ABȚIGUI, abțiguiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Refl. A se îmbăta. 2. Tranz. A da (cuiva) o bătaie (ușoară). ♦ Fig. A face cuiva un rău. 3. Tranz. A modifica date, un text etc. pentru a corespunde mai bine (scopului urmărit); p. ext. a falsifica. – Et. nec. – abțiguire s. f.; abțiguit, -ă adj.

ABURCA, aburc, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) urca, a (se) sui cățărându-se, a (se) cățăra; a (se) ridica de jos, de la pământ. – Et. nec. Cf. urca.

ACĂTĂRII adj. invar. (Pop. și fam.; de obicei la comparativ) 1. (Despre lucruri) Care posedă calități corespunzătoare scopului sau destinației; bun, frumos, de seamă. 2. (Despre oameni) De treabă, cumsecade, vrednic, cu calități deosebite. [Var.: acătărea adj. invar.] – Et. nec.

ACIRA, acir, vb. I. Intranz. (Reg.) 1. A avea nădejde la..., a aștepta să..., a tinde spre... 2. A fi în așteptare; a pândi. [Var.: acera vb.I] – Et. nec.

ACOLEA adv. (Pop.) Pe aici, prin apropiere, nu departe de aici. [Acc. și acolea] – Et. nec. Cf. acolo.

ADICĂ adv. 1. Și anume, cu alte cuvinte, va să zică; adicălea, adicătelea. 2. La urma urmei, în definitiv; mai bine zis. ◊ Expr. (Substantivat) La (o) adică sau (reg.) la dică = a) la drept vorbind; ca să spun adevărul; b) în momentul hotărâtor, la nevoie. [Acc. și: adică. – Var.: (reg.) adecă, dică adv.] – Et. nec.

ADULMECA, adulmec, vb. I. Tranz. și intranz. (Despre animale) A simți sau a descoperi cu ajutorul mirosului, prezența unui animal, a omului, a hranei etc. ♦ Fig. (Despre oameni) A căuta să afle; a da de urmă, a descoperi. [Var.: (reg.) adurmeca vb. I] – Et. nec.

AFIN¹, afini, s. m. Arbust scund, foarte ramificat, cu frunze oval-alungite, cu flori de culoare roz-deschis și cu fructe comestibile, răspândit în regiunile de munte (Vaccinium myrtillus). – Et. nec.

AGĂNĂU s. n. (Reg.) Un fel de horă jucată de bărbați; melodie după care se execută această horă. – Et. nec.

ALAIT s. n. Mineral rar, de culoare roșie, care se găsește în Asia Centrală. – Et. nec.

ALAMAN, alamane, s. n. Unealtă de pescuit alcătuită dintr-un sac central și mai multe fâșii de plasă cu care se încercuiesc și se adună bancurile de pești marini. – Et. nec.

ALDAN, aldani, s. m. (Reg.) Cânepă de toamnă care produce sămânță (Cannabis sativa). [Var.: hăldan s. m.] – Et. nec.

ALELEI interj. (Pop.) Exclamație (precedând o invocație) care exprimă mânia, amenințarea, părerea de rău sau entuziasmul. [Var.: alei interj.] – Et. nec.

ALIVANCĂ, alivenci, s. f. (Reg.) 1. Turtă făcută din mălai amestecat cu lapte bătut și cu brânză și coaptă în cuptor cu unt sau cu smântână. 2. (La pl.) Numele unei hore; melodia după care se execută. – Et. nec.

AVAT, avați, s. m. Pește răpitor de apă dulce, asemănător cu crapul, și cu spinarea verzuie (Aspius aspius) – Et. nec.

BABAN, -Ă, babani, -e, adj. (Arg. și fam.) Mare, de dimensiuni apreciabile, dolofan. A prins o știucă babană. – Et. nec.

BABAROS, babaroase, s. n. (Arg.) Zar¹. – Et. nec.

BABETE, babeți, s. m. (Iht.) Zglăvoacă (1) (Cottus gobio). – Et. nec.

BACCEA, baccele, s. f. (Depr.) Bătrân ramolit, cu idei învechite. – Et. nec.

BACI, baci, s. m. 1. Cioban care conduce o stână. 2. Cel care câștigă și aruncă primul la jocul de arșice. – Et. nec.

BADE s. m. (Pop.) 1. Termen politicos de adresare către un om matur sau mai vârstnic (de la țară); nene. 2. Termen mângâietor folosit de femeile de la țară pentru bărbatul iubit. [Art.: badea] – Et. nec.

BALĂ, bale, s. f. (Pop.) Monstru, dihanie, fiară groaznică. – Et. nec.

BALCÂZ, -Ă, balcâzi, -e, adj. (Reg.) Urât, hâd, diform, slut, pocit. – Et. nec.

BAN¹, bani, s. m. 1. Unitate monetară și monedă egală cu a suta parte dintr-un leu; p. restr. monedă măruntă, divizionară a leului. ◊ Expr. A nu face (sau a nu plăti) un ban (chior) sau doi bani= a nu valora nimic, a nu avea nici o valoare. 2. Echivalent general al valorii mărfurilor (fiind el însuși o marfă); monedă de metal sau hârtie recunoscută ca mijloc de schimb și de plată; argint (2). ◊ Expr. A trăi (pe lângă cineva) ca banul cel bun = a fi foarte prețuit (de cineva). A lua (ceva) de (sau drept) bani buni = a crede că un lucru este adevărat. ♦ (La pl.) Avere în numerar; parale. ◊ Expr. A fi doldora (sau plin) de bani = a fi foarte bogat. A avea bani (strânși) la ciorap sau a strânge bani la ciorap = a avea sau a face economii, a avea sau a strânge o sumă de bani; a fi zgârcit. Fecior (sau băiat) de bani gata = fiu de oameni avuți care face extravaganțe cu banii primiți sau moșteniți de la părinți. – Et. nec.

BANĂ, bane, s. f. Bucată de lemn, plută etc., folosită de pescari pentru a marca locul unde au pus carmacele. – Et. nec.

BANDULĂ, bandule, s. f. Pară de lemn îngreuiată cu plumb, fixată la capătul unei frânghii subțiri, care se aruncă pe țărm spre a se lega de ea și a se trage parâmele de acostare. – Et. nec.

BANDURĂ¹, bandure, s. f. (Reg.) Cârpă de pânză groasă și aspră. ♦ Epitet pentru o femeie destrăbălată, cu purtări urâte. – Et. nec.

BAR², baruri, s. n. (La unele jocuri de copii) Spațiu, loc de odihnă și de refugiu dinainte stabilit de jucători (la „ulii și porumbeii”, „leapșa” etc.) – et. nec.

BARAGLADINĂ, baragladine, s. f. (Depr.) Țigan. – Et. nec.

BARBUTĂ, barbute, s. f. (Înv.) Monedă de la începutul secolului trecut, cu valoare de 2 lei (vechi) și 10 parale. – Et. nec.

BARTIȚĂ, bartițe, s. f. (Reg.) Pojghiță de mucegai care se formează pe borș sau pe zeama de varză acră. – Et. nec.

BAȘOALDĂ, bașoalde, s. f. (Arg.) Femeie neglijentă, greoaie, grasă; femeie destrăbălată, ușuratică. – Et. nec.

BATAL², batale, s. n. Groapă de depozitare a țițeiului, a noroiului rezultat prin săpare sau a diverselor reziduuri de fabricație din industria petrolului. – Et. nec.

BATCĂ¹, batce, s. f. (Reg.) Nicovală mică pe care cosașul își ascute coasa, bătând-o cu ciocanul. – Et. nec.

BATCĂ², batce, s. f. (Reg.) Un fel de capcană folosită la prinderea rozătoarelor mici. – Et. nec.

BATIR, batire, s. n. Fir de bumbac răsucit ușor, puțin mai gros decât ața de cusut, întrebuințat la însăilat. – Et. nec.

BAZON, bazoane, s. n. Bucată de stofă, de piele sau de pânză, aplicată pe turul² pantalonilor, al izmenelor sau al chiloților, pentru a-i cârpi sau pentru a-i întări. – Et. nec.

BĂ interj. (Arg.) Măi. – Et. nec.

BĂCUIAȚĂ, băcuiețe, s. f. (Reg.) Față de pernă folosită ca desagă. [Pr.: -cu-ia-] – Et. nec.

BĂGA, bag, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să intre sau a intra undeva; a (se) introduce, a (se) vârî, a intra². ◊ Expr. (Tranz.) A băga ceva în gură = a mânca. A băga (pe cineva) sub masă = a) a face (pe cineva) să cadă sub masă din cauză că i s-a dat prea mult de băut; b) a învinge (pe cineva) într-o încercare, într-o discuție; a înfunda. A(-și) băga nasul (în ceva sau undeva, în toate, unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca în treburi care nu-l privesc, a interveni inoportun într-o discuție. A băga (ceva) în (sau la) cap = a ține minte un lucru. A băga (cuiva ceva) în (sau la) cap = a) a face (pe cineva) să înțeleagă o problemă, o teorie etc.; b) a face (pe cineva) să creadă un lucru (curios), să fie obsedat de ceva. A(-și) băga mințile în cap = a se cuminți, a reveni la o comportare conformă cu interesele sale. A băga (cuiva) frica în oase sau a băga pe cineva în sperieți (sau în răcori) = a speria rău (pe cineva). A băga (pe cineva) în boală (sau în boale) = a înspăimânta (pe cineva). A băga (pe cineva) în draci = a necăji, a întărâta (pe cineva). (Fam.) A băga pe cineva în viteză = a face (pe cineva) să lucreze repede, fără răgaz. (Refl.) A se băga în sufletul (sau în ochii, sub pielea) cuiva = a se face cu insistență observat de cineva spre a-i câștiga încrederea, a nu slăbi pe cineva cu dovezile de simpatie, de dragoste (interesată) etc. (Tranz.) A băga de viu în mormânt = a pricinui moartea din cauza unor mari supărări. A o băga pe mânecă = a fi prins cu minciuna, a nu mai ști cum să îndrepte o greșeală, a o sfecli. A băga zâzanie (sau vrajbă, intrigă) (între oameni) = a învrăjbi, a produce discordie. (Arg.) A băga un fitil (sau fitile împotriva cuiva) = a calomnia (pe cineva). 2. Tranz. și refl. A (se) plasa în ceva sau undeva; a (se) angaja. Își bagă toți banii în cărți de specialitate. S-a băgat slujbaș la primărie. S-a băgat slugă. ◊ Expr. (Tranz.) A băga (pe cineva) în pâine = a da (cuiva) o slujbă. (Arg.) A băga (pe cineva) în fabrica de pumni = a lua la bătaie (pe cineva). (Fam.) A băga actele (de căsătorie) = a depune actele cerute pentru căsătorie. 3. (În expr.) (Tranz.) A băga seama (la ceva) = a fi atent, a observa. A băga în seamă (ceva sau pe cineva) = a da atenție (la ceva sau cuiva), a fi curtenitor (cu cineva). A băga de seamă = a avea grijă (de ceva), a fi atent (la ceva). (Refl.) A se băga de seamă = a se observa, a se remarca (ceva). – Et. nec.

BĂIAT, băieți, s. m. 1. Copil de sex bărbătesc. ◊ (Reg.; la pl.) Copii (indiferent de sex). 2. Persoană de sex bărbătesc ieșită nu de mult din vârsta copilăriei; p. ext. adolescent, flăcău. ◊ (Cu nuanță afectivă, despre bărbați mai în vârstă) Bun băiat! 3. Fiu, fecior (al cuiva). 4. (Rar) Servitor, slugă. Băiat la vite. ◊ Băiat de prăvălie = adolescent care învăța negoțul, lucrând într-un magazin; p. ext. vânzător comercial. [Var.: (reg.) băi'et s. m.] – Et. nec.

BĂLĂBĂNI, bălăbănesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) deplasa într-o parte și într-alta, adesea cu mișcări legănate, șovăitoare; a (se) bălăngăni, a (se) bălăngăi, a bălălăi, a se bănănăi. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se trudi, a se lupta cu cineva sau cu ceva; a se certa, a se ciorovăi. – Et. nec. sau formație onomatopeică.

BĂLĂRIE, bălării, s. f. 1. Buruiană care crește pe locuri necultivate. 2. Loc năpădit de buruieni. – Et. nec.

BĂLĂȘTIOAGĂ, bălăștioage, s. f. (Reg.) Băltoagă. – Et. nec.

BĂLBISĂ, bălbise, s. f. Plantă erbacee cu tulpina acoperită de peri aspri, cu flori roșii sau (rar) albe (Stachys silvatica). – Et. nec.

BĂNICĂ, bănici, s. f. Plantă erbacee cu flori albastre, rar albe, dispuse în capitule globuloase, care crește în regiunea alpină și subalpină (Phyteuma orbiculare). – Et. nec.

BĂRĂGAN, bărăganuri, s. n. Șes întins, prezentând caractere de stepă. – Et. nec.

BĂRĂNI, bărănesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A stărui, a insista. – Et. nec.

BĂȘCĂLIE s. f. (Arg. și fam.; în expr.) A lua (pe cineva) în bășcălie sau a face bășcălie (de cineva) = a-și bate joc (de cineva), a face de râs pe cineva. – Et. nec.

BĂȚ, bețe, s. n. 1. Bucată de lemn lungă și subțire. ◊ Expr. A pune (cuiva) bețe în roate = a face (cuiva) dificultăți pentru a zădărnici o acțiune, un plan. (Reg.) A da (ca câinele) prin băț = a fi extrem de insistent, de obraznic. A rămâne cu traista-n băț = a sărăci. A-și lua traista-n băț = a porni la drum, a pleca. ♦ (Adverbial) Drept țeapăn, rigid. Stă băț. 2. Fig. Lovitură cu bățul (1). 3. Piesă în formă de vergea, care intră în alcătuirea diferitelor unelte, mașini etc. Bățul ițelor. – Et. nec.

BÂRCOACE, bârcoci, s. f. Arbust cu flori și cu fructe roșii, care crește pe stânci, în pădurile de munte (Cotoneaster integerrima). – Et. nec.

BÂRDAN, bârdane, s. n. (Reg.) Burduhan. – Et. nec.

BÂRFI, bârfesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. recipr. A (se) vorbi de rău, a (se) ponegri, a (se) defăima, a calomnia, a cleveti. ♦ Tranz. A flecări, a îndruga verzi și uscate. – Et. nec.

BÂRLIGA, pers. 3 bârligă, vb. I. Tranz. (Despre vite) A(-și) ridica coada (încârligată) cu vârful în sus; a îmbârliga. – Et. nec.

BÂRZOI adv. (Reg., în expr.) Cu coada bârzoi = cu coada ridicată în sus. – Et. nec.

BÂTĂ, bâte, s. f. Băț lung și gros (cu măciulie la un capăt); ciomag, botă², ceatlău. – Et. nec.

BÂZDÂC s. n. (Fam.) Toană¹, capriciu, hachițe. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) bâzdâcul = a se supăra. – Et. nec.

BECHIU subst. (Reg., în expr.) A nu ști (sau a nu zice, a nu pomeni, a nu pricepe nici) bechiu = a nu ști (sau a nu zice, a nu pomeni, a nu pricepe) nimic, nici un cuvânt, nici o boabă. – Et. nec.

BECI, beciuri, s. n. 1. Pivniță. 2. Închisoare (în subsolul unei clădiri). – Et. nec.

BEDREAG, bedreaguri, s. n. (Reg.) Butuc, scaun sau banc de lucru pentru lemnar, rotar, cizmar. – Et. nec.

BELDIE, beldii, s. f. (Reg.) 1. Prăjină lungă și subțire; par lung. 2. Cotor, tulpină la unele plante erbacee. – Et. nec.

BELDIȚĂ, beldițe, s. f. Pește mic, asemănător cu oblețul, cu spinarea albastră-verzuie, având pe părțile laterale câte două linii paralele întrerupte (Alburnoides bipunctatus) – Et. nec.

BELȘIȚĂ, belșițe, s. f. Plantă erbacee ornamentală cu frunze mari, verzui sau purpurii, și cu flori mari roșii, galbene sau pestrițe (Canna indica). – Et. nec.

BERC², BEARCĂ, berci, -ce, adj. 1. (Despre animale) Cu coada scurtă sau scurtată; fără coadă. 2. (Despre căciuli; la f.) Fără vârf, fără țugui, teșit. – Et. nec.

BEȘTELI, beștelesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A face pe cineva de ocară, a mustra pe cineva cu ocări, cu insulte. – Et. nec.

BICHIRI, bichiresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A face, a drege un lucru pe îndelete, migălind. – Et. nec.

BIFORĂ, bifore, adj. (În stilul gotic; despre o fereastră, o ușă etc.) Împărțită în două printr-o colonetă, fiecare despărțitură fiind terminată cu un arc. – Et. nec.

BISTRIȚ, -Ă, bistriți, -e, adj. (Reg., în sintagmele) Prune bistrițe = prune brumării. Prun bistriț = prun care rodește prune brumării. – Et. nec.

BLACHEU, blacheuri, s. n. Bucată (semiovală) de tablă care se aplică pe vârful și pe tocul încălțămintei pentru a le proteja. [Var.: placheu s. n.] – Et. nec.

BLAT² s. n. (Arg.; în expr.) A călători (sau a merge) pe blat sau a face blatul, se spune despre cineva care călătorește fără bilet sau abonament într-un mijloc de transport. – Et. nec.

BLEANDĂ¹, blende, s. f. (Pop.) Sperietoare de păsări. ♦ Epitet pentru o persoană fără energie, molâie, bleagă. – Et. nec.

BLEANDĂ², blende, s. f. (Reg.) Lovitură, îmbrânceală, brânci. ♦ Tiflă. – Et. nec.

BLEAU¹ subst. (Reg.; în expr.) A nu zice nici bleau = a tăcea din gură, a nu (mai) scoate o vorbă. – Et. nec.

BLEOJDI¹, bleojdesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg. și fam.) A(-și) holba (ochii), a (se) zgâi. – Et. nec.

BLEOJDI², bleojdesc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A lăsa să atârne în jos; a pleoști. 2. Refl. A se blegi (2). – Et. nec.

BLEOTOCĂRI, bleotocăresc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A se bălăci. 2. A flecări. – Et. nec.

BOACĂ s. f. (În expr.) A nu ști (sau a nu pricepe) (nici o) boacă = a nu ști (sau a nu pricepe) nimic. – Et. nec.

BOACĂN, -Ă, boacăni, -e, adj. (Fam.; despre acte și acțiuni ale omului) Care are caracter de mare gafă, de mare nerozie, care este din cale-afară de prostesc. ◊ Expr. A făcut una boacănă sau a făcut-o boacănă = a făcut ceva din cale-afară de nepotrivit, de prostesc. – Et. nec.

BOAMBĂ, boambe, s. f. 1. (Reg.) Bob¹ (1), boabă (2). 2. Obiect de formă sferică. – Et. nec.

BOARFĂ, boarfe, s. f. (Fam.) Îmbrăcăminte veche, uzată, zdrențuită. ♦ P. ext. (Mai ales la pl.) Obiecte de uz personal, cu deosebire lenjeria, îmbrăcămintea și încălțămintea. ♦ Epitet dat unei femei ușoare. – Et. nec.

BOARȚĂ, boarțe, s. f. Pește de apă dulce, lung de câțiva centimetri, care își depune icrele între valvele unor moluște (Rhodeus sericeus). – Et. nec.

BOB³, boburi, s. n. Instalație pentru ridicarea materialelor de construcție. – Et. nec.

BOBÂRNAC, bobârnace, s. n. Lovitură dată peste nas, peste ureche etc. prin destinderea degetului arătător sau mijlociu după ce a fost încordat pe degetul mare. ♦ Fig. Aluzie răutăcioasă, înțepătură la adresa cuiva. – Et. nec.

BOBORNIC, bobornici, s. m. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, groasă, cu frunze cărnoase și cu flori albastre (Veronica beccabunga). – Et. nec.

BOCNĂ s. f. (Pop. și fam.; în expr.) A fi (sau a se face, a îngheța) bocnă = a îngheța tare. – Et. nec.

BODÂRLĂU, bodârlăi, s. m. (Ornit.) Cufundar. ◊ Compus: bodârlău-cu-ferăstrău = pasăre de baltă înrudită cu rața, având zimții laterali ai ciocului asemănători cu dinții de ferăstrău (Mergus merganser). – Et. nec.

BODOGĂNI, bodogănesc, vb. IV. Tranz. A bombăni supărat, spunând ceva nedeslușit. ♦ Intranz. A bombăni (de ciudă sau de supărare). – Et. nec.

BOGH'ET, -Ă, bogheți, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre găini) Cu un smoc de pene pe cap; moțat. 2. Fig. Frumos și mare. Ochi bogheți. – Et. nec.

BOJOC, bojoci, s. m. (Pop.) Plămân (mai ales de animale). ◊ Expr. (Fam.) E numai bojoci = e foarte slab, dar foarte activ și plin de pasiune și entuziasm. [Var.: (reg.) bojog s. m.] – Et. nec.

BOLBOȘA, bolboșez, vb. I. Tranz. (Pop.) A-și holba ochii. – Et. nec.

BONCĂLUI, pers. 3 boncăluiește, vb. IV. Refl. și intranz. (Despre cerbi și alte erbivore mari) A scoate strigăte specifice rasei în perioada de rut; a boncăi. – Et. nec.

BONGOASE s. f. pl. (Reg.) Istorioare, povești hazlii. – Et. nec.

BONT, BOANTĂ, bonți, boante, adj. Fără vârf, cu vârful retezat, tocit, rupt. ♦ (Despre degete, mâini, picioare etc.) Scurt și gros. – Et. nec.

BORDEI, bordeie, s. n. 1. Încăpere săpată (pe jumătate) în pământ și acoperită cu pământ, paie sau stuf. 2. P. ext. Locuință mică, rudimentară, sărăcăcioasă. – Et. nec.

BORHOT, borhoturi, s. n. Ceea ce rămâne din amestecul fermentat de fructe sau de cereale, după ce a fost folosit la fabricarea țuicii, a berii etc. ♦ (Rar; la pl.) Mațe, măruntaie de porc, de miel etc. necurățate. – Et. nec.

BORÎ, borăsc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A vomita. – Et. nec.

BOROBOAȚĂ, boroboațe, s. f. (Fam.) Poznă, neghiobie, faptă necugetată. – Et. nec.

BORȚ, borțuri, s. n. (Reg.) Pântecele femeii gravide. – Et. nec.

BOSUMFLA, bosumflu, vb. I. Refl. (Fam.) A-și manifesta supărarea încruntându-se și strângând buzele; a se îmbufna. – Et. nec.

BOȘAR, boșari, s. m. Pepene cu coaja verde și miezul galben. – Et. nec.

BOT, boturi, s. n. 1. Partea anterioară a capului unor mamifere, cuprinzând gura (și nasul). ◊ Expr. A bea la botul calului = a bea încă un pahar, în picioare, la plecare; a bea ceva la repezeală. A fi (sau a pune pe cineva) cu botul pe labe = a fi redus (sau a reduce pe cineva) la tăcere, a fi pus (sau a pune) la punct. A se șterge (sau a se linge) pe bot (de sau, reg., despre ceva) = a fi nevoit să renunțe (la ceva). A se întâlni (cu cineva) bot în bot = a se întâlni (cu cineva) pe neașteptate, față în față. (Fam.) A-și băga botul (peste tot sau unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca în toate, și unde trebuie, și unde nu trebuie. (Fam.) A se pupa bot în bot cu cineva = a trăi în mare prietenie cu cineva. A da (cuiva) peste bot = a dojeni pe cineva, a-l pune la respect. A face bot = a se supăra, a se bosumfla. 2. Fig. Partea ascuțită sau lunguiață a unui obiect; vârf; partea din față a unui vehicul cu tracțiune mecanică. Botul cizmei. Botul automobilului. Botul locomotivei. – Et. nec.

BOTĂ¹, bote, s. f. 1. Vas din doage de lemn înalt ca o cofă și înfundat la amândouă capetele, cu o mică deschidere pe capacul de deasupra, care servește pentru transportarea apei sau pentru păstrarea băuturilor alcoolice. 2. (Reg.) Doniță. – Et. nec.

BOTCĂ, botce, s. f. (Reg.) Celulă specială de fagure în care se dezvoltă matca. – Et. nec.

BOTEI, boteie, s. n. (Reg.) Cârd, ciopor (de oi, de cerbi etc.). – Et. nec.

BOȚ¹, boțuri, s. n. Cocoloș. – Et. nec.

BRAGHINĂ s. f. Soi autohton de viță de vie, cu boabe rare, roșii, care se coc devreme. – Et. nec.

BRAMBURA adv. (Fam.) Fără rost, fără căpătâi; de-a valma, în dezordine. – Et. nec.

BRANCIOG, brancioguri, s. n. (Reg.) Pământ calcaros, pietros, cu fertilitate slabă sau mijlocie. – Et. nec.

BRĂBIN, brăbini, s. m. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori galbene (Bunias orientalis). – Et. nec.

BRĂNUI, brănuiesc, vb. IV. Tranz. A impregna cu grăsimi topite pieile tăbăcite, pentru a le face mai elastice, mai suple, mai rezistente și impermeabile în vederea utilizării lor în scopuri tehnice. – Et. nec.

BRÂGLĂ, brâgle, s. f. Parte mobilă la războiul de țesut, care susține spata. – Et. nec.

BRÂNCĂ¹ s. f. 1. Boală contagioasă, specifică porcilor, caracterizată prin lipsa poftei de mâncare și apariția unor pete violacee. 2. (Pop.) Erizipel. 3. Plantă erbacee fără frunze, cu flori verzui sau alburii grupate în formă de spic, folosită în medicina veterinară (Salicornia herbacea) ◊ Compuse: brânca-porcului = a) plantă erbacee cu tulpina și frunzele acoperite cu peri moi (Scrophularia scopolii); b) cinsteț; brânca-ursului = a) crucea-pământului; b) brădișor (2). 4. Ciupercă cu pălăria întinsă și răsfrântă, prevăzută cu peri aspri (Stereum hirsutum). – Et. nec.

BRÂNZĂ, (2) brânzeturi, s. f. 1. Produs alimentar obținut prin coagularea și prelucrarea laptelui. ◊ Expr. (Fam.) A nu fi nici o brânză (de cineva) = a nu fi bun de nimic. (Fam.) A nu face nici o brânză = a nu realiza nimic; a nu fi bun de nimic. (Pop.) (Ducă-se sau du-te etc.) opt cu-a brânzei sau opt (și) cu-a brânzei nouă, se zice când scapi (sau dorești să scapi) de o persoană supărătoare. 2. (La pl.) Diferite sortimente de brânză (1), de cașcaval etc. – Et. nec.

BREABĂN, brebeni, s. m. (Bot.; reg.) 1. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori roșii reunite în raceme și cu rizom acoperit cu solzi (Dentaria glandulosa). 2. Brebenel. 3. Nume dat mai multor specii de anemone. – Et. nec.

BREZAIE, brezăi, s. f. 1. Joc cu caracter de pantomimă, asemănător cu capra sau cu turca, aparținând teatrului folcloric, întâlnit mai ales în Muntenia. 2. Personaj mascat, cu cap de animal sau de pasăre, îmbrăcat cu zeghe, împodobit cu panglici și petice colorate. – Et. nec.

BRIBOI, briboi, s. m. (Reg.) Plantă erbacee cu tulpina păroasă și cu flori purpurii (Geranium silvaticum). – Et. nec.

BRIE, brii, s. f. Plantă erbacee aromatică cu frunze ascuțite, cu flori albe și cu fructe aproape cilindrice (Meum athamanticum). – Et. nec.

BRIOALĂ, brioale, s. f. Plantă erbacee aromatică din familia umbeliferelor, cu flori roșietice, răspândită în regiunea alpină (Ligusticum mutellina). [Pr.: bri-oa-] – Et. nec.

BRUDIU, -IE, brudii, adj. (Reg.) Tânăr, nevârstnic; p. ext. fără judecată; brudnic. – Et. nec.

BRUFT, brufturi, s. n. (Reg.) Tencuială aruncată pe perete cu mistria (și neîntinsă). – Et. nec.

BRUSTURE, brusturi, s. m. Numele mai multor plante erbacee cu frunze foarte mari și late, cu flori purpurii sau violete, dispuse în inflorescențe sferice și țepoase, folosite pentru proprietățile lor medicinale; lipan² (Lappa). [Var.: brustur s. m.] – Et. nec.

BUBURUZĂ, buburuze, s. f. Gândăcel de formă semisferică, cu elitrele roșii pătate cu șapte puncte negre; mămăruță, măriuță (1), boul-lui-Dumnezeu, boul-Domnului, boul-popii; paparugă (Coccinella septempunctata). – Et. nec.

BUC¹ subst. (Reg., în loc. adv.) Într-un buc = imediat, într-o clipă, foarte repede. – Et. nec.

BUCIUM², buciume, s. n. (Pop.) 1. Trunchi sau buștean (de arbore); spec. butuc de viță de vie. 2. Butuc (al roții carului). – Et. nec.

BUCȘI, bucșesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A îndesa, a umple până la refuz. 2. A-l podidi (sângele). – Et. nec.

BUDIHACE, budihace, s. f. (Reg.) Monstru, pocitanie. – Et. nec.

BUF² s. n. Numele unei figuri la jocul de arșice. – Et. nec.

BUFLEI, buflei, s. m. (Fam. și glumeț) Copil sau pui de animal gras, dolofan. – Et. nec.

BUFT, bufturi, s. n. (Reg.) Pântece, burtă (de animal sau de om). – Et. nec.

BUH s. n. (Pop. și fam.; în expr.) A-i merge (sau a i se duce cuiva) buhul = a ajunge să fie foarte cunoscut (pentru faptele sale, de obicei reprobabile); a se spune despre cineva că... – Et. nec.

BUIANDRUG, buiandrugi, s. m. Element de construcție alcătuit dintr-o grindă de beton armat, de zidărie, de metal sau de lemn, așezată deasupra unei porți, a unei uși, a unei ferestre etc. pentru a susține porțiunea de zidărie de deasupra acestora. – Et. nec.

BUIESTRU, -IASTRĂ, buieștri, -iestre, s. m., s. n., adj. 1. S. n. Mers al calului sau al altor animale în timpul căruia pașii se fac cu picioarele din aceeași parte. 2. Adj., s. m. Buiestraș. 3. Adj. Nărăvaș; neastâmpărat, zburdalnic. – Et. nec.

BUIMAC, -Ă, buimaci, -ce, adj. Amețit (de somn, de beție, de frică etc.); zăpăcit, năuc; buimăcit, buimatic. – Et. nec.

BUJDĂ, bujde, s. f. (Reg.) Cocioabă. – Et. nec.

BULEANDRĂ, bulendre, s. f. (Pop. și fam.) Haină veche, ruptă, ponosită; fleandură. ♦ (La pl.) Lucruri vechi și fără valoare. ♦ Fig. Termen injurios pentru o femeie imorală. – Et. nec.

BULGĂRE, bulgări, s. m. Bucată compactă dintr-o materie solidă oarecare, mai ales de pământ; grunz. [Var.: bulgăr s. m.] – Et. nec.

BULHAC, bulhace, s. n. (Reg.) Băltoacă. – Et. nec.

BULUGHINĂ, bulughine, s. f. (Reg.) Cartof. – Et. nec.

BULUMAC, bulumaci, s. m. Stâlp de susținere sau grindă de lemn care se întrebuințează la case, la porți, la spaliere de vii etc. – Et. nec.

BULVAN, bulvani, s. m. Buștean din care se taie scânduri la joagăr. – Et. nec.

BUMBEN adv. (Reg.; în expr.) A dormi bumben = a dormi adânc. A rămâne bumben = a rămâne nemișcat, țeapăn. – Et. nec.

BUNGHINI, bunghinesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A migăli. – Et. nec.

BURCĂ², burci, s. f. (Reg.) Turtă din mălai care se coace pe vatră, în spuză. – Et. nec.

BURDAC, burdace, s. n. (Reg.) Urcior cu gura strâmtă și cu dop. – Et. nec. Cf. bărdac.

BURDUF, burdufuri, s. n. 1. Sac făcut din piele netăbăcită, uneori din stomacul unui animal (capră, oaie, bivol), în care se păstrează sau se transportă brânză, făină, apă etc. ◊ Expr. Burduf de carte = foarte învățat; tobă de carte. A lega (pe cineva) burduf = a lega (pe cineva) foarte strâns, încât să nu se poată mișca; a lega fedeleș, a lega cobză. (Reg.) A da pe cineva în burduful dracului = a nu se mai interesa de cineva. A se face burduf (de mâncare) = a mânca foarte mult, a se ghiftui. 2. Sac făcut din stomacul vitelor sau din piele de miel ori de ied, în care se înmagazinează aerul la cimpoi, la armonică etc. 3. Învelitoare de piele pentru picioare la trăsurile, descoperite. ◊ Bocanci cu burduf = bocanci cu limba netăiată, prinși de restul încălțămintei; bocanci făcuți dintr-o singură bucată. 4. Învelitoare elastică de piele, pânză etc. a spațiului de comunicație dintre două vagoane de călători. ♦ Garnitură de piele sau de cauciuc prin care se leagă două conducte dintr-un motor. 5. Bășică (1) uscată, care, pe vremuri, se întrebuința în loc de geam. 6. (Reg.) Burduhan. 7. (Reg.) Copcă în gheață. [Var.: burduv, burduh, burduș s. n.] – Et. nec.

BURLĂU, burlăi, s. m. (Rar) Muscă artificială întrebuințată ca nadă de către pescari. – Et. nec.

BURTĂ, burți, s. f. 1. (Pop.) Abdomen, pântece. ◊ Ciorbă de burtă = ciorbă făcută din stomac de vacă. ◊ Expr. (Fam.) A sta cu burta la soare = a sta degeaba. Burtă de popă, se spune despre cineva care mănâncă și bea mult. 2. Fig. Partea bombată, mai ridicată sau mai ieșită în afară, a unor obiecte. – Et. nec.

BUSNAT, -Ă, busnați, -te, adj. (Reg.) Bucălat. – Et. nec.

BUȘTEAN, bușteni, s. m. Trunchi de copac tăiat și curățat de crengi; partea trunchiului unui copac rămasă în pământ după tăiere; buștihan. ◊ Expr. (Adverbial) A dormi buștean = a dormi adânc. A (se) lămuri buștean = a lăsa (sau a rămâne) nedumerit în urma unei explicații neclare. – Et. nec.

BUȘTIHAN, buștihani, s. m. (Reg.) Buștean. – Et. nec.

BUȘUMA, bușumez, vb. I. Tranz. A freca un cal cu un șomoiog de paie. – Et. nec.

BUT¹ s. n. (Reg.; în loc. prep.) În butul (cuiva) = în ciuda, în pofida (cuiva). – Et. nec.

BUTALCĂ, butălci, s. f. Unealtă de lemn constituită dintr-o bară cilindrică subțire cu două plăci fixate în cruce la unul dintre capete, folosită la fărâmițarea cheagului de lapte în vederea formării cașului și a eliminării zerului. – Et. nec.

BUTOARCĂ, butorci, s. f. (Reg.) Butură (3). – Et. nec.

BUTUC, butuci, s. m. 1. Bucată dintr-un trunchi de copac tăiat și curățat de crengi; butură. ♦ Bucată groasă de lemn de foc; buștean, buturugă. ◊ Expr. (Adverbial) A lega (pe cineva) butuc = a lega (pe cineva) astfel încât să nu mai poată mișca; a lega cobză, a lega fedeleș. A dormi butuc = a dormi adânc. ♦ Bucată groasă de lemn pe care se taie lemnele de foc; trunchi de lemn pe care se taie carnea la măcelărie; trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților. 2. Fig. Om prost și necioplit. 3. Partea de jos, mai groasă, a tulpinii viței de vie (de la pământ până la punctul de ramificație). 4. Partea centrală a unui corp rotativ, care se montează pe un arbore și în care sunt înfipte spițe (la roți), pale (la elice) etc. Butucul roții. 5. Bucată groasă de lemn prevăzută cu găuri, în care se prindeau în vechime picioarele, mâinile sau gâtul arestaților și prizonierilor. 6. Partea superioară a jugului. 7. Talpa sau scaunul războiului de țesut. – Et. nec.

BUZAINĂ, buzaine, s. f. (Reg.) Magazie sau șopron într-o curte țărănească, în care se păstrează butoaie, cazane și alte vase de gospodărie. – Et. nec.

CACADÂR, cacadâri, s. m. (Bot.; reg.) Măceș. – Et. nec.

CACIUR, -Ă, caciuri, -e, s. m., adj. (Miel) cu blăniță de culoare neagră pe trunchi și brumărie pe bot, urechi, labe și coadă. – Et. nec.

CAIMAN², caimani, s. m. (Reg.) Persoană care însoțește în pădure pe muncitorii lemnari sau pe plutași, pentru a le pregăti mâncarea, pentru a le păzi și curăța coliba etc. – Et. nec.

CALAMANDROS s. n. (reg.) Neregulă, neorânduială, harababură. – Et. nec.

CALCAVURĂ, calcavuri, s. f. (Glumeț) Bătaie; palmă; p. ext. dojană. – Et. nec.

CALINDROI, calindroi, s. m. (Reg.) Ștrengar. [Var.: calendroi s. m.] – Et. nec.

CALONEȚ, caloneți, s. m. Unealtă manuală în formă de scândurică netedă și subțire, folosită la împletitul plaselor pescărești. – Et. nec.

CALTABOȘ, caltaboși, s. m. Un fel de cârnat făcut din măruntaie de porc amestecate cu orez și cu mirodenii. [Var.: cartaboș s. m.] – Et. nec.

CAMPADURĂ, campaduri, s. f. Deschizătură în acoperișul unei case țărănești, pentru a lăsa să iasă fumul. – Et. nec.

CANALE s. f. pl. Plantă erbacee anuală, ornamentală, originară din India, cu frunze lanceolate, dințate și cu flori albe, roșii sau pestrițe (Impatiens balsamina) – Et. nec.

CANARISI, canarisesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre nave) A se înclina transversal din cauza unei spărturi sau a repartiției neuniforme a încărcăturii. 2. Tranz. A înclina transversal o navă mică pentru a descoperi o parte a carenei în vederea curățării sau a reparației acesteia. – Et. nec.

CAPROTINĂ s. f. Gen fosil de lamelibranhiate cretacice, cu cochilia groasă și cu valve inegal dezvoltate. – Et. nec.

CARABĂȚ, carabeți, s. m. (Reg.) Larvă acvatică a unor insecte. [Var.: carabete s. m.] – Et. nec.

CARACAȘICURI s. n. pl. (Reg.) Obiecte mărunte, fără valoare. – Et. nec.

CARAVĂ, carave, s. f. Unealtă de pescuit de forma unei capcane deschise, care se instalează în lacurile litorale și în bălți pentru prinderea plăticii și a șalăului. – Et. nec.

CARCALETE s. n. Băutură preparată din vin, sirop și sifon. – Et. nec.

CARGAN, cargane, s. n. Fibră proteică, obținută din cazeină. – Et. nec.

CATARAMĂ, catarame, s. f. Piesă din metal, os, material plastic etc., cu care se încheie o cingătoare, o curea etc. sau care este folosită ca obiect decorativ la confecții. ◊ Loc. adj. și adv. (Fam.) La cataramă = zdravăn, strașnic. ◊ Expr. Prieteni la cataramă = prieteni foarte buni. – Et. nec.

CATRAFUSE s. f. pl. (Fam.) Obiecte casnice mărunte (și în dezordine); calabalâc, boarfe. ◊ Expr. A-și lua (sau a-și strânge) catrafusele = a-și strânge lucrurile pregătindu-se de plecare; a pleca repede (și pe furiș) dintr-un loc; p. ext. a o șterge, a-și lua tălpășița. – Et. nec.

CAVAL², cavaluri, s. n. Șănțuleț prin care trece apa între straturile de legume. – Et. nec.

CAZIC, cazici, s. m. Țăruș de lemn (având la capăt un inel de oțel), care se introduce în pământ, pe malul unei ape, pentru legarea ambarcațiilor. – Et. nec.

CAZULCĂ, cazulci, s. f. Unealtă pentru pescuitul peștilor răpitori în timpul iernii sub gheață. – Et. nec.

CĂLÂU, -IE, călâi, adj. (Reg.) 1. (Despre lemne) Verde, neuscat. ♦ (Despre fructe) Necopt. 2. Călduț. – Et. nec.

CĂPUȘ s. n. (Înv.) Cobuz. – Et. nec.

CĂPUTĂ, căpute, s. f. 1. Parte a încălțămintei care acoperă partea superioară a labei piciorului; căputătură. 2. Partea de deasupra a labei piciorului, opusă tălpii. – Et. nec.

CĂRPĂNOS, -OASĂ, cărpănoși, -oase, adj., s. m. și f. (Depr.) Zgârcit, avar. – Et. nec.

CĂTUR, cături, s. m. (Reg.) Arbore tânăr. – Et. nec.

CĂULĂ, căule, s. f. (Reg.) Plută mică, întrebuințată ca pod umblător. – Et. nec.

CÂRÂIE, cârâie, s. f. (Rar) Dâră, dungă (de sudoare). – Et. nec.

CÂRCEIE, cârceie, s. f. Piesă de lemn sau de fier de la car, cu care se leagă tânjala de proțap (când se înjugă patru boi). – Et. nec.

CÂRJANCĂ, cârjance, s. f. (Pop.) Plătică (mică). – Et. nec.

CÂRLAN, cârlani, s. m. 1. Miel sau ied care a încetat să mai sugă, care a fost înțărcat; miel sau ied până la vârsta de circa un an. 2. Mânz sau cal tânăr, până la vârsta de circa trei ani. – Et. nec.

CÂRLIONȚ, cârlionți, s. m. Șuviță de păr răsucită în spirală; buclă, zuluf. [Pr.: -li-onț] – Et. nec.

CÂRNOSI¹, cârnosesc, vb. IV. Tranz. A sfâșia pe cineva sau o bucată de carne. – Et. nec. Cf. cărnos.

CÂRTI, cârtesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A-și exprima (mereu) nemulțumirea prin murmure sau critici (făcute de obicei în absența celui în cauză); a se plânge, a protesta (mereu). – Et. nec.

CÂȘIȚĂ, câșițe, s. f. Insectă dipteră ale cărei larve se dezvoltă în brânză alterată (Piophila casei); larva acestei insecte. – Et. nec.

CEAC s. n. Prăjină lungă, prevăzută la un capăt cu cârlig, folosită pentru prinderea și manevrarea butucilor pe apă. – Et. nec.

CEATAL s. n. Porțiune de uscat, în formă de triunghi, care provoacă difluența fluvială. – Et. nec.

CELOSTAT, celostate, s. n. Mecanism care urmărește mișcarea diurnă a unui astru, transmițându-i imaginea cu ajutorul unei oglinzi, tot timpul în aceeași direcție. – Et. nec.

CELTA s. f. Fibră scurtă celulozică de tip viscoză, în care este înglobată o mare cantitate de aer și din care se fabrică țesături pentru îmbrăcăminte călduroasă. – Et. nec.

CERVANĂ, cervane, s. f. Numele a două specii de plante erbacee cu frunzele crestate pe margine, cu florile albe și cu fructele nucule (Lycopus exaltatus și europaeus). – Et. nec.

CHELBE s. f. (Pop.) Boală care constă în căderea părului de pe cap în arii rotunde, care pot fuziona; peladă; p. gener. chelie, calviție. – Et. nec.

CHELFĂNI, chelfănesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) A bate tare pe cineva. – Et. nec.

CHENAF, chenafi, s. m. Plantă erbacee cu flori galbene, din tulpina căreia se extrag fibre textile (Hibiscus cannabinus). – Et. nec.