a da gaură la inel expr. (d. homosexuali) a dezvirgina

prâsnel sn [At: KLEIN, D. 406 / V: prisnar, pris~, (îrg) prăs~, (înv) pristlăn (A: nct), pristn~, (reg) pârsn~, pliznăr, ~snea sf, ~âștin (A: nct), ~âzn~, pres~, prezn~, prisnăr (A: nct), pristăn, pristen, pristene, pristin, prișten, priștin, priuștin, prizmel, priznăl, priznăr, prizn~, pușten, spârn~ / Pl: ~e / E: slv прьстєнь, пръстєнь] 1 Parte conică sau șaibă terminată cu un vârf ascuțit de la capătul inferior al fusului de tors, care, prin greutatea ei, face ca fusul să se învârtească mai ușor în timpul torsului Si: titirez, (reg) măciucă, moț¹, muc. 2 Jucărie mică făcută din metal, din lemn etc., cu un vârf ascuțit, care poate fi rotită pe o suprafață plană Si: sfârlează, titirez. 3 (Reg; îe) A-i umbla (cuiva) iute pristenul Se zice despre cineva foarte vioi, iute și harnic. 4-5 (Fam) Epitet (pentru un copil mic și foarte vioi sau) pentru un om iute, ager. 6 Crâng la moară. 7 (Mun; Trs; îf prisnel) Ansamblu al morii alcătuit din fusul de fier și din cilindrul acționat de roata cu măsele. 8 (Reg) Fiecare dintre cele două discuri de lemn sau de metal care formează capetele cilindrului la moară Si: (reg) târcoală. 9 (Reg; îf prâznel) Bucată de fier în formă de farfurioară, fixată pe posadă, în care se învârtește capătul de jos al fusului de la crângul morii. 10 (Mun; îf prisnel, priznel) Ax al roții la moara de apă Si: (reg) fus, grindei. 11 (Trs; Mar; îf prâznel, prisnel, priznel) Inel în jurul butucului la roata carului. 12 (Mol; Buc) Disc metalic cu găuri pe margine, care se poartă la cingătoare și de care își atârnă ciobanii cuțitul, punga etc. Si: (reg) prâsnic. 13 (Trs; Buc; mpl) Ornamentații din nasturi, discuri metalice etc. folosite mai ales la chimir. 14 (Reg; îf prișten) Bucată plată de lemn cu care se peticește burduful de brânză. 15 (Mol) Unealtă de ciobănie nedefinită mai de aproape. 16 (Buc; îf prâsnel) Bobârnac dat peste urechea cuiva. 17 (Olt; îf spârnel) Vârtej în păr. 18-19 (Bot; îrg) Peniță (Myriophyluum spicatum și verticillatum). 20 (Bot; îrg) Coada-șoricelului (Achillea millefolium). corectat(ă)

ureche sf [At: PSALT. HUR., 36^v/18 / V: (îrg) or~, urichi sfp, (reg) arechi sfp, ~chie (P: ~chi-e / Pl: ~chii) / Pl: ~echi / E: ml oricla (= auricula)] 1 Organ al auzului și al echilibrului la om și la unele animale, alcătuit dintr-o parte externă și una internă, așezat simetric de o parte și de alta a capului. 2 (Îe) A fl mai credincioși ochii decât ~chile A acorda mai multă crezare celor văzute decât celor auzite. 3 (Îe) A fi numai ~chi (sau o ~) A asculta foarte atent. 4 (Îe) A se face (numai sau tot) ~chi sau a asculta cu toate ~chile A asculta cu multă atenție. 5 (Înv; îe) A avea ~chi deschise despre... A fi foarte atent la ce face cineva. 6 (Îe) A asculta numai c-o ~ A asculta distrat. 7 (Îe) A nu avea ~chi pentru ceva A nu voi să asculte ce i se spune. 8 (Îae) A nu da importanță celor relatate. 9 (D. veste, zvonuri, știri etc.; îe) A ajunge la (sau până la) ~chile (sau ~a) (cuiva) sau (îvp) a(-i) veni (cuiva) la (sau în) ~chi sau a(-i) intra în ~a (sau ~chile) (cuiva) sau (rar) a suna la ~chile (cuiva), a se sui întru ~chile (cuiva) A se afla (5). 10 (Îe) A prinde (ceva) cu ~a A afla (1). 11 (Reg; îe) A face (sau a prinde) ~chi A pricepe. 12 (Îe) A fi (cu) ochii și ~chile (sau ~a) cuiva A fi informatorul cuiva. 13 (Îae) A fi omul de încredere al cuiva. 14 (Îe) A-i trece (sau a-i zbârnâi) (ceva) pe la ~ A auzi ceva în treacăt. 15 (Îe) (A fi) ~a târgului (sau a satului, a pământului) (A fi) atotștiutor. 16 (Îe) A(-și) ține (sau a(-și) apleca, a pune) ~a (la ...) A asculta cu atenție. 17 (Reg; îe) A(-și) băga (bine) (ceva) pe (sau la) ~ (sau ~chi) A asculta cu atenție. 18 (Reg; îae) A înțelege. 19 (Reg; îae) A-și închipui. 20 (Mun; îe) A băga (pe cineva) în ~chile (cuiva) A pârî pe cineva. 21 (Îe) A-i șopti (sau a-i spune, a-i zice, a-i vorbi etc.) (cuiva) la (sau în) ~ A-i vorbi cuiva cu glas scăzut (pentru a nu fi auzit sau a da impresia de mister). 22 (Îe) A bate toaca la ~chile (sau ~a) surdului A vorbi cuiva degeaba. 23 (Îe) A fi tare (sau fudul, greu) de ~chi A nu auzi bine. 24 (Îe) A avea ~chi de cârpă (sau de saftian) A nu auzi bine. 25 (Îe) A sufla vântul în ~chile cuiva A nu auzi. 26 (Îe) A avea apă în ~ A nu auzi bine. 27 (Îae) A fi prostănac. 28 (Îe) A se face într-o ~ A se preface că nu aude ce i se spune. 29 (Îae) A se preface că nu înțelege ce i se spune. 30 (Îe) A fi (cam) într-o (reg, pe-o) ~ A fi (cam) nebun. 31 (Îe) A-i intra cuiva (ceva) pe o ~ și a-i ieși pe alta (sau pe cealaltă) A nu reține ceea ce i se spune. 32 (Îae) A nu asculta sau a rămâne nepăsător la sfaturi. 33 (D. glas, zgomot etc.; îe) A-i trece cuiva (ceva) prin ~chi A-i răsuna în urechi (1) din cauza intensității sunetului. 34 (Îe) A-i ieși (cuiva) sufletul pe ~chi A-i fi foarte frică. 35 (Înv; îe) A-i băga (cuiva) bumbacul în ~chi A bate pe cineva ca să nu mai spună ce trebuia tăinuit. 36 (Înv; îe) Să-și bage bumbac în ~chi Avertisment dat unei persoane ce a comis o faptă rea. 37 (Îe) A-i desfunda (cuiva) ~chile A-i trage (cuiva) o palmă. 38 (Trs; îe) A-și plăti ~a A se achita superficial de o obligație. 39 (Mol; d. îndeplinirea unei obligații; îe) A fi făcut pentru a mântui ~a A fi făcut de formă Si: de mântuială. 40 (Îe) A avea ~a târgului (sau a cuiva) A fi ascultat cu plăcere și încredere (de cei din jur). 41 (Îe) A da (cuiva) ~a A asculta cu atenție și plăcere pe cineva. 42 (Îe) A avea ~chi de lup A auzi foarte bine. 43 (Îae) A fi deștept. 44 (Îe) A fî -a lui Dumnezeu A fi un om bun. 45 (îe) A fî -a dracului A fi om rău. 46 (Fam) Epitet pentru o persoană care nu aude bine. 47 (Fam; dep) Epitet pentru o persoană care se preface că nu aude. 48 Partea externă, cartilaginoasă, vizibilă a urechii (1) Si: auriculă², pavilion. 49 (Pop; d. tineri; îe) A nu se duce de după ~ A fi foarte încrezut. 50 (Îlav) Până peste (sau în, între) ~chi Foarte mult. 51 (Îe) A se culca pe o ~ (sau pe ~a aia, pe cea ~) A rămâne nepăsător Si: a nu se sinchisi. 52 (Îae) A aștepta în zadar să se îndeplinească ceva. 53 (Îe) A se lăsa pe o ~ A neglija o treabă începută (văzând că nu iese cum ar fi dorit). 54 (Îe) A râde cu gura până la ~chi sau până i se duce gura la ~ (ori la ~chi) A râde cu mare poftă. 55 (Îe) A sta (sau a ședea, a cădea) pe ~chile cuiva A sta pe lângă cineva (creându-i neplăceri, plictisindu-l etc.). 56 (Îe) A-și ascuți (sau a-și ciuli, a-și aținti) ~chile (sau ~a) A asculta cu atenție sporită. 57 (Reg; îe) A se face ~ șută A se preface că nu aude ceva. 58 (Îae) A se preface că nu știe ceva. 59 (Îe) A-i da (cuiva) peste ~chi A mustra pe cineva. 60 (Îae) A pedepsi pe cineva. 61 (Îe) A(-i) roade (sau a(-i) mânca) (cuiva) (și) ~chile A mânca foarte mult de la cineva (păgubindu-l). 62 (Îe) A(-i) fi (cuiva) ~chile roase de... A fi plictisit de... 63 (Îae) A cunoaște ceva prea bine. 64 (Îe) A pune (pe cineva) la ~ A menaja pe cineva. 65 (Îe) A umbla cu flori (sau cu floare) la ~chi (sau la ~) A nu avea nici o grijă. 66 (Îe) A pune (cuiva) flori (sau ghiocei) după (sau la) ~chi (sau ~) A-și bate joc de cineva. 67 (Îae) A înșela pe cineva. 68 (Îe) A pune (ceva) cercel la ~ A trata ceva cu indiferență. 69 (Îe) A purta căciula pe-o ~ sau a umbla cu cușma pe-o ~ A nu-i păsa de nimeni și nimic. 70 (Îae) A-și bate joc de orice. 71 (Îe) A îndesa (sau a tufli) căciula pe ~chi A se preface că nu știe. 72 (Îae) A nu-i păsa de nimic. 73 (Reg; îe) A se pune (sau a se porni) pe-o ~ A face ceva cu îndârjire. 74 (Reg; îae) A nu se lăsa până nu realizează ce și-a propus. 75 (Îe) A avea ~chi lungi (cât de măgar) A fi neinstruit. 76 (Îae) A fi prost. 77 (Îe) A-i crește (cuiva) ~chile A se zăpăci. 78 (Îae) A se prosti. 79 (Îe) A pune mult pe-o ~ A se îmbăta strașnic. 80 (Îe) A nu (o) duce la ~ A bea foarte mult. 81 (Îe) A cerca vinu pe-o ~ A face pe prostul. 82 (Îae) A fi prost. 83 (Mun; euf; îc) ~echi-de-țol Urs (1). 84 Facultatea de a auzi. 85 Auz (1). 86 (Îe) (A avea) ~ muzicală (A avea) facultatea de a percepe just (și de a reproduce în mod exact) sunetele muzicale. 87 (Îe) (A cânta) după ~ (A reproduce o melodie) după auz, fară partitură. 88 (Îe) A avea ~a bună A avea auzul fin. 89 (Bot; îc) ~a-babei Ciupercă comestibilă, cărnoasă, cu pălăria ca o cupă neregulată, răsucită ca o ureche (1), galbenă sau trandafirie pe exterior și roșie-portocalie pe interior, care crește toamna în locurile umede din păduri Si: (reg) baba-ureche, iarbă-de-urechi (Peziza aurantia). 90 (Bot; îae) Ciupercă comestibilă, cu pălăria semisferică, albă sau trandafirie pe exterior și roșie-aprinsă pe interior, care crește primăvara pe ramurile căzute și putrezite din pădurile umede Si: (reg) urechea-Judei, urecher (1), urechiușa-babei, urechiuși (3) (Peziza coccinea). 91 (Bot; reg; îae) Ciupercă comestibilă, cu piciorul foarte scurt și gros, cu pălăria ca un castron, galbenă-brună pe exterior și alburie pe interior, care crește, în grupuri mari, pe trunchiuri putrede de brad Si: ceșcuța-babei, (reg) lămâiță, pitacu-dracului (Peziza venosa). 92 (Bot; îae) Gheață (Sedum spectabile). 93 (Îc) ~a-iepurelui Plantă cu tulpina glabră, ramificată spre vârf, cu frunze ovale, cu flori galbene în corimb și fructe achenă Si: (reg) dosnică-bărbătească, lăutoare, ureche-tătărească, urechelniță (8), urechiușă (9) (Bupleurum rotundifolium). 94 (Îae) Plantă cu tulpină erectă, ramificată spre vârf, cu frunze ușor rigide, adesea încovoiate ca niște secere, cu flori galbene în corimb și cu fructe netede, brune-roșii, care crește prin locuri aride și pietroase Si: (reg) ureche-tătărească, urechelniță (9) (Bupleurum falcatum). 95 (Îae) Plantă cu frunzele (lanceolate) cu flori galbene în corimb și cu fructe acoperite cu perișori scurți și aspri, care crește prin pășunile stâncoase din regiunea alpină și subalpină Si: anasonul-cailor (Bupleurum diversifolium). 96 (Îae) Plantă cu frunze ascuțite, lângă rădăcină, și ovale, cele superioare, și cu flori galbene în corimb, care crește prin locuri stâncoase (Bupleurum aureum). 97 (Bot; reg; îae) Urechelniță (6) (Sempervivum tectorum). 98 (Bot; reg; îae) Curcubeu (3) (Lychnis coronaria). 99 (Îae) Planta Stachys lanata. 100 (îae) Plantă nedefinită mai îndeaproape. 101 (Îc) ~a-porcului Plantă cu tulpina erectă, ușor păroasă și ramificată la partea superioară, cu frunze ovale, crestate, neregulate pe margini, cu flori mici albăstrai-violacee, ce crește prin tufișuri la marginea drumului Si: (reg) buruiană-de-bubă, buruiană-lată, coada-mielului, cocean-căpresc, iarba-somnului, jaleș, jaleș-de-câmp, jaleș-sălbatic, năduf, talpa-cucoanei (Salvia verticillata). 102 (Bot; îae) Coada-lupului (Salvia austriaca). 103 (Bot; îae) Cinsteț² (Salvia glutinosa). 104 (Bot; îae) Jale (Salvia pratensis). 105 (Bot; îae) Cătușă (9) (Ballota nigra). 106 (Bot; îae) Urzicuță (6) (Coleus blumei). 107 (Bot; îae) Crucea-pământului (Heracleum sphondylium). 108 (îc) ~a-ursului Mică plantă erbacee din familia primulacee, cu frunze cărnoase, ovale, glabre și ușor crestate pe margini, cu flori galbene în buchet în vârful tulpinii, ce crește pe stânci calcaroase în regiunile montane, cultivându-se și ca plantă decorativă Si: (reg) ciuboțica-cucului, ciuboțica-ursului, nu-mă-uita, urechea-șoarecelui, urechița-ursului, urechiușă (Primula auricula). 109 (Bot; îae) Ciuboțica-ursului (Cortusa matthioli). 110 (Bot; îae) Roiniță² (Melissa officinalis). 111 (Reg; îc) ~a-boului Plantă erbacee ornamentală din familia compozee, cu tulpina hispidă, cu frunze ovale, adânc crestate pe margini, cu flori divers colorate, în capitule în vârful ramurilor Si: ochiul-boului (Callistephus chinensis). 112 (Bot; reg; îae) Degetar (3) (Digitalis graudiflora, digitalis ambigua). 113 (Bot; reg; îc) ~a-ciutei Urechelniță (6) (Sempervivum tectorum). 114 (Bot; reg; îc) ~a-Judei Urechea-babei (Peziza coccinea). 115 (Bot; reg; îc) ~a-mâței Urechelniță (6) (Sempervivum tectorum). 116 (Bot; reg; îc) ~a-oii Pătlagină (Plantago major). 117 (Bot; reg; îc) ~a-omului Popilnic (Asarum europaeum). 118 (Bot; reg; îc) ~a-șoarecelui (șîf ~a-șoarecului) Vulturică (Hieracium pilosella). 119 (Bot; reg; îae) Rușuliță (Hieracium aurantiacum). 120 (Bot; reg; îae) Nu-mă-uita Si: (reg) urechea-șoricelului (Myosotis palustris, Myosotis silvatica). 121 (Bot; reg; îae; șîf ~a-șoarecului) Încheietoare (Sideritis montana). 122 (Bot; reg; îae) Urechea-ursului (Primula auricula). 123 (Bot; reg; îc) ~a-șoricelului Nu-mă-uita Si: (reg) urechea-șoarecelui (Myosotis palustris, Myosotis silvatica). 124 (Bot; reg; îae) Ochiul-șarpelui (Myosotis arvensis). 125 (Bot; reg; îc) ~a-hârțului Popilnic (Asarum europaeum). 126 (Bot; reg; îc) ~-tătărească (sau ~a-tătărească) Urechea-iepurelui (Bupleurum falcatum, Bupleurum rotundifolium). 127 (Reg; îc) ~a-lupului Numele unei plante erbacee nedefinite mai îndeaproape. 128 (Reg; îc) ~a-caprei Numele unei plante erbacee nedefinite mai îndeaproape. 129 (Pop) Opercul. 130 (Pop) Deschiderea branhială acoperită de opercul la pești. 131 (Atm; Înv; șîs ~a-inimii) Auricul. 132 (Pan) Nume dat unor părți de unelte, construcții etc. asemănătoare cu o ureche (1) sau cu părți ale ei. 133 Partea acului de cusut prin care se trece ața. 134 (Îe) A scăpa ca prin ~chile acului A scăpa cu mare greutate (sau în ultimul moment) dintr-o situație dificilă. 135 Parte a unor unelte prin care se introduce și se fixează capătul mânerului sau al cozii. 136 Fiecare din cele două părți laterale mai ridicate de la buza găleții, de care se prinde toarta. 137 (La car) Fiecare dintre cele două găuri de la capetele răscolului¹, în care intră carâmbii de sus ai loitrelor. 138 Partea cu orificiu în care se introduce sfredelul pentru a se fixa de manivela lui. 139 Fiecare dintre cele două inele cu care se termină brațele cleștilor pentru cărbuni. 140 Orificiu la capătul undrelei prin care se introduce o sfoară sau o curelușă legată de năvod. 141 Cheotoare de piele sau pânză cusută la marginea de sus a ghetelor sau cizmelor, cu care se trage încălțămintea în picior. 142 Fiecare dintre cheotorile de piele cusute pe marginea de sus a opincii și prin care se petrece nojița. 143 (Pop) Laț. 144 (Pop; spc) Orcicar. 145 (Reg) Oglavă. 146 Toartă. 147 Tortiță. 148 (Șîs ~ de ghidare) Piesă de lemn sau metal fixată pe punte sau pe copastie, pentru ghidarea parâmelor. 149 (Mpl) Fiecare din porțiunile unei zidării ieșite în afară, pentru a ușura fixarea unui toc, a susține un ornament etc. 150 (Min) Dinte (16). 151 Fiecare dintre scobiturile de la capetele cobiliței, de care se atârnă găleți, coșuri etc. 152 Ciocul de la vârful cârligului de undiță Si: limbă, (reg) zimboc. 153 (Șîs ~a cormanei) Prelungire a cormanei plugului în partea de sus, în spate Si: cormana mică. 154 (Mar) Fierul plugului care taie brazda pe dedesubt. 155 (Îs) ~chile proțapului Fiecare din părțile de la capătul bifurcat lateral al proțapului între care se fixează piscul² carului. 156 (Mun) Fiecare din cele două părți laterale ale unor fântâni cu roată, ca niște crăcane, care susțin fusul roții. 157 (Reg; îs) ~a-coasei Partea metalică a coasei fixată de toporiște Si: măsea. 158 (Reg) Mâner la sabie. 159 (Reg; la leuca de la car) Măsea. 160 (Reg; la piuă) Măsea. 161 (Reg) Un fel de oreic de fier. 162 (Îs) Scoc (reg, plancă) într-o ~ Jilip cu o singură margine, cealaltă fiind întocmită de înclinația pantei. 163 (Îs) ~a plutei (Mol, a bocului) Fiecare dintre cele două colțuri ale unei tahle de plută¹. 164 (Reg) Aripă (la leasa de pescuit). 165 (Reg) Capăt de pod¹. 166 (Reg) Parte a morii de apă, nedefinită mai îndeaproape. 167 Fiecare din cele două clape ale unei șepci sau căciuli, care acoperă urechile (48). 168 Fiecare dintre cele două colțuri ale unui batic sau șervet înnodat. 169 (Lpl; îs) ~chi de măgar Colțuri îndoite din neglijență la filele unei cărți, unui caiet etc. 170 (Reg; lpl; la harnașament) Ochelari. 171 (Olt) Fiecare din cele două părți ale desagelor. 172 (Olt; pex) Desagă (1). 173 (Reg) Fiecare din cele două despărțituri ale hambarului de cereale. 174 (Înv; îe) A trage clopotele într-o ~ A trage clopotul într-o dungă. 175 (Îe) A fi într-o ~ A nu fi în deplinătatea facultăților mintale. 176 (Îlav) După ~ Fără partitură muzicală (sau fără să cunoască note muzicale). 177 (Îal) În mod improvizat.

inel sn [At: COD. VOR. 116/10 / V: (înv) inen, îrel^[1] / Pl: ~e / E: ml anellus] 1 Cerc mic de metal, de obicei prețios, cu pietre scumpe, care se poartă ca podoabă pe deget. 2 (Îs) ~ de logodnă sau (înv) de credință ori de încredințare Inel (1) pe care îl dă un bărbat viitoarei soții ca simbol al legăturii lor și al intenției lui de a o lua în căsătorie. 3 (Îs) ~ de cununie Verighetă. 4 (Pfm; d. persoane; îe) A fi tras (ca) prin(tr-un) ~ A fi suplu. 5 (Îrg; îcs) De-a ~ul De-a inelușul (9). 6 (Ast) Fâșie circulară de lumină. 7 (Ast; îs) ~ul lui Saturn Cerc luminos care înconjoară planeta Saturn. 8 Obiect în formă de cerc (din diferite materiale), având diverse întrebuințări practice Si: belciug, verigă, za. 9 (Teh; lpl) Cercuri care cuprind fusul, făcute dintr-o bucată cu el, menite să îl protejeze de presiunea axială și transversală. 10 (Teh; îs) ~ de ungere Verigă fixă sau mobilă prin care trece fusul și care aduce, în timpul rotirii, uleiul din godeu. 11 (Pes) Verigă groasă de fier, în formă de inel (8), de 10 cm diametru, de care se leagă cu o sfoară cele 60 de ochiuri care formează marginea de plasă a gurii de sus a prostovolului. 12 (Lpl) Găuri la lumânările jugului Si: (reg) cercei, colbe. 13 (Lpl) Aparat de gimnastică format din două cercuri atârnate fiecare de câte o frânghie, la o anumită distanță de pământ. 14 (Pex) Probă sportivă care se execută la inele (13). 15 Arteră de circulație, cu traseu circular sau poligonal, care înconjoară o localitate și leagă capetele șoselelor exterioare care conduc la această localitate. 16 (Bot; mpl) Zone circulare concentrice care se observă într-o secțiune transversală făcută în tulpina sau rădăcina plantelor lemnoase și care indică vârsta acestora și creșterea lor în grosime. 17 (Lpl) Striuri concentrice pe solzi care permit evaluarea vârstei la pești. 18 (Zlg) Fiecare dintre segmentele din care este alcătuit corpul unor viermi. 19 (Nob; fig) Element de legătură Si: verigă. 20 (Mpl) Buclă de păr Si: cârlionț, colțișor, zuluf. 21 (Fig) Idee care unește Si: verigă. 22 (Chm) Catenă în care primul atom de carbon este unit cu ultimul atom. corectat(ă)

ochi¹ [At: PSALT. HUR. 54^r/6 / Pl: (1-91, 124-165) ~, (92-123) ~uri / E: ml oc(u)lus] 1 sm Fiecare dintre cele două organe ale vederii, de formă globulară, sticloase, așezate simetric în partea din față a capului. 2 sm (Pex) Glob împreună cu orbita, pleoapele, genele. 3 sm Iris colorat al acestui organ. 4 sm Organ al vederii unui animal sau al unei insecte, indiferent de structura lui. 5 sm (Reg; îs) Albul ~iului, albușul ~ului, ~iul alb Sclerotică. 6 sm (Reg; îs) ~iul mort, ~ chior Tâmplă. 7 sm (Reg; îs) ~iul ~iului Pupilă. 8 sm (Trs; îs) Dinții ~iului Dinți canini. 9 sm (Îs) ~ de sticlă (sau de porțelan) Ochi artificial, folosit ca proteză. 10 sm (Reg; îcs) De-a ~ii legați Baba-oarba. 11 sm (Îlav) Văzând cu ~i Foarte repede. 12 sm (Îlav) ~ în ~ Privind unul în ochii celuilalt. 13 sm (Îlav) Cu ~i închiși Orbește. 14 sm (Îal) Pe de rost. 15 sm (Îe) A arăta (pe cineva sau ceva) din ~ A semnala cuiva în mod discret pe cineva sau ceva, făcând o mișcare ușoară a ochilor în direcția voită. 16 sm (Pfm; îe) A iubi pe cineva (sau a-i fi drag cuiva) ca (sau mai mult decât) ~i (din cap) sau a ține la cineva ca la ~i din cap A iubi sau a fi iubit din tot sufletul. 17-18 sm (Pfm; îe) A (nu) avea (sau lua pe cineva) la ~ buni sau a (nu) vedea (sau privi pe cineva, căuta la sau către cineva) cu ~ buni A (nu) simpatiza pe cineva. 19 sm (Pfm; îe) A privi (sau a vedea pe cineva sau a se uita la cineva) cu ~ răi sau a avea (pe cineva) la ~ răi A nu simpatiza pe cineva. 20 sm (Pfm; îe) A deschide ~i pe cineva A se îndrăgosti pentru prima oară. 21 sm (Pfm; îe) A păzi (sau a îngriji pe cineva) ca ~ sau ca doi ~) din cap A păzi pe cineva cu cea mai mare grijă. 22 sm (Pfm; îcs) ~i și ... sau ... și ~i (din cap) Formulă prin care se recomandă grijă deosebită. 23 sm (Pfm; îe) A avea ~ la spate A vedea totul. 24 sm (Pfm; îe) A fi numai ~ și urechi A fi foarte atent. 25 sm (Pfm; îe) A deschide (sau a face) ~i mari A se mira tare de ceva. 26 sm (Pfm; îe) A da (sau a arunca cuiva) praf (sau colb, pulbere etc.) în ~ A înșela pe cineva, dându-i iluzia că lucrurile sunt altfel decât în realitate. 27 sm (Reg; îe) A i se întoarce (cuiva) ~i în cap (sau pe dos) A fi în agonie. 28 sm (Pfm; îe) A(-și) da ~i peste cap A fi pe moarte. 29 sm (Pfm; îae) A cocheta. 30 sm (Pfm; îae) A face mofturi. 31 sm (Pfm; îe) A face ~i mici A i se închide ochii de somn. 32 sm (Pop; îe) A dormi numai cu un ~ A avea un somn superficial. 33 sm (Pop; îe) A nu vedea (lumea) înaintea ~lor A fi foarte supărat. 34 sm (Reg; îae) A avea multe treburi. 35 sm (Pfm; îe) A nu avea ~ să vezi pe cineva A fi furios pe cineva. 36 sm (Pfm; îe) A se uita (sau a privi) pe sub ~ A se uita urât. 37 sm (Reg; îae) A închide ochii pe jumătate. 38 sm (Reg; îae) A întoarce ~i (sau a fi cu ~i întorși) pe dos A se uita urât. 39 sm (Pfm; îe) A-i crăpa (sau a-i plesni, a-i sări cuiva) ~i (de rușine, de foame, de oboseală etc.) A nu mai putea de rușine, de foame, de oboseală etc. 40 sm (Reg; îe) Muncește, lucrează etc. de-și scoate ~i Muncește, lucrează etc. din răsputeri. 41 sm (Pfm; îlav) Încotro vede cu ~i sau unde îl duc ~i sau (reg) după ~ Indiferent unde. 42 sm (Îe) A vedea cu ~i altuia A judeca prin prisma altcuiva. 43-44 sm (Pfm; îe) A (nu) le fi dat ~ilor sau a (nu)-i fi dat cuiva de ~să vadă ceva A (nu) avea ocazia să vadă ceva. 45 sm (Îlav) Cât te-ai șterge (sau freca) la ~ sau cât ai clipi din ~ Foarte repede. 46 sm (Pfm; îe) A-și scoate ~i cu ceva A-și strica vederea cu un lucru migălos. 47 sm (Reg; îe) A da ca din ~i lui A fi zgârcit. 48 sm (Pfm; îe) A cheltui (sau a-l costa) și ~i din cap A cheltui sau a-l costa ceva foarte mult. 49 sm (Pop; îe) (A fi) om cu patru ~ A fi persoană instruită. 50 sm (Îe) A nu-i sta (cuiva bine) ~i în cap A avea privirea vioaie, jucăușă. 51 sm (Pfm; îe) A se uita cu un ~ la slănină și cu altul la făină A se uita cruciș. 52 sm (Îae; fig) A râvni la două lucruri deodată. 53 sm Privire. 54 sm (Îlav) Sub ~i noștri Acum. 55 sm (Îlav) De (sau pentru) ~i lumii Formal. 56 sm (Îlpp) În ~ii cuiva sau (înv) înaintea ~ilor cuiva După părerea cuiva. 57 sm (Îal) În fața cuiva. 58 sm (Îlav) Cu ~i pierduți Privind în gol. 59 sm (Îal) În extaz. 60 sm (Îe) A pierde pe cineva (sau ceva) din ~ A nu mai vedea pe cineva sau ceva care se depărtează. 61 sm (Pop; îe) A i se prinde (cuiva) ~i de cineva sau de ceva A alege cu privirea pe cineva sau ceva din mulțime. 62 sm (Îe) A nu avea ~ decât pentru cineva A se uita numai la o anumită persoană. 63 sm (Pfm; îe) A i se scurge (sau a-i curge cuiva) ~i după cineva sau după ceva A se uita cu mult drag la cineva sau la ceva. 64 sm (Pfm; îe) A mânca (sau a înghiți, a sorbi pe cineva) cu ~ii (sau din ~) sau a pierde (sau a prăpădi) pe cineva din ~ (de drag) A ține foarte mult la cineva sau la ceva. 65 sm (Pfm; îe) A-i fugi (sau a-i aluneca cuiva) ~i după (sau pe) cineva A privi insistent, cu admirație. 66 sm (Îe) A da cu ~i de cineva (sau de ceva) A vedea ceva sau pe cineva care îți iese întâmplător în cale Si: a zări. 67-68 sm (Îe) A da ~i (sau ~) cu cineva A întâlni pe cineva (pe neașteptate). 69 sm (Îe) A-i râde (cuiva) ~i A fi bucuros. 70 sm (Fam; îe) A lua (pe cineva) la ochi A avea bănuieli asupra cuiva Si: a suspecta. 71 sm (Îae) A remarca pe cineva. 72 sm (Fam; îe) A ține (pe cineva) sub ochi (sau a sta, a fi) cu ~i pe cineva A supraveghea îndeaproape. 73 sm (Pop; îe) A ieși din ~i cuiva A ieși din raza de vedere a cuiva. 74 sm (Îlav) Cât poate cuprinde ~iul (sau cât bate ~ul) Până la orizont. 75 sm (Reg; îe) A pune ~i în grindă sau a fi cu ~i stâlpiți după ușă A fi pe moarte. 76 sm (Fam; îe) A mânca (sau a înghiți ceva și) cu ~i A-i plăcea foarte mult o mâncare. 77 sm (Fam; îe) A avea ~ A fi priceput în a aprecia un lucru. 78 sm (Fam; îe) A măsura (sau a judeca etc.) din (sau după) ~ sau (cu ~i) A examina cu privirea. 79-81 sm (Pop; îe) A vinde (sau a da, a cumpăra) pe ~ (A vinde) (a da sau) a cumpăra apreciind cu privirea. 82 sm (Fig) Putere de discernământ Si: judecată. 83 sm (Lpl) Față. 84 sm (Îlav) De la (sau din) ~ sau (verde) în ~ Cu îndrăzneală. 85 sm (Îal) Fără cruțare. 86 sm (Reg) Ochelari. 87 sm (Îs) ~ de pisică Disc de sticlă care reflectă razele de lumină, folosit ca piesă de semnalizare la vehicule sau la panourile fixe de pe șosele. 88 sm (Îs) ~ magic Tub electronic cu ecran fluorescent care se folosește în special la aparatele de recepție radiofonică sau radiotelegrafică, ca indicator de funcționare a aparatului pe lungimea de undă a unui post de radioemisiune. 89 sm (Fig; îs) ~ul dracului Ban. 90 sm (Buc; îas) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 91 sm (Buc; îas) Melodie după care se execută acest dans. 92 sn (Îs) ~ de fereastră, ~ de geam etc. Fiecare dintre spațiile libere ale unei ferestre, în care se montează geamurile. 93 sn (Îas) Panou de sticlă care închide fiecare dintre aceste spații. 94 sn Mică deschizătură închisă cu sticlă, făcută într-un perete exterior, folosind la aerisirea sau iluminarea unei încăperi. 95 sn Laț. 96 sn Fiecare dintre golurile simetrice aflate între firele unei împletituri, ale unor țesături, plase etc. 97 sn (Reg) Za. 98 sn (Reg) Inel de metal fixat la capătul leucii carului. 99 sn Parte a ciocanului, a hârlețului etc. în care se fixează coada. 100 sn Orificiu în plita unei mașini de gătit, pe care se așează vasele pentru a le pune în contact direct cu flacăra. 101 sn Fiecare dintre găurile din pâine, caș etc., produse prin dospire. 102 sn (Reg) Celulă de fagure. 103 sn (Reg) Fiecare dintre găurile sitei. 104 sn Orificiu în partea superioară a fluierului, prin care iese aerul. 105 sn (Reg) Gaură făcută în urechea oilor ca semn de recunoaștere. 106 sn Gaură făcută în gheața unui râu sau a unei bălți Si: copcă. 107 sn Loc gol printre nori, printre ramuri etc. 108 sn Despărțitură într-o magazie, într-un hambar, într-un sertar etc. 109 sn (Reg) Nișă practicată în zidul pivnițelor. 110 sn Întindere de apă mlăștinoasă, în formă circulară, mărginită cu papură. 111 sn Loc unde se adună și stagnează apa. 112 sn (Reg) Lac pe vârful unui munte Si: iezer. 113 sn Vârtej de apă Si: (pop) bulboană. 114 sn Suprafață circulară de teren acoperită cu nisip, iarbă, apă etc. 115 sn Luminiș. 116 sn Pată de lumină. 117 sn Picătură de grăsime. 118 sn Fiecare dintre punctele colorate de pe zaruri. 119 sn (Reg) Pată colorată de pe coada păunului. 120 sn (Reg) Model colorat într-o țesătură. 121 sn (Lpl) Ouă prăjite sau fierte fără coajă și fară a amesteca albușul cu gălbenușul. 122 sn Mugur de viță. 123 sn (Reg) Bășică formată pe piele. 124 sm (Îrg; îs) ~ de găină, ~ul ciorii Bătătură. 125 sm (Îrg; îas) Herpes. 126 sm (Șîs ~i calului) Piele îngroșată de sub genunchiul calului. 127 sm (Reg; șîs ~ de sare) Sare cristalizată. 128 sm (Bot; îc) ~iul-boului Margaretă (Chrysanthenum leucanthenum). 129 sm (Îac) Planta Callistephus chinensis. 130 sm (Îac) Planta Leucanthenum vulgare. 131 sm (Îac) Planta Aster alpinus. 132 sm (Bot; îae) Steliță (Aster amellus). 133 sm (Bot; îae) Mușețel (Matricaria chamomilla). 134 sm (Bot; îac) Cinci-degete (Potentilla reptans). 135 sm (Bot; îac) Clopoței (Campanula persicifola^[1]). 136 sm (Bot; îac) Steluțe (Erigeron acer). 137 sm (Bot; îac) Brusture (Telekia speciosa). 138 sm (Bot; îac) Bulbuc (Trollius europaeus). 139 sm (Bot; îac) Spânz (Helleborus purpurascens). 140 sm (Bot; îac) Stânjeni galbeni (Iris pseudocorus). 141 sm (Bot; îac) Pitulice (Troglodytes troglodytes, troglodytes parvulus). 142 sm (Orn; îac) Aușel (Regulus cristatus). 143 sm (Orn; îac) Codobatură (Motacilla alba). 144 sm (Orn; îac) Măcăleandru (Erithacus rubecula). 145 sm (Orn; îac) Sticlete (Carduelis elegans). 146 (Ent; îac) Vaca-domnului (Lygaeus eguestris). 147 sm (Ent; reg; îac) Libelulă (Libellula quadrimaculata). 148 sm (Îc) ~ul-boului-albastru Plantă cu tulpina păroasă, cu frunze lunguiețe și cu flori liliachii sau albastre, care crește prin pășuni. Si: (reg) mușcatul-dracului (Knautia longifolia) 149 sm (Bot; îac) Mușcatul-dracului (Scabiosa columbaria). 150 sm (Îc) ~i-șarpelui Plantă erbacee cu frunze mici, acoperite cu peri albi, mătăsoși, cu flori albastre (Eritrichium nanum). 151 sm (Bot; îac) Nu-mă-uita (Myosotis arvensis). 152 sm (Bot; pop) Nu-mă-uita (Myosotis intermedia). 153 sm (Îc) ~ul-lupului Plantă erbacee cu flori mici, albastre (Lycopsis arvensis). 154 sm (Îac) Plantă erbacee cu tulpina ramificată și cu florile dispuse în formnă de spice (Plantago indica). 155 sm (Șîc ~ul-păsăruicii) Planta Myosotis palustris. 156 sm (Îc) ~i-șoricelului Plantă erbacee cu flori alburii (Saxifraga adscendens). 157 sm (Îc) ~ul-păunului Fluture de noapte cu pete rotunde, colorate pe aripi, asemănătoare cu cele de pe coada păunului (Saturnia pyri). 158 sm (Bot; îc) ~ul-soarelui Vanilie-sălbatică (Heliotropium europaeum). 159 sm (Bot; Trs; îc) ~-galbini Filimică (Calendula officinalis). 160 sm (Reg; îc) ~ul-găinii Mică plantă erbacee, cu o singură floare, cu frunzele formând o rozetă la baza tulpinii (Primula minima). 161 sm (Bot; reg; îc) ~i cucului Cîrciumăreasă (Zinnia elegans). 162 sm (Buc; îc) ~ul-veveriței sau ~ul-mâței, ~ul-mâțului Plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori albastre, roșii sau albe (Echium vulgare). 163 sm (Bot; reg; îs) ~-roș Boarță (Rhodeus sericeus). 164 sm (Mlg; îc) ~-de-pisică Calcedonie. 165 sm (Îc) ~ul-taurului Stea din constelația Taurului. corectat(ă)

URECHE, urechi, s. f. I. 1. Fiecare din cele două organe așezate simetric de o parte și de cealaltă a capului, formate (la om și la mamifere) dintr-o parte externă, una mijlocie și una internă și constituind aparatul auditiv al animalelor. Spun și eu o vorbă celor care au urechi de auzit. SADOVEANU, B. 8. Urechile lor nu mai ascultau alte vorbe. ISPIRESCU, L. 39. De-ar avea codrul ista gură să spuie cîte a văzut, cumplită pătăranie ne-ar mai auzi urechile. CREANGĂ, P. 119. ◊ (În contexte figurate) Îmi pun în schimb urechea pe inima țării Și-aud bătăi neregulate. BENIUC, V. 27. Te-ai plimbat la țară în automobil și prin castele ciocoiești și n-ai pus urechea la pămînt să asculți glasurile care nu se aud. REBREANU, R. I 210. ◊ Expr. A fi numai urechi, a-și deschide urechile în patru sau (rar) a asculta cu toate urechile = a asculta foarte atent. Sîntem toți numai urechi. CAMIL PETRESCU, U. N. 339. Fata asculta cu toate urechile. ISPIRESCU, L. 18. A asculta numai c-o ureche = a asculta distrat. A nu-și crede urechilor v. crede (2). (Despre vorbe, zvonuri, știri) A-i ajunge cuiva la ureche sau a ajunge la urechea cuiva = a ajunge la cunoștința cuiva. A-i trece cuiva pe la ureche, se spune cînd cineva aude un lucru numai în treacăt, neprecis. A-i intra cuiva pe-o ureche și a-i ieși pe alta (sau pe cealaltă), se spune cînd cineva nu reține ceea ce i se spune sau cînd rămîne nepăsător față de spusele cuiva. Auzise și el ceva din toate acestea. I-au intrat pe-o ureche și i-au ieșit pe cealaltă. REBREANU, I. 107. Tot vorbe fără temei, care-mi intrau pe-o ureche și-mi ieșeau pe cealaltă. GANE, N. III 33. La judecători, ce intră pe-o ureche iase pe alta. NEGRUZZI, S. I 248. (Eliptic) Și maximele bătrînei pe-o ureche toate-i iese. EMINESCU, O. IV 224. A face urechea toacă v. toacă (1). A-și pleca urechea la... v. pleca² (3). A bate toaca la urechea surdului v. surd (1). A-și deschide urechile v. deschide (1). A trage cu urechea v. trage (II 6). A împuia (cuiva) urechile v. împuia. A fi fudul (sau tare) de ureche = a fi surd, v. fudul. (Ironic) A fi urechea satului (sau tîrgului) = a ști tot ce se petrece într-o localitate. ◊ Compuse: (Bot.) urechea-babei = ciupercă comestibilă de culoare gălbuie sau trandafirie pe partea exterioară și roșie-portocalie pe partea interioară (Peziza aurantia); urechiușă; urechea-iepurelui = nume dat mai multor specii de plante erbacee din familia umbeliferelor, cu flori galbene sau galbene-aurii (Bupleurum); urechea-porcului = plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpina ramificată în partea superioară și cu flori mici albăstrui-violete (Salvia verticillata); jaleș; urechea-șoarecelui = nu-mă-uita (Myosotis silvatica); urechea-ursului = plantă erbacee din familia primulaceelor, cu frunze ovale ușor dințate și cu flori galbene; crește pe stînci calcaroase (Primula auricula). 2. Facultatea de a auzi; simțul auzului; auz. Urechea te minte și ochiul te-nșală. EMINESCU, O. I 40. Tu n-ai auzit pistolul?... Nu l-ai auzit? Spune! (Cu furie) Ureche! Ureche!... HASDEU, R. V. 157. Păreții au urechi și fereștile ochi. ♦ (De obicei determinat prin «muzicală») Facultatea de a percepe și de a reproduce în mod exact sunetele muzicale. Un glas așa de dulce și de curat, o ureche atît de muzicală. CONTEMPORANUL, V_I 197. ◊ Expr. A cînta după ureche = a reproduce o melodie după auz (și nu după note). 3. Partea externă, cartilaginoasă, a aparatului auditiv; auriculă. V. pavilion (3). Era un dulău sur și flocos, cu urechile și cu coada scurtate. SADOVEANU, B. 207. Înșfacă iedul de urechi și-l flocăiește, și-l jumulește și pe acela de-i merg peticile. CREANGĂ, O. A. 141. În cotlon torcea motanul pieptănîndu-și o ureche. EMINESCU, O. I 84. Știre-aș peana cum se pune, C-aș pune-o după urechie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 397. ◊ Loc. adv. Pînă peste urechi = peste măsură, foarte tare, foarte mult. ◊ Expr. A i se lungi (cuiva) urechile (de foame) v. lungi (1). Floare la ureche v. floare (I 1). A-i rupe (cuiva) urechile v. rupe (5). A se culca pe-o ureche (sau pe urechea aceea) v. culca (1). A avea bumbac în urechi v. bumbac (II 1). A-și astupa urechile v. astupa (1). 4. (În expr.) Într-o ureche = smintit, scrîntit, țicnit. Știa dînsul că Vasile Baciu e într-o ureche. REBREANU, I. 20. Vara plecau cu toții afară, la un unchi al lor... bătrîn, burlac și cam într-o ureche. VLAHUȚĂ, O. AL. II 14. El, cum era cam într-o ureche, i-a răspuns. SBIERA, P. 5. II. (Popular) Organul respirator al peștilor; branhie. III. 1. Gaura acului prin care se petrece ața sau sfoara. ◊ Expr. A scăpa ca prin urechile acului v. scăpa (2). 2. Cheotoare de piele sau de chingă cusută la marginea de sus a ghetelor sau a cizmelor, cu ajutorul căreia se trage încălțămintea în picior. O ordonanță, cu o pereche de cizme atîrnate de urechi într-un singur deget, încetini pașii. C. PETRESCU, Î. II 121. Urechile la ciubote sînt de piele și-s simple. ȘEZ. IX 33. 3. Toartă, inel, belciug. Un cordon de piele în care se vedea prins de un lănțișor urechea unui cesuleț. CĂLINESCU, E. O. I 17. ♦ Proeminență în formă de cîrlig la capătul de sus al leucii carului, de care se sprijină lanțul sau veriga care leagă loitrele de leucă; măsea. ♦ Ochi, laț, juvăț la capătul ștreangului; valul ștreangului. 4. (Mai ales la pl.) Porțiune ieșită în afară dintr-o zidărie, amenajată pentru a ușura fixarea unui loc de fereastră sau de ușă, pentru a susține un ornament etc.

MĂRGEA s. f. I. 1. Obiect mic de piatră, de sticlă etc., de diferite forme și culori, care se folosește ca podoabă (în șiraguri, cusut pe îmbrăcăminte etc.) ; (la pl.) șirag format din asemenea obiecte. Au tîrguit la tîrgul Aiudului. . . 8 oc[ă] mărgele de os (a. 1 747). IORGA, S. D. XII, 45, cf. VIII, 92. Căpitanul i-au învoit bucuros, zicîndu-i că poate să cumpere oarecare bagateluri, precum: . . . cordele, mărgele. DRĂGHICI, R. 16/31. La ce servește salba și scumpele mărgele Ce-nconjură cu fală frumosul tău grumaz? NEGRUZZI, S. II, 36. Mi-am pus flori la pălărie, Mi-am pus flori, mi-am pus mărgele. ALECSANDRI, P. I, 68. Cum mergea pe drum, găsește și ea o mărgică, și-o înghite. CREANGĂ, P. 69. Cu cordele și cu mărgele rupte de la gîturile fetelor de împărați. . ., a plecat în lumea largă. EMINESCU, N. 5. El citi mărgelele de la gîtul copilului și află că se numește George. ISPIRESCU, L. 136, cf. 141, 349. Și el ți-a adus. . . La grumazi mărgele, Pe deget inele. COȘBUC, P. II, 144, cf. SĂM. II, 133. Iar își scotea șiragul de mărgele de la gît și pestelca cea frumoasă. BUJOR, S. 132. Dintr-o curte ieși o doamnă bătrînă, cu pelerină neagră și capelă cu mărgele. C. PETRESCU, Î. II, 121, cf. id. C. V. 168. Doi voinici cu mîini voinice, Au trosnit în hău din bice, împletite din curele Și bălțate cu mărgele. ARGHEZI, S. P. 122. Că eu te-oi lua De soția mea, Cînd se va vedea. . . Vulpea cu mărgele Culegînd surcele. ALECSANDRI, P. P. 47, cf. 288, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 48, 242, 371, 394, 412. De mîncat îmi aducea Lapte acru-n-tr-o mărgea, Mîncam și mai rămînea. MÎNDRESCU, L. P. 124, cf. ȘEZ. I, 106, 244, III, 181, VI, 61, XII, 162. Dragostile tinerele, Nu se fac din muierele, Făr-din buze subțirele, Și din grumaz cu mărgele. BÎRLEA, C. P. 60. De la noi Pînă la voi, Tot mărgele Mărunțele, De fuge mița de ele (Furnicarul). GOROVEI, C. 165. Nici mărgea neînșirată, Nici fată nemăritată. ZANNE, P. II, 123. ◊ (În formule de eliminare la jocurile de copii) Colo-n deal, după deal, este-o rudă cu mărgele și mai multe rogoțele. ALR II 4 364/272. ◊ (Ca termen de comparație) Epocele se-nșiră ca mărgelele pe ață. EMINESCU, O. I, 140. O scăpărare furioasă îi țîșni din ochii negri, lucitori ca două mărgele vii. REBREANU, I. 28, cf. 428, id. NUV. 7, id. R. I, 243. Ș-apoi, rămîi jupîneasă Ilisaftă iarăși singură, ca mărgeaua neînșirată. SADOVEANU, O. XIII, 673. Gușa ta cît o ulcică, Gușa mea cît o mărgică. ȘEZ. I, 123. Star-ar ea nemăritată, Ca mărjaua neînșirată. MAT. FOLK. 965, cf. BÎRLEA, C. P. 139. ◊ F i g. Doar furnicile de-aleargă acum fără de hodină, Mărgele negre semănate pe drumuri albe de lumină. ANGHEL, Î. G. 21. I-s strînse aripioarele-amîndouă Și nemișcate-a ochilor mărgele. CAZIMIR, L. U. 25. Mă-întorc după atîția ani, cu inima pustie, învins, la soclul plin de furnici, de mărgele negre, care-mi pătau hainele de sărbătoare. BRĂESCU, A. 14. Ea s-a liniștit și l-a privit zîmbind prin mărgelele lacrimilor. SADOVEANU, M. C. 63, cf. FRUNDZA, Z. 9. Și nu mai jăluiește la stele Din ochi de mărgele. DEȘLIU, G. 19, cf. 34. ◊ (Prin Dobr.) La mărgele = reuniune a femeilor din casa miresei, sîmbătă seara, în ajunul nunții, cînd se înșiră mărgelele (I 1) la salba miresei. Sîmbătă la casa miresei se zice „la brad”, ceea ce în Dobrogea se cheamă „la mărgele”, unde, după ce s-au adunat nuntașii, fetele și femeile fac salbă și baierele fesului. SEVASTOS, N. 153. ◊ E x p r. (Regional) Parcă-i tras prin mărgea v. t r a g e. ♦ (Regional) Mărgică cucului = a) învelișul larvar al insectei Aphrophora spumaria, care, după ce iese larva, se usucă, căpătînd forma unei mărgele (I 1) ; (regional) stupitul cucului, mărgicuța cucului. O seamă de fete Insă, aflînd „stupitul” sau „mărgică cucului”, îl înșiră. . . la mărgele. MARIAN, INS. 288, cf. 459, 460, SIMIONESCU, F. R. 348; b) ouăle fluturelui inelat depuse în formă de inel pe ramurile tinere ale copacilor; (regional) glasul cucului, stupitul cucului. Cf. MARIAN, INS. 285, CADE. Fetele din Bucovina mai poartă la mărgele. . . ouăle insectei „Gastropacha neustria”, numite „stupitul cucului” sau "mărgică cucului. CANDREA, F. 203. Mărgeaua vîntului = îngrămădire dé canale mici, așezate unele lîngă altele, făcute de omizi pe frunzele păducelului. Cf. GRIGORIU-RlGO, M. P. I, 49. 2. (În credințele populare) Boabă rotundă care se credea că este făcută de șerpi prin amestecarea salivei lor și că este înghițită de cel mai puternic dintre ei. Știți cum fac șerpii mărgeaua? BENIUC, V. CUC. 18. Te voi duce la tata șerpelui celui uriaș. . . dar tu să nu iai nimic decît mărgeaua de după măsea, că aceea te face mai bogat decît toți bogații din lume. RETEGANUL, P. I, 3, cf. V, 5. Pe vremea aceea nu erau șărpii acasă, că în fiecare dimineață se duceau după un munte de lucrau la mărgea și numai sara. . . se întorceau acasă. MERA, L. B. 29. -Ș Fiertul mărgelei = presupusa operație prin care șerpii adunați la un loc ar obține o mărgea (I 2), amestecîndu-și saliva. Cf. ȘEZ. I, 244. ◊ E x p r. (Prin Bucov.) A fierbe mărgică = a se sfătui. ZANNE, P. IX, 488 3. P. a n a l. a) (La pl.) Protuberanțe ale pielii de pe capul și gîtul curcanului. Almintrelea tare pier puii cei de curcă. Cînd le ieșea mărgealele, iarăși îi spăla cu vinars de drojdii pre grumazi. ECONOMIA, 110/6. Cînd ajunse curcanul în dreptul cocoșului, se înroti, își roși mărgelele și își dădu capul pe spate. GÎRLEANU, L. 15. Era odată o buruiană, înaltă, un știr, a cărui floare cît mătura tremura în unda lacului ca mărgelele unui curcan. I. BOTEZ, B. I, 204. După dînsa alergau curcanii leorbâind din gușa cu mărgele roșii. C. PETRESCU, R. DR. 242. Mărgelele de curcan să nu le pui în borș. GOROVEI, CR. 92. b) (Regional ; la pl.) Ouă de broască (Brădișorul de Jos-Oravița), H XVIII 139. c)(Prin Bucov.) Nod pe firul tors ; (regional) gușă. Cf. A V 15, GLOSAR REG. d) (Regional ; la pl.) Bule de aer care se formează într-o băutură, de obicei într-o băutură alcoolică tare. Le mor Mărgelele vinului lor în plina și-uitata-le cupă. COȘBUC, P. I, 290. e) (Regional) Pușchea (Arpașul de Jos-Făgăraș). ALR II/I h 39/172. Mărgaua mea pe limba ta. ib. f) (Prin Mold., în forma mărgică) Cioplitură făcută la capătul din față al buștenilor, peste care se trece chinga cu care aceștia sînt legați în plute, mărgelătură (DDRF, PAMFILE, C. 106, ȘEZ. II, 42) ; bucată de lemn care formează o proeminență, la capătul buștenilor, și de care se fixează chinga pentru a-i lega în plute (CIUPALĂ, T. 336). g) (Prin Bucov.) Gaura muștiucului la trompetă. Cf. A V 20, GLOSAR REG. h) (Tipogr. ; neobișnuit, la pl.) Literele cele mai mărunte. LM. i) (Regional) Un fel de închizătoare prin care se petrec, la spate, șireturile de piele ale pieptarului. Cf. HEM 2 358. 4. (Regional) Unealtă de ciobănie nedefinită mai de aproape (Brehuiești-Botoșani). Cf. H I 23. II. (Bot.) 1. (În forma mărgică) Numele a trei plante erbacee din familia gramineelor, cu tulpină subțire, cu frunze plane, de culoare verde-deschis, cu flori mici, dispuse cîte una sau două în vîrful unor spicușoare (Melica uniflora, nutans și altissima). Cf. BARONZI, L. 137, BRANDZA, FL. 491, ȘĂIEANU, D. U., PANȚU, PL. Prin locurile nisipoase cresc tufe-tufe de mărgică. . . cu spiculețe dese. SIMIONESCU, FL. 181, Cf. ENC. AGR. 2. (Regional) Rutișor (Thalictrum aquilegifolium). Cf. TDRG, PANȚU, PL., ENC. AGR. 3. (Regional, în forma mărgică) Siminoc (Helichrysum arenarius). PANȚU, PL. 4. (Transilv.) Clocoțel (Clematis integrifolia). Cf. ȘĂINEANU, D.U., TDRG, PANȚU, PL. 5. Compus: (regional) mărgică-țeapănă = rozmarin-de-munte (Gnaphalium silvaticum). Cf. DDRF, BARCIANU. – Pl.: mărgele. - Și: (cu schimbare de suf.) mărgică, (regional) mărgeáuă (com. din ZLATNA-ALBA IULIA) S. f. - Din lat. med. margella. – Mărgică: cu schimbare de suf.

scaun sn [At: PSALT. HUR. 5^v/3 / V: (îrg) scamn, scaon^[1], (reg) ~d, scand, scant, scăuan, scoamn, (îvr) scan, scavn / Pl: ~e, (înv) ~i sm / E: ml scamnum] 1 Mobilă de lemn, de metal etc., cu sau fără spătar, susținută, de obicei, pe patru picioare, pe care poate ședea o singură persoană Si: : (reg) scamnie (1). 2 (Îs) ~ de tortură (sau de supliciu) Dispozitiv în formă de scaun (1) pe care, în vechime, era așezat cel supus torturii. 3 (Îs) ~ electric Dispozitiv folosit în unele țări pentru executarea prin electrocutare a condamnaților la moarte. 4 (Pex) Moarte provocată cu scaunul (3) electric. 5 (Reg; îe) A ședea între două ~e A fi nehotărât. 6 (Reg; d. soare; îe) A fi în ~ A fi la asfințit. 7 (Îrg; urmat de determinări) Bancă fără spătar Si: laviță. 8 (Reg; îs) ~ul diacului Strană (a dascălului). 9 (Pop) Bucată de scândură fixată la căruță, la barcă, la războiul de țesut etc., pentru a ședea pe ea. 10 (Reg) Butuc de lemn sau brazdă de pământ mărginită de (trei) țăruși bătuți în pământ, pe care se așază ciobanii când mulg oile. 11 (Reg) Năsălie. 12 (Arg; în limbajul școlarilor) Nota patru. 13 Loc pe care se stă la closet. 14 (Pex; șîs ieșire la ~) Eliminare a materiilor fecale. 15 (Ccr) Materii fecale eliminate de cineva. 16 (Înv; spc) Tron (pentru monarhi, înalții prelați etc. și, în credințele religioase, pentru divinitate). 17 (Pex) Simbol al puterii, al autorității (supreme) reprezentat de tron. 18 Autoritate sau funcție (supremă) a monarhului, a unui înalt demnitar (ecleziastic), a divinității etc. 19 (Îlv) A (se) pune sau a (se) așeza, a (se) urca, a (se) ridica, a veni, a intra etc. în ~ A (se) înscăuna. 20 (Îlv) A scoate (sau a arunca, a izgoni etc.) din ~ A detrona (1). 21-22 (Loc și) funcție deținute de cineva într-un consiliu, într-o adunare constituită într-o instituție etc. în virtutea unui drept, ca urmare a unor alegeri, prin numire, angajare, concurs etc. 23 (Înv; în credințele religioase; lpl) Numele unor cete îngerești (care ocupă un anumit loc în ierarhia îngerilor) Si: tron. 24 (Înv; adesea urmat de determinări care precizează sensul) Reședință (a unui monarh, a unui cleric înalt etc.) Si: capitală (2). 25 (Îs) Sfântul ~ sau ~ul apostolic (ori pontifical) Reședința papei. 26 (Pex; îas) Papalitatea. 27 (D. așezări; Îla) De ~ Care constituia reședința monarhului sau a cârmuirii Si: de reședință. 28 Loc unde se concentra o activitate, un fenomen, o facultate. 29 Explicație a unui fenomen. 30-31 (Îrg; de obicei urmat de determinări care arată felul) (Sediu pentru) consiliu, sfat, divan, instituție cu atribuții (predominant) juridice. 32 (Reg; îs) ~ul cel mare Curtea de casație. 33 (Rar; Îla) Cu ~ la cap Temeinic. 34 (Fam; îe) Cu ~ la cap (sau, rar, la minte, la judecată) Se spune despre un om care judecă temeinic. 35 (Rar; fam) Putere de judecată, de discernământ. 36-37 (Înv) (Sediu pentru autoritățile unor) diviziuni teritorial-administrative. 38-39 (Spc; adesea urmat de determinări) (Diviziune și) organizare teritorial-administrativă a sașilor și secuilor din Transilvania, în Evul Mediu. 40 (Îs) ~ de măcelar Butuc, trunchi sau masă¹ specială pe care măcelarul taie carnea. 41 (Îvr) Tocător (de carne, de zarzavaturi). 42 (Înv) Abator (1). 43 (Înv) Măcelărie. 44 (Înv) Pescărie. 45 (Înv) Tejghea a unui măcelar sau a unui pescar. 46 (Reg) Baracă (la bâlci, la târg). 47 Parte a meliței, de forma unei scânduri scobite, pe care se așază mănunchiul de in sau de cânepă pentru melițat Si: (reg) trup. 48 (Reg; la războiul de țesut) Cordenci (1). 49 (Tip) Un fel de masă mică și înaltă pe care se așază formele mari pentru corectat. 50 (Îs) ~ de cioplit Butuc pe care lucrează rotarul Si: bedreag (1). 51 (Șîs ~ de cuțitoit, ~ de doage, ~ de lemnar, reg, ~ de cuțitoaie, ~ de cioplit, ~ de strujit, ~ de mezdrelit, ~ de mezdrit, ~ cu capră, ~ de lucrat, ~ de tras, ~ de văsărit) Obiect de forma unei bănci pe care se așază rotarul, dulgherul, tâmplarul când lucrează cu cuțitoaia Si: scăunoaie (1), (reg) capră (36) de cuțitoit. 52 (Prc) Parte a scaunului (51) pe care stă călare dogarul, dulgherul sau tâmplarul când lucrează. 53 (Ban) Parte a cuțitului cojocarului, formată dintr-un lemn pătrat, cu care se fățuiesc pieile. 54 (Pop; urmat de determinări care arată felul) Unealtă (rudimentară) alcătuită, de obicei, din scânduri prevăzute cu găuri, pe care se fixează un obiect la care se lucrează. 55 (Îs) ~ de spițe (sau de înspițat) Cobilă (4) (a rotarului). 56 (Reg; îs) ~ de cepi Unealtă a rotarului în care se fixează cepurile obezilor unei roți, când se cuțitoiesc. 57 (Reg) Unealtă a rotarului în care se așază obezile pentru a le găuri sau roata când se înspițează sau se obădează. 58 (Reg; șîs ~ de lumânări) Dispozitiv format din două scânduri orizontale sprijinite pe două scânduri verticale și prevăzute cu numeroase găuri, în care se introduc țevile (de sticlă) în care se toarnă seul pentru facerea lumânărilor. 59 (Pop) Oplean. 60 (Reg; îs) ~u coarnelor Bucată de fier care unește coarnele plugului Si: (reg) punte. 61 Partea de jos, mai masivă, a vârtelniței, a sucalei, a urzitorului, pe care se sprijină întreaga unealtă Si: butuc (22), pat¹, talpă, strat², (55), (reg) pitrucă. 62 (Reg; la car, la căruță) Perinoc. 63 (Reg; la moară) Pârghie cu ajutorul căreia se reglează înălțimea pietrelor morii (de apă sau de vânt), pentru a obține, după voie, o făină mai mare sau mai măruntă Si: (pop) posadă². 64 (Reg; la moară) Bucată de lemn scobit pe care se învârtește cepul grindeiului de la roata morii Si: (reg) broască (27). 65 (Reg; la moară; îs) ~u pietrilor Stâlpii care susțin podul¹ morii. 66 (Reg; la moară; șîs ~ coșului) Scară (32). 67 (Reg; la moară; îas) Suport de lemn care fixează piatra zăcătoare Si: (reg) crivac (3). 68 (Reg; la moară; îas) Ansamblul andrelelor pe care se reazemă perna morii. 69 (Reg; la moară; îas) Strat de lemn de care este prins scaunul (64). 70 (Buc; Mar) Lemn așezat de-a curmezișul pe capătul din față al fiecărei table, la plută¹ Si: (reg) călădău (1), chingă (35). 71 (Buc; Mar) Lemn lung așezat pe partea din față a primei table, pe care se prinde cârma plutei. 72 (Buc; Mar) Băț înfipt în unul dintre butucii plutei, în care își agață plutașul hainele sau alte obiecte în timpul deplasării pe apă. 73 (Reg) Săgeată (30) pe care se urcă trunchiurile la joagăr. 74 (Reg) Car al joagărului. 75 (Reg) Fiecare dintre corfele între care se mișcă jugul joagărului. 76 (Reg) Căpătâiul cel mare al joagărului. 77 (La casă; șîs ~ podului) Schelet din bare de lemn care susține învelitoarea unui acoperiș (și suportul acesteia), transmițând greutatea lui elementelor de rezistență ale construcției. 78 (La casă; îas) Lemn care unește câte doi căpriori ai casei Si: cocleț (1), chinga (23) căpriorilor. 79 (Reg; la casă) Căpătâiul crestat al stâlpilor unei case țărănești. 80 (Reg; la casă) Jgheab în care se îmbucă una într-alta șindrilele de pe acoperișul unei case. 81 (Olt; Mar) Vatra casei. 82 Parte a unor sisteme tehnice care servește la susținerea sau la rezemarea unor piese (componente). 83 (Spc) Piesă pe care se reazemă clapeta sau bila unei supape. 84 (Pop) Suport sau sistem de pari pe care se pune o albie, un cazan, o putină, un butoi etc. 85 (Trs; Mun) Capră de tăiat lemne. 86 (Reg) Butuc așezat pe pământ, sub uluc, pentru a-l susține. 87 Mică piesă de lemn așezată perpendicular pe cutia instrumentelor de coarde, susținând corzile și transmițându-le vibrația Si: căluș (10). 88 (Rar) Parte plată a unui inel de podoabă, pe care se incrustează o piatră sau se gravează ceva. 89 (Reg; îs) ~u cumpenelor Taler² (2). 90 (Pop) Fiecare dintre părțile spicului cerealelor care susține câte un bob Si: scară (40). 91 (Pop) Locul grăuntelui în spicul cerealelor Si: scară (41). 92 (D. cereale; îe) A băga (sau a da) ~ A prinde rod Si: a lega. 93 (Reg) Unealtă rudimentară de desfăcut știuleții de porumb, alcătuită dintr-un fel de recipient îngrădit cu nuiele, în care se băgau știuleții și se băteau. 94 (Reg) Pârleaz. 95 (Reg) Pat¹ de scânduri pe care curge apa dintr-un iaz. 96 (Reg) Limbă îngustă de pământ care a rămas nearată între brazde Si: (pop) greș (11). 97 (Reg) Motiv ornamental care se lucrează pe cojoace. 98 (Reg) Joc de copii în care unul dintre copii încearcă să smulgă un alt copil dintr-un șir. 99 (Îrg) Nume dat unor părți de organe sau părți ale corpului omenesc sau animal care au o formă sau o funcție asemănătoare cu un scaun (1). 100 (Îs) ~u gurii Falcă (1). 101 (Reg; spc) Greabăn (1) (la boul de jug). 102 (Ast; pop; șîs ~ul lui Dumnezeu) Constelația Casiopeea. 103 (Bot; îc) ~ ul-cucului Plantă erbacee robustă cu tulpina tetragonală în partea inferioară și cilindrică în partea superioară, cu flori purpurii reunite într-un capitul (Dianthus giganteus). 104 (Bot; reg; îc ~aunu-cucului) Ciuboțica (5)-cucului (Primula veris). 105 (Bot; Trs; îac) Garoafă (Dianthus). 106 (Bot; reg; îac) Neghină (Agrostemma githago). 107 (Bot; reg; îac) Plantă cu cotorul subțire și ramificat și cu flori de culoare vânătă, nedefinită mai îndeaproape. 108 (Bot; reg; îc) ~ul-popii, ~ul-lui-Dumnezeu Cuișoare (4) (Dianthus chinensis). 109 (Bot; reg; îac) Garoafă (11) (Dianthus barbatus). 110 (Bot; reg; îac) Arșinic (1) (Lychnis chalcedonica). 111 (Bot; reg; îac) Steluțe (Erigeron acer). 112 (Bot; reg; îc) ~ul-Domnului Brumărea (3) (Phlox paniculata). 113 (Bot; reg; îc) ~ul-ălor-bune Pătrunjel-de-câmp (Peucedanum oreoselinum). 114 (Bot; reg; îc) ~ul-hălor-din-vânt Lumânărica-peștilor (Verbascum nigrum). corectat(ă)

DA³, dau, vb. I. I. Tranz. (Folosit și absolut) 1. A întinde cuiva un obiect; a înmîna, a oferi. Mama lui Abu-Hasan... le-a dat trei feluri de mîncări. CARAGIALE, O. III 63. Cînd văzui a lor mulțime, cîtă frunză, cîtă iarbă... Am jurat ca peste dînșii să trec falnic, fără păs, Din pristolul de la Roma să dau calului ovăs. EMINESCU, O. I 147. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. Am dat cina asta ca să-l onorez pe Spallazini. CAMIL PETRESCU, T. II 191. Acum să dăm o petrecere, la care... să chemăm și pe Ber-Căciulă! VISSARION, B. 74. A da (cuiva) o gură (sau o guriță) = a săruta pe cineva. Să rîzi mai bine și să-mi dai O gură, numai una. EMINESCU, O. I 174. A da (cuiva) mîna sau a da mîna cu cineva v. mînă. A da cuiva mură-n gură v. mură. A-și da bucățica de la gură v. bucățică. A da bună ziua (bună seara, binețe etc.) = a saluta pe cineva. Și mai dau bun-întîlniș cu unul. SADOVEANU, O. I 564. Dai domnului strein bună seara. Întinzi mîna. Îți spui numele. C. PETRESCU, A. 285. Cînd oamenii se-ntoarnă-n sat Și-mi dau, pe rînd, binețe. IOSIF, PATR. 30. A da față cu cineva = a se vedea, a se întîlni cu cineva. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemînă, a face rost de ceva, a procura. Te rog s-mi dai bani de cheltuială, straie de primeneală, arme și cal de călărie, ca să și pornesc fără zăbavă. CREANGĂ, P. 184. Dați-mi, dați-mi aripioare, Să zbor iute pe sub soare. ALECSANDRI, P. II 102. 2. A împărți, a distribui, a repartiza. Știu că s-a împărțit la companii rachiu. L-ai dat oamenilor? CAMILAR, N. I 161. Dînd două-trei cărți [de joc]. NEGRUZZI, S. I 85. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. Ești mama lui Iorgovan, Mîndrul nostru căpitan. Să ne fii mamă și nouă Care-am dat cu el în două Munca noastră de mulți ani, Împărțind grămezi de bani. TEODORESCU, P. P. 559. A-i da (cuiva) un număr oarecare de ani = a atribui (cuiva) o anumită vîrstă. Eu de-abia ți-aș fi dat șepte, mult opt ani. CREANGĂ, P. 148. A da cuiva cîștig de cauză = a face pe cineva să cîștige (într-un diferend). ♦ A repartiza cuiva un lucru spre executare, a însărcina pe cineva cu ceva, a obliga la ceva. Profesoara ne-a dat să scriem despre Delta Dunării. ▭ Părinții pustnici... mi-au dat canon să mănînc lapte numai de la o vacă. CREANGĂ, P. 116. ◊ Expr. A da (cuiva) de lucru = a însărcina pe cineva cu o muncă, a-i procura o ocupație; a pricinui cuiva multă bătaie de cap, a-l face să o scoată greu la capăt, să se căznească mult. După obicei, ea le dă de lucru cu măsură. CREANGĂ, P. 7. Hai la treabă, cumătriță, că lupul ți-a dat de lucru! id. ib. 29. 3. (Cu privire la persoane, de obicei urmat de determinări ca «pe mîna», «în seama», «în paza», «în grija» etc.) A încredința, a preda. Dete pe fiu-său acestui vînător ca să-l învețe meșteșugul său. ISPIRESCU, L. 183. Pornește spre casă, urmat de cîțiva ostași, în paza cărora l-a dat împăratul. CREANGĂ, P. 84. ◊ Expr. A da (pe cineva) în judecată = a chema pe cineva în fața justiției a intenta (cuiva) un proces. ♦ (Cu privire la obiecte) A preda (pentru a se descărca de o îndatorire). A dat în primire, aceluiași copil, costumul și jobenul. SAHIA, N. 103. Spune-i că te prinzi să-i dai în girezi tot grîul cît îl are semănat. CREANGĂ, P. 155. 4. A preda ceva cuiva (uneori la cererea acestuia), a pune pe cineva în posesia unui lucru (fără a cere sau a primi ceva în schimb), a face cuiva parte de... Țara... s-a gîndit să vă deie pămînt. CAMILAR, N. I 247. Plîngem și dăm – căci ni se cere. Trebuie să deie toți – căci le cerem. SADOVEANU, Z. C. 247. ♦ (Uneori determinat prin «în dar», «de pomană», «plocon» etc.) A dărui. Murise un flăcău... și-mi «dase mă-sa lui» pantaloni de pomană. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 11. [Era] gata totdeauna să-și ia bucata de la gură sau haina de pe dînsa ca s-o dea. M. I. CARAGIALE, C. 134. Îl întîmpină în pragul ușii cerșitoarea, căreia îi dăduse el un ban de pomană. CREANGĂ, P. 213. ◊ Fig. Dă-mi-i mie ochii negri... nu privi cu ei în laturi. EMINESCU, O. I 155. ◊ Expr. A-și da cuvîntul (de onoare) v. cuvînt. ♦ A pune ceva la dispoziția cuiva contra plată. Dă odăi cu chirie. STANCU, D. 245. ♦ (Mai ales determinat prin «împrumut», «cu camătă», «cu dobîndă», «pe datorie» etc.) A împrumuta pe cineva (cu ceva). Ar mai fi cerut, dar știa că Busuioc nu-i dă pe datorie, fiindcă mai e scris acolo la catastif. REBREANU, R. II 57. (Fig.) Lelișoară de pe plai, Spune-mi gura cui o dai? Dă-mi-o mie-n datorie. ȘEZ. I 270. ◊ Expr. A da (pămîntul) în parte v. parte. A da (pămîntul) în arendă v. arendă. ♦ (Uneori determinat prin «înapoi») A întoarce cuiva ceva primit de la el sau ceea ce i se cuvine; a restitui. Băgați de seamă, aveți timp să dați înapoi ce-ați furat. CAMIL PETRESCU, U. N. 295. Uite, maică, urîtul, Cum îmi poartă inelul; Eu i-l tot cer să mi-l deie, El zice c-o să mă ieie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 274. 5. (Cu privire la persoane) A pune la dispoziția cuiva, a repartiza; (popular, cu sensul reueșind din context) a mărita o fată (cu cineva). Ne-am îngrijit de plecarea cuvioșiei-sale și-i dăm slujitori care să-l petreacă pînă la Dunăre. SADOVEANU, Z. C. 168. Dete fetelor pentru grădină un paznic neadormit. ISPIRESCU, U. 13. Îmi dai pe Măndica? ALECSANDRI, T. I 332. ◊ Expr. (Popular) A da (o fată) după cineva = a mărita (pe o fată) cu cineva. Am auzit că ai tăi ar fi glăsuit Că te-or da după mine, fiindcă-s sărac. VINTILĂ, O. 41. Mămucă, să nu mă dai după urît și după bătrîn, ca să mă bucur și eu de viață, cum te-ai bucurat dumneata. SADOVEANU, B. 30. Împăratul... a făcut sfat și a găsit cu cale să deie fata după feciorul moșneagului. CREANGĂ, P. 85. (Rar) A da unei fete (de bărbat) pe cineva = a căsători o fată cu cineva. Tecla se îndrăgi de Stoicea pe viață și pe moarte; și boier Rovin, neavînd ce face, îi dădu pe Stoicea. GALACTION, O. I 51. Împăratul... dete de bărbat fie-sei pe argat. ISPIRESCU, L. 169. 6. (Uneori urmat de determinări introduse prin prep. «pentru», «în locul», «pe» etc.) A oferi ceva în schimbul, în locul... (spre a plăti sau a răscumpăra ceva); a schimba cu... Bătrînețe, bătrînețe, cum te-aș da pe tinerețe! POP. ◊ Expr. A da cinstea pe rușine v. cinste. (Mold.) A da toate pe una = a nu mai avea încotro, a nu-i rămîne altceva decît... Căci și împăratul, cît era de împărat, le dăduse acum toate pe una, și nici macar aceea nu era bună: frica! CREANGĂ, P. 86. (Familiar) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se zice pentru a arăta că prețuim pe unul mai mult decît pe celălalt. Nu-l dau pe Ion pe cinci ca Gheorghe. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se crede mai grozav decît altul, a nu se lăsa învins sau întrecut de altul, a nu se lăsa schimbat cu altul. Hei! pipiric, pipiric, dară voinic, nu se dă pe orișicine! SBIERA, P. 178. Nu m-aș da pe zece ca d-al de ăștia. ISPIRESCU, L. 15. (Refl., rar) A nu se da pentru mult = a se considera foarte mulțumit de sine sau de situație. E rău la părău, cu geta feciorul de împărat, toate ca toate dar de asta să mă văd o dată scăpat, apoi nu m-aș da pentru mult. BOTA, P. 7. ♦ A oferi (în schimb, drept plată), a plăti. Cît dă de-o căruță? – Cum cît dă?... – Cît plătește? a răspuns tare Miai. PREDA, Î. 120. Nu te mulțumești de simbria ce-ți dau? ISPIRESCU, L. 231. Noră-mea vrea să meargă la Piatră. Cît să-ți dau ca să mi-o duci? CREANGĂ, P. 113. ◊ Expr. A da ortul popii v. ort. A da bir cu fugiții v. bir. ♦ A vinde. Mergem la Pațanghel, să vedem cum a dat porumbul. PREDA, Î. 74. Dau numai pe bani CAMILAR, N. I 166. Cine are un petic de pămînt, din sărăcime, îl dă pe ce pe apă nu curge, ca să scape de foamete. STANCU, D. 102. 7. A jertfi, a sacrifica. N-avem soți, nici fii de dat. BANUȘ, B. 123. Cîinele acesta zece ani a dat din viața lui ca să sară la porunca mea. ISAC, O. 178. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament pentru cineva sau pentru ceva. Să nu uităm pe acei care și-au dat viața pentru transformarea revoluționară a patriei. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 371, 3, 1. Mi-aș da viața ca să te apăr. CAMIL PETRESCU, T. II 23. Îmi dau capul, spune cineva care afirmă un lucru cu energie, cu deplină siguranță. 8. (Cu sensul reieșind din context) A arunca, a azvîrli. Să iei pielea cea de porc și în foc s-o dai. CREANGĂ, P. 87. Alelei! tîlhari păgîni, Cum o să vă dau la cîni! ALECSANDRI, P. P. 88. ◊ Expr. A da vina pe cineva = a învinui. A da afară v. afară. A da pe gîrlă = a renunța la un lucru, a-l lepăda. Amu uite cum fac ei: se lăcomesc la două și dau pe gîrlă optsprezece. GALAN, Z. R. 286. A da uitării = a nu se mai gîndi la..., a uita, a părăsi. Singura mea rugă-i uitării să mă dai. EMINESCU, O. I 127. (Formulă de ocară sau de blestem) A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracul, naibii, corbilor), a-l da încolo (sau în plata domnului) = a se dezinteresa de cineva sau de ceva, a nu-și mai bate capul cu cineva sau cu ceva. Dă-l încolo de proces-verbal. SEBASTIAN, T. 247. 9. A așeza altfel, în altă poziție. Își dăduse pe ochi pălărioara rotundă. SADOVEANU, O. VI 359. Avea un fel al ei de a-și da capul pe spate. BART, E. 48. Își netezi părul de pe frunte și-l dete pe spate. EMINESCU, N. 12. ◊ Expr. A da la o parte (sau într-o parte) = a îndepărta. Dînd într-o parte ghimpoasele creci ale verdelui mărăciniș, se strecură... pînă la rădăcina celui mai înalt dintre ulmi. MACEDONSKI, O. III 7. A da ochii peste cap = (a fi pe punctul de) a muri; fig. a face fasoane. Începea să cînte de dor și amor, cu ofuri și ochii dați peste cap. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 31. Fata își dădu de cîteva ori ochii peste cap, răsuflă greu și flacăra tainică a vieții se stinse. SANDU-ALDEA, D. N. 277. Indignat grozav și dîndu-și ochii peste cap: «O, doamnă, e teribil ce se petrece!». VLAHUȚĂ, O. AL. II 8. A da (ceva) peste cap = a face un lucru de mîntuială, a lucra superficial. A da (pe cineva) peste cap v. cap (I 1). A da (ceva) după spate = a lăsa la o parte, a trece cu vederea. Mane, fîrtate! Dă-ți mînia după spate. ALECSANDRI, P. P. 73. A da ușa (poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg. Dete poarta de părete și trecu înainte. ISPIRESCU, L. 359. A da cărțile pe față v. carte. ♦ A petrece prin sau pe după ceva. Un domn scurt și gras, cu ochelari dați după ureche. C. PETRESCU, Î. I 12. ♦ (Complementul indică o băutură sau o cantitate de băutură; determinat prin «pe gît», «de dușcă», «peste cap», «pe spate») A bea (lacom, dintr-o dată sau în cantități mari), a goli bînd, a turna pe gît. Dădu restul de ceai călduț pe gît. C. PETRESCU, C. V. 130. Baba dădu rachiul pe gît. SANDU-ALDEA, D. N. 194. Și d-ta ai cîntec: «Ipate care da oca pe spate Și face cu mîna să-i mai aducă una». CREANGĂ, P. 150. 10. (În diverse procese de muncă, sensul reieșind din context) A da găuri = a găuri. Începu să... dea găuri cu un burghiu. C. PETRESCU, Î. II 183. A da (un obiect tăios) pe piatră = a(-l) ascuți. Scoate bulicheriul din teacă, îl dă pe amînari. CREANGĂ, P. 125. Paloșul scotea, Pe amnar îl da, De și-l ascuțea. TEODORESCU, P. P. 450. A da (un lemn) la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. (Mold.) A da (o țesătură) în undă = a spăla, a clăti. Numai de două ori pîn-acu am dat-o [pînza] în undă. ALECSANDRI, T. 259. ◊ (În legătură cu alte acțiuni ale omului) A da lecții = a preda lecții. Am un băiet, Karl, și aș vrea să-i dați d-voastră lecții. HOGAȘ, DR. II 63. A da o telegramă = a expedia o telegramă. Dați-i o telegramă din partea mea să se intereseze ce e cu depozitul. CAMIL PETRESCU, U. N. 66. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. Și voi la ziar puteți da tot ce știți. C. PETRESCU, C. V. 131. A da foc = a aprinde. Buntași care au de gînd să deie foc tîrgului în astă-noapte! ALECSANDRI, T. I 70. A da bici = a lovi cu biciul. A dat bici calului și-a plecat însoțit de argați. STANCU, D. 22. A da la mînă = a pune la dispoziția cuiva, a înmîna cuiva (un act, un obiect de folosință imediată etc.). I-a... dat la mînă hîrtie de danie. CARAGIALE, O. III 48. A da (refl. a se da) o luptă, o bătălie = a avea loc o luptă. Bătălia în care Tomșa fusese înfrînt... se dăduse dimineață. SADOVEANU, O. VII 154. Luptele se dau acum în Carpați. CAMIL PETRESCU, U. N. 419. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. Spectacolele le da în aer liber. SAHIA, N. 67. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. 11. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a emite, a scoate din sine însuși. Oile dau lînă și lapte. ▭ Ca moarte ramuri vestejite, Sătule să mai deie rod, Își lasă brațele s-atîrne Sărmanul istovit norod. TOMA, C. V. 60. N-am învățat știința ierburilor, dar. pe cît mă taie capul, sacul n-a dat niciodată trandafiri. DELAVRANCEA, A. 93. Mugurii dau frunză și cîmpii dau verdeață. ALECSANDRI, P. III 241. ♦ (Mai ales despre persoane, cu complementele: «glas», «chiot», «țipăt», «răcnet» etc.) A emite, a face să se audă. Stați să deie badea un chiot spre caii ceia. CAMILAR, N. I 309. Ea dă glas și bate cu bățul în poartă. SADOVEANU, B. 35. Le-a pătruns prin piept, ca fierul, Strigătul ce-a dat străjerul. TOMA, C. V. 139. ◊ Expr. A da dintr-însul o vorbă (sau niște vorbe) = a spune lucruri, de obicei minunate, înțelepte. Cînd da cîte-o vorbă dintr-însul, vorba era vorbă. CREANGĂ, P. 142. Are un duh cît șăpte și dă dintr-însa niște vorbe! ALECSANDRI, T. I 129. ♦ A produce, a crea. Eminescu a dat o operă de valoare universală. ◊ Expr. A da la lumină (sau la iveală) = a descoperi ceea ce este ascuns; (cu privire la scrieri) a publica. Săpăturile au dat la iveală ruinele unei vechi cetăți. ▭ Am arătat cartea me la mulți profesori... și ei m-au îndemnat ca să o dau la lumină. KOGĂLNICEANU, S. 102. A da viață = a naște, a da ființă, a făuri; fig. a anima, a însufleți. Bătrînul Dan trăiește ca șoimul singuratic... Privind cu veselie cum soarele răsare Dînd viață luminoasă cu-o caldă sărutare. ALECSANDRI, O. 206. A da (ceva) în vileag (sau tîrgului) = a divulga. Cum de să știe el ceva și să n-o deea tîrgului? ISPIRESCU, U. 112. A da de veste (sau de știre) = a aduce la cunoștință, a vesti. Mică lacrimă fierbinte, Ce te-ncerci cînd n-ai cuvinte... Să dai altui suflet veste De cît dor în tine este. TOMA, C. V. 93. Să cerc a da de știre Marghioliții, după chipul obișnuit... să-i cînt pe sub ferești. ALECSANDRI, T. I 78. A da însemnătate = a acorda atenție. Cred că ea nu dădea nici o însemnătate jocurilor deputatului. CAMIL PETRESCU, U. N. 53. A da semne de... = a indica, a arăta că..., a lăsa să se vadă că... A-și da (refl., familiar, a se da cu) părerea = a-și exprima punctul de vedere. Au să vă vină oaspeți... își dădu părerea dascălul Iov. SADOVEANU, P. M. 27. Așteaptă pe franțuz să-și deie părerea în limba lui străină. id. Z. C. 46. Poate sosește acum, se dădu cu părerea portarul binevoitor. C. PETRESCU, C. V. 123. A da gata = a) a termina, a lichida. Au dat gata patru curcani fripți. SADOVEANU, O. I 297; b) a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). (Sport) A da startul = a anunța plecarea printr-un semnal. La ora 4 s-a dat startul în prima serie a cursei de 100 m plat. 12. A provoca, a prilejui, a pricinui, a cauza, a stîrni. Zeama de mahorcă slăbește și dă căldură. CAMILAR, N. I 143. [Pajul Cupidon] dă gînduri ne-nțelese Vrîstei crude și necoapte. EMINESCU, O. I 108. Un an vine, trece, ș-alt an îl moștenește, Și ce nădejdi dă unul acelălalt le ia. ALEXANDRESCU, P. 77. 13. (Mai ales urmat de verbe ca: «a cunoaște», «a înțelege» etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa, a face posibil. Îi ședea ghimpe de foc în creier, gîndindu-se că fuga lui putea să deie crezut pînă și coanei Tasica, ba chiar și Rusandei, că el e ucigașul. POPA, V. 80. Începu a horcăi, dînd să cunoască că el a adormit. RETEGANUL, P. I 76. Baba se culcă... dînd a înțelege nurori-sa că are s-o privegheze. CREANGĂ, P. 6. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mîna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a fi în stare să..., a avea posibilitatea să...; a-i veni bine la socoteală, a-i conveni. Vă impunea mult respect faptul că ei... veneau acasă... cu trăsura, și știați că pentru asta le dă mîna să plătească un leu. PAS, Z. I 110. 14. (Adesea legat de ideea divinității) A rîndui, a destina, a sorti, a hărăzi. Și dînd dumnezeu un vînt bun, corăbiile mergeau ca săgeata. ISPIRESCU, L. 24. Of, jupîneșică, of! Ce-a fost să nu dea dumnezeu să mai fie! CREANGĂ, P. 119. ◊ (Impersonal) Ploi de lumină Mi-i dat să sărut. BENIUC, V. 57. Ți-a fost dat... să-nduri toată durerea Pe care lumea n-o mai simte. VLAHUȚĂ, O. A. 50. Se înduioșa la gîndul că îi va fi dat să trăiască în liniște! MACEDONSKI, O. III 23. ◊ Expr. Ș-apoi dă doamne bine! = apoi a fost strașnic! După aceasta se începe nunta, ș-apoi dă doamne bine! CREANGĂ, P. 279. Ce-o (sau cum a) da tîrgul și norocul = cum se va întîmpla să fie, cum se va nimeri. Apoi dă, tată, cum a da tîrgul și norocul. CREANGĂ, P. 197. (Bine că) a dat dumnezeu! = în sfîrșit, după atîta așteptare, în cele din urmă. A dat dumnezeu de ne-a scris o scrisoare. 15. (Cu privire la oameni, urmat de determinări introduse prin prep. «la») A așeza sau a trimite într-un loc pentru o îndeletnicire determinată. Îl deteră pe la școli și filosofi. ISPIRESCU, L. 2. ◊ Expr. A da (pe cineva) pe brazdă v. brazdă. ♦ (Cu privire la animale) A mîna. Au dat oile la păscut. SBIERA, P. 37. Drăguțule bace, Dă-ți oile-ncoace La negru zăvoi, Că-i iarbă de noi Și umbră de voi. ALECSANDRI, P. P. 1. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. Flăcăul dădea răspuns că așteaptă pe tatăl său cu paralele, ca să împace pe ciobani și pe stăpînul bălții. SADOVEANU, B. 15. A da ordin (sau poruncă) = a ordona, a porunci. M-am necăjit și am dat poruncă să dea gazeta înapoi. CAMIL PETRESCU, U. N. 29. Prefectul i-a dat ordin să plece la expoziție «pe puțin cu trei sute de suflete». SP. POPESCU, M. G. 22. A da bucium = a vesti. Și de acolo din margini de zări, Din creieri de culme, din inimi de luncă, Dau bucium și zvoană spre depărtări, Să-și strîngă tovarăși de rodnică muncă. DEȘLIU, G. 28. A da crezare (sau crezămînt) v. crezare. A-și da (popular a da) sfîrșitul (sau sufletul, duhul) = a muri. Într-o seară, bolnava își dădu sfîrșitul. DUNĂREANU, CH. 10. I-a venit și lui rîndul să-și dea duhul. ANGHEL, PR. 129. Bătrînul a dat sfîrșitu și, după ce l-au înmormîntat, feciorii săi au pornit de au vînat toți munții. POPESCU, B. IV 4. (Prin exagerare) Eram sfîrșit de oboseală, nu mai puteam; îmi dădeam sufletul. SADOVEANU, O. VI 66. A da dovadă = a dovedi. Lenin și Stalin ne învață că membrii de partid trebuie să dea dovadă de inițiativă creatoare în muncă. LUPTA DE CLASĂ, 1951, nr. 11-12, 101. A da prilej (sau ocazie) = a prilejui. Eliberarea poporului nostru a dat prilej miilor de talente... să se afirme, să se dezvolte, să atingă culmi nebănuite în creații. CONTEMPORANUL, S. ii, 1953, nr. 353, 1/2. Eu am apelat la dumneata numai ca să-mi dai ocazie să muncesc. C. PETRESCU, C. V. 134. Natura psihică a lui Eminescu a dat prilej multor aprecieri greșite asupra poetului. IONESCU-RION, C. 65. A da ocol (sau tîrcoale), a da raita (sau o raită) = a se învîrti în jurul unui loc, a cerceta un loc. Pînă seara a clocotit tot tîrgul Nomoloasei de vestea nebunului bătrîn, care dădea tîrcoale la marginea orașului. POPA, V. 150. El poartă calul, dînd ocol... Și ochii pașei mari s-aprind. COȘBUC, P. I 109. A da năvală (sau buzna) = a năvăli. Se așeză jos pe prispă; păsările flămînde dădură buzna la căuș. VLAHUȚĂ, O. AL. I 48. (Eliptic) A venit vestea că dau tatarii. SADOVEANU, O. I 515. A da roată = a se roti. Se zbuciumă vîntu-n mînie, Iar corbii-n pribeagul lor drum Dau roate prin zarea pustie. COȘBUC, P. II 47. A da informații (sau referințe, relații) = a informa, a referi, a relata. Îți voi da relație de călătoria me. KOGĂLNICEANU, S. 41. (Rar) A da răscoală = a răscoli. Doar vîntul nopții-n ierburi dă răscoală! IOSIF, P. 24. A-și da truda (sau osteneala) = a se trudi, a se osteni. Toate chipurile și toate trudile ți le-ai dat, numai ca să mă vezi norocit și însămnat între moldoveni. KOGĂLNICEANU, S. 54. A da luciu (sau lustru) = a lustrui. Vezi luciul ăla de la bielă? Eu l-am dat. SAHIA, N. 30. Ema, dîndu-și lustru la unghii: A venit multă lume? CAMIL PETRESCU, T. II 41. A da raportul = a raporta. Am venit să dau raportul săptămînii. SEBASTIAN, T. 155. A(-și) da demisia = a demisiona. Se înturnă la Iași și îi dete demisiunea. NEGRUZZI, S. I 111. ◊ Expr. A da (un) examen = a se prezenta la un examen, a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva, a fi tras la răspundere. Dacă va fi să dau cuiva socoteală, voi istorisi tot ce-am văzut. CAMILAR, N. I 425. Ți-am cerut să-mi dai samă ce cauți la hotar. SADOVEANU, F. J. 152. Eu n-am teamă De-a mele fapte-n viață să dau în ceruri seamă. ALECSANDRI, T. II 192. A-și da seama (rar seamă) = a se dumeri, a pricepe, a se lămuri. Din analiza lucrărilor Congresului ne putem da seama de uriașele sarcini care stau înaintea noastră. DAVIDOGLU, M. 7. Ne-am dat seama că fără popor nu putem face revoluția. CAMIL PETRESCU, B. 67. Fiecine cum i-e vrerea despre fete samă deie-și, – Dar ea seamănă celora îndrăgiți de singuri ei-și. EMINESCU, O. I 79. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. «din» sau «cu») A face o mișcare (de obicei repetată), conștientă sau reflexă. Ion dădu încet din cap, în semn că da, și ieși. DUMITRIU, N. 158. Dă din aripi, iar se urcă, iar coboară fluturele roșu. ISAC, O. 254. Privind la mine, Ai tot da cochet din cap. EMINESCU, O. IV 369. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța ușor din umeri pentru a-și manifesta neștiința, nedumerirea, nepăsarea. Toți pe cîți îi întrebă dădeau din umere, neștiind ce să răspundă. CREANGĂ, P. 307. A da din gură = a vorbi mult. ♦ (Cu arătarea instrumentului) A face mișcări repetate (în procesul muncii). De mînecate, dă-i cu grebla, cu tătăbonțul. POPA, V. 135. ♦ A o ține într-una, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). Face ca și atunci cînd îi curgea sîngele șiroi și el îi da că n-are nimic. SADOVEANU, O. I 87. Călușeri de pe Tîrnavă... Dați, măi, dați, Nu vă lăsați! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 416. ◊ Expr. (Familiar) Dă-i cu..., dă-i cu..., se zice pentru a arăta o succesiune de acțiuni. Din vorbă-n vorbă, tura-vura, ne-am abătut pe la o țuică... una-două-trei... pe urmă dî-i cu bere, dă-i cu vin, dă-i cu vin, dă-i cu bere. CARAGIALE, O. I 119. A da cu paharul = a bea mult. A dat cu paharul pîn’ s-a îmbătat. PANN, P. V. I 118. ♦ (În practicile superstițioase, urmat de determinări introduse prin prep. «cu» sau «în») A spune viitorul, a ghici, a prezice. Safta da în cărți și ghicea în palmă și cafea. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 32. Dați-mi ceva, cît de puțin, să vă dau cu norocul. RETEGANUL, P. II 38. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu», sensul reieșind din context) A spăla, a spoi, a unge a vopsi (cu...). Au nu îți e rușine Să-ți dai cu dresuri și sulemenele? TOMA, C. V. 260. Să-mi dau cu apă de izvor pe față. D. BOTEZ, P. O. 16. ◊ Tranz. [Compoziția] trebuie topită întîi în apă, or s-o dea pe păr așa simplu? CARAGIALE, O. VII 5. 3. A lovi, a izbi; a bate. Nu da, păgînule, că-i copilul meu. ALECSANDRI, T. II 14. ◊ (Cu determinări arătînd instrumentul, locul acțiunii sau persoana asupra căreia se răsfrînge acțiunea) Dacă mai spunea o vorbă, dam în el, că am eu socoteală veche. DAVIDOGLU, M. 64. Văzu o muscă înainte, dete cu pălăria în ea și pică la pămînt. RETEGANUL, P. III 80. Mi-ai dat cu frîul în cap, să mă prăpădești. CREANGĂ, P. 196. (Cu construcția schimbată) Îl prinde de brăcinar și dă cu el de pămînt. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 134. ◊ Expr. (Despre două sau mai multe persoane) A-și da coate (sau cu cotul) = a se atinge cu cotul pentru a-și atrage atenția, a-și face semne. Unii dintre flăcăi își dădură cu cotul și-ncepură să zîmbească. DUNĂREANU, CH. 21. A(-i) da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva) la cap = a lovi, a omorî; fig. a ataca (pe cineva) cu violență, pentru a-i distruge situația, bunul nume etc. Vreau să-mi leg numele de o operă de purificare. Vreau să le dau la cap tîlharilor. C. PETRESCU, C. V. 108. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva), a nu voi să știi (de cineva sau de ceva); a scăpa un bun prilej, a nu profita de... Ai dat cu piciorul la avere. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 77. Bogătași ce cu piciorul dați la inimi în gunoi... N-am cu voi nici un amestec. MACEDONSKI, O. I 97. Sîntem încredințați că tu nu ni-i da cu piciorul, mai ales aducîndu-ți aminte de prieteșugul nostru. SBIERA, P. 271. Unde dai și unde crapă! v. crăpa. ◊ Tranz. (Folosit și absolut; complementul indică persoana lovită, lovitura sau instrumentul întrebuințat la lovit) Te-a bătut?... – Nu... Mi-a dat numai o palmă. CAMIL PETRESCU, T. II 29. N-am fost slab și nici fricos: Pe opt ți-i dam grămadă jos. COȘBUC, P. I 199. Fata dete călcîie calului. ISPIRESCU, L. 17. Nu pot eu s-o ajung să-i dau o scărmănătură bună. CREANGĂ, P. 268. Dăsagii pe cal punea, Una bună că-i dedea. TEODORESCU, P. P. 503. (Fig., în amenințări; construit cu dativul) Vai... Mădălină... gemu Costache prin somn. – Îi dau eu Mădăline... Eu strig... și el visează Mădăline. CAMILAR, N. I 222. Stăi tu, vulpe vicleană ce ești! Las’ că ți-oi da eu ție. SBIERA, P. 186. ♦ (Instrumentul este o armă de foc) A pune în acțiune, a trage. Eram băiat de vreo treisprezece ani cînd am învățat să dau cu pușca. ODOBESCU, S. III 21. Îmi vine să poruncesc să deie cu tunurile în prostimea aceea. NEGRUZZI, S. I 153. ◊ Tranz. (Complementul indică proiectilul) Se luă după un iepure, dete o săgeată, dete două și nu-l nimeri. ISPIRESCU, L. 8. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva). Calul fugea de da cu burta de pămînt. ISPIRESCU, L. 129. Ajunse la un munte mare... al cărui vîrf da la nori. id. ib. 216. 4. (Urmat de determinări locale sau modale; uneori (tranz.) construit cu pron. «o», care are valoare neutră) A o lua, a o porni, a o apuca, a se duce. Stoicea dădu spre iaz, sprijinindu-se în ciomag. GALACTION, O. I 47. Caii, obosiți și ei, simțind că li se slobod frînele, o deteră în pas domol de tot. SLAVICI, O. I 215. După ce ieși din sat, dete cătră casă prin o pădure. RETEGANUL, P. I 13. Dă soarele după deal și noi tot pe loc stăm. CREANGĂ, P. 128. ◊ Fig. Nevasta n-au știut încotro să deie de bucurie. SBIERA, P. 229. Nu mai știa ce să facă și încotro s-o deie, ca să nu greșească tocmai acum la dică. CREANGĂ, P. 270. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo sau la deal, la vale) = a merge de colo pînă colo; fig. a se frămînta, a încerca în toate chipurile, a-și da osteneală. Dau încolo, încoace; dară nime nu poate chibzui... încotro să fie drumul spre casă. SBIERA, P. 67. Baba... dă la deal, dă la vale, dar n-are ce face; și, de voie, de nevoie, nunta s-a făcut, și pace bună. CREANGĂ, P. 8. A o da pe... = a o aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. Cînd însă i se întîmpla să pomenească de ceva din trecutul neamului nostru, o da pe romînește. M. I. CARAGIALE, C. 78. ♦ A se abate, a trece (pe la...), a intra (undeva) pentru puțin timp. Părăsise cu totul gîndul de a mai da pe la universitate. VLAHUȚĂ, O. A. 257. Trecînd Dunărea, dete prin satele turcești și bulgărești. ISPIRESCU, M. V. 17. Părintele mai în toată ziua da pe la școală și vedea ce se petrece. CREANGĂ, A. 2. ◊ Expr. A-i da cuiva în (sau prin) gînd, prin (sau în) cap, în (sau prin) minte = a-i veni cuiva o idee. Cum de i-a dat în cap imbecilului să-mi trimită telegrama? C. PETRESCU, C. V. 111. 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» sau «peste») A ajunge la..., a găsi, a afla, a întîlni, a nimeri. Oriunde ar apuca-o, dă peste oameni. CAMILAR, N. I 316. Ne-a împrăștiat furtuna tocmai cînd dăduserăm peste ursoaică. GALACTION, O. I 50. La moară dau de prieteni. COȘBUC, P. I 76. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge pînă la fund; p. ext. a ajunge la margine, la capăt, la sfîrșit. Am făcut datorii peste datorii. Cum dam de fund, nenea Scarlat... îmi făcea numaidecît rost de împrumut cu dobînzi sălbatice. M. I. CARAGIALE, C. 88. Cercați voi marea cu degetul, dar ia! să vedem, cum i-ți da de fund? CREANGĂ, P. 260. A da de capăt v. capăt. A(-i) da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da peste cineva cu caii (sau cu căruța etc.) = a veni din mers peste cineva, lovindu-l, răsturnîndu-l. Dedeau cu caii preste oamenii lui Ercule. ISPIRESCU, U. 52. Cine e acesta ce a să deie piste noi cu droșca. NEGRUZZI, S. I 238. A da de dracu = a o păți. A da cu ochii de cineva v. ochi. A-și da cu socoteala că... v. socoteală. ◊ (Urmat de determinări ca: «rușine», «primejdie», «necaz» etc.) Ia cupa cea largă și-ai grijă ce faci; Ascunde-o bine, Căci Mufti... ne-o ia... Și dăm de rușine! COȘBUC, P. I 210. Avem să dăm peste o primejdie mare. ISPIRESCU, L. 6. Cînd este să dai peste păcat, dacă-i înainte, te silești să-l ajungi, iară dacă-i în urmă, stai și-l aștepți. CREANGĂ, P. 223. ♦ Tranz. (Regional) A băga de seamă, a prinde de veste, a observa. Băgînd sacii în moară, au dat că într-înșii nu-i grîu. SBIERA, P. 16. Cînd a dat de copilă că nu-i, a început a-și smulge părul din cap. CREANGĂ, A. 20. 6. (Despre întîmplări sau împrejurări neplăcute; de obicei urmat de determinări introduse prin prep. «peste») A veni peste cineva pe neașteptate, a surprinde pe cineva. Acolo, la Cotnari, am fost demult la culesul viilor, pe cînd încă nu dăduse molima filoxerei. SADOVEANU, O. VIII 233. Deodată dete preste ei o căldură, încît leșinau de sete. RETEGANUL, P. III 75. N-au mers mult și iată c-au dat altă nevoie peste dînsa. SBIERA, P. 208. De multe ce dăduse peste dînsul, se făcuse cam hurșuz. CREANGĂ, P. 111. ◊ Expr. A da strechea într-însul, se spune despre un animal care fuge orbește pentru că a fost mușcat de streche, sau (fig.) despre un om care fuge cuprins de spaimă. 7. (Despre persoane, în legătură cu verbe de mișcare) A ajunge într-un punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a intra în alt drum, a se împreuna cu alt drum. Ivancea coti îndărăt ca să iasă prin fundul curții pe drumul ce da în șosea, fără să treacă prin sat. DUMITRIU, N. 53. Fac înapoi, pe același drum, cu gîndul... să dea în Calea Victoriei. SP. POPESCU, M. G. 62. Ieșiră acum din pădure și dădură într-o poiană frumoasă. RETEGANUL, P. I 46. Dacă prin codri pătrunzi, dai de-o vale frumoasă și verde, Pe-al căreia deal se întinde o mîndră grădină. EMINESCU, O. IV 179. ♦ (Rar, despre locuri, terenuri) A ajunge sau a se întinde pînă la... Nimerise în grădini tăcute care dădeau în cîmp. CAMILAR, N. I 102. Făt-Frumos vede că șirul munților dă într-o mare verde. EMINESCU, N. 13. ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A fi cu fața spre..., a avea vederea spre..., a se deschide spre... Mai la dreapta o ușă cu geam... dă înspre peron. SEBASTIAN, T. 188. Din odăile neluminate ce dădeau în larga încăpere din mijloc se auziră șoapte, rîsete înfundate. M. I. CARAGIALE, C. 120. 8. A nimeri în..., a cădea în... S-azvîrlea, nu s-azvîrlea, Drept în paloșe că da. TEODORESCU, P. P. 443. ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. De cînd ai luat zestre o casă, trei cai și-o sanie, te-ai prostit de dai în gropi. GALAN, Z. R. 266. A da din lac în puț = a nimeri din rău în mai rău. A-și da în petic v. petic. A da în brînci v. brîncă. ♦ (Despre păr) A intra, a cădea, a ajunge în... Pletele îi dădeau în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. Baba... s-a ghemuit... cu spatele la lună, să nu-i dea lumina-n ochi. CARAGIALE, S. N. 255. Tainicele raze [ale lunii], dînd pieziș pe o zidire... Mîngîie a ei ruină. ALEXANDRESCU, P. 136. 9. (În legătură cu o acțiune în desfășurare; urmat de determinări introduse prin prep. «în») A începe, a trece în..., a intra. Vremea dădu în cald. DELAVRANCEA, S. 50. Copacii dau în mugur. VLAHUȚĂ, O. A. 342. Soarele dă în asfințit. ISPIRESCU, L. 34. ◊ (Impersonal) Dădea în toamnă și-o amorțise frigul. PAS, Z. I 88. ◊ Expr. A da în undă (sau în clocot) = a începe să fiarbă, să clocotească. (Fig.) S-a depărtat al ploii ropot, Dar Rîul Mic a dat în clocot Și spumegă de-a lungul văii. DEȘLIU, M. 35. A da în pîrpăra însuratului = a fi stăpînit de dorința însuratului. Dă, ce să-i zici! dăduse și el în pîrpăra însuratului. CREANGĂ, P. 166. (Despre cereale sau fructe) A da în copt (sau în pîrg) = a începe să se coacă, să se pîrguiască. Acasă perele de vară dau în copt. CAMILAR, N. I 83. Pomul înflorea în fiecare zi... rodul creștea și seara da în pîrg. ISPIRESCU, L. 73. Vezi d-ta, colo departe, niște lanuri frumoase de grîu care dă în copt? CREANGĂ, P. 155. A da în spic = a lega spic. Holdele au dat în spic mai devreme ca în alți ani. ♦ (Despre frunze, muguri, păr) A ieși, a se ivi, a apărea. Le dădea puful pe obraz. SADOVEANU, O. I 271. Am fugit repede la oglindă să cercetez dacă nu mi-au dat fire albe. C. PETRESCU, Î. II 63. A suflat vîntul de primăvară, au încolțit mugurii, a dat frunza. DELAVRANCEA, A. 34. De-ar veni luna lui mai, Să-mi aud cerul tunînd, Să văd norii fulgerînd, Ierbulița-n șesuri dînd. ANT. LIT. POP. I 72. ◊ (Despre sînge, lacrimi etc.) Îmi dau lacrimile și plîng încet de bucurie. CAMIL PETRESCU, U. N. 186. Avea o senzație de durere fizică așa de intensă, că-i da lacrămile în ochi. BART, E. 212. ◊ Expr. A da inima (sau duhul) din cineva, se zice despre acela care e gata să se sufoce în urma unui efort prea mare. Aleargă săraca, de dă inima din ea, ș-o trec amețeli. VLAHUȚĂ, O. A. 369. Începe a striga, de da duhul dintr-însa: «Ioane, Ioane, Ioane!» și Ion – pace! CREANGĂ, A. 64. ♦ (Despre lichide, determinat prin «afară» sau «pe din afară») A trece peste buzele vasului, a ieși afară din vas. Apa numai cît nu da afară din fîntîni. RETEGANUL, P. I 27. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afarî din vas. S-a întîmplat să dea laptele în foc. GALAN, Z. R. 38. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice) A veni, a se face a se lăsa, a se porni. Aici, în locul mărului, era o salcie cu scorbură arsă... și stăteau la adăpost în scorbură pescari cînd da cumpăna. CAMILAR, TEM. 195. Ciobanii de demult, cînd plecau cu oile, intrau ca în mănăstire: nu-i mai vedeau fetele și nevestele decît cînd da zăpada. GALACTION, O. I 64. Peste o lună dă primăvara. C. PETRESCU, C. V. 149. 11. (Cu valoare de auxiliar, urmat de un verb la conjunctiv) A începe să..., a se apuca de..., a avea de gînd, a se pregăti pentru o acțiune, a fi pe punctul de a... Rizea dădu să plece. DUMITRIU, B. F. 27. Dragoș dădu să coboare scara, dar iute o sui înapoi, căci Geoiana era cît pe ce să-l umfle în corne. HOGAȘ, DR. II 96. A dat el să se supere și să ne ocărască, dar a priceput îndată că cel mai bun lucru ce-i rămînea de făcut era să rîdă și el cu noi. VLAHUȚĂ, O. A. 456. Dă el să descuie ușa, nu poate; dă s-o desprindă, nici atîta. CREANGĂ, P. 256. III. Refl. și (rar) intranz. 1. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. Dă-te mai încoace. ▭ Ian, măi oameni, dați-vă la o parte. CAMILAR, N. I 208. Dă-te la o parte să treacă domnu doctor. C. PETRESCU, C. V. 35. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a) a se retrage (mai înapoi). Tuspatru deterăm un pas înapoi. M. I. CARAGIALE, C. 25. Dacă murgu-i sprinten da-n lături sforăind, Viteazul cu blîndeță îl dezmierda. ALECSANDRI, O. 207; b) a se codi, a se sustrage de la ceva, a căuta să scape, a se retrage (într-o luptă). Nu, Ioane, noi nu trebuie să dăm înapoi! Pentru nimic în lume, nici un pas înapoi! CAMILAR, TEM. 85. Teama de necunoscut era de neîndurat. Dar, negreșit, asta numai la cei hotărîți să nu dea, în nici un caz, înapoi. CAMIL PETRESCU, U. N. 337. Cum văd eu, nici de asta nu te-ai da în lături. CREANGĂ, P. 166. ◊ (Locuțiune verbală) A se da jos = a coborî. (Tranz.) De ce m-ați dat jos din tren? SEBASTIAN, T. 232. (Fig.) Prometeu... adesea mustra pe Joe pentru nelegiuirea ce săvîrșise dînd pe tat’său jos de pe scaun. ISPIRESCU, U. 82. Dînd jos pe Lăpușneanul, urcăm pe cine-n loc? ALECSANDRI, T. II 112. ♦ A se așeza undeva. Se dete p-o pernă, răzimîndu-și cotul. PANN, P. V. I 58. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. «la») A se năpusti, a se arunca, a năvăli asupra cuiva. Cînd se da armăsarul la Galben-de-Soare, mușca din pieile de bivol, iară cînd se da acesta la armăsar, mușca din carne vie. ISPIRESCU, L. 28. Ține-l [pe cîine] să nu se dea la mine. CARAGIALE, O. II 267. Iarna... ursul ajunge de să dă la vite și la oameni. SLAVICI, la TDRG. ◊ Intranz. V-aștept, ca să nu dea la voi cîinele. SADOVEANU, P. M. 261. Zîna... dă deodată la dînsul, să-i scoată ochii. SBIERA, P. 38. ◊ Expr. A da fuga = a se repezi. Eu am dat fuga la brad și m-am suit în brad. SADOVEANU, V. F. 27. A da de-a dreptul = a veni drept la țintă, fără a face ocol. Golătatea încunjură, iară foamea dă de-a dreptul. CREANGĂ, A. 69. 3. A se deda la..., a fi înclinat spre... Leneșa lor minte, dată pe gîndiri ușoare, Se împiedică de-o muncă ce-o cutremură ș-o doare. VLAHUȚĂ, P. 134. El din mica copilărie au fost dat către aceste. DRĂGHICI, R. 73. 4. (În jocuri, urmat de determinări ca «de-a rostogolul», «pe gheață», «în leagăn» etc.) A aluneca, a se rostogoli, a se legăna etc. Fă-te dar tu o roată de lemn și eu una de fier, să ne dăm unul pe un deal, altul pe alt deal. RETEGANUL, P. III 73. În scrînciobul din culme se dau flăcăi și fete. ALECSANDRI, P. III 143. ◊ Expr. A se da peste cap v. cap. A se da de-a tumba (sau de-a dura) = a se da peste cap, a se rostogoli. A se da de rîpă = a se prăpădi. Porumbo, iubește-mă că mă dau de rîpă, pre legea mea! ALECSANDRI, T. 157. A se da în vînt după... = a) a-și da toată osteneala. Ilinca bocea pe la toate pragurile și se da-n vînt după leacuri. VLAHUȚĂ, O. A. 129. Și merg eu acum fără păsare prin păpușoi pînă în dreptul ogrăzii și mă uit printre gard și văd pe mama cum se da în vînt după trebi. CREANGĂ, A. 68; b) a ține foarte mult la cineva, a face orice pentru... 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. «pe lîngă») A se lua cu binele pe lîngă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. Slutul se dete pe lîngă fată și începu s-o lingușească cu vorbe mierloitoare și să se ia cu binele pe lîngă dînsa. ISPIRESCU, L. 47. Dacă... vrun tinerel viteaz S-ar da pe lîngă mine... Atunci cu voie bună I-aș da sufletu-n dar. ALECSANDRI, T. 156. 6. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» sau «în») A trece în altă parte, în altă tabără sau grupă. Lasă legea creștinească Și te dă-n legea turcească. ALECSANDRI, P. P. 211. ◊ Expr. A se da în (sau de) partea (cuiva) sau a se da cu cineva = a se alătura de partea cuiva (într-o discuție, într-un diferend etc.). Of, of... te-ai dat cu năpîrca de Eftimie. DUMITRIU, N. 238. Stă la chibzuri în care parte să se de. ISPIRESCU, U. 28. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau ceva. Eu gîndesc că s-a da după mine și s-a face și ea bună. CREANGĂ, P. 164. ◊ Expr. A se da pe (sau la) brazdă v. brazdă. 7. (Despre persoane) A se lăsa în voia cuiva. Lasă-ți lumea ta uitată, Mi te dă cu totul mie. EMINESCU, O. I 209. ♦ A se lăsa stăpînit, copleșit de... Dragul meu... învață-te a munci, nu te da lenii. HOGAȘ, DR. II 47. Se dete cu totul la această patimă. NEGRUZZI, S. I 20. Inima i se sfîrșea, Dar îndat’ se stăpînea Și durerii nu se da. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 488. 8. (Mai ales în forma negativă) A ceda, a nu opune rezistență, a se supune. [Cîinii] nu se da să li tai cozile. SBIERA, P. 15. Fricosule... nu mi te da, păcătosule. ALECSANDRI, T. I 117. ◊ Expr. A nu se da cu una cu două = a nu ceda ușor. Flăcăul era chitit la capul său și nu se da cu una cu două. CREANGĂ, P. 142. ♦ (Întregit printr-un participiu, cu sensul determinat de acesta) A se lăsa (nemaiavînd încotro). N-a mai avut ce spune și s-a dat bătut. SADOVEANU, P. M. 205. Cum nu se dă scos ursul din bîrlog... așa nu mă dam eu dus din Humulești. CREANGĂ, A. 116. ♦ (Învechit și familiar; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. Numai Timișoara mai este în mîna împotrivnicului, dar întru atîta înconjurată că în puțintică vreme trebuie să se dea. GHICA, A. 306. Aceștii, după puțin, s-au dat robi și cetățuia s-au ars de franțezi. KOGĂLNICEANU, S. 13. Dă-te de voia tea. Să ne scapi de vreo belea. TEODORESCU, P. P. 292. 9. (Urmat de determinări introduse prin prep. «la», rar «spre») A începe să..., a se apuca de..., a se pune pe... După cină să dau la culcare. RETEGANUL, P. III 83. Se deteră spre odihnă, dar pîndea cînd unul, cînd altul. ISPIRESCU, L. 4. Satul văzînd că acest om nu se dă la muncă nici în ruptul capului, hotărî să-l spînzure. CREANGĂ, P. 329. La lucru s-au pornit Și la lucru mi s-au dat; Mi s-au dat la secerat. TEODORESCU, P. P. 150. ◊ Expr. A se da (rar, intranz., a da) în vorbă cu cineva = a intra în vorbă. Mai de una, mai de alta, apoi dădură în vorbă cu Pahon. RETEGANUL, P. V 14. Numai cît în vorbă se da, Secerele și gătea. TEODORESCU, P. P. 142. 10. (Numai în expr.) A se da drept (învechit, de) cineva = a voi să treacă drept altcineva, a face să se creadă că e altcineva. [Agenții] s-au ivit în aceeași zi la han la Brătulescu, dîndu-se drept negustori de covoare. POPA, V. 95. M-oi duce la curtea împăratului și m-oi da de doftor. SBIERA, P. 301. Am să mă dau și eu de baroană, cum oi trece granița. ALECSANDRI, T. I 181. 11. (Mai ales în forma negativă) A se pomeni, a se ivi. Înc-așa schilodeală nu mi s-a dat în cale! RETEGANUL, P. III 62. Turbare de cap și frîntură de limbă ca la acești nefericiți dascăli nu s-a mai dat a vedea! CREANGĂ, A. 84. Nu s-a dat pe fața pămîntului o jupîneasă mai iscusită decît Anghelușa. ALECSANDRI, T. I 105. – Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (regional dedei și detei); m. m. perf. dădusem și dasem (regional dedesem și detesem); prez. conj. pers. 3 să dea (regional să deie).