(explicație)
326 definiții cuprind toate cuvintele căutate (maxim 200 afișate)  
Următoarele cuvinte au fost ignorate deoarece sunt prea comune: de

UÉD, ueduri, s. n. Vale largă caracteristică unor deșerturi (din Africa de nord și Arabia), cu fundul acoperit cu nisip și pietriș, prin care se scurg apele ploilor torențiale sau unele ape curgătoare nepermanente. [Pr.: u-ed]. – Din fr. oued.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

SĂPÁ, sap, vb. I. Tranz. 1. A lucra, a fărâmița cu sapa1 (sau cu cazmaua) pământul (pentru a însămânța, a prăși etc.). 2. A face cu sapa1 (sau cu alt instrument) o adâncitură, o groapă, un șanț în pământ. 3. A scoate cu sapa1 ceva din pământ. 4. A scobi, a tăia în piatră sau în lemn pentru a da materialului o anumită formă sau pentru a grava. ♦ Tranz. și refl. Fig. A lăsa sau a rămâne o urmă adâncă; a (se) întipări, a (se) imprima. 5. (Despre ape, ploi și alte elemente ale naturii) A roade, a mânca, a măcina (surpând); a ruina, a dărâma, a nimici. ♦ Tranz. și refl. recipr. Fig. A unelti împotriva cuiva sau unul împotriva altuia, a încerca să(-și) facă rău. – Lat. sappare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

MUIÁT2, -Ă, muiați, -te, adj. 1. Introdus într-un lichid, umezit, îmbibat cu lichid. 2. Cu hainele îmbibate cu apă; plouat, stropit, udat. 3. Fig. Stors de puteri, lipsit de energie, moleșit, vlăguit. ♦ Abătut, demoralizat, descurajat. ♦ (Despre glas, voce) Potolit, liniștit, calmat; domol, încet. 4. (Despre țesături sau obiecte de îmbrăcăminte) Întrețesut cu fir de aur; p. ext. (despre oameni) îmbrăcat cu astfel de haine; îmbrăcat frumos, împodobit. 5. (Fon.; despre consoane) Palatalizat. – V. muia.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

GLOD ~uri n. 1) Pământ muiat (de apa ploilor, a zăpezilor); noroi; tină. ◊ A frământa ~ul a merge mult timp prin glod. 2) rar Bulgăre de pământ uscat sau înghețat. /<ung. galád, rus. gluda.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

NORÓI ~oáie n. Pământ muiat de apa ploilor sau a zăpezilor topite; glod; tină. ◊ A împroșca pe cineva cu ~ a calomnia, a defăima pe cineva. /<bulg. naroj
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PLOÁIE ploi f. 1) Precipitație atmosferică sub formă de picături de apă. ◊ ~ cu bulbuci (sau bășici) ploaie mare și de scurtă durată. ~ ciobănească sau mocănească ploaie măruntă și deasă care, de obicei, ține mult. Pe ~ pe timp de ploaie. Vremea-i a ~ se spune despre un timp noros, prevestitor de ploaie. Apă de ~ a) apă rezultată din ploaie; b) vorbe goale; palavre; c) acțiuni neserioase. 2) fig. Ceea ce cade sau vine în cantitate mare. O ~ de flori se scuturau. ~ de sulițe.~ de stele mulțime de stele căzătoare care se văd în aceeași parte a cerului. 3) Alice mărunte pentru vânatul păsărilor și al unor animale mici. [G.-D. ploii] /<lat. plovia
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PLUVIÁL2 ~ă (~i, ~e) Care este caracteristic pentru ploaie; de ploaie. Apă ~ă. [Sil. -vi-al] /<fr. pluvial, lat. pluvialis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A ROÁDE rod tranz. 1) A face să se roadă. 2) A rupe cu dinții (sau cu altceva) în bucăți mici. ~ unghiile. ◊ ~ urechile cuiva a plictisi pe cineva (cu întrebări, rugăminți etc.). 3) fig. (despre gânduri, sentimente) A preocupa în mod sistematic și insistent; a nu slăbi nici pentru un moment; a frământa; a măcina. 4) (despre ape, ploi etc.) A deteriora puțin printr-o acțiune sistematică și îndelungată. Ploile dese au ros malurile. ◊ ~ fundul pantalonilor (sau ~ pantalonii) degeaba a pierde timpul fără nici un folos. ~ cuiva pragul a vizita prea des pe cineva. 5) (despre viermi, insecte etc.) A distruge cu încetul, puțin câte puțin. Carii au ros scrinul. 6) (mai ales despre încălțăminte neajustată) A face să simtă dureri (la picioare); a bate. Mă rod pantofii. 7) fam. (persoane) A necăji, căutând nod în papură. /<lat. rodere
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

TÍNĂ f. pop. 1) Pământ muiat de apa ploilor sau a zăpezilor topite; noroi; glod. 2) Loc cu asemenea pământ. 3) fig. Mediu nesănătos, care contribuie la degradarea personalității. 4) fig. Faptă sau vorbă nedemnă; murdărie. [G.-D. tinei] /<sl. tina
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

VIROÁGĂ ~ge f. rar Râpă mică, mocirloasă, formată de apa ploilor, de inundații sau prin părăsirea albiei de către un râu. /Orig. nec.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

pornosteálă, s.f. (reg.) pământ adus, cărat de apele ploii.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

absorbì v. 1. a înghiți: pământul absoarbe apa ploilor; 2. fig. a consuma cu totul: procesul îi absorbi întreaga avere; 3. a ocupa cu totul pe cineva: politica îl absoarbe.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

UÉD, ueduri, s. n. Vale largă caracteristică unor deșerturi (din Africa de Nord și Arabia), cu fundul acoperit cu nisip și pietriș, prin care se scurg apele ploilor torențiale sau unele ape curgătoare nepermanente. [Pr.: u-ed] – Din fr. oued.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

SĂPÁ, sap, vb. I. Tranz. 1. A lucra, a fărâmița cu sapa1 (sau cu cazmaua) pământul (pentru a însămânța, a prăși etc.). 2. A face cu sapa1 (sau cu alt instrument) o adâncitură, o groapă, un șanț în pământ. 3. A scoate cu sapa1 ceva din pământ. 4. A scobi, a tăia în piatră sau în lemn pentru a da materialului o anumită formă sau pentru a grava. ♦ Tranz. și refl. Fig. A lăsa sau a rămâne o urmă adâncă; a (se) întipări, a (se) imprima. 5. (Despre ape, ploi și alte elemente ale naturii) A roade, a mânca, a măcina (surpând); a mina, a dărâma, a nimici. ♦ Tranz. și refl. recipr. Fig. A unelti împotriva cuiva sau unul împotriva altuia, a încerca să(-și) facă rău. – Lat. sappare.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

MUIÁT2, -Ă, muiați, -te, adj. 1. Introdus într-un lichid, umezit, îmbibat cu lichid. 2. Cu hainele îmbibate cu apă; plouat, stropit, udat. 3. Fig. Stors de puteri, lipsit de energie, moleșit, vlăguit. ♦ Abătut, demoralizat, descurajat. ♦ (Despre glas, voce) Potolit, liniștit, calmat; domol, încet. 4. (Despre țesături sau obiecte de îmbrăcăminte) Întrețesut cu fir de aur; p. ext. (despre oameni) îmbrăcat cu astfel de haine; îmbrăcat frumos, împodobit. 5. (Fon.; despre consoane) Palatalizat. – V. muia.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

BÁLTĂ, bălți, s. f. 1. Întindere de apă stătătoare, de obicei nu prea adâncă, având o vegetație și o faună acvatică specifică; zonă de luncă inundabilă, cu locuri în care stagnează apa; p. ext. lac. ◊ Expr. A rămâne (sau a sta, a zăcea) baltă = a fi lăsat în părăsire; a sta pe loc, a stagna. A lăsa baltă (ceva) = a lăsa (ceva) în părăsire, a nu se mai interesa (de ceva). A da cu bâta în baltă = a face un gest, a spune o vorbă care stânjenește prin caracterul ei nedelicat sau insolit. 2. Apă de ploaie adunată într-o adâncitură; groapă cu apă sau mocirlă; (prin exagerare) cantitate mare de lichid vărsat pe jos; băltoacă. – Probabil din sl. blato. Cf. alb. baltë.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de paula | Semnalează o greșeală | Permalink

BĂLTOÁCĂ, băltoace, s. f. Baltă mică, murdară și mocirloasă; bălăștioagă, băltac; adunătură sau scursură de apă de ploaie prin gropile drumurilor; bulhac. ♦ Cantitate mare de lichid vărsat pe jos; baltă. [Var.: băltoágă s. f.] – Baltă + suf. -oacă.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de paula | Semnalează o greșeală | Permalink

CANALIZÁRE, canalizări, s. f. Acțiunea de a canaliza și rezultatul ei. ♦ Ansamblu de lucrări tehnice executate pentru colectarea, epurarea și evacuarea apei întrebuințate într-o localitate, într-un sistem tehnic, pe un teren etc., sau a apei de ploaie, în vederea păstrării salubrității solului și a aerului; canalizație. – V. canaliza.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CASÍU, casiuri, s. n. Șanț sau rigolă pietruită ori pavată, largă, care servește la scurgerea apei de ploaie pe o suprafață înclinată de teren (traversând o șosea). – Din fr. cassis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

FĂGÁȘ, făgașe, s. n. Urmă adâncă (și îngustă) săpată în pământ de șuvoaiele apelor de ploaie sau lăsată de roțile unui vehicul. ♦ Scobitură săpată pe întreaga lungime a frontului minier de abataj, pentru a ușura desprinderea ulterioară a rocii. ♦ Fig. Direcție, drum. Și-a orientat cercetările pe un nou făgaș. [Pl. și: făgașuri.Var.: (reg.) hăugáș, hogáș, văgáș s. n.] – Din magh. vágás.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

GARGÚI, garguie, s. n. Jgheab sau burlan scurt pentru scurgerea apei de ploaie, de obicei bogat ornamentat. – Din fr. gargouille.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

IMPLÚVIU, impluvii, s. n. Bazin amenajat în atriumul locuințelor romane, în care era colectată apa de ploaie. – Din lat. impluvium.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de baron | Semnalează o greșeală | Permalink

INUNDÁȚIE, inundații, s. f. Faptul de a inunda; acoperire a unei porțiuni de uscat cu o mare cantitate de apă (provenită din revărsarea apelor, din ploi); cantitate mare din apa râurilor sau a fluviilor revărsată peste maluri, datorită creșterii debitului de apă în urma topirii bruște a zăpezilor sau a abundenței ploilor. – Din fr. inondation, lat. inundatio.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

BOLBORÓC, bolboroci, s. m. (Rar) Bășică formată la suprafața apei când plouă sau când se aruncă ceva în ea.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de paula | Semnalează o greșeală | Permalink

ÁPĂ, ape, s. f. I. 1. Lichid incolor, fără gust și fără miros, compus hidrogenat al oxigenului, care formează unul din învelișurile Pământului. ◊ Apă neagră = glaucom. ◊ Expr. Apă de ploaie = vorbe fără conținut, vorbe goale; (concr.) lucru fără valoare. A bate apa în piuă = a vorbi mult și fără rost. A fi (toți) o apă (și un pământ) = a fi la fel. A intra la apă = a) (mai ales despre țesături) a-și micșora dimensiunile după ce a fost băgat în apă (I 1); b) (fam.) a ajunge într-o situație grea, neplăcută. (Fam.) A băga pe cineva la apă = a face (cuiva) un mare neajuns. A nu avea (nici) după ce bea apă = a fi extrem de sărac. 2. Masă de apă (I 1) formând un râu, un lac, o mare etc. ◊ Ape teritoriale = porțiune a mării sau a oceanului situată de-a lungul coastelor unui stat, formând o parte integrală a teritoriului acestuia. ◊ Loc. adv. Ca pe apă sau ca apa = în mod curgător, fluent; pe dinafară. Știe lecția pe dinafară.Expr. A ști (sau a vedea) în ce ape se scaldă cineva = a cunoaște gândurile, intențiile sau dispoziția cuiva. A lăsa pe cineva în apele lui = a nu deranja, a lăsa pe cineva în pace.A nu fi în apele lui = a fi abătut sau prost dispus. A-i veni (cuiva) apă la moară = a se schimba împrejurările în favoarea lui. A-i lua (cuiva) apa de la moară = a-i crea (cuiva) condiții nefavorabile; a face să nu mai poată spune nimic. ♦ (La pl.) Valuri, unde. 3. Fig. (La pl.) Joc de culori făcut în lumină de unele obiecte lucioase. II. 1. (Urmat de determinări) Denumire dată unor preparate lichide industriale, farmaceutice, de parfumerie etc. Apă de colonie.Apă grea = combinație a oxigenului cu deuteriul, folosită în unele reactoare nucleare. Apă oxigenată v. oxigenat. (Pop.) Apă tare = acid azotic. Apă de clor = soluție folosită ca decolorant în industria textilă și a hârtiei. Apă de var = soluție cu proprietăți antidiareice și antiacide. Apă deutericăVezi nota = apă grea. 2. Fig. Denumire dată unor secreții apoase ale corpului (lacrimi, salivă, sudoare etc.). ◊ Expr. A-i lăsa (cuiva) gura apă (după ceva) = a dori (ceva) nespus de mult. A fi (numai o) apă = a fi foarte transpirat. – Lat. aqua.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de rscurt | Semnalează o greșeală | Permalink Comentariu: În DEX nu figurează deuteric(ă). - gall

PÍPĂ, pipe, s. f. 1. Obiect format dintr-o parte mai groasă și scobită, în care se pune tutunul, și dintr-un tub (curbat) prin care se trage fumul; p. restr. partea mai groasă și scobită a acestui obiect; p. ext. (cantitatea de) tutun care intră în această parte a obiectului; lulea. 2. Piesă de porțelan curbată la un capăt, folosită pentru protejarea instalațiilor electrice împotriva apei de ploaie la intrarea lor în pereții unei clădiri. 3. Piesă a distribuitorului motorului cu aprindere electrică, care închide succesiv circuitele electrice ale bujiilor motorului. – Din magh. pipa.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

PLOÁIE, ploi, s. f. 1. Precipitație atmosferică sub formă de picături de apă provenite din condensarea vaporilor din atmosferă. ◊ Loc. adv. Pe ploaie = în timp ce plouă. În (sau sub) ploaie = în bătaia ploii. ◊ Expr. (Fam.) Apă de ploaie, se zice despre o afirmație lipsită de conținut și de temei, despre o acțiune neserioasă etc. (Fam.) A(-și sau a-i) aranja ploile = a(-și) pregăti terenul, a(-și) face atmosferă favorabilă, a(-și) rezolva treburile, afacerile. A se lumina a ploaie = (despre cer, văzduh) a căpăta o lumină difuză care anunță venirea ploii. ♦ Picătură de ploaie (1). ♦ P. anal. Ceea ce vine (sau cade) în cantitate mare, ceea ce se revarsă, ceea ce este abundent. O ploaie de săgeți. ◊ (Astron.) Ploaie de stele = abundență de stele căzătoare venind din aceeași parte a cerului. 2. Alice mărunte pentru vânat păsări și animale mici. [Pr.: ploa-ie] – Lat. *plovia (= pluvia).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

CORNÍȘĂ, cornișe, s. f. 1. Partea superioară, ieșită în afară și ornamentată, a zidului unei construcții, având rolul de a sprijini acoperișul și de a împiedica scurgerea apei de ploaie pe fața clădirilor. 2. Mulură proeminentă care înconjoară un antablament, o mobilă etc., având rol decorativ. 3. Drum paralel cu curbele de nivel pe marginea superioară a unei pante abrupte, a unei faleze etc. [Var.: corníce s. f.] – Din fr. corniche.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

LĂCRIMÁR, lăcrimare, s. n. (Arh.) Proeminență la cornișa unui acoperiș care împiedică prelingerea pe zidul construcției a apei de ploaie; piesă de lemn ori de metal fixată în același scop pe partea exterioară de la cerceveaua ușilor și a ferestrelor. – Lăcrima + suf. -ar.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DESFUNDÁ, desfúnd, vb. I. Tranz. 1. A deschide un butoi scoțându-i fundul sau dându-i cep; p. ext. a deschide o sticlă astupată, scoțându-i dopul; a destupa. ♦ Refl. (Rar; despre torente de apă) A se revărsa. 2. A curăța sau a goli un canal; o conductă, un șanț înfundat etc. 3. A face ca un drum, un teren să devină impracticabile din cauza ploii, a apei revărsate, a noroiului etc. 4. A ara adânc, a desțeleni un teren, de obicei pentru pregătirea unei plantații viticole sau pomicole. – Des1- + [în]funda.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ROSTUÍ, rostuiésc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza, a aranja așa cum trebuie; a face ordine. ♦ A aranja pe cineva într-un post, într-o situație convenabilă. 2. A procura ceva prin mijloace improvizate; a face rost de ceva. 3. A umple cu un material de etanșare și a netezi rosturile dintre cărămizile unei zidării, dintre pavelele sau bordurile unei șosele etc. pentru a împiedica pătrunderea apei de ploaie sau de infiltrație. 4. A forma cu mâna rostul urzelii la războiul de țesut. 5. A bate, de o parte și de alta, vârful dinților unei pânze de ferăstrău. – Rost + suf. -ui.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

SOLBÁNC, solbancuri, s. n. Element de construcție executat deasupra părții exterioare a parapetelor ferestrelor sau a ușilor pentru protejarea lor de scurgerea apei de ploaie. – Din germ. Sohlbank.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

STREÁȘINĂ, streșini, s. f. Prelungire a acoperișului unei construcții în afara zidurilor, care apără pereții și fundațiile de ploaie. ◊ Expr. A(-și) pune mâna (sau palma) streașină (la ochi sau, rar, ochilor, la frunte) sau a duce mâna streașină (la ochi), a se uita, a sta etc. cu mâna streașină (la sau pe ochi, deasupra ochilor) = a(-și) pune, a duce etc. palma la frunte, deasupra ochilor, pentru a se apăra de soare când privește sau pentru a vedea mai bine. ♦ Jgheab de scurgere a apelor de ploaie, montat la marginea acoperișului caselor. ♦ Acoperiș (de șindrilă) înclinat, cu care se acoperă la țară unele garduri sau porți. ♦ Partea ieșită mai în afară la o claie sau la o șiră, pe care se scurge apa de ploaie. ♦ Ramurile copacilor din marginea unei păduri; terenul din marginea unei păduri. ♦ Marginea de jos a caierului (din care se trage firul). [Var.: (reg.) stráșină, stréșina s. f.] – Cf. sl. strĕha.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

BURLÁN s. (înv. și reg.) sulinar, (reg.) urloi, (Transilv.) cetârnă, (Olt., Ban. și Transilv.) dudă. (~ pentru apa de ploaie.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

FĂGÁȘ s. 1. (înv. și reg.) scursură. (~ lăsat de un șuvoi de apă de ploaie.) 2. (Olt. și Munt.) șleau. (~ lăsat pe drum de roțile căruței.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INFILTRÁ vb. 1. a pătrunde, a se scurge, (reg.) a se stoarce. (Apa de ploaie se ~ în pământ.) 2. a pătrunde, a se strecura, (livr.) a se insinua. (Apa se ~ în zidărie.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink Comentariu: Var. înfiltra (după definițiile din DEX și DN) - LauraGellner

PĂTRÚNDE vb. 1. v. intra. 2. a răzbate, a răzbi, a străbate, a străpunge, a trece, (livr.) a penetra. (Cuiul ~ prin perete.) 3. v. înfige. 4. a se infiltra, a se scurge, (reg.) a se stoarce. (Apa de ploaie ~ în pământ.) 5. v. infiltra. 6. a intra, a străbate. (Lumina ~ pe fereastră.) 7. a răzbate, a se strecura. (Frigul ~ în casă.) 8. a intra, a trece. (Acest cuvânt a ~ în limba literară.) 9. v. răspândi.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

STAGNÁ vb. 1. (reg.) a băltăci, a (se) bălti. (Apa de ploaie ~ pe ogor.) 2. a lâncezi, a trena. (Afacerile ~.) 3. (fig.) a lâncezi, a vegeta, (rar fig.) a tânji. (Viața orașului ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

STAGNÁRE s. 1. (înv.) stagnație. (~ apei de ploaie.) 2. lâncezeală, lâncezire, trenare, (înv.) stagnație. (~ a activității economice.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BĂLTOÁCĂ ~ce f. 1) Baltă mică, cu apă stătută și mocirloasă. 2) Adunătură de apă (de ploaie) murdară, formată prin gropile de pe drumurile nepavate. 3) Cantitate mare de lichid, vărsată pe jos. [G.-D. băltoacei] /baltă + suf. ~oacă
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BURLÁN ~e n. 1) Tub de tinichea, prin care se scurge apa de ploaie de pe acoperișurile caselor. 2) Tub (de tinichea sau de olane) prin care trece fumul din sobă spre coș. 3) rar Țeavă prin care se scurge apa dintr-un izvor; șipot; țurloi. 4) Tub din materiale de mare rezistență (oțel, fontă, beton) care se introduce în găurile sondelor pentru susținerea pereților acestora. /cf. turc. buru
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CANALIZÁȚIE ~i f. 1) Sistem de canale și conducte folosit la colectarea, epurarea și evacuarea apelor reziduale sau a apei de ploaie din perimetrul unei localități. 2) Instalație care servește la transportul și distribuirea energiei electrice prin canale. [Art. canalizația; G.-D. canalizației; Sil. -ți-e] /<fr. canalisation
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CORNÍȘĂ ~e f. 1) Partea de sus a pereților unei clădiri, de obicei decorativă, care susține acoperișul și împiedică prelingerea apei de ploaie pe suprafața pereților. 2) Profil liniar decorativ care încadrează în partea superioară o ușă, o fereastră, un dulap etc. 3) Drum paralel cu marginea unei pante abrupte. [G.-D. cornișei] /<fr. corniche
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

FĂGÁȘ ~e n. 1) Urmă adâncă și continuă făcută în pământ de apele de ploaie sau de roțile unui vehicul. 2) fig. Cale de dezvoltare. /<ung. vágáș
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

GARGÚI ~ie f. Burlan scurt (de obicei ornamentat) prin care se scurge apa de ploaie. /<fr. gargouille
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

GHEȚÚȘ ~uri n. 1) Strat subțire de gheață care se formează pe suprafața solului în urma înghețării apei de ploaie sau a zăpezii topite. 2) Loc unde se dau copiii pe gheață; lunecuș. /gheață + suf. ~
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

GHIOÁLCĂ adj. invar. și adverbial fam. Care este ud (de apă, de ploaie) complet; lioarcă. /Orig. nec.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

IMPLÚVIU ~i n. înv. Bazin care se construia în atriumul caselor romane pentru colectarea apei de ploaie. /<lat. impluvium
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

LIZIMÉTRU ~e n. Instalație pentru măsurarea cantității de apă de ploaie care se scurge în pământ (pe o anumită suprafață). /<fr. lysimetre
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

STREÁȘINĂ stréșini f. 1) Prelungire a acoperișului peste marginea de sus a pereților unei construcții, pe care o apără de ploaie.A(-și) pune (sau a duce) mâna ~ (la ochi) sau a se uita cu mâna ~ (la ochi) a(-și) pune mâna deasupra ochilor, pentru a se apăra de soare și a vedea mai bine. 2) Jgheab pentru scurgerea apei de ploaie, fixat de marginea acoperișului unei case; uluc. 3) Partea ieșită mai în afară a unei girezi sau a unui stog, pe care se scurge apa de ploaie. 4) Marginea de jos a caierului, pus pe o furcă de tors. [G.-D. streșinii] /<sl. strĕšină
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

UÉD ~uri n. (în pustiurile Africii de Nord și în cele din Orientul Mijlociu) Vale largă prin care se scurg apele de ploaie torențială sau unele ape curgătoare nepermanente. [Sil. u-ed] /<fr. oued
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ULÚC ~ce n. 1) Vas făcut din scânduri ori scobit într-un trunchi de copac sau în piatră, folosit pentru adăpatul vitelor; adăpătoare. 2) Jgheab pentru scurgerea apei de ploaie, fixat sub acoperișul caselor; streașină. 3) Canal din scânduri prin care curge apa pentru a pune în mișcare roata unei mori; lăptoc; scoc. 4) Jgheab prin care curge făină la moară. 5) Șanț mic făcut pe muchia unei piese de lemn pentru a se îmbina cu altă piesă. /<turc. oluk
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

COMPLÚVIU s.n. Deschizătură în mijlocul acoperișului la casele romane, prin care cădea în impluvium apa de ploaie. [Pron. -viu, pl. -ii, -viuri. / < lat., fr. compluvium].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ȘOAVĂ, șoave, s. f. (Reg.) Albia unui șuvoi de apă de ploaie, în zonele de deal.
Sursa: Neoficial | Adăugată de anonim | Semnalează o greșeală | Permalink

PÍPĂ s.f. 1. Conductă cu secțiunea de ieșire sau de intrare mai mare decât secțiunea curentă. ♦ Tub de porțelan curbat folosit pentru protejarea conductoarelor electrice împotriva apei de ploaie la intrarea acestora în pereții unei clădiri. 2. Piesă rotitoare care închide succesiv circuitele electrice ale bujiilor unui motor cu electroaprindere. [< engl., fr. pipe].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

IMPLÚVIU s.n. Spațiu descoperit în atriumul unei case romane, unde se afla un bazin pentru strângerea apei de ploaie de pe acoperiș. [Pron. -viu. / < lat. impluvium].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

LIZIMÉTRU s.n. Instrument pentru măsurarea cantității de apă de ploaie care se scurge în pământ. [< fr. lysimètre, cf. gr. lysis – disoluție, metron – măsură].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

prâsni1 s.m. pl. (reg.) picături, stropi (de apă de ploaie).
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

scóchină, scóchini, s.f. (reg.) 1. cale adâncă și îngustă (datorată eroziunii apelor de munte); albie naturală, de scurgere a apelor de ploaie. 2. urmă lăsată de șuvoaiele de apă ce vin de la munte, în urma ploilor. 3. (în forma: scochilă) loc îngust printre rădăcinile arborilor care cresc pe malul apelor, unde se adăpostesc peștii (mai ales păstrăvii). 4. (în forma: scochină) unealtă de pescuit de forma unui coș de nuiele. 5. scorbură; loc ascuns. 6. peșteră. 7. gaură, scobitură, cavitate; copcă în gheață.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

steregíe, steregíi, s.f. 1. (înv. și reg.) țurțur de funingine format pe coșul prin care iese fumul; apă de ploaie neagră care curge din streașină. 2. (reg.; în forma: strighie) instrument cu care se curăță butoaiele în care s-a ținut vin. 3. (reg.; în forma: stirigie) rugină la grâu. 4. (reg.) nume de plantă.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

SOLBÁNC s.n. Apărătoare de beton situată la partea de sus a ușilor sau a ferestrelor, acoperită cu tablă, făcută pentru a feri ușa sau geamul de scurgerea apei de ploaie. [Pl. -uri. / < germ. Sohlbank].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

BEC1 s. n. 1. balonaș de sticlă cu un soclu și un filament în interior, care devine incandescent și luminează, străbătut de un curent electric. 2. mulură la partea de jos a ferestrei, destinată a împiedica prelingerea apei de ploaie pe fațadă. (< fr. bec)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

COMPLÚVIU s. n. deschizătură în acoperișul atriumului caselor romane, prin care cădea în impluviu apa de ploaie. (< lat., fr. compluvium)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

IMPLÚVIU s. n. bazin descoperit în atriumul unei case romane, pentru strângerea apei de ploaie de pe acoperiș. (< lat. impluvium)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

LIZIMÉTRU s. n. instrument pentru măsurarea cantității de apă de ploaie infiltrată în sol. (< fr. lysimètre)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

PÍPĂ s. f. 1. conductă cu secțiunea de ieșire sau de intrare mai mare decât cea curentă. ◊ tub de porțelan curbat pentru protejarea conductoarelor electrice împotriva apei de ploaie la intrarea acestora în pereții unei clădiri. 2. piesă rotitoare care închide succesiv circuitele electrice ale bujiilor unui motor cu electroaprindere. (< engl., fr. pipe)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

SOLBÁNC s. n. apărătoare de beton la partea de sus a ușilor sau a ferestrelor, acoperită cu tablă, pentru a feri ușa sau geamul de scurgerea apei de ploaie. (< germ. Sohlbank)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

jid (jízi), s. m. – Evreu. Sl. židŭ, cf. rut., pol. žyd, bg. žid „gigant” (DAR). Cu această formă este cuvînt rar, în Trans. de Nord și Mold.Der. jitcă, s. f. (evreu), cu suf. -că; jidău, s. m. (Trans., evreu), prin intermediul mag. zsidó; jidaucă, s. f. (Mold., evreică); jidan, s. m. (evreu), din sl. cu suf. -an, cf. sl. židinŭ, židomŭ, židochŭ (Miklosich, Fremdw., 137; Cihac, II, 158; Tagliavini, Arch. Rom., XVI, 365; DAR); jidancă, s. f. (evreică); jidănesc, adj. (evreiesc); jidănește, adv. (în felul evreilor); jidănime, s. f. (mulțime de evrei); jidov, s. n. (evreu; uriaș; Bucov., Meloe proscarabaeus, insectă), din sl. židovinŭ (pentru al doilea sens, cf. bg. žid; se explică prin ideea că cei dîntîi oameni au fost giganții, îmbinată cu ideea că evreii au fost primii oameni); jidoavcă (var. jidoafcă), s. f. (evreică); jidoveancă, s. f. (dans popular); jidovesc, adj. (evreiesc); jidovetic, adj. (fricos, laș); jidovește, adv. (în felul evreilor); jidovi, vb. (a se converti la iudaism); jidovime, s. f. (adunare de evrei); jidovină, s. f. (prăpastie, abis), considerîndu-se la origine că sînt resturi ale unei locuințe de giganți (după Scriban, din bg. *duždovnicaapă de ploaie”; în dicționare glosările acestui cuvînt diferă considerabil, după aspectul particular al locului astfel numit). Jidov se folosește mai ales cu sensul de „evreu, evreu din Vechiul Testament”; jidan a ajuns să fie considerat în epoca modernă drept termen ofensiv.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

súge (-g, -upt), vb.1. A sorbi, a aspira un lichid. – 2. A absorbi. – 3. A bea, a trage laptele din sîn. – 4. A bea, a se ameți. – 5. (Refl.) A se trage la față, a slăbi. – Mr. sug, supșu, suptu, sudzire; megl. sug, supciu, supt, suziri; istr. sugu, supt. Lat. sūgĕre (Pușcariu 1680; REW 8438), cf. it. suggere, port. sugir, gal. sugar.Der. sugaci, adj. (care suge; neînțărcat), cuvînt literar, fără circulație populară (ALR, II, 146); sugar, adj. (care suge; neînțărcat; s. n., căpriorul mijlociu la casele țărănești); sugător, adj. (sugar, sugaci); sugătoare, s. f. (sugativă; mănunchi de stuf care se pune la geam ca să absoarbă apa de ploaie; plantă, Monotropa hypopytis); supt, s. n. (faptul de a suge, beție); suptură, s. f. (supt, sugere). Din rom. provin bg. sugar (Capidan, Raporturile, 212) și ngr. σιουγϰάρι (Murnu, Lehnw., 40).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

tireghíe (-íi), s. f.1. Drojdie, tartru, depunere, scursură. – 2. Piatră, mălură. – 3. Tartrat, acid de potasiu. – 4. Funingine. – 5. Apă de ploaie care se scurge cu multă tulbureală. – Var. (s)t(e)reg(h)ie, (s)tirigie, st(e)revie, stirevie. Ngr. τρυγία „drojdie” (Scriban; Gáldi 262), cf. bg. trigija „piatră”. Var. cu v sînt înv. și reproduc pronunțarea lui γ ngr. Celelalte ipoteze sînt improbabile: din lat. *stilligĭa (Cihac, I, 264; Koerting 9053; împotrivă, Densusianu, Rom., XXXIII, 286); din lat. *stiliginea, contaminare a lui stilla cu fuligineus (Giuglea, Cercetări, 20; Tiktin; Candrea), cf. ribagorz. estellesin; de la stiricidium (REW 8266).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

apă de ploaie expr. lipsit de consistență; lipsit de eficiență
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ÁPĂ, (I) ape, s. f. I. 1. Lichid transparent și incolor care, în stare pură, este o combinație de oxigen și hidrogen. ◊ Apă dulce = apă de izvoare și de râuri. Apă minerală = apă care conține săruri, gaze și substanțe radioactive. ◊ Expr. (Fam.) Apă de ploaie = vorbe goale; palavre. (Fam.) A bate apa în piuă = a vorbi mult și fără rost. A îmbăta (pe cineva) cu apă rece = a încânta (pe cineva) cu vorbe goale. A fi (toți) o apă (și un pământ) = a fi la fel. A intra la apă = a) (despre țesături) a-și micșora dimensiunile la muierea în apă; b) fig. (despre persoane) a ajunge într-o situație grea. A băga (pe cineva) la apă = a face (cuiva) un mare neajuns. A scoate apă din piatră (seacă) = a reuși să realizezi ceva cu mijloace foarte reduse. A nu avea (nici) după ce bea apă = a fi extrem de sărac. ♦ Cantitate limitată din acest lichid. ♦ (În basme și în superstiții) Apă neîncepută = prima apă scoasă (într-o zi) dintr-o fântână sau dintr-un izvor și folosită în descântece. Apă vie = apă miraculoasă care învie morții. Apă moartă = apă miraculoasă care îmbină părțile corpului unui om tăiat sau îi închide rănile. 2. Masă de apă (1) formând un râu, un lac, o mare etc.; râu, fluviu. Am mers pe malul apei (COȘBUC). ◊ Ape teritoriale = zonele maritime de-a lungul coastelor mărilor și oceanelor, asupra cărora statele vecine își exercită dreptul lor de suveranitate. ◊ Loc. adv. Ca pe apă (sau ca apa) = în mod curgător, curent. A ști ceva ca pe apă.Expr. A ști (sau a vedea) în ce ape se scaldă cineva = a cunoaște gândurile, intențiile sau dispoziția cuiva. A-l lăsa pe cineva în apele lui = a-l lăsa pe cineva în pace. A nu fi în apele lui = a fi abătut. A-i veni (cuiva) apa la moară = a se schimba împrejurările în favoarea (cuiva). A-i lua (cuiva) apa de la moară = a-i crea (cuiva) condiții nefavorabile. A pescui în apă tulbure = a se folosi de împrejurări tulburi, pentru dobândirea unui câștig. A se duce pe apa sâmbetei = a se prăpădi, a dispărea. ♦ Întreaga cantitate de apă a unui râu, a unei mări etc.; (la pl., poetic) valuri, unde. 3. Fig. Joc de culori, amintind undele apei, pe care îl fac în lumină anumite obiecte lucioase. Fetele erau în catrințe de lână, vrâstate în fel de fel de ape (SADOVEANU). II. 1. (Urmat de determinări) Denumire dată unor preparate lichide industriale, farmaceutice sau de parfumerie. Apă de colonie. ◊ Compus: apă-tare = numele popular al acidului azotic. 2. Fig. Denumire dată unor secreții apoase ale corpului omenesc (lacrimi, salivă, sudoare etc.). Ștergea apa de pe obrajii dogoriți (C. PETRESCU). ◊ Expr. A-i lăsa (cuiva) gura apă (după ceva) = a dori (ceva) nespus de mult. A fi (numai o) apă = a fi foarte transpirat. – Lat. aqua.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

BÁLTĂ, bălți, s. f. 1. Apă stătătoare permanentă, de obicei puțin adâncă și având o bogată vegetație acvatică; p. ext. lac. ◊ Expr. A rămâne (sau a sta, a zăcea) baltă = a fi lăsat în părăsire; a sta pe loc, a stagna. A lăsa baltă (ceva) = a lăsa (ceva) în părăsire, a nu se mai interesa (de ceva). A da cu bâta în baltă = a face o gafă. Are balta pește, se spune când ceva se află din belșug. ♦ Întindere de apă stătătoare rămasă în urma revărsării unui râu; regiune mlăștinoasă de la țărmul unor râuri. 2. Apă de ploaie adunată într-o adâncitură; groapă cu apă sau cu mocirlă; (prin exagerare) apă sau lichid vărsat pe jos. – V. băltoacă.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

cântec (în folclorul românesc) I. 1. C. propriu-zis. Genul (1, 3) cel mai bogat în tipuri melodice și teme poetice, preponderent liric, al folclorului românesc. Gen neocazional (în afară de c. de joc), c. se execută de oricine (tineri și bătrâni, femei și bărbați), solistic sau în grup. Uneori este însoțit, heterofonic*, de instr. tradiționale (fluier*, cimpoi*). A luat naștere, în mod inegal, pe plan regional, pe baza elementelor de expresie ale unui fond străvechi, însumând și unele trăsături ale altor genuri, ocazionale (colindă*, de ex. c. de nuntă) sau neocazionale (doină*); în extremitatea nordică transilvăneană, singurul gen la care se adaptau texte poetice ocazionale sau neocazionale, epice sau lirice, era doina, până aproape de al doilea război mondial, deci c. a fost creat sau adoptat aici mai târziu, fenomen observat și în Câmpia Dunării. Influențele succesive, suprapunerile ulterioare genezei genului, transformările permanente ale interpreților („aici interpretarea se confundă aproape cu creația” [Brăiloiu]) au îmbogățit nucleul originar, dând naștere unui mare număr de tipuri melodice, variate ca structură: stilurile istorice (vechi și nou) și cele regionale. Terminologia pop. a c. este variată: hore, cântică, zicală, iar verbul a cânta (forma reflexivă a se cânta este utilizată numai în c. ceremoniale funebre), a zice, a hori. Tematica poetică reflectă intima legătură între c. și viața omului, complexitatea vieții lui sufletești și dinamica trăirilor umane, atitudinea față de natură, de muncă, de societate, funcția genului de-a lungul vremii (de „stâmpărare”, de delectare, de comunicare etc.), în imagini de o deosebită profunzime și de o negrăită frumusețe („Eu nu cânt că știu să cânta / Ci-mi mai stâmpăr inima”; „Cine-a făcut horile / Aibă ochi ca zorile / Și fața ca florile” etc.); „C-a izvorât direct din inima poporului; deci firea și inima lui o găsim în c.” (D.G. Kiriac); „este vorba de simțiri comune tututor, rostite într-un chip cunoscut oricui, din copilărie” (Brăiloiu). Constantele c. propriu-zis, numit astfel de Brăiloiu pentru a-l deosebi de c. ocazionale, sunt: formă strofică, fixă, alcătuită din 3-4 rânduri melodice*, ritm parlando rubato sau giusto silabic [v. sistem (II, 6)], bogăție tonal-modală, cu preponderența sistemului (II, 4) pentatonic* anhemitonic, profil descendent, melodică melismatică* sau silabică, raporturi variate între sunetele de cadență (1) ale rândului melodic și ale cadenței finale (de secundă*, terță*, cvartă*), concordanță între dimensiunea și structura versului și a rândului melodic, structurare a melodiei în părți egale (2+2) sau inegale (1+2 sau 1+2), forme variate ale sistemelor sonore (paralelism de terță major*-minor* sau de secundă*), „metabola* pentatonică”, combinații de 2 microstructuri etc., sunete netemperate (v. temperare) sau mobile (bogăție coloristică), cadențe finale descendente (prin subton* VII, secundă mare, coborâre a treptei a două – frigică – prin salt de terță, cvartă sau cvintă*); melodia se desfășoară pe sintagme octosilabice, rar hexasilabice; emisiuni vocale [v. voce (1)] variate (de piept, nazală, cristalină etc.). Asocierea aceleiași melodii cu texte diferite este caracteristică c. cu condiția concordanței conținutului emoțional și a structurii (de ex.: o melodie croită pe un metru de 8 silabe nu poate fi adaptată decât la un vers de aceeași dimensiune). Același tipar arhitectonic poate conține tipuri melodice diferite după: conținutul rândului melodic, locul cezurii (4) principale, structura modală (v. mod) și sistemul cadențial. Condiții diferite de viață și nivel inegal de dezvoltare, trăsături psihice proprii unei colectivități, influențe etc., au determinat nașterea stilurilor regionale, formând adevărate „graiuri muzicale regionale”, care, păstrând caracteristicile specifice genului, se deosebesc prin elemente secundare. Bartók, pasionat cercetător și admirator al creației folc. românești, cunoscând parțial creația pop. românească și dintr-o deficiență de metodă (compararea a două genuri diferite ca structură și geneză), considera aceste graiuri muzicale foarte depărtate, numindu-le „dialecte”. În adevăr, se pot considera „dialecte muzicale” numai c. diferitelor ramuri ale poporului român (aparținând dialectelor aromân sau macedo-român, megleno-român, istro-român), alături de cel daco-român (de pe teritoriul țării noastre), ramură principală ca număr, unitate socială și și importanță. Graiul melodic regional acoperă, în linii mari, provinciile istorice. Dar, în interiorul acestora, se observă mai multe subgraiuri, ale căror caracteristici sunt mai pregnante în „centrul de intensitate” (Cocișiu), satele mărginașe ale zonei respective fiind mai puțin reprezentative din cauza unor influențe și împrumuturi interregionale. Cel mai valoros, din punct de vedere artistic, și mai diversificat în sitluri locale (ale „țărilor”, zone etnografice cu caracteristici pregnante locale) este graiul transilvănean. Concluziile lui Brăiloiu rămân o bază de pornire pentru cercetători, cu unele amendamente (rezultat al investigațiilor ulterioare ale folcloriștilor români), cu privire la rolul și ponderea unor influențe externe asupra repertoriului din Maramureș și „Câmpia” Transilvaniei. Extremitatea nordică a Transilvaniei (Maramureș, Oaș) se individualizează prin următoarele trăsături: strofă de 4-5 rânduri melodice, cu cezura după rândul 2 sau 3, preferință pentru structuri modale majore, melodii pentatonice (hemitonice sau anhemitonice) sau heptatonice* cu substrat pentatonic, metabolă metatonică, cadențele interioare pe treptele 1, 3, 5; cadența finală evoluează prin secundă-terță, recitativ* pe treapta 1 prin coborâre la cvarta inferioară plagală; înlocuirea ultimului rând melodic (sau ultimelor 2 rânduri finale) cu text de refren specific („Ș-apoi daina și daina / Și iară daina, daina” sau cu silabe variate); portamente* și glissando*-uri frecvente, formule (II) ritmice proprii sistemului giusto silabic, cu alternarea, regulată sau liberă*, a troheului* cu spondeul* sau lărgirea pătrimilor*; tendință spre ritm și mișcare regulată. Graiul năsăudean se particularizează prin: amploarea strofei melodice (4-6 rânduri) și labilitatea ei (în interpretare se pot eluda sau adăuga rânduri melodice), înrudirea cu doina prin sistemul de melismare, unele desene melodice și preferința pentru modul doric (cu treapta a 4-a cromatizată*); locul variabil al cezurii principale, forma cadențelor interioare descendente pe același sunet sau pe sunetele apropiate. Înrudit ca melodică, ornamentarea* și amploarea formei este subgraiul sălăjean; caracter profund dramatic și emisiune puternică de piept. Melodiile provenite din N, denumite „moroșenești”, circulă aici în formele originare sau asimilate în stilul local. Subgrupa zonei numită de Bartók, „Câmpia” este înrudită cu graiul sud-vestic; câteva particularități locale: mobilitatea strofei melodice și a ornamentării, în aceeași piesă (unele strofe melodice pot fi bogat melismatice, altele silabice), circulație slabă a melodiilor cu mai puțin de 4 rânduri, cezură după rândul al doilea (răspândită în tot S-V Transilvaniei), existența unor melodii construite pe un metru* endecasilabic, preluat din folc. maghiarilor conlocuitori. Melodia astfel îmbogățită este asociată tot cu versul tradițional românesc de 8 silabe, la care se adaugă trei silabe (trai lai lai sau ș-ai lai lai) sau se repetă ultimele trei silabe ale versului („Cine-a făcut dragostile” + „dragostil’”). Sudul Transilvaniei are câteva trăsături comune. Strofă de 3 rânduri, cezură după rândul 2, sistem cadențial în care raporturile de secundă sunt frecvente, fie pe treptele VII, VII, fie pe 1, 1, 2; melodie bogată, cadență finală prin secunda superioară sau prin subton*, sistem pentatonic (sau moduri heptatonice cu 2 centri modali) și unele diferențieri locale, mai pregnante în Ținutul Pădurenilor (V. jud. Hunedoara până în jud. Alba), particularizat prin puternic substrat pentatonic, moduri cu cvartă lidică, între subton și treapta a 3-a, instabilă chiar de la o strofă la alta, varietatea conținutului rândului melodic (alături de AAAc, AAB, ABB, ABBAc, ABAB, ABAC, ABBC etc.), melismatică bogată, cadențe finale variate, dintre care se impun cadența frigică, dezvoltarea strofei prin adăugarea unui desen melodic, după cezură, foarte melismatic, chiar când restul melodiei este silabic, (desen care, prin dezvoltare până la metrul de 8 sau 6 timpi [I, 2], amplifică strofa) și înlocuirea, uneori, a versului în ultima parte a melodiei cu silabe speciale („lai, lai...”; „le, le, lea”, „Hai, hai” și „nu, dorule, nu” etc.); timbru* specific datorat unei emisiuni puternice de piept, terminarea sunetelor lungi cu lovitură de glotă și oprire bruscă, susținerea sunetelor lungite în aceeași intensitate (2), ceea ce conferă melodiei un caracter dramatic, sobru. Bine caracterizat prin câteva trăsături este și subgrupul bihorean: melodică de factură arhaică, utilizarea unui număr redus de sunete (4-5), lipsa cadenței finale frigice (Bartók) și preferința pentru cadența finală prin salt descendent (de terță, cvartă sau cvintă), frecvența structurilor modale lidiene, treapta a 3-a cromatizată (stabilă sau nu), forme reduse de 3 rânduri, adesea cu același conținut muzical (A A Ac și cezura după rândul al 2-lea), dezvoltarea strofei prin adăugarea unui desen melodic interior, executat pe silabe speciale („oi, hoi,” „ei, heietc.), intervale mari neumplute, pseudo-refrene (nu au loc fix melodic). Pilonii melodiei formează un „acord” în răsturnarea a 2-a, de tip major, iar în ultimul rând, un „acord” minor* (re-sol si; mi-sol si), ca și la Pădureni. Subgrupul bănățean se particularizează prin: strofe mai dezvoltate (cel puțin 4), la care se adaugă, adesea, refrene* regulate de 8 silabe sau refrene versificate (al căror text se modifică uneori după sensul versurilor); ultimul sau ultimele două refrene pot fi cântate pe silabe de refrene („Au, Doamne, că greu îi doruetc.); scurte refrene interioare („Dodă, dodă”, „Ș-ai, Lino, dodăetc.); cadențe finale variate și în plus cadențe pe tr. 2 sau prin secundă mărită; material sonor care depășește octava, pilonii primelor rânduri formează un acord major, iar în rândul final, acord minor al treptei a 2-a. În S-E Transilvaniei se disting mai multe subgrupuri (Țara Bârsei; Țara Oltului; Țara Târnavelor; Mărginimea) având ca trăsături comune: formă de 3 rânduri, cu cezură după rândul 1; rândul al 2-lea este unit cu rândul 3 printr-o broderie sau notă de pasaj, frecvența cadenței finale frigice și a cadenței interioare pe treapta a 3-a (3-3-1 sau 3-6-1; 3-1-1 etc.), în afară de cadența de subton și secundă mare descendentă; melodică puțin melismatică, formule melodice speciale. Deosebirile diferitelor subgrupe se rezumă la preferința pentru anumite formule, pentru unele raporturi cadențiale, tipul strofei, prezența și locul (sau absența) refrenului, sistemul de ornamentare. Graiul Munteniei și al Olteniei de N, înrudit cu graiul din S-E Transilvaniei, are ca trăsături proprii: tipul formulelor intonaționale, varietatea structurilor modale și ritmice (uneori combinații ale sistemului giusto silabic cu parlando rubato), varietate de raporturi cadențiale (combinații variate ale cadențelor pe treptele VII, 3, 1, 4 sau 5); precizarea funcției pienilor* și frecvența lor în melodie au generat scări variate cu caracter pendulatoriu (hexacordice, heptatonice, adesea cromatizate*). În zona sudică, prezența doinei se face simțită prin numărul mare de rânduri melodice în melodica cu formă maleabilă, melismatică bogată sau stil silabic în giusto silabic, mobilitatea treptelor (ceea ce a determinat circulația unor melodii cromatice). Un subgrup original, înrudit de aproape cu al bănățenilor din zona de S-E (înrudirea a fost cauzată de schimburile de populație) se păstrează până astăzi în N Jud. Mehedinți, caracterizat prin: forma dezvoltată, adesea maleabilă, a strofei, melisme apropiate de cele ale doinei, intercalarea unor desene interioare (refrene reduse, interjecții melodice, expresii tipice), uniformitatea cadenței interioare, utilizarea modului mixolidic sau doric, fragmentare sau complete (confirmă nașterea c. propriu-zise prin filiație directă din doină). Graiul moldovenesc N este bine conservat și are ca elemente proprii: forma de 3 rânduri, cu cezură după rândul 1 (trăsătură specifică și subgrupului S-E transilvănean), cadență frigică, alături de cadențele celelalte, coloratură modală locrică, în eolic (prin coborârea instabilă a treptelor 2 și 5), formule apropiate de doină (recitative recto-tono pe hemistih, rotirea în jurul unor trepte principale, mobilitatea formei). Graiul moldovenesc central și S, slab individualizate prezintă elemente comune cu zonele vecine, transilvănene sau muntenești. Cercetările sitematice au început și aici târziu, de aceea este dificil a defini cu precizie particularitățile, în trecut probabil mult mai evidente, ale unor graiuri regionale. Graiul dobrogean este eterogen, ca și structura populației. La fondul local străvechi se alătură stiluri variate, aduse de păstorii veniți din toate provinciile, unii stabiliți aici definitiv. Se pare că stilul local se apropie de cel din S Munteniei și al Moldovei, forma liberă fiind aici predominantă (ca și în extremitatea nordică a Transilvaniei). În ultimele două secole, a luat naștere, tot în cadrul graiurilor regionale și pe baza fondului național, un nou stil, numit „modern” (Brăiloiu), ca urmare a schimbărilor importante în viața oamenilor materiale, sociale și culturale (dezagregarea treptată a economiei închise țărănești și a vieții patriarhale, mari mutații de populații, fie în căutare de lucru, fie pentru a scăpa de exploatare, pendularea intensă sat-oraș sau sezonieră, serviciul militar, importanța accentuată a lăutarilor* în viața satelor și repertoriul eterogen al acestora etc.). Noul stil se impune prin marea sa accesibilitate, circulație largă, rapidă, dezvoltarea inegală pe plan regional (se pare că primele c. de stil nou au apărut în zona subcarpatică), caracterul exuberant, dinamic, realizat prin mișcare rapidă și ritm regulat (apropiat de de ritmul măsurat), simplificarea melodiei prin renunțarea la bogăția melismatică, contur melodic variat. Alte trăsături: dezvoltarea strofei melodice prin adăugarea unor noi rânduri melodice sau repetare, ca și a arcului melodic al rândului melodic, prin adăugarea, la tiparul metric tradițional, a unor interjecții, scurte desene melodice cântate pe silabe de refren, la începutul sau sfârșitul rândului melodic, amplificarea materialului sonor și a ambitusului (1), diversitatea cadenței interioare în afară de cadența pe treptele VII, 1, 3, 5, cadențe în registrul superior al modului (pe tr. 6, 7, 8); o mai mare plasticitate ritmică, noi raporturi între cadența finală și cadențele interioare, apariția tonalității (1) major-minore, structură tonală, sensibile*, formule de cadențe ascendente, preferința pentru melodii cu un singur centru funcțional, prezența refrenului în final sau în interiorul discursului muzical. Încadrarea melodiei în ritm de horă (1) sau de sârbă*, trăsătură proprie inițial Olteniei, s-a generalizat, ca și adaptarea textelor lirice la melodii de joc, ceea ce are unele consecințe negative: pierderea caracterului liric al genului, simplificarea structurilor modale și înlocuirea lor treptată cu tonalitatea major-minoră, apariția unor forme hibride, în care nu se mai conservă trăsăturile inițiale ale genului și ale specificului național. Cel mai puternic este afectat metrul, prin crearea urro versuri care depășesc dimensiunea octosilabicului; utilizarea heterometriei, din necesitatea asocierii textului poetic cu melodii de joc* ale căror trăsături stilistice și struturale diferă de cele ale c. propriu-zis și a unor tipuri de strofe și formule ritmice nespecifice genului. 2. C. de leagăn. Deși în unele zone păstrează melodii cu trăsături proprii (ritm iambic*, melodie silabică, formă redusă, pentatonică sau hexatonică), în cele mai multe regiuni, textul poetic, mai bine conservat, este asociat cu melodii de c. propriu-zis sau de doină. 3. C. epic. În unele zone (Transilvania, parțial Moldova) textele epice se intonează pe melodii de c. propriu-zis („c. baladă”), fenomenul fiind frecvent pentru baladele nuvelistice și în ultimele secole, și pentru alte categorii epice [v. baladă (IV)]. 4. Cântece ceremoniale și rituale, c. integrate unui obicei sau unui rit, care se cântă de obicei în grup sau, mai rar, individual, și sunt însoțitte de o recuzită specială (bastoane, brad, steag etc.). Numite și ocazionale, acestea au un caracter agrar (caloian*, paparudă*, c. cununii*) sau sunt legate de evenimentele importante din viața omului (c. de nuntă: al miresei, al mirelui, al soacrei, al zorilor etc.; de înmormântare: c. bradului*; zorile*; de priveghi etc.; c. de șezătoare, c. de stea, cu trăsături literare și muzicale proprii). O parte din acestea au împrumutat melodii de c. propriu-zis („ritualizare” – Brăiloiu) ori au pătruns în repertoriul neocazional („dezafectare” – Brăiloiu), uneori după schimbarea melodiei inițiale. 5. C. orășenesc, c. cu caracter eterogen în ce privește originea, influențele (orient. sau occid.), structura și stilul; unele pătrunse din mediul rural, altele create de către orășeni, de către lăutari sau compozitori. Sunt interpretate de locuitorii suburbiilor sau de lăutari. Se cunosc mai multe specii de c. orășenești, între care și c. de lume*, melodii populare cu text erotic, de influență greco-orientală (creații semi-culte sau ale unor autori ca Anton Pann, Ucenescu ș.a.); c. „în stil popular”, sunt uneori cuplete (II) de revistă*; c. „de ascultat”, multe izvodite de lăutari. 6. C. muncitoresc-revoluționar, ca gen folcloric, a luat naștere în ultimele decenii ale sec. 20, în strânsă legătură cu c. țărănesc, cristalizându-și lent caracteristici de conținut și formă proprii. Inițial, textele literare, reflectare veridică a vieții și năzuințelor clasei muncitoare, au fost adaptate la c. de stil vechi, din diferite zone (parțial transformate pentru a corespunde conținutului nou de viață) sau la melodii compuse de personalități cunoscute, adesea cu pregătire muzicală (v. cântec de masă). II. Prezența c. pentru voce și acompaniament* în muzica culturală românească corespunde formei pe care a căpătat-o la noi genul de largă circulație în romantism* al liedului* (germ.) sau melodiei (fr.) Specificul românesc al genului este precizat încă din creația precursorilor, fie în domeniul muzicii vocale de cameră* (G. Stephănescu, C. fluierașului) sau corală (G. Stephănescu, C. satului natal), marcând diferențierea față de practicarea unui stil mai apropiat de tipul europ. menționat anterior. Dar, și în condițiile unei relații de interinfluență stilistică cu romantismul epocii, faptul că G. Dima, G. Stephănescu creează muzică pe versurile unor poeți români contemporani lor (V. Alecsandri, M. Eminescu, Tr. Demetrescu) sau pe versuri pop. dovedește orientarea pe un făgaș autohton a c. pentru voce și pian. Evoluția genului continuă în sec. 20, atât pe linia de confluență cu stilul general ap epocii (G. Enescu, Șapte c. pe versuri de Clément Marot, op. 15 și Melodii pe versuri de F. Gregh, J. Lemaître, S. Prudhommeș; A. Alessandrescu, Melodii pe versuri de Tr. Klingsor, Hélène Vacaresco, A. Musset; F. Lazăr, Melodii pe versuri de H. Heine; D. Lipatti, c. pe versuri de A. Rimbaud, P. Eluard, P. Valéry), cât și pe cea a creării unui stil românesc de c. prin armonizări*, aranjamente* și prelucrări* de melodii populare (D.G. Kiriac, T. Brediceanu, S. Drăgoi, G. Breazul, C. Brăiloiu). Sinteza c. românesc pentru voce și pian atinge, prin întreaga creație a lui Mihail Jora, nivelul superior al relației genului cu sursele muzicii naționale de sorginte populară, prin maxima potențare a versurilor originale inspiratoare (atitudine demonstrată exemplar în C. din fluier pe versurile lui T. Arghezi, și dezvoltată cu consecvență în ciclurile de cântece pe versuri de L. Blaga, T. Arghezi, O. Goga, Z. Stancu, Mariana Dumitrescu, pe parcursul a mai bine de cinci decenii). Creația contemporană cunoaște o afirmare complexă a acestui gen în lucrările unor compozitori care i-au oferit o excepțional de diversă configurație în muzica de cameră, de la miniatura vocală (D. Gheciu, Zeno Vancea, T. Ciortea, P. Bentoiu, Felicia Donceanu, N. Coman) la ciclul de cântece (P. Constantinescu, Șapte cântece din ulița noastră; H. Jerea, Patru cântece antirăzboinice). Se adaugă și formule noi, de îmbogățire a aparatului instr. de acompaniament, tinzând spre complexitatea formelor moderne de exprimare sonoră (L. Feldman, Cinci poeme pentru recitator și cvintet, pe versuri de Mariana Dumitrescu). C. vocal este prezent și în repertoriul muzical destinat copiilor, în culegeri de prelucrări și antologii (G. Breazul, Carte de c. pentru copii pentru cl. I-a primară, 1932), în creația unor compozitori, uneori sub forma melodiilor corale, având un specific intonațional și ritmic apropiat de universul vârstei și de repertoriul popular specific (H. Brauner, Ploaia, Pârâuș, apă vioară, Ce de flori). În unele lucrări vocal-simf. sau de operă* c. înlocuiește aria (1) ca moment solistic, atunci când se dorește o subliniere a sursei de inspirație pop. (P. Constantinescu, C. lui Ilie din actul III al operei Pană Lesnea Rusalim; Gh. Dumitrescu, C. Mamei lui Tudor, din oratoriul Tudor Vladimirescu). C. coral apare sub diverse forme, de la c. liric la cel patriotic. Acesta din urmă are o îndelungată tradiție, începând cu compozitorii precursori (Al. Flechtenmacher, C. Porumbescu, G. Musicescu, D.G. Kiriac) și devenind în contemporaneitate un gen major de exprimare a atitudinii patriotice, prezent în creația majorității compozitorilor. O formă mai nouă este cea a c. de tineret, c. ostășesc, c. de muncă, intens promovat în numeroase festivaluri și concursuri tematice. C. de muzică ușoară, bazat pe tradiția romanței și a c. liric reprezintă actualmente o variantă națională a șlagărului* contemporan, cu trăsături stilistice datorate inspirației din folc. C. este prezent și în muzica instr. sugerând apropierea de melodica vocală (M. Jora, Șase c. și o rumbă; Th. Grigoriu, C. din fluier din Suita Pe Argeș în sus).
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

BĂLTOÁCĂ, băltoace, s. f. Baltă cu apă murdară și mocirloasă; adunătură sau scursură de apă de ploaie prin gropile drumurilor. ♦ Cantitate mare de lichid vărsată pe jos. [Var.: băltoágă s. f.] – Din baltă + suf. -oacă.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

CANALIZÁRE, canalizări, s. f. Acțiunea de a canaliza și rezultatul ei. ♦ Totalitatea lucrărilor executate (în orașe) pentru a colecta și evacua apa întrebuințată sau apa de ploaie.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

CASÍU, casii, s. n. Șanț sau rigolă pietruită care servesc la scurgerea apei de ploaie pe o suprafață înclinată de teren.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

microzónă s.f. Subdiviziune teritorială a unei localități ◊ „Amplasată în imediata vecinătate a întreprinderilor «Moldova» și «țesătura», noua unitate a industriei ușoare va lărgi microzona textilă a orașului.” Mag. 21 I 67 p. 1. ◊ „Ultimul stejar multisecular din fața Circului de Stat ar mai putea fi salvat, după ce alții doi au sucombat în timpul din urmă. Aceasta din cauza proiectării și execuției pavajelor din microzonă, care au eliminat pătrunderea apei de ploaie la rădăcinile acestora.” R.l. 10 I 84 p. 5 (din micro- + zonă; I. Iordan în SCL 4/70 p. 395; DN, DEX, DN3 – alte sensuri, DEX-S)
Sursa: DCR2 (1997) | Furnizată de Editura Logos | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

bent n., pl. urĭ Munt. Dobr. Rezervoriŭ de apă de ploaie, cisternă.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

cáie, s.f. – (ornit.) Pasăre răpitoare care scoate țipete stridente în pădure și „strâgă a ploaie” (Papahagi 1925); șorecar comun (Buteo buteo). Caie mai este numită și gaia (Milvus milvus), dar în Maramureș și Moldova de Nord termenul se referă strict la șorecar. „Astă pasăre care cântă așa în pădure strâgă ploaie șî să cheamă caie. (…) Strâgă așa că-i e sete și nu-i slobod a bea din pârâu, ci numai când plouă, atunci bea apă de ploaie de pă cetina de molid” (Papahagi 1925: 321; Borșa). – Din rus. canya, magh. kánya (MDA).
Sursa: DRAM (2011) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

RAVÉNĂ (‹ fr.) s. f. (GEOMORF.) Formă negativă de relief în general cu adâncimi mai mari de 2 m, rezultată ca urmare a eroziunii în adâncime efectuată de apa de ploaie care se scurge pe versanți; are aspect de vale strâmtă cu versanți abrupți, instabili adâncită în sol sau în depozitele de versant; poate evolua spre un organism torențial. Se formează îndeosebi pe versanți despăduriți, în regiuni cu roci sedimentare neconsolidate.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

cisternă f. rezervoriu unde se strânge apa de ploaie.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ploaie f. 1. apă ce cade din nori; 2. fig. ceeace cade, vine în mare cantitate: o ploaie de săgeți AL. sub ploaia gloanțelor OD. [Lat. PLUVIA].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ÁPĂ, ape, s. f. I. 1. Lichid incolor, fără gust și fără miros, compus hidrogenat al oxigenului, care formează unul dintre învelișurile Pământului. ◊ Apă de Javel v. Javel. Apă neagră = glaucom. ◊ Expr. Apă de ploaie = vorbe fără conținut, vorbe goale; (concr.) lucru fără valoare. A bate apa ín piuă = a vorbi mult și fără rost. A fi (toți) o apă (și un pământ) = a fi la fel. A intra la apă = a) (mai ales despre țesături) a-și micșora dimensiunile după ce a fost băgat în apă (I 1); b) (fam.) a ajunge într-o situație grea, neplăcută. (Fam.) A băga (pe cineva) la apă = a face (cuiva) un mare neajuns. A nu avea (nici) după ce bea apă = a fi extrem de sărac. 2. Masă de apă (I 1) formând un râu, un lac, o mare etc. ◊ Ape teritoriale = por­țiune a mării sau a oceanului situată de-a lungul coastelor unui stat, formând o parte integrantă a teritoriului acestuia. ◊ Loc. adv. Ca pe apă sau ca apa = în mod curgător, fluent; pe dinafară. Știe lecția ca pe apă.Expr. A ști (sau a vedea) în ce ape se scaldă cineva = a cunoaște gândurile, intențiile sau dispoziția cuiva. A lăsa pe cineva în apele lui = a nu deranja, a lăsa pe cineva în pace. A nu fi în apele lui = a fi abătut sau prost dispus. A-i veni (cuiva) apa la moară = a se schimba împreju­rările în favoarea sa. A-i lua (cuiva) apa de la moară = a-i crea (cuiva) condiții nefavorabile; a face să nu mai poată spune nimic. ♦ (La pl.) Valuri, unde. 3. Fig. (La pl.) Joc de culori făcut în lumină de unele obiecte lucioase. II. 1. (Urmat de determinări) Denumire dată unor preparate lichide industriale, farmaceutice, de parfumerie etc. Apă de colonie. ◊ Apă grea = combinație a oxigenului cu deuteriul, folosită în unele reactoare nucleare. Apă oxigenată v. oxigenat. (Pop.) Apă tare = acid azotic. Apă de clor = soluție care atacă aurul și platina și este folosită ca decolorant în industria textilă și a hârtiei. Apă de var = soluție cu proprietăți antidiareice și antiacide. 2. Fig. Denumire dată unor secreții apoase ale corpului (lacrimi, salivă, sudoare etc.). ◊ Expr. A-i lăsa (cuiva) gura apă (după ceva) = a dori (ceva) nespus de mult. A fi (numai o) apă = a fi foarte transpirat. – Lat. aqua.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

BÁLTĂ, bălți, s. f. 1. Întindere de apă stătătoare, de obicei nu prea adâncă, având o vegetație și o faună acvatică specifică; zonă de luncă inundabilă, cu locuri în care stagnează apa; p. ext. lac. ♦ Expr. A rămâne (sau a sta, a zăcea) baltă = a fi lăsat în părăsire; a sta pe loc, a stagna. A lăsa baltă (ceva) = a lăsa (ceva) în părăsire, a nu se mai interesa (de ceva). A da cu bâta în baltă = a face un gest, a spune o vorbă care stânjenește prin caracterul ei nedelicat sau insolit. 2. Apă de ploaie adunată într-o adâncitură; groapă cu apă sau mocirlă; (prin exagerare) cantitate mare de lichid vărsat pe jos; băltoacă. – Din sl. blato. Cf. alb. baltë.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

BĂLTOÁCĂ, băltoace, s. f. Baltă mică, murdară și mocirloasă; bălăștioagă, băltac; adunătură sau scursură de apă de ploaie prin gropile drumurilor; bulhac. ♦ Cantitate mare de lichid vărsat pe jos; baltă. [Var.: băltoágă s. f.] – Baltă + suf.oacă.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

SOLBÁNC, solbancuri, s. n. Element de construcție executat deasupra părții exterioare a parapetelor ferestrelor sau a ușilor pentru protejarea lor de scurgerea apei de ploaie. – Din germ. Sohlbank.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

STREÁȘINĂ, streșini, s. f. Prelungire a acoperișului unei construcții în afara zidurilor care apără pereții și fundațiile de ploaie. ◊ Expr. A(-și) pune mâna (sau palma) streașină (la ochi sau, rar, ochilor, la frunte) sau a duce mâna streașină (la ochi), a se uita, a sta etc. cu mâna streașină (la sau pe ochi, deasupra ochilor) = a(-și) pune, a duce etc. palma la frunte, deasupra ochilor, pentru a se apăra de soare când privește sau pentru a vedea mai bine. ♦ Jgheab de scurgere a apelor de ploaie, montat la marginea acoperișului caselor. ♦ Acoperiș (de șindrilă) înclinat, cu care se acoperă la țară unele garduri sau porți. ♦ Partea ieșită mai în afară la o claie sau la o șiră, pe care se scurge apa de ploaie. ♦ Ramurile copacilor din marginea unei păduri; terenul din marginea unei păduri. ♦ Marginea de jos a caierului (din care se trage firul). [Var.: (reg.) stráșină, stréșină s. f.] – Cf. sl. strĕha.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

CORNÍȘĂ, cornișe, s. f. 1. Partea superioară, ieșită în afară și ornamentată, a zidului unei construcții, având rolul de a sprijini acoperișul și de a împiedica scurgerea apei de ploaie pe fața clădirilor. 2. Mulură proeminentă, așezată sub plafon, deasupra unei uși, ferestre, la o mobilă etc., având rol decorativ. 3. Drum paralel cu curbele de nivel pe marginea superioară a unei pante abrupte, a unei faleze etc. [Var.: corníce s. f.] – Din fr. corniche.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

INUNDÁȚIE, inundații, s. f. Faptul de a inunda; acoperire a unei porțiuni de uscat cu o mare cantitate de apă (provenită din revărsarea apelor, din ploi); cantitate mare din apa râurilor sau a fluviilor revărsată peste maluri, din cauza creșterii debitului de apă în urma topirii bruște a zăpezilor sau a abundenței ploilor. – Din fr. inondation, lat. inundatio.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

DESFUNDÁ, desfúnd, vb. I. Tranz. 1. A deschide un butoi scoțându-i fundul sau dându-i cep; p. ext. a deschide o sticlă astupată, scoțându-i dopul; a destupa. ♦ Refl. (Rar; despre torenți de apă) A se revărsa. 2. A curăța sau a goli un canal; o conductă, un șanț înfundat etc. 3. A face ca un drum, un teren să devină impracticabile din cauza ploii, a apei revărsate, a noroiului etc. 4. A ara adânc, a desțeleni un teren, de obicei pentru pregătirea unei plantații viticole sau pomicole. – Pref. des- + [în]funda.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ROSTUÍ, rostuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza, a aranja așa cum trebuie; a face ordine. ♦ A aranja pe cineva într-un post, într-o situație convenabilă. 2. A procura ceva prinmijloace improvizate; a face rost de ceva. 3. A umple cu un material de etanșare și a netezi rosturile dintre cărămizile unei zidării, dintre pavelele sau bordurile unei șosele etc. pentru a împiedica pătrunderea apei de ploaie sau de infiltrație. 4. A forma cu mâna rostul urzelii la războiul de țesut. 5. A bate, de o parte și de alta, vârful dinților unei pânze de ferăstrău. – Rost + suf. -ui.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

LĂCRIMÁR, lăcrimare, s. n. (Arh.) Proeminență la cornișa unui acoperiș care împiedică prelingerea pe zidul construcției a apei de ploaie; piesă de lemn ori de metal fixată în același scop pe partea exterioară de la cerceveaua ușilor și a ferestrelor. – Lăcrima + suf. -ar.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

FĂGÁȘ, făgașe, s. n. Urmă adâncă (și îngustă) săpată în pământ de șuvoaiele apelor de ploaie sau lăsată de roțile unui vehicul. ♦ Scobitură săpată pe întreaga lungime a frontului minier de abataj, pentru a ușura desprinderea ulterioară a rocii. ♦ Fig. Direcție, drum. Și-a orientat cercetările pe un nou făgaș. [Pl. și: făgașuri.Var.: (reg.) hăugáș, hogáș, văgáș s. n.] – Din magh. vágás.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

IMPLÚVIU, impluvii, s. n. Bazin amenajat în atriumul locuințelor romane, în care era colectată apa de ploaie. – Din lat. impluvium.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

PÍPĂ, pipe, s. f. 1. Ustensilă pentru fumat, formată dintr-o parte mai groasă și scobită, în care se pune tutunul, și dintr-un tub (curbat) prin care se trage fumul; p. restr. partea mai groasă și scobită a acestui obiect; p. ext. (cantitatea de) tutun care intră în această parte a obiectului; lulea. 2. Piesă de porțelan curbată la un capăt, folosită pentru protejarea instalațiilor electrice împotriva apei de ploaie Ia intrarea lor în pereții unei clădiri. 3. Piesă a distribuitorului motorului cu aprindere electrică, care închide succesiv circuitele electrice ale bujiilor motorului. – Din magh. pipa.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

PLOÁIE, ploi, s. f. 1. Precipitație atmosferică sub formă de picături de apă provenite din condensarea vaporilor din atmosferă. ◊ Loc. adv. Pe ploaie = în timp ce plouă. în (sau sub) ploaie = în bătaia ploii. ◊ Expr. (Fam.) Apă de ploaie, se zice despre o afirmație lipsită de conținut și de temei, despre o acțiune neserioasă etc. (Fam.) A(-și sau a-i) aranja ploile = a(-și) pregăti terenul, a(-și) face atmosferă favorabilă, a(-și) rezolva treburile, afacerile. A se lumina a ploaie = (despre cer, văzduh) a căpăta o lumină difuză care anunță venirea ploii. 4 Picătură de ploaie (1). ♦ P. anal. Ceea ce vine (sau cade) în cantitate mare, ceea ce se revarsă, ceea ce este abundent. O ploaie de săgeți. ◊ (Astron.) Ploaie de stele = abundență de stele căzătoare venind din aceeași parte a cerului. 2. Alice mărunte pentru vânat păsări și animale mici. [Pr.: ploa-ie] – Lat. *plovia (=pluvia).
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

GARGÚI, garguie, s. n. Jgheab sau burlan scurt pentru scurgerea apei de ploaie, de obicei bogat ornamentat. – Din fr. gargouille.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ÁPĂ, (I) ape, s. f. I. 1. Lichid transparent și incolor, care, în stare pură, este o combinație de oxigen și hidrogen. Era nevoie de multă apă – și apa o scotea din gîrla cu care se învecina curtea lui. PAS, L. I 71. ◊ Apă dulce = (în opoziție cu apa sărată a mărilor) apă de izvoare și de rîuri. Pești de mare și pești de apă dulce. ◊ Apă minerală = apă care conține în soluție săruri, gaze și substanțe radioactive. (De obicei eliptic, urmat de numele localității respective introdus prin prep. « de ») Apă de Căciulata. Apă de Slănic.Apă moale = apă care conține foarte puțin calcar (de exemplu apa de ploaie). ◊ E x p r. (Familiar) Apă de ploaie = vorbe goale, fără conținut; palavre. (Familiar) A bate apa în piuă sau a bate apa să se aleagă untul = a spune mereu același lucru, a vorbi mult și fără rost. A îmbăta (pe cineva) cu apă rece = a încînta (pe cineva) cu vorbe goale, cu făgăduieli. A fierbe (pe cineva) fără apă = a-i face (cuiva) necazuri, a-l chinui. A fi (toți) o apă = a fi de o seamă, a fi egali. A face o apă din... = a șterge deosebirile dintre..., a face uniform, egal. A face a apă din toate acele popoare... iată ceea ce se frămîntase... în creierii lui Iosif al II-lea. ODOBESCU, S. III 521. A intra la apă = a) (despre țesături) a-și micșora dimensiunile la muierea în apă; b) fig. a ajunge într-o situație grea. A băga (pe cineva) la apă = a-i face (cuiva) un mare necaz sau o mare neplăcere A nu avea (nici) după ce bea apă = a nu avea ce mînca, a fi sărac lipit. A scoate apă din piatră (seacă) = a reuși într-o întreprindere grea, a dovedi ingeniozitate. Cu una cu alta, mai cu ce avea de la părinți, scoase apă din piatră și ajunse a fi jinduit de multe fete în sat. DELAVRANCEA, S. 24. A duce (sau a căra) apă cu ciurul v. ciur. A căra apă la puț = a face un lucru inutil. Apa morților = tremurare a aerului în zilele calde, care dă iluzia unei ape curgătoare pe o cîmpie întinsă. V. miraj, fata morgana. Peste întinderile de la hotarul vederilor jucau valurile apei morților, această fermecătoare și amăgitoare arătare. SANDU- ALDEA, U. P. 57. ◊ Cantitate limitată din acest lichid. A spăla rufele în două ape. ◊ (În basme și în superstiții) Apă neîncepută = apa scoasă prima oară (într-o anumită zi) dintr-o fîntînă sau dintr-un izvor și folosită în descîntece. Să mă spele în toate zilele cu apă neîncepută, să-mi dea orzul fiert în lapte dulce. ISPIRESCU, L. 15. Apă vie = apă care învie morții. Apă moartă = apă miraculoasă care poate închide rănile sau îmbina părțile corpului unui om tăiat în bucăți. Turnă apă moartă peste toate ranele și se ihchegă carnea. ISPIRESCU, L. 330. Să-mi aducă trei smicele de măr dulce șt apă vie și apă moartă, de unde se bat munții în capete. CREANGA, P. 272. Apă sfințită v. sfințit. 2. Masă de apă (1) formînd un rîu, un lac, o mare etc.; rîu, fluviu, (mai rar) mare. Se simțea rece, curat, ușor ca o apă de munte, ca un vînt de martie. DUMITRIU, N. 247. Ani mers pe malul apei, în valuri să-mi îngrop Și cîntecul și-amarul. COȘBUC, P. I 60. Sub plopii rari apele sună Și plopii rari vîjîie-n vînt. COȘBUC, P. I 64. Numai apele în ropot s-aud din munte coborînd. VLAHUȚĂ, O. A. I 29. Trecînd peste nouă mări, peste nouă țări și peste nouă ape mari... CREANGĂ, P. 208. Împărați pe care lumea nu putea să-i mai încapă Au venit și-n țara noastră de-au cerut pămînt și apă. EMINESCU, O. I 147. Urciorul nu merge de multe ori la apă (= cel care persistă în acțiuni nejuste trebuie, pînă la urmă, să suporte consecințele faptelor sale). ◊ (Adesea determinat prin numele rîului, al fluviului, etc. la genitiv) Abia cătră amiază ajunseră la apa Bistriței. SADOVEANU, B. 69. Pe la poalele acestor munți curge apa Dunării. GOLESCU, î. 55. Apă curgătoare = apă care curge pe o albie înclinată și se varsă în altă apă mai mare. Pîrăul, riul șt fluviul sînt ape curgătoare. ◊ Apă stătătoare = apă care se adună în depresiuni ale terenului (baltă, lac, mare). Pești de apă curgătoare Și de apă stătătoare, Cu năvodul pescuiți Și cu undița undiți. ALECSANDRI, P. A. 93. Ape teritoriale v. teritorial. ◊ Loc. adv. În susul apei v. sus. În josul apei v. jos. (în legătură cu verbele « a ști », «a vorbi », « a spune ») Ca (de) pe apă sau ca apa = în mod curgător, curent. Parcă ești un zodieri, de le spui toate ca de pe apă! SBIERA, P. 236. Le-ați auzit [cum vorbesc franțuzește]? Ca apa! ALECSANDRI, T. I 166. Expr. A ști sau a vedea în ce apă (sau ape) se adapă (sau se scaldă) cineva = a cunoaște gîndurile, dispoziția sau apucăturile cuiva. A-l lăsa pe cineva (să se scalde) în apele lui = a-l lăsa pe cineva în voia sa. Orice mîngîiere a mea era de prisos. L-am lăsat în apele lui. SADOVEANU, O. II 232. A pluti în apele cuiva = a fi de părerea cuiva, a-l urma în totul. Sper... că... îți voi fi intrat cu totul în plac și că deocamdată mă pot răsfăța plutind pe deplin în apele tale. ODOBESCU, S. III 155. A nu fi în apele lui sau a nu fi în toate apele = a simți o indispoziție fizică sau psihică, a fi abătut. Iorgule... ai ceva care-mi tăinuiești... Nu ești în apele dumitale. ALECSANDRI, T. 1433. A-i veni (cuiva) apa la moară = a se schimba împrejurările în favoarea cuiva. Îi venise acum și lui Dănilă apa la moară. CREANGĂ, P. 59. A-i lua sau a-i tăia (cuiva) apa de la moară = a crea (cuiva) condiții nefavorabile de acțiune sau de existență. A pescui în apă tulbure = a șe folosi de împrejurări tulburi, pentru a realiza un cîștig. A se duce pe apa sîmbetei (sau a Dunării, a gîrlei) = a se prăpădi, a dispărea. Cînd să-și deie pușca-n primire, îl chema la cancelarie majurul, și toată bucuria i se ducea pe apa sîmbetei. CAMILAR, N. 118. Dar dacă s-ar duce pe apa Dunării și a sîmbetei toți ciocoii, poate că n-ar fi rău! PAS, L. 1255. Ce pe apă nu curge v. curge. ♦ (Mai ales la pl., determinat prin «a rîului», «a mării» etc.) întreaga cantitate de apă a unui rîu, a unei mări etc.; (poetic) valuri, unde. Au venit apele mari. ◊ Focul meu a-l stinge nu pot cu toate Apele mării. EMINESCU, O. I 199. Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jăratic, Rumenind străvechii codri... Ș-ale rîurilor ape ce sclipesc fugind în ropot. EMINESCU, O. I 76. ◊ Fig. Apele limpezi ale conștiinței. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 4/5. Lumina lunii străbătea apa geamului și, căzînd pieziș în luciul oglinzii, se revărsa in negrul din odaie. DAN, U. 186. 3. Fig. (Mai ales la pl.) Joc de culori, amintind undele apei, pe care îl fac în lumină anumite obiec.e lucioase (pietre prețioase, metale, mătăsuri). Lua fiecare inel, fiecare pereche de cercei, le ridica in fața ochilor, le făcea să-și joace apele și sclipirile în lumina blîndă a flăcării de petrol. DUMITRIU, N. 84. Pe pajiștea verde... se învîrtea hora. Fetele erau în catrințe de lînă, vrîstate în fel de fel de ape. SADOVEANU, O. I 73. Părul... undează, făcind ape-ape. DELAVRANCEA, S. 108. O pală de Taban, cu apele negre pe tăiș și cu mîner de pietre scumpe. ODOBESCU, S. I 132. ♦ Fața, luciul oglinzii. Oglinda era cu rame aurite și cu apa împîclită. C. PETRESCU, A. 338. II. 1. (Urmat de diverse determinări) Denumire dată unor preparate industriale, farmaceutice sau de parfumerie. Apă de trandafir. Apă de melisă. Apă de ochi. ◊ I-am turnat pe gît cîteva lingurițe de apă de colonie. NEGRUZZI, S. I 62. ◊ Apă de clor = soluție de clor în apă, folosită ca decolorant și dezinfectant. Apă de var = lapte de var, v. lapte. Apă tare = numele popular al acidului azotic. Apă regală ◊ amestec de acid clorhidric și acid azotic, care dizolvă toate metalele, inclusiv aurul și platina. Apă oxigenată v. oxigenat. 2. Fig. Denumire dată unor secreții apoase ale corpului omenesc: a) lacrimi. Bărbia i-o ridică, s-uită-n ochii-i plini de apă. EMINESCU, O. I 84; b) salivă. (Numai în e x p r.) A-i lăsa (cuiva) gura apă (după ceva) = a avea o poftă mare de ceva, a dori ceva nespus de mult. Le lăsa gura apă la toți după așa bucățică. ISPIRESCU, L. 213; c) sudoare. Din cînd în cînd își scotea batista din buzunar, ștergea apa de pe obrajii dogoriți. C. PETRESCU, S. 106. ◊ Expr. A fi (numai) apă (sau o apă) = a fi foarte transpirat; d) lichid seros secretat de organism în anumite boli. Apă la genunchi. Apă la plămîni (= pleurezie). Apă la cap (= hidrocefalie). ◊ E x p r. (Familiar) A avea apă la cap = a fi prost, idiot. A lăsa apă (unui animal) = a sparge o umflătură pentru a permite să se scurgă lichidul colectat; e) lichid în care stă fetusul.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

BÁLTĂ, bălți, s. f. 1. Apă stătătoare permanentă, alimentată din izvoare proprii și prin revărsările unor rîuri sau fluvii învecinate, de obicei puțin adîncă și avînd o bogată vegetație acvatică; p. e x t. lac. Noi luăm crîsnicul și, cît fumez o lulea, ajungem la baltă. SADOVEANU, N. F. 26. Izvorul curge subțire, întinzînd în față, ca pe o năframă, o baltă mică pe care, uneori, o împunge, ca un ac de aur, cîte o rază de soare. GÎRLEANU, L. 20. Văd cloșca păscând bobocii de rață pe malul bălții. ODOBESCU, S. III 13. (Hiperbolic) Lacrămile-i curg pîrău. De face baltă și tău. BIBICESCU, P.P.93. ◊ Compus: bou-de-baltă v. bou.Expr. A da cu bîta-n baltă = a face o gafă. A rămîne (sau a sta, a zăcea) baltă = (despre un lucru)a fi lăsat în părăsire, neisprăvit; a sta pe loc,a stagna,a nu maiînainta. Vremea trece, flăcăul începe și el a se trece... și însurătoarea rămînea baltă. CREANGĂ, P. 142. Fost-ai și d-ta la tinerețe, nu zic, dar acum îți cred;. dă, bătrînețe nu-s? Cum n-or sta trebile baltă? CREANGĂ, P. 230. A lăsa baltă (ceva) = a lăsa (ceva) în părăsire, neterminat; a nu se mai interesa de ceva, a nu se mai ocupa cu ceva. Las-o baltă! ♦ Fig. Apă sau alt lichid vărsat în cantitate mare pe jos; băltoacă. Vinul amestecat cu sînge făcuse o baltă pe lespezile salei. NEGRUZZI, S. I 152. 2. Întindere (mai mare sau mai mică) de apă stă­tătoare, rămasă în urma revărsării unui rîu; (mai ales la sg.) regiunea mlăștinoasă de la țărmul Dunării (cu deosebire cea din Muntenia de răsărit). Mirosul de humă trezită se înteți. Venea dinspre Dunăre, amestecat cu mirosul de baltă. DUMITRIU, B. F. 15. De la baltă pînă la munte = de la Dunăre pînă în Carpați. ♦ (Impropriu) Regiune care a fost inundată și care, după secarea apelor, se acoperă cu o vegetație îmbelșugată, devenind loc de pășune. Turmele de oi iernează pe baltă. 3. Apă de ploaie adunată într-o adîncitură (mai mică) de teren; groapă (mică) cu apă sau cu mocirlă. V. băl­toacă. Apa se adună în gropi, iar cînd calci într-o baltă ajungi cu adevărat paparudă. PAS, L. I 55. Prin bălțile de noroi... treceau niște ciubote mari, cărora nu le-ar fi păsat nici de potop. EMINESCU, N. 33.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

BĂLTÍȘ, băltișe și băltișuri, s. n. Loc cu multe bălți, situate la mică distanță una de alta; teren băltos (din apropierea rîurilor), cîmp mocirlos. O luptă destul de crîncenă se încaieră acolo, printre rovinele și băltișurile dupe malul Dunării. ODOBESCU, S III 574. Un covor de iarbă fragedă și măruntă, scăldată p-alocurea de băltișe... ce se adunase din apele de ploaie. ODOBESCU, S I 377.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

BĂLTOÁCĂ, băltoace, s. f. Baltă (mare) cu apă mur­dară, stătută și mocirloasă; adunătură sau scursură de apă de ploaie prin gropile drumurilor. Băltoacele țișneau în pînze galbene de apă sclipitoare sub roțile de cauciuc. DUMITRIU, B. F. 34. Plină de glod... Ca o rață bălăcită în băltoacă. BENIUC, V. 140. Băltoacele din curte erau zvîntate. PAS, L. I 73. Îmboldit de camarazi pe la spate, recrutul, bătînd trei pași, trînti piciorul în mijlocul unei băltoace care ne umplu de apă pe cîteșitrei. BRĂESCU, V. A. 153. ♦ Cantitate mare de apă, de sînge, de vin etc. vărsată pe jos. V. l ă c ă r a i e, apăraie. Privind cu înaintare cum se scaldă soarele într-o băltoacă de păcură, [copilul] și-a spus povestea pînă la capăt, ascultînd-o singur. GALAN, Z. R. 307. Popa rămase uitat într-o băl­toacă de sînge-nchegat. BENIUC, V. 157. – Variantă: băltoágă (SADOVEANU, O. III 447) s. f.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

FĂGÁȘ, făgașuri și făgașe, s. n. Urmă săpată de apele de ploaie sau lăsată în pămîntul moale de roțile unui vehicul și rămasă după întărirea pămîntului. Apa fuge șiroaie pe făgașurile drumurilor, scurgîndu-se în șanțuri. SAHIA, N. A. 49. Roatele briștei tăiau făgașe subțiri pe iarba plăpîndâ a pămîntului jilav. ODOBESCU, S.I 381. ♦ Fig. Direcție, drum. Întîmplarea care-l scosese din făgașul obișnuit îl zdruncinase tare. SADOVEANU, O. III 580. Înțelegînd că discuția s-a împotmolit, căută să-i schimbe făgașul. REBREANU, R. I 41. – Variante: hăugáș (ALECSANDRI, T. 1205), ogáș (I. IONESCU, M. 36, id. P. 360), hogáș (HOGAȘ, M. N. 206, ȘEZ. VIII 25), văgáș (TEODORESCU, P. P. 180, ȘEZ. IV 131) s. n.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

BOLBORÓC, bolboroci, s. m. (Rar, mai ales la pl.) Bășici care se formează la suprafața apei cînd plouă sau cînd se aruncă ceva în ea; clăbuci. Cîțiva bolboroci deasupra laptelui de var și trupul se duse să se așeze la fund. ARDELEANU, D. 247.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

BÚHĂ, buhe, s. f. 1. Bufniță. Strigă buha între hotară Și s-aude-a noua țară (Tunetul). SADOVEANU, P. C. 8. Buha bea numai apă de ploaie. ȘEZ. V 128. Ești dragă flăcăilor Ca buha găinilor. ALECSANDRI, P. P. 340. ◊ Fig. Păr zbîrlit. Piaptănă-ți buha! MARIAN, O. I 215. 2. Cucuvea.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

POLÉI1, poleiuri, s. n. Strat subțire de gheață, continuu și neted, care acoperă uneori porțiuni din suprafața solului, arborii sau obiectele care se află în aer liber și care este format prin înghețarea apei provenite din ploaie sau din topirea zăpezii. ♦ Fig. Strălucire, lustru, luciu. ♦ (Reg.) Promoroacă, chiciură. – Din polei2 (derivat regresiv).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

PLUVIÁL, -Ă, pluviali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre ape) Produs de ploaie. 2. S. n. Interval de timp din perioada cuaternară, caracterizat printr-o climă cu precipitații abundente, printr-o accelerare a eroziunii și printr-o lărgire a suprafețelor de vegetație. [Pr.: -vi-al] – Din fr. pluvial, lat. pluvialis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

OREÁV, oreave, s. n. (Reg.) Vale prin care curge apă numai când plouă. – Et. nec.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ionel_bufu | Semnalează o greșeală | Permalink

LĂCĂRÍE s. f. Cantitate mare de apă care acoperă un loc în urma ploilor, a inundațiilor; apă multă vărsată de cineva pe jos; apăraie, lăcăraie. – Lac1 + suf. -ărie.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DRENÁ, drenez, vb. I. Tranz. 1. A colecta și a evacua apa de infiltrație de pe un teren, un loc etc. cu ajutorul drenurilor (1). ♦ (Despre o apă curgătoare) A colecta apele provenite din ploi de pe suprafața unui teren, dintr-o rețea hidrografică etc. 2. A face să se scurgă secrețiile dintr-o plagă cu ajutorul drenului (2). – Din fr. drainer.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE DESFUNDÁ pers. 3 se desfúndă intranz. (despre drumuri) A deveni noroios și impracticabil (din cauza ploilor, revărsărilor de ape etc.). /des- + a [în]funda
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INUNDÁȚIE ~i f. 1) Acoperire a unei întinderi de pământ cu o mare cantitate de apă (provenită din ploi abundente, din revărsarea râurilor etc.). 2) Cantitate mare de apă care inundă un teren. [G.-D. inundației] /<fr. inondation, lat. inondatio, ~onis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

LĂCĂRÍE ~i f. rar Cantitate mare de apă rămasă după ploi sau după inundații; apă multă. /lac + suf. ~arie
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

MLÁȘTINĂ ~i f. 1) Teren pe care se acumulează și stagnează apa provenită din ploi, din inundații sau din pânză freatică. 2) fig. Mediu social viciat; mocirlă. [G.-D. mlaștinii] /<sl. mlaština
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CISTÉRNĂ s.f. 1. Recipient montat pe un cadru cu roți, destinat transportului unor lichide. ♦ Vagon de cale ferată înzestrat cu un asemenea recipient. 2. Rezervor (subteran) pentru înmagazinarea apei provenite din ploi sau din zăpezi. 3. (Anat.) Spațiu mare sub arahnoidian, plin cu lichid cefalorahidian. [Var. citernă s.f. / < lat. cisterna, cf. it. cisterna].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

INUNDÁȚIE s.f. 1. Acoperire, înecare a unei întinderi de pământ cu apă (provenită din ploi, din revărsarea apelor etc.). ♦ Apele revărsate ale unui râu, ale unui fluviu etc. 2. (Med.) Pătrundere de lichid într-un tub sau organ cavitar. [Gen. -iei, var. inundațiune s.f. / cf. lat. inundatio, fr. inondation].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

scursătúră, scursătúri, s.f. (înv.) apă stătută de ploaie sau reziduală, adunată într-o adâncitură.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

INUNDÁȚIE s. f. 1. acoperire a unei întinderi de pământ cu apă provenită din ploi, din revărsarea apelor etc. ◊ apele revărsate ale unui curs de apă. 2. (med.) pătrundere de lichid într-un tub sau organ cavitar. (< lat. inundatio, fr. inondation)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

LĂCĂRÍE, lăcării, s. f. Cantitate mare de apă care acoperă o câmpie în urma ploilor, a inundațiilor; apă multă vărsată pe jos, în casă; apăraie. ◊ Expr. A (se) face lăcărie = a (se) vărsa apă multă pe jos. [Var.: lăcăráie s. f.] – Din lac1 + suf. -ărie.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

sâmbătă, sâmbete și (rar) sâmbăte s. f. Ziua a șaptea a săptămânii, care urmează după vineri; ziua de odihnă și de sărbătoare la evrei și la unii sectanți. ♦ (Bis.) Zi închinată, în cadrul săptămânii liturgice, cinstirii și amintirii tuturor morților, în primul rând a sfinților mărturisitori și mucenici. ◊ Ziua cea dintâi a sâmbetelor v. duminica. ♦ (Înv., rar) Săptămână. ◊ (Pop.) Sâmbăta mare (sau a Paștilor ori Paștelui) = sâmbăta din ajunul duminicii Paștilor. ◊ Sâmbăta morților (sau a moșilor) = nume dat anumitor sâmbete din an, în care se fac slujbe de pomenire și pomeni pentru morți. ◊ Sâmbăta brânzei = ultima sâmbătă dinaintea postului mare, când se lasă sec de Paști. ◊ Sâmbăta părinților (sau a plăcintelor) = sâmbăta precedentă lăsatului de sec, în care se fac slujbe pentru morți. ◊ Sâmbăta pietrei = sâmbăta de după Rusalii, care se sărbătorește pentru a feri culturile de ploaie cu piatră. ◊ Apa sâmbetei = apă care se crede că se află sub pământ și care curge spre lumea celor morți. ◊ Expr. A se duce pe apa sâmbetei = a se pierde, a se prăpădi, a se distruge. ◊ A purta (cuiva) sâmbetele = a) a face pomană în fiecare sâmbătă până la 40 zile după moartea cuiva; b) a urmări pe cineva cu gând rău; a dușmăni pe cineva. ◊ A-i lipsi (cuiva) o sâmbătă sau a nu fi în toate sâmbetele = a fi nebun, smintit. – Din lat. sambata.
Sursa: D.Religios (1994) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

SAHARA (în arabă: AȘ-ȘAHRᾹ), cel mai mare deșert de pe Pământ, în sens larg ocupând aproape în întregime N Africii, extins pe 5.630 km de la V la E, respectiv de la Oc. Atlantic și până la Marea Roșie, și pe 1.930 km de la N la S, de la m-ții Atlas și țărmul M. Mediterane și până în zona savanelor din reg. Sudan; 9,1 mil. km2. În sens restrâns, se întinde în E numai până în Valea Nilului; deșertul de la E de Nil, până la M. Roșie, este cunoscut și sub numele de Deșertul Arabiei. Ocupă mari porțiuni din statele Maroc, Algeria, Tunisia, Libia, Egipt, Mauritania, Mali, Niger, Ciad, Sudan și o mică parte din Sénégal și Burkina Faso. Fundamentul cristalin, acoperit de gresii și calcare paleozoice, mezozoice și terțiare, apare la suprafață în V, precum și în masivele muntoase centrale (Ahaggar, Tassili-n-Ajjer, Tibesti). Alt. max.: 3.415 m (vf. Emi Koussi din masivul Tibesti). Sunt caracteristice dunele de nisip, hamadele (în zonele montane și în platourile vulcanice din Libia și din Mauritania), regurile și ergurile. Climă tropicală deșertică, cu temp. medii ridicate (38ºC), precipitații reduse (20-200 mm/an) și amplitudini termice diurne foarte mari (30ºC în aer și 70ºC pe sol). Temp. medie a lunii ian. este +10ºC, iar a lunii iulie 35ºC. Temp. max. absolută (58ºC) a fost înregistrată în sept. 1922 la Al-’Azῑzῑyah (Libia), iar minima absolută -18ºC (pe timp de noapte). S. este o regiune endoreică, lipsită de cursuri de apă permanente, rețeaua hidrografică fiind reprezentată prin ueduri, care se umplu cu apă în timpul ploilor ocazionale. Vegetație (c. 1.000 de specii) xerofită, rară. În cele c. 90 de oaze mari se cultivă curmali, legume, cereale ș.a. Faună săracă (scorpioni, șopârle, vulpi de deșert); spre margini pătrund uneori și animale de savană. Lipsită de așezări omenești permanente (cu excepția oazelor), este locuită totuși de o populație nomadă foarte dispersată, alcătuită din arabo-berbere crescători de cămile. Mari zăcăminte de petrol, gaze naturale, min. de fier etc.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

tău, -uri, s.n. – 1. Apă stătătoare, lac, baltă: „Când după ploi se adună apa pe un loc arabil sau fânaț” (ALR 1973: 682). 2. Lac glaciar. Tăul lui Dumitru, rezervație naturală situată la poalele vârfului Pleșca Mare (1292 m). Tăul Morărenilor, lac natural în versantul nordic al Munților Gutâi (Breb). „Mândrior, de doru tău, / Mă topesc ca inu-n tău” (Calendar 1980: 63). – Din magh. tó „lac„.
Sursa: DRAM (2011) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

túrbur (vest) și túlbur (est), a v. tr. (lat. pop. túrbulo, -áre, cl. turbare, a turba; fr. troubler. P. rb, lb cp. cu borb- și bolb-orosesc). Fac turbure: ploile lungĭ turbură apa rîurilor la cîmp. Fig. Cauzez dezordine: a turbura pacea publică. Cauzez discordie: a turbura o familie. Fac să peardă [!] judecata: a turbura mintea. Întrerup, deranjez: a turbura o conversațiune. Importunez, incomodez: te rog dacă nu te turbur. Intimidez, neliniștesc, încurc: prezența ta îl turbură. V. refl. Mă fac turbure: apa s´a turburat. Fig. Mă emoționez: oratoru s´a turburat.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

baltă f. 1. massă de apă stătătoare; a rămânea baltă, a sta locului, a stagna; 2. massă de apă formată de ploaie. [Slav. BLATO, rut. BALTA].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

vrăjitoare f. 1. babă ce superstițiunea o credea în legătură cu necuratul spre a face rău oamenilor: vrăjitoarele ar avea puterea a închiega apele, a lega ploile, a ghici viitorul și a vindeca de boale; 2. Bot. vrotilică.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DRENÁ, drenez, vb. I. Tranz. 1. A colecta și a evacua apa de infiltrație de pe un teren, un loc etc. cu ajutorul drenurilor (1). ♦ (Despre o apă curgătoare) A colecta apele provenite din ploi de pe suprafața unui teren, dintr-o rețea hidrografică etc. 2. A face să se scurgă secrețiile dintr-o plagă cu ajutorul drenului (2). – Din fr. drainer.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

LĂCĂRÍE s. f. (Pop.) Cantitate mare de apă care acoperă un loc în urma ploilor, a inundațiilor; apă multă vărsată de cineva pe jos; apăraie, lăcăraie. – Lac1 + suf. -ărie.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

PLUVIÁL, -Ă, pluviali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre ape) Produs de ploaie. 2. S. n. Interval de timp din pleistocen cu precipitații abundente în zona tropicală. [Pr.: -vi-al] – Din fr. pluvial, lat. pluvialis.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

POLÉI1, poleiuri, s. n. Strat subțire de gheață, continuu și neted, care acoperă uneori porțiuni din suprafața solului, arborii sau obiectele care se află în aer liber și care este format prin înghețarea apei provenite din ploaie sau din topirea zăpezii. ♦ Fig. Strălucire, lustru, luciu. ♦ (Reg.) Promoroacă, chiciură. – Din polei2 (derivat regresiv).
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

AJÚN, ajunuri, s. n. Zi care precedă un eveniment (important). Iar cînd a fost de s-a-mplinit Ajunul zilei de nuntit... Nuntași din nouăzeci de țări Ș-au răscolit. COȘBUC, P. I 55. Îndată am gătit caiete, condeie nouă... nimic n-am uitat.; întocmai ca bravul soldat care își.;, curăță armele în ajunul bătăliei. NEGRUZZI, S. I 7. ◊ Loc. adv. În ajun = cu o zi înainte. Oamenii vorbeau tare, cu o mînie veselă și cu înfrigurare, cu o grabă pe care nu le avuseseră în ajun. DUMITRIU, N. 94. Dacă plouase în ajun, apa venea mai rece. PAS, L. I 69. Am trecut pe lîngă brazde de iarbă cosite în ajun. SADOVEANU, N. F. 27. ♦ (În credințele religioase) Zi care precedă anumite sărbători creștine (în special crăciunul și bobotează). Cînd veneau cele două ajunuri, cîte treizeci-patruzeci de băieți fugeau înaintea popii. CREANGĂ, A. 10. Seara mare-a lui ajun Și-a bătrînului crăciun: Noi umblăm Să colindăm. TEODORESCU, P P. 17. ◊ Moș-ajun = ajunul crăciunului. Și de veneau floriile, paștele cu hainele noi... moș-ajunul cu colindețele, această prăsilă voinică și vioaie umplea mahalaua de veselie și de năzdrăvănii. DELAVRANCEA, S. 218.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

OREÁV, oreave, s. n. (Reg.) Vale prin care curge apă numai când plouă. – Et. nec.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CALOIÁN s. m. Obiect de ritual folcloric în forma unui om de lut împodobit cu flori, care, în timp de secetă, se îngropa sau se arunca în apă ca să aducă ploaie. [Pr.: -lo-ian] – Cf. sl. kalenŭ.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

PUHÓI1, puhoaie, s. n. Cantitate mare de apă care curge cu repeziciune și forță; apă curgătoare umflată de ploi, care se revarsă cu forță; șuvoi. ♦ Ploaie mare, torențială. ♦ Fig. Mulțime mare de oameni sau de alte ființe care se deplasează năvalnic în aceeași direcție. ♦ (Adverbial) În cantitate sau în număr foarte mare, grămadă. [Var.: (reg.) pohói, povói s. n.] – Din sl. povonĩ.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

PUHOÍ2, pers. 3 puhoiește, vb. IV. Intranz. (Despre ape curgătoare sau de ploaie) A curge în cantitate mare, cu repeziciune și forță; a se revărsa cu putere, a inunda. ♦ Fig. (Rar; despre oameni) A năvăli, a invada. – Din puhoi1.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

ȘUVÓI, șuvoaie, s. n. Curent de apă care se scurge cu repeziciune pe locuri înclinate (în urma ploilor mari sau a topirii zăpezilor); p. ext. curs de apă (cu debit rapid). ♦ Ploaie abundentă și repede. ♦ Fig. Val, mulțime de oameni (în mișcare). ♦ Fig. Debit, flux verbal. [Var.: șivói s. n.] – Din magh. sió (după puvoi).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CIÚTURĂ, ciuturi, s. f. Găleată sau vas făcut din doage sau dintr-un trunchi scobit, care servește la scos apa din fântână. ◊ Expr. (Plouă de) toarnă cu ciutura = plouă foarte tare; plouă cu găleata. ♦ Cantitate (de apă) care încape în obiectul descris mai sus. – Lat. *cytola.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de hai | Semnalează o greșeală | Permalink

ALUNECÁRE ~ări f. 1) v. A ALUNECA. 2): ~ de teren deplasare a terenului aflat în pantă sub acțiunea apelor în special după ploi îndelungate. /v. a aluneca
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

NĂBÓI ~uri n. înv. Curs vijelios de apă, format în urma ploilor mari sau a topirii zăpezii; puhoi; torent; șuvoi. /cf. sb. naboj
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PUHÓI ~oáie n. 1) Curs vijelios de apă format în urma ploilor mari sau a topirii zăpezii; torent; șuvoi. 2) Ploaie torențială. 3) fig. Mulțime nenumărată (de oameni sau de alte ființe) care se îndreaptă năvalnic în aceeași direcție. /<sl. povoni
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

VIITÚRĂ ~i f. 1) Creștere bruscă a debitului unei ape curgătoare (după o ploaie torențială sau după topirea unor zăpezi abundente). 2) Depunere (de nămol, pietriș, crengi) care se formează după o revărsare de apă. [Sil. vi-i-] /a veni + suf. ~tură
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DILÚVIU s.n. 1. (Rel.) Revărsare catastrofală de ape despre care se pomenește în Biblie; potopul biblic. 2. Revărsare de ape, cu furtună și ploi torențiale; potop. 3. (Geol.) Pleistocen. [Pron. -viu. / < lat. diluvium, it. diluvio].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DILÚVIU s. f.. 1. potopul biblic; (p. ext.) revărsare de ape, cu furtună și ploi torențiale; potop. 2. pleistocen. (< fr., lat. diluvium)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CALOIÁN s. n. 1. Obiect de ritual folcloric în forma unei păpuși sau a unui idol de lut împodobit cu flori, pe care, în timp de secetă, țăranii îl îngropau sau îl aruncau în apă, ca să aducă ploaie. 2. Obicei cu același nume, de invocare a ploilor benefice, aducătoare de bogăție. – Cf. sl. kalenŭ „de argilă“.
Sursa: Neoficial | Adăugată de anonim | Semnalează o greșeală | Permalink Comentariu: Sursa: Ilie Barangă, Cristina-Diana Neculai, Dicționar explicativ școlar, Editura Carminis, Pitești, 2008. - gall

paparúdă, paparude s. f. 1. Fată sau femeie care, în vreme de secetă, se înfășoară în verdeață, cântă și dansează pe ulițe și invocă ploaia, fiind stropită cu apă de către țărani. ♦ (La pl.) Jocul și ritualul paparudelor. ♦ Persoană care, la nuntă, se îmbracă caraghios și înveselește nuntașii cu glume etc. ♦ (Înv. și reg.) Momâie. 2. Personaj mitologic închipuit ca o femeie zdrențăroasă, care cheamă ploaia. [Var.: paparúgă, papalúdă, papalúgă, păpălúdă, păpălúgă, păpărúdă, păpărúgă, babarúgă s. f.] – Din bg. peperuda, peperuga.
Sursa: D.Religios (1994) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a lua apă la galoși expr. 1. (glum.) a-i intra apă în încălțăminte pe ploaie / pe zloată 2. a avea necazuri / neplăceri
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

acvaplanáre s.f. Starea de plutire a unui vehicul care se deplasează cu viteză mare pe un strat subțire de apă în timpul unei ploi puternice ◊ „Când învelișul drumului este ud, unii automobiliști reduc presiunea pneurilor, astfel încât să mărească suprafața punctelor de contact cu șoseaua. Procedeul este greșit. Prin respectarea presiunii corecte din pneuri se evită acvaplanarea, întrucât pneul cu presiune scăzută va avea canalele de evacuare a apei deformate [...]” R.l. 7 II 84 p. 5 (din acvaplan + -are; DN3)
Sursa: DCR2 (1997) | Furnizată de Editura Logos | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

bulbuc n. 1. izvor ce are deschiderea pe fundul unui râu și se vede bulbucind pe suprafață-i; 2. bășică de apă, val de lichid: plouă cu bulbuci. [Abstras din bulbucà]. ║ m. plantă cu florile mari, globuloase, galbene și cu vinișoare verzi pe din afară (Trollius europaeus).
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

jghiab n 1. lemn gros scobit în care s’adapă vitele; 2. canal, conduct, în special de scurs apa la moară sau ploaia de pe case; 3. pl. (în stilul biblic) cataracte: jghiaburile cerului; 4. colț de stâncă, drum îngust între dealuri; 5. drob mare de sare gemă. [Slav. JLĬEBŬ, canal (cu un g intercalat ca în sglobiu)].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ȘUVÓI, șuvoaie, s. n. Curent de apă care se scurge cu repeziciune pe locuri înclinate (în urma ploilor mari sau a topirii zăpezilor); p. ext. curs de apă (cu debit rapid). ♦ Ploaie abundentă și repede. ♦ Fig. Val, mulțime de oameni (în mișcare). ♦ Fig. Debit, flux verbal. [Var.: șivói s. n.] – Din magh. sió (după puvoi).
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

CALOIÁN s. m. Obiect de ritual folcloric în forma unui om de lut împodobit cu flori, care, în timp de secetă, se îngropa sau se arunca în apă ca să invoce ploaie. [Pr.: -lo-ian] – Cf. sl. kalenŭ.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CIÚTURĂ, ciuturi, s. f. Găleată sau vas făcut din doage sau dintr-un trunchi scobit, care servește la scos apa din fântână. ◊ Expr. (Plouă de) toarnă cu ciutura = plouă foarte tare; plouă cu găleata. ♦ Cantitate (de apă) care încape în obiectul descris mai sus. – Lat. *cytola.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

POTÓP, potopuri, s. n. 1. (În Biblie) Revărsare uriașă de ape care a devastat Pământul și a înecat toate viețuitoarele în afară de cele aflate în Arca lui Noe; diluviu. 2. Ploaie torențială; revărsare de ape. 4 P. gener. Calamitate, dezastru, nenorocire. 3. P. anal. Cantitate imensă; număr mare de ființe sau de lucruri; mulțime, grămadă. – Din sl. potopŭ.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

PUHÓI1, puhoaie, s. n. Cantitate mare de apă care curge cu repeziciune și forță; apă curgătoare umflată de ploi, care se revarsă cu forță; șuvoi. ♦ Ploaie mare, torențială. ♦ Fig. Mulțime mare de oameni sau de alte ființe care se deplasează cu repeziciune în aceeași direcție. ♦ (Adverbial) în cantitate sau în număr foarte mare, grămadă. [Var.: (reg.) pohói, povói s. n.] – Din sl. povonĩ.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

PUHOÍ2, pers. 3 puhoiește, vb. IV. Intranz. (Despre ape curgătoare sau de ploaie) A curge în cantitate mare, cu repeziciune și forță; a se revărsa cu putere, a inunda. ♦ Fig. (Rar; despre oameni) A năvăli, a invada. – Din puhoi1.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

PROMOROÁCĂ s. f. Strat subțire de gheață care se formează iarna, pe arbori și pe case, din vapori de apă sau din picături de ploaie; chiciură. – Cf. ucr. prymorozok, rus. pomorok.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

NIVOPLUVIÁL, -Ă, nivopluviali, -e, adj. (Met.; în sintagma) Regim nivopluvial = regim al cursurilor de apă alimentate de zăpezi și ploi. [Pr.: -vi-al] – Din fr. nivo-pluvial.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de cornel | Semnalează o greșeală | Permalink

CURCUBÉU ~e n. Fenomen optic având aspectul unui arc multicolor, care se produce în atmosferă datorită refracției luminii solare în picăturile de apă dispersate în aer, după ploaie. /<lat. curcus + bibit
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RÓPOT ~e n. 1) Zgomot puternic, cadențat și uniform, produs de unele fenomene naturale (ploaie, grindină, valuri, torente de apă etc.), ființe sau obiecte (copitele cailor, motoare etc.). 2) Goană a cailor. 3) Zgomot brusc, puternic și răsunător, produs de aplauze. /<bulg. ropot
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SECETÓS ~oásă (~óși, ~oáse) 1) (despre timp) Care se caracterizează prin secetă; fără precipitații atmosferice; uscăcios. An ~. 2) (despre terenuri) Care este lipsit de ploi (și de surse de apă în general); bântuit de secetă. /secetă + suf. ~os
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

TORENȚIÁL, -Ă adj. (Despre ploi) Cu mare debit de apă, repede și de scurtă durată; vijelios. ♦ (Despre o apă curgătoare) Cu un curs violent; al cărei debit crește brusc. [Pron. -ți-al. / cf. fr. torrentiel, it. torrenziale].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

TORENȚIÁL, -Ă adj. 1. (despre ploi) cu mare debit de apă, repede și de scurtă durată; vijelios. ◊ (despre o apă curgătoare) care are un curs violent, cu creșteri bruște de debit. 2. (fig.) impetuos, năvalnic. (< fr. torrentiel)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CHÍCIURĂ s. f. Strat de gheață care se formează iarna pe arbori și pe case din vaporii de apă sau din picăturile de ploaie; promoroacă. – Bg. kičur „mănunchi, buchet; țurțur de gheață”.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

potóp, potopuri s. n. 1. Ploaie mare, torențială; inundație mare. 2. (În vechiul Testament) Ploaie mare și revărsare de ape, care a ținut 150 de zile, înecând toți oamenii și toate viețuitoarele de pe pământ, cu excepția celor din corabia lui Noe. Este prefigurarea mântuirii prin taina botezului. – Din sl. potopŭ.
Sursa: D.Religios (1994) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

PROMOROÁCĂ s. f. Strat subțire de gheață care se formează iarna, pe arbori și pe case, din vapori de apă sau din picături de ploaie; chiciură. – Cf. ucr. prymorozok, rus. pomorok.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

NIVOPLUVIÁL, -Ă, nivopluviali, -e, adj. (Met; în sintagma) Regim nivopluvial = regim al cursurilor de apă alimentate de zăpezi și ploi. [Pr.: -vi-al] – Din fr. nivo-pluvial.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

EVOLÚȚIE, evoluții, s. f. 1. (Fil.; spre deosebire de revoluție) Una dintre cele două forme ale procesului dialectic al mișcării în natură și în societate, constînd din schimbări cantitative neînsemnate, imperceptibile, necon­tenite, care pregătesc schimbările radicale, calitative. Din punctul de vedere al metodei dialectice, evoluția și re­voluția, schimbările cantitative și cele calitative sînt două forme necesare ale uneia și aceleiași mișcări. STALIN, O. I 321. Evoluția pregătește revoluția, creîndu-i terenul, iar revoluția desăvîrșește evoluția, contribuind la activitatea ei mai departe. id. ib. 312. 2. Dezvoltare. V. progres. Filozofia marxistă este pilda cea mai vie a progresului în evoluția cunoașterii și a societății. CONTEMPORANUL, S. II 1950, nr. 176, 2/6. 3. (În opoziție cu stagnare) Desfășurare, curs. Boala are o evoluție normală. 4. Faptul de a evolua (2); mișcare largă, de obicei circulară. Îi priveam și eu [țiparii] între mii de alte vietăți al căror secret nu-l cunoșteam și mi-a rămas și astăzi taină, – și le urmăream evoluțiile subt umbra apei ușor aburită de sfîrșitul ploii. SADOVEANU, Î. A. 67.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

BROBONÍT, -Ă, broboniți, -te, adj. 1. Acoperit cu broboane. Niște precupețe groase, cu frunțile brobonite de sudoare. GALAN, Z. R. 17. ◊ F i g. Brobonit de rouă, pămîntul doarme încă, tn lumina umedă și nehotărită a dimineții. VLAHUȚĂ, O. A. II 410. 2. (În forma borbonat; despre ploaie) În picuri mari, ca broboanele. Ploaia începuse... O pacoste de apă borbonată... se lipea de haine. D. ZAMFIRESCU, R. 259. – Variante: brobonát, -ă (SANDU-ALDEA, U. P. 11, VLAHUȚĂ, O. A. 243), borbonát, -ă adj.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ÚNDĂ, unde, s. f. I. 1. Cantitate dintr-o masă de apă care face o mișcare ritmică ușoară de ridicare și coborâre formând ondulații la suprafața apei; p. ext. apă (curgătoare sau stătătoare). ♦ Șuvoi, torent. ♦ Ploaie, ninsoare etc. care cade în rafale. 2. Masă de aer care se mișcă ușor; p. ext. aer, văzduh. 3. Mișcare de vibrație (ușoară); zgomot (ușor). II. (Fiz.) Propagare din aproape în aproape a unei oscilații, cu viteză finită și printr-o variație spațială. ◊ Lungime de undă = distanța dintre două puncte succesive ale unei unde, în care oscilația are aceeași fază. Undă seismică = undă pornită din epicentrul unui cutremur de pământ, de-a lungul căreia cutremurul se propagă în interiorul și la suprafața pământului. Undă de șoc = undă seismică de mare intensitate. Undă electromagnetică = câmp electromagnetic variabil care se propagă în urma interacțiunilor dintre variațiile câmpului electric și ale celui magnetic. (În radiofonie) Undă scurtă = undă electromagnetică cu o lungime medie de 0,50 m. Undă mijlocie = undă electromagnetică cu o lungime de 200-600 m. Undă lungă = undă electromagnetică cu o lungime de 700-2000 m. Undă verde = procedeu folosit pentru asigurarea fluenței maxime a traficului auto pe arterele de circulație din orașe, realizat printr-un sistem de comandă coordonată a semafoarelor. – Lat. unda (cu sensul II după fr. onde).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

POTÓP, potopuri, s. n. 1. (În Biblie) Revărsare uriașă de ape care ar fi înecat întreaga lume și toate viețuitoarele de pe pământ (afară de cele de pe corabia lui Noe). 2. Ploaie mare, torențială; revărsare mare de ape, inundație mare. ♦ P. gener. Calamitate, dezastru, nenorocire. 3. P. anal. Cantitate imensă; număr mare de ființe sau de lucruri; mulțime, grămadă. – Din sl. potopŭ.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

CALOIÁN ~iéni m. folc. Obiect de ritual, confecționat din lut sau din lemn, având chip de om, care, în timp de secetă, se îngroapă sau se aruncă în apă cu scopul de a invoca ploaia. [Sil. -lo-ian] /cf. sl. kalenu
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

GĂLEÁTĂ ~éți f. 1) Vas (de lemn, de metal sau de material plastic) de formă tronconică și cu toartă mobilă, folosit pentru a transporta sau a păstra apă și alte lichide; căldare. ◊ A ploua cu ~eata a ploua foarte tare. 2) Vas din doage pentru muls laptele; doniță. 3) Conținutul unui asemenea vas. 4) înv. Unitate de măsură a capacității (pentru lichide și cereale). [G.-D. găleții] /<lat. galleta
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PRECIPITÁȚIE ~i f. chim. v. A SE PRECIPITA.~i atmosferice produse ale condensării vaporilor de apă din atmosferă (sub formă de ploaie, grindină, ninsoare, brumă etc.) care cad pe suprafața pământului. /<fr. précipitation, lat. praecipitatio, ~onis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÚMED ~dă (~zi, ~de) 1) Care conține o cantitate abia simțită de apă sau alt lichid; jilav; reavăn. Rufe ~de. ◊ Ochi ~zi ochi înlăcrimați. 2) (despre atmosferă) Care este încărcat cu vapori de apă. ◊ Climă ~dă climă caracterizată prin ploi și cețuri dese. 3) (despre locuințe, pereți, ziduri etc.) Care se caracterizează prin igrasie; igrasios. /<lat. humidus
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

NIVOPLUVIÁL adj.m. Regim nivopluvial = regim al cursurilor de apă alimentate de zăpezi și de ploi. [Pron. -vi-al. / < fr. nivopluvial].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

NIVOPLUVIÁL, -Ă adj. (despre regimul cursurilor de apă) alimentat de zăpezi și de ploi. (< fr. nivo-pluvial)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ASPERSÓR, aspersoare, s. n. Aparat cu ajutorul căruia se împrăștie apa, sub formă de picături imitând ploaia, asupra unei culturi agricole. – După fr. aspersoir.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

caloian (‹ gr. kalos „frumos” și Iani „Ioan”), datină însoțită de cântec, care sărbătorea la origine mitul zeului naturii (simbol al vegetației care moare și învie). Oamenii bis., pentru a elimina zeul păgân, l-au asimilat cu Ioan Botezătorul, astfel că data c. a fost fixată în proximitatea solstițiului de vară (24 iunie). Obiceiul este practicat de copii, într-o zi fixă (a treia marți sau a patra joi după Paști ori după Rusalii) sau, mai târziu, în orice zi secetoasă. Obiceiul are o terminologie pop. bogată (Ene, Scaloian, Ududoi, Murmuliță de ploiță etc.) și este cunoscut numai în S țării. Manifestare complexă de joc dramatic, cântec și practici rituale. Caloianul este confecționat din lut sau alte materiale, împodobit și îngropat, în cadrul unui ceremonial tradițional (bocire, pomană, masă etc.) apoi, după 3 zile, dezgropat și azvârlit pe o apă curgătoare, după care copiii stropesc cu apă. Textul poetic, o invocație pentru ploaie (v. și paparudă) și urare de belșug, se cântă pe o melopee* cu ambitus (2) redus, profil ascendent, în valori* ritmice egale sau pe melodie de bocet* local, cu formă liberă improvizată*.
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

mumulița ploii, păpușă, confecționată de către copii, din pământ sau cârpe, împodobită cu flori, lumânări și coji de ouă roșii; îngropată, este după trei zile dezgropată și azvârlită în apă. Textul este o invocație pentru ploaie, iar melodia un bocet* sau un fragment arhaic (alcătuit din câteva sunete), repetat până la terminarea textului poetic. Vechi rit de fertilitate, reminiscență a culturii stră-românești, m. a devenit astăzi, în unele sate din câmpia Dunării, joc de copii. V. caloianul; paparudă.
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ÚNDĂ, unde, s. f. I. 1. Cantitate dintr-o masă de apă care face o mișcare ritmică ușoară de ridicare și coborâre formând ondulații la suprafața apei; p. ext. apă (curgătoare sau stătătoare). ♦ Șuvoi, torent. ♦ Ploaie, ninsoare etc. care cade în rafale. 2. Masă de aer care se mișcă ușor; p. ext. aer, văzduh. 3. Mișcare de vibrație (ușoară); zgomot (ușor). II. (Fiz.) Propagare din aproape în aproape a unei oscilații, cu viteză finită și printr-o variație spațială. ◊ Lungime de undă = distanța dintre două puncte succesive ale unei unde, în care oscilația are aceeași fază. Undă seismică = undă pornită din epicentrul unui cutremur de pământ, de-a lungul căreia cutremurul se propagă în interiorul și la suprafața pământului. Undă de șoc = undă seismică de mare intensitate. Undă electromagnetică = câmp electromagnetic variabil care se propagă în urma interacțiunilor dintre variațiile câmpului electric și ale celui magnetic. (În radiofonie) Undă scurtă = undă electromagnetică cu o lungime medie de 0,50 m. Undă mijlocie = undă electromagnetică cu o lungime de 200-600 m. Undă lungă = undă electromagnetică cu o lungime de 700-2.000 m. Undă verde = procedeu folosit pentru asigurarea fluenței maxime a traficului auto pe arterele de circulație din orașe, realizat printr-un sistem de comandă coordonată a semafoarelor. – Lat. unda (pentru sensul II, după fr. onde).
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

MOCÍRLĂ, mocirle, s. f. Apă stătătoare (de mică întindere) provenită din ploi, revărsări etc. și plină de mâl, de noroi; loc mlăștinos, noroios; noroi, mâl. ♦ Fig. Decădere morală; mediu decăzut din punct de vedere moral. – Cf. bg. močilo.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ASPERSIÚNE s.f. Stropire cu apă a corpului. ♦ Stropire a unei culturi cu apă aruncată sub formă de picături imitând ploaia; aspersie; etalier, dispersor. [Cf. fr. aspersion].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ASPERSIÚNE s. f. Stropire a unei culturi agricole cu apă aruncată sub formă de picături imitând ploaia; ploaie artificială. – Fr. aspersion (lat. lit. aspersio, -onis).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

HUANG HE [huáŋhə], fluviu în E Chinei; 4.845 km; supr. bazinului: 771 mii km2. Izv. din E pod. Tibet, străbate M-ții Kunlun, înconjură Pod. Ordos, apoi își sapă o vale cu aspect de canion în Podișul de Loess, străbate Câmpia Chinei și se varsă în G. Bohai (Marea Galbenă) printr-o deltă. În cursul superior (1.172 km) are caractere montane, în cel mijlociu (2.970 km) are maluri înalte de 50-100 m, iar în cursul inferior (703 km), este îndiguit. Hidrocentrale; irigații. Trece prin Lanzhou, Baotou, Luoyang, Zhengzhou, Kaifeng și Jinan. Viituri puternice în timpul ploilor musonice de vară (iul.-sept.) și ape mici iarna (ian.-febr.). Debitul mediu la vărsare este de 1.500 m3/s, iar debitele maxime ajung la 22.000 m3/s. Datorită curgerii prin Podișul de Loess, apele lui sunt bogate în aluviuni (1.380 mil. t ajung anual în mare). Delta înaintează cu c. 200 m pe an. În decurs de 4.000 de ani, H. și-a schimbat de șapte ori albia în sectorul inferior și a distrus aproape 1.600 de diguri, producând inundații de multe ori catastrofale. Navigabil pe 1.600 km (până în orașul Baotou). Din 1956, s-au întreprins ample lucrări de regularizare a cursului său. Cunoscut și sub denumirea de Fluviul Galben.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

scursoáre f., pl. orĭ. Acțiunea de a se scurge, scurgere: scursoarea apeĭ. Ceĭa ce se scurge: scursorile ploilor. Rămășiță scursă, lăturĭ, zoĭ: scursorile bucătăriiĭ. Sculament (o boală urîtă).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

MOCÍRLĂ, mocirle, s. f. Apă stătătoare (de mică întindere) provenită din ploi, revărsări etc. și plină de mâl, de noroi; loc mlăștinos, noroios; noroi, mâl. ♦ Fig. Decădere morală; mediu decăzut din punct de vedere moral. – Cf. bg. močilo.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

MÁNĂ s. f. 1. Lichen comestibil care crește pe stânci în forma unor mici ghemuri cenușii, purtate uneori în locuri foarte depărtate, unde cad ca o ploaie (Lecanora esculenta); p. ext. pâine făcută din acest lichen. ♦ Fig. Rod; frupt. ♦ Belșug, abundență. 2. Numele mai multor boli ale plantelor cultivate, cauzate de anumite ciuperci parazite. 3. Compus: mană-de-ape = plantă erbacee toxică din familia gramineelor, cu frunze lanceolate și cu flori hermafrodite dispuse în spicule, care crește în preajma apelor și prin mlaștini (Glyceria aquatica). 4. Rouă sau ploaie de vară pe vreme însorită, care are un efect dăunător asupra dezvoltării plantelor; p. ext. stricăciune provocată de soarele prea fierbinte care apare imediat după ploaie. – Din sl. mana, ngr. mánna.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

ÁPĂ ape f. 1) Lichid transparent, incolor, fără gust și fără miros, fiind o combinație de oxigen și hidrogen. ~ potabilă. ~ dură. ◊ ~ chioară se spune despre supe, vinuri etc. care conțin prea multă apă și nu au nici un gust. ~ de ploaie vorbe goale, fără conținut. 2) Masă de lichid (mare, râu, lac etc.). ◊ ~ curgătoare apă care curge pe o albie și se varsă în altă apă. ~ stătătoare apă care se adună în depresiuni (lacuri, bălți). 3) fig. Joc de culori; sclipiri ale unor obiecte lucioase (pietre prețioase, mătăsuri, metale). 4) Denumire a unor soluții, a unor preparate. ~ de colonie. ~ de trandafir. ~ de var. ◊ ~ tare numele popular al acidului azotic. ~ regală amestec de acid clorhidric și acid azotic, care dizolvă toate metalele. ~ oxigenată amestec de perhidrol cu apă, incolor sau albastru, cu proprietăți dezinfectante și decolorante. 5) Secreție a organismului (lacrimi, salivă, sudoare etc.). ~ la plămâni.~ la cap hidrocefalie. A fi numai ~ a fi transpirat. A-i lăsa cuiva gura ~ a avea poftă de ceva. [G.-D. apei] /
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ASPERSIÚNE f. Stropire a unei culturi agricole cu apă (sau cu alt lichid) sub formă de ploaie artificială. [G.-D. aspersiunii; Sil. -si-u-] /<fr. aspersion, lat. aspersio, ~onis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BÁLTĂ bălți f. 1) Întindere de apă stătătoare, de adâncime mică, cu vegetație și cu faună specifică. ◊ A lăsa (ceva) ~ a) a părăsi (ceva) fără a duce la bun sfârșit; b) a nu se mai interesa (de ceva). 2) Apă adunată într-o adâncitură în urma unei ploi mari sau a revărsării unui râu. 3) Cantitate mare de lichid vărsat pe jos. [G.-D. bălții] /<sl. blato
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

TORÉNT ~e n. 1) Curs de apă temporar și puternic, care apare în urma ploilor mari sau după topirea bruscă a zăpezilor și vine la vale cu o mare viteză și forță de eroziune; șuvoi; puhoi. 2) fig. Cantitate mare (de ceva) apărută brusc. ~ de lacrimi. ~ de oameni. /<fr. torrent, lat. torrens, ~tis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

miére s. f. – Substanță dulce produsă de albine. – Mr. ńere, ńare, megl. (m)ńari, istr. ml’ǫre. Lat. *melem, în loc de mellem, de la mel (Pușcariu 1072; Candrea-Dens., 1103; Iordan, Dift., 114; REW 5469), probabil datorat analogiei cu fel, sal; cf. alb. mjal (Meyer 280; Philippide, II, 647); it. m(i)ele (sicil. mieri), prov., cat., port. mel, sp. mel.Der. mieriu (var. meriu, mierei), adj. (de culoarea mierii, auriu); mieros, adj. (dulceag); mi(e)ruță, s. f. (limba mielului, Anchusa officinalis). Mierliu, adj. (cam tulbure), cuvînt folosit în Olt., pentru a arăta că apele unui rîu nu sînt chiar limpezi după ploaie, este o var. a lui mieriu, cu l expresiv (după Pușcariu, Dacor., VI, 406 și Candrea, din lat. *merulus „curat”).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

izvor n. 1. apă ce iese sau țâșnește din pământ; 2. fig. izvoare ale gândirii și râuri de cântări EM.; 3. fig. locul de origină, cauză, principiu: el este al omenirii izvor de mântuire EM. (ironic) izvor de șiretlicuri EM.; 4. Izvorul tămăduirii, sărbătoare ce cade Vineri, în săptămâna luminată când preoții scot icoanele și fac slujbe pentru ploaie și pentru, tămăduirea sufletului (poporul crede că apa izvoarelor și fântânelor vindecă în acea zi orice boală); 5. pl. documente, texte originale: a studia izvoarele unei științe. [Slav, IZVORŬ, fântână: sensul 5 după fr. source].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

VĂRSÁ, vărs, vb. I. I. 1. Tranz. A face să curgă (un lichid sau o substanță curgătoare) dintr-un recipient, ◊ Expr. A vărsa lacrimi = a plânge. A vărsa sânge = a ucide, a omorî. A-și vărsa sângele (pentru cineva sau ceva) = a-și sacrifica viața (pentru cineva sau ceva). (Pop.) A vărsa mațele (cuiva) = a spinteca (pe cineva); p. ext. a ucide. A vărsa (multe) sudori (sau nădușeli) sau a vărsa sudori de moarte = a) a face un lucru greu, a munci din greu; b) a fi în agonie, A trage să moară. ♦ A lansa, a arunca asupra cuiva săgeți, bombe, explozibile (în cantitate mare). 2. Refl. (Despre ape curgătoare) A-și uni cursul cu altă apă. (Rar) A se revărsa (peste maluri). ♦ (Despre ploaie) A cădea din abundență; a turna cu găleata. 3. (Pop.) Tranz. A vomita. ◊ Expr. A-și vărsa (și) mațele (sau măruntaiele), se spune când cineva vomită foarte tare. A vărsa venin sau a-și vărsa veninul = a vorbi despre cineva cu dușmănie, cu ură. A-și vărsa focul (sau sufletul, amarul) = a-și destăinui durerea, mâhnirea, supărarea. A vărsa foc, se spune despre caii iuți și puternici (din basme). 4. Tranz. A revărsa, a răspândi lumină, căldură. ◊ Refl. Căldura se revarsă pretutindeni. 5. Tranz. și refl. A (se) împrăștia, a (se) risipi. II. Tranz. 1. A repartiza un ostaș la o anumită unitate sau a-l trece dintr-o unitate în alta. 2. A preda cuiva o sumă de bani; a efectua un vărsământ. – Lat. versare.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

PICĂTÚRĂ s. 1. boabă, bob, strop. (O ~ de apă.) 2. pic, picur, strop, stropitură, (înv.) picurătură. (O ~ de ploaie.) 3. v. pic.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

IMPERMEÁBIL2 ~e n. Haină lungă de ploaie, confecționată dintr-un material care nu permite trecerea apei; fulgarin. [Sil. -me-a-] /<fr. imperméable, lat. impermeabilis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PRECIPITÁȚIE s.f. Faptul de a (se) precipita; precipitare. ♦ Precipitații atmosferice = produs al condensării vaporilor de apă atmosferici, care cade pe pământ sub formă de ploaie, zăpadă, grindină etc. [Gen. -iei, var. precipitațiune s.f. / cf. fr. précipitation].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

PRECIPITÁȚIE s. f. 1. trecere în stare de precipitat a unei substanțe; precipitare. 2. produs al condensării vaporilor de apă atmosferici, care cade pe pământ sub formă de ploaie, zăpadă, grindină etc. 3. grabă mare, zor. (< fr. précipitation, lat. praecipitation)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

biocíd s.n. (alim.) Produs care distruge microorganismele ◊ „Datorită proprietăților sale termoizolante, hidrofobe și biocide – intrând în componența mortarelor cu care se tencuiesc clădirile, modilitul respinge apa provenită din condens (în interior) sau de la ploaie și ceață (în exterior), eliminând astfel posibilitatea formării igrasiei.” R.l. 5 I 82 p. 5 (din fr. biocide)
Sursa: DCR2 (1997) | Furnizată de Editura Logos | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

IRIGÁȚIE (‹ fr., lat.) s. f. Ansamblul lucrărilor efectuate pentru a se asigura aprovizionarea controlată cu apă a culturilor agricole în vederea măririi producției agricole și a asigurării independenței acesteia față de regimul pluviometric. Din punctul de vedere al metodei de distribuție a apei se deosebesc: i. prin submersiune sau inundare (folosită în cultura orezului), i. prin circulație sau revărsare folosită pentru fânețe și pășuni), i. prin infiltrație sau în brazdă (folosită pentru culturile plantelor prășitoare, a viței de vie, a pomilor fructiferi etc), i. prin aspersiune (care constă în distribuirea apei sub formă de picături care cad ca o ploaie și au o utilizare multilaterală), i. subterană și i. combinată cu drenajul. În prezent, se experimentează noi metode de i. (cu apă de mare desalinizată, cu ape industriale tratate etc.).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

IND (SINDH, INDUS), fluviu în Asia (China, India, Pakistan); 2.900 km. Supr. bazinului: 1,16 mil. km2. Izv. din Pod. Tibet (China), de la 5.300 m alt., parcurge NV Indiei și străbate lanțul M-ților Himalaya. Înaltă, se îndreaptă spre SSV, curge pe terit. Pakistanului, prin C. Indo-Gangetică, trece prin Dera Ismaῑl Khān, Sukkur și Hyderābād și se varsă printr-o deltă de 8 mii km2 în Marea Arabiei. Afl. pr.: Kabul, Sutlej. Din cauza regimului său diferit de alimentare (în cursul superior nivo-pluvial, iar în cel mijlociu și inferior, din ploi musonice), regimul hidrologic este variabil, nivelul crescând la apele mari cu c. 7 m. Navigabil pentru vase mici de la Dera Ismaῑl Khān și până la vărsare. Irigații (peste 11 mil. ha). Baraje pentru hidrocentrale și alimentare cu apă.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink