ADJURAȚIE, adjurații, s. f. Formulă a exorcismului care începe cu cuvintele „adjuro te”. ♦ Rugăminte insistentă, implorare. – Din lat. adjuratio, fr. adjuration.

ADJURAȚIE s.f. (Liv.) 1. Formulă de exorcism care începe cu cuvintele adjuro te. 2. Rugăminte insistentă, implorare. [Gen. -iei, var. adjurațiune s.f. / cf. lat. adiuratio, fr. adjuration].

adjurație sf [At: DA ms / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr adjuration] (înv) 1 Rugăciune. 2 Rugăminte stăruitoare. 3 Formulă a exorcismului care începe cu cuvintele „adjuro te”.

ADJURAȚIE s. f. 1. formulă de exorcism care începe cu cuvintele adiuro te. 2. rugăminte insistentă. (< fr. adjuration, lat. adiuratio)

ADJURAȚIE, adjurații, s. f. (Livr.) Formulă a exorcismului care începe cu cuvintele „adjuro te”. ♦ Rugăminte insistentă, implorare. – Din lat. adjuratio, fr. adjuration.

conjurați(un)e f. 1. conspirațiune în contra Statului, complot în contra unui principe; 2. exorcism.

DESCÎNTEC (din descînt după modelul lui cîntec) Creație populară în versuri, formulă magică, împotriva duhurilor rele, pricină a bolilor, auxiliar al medicinei primitive, dezvoltată pe un fond de credințe naive. Sinonime cu vrajă, farmec, desfacere, sorgintea descîntecelor stă în vechea credință a popoarelor – astăzi dispărută – despre puterea vorbei noastre asupra elementelor naturii, care a dus la apariția acelor incantații, exorcisme, apărute la toate popoarele. Multe din ele au origine apocrifă, altele sînt simple incantații. Versificația lor e de cele mai multe ori aritmică, cu versuri inegale ca măsură și asonanțe. Frecvente sînt îndeosebi descîntecele de boală și de dragoste. Spre deosebire de alte creații populare bogate în variante (ex. doinele), descîntecele sînt reduse la număr și nu au o prea mare circulație, apanaj al cîtorva inițiați care nu le transmit cu ușurință altora; de aci caracterul lor mai conservator, în comparație cu alte specii. Ex. Descîntec de brîncă: Leliță pestriță de printre garduri cine ți-a dus vestea să-ți beie apa iar pe gîndacul să-l iee dracul și umflăturii să-i fie leacul. (Din Folclorul românesc, de GH. VRABIE)

esorcism sn vz exorcism

exhorcism sn vz exorcism

EXORCISM ~e n. (în credințele mistice) Ritual magic care are scopul de a alunga diavolul, duhurile rele. /<fr. exorcisme, lat. exorcismus

!exorcism s. n., pl. exorcisme

exorcism sn [At: PROT. – POP., N. D. / V: (îvr) exho~, esor~ / Pl: ~e / E: fr exorcisme] 1 Practică magică (rugăciuni, descântece etc.) care are drept scop alungarea duhurilor rele, a diavolilor etc. 2-3 Text religios sau descântec pentru alungarea demonilor.

EXORCISM s. n. Ceremonie rituală însoțită de rugăciuni, descântece etc. pentru alungarea demonilor din trupul unui posedat. – Din fr. exorcisme.

EXORCISM s. n. Practică magică (rugăciuni, descântece etc.) care are drept scop alungarea duhurilor rele, a diavolilor etc. – Din fr. exorcisme.

*EXORCISM (pl. -me) sn. 1 Molitvă pentru gonirea dracilor și a duhurilor rele ¶ 2 Vrajă, formulă de vrăjit [fr.].

exorcism n. rugăciuni și ceremonii pentru gonirea dracilor.

EXORCÍSM (< fr., lat.) s. n. Ceremonie rituală însoțită de rugăciuni pentru alungarea demonilor din trupul unui posedat, dintr-o casă etc.; se practică însă și ocazional pentru eliberarea oamenilor din posesia diavolului, utilizându-se în acest scop îndeosebi tămâia.

EXORCISM s.n. Ritual primitiv practicat de cei mistici, constînd în rostirea de cuvinte magice pentru alungarea diavolului. [Cf. fr. exorcisme, lat. exorcismus, gr. exorkismos].

exorcism s. n.

EXORCISM s. n. ritual primitiv practicat de cei mistici, constând în rostirea de cuvinte magice pentru alungarea diavolului. (< fr. exorcisme, lat. exorcismus)

exorcism, exorcisme s. n. Ceremonie rituală, însoțită de rugăciuni, pentru alungarea demonilor din trupul unui posedat, dintr-o casă, dintr-un animal etc. sau pentru apărare împotriva spiritelor rele. ♦ Practică magică în descântece pentru a scăpa pe cineva de rele. – Din fr. exorcisme.

exorcism s. n.

EXORCIST, -Ă, exorciști, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care practică exorcismul. – Din lat. exorcista, fr. exorciste.

exorcist, ~ă smf, a [At: LM / Pl: ~iști, ~e / E: fr exorciste, lat exorcista] 1-2 (Persoană) care practică exorcismul (1).

EXORCIST, -Ă I. adj., s. m. f. (practicant) al exorcismului. II. s. m. ecleziarh, în evul mediu, care căuta, prin rugăciuni, să-i vindece pe cei „posedați de diavol”. (< lat. exorcista, fr. exorciste)

EXORCIST, -Ă, exorciști, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care săvârșește actul de exorcism. – Din lat. exorcista, fr. exorciste.

exorcist, exorciști s. m. Treaptă a clerului inferior în Bis. creștină veche, care avea grija energumenilor sau a celor bântuiți de duhuri necurate (demoniaci). ♦ Persoană care practică exorcismul. – Din lat. exorcista, fr. exorciste.

EXORCIST, -Ă adj. Referitor la exorcism. // s.m. și f. Practicant al exorcismului. [Cf. lat. exorcista, fr. exorciste].

LUP subst., v. și Partea I-a I. Nume frecvent datorită sensului de exorcism. 1. Lup (Moț); -ăscu, N, (Buc); -escu; -eni, -ești ss. 2. Lupa b. (Moț frecv.; 16 A I 419; Ard; 16 B II 161) etc.; – f. (16 A I 541, III 29; Sd XXI; Vit 28) etc.; Neacșu Lupa (Sd X; P¹⁴). 3. Lupă, D., act.; Lupău pren. (P⁴; Paș); – - Ion, ard. act. 4. Lupáiu (16 A I 358; Ard); Lupăianul 1771 (Acte Sc.). 5. Lupan (Glos); -icea (An Com); -cești s. 6. + -andru: Lupandra (17 B I 310). 7. Lupaș (Moț); -cu (Vr) etc.; Pașco și derivatele, vin de la Pavel și Paște. 8. Lup/e (Dm; Ștef; 16 A II 16); f. (Isp I¹); -easca f.; -escu fam.; -ea (Moț; Ard); -ea, Huru (Sd V 5); Lupia t. (16 B II 35). 9. Lupei (Mar; Hur 123; 16 B YI 142); -u (16 B I 102); Alúpei, T., act. 10. Lupeu (Mar). 11. Lupca ard. 12. Lupéciu, Lupén/ciu, -cea (Paș). 13. Lupeș Pozaru (16 A II 18). 14. Lupila olt. și Lupitu (Cand). 15. Lupița f. (R-Sărat). 16. Lupoi (14 B II 213); -u (Hur; Lupoae (Dm; Lupoaia, Lupoița ss.; Lupoane, olt. (Cand) și s (AO XI 213); Lupone și -asa, soția lui (16 B I 153). 17. Lupșa (Moț; Ard; Ștef); -nu s.; Lupșă (16 B II 79); Lupș/e (Dm; Mar); -ea (Mar); -el (16 B VI 337); -eni s. (C Ștef). 18. Lupșor (Ard II 194; Glos; Paș); -ea (Paș); Lupșoară, G. ard. 19. Lupșoiu, olt. (Cand). 20. Lupu (16 A II 18; Mar frecv.); Lupu/eni, -ești ss. 21. Lupul fam. (Tec I; Sur VII); -escu; -ești s.; -eț (17 B I 161); -ețul (17 B II 289). 22. Lupuca (Mar). 23. Lupușor, munt. (BCI XI 92). 24. Lupuț, -iu, mar., act. II. Lupu este redat și prin ung. Farkas: Fărcaș, b; -a f.; -u b.; Fărcăș/eni, -ești, -anca ss., și prin sl. Bъak vezi Vîlc/.

ODOBĂ < sl. rus. xyдoбa 1° „posesiune” 2° fără valoare < sl. χвдъ. „prost” (Vasmer), nume de exorcism dat spre a îndepărta spiritul rău. 1. – Ioan (C Ștef; Sur IX; 1G A I 430); – 1599 vatag, (C Neamț 14). 2. Odoabă pren. (Cotr 82). 3. Odobul t. 4. Odobean, Giurgea, din Hodobeni (17 B IV; Odobjeni s. (Ac. Bz 7); -escu Al., scriitorul; -asca s.; Odobești, orașul, scris și Hodobești t. (Î Div). 5. Prob. + -ac, Odobac (în literatură). 6. Hodoba t. 7. Forma veche: Udob Jurj (Ștef); -a 1330, fiu de domn (G Dom); -a Banița b. (16 B I 80); -ă Nan, 1388. (13 – 15 B 42, 53) scurtat în Dobă Nan 1392 (Fior 17). 8. Deci, prin afer.: Doba s. (AO XVI), Dobești s. (RI V 228) și prob. Doban (Vra); Dobul fam. sec. XVIII (Gorovei, Folticeni 37); v. și Dobă 1, 2.

PROD cf. sl. продати, gr. προδιδω „a vinde”, termen luat ca prenume de exorcism. 1. Prod b., olt., 1661 (Sur VI); -ulești s. (17 B I 301); -uleasa s. 2. Prode birar (17 B I 170); -a din Ogretin (16 B V 88); -a 1540 (Sd XXI; Giur 281; Cat; AO; XVI 363, XVIII 149). 3. Proda log. (Gorj). 4. Prodan (Dm; Hur 323; 16 B II 15); -i s. < sl.-blg. продан „vîndut”; Prodănțești s.; -escul (Ștef). 5. Prădan (Drăg). 6. Prodana f. (16 B IV 118; 17 B I 342; P⁴). 7. Prodil/ă (16 B IV 65) etc.; -ești s. (16 B I 187); Prodălești s. (Cat).

ULTAT, fiul lui Balea, 1605, megiaș (17 B 1153, II 52), < part. vb. a uita, nume de exorcism.

URÎT adj. luat ca prenume 1. Urîtu, munt. (Viciu 35); (Sd XIX 82); -l, Popa (Ard I 137); Urîtescul 1604 (Glos); Urătu, dobr. (RI XI 211). 2. Din plural: Urîții s. (Glos); Urițescu, ard. (Nif). 3. Prenume feminine: Urîta, munt. (P Bor 97); mold. (P¹⁴; 16 A I 209; Sd XVI, XXI, XXII); – soră cu Romîna (Sd XI 93); – soră cu Antonia (ib. 257); Urita (Glos). 4. Orăta 1600 (C Neamț II 3). 5. Compus: Urîtalisa [veta] (17 A II. Nume de exorcism.

VRĂJITORIE. Subst. Vrăjitorie, vrajă, vrăjire (rar), vrăjitură (pop.), boscoană (reg.), farmazonie (pop.), maleficiu (livr.), farmec, fermecare, fermecătorie (pop.), solomonie (pop.), solomonire (pop.), descîntec, descîntătură, descîntat, obroceală, șișcărie (reg.); magie, exorcism, taumaturgie. Fermecătură. Sortilegiu. Vrăjitor, vraci (pop.), solomonar (pop.), farmazon (pop.), fermecător, descîntător; mag, magician, exorcist, taumaturg. Vrăjitoare, vrăjitoreasă, vrăciță (înv. și arh.), farmazoană (pop.), fermecătoare, descîntătoare, baborniță, meștereasă (rar), meșteriță (pop.), năzdrăvană, șișcă (reg.), vidmă (reg.), zîrnoaică (reg.); magiciană. Adj. Vrăjit, fermecat. Vrăjitor, fermecător (pop.), descîntător. Vrăjitoresc, de vrăjitor; magic, exorcist. Vb. A face vrăji, a vrăji, a lega, a bosconi (reg.), a fermeca, a face farmece, a pune cuiva ulcica, a-i face cuiva cu ulcica, a solomoni (pop.), a descînta, a obroci. V. prezicerea viitorului.