiei*) cât și în armonie (III, 1-2) reclamând un proces de schimbare a centrului sonor de pe un sunet pe altul, cu sau fără schimbarea modului, distingem două aspecte: m. în sistemul tonal și în sistemul modal (în accepția europ.). Prin m. în sistemul tonal (impropriu numită modulație; D. Cuclin propune termenii: tonulație – pentru trecerea dintr-o tonalitate în alta fără a se schimba modul, respectiv: Do-La; tono-m. – pentru schimbarea tonalității și a modului respectiv: Do-la; m. pentru schimbarea modului respectiv: Do-do), se înțelege un proces de trecere de la o tonalitate la alta ce urmează anumite reguli bazate pe înlănțuirile tonale urmărind două criterii: gradul de afirmare a noii tonalități și gradul de înrudire a tonalităților (v. cercul cvintelor). După primul criteriu determinăm: inflexiunea modulatorie (se „atinge” pe o suprafață mică o altă tonalitate, revenindu-se la cea de la care s-a plecat), m. pasageră (se ajunge într-o tonalitate care nu se afirmă, ci are doar funcție de tranziție spre o alta) și m. definitivă (unde se afirmă și se stabilește o altă tonalitate pe o suprafață muzicală mai mare). Cel de-al doilea criteriu se referă la m. la tonalități apropiate (deci la cele înrudite de gradul I – la relativă*: Do-la și la-Do; la D: Do-Sol; la relativa D: Do-mi; la Sd: Do-Fa; la relativa Sd: Do-re) și m. la tonalități depărtate pe scara cvintelor care presupune un proces mai complex, unde măiestria compozitorului este pusă la încercare. În acest sens se utilizează procedee ca: m. prin tonalități tranzitorii, prin progresii* modulatorii melodice sau arm., prin schimbarea modului (la omonimă*: Do-do), prin pasaje cromatice (cromatismul* în armonie: a se analiza muzica lui R. Wagner, R. Strauss etc.), prin substituirea de funcțiuni* (prin trepte* comune), prin enarmonie (2) (melodică sau armonică) și prin m. bruscă (folosind situații psihologice). ♦ În sistemul modal, procesul m. prezintă o multitudine de posibilități. Totuși, câteva principii mai des întâlnite, considerate generale pentru modurile sferei muzicale europ., se cer menționate: inflexiunea prin trepte mobile, schimbarea configurației modului păstrându-se tonica finală* (v. metabolă), schimbarea atât a tonicii cât și a configurației modale, m. prin fragmente și zone modale caracteristice sau comune etc. Dintr-un punct de vedere teoretic mai nou, în sistemul tonal și în cel modal păstrarea configurației tonale sau modale și schimbarea centrului (tonicii) nu constituie o modulație și o transpoziție (de ex. Do-La = transpoziția configurației gamei Do major – a configurației tonale model – pe sunetul La, de unde rezultă gama La major). Acest fel de a privi lucrurile ar reprezenta o extindere a concepției teoriei seriale* asupra sistemului de organizare tonală sau modală. În sfera teoriei tonale este infirmat un asemenea mod de gândire (corect, în schimb aplicat ulterior unor practici muzicale deja constituite, dar ceea ce nu înseamnă că nu poate fi utilizat în analiza unor principii tonale!), procesul m. definindu-se în limitele accepției clasicismului* muzical, bazat pe culoarea particulară a fiecărei tonalități și pe latura afectiv-psihologică a modurilor (major*-minor*). Cu toate că în perioada renascentistă au existat unii compozitori vizionari în tratarea procesului m. ca Gesualdo da Venosa (poate pentru că armonia tonală încă nu-și stabilise toate coordonatele în mod precis), epoca clasică a impus un principiu restrictiv care, încetul cu încetul, începând cu ultimele lucrări mozartiene și cu Beethoven, s-a deschis, lăsând loc cromatismului ce a dominat perioada romantică. M. cromatică și cea enarmonică culminează în muzica lui R. Wagner, ca mai apoi lărgirea tonalității să ducă la pierderea coordonatelor clasice în ceea ce privește procesul m., ajungând în sec. 20 într-o stare incertă. De pildă, în concepția lui Hindemith, m. înseamnă o trecere de la o zonă tonală la alta unde „diferențierea ponderii acordice ne permite să alcătuim serii de acorduri* în care să se afle opuse, la un moment dat, două tonalități bine distincte”. Astăzi s-ar impune, datorită revenirii la ideea de centru, o reevaluare, bineînțeles pe alte coordonate, a procesului m.
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎMPREJURÁȘ, împrejurași, s. m. (Înv.) Persoană care se află (la un moment dat) în preajma, în anturajul cuiva; vecin, megieș. – Din împrejur + suf. -aș.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

ritm (gr. ῥυθμός [rythmos]; it. ritmo; fr. rythme engl. rhythm; germ. Rhytmus). Tratarea ritmicii în afara melodicului nu-și poate găsi justificarea prin faptul că r. are în muzică o valoare în primul rând ordonatoare, clasificatoare; el nu rezidă în substanța sonoră, ci în relația sa cu desfășurarea în timp a muzicii, este deci relativ, accidental față de conținutul melodiei* și armoniei (III, 1) iar forța sa stă în afara muzicii, este exteriorul ei. Unul dintre criteriile sale fundamentale este simetria*, ritmica fenomenului muzical neputându-se dispensa de faptul că o forță energetică (v. energetism) expansivă este copleșită de alta, care o echilibrează și o așează în tiparul unei anumite ordini. Ceea ce numim noi metrică în muzică este în deplină concordanță cu metrica poeziei, aceste două arte înfrățindu-se prin caracterul lor ritmic de arte ale timpului, în care se impune atât de puternică ordinea ritmică. Metrul* prin valorile sale, binare*, ternare* și combinate, se subordonează r. care este de natură creatoare, nelimitat în posibilitățile sale de plasticizare și străin de orice sterilă tipizare. Dacă durata* diferitelor sunete este primul element al r., accentul* este al doilea. Accentul reprezintă o valoare calitativă așa cum durata este de măsură cantitativă. Criteriul său este greutatea, apăsarea, accentuarea, expresia. El este, cum observă Mersmann, un simbol. Durata (I, 1) în sine ar fi un lucru cu totul gol dacă nu ar fi străbătută de energie, de forță; astfel energia este un „ce” ce se opune timpului, forțează timpul, îl articulează, îi formă. Și această formă nu este naturală, ceva ce curge de la sine, ci o realizare a spiritului uman, un act de creație artistică (v. energetism). Evoluția ritmică se poate sprijini pe respectarea unor principii care permit fixarea unor forme tipice, în primul rând în ceea ce privește raportul între metru și r. Evoluția ritmică poate să meargă mână în mână cu metrul, din care rezultă principiul simetrie, dar poate să se opună metrului și în cazul aceste avem de a face cu un principiu asimetric. Prin coordonarea mai multor forme ritmice ajungem la polimetrie*, iar negarea oricărui metru poate să ne ducă la antimetrie (v. Mersmann, Angewandte Musikaestethik, p. 86-87). Teoria r. a format preocuparea tuturor învățaților artei de la Aristoxenos din Tarnet încoace. Începând cu ev. med. teoria r. a suferit mai multe formulări, astfel că și azi persistă între muzicieni contradicții cu privire la unele probleme. În teoria vechilor greci (v. greacă, muzică), metoda construcției ritmice se caracterizează prin dezvoltarea de la simplu la complex a formelor ritmice. Ev. med., în momentul în care a avut nevoie de organizarea duratelor și sunetelor muzicale, pornea dimpotrivă de la valori întregi, așa-numitele prolații (v. prolatio), criteriul de subdivizare (v. diviziune (1)), nu era real muzical, bazat pe accentul (III, 1) metric, ci unul speculativ, matematic, mistic. Astfel diviziunea ternară a notei semibrevis* (prolatio major) era considerată perfectă din cauza corelației ce se făcea cu dogma Sf. Treimi, iar diviziunea binară a acesteia (prolatio minor) era din aceeași cauză considerată imperfectă. Lămurirea din punct de vedere istoric a acestei probleme este de mare importanță. Principiul metricii antice dispare cu totul în principiul liber al compunerii secvențelor*. Curentul creator al trubadurilor* readuce din nou problema metricii antice în primul plan. Astfel se stabilesc pentru practica compoziției și interpretării cele 6 moduri (III): I. trochaeus -UU longa brevis; II. iambus U- brevis longa; III. dactylus -UU longa brevis brevis; IV. anapaestus UU- brevis brevis longa; V. spondaues -- longa longa; VI. tribrachys UUU brevis brevis brevis. Momentul clasificării ritmicii modale este datorat celor doi Franco – din Colonia și Paris – primul în Ars cantus mensurabilis și al doilea în Abrevatio Magistri Franconis „Johanne dictu Balluce”, când s-a fixat ca o concepție de bază a ritmicii medievale principiul diviziunii ternare, valorile fiind următoarele: duplex longa, longa*, brevis*, semibrevis*. Făcând abstracție de prima durată duplex longa, care se diviza binar, subdiviziunea ternară se aplică tuturor celorlalte. Unitatea metrică este brevis recta egală cu un tempus. Longa este perfectă când conține trei tempora și imperfectă când are numai două tempora. Brevis recta este egală cu un tempus, iar brevis altera cu două tempora. Brevis minor este egală cu 1/3 din tempus, iar brevis major cu 2/3 din tempus (v. Johannes Wolf, Handbuch der Notationskunde, vol. I, p. 25). Aceste forme de note aveau un număr corespunzător de pauze* care, împreună cu ligaturile și modurile ritmice, reprezintă caracteristicile sistemului mensural medieval. Cât sunt de complicate, o ilustrează următoarele hexametre pe care le găsim la Pseudo-Aristoteles: Prima carens cauda longa este pendente secunda; Prima carens cauda brevis este pendente secunda; Festque brevis, caudam si laeva parte remitit; Semibrevi fertur, sursum si duxerit illam etc. Scolasticismul își pune pecetea pe această latură a teorie muzicii, complicând-o cu speculațiile sale adeseori sterile, dar instituirea în măsuri a ritmicii libere pop. își are tot originea în spiritul acestuia. Teoreticianul care dorește să expună în mod clar problemele ritmice și metrice ale muzicii moderne nu poate ajunge la noțiuni precise fără cunoașterea ritmicii ant. și medievale care stau la baza teoriei contemporane. Ceea ce trebuie să avem în vedere este legătura dintre fapte, continua lor curgere în timp, mișcarea lor dialectică. Din acest punct de vedere teoriile vechi despre r. nu au decât o valoare limitată la stricta specialitate paleografică, dar ele susțin cultura specială a teoreticianului modern, care-și întemeiază știința pe cunoașterea istoriei muzicii*. Astfel apare clar de unde provin cele două metode în clasificarea măsurilor; cea mensurală, care pornește de la subdivizarea unei valori întregi și pe care am putea-o numi analitică și cea reală, ce se întemeiază pe stabilirea prin accent a unui timp (1, 2), la rândul său elementul construcției metrice muzicale. Ele sunt piatra de temelie a frazării (1) muzicale. Atât timp cât melodia* se dezvoltă în aceleași valori cu silaba, metrul era identic cu r., de aceea, la bază, trebuie să presupunem, că aceste două aspecte sunt identice. Dar imediat ce r. își ia aripi și evoluează liber de metru, plasticizând expresia muzicală a motivului* în timp, în valori de cea mai variată durată, aspectele diferă. Astfel dispare stereotipia caracteristică metrului prozodic* și în locul ei, sau mai bine zis pe canavaua ei, se brodează splendida țesătură ritmică, infinită în posibilitățile ei de expresie. Numai în această ordine de idei r. este specific muzical, căci numai în corelație cu linia melodică poate să facă accesibilă înțelegerii noastre, savurării estetice, această extraordinară varietate, care fără sunet muzical ar cădea repede într-un joc formal, fără sens artistic. Este absurdă ideea unei arte decorative pur ritmice, deși s-ar fi părut că aceasta ar fi fost posibilă în domeniul jazzului* la un moment dat. Din antic. începând, r. a pasionat spiritul uman, a stimulat fantezia creatoare, a trezit idei. În ultima vreme s-au făcut studii extrem de interesante și în ceea ce privește r. El a devenit o preocupare a esteticii* muzicale și, dacă se vorbește de o concepție filozofică a timpului (III), aceasta are contingență întotdeauna cu viziuni ritmice, pornind de la periodizarea fazelor macrocosmice până la sesizarea duratelor microcosmice. Suntem prinși în viața noastră de r. universal. Pulsul nostru este cel ce ne leagă de acesta. Viteza sa este pentru noi criteriul mișcărilor lente sau repezi ale muzicii cât și ale oricăror fenomene înconjurătoare. În acest sens putem vorbi desigur despre r. ca fiind generatorul muzicii. Pe mișcarea lui s-a înfăptuit, s-a creat primul impuls melodic. Interesantă din acest punct de vedere este lucrarea lui Karl Buecher Arbeit und Rhythmus, care cercetează apariția r. în procesul colectiv de muncă. La 1896, când a apărut această lucrare, ea aducea date cu totul noi în ceea ce privește ideile predominante la acea vreme cu privire la originea r., considerat ca o abstractizare artistică. Karl Buecher atrage atenția asupra legăturii strânse pe care o are r. cu procesul muncii la diferite popoare, asupra laturii artistice pe care o prezintă în genere orice activitate umană în decursul dezvoltării de multe mil. În acest fel orizontul teoretic al r. s-a întemeiat pe realitatea socială, a fost interpretat ca o creațiune a omului, antrenat într-o comunitate în care cultura este nu o revelație divină ci are caracterul necesar al unor realizări în strânsă legătură cu munca (ea însăși concepută și înfăptuită în multiple împrejurări sub imperiul ritmic). Această teorie, fondată pe cercetări sociologice*, ne dreptul să fundamentăm teoria r. pe accent, pe ictusul* determinat prin mișcarea corporală și nu pe subdivizarea matematică, abstractă, a unei valori convenționale cum este durata. Riemann, sprijinit pe teoria muzicianului francez Momigny, a fost printre cei dintâi care a rupt cu tradiția mensurală* a r. și l-a explicat pornind de la o celulă iambică*. Interpretând celula în mod exclusiv ca fiind compusă dintr-un timp slab și unul tare, el n-a putut evita rigiditatea teoriei sale ritmice, care s-a răsfrânt într-un mod cu totul infructuos, am putea spune chiar dezastruos, asupra frazării pe care a întrebuințat-o în analizele* aplicate fugilor* lui Bach. Școala energetică*, căreia îi aparține Kurth și Mersmann, a menținut în considerațiile ei ideea ritmicii bazate pe accent, dar a lărgit considerabil problema legând-o de stil*, deci de aspectele dezvoltării istorice. Astfel accentul la Bach nu este același ca la Beethoven, valoarea sa calitativă psihologică fiind cu totul diferită, ceea ce îl îndreptățea pe Vincent d’Indy să vorbească de timpi grei și timpi ușori, de accente tonice în muzica preclasică. Literatura bogată din ultimele decenii cu privire la r. este deosebit de interesantă. Între altele, se reactualizează problemele cantitative ale r. mai ales din perspectiva cercetărilor etnomuzicologice*, Brăiloiu descoperind, de pildă, legea indiviziunii valorilor, în sensul antic al constituirii r. prin alăturarea unei pătrimi* (= silabă lungă) cu optimea* (= silabă scurtă) [v. sistem (III, 6)]. Educația ritmică, pe care a ridicat-o la un nivel educativ de prim rang Jacques Dalcroze, începând de la primele mișcări ale copilului și terminând cu executarea celor mai complicate, r. poate fi una din cheile de boltă ale culturii muzicale moderne. Este suficient să ne gândim numai la rolul imens ce-l are r. în muzica unor compozitori moderni ca Stravinski sau Bartók și ne vom da seama de ce trebuie să înfăptuim în această privință.
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

CÁSĂ2, case, s. f. 1. Dulap sau lădiță de fier în care sunt ținuți bani, hârtii de valoare etc. Casă de fier. Casă de bani. 2. Masă sau pupitru într-un magazin, unde se achită costul cumpărăturilor. ♦ Ghișeu sau încăpere într-o întreprindere sau o instituție, unde se fac încasările și plățile, unde se eliberează biletele de călătorie, de spectacol etc. ♦ Sumă de bani de care dispune la un moment dat casieria unei instituții sau a unei întreprinderi. ◊ Plus (sau minus) de casă = diferență în plus (sau în minus) rezultată la stabilirea încasărilor și plăților. Registru de casă = registru în care se trec sumele încasate și cele plătite. ◊ Expr. A face casa = a întocmi bilanțul încasărilor și plăților unei zile. – It. cassa.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

stochastică, muzică ~ (› gr. στόχος, „scop”, „țintă”); στοχαστιϰόν, „care merge la țintă”, muzică apărută ca o reacție necesară la limitele polifoniei* serialismului* integral și rezultată din introducerea noțiunii de probabilitate (care implică calculul combinatoriu). Polif. muzicii multiseriale (Boulez, Nono, Stockhausen) ajunsese la un punct când tehnica detaliului și perceperea lui deveneau contradictorii. Muzica era sesizată pe suprafețe tot mai mari. Trebuia astfel ales un alt sistem, mai potrivit, de structurare a fenomenului. În acest sens s-au afirmat două direcții: una care renunța la orice sistem de organizare introducând factorul alea (școala amer. care se impune cu muzica de tip aleatoriu*); a doua care găsește un sistem de organizare propriu fenomenului global, unde multitudinea de sunete „creează un eveniment sonor pe planul ansamblului” – după definiția lui Xenakis – compozitorul care a inițiat această cale. În cartea sa Musiques formelles, apărută în 1963, Xenakis expune respectiva teorie, pe care o aplică dealtfel și în practică cu mult succes, realizând unele lucrări valoroase ca Pithoprakta, Metastatis, Terretektorh etc. El demonstrează că în fenomenele globale nu contează detaliul, ci media statistică de transformare a obiectelor sonore a stărilor izolate luate la un moment dat. De aici necesitatea introducerii principiilor matematice care nu servesc ca scop în sine, ci ca mijloc. Au fost astfel introduse noțiunile de calcul statistic. A luat naștere deci s. – bazată pe calculul matematic al probabilităților. Pornind de la determinismul statistic (sau stochastic), Xenakis ajunge în următoarele faze de cercetare a fenomenelor muzicale globale și la alte aplicații în muzică ale matematicii moderne. De exemplu, probabilitatea inegală în succesiune, care este asimilată cu orice producție umană, a fost aplicată muzicii prin teoria matematică a lanțurilor Markov (a rezultat „muzica markoviană”) sau cercetările matematice din domeniul jocurilor au născut strategia muzicală. De asemenea, logica simbolică a constituit un instrument în determinarea muzicii simbolice, sau folosirea ordinatorului, un mijloc de a ușura calculul statistic (a rezultat s. realizată la ordinator). Toate aceste aspecte au dus, pe lângă apariția unui proces inedit de creație, și la metode de analiză* a altor opere, aparținătoare chiar trecutului.
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ZI, zile, s. f. 1. Interval de timp cuprins între răsăritul și apusul soarelui; timpul cât soarele rămâne deasupra orizontului; p. ext. lumina solară; interval de timp de 24 de ore, dintre două miezuri de noapte consecutive; (Astron.) interval de timp între două culminații succesive ale unui astru. ◊ (Determinând noțiunile „an”, „lună”, pentru a le sublinia durata, lungimea) Trei luni de zile trec ca o părere (SADOVEANU). ◊ Loc. adj. De toate zilele sau (rar) de toată ziua = de fiecare zi; p. ext. obișnuit. De zi cu zi = zilnic. ◊ Loc. adv. La zi = a) în fiecare zi, zilnic; b) la ziua, la data cerută; fără întârziere. Zi de (sau cu) zi sau (rar) cu zi de zi = a) zilnic; p. ext. necontenit, perpetuu; b) din ce în ce; progresiv, treptat. Cresc zi cu zi plictiseala și urâtul (SADOVEANU). Din zi în zi = a) de azi pe mâine; fig. la infinit. Amâna din zi în zi (CREANGĂ); b) pe fiecare zi; p. ext. din ce în ce. Observa din zi în zi surprins deosebirea dintre vacanțele de până atunci (VORNIC). De la o zi la alta = zilnic; p. ext. repede, văzând cu ochii. În toate zilele = în fiecare zi, oricând. (Reg.) Pe toată ziua = în fiecare zi; zilnic. De (sau despre, către) ziuă = puțin înainte de a se lumina; spre dimineață. Până în (sau la) ziuă = până a nu se lumina; dis-de-dimineață. De cu ziuă (sau, rar, ziua) = foarte devreme, dis-de-dimineață. Cu ziua-n cap = foarte devreme. La ziuă = în zori. Peste zi = în cursul zilei, ziua. Zi (și) noapte (sau ziua și noaptea) = tot timpul, fără încetare; fig. fără preget, fără odihnă. Nici zi, nici noapte sau nici ziua, nici noaptea = niciodată. Toată ziua sau ziua toată = de dimineață până seara; p. ext. mereu, continuu. ◊ Expr. A se face ziuă albă = a se lumina complet, a fi plină zi. A face noaptea zi și ziua noapte sau a face din noapte zi = a lucra sau a petrece noaptea și a dormi ziua; p. ext. a duce o viață dezordonată. Bună ziua = formulă de salut. A da (sau a dori, a pofti cuiva) bună ziua (sau ziua bună) = a saluta pe cineva. A-și lua ziua bună = a-și lua rămas bun. Ca lumina zilei sau ca ziua = (pe lângă adjective ca „limpede”, „clar”) desăvârșit, perfect. Într-o (bună) zi sau într-una din zile = odată. Pe zi ce trece (sau merge) = cu cât trece timpul, din ce în ce mai mult, progresiv. Cât toate zilele (de mare) = foarte mare. A avea (sau a duce) zi bună (sau, rar, albă) cu cineva = a trăi în bune relații cu cineva. A da zi după zi = a lăsa de azi pe mâine; a amâna. La zile mari = la ocazii deosebite; p. ext. rar de tot. ◊ (Cu determinări introduse prin prep. „de”) Zi de lucru (sau lucrătoare) = a) zi în care se execută programul de lucru obișnuit; b) (înv.) zi de corvadă obligatorie în folosul boierului sau al statului. Zi de repaus (sau de odihnă) = zi în care nu se lucrează, care este destinată odihnei. ♦ (Adverbial, în formele ziua, zilele, zile) În timpul zilei, în fiecare zi. Ziua umbla, noaptea se odihnea (CARAGIALE). ♦ (În expr., ca unitate de măsură sau de calcul) Zi de muncă = numărul ceasurilor de muncă efectuate în interval de 24 de ore. Zi-muncă = unitate de măsură a muncii celor care lucrează în gospodării agricole colective, pe baza căreia se stabilește plata cuvenită. Cu ziua = cu plata socotită după zilele muncite; fără angajament durabil. Zi de cale (sau de drum) = distanță care se poate străbate într-o zi cu piciorul. ♦ (Articulat, urmat de o determinare în genitiv sau introdusă prin prep. „de”) Data, momentul la care s-a întâmplat sau urmează să se întâmple ceva; termen, soroc. ◊ Expr. Ziua de astăzi = timpul, vremea în care trăim. Ziua de mâine = viitorul. Ziua de ieri = trecutul. (În credința creștină) Ziua de apoi = momentul în care viii și morții vor fi chemați la judecata lui dumnezeu. ◊ (Ca termen calendaristic) Ziua de 1 Mai. (Expr.) Zi-ntâi = prima zi a fiecărei luni. Ne dusese... la un zi-ntâi mai, tocmai la Socola (HOGAȘ). ◊ (În titulatura sărbătorilor sau a anumitor date fixe) Ziua femeii.Zi aniversară sau ziua nașterii (sau de naștere) = aniversare. Ziua (numelui) cuiva = onomastica cuiva. 2. (La pl.) Viață, existență, trai. ◊ Expr. A avea zile = a mai avea de trăit, a-i fi dat să (mai) trăiască. Câte zile va avea = cât va trăi. A-și ține zilele = a se hrăni, a-și întreține viața. Cu zilele în mână = a) într-o primejdie de moarte, la un pas de moarte; b) înfricoșat, înspăimântat. A ridica (sau a răpune, a curma, a lua) cuiva zilele = a omorî pe cineva. A i se isprăvi cuiva zilele = a muri. A-și urî zilele sau a i se urî cuiva cu zilele = a se sătura de viață, a nu mai voi să trăiască. Vai de zilele mele (sau tale etc.) = vai de capul meu (sau al tău etc.), vai de mine (sau de tine etc.). De (sau în) zilele mele (sau ale tale etc.) = în toată viața mea (sau a ta etc.). 3. (La pl., cu determinări care precizează o perioadă de timp) Vreme. Și-o adus aminte de zilele tinereții (GALACTION). ◊ Expr. Mic de zile = tânăr. Vechi (sau înaintat) în (sau de) zile = înaintat în vârstă, bătrân. (Rar) Veșnic de zile = nemuritor. O, mag de zile veșnic, la tine am venit (EMINESCU). (A fi) învechit în zile rele = (a fi) înrăit. [Var.: zíuă s. f.] – Lat. dies.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

Gebeleizis, zeul fulgerului și al cerului în mitologia dacilor, identificat la un moment dat cu Zamolxis, divinitatea supremă. În onoarea sau împotriva lui, dacii trăgeau cu arcurile spre a risipi norii aducători de grindină. Uneori era considerat și ca zeu al luminii.
Sursa: D.Religios (1994) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

CÎMP (lat. campus; unele sensuri după fr.) s. n. 1. Suprafață mare de pămînt, de obicei, plană, destinată agriculturii; șeș, cîmpie; totalitatea ogoarelor din jurul unei comune. ◊ Munca cîmpului = lucrarea pămîntului. ◊ Artilerie de cîmp = artilerie dotată cu tunuri și obuziere care pot fi deplasate numai la șeș sau pe un teren puțin accidentat. ◊ Loc. În plin cîmp sau în cîmp deschis = sub cerul liber, departe de orice așezare omenească. ◊ Expr. A(-și) lua (sau a apuca) cîmpii = a) a porni orbește, fără țintă; b) a înnebuni, a o lua razna. ◊ A bate cîmpii = a divaga ♦ (GEOGR.) Porțiune de cîmpie, nefragmentată, situată între două văi principale (ex. C. Colentinei). ◊ C. de dune = porțiune de teren rezultată din îngemănarea dunelor, barcanelor etc. ◊ C. de pietre = cîmp alcătuit din blocuri sau sfărîmături adeseori mobile, formate prin dezagregare pe pantele slab înclinate. ◊ C. de gheață = masă întinsă și neîntreruptă de gheață formată din blocuri, care, mărindu-și dimensiunile, se contopesc; aisfild. 2. (METEOR.) C. baric = distribuția în spațiu a presiunii atmosferice la un moment dat. Pe hărțile sinoptice de la sol se reprezintă prin izobare, iar pe cele de la înălțime prin izohipse.C. de înaltă presiune v. anticiclon; c. de joasă presiune v. ciclon. 3. (MILIT.) C. de luptă = porțiune de teren pe care se duc acțiuni de luptă cu inamicul terestru. ◊ C. de tragere = a) porțiune de teren amenajată pentru executarea exercițiilor militare cu cu trageri; b) unghi orizontal sau vertical în limitele căruia poate executa trageri o gură de foc numai prin modificarea poziției țevii, fără deplasarea afetului. ◊ C. de mine = porțiune de teren sau de apă pe care s-au plantat mine pentru a împiedica trecerea inamicului. ◊ C. de observare = spațiu cuprins cu privirea sau cu un aparat optic în limitele căruia se desfășoară o activitate de observare. ◊ C. vizual = porțiune de spațiu cîtă poate fi cuprinsă cu privirea. ♦ (FILOZ.) C. ideologic = ansamblul metodelor, conceptelor și obiectelor care desemnează limitele istorice în interiorul cărora se elaborează o știință, o doctrină, o creație culturală etc. ◊ C. epistemologic = ansamblul schemelor sau configurațiilor inconștiente dintr-o perioadă istorică dată ce stau la temelia cunoașterii. ◊ C. de activitate = domeniu de activitate; limitele între care se desfășoară o activitate. 4. (FIZ.) Regiune în spațiu în care fiecărui punct i se asociază o mărime fizică bine determinată (ex. c. acustic, c. de viteze etc.); mărimea (scalară, vectorială, tensorială sau spinorială) care caracterizează starea locală a acestei regiuni. ♦ Regiune din spațiu în care se pot exercita pondero-motoare asupra corpurilor. Ex. c. gravitațional (v. gravitațional), c. electric (v. electric), c. magnetic (v. magnetic) etc. ♦ Formă a materiei prin intermediul căreia are loc interacțiunea dintre particule (ex. c. electromagnetic, c. mezonic etc.). 5. Mulțime de valori ale uneia sau ale mai multor mărimi variabile. ◊ C. de toleranțe = intervalul dintre valorile maximă și minimă admise în care se poate găsi dimensiunea efectivă a unei piese. 6. (MED.) C. operator = porțiune de piele special pregătită pentru o intervenție chirurgicală. ♦ Fîșie de pînză sterilă care delimitează plaga operatorie. 7. (ARTE PL.) Fond în limitele căruia poate fi reprezentată o imagine pastică, un motiv ornamental etc. ♦ Suprafața colorată a scutului pe care se înscriu armele. ♦ (CINEMAT.) Spațiu delimitat în care este cuprinsă imaginea pe o peliculă cinematografică. 8. (INFORM.) Componentă adresabilă a unei structuri date. 9. (MAT.) Corp comutativ (ex. Cîmpul lui Galois). ◊ C. de evenimente = perechea formată dintr-o mulțime de evenimente aleatoare (numite evenimente elementare) și un clan (corp) borelian de părți ale acesteia.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

variantă I. 1. Înfățișare a unei entități muzicale, de obicei melodice, rezultată din procese transformaționale ce se aplică unei entități-model și care se integrează într-un lanț continuu de deveniri, determinate de factori atît obiectivi (sociali) cât și subiectivi (individuali), proprii culturilor folclorice și, în general, orale sau semiorale. V. se definește neapărat în corelație cu conceptul de variație (1), înțeles în dublul său sens de proces variațional și de sinonim al variațiunii (2). Așa după cum în muzica cultă variațiunea este (sub-)unitatea arhitectonică ce fixează un anumit moment al demersului transformator (al variației înțeleasă ca proces) asupra temei*-model, în folclor*, v. poate fi considerată ca un individ melodic care fixează fie un anumit moment al varierii în timp, fie o anumită componentă a varietății în spațiu ale unei melodii-model, – un model „abstract, volatil”, insesizabil, în opinia lui Brăiloiu. (Considerarea v. în diacronie sau în sincronie depinde de unghiul de observație adoptat, respectiv de urmărirea formării lor în timp sau de observarea simultaneității lor, de îmbrățișarea unui „câmp” de v. coexistente într-un moment dat). Există, în orice caz, o analogie între raportul proces variațional-variațiune și raportul proces variațional-v., în sensul că primul termen al celor două raporturi este întotdeauna un „proces de alterare a unei sintagme muzicale în condițiile menținerii identității sale” (Speranța Rădulescu), iar cel de al doilea termen este „ipostaza concretă a unei sintagme supusă variației” (idem). În timp ce variația în muzica clasică presupune o operă finită căreia i se cunosc punctul de plecare, evoluția și finalitatea și a cărei desfășurare în timp este întotdeauna unidirecțională, v. în folclor se constituie în creații independente, neobligatoriu evolutive, căci orice v. poate fi în egală măsură rezultatul devenirii și geneza acesteia. În plan structural, v. vădesc diferențieri, uneori infinitezimale, alteori importante (cu privire la limita până la care pot ajunge transformările unei melodii, Brăiloiu se întreabă: „câte însușiri pot fi răpite unei melodii fără ca ea să-și piardă personalitatea?”). ♦ Orice proces variațional, la care se atașează și cel variantic, presupune o acțiune transformatoare, în acea zonă în care identitatea materialului nu este periclitată. Practica demonstrează că parametrul* mai stabil ce asigură de regulă identitatea este cel melodic, intonațional (I, 2), în timp ce dinamismul transformațional cade în sarcina celui ritmic. În variația clasică, melodia este supusă schimbărilor prin modificări intervalice minime, de fapt prin înflorituri (de unde și denumirea ei de „variație ornamentală”) și, încă mai sesizabil, prin ritm*; conform statutului clasic al ritmicii de tip divizionar (v. sistem (II, 6)), variația clasică se bazează pe diviziunea (1) „în trepte” a valorilor*. În procesul variațional care are ca rezultat apariția v., raportul dintre intonație și ritm este de altă natură, în sensul că intonația are și aici o mare stabilitate, schimbările în planul ritmului fiind fundamentale și mergând uneori până la depășirea sistemului; acestea din urmă se petrec în virtutea unei legi specifice privind asocierea celor două valori cantitative, cum a observat Brăiloiu, și nu prin diviziunea lor (cu unele excepții în jocuri* și în refrenul* colindelor*) și, în plus, prin asocieri de tip permutațional ale duratelor (un fel de „nerepetabilitate” – din punct de vedere ritmic – a uneia și aceeași celule* intonaționale, aproximativ ca în prozodia* ant., în modurile (III) ritmice ale ev. med. sau în ritmurile nonretrogradabile ale lui Messiaen – v. valoare (II, 2)). Marius Schneider observase deja consecințele principiului variantic asupra formei: „motivele nu evoluează în construirea frazei niciodată împreună într-un raport definitiv, ci ca elemente peregrine, singulare sau plurale, ce apar în cele mai dificile cântece și se asociază chiar în cuprinsul aceluiași cântec”. ♦ Intuit și observat fie la nivelul genurilor unde acționează v., fie „în cuprinsul aceluiași cântec”, principiul variației ritmice „cantitative” s-a răsfrânt asupra gândirii muzicale a reprezentanților școlilor naționale din sec. 20 (Janácek, Stravinski, Bartók, Enescu și suceesorii acestuia din urmă), mai ales după ce interesul lor s-a îndreptat spre acele genuri ale folclorului ce se întemeiază pe ritmica nondivizionară. Se face simțită, într-adevăr, la acești creatori „prezența, cel mai adesea subiacentă dar fermă, în țesătura muzicii [...], a pulsației ritmice nedivizionare”. Este vorba de substratul, de planul secund care alcătuiesc [...] prototipurile ritmice bicrone – picioarele metrice – și de acțiunea modelatoare pe care principiul cantitativ [...] o exercită asupra organizărilor metric-accentice de tip <divizionar>, în așa fel încât acestea din urmă apar ca rezultatul unei operări variaționale asupra formulelor-prototip„ (Clemansa Firca). Mai mult decât în lucrări cu caracter propriu-zis de variație (deși întâlnit la Reger, Křenek, Hindemith, Schoenberg, genul interesează mai puțin în epoca postromantică), principiul – pe care l-am numit ”travaliu variantic„ – guvernează însăși conturarea ideilor muzicale, a celor tematice sau atematice, constituirea unei forme* deschise, în general de tip variațional. 2. Ossia*. 3. Versiune a unei compoziții (1), de obicei în ms., determinabilă pe calea cercetării de arhivă, conjugată în chip necesar cu demersul analitic-comparativ și desemnată – dacă este cazul – ca definitivă. Finalitatea comparării v. unei compoziții este fie de ordin pur științific fie de ordin practic, în sensul stabilirii edițiilor (critice) definitive. II. (germ. Variante). În teoria armonică lui Riemann, omonima*, considerată nu atât ca o definire în sine a tonalității (2) cât mai ales ca o cromatizare ◊ a terței* acordului* în anumite situații [ex. cadențe (1) picardiană, sd. minoră* în major*].
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

autopastișá vb.refl. I A-și copia procedeele (artistice) proprii ◊ „E oare firesc ca un foarte tânăr poet (evident talentat) să se autopastișeze?” Gaz.lit. 19 I 61 p. 2. ◊ „Tânărul critic conchide că ceea ce ar caracteriza poezia actuală ar fi «autopastișa»: «Ceea ce era spontan, la un moment dat [...] a devenit normă, șablon. [...] Poezia se autopastișează».” R.lit. 7 II 74 p. 13 (din auto1- + pastișa; Fl. Dimitrescu în LR 2/62 p. 132; DEX; DN3)
Sursa: DCR2 (1997) | Furnizată de Editura Logos | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

cartelát, -ă adj. Reunit într-un cartel ◊ „[...] recenta lovitură de teatru de la Roma [...] pentru o clipă a întărit – aparent – atât de mult poziția celor două grupări ale promotorilor, acum «cartelate» – W.C.T. (cu turnee în curs de desfășurare până la 14 mai) și W.T.T. (cu turnee între 15 mai și sfârșitul lui august) încât la un moment dat s-a crezut că, într-adevăr «Marele premiu» va deceda.” Mag. 23 III 74 p. 8 (din cartela)
Sursa: DCR2 (1997) | Furnizată de Editura Logos | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

deambulá vb. I (franțuzism) A rătăci ◊ „În «Marile iubiri», aproape fiecare nou capitol are în centru un personaj (sugerat la un moment dat) care vegetează sau, mai des, deambulează pradă impresiilor sale obscure smulse dintr-o realitate subiectivizată [...]” R.lit. 23 II 78 p. 9 (din fr. déambuler)
Sursa: DCR2 (1997) | Furnizată de Editura Logos | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

deltanaút s.m. (sport.) Zburător cu deltaplanul ◊ „Vânturile au fost la un moment dat potrivnice deltanautului, dar el le-a depășit, convins, în fiecare episod al odiseii lui, că va birui.” I.B. 6 X 76 p. 8 (din delta + -naut, după modelul lui cosmonaut; C. Lupu în SCL 6/82 p. 503)
Sursa: DCR2 (1997) | Furnizată de Editura Logos | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

eșichiér s.n. în sint.s. eșichier politic (pol.) Tablou, spectru al partidelor existente la un moment dat și al relațiilor dintre ele ◊ Eșichierul politic numără peste 100 de partide.” Cotid. 3 VII 91 p. 1 (din fr. échiquier; I. Preda în LR 10/92 p. 5)
Sursa: DCR2 (1997) | Furnizată de Editura Logos | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

pozeur s.m. (franțuzism) Îngâmfat, afectat ◊ „Tânărul (D.C.) disimulează histrionic. E pozeur, zgomotos, provocator și chiar agresiv, face nu numai pe clovnul, ci și pe nebunul, părând la un moment dat chiar nebun.” Sc. 30 III 83 p. 4 [pron. pozör] (din fr. poseur; DEX, DN3)
Sursa: DCR2 (1997) | Furnizată de Editura Logos | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

puștísm s.n. Comportament caracteristic copilăriei ◊ „La un moment dat însă [...] puștismele au încetat să-ți mai șadă bine.” Sc. 9 X 66 p. 4 (din puști + -ism)
Sursa: DCR2 (1997) | Furnizată de Editura Logos | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

sex-shop s.n. (anglicism) Magazin care desface obiecte pornografice sau pentru uz sexual ◊ „Explozia publicitară pe care Festivalul a cunoscut-o în ultimii ani, tendința spre gigantism, inflația, competițiile paralele, avalanșa de interese nonartistice (vezi secția porno care la un moment dat transformase câteva săli în sexy-shopuri) umflau nesperat cifra de afaceri a Festivalului, dar subminau considerabil prestigiul lui cultural.” R.lit. 17 V 79 p. 24. ◊ „Cu bastonul prin sex-shopurile din București” As 183/95 p. 3 [și sexy-shop] (cf. fr. sex-shop; PR, DMC 1970)
Sursa: DCR2 (1997) | Furnizată de Editura Logos | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CONSTITÚȚIE (‹ fr., lat.) s. f. I. 1. Totalitatea particularităților morfologice, funcționale și psihologice ale unui individ; este condiționată ereditar de și ontogenetic și determină caracterul reacțiilor față de acțiunea agenților externi; structură, alcătuire. 2. Conformație. II. Legea fundamentală a unui stat, care reflectă stadiul de dezvoltare socială, economică și politică a acestuia la un moment dat, stabilind forma de guvernămînt și organizare statală, precum și drepturile și obligațiile fundamentale ale cetățenilor. Prima c. a fost Constituția americană de la 1787, urmată de Constituția franceză de la 1791. În sec. 19 și la începutul sec. 20, constituția scrisă s-a generalizat în Europa și Asia, iar mai apoi și în Africa. În România, prima c. a fost adoptată la 1866. Au urmat c. de la 1923 și 1938. Alte c. au fost adoptate în anii 1948, 1952, 1965, 1991.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

CURS1 (‹ fr., lat.) s. n. I. 1. Mișcare a unei ape curgătoare în direcția pantei; p. ext. albia, întinderea sau direcția unei ape curgătoare. ◊ C. de apă = tip de ape curgătoare de suprafață sau subterane, concentrate pe o albie proprie, cu un traseu bine definit (pîrîu, rîu, fluviu etc.). II. Fig. 1. Interval de timp, durată. ◊ Loc. În cursul... = în timpul, în perioada. 2. Desfășurare, direcție a unor evenimente. ◊ Expr. A da curs unei cereri = a lua în considerare, a rezolva o cerere. III. (FIN.) Prețul cu care se cumpără sau se vinde la un moment dat o hîrtie de valoare, reprezentînd punctul de echilibru între între cererea și oferta unei valori date, la un moment dat. ◊ C. al schimbului (sau valutar) = prețul acordat la un moment dat în valuta națională a unei țări pentru o unitate sau un număr de unități bănești ale altei țări la cumpărarea de devize. Acest c. se formează pe baza parității, în funcție de de cererea și oferta de devize. ◊ Cursul acțiunilor = prețul la care se vînd și se cumpără acțiunile la un moment dat. ◊ Cursul bursei = prețul la care este cotată la un moment dat, la bursă, o hîrtie de valoare, o valută străină etc. ◊ C. de revenire = raportul dintre prețul intern în moneda națională și prețul extern, în valută, la una ori mai multe mărfuri sau servicii; la export, exprimă cheltuiala internă cu care se obține prin exportul de mărfuri sau servicii o unitate valutară străină, iar la import indică cîte unități monetare naționale se obțin din desfacerea internă a mărfurilor și serviciilor importate pentru fiecare unitate valutară străină cheltuită în acest scop. ♦ Putere de circulație (a banilor). ◊ C. forțat = cursul pe care îl au banii de hîrtie emiși, care nu au valoare proprie și nu sînt convertibili.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

RECENSĂMẤNT (după fr. recensement) s. n. Formă specială de înregistrare statistică de mare amploare, de obicei periodică și exhaustivă, în care culegerea datelor despre fenomenele supuse observării se face direct de către observatorii speciali trimiși la fața locului. ◊ Recensământul populației = r. al cărui scop îl constituie stabilirea pe întreg teritoriul unei țări, la un moment dat, după un program unitar, după principalele sale caracteristici demografice, economice, religioase și social-culturale; sex, vârstă, stare civilă, naționalitate, nivel de instruire, ocupație, ramură de activitate etc. Adesea se realizează concomitent și un r. al locuințelor. În epoca modernă primele r. au avut loc în S.U.A. (1790), Franța și Marea Britanie (1801). În Principatele Unite prima încercare de r. datează din 1859, din inițiativa domnitorului I. Al. Cuza. R. în România au avut loc în anii: 1899, 1912, 1930, 1941, 1948, 1956, 1966, 1977, 1992, 2002, 2011.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

SALÁRIU (‹ fr.; lat. salarium „soldă dată soldaților pentru sare”) s. n. Contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, care cuprinde s. de bază, îndemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri. ◊ S. de bază minim brut pe economie garantat în plată = nivelul minim al s. brut, de obicei lunar, stabilit prin hotărâre a Guvernului, sub care angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul colectiv de muncă. ◊ S. brut = suma totală a s. cuvenit pentru orele de muncă prestate. Cuprinde atât s. net, cât și impozitul pe s. individual, și a contribuțiilor conform legii (pentru fondul de șomaj). ◊ S. net = suma efectivă de bani încasată după scăderea din s. brut a impozitului pe s. individual și a contribuțiilor salariațiilor conform legii. ◊ S. real = cantitatea de mărfuri și servicii de consum care poate fi achiziționată, la un moment dat, cu salariul net.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

*épocă și epócă f., pl. ĭ, e (vgr. epohé; fr. époque, it. época). Punct fix în istorie. Dată, moment însemnat: epoca slavizmuluĭ [!] (1290-1633) și a grecizmuluĭ (1633-1821) în istoria Românilor. A face épocă, a fi însemnat (ilustru) și a lăsa o vie amintire. Geol. Vîrstă, ev, lung spațiŭ de timp: época triasică, jurasică, cretacee.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

GEBELEIZIS (în mitologia daco-getică), zeul fulgerului și al cerului. A fost identificat la un moment dat cu Zamolxe, divinitatea supremă.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ECONOMÍE (‹ fr., lat.) s. f. 1. Ansamblul activităților umane desfășurate în sfera producției, distribuției și consumului bunurilor materiale și serviciilor. ♦ Activitate fundamentală a societății desfășurată în scopul satisfacerii necesităților umane de bunuri și servicii. ◊ E. naturală = tip de e. în care produsul activității umane este destinat în totalitate consumului producătorilor. ◊ E. de schimb = tip de e. în care rezultatele activității umane sunt destinate schimbului, peiței (e. de piață), constituind genul de e. care a marcat progresul societății. În epoca modernă, activitatea economică desfășurată în cadrul unei e. de piață, care, bazându-se pe proprietatea privată, face posibilă libertatea de acțiune și inițiativă, atestă faptul (subliniat de economiști și teoreticieni, chiar predecesori ai lui A. Smith) că interesul general este determinat în mod spontan de „jocul liber” al intereselor particulare. E. de piață este motivată și „condusă” de concurență („mâna invizibilă a pieței”), care determină utilizarea rațională a resurselor umane și materiale prin eliminarea oricărei risipe, permițând consumatorilor să-și exprime diferitele opțiuni în favoarea lor, iar forțele economice să le asigure coerența, eficacitatea și echilibrul activităților economice. Dintre acestea, cele mai importante sunt: constrângerile tehnice de producție, impuse în orice societate sau perioadă, indiferent de ideologiile politice dominante la un moment dat; diviziunea muncii care asigură eficiența utilizării resurselor materiale și umane, a organizării economice și sociale la nivel global, sectorial etc.; echilibrul financiar care, în esență, semnifică imposibilitatea efectuării unor cheltuieli care depășesc veniturile obținute anterior. ◊ E. socială de schimb = concept specific doctrinei creștin-democrate conform căreia criteriul economic este considerat la fel de important ca cel social; se concretizează prin adoptarea unei politici economice care să asigure sprijinirea efectivă a categoriilor sociale defavorizate, prin acordarea unei protecții sociale adecvate din partea statului, concomitent cu respectarea legilor e. de piață și a principiului subsidiarității deciziilor în sfera economicului și socialului. ◊ E. liberală = tip de e. de piață, specific doctrinei liberale, caracterizat prin limitarea intervenției statului în sfera economicului și promovarea unei libertăți neîngrădite, dar în limitele legalității, în ceea ce privește inițiativa și activitatea economică. ◊ E. dirijată (planificată) = tip de e. bazată pe proprietatea de stat, în care activitățile economice se desfășoară conform unei planificări centralizate, adoptate la niveluri superioare de decizie. ◊ E. națională = ansamblul activităților și interdependențelor economice la nivel macro- și microeconomic, coordonat în plan național prin mecanisme proprii de funcționare. ◊ E. mondială = totalitatea economiilor naționale și a interdependențelor stabilite între ele ca o consecință a cadrului juridic și instituțional și internațional și a mecanismelor economice. 2. E. politică (știință politică) = știința administrării unor resurse și mijloace limitate pentru satisfacerea unor necesități numeroase și nelimitate; studiază, analizează și explică comportamentele umane legate de organizarea și utilizarea acestor resurse, precum și modalitățile de realizare a acestora. Elemente de teorie economică au existat încă din Antic., dar fundamentarea e.p. moderne este opera școlii clasice engleze (A. Smith, S. Ricardo ș.a.). Deși, în evoluția sa, știința economică a avut mai multe variante teoretice și practice, teoria economică poate fi grupată în următoarele mari concepții, cărora le corespund tipuri de analiză fundamental diferite: școala clasică (sec. 18 până la 1870), marxismul (a doua jumătate a sec. 19), neoclasicismul (din 1870 până în prezent), keynesismul (deceniile 4-8 ale sec. 20). 3. Chibzuință, cumpătare. ◊ E. la scară = reducerea costurilor de producție concomitent și corelat cu dezvoltarea întreprinderii. 4. Sumă de bani sau cantitate de bunuri care se economisește. 5. Economia protecției mediului = disciplină de graniță între economie și ecologie care studiază repartiția în biosferă a resurselor naturale, precum și utilizarea lor în concordanță cu menținerea echilibrului ecologic.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

LINGVÍSTIC, -Ă (‹ fr.) s.f, adj. 1. S. f. Știință care studiază limba și legile ei de dezvoltare. Preocupări privind limba au apărut încă din Antichitate, în India (Pānini), Grecia (Aristotel) sau Roma antică. În Evul Mediu asemenea preocupări se găsesc mai ales la arabi. Din perioada Renașterii datează interesul pentru studiul limbilor europene, iar expansiunea colonială a dus la studierea, din motive practice, a limbilor indigene. L. ca știință s-a constituit în primul sfert al sec. 19, când s-au pus bazele cercetării istorice și comparative a limbilor (W. Jones, K.K. Rask, W. Humboldt, Fr. Bopp, frații Grimm ș.a.). În a doua jumătate a sec. 19 a luat naștere școala neogramatică. La începutul sec. 20 apar noi metode de cercetare: geografia lingvistică și fonetica experimentală; apar noi școli, cum sunt cea neolingvistică (B. Croce, M. Bartoli), funcțională (Cercul lingvistic de la Praga), generală (F. de Saussure). Dintre curentele lingvistice moderne mai importante sunt: structuralismul, semanticismul, lingvistica matematică, glosematica, transformaționismul. Discipline și domenii ale lingvisticii sunt: fonetica, fonologia, gramatica (morfologia și sintaxa), lexicologia, frazeologia, istorii limbii, dialectologia, stilistica ș.a. În cadrul l. se disting numeroase ramuri: psiholingvistica, sociolingvistica, geolingvistica ș.a. ◊ L. generală = studiul faptelor de limbă privite din punctul de vedere al trăsăturilor comune mai multor limbi (înrudite sau neînrudite). ◊ L. diacronică (sau istorică) = studiul faptelor dintr-o limbă sau din mai multe limbi privite în evoluția lor. ◊ L. sincronică (sau descriptivă) = studiul unei limbi așa cum se prezint ea la un moment dat, fără luarea în considerație a fazelor anterioare. ◊ L. comparativă = studiul comparativ al concordanțelor fonetice, semantice și gramaticale din mai multe limbi, urmărind explicarea legăturilor lor istorice, cercetarea cauzelor dezvoltării lor paralele, a diferențierii și a influenței lor reciproce în cursul istoriei. ◊ L. matematică = disciplină care studiază limba cu mijloace matematice, ocupându-se de aspectele algebrice, cantitative și formale ale fenomenelor de limbă. 2. Adj. Care aparține lingvisticii (1), privitor la lingvistică.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

NAVIGÁȚIE (‹ fr., it., lat.) s. f. 1. Faptul de a naviga; drum parcurs de un vehicul maritim, fluvial, aerian sau spațial, călătorie făcută cu o navă. ♦ Transport organizat de mărfuri sau de persoane, pe un itinerar determinat, cu o navă (1). ♦ Călătorie sau transport cu o aeronavă. 2. Știința și tehnica conducerii unei nave sau aeronave, având ca obiect stabilirea drumului ce trebuie să-l parcurgă și determinarea poziției în mers. ◊ N. maritimă = știința și tehnica de a conduce o navă pe mare ș ide a-i stabili poziția la un moment dat. Pentru stabilirea acestei poziții se pot folosi mai multe procedee din care rezultă felul navigației; astfel de deosebesc: n. astronomică, n. costieră, n. cu sondă meteorologică etc. ♦ N. aeriană = știința și tehnica de a conduce o aeronavă, cu referire la alegerea drumului de parcurs și la stabilirea, în momentul dorit, a poziției aeronavei prin folosirea radiolocației, radiogoniometriei etc.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

LINGVÍSTICĂ, lingvistici, s. f. 1. Știință care studiază limba (II) și legile ei de dezvoltare. ◊ Lingvistică generală = domeniu al lingvisticii care studiază limba din punctul de vedere al trăsăturilor ei generale, de mijloc de comunicare specific omului. Lingvistică diacronică = studiu al faptelor de limbă privite în evoluția lor. Lingvistică sincronică = studiu al faptelor de limbă așa cum se prezintă ele la un moment dat. [Var.: linguístică s. f.] – Din fr. linguistique.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

VRÉME, (4, 5) vremuri, s. f. I. 1. Timp (I). 2. Durată limitată de două întâmplări, evenimente etc. sau măsurată în ore, zile etc.; interval, perioadă, răstimp. Am stat multă vreme în ploaie.Loc. adv. Cu vremea = după un timp oarecare, cândva, odată și odată, cu timpul. Din vreme = mai înainte, înainte de a fi prea târziu. Din vreme în vreme = din când în când, uneori; din timp în timp. Toată vremea = continuu, mereu, fără întrerupere. ◊ Loc. conj. În vreme ce (sau înv. în vreme când) = în timpul în care, pe când. ◊ Expr. O vreme = o perioadă de timp. A-și pierde (sau a-și trece, a-și omorî) vremea = a-și irosi timpul în zadar; a lenevi. În (sau la) vremea mea (ori ta, lui etc.) = (în) tinerețe, (în) floarea vârstei. Acum mi-i (sau ți-i etc.) vremea = aceasta este vârsta când trebuie să mă bucur (ori să te bucuri etc.). ♦ Timp disponibil, răgaz. 3. Timp (considerat) prielnic pentru desfășurarea unei acțiuni; prilej, ocazie; moment. Era vremea mesei.Loc. adv. Într-o vreme = la un moment dat, cândva. La vreme = la timpul oportun, la momentul potrivit. La vremea asta = într-un moment (nepotrivit) al zilei sau al anului. La vreme de... = a) când se întâmplă, când e nevoie; b) în timpul... pe timp de... Până (sau de) la o vreme = până (sau de) la un moment dat. La o vreme = la un moment dat; într-un târziu. Dintr-o vreme sau de la o vreme (încoace) = începând de la un moment dat.Loc. adj. și adv. Fără (de) vreme (sau înainte de vreme) = înainte de termen; prematur. ◊ Loc. conj. De vreme ce = din moment ce, deoarece, fiindcă. ♦ (În credințele religioase) Vremea de apoi = viața viitoare; judecata din urmă. 4. Perioadă determinată istoricește; epocă, veac, secol. ◊ Loc. adv. Pe (sau în) vremea aceea (sau acea vreme) = pe atunci. Pe vremuri = odinioară, cândva, în trecut. Din vremuri = din timpurile vechi, din străbuni. După vremuri = în cursul veacurilor. ◊ Expr. În negura vremii = în trecutul îndepărtat. 5. (La pl.) Stare de lucruri; împrejurări, circumstanțe, ocazii. II. Stare a atmosferei la un moment dat și într-un loc anumit, determinată prin totalitatea elementelor meteorologice. [Pl. și: vremi] – Din sl. vrĕmen.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

PLURALÍSM (‹ fr.; {s} lat. pluralis „făcut din mai multe”) s. n. 1. (FILOZ.) Orice doctrină care admite că realitatea include mai multe genuri de existențe (principii substanțiale, esențe ale lumii) sau că există descrieri diferite ale realității ori credințe la fel de corecte (P. înrudit cu relativismul). filozofiile lui Pitagora și Democrit sunt forme de p.; la fel și filozofia lui Leibniz, care admite existența mai multor substanțe, atomismul logic al lui B. Russell, gândirea târzie a lui L. Wittgenstein, prin accentul pus pe diferite „jocuri de limbaj” și diferite „forme de viață”. În metafizică este opusă monismului. 2. (SOCIOL.) Orice doctrină care consideră că pentru felul în care societatea și fenomenele sociale se prezintă la un moment dat, există nu o singură cauză (monism), nici două cauze (dualism), ci o multitudine de cauze. În viața socială, p. înseamnă acceptarea unei varietăți de moduri de viață, de standarde morale, religii și grupuri cu interese concurente, nu ca o confuzie indezirabilă, ci ca o stare propriu-zisă. 3. (POLITOL.) Principiu al democrației care preconizează menținerea mai multor forțe social-politice (partide, sindicate, organizații religioase ș.a., considerate drept centre de inițiativă, grupuri de presiune) interpuse între indivizi și stat, ca o condiție și garanție a limitării puterii acestuia, a funcționării democrației. ♦ Stare de lucruri caracterizată prin existența unei multiplicități, prin nereducerea la unitate.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

INDEPENDÉNT, -Ă (‹ fr.) adj. 1. Care nu depinde de cineva sau de ceva; care se bucură de independență (1); liber (1), autonom. ◊ Loc. Independent de... = fără a ține seama de... 2. (Adj.) (Despre oameni) Care se bizuie pe forțele proprii, care are inițiativă personală. 3. (MAT.; FIZ.; despre mărimi) A cărei valoare nu depinde de nici o altă valoare sau mărime. ◊ (MAT.) Evenimente independente = evenimente care au proprietatea că probabilitatea realizării lor simultane este produsul probabilităților fiecăruia. 4. (FIN.) Brokeri independenți = membri ai bursei (în special la cea din New York) ce execută ordinele altor brokeri care, la un moment dat, au un volum prea mare de afaceri, sau ordinele unei firme ce nu au agenți de schimb proprii la bursă (sunt cunoscuți și sub denumirea de „brokeri de doi dolari” pentru că, de regulă, primesc un comision de doi dolari la o sută de valori tranzacționate).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNCĂRCÁRE (‹ încărca) s. f. 1. Acțiunea de a încărca. ◊ Încărcarea acumulatorului electric) = acțiune de regenerare a substanțelor active ale unui acumulator electric în scopul readucerii acestuia în starea de energie liberă maximă, efectuată prin trecerea unui curent electric în sens contrar celui de la descărcare. Încărcarea condensatorului electric = proces prin care, într-un condensator electric conectat la o sursă de tensiune, se creează o acumulare de sarcini electrice pe cele două armături. 2. Sistem de sarcini exterioare (forțe sau cupluri de forțe) care solicită un sistem tehnic. 3. (INFORM.) Indice al gradului de ocupare a subsistemelor unui calculator la un moment dat. ♦ Transferul unui program de pe un suport extern în memoria internă. 4. Gradul de încărcare a timpului de lucru al unui salariat. ◊ Mașina de î. = a) mașină de lucru destinată să execute operațiile de ridicare și de încărcare în vagonete, transportoare etc. a substanțelor minerale sau a materialelor în lucru; b) mașină pentru încărcarea cuptoarelor Siemens Martin cu fier vechi, minereu și fondanți.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

*virtuál, -ă adj. (mlat. virtuális, d. virtus, virtute, putere). Care există numaĭ în putere (în posibilitate), nu și în act. Fiz. Focar virtual al uneĭ oglinzĭ, locu unde razele luminoase divergente reflectate de oglindă, prelungite ideal, ar converge în apoĭa [!] oglinziĭ. Imagine virtuală, aceĭa pe care ochĭu o vede ca și cum ar fi formată în locu unde ar converge aceste raze prelungite ideal. Mat. Muncă virtuală (în calculu infinitezimal), munca pe care ar produce-o un móbil dislocîndu-se infinit de puțin într´un moment dat. Adv. În mod virtual: armată virtual învinsă. V. efectiv, real.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

REZÉRVĂ (‹ fr.) s. f. 1. Cantitate de alimente, de obiecte, de bani, de materiale, etc. reținută pentru a fi folosită mai târziu, la nevoie; depozit (2). ◊ Rezerve de stat = cantități de bunuri materiale (dintre cele mai importante) acumulate și păstrate de stat pentru a fi folosite în cazul ivirii unor greutăți neprevăzute (calamități naturale, greutăți de aprovizionare din import etc.). ◊ Rezerve interne = resurse de mărire și îmbunătățire a producției existente într-o unitate economică. ◊ R. bugetară = parte din veniturile unui buget, constituită în vederea acoperirii cheltuielilor în cazul sporirii lor neprevăzute sau a nerealizării integrale a veniturilor. ◊ Rezervele minime obligatorii = disponibilitățile bănești ale băncilor, în lei și în valută, păstrate în conturi deschise deschise la Banca Națională. Se constituie ca o rată (cotă procentuală) din obligațiile băncilor, în monedă națională și în valută, rezultate din acceptarea depozitelor și a altor fonduri. Rata r. minime obligatorii se stabilește de Banca Națională și se modifică în funcție de obiectivele politicii monetare. ◊ R.-aur = cantitate de aur aflată în depozitul băncilor de emisiune spre a servi drept garanție pentru biletele de bancă emise și pentru lichidarea datoriilor către alte țări în cazul în care nu există o altă posibilitate de lichidare (ex. prin export de mărfuri, plată în devize) a datoriilor respective. ◊ R. lichidă = a) cantitate de aur, de valute și de devize liber-convertibile în aur de care dispune la un moment dat o bancă sau o țară pentru a efectua plăți internaționale; b) totalitatea mijloacelor bănești (existente sub orice formă), negrevate de nici o sarcină, disponibile la o bancă, la o întreprindere etc. 2. Cantitatea de substanță minerală utilă dintr-un zăcământ, pusă în evidență prin lucrări geologice de prospecțiune și de explorare (lucrări miniere sau foraje). 3. (MILIT.) Parte a forțelor sau a mijloacelor păstrată la dispoziția comandantului pentru a fi folosită după nevoi în perioada luptei. ♦ Parte a armatei care nu se află sub arme și este formată din persoane care au satisfăcut serviciul militar (ex. ofițer în r., subofițer în r.). ♦ Persoană sau grup de persoane destinat să ia locul altora în anumite condiții sau împrejurări. ♦ (SPORT) Jucător care înlocuiește pe titular într-un meci, într-o competiție etc. 4. Cameră de spital în care se internează singur un bolnav sau cel mult doi. 5. (Dr.) Manifestare de voință a unui stat care consimte să devină parte la un tratat cu privire la neaplicarea ori aplicarea specifică în privința sa a uneia dintre clauzele tratatului. ◊ R. succesorală = parte din succesiunea unei persoane de la care moștenitorii rezervatari nu pot fi înlăturați printr-un act de libertate de către cel ce lasă moștenirea. 6. R. alcalină v. alcalin. 7. Obiecție, îndoială, motiv de îndoială. ◊ Loc. Fără rezervă = fără reticențe; în întregime. Sub rezerva... = cu condiția... Cu rezervă = fără siguranță, cu îndoială. ♦ Fig. Prudență, circumspecție; cumpătare; p. ext. răceală, indiferență.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

schimbát, -ă adj. Alterat de emoțiune saŭ de boală: era foarte schimbat la față. Pl. Mărunte, banĭ de valoare maĭ mică așa cum țĭ-ar trebuĭ la un moment dat: nu ĭ-am dat, cp n’avem schimbate.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

cartel n. 1. provocare în scris la duel; 2. convențiune pentru extrădarea mutuală a fugarilor politici; 3. asociațiune spre a aduna diferite producte de pe piețele internaționale și apoi, la un moment dat, a le desface cu prețuri urcate.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

curent n. 1. mișcarea apei într’o direcțiune oarecare: curent marin; 2. fluid în mișcare: curent electric, magnetic; curent de aer, vânt ce suflă necontenit; 3. mers treptat, înlănțuire, succesiune de fapte: curent de idei, de afaceri; a fi în curent: a) a fi bine informat, a cunoaște o afacere; b) a nu fi înapoi cu o lucrare, cu contabilitatea. ║ a. 1. care curge într’una: apă curentă; 2. prezent, actual: luna curentă; 3. care are curs legal: monedă curentă; cont curent, statul care indică exact pasivul și activul între un bancher și clientul său; mână curentă, registru în care se înscriu imediat toate operațiunile comerciale; preț curent, curs general al mărfurilor la un moment dat.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

VECHI, VÉCHE, vechi, adj. 1. Care există de mult timp, din alte vremuri; care ține, durează, se face de multă vreme; făcut de mult. ◊ Lumea veche = a) societate dispărută sau pe cale de dispariție; b) Antichitate; țările, locuitorii din Antichitate; c) nume generic care se celor trei continente (Europa, Asia și Africa) cunoscute până la descoperirea Americii. Vorbă veche = vorbă moștenită din timpuri îndepărtate; maximă, zicătoare, proverb. ♦ (Despre limbi) Care s-a vorbit într-o epocă îndepărtată; care este cunoscut (și studiat) sub aspectul ei din trecut (deosebit de cel actual). ♦ (Despre produse agricole, viticole etc.) Din recolta anilor trecuți. ♦ (Despre alimente și produse alimentare, farmaceutice etc.) Obținut, recoltat, preparat de prea multă vreme; care și-a pierdut calitățile inițiale; lipsit de gust; alterat, stricat. 2. Care a fost folosit mult și este stricat, uzat. 3. (Rar) Bătrân. ♦ Fig. îmbătrânit (înainte de vreme). ♦ Care exercită de multă vreme o profesie. 4. (Marcând raportul dintre oameni) Cu care cineva are relații, se cunoaște de multă vreme. 5. Care a îndeplinit în trecut o anumită funcție, a avut o anumită ocupație etc. pe care n-o mai are în prezent; fost. 6. (Despre ființe) Care a trăit într-un trecut îndepărtat; (despre obiecte, fenomene etc.) care a existat într-o epocă anterioară; perimat. ◊ Loc. adj. și adv. (înv.) Din vechi = din vechime, de demult. ♦ Care nu se mai folosește, nu mai prezintă interes, ieșit din uz. ♦ (Despre oameni) Cu concepții învechite. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce nu mai corespunde timpului sau stadiului dintr-un moment dat, ceea ce este depășit, perimat, pe cale de dispariție. – Lat. pop. veclus (= vetulus).
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

VREODÁTĂ adv. Mai de mult, cândva, odată; la un moment dat, în viitor. – Vre[o] + odată.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

TEZÁUR, tezaure, s. n. 1. Cantitate mare de monede, bijuterii, pietre scumpe sau alte obiecte de preț, strânse și păstrate în loc sigur; p. ext. avere, bogăție. ♦ Loc unde se păstrează obiectele de preț. ♦ Bani sau obiecte prețioase ascunse de multă vreme în pământ și care au fost descoperite întâmplător; comoară. 2. Totalitatea aurului și a altor metale prețioase, efecte etc. care se găsesc în depozitul unei bănci de emisie, constituind acoperirea biletelor de bancă sau a bancnotelor emise. ♦ Totalitatea bunurilor de care dispune statul la un moment dat. ♦ Locul unde se păstrează depozitele de metale prețioase, bani sau efecte ale statului sau ale unei bănci; visterie. 3. Fig. Ceea ce este foarte iubit și prețuit; odor. ♦ Patrimoniu cultural (material și spiritual) al unei societăți, al unei epoci. [Pr.: -za-ur] – Din lat. thesaurus.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

TIMP, (II, V) timpuri, s. n., (III) s. n., (IV) timpi, s. m. I. S. n. Mediu omogen și nedefinit, analog spațiului, în care ne apare succesiunea ireversibilă a fenomenelor. II. S. n. și (înv.) m. 1. Durată, perioadă, măsurată în ore, zile etc., care corespunde desfășurării unei acțiuni, unui fenomen, unui eveniment; scurgere succesivă de momente; interval, răstimp, răgaz. ◊ Loc. conj. Cât timp... = în toată perioada în care... ◊ Loc. adv. De la un timp sau (rar) dintr-un timp = începând de la un moment dat. Cu timpul = cu încetul, treptat, pe măsură ce trece vremea. La (sau din) timp = la momentul potrivit; până nu este prea târziu. Din timp în timp = la intervale (mai mari sau mai mici) de timp; din când în când, uneori, câteodată. (În) tot timpul = mereu, întruna. În același timp = simultan; de asemenea. ◊ Expr. E timpul (să...) = a venit momentul (să...). (Toate) la timpul lor = (toate) la momentul potrivit. A fi (sau a sosi) timpul cuiva = a sosi pentru cineva momentul potrivit (și așteptat). ♦ (înv.) Anotimp. 2. Perioadă determinată istoric; epocă. ◊ Expr. Pe timpuri = demult, odinioară. ♦ (La pl.) împrejurări. III. S. n. Stare a atmosferei într-o regiune, pe o perioadă dată, determinată de ansamblul factorilor meteorologici. IV. S. m. și (rar) n. Fiecare dintre fazele sau momentele unei mișcări, ale unei operații, ale unui fenomen, ale unei acțiuni etc. ♦ Fiecare dintre fazele ciclului termodinamic al unei mașini termice cu piston, care corespunde unei curse complete a acestuia. Motor în patru timpi. ♦ (Muz.) Fiecare dintre fazele egale care alcătuiesc o măsură; bătaie. V. S. n. Categorie gramaticală specifică verbului, cu ajutorul căreia se exprimă raportul dintre momentul vorbirii, un moment de referință și momentul în care se petrece acțiunea sau în care este adevărată o anumită stare de lucruri. ♦ Fiecare dintre formele flexionare ale verbului, prin care se exprimă categoria gramaticală a timpului (V). [Pl. și: (rar, IV) timpuri, s. n. (înv., II) timpi, s. m.] – Lat. tempus, -oris.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

TOP2, topuri, s. n. Termen folosit pentru clasamentul vârfurilor profesionale din domeniul muzicii, filmului etc., care la un moment dat au dobândit maximum de popularitate. – Din engl. top.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

BESTSÉLLER, bestselleruri, s. n. 1. Lucrare (literară) care deține recordul la vânzare. 2. Autor popular al unei lucrări (beletristice) de mare succes. 3. Articol sau produs foarte căutat la un moment dat. [Pr.: bestsélăr] – Din. engl. bestseller.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

TRANSPÓRT, transporturi, s. n. 1. Faptul de a transporta. ♦ (La pl.) Ramură a economiei naționale cuprinzând totalitatea mijloacelor rutiere, aeriene și navale care asigură circulația bunurilor și a persoanelor. 2. Totalitatea bunurilor sau a persoanelor care sunt transportate la un moment dat și în condiții determinate. 3. Fig. (Livr.) Uitare de sine cauzată de emoție, de entuziasm, de plăcere; stare de contemplație. – Din fr. transport.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ȘLÁGĂR, șlagăre, s. n. Melodie (de muzică ușoară) care la un moment dat are o mare popularitate; cântec la modă. – Din germ. Schlager.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

SCÁLĂ, scale, s. f. Placă gradată montată la aparatele de radio, pe care se pot urmări, cu ajutorul unui indicator, posturile sau lungimea de undă pe care funcționează aparatul la un moment dat. – Din it. scala.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

CÁSĂ2, case, s. f. 1. Dulap sau lădiță de fier în care se țin bani, hârtii de valoare etc. Casă de fier. Casă de bani. 2. Masă, pupitru sau birou într-un magazin, unde se achită costul cumpărăturilor. ♦ Ghișeu sau încăpere într-o întreprindere sau într-o instituție, unde se fac încasările și plățile, unde se eliberează biletele de călătorie, de spectacol etc. ♦ Sumă de bani de care dispune la un moment dat casieria unei instituții sau a unei întreprinderi. ◊ Plus (sau minus) de casă = diferență în plus (sau în minus) rezultată la stabilirea încasărilor și plăților. Registru de casă = registru în care se trec sumele încasate și cele plătite. ◊ Expr. A face casa = a întocmi situația încasărilor și a plăților unei zile. – Din it. cassa, germ. Kasse.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

SITUAȚÍE, situații, s. f. 1. Totalitatea împrejurărilor care determină la un moment dat condițiile existenței unei ființe, a unei colectivități, a unei activități; stare de fapt care decurge de aici pentru cineva sau ceva. ◊ Expr. A fi la înălțimea situației = a corespunde pe deplin unei misiuni încredințate. A te pune în situația cuiva = a încerca să înțelegi împrejurările în care se află altul, pentru a-ți da seama de modul lui de a gândi sau de a reacționa. A fi stăpân (sau călare) pe situație = a domina o situație în împrejurări critice, a fi sigur de ceva, a ști să se descurce (într-o situație dificilă). ♦ (în sintagma) Situație limită = situație excepțională, la extremă, aparent fără ieșire, care impune luarea fără întârziere a unei hotărâri radicale. ♦ Poziție socială, materială sau morală în care se află cineva. ◊ Expr. A-i face cuiva o situație = a ajuta pe cineva să ajungă la o poziție socială, materială și morală bună. ♦ (Concr.) Avere. ♦ Fig. Dispoziție, stare sufletească. 2. Prezentare detaliată a unor date privind rezultatele unei activități economice sau financiare dintr-un domeniu (comparativ cu sarcinile planificate); raport; inventar. ♦ Document în care se prezintă o stare de lucruri, mersul unor lucrări etc. 3. (Rar) Așezare, poziție a unui teren, a unei localități etc. [Pr.: -tu-a-.Var.: (înv.) situațiúne s. f.] – Din fr. situation.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

SOÁRTĂ, sorți, s. f. 1. (în superstiții) Forță (sau voință) supranaturală despre care se crede că hotărăște tot ce se petrece în viață; destin, fatalitate, noroc, scrisă, ursită. 2. Situație, concurs de împrejurări existente la un moment dat. ♦ Evoluție, desfășurare (a unei acțiuni); deznodământ. – Lat. sors, -tis.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

SONDÁJ, sondaje, s. n. Acțiunea de a sonda; sondare. 1. Cercetare a solului sau a subsolului pentru determinarea proprietății rocilor, găsirea (și extragerea) unor substanțe utile etc. ♦ Luare de probe dintr-un material compact. ♦ Introducere a unei sonde într-o plagă sau într-o cavitate naturală a organismului pentru a face posibilă evacuarea substanțelor nocive, pentru extragerea unei probe în vederea unei analize etc. 2. Fig. Cercetare, investigație, studiu. ◊ Sondaj de opinie = metodă psihologică folosită în vederea cunoașterii opiniei membrilor societății privind chestiuni (economice, politice, culturale, electorale etc.) devenite importante la un moment dat. – Din fr. sondage.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

STOC, stocuri, s. n. Cantitate de bunuri (materii prime, materiale etc.) existente, la un moment dat, ca rezervă în depozitul unui magazin, al unei întreprinderi, într-o piață în vederea asigurării continuității producției sau a desfacerii. – Din fr., engl. stock.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

CONJUNCTÚRĂ, conjuncturi, s. f. Totalitatea factorilor de ordin obiectiv și subiectiv, de condiții și de împrejurări care influențează un fenomen sau o situație la un moment dat; concurs de împrejurări. ♦ Totalitatea trăsăturilor care caracterizează un anumit moment al procesului dezvoltării economice. – Din fr. conjoncture.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CONJÚNCȚIE, conjuncții, s. f. 1. Parte de vorbire neflexibilă care leagă două propoziții într-o frază sau două cuvinte cu același rol sintactic într-o propoziție. 2. Poziție a doi aștri care, la un moment dat, au aceeași longitudine cerească. [Var.: conjuncțiúne s. f.] – Din fr. conjonction, lat. conjunctio, -onis.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

RĂSTÍMP, răstimpuri, s. n. Durată (limitată) de timp; interval între două perioade sau între două momente diferite; timp. ◊ Loc. adv. În răstimpuri sau din răstimp în răstimp = din cândîn când, câteodată, uneori. Într-un răstimp = de la o vreme, la un moment dat. În răstimp = între timp. – Din sl. rastonpŭ (după timp).
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

RECENSĂMÂNT, recensăminte, s. n. Formă specială de înregistrare statistică de mare amploare, de obicei periodică și exhaustivă, în care culegerea datelor se face direct de către observatorii speciali trimiși la fața locului; catagrafie. ◊ Recensământul populației = recensământ al cărui scop îl constituie stabilirea pe întreg teritoriul unei țări, la un moment dat, a numărului și a structurii populației după principalele sale caracteristici demografice, economice, religioase și social-culturale. [Pl. și: recensământuri] – Din fr. recensement.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

IPOTÉZĂ, ipoteze, s. f. Presupunere, enunțată pe baza unor fapte cunoscute, cu privire la anumite (legături între) fenomene care nu pot fi observate direct sau cu privire la esența fenomenelor, la cauza sau la mecanismul intern care le produce; presupunere cu caracter provizoriu, formulată pe baza datelor experimentale existente la un moment dat sau pe baza intuiției, impresiei etc. ♦ (Mat.) Ansamblul proprietăților date într-o demonstrație și cu ajutorul cărora se obțin noi propoziții. – Din fr. hypothèse.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CURÉNT, -Ă, curenți, -te, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. (Despre vorbire) Curgător, ușor, fluent. 2. (Despre an, lună) Care este în curs; prezent. ♦ De fiecare zi, zilnic; actual. Lucrări curente.Cont curent = cont deschis de o unitate bancară unui client pentru păstrarea mijloacelor bănești ale acestuia și efectuarea unor operații curente (plăți și încasări). 3. (Despre prețuri) Existent într-un moment dat; în curs. ◊ Monedă curentă = monedă cu valoare circulatorie. ♦ Care circulă; obișnuit, uzual. Expresii curente. 4. (În sintagma) Apă curentă = instalație de apă potabilă care poate fi folosită în permanență în locuințe. II. S. m. 1. (Și în sintagma curent de aer) Deplasare, mișcare a unei mase de aer dintr-un loc într-altul, cauzată de o diferență de presiune; flux. 2. Mișcare a apei în direcția pantei; curs. ◊ Curent marin (sau oceanic) = formă de mișcare a apelor oceanice sau maritime, cauzată de vânturile regulate sau periodice, de diferențele de temperatură și salinitate etc. 3. (Și în sintagma curent electric) Deplasare ordonată, într-o anumită direcție, a purtătorilor de sarcină electrică. ◊ Curent electric continuu = curent electric al cărui sens și a cărui intensitate nu variază periodic în timp. Curent electric alternativ = curent electric al cărui sens și a cărui intensitate variază periodic în timp. ♦ Intensitate a curentului electric. III. S. n. Ansamblu de idei, opinii (politice, științifice, artistice) care sunt adoptate la un moment dat de un număr mai mare de oameni. ◊ Curent literar (sau artistic) = mișcare artistică sau literară care reunește un număr de scriitori sau de artiști în baza unui program estetic și a unor înclinații (relativ) comune. ◊ Expr. A pune (sau a ține pe cineva) în (sau la) curent = a informa (pe cineva) despre mersul unui lucru. A se pune (sau a se ține, a fi) în (sau la) curent = a se informa despre mersul unui lucru. A se pune (sau a se ține, a fi) în (sau la) curent (cu ceva) = a se informa cu privire la un lucru. – Din fr. courant.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CURS1, cursuri, s. n. I. 1. Mișcare a unei ape curgătoare în direcția pantei; p. ext. albia, întinderea sau direcția unei ape curgătoare. 2. (Înv.) Mers (repede). II. Fig. 1. Trecere, durată, interval (de timp). ◊ Loc. prep. În cursul... = în timpul cât durează ceva. În curs de... = în timp de... 2. Desfășurare, mers, direcție a unor evenimente. ◊ Expr. A da curs unei cereri = a lua în considerare, a rezolva o cerere. III. Preț la care valorile mobiliare se tranzacționează, la un moment dat, la bursa de valori, în funcție de raportul dintre cerere și ofertă. ◊ Curs de schimb valutar = raport de schimb dintre două monede. ◊ Cursul acțiunilor = prețul la care se vând și se cumpără acțiunile la un moment dat. Cursul bursei = prețul la care este cotată la un moment dat, la bursă, o hârtie de valoare, o valută străină etc. ♦ Putere de circulație a unei monede. – Lat. cursus (cu unele sensuri după fr. cours).
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

REFÓRMĂ, reforme, s. f. 1. Transformare politică, economică, socială, cu caracter limitat sau de structură pentru a realiza un progres. ◊ Reformă monetară (sau bănească) = reorganizare a sistemului monetar al unei țări din cauza deprecierii puternice a monedei naționale, ca urmare a perturbărilor din sistemul economic național. Reformă financiară = reformă prin care se aduc modificări importante sistemului de formare și de cheltuire a veniturilor statului. 2. (Art.) Mișcare religioasă de la începutul sec. XVI în Germania, răspândită în cea mai mare parte a Europei, care a susținut principiul mântuirii prin credință, secularizarea averilor clerului, simplificarea ierarhiei și cultului catolic și introducerea limbilor naționale în serviciile de. cult. 3. Scoaterea din uz a unui material, a unei unelte etc. în urma degradării lor; (concr.) totalitatea materialelor, uneltelor, efectelor, armelor etc., socotite la un moment dat ca inutilizabile (prin degradare); p. ext. depozit în care se păstrează un asemenea material. 4. Scoaterea din cadrele armatei a unui militar (pentru motive de incapacitate fizică). – Din fr. réforme, germ. Reform.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

CUVẤNT, cuvinte, s. n. 1. Unitate de bază a vocabularului, care reprezintă asocierea unui sens (sau a unui complex de sensuri) și a unui complex sonor; vorbă. ◊ Cuvânt simplu = cuvânt care conține un singur morfem radical. Cuvânt primitiv = cuvânt care servește ca element de bază pentru formarea altor cuvinte. Cuvânt compus = cuvânt format prin compunere. Cuvânt derivat = cuvânt format prin derivare. Cuvânt-matcă = cuvânt care se află în fruntea unui articol de dicționar, sub care se grupează și se glosează toate variantele și expresiile, uneori și derivatele și compusele. ◊ (Lingv.: în compusul) Cuvânt-titlu = cuvântul definit în articolul de dicționar respectiv. ◊ Expr. A nu găsi (sau a nu avea) cuvinte = a nu fi în stare (sub impulsul unor stări afective puternice) să exprimi ceea ce gândești. Cu alte cuvinte = a) exprimând același lucru altfel; b) deci, prin urmare, așadar. Într-un (sau cu un) cuvânt = pe scurt, în concluzie, deci, așadar. În puține cuvinte = pe scurt, în rezumat. Cuvânt cu (sau de) cuvânt = fără nici o modificare, exact, fidel. Dintr-un cuvânt = imediat, numaidecât. ♦ Joc de cuvinte = glumă bazată pe asemănarea cuvintelor; calambur. Cuvinte încrucișate = joc distractiv-educativ în care trebuie găsite, pe baza unor indicații date, o serie de cuvinte astfel aranjate într-o figură geometrică împărțită în pătrățele, încât cuvintele citite orizontal să aibă o literă comună cu cele citite vertical. 2. Gând, idee exprimată prin vorbe; spusă. ◊ Cuvânt greu = vorbă hotărâtoare; (la pl.) vorbe de dojană, de ocară. Cuvânt introductiv sau cuvânt înainte = prefață, introducere (la o lucrare). Purtător de cuvânt = persoană autorizată să exprime în mod public păreri care arată punctul de vedere al forului pe care îl reprezintă. ◊ Expr. A pune un cuvânt (bun) = a interveni (favorabil) pentru cineva. În (toată) puterea cuvântului = în înțelesul adevărat, pe deplin, cu desăvârșire. A tăia (sau a curma) cuiva cuvântul = a întrerupe pe cineva din vorbă. (Reg.) A începe cuvânt = a începe vorba, a spune. ♦ Subiect de vorbă, de povestire, istorisire. 3. Cuvântare, discurs, conferință. ◊ Expr. A cere (sau a da, a avea) cuvântul (într-o ședință, într-o adunare) = a cere (sau a da cuiva etc.) dreptul de a vorbi. A lua cuvântul = a vorbi (într-o adunare). A-i lua cuiva cuvântul = a interzice cuiva să-și mai continue afirmațiile (într-o adunare). 4. Învățătură, îndrumare, sfat; p. ext. dispoziție, ordin. ◊ Expr. A înțelege (sau a ști) de cuvânt = a asculta de spusele, de sfaturile cuiva. Cuvânt de ordine = dispoziție dată de un superior. 5. Promisiune, făgăduială; angajament. ◊ Expr. Om de cuvânt = om care își ține făgăduielile. Cuvânt de onoare (sau de cinste, de om) = promisiune sau asigurare care angajează cinstea cuiva. A(-și) da cuvântul (de onoare) = a se angaja în mod hotărât că va face cu orice preț ceva. (A crede) pe cuvânt = (a crede) fără a mai controla exactitatea spuselor. A-și ține cuvântul sau a se ține de cuvânt = a-și îndeplini o promisiune făcută. 6. Părere, opinie exprimată; punct de vedere. ♦ Libertate, drept de a revendica ceva. 7. (Mai ales la pl.) Discuție; ceartă, ciorovăială. ◊ Expr. Schimb de cuvinte = discuție aprinsă, ceartă, sfadă. (Reg.) Nu-i cuvânt = e indiscutabil. 8. Motiv, rațiune, cauză. ◊ Expr. Cu drept cuvânt = pe bună dreptate, la drept vorbind. 9. (Înv.) Știre, veste, informație; zvon. 10. (Înv.) Înțelegere, pact, acord, convenție. 11. (Rar) Facultatea de a vorbi; voce, grai. 12. (În sintagmele) Cuvânt-cheie = a) termen folosit pentru a marca o diviziune într-un catalog (de bibliotecă); b) termen al unei unități frazeologice pe care cade accentul semantic. Cuvânt-vedetă = termen ales din titlul unei lucrări sau al unei publicații, care folosește la orânduirea alfabetică a lucrării în catalogul general sau în catalogul pe materii. 13. (Inform.) Ansamblu de cifre binare care poate fi tratat ca o unitate de informație la un moment dat. – Lat. conventus „adunare, întrunire”, conventum „înțelegere”.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

INVENTÁR, inventare, s. n. Listă, catalog, registru, document în care sunt enumerate (și descrise cantitativ și valoric) toate bunurile care se află, la un moment dat, într-o gospodărie, într-o instituție, într-un magazin etc.; p. ext. totalitatea acestor bunuri. ◊ Inventar viu = totalitatea vitelor și păsărilor dintr-o gospodărie. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport aparținând unei gospodării sau întreprinderi. Loc. vb. A face inventarul = a inventaria. ♦ P. gener. Listă exactă, amănunțită; înșirare, enumerare (a unor fapte, a unor întâmplări etc.). – Din fr. inventaire, lat. inventarium.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

DAT2, -Ă, (I) dați, -te, adj., (II) dăți, s. f. I. Adj. Pus la dispoziție, oferit: înmânat, transmis, prezentat, dăruit. ◊ Expr. La un moment dat = într-un anumit moment; în clipa aceea. În cazul dat = în acest caz, în cazul de față. Dat fiind (că...) = ținând seama de... (sau că...), având în vedere (că...); deoarece. Dat dracului (sau naibii) = deștept, isteț; șmecher, șiret. Dat uitării = uitat, părăsit. II. S. f. Momentul, împrejurarea (repetabilă) când se produce un fapt; oară, rând. ◊ Loc. adv. Data trecută = cu prilejul anterior. Data viitoare = într-o împrejurare ulterioară. De data aceasta (sau asta) ori de astă dată = de rândul acesta, acum. Pe dată ce... (sau cum...) = îndată; pe loc, numaidecât. O dată = într-un singur caz; Nu o dată = de multe ori. Încă o dată = din nou. III. S. f. (Pop.) Soartă, destin. ◊ Cum (sau precum) e data = după cum e obiceiul, datina. – V. da2.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DELINCVÉNȚĂ, delincvențe, s. f. 1. Fenomen social care constă în săvârșirea de delicte. 2. Totalitatea delictelor săvârșite, la un moment dat, într-un anumit mediu sau de către persoane de o anumită vârstă. [Var.: delicvénță s. f.] – Din fr. délinquance.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

RESÚRSĂ, resurse, s. f. 1. Rezervă sau sursă de mijloace susceptibile de a fi valorificate la un moment dat. ◊ Resurse naturale = totalitatea zăcămintelor de minerale și de minereuri, a terenurilor cultivabile și utilizabile, a apelor și a pădurilor de care dispune o țară. Resurse de (forțe de) muncă = totalitatea persoanelor care au vârsta și sunt capabile de muncă, precum și a persoanelor în vârstă apte de muncă, lucrează. 2. Durată de timp în ore de zbor admisă pentru utilizarea normală a unui avion între două reparații generale sau între două revizii. – Din fr. ressource.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

DEPLASÁT, -Ă, deplasați, -te, adj. Care nu se află la locul lui. ♦ (Despre oameni și manifestările lor) Care nu este așa cum se cuvine în raport cu situația, cu momentul dat; nepotrivit, nelalocul lui; necuviincios. – V. deplasa. Cf. fr. déplacé.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DISPONÍBIL, -Ă, disponibili, -e, adj., s. n. 1. Adj. De care se poate dispune, care nu are (momentan) o destinație precisă, care stă la dispoziție pentru a fi utilizat. ♦ (Despre oameni) Care nu este ocupat; liber; care a fost scos (temporar) dintr-un post. 2. S. n. Bani sau alte bunuri de care o instituție, o întreprindere, o persoană etc. poate dispune, la un moment dat, fără a afecta restul cheltuielilor sau nevoilor. – Din fr. disponible, lat. disponibilis.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

LA1 prep. A. I. (Introduce complemente circumstanțiale de loc sau atribute care arată locul) 1. (Complementul indică direcția sau ținta unei mișcări, a unei acțiuni) S-a dus la el. 2. (Complementul indică limita în spațiu) Apa i-a ajuns la umeri. 3. (Complementul indică distanța) Cade la doi metri de casă. 4. (Complementul indică locul, poziția unde are loc o acțiune, o stare) Locuiește la munte ♦ (Atributul indică poziția) Han la drumul mare. II. (Introduce un complement circumstanțial de timp) 1. (Complementul indică perioada, momentul, ocazia în prezent, trecut sau viitor) Plecăm la începutul primăverii.Expr. La mulți ani! = (ca urare făcută cuiva, de obicei cu prilejul aniversării zilei de naștere) îți doresc să trăiești încă mulți ani! 2. (Complementul indică periodicitatea) Festivalul are loc o dată la doi ani. III. (Introduce un complement circumstanțial de scop) S-a dus la vânătoareLoc. adv. (Pop. și fam.) La ce? = în ce scop? ce rost are? IV. (Introduce un complement circumstanțial de cauză) Tresărea la orice zgomot. V. (Introduce un complement circumstanțial de mod) Caii aleargă la galop. Expr. La preț (sau la prețul) de... = cu prețul, contra prețului; în schimbul prețului... ♦ (Complementul indică măsura) Mătasea se vinde la metru. VI. (Introduce un complement circumstanțial instrumental) Cântă la pian. VII. (Introduce un complement circumstanțial de relație) Este rău la suflet. ◊ (în legătură cu verbul „ a împărți”) Întreg (5). VIII. (Introduce un complement indirect) Nu răspunzi la întrebări. IX. 1. (Cu valoare de num. nehot., exprimă o cantitate mare) Bea la apă. 2. (Adverbial) Cam, aproximativ, circa. Erau la 30 de oameni. B. (în prepoziții compuse) I. De la (Introduce un complement circumstanțial de loc care indică punctul de plecare al unei acțiuni în spațiu) Coboară de la munte. 2. (Introduce un complement circumstanțial de timp care indică punctul de plecare al unei acțiuni în timp) Doarme de la prânz.Loc. adv. De la o vreme = începând cu un moment dat, după un timp, într-un târziu. 3. (Introduce un complement circumstanțial de mod; în loc. adj.) De la sine = fără ajutorai sau intervenția nimănui. 4. (Introduce un complement indirect) De la cine ai primit scrisoarea? 5. (Introduce un atribut care indică locul existenței, proveniența sau apartenența) Flori de la munte. Degetele de la mână. 6. (Introduce un atribut care indică timpul) Ședința de la ora 12. II. Pe la. ( o nuanță de aproximație). 1. (Introduce un complement circumstanțial de loc) Vino pe la noi. 2. (Introduce un complement circumstanțial de timp) Pleacă pe la amiază. III. Până la. 1. (Introduce un complement circumstanțial de timp) Așteaptă până la vară. 2. (Introduce un complement circumstanțial de loc) Îl conduce până la ușă. 3. (Introduce un complement circumstanțial de mod) îi chinuiește până la exasperare.Expr. Până la unul = absolut toți. – Lat. illac.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

LINGVÍSTIC, -Ă, lingvistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care studiază limba (II) și legile ei de dezvoltare. ♦ Lingvistică generală = domeniu al lingvisticii care studiază limba din punctul de vedere al trăsăturilor ei generale, de mijloc de comunicare specific omului. Lingvistică diacronică = studiu al faptelor de limbă privite în evoluția lor. Lingvistică sincronică = studiu al faptelor de limbă așa cum se prezintă ele la un moment dat. 2. Adj. Care aparține lingvisticii (1), privitor la lingvistică. [Var.: linguístic, -ă s. f., adj.] – Din fr. linguistique.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

LITERÁR, -Ă, literari, -e, adj. Care aparține literaturii, care se referă la literatură, care corespunde cerințelor literaturii. ◊ Limbă literară = aspectul cel mai corect al limbii naționale, produs al unei continue prelucrări a limbii din partea scriitorilor, a publiciștilor, a oamenilor de știință etc. și constituind o sinteză a posibilităților de exprimare ale limbii întregului popor la un moment dat. – Din fr. littéraire, lat. litterarius.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ÉPOCĂ, epoci, s. f. 1. Perioadă în dezvoltarea istoriei sau a unui domeniu de activitate, care se deosebește de celelalte prin anumite evenimente caracteristice, însemnate; eră (2). ◊ Expr. A face epocă = a atrage atenția, a face vâlvă, a se impune la un moment dat; a marca o modă. 2. Timp în care se repetă, periodic, același lucru în aceleași condiții. Epoca topirii zăpezilor. 3. Subdiviziune a unei perioade geologice. [Acc. și: epócă. -Var.: (înv.) épohă s. f.] – Din fr. époque.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

PASÍV, -Ă, pasivi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care nu reacționează în niciun fel, care este lipsit de inițiativă și de interes pentru ceea ce face, vede etc.; inactiv. ♦ Vocabular pasiv = parte a vocabularului care nu e folosită în mod frecvent în vorbire. Apărare pasivă = ansamblul măsurilor luate pentru a feri un oraș, o clădire etc. de atacuri aeriene inamice. Drept electoral pasiv = dreptul de a fi ales în diverse organe legislative. 2. (Gram.; despre diateze, forme verbale, conjugări etc.) Care arată că subiectul gramatical suferă acțiunea făcută de altcineva. ♦ (Substantivat, n.) Diateza pasivă (I 2) a unui verb. 3. (Despre metale, aliaje) Care prezintă fenomenul de pasivitate (2). II. S. n. 1. (Fin.; adesea adjectival) Totalitatea mijloacelor economice ale unei întreprinderi, privite sub aspectul provenienței lor la un moment dat și al destinației lor. ◊ Parte a bilanțului contabil în care sunt înscrise fondurile unei întreprinderi sau ale unei instituții la un moment dat. 2. (Jur.) Parte din patrimoniul unei persoane fizice sau juridice alcătuită din datorii sau din alte obligații ce se pot evalua în bani. – Din fr. passif, lat. passivus, germ. passiv, Passiv.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

EȘANTIÓN, eșantioane, s. n. 1. Cantitate mică luată dintr-un produs, pentru a examina felul, calitatea sau valoarea produsului; probă, mostră. 2. (Rad.) Impuls foarte scurt care definește semnalul din care provine la un moment dat. [Pr.: -ti-on] – Din fr. échantillon.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

INCREÁT s. n. (Livr.) Ceea ce preexistă formei în care urmează să se constituie la un moment dat. ♦ Ceea ce este etern. [Pr.: -cre-at] – Din fr. incréé.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

PLAFÓN, plafoane, s. n. 1. Suprafața interioară a planșeului superior al unei încăperi; tavan, bagdadie. 2. Cifră-limită, limită valorică (maximă) în cadrul unor operațiuni financiare, care nu poate fi depășită. ◊ Plafon de casă = limita până la care se pot păstra în permanență într-o casierie sume pentru efectuarea unor plăți curente. 3. Nivel maxim al unei mărimi (viteză, turații etc.) pe care îl poate atinge un sistem tehnic. 4. Înălțime la care se găsește, la un moment dat, suprafața inferioară a norilor față de sol. 5. Altitudine maximă la care se poate urca o aeronavă. – Din fr. plafond.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink