VARZEA s. f. câmpie aluvială, inundabilă, de-a lungul Amazonului. (< port. varzea)

câmpie aluvială (engl.= flood plain), corespondentul albiei majore în profilul unui râu, în cursul inferior. Din p.d.v. sedim. se caracterizează prin acumulări tabulare sau elongate, de material fin (silt, mâl) cu laminații paralele (uneori ritmice) și prin microsecvențe fining-up, însoțite în top de poligoane de contracție, fitoclaste, paleosoluri și resturi de rădăcini. Sin. luncă.

grind,(engl.= = natural levee deposits) formă acumulativă în cadrul albiei majore a unui râu (fluviu) cu secțiune triunghiulară și înclinare mică spre câmpia aluvială; materialul grosier trece lateral în nisip fin și silt; pe verticală se întâlnesc interstratificații grosier-nisip, fin-silt; laminații și stratificații oblice la scară mică; în zonele uscate (aride) poligoane de contracție și oxidări ale substanțelor organice.

PAD (PO) 1. Fluviu în N Italiei; 620 km; supr. baz.: 74,9 mii km². Izv. din Alpii Cotici, străbate o câmpie joasă, unde primește numeroși afluenți (Dora Baltea, Dora Riparia, Tanaro), trece prin Piacenza și Cremona și se varsă în M. Adriatică printr-o deltă întinsă, cu șase brațe principale. Regim hidrologic variabil; provoacă uneori inundații. Indiguit pe lungimi mari. Navigabil de la Torino. 2. Câmpia Padului, câmpie aluvială și piemontană în Italia, străbătută axial de fl. P. și transversal de Adige, situată între Alpi, Apenini și Alpii Dinarici. S-a format prin colmatarea unui vechi golf al M. Adriatice cu aluviuni transportate de râuri din Alpi și Apenini. Alt. de 0-100 m în partea centrală și până la 500 m la contactul cu versanții munților; se termin spre M. Adriatică printr-o câmpie deltaică (delta P. unită cu a Adigelui) și un țărm lagunar (lagunele Veneției și lagunele Cornachio). Subdiviziuni: C. Piemontului, (v. Piemonte), C. Lombardiei, C. Veneției (C. Veneto) și c. Emiliei. Intens utilizată agricol (grâu, porumb, orez, viță de vie). Zăcăminte de gaze naturale, petrol, săruri de potasiu.

GANGE (GANGA), fl. în S Asiei (India și Bangladesh); 2.700 km. Supr. bazinului: 1,13 mil. km³. Izv. din M-ții Himalaya, din apropiere de Gangotri, de la peste 4.500 m alt., și, după ce se unește cu Brahmaputra, se varsă în G. Bengal, formând cea mai mare deltă din lume. Cursul superior, de munte, are o albie adâncă, cu multe repezișuri și cascade. Cursul mediu și inferior din Câmpia aluvială Indo-Gangetică prezintă o luncă largă, tăiată de numeroase brațe și canale de irigații. Delta are o structură complicată și o supr. de 100 mii km². Afl. pr.: Yamuna, Dāmodar, Ghāghra. Anual acest sistem fluviatil aduce în G. Bengal 1.300 km³ de apă și 200 mil. t de aluviuni, ocupând ca debit locul 3 în lume (după fl. Amazon și Zair). Navigabil pe 1.450 km în cursul inferior. Irigații în cursul mijlociu. Trece prin orașele: Allahābād, Kānpur, Vārānasi, Patna și Calcutta. Considerat fl. sacru.

GUADALQUIVIR [guadalkivír], fl. în S Spaniei; 560 km. Izv. din M-ții Andaluziei, traversează o întinsă câmpie aluvială, trece prin Córdoba și Sevilla și se varsă printr-un estuar în G. Cádiz, la Sanlúcar de Barrameda. Navigabil pentru vase oceanice până la Sevilla, iar în timpul fluxului, până la Córdoba. Hidrocentrale. Irigații.

MENAM (thai CHAO PHRAYA, MAE NAM), fluviu în Thailanda, principala cale de transport a țării; 1.200 km. Izv. din N țării (M-ții Den-Lao), străbate o câmpie aluvială și se varsă printr-o întinsă deltă (20.000 km²) în G. Siam al Mării Chinei de Sud. Navigabil pe 400 km, iar în sezonul ploios pe c. 750 km. Irigații. În delta fluviului se află orașul Bangkok.

DEALURILE sau PIEMONTURILE VESTICE, vastă reg. de dealuri piemontane în V României, strâns lipită de masivele Carpaților Occidentali, extinsă, discontinuu, între râurile Nera în S și Someș în N, reprezentând treapta intermediară de relief interpusă între câmpie și munți. D.V. sunt alcătuite predominant din argile, pietrișuri și nisipuri pliocene, acoperite de o cuvertură de depozite aluviale neogene. În parte de N sunt caracteristice ivirile de roci dure (andezit sau calcar) care apar în relief sub formă de măguri proeminente. Relieful colinar din zona Dealurilor Sălajului și Crasnei este dominat de măguri cristaline și vulcanice (Măgurile cristaline ale Șimleului, Chilioarei ș.a. și cele vulcanice Moigrad, Pomăt. Citera ș.a.) care, intersectate de ape, au permis apariția unor mici defilee. Relieful se caracterizează prin ansambluri de culmi prelungi, cu supr. netede, monoclinale (fragmente de văi scurte, divergente, semipermanente), ce scad altimetric de la 400-600 m, la contactul cu muntele, la 150-250 m, la trecerea spre câmpie. Marele artre hidrografice, zonele subsidente prin care trec acestea și depr. cu largă extindere au creat discontinuități marcante în desfășurarea ariei colinare. Climă temperat-continentală, cu valori de tranziție între munte și câmpie și între N și S (temp. medie anuală este 8-9°C în N și 10-11°C în S) și precipitații abundente (700-900 mm/anual), influențate de masele de aer oceanice dinspre V. Vegetația care acoperă D.V. este alcătuită din păduri de cer și gârniță, la care se adaugă gorunul și fagul (în N) și unele elemente termofile (mojdrean, scumpie, cărpiniță, liliac sălbatic etc.) în S. Importantă zonă pomi-viticolă și de creștere a animalelor. În cadrul D.V. se deosebesc două mari sectoare, distincte: Dealurile bănățene la S de râul Mureș, care cuprind Dealurile sau Pod. Lipovei, Dealurile Lugojului, Pogănișului, Dognecei și Oraviței, și Dealurile crișene, la N de Mureș, care includ Dealurile Cigherului, Codru-Moma, Pădurii Craiului (Ghepiș), Oradei, Barcăului, Crasnei, Asuajului și Sălajului.

MAREA CÂMPIE CHINEZĂ, câmpie vastă în partea de E a Chinei, una dintre cele mai mari din Asia, extinsă pe c. 1.000 km lungime, de la țărmurile Mării Galbene și Mării Chinei de Est către interior; c. 325 mii km²; alt. c. 100 m. Alcătuită din depozite aluviale. Climă subtropical-musonică, cu veri umede și ierni relativ uscate și friguroase. Drenată în principal de fl. Hung He și Chang Jiang (Yangtze) cu afluenții lor. Reprezintă una dintre cele mai dens populate zone ale țării.

fluviatil, sistem depozițional ∼, (engl.= fluviatil system), (sedim.), domeniu de sedimentare controlat și definit de distribuția rețelei hidrografice în ariile con-tinentale. Un organism fluvial, având o scurgere continuă a apei, se manifestă în cursul mijlociu (zona submontană) și în cel inferior (zona de câmpie) ca un agent de transport și ca mediu de acumulare. Formele acumulative sunt foarte variabile (→ bare, → bancuri, → grinduri etc.), iar criteriile de apreciere și delimitare a „mediilor de sedimentare” (subsistemelor) sunt foarte diferite: gradul de sinuozitate al râului, debitul solid, morfologia transversală a văii (albia minoră, albia majoră, conul aluvial).

INDO-GANGETICĂ, Câmpia ~, mare câmpie în N pen. Hindustan (Pakistan, India, Bangladesh), între M-ții Himalaya (la N), pod. Deccan (la V) și Cordiliera Birmană (la E), străbătută de fl. Ind și Gange cu afl. lor. Lungimea max.: c. 3.000 km; lățime: 250-350 km. Al. max.: 270 m. Cuprinde deltele fl. Ind, Gange și Brahmaputra. Climat subecuatorial-musonic, iar în V tropical. Temp. medii: 12-20°C (ian.) și 30-36°C (iul.). Precipitațiile, care însumează 100-150 mm anual (în SV) și 1.500 mm (în SE), cad, în majoritate, primăvara. Vegetație de păduri sempervirescente, mangrove și savane. Soluri aluviale. Culturi de orez, iută, trestie de zahăr, bumbac și grâu. Zonă de mare densitate demografică (c. 300 mil. loc.). Aici se află orașele: Delhi, Calcutta, Kānpur, Lucknow, Vārānasi, Patna, Agra, Allahābād (India), Karachi și Lahore (Pakistan) și Dhākā (Bangladesh).

SOMEȘ 1. Câmpia Someșului, mare unitate de relief, parte componentă a C. de Vest, situată în extremitatea de NV a României, de o parte și de alta a cursului inferior al râului Someș, între marginea de V a m-ților Oaș și Gutâi (în NE), dealuri Crasnei și Codrului (la E și SE), valea Barcăului (la S și SV) și granițele cu Ungaria și Ucraina (la V și respectiv NV). Relieful, a cărui înălțime variază între 110 m (în V) și 180 m (în E), este reprezentat printr-o succesiune de glacisuri (în SE) care alcătuiesc partea mai înaltă a acesteia, respectiv C. Ardudului și Tășnadului, prin șesuri aluviale întinse și joase (în V), în cadrul cărora se conturează mici depresiuni mlăștinoase (apărute în zonele părăsite de râurile divagante) și câmpuri mai înalte (interfluvii), acoperite cu loess sau nisipuri fine, depuse de vânt (C. Carei) și prin lunci largi, însoțite de grinduri sau diguri. Frecvența mare a râurilor care o traversează (densitatea rețelei hidrografice este de 1,1 km/km²) determină un exces de umiditate a solului, fapt ce a impus executarea unor importante lucrări de hidroameliorații (desecări, drenări, canale, lacuri piscicole etc.). Constituie o importantă zonă de culturi agricole. C.S. se subdivide în mai multe compartimente: C. joasă a Someșului, C. Ardudului, C. Tășnadului, C. Ierului, C. Carei și C. Sălacea-Roșiori. 2. Râu în NV României, afl. stg. al Tisei pe terit. Ungariei; 435 km (din care 376 pe terit. României); supr. bazinului hidrografic: 15.015 km² (14.464 km² pe terit. României). S. se formează prin unirea, pe terit. com. Mica, jud. Cluj, la 4 km amonte vde municipiul Dej, a râului Someșu Mare cu Someșu Mic. Între municipiul Dej și com. Ileanda (jud. Sălaj) are un curs întortocheat, pe direcție NV-SE, separând dealurile Ciceului (în NE) de dealurile Dejului și Gârboului (în Sv), își îndreaptă apoi cursul către SV, strecurându-se printre culmea Prisnel (în NV) și dealurile Gârboului (în SE), fiind forțat să ocolească, pe la S, culmea Prisnel, prin îngustarea de la Jibou, făcând un cot foarte strâns, după care valea se lărgește ușor, îndreptându-se spre N, șerpuind intens printre dealurile Sălajului (la V) și culmea Prisnel (la E) drenând apoi parte de SV a depr. Baia Mare. În aval de com. Ardusat (jud. Satu Mare), S. își schimbă brusc direcția de curgere către V, printr-o vale extrem de meandrată, traversând C. Someșului și municipiul Satu Mare, după care părăsește terit. României la limita com. Dorolț și Vetiș (jud. Satu Mare). În câmpie, S. are o pantă redusă de scurgere (în medie 0,45‰), o labie majoră întinsă (5-6 km), numeroase meandre și un debit multianual de 120m³/s. Pentru prevenirea inundațiilor, S. este îndiguit în cursul inferior. În primăvara anului 1970, din cauza ploilor abundente, debitul S. a depășit 3.300 m³/s, inundând o mare parte a municipiului Satu Mare și câmpia înconjurătoare. Afl. pr.: Sălătruc, Almaș, Agrij, Sălaj, Lăpuș. În Antic. s-a numit Samus.