(explicație)
272 definiții cuprind toate cuvintele căutate  
Următoarele cuvinte au fost ignorate deoarece sunt prea comune: de

UÉD, ueduri, s. n. Vale largă caracteristică unor deșerturi (din Africa de nord și Arabia), cu fundul acoperit cu nisip și pietriș, prin care se scurg apele ploilor torențiale sau unele ape curgătoare nepermanente. [Pr.: u-ed]. – Din fr. oued.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

SĂPÁ, sap, vb. I. Tranz. 1. A lucra, a fărâmița cu sapa1 (sau cu cazmaua) pământul (pentru a însămânța, a prăși etc.). 2. A face cu sapa1 (sau cu alt instrument) o adâncitură, o groapă, un șanț în pământ. 3. A scoate cu sapa1 ceva din pământ. 4. A scobi, a tăia în piatră sau în lemn pentru a da materialului o anumită formă sau pentru a grava. ♦ Tranz. și refl. Fig. A lăsa sau a rămâne o urmă adâncă; a (se) întipări, a (se) imprima. 5. (Despre ape, ploi și alte elemente ale naturii) A roade, a mânca, a măcina (surpând); a ruina, a dărâma, a nimici. ♦ Tranz. și refl. recipr. Fig. A unelti împotriva cuiva sau unul împotriva altuia, a încerca să(-și) facă rău. – Lat. sappare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

MUIÁT2, -Ă, muiați, -te, adj. 1. Introdus într-un lichid, umezit, îmbibat cu lichid. 2. Cu hainele îmbibate cu apă; plouat, stropit, udat. 3. Fig. Stors de puteri, lipsit de energic, moleșit, vlăguit. ♦ Abătut, demoralizat, descurajat. ♦ (Despre glas, voce) Potolit, liniștit, calmat; domol, încet. 4. (Despre țesături sau obiecte de îmbrăcăminte) Întrețesut cu fir de aur; p. ext. (despre oameni) îmbrăcat cu astfel de haine; îmbrăcat frumos, împodobit. 5. (Fon.; despre consoane) Palatalizat. – V. muia.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

GLOD ~uri n. 1) Pământ muiat (de apa ploilor, a zăpezilor); noroi; tină. ◊ A frământa ~ul a merge mult timp prin glod. 2) rar Bulgăre de pământ uscat sau înghețat. /<ung. galád, rus. gluda.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

NORÓI ~oáie n. Pământ muiat de apa ploilor sau a zăpezilor topite; glod; tină. ◊ A împroșca pe cineva cu ~ a calomnia, a defăima pe cineva. /<bulg. naroj
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PLOÁIE ploi f. 1) Precipitație atmosferică sub formă de picături de apă. ◊ ~ cu bulbuci (sau bășici) ploaie mare și de scurtă durată. ~ ciobănească sau mocănească ploaie măruntă și deasă care, de obicei, ține mult. Pe ~ pe timp de ploaie. Vremea-i a ~ se spune despre un timp noros, prevestitor de ploaie. Apă de ~ a) apă rezultată din ploaie; b) vorbe goale; palavre; c) acțiuni neserioase. 2) fig. Ceea ce cade sau vine în cantitate mare. O ~ de flori se scuturau. ~ de sulițe.~ de stele mulțime de stele căzătoare care se văd în aceeași parte a cerului. 3) Alice mărunte pentru vânatul păsărilor și al unor animale mici. [G.-D. ploii] /<lat. plovia
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PLUVIÁL2 ~ă (~i, ~e) Care este caracteristic pentru ploaie; de ploaie. Apă ~ă. [Sil. -vi-al] /<fr. pluvial, lat. pluvialis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A ROÁDE rod tranz. 1) A face să se roadă. 2) A rupe cu dinții (sau cu altceva) în bucăți mici. ~ unghiile. ◊ ~ urechile cuiva a plictisi pe cineva (cu întrebări, rugăminți etc.). 3) fig. (despre gânduri, sentimente) A preocupa în mod sistematic și insistent; a nu slăbi nici pentru un moment; a frământa; a măcina. 4) (despre ape, ploi etc.) A deteriora puțin printr-o acțiune sistematică și îndelungată. Ploile dese au ros malurile. ◊ ~ fundul pantalonilor (sau ~ pantalonii) degeaba a pierde timpul fără nici un folos. ~ cuiva pragul a vizita prea des pe cineva. 5) (despre viermi, insecte etc.) A distruge cu încetul, puțin câte puțin. Carii au ros scrinul. 6) (mai ales despre încălțăminte neajustată) A face să simtă dureri (la picioare); a bate. Mă rod pantofii. 7) fam. (persoane) A necăji, căutând nod în papură. /<lat. rodere
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

TÍNĂ f. pop. 1) Pământ muiat de apa ploilor sau a zăpezilor topite; noroi; glod. 2) Loc cu asemenea pământ. 3) fig. Mediu nesănătos, care contribuie la degradarea personalității. 4) fig. Faptă sau vorbă nedemnă; murdărie. [G.-D. tinei] /<sl. tina
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

VIROÁGĂ ~ge f. rar Râpă mică, mocirloasă, formată de apa ploilor, de inundații sau prin părăsirea albiei de către un râu. /Orig. nec.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

pornosteálă, s.f. (reg.) pământ adus, cărat de apele ploii.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

absorbì v. 1. a înghiți: pământul absoarbe apa ploilor; 2. fig. a consuma cu totul: procesul îi absorbi întreaga avere; 3. a ocupa cu totul pe cineva: politica îl absoarbe.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

UÉD, ueduri, s. n. Vale largă caracteristică unor deșerturi (din Africa de Nord și Arabia), cu fundul acoperit cu nisip și pietriș, prin care se scurg apele ploilor torențiale sau unele ape curgătoare nepermanente. [Pr.: u-ed] — Din fr. oued.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

SĂPÁ, sap, vb. I. Tranz. 1. A lucra, a fărâmița cu sapa1 (sau cu cazmaua) pământul (pentru a însămânța, a prăși etc.). 2. A face cu sapa1 (sau cu alt instrument) o adâncitură, o groapă, un șanț în pământ. 3. A scoate cu sapa1 ceva din pământ. 4. A scobi, a tăia în piatră sau în lemn pentru a da materialului o anumită formă sau pentru a grava. ♦ Tranz. și refl. Fig. A lăsa sau a rămâne o urmă adâncă; a (se) întipări, a (se) imprima. 5. (Despre ape, ploi și alte elemente ale naturii) A roade, a mânca, a măcina (surpând); a mina, a dărâma, a nimici. ♦ Tranz. și refl. recipr. Fig. A unelti împotriva cuiva sau unul împotriva altuia, a încerca să(-și) facă rău. — Lat. sappare.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

BÁLTĂ, bălți, s. f. 1. Întindere de apă stătătoare, de obicei nu prea adâncă, având o vegetație și o faună acvatică specifică; zonă de luncă inundabilă, cu locuri în care stagnează apa; p. ext. lac. ◊ Expr. A rămâne (sau a sta, a zăcea) baltă = a fi lăsat în părăsire; a sta pe loc, a stagna. A lăsa baltă (ceva) = a lăsa (ceva) în părăsire, a nu se mai interesa (de ceva). A da cu bâta în baltă = a face un gest, a spune o vorbă care stânjenește prin caracterul ei nedelicat sau insolit. 2. Apă de ploaie adunată într-o adâncitură; groapă cu apă sau mocirlă; (prin exagerare) cantitate mare de lichid vărsat pe jos; băltoacă. – Probabil din sl. blato. Cf. alb. baltë.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de paula | Semnalează o greșeală | Permalink

BĂLTOÁCĂ, băltoace, s. f. Baltă mică, murdară și mocirloasă; bălăștioagă, băltac; adunătură sau scursură de apă de ploaie prin gropile drumurilor; bulhac. ♦ Cantitate mare de lichid vărsat pe jos; baltă. [Var.: băltoágă s. f.] – Baltă + suf. -oacă.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de paula | Semnalează o greșeală | Permalink

CANALIZÁRE, canalizări, s. f. Acțiunea de a canaliza și rezultatul ei. ♦ Ansamblu de lucrări tehnice executate pentru colectarea, epurarea și evacuarea apei întrebuințate într-o localitate, într-un sistem tehnic, pe un teren etc., sau a apei de ploaie, în vederea păstrării salubrității solului și a aerului; canalizație. – V. canaliza.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CASÍU, casiuri, s. n. Șanț sau rigolă pietruită ori pavată, largă, care servește la scurgerea apei de ploaie pe o suprafață înclinată de teren (traversând o șosea). – Din fr. cassis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

FĂGÁȘ, făgașe, s. n. Urmă adâncă (și îngustă) săpată în pământ de șuvoaiele apelor de ploaie sau lăsată de roțile unui vehicul. ♦ Scobitură săpată pe întreaga lungime a frontului minier de abataj, pentru a ușura desprinderea ulterioară a rocii. ♦ Fig. Direcție, drum. Și-a orientat cercetările pe un nou făgaș. [Pl. și: făgașuri.Var.: (reg.) hăugáș, hogáș, văgáș s. n.] – Din magh. vágás.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

GARGÚI, garguie, s. n. Jgheab sau burlan scurt pentru scurgerea apei de ploaie, de obicei bogat ornamentat. – Din fr. gargouille.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

IMPLÚVIU, impluvii, s. n. Bazin amenajat în atriumul locuințelor romane, în care era colectată apa de ploaie. – Din lat. impluvium.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de baron | Semnalează o greșeală | Permalink

INUNDÁȚIE, inundații, s. f. Faptul de a inunda; acoperire a unei porțiuni de uscat cu o mare cantitate de apă (provenită din revărsarea apelor, din ploi); cantitate mare din apa râurilor sau a fluviilor revărsată peste maluri, datorită creșterii debitului de apă în urma topirii bruște a zăpezilor sau a abundenței ploilor. – Din fr. inondation, lat. inundatio.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

BOLBORÓC, bolboroci, s. m. (Rar) Bășică formată la suprafața apei când plouă sau când se aruncă ceva în ea.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de paula | Semnalează o greșeală | Permalink

ÁPĂ, ape, s. f. I. 1. Lichid incolor, fără gust și fără miros, compus hidrogenat al oxigenului, care formează unul din învelișurile Pământului. ◊ Apă neagră = glaucom. ◊ Expr. Apă de ploaie = vorbe fără conținut, vorbe goale; (concr.) lucru fără valoare. A bate apa în piuă = a vorbi mult și fără rost. A fi (toți) o apă (și un pământ) = a fi la fel. A intra la apă = a) (mai ales despre țesături) a-și micșora dimensiunile după ce a fost băgat în apă (I 1); b) (fam.) a ajunge într-o situație grea, neplăcută. (Fam.) A băga pe cineva la apă = a face (cuiva) un mare neajuns. A nu avea (nici) după ce bea apă = a fi extrem de sărac. 2. Masă de apă (I 1) formând un râu, un lac, o mare etc. ◊ Ape teritoriale = porțiune a mării sau a oceanului situată de-a lungul coastelor unui stat, formând o parte integrală a teritoriului acestuia. ◊ Loc. adv. Ca pe apă sau ca apa = în mod curgător, fluent; pe dinafară. Știe lecția pe dinafară.Expr. A ști (sau a vedea) în ce ape se scaldă cineva = a cunoaște gândurile, intențiile sau dispoziția cuiva. A lăsa pe cineva în apele lui = a nu deranja, a lăsa pe cineva în pace.A nu fi în apele lui = a fi abătut sau prost dispus. A-i veni (cuiva) apă la moară = a se schimba împrejurările în favoarea lui. A-i lua (cuiva) apa de la moară = a-i crea (cuiva) condiții nefavorabile; a face să nu mai poată spune nimic. ♦ (La pl.) Valuri, unde. 3. Fig. (La pl.) Joc de culori făcut în lumină de unele obiecte lucioase. II. 1. (Urmat de determinări) Denumire dată unor preparate lichide industriale, farmaceutice, de parfumerie etc. Apă de colonie.Apă grea = combinație a oxigenului cu deuteriul, folosită în unele reactoare nucleare. Apă oxigenată v. oxigenat. (Pop.) Apă tare = acid azotic. Apă de clor = soluție folosită ca decolorant în industria textilă și a hârtiei. Apă de var = soluție cu proprietăți antidiareice și antiacide. Apă deutericăVezi nota = apă grea. 2. Fig. Denumire dată unor secreții apoase ale corpului (lacrimi, salivă, sudoare etc.). ◊ Expr. A-i lăsa (cuiva) gura apă (după ceva) = a dori (ceva) nespus de mult. A fi (numai o) apă = a fi foarte transpirat. – Lat. aqua.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de rscurt | Semnalează o greșeală | Permalink Comentariu: În DEX nu figurează deuteric(ă). - gall

PÍPĂ, pipe, s. f. 1. Obiect format dintr-o parte mai groasă și scobită, în care se pune tutunul, și dintr-un tub (curbat) prin care se trage fumul; p. restr. partea mai groasă și scobită a acestui obiect; p. ext. (cantitatea de) tutun care intră în această parte a obiectului; lulea. 2. Piesă de porțelan curbată la un capăt, folosită pentru protejarea instalațiilor electrice împotriva apei de ploaie la intrarea lor în pereții unei clădiri. 3. Piesă a distribuitorului motorului cu aprindere electrică, care închide succesiv circuitele electrice ale bujiilor motorului. – Din magh. pipa.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

PLOÁIE, ploi, s. f. 1. Precipitație atmosferică sub formă de picături de apă provenite din condensarea vaporilor din atmosferă. ◊ Loc. adv. Pe ploaie = în timp ce plouă. În (sau sub) ploaie = în bătaia ploii. ◊ Expr. (Fam.) Apă de ploaie, se zice despre o afirmație lipsită de conținut și de temei, despre o acțiune neserioasă etc. (Fam.) A(-și sau a-i) aranja ploile = a(-și) pregăti terenul, a(-și) face atmosferă favorabilă, a(-și) rezolva treburile, afacerile. A se lumina a ploaie = (despre cer, văzduh) a căpăta o lumină difuză care anunță venirea ploii. ♦ Picătură de ploaie (1). ♦ P. anal. Ceea ce vine (sau cade) în cantitate mare, ceea ce se revarsă, ceea ce este abundent. O ploaie de săgeți. ◊ (Astron.) Ploaie de stele = abundență de stele căzătoare venind din aceeași parte a cerului. 2. Alice mărunte pentru vânat păsări și animale mici. [Pr.: ploa-ie] – Lat. *plovia (= pluvia).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

CORNÍȘĂ, cornișe, s. f. 1. Partea superioară, ieșită în afară și ornamentată, a zidului unei construcții, având rolul de a sprijini acoperișul și de a împiedica scurgerea apei de ploaie pe fața clădirilor. 2. Mulură proeminentă care înconjoară un antablament, o mobilă etc., având rol decorativ. 3. Drum paralel cu curbele de nivel pe marginea superioară a unei pante abrupte, a unei faleze etc. [Var.: corníce s. f.] – Din fr. corniche.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

LĂCRIMÁR, lăcrimare, s. n. (Arh.) Proeminență la cornișa unui acoperiș care împiedică prelingerea pe zidul construcției a apei de ploaie; piesă de lemn ori de metal fixată în același scop pe partea exterioară de la cerceveaua ușilor și a ferestrelor. – Lăcrima + suf. -ar.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DESFUNDÁ, desfúnd, vb. I. Tranz. 1. A deschide un butoi scoțându-i fundul sau dându-i cep; p. ext. a deschide o sticlă astupată, scoțându-i dopul; a destupa. ♦ Refl. (Rar; despre torente de apă) A se revărsa. 2. A curăța sau a goli un canal; o conductă, un șanț înfundat etc. 3. A face ca un drum, un teren să devină impracticabile din cauza ploii, a apei revărsate, a noroiului etc. 4. A ara adânc, a desțeleni un teren, de obicei pentru pregătirea unei plantații viticole sau pomicole. – Des1- + [în]funda.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

ROSTUÍ, rostuiésc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza, a aranja așa cum trebuie; a face ordine. ♦ A aranja pe cineva într-un post, într-o situație convenabilă. 2. A procura ceva prin mijloace improvizate; a face rost de ceva. 3. A umple cu un material de etanșare și a netezi rosturile dintre cărămizile unei zidării, dintre pavelele sau bordurile unei șosele etc. pentru a împiedica pătrunderea apei de ploaie sau de infiltrație. 4. A forma cu mâna rostul urzelii la războiul de țesut. 5. A bate, de o parte și de alta, vârful dinților unei pânze de ferăstrău. – Rost + suf. -ui.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

SOLBÁNC, solbancuri, s. n. Element de construcție executat deasupra părții exterioare a parapetelor ferestrelor sau a ușilor pentru protejarea lor de scurgerea apei de ploaie. – Din germ. Sohlbank.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

STREÁȘINĂ, streșini, s. f. Prelungire a acoperișului unei construcții în afara zidurilor, care apără pereții și fundațiile de ploaie. ◊ Expr. A(-și) pune mâna (sau palma) streașină (la ochi sau, rar, ochilor, la frunte) sau a duce mâna streașină (la ochi), a se uita, a sta etc. cu mâna streașină (la sau pe ochi, deasupra ochilor) = a(-și) pune, a duce etc. palma la frunte, deasupra ochilor, pentru a se apăra de soare când privește sau pentru a vedea mai bine. ♦ Jgheab de scurgere a apelor de ploaie, montat la marginea acoperișului caselor. ♦ Acoperiș (de șindrilă) înclinat, cu care se acoperă la țară unele garduri sau porți. ♦ Partea ieșită mai în afară la o claie sau la o șiră, pe care se scurge apa de ploaie. ♦ Ramurile copacilor din marginea unei păduri; terenul din marginea unei păduri. ♦ Marginea de jos a caierului (din care se trage firul). [Var.: (reg.) stráșină, stréșina s. f.] – Cf. sl. strĕha.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

BURLÁN s. (înv. și reg.) sulinar, (reg.) urloi, (Transilv.) cetârnă, (Olt., Ban. și Transilv.) dudă. (~ pentru apa de ploaie.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

FĂGÁȘ s. 1. (înv. și reg.) scursură. (~ lăsat de un șuvoi de apă de ploaie.) 2. (Olt. și Munt.) șleau. (~ lăsat pe drum de roțile căruței.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INFILTRÁ vb. 1. a pătrunde, a se scurge, (reg.) a se stoarce. (Apa de ploaie se ~ în pământ.) 2. a pătrunde, a se strecura, (livr.) a se insinua. (Apa se ~ în zidărie.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink Comentariu: Var. înfiltra (după definițiile din DEX și DN) - LauraGellner

PĂTRÚNDE vb. 1. v. intra. 2. a răzbate, a răzbi, a străbate, a străpunge, a trece, (livr.) a penetra. (Cuiul ~ prin perete.) 3. v. înfige. 4. a se infiltra, a se scurge, (reg.) a se stoarce. (Apa de ploaie ~ în pământ.) 5. v. infiltra. 6. a intra, a străbate. (Lumina ~ pe fereastră.) 7. a răzbate, a se strecura. (Frigul ~ în casă.) 8. a intra, a trece. (Acest cuvânt a ~ în limba literară.) 9. v. răspândi.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

STAGNÁ vb. 1. (reg.) a băltăci, a (se) bălti. (Apa de ploaie ~ pe ogor.) 2. a lâncezi, a trena. (Afacerile ~.) 3. (fig.) a lâncezi, a vegeta, (rar fig.) a tânji. (Viața orașului ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

STAGNÁRE s. 1. (înv.) stagnație. (~ apei de ploaie.) 2. lâncezeală, lâncezire, trenare, (înv.) stagnație. (~ a activității economice.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BĂLTOÁCĂ ~ce f. 1) Baltă mică, cu apă stătută și mocirloasă. 2) Adunătură de apă (de ploaie) murdară, formată prin gropile de pe drumurile nepavate. 3) Cantitate mare de lichid, vărsată pe jos. [G.-D. băltoacei] /baltă + suf. ~oacă
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BURLÁN ~e n. 1) Tub de tinichea, prin care se scurge apa de ploaie de pe acoperișurile caselor. 2) Tub (de tinichea sau de olane) prin care trece fumul din sobă spre coș. 3) rar Țeavă prin care se scurge apa dintr-un izvor; șipot; țurloi. 4) Tub din materiale de mare rezistență (oțel, fontă, beton) care se introduce în găurile sondelor pentru susținerea pereților acestora. /cf. turc. buru
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CANALIZÁȚIE ~i f. 1) Sistem de canale și conducte folosit la colectarea, epurarea și evacuarea apelor reziduale sau a apei de ploaie din perimetrul unei localități. 2) Instalație care servește la transportul și distribuirea energiei electrice prin canale. [Art. canalizația; G.-D. canalizației; Sil. -ți-e] /<fr. canalisation
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CORNÍȘĂ ~e f. 1) Partea de sus a pereților unei clădiri, de obicei decorativă, care susține acoperișul și împiedică prelingerea apei de ploaie pe suprafața pereților. 2) Profil liniar decorativ care încadrează în partea superioară o ușă, o fereastră, un dulap etc. 3) Drum paralel cu marginea unei pante abrupte. [G.-D. cornișei] /<fr. corniche
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

FĂGÁȘ ~e n. 1) Urmă adâncă și continuă făcută în pământ de apele de ploaie sau de roțile unui vehicul. 2) fig. Cale de dezvoltare. /<ung. vágáș
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

GARGÚI ~ie f. Burlan scurt (de obicei ornamentat) prin care se scurge apa de ploaie. /<fr. gargouille
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

GHEȚÚȘ ~uri n. 1) Strat subțire de gheață care se formează pe suprafața solului în urma înghețării apei de ploaie sau a zăpezii topite. 2) Loc unde se dau copiii pe gheață; lunecuș. /gheață + suf. ~
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

GHIOÁLCĂ adj. invar. și adverbial fam. Care este ud (de apă, de ploaie) complet; lioarcă. /Orig. nec.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

IMPLÚVIU ~i n. înv. Bazin care se construia în atriumul caselor romane pentru colectarea apei de ploaie. /<lat. impluvium
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

LIZIMÉTRU ~e n. Instalație pentru măsurarea cantității de apă de ploaie care se scurge în pământ (pe o anumită suprafață). /<fr. lysimetre
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

STREÁȘINĂ stréșini f. 1) Prelungire a acoperișului peste marginea de sus a pereților unei construcții, pe care o apără de ploaie.A(-și) pune (sau a duce) mâna ~ (la ochi) sau a se uita cu mâna ~ (la ochi) a(-și) pune mâna deasupra ochilor, pentru a se apăra de soare și a vedea mai bine. 2) Jgheab pentru scurgerea apei de ploaie, fixat de marginea acoperișului unei case; uluc. 3) Partea ieșită mai în afară a unei girezi sau a unui stog, pe care se scurge apa de ploaie. 4) Marginea de jos a caierului, pus pe o furcă de tors. [G.-D. streșinii] /<sl. strĕšină
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

UÉD ~uri n. (în pustiurile Africii de Nord și în cele din Orientul Mijlociu) Vale largă prin care se scurg apele de ploaie torențială sau unele ape curgătoare nepermanente. [Sil. u-ed] /<fr. oued
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ULÚC ~ce n. 1) Vas făcut din scânduri ori scobit într-un trunchi de copac sau în piatră, folosit pentru adăpatul vitelor; adăpătoare. 2) Jgheab pentru scurgerea apei de ploaie, fixat sub acoperișul caselor; streașină. 3) Canal din scânduri prin care curge apa pentru a pune în mișcare roata unei mori; lăptoc; scoc. 4) Jgheab prin care curge făină la moară. 5) Șanț mic făcut pe muchia unei piese de lemn pentru a se îmbina cu altă piesă. /<turc. oluk
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

COMPLÚVIU s.n. Deschizătură în mijlocul acoperișului la casele romane, prin care cădea în impluvium apa de ploaie. [Pron. -viu, pl. -ii, -viuri. / < lat., fr. compluvium].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ȘOAVĂ, șoave, s. f. (Reg.) Albia unui șuvoi de apă de ploaie, în zonele de deal.
Sursa: Neoficial | Adăugată de anonim | Semnalează o greșeală | Permalink

PÍPĂ s.f. 1. Conductă cu secțiunea de ieșire sau de intrare mai mare decât secțiunea curentă. ♦ Tub de porțelan curbat folosit pentru protejarea conductoarelor electrice împotriva apei de ploaie la intrarea acestora în pereții unei clădiri. 2. Piesă rotitoare care închide succesiv circuitele electrice ale bujiilor unui motor cu electroaprindere. [< engl., fr. pipe].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

IMPLÚVIU s.n. Spațiu descoperit în atriumul unei case romane, unde se afla un bazin pentru strângerea apei de ploaie de pe acoperiș. [Pron. -viu. / < lat. impluvium].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

LIZIMÉTRU s.n. Instrument pentru măsurarea cantității de apă de ploaie care se scurge în pământ. [< fr. lysimètre, cf. gr. lysis – disoluție, metron – măsură].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

prâsni1 s.m. pl. (reg.) picături, stropi (de apă de ploaie).
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

scóchină, scóchini, s.f. (reg.) 1. cale adâncă și îngustă (datorată eroziunii apelor de munte); albie naturală, de scurgere a apelor de ploaie. 2. urmă lăsată de șuvoaiele de apă ce vin de la munte, în urma ploilor. 3. (în forma: scochilă) loc îngust printre rădăcinile arborilor care cresc pe malul apelor, unde se adăpostesc peștii (mai ales păstrăvii). 4. (în forma: scochină) unealtă de pescuit de forma unui coș de nuiele. 5. scorbură; loc ascuns. 6. peșteră. 7. gaură, scobitură, cavitate; copcă în gheață.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

steregíe, steregíi, s.f. 1. (înv. și reg.) țurțur de funingine format pe coșul prin care iese fumul; apă de ploaie neagră care curge din streașină. 2. (reg.; în forma: strighie) instrument cu care se curăță butoaiele în care s-a ținut vin. 3. (reg.; în forma: stirigie) rugină la grâu. 4. (reg.) nume de plantă.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

SOLBÁNC s.n. Apărătoare de beton situată la partea de sus a ușilor sau a ferestrelor, acoperită cu tablă, făcută pentru a feri ușa sau geamul de scurgerea apei de ploaie. [Pl. -uri. / < germ. Sohlbank].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

BEC1 s. n. 1. balonaș de sticlă cu un soclu și un filament în interior, care devine incandescent și luminează, străbătut de un curent electric. 2. mulură la partea de jos a ferestrei, destinată a împiedica prelingerea apei de ploaie pe fațadă. (< fr. bec)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

COMPLÚVIU s. n. deschizătură în acoperișul atriumului caselor romane, prin care cădea în impluviu apa de ploaie. (< lat., fr. compluvium)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

IMPLÚVIU s. n. bazin descoperit în atriumul unei case romane, pentru strângerea apei de ploaie de pe acoperiș. (< lat. impluvium)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

LIZIMÉTRU s. n. instrument pentru măsurarea cantității de apă de ploaie infiltrată în sol. (< fr. lysimètre)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

PÍPĂ s. f. 1. conductă cu secțiunea de ieșire sau de intrare mai mare decât cea curentă. ◊ tub de porțelan curbat pentru protejarea conductoarelor electrice împotriva apei de ploaie la intrarea acestora în pereții unei clădiri. 2. piesă rotitoare care închide succesiv circuitele electrice ale bujiilor unui motor cu electroaprindere. (< engl., fr. pipe)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

SOLBÁNC s. n. apărătoare de beton la partea de sus a ușilor sau a ferestrelor, acoperită cu tablă, pentru a feri ușa sau geamul de scurgerea apei de ploaie. (< germ. Sohlbank)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

jid (jízi), s. m. – Evreu. Sl. židŭ, cf. rut., pol. žyd, bg. žid „gigant” (DAR). Cu această formă este cuvînt rar, în Trans. de Nord și Mold.Der. jitcă, s. f. (evreu), cu suf. -că; jidău, s. m. (Trans., evreu), prin intermediul mag. zsidó; jidaucă, s. f. (Mold., evreică); jidan, s. m. (evreu), din sl. cu suf. -an, cf. sl. židinŭ, židomŭ, židochŭ (Miklosich, Fremdw., 137; Cihac, II, 158; Tagliavini, Arch. Rom., XVI, 365; DAR); jidancă, s. f. (evreică); jidănesc, adj. (evreiesc); jidănește, adv. (în felul evreilor); jidănime, s. f. (mulțime de evrei); jidov, s. n. (evreu; uriaș; Bucov., Meloe proscarabaeus, insectă), din sl. židovinŭ (pentru al doilea sens, cf. bg. žid; se explică prin ideea că cei dîntîi oameni au fost giganții, îmbinată cu ideea că evreii au fost primii oameni); jidoavcă (var. jidoafcă), s. f. (evreică); jidoveancă, s. f. (dans popular); jidovesc, adj. (evreiesc); jidovetic, adj. (fricos, laș); jidovește, adv. (în felul evreilor); jidovi, vb. (a se converti la iudaism); jidovime, s. f. (adunare de evrei); jidovină, s. f. (prăpastie, abis), considerîndu-se la origine că sînt resturi ale unei locuințe de giganți (după Scriban, din bg. *duždovnicaapă de ploaie”; în dicționare glosările acestui cuvînt diferă considerabil, după aspectul particular al locului astfel numit). Jidov se folosește mai ales cu sensul de „evreu, evreu din Vechiul Testament”; jidan a ajuns să fie considerat în epoca modernă drept termen ofensiv.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

súge (-g, -upt), vb.1. A sorbi, a aspira un lichid. – 2. A absorbi. – 3. A bea, a trage laptele din sîn. – 4. A bea, a se ameți. – 5. (Refl.) A se trage la față, a slăbi. – Mr. sug, supșu, suptu, sudzire; megl. sug, supciu, supt, suziri; istr. sugu, supt. Lat. sūgĕre (Pușcariu 1680; REW 8438), cf. it. suggere, port. sugir, gal. sugar.Der. sugaci, adj. (care suge; neînțărcat), cuvînt literar, fără circulație populară (ALR, II, 146); sugar, adj. (care suge; neînțărcat; s. n., căpriorul mijlociu la casele țărănești); sugător, adj. (sugar, sugaci); sugătoare, s. f. (sugativă; mănunchi de stuf care se pune la geam ca să absoarbă apa de ploaie; plantă, Monotropa hypopytis); supt, s. n. (faptul de a suge, beție); suptură, s. f. (supt, sugere). Din rom. provin bg. sugar (Capidan, Raporturile, 212) și ngr. σιουγϰάρι (Murnu, Lehnw., 40).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

tireghíe (-íi), s. f.1. Drojdie, tartru, depunere, scursură. – 2. Piatră, mălură. – 3. Tartrat, acid de potasiu. – 4. Funingine. – 5. Apă de ploaie care se scurge cu multă tulbureală. – Var. (s)t(e)reg(h)ie, (s)tirigie, st(e)revie, stirevie. Ngr. τρυγία „drojdie” (Scriban; Gáldi 262), cf. bg. trigija „piatră”. Var. cu v sînt înv. și reproduc pronunțarea lui γ ngr. Celelalte ipoteze sînt improbabile: din lat. *stilligĭa (Cihac, I, 264; Koerting 9053; împotrivă, Densusianu, Rom., XXXIII, 286); din lat. *stiliginea, contaminare a lui stilla cu fuligineus (Giuglea, Cercetări, 20; Tiktin; Candrea), cf. ribagorz. estellesin; de la stiricidium (REW 8266).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

apă de ploaie expr. lipsit de consistență; lipsit de eficiență
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ÁPĂ, (I) ape, s. f. I. 1. Lichid transparent și incolor care, în stare pură, este o combinație de oxigen și hidrogen. ◊ Apă dulce = apă de izvoare și de râuri. Apă minerală = apă care conține săruri, gaze și substanțe radioactive. ◊ Expr. (Fam.) Apă de ploaie = vorbe goale; palavre. (Fam.) A bate apa în piuă = a vorbi mult și fără rost. A îmbăta (pe cineva) cu apă rece = a încânta (pe cineva) cu vorbe goale. A fi (toți) o apă (și un pământ) = a fi la fel. A intra la apă = a) (despre țesături) a-și micșora dimensiunile la muierea în apă; b) fig. (despre persoane) a ajunge într-o situație grea. A băga (pe cineva) la apă = a face (cuiva) un mare neajuns. A scoate apă din piatră (seacă) = a reuși să realizezi ceva cu mijloace foarte reduse. A nu avea (nici) după ce bea apă = a fi extrem de sărac. ♦ Cantitate limitată din acest lichid. ♦ (În basme și în superstiții) Apă neîncepută = prima apă scoasă (într-o zi) dintr-o fântână sau dintr-un izvor și folosită în descântece. Apă vie = apă miraculoasă care învie morții. Apă moartă = apă miraculoasă care îmbină părțile corpului unui om tăiat sau îi închide rănile. 2. Masă de apă (1) formând un râu, un lac, o mare etc.; râu, fluviu. Am mers pe malul apei (COȘBUC). ◊ Ape teritoriale = zonele maritime de-a lungul coastelor mărilor și oceanelor, asupra cărora statele vecine își exercită dreptul lor de suveranitate. ◊ Loc. adv. Ca pe apă (sau ca apa) = în mod curgător, curent. A ști ceva ca pe apă.Expr. A ști (sau a vedea) în ce ape se scaldă cineva = a cunoaște gândurile, intențiile sau dispoziția cuiva. A-l lăsa pe cineva în apele lui = a-l lăsa pe cineva în pace. A nu fi în apele lui = a fi abătut. A-i veni (cuiva) apa la moară = a se schimba împrejurările în favoarea (cuiva). A-i lua (cuiva) apa de la moară = a-i crea (cuiva) condiții nefavorabile. A pescui în apă tulbure = a se folosi de împrejurări tulburi, pentru dobândirea unui câștig. A se duce pe apa sâmbetei = a se prăpădi, a dispărea. ♦ Întreaga cantitate de apă a unui râu, a unei mări etc.; (la pl., poetic) valuri, unde. 3. Fig. Joc de culori, amintind undele apei, pe care îl fac în lumină anumite obiecte lucioase. Fetele erau în catrințe de lână, vrâstate în fel de fel de ape (SADOVEANU). II. 1. (Urmat de determinări) Denumire dată unor preparate lichide industriale, farmaceutice sau de parfumerie. Apă de colonie. ◊ Compus: apă-tare = numele popular al acidului azotic. 2. Fig. Denumire dată unor secreții apoase ale corpului omenesc (lacrimi, salivă, sudoare etc.). Ștergea apa de pe obrajii dogoriți (C. PETRESCU). ◊ Expr. A-i lăsa (cuiva) gura apă (după ceva) = a dori (ceva) nespus de mult. A fi (numai o) apă = a fi foarte transpirat. – Lat. aqua.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

BÁLTĂ, bălți, s. f. 1. Apă stătătoare permanentă, de obicei puțin adâncă și având o bogată vegetație acvatică; p. ext. lac. ◊ Expr. A rămâne (sau a sta, a zăcea) baltă = a fi lăsat în părăsire; a sta pe loc, a stagna. A lăsa baltă (ceva) = a lăsa (ceva) în părăsire, a nu se mai interesa (de ceva). A da cu bâta în baltă = a face o gafă. Are balta pește, se spune când ceva se află din belșug. ♦ Întindere de apă stătătoare rămasă în urma revărsării unui râu; regiune mlăștinoasă de la țărmul unor râuri. 2. Apă de ploaie adunată într-o adâncitură; groapă cu apă sau cu mocirlă; (prin exagerare) apă sau lichid vărsat pe jos. – V. băltoacă.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

cântec (în folclorul românesc) I. 1. C. propriu-zis. Genul (1, 3) cel mai bogat în tipuri melodice și teme poetice, preponderent liric, al folclorului românesc. Gen neocazional (în afară de c. de joc), c. se execută de oricine (tineri și bătrâni, femei și bărbați), solistic sau în grup. Uneori este însoțit, heterofonic*, de instr. tradiționale (fluier*, cimpoi*). A luat naștere, în mod inegal, pe plan regional, pe baza elementelor de expresie ale unui fond străvechi, însumând și unele trăsături ale altor genuri, ocazionale (colindă*, de ex. c. de nuntă) sau neocazionale (doină*); în extremitatea nordică transilvăneană, singurul gen la care se adaptau texte poetice ocazionale sau neocazionale, epice sau lirice, era doina, până aproape de al doilea război mondial, deci c. a fost creat sau adoptat aici mai târziu, fenomen observat și în Câmpia Dunării. Influențele succesive, suprapunerile ulterioare genezei genului, transformările permanente ale interpreților („aici interpretarea se confundă aproape cu creația” [Brăiloiu]) au îmbogățit nucleul originar, dând naștere unui mare număr de tipuri melodice, variate ca structură: stilurile istorice (vechi și nou) și cele regionale. Terminologia pop. a c. este variată: hore, cântică, zicală, iar verbul a cânta (forma reflexivă a se cânta este utilizată numai în c. ceremoniale funebre), a zice, a hori. Tematica poetică reflectă intima legătură între c. și viața omului, complexitatea vieții lui sufletești și dinamica trăirilor umane, atitudinea față de natură, de muncă, de societate, funcția genului de-a lungul vremii (de „stâmpărare”, de delectare, de comunicare etc.), în imagini de o deosebită profunzime și de o negrăită frumusețe („Eu nu cânt că știu să cânta / Ci-mi mai stâmpăr inima”; „Cine-a făcut horile / Aibă ochi ca zorile / Și fața ca florile” etc.); „C-a izvorât direct din inima poporului; deci firea și inima lui o găsim în c.” (D.G. Kiriac); „este vorba de simțiri comune tututor, rostite într-un chip cunoscut oricui, din copilărie” (Brăiloiu). Constantele c. propriu-zis, numit astfel de Brăiloiu pentru a-l deosebi de c. ocazionale, sunt: formă strofică, fixă, alcătuită din 3-4 rânduri melodice*, ritm parlando rubato sau giusto silabic [v. sistem (II, 6)], bogăție tonal-modală, cu preponderența sistemului (II, 4) pentatonic* anhemitonic, profil descendent, melodică melismatică* sau silabică, raporturi variate între sunetele de cadență (1) ale rândului melodic și ale cadenței finale (de secundă*, terță*, cvartă*), concordanță între dimensiunea și structura versului și a rândului melodic, structurare a melodiei în părți egale (2+2) sau inegale (1+2 sau 1+2), forme variate ale sistemelor sonore (paralelism de terță major*-minor* sau de secundă*), „metabola* pentatonică”, combinații de 2 microstructuri etc., sunete netemperate (v. temperare) sau mobile (bogăție coloristică), cadențe finale descendente (prin subton* VII, secundă mare, coborâre a treptei a două – frigică – prin salt de terță, cvartă sau cvintă*); melodia se desfășoară pe sintagme octosilabice, rar hexasilabice; emisiuni vocale [v. voce (1)] variate (de piept, nazală, cristalină etc.). Asocierea aceleiași melodii cu texte diferite este caracteristică c. cu condiția concordanței conținutului emoțional și a structurii (de ex.: o melodie croită pe un metru de 8 silabe nu poate fi adaptată decât la un vers de aceeași dimensiune). Același tipar arhitectonic poate conține tipuri melodice diferite după: conținutul rândului melodic, locul cezurii (4) principale, structura modală (v. mod) și sistemul cadențial. Condiții diferite de viață și nivel inegal de dezvoltare, trăsături psihice proprii unei colectivități, influențe etc., au determinat nașterea stilurilor regionale, formând adevărate „graiuri muzicale regionale”, care, păstrând caracteristicile specifice genului, se deosebesc prin elemente secundare. Bartók, pasionat cercetător și admirator al creației folc. românești, cunoscând parțial creația pop. românească și dintr-o deficiență de metodă (compararea a două genuri diferite ca structură și geneză), considera aceste graiuri muzicale foarte depărtate, numindu-le „dialecte”. În adevăr, se pot considera „dialecte muzicale” numai c. diferitelor ramuri ale poporului român (aparținând dialectelor aromân sau macedo-român, megleno-român, istro-român), alături de cel daco-român (de pe teritoriul țării noastre), ramură principală ca număr, unitate socială și și importanță. Graiul melodic regional acoperă, în linii mari, provinciile istorice. Dar, în interiorul acestora, se observă mai multe subgraiuri, ale căror caracteristici sunt mai pregnante în „centrul de intensitate” (Cocișiu), satele mărginașe ale zonei respective fiind mai puțin reprezentative din cauza unor influențe și împrumuturi interregionale. Cel mai valoros, din punct de vedere artistic, și mai diversificat în sitluri locale (ale „țărilor”, zone etnografice cu caracteristici pregnante locale) este graiul transilvănean. Concluziile lui Brăiloiu rămân o bază de pornire pentru cercetători, cu unele amendamente (rezultat al investigațiilor ulterioare ale folcloriștilor români), cu privire la rolul și ponderea unor influențe externe asupra repertoriului din Maramureș și „Câmpia” Transilvaniei. Extremitatea nordică a Transilvaniei (Maramureș, Oaș) se individualizează prin următoarele trăsături: strofă de 4-5 rânduri melodice, cu cezura după rândul 2 sau 3, preferință pentru structuri modale majore, melodii pentatonice (hemitonice sau anhemitonice) sau heptatonice* cu substrat pentatonic, metabolă metatonică, cadențele interioare pe treptele 1, 3, 5; cadența finală evoluează prin secundă-terță, recitativ* pe treapta 1 prin coborâre la cvarta inferioară plagală; înlocuirea ultimului rând melodic (sau ultimelor 2 rânduri finale) cu text de refren specific („Ș-apoi daina și daina / Și iară daina, daina” sau cu silabe variate); portamente* și glissando*-uri frecvente, formule (II) ritmice proprii sistemului giusto silabic, cu alternarea, regulată sau liberă*, a troheului* cu spondeul* sau lărgirea pătrimilor*; tendință spre ritm și mișcare regulată. Graiul năsăudean se particularizează prin: amploarea strofei melodice (4-6 rânduri) și labilitatea ei (în interpretare se pot eluda sau adăuga rânduri melodice), înrudirea cu doina prin sistemul de melismare, unele desene melodice și preferința pentru modul doric (cu treapta a 4-a cromatizată*); locul variabil al cezurii principale, forma cadențelor interioare descendente pe același sunet sau pe sunetele apropiate. Înrudit ca melodică, ornamentarea* și amploarea formei este subgraiul sălăjean; caracter profund dramatic și emisiune puternică de piept. Melodiile provenite din N, denumite „moroșenești”, circulă aici în formele originare sau asimilate în stilul local. Subgrupa zonei numită de Bartók, „Câmpia” este înrudită cu graiul sud-vestic; câteva particularități locale: mobilitatea strofei melodice și a ornamentării, în aceeași piesă (unele strofe melodice pot fi bogat melismatice, altele silabice), circulație slabă a melodiilor cu mai puțin de 4 rânduri, cezură după rândul al doilea (răspândită în tot S-V Transilvaniei), existența unor melodii construite pe un metru* endecasilabic, preluat din folc. maghiarilor conlocuitori. Melodia astfel îmbogățită este asociată tot cu versul tradițional românesc de 8 silabe, la care se adaugă trei silabe (trai lai lai sau ș-ai lai lai) sau se repetă ultimele trei silabe ale versului („Cine-a făcut dragostile” + „dragostil’”). Sudul Transilvaniei are câteva trăsături comune. Strofă de 3 rânduri, cezură după rândul 2, sistem cadențial în care raporturile de secundă sunt frecvente, fie pe treptele VII, VII, fie pe 1, 1, 2; melodie bogată, cadență finală prin secunda superioară sau prin subton*, sistem pentatonic (sau moduri heptatonice cu 2 centri modali) și unele diferențieri locale, mai pregnante în Ținutul Pădurenilor (V. jud. Hunedoara până în jud. Alba), particularizat prin puternic substrat pentatonic, moduri cu cvartă lidică, între subton și treapta a 3-a, instabilă chiar de la o strofă la alta, varietatea conținutului rândului melodic (alături de AAAc, AAB, ABB, ABBAc, ABAB, ABAC, ABBC etc.), melismatică bogată, cadențe finale variate, dintre care se impun cadența frigică, dezvoltarea strofei prin adăugarea unui desen melodic, după cezură, foarte melismatic, chiar când restul melodiei este silabic, (desen care, prin dezvoltare până la metrul de 8 sau 6 timpi [I, 2], amplifică strofa) și înlocuirea, uneori, a versului în ultima parte a melodiei cu silabe speciale („lai, lai...”; „le, le, lea”, „Hai, hai” și „nu, dorule, nu” etc.); timbru* specific datorat unei emisiuni puternice de piept, terminarea sunetelor lungi cu lovitură de glotă și oprire bruscă, susținerea sunetelor lungite în aceeași intensitate (2), ceea ce conferă melodiei un caracter dramatic, sobru. Bine caracterizat prin câteva trăsături este și subgrupul bihorean: melodică de factură arhaică, utilizarea unui număr redus de sunete (4-5), lipsa cadenței finale frigice (Bartók) și preferința pentru cadența finală prin salt descendent (de terță, cvartă sau cvintă), frecvența structurilor modale lidiene, treapta a 3-a cromatizată (stabilă sau nu), forme reduse de 3 rânduri, adesea cu același conținut muzical (A A Ac și cezura după rândul al 2-lea), dezvoltarea strofei prin adăugarea unui desen melodic interior, executat pe silabe speciale („oi, hoi,” „ei, heietc.), intervale mari neumplute, pseudo-refrene (nu au loc fix melodic). Pilonii melodiei formează un „acord” în răsturnarea a 2-a, de tip major, iar în ultimul rând, un „acord” minor* (re-sol si; mi-sol si), ca și la Pădureni. Subgrupul bănățean se particularizează prin: strofe mai dezvoltate (cel puțin 4), la care se adaugă, adesea, refrene* regulate de 8 silabe sau refrene versificate (al căror text se modifică uneori după sensul versurilor); ultimul sau ultimele două refrene pot fi cântate pe silabe de refrene („Au, Doamne, că greu îi doruetc.); scurte refrene interioare („Dodă, dodă”, „Ș-ai, Lino, dodăetc.); cadențe finale variate și în plus cadențe pe tr. 2 sau prin secundă mărită; material sonor care depășește octava, pilonii primelor rânduri formează un acord major, iar în rândul final, acord minor al treptei a 2-a. În S-E Transilvaniei se disting mai multe subgrupuri (Țara Bârsei; Țara Oltului; Țara Târnavelor; Mărginimea) având ca trăsături comune: formă de 3 rânduri, cu cezură după rândul 1; rândul al 2-lea este unit cu rândul 3 printr-o broderie sau notă de pasaj, frecvența cadenței finale frigice și a cadenței interioare pe treapta a 3-a (3-3-1 sau 3-6-1; 3-1-1 etc.), în afară de cadența de subton și secundă mare descendentă; melodică puțin melismatică, formule melodice speciale. Deosebirile diferitelor subgrupe se rezumă la preferința pentru anumite formule, pentru unele raporturi cadențiale, tipul strofei, prezența și locul (sau absența) refrenului, sistemul de ornamentare. Graiul Munteniei și al Olteniei de N, înrudit cu graiul din S-E Transilvaniei, are ca trăsături proprii: tipul formulelor intonaționale, varietatea structurilor modale și ritmice (uneori combinații ale sistemului giusto silabic cu parlando rubato), varietate de raporturi cadențiale (combinații variate ale cadențelor pe treptele VII, 3, 1, 4 sau 5); precizarea funcției pienilor* și frecvența lor în melodie au generat scări variate cu caracter pendulatoriu (hexacordice, heptatonice, adesea cromatizate*). În zona sudică, prezența doinei se face simțită prin numărul mare de rânduri melodice în melodica cu formă maleabilă, melismatică bogată sau stil silabic în giusto silabic, mobilitatea treptelor (ceea ce a determinat circulația unor melodii cromatice). Un subgrup original, înrudit de aproape cu al bănățenilor din zona de S-E (înrudirea a fost cauzată de schimburile de populație) se păstrează până astăzi în N Jud. Mehedinți, caracterizat prin: forma dezvoltată, adesea maleabilă, a strofei, melisme apropiate de cele ale doinei, intercalarea unor desene interioare (refrene reduse, interjecții melodice, expresii tipice), uniformitatea cadenței interioare, utilizarea modului mixolidic sau doric, fragmentare sau complete (confirmă nașterea c. propriu-zise prin filiație directă din doină). Graiul moldovenesc N este bine conservat și are ca elemente proprii: forma de 3 rânduri, cu cezură după rândul 1 (trăsătură specifică și subgrupului S-E transilvănean), cadență frigică, alături de cadențele celelalte, coloratură modală locrică, în eolic (prin coborârea instabilă a treptelor 2 și 5), formule apropiate de doină (recitative recto-tono pe hemistih, rotirea în jurul unor trepte principale, mobilitatea formei). Graiul moldovenesc central și S, slab individualizate prezintă elemente comune cu zonele vecine, transilvănene sau muntenești. Cercetările sitematice au început și aici târziu, de aceea este dificil a defini cu precizie particularitățile, în trecut probabil mult mai evidente, ale unor graiuri regionale. Graiul dobrogean este eterogen, ca și structura populației. La fondul local străvechi se alătură stiluri variate, aduse de păstorii veniți din toate provinciile, unii stabiliți aici definitiv. Se pare că stilul local se apropie de cel din S Munteniei și al Moldovei, forma liberă fiind aici predominantă (ca și în extremitatea nordică a Transilvaniei). În ultimele două secole, a luat naștere, tot în cadrul graiurilor regionale și pe baza fondului național, un nou stil, numit „modern” (Brăiloiu), ca urmare a schimbărilor importante în viața oamenilor materiale, sociale și culturale (dezagregarea treptată a economiei închise țărănești și a vieții patriarhale, mari mutații de populații, fie în căutare de lucru, fie pentru a scăpa de exploatare, pendularea intensă sat-oraș sau sezonieră, serviciul militar, importanța accentuată a lăutarilor* în viața satelor și repertoriul eterogen al acestora etc.). Noul stil se impune prin marea sa accesibilitate, circulație largă, rapidă, dezvoltarea inegală pe plan regional (se pare că primele c. de stil nou au apărut în zona subcarpatică), caracterul exuberant, dinamic, realizat prin mișcare rapidă și ritm regulat (apropiat de de ritmul măsurat), simplificarea melodiei prin renunțarea la bogăția melismatică, contur melodic variat. Alte trăsături: dezvoltarea strofei melodice prin adăugarea unor noi rânduri melodice sau repetare, ca și a arcului melodic al rândului melodic, prin adăugarea, la tiparul metric tradițional, a unor interjecții, scurte desene melodice cântate pe silabe de refren, la începutul sau sfârșitul rândului melodic, amplificarea materialului sonor și a ambitusului (1), diversitatea cadenței interioare în afară de cadența pe treptele VII, 1, 3, 5, cadențe în registrul superior al modului (pe tr. 6, 7, 8); o mai mare plasticitate ritmică, noi raporturi între cadența finală și cadențele interioare, apariția tonalității (1) major-minore, structură tonală, sensibile*, formule de cadențe ascendente, preferința pentru melodii cu un singur centru funcțional, prezența refrenului în final sau în interiorul discursului muzical. Încadrarea melodiei în ritm de horă (1) sau de sârbă*, trăsătură proprie inițial Olteniei, s-a generalizat, ca și adaptarea textelor lirice la melodii de joc, ceea ce are unele consecințe negative: pierderea caracterului liric al genului, simplificarea structurilor modale și înlocuirea lor treptată cu tonalitatea major-minoră, apariția unor forme hibride, în care nu se mai conservă trăsăturile inițiale ale genului și ale specificului național. Cel mai puternic este afectat metrul, prin crearea urro versuri care depășesc dimensiunea octosilabicului; utilizarea heterometriei, din necesitatea asocierii textului poetic cu melodii de joc* ale căror trăsături stilistice și struturale diferă de cele ale c. propriu-zis și a unor tipuri de strofe și formule ritmice nespecifice genului. 2. C. de leagăn. Deși în unele zone păstrează melodii cu trăsături proprii (ritm iambic*, melodie silabică, formă redusă, pentatonică sau hexatonică), în cele mai multe regiuni, textul poetic, mai bine conservat, este asociat cu melodii de c. propriu-zis sau de doină. 3. C. epic. În unele zone (Transilvania, parțial Moldova) textele epice se intonează pe melodii de c. propriu-zis („c. baladă”), fenomenul fiind frecvent pentru baladele nuvelistice și în ultimele secole, și pentru alte categorii epice [v. baladă (IV)]. 4. Cântece ceremoniale și rituale, c. integrate unui obicei sau unui rit, care se cântă de obicei în grup sau, mai rar, individual, și sunt însoțitte de o recuzită specială (bastoane, brad, steag etc.). Numite și ocazionale, acestea au un caracter agrar (caloian*, paparudă*, c. cununii*) sau sunt legate de evenimentele importante din viața omului (c. de nuntă: al miresei, al mirelui, al soacrei, al zorilor etc.; de înmormântare: c. bradului*; zorile*; de priveghi etc.; c. de șezătoare, c. de stea, cu trăsături literare și muzicale proprii). O parte din acestea au împrumutat melodii de c. propriu-zis („ritualizare” – Brăiloiu) ori au pătruns în repertoriul neocazional („dezafectare” – Brăiloiu), uneori după schimbarea melodiei inițiale. 5. C. orășenesc, c. cu caracter eterogen în ce privește originea, influențele (orient. sau occid.), structura și stilul; unele pătrunse din mediul rural, altele create de către orășeni, de către lăutari sau compozitori. Sunt interpretate de locuitorii suburbiilor sau de lăutari. Se cunosc mai multe specii de c. orășenești, între care și c. de lume*, melodii populare cu text erotic, de influență greco-orientală (creații semi-culte sau ale unor autori ca Anton Pann, Ucenescu ș.a.); c. „în stil popular”, sunt uneori cuplete (II) de revistă*; c. „de ascultat”, multe izvodite de lăutari. 6. C. muncitoresc-revoluționar, ca gen folcloric, a luat naștere în ultimele decenii ale sec. 20, în strânsă legătură cu c. țărănesc, cristalizându-și lent caracteristici de conținut și formă proprii. Inițial, textele literare, reflectare veridică a vieții și năzuințelor clasei muncitoare, au fost adaptate la c. de stil vechi, din diferite zone (parțial transformate pentru a corespunde conținutului nou de viață) sau la melodii compuse de personalități cunoscute, adesea cu pregătire muzicală (v. cântec de masă). II. Prezența c. pentru voce și acompaniament* în muzica culturală românească corespunde formei pe care a căpătat-o la noi genul de largă circulație în romantism* al liedului* (germ.) sau melodiei (fr.) Specificul românesc al genului este precizat încă din creația precursorilor, fie în domeniul muzicii vocale de cameră* (G. Stephănescu, C. fluierașului) sau corală (G. Stephănescu, C. satului natal), marcând diferențierea față de practicarea unui stil mai apropiat de tipul europ. menționat anterior. Dar, și în condițiile unei relații de interinfluență stilistică cu romantismul epocii, faptul că G. Dima, G. Stephănescu creează muzică pe versurile unor poeți români contemporani lor (V. Alecsandri, M. Eminescu, Tr. Demetrescu) sau pe versuri pop. dovedește orientarea pe un făgaș autohton a c. pentru voce și pian. Evoluția genului continuă în sec. 20, atât pe linia de confluență cu stilul general ap epocii (G. Enescu, Șapte c. pe versuri de Clément Marot, op. 15 și Melodii pe versuri de F. Gregh, J. Lemaître, S. Prudhommeș; A. Alessandrescu, Melodii pe versuri de Tr. Klingsor, Hélène Vacaresco, A. Musset; F. Lazăr, Melodii pe versuri de H. Heine; D. Lipatti, c. pe versuri de A. Rimbaud, P. Eluard, P. Valéry), cât și pe cea a creării unui stil românesc de c. prin armonizări*, aranjamente* și prelucrări* de melodii populare (D.G. Kiriac, T. Brediceanu, S. Drăgoi, G. Breazul, C. Brăiloiu). Sinteza c. românesc pentru voce și pian atinge, prin întreaga creație a lui Mihail Jora, nivelul superior al relației genului cu sursele muzicii naționale de sorginte populară, prin maxima potențare a versurilor originale inspiratoare (atitudine demonstrată exemplar în C. din fluier pe versurile lui T. Arghezi, și dezvoltată cu consecvență în ciclurile de cântece pe versuri de L. Blaga, T. Arghezi, O. Goga, Z. Stancu, Mariana Dumitrescu, pe parcursul a mai bine de cinci decenii). Creația contemporană cunoaște o afirmare complexă a acestui gen în lucrările unor compozitori care i-au oferit o excepțional de diversă configurație în muzica de cameră, de la miniatura vocală (D. Gheciu, Zeno Vancea, T. Ciortea, P. Bentoiu, Felicia Donceanu, N. Coman) la ciclul de cântece (P. Constantinescu, Șapte cântece din ulița noastră; H. Jerea, Patru cântece antirăzboinice). Se adaugă și formule noi, de îmbogățire a aparatului instr. de acompaniament, tinzând spre complexitatea formelor moderne de exprimare sonoră (L. Feldman, Cinci poeme pentru recitator și cvintet, pe versuri de Mariana Dumitrescu). C. vocal este prezent și în repertoriul muzical destinat copiilor, în culegeri de prelucrări și antologii (G. Breazul, Carte de c. pentru copii pentru cl. I-a primară, 1932), în creația unor compozitori, uneori sub forma melodiilor corale, având un specific intonațional și ritmic apropiat de universul vârstei și de repertoriul popular specific (H. Brauner, Ploaia, Pârâuș, apă vioară, Ce de flori). În unele lucrări vocal-simf. sau de operă* c. înlocuiește aria (1) ca moment solistic, atunci când se dorește o subliniere a sursei de inspirație pop. (P. Constantinescu, C. lui Ilie din actul III al operei Pană Lesnea Rusalim; Gh. Dumitrescu, C. Mamei lui Tudor, din oratoriul Tudor Vladimirescu). C. coral apare sub diverse forme, de la c. liric la cel patriotic. Acesta din urmă are o îndelungată tradiție, începând cu compozitorii precursori (Al. Flechtenmacher, C. Porumbescu, G. Musicescu, D.G. Kiriac) și devenind în contemporaneitate un gen major de exprimare a atitudinii patriotice, prezent în creația majorității compozitorilor. O formă mai nouă este cea a c. de tineret, c. ostășesc, c. de muncă, intens promovat în numeroase festivaluri și concursuri tematice. C. de muzică ușoară, bazat pe tradiția romanței și a c. liric reprezintă actualmente o variantă națională a șlagărului* contemporan, cu trăsături stilistice datorate inspirației din folc. C. este prezent și în muzica instr. sugerând apropierea de melodica vocală (M. Jora, Șase c. și o rumbă; Th. Grigoriu, C. din fluier din Suita Pe Argeș în sus).
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

BĂLTOÁCĂ, băltoace, s. f. Baltă cu apă murdară și mocirloasă; adunătură sau scursură de apă de ploaie prin gropile drumurilor. ♦ Cantitate mare de lichid vărsată pe jos. [Var.: băltoágă s. f.] – Din baltă + suf. -oacă.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

CANALIZÁRE, canalizări, s. f. Acțiunea de a canaliza și rezultatul ei. ♦ Totalitatea lucrărilor executate (în orașe) pentru a colecta și evacua apa întrebuințată sau apa de ploaie.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

CASÍU, casii, s. n. Șanț sau rigolă pietruită care servesc la scurgerea apei de ploaie pe o suprafață înclinată de teren.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

microzónă s.f. Subdiviziune teritorială a unei localități ◊ „Amplasată în imediata vecinătate a întreprinderilor «Moldova» și «țesătura», noua unitate a industriei ușoare va lărgi microzona textilă a orașului.” Mag. 21 I 67 p. 1. ◊ „Ultimul stejar multisecular din fața Circului de Stat ar mai putea fi salvat, după ce alții doi au sucombat în timpul din urmă. Aceasta din cauza proiectării și execuției pavajelor din microzonă, care au eliminat pătrunderea apei de ploaie la rădăcinile acestora.” R.l. 10 I 84 p. 5 (din micro- + zonă; I. Iordan în SCL 4/70 p. 395; DN, DEX, DN3 – alte sensuri, DEX-S)
Sursa: DCR2 (1997) | Furnizată de Editura Logos | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

bent n., pl. urĭ Munt. Dobr. Rezervoriŭ de apă de ploaie, cisternă.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

cáie, s.f. – (ornit.) Pasăre răpitoare care scoate țipete stridente în pădure și „strâgă a ploaie” (Papahagi 1925); șorecar comun (Buteo buteo). Caie mai este numită și gaia (Milvus milvus), dar în Maramureș și Moldova de Nord termenul se referă strict la șorecar. „Astă pasăre care cântă așa în pădure strâgă ploaie șî să cheamă caie. (…) Strâgă așa că-i e sete și nu-i slobod a bea din pârâu, ci numai când plouă, atunci bea apă de ploaie de pă cetina de molid” (Papahagi 1925: 321; Borșa). – Din rus. canya, magh. kánya (MDA).
Sursa: DRAM (2011) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

RAVÉNĂ (‹ fr.) s. f. (GEOMORF.) Formă negativă de relief în general cu adâncimi mai mari de 2 m, rezultată ca urmare a eroziunii în adâncime efectuată de apa de ploaie care se scurge pe versanți; are aspect de vale strâmtă cu versanți abrupți, instabili adâncită în sol sau în depozitele de versant; poate evolua spre un organism torențial. Se formează îndeosebi pe versanți despăduriți, în regiuni cu roci sedimentare neconsolidate.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

cisternă f. rezervoriu unde se strânge apa de ploaie.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ploaie f. 1. apă ce cade din nori; 2. fig. ceeace cade, vine în mare cantitate: o ploaie de săgeți AL. sub ploaia gloanțelor OD. [Lat. PLUVIA].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ÁPĂ, ape, s. f. I. 1. Lichid incolor, fără gust și fără miros, compus hidrogenat al oxigenului, care formează unul dintre învelișurile Pământului. ◊ Apă de Javel v. Javel. Apă neagră = glaucom. ◊ Expr. Apă de ploaie = vorbe fără conținut, vorbe goale; (concr.) lucru fără valoare. A bate apa ín piuă = a vorbi mult și fără rost. A fi (toți) o apă (și un pământ) = a fi la fel. A intra la apă = a) (mai ales despre țesături) a-și micșora dimensiunile după ce a fost băgat în apă (I 1); b) (fam.) a ajunge într-o situație grea, neplăcută. (Fam.) A băga (pe cineva) la apă = a face (cuiva) un mare neajuns. A nu avea (nici) după ce bea apă = a fi extrem de sărac. 2. Masă de apă (I 1) formând un râu, un lac, o mare etc. ◊ Ape teritoriale = por­țiune a mării sau a oceanului situată de-a lungul coastelor unui stat, formând o parte integrantă a teritoriului acestuia. ◊ Loc. adv. Ca pe apă sau ca apa = în mod curgător, fluent; pe dinafară. Știe lecția ca pe apă.Expr. A ști (sau a vedea) în ce ape se scaldă cineva = a cunoaște gândurile, intențiile sau dispoziția cuiva. A lăsa pe cineva în apele lui = a nu deranja, a lăsa pe cineva în pace. A nu fi în apele lui = a fi abătut sau prost dispus. A-i veni (cuiva) apa la moară = a se schimba împreju­rările în favoarea sa. A-i lua (cuiva) apa de la moară = a-i crea (cuiva) condiții nefavorabile; a face să nu mai poată spune nimic. ♦ (La pl.) Valuri, unde. 3. Fig. (La pl.) Joc de culori făcut în lumină de unele obiecte lucioase. II. 1. (Urmat de determinări) Denumire dată unor preparate lichide industriale, farmaceutice, de parfumerie etc. Apă de colonie. ◊ Apă grea = combinație a oxigenului cu deuteriul, folosită în unele reactoare nucleare. Apă oxigenată v. oxigenat. (Pop.) Apă tare = acid azotic. Apă de clor = soluție care atacă aurul și platina și este folosită ca decolorant în industria textilă și a hârtiei. Apă de var = soluție cu proprietăți antidiareice și antiacide. 2. Fig. Denumire dată unor secreții apoase ale corpului (lacrimi, salivă, sudoare etc.). ◊ Expr. A-i lăsa (cuiva) gura apă (după ceva) = a dori (ceva) nespus de mult. A fi (numai o) apă = a fi foarte transpirat. — Lat. aqua.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

BÁLTĂ, bălți, s. f. 1. Întindere de apă stătătoare, de obicei nu prea adâncă, având o vegetație și o faună acvatică specifică; zonă de luncă inundabilă, cu locuri în care stagnează apa; p. ext. lac. ♦ Expr. A rămâne (sau a sta, a zăcea) baltă = a fi lăsat în părăsire; a sta pe loc, a stagna. A lăsa baltă (ceva) = a lăsa (ceva) în părăsire, a nu se mai interesa (de ceva). A da cu bâta în baltă = a face un gest, a spune o vorbă care stânjenește prin caracterul ei nedelicat sau insolit. 2. Apă de ploaie adunată într-o adâncitură; groapă cu apă sau mocirlă; (prin exagerare) cantitate mare de lichid vărsat pe jos; băltoacă. — Din sl. blato. Cf. alb. baltë.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

BĂLTOÁCĂ, băltoace, s. f. Baltă mică, murdară și mocirloasă; bălăștioagă, băltac; adunătură sau scursură de apă de ploaie prin gropile drumurilor; bulhac. ♦ Cantitate mare de lichid vărsat pe jos; baltă. [Var.: băltoágă s. f.] — Baltă + suf.oacă.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

SOLBÁNC, solbancuri, s. n. Element de construcție executat deasupra părții exterioare a parapetelor ferestrelor sau a ușilor pentru protejarea lor de scurgerea apei de ploaie. — Din germ. Sohlbank.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

STREÁȘINĂ, streșini, s. f. Prelungire a acoperișului unei construcții în afara zidurilor care apără pereții și fundațiile de ploaie. ◊ Expr. A(-și) pune mâna (sau palma) streașină (la ochi sau, rar, ochilor, la frunte) sau a duce mâna streașină (la ochi), a se uita, a sta etc. cu mâna streașină (la sau pe ochi, deasupra ochilor) = a(-și) pune, a duce etc. palma la frunte, deasupra ochilor, pentru a se apăra de soare când privește sau pentru a vedea mai bine. ♦ Jgheab de scurgere a apelor de ploaie, montat la marginea acoperișului caselor. ♦ Acoperiș (de șindrilă) înclinat, cu care se acoperă la țară unele garduri sau porți. ♦ Partea ieșită mai în afară la o claie sau la o șiră, pe care se scurge apa de ploaie. ♦ Ramurile copacilor din marginea unei păduri; terenul din marginea unei păduri. ♦ Marginea de jos a caierului (din care se trage firul). [Var.: (reg.) stráșină, stréșină s. f.] — Cf. sl. strĕha.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

CORNÍȘĂ, cornișe, s. f. 1. Partea superioară, ieșită în afară și ornamentată, a zidului unei construcții, având rolul de a sprijini acoperișul și de a împiedica scurgerea apei de ploaie pe fața clădirilor. 2. Mulură proeminentă, așezată sub plafon, deasupra unei uși, ferestre, la o mobilă etc., având rol decorativ. 3. Drum paralel cu curbele de nivel pe marginea superioară a unei pante abrupte, a unei faleze etc. [Var.: corníce s. f.] — Din fr. corniche.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

INUNDÁȚIE, inundații, s. f. Faptul de a inunda; acoperire a unei porțiuni de uscat cu o mare cantitate de apă (provenită din revărsarea apelor, din ploi); cantitate mare din apa râurilor sau a fluviilor revărsată peste maluri, din cauza creșterii debitului de apă în urma topirii bruște a zăpezilor sau a abundenței ploilor. — Din fr. inondation, lat. inundatio.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

DESFUNDÁ, desfúnd, vb. I. Tranz. 1. A deschide un butoi scoțându-i fundul sau dându-i cep; p. ext. a deschide o sticlă astupată, scoțându-i dopul; a destupa. ♦ Refl. (Rar; despre torenți de apă) A se revărsa. 2. A curăța sau a goli un canal; o conductă, un șanț înfundat etc. 3. A face ca un drum, un teren să devină impracticabile din cauza ploii, a apei revărsate, a noroiului etc. 4. A ara adânc, a desțeleni un teren, de obicei pentru pregătirea unei plantații viticole sau pomicole. — Pref. des- + [în]funda.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ROSTUÍ, rostuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A așeza, a aranja așa cum trebuie; a face ordine. ♦ A aranja pe cineva într-un post, într-o situație convenabilă. 2. A procura ceva prinmijloace improvizate; a face rost de ceva. 3. A umple cu un material de etanșare și a netezi rosturile dintre cărămizile unei zidării, dintre pavelele sau bordurile unei șosele etc. pentru a împiedica pătrunderea apei de ploaie sau de infiltrație. 4. A forma cu mâna rostul urzelii la războiul de țesut. 5. A bate, de o parte și de alta, vârful dinților unei pânze de ferăstrău. — Rost + suf. -ui.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

LĂCRIMÁR, lăcrimare, s. n. (Arh.) Proeminență la cornișa unui acoperiș care împiedică prelingerea pe zidul construcției a apei de ploaie; piesă de lemn ori de metal fixată în același scop pe partea exterioară de la cerceveaua ușilor și a ferestrelor. — Lăcrima + suf. -ar.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

POLÉI1, poleiuri, s. n. Strat subțire de gheață, continuu și neted, care acoperă uneori porțiuni din suprafața solului, arborii sau obiectele care se află în aer liber și care este format prin înghețarea apei provenite din ploaie sau din topirea zăpezii. ♦ Fig. Strălucire, lustru, luciu. ♦ (Reg.) Promoroacă, chiciură. – Din polei2 (derivat regresiv).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

PLUVIÁL, -Ă, pluviali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre ape) Produs de ploaie. 2. S. n. Interval de timp din perioada cuaternară, caracterizat printr-o climă cu precipitații abundente, printr-o accelerare a eroziunii și printr-o lărgire a suprafețelor de vegetație. [Pr.: -vi-al] – Din fr. pluvial, lat. pluvialis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

OREÁV, oreave, s. n. (Reg.) Vale prin care curge apă numai când plouă. – Et. nec.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ionel_bufu | Semnalează o greșeală | Permalink

LĂCĂRÍE s. f. Cantitate mare de apă care acoperă un loc în urma ploilor, a inundațiilor; apă multă vărsată de cineva pe jos; apăraie, lăcăraie. – Lac1 + suf. -ărie.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DRENÁ, drenez, vb. I. Tranz. 1. A colecta și a evacua apa de infiltrație de pe un teren, un loc etc. cu ajutorul drenurilor (1). ♦ (Despre o apă curgătoare) A colecta apele provenite din ploi de pe suprafața unui teren, dintr-o rețea hidrografică etc. 2. A face să se scurgă secrețiile dintr-o plagă cu ajutorul drenului (2). – Din fr. drainer.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE DESFUNDÁ pers. 3 se desfúndă intranz. (despre drumuri) A deveni noroios și impracticabil (din cauza ploilor, revărsărilor de ape etc.). /des- + a [în]funda
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INUNDÁȚIE ~i f. 1) Acoperire a unei întinderi de pământ cu o mare cantitate de apă (provenită din ploi abundente, din revărsarea râurilor etc.). 2) Cantitate mare de apă care inundă un teren. [G.-D. inundației] /<fr. inondation, lat. inondatio, ~onis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

LĂCĂRÍE ~i f. rar Cantitate mare de apă rămasă după ploi sau după inundații; apă multă. /lac + suf. ~arie
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

MLÁȘTINĂ ~i f. 1) Teren pe care se acumulează și stagnează apa provenită din ploi, din inundații sau din pânză freatică. 2) fig. Mediu social viciat; mocirlă. [G.-D. mlaștinii] /<sl. mlaština
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CISTÉRNĂ s.f. 1. Recipient montat pe un cadru cu roți, destinat transportului unor lichide. ♦ Vagon de cale ferată înzestrat cu un asemenea recipient. 2. Rezervor (subteran) pentru înmagazinarea apei provenite din ploi sau din zăpezi. 3. (Anat.) Spațiu mare sub arahnoidian, plin cu lichid cefalorahidian. [Var. citernă s.f. / < lat. cisterna, cf. it. cisterna].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

INUNDÁȚIE s.f. 1. Acoperire, înecare a unei întinderi de pământ cu apă (provenită din ploi, din revărsarea apelor etc.). ♦ Apele revărsate ale unui râu, ale unui fluviu etc. 2. (Med.) Pătrundere de lichid într-un tub sau organ cavitar. [Gen. -iei, var. inundațiune s.f. / cf. lat. inundatio, fr. inondation].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

scursătúră, scursătúri, s.f. (înv.) apă stătută de ploaie sau reziduală, adunată într-o adâncitură.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

INUNDÁȚIE s. f. 1. acoperire a unei întinderi de pământ cu apă provenită din ploi, din revărsarea apelor etc. ◊ apele revărsate ale unui curs de apă. 2. (med.) pătrundere de lichid într-un tub sau organ cavitar. (< lat. inundatio, fr. inondation)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

LĂCĂRÍE, lăcării, s. f. Cantitate mare de apă care acoperă o câmpie în urma ploilor, a inundațiilor; apă multă vărsată pe jos, în casă; apăraie. ◊ Expr. A (se) face lăcărie = a (se) vărsa apă multă pe jos. [Var.: lăcăráie s. f.] – Din lac1 + suf. -ărie.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

sâmbătă, sâmbete și (rar) sâmbăte s. f. Ziua a șaptea a săptămânii, care urmează după vineri; ziua de odihnă și de sărbătoare la evrei și la unii sectanți. ♦ (Bis.) Zi închinată, în cadrul săptămânii liturgice, cinstirii și amintirii tuturor morților, în primul rând a sfinților mărturisitori și mucenici. ◊ Ziua cea dintâi a sâmbetelor v. duminica. ♦ (Înv., rar) Săptămână. ◊ (Pop.) Sâmbăta mare (sau a Paștilor ori Paștelui) = sâmbăta din ajunul duminicii Paștilor. ◊ Sâmbăta morților (sau a moșilor) = nume dat anumitor sâmbete din an, în care se fac slujbe de pomenire și pomeni pentru morți. ◊ Sâmbăta brânzei = ultima sâmbătă dinaintea postului mare, când se lasă sec de Paști. ◊ Sâmbăta părinților (sau a plăcintelor) = sâmbăta precedentă lăsatului de sec, în care se fac slujbe pentru morți. ◊ Sâmbăta pietrei = sâmbăta de după Rusalii, care se sărbătorește pentru a feri culturile de ploaie cu piatră. ◊ Apa sâmbetei = apă care se crede că se află sub pământ și care curge spre lumea celor morți. ◊ Expr. A se duce pe apa sâmbetei = a se pierde, a se prăpădi, a se distruge. ◊ A purta (cuiva) sâmbetele = a) a face pomană în fiecare sâmbătă până la 40 zile după moartea cuiva; b) a urmări pe cineva cu gând rău; a dușmăni pe cineva. ◊ A-i lipsi (cuiva) o sâmbătă sau a nu fi în toate sâmbetele = a fi nebun, smintit. – Din lat. sambata.
Sursa: D.Religios (1994) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

SAHARA (în arabă: AȘ-ȘAHRᾹ), cel mai mare deșert de pe Pământ, în sens larg ocupând aproape în întregime N Africii, extins pe 5.630 km de la V la E, respectiv de la Oc. Atlantic și până la Marea Roșie, și pe 1.930 km de la N la S, de la m-ții Atlas și țărmul M. Mediterane și până în zona savanelor din reg. Sudan; 9,1 mil. km2. În sens restrâns, se întinde în E numai până în Valea Nilului; deșertul de la E de Nil, până la M. Roșie, este cunoscut și sub numele de Deșertul Arabiei. Ocupă mari porțiuni din statele Maroc, Algeria, Tunisia, Libia, Egipt, Mauritania, Mali, Niger, Ciad, Sudan și o mică parte din Sénégal și Burkina Faso. Fundamentul cristalin, acoperit de gresii și calcare paleozoice, mezozoice și terțiare, apare la suprafață în V, precum și în masivele muntoase centrale (Ahaggar, Tassili-n-Ajjer, Tibesti). Alt. max.: 3.415 m (vf. Emi Koussi din masivul Tibesti). Sunt caracteristice dunele de nisip, hamadele (în zonele montane și în platourile vulcanice din Libia și din Mauritania), regurile și ergurile. Climă tropicală deșertică, cu temp. medii ridicate (38ºC), precipitații reduse (20-200 mm/an) și amplitudini termice diurne foarte mari (30ºC în aer și 70ºC pe sol). Temp. medie a lunii ian. este +10ºC, iar a lunii iulie 35ºC. Temp. max. absolută (58ºC) a fost înregistrată în sept. 1922 la Al-’Azῑzῑyah (Libia), iar minima absolută -18ºC (pe timp de noapte). S. este o regiune endoreică, lipsită de cursuri de apă permanente, rețeaua hidrografică fiind reprezentată prin ueduri, care se umplu cu apă în timpul ploilor ocazionale. Vegetație (c. 1.000 de specii) xerofită, rară. În cele c. 90 de oaze mari se cultivă curmali, legume, cereale ș.a. Faună săracă (scorpioni, șopârle, vulpi de deșert); spre margini pătrund uneori și animale de savană. Lipsită de așezări omenești permanente (cu excepția oazelor), este locuită totuși de o populație nomadă foarte dispersată, alcătuită din arabo-berbere crescători de cămile. Mari zăcăminte de petrol, gaze naturale, min. de fier etc.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

tău, -uri, s.n. – 1. Apă stătătoare, lac, baltă: „Când după ploi se adună apa pe un loc arabil sau fânaț” (ALR 1973: 682). 2. Lac glaciar. Tăul lui Dumitru, rezervație naturală situată la poalele vârfului Pleșca Mare (1292 m). Tăul Morărenilor, lac natural în versantul nordic al Munților Gutâi (Breb). „Mândrior, de doru tău, / Mă topesc ca inu-n tău” (Calendar 1980: 63). – Din magh. tó „lac„.
Sursa: DRAM (2011) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

túrbur (vest) și túlbur (est), a v. tr. (lat. pop. túrbulo, -áre, cl. turbare, a turba; fr. troubler. P. rb, lb cp. cu borb- și bolb-orosesc). Fac turbure: ploile lungĭ turbură apa rîurilor la cîmp. Fig. Cauzez dezordine: a turbura pacea publică. Cauzez discordie: a turbura o familie. Fac să peardă [!] judecata: a turbura mintea. Întrerup, deranjez: a turbura o conversațiune. Importunez, incomodez: te rog dacă nu te turbur. Intimidez, neliniștesc, încurc: prezența ta îl turbură. V. refl. Mă fac turbure: apa s´a turburat. Fig. Mă emoționez: oratoru s´a turburat.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

baltă f. 1. massă de apă stătătoare; a rămânea baltă, a sta locului, a stagna; 2. massă de apă formată de ploaie. [Slav. BLATO, rut. BALTA].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

vrăjitoare f. 1. babă ce superstițiunea o credea în legătură cu necuratul spre a face rău oamenilor: vrăjitoarele ar avea puterea a închiega apele, a lega ploile, a ghici viitorul și a vindeca de boale; 2. Bot. vrotilică.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DRENÁ, drenez, vb. I. Tranz. 1. A colecta și a evacua apa de infiltrație de pe un teren, un loc etc. cu ajutorul drenurilor (1). ♦ (Despre o apă curgătoare) A colecta apele provenite din ploi de pe suprafața unui teren, dintr-o rețea hidrografică etc. 2. A face să se scurgă secrețiile dintr-o plagă cu ajutorul drenului (2). — Din fr. drainer.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

LĂCĂRÍE s. f. (Pop.) Cantitate mare de apă care acoperă un loc în urma ploilor, a inundațiilor; apă multă vărsată de cineva pe jos; apăraie, lăcăraie. — Lac1 + suf. -ărie.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

CALOIÁN s. m. Obiect de ritual folcloric în forma unui om de lut împodobit cu flori, care, în timp de secetă, se îngropa sau se arunca în apă ca să aducă ploaie. [Pr.: -lo-ian] – Cf. sl. kalenŭ.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

PUHÓI1, puhoaie, s. n. Cantitate mare de apă care curge cu repeziciune și forță; apă curgătoare umflată de ploi, care se revarsă cu forță; șuvoi. ♦ Ploaie mare, torențială. ♦ Fig. Mulțime mare de oameni sau de alte ființe care se deplasează năvalnic în aceeași direcție. ♦ (Adverbial) În cantitate sau în număr foarte mare, grămadă. [Var.: (reg.) pohói, povói s. n.] – Din sl. povonĩ.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

PUHOÍ2, pers. 3 puhoiește, vb. IV. Intranz. (Despre ape curgătoare sau de ploaie) A curge în cantitate mare, cu repeziciune și forță; a se revărsa cu putere, a inunda. ♦ Fig. (Rar; despre oameni) A năvăli, a invada. – Din puhoi1.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

ȘUVÓI, șuvoaie, s. n. Curent de apă care se scurge cu repeziciune pe locuri înclinate (în urma ploilor mari sau a topirii zăpezilor); p. ext. curs de apă (cu debit rapid). ♦ Ploaie abundentă și repede. ♦ Fig. Val, mulțime de oameni (în mișcare). ♦ Fig. Debit, flux verbal. [Var.: șivói s. n.] – Din magh. sió (după puvoi).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CIÚTURĂ, ciuturi, s. f. Găleată sau vas făcut din doage sau dintr-un trunchi scobit, care servește la scos apa din fântână. ◊ Expr. (Plouă de) toarnă cu ciutura = plouă foarte tare; plouă cu găleata. ♦ Cantitate (de apă) care încape în obiectul descris mai sus. – Lat. *cytola.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de hai | Semnalează o greșeală | Permalink

ALUNECÁRE ~ări f. 1) v. A ALUNECA. 2): ~ de teren deplasare a terenului aflat în pantă sub acțiunea apelor în special după ploi îndelungate. /v. a aluneca
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

NĂBÓI ~uri n. înv. Curs vijelios de apă, format în urma ploilor mari sau a topirii zăpezii; puhoi; torent; șuvoi. /cf. sb. naboj
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PUHÓI ~oáie n. 1) Curs vijelios de apă format în urma ploilor mari sau a topirii zăpezii; torent; șuvoi. 2) Ploaie torențială. 3) fig. Mulțime nenumărată (de oameni sau de alte ființe) care se îndreaptă năvalnic în aceeași direcție. /<sl. povoni
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

VIITÚRĂ ~i f. 1) Creștere bruscă a debitului unei ape curgătoare (după o ploaie torențială sau după topirea unor zăpezi abundente). 2) Depunere (de nămol, pietriș, crengi) care se formează după o revărsare de apă. [Sil. vi-i-] /a veni + suf. ~tură
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DILÚVIU s.n. 1. (Rel.) Revărsare catastrofală de ape despre care se pomenește în Biblie; potopul biblic. 2. Revărsare de ape, cu furtună și ploi torențiale; potop. 3. (Geol.) Pleistocen. [Pron. -viu. / < lat. diluvium, it. diluvio].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DILÚVIU s. f.. 1. potopul biblic; (p. ext.) revărsare de ape, cu furtună și ploi torențiale; potop. 2. pleistocen. (< fr., lat. diluvium)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CALOIÁN s. n. 1. Obiect de ritual folcloric în forma unei păpuși sau a unui idol de lut împodobit cu flori, pe care, în timp de secetă, țăranii îl îngropau sau îl aruncau în apă, ca să aducă ploaie. 2. Obicei cu același nume, de invocare a ploilor benefice, aducătoare de bogăție. – Cf. sl. kalenŭ „de argilă“.
Sursa: Neoficial | Adăugată de anonim | Semnalează o greșeală | Permalink Comentariu: Sursa: Ilie Barangă, Cristina-Diana Neculai, Dicționar explicativ școlar, Editura Carminis, Pitești, 2008. - gall

paparúdă, paparude s. f. 1. Fată sau femeie care, în vreme de secetă, se înfășoară în verdeață, cântă și dansează pe ulițe și invocă ploaia, fiind stropită cu apă de către țărani. ♦ (La pl.) Jocul și ritualul paparudelor. ♦ Persoană care, la nuntă, se îmbracă caraghios și înveselește nuntașii cu glume etc. ♦ (Înv. și reg.) Momâie. 2. Personaj mitologic închipuit ca o femeie zdrențăroasă, care cheamă ploaia. [Var.: paparúgă, papalúdă, papalúgă, păpălúdă, păpălúgă, păpărúdă, păpărúgă, babarúgă s. f.] – Din bg. peperuda, peperuga.
Sursa: D.Religios (1994) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

a lua apă la galoși expr. 1. (glum.) a-i intra apă în încălțăminte pe ploaie / pe zloată 2. a avea necazuri / neplăceri
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

acvaplanáre s.f. Starea de plutire a unui vehicul care se deplasează cu viteză mare pe un strat subțire de apă în timpul unei ploi puternice ◊ „Când învelișul drumului este ud, unii automobiliști reduc presiunea pneurilor, astfel încât să mărească suprafața punctelor de contact cu șoseaua. Procedeul este greșit. Prin respectarea presiunii corecte din pneuri se evită acvaplanarea, întrucât pneul cu presiune scăzută va avea canalele de evacuare a apei deformate [...]” R.l. 7 II 84 p. 5 (din acvaplan + -are; DN3)
Sursa: DCR2 (1997) | Furnizată de Editura Logos | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

bulbuc n. 1. izvor ce are deschiderea pe fundul unui râu și se vede bulbucind pe suprafață-i; 2. bășică de apă, val de lichid: plouă cu bulbuci. [Abstras din bulbucà]. ║ m. plantă cu florile mari, globuloase, galbene și cu vinișoare verzi pe din afară (Trollius europaeus).
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

jghiab n 1. lemn gros scobit în care s’adapă vitele; 2. canal, conduct, în special de scurs apa la moară sau ploaia de pe case; 3. pl. (în stilul biblic) cataracte: jghiaburile cerului; 4. colț de stâncă, drum îngust între dealuri; 5. drob mare de sare gemă. [Slav. JLĬEBŬ, canal (cu un g intercalat ca în sglobiu)].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ȘUVÓI, șuvoaie, s. n. Curent de apă care se scurge cu repeziciune pe locuri înclinate (în urma ploilor mari sau a topirii zăpezilor); p. ext. curs de apă (cu debit rapid). ♦ Ploaie abundentă și repede. ♦ Fig. Val, mulțime de oameni (în mișcare). ♦ Fig. Debit, flux verbal. [Var.: șivói s. n.] — Din magh. sió (după puvoi).
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

CALOIÁN s. m. Obiect de ritual folcloric în forma unui om de lut împodobit cu flori, care, în timp de secetă, se îngropa sau se arunca în apă ca să invoce ploaie. [Pr.: -lo-ian] — Cf. sl. kalenŭ.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CIÚTURĂ, ciuturi, s. f. Găleată sau vas făcut din doage sau dintr-un trunchi scobit, care servește la scos apa din fântână. ◊ Expr. (Plouă de) toarnă cu ciutura = plouă foarte tare; plouă cu găleata. ♦ Cantitate (de apă) care încape în obiectul descris mai sus. — Lat. *cytola.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

PROMOROÁCĂ s. f. Strat subțire de gheață care se formează iarna, pe arbori și pe case, din vapori de apă sau din picături de ploaie; chiciură. – Cf. ucr. prymorozok, rus. pomorok.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

NIVOPLUVIÁL, -Ă, nivopluviali, -e, adj. (Met.; în sintagma) Regim nivopluvial = regim al cursurilor de apă alimentate de zăpezi și ploi. [Pr.: -vi-al] – Din fr. nivo-pluvial.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de cornel | Semnalează o greșeală | Permalink

CURCUBÉU ~e n. Fenomen optic având aspectul unui arc multicolor, care se produce în atmosferă datorită refracției luminii solare în picăturile de apă dispersate în aer, după ploaie. /<lat. curcus + bibit
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RÓPOT ~e n. 1) Zgomot puternic, cadențat și uniform, produs de unele fenomene naturale (ploaie, grindină, valuri, torente de apă etc.), ființe sau obiecte (copitele cailor, motoare etc.). 2) Goană a cailor. 3) Zgomot brusc, puternic și răsunător, produs de aplauze. /<bulg. ropot
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SECETÓS ~oásă (~óși, ~oáse) 1) (despre timp) Care se caracterizează prin secetă; fără precipitații atmosferice; uscăcios. An ~. 2) (despre terenuri) Care este lipsit de ploi (și de surse de apă în general); bântuit de secetă. /secetă + suf. ~os
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

TORENȚIÁL, -Ă adj. (Despre ploi) Cu mare debit de apă, repede și de scurtă durată; vijelios. ♦ (Despre o apă curgătoare) Cu un curs violent; al cărei debit crește brusc. [Pron. -ți-al. / cf. fr. torrentiel, it. torrenziale].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

TORENȚIÁL, -Ă adj. 1. (despre ploi) cu mare debit de apă, repede și de scurtă durată; vijelios. ◊ (despre o apă curgătoare) care are un curs violent, cu creșteri bruște de debit. 2. (fig.) impetuos, năvalnic. (< fr. torrentiel)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CHÍCIURĂ s. f. Strat de gheață care se formează iarna pe arbori și pe case din vaporii de apă sau din picăturile de ploaie; promoroacă. – Bg. kičur „mănunchi, buchet; țurțur de gheață”.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

potóp, potopuri s. n. 1. Ploaie mare, torențială; inundație mare. 2. (În vechiul Testament) Ploaie mare și revărsare de ape, care a ținut 150 de zile, înecând toți oamenii și toate viețuitoarele de pe pământ, cu excepția celor din corabia lui Noe. Este prefigurarea mântuirii prin taina botezului. – Din sl. potopŭ.
Sursa: D.Religios (1994) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ÚNDĂ, unde, s. f. I. 1. Cantitate dintr-o masă de apă care face o mișcare ritmică ușoară de ridicare și coborâre formând ondulații la suprafața apei; p. ext. apă (curgătoare sau stătătoare). ♦ Șuvoi, torent. ♦ Ploaie, ninsoare etc. care cade în rafale. 2. Masă de aer care se mișcă ușor; p. ext. aer, văzduh. 3. Mișcare de vibrație (ușoară); zgomot (ușor). II. (Fiz.) Propagare din aproape în aproape a unei oscilații, cu viteză finită și printr-o variație spațială. ◊ Lungime de undă = distanța dintre două puncte succesive ale unei unde, în care oscilația are aceeași fază. Undă seismică = undă pornită din epicentrul unui cutremur de pământ, de-a lungul căreia cutremurul se propagă în interiorul și la suprafața pământului. Undă de șoc = undă seismică de mare intensitate. Undă electromagnetică = câmp electromagnetic variabil care se propagă în urma interacțiunilor dintre variațiile câmpului electric și ale celui magnetic. (În radiofonie) Undă scurtă = undă electromagnetică cu o lungime medie de 0,50 m. Undă mijlocie = undă electromagnetică cu o lungime de 200-600 m. Undă lungă = undă electromagnetică cu o lungime de 700-2000 m. Undă verde = procedeu folosit pentru asigurarea fluenței maxime a traficului auto pe arterele de circulație din orașe, realizat printr-un sistem de comandă coordonată a semafoarelor. – Lat. unda (cu sensul II după fr. onde).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

POTÓP, potopuri, s. n. 1. (În Biblie) Revărsare uriașă de ape care ar fi înecat întreaga lume și toate viețuitoarele de pe pământ (afară de cele de pe corabia lui Noe). 2. Ploaie mare, torențială; revărsare mare de ape, inundație mare. ♦ P. gener. Calamitate, dezastru, nenorocire. 3. P. anal. Cantitate imensă; număr mare de ființe sau de lucruri; mulțime, grămadă. – Din sl. potopŭ.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

CALOIÁN ~iéni m. folc. Obiect de ritual, confecționat din lut sau din lemn, având chip de om, care, în timp de secetă, se îngroapă sau se aruncă în apă cu scopul de a invoca ploaia. [Sil. -lo-ian] /cf. sl. kalenu
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

GĂLEÁTĂ ~éți f. 1) Vas (de lemn, de metal sau de material plastic) de formă tronconică și cu toartă mobilă, folosit pentru a transporta sau a păstra apă și alte lichide; căldare. ◊ A ploua cu ~eata a ploua foarte tare. 2) Vas din doage pentru muls laptele; doniță. 3) Conținutul unui asemenea vas. 4) înv. Unitate de măsură a capacității (pentru lichide și cereale). [G.-D. găleții] /<lat. galleta
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PRECIPITÁȚIE ~i f. chim. v. A SE PRECIPITA.~i atmosferice produse ale condensării vaporilor de apă din atmosferă (sub formă de ploaie, grindină, ninsoare, brumă etc.) care cad pe suprafața pământului. /<fr. précipitation, lat. praecipitatio, ~onis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÚMED ~dă (~zi, ~de) 1) Care conține o cantitate abia simțită de apă sau alt lichid; jilav; reavăn. Rufe ~de. ◊ Ochi ~zi ochi înlăcrimați. 2) (despre atmosferă) Care este încărcat cu vapori de apă. ◊ Climă ~dă climă caracterizată prin ploi și cețuri dese. 3) (despre locuințe, pereți, ziduri etc.) Care se caracterizează prin igrasie; igrasios. /<lat. humidus
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

NIVOPLUVIÁL adj.m. Regim nivopluvial = regim al cursurilor de apă alimentate de zăpezi și de ploi. [Pron. -vi-al. / < fr. nivopluvial].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

NIVOPLUVIÁL, -Ă adj. (despre regimul cursurilor de apă) alimentat de zăpezi și de ploi. (< fr. nivo-pluvial)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ASPERSÓR, aspersoare, s. n. Aparat cu ajutorul căruia se împrăștie apa, sub formă de picături imitând ploaia, asupra unei culturi agricole. – După fr. aspersoir.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

caloian (‹ gr. kalos „frumos” și Iani „Ioan”), datină însoțită de cântec, care sărbătorea la origine mitul zeului naturii (simbol al vegetației care moare și învie). Oamenii bis., pentru a elimina zeul păgân, l-au asimilat cu Ioan Botezătorul, astfel că data c. a fost fixată în proximitatea solstițiului de vară (24 iunie). Obiceiul este practicat de copii, într-o zi fixă (a treia marți sau a patra joi după Paști ori după Rusalii) sau, mai târziu, în orice zi secetoasă. Obiceiul are o terminologie pop. bogată (Ene, Scaloian, Ududoi, Murmuliță de ploiță etc.) și este cunoscut numai în S țării. Manifestare complexă de joc dramatic, cântec și practici rituale. Caloianul este confecționat din lut sau alte materiale, împodobit și îngropat, în cadrul unui ceremonial tradițional (bocire, pomană, masă etc.) apoi, după 3 zile, dezgropat și azvârlit pe o apă curgătoare, după care copiii stropesc cu apă. Textul poetic, o invocație pentru ploaie (v. și paparudă) și urare de belșug, se cântă pe o melopee* cu ambitus (2) redus, profil ascendent, în valori* ritmice egale sau pe melodie de bocet* local, cu formă liberă improvizată*.
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

mumulița ploii, păpușă, confecționată de către copii, din pământ sau cârpe, împodobită cu flori, lumânări și coji de ouă roșii; îngropată, este după trei zile dezgropată și azvârlită în apă. Textul este o invocație pentru ploaie, iar melodia un bocet* sau un fragment arhaic (alcătuit din câteva sunete), repetat până la terminarea textului poetic. Vechi rit de fertilitate, reminiscență a culturii stră-românești, m. a devenit astăzi, în unele sate din câmpia Dunării, joc de copii. V. caloianul; paparudă.
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ÚNDĂ, unde, s. f. I. 1. Cantitate dintr-o masă de apă care face o mișcare ritmică ușoară de ridicare și coborâre formând ondulații la suprafața apei; p. ext. apă (curgătoare sau stătătoare). ♦ Șuvoi, torent. ♦ Ploaie, ninsoare etc. care cade în rafale. 2. Masă de aer care se mișcă ușor; p. ext. aer, văzduh. 3. Mișcare de vibrație (ușoară); zgomot (ușor). II. (Fiz.) Propagare din aproape în aproape a unei oscilații, cu viteză finită și printr-o variație spațială. ◊ Lungime de undă = distanța dintre două puncte succesive ale unei unde, în care oscilația are aceeași fază. Undă seismică = undă pornită din epicentrul unui cutremur de pământ, de-a lungul căreia cutremurul se propagă în interiorul și la suprafața pământului. Undă de șoc = undă seismică de mare intensitate. Undă electromagnetică = câmp electromagnetic variabil care se propagă în urma interacțiunilor dintre variațiile câmpului electric și ale celui magnetic. (În radiofonie) Undă scurtă = undă electromagnetică cu o lungime medie de 0,50 m. Undă mijlocie = undă electromagnetică cu o lungime de 200-600 m. Undă lungă = undă electromagnetică cu o lungime de 700-2.000 m. Undă verde = procedeu folosit pentru asigurarea fluenței maxime a traficului auto pe arterele de circulație din orașe, realizat printr-un sistem de comandă coordonată a semafoarelor. — Lat. unda (pentru sensul II, după fr. onde).
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

MOCÍRLĂ, mocirle, s. f. Apă stătătoare (de mică întindere) provenită din ploi, revărsări etc. și plină de mâl, de noroi; loc mlăștinos, noroios; noroi, mâl. ♦ Fig. Decădere morală; mediu decăzut din punct de vedere moral. – Cf. bg. močilo.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ASPERSIÚNE s.f. Stropire cu apă a corpului. ♦ Stropire a unei culturi cu apă aruncată sub formă de picături imitând ploaia; aspersie; etalier, dispersor. [Cf. fr. aspersion].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ASPERSIÚNE s. f. Stropire a unei culturi agricole cu apă aruncată sub formă de picături imitând ploaia; ploaie artificială. – Fr. aspersion (lat. lit. aspersio, -onis).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

HUANG HE [huáŋhə], fluviu în E Chinei; 4.845 km; supr. bazinului: 771 mii km2. Izv. din E pod. Tibet, străbate M-ții Kunlun, înconjură Pod. Ordos, apoi își sapă o vale cu aspect de canion în Podișul de Loess, străbate Câmpia Chinei și se varsă în G. Bohai (Marea Galbenă) printr-o deltă. În cursul superior (1.172 km) are caractere montane, în cel mijlociu (2.970 km) are maluri înalte de 50-100 m, iar în cursul inferior (703 km), este îndiguit. Hidrocentrale; irigații. Trece prin Lanzhou, Baotou, Luoyang, Zhengzhou, Kaifeng și Jinan. Viituri puternice în timpul ploilor musonice de vară (iul.-sept.) și ape mici iarna (ian.-febr.). Debitul mediu la vărsare este de 1.500 m3/s, iar debitele maxime ajung la 22.000 m3/s. Datorită curgerii prin Podișul de Loess, apele lui sunt bogate în aluviuni (1.380 mil. t ajung anual în mare). Delta înaintează cu c. 200 m pe an. În decurs de 4.000 de ani, H. și-a schimbat de șapte ori albia în sectorul inferior și a distrus aproape 1.600 de diguri, producând inundații de multe ori catastrofale. Navigabil pe 1.600 km (până în orașul Baotou). Din 1956, s-au întreprins ample lucrări de regularizare a cursului său. Cunoscut și sub denumirea de Fluviul Galben.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

scursoáre f., pl. orĭ. Acțiunea de a se scurge, scurgere: scursoarea apeĭ. Ceĭa ce se scurge: scursorile ploilor. Rămășiță scursă, lăturĭ, zoĭ: scursorile bucătăriiĭ. Sculament (o boală urîtă).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

MÁNĂ s. f. 1. Lichen comestibil care crește pe stânci în forma unor mici ghemuri cenușii, purtate uneori în locuri foarte depărtate, unde cad ca o ploaie (Lecanora esculenta); p. ext. pâine făcută din acest lichen. ♦ Fig. Rod; frupt. ♦ Belșug, abundență. 2. Numele mai multor boli ale plantelor cultivate, cauzate de anumite ciuperci parazite. 3. Compus: mană-de-ape = plantă erbacee toxică din familia gramineelor, cu frunze lanceolate și cu flori hermafrodite dispuse în spicule, care crește în preajma apelor și prin mlaștini (Glyceria aquatica). 4. Rouă sau ploaie de vară pe vreme însorită, care are un efect dăunător asupra dezvoltării plantelor; p. ext. stricăciune provocată de soarele prea fierbinte care apare imediat după ploaie. – Din sl. mana, ngr. mánna.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

ÁPĂ ape f. 1) Lichid transparent, incolor, fără gust și fără miros, fiind o combinație de oxigen și hidrogen. ~ potabilă. ~ dură. ◊ ~ chioară se spune despre supe, vinuri etc. care conțin prea multă apă și nu au nici un gust. ~ de ploaie vorbe goale, fără conținut. 2) Masă de lichid (mare, râu, lac etc.). ◊ ~ curgătoare apă care curge pe o albie și se varsă în altă apă. ~ stătătoare apă care se adună în depresiuni (lacuri, bălți). 3) fig. Joc de culori; sclipiri ale unor obiecte lucioase (pietre prețioase, mătăsuri, metale). 4) Denumire a unor soluții, a unor preparate. ~ de colonie. ~ de trandafir. ~ de var. ◊ ~ tare numele popular al acidului azotic. ~ regală amestec de acid clorhidric și acid azotic, care dizolvă toate metalele. ~ oxigenată amestec de perhidrol cu apă, incolor sau albastru, cu proprietăți dezinfectante și decolorante. 5) Secreție a organismului (lacrimi, salivă, sudoare etc.). ~ la plămâni.~ la cap hidrocefalie. A fi numai ~ a fi transpirat. A-i lăsa cuiva gura ~ a avea poftă de ceva. [G.-D. apei] /
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ASPERSIÚNE f. Stropire a unei culturi agricole cu apă (sau cu alt lichid) sub formă de ploaie artificială. [G.-D. aspersiunii; Sil. -si-u-] /<fr. aspersion, lat. aspersio, ~onis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BÁLTĂ bălți f. 1) Întindere de apă stătătoare, de adâncime mică, cu vegetație și cu faună specifică. ◊ A lăsa (ceva) ~ a) a părăsi (ceva) fără a duce la bun sfârșit; b) a nu se mai interesa (de ceva). 2) Apă adunată într-o adâncitură în urma unei ploi mari sau a revărsării unui râu. 3) Cantitate mare de lichid vărsat pe jos. [G.-D. bălții] /<sl. blato
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

TORÉNT ~e n. 1) Curs de apă temporar și puternic, care apare în urma ploilor mari sau după topirea bruscă a zăpezilor și vine la vale cu o mare viteză și forță de eroziune; șuvoi; puhoi. 2) fig. Cantitate mare (de ceva) apărută brusc. ~ de lacrimi. ~ de oameni. /<fr. torrent, lat. torrens, ~tis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

miére s. f. – Substanță dulce produsă de albine. – Mr. ńere, ńare, megl. (m)ńari, istr. ml’ǫre. Lat. *melem, în loc de mellem, de la mel (Pușcariu 1072; Candrea-Dens., 1103; Iordan, Dift., 114; REW 5469), probabil datorat analogiei cu fel, sal; cf. alb. mjal (Meyer 280; Philippide, II, 647); it. m(i)ele (sicil. mieri), prov., cat., port. mel, sp. mel.Der. mieriu (var. meriu, mierei), adj. (de culoarea mierii, auriu); mieros, adj. (dulceag); mi(e)ruță, s. f. (limba mielului, Anchusa officinalis). Mierliu, adj. (cam tulbure), cuvînt folosit în Olt., pentru a arăta că apele unui rîu nu sînt chiar limpezi după ploaie, este o var. a lui mieriu, cu l expresiv (după Pușcariu, Dacor., VI, 406 și Candrea, din lat. *merulus „curat”).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

izvor n. 1. apă ce iese sau țâșnește din pământ; 2. fig. izvoare ale gândirii și râuri de cântări EM.; 3. fig. locul de origină, cauză, principiu: el este al omenirii izvor de mântuire EM. (ironic) izvor de șiretlicuri EM.; 4. Izvorul tămăduirii, sărbătoare ce cade Vineri, în săptămâna luminată când preoții scot icoanele și fac slujbe pentru ploaie și pentru, tămăduirea sufletului (poporul crede că apa izvoarelor și fântânelor vindecă în acea zi orice boală); 5. pl. documente, texte originale: a studia izvoarele unei științe. [Slav, IZVORŬ, fântână: sensul 5 după fr. source].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

VĂRSÁ, vărs, vb. I. I. 1. Tranz. A face să curgă (un lichid sau o substanță curgătoare) dintr-un recipient, ◊ Expr. A vărsa lacrimi = a plânge. A vărsa sânge = a ucide, a omorî. A-și vărsa sângele (pentru cineva sau ceva) = a-și sacrifica viața (pentru cineva sau ceva). (Pop.) A vărsa mațele (cuiva) = a spinteca (pe cineva); p. ext. a ucide. A vărsa (multe) sudori (sau nădușeli) sau a vărsa sudori de moarte = a) a face un lucru greu, a munci din greu; b) a fi în agonie, A trage să moară. ♦ A lansa, a arunca asupra cuiva săgeți, bombe, explozibile (în cantitate mare). 2. Refl. (Despre ape curgătoare) A-și uni cursul cu altă apă. (Rar) A se revărsa (peste maluri). ♦ (Despre ploaie) A cădea din abundență; a turna cu găleata. 3. (Pop.) Tranz. A vomita. ◊ Expr. A-și vărsa (și) mațele (sau măruntaiele), se spune când cineva vomită foarte tare. A vărsa venin sau a-și vărsa veninul = a vorbi despre cineva cu dușmănie, cu ură. A-și vărsa focul (sau sufletul, amarul) = a-și destăinui durerea, mâhnirea, supărarea. A vărsa foc, se spune despre caii iuți și puternici (din basme). 4. Tranz. A revărsa, a răspândi lumină, căldură. ◊ Refl. Căldura se revarsă pretutindeni. 5. Tranz. și refl. A (se) împrăștia, a (se) risipi. II. Tranz. 1. A repartiza un ostaș la o anumită unitate sau a-l trece dintr-o unitate în alta. 2. A preda cuiva o sumă de bani; a efectua un vărsământ. — Lat. versare.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

PICĂTÚRĂ s. 1. boabă, bob, strop. (O ~ de apă.) 2. pic, picur, strop, stropitură, (înv.) picurătură. (O ~ de ploaie.) 3. v. pic.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

IMPERMEÁBIL2 ~e n. Haină lungă de ploaie, confecționată dintr-un material care nu permite trecerea apei; fulgarin. [Sil. -me-a-] /<fr. imperméable, lat. impermeabilis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PRECIPITÁȚIE s.f. Faptul de a (se) precipita; precipitare. ♦ Precipitații atmosferice = produs al condensării vaporilor de apă atmosferici, care cade pe pământ sub formă de ploaie, zăpadă, grindină etc. [Gen. -iei, var. precipitațiune s.f. / cf. fr. précipitation].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

PRECIPITÁȚIE s. f. 1. trecere în stare de precipitat a unei substanțe; precipitare. 2. produs al condensării vaporilor de apă atmosferici, care cade pe pământ sub formă de ploaie, zăpadă, grindină etc. 3. grabă mare, zor. (< fr. précipitation, lat. praecipitation)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

biocíd s.n. (alim.) Produs care distruge microorganismele ◊ „Datorită proprietăților sale termoizolante, hidrofobe și biocide – intrând în componența mortarelor cu care se tencuiesc clădirile, modilitul respinge apa provenită din condens (în interior) sau de la ploaie și ceață (în exterior), eliminând astfel posibilitatea formării igrasiei.” R.l. 5 I 82 p. 5 (din fr. biocide)
Sursa: DCR2 (1997) | Furnizată de Editura Logos | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

IRIGÁȚIE (‹ fr., lat.) s. f. Ansamblul lucrărilor efectuate pentru a se asigura aprovizionarea controlată cu apă a culturilor agricole în vederea măririi producției agricole și a asigurării independenței acesteia față de regimul pluviometric. Din punctul de vedere al metodei de distribuție a apei se deosebesc: i. prin submersiune sau inundare (folosită în cultura orezului), i. prin circulație sau revărsare folosită pentru fânețe și pășuni), i. prin infiltrație sau în brazdă (folosită pentru culturile plantelor prășitoare, a viței de vie, a pomilor fructiferi etc), i. prin aspersiune (care constă în distribuirea apei sub formă de picături care cad ca o ploaie și au o utilizare multilaterală), i. subterană și i. combinată cu drenajul. În prezent, se experimentează noi metode de i. (cu apă de mare desalinizată, cu ape industriale tratate etc.).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

IND (SINDH, INDUS), fluviu în Asia (China, India, Pakistan); 2.900 km. Supr. bazinului: 1,16 mil. km2. Izv. din Pod. Tibet (China), de la 5.300 m alt., parcurge NV Indiei și străbate lanțul M-ților Himalaya. Înaltă, se îndreaptă spre SSV, curge pe terit. Pakistanului, prin C. Indo-Gangetică, trece prin Dera Ismaῑl Khān, Sukkur și Hyderābād și se varsă printr-o deltă de 8 mii km2 în Marea Arabiei. Afl. pr.: Kabul, Sutlej. Din cauza regimului său diferit de alimentare (în cursul superior nivo-pluvial, iar în cel mijlociu și inferior, din ploi musonice), regimul hidrologic este variabil, nivelul crescând la apele mari cu c. 7 m. Navigabil pentru vase mici de la Dera Ismaῑl Khān și până la vărsare. Irigații (peste 11 mil. ha). Baraje pentru hidrocentrale și alimentare cu apă.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ASPERSÓR, aspersoare, s. n. Dispozitiv cu ajutorul căruia se împrăștie apa adusă prin conducte, sub formă de picături imitând ploaia, asupra unei culturi agricole. — Din fr. aspersoir.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

TORENȚIÁL, -Ă, torențiali, -e, adj. (Despre ploaie) Cu debit mare și cu durată scurtă; vijelios. ♦ (Despre ape curgătoare) Care are un curs vijelios, prezentând creșteri bruște de debit și o mare putere distructivă. [Pr.: -ți-al] – Din fr. torrentiel.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ȘUVÓI ~oáie n. 1) Curent vijelios de apă care vine cu repeziciune la vale; torent; puhoi. 2) pop. Ploaie abundentă și repede; puhoi. 3) fig. Mulțime de oameni care se mișcă într-o direcție; puhoi. /cf. ung. sió
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

UD2 údă (uzi, úde) 1) și substantival (în opoziție cu uscat) Care este îmbibat (sau acoperit) cu apă sau alt lichid. Haină udă. Lemne ude. ◊ ~ul de ploaie nu se teme cel care a trecut prin multe greutăți nu se sperie ușor. Cu ochii uzi cu ochii plini de lacrimi. ~ de sudoare transpirat. 2) (despre copii mici) Care s-a urinat pe el (în scutece, în haine). /<lat. udus
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ASPERSIÚNE s. f. 1. stropire cu apă a corpului. 2. metodă de udare cu apă a unei culturi, aruncată sub formă de picături imitând ploaia. (< fr. aspersion, lat. aspersio)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

toánce s. f. pl. – Repeziș de apă curgătoare, curent rapid al unui rîu. Sl. tąčaploaie”, datorită stropilor pe care-i împrăștie. Legătura cu pol. ton „adîncime” (Cihac, II, 414), nu este probabilă. În Mold., mai ales ca toponim.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ciopotí, vb. intranz. – A picura, a curge, a șiroi: „Ploaia cipoté, / Grâul răsăré” (Bilțiu 1996: 378). – Din șipot „izvor a cărui apă țâșnește cu putere” (< cf. bg. šepot „murmur„).
Sursa: DRAM (2011) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

REȚEÁ (lat. *retella) s. f. 1. Împletitură din fire de ață, de sfoară, de sârmă etc., lucrată cu ochiuri mari; plasă, fileu; p. ext. țesătură rară care imită acest fel de împletitură. 2. Obiect făcut din r. (1). ♦ Obstacol, întăritură în fața tranșeelor sau gard făcut din sârmă ghimpată, întinsă (în rânduri dese) între stâlpi susținători. 3. (MAT.) R. de drepte în plan = sistem format din două familii (fiecare depinzând de un parametru) de drepte. R. de curbe pe o suprafață = sistem format din două familii (depinzând fiecare de un parametru) de curbe, situate pe o suprafață. R. de cercuri în plan = familie de cercuri a căror ecuație depinde liniar de trei parametri omogeni, 4. (EC.) R. tarifară = element component al sistemului de plăți, prin care se stabilește categoria de încadrare a angajaților în mod diferențiat pe ramuri, în funcție de complexitatea procesului tehnologic. 5. (FIZ.) Ansamblu plan sau spațial format din două sau mai multe sisteme de linii care se întretaie între ele; ansamblu de obiecte aflate în punctele de întretăiere ale acestor linii. R. cristalină, r. de linii imaginare care leagă punctele ce reprezintă centrele particulelor constitutive ale unui cristal. ◊ R. de difracție v. difracție. 6. (TEHN.) Ansamblu de conducte (de apă, de canalizare etc.) sau de conductoare electrice legate la noduri între ele. ◊ R. de telecomunicații = ansamblul liniilor, stațiilor de amplificare, centralelor etc. care realizează comunicațiile pe un anumit teritoriu. R. electrică de energie = ansamblul instalațiilor pentru transmiterea energiei electrice de la centralele electrice până la consumatori. 7. (TOPOGR.) R. geodezică = ansamblu de puncte geodezice marcate pe teren prin borne de beton a căror poziție în cadrul planului de proiecții este precis determinată și care, unite între ele, formează o r. de triunghiuri echilaterale. R. trigonometrică = ansamblu de puncte dintr-o triangulație. R. de nivelment = totalitatea punctelor de nivelment din ansamblul unui teritoriu. 8. (HIDROL.) R. hidrografică = totalitatea albiilor prin care se scurg apele de suprafață dintr-un anumit teritoriu, care cuprinde: r. h. temporară (care nu funcționează decât în urma ploilor sau a topirii zăpezii), r. h. semipermanentă (lipsită de apă în perioadele secetoase), r. h. permanentă (care are apă tot timpul anului). 9. R. meteorologică = totalitatea stațiilor meteorologice care efectuează observații asupra elementelor meteorologice de pe un anumit teritoriu. Se deosebesc: r.m. de ordinul I (sau aerologice), care efectuează observații din oră în oră; r.m. de ordinul II (sau climatice), care efectuează patru observații în 24 de ore, și p.m. de ordinul III (sau posturi pluviometrice) care înregistrează numai precipitațiile atmosferice căzute. 10. R. cartografică, reprezentare pe hartă a meridianelor și paralelelor geografice într-o anumită proiecție cartografică. Servește la întocmirea hărților și la determinarea coordonatelor punctelor. 11. Ansamblu de instituții, de școli etc. răspândite într-o localitate, într-o regiune etc. 12. Ansamblu de relații și de membri ai unei organizații clandestine (ex. r. de spionaj). 13. (ZOOL.) Reticulum. 14. (ECOL.) R. trofică, sistem de lanțuri trofice interconectate prin care se realizează circuitul substanței organice (prin intermediul organismelor vii) în cadrul unei biocenoze. O serie de specii au o alimentație diversificată, participând la mai multe lanțuri trofice la diverse niveluri ale acestora (de ex. unele răpitoare de noapte, care se hrănesc cu rozătoare cât și cu păsări insectivore și granivore, vulpile, șacalii), în timp ce alte specii servesc ca hrană (ca șoarecii, iepurii etc.) mai multe tipuri de consumatori. În acest fel se stabilesc legături complexe care în general asigură stabilitatea sistemului.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

TORENȚIÁL, -Ă, torențiali, -e, adj. (Despre ploaie) Cu debit mare și cu durată scurtă; vijelios. ♦ (Despre ape curgătoare) Care are un curs vijelios, prezentând creșteri bruște de debit și o mare putere distructivă. [Pr.: -ți-al] — Din fr. torrentiel.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

TORÉNT, torente, s. n. Apă curgătoare (de munte) cu debit nestatornic, care apare în urma ploilor mari sau după topirea bruscă a zăpezii și care curge vijelios pe povârnișurile munților sau ale dealurilor, având o mare forță de eroziune; puhoi, șuvoi. [Pl. și: torenți] – Din fr. torrent.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

SECETÓS, -OÁSĂ, secetoși, -oase, adj. (Despre vreme, perioade) Fără ploi, bântuit de secetă. ♦ (Despre regiuni, terenuri) Lipsit de surse de apă. – Secetă + suf. -os.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de dante | Semnalează o greșeală | Permalink

A ȚÂRÂÍ1 pers.3 țârâie 1. intranz. 1) (despre lichide, mai ales despre apă) A curge picătură cu picătură, producând un zgomot caracteristic. 2) A ploua mărunt și des; a țârțâra. 3) (despre insecte) A scoate sunete repetate, scurte și ascuțite, caracteristice speciei; a face „țârrr-țârrr”; a sfârâi. 4) rar v. a ȚÂRLÂI. 5) (despre sonerie) A produce un sunet prelung; a zbârnâi. 2. tranz. A face să cadă o picătură sau să curgă puțin câte puțin; a da drumul cu încetul. /țâr + suf. ~îi
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INUNDÁ vb. I. tr. (Despre ape) A îneca (terenuri) prin revărsare, în urma căderilor abundente de ploi etc. ♦ intr. A se revărsa. ♦ (Fig.) A umple în întregime; a năpădi, a copleși. [P.i. inúnd și -dez, 3,6 -dă. / < lat. inundare, cf. fr. inonder].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

APĂ (lat. aqua) s. f. 1. Lichid incolor, fără miros, fără gust, compus hidrogenat al oxigenului (H2O; p. f. 100 ºC; densitatea maximă egală cu 1 la + 4 ºC). Formează unul dintre învelișurile Pămîntului; are un important rol în natură; cel mai răspîndit solvent. A. naturală are dizolvate în ea diferite substanțe. ♦ A. din atmosferă = a. în stare lichidă, gazoasă sau solidă care se găsește în partea inferioară a atmosferei (troposferă). A. continentală = parte a hidrosferei care, pe parcursul ciclului apei, se deplasează sau stagnează pe continente (a. stătătoare, curgătoare, de șiroire, de infiltrație, subterane). A. marină = apa oceanelor și mărilor, sărată (în medie 35 ‰) și mai densă decît cea dulce. Are un volum total de 361 mil. km3. A. meteorică v. meteoric. A. minerală = apă cu un conținut variabil de săruri, gaze, substanțe minerale, elemente radioactive, care îi conferă proprietăți terapeutice. A. termală v. termal. A. subterană = a. care circulă prin mediul poros-permeabil din scoarța Pămîntului, formînd strate acvifere (a. freatică). Este de origine exogenă (vadoasă și de condensare) și endogenă (juvenilă). A. de zăcămînt = a. care saturează parțial rocile din zona zăcămintelor de hidrocarburi și, total, rocile din zona acviferă a unui zăcămînt de țiței, cu care este singenetică. A. de constituție = a. care intră în molecula unor substanțe chimice. A. de cristalizare = a. pe care o rețin unele substanțe cristaline, formînd cristalohidrați. A. potabilă v. potabil. A. industrială = a. întrebuințată în procesele tehnologice ale întreprinderilor. A. dură v. dur. A. degradată = a. în care se varsă dejecții sau ape reziduale, industriale ori menajere. A. reziduală = a. cu impurități sau cu substanțe toxice evacuată din întreprinderi, ferme etc. A. epurată = a. din care au fost îndepărtate, prin procedee mecanice, chimice etc., substanțe dăunătoare antrenate în suspensie sau dizolvate. ♦ Expr. A intra la apă = a) (despre țesături) a-și micșora dimensiunile la înmuierea în apă (1). b) fig. a ajunge într-o situație grea. A. de ploaie = (fam.) vorbe goale. A. sfințită = aghiasmă. 2. Masă de a. (1), formînd un rîu, un lac (ape dulci), o mare (ape sărate) etc. A. continentale pot fi: subterane și de suprafață. Acestea din urmă sînt curgătoare (torenți, rîuri, fluvii), stătătoare (lacuri, mări, oceane) și stagnante (bălți, mlaștini). ♦ A. moartă = apă (2) în mișcare foarte lentă sau cu întreruperi de scurgere (ex. brațe moarte, lagune etc.). 3. (Dr.) Ape interioare = rîurile, fluviile, lacurile și canalele situate pe teritoriul unui singur stat, mările interioare, apele porturilor și golfurilor interioare, care, ca atare, sînt supuse suveranității acelui stat. Ape teritoriale = porțiunea de mare sau de ocean (variind, în trecut, de la un stat la altul, de obicei între 3 și 12 mile marine; astăzi uneori extinsă la 200 mile marine), de-a lungul coastelor unui stat, supusă suveranității acestuia și formînd o parte integrantă a teritorilui său. 4. Fig. (Mai ales la pl.) Joc de culori (asemănător cu apa (2)) pe care îl fac în lumină unele obiecte lucioase. 5. Denumire a unor secreții apoase ale corpului (sudoare, salivă etc.). 6. (Urmat de determinări) Denumire a unor preparate, lichide industriale, farmaceutice, de parfumerie sau a unor substanțe chimice. ♦ Apă de clor = soluție care conține trei volume de clor dizolvate într-un volum de apă (1), întrebuințată ca decolorant în industria textilă și a hîrtiei; atacă aurul și platina. A. de var = soluție de hidroxid de calciu preparată din var nestins și apă (1), cu proprietăți antidiareice și antiacide. A. de plumb = soluție de acetat de plumb, toxică, întrebuințată în medicină, în imprimeria textilă și la prepararea multor combinații ale plumbului. A. amoniacală = produs secundar obținut în procesul de cocsificare a cărbunilor, care conține săruri de amoniu. A. de barită = soluție de xidroxid de bariu, folosită pentru absorbția dioxidului de carbon. A. de Colonia = soluție alcoolică a unui amestec de uleiuri eterice (flori de portocal, rozmarin etc.) întrebuințată în cosmetică pentru mirosul ei plăcut. A. de Javel = soluție de hipoclorit de potasiu, întrebuințată ca decolorant. A. grea = combinație a oxigenului cu deuteriul (D2O); a fost obținută (1933) de G.N. Lewis, H.C. Urey și McDonald. Se folosește în tehnica nucleară (moderată). A. oxigenată v. oxigenat. A. regală = amestec format din trei părți acid clorhidric și o parte acid azotic; lichid de culoare galbenă, folosit la dizolvarea unor metale (ex. aurul). (Pop.) A. tare = acid azotic.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

beșícă (est) și bășică (vest) f., pl. beșici, bășicĭ (lat. vésica, beșică; it. besciga și vescica, pv. vesiga, fr. vessie, sp. vejiga, pg. bexiga; alb. măšikă. D. rom. vine sîrb. bešika). Receptacul membranos care conține urina în corpu animalelor saŭ împlinește altă funcțiune la peștĭ orĭ păsărĭ. Unflătură pe corp produsă de arsură, de cizma care te roade orĭ pe palme de multă muncă, de gimnastică ș.a. Bulbuc, glob cav, unflătură formată de apă, maĭ ales de săpun: fericirea e ca beșicile de săpun, plouă cu beșicĭ. Beșică de boŭ, țiplă pusă în loc de geam (în vechime).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

OSCILÁȚIE (‹ fr., lat.) s. f. 1. Mișcare periodică, alternativă și simetrică, a unui corp în raport cu o anumită poziție a sa: vibrație, pendulare, oscilare. 2. (FIZ.) Variație periodică în timp a valorilor unei mărimi care caracterizează un sistem fizic, însoțită de o transformare a energiei dintr-o formă în alta. Caracteristicile principale ale unei o.: elongația, amplitudinea, perioada, frecvența și faza. ◊ O. amortizată = o. a cărei amplitudine se micșorează în timp. ◊ O. liberă (proprie) = o. a unui sistem care nu primește energie din exterior, după ce a primit un impuls inițial. ◊ O. întreținută (constrânsă) = o. a unui sistem care primește energie din exterior. 3. O. sudică (pacifică) (ENSO = El Niño Southern Oscilation) = modificarea, la intervale neregulate, a circulației atmosferice și a direcției curenților din Oc. Pacific, care provoacă fenomenul El Niño (v. Niño, El) și opusul acestuia, La Niña (caracterizat printr-o răcire anormală a apelor din E Oc. Pacific) cu consecințe de mare amploare (ex. ploi abundente și taifunuri în Australia și S Asiei; uragane în Oc. Atlantic; ierni grele în Canada și S.U.A.). 4. Fig. Șovăială, nehotărâre; fluctuație.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

TORÉNT, torenți, s. m. Apă curgătoare (de munte) cu debit nestatornic, care apare în urma ploilor mari sau după topirea bruscă a zăpezii și care curge vijelios pe povârnișurile munților sau ale dealurilor, având o mare forță de eroziune; puhoi, șuvoi. [Pl. și: (n.) torente] — Din fr. torrent.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

SECETÓS, -OÁSĂ, secetoși, -oase, adj. (Despre vreme, perioade) Fără ploi, bântuit de secetă. ♦ (Despre regiuni, terenuri) Lipsit de surse de apă. — Secetă + suf. -os.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

PRECIPITÁȚIE, precipitații, s. f. 1. Precipitare. 2. Vapori de apă condensați care cad din atmosferă pe suprafața pământului sub formă de ploaie, ceață, brumă, zăpadă, grindină etc. [Var.: precipitațiúne s. f.] – Din fr. précipitation, lat. precipitatio, -onis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

LĂSTÚN s. (ORNIT.) 1. (Delichon urbica) (reg.) rândunică. 2. (Apus apus) (prin Bucov.) rândunea, rândunică-de-fereastră. 3. lăstun-de-mal (Riparia riparia) = (reg.) rândunică-de-apă, rândunică-de-lut, rândunică-de-pământ, rândunică-de pârâu, rândunică-de-ploaie.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INUNDÁ vb. tr. 1. (despre ape) a îneca (terenuri etc.) prin revărsare, în urma căderilor abundente de ploi etc. 2. (fig.) a umple în întregime; a invada. (< lat. inundare, fr. inonder)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

plouà v. 1. se zice de apa ce cade din nori; 2. fig. a cădea în abundanță: gloanțele dușmanului plouau asupra capetelor noastre. [Lat. PLOVERE (= PLUERE)].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ZĂGÁZ, zăgazuri, s. n. 1. Stăvilar, baraj. ◊ Expr. A se rupe (sau a se deschide, a se descuia) zăgazurile cerului, se spune când sunt ploi mari, torențiale. 2. Fig. Opreliște, îngrădire, piedică, obstacol. 3. Lac sau iaz format de apa pe care barajul o împiedică să curgă; braț derivat dintr-o apă curgătoare; scoc. 4. Întăritură de protecție făcută în țărmul unui râu pentru ca apa să nu facă stricăciuni; dig. – Cf. scr. zagata, zagatiti.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de spall | Semnalează o greșeală | Permalink

ȘIRÓI1, șiroaie, s. n. 1. Șuviță (abundentă) de lichid care curge sau se prelinge de undeva. ◊ Expr. A curge șiroaie (sau șiroi) = a curge din abundență. 2. Torent de apă care se scurge cu repeziciune și abundență pe locurile înclinate (în urma ploilor mari sau a topirii zăpezilor); șuvoi. – Et. nec.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

A CÚRGE pers. 3 cúrge intranz. 1) (despre ape) A se mișca necontenit la vale. ◊ ~ gârlă a veni cu prisosință. 2) fig. (despre ființe sau vehicule) A se deplasa în lanț; a veni într-un șuvoi permanent. 3) fig. (despre viață, unități de timp) A se consuma treptat; a se scurge; a trece. ◊ Va curge încă multă apă pe râu (sau pe gârlă, pe Dunăre etc.) va trece încă multă vreme. 4) (despre ploaie) A cădea din belșug. 5) (despre învelitori, acoperișuri, poduri) A lăsa să pătrundă apa (sau alte lichide). 6) (despre lacrimi, sudoare etc.) A ieși prelingându-se. 7) (despre sânge) A se mișca continuu într-un anumit sens și într-un anumit spațiu. 8) (despre recipiente) A lăsa să iasă lichidul dinăuntru. 9) pop. (despre bube, răni) A elimina puroi; a supura; a puroia. 10) A se desprinde din ceva, căzând câte puțin și succesiv. Grâul curge din sac.A-i ~ peticele a fi îmbrăcat în haine zdrențăroase. 11) A atârna liber în jos. Părul curge pe spate. 12) fig. (despre cuvinte, expresii etc.) A se înșira cu ușurință. /<lat. currere
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ACVAPLANÁRE s.f. Stare de plutire a unui automobil ce se deplasează cu viteză mare pe un strat de apă cu grosimea de 1-2 mm, format pe porțiunile plane ale șoselelor în timpul ploilor abundente. [< acvaplan + -are].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

TORÉNT s.n. Apă de munte cu debit variabil, care curge impetuos peste creste în urma ploilor mari sau după topirea bruscă a zăpezilor; puhoi, șuvoi. ♦ Formă de relief care ia naștere ca urmare a acțiunii apelor torențiale. ♦ (Fig.) Șuvoi, șiroi, năvală. ♦ În torent = din belșug. [Pl. -nte, (s.m.) -nți. / < fr. torrent, it. torrente, lat. torrens].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ZĂGÁZ, zăgazuri, s. n. 1. Stăvilar. ◊ Expr. A se rupe (sau a se deschide, a se descuia) zăgazurile cerului, se spune când sunt ploi mari, torențiale. 2. Fig. Opreliște, îngrădire, piedică, obstacol. 3. Lac sau iaz format de apa pe care barajul o împiedică să curgă; braț derivat dintr-o apă curgătoare; scoc. – Comp. sb. zagata, zagatiti „a stăvili”.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

GRIGULIS, Arvids (1906-1989), scriitor leton. Lirică („Marginalii”), romane („Când ploaie și vântul bat în geam”) și povestiri de război („Prin foc și apă”). Piese de teatru („Argilă și porțelan”).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ZĂGÁZ, zăgazuri, s. n. 1. Stăvilar, baraj, ◊ Expr. A se rupe (sau a se deschide, a se descuia) zăgazurile cerului, se spune când sunt ploi mari, torențiale. 2. Fig. Opreliște, îngrădire, piedică, obstacol. 3. Lac sau iaz format de apa pe care barajul o împiedică să curgă; braț derivat dintr-o apă curgătoare; scoc. 4. întăritură de protecție făcută în țărmul unui râu pentru ca apa să nu facă stricăciuni; dig. — Cf. sb. zagata, zagatiti.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

USCÁT2, -Ă, uscați, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Lipsit de umezeală; zbicit, zvântat. ♦ (Despre vreme, zile) Fără ploaie sau fără zăpadă; secetos. ♦ (Despre pământ) Neroditor, neproductiv, sterp (din cauza lipsei de apă). ♦ (Despre gură sau gât) Care dă o senzație puternică de sete; lipsit de salivație. ♦ (Despre ochi) Lipsit de lacrimi, de strălucire. ♦ (Despre ten, piele, păr) Lipsit de grăsime. ♦ (Despre tuse) Fără expectorație; sec. ♦ Fig. (Despre voce, timbru, sunete; adesea adverbial) Rigid, spart, aspru. 2. (Despre unele alimente) Conservat prin deshidratare. 3. (Despre ființe) Slab, uscățiv; (despre organe sau părți ale corpului) atrofiat. 4. (Despre plante, frunze, flori) Fără sevă; mort; veștejit, ofilit. II. 1. S. n. Suprafața litosferei neacoperită de apele oceanului planetar; pământ. ◊ Expr. A se zbate ca peștele pe uscat = a lupta cu mari greutăți. A fi dracul pe uscat = a fi șiret, abil, rău. 2. S. n. art. (Mar.) Vânt dinspre uscat. – V. usca.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

PẤCLĂ, pâcle, s. f. 1. Ceață deasă care apare de obicei dimineața și seara; negură. 2. Văl atmosferic albăstrui sau galben-cenușiu, constituit din particule solide, fine, invizibile, care dau aerului un aspect tulbure, opalescent și care este provocat de refracția inegală a luminii în straturile de aer cu temperaturi diferite, încălzite de suprafața solului. ♦ Fig. Strat des, pânză de fum, de ploaie etc. 3. Atmosferă înăbușitoare, zăpușeală (pe timp noros). 4. Vulcan mic din care erup gaze, ape sărate, uneori și petrol; vulcan noroios. – Din sl. pĩclŭ.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

IZBÍ vb. 1. a da, a lovi, a trage, (pop.) a păli. (A ~ cu toporul în lemn.) 2. v. lovi. 3. v. plesni. 4. v. trânti. 5. a repezi, a trânti. (A ~ ușa de perete.) 6. a bate, a lovi, (rar) a zupăi, (Transilv.) a șupi. (~ în ușă cu piciorul.) 7. a (se) bate, a (se) lovi. (Se ~ de toți pereții; ploaia ~ în acoperiș.) 8. v. ciocni. 9. a se lovi, (înv. și reg.) a se clăti. (Apa se ~ de stânci.) 10. v. îmbrânci. 11. a (se) trânti, (pop. și fam.) a (se) bufni, a (se) buși. (L-a ~ cu pumnul.) 12. a ajunge, a atinge, a lovi, a nimeri, a ochi, a pocni, (pop.) a păli, a picni, (reg.) a tâlni, (Transilv.) a tălăli. (Glonțul ~ iepurele.) 13. v. ataca. 14. v. zvârli.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A MURÁ ~éz tranz. 1) (legume, fructe) A pune la acrit într-o soluție specială (în scopul consumării sau al conservării). 2) (nutrețuri suculente) A supune fermentării pentru a conserva. 3) (plante textile) A ține (un timp oarecare) în apă înainte de prelucrare (pentru a separa fibrele de tulpină); a topi. 4) fig. (despre ploaie) A uda până la piele; a face leoarcă. /Din moare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

TORENȚIÁL ~ă (~i, ~e) 1) (despre ploaie) Care se manifestă ca un torent; abundent, repede și de scurtă durată. 2) (despre ape curgătoare) Care curge cu viteză și cu debit mare (ca un torent). [Sil. -ți-al] /<fr. torrentiel
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PAPARÚDĂ (‹ bg.) s. f. 1. (În mitologia românească) Veche divinitate locală a ploii fertilizante. S-a conservat în folclor ca ritual magic aparținând cultelor agrare în forma Jocului paparudelor, un dans rudimentar executat de tinere fete (adesea țigănci), purtând doar fuste de verdeață pe care femeile le stropesc cu apă; nuditatea simbolizează puritatea naturii însuflețite, menită să trezească virilitatea cerului și să provoace ploaia (sperma cerească). Ritualul are o dată tradițională fixă, marți, în a trei săptămână postpascală, dar poate fi reluat ori de câte este secetă prelungită, în iunie și iulie; este răspândit în Câmpia Dunării și în Banat. ♦ Femeie sau fată ce execută acest dans, cu corpul înfășurat în verdeață, pe care țăranii o stropesc cu apă. 2. Fig. Femeie îmbrăcată ridicol sau fardată excesiv; p. gener. persoană caraghioasă.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

înecà v. (activ) 1. a face să piară în apă sau în alt lichid; 2. a inunda, a acoperi peste tot (vorbind de lichide): ploile au înnecat câmpiile; 3. a înnăbuși: fumul mă înneacă; 4. fig. a alunga: a-și înneca amarul în vin. ║ (reciproc) 1. a muri în apă (cu sau fără voie): s’a înnecat în Dunăre; 2. a se opri trecerea pe gât: mâncând s’a înnecat; 3. a fi podidit: a se înneca în lacrimi. [Lat ENECARE, a ucide (medieval: a ucide prin apă = a înneca)].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ȘIRÓI1, șiroaie, s. n. 1. Șuviță (abundentă) de lichid care curge sau se prelinge de undeva. ◊ Expr. A curge șiroaie (sau șiroi) = a curge din abundență. 2. Torent de apă care se scurge cu repeziciune și din abundență pe locurile înclinate (în urma ploilor mari sau a topirii zăpezilor); șuvoi. — Et. nec.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

SEÍȘE s. f. pl. Pendulări ritmice ale apei lacurilor, cu o perioadă variată, datorită schimbărilor bruște ale presiunii atmosferice, vântului sau unei ploi puternice căzute într-o porțiune a bazinului lacustru. – Din fr. seiche.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

A FREMĂTÁ freámăt intranz. 1) (despre frunze, păduri, ape etc.) A produce un zgomot ușor și înăbușit, mișcându-se încet (sub actiunea vântului, ploii etc.). 2) (despre grupuri de oameni) A-și exprima atitudinea (mai ales dezaprobarea) prin agitație și murmur. 3) (despre persoane) A fi cuprins de o emoție puternică; a palpita; a vibra. 4) fig. A se mișca în tremur. /Din freamăt
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

NOR nori m. 1) Formație atmosferică prezentând o masă densă de vapori de apă sau de cristale de gheață, care, în anumite condiții, poate genera precipitații. Nori de ploaie.Nor arzător masă foarte fierbinte de gaze și de cenușă, expulzată în timpul erupției unui vulcan. Până la (sau în) nori la înălțime foarte mare; foarte sus. A fi (sau a umbla) cu capul în (sau prin) nori a fi rupt de realitate. Parc-ar fi (sau parcă a) căzut din nor se spune despre o persoană care pare total dezorientată într-o împrejurare dată. 2) Cantitate mare de ceva (ce plutește în atmosferă). Nor de praf.Nor de tristețe amestec de sentimente ce tulbură echilibrul sufletesc. /<lat. nubilum
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PLUVIODENUDÁȚIE (‹ fr.) s. f. Acțiunea de eroziune provocată de impactul direct al picăturilor de ploaie (izbire, splash) și de scurgerea în pânză, pe suprafața terenului (spălare în suprafață) a apelor provenite din precipitații. Efectele sunt mai puternice pe terenurile înclinate și lipsite de înveliș vegetal.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

brázdă f., pl. e (vsl. brazda). Urmă pe care o lasă plugu în pămînt. Bucată scoasă din pămînt cu ĭarbă pe ĭa și cu care se întărește o ridicătură de pămînt. ca să n’o strice ploaia. Fig. Urme pe care unele lucruri le lasă trecînd: vaporu lasă o brazdă pe apă. Pl. Zbîrciturĭ: brazdele pe care le trage etatea pe față. Poet. Cîmpurĭ, cîmpiĭ, țară: prea mult sînge a udat brazdele noastre.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

unflát, -ă adj. Dilatat de aeru saŭ de apa din ăuntru [!]: balon unflat [!]. Inflamat: bubă unflată. De un nivel maĭ înalt (din pricina ploiĭ saŭ topiriĭ zăpeziĭ): rîurĭ unflate. Fig. Exagerat, mărit cu intențiune: cifre, socotelĭ unflate. Bombastic: vorbe unflate, stil unflat. – În nord înflat.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

SEÍȘ, seișuri, s. n. Pendulare ritmică a apei lacurilor, cu o perioadă variată, datorită schimbărilor bruște ale presiunii atmosferice, vântului sau unei ploi puternice căzute într-o porțiune a bazinului lacustru. [Pl. și: (f.) seișe] — Din fr. seiche.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

JGHEAB, jgheaburi, s. n. 1. Conductă sau canal deschis în partea superioară, făcut în piatră, într-un trunchi de copac etc., permițând (prin înclinarea sa) scurgerea unui lichid sau a unui material pulverulent. ♦ Canal de scurgere pentru apă sau adăpătoare pentru vite. ♦ Streașină. 2. Crestătură, scobitură, adâncitură. 3. Făgaș, râpă făcută la munte de șuvoiul ploilor; p. ext. vale. 4. Șănțuleț, canal mic care servește la udatul semănăturilor (în grădinile de zarzavat); rigolă. 5. Scocul morii. – Din sl. žlebŭ.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de cata | Semnalează o greșeală | Permalink

JGHEAB, jgheaburi, s. n. 1. Conductă sau canal deschis în partea superioară, făcute în piatră, într-un trunchi de copac etc., permițând (prin înclinarea sa) scurgerea unui lichid sau a unui material pulverulent. ♦ Canal de scurgere pentru apă sau adăpătoare pentru vite. ♦ Streașină. 2. Crestătură, scobitură, adâncitură. 3. Făgaș, râpă făcută la munte de șuvoiul ploilor; p. ext. vale. 4. Șănțuleț, canal mic care servește la udatul semănăturilor (în grădinile de zarzavat); rigolă. 5. Scocul morii. — Din sl. žlebŭ.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

BOTOȘANI 1. Municipiu în NE României, în C. Jijiei, reșed. jud. cu același nume; 126.739 loc. (1991). Constr. și reparații de mașini agricole, de utilaje și piese de schimb pentru ind. ușoară, de aparataj electrotehnic; articole de cauciuc; izolatori electrici; șuruburi; mat. de constr. (prefabricate din beton, cărămidă); mobilă; produse textile (filatură și țesătorie de bumbac, conf., fire de melană) și alim. (unt, brînzeturi, preparate din carne, lapte praf, uleiuri vegetale, panificație); ind. poligrafică. Teatru dramatic și de păpuși, filarmonică. Biserica Sf. Nicolae-Popăuți, ctitorie a lui Ștefan cel Mare (1496), bisericile Sf. Gheorghe (1551), Uspenia (1552), ctitoriile doamnei Elena Rareș; biserică armenească (sec. 16, cu transformări în sec. 18 și 19). Veche așezare, cu o locuire neîntreruptă începînd din paleolitic; menționat documentar la 1439, dar cu o existență anterioară ca apanaj al soției domnului și sediu al unui vornic; important centru comercial; școală domnească și grecească (sec. 18). Considerat în sec. 16 „cel mai mare și mai vechi iarmaroc al Moldovei”. Declarat municipiu în 1968. 2. Jud. în extremitatea nord-estică a României, între rîurile Siret (la V) și Prut (la E); 4.956 km2; (2,09% din supr. țării); 470.011 loc. (1991), din care 38,1% în mediul urban; densitate: 92,9 loc./km2. Reșed.: municipiul Botoșani. Orașe: Darabani, Dorohoi, Săveni. Comune: 68. Relieful, cu aspect predominant deluros, cuprinde două unități distincte: Pod. Sucevei, în V și SV, reprezentat printr-o succesiune de dealuri (Bour, 339 m, Masca, 426 m, Dealul Mare-Tudora, 587 m, Holm 556 m ș.a.) despărțite de cîteva zone mai coborîte, numite șei (Șaua Dersca, 260 m, Lozna, 300 m, Bucecea, 260 m, Hrișcani, 280 m, Vorona, 260 m ș.a.) și C. Jijiei (parte componentă a C. Moldovei) la E, formată din coline joase, cu aspect de platouri, de 200-250 m alt., separate de văi largi, adîncite. Climă temperat-continentală, supusă înfluențelor maselor de aer continentale din E, care imprimă climatului un caracter continental excesiv. Temp. medie anuală variază între 8,3ºC în V jud. și 9,2ºC în E, cu amplitudini termice mari între vară și îarnă. Precipitațiile atmosferice însumează, în medie, 500-600 mm anual, ploile avînd caracter torențial. Vînturi predominante dinspre N și E. Rețeaua hidrografică aparține în pr. bazinelor superioare ape rîurilor Siret și Prut care colectează celelalte rîuri mai mici ce drenează terit. jud. B., printre care Molnița, Bahna, Vorona (afl. pe stg. Prutului). Datorită variațiilor mari de debit, pe majoritatea rîurilor au fost create peste 150 iazuri folosite pentru piscicultură, irigații, alimentări cu apă și regularizarea cursurilor (iazurile Dracșani, Hănești, Negreni ș.a.). Cel mai important lac de pe terit. jud. B. este lacul de acumulare Stînca-Costești de pe Prut (140 km2). Resurse naturale: nisipuri cuarțoase (Miorcani, Hudești), de o mare puritate, folosite pentru fabricarea sticlei optice și a cristalurilor, gips (Păltiniș, Crasnaleuca), gresii (Ibănești, Coșula, Tudora, Hudești), calcare (Coșula, Vorona, Ripiceni, Ștefănești, Dealul Holm), argile (Bucecea, Dorohoi, Leorda, Mihăileni), tufuri andezice (Hudești), turbă (Dersca), pietrișuri, balast. Economia. În 1989, structura producției globale industriale a jud. B. evidenția trei ramuri cu ponderi mari: ind. textilă și conf. (34,4%) cu centre la Botoșani, Dorohoi, Săveni, ind. constr. de mașini și prelucr. metalelor (24%), producătoare de mașini agricole, utilaje și piese de schimb pentru ind. ușoară, aparataj electrotehnic, mijloace de automatizare, șuruburi (Botoșani, Dorohoi) și ind. alim. (zahăr, brînzeturi, lapte praf, produse din carne etc.) la Botoșani, Dorohoi, Darabani, Săveni, Bucecea. În 1989, agricultura dispunea de 291.038 ha terenuri arabile. 87.919 ha pășuni și fînețe naturale, livezi și vii. În același an, supr. arabile erau ocupate de culturi de porumb (92.822 ha), grîu și secară (81.093 ha), plante de nutreț (29.792 ha), plante uleioase, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr, cartofi, leguminoase pentru boabe etc. Sectorul pomicol se remarcă prin producții mari de prune, mere, pere, cireșe, vișine, nuci (Șendriceni, Vorona, Cristești, Frumușica). Viticultura se dezvoltă în jurul localit. Trușești, Ștefănești, Todireni, Călărași. În 1990, sectorul zootehnic cuprindea 588,1 mii capete ovine (în special din rasele karakul și țigaie, jud. B. fiind printre primele producătoare de blănițe de astrahan), 216 mii capete bovine (predominant din rasele Simmenthal și Bălțata românească), 179,1 capete porcine, 10,7 mii capete cabaline; avicultură și apicultură. Căi de comunicație (1990): rețeaua feroviară însumează 142 km, iar cea a drumurilor publice 1.824 km, din care 338 km modernizate. Unități de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): 383 școli generale, 18 licee, un teatru dramatic, unul de păpuși și o orchestră simfonică (la Botoșani), 446 biblioteci, 153 cinematografe, muzee, case memoriale etc. Turism. Principalele obiective turistice: cetatea dacică de la Stîncești, schiturile Cozancea (cu biserică de piatră din 1756), Balș (1430), mănăstirile Vorona (1600), Gorovei (1742), Agafton (1740) ș.a., bisericile Sf. Nicolae-Popăuți din Botoșani (1496) și Sf. Nicolae din Dorohoi (1495) – ctitorii ale lui Ștefan cel Mare, bisericile de lemn din Văculești (1712), Brăești (1745), Cristești (1766) ș.a. Muzeul răscoalei țărănești din 1907 de la Flămînzi etc. Case memoriale: „Mihai Eminescu” (Ipotești), „George Enescu” (Liveni), „Nicolae Iorga” (Botoșani), „Ștefan Luchian” (Ștefănești), „Alexandru (Păstorel) Teodoreanu” (Dorohoi), „Octav Băncilă” (Corni), „Grigore Antipa” (Botoșani), „Dimitrie Brândză” (Bivolu) etc. Indicativ auto: BT.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

SEÍȘĂ s.f. Variație a nivelului apei unui lac sau unei mări aproape de țărm, datorită schimbărilor bruște ale presiunii atmosferice, vântului sau unei ploi puternice. [Pron. se-i-. / < fr. seiche].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

TORÉNT s. n. 1. curs de apă temporar pe pantele repezi și neregulate ale munților și dealurilor, cu debit variabil, care curge impetuos peste creste, în urma ploilor mari sau după topirea bruscă a zăpezilor. 2. formă de relief care ia naștere ca urmare a acțiunii apelor torențiale. 3. (fig.) șuvoi, năvală. ♦ în ~ = din belșug. (< fr. torrent, lat. torrens)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

SEÍȘĂ s. f. mișcare oscilatorie verticală a apei unui lac sau a unei mări aproape de țărm, datorită schimbărilor bruște ale presiunii atmosferice, vântului sau unei ploi puternice. (< fr. seiche)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

fund (-duri), s. n.1. Parte de jos a unui obiect. – 2. Parte de jos și interior al unei concavități, adîncime. – 3. Depărtare, parte mai îndepărtată a unei perspective. 4. Taler de lemn, cîrpător. – Mr., megl., istr. fund. Lat. fŭndus (Pușcariu 672; Candrea-Dens., 679; REW 3585; DAR), cf. alb. funt (Meyer 111; Philippide, II, 643), it. fondo, prov. fons, fr. fond, sp. hondo, port. fundo. Este dublet de la fond, s. n. (fund, mai ales în accepțiile sale abstracte), din fr. fond, pe care unii autori din trecut (Șincai, sec. XVIII), l-au folosit și cu forma fund. Der. afund, adv. (înspre fund; în profunzime, adînc; perfect; adj., profund, adînc), mr. afundu, cu a- caracteristic formațiilor adv. (Candrea-Dens., 680; DAR); afund, s. n. (adîncime, profunzime); afunda, vb. (a adînci), format pe baza adv. (după Pușcariu 36 și Candrea-Dens., 681, de la un lat. *affŭndāre, cf. it. affondare, v. fr. afonder, sp. ahondar, port. afundar; REW are dreptate cînd consideră cuvîntul drept der. intern, dar se îndoiește nejustificat cu privire la autenticitatea celorlalți termeni rom.); înfunda, vb. (a pune fund la o putină; a închide, a astupa; a înțesa, a îndesa; a adînci; a umple cu (de); a închide, a izola; a îngropa; a (se) adînci, a (se) astupa; a se duce la fund; a pune într-o situație grea, a încolți; a zăpăci, a năuci; refl. și cu pron. dativ, a se da învins, a se lăsa păgubaș), cu pref. -în, cf. lat. infŭndāre; înfundat, adj. (astupat; îmbuteliat; sufocat, înecat; plin, înțesat; grăsuț, dolofan; închis, astupat; cufundat, adîncit); înfundător, adj. (atacator); (în)fundătoare, s. f. (parte din spate a carului); (în)fundătură, s. f. (stradă, uliță care se înfundă; colț, ungher; ascunzătoare; impas); desfunda, vb. (a scoate fundul la o putină; a destupa, a scoate dopul; a deschide, a desface; a strica ploaia un drum); fundac, adj. (grăsuț, dolofan; s. n., nume dat mai multor păsări migratoare care se cufundă în apă: Podiceps cristatus; Podiceps negricollis; Colymbus septentrionalis); fundac s. n. (Trans., așternut de paie pus la baza unei căpițe sau a unui stog; vestă de piele; (în)fundătură); fundar, s. m. (pasăre migratoare, Colymbus septentrionalis); fundar, s. n. (pînză de sac); fundei, s. n. (fundac, așternut de paie; parte care rămîne dintr-un material; parte inițială a intestinului gros); fundoaie, s. f. (temelia casei; temelia pietrei de moară; cotitură, meandră); fundoare, s. f. (Trans., firidă, ocniță); fundurei, s. n. (brînză făcută din ce rămîne de la zerul laptelui), numit astfel datorită acestor resturi sau funduri de lapte; fundurie, s. f. (culcuș, pat; bază de stog). Cf. cufunda. Der. neol. funda, vb., din fr. fonder, cu influența lui fund; nefundat, adj. (neîntemeiat); fundați(un)e, s. f. (fundament, bază, temelie); fundător, s. m. (fondator); fundal (var. fondal), s. n. (decor care acoperă fundul unei scene de teatru sau fond al unui tablou reprezentînd perspectiva); fundament, s. n. (bază, temelie), din lat. fundamentum (sec. XVIII); fundamental, adj. (esențial).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ponor n. scobitură a terenului în formă de pâlnie (produsă de ploi în urma devastării unei păduri): se primblă prin ponoare, pe potece fără soare POP. [Slav. PONORŬ, locul unde apa se ascunde în pământ].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

STROP ~i m. 1) Părticică de apă sau de alt lichid, care, despărțindu-se dintr-o cantitate mai mare, ia de obicei formă sferică; picătură. ~ de ploaie.~ cu ~ a) picătură cu picătură; b) puțin câte puțin; treptat. 2) fig. Cantitate foarte mică din ceva; picătură; pic; fărâmitură; dram. ◊ Nici un ~ absolut nimic; deloc. Până la un ~ absolut tot; complet. /v. a stropi
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

pișoálcă, pișoálce, s.f. 1. (pop.; peior.) persoană care urinează des (în pat); pișotcă, pișoarcă. 2. (reg.) om moale, fleșcăit. 3. (reg.) apă căldicică, sălcie ori sărată. 4. (reg.) ciorbă goală, zeamă lungă. 5. (pop.) vin, țuică de proastă calitate. 6. (reg.) vreme ploioasă, umedă; ploaie măruntă și deasă de durată; pișorniță. 7. (reg.; în sintagmă) prune pișoalce = specie de prune zemoase; prune pișolcoase.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

curcubeu n. 1. arc mare luminos ce s’arată pe cer, format din arcuri de diferite colori, totdeauna dispuse în aceeaș ordine: curcubeul e produs prin resfrângerea razelor soarelui în picăturile de apă ale norilor; 2. Bot. barba împăratului (viorea de mai multe colori). [Și cucurbeu – lat. *CONCURVUS, arcuit, și beu: curcubeul e arcul ce soarbe ploaia (cf. ARCUS BIBIT, la Plaut), după o credință populară foarte răspândită].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

SPĂLÁ, spăl, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) curăța folosind apă, săpun, detergenți etc. ◊ Expr. (Tranz.) A spăla pe cineva (pe cap) = a mustra tare pe cineva, a-l ocărî. A-și spăla obrazul = a face față unei situații, a scăpa de rușine; a ieși cu bine dintr-o încurcătură. (Fam.) Iese la spălat, se spune ca o consolare glumeață celui care are o supărare, un necaz (mărunt). (Refl.) Spală-te (sau spălați-vă) sau să se spele pe cap = descurcă-te (sau descurcați-vă) sau să se descurce cu propriile puteri. ♦ Tranz. (Fam.) A purta cuiva de grijă (spălându-i rufele). ♦ Tranz. A face să se șteargă, să dispară o greșeală, un rău, o insultă. 2. Tranz. (Despre ploaie, râuri, șuvoaie etc.) A roade pământul, a-l lua și a-l duce cu sine; a produce o eroziune; a mânca, a săpa. ♦ (Despre ape, valuri) A uda, a scălda un țărm. 3. Tranz. A supune un minereu unui curent de apă, pentru a separa unul dintre componenții lui. – Lat. *expellavare (= ex-per-lavare).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

RÉPEDE2 ~zi adj. 1) (despre persoane sau despre manifestările lor) Care vădește repeziciune; iute. Gesturi ~zi. 2) (despre ape curgătoare) Care curge cu repeziciune. Fluviu ~. 3) (despre timp) Care trece cu rapiditate. Ani ~zi. 4) (despre precipitații atmosferice) Care sunt intense și de scurtă durată. Ploaie ~. 5) (despre forme de relief) Care este foarte înclinat; cu unghi mare de înclinație. Povârniș ~. 6) (despre mișcări) Care se face fară întârziere; rapid. /<lat. rapidus, rapide
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SPĂLÁ, spăl, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) curăța folosind apă, săpun, detergenți etc. ◊ Expr. (Tranz.) A spăla pe cineva (pe cap) = a mustra tare pe cineva, a-l ocărî. A-și spăla obrazul = a face față unei situații, a scăpa de rușine; a ieși cu bine dintr-o încurcătură. (Fam.) Iese la spălat, se spune ca o consolare glumeață celui care are o supărare, un necaz (mărunt). (Refl.) Spală-te (sau spălați-vă) sau să se spele pe cap = descurcă-te (sau descurcați-vă) sau să se descurce cu propriile puteri. ♦ Tranz. (Fam.) A purta cuiva de grijă (spălându-i rufele). ♦ Tranz. Fig. A face să se șteargă, să dispară o greșeală, un rău, o insultă. 2. Tranz. (Despre ploaie, râuri, șuvoaie etc.) A roade pământul, a-l lua și a-l duce cu sine; a produce o eroziune; a mânca, a săpa. ♦ (Despre ape, valuri) A uda, a scălda un țărm. 3. Tranz. A supune un minereu unui curent de apă pentru a separa uniil dintre componenții lui. — Lat. *expellavare (= ex-per-lavare).
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

A TURNÁ1 torn tranz. 1) (substanțe lichide, pulverulente, granuloase) A face să curgă prin răsturnarea unui recipient (în, pe sau peste ceva); a vărsa. ~ apă în pahar.~ ulei pe rană a alina durerea cuiva. ~ gaz în foc a ațâța și mai tare spiritele. ~ cu găleata (sau ca din găleată) a ploua torențial. 2) tehn. (obiecte) A obține, vărsând un amestec special într-un tipar. ~ o statuie de bronz. 3) fam. A compune la repezeală. ~ o scrisoare.~ la gogoși (sau verzi și uscate) a spune minciuni.4) fam.(persoane) A învinui de lucruri considerate reprobabile și ținute în taină, dându-le în vileag cu intenții rele (în fața unor persoane sau a unor organe oficiale); a denunța; a pârî; a declara. /<lat. tornare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

2) múșchĭ m. fără pl. ca plantă și n., pl. urĭ, ca marfă (lat. *músculus, dim. d. muscus, mușchĭ [plantă], it. múschio și [rar] músco, sp. pg. musgo, înrudit cu germ. moos, vgerm. mos, de unde vine fr. mousse; rus. moh). O plantă criptogamă care crește pe stîncĭ, petre [!], zidurĭ vechĭ, trunchĭurĭ de arborĭ, pintre [!] arboriĭ pădurilor, pe supt [!] tufișurĭ ș. a. Prov. Peatra [!] care se rostogolește nu prinde mușchĭ, omu instabil nu strînge avere. – Supt numele de mușchĭ se cuprind în bot. diferite plante micĭ care trăĭesc la umezeală, dar rezistă și celor maĭ marĭ uscăcĭunĭ, ca mnium, bryum, hypnum, polýtrichum, sphagnum ș. a. Mușchĭu se înmulțește pin [!] sporĭ, n´are vase lemnoase, nicĭ rădăcinĭ, ci numaĭ niște firișoare care aduc nutrimentu și fixează planta. El se poate usca așa de mult în cît [!] să se prefacă în praf. Dar, îndată ce e udat de ploaĭe, renaște. El se fixează pe locurile cele maĭ sărace în substanțe nutritive, acolo unde plantele marĭ ar peri [!] de foame. Cele maĭ multe substanțe nutritive îĭ vin din apa de ploaĭe, care le aduce în drumu luĭ. Ocupînd stîncile ca un covor, el formează încet-încet un pămînt vegetal, pe care se pot fixa pe urmă și plante maĭ marĭ, așa în cît el e principalu înaintaș al vegetațiuniĭ. În locurile mlăștinoase, unde nu poate putrezi bine mușchiu mort, el se carbonizează și se preface într´un cărbune poros numit turbă, cum e maĭ ales în Irlanda (unde o zecime din pămînt e acoperită de turbă), în Olanda, Bavaria, Prusia, ĭar în România, în munțiĭ Leaoteĭ (Dîmbovița) și la Dorna (Suceava). V. la turbă. Mușchĭu absoarbe multă apă, ceĭa ce ține umed pămîntu pădurilor. Unde se taĭe o pădure, pere [!] și mușchĭu ĭubitor de umbră, și, dacă e la munte, ploile torențiale ĭaŭ pămîntu vegetal, scot la iveală stîncile, formează șivoaĭe și, nefiind oprite de vegetațiune, dărîmă tot în calea lor. Pe urmă, fiind-că toată se scurge violent, seacă izvoarele, și dezolarea se întinde în prejur [!]. Mușchĭu servește ca adăpost insectelor, painjinilor [!], melcilor și altor vietățĭ în timpu ĭerniĭ. Păsările îșĭ fac cuĭburile tot din mușchĭ, ĭar oameniĭ îl întrebuințează la împachetat și umplut pernele, saltelele și mindirele. Cînd mușchĭu se desvoltă [!] pin [!] pășunĭ și ogoare, face răŭ, că răpește plantelor lumina, aeru, nutrimentu și locu. Chear pe scoarța arborilor nu trebuĭe lăsat, că formează ascunzătorĭ p. insecte stricătoare și ține prea mult timp tulpina umedă, în cît [!] ĭa [!] poate putrezi.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

OPĂRÍT, -Ă, opăriți, -te, adj. 1. Peste care s-a turnat sau s-a vărsat apă fierbinte. 2. (Mai ales despre copiii mici) Care are iritații ale pielii (de obicei la încheieturi) din cauza transpirației, a urinei etc. 3. Fig. Fără chef, supărat; fiert, plouat. – V. opări.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

CÚRGE, pers. 3 cúrge, vb. III. Intranz. I. 1. (Despre ape) A se mișca necontenit în direcția pantei. ◊ Expr. A curge gârlă = a veni din belșug. Va curge multă apă pe gârlă (sau pe Dunăre) = va trece mult timp. Dacă (sau de) nu curge, pică = chiar dacă câștigul nu este mare, tot te alegi cu ceva. ♦ (Despre ploaie) A cădea din abundență, întruna. 2. A pluti. Curgeau pe râu scânduri rupte. 3. (Despre sânge) A circula. 4. (Despre lacrimi, sudoare; p. ext. despre sânge) A se scurge, a picura. ♦ A supura. ♦ (Despre unele materii trecute în stare lichidă) A se prelinge. A curs lumânarea. ♦ A lăsa să se scurgă lichidul dinăuntru. Curge butoiul. 5. A se desprinde din ceva, căzând succesiv, bucată după bucată. 6. A atârna, a spânzura. Părul lung curgea în vițe până pe spate.Expr. A-i curge (cuiva) peticele = a fi îmbrăcat în haine zdrențăroase. 7. (Despre grupuri de ființe sau de vehicule) A se succeda necontenit, a veni mereu; a năpădi. II. Fig. 1. (Despre vorbe, discursuri, stil etc.) A se înșira cu ușurință. 2. (Despre timp, viață, zile etc.) A trece, a se desfășura. 3. (Despre termene, dobânzi) A se socoti, a începe de la... 4. (Înv.; despre apariția unui fenomen) A rezulta, a proveni, a decurge. [Perf. s. curse, part. curs.Var.: (înv. și reg.) cúre vb. III] – Lat. currere (după merge).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ionel_bufu | Semnalează o greșeală | Permalink

CÚRGE, pers. 3 cúrge, vb. III. Intranz. I. 1. (Despre ape) A se mișca necontenit în direcția pantei. ◊ Expr. A curge gârlă = a veni din belșug. Va curge multă apă pe gârlă (sau pe Dunăre) = va trece mult timp. Dacă (sau de) nu curge, pică = chiar dacă câștigul nu este mare, tot te alegi cu ceva. ♦ (Despre ploaie) A cădea din abundență, întruna. 2. A pluti. Curgeau pe râu scânduri rupte. 3. (Despre sânge) A circula. 4. (Despre lacrimi, sudoare; p. ext. despre sânge) A se scurge, a picura. ♦ A supura. ♦ (Despre unele materii trecute în stare lichidă) A se prelinge. A curs lumânarea. ♦ A lăsa să se scurgă lichidul dinăuntru. Curge butoiul. 5. A se desprinde din ceva, căzând succesiv, bucată după bucată. 6. A cădea, a atârna. Părul lung curgea în vițe până pe spate.Expr. A-i curge (cuiva) peticele = a fi îmbrăcat în haine zdrențăroase. 7. (Despre grupuri de ființe sau de vehicule) A se succeda necontenit, a veni mereu; a năpădi. II. Fig. 1. (Despre vorbe, discursuri, stil etc.) A se înșira cu ușurință. 2. (Despre timp, viață, zile etc.) A trece, a se desfășura. 3. (Despre termene, dobânzi) A se socoti, a începe de la... 4. (Înv.; despre apariția unui fenomen) A rezulta, a proveni, a decurge. [Perf. s. curse, part. curs.Var.: (înv. și reg.) cúre vb. III] — Lat. currere (după merge).
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CÓFĂ ~e f. 1) Vas din doage cercuite, cu o singură toartă, având formă de cilindru sau de trunchi de con, în care se păstrează apă. ◊ A pune (sau a băga) în ~ pe cineva a) a pune în încurcătură pe cineva; a dezorienta; b) a-și demonstra superioritatea față de cineva într-un domeniu de activitate. Plouă (sau toarnă) cu ~a plouă tare. 2) (în Moldova medievală) Unitate de măsură pentru lichide egală cu aproximativ 1,288 l. /cf. bulg., sb. kofa
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CÓFĂ, cofe, s. f. Vas de formă (relativ) cilindrică, făcut din doage de brad, cu o toartă, în care se ține la țară apa de băut; doniță; p. ext. conținutul unui astfel de vas. ◊ Expr. (Fam.) A pune (sau a băga pe cineva) în cofă = a întrece pe cineva (prin pricepere, prin viclenie); a înfunda. A ploua (sau a turna) cu cofa (sau ca din cofă) = a ploua foarte tare, torențial. – Cf. bg., scr. kofa.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de archaeus | Semnalează o greșeală | Permalink

A STROPÍ ~ésc 1. tranz. 1) A uda moderat (dispersat și uniform). ~ florile. Ploaia ~it pământul.~ (ceva) cu sudoare a munci din greu; a se trudi. 2) (o haină, ghetele sau un alt obiect) A murdări cu stropi (de noroi, de cerneală, de grăsime etc.). 2. intranz. A dispersa apă sau alt lichid uniform și în cantități mici. ~ pe jos. /Orig. nec.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

pârpór, -ă, adj., s.m. și f. (reg.) 1. (adj.) care nu rezistă la frig; plăpând. 2. (s.m.) cenușă udă din ciubărul în care se opăresc rufele; soluție din sodă caustică dizolvată în apă. 3. (s.m.) tăciune stins în apă, folosit la vindecarea înțepăturilor de cuie. 4. (s.m. și f.) foc de paie; căldură, arșiță, fierbințeală. 5. pojar. 6. (fig.) agitație, zbucium, avânt, entuziasm, înflăcărare. 7. (s.f.) mana viței de vie. 8. (s.f.) aversă de ploaie.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

IEZERU CAHULULUI, liman fluviatil în bazinul inferior al Dunării (Basarabia), în N brațului Chilia; 103 km2. Lungime: 13 km; lățime: 6-11 km. Ad. max.: 7 m. La ape mari comunică cu Dunărea. Lângă I. C., oastea Modovei, condusă de Ioan-Vodă cel Viteaz, a fost înfrântă, în iun. 1574, de armata otomană, din cauza trădării marii boierimi, precum și a timpului nefavorabil (ploi persistente), care a făcut ca artileria moldoveană să nu poată fi folosită.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

CÓFĂ, cofe, s. f. Vas de formă (relativ) cilindrică, confecționat din doage de brad, cu o toartă, în care se ține la țară apa de băut: doniță; p. ext. conținutul unui astfel de vas. ◊ Expr. (Fam.) A pune (sau a băga pe cineva) în cofă = a întrece pe cineva (prin pricepere, prin viclenie); a înfunda. (Pop.) A ploua (sau a turna) cu cofa (sau ca din cofă) = a ploua foarte tare, torențial. — Cf. bg., sb. kofa.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

PRĂVĂLÍ, prăvălesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) înclina, a (se) apleca într-o parte; a (se) răsturna, a (se) rostogoli; a cădea sau a face să cadă, a (se) arunca în adâncime, a (se) prăbuși, a (se) trânti. ♦ Refl. A fugi în goana mare, a se năpusti la vale; a se repezi spre ceva, a tăbărî, a da buzna. ♦ Refl. (Despre ape) A curge cu repeziciune, căzând de la înălțime; a se revărsa, a se întinde. ♦ Refl. Fig. A se întinde, a se răspândi, a se împrăștia. ♦ Tranz. A arunca; a azvârli. 2. Refl. (Despre vânt, furtună, ploaie etc.) A se dezlănțui cu putere, a se porni cu violență. 3. Tranz. și refl. A (se) surpa, a (se) nărui, a (se) dărâma, a (se) prăbuși. – Din bg. provalja, scr. provaliti.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

BARÁJ, baraje, s. n. 1. Construcție care oprește cursul unui râu spre a ridica nivelul apei în amonte, a crea o rezervă de apă, o cădere de apă pentru hidrocentrale etc.; stăvilar, zăgaz. 2. (Mil.) Lucrare de fortificație făcută spre a opri înaintarea inamicului. ◊ Baraj (de artilerie)= trageri de artilerie pentru oprirea înaintării inamicului. Foc de baraj= tragere calculată spre a acoperi cu o ploaie de proiectile o suprafață de teren, care să devină astfel inaccesibilă inamicului. ♦ Ceea ce constituie o piedică (în drum). 3. Întrecere suplimentară între mai mulți concurenți sau între mai multe echipe care au obținut același număr de puncte, pentru a se putea departaja într-un clasament oficial.4. (Psih.; în sintagma) Baraj psihic = simptom al schizofreniei care constă în oprirea bruscă și nemotivată a unui act (4). – Din fr. barrage.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de paula | Semnalează o greșeală | Permalink

smolénci, s.f. – Haine păcurărești cernite. Gatiile, smolencele și cămașa sunt înnegrite în modul următor: „Le ferb, apoi le îmbibă cu unt, peste care presară funingine, praf de cărbune sau de galascan; le pun apoi în apă fiartă cu scoarță de arin, după care le ung a doua oară cu unt. Aceasta pentru două motive: spre a fi feriți în tot timpul verii de insecte, întrucât ei nu se schimbă, și în timp de ploaie să le servească drept impermeabile, grație faptului că ploaia alunecă fără să poată pătrunde” (Papahagi 1925: 99). „La ele cine-i păstor? / Tăt tri frați îmbujorați, / În smolence îmbrăcați” (Lenghel 1985: 217). – Din smoli „a unge, a cătrăni, a înnegri” (< sl. smoliti) + -enci.
Sursa: DRAM (2011) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

BARÁJ, baraje, s. n. 1. Construcție hidrotehnică, așezată transversal în albia unui curs de apă, pentru ridicarea nivelului apei în amonte și crearea unui lac de acumulare; stăvilar, zăgaz. 2. (Mil.) Lucrare de fortificație făcută pentru a opri înaintarea inamicului. ◊ Baraj (de artilerie) = tir de artilerie pentru oprirea înaintării inamicului. Foc de baraj = tragere care acoperă cu o ploaie de proiectile o suprafață de teren, pentru a deveni astfel inaccesibilă inamicului. ♦ Ceea ce constituie o piedică (în drum). 3. Întrecere suplimentară între mai mulți concurenți sau între mai multe echipe aflate la egalitate, pentru a se putea departaja într-un clasament oficial. 4. (În sintagma) Baraj psihic = simptom al schizofreniei care constă în oprirea bruscă și nemotivată a unui act (4). — Din fr. barrage.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

MOCNÍT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A MOCNI. 2) (despre ploaie) Care este liniștită, înceată, dar de lungă durată. 3) (despre stări de lucruri) Care ascunde o amenințare (gata să se declanșeze). 4) (despre vreme, atmosferă) Care devine mai întunecos din cauza norilor; înnourat; mohorât. 5) (despre sunete) Care nu are sonoritate. 6) (despre apă) Care stă mai mult timp într-un loc; neîmprospătat. /v. a mocni
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Danaë, fiica lui Acrisius, regele din Argos, și a Eurydicei. Temîndu-se de împlinirea unui oracol care-i prezisese că va muri de mîna fiului lui Danaë, Acrisius își închide fata într-un turn înalt. Nici un muritor nu poate ajunge pînă acolo. Transformat în ploaie de aur, Zeus reușește însă să se strecoare pînă-n iatacul fetei. Din dragostea lui cu Danaë se naște Perseus. Ca s-o piardă pe ea și pe fiul ei, Acrisius îi închide într-un cufăr și-i abandonează pe apă, pradă valurilor. Danaë, ocrotită de Zeus, reușește însă să scape cu viață și să ajungă în insula Seriphus. Acolo e primită la curtea regelui Polydectes, care se îndrăgostește de ea. După trecerea anilor regele vede însă în fiu o piedică în cucerirea inimii mamei. De aceea el îl trimite pe Perseus departe, cu gîndul ascuns că-și va găsi moartea în lupta cu Meduza. Perseus se înapoiază însă victorios (v. și Perseus). Împreună cu mama sa el se întoarce în Argos unde, fără voia lui – ca o împlinire a oracolului – își ucide bunicul (v. și Acrisius).
Sursa: Mitologic (1969) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

depún și (vest) dă-, -pús, a -púne v. intr. (lat. de-póno, -pónere, a depune, a pune jos. V. pun). Munt. vest. Se zice despre vacĭ cînd li se mărește ugeru și li se lasă în jos aproape de a făta orĭ despre norĭ cînd îs gata să dea drumu ploiĭ. Vacă depusă, aproape de fătat (Cod.). V. tr. (după fr. depóser). Pun jos: vulturu apucă melu și-l depuse’n cuĭbu luĭ. Daŭ în păstrare, în primire: a depune banĭ la un bancher. Formez depozit, las drojdie la fund: vinu depune drojdie, apa depune nomol. Fig. Destituĭ, detronez: a depune un rege. Pun în închisoare: a depune un tîlhar. Mărturisesc la judecată: acuzatu a depus că el e asasinu. Depun corona, abdic. Îmĭ depun bilanțu, 1) daŭ socoteală, 2) daŭ faliment. Depun examin, daŭ examin.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

CĂDEÁ vb. 1. a pica. (Statueta a ~ de pe etajeră.) 2. v. prăbuși. 3. a pica, a se prăbuși, a se prăvăli, a se răsturna, (rar) a se poticni. (Calul a ~ la pământ.) 4. a se prăbuși, a se prăvăli. (Apa ~ de la înălțime, formând o cascadă.) 5. a scăpa. (Îi ~ pâinea din mână.) 6. a sări. (I-au ~ patru nasturi de la haină.) 7. v. lăsa. 8. a se așeza, a se așterne, a se depune, a se lăsa, a pica. (A ~ bruma peste câmpii.) 9. a da. (A ~ o ploaie zdravănă.) 10. v. apleca. 11. v. atârna. 12. a eșua, a pica. (A ~ la examen.) 13. a muri, a pieri. (A ~ la datorie.) 14. a se nimeri, a pica, a se potrivi, (pop.) a se brodi. (Sărbătoarea a ~ într-o sâmbătă.) 15. v. veni. 16. v. cuveni. 17. v. trebui. 18. v. putea. (Se ~ ca noi să stăm pasivi?) 19. v. reveni.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BÁTE, bat, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi, a (se) izbi repetat și violent (cu palma, cu pumnul, cu bățul, cu biciul etc.) A bate peste obraji, peste gură, peste picioare. A bate la palmă, la tălpi, la spate. A bate în cap.Expr. (Tranz.) A fi bătut în cap = a fi îndobitocit de loviturile primite în cap. Bătut în cap = prost, nebun, țicnit. (Refl.) A se bate cu pumnii în piept = a se mândri, a se fuduli; a face caz de ceva. ♦ Tranz. A atinge, a lovi ușor cu palma umărul, mâna sau spatele cuiva spre a atrage atenția, a-l reconforta sau a-i arăta bunăvoința; a lovi în același fel o parte a corpului unui animal spre a-l liniști sau a-l mângâia. ◊ Expr. A bate pe cineva la cap sau a bate capul cuiva = a cicăli, a plictisi pe cineva cu vorba. (Refl. recipr.) A se bate pe burtă cu cineva = a fi într-o intimitate familiară cu cineva. A bate palma (sau, arg., laba) cu cineva = a da mâna cu cineva; p. ext. a încheia cu cineva o tranzacție, dând mâna cu el în semn de învoială. 2. Tranz. A învinge un adversar într-un joc, la un concurs (sportiv); a birui un dușman în luptă, în război. ◊ Expr. A bate un record (sportiv) = a depăși un record (sportiv). ♦ Refl. A se lupta, a se război. ◊ Loc. vb. (Refl. recipr.) A se bate în duel = a se duela. ◊ Expr. A se bate cap în cap = a fi în opoziție, în contradicție, a nu se potrivi. Se bate ziua cu noaptea = se luminează de ziuă sau amurgește. 3. Tranz. A lovi, a izbi repetat (cu un instrument potrivit) un obiect, un material etc. în diverse scopuri. Gospodina bate covoarele. Bate fierul până-i cald.Loc. vb. (Fam.) A bate la mașină = a dactilografia. A bate la ochi = a frapa (1). ◊ Expr. A bate bani = a fabrica monede de metal. A bate monedă = a) a fabrica monede de metal; b) a insista asupra erorii cuiva, în defavoarea lui. A bate toba = a spune peste tot un secret (intim) încredințat de cineva. A bate o carte = a juca o carte de joc. A bate tactul (sau măsura) = a lovi (ușor) un obiect cu mâna sau a imita lovirea lui în ritmul unei bucăți muzicale sau al unui vers. A bate mult drum (sau multă cale) = a parcurge o distanță lungă. A bate podurile = a vagabonda. A bate (pasul) pe loc = a nu realiza nici un progres într-o acțiune, a nu înainta într-o problemă. A bate câmpii = a spune cu totul altceva decât ceea ce se discută, a divaga, a vorbi aiurea. ♦ A fixa un obiect țintuindu-l de ceva. A bătut tablourile pe pereți. Bătuse capacul lăzii în cuie. ♦ A freca învârtind și lovind de pereții unui vas. Batem albușurile până se fac spumă. Bate untul în putinei. ♦ A freca, a apăsa producând bășici, răni sau bătături. Mă bate un pantof. ♦ (La războiul de țesut) A presa cu spata firele din băteală. II. Intranz. 1. A izbi în ceva făcând zgomot; a ciocăni (la poartă, la ușă, la fereastră). Valurile bat de zidurile cetății. Cine bate oare la fereastra mea?Expr. A bate la ușa cuiva = a veni la cineva spre a-i cere un ajutor material. A bate din picioare = a tropăi. A bate din (sau în) palme = a aplauda. A bate din gură degeaba (sau în vânt) = a vorbi în zadar, a trăncăni. 2. A face o mișcare (relativ regulată). ◊ Expr. A bate din aripi = (despre păsări) a face mișcarea de zbor lovind aerul cu aripile. A bate mătănii = a îngenunchea și a atinge fruntea cu pământul de mai multe ori la rând, în semn de pocăință sau de cucernicie. ♦ (Despre organe sau părți ale corpului omenesc) A avea pulsații ritmice; a palpita, a zvâcni. Îi bate inima de frică. Îmi bat tâmplele.Refl. Mi se bate ochiul drept. ♦ (Despre un motor sau un organ de motor) A funcționa dereglat, scoțând zgomote anormale. 3. (Despre arme de foc) A trage, a trimite proiectilul până la o anumită distanță, până într-un anumit punct. O pușcă veche care nu mai bătea decât la 100 de pași. ♦ (Înv.) A bombarda. ♦ (Reg.; despre câini) A lătra. ♦ Intranz. și tranz. (Despre aștri) A atinge (ceva) cu razele. Pune-ți pălăria, să nu te bată soarele la cap. ♦ (Despre ape) A se izbi (de maluri etc.). 4. A face aluzie critică la ceva. Bate în ciocoi.Expr. A-și bate joc de cineva (sau de ceva) = a) a lua în derâdere pe cineva; b) a necinsti, a viola o fată, o femeie. 5. (Despre vânt) A sufla. 6. (Despre ploaie, grindină, brumă) A cădea (lovind) peste semănături, livezi etc. 7. (În expr.) A bate în retragere = a) a se retrage din luptă; b) a retracta cele spuse mai înainte. 8. (Despre culori) A se apropia de..., a avea o nuanță de... Bate în albastru. III. Intranz. și tranz. A emite zgomote ritmice care indică ceva. ♦ (Înv.; despre telegraf) A emite țăcănitul prin care se transmit mesajele telegrafice. ◊ Expr. (Tranz.) A bate o telegramă (sau o depeșă) = a da, a transmite o telegramă. ♦ (Despre un clopot, un ceasornic, despre toacă etc.) A emite sunete ritmice cu o anumită semnificație. – Lat. batt(u)ere.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de paula | Semnalează o greșeală | Permalink

BÁTE, bat, vb. III. I. 1. Tranz. și refl. A (se) lovi, a (se) izbi repetat și violent (cu palma, cu pumnul, cu bățul, cu biciul etc.). A bate peste obraji, peste gură, peste picioare. A bate la palmă, la tălpi, la spate. A bate în cap.Expr. (Tranz.) Bătut în cap = prost, nebun, țicnit. (Refl.) A se bate cu pumnii în piept = a se mândri, a se fuduli; a face caz de ceva. ♦ Tranz. A atinge, a lovi ușor cu palma umărul, mâna sau spatele cuiva spre a-i atrage atenția, a-1 reconforta sau a-i arăta bunăvoința; a lovi în același fel o parte a corpului unui animal spre a-l liniști sau a-l mângâia. ◊ Expr. A bate pe cineva la cap sau a bate capul cuiva = a cicăli, a plictisi pe cineva cu vorba. (Refl. recipr.; fam.) A se bate pe burtă cu cineva = a fi într-o intimitate familiară cu cineva. A bate palma (sau, arg., laba) cu cineva = a da mâna cu cineva; p. ext. a încheia cu cineva o tranzacție, dând mâna cu el în semn de învoială. 2. Tranz. A învinge un adversar într-un joc, la un concurs (sportiv); a birui un dușman în luptă, în război. ◊ Expr. A bate un record (sportiv) = a depăși un record (sportiv). ♦ Refl. A se lupta, a se război. ◊ Loc. vb. (Refl. recipr.) A se bate în duel = a se duela. ◊ Expr. (Refl. recipr.) A se bate cap în cap = a fi în opoziție, în contradicție, a nu se potrivi. Se bate ziua cu noaptea = se luminează de ziuă sau amurgește. 3. Tranz. A lovi, a izbi repetat (cu un instrument potrivit) un obiect, un material etc. în diverse scopuri. Gospodina bate covoarele. Bate fierul până-i cald.Loc. vb. (Fam.) A bate la mașină = a dactilografia. A bate la ochi = a frapa (1). ◊ Expr. A bate bani = a fabrica monede de metal. A bate monedă = a) a fabrica monede de metal; b) a insista asupra erorii cuiva, în defavoarea lui. A bate toba = a spune peste tot un secret (intim) încredințat de cineva. A bate o carte = a juca o carte de joc. A bate tactul (sau măsura) = a lovi (ușor) un obiect cu mâna sau a imita lovirea lui în ritmul unei bucăți muzicale sau al unui vers. A bate mult drum (sau multă cale) = a parcurge o distanță lungă. A bate podurile = a vagabonda. A bate (pasul) pe loc = a nu realiza nici un progres într-o acțiune, a nu înainta într-o problemă. A bate câmpii = a spune cu totul altceva decât ceea ce se discută, a divaga, a vorbi aiurea. ♦ A fixa un obiect țintuindu-l de ceva. A bătut tablourile pe pereți. Bătuse capacul lăzii în cuie. ♦ A freca învârtind și lovind de pereții unui vas. Batem albușurile până fac spumă. Bate untul în putinei. ♦ A freca, a apăsa producând bășici, răni sau bătături. Mă bate un pantof. ♦ (La războiul de țesut) A presa cu spata firele din băteală. II. Intranz. 1. A izbi în ceva făcând zgomot; a ciocăni (la poartă, la ușă, la fereastră). Valurile bat în zidul cetății. Cine bate oare la fereastra mea?Expr. A bate la ușa cuiva = a veni la cineva spre a-i cere un ajutor material. A bate din picioare = a tropăi. A bate din (sau în) palme = a aplauda. A bate din gură degeaba (sau în vânt) = a vorbi în zadar, a trăncăni. 2. A face o mișcare (relativ regulată). ◊ Expr. A bate din aripi = (despre păsări) a face mișcarea de zbor lovind aerul cu aripile. A bate mătănii = a îngenunchea și a atinge fruntea cu pământul de mai multe ori la rând, în semn de pocăință sau de cucernicie. ♦ (Despre organe sau părți ale corpului omenesc) A avea pulsații ritmice; a palpita, a zvâcni. Îi bate inima de frică. Îmi bat tâmplele.Refl. Mi se bate ochiul drept. ♦ (Despre un motor sau un organ de motor) A funcționa dereglat, scoțând zgomote anormale. 3. (Despre arme de foc) A trage, a trimite proiectilul până la o anumită distanță, până într-un anumit punct. O pușcă veche care nu mai bătea decât la 100 de pași. ♦ (Înv.) A bombarda. ♦ (Reg.; despre câini) A lătra. ♦ Intranz. și tranz. (Despre aștri) A atinge (ceva) cu razele. Pune-ți pălăria, să nu te bată soarele la cap. ♦ (Despre ape) A se izbi (de maluri etc.). 4. A face aluzie critică la ceva. Bate în ciocoi.Expr. A-și bate joc de cineva (sau de ceva) = a) a lua în derâdere pe cineva; b) a necinsti, a viola o fată, o femeie. 5. (Despre vânt) A sufla. 6. (Despre ploaie, grindină, brumă) A cădea (lovind) peste semănături, livezi etc. 7. (În expr.) A bate în retragere = a) a se retrage din luptă; b) a retracta cele spuse mai înainte. 8. (Despre culori) A se apropia de..., a avea o nuanță de... Bate în albastru. III. Intranz. și tranz. A emite zgomote ritmice care indică ceva. ♦ (Înv.; despre telegraf) A emite țăcănitul prin care se transmit mesajele telegrafice. ◊ Expr. (Tranz.) A bate o telegramă (sau o depeșă) = a da, a transmite o telegramă. ♦ (Despre un clopot, un ceasornic, despre toacă etc.) A emite sunete ritmice cu o anumită semnificație. — Lat. batt(u)ere.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

NOE (în „Vechiul Testament”), patriarh, considerat reîntemeietorul neamului omenesc în urma potopului. Fiul lui Lameh. La îndemnul lui Dumnezeu, a construit o arcă, în care a urcat familia sa și perechi ale tuturor viețuitoarelor de pe Pământ, precum și hrană pentru toți, pentru a fi salvate de la potop. După încetarea ploii, care a durat 150 zile, arca lui s-a oprit pe muntele Ararat. N. este considerat garantul înțelegerii dintre Dumnezeu și omenirea reînnoită prin fiii săi, Sem, Ham și Iafet, strămoșii semiților, hamiților și iafetizilor. Pentru creștini, N. este o prefigurare a lui Iisus Hristos, care va învinge apele morții, mântuindu-i pe oameni.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

CÚMPĂNĂ, cumpene, s. f. 1. Dispozitiv format dintr-o bârnă mobilă de lemn așezată pe un stâlp înalt, având legată la un capăt o greutate pentru echilibru și la celălalt o găleată, cu ajutorul căruia se scoate apa din fântână. 2. Cântar format dintr-o pârghie cu brațe egale și o limbă care oscilează la cea mai mică aplecare a talerelor. ◊ Expr. A arunca (ceva) în cumpănă = a aduce (ceva) ca argument decisiv în rezolvarea unei probleme. A trage (greu) în cumpănă = a avea importanță (mare). A fi (sau a sta) în cumpănă = a șovăi în luarea unei hotărâri. (Înv.) A pune (pe cineva) în cumpănă = a pune (pe cineva) în încurcătură. ♦ Echilibru. ◊ Loc. adj. și adv. (Despre arme) În cumpănă = în cumpănire. ◊ Expr. A ține (ceva) în cumpănă = a ține ceva în poziție suspendată, făcând să balanseze. ♦ Fig. Limită, măsură; moderație. Trebuie să aibă omul, în ființa lui, buna cumpănă a înțelepciunii. 3. Simbol al justiției, reprezentat printr-o balanță. ♦ Una dintre constelațiile zodiacului, reprezentată printr-o balanță. 4. (În sintagmele) Cumpăna apelor sau cumpănă de ape = punct înalt de teren de unde apele își trag izvorul și de unde se separă, pornind la vale pe unul dintre cele două versante. Cumpăna nopții = miezul nopții. 5. Nume dat unor instrumente folosite la verificarea direcției orizontale sau verticale a unui obiect; nivelă cu bulă de aer. 6. Fig. Soartă (rea); primejdie, nenorocire; încercare la care este supus cineva. ♦ Ploaie mare, rupere de nori. – Din sl. konpona.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de romac | Semnalează o greșeală | Permalink

CÚMPĂNĂ, cumpene, s. f. 1. Dispozitiv format dintr-o bârnă mobilă de lemn așezată pe un stâlp înalt, având legată la un capăt o greutate pentru echilibru și la celălalt o găleată, cu ajutorul căruia se scoate apa din fântână. 2. Cântar format dintr-o pârghie cu brațe egale și o limbă care oscilează la cea mai mică aplecare a talerelor. ◊ Expr. A arunca (ceva) în cumpănă = a aduce (ceva) ca argument decisiv în rezolvarea unei probleme. A trage (greu) în cumpănă = a avea importanță (mare). A fi (sau a sta) în cumpănă = a șovăi în luarea unei hotărâri. (Înv.) A pune (pe cineva) în cumpănă = a pune (pe cineva) în încurcătură. ♦ Echilibru. ◊ Loc. adj. și adv. (Despre arme) În cumpănă = în cumpănire. ◊ Expr. A ține (ceva) în cumpănă = a ține ceva în poziție suspendată, făcând să balanseze. ♦ Fig. Limită, măsură; moderație. Trebuie să aibă omul, în ființa lui, buna cumpănă a înțelepciunii. 3. Simbol al justiției, reprezentat printr-o balanță. ♦ Una dintre constelațiile zodiacului, reprezentată printr-o balanță. 4. (În sintagmele) Cumpăna apelor sau cumpănă de ape = punct înalt de teren de unde apele își trag izvorul și de unde se separă, pornind la vale pe unul dintre cele două versante. Cumpăna nopții = miezul nopții. 5. Nume dat unor instrumente folosite la verificarea direcției orizontale sau verticale a unui obiect; nivelă cu bulă de aer. 6. Fig. Soartă (rea); primejdie, nenorocire; încercare la care este supus cineva. ♦ Ploaie mare, rupere de nori. — Din sl. konpona.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

PIÁTRĂ piétre f. 1) Rocă dură răspândită la suprafața sau în interiorul pământului, având diferite întrebuințări. ◊ Epoca de ~ perioadă din istoria omenirii, caracterizată prin confecționarea uneltelor și armelor din piatră. Epoca pietrei cioplite paleolitic. Epoca pietrei șlefuite neolitic. ~ abrazivă rocă foarte dură, întrebuințată la confecționarea abrazoarelor. ~ ponce v. PONCE. ~ de mozaic amestec de minerale mărunțite, întrebuințat la confecționarea mozaicurilor. ~ litografică rocă sedimentară de calcar, folosită în litografie pentru confecționarea clișeelor. ~ de încercare a) rocă foarte dură întrebuințată pentru controlarea purității aurului și a argintului; b) mijloc de control al capacității morale și/sau fizice ale unei persoane. ~ prețioasă (sau nestemată, scumpă, rară) mineral cristalizat, transparent, strălucitor, de mare valoare, întrebuințat pentru confecționarea bijuteriilor și a altor podoabe. ~ semiprețioasă mineral cristalizat, având o valoare mai mică decât piatra prețioasă. ~ filozofală a) substanță miraculoasă, care, după părerea alchimiștilor medievali, poate preface toate metalele în aur și poate vindeca bolile; b) mare descoperire. (A fi) tare ca ~a (a fi) foarte rezistent. A avea inimă de ~ a fi foarte crud, nemilos. A fi de ~ a fi nesimțitor. A scoate apă și din ~ seacă a obține ceva dorit în orice împrejurări. ~ acră sulfat dublu de aluminiu și de potasiu; alaun. ~ vânătă sulfat de cupru hidratat. ~ de var carbonat de calciu. ~a iadului azotat de argint. ~ pucioasă sulf în formă de bucăți. 2) Bucată dintr-o astfel de rocă. Clădire de ~. Drum de ~.~ de ascuțit cute. ~ de moară fiecare dintre cele două pietre mari rotunde și plate ale morii, care servesc pentru măcinatul grăunțelor. ~ de temelie a) piatră care se pune drept fundament la o construcție; b) component fundamental și esențial pentru ceva. ~ de hotar a) piatră pusă pentru a marca un hotar; b) obiect care delimitează, separă ceva. ~ kilometrică piatră paralelipipedică, pe care se indică numărul de kilometri de la locul unde este așezată aceasta până la o localitate. ~ în casă fată mare nemăritată (stătută), considerată ca o povară pentru familie. A pune prima (sau cea dintâi) ~ a iniția ceva. A arunca cu ~a în cineva a aduce învinuiri cuiva. A nu lăsa (sau a nu rămâne) ~ pe ~ a distruge până în temelie, complet. A scula pietrele din somn a se împiedica. A avea (sau a i se pune, a-i sta cuiva ca) o ~ pe inimă a se zbuciuma. A i se lua (sau a i se ridica) cuiva o ~ de pe inimă (sau de pe suflet) a scăpa de o stare sufletească apăsătoare, plină de griji și de zbucium. Ori cu ~a de cap, ori cu capul de ~ oricum ai proceda, e tot rău. 3) Strat dur depus pe pereții vaselor în care se fierbe sau se păstrează apă. ◊ ~ de vin tartru. 4) Substanță calcaroasă care se depune pe coroana dinților; tartru dentar; detritus. 5) med. Concrețiune formată din săruri în unele organe interne (ficat, rinichi, etc.); calcul. 6) Fiecare dintre piesele jocului de domino sau ale altor jocuri de societate. 7) pop. Precipitații atmosferice sub forma unor bucățele de gheață (provenite prin înghețarea picăturilor de ploaie); grindină. [G.-D. pietrei; Sil. pia-] /<lat. petra
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

BUN2 ~ă (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care se deosebește prin calități morale pozitive; care face bine altora; binevoitor; blând. ~ la inimă. ◊ Fii ~! fii drăguț; fii amabil. Oameni ~i! formulă de adresare către mai mulți ascultători. 2) Care manifestă aptitudini în domeniul său de activitate; priceput; înzestrat. Scriitor ~. Șofer ~. 3) (despre manifestări ale oamenilor) Care este demn de laudă; corect; cinstit. Faptă ~ă. ◊ A fi sau a ajunge pe (sau în) mâini ~e a nimeri în condiții favorabile. A privi pe (a se uita la) cineva cu ochi ~i a simpatiza pe cineva. A pune o vorbă ~ă pentru cineva a interveni în favoarea cuiva; a susține pe cineva într-o chestiune. A fi în toane ~e a avea dispoziție bună. 4) (referitor la lucruri sau noțiuni abstracte) Care se distinge prin calitate. Stofă ~ă. Traducere ~ă. Marfă ~ă. 5) (despre mâncăruri) Care are gust plăcut; gustos. ◊ Poamă ~ă (~ă poamă) calificativ negativ la adresa unei persoane cu apucături rele. 6) (despre recoltă) Care este în cantitate mare; din belșug; bogat; îmbelșugat. Roadă ~ă. 7) Care se caracterizează prin echilibru moral. A duce viață ~ă cu cineva. 8) Care are calități corespunzătoare destinației. Apă ~ă de băut. ~ de însurat. ~ă de măritat. ~ pentru tipar. 9) (despre organele corpului) Care funcționează bine. Ochi ~i. Dinți ~i. ◊ ~ de gură care vorbește mult; vorbăreț; guraliv. ~ de picior (sau de picioare) iute; sprinten. 10) (despre bani) Care are curs oficial; care circulă; care nu este fals. 11) (despre timp și fenomene atmosferice) Care este binevenit; favorabil. Ploaie ~ă. Vreme ~ă. 12) Care este convenabil; rentabil. Preț ~. 13) Care este suficient de mare. O bucată ~ă de timp (de loc, de teren etc.). ◊ A trage un somn ~ a dormi mult. 14) Care poate fi considerat o unitate. Cam de-o oră ~ă. 15) (despre relații de rudenie) Care au legături de sânge. Mamă ~ă. Văr ~. 16) (despre neam, origine) Care impune respect prin merite deosebite; nobil; ales; de viță. 17) (în diferite formule de salut sau de urare) ~ă ziua! Noapte ~ă! Drum ~! ~ sosit! 18) (despre îmbrăcăminte) Care nu este uzat; nou încă. 19) (în construcții care exprimă o atitudine ironică): A-i face cuiva una ~ă (sau a i-o face ~ă cuiva) a-i face cuiva o neplăcere, un rău. A o păți ~ă a da de dracul; a se încurca. ~ă treabă! frumos, n-ai ce zice. Na-ți-o ~ă! asta mai lipsea. Na-ți-o ~ă, că ți-am frânt-o (sau na-ți-o frântă, că ți-am dres-o!) se ripostează cuiva, care, pentru a ieși dintr-o situație, vine cu o propunere absurdă. /<lat. bonus
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

noián (noiánuri), s. n.1. (Înv.) Golf. – 2. Mare, largul mării; puzderie. Origine necunoscută. Relația cu alb. ujanë „ocean”, din ufapă” (Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 295; Philippide, II, 726; Pușcariu, Dacor., III, 387; Pușcariu, Lr., 265; Rosetti, II, 120) nu pare probabilă (cf. Tiktin), deoarece, dacă ambele cuvinte provin din aceeași sursă, rom. nu ar conserva terminația -an (› -în). După ipoteza puțin sigură a lui Densusianu, GS, III, 423, în loc de *loiansl. loj- „a curge”; după Giuglea, Dacor., X, 108, din alb. llohëploaie”. Legat de ceh. noŕe „abis”, după Cihac, II, 217, sau anterior indoeurop. (Lahovary 339). Sensul de „mare” ar putea fi secundar. Nuanța înv. pare să fie cea de „coastă de mare, golf”; cel modern de „larg al mării”, ar putea fi rezultatul unei interpretări echivoce, căci cuvîntul nu are circulație populară. Dacă ar fi așa, s-ar putea porni de la naie „navă”, *năian „loc pentru nave” (ca ochian „instrument pentru ochi”).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

BÁTE, bat, vb. III. I. Tranz. 1. A lovi un om sau un animal în scopul de a-l pedepsi sau de a-l constrânge la o acțiune. ◊ Expr. A-și bare capul cu ceva = a se gândi mult la ceva. A bate capul cuiva sau a bate pe cineva la cap = a sâcâi, a plictisi pe cineva. A-l bate (pe cineva) gândul (sau mintea) sau (refl.) a se bate cu mintea (sau cu gândul) = a fi preocupat în mod stăruitor de ceva. A-și bate gura degeaba (sau în vânt) = a vorbi în zadar. A-și bate picioarele = a umbla mult. A-și bate joc de cineva (sau de ceva) = a batjocori; a necinsti. (Refl.) A se bate cu pumnii în (sau peste) cap = a se lovi peste cap în semn de mare supărare. A se bate cu pumnii în piept = a) a se lovi peste piept în semn de supărare sau de pocăință; b) fig. a se mândri, a se fuduli. ◊ Fig. (În imprecații glumețe) Bată-te norocul! ♦ A lovi ușor peste umăr pe cineva, pentru a-i arăta bunăvoință, încredere; a lovi ușor o parte a corpului unui animal spre a-l mângâia. ◊ Expr. A bate palma (sau laba) cu cineva = a da mâna cu cineva; p. ext. a cădea la învoială cu cineva. 2. A izbi pe cineva de ceva. ◊ Expr. (Intranz.) A bate la ochi = a atrage privirea, atenția; a fi suspect. 3. A roade producând răni. Îl bat pantofii. II. 1. Refl. A se lua la bătaie; a se lupta. ◊ Expr. (Fig.) Când se bate ziua cu noaptea = pe înserate, în amurg. ♦ A purta război. 2. Tranz. A birui, a învinge un dușman, o țară etc. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (În sport sau la jocul de cărți) A câștiga partida; a învinge. III. 1. Tranz. A lovi de mai multe ori un lucru cu altul pentru diferite scopuri practice. A bate ouăle. A bate coasa (pentru a o ascuți). A bate covoarele (pentru a le curăța de praf). A bate un cui (pentru a-l înfige în ceva). ◊ Expr. Bate fierul până-i cald = acționează în momentul prielnic. A bate bani = a fabrica monede de metal. A bate toba = a răspândi știri; a nu păstra un secret. A bate toba la urechea surdului, se zice despre cei care nu vor să asculte ce li se spune. ♦ A fixa un obiect de altul, țintuindu-l de ceva. Un cerc de aur bătut cu diamante (EMINESCU). ♦ A îndesa cu spata firele bătelii. ♦ A da mereu cu un băț în apa unui râu, spre a scormoni peștii din ascunzători. ♦ A juca cu pasiune un dans. ♦ A bătători pământul. ♦ A azvârli mingea departe; p. ext. a se juca cu mingea. ♦ A juca mult cărți. 2. Tranz. A umbla mult (pe un drum), a străbate. De trei nopți aceeași cale Bate călătorul (TOPÎRCEANU). ◊ Expr. A bate (pasul) pe loc = a nu realiza nici un progres într-o acțiune. ♦ A frecventa des (un loc), a cutreiera. Băteau mahalalele ziua și noaptea (GHICA). ◊ Expr. A bate câmpii = a vorbi aiurea, fără noimă. (Intranz.) A bate în retragere = a se retrage din fața inamicului; fig. a renunța să mai susțină cele afirmate; a retracta. 3. Intranz. A lovi cu degetul sau cu pumnul în ușă, în fereastră etc.; a ciocăni, a bocăni. ◊ Expr. A bate pe la ușile oamenilor = a cerși. 4. Refl. A se lovi unul de altul. Frunza lin se bate În codru-nflorit (ALECSANDRI). ◊ Expr. A se bate cap în cap = a fi diametral opus; a se contrazice. ♦ Intranz. și refl. (Despre valurile apei) A se izbi (de maluri etc.). IV. Intranz. 1. (Despre arme de foc) A trage; a trimite proiectilul până la...; p. ext. (despre glas sau ochi) a ajunge până la... ♦ (Înv.) A bombarda. 2. A face aluzie, a aduce vorba. Înțeleg eu unde bate vorba lui (CARAGIALE). 3. (Reg., în expr.) A bate cu cineva = a avea simpatie pentru cineva. V. Intranz. 1. (Despre vânt) A sufla. 2. (Despre ploaie, brumă, grindină) A cădea. 3. (Despre aștri) A-și trimite razele până la...; a lumina. Luna bate printre ramuri (EMINESCU). VI. 1. Intranz. A lovi, a mișca dintr-o (sau cu o) parte a corpului. A bate din călcâie.Expr. A bate din (sau în) palme = a aplauda; a-și lovi palmele spre a chema pe cineva. Cât ai bate din palme = într-o clipă, imediat. A bate din picior = a lovi cu piciorul în pământ ca intimidare sau ca amenințare. A bate cu pumnul în masă = a-și impune punctul de vedere. A bate din picioare = (despre animale) a lovi cu picioarele în pământ de nerăbdare. ♦ (despre păsări, determinat prin ”din aripi”) A lovi aerul cu aripile. ♦ (Despre câini; determinat prin ”din coadă”) A da, a mișca din coadă. 2. Tranz. (În expr.) A bate tactul = a marca, prin mișcări regulate, fiecare tact al unei melodii. A bate mătănii = a face mătănii. 3. Intranz. și refl. (Despre inimă, puls, tâmple) A zvâcni, a palpita. ♦ Intranz. (Înv., despre aparatul telegrafic) A funcționa. ♦ Tranz. (Înv.) A da o telegramă. ♦ Intranz. (Despre un organ de mașină) A funcționa cu smucituri din cauza unei centrări imperfecte. ♦ Intranz. și tranz. (Despre un clopot, un ceasornic etc.) A emite sunete ritmice (anunțând ceva). San Marc sinistru miezul nopții bate (EMINESCU). 4. Intranz. (Reg., despre câini) A lătra. VII. Intranz. (Despre culori) A avea o nuanță de...; a da în... Părul ei lung, negru... bătea în albastru (BART). – Lat. batt[u]ere.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

REPÉDE, repezi, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre mișcări) Care se produce fără întârziere; iute, rapid; (despre lucruri în mișcare) care se deplasează cu repeziciune, cu iuțeală; (despre ape) care curge cu repeziciune; p. ext. (despre picături, stropi etc.) care cade iute, succedându-se rapid. ♦ (Despre timp) Care trece (pentru cineva) cu repeziciune. ♦ (Despre oameni și manifestările lor) Iute în mișcări, ager, sprinten, vioi; grăbit, repezit, pripit. ◊ Loc. adv. Cu pași repezi = grabnic, în ritm rapid. ♦ (Substantivat, f.) Gândăcel de culoare arămie, verde-deschis pe spate, cu puncte albe pe fiecare elitră (Cicindela campestris). 2. (Despre ploaie, vânt etc.) Intens, puternic (și de scurtă durată). 3. (Despre dealuri, planuri etc.) Foarte înclinat, pieziș, în pantă, abrupt. 4. (Despre drumuri) Care duce la țintă în cel mai scurt timp. II. Adv. 1. Iute, cu zor, în grabă. ♦ îndată, imediat; deodată, brusc. ◊ Expr. Repede-repejor = îndată, fără întârziere. 2. Devreme, de timpuriu; prea curând. — Lat. rapidus, rapide.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

OPĂRÍ, opăresc, vb. IV. 1. Tranz. A turna peste ceva un lichid clocotit (apă, leșie, lapte etc.) pentru a spăla, a curăța de coajă, a găti etc. ♦ Tranz. și refl. A provoca sau a căpăta arsuri, turnând sau vărsând apă clocotită sau alt lichid foarte fierbinte; a (se) arde. 2. Refl. (Mai ales despre copiii mici) A face răni și iritații în unele părți ale corpului, mai ales la încheieturi, din cauza transpirației, a urinei etc. 3. Refl. (Reg.; despre mălai, făină, plante uscate) A se încinge, alterându-se. 4. Refl. (Despre plante) A se ofili, a se veșteji (din cauza căldurii); a se măna din cauza soarelui prea fierbinte apărut după ploaie. – Din bg. oparja, scr. opariti.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

BURDÚF, burdufuri, s. n. 1. Sac făcut din pielea netăbăcită (uneori din stomacul) unui animal (capră, oaie, bivol), în care se păstrează sau se transportă brânză, făină, apă etc. ◊ Expr. Burduf de carte = foarte învățat. A lega (pe cineva) burduf = a lega (pe cineva) foarte strâns, încât să nu se poată mișca. (Reg.) A da pe cineva în burduful dracului = a nu se mai interesa de cineva. A se face burduf (de mâncare) = a mânca foarte mult. 2. Sac făcut din stomacul vitelor sau din piele de miel ori de ied, în care se înmagazinează aerul la cimpoi, la armonică etc. 3. Acoperitoare de piele care, în timp de ploaie, apără picioarele celor din trăsură. ◊ Bocanci cu burduf = bocanci cu limba netăiată, prinsă de restul încălțămintei. 4. Perete ondulat, de piele sau din pânză (cauciucată), așezat pe laturile punții de comunicație între două vagoane de călători. 5. Bășică (1) uscată, care, pe vremuri, se întrebuința în locul geamurilor. 6. (Reg.) Copcă în gheață. [Var.: burdúv, burdúh, burdúș s. n.].
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

EUROPA, continent în emisfera nordică, întins de la N la S pe 4.000 km, între Capul Nord (71º11' lat. N) din Pen. Scandinavă și Capul Tarifa (36º lat. N) din Pen. Iberică și de la V la E pe 6.000 km, punctele extreme fiind Capul Roca (9º30' long. V) din Pen. Iberică și parte de NE a Uralului polar (67º20' long. E). Supr.: 10,4 mil. km2; c. 717 mil. loc. (1990). Pe teritoriul E. sunt în prezent 44 de state. Țărmurile sale, crestate puternic, sunt scăldate la N de Oc. Înghețat, la V de Oc. Atlantic, iar la S de M. Mediterană și M. Neagră. Limita fizico-geografică dintre E. și Asia urmărește poalele estice ale M-ților Ural, fl. Ural, depr. Kuma-Manici și Marea Neagră (după unii autori poalele de E ale M-ților Caucaz, râul Emba, M. Caspică, S M-ților Caucaz și Marea Neagră). Împreună cu Asia formează ansamblul continental Eurasia. Relieful E. prezintă o mare varietate, datorită mișcărilor tectonice diferențiate și istoriei formării diverselor ei părți. E. vestică are țărmuri dantelate, relief variat, tectonică complicată și climă oceanică, iar E. estică un relief monoton, stabilitate tectonică mare și climă continentală. Munții ocupă aproape 17% din supr. continentului (1,5% având înălțimi mai mari de 2.000 m). Predominant rămâne însă relieful de câmpie. Altitudinea medie a continentului este de 300 m, iar cea max. de 4.807 m (vf. Mont Blanc). Unele reg. (S Câmpiei Caspice și țărmurile Mării Nordului) se află sub nivelul Oceanului Planetar. Câmpia Rusă și Câmpia Germano-Poloneză, reprezentând laolaltă aproape 50% din supr. E., ocupă părțile ei de E și N. În partea de E., Câmpia Rusă este străjuită pe direcția N-S de lanțul M-ților Ural a căror înălțime maximă atinge, în vf. Narodnaia, 1.894 m. Fundamentul Platformei Ruse apare la suprafață în NV E., formând scutul cristalin baltic (gnaisuri, șisturi cristaline, roci eruptive vechi), de care în V se leagă strâns cutele caledoniene ale Pen. Scandinave. Împreună, ele alcătuiesc Fenoscandia (Scutul Baltic), al cărei relief se caracterizează prin predominarea în V și N a M-ților Scandinavici, erodați și puternic fragmentați, a M-ților Hibini din Pen. Kola și a unei câmpii joase de denudație, cu unele regiuni mai înălțate, în E și S. În E. de V, micile câmpii alternează frecvent cu munții diferențiați după înălțime, structură și relief. La S terit. descrise se găsesc reg. munților hercinici, puternic fragmentați de mișcări tectonice, având, datorită eroziunii îndelungate, alt. mijlocii și culmi domoale, teșite. Această reg. cuprinde munții din Marea Britanie și Islanda, Masivul Central Francez, M-ții Vosgi, M-ții Ardeni, Pădurea Neagră, Masivul Șistos Renan, Masivul Boemiei, în alternanță cu câmpii deluroase având relief de cueste, situate în bazine tectonice, umplute cu depozite mezozoice și terțiare din N Franței (Bazinul Parisului), SE Angliei (Bazinul Londrei), Suabia și Franconia. Reg. cu înălțimi mijlocii deluroase și câmpii înalte sunt mărginite de munți cutanați, rezultați în urma orogenezei alpine. Cei mai înalți sunt Alpii, cu relief glaciar, continuați către E de M-ții Carpați. În depr. tectonice umplute cu sedimente marine, lacustre și fluviatile aflate în imediata apropiere a munților, s-au format câmpiile eluviale (Padului, Panonică și Română). Relieful E. mediteraneene este predominant muntos. Sunt caracteristici munții hercinici, cu pante abrupte, cei cutați (de vârstă alpină), în care prezența pe pe suprafețe întinse a unei pături groase de calcare a favorizat dezvoltarea puternică a reliefului carstic, precum și platourile joase sau mijlocii cu relief uniform. Aceasta este o reg. de mișcări tectonice recente și actuale, cu o seismicitate accentuată și un puternic vulcanism actual. Clima E. este în funcție de poziția sa, în special, în zona temperată, de alt. și de orientarea liniilor mari ale reliefului, precum și de circulația generală a atmosferei, predominant vestică, caracterul ei continental accentuându-se de la V spre E. Deasupra continentului acționează masele de aer temperat-continental și maritim la lat. medii, masele de aer tropical-continental și maritim în S și masele de aer arctic în N. Circulația acestor mase de aer este determinată de maximul azoric, minimul islandic și dorsala anticiclonului siberian de iarnă. Vara, temperatura medie a lunii celei mai calde scade de la 26-28ºC în S până la 3-5ºC în N, iar iarna temperatura medie a lunii celei mai reci scade de la 10-12ºC în S și SV până la -18ºC și -20ºC în NE. Precipitațiile sunt excedentare în NV (Marea Britanie, Scandinavia), unde depășesc 1.000 mm/an, și deficitare în SE (C. Precaspică), unde scad sub 500 mm/an. Zona climatică temperată ocupă cea mai mare parte a continentului. Părți de V îi este caracteristică clima temperat-maritimă, cu amplitudini termice anuale mici (8-18ºC), ierni blânde, veri calde în S și răcoroase în N, cu precipitații abundente, căzând regulat în cursul anului, mai ales sub formă de ploi. Părții de E îi corespunde o climă temperat-continentală, cu amplitudini termice anuale mari (30 sau 35ºC), cu iarnă lungă și geroasă, având un strat de zăpadă stabil (exceptând parte de S) și cu vară caldă, pe alocuri fierbinte. Hidrografia E. se caracterizează printr-o densitate mare a râurilor și a lacurilor. Marile fluvii se găsesc pe Platforma Rusă, ele aparținând bazinelor M. Caspice, Mării Negre și M. Azov. Cel mai mare este Volga, care, laolaltă cu afluenții săi, constituie o importantă sursă de alimentare cu apă a M. Caspice. În Marea Neagră se varsă Dunărea, Nistrul și Niprul, iar în M. Azov, Donul. Oc. Înghețat primește fluviile Pecioara și Dvina de Nord, iar Oc. Atlantic, Marea Baltică și Marea Nordului – Neva, Niemenul, Vistula, Oderul, Elba. Toate aceste fluvii au cursuri liniștite, în albii slab înclinate și puternic meandrate. Pr. fl. ale E. de V aparțin fie Oc. Atlantic (Rinul, Sena, Loara, Garonne), fie M. Mediterane (Ronul, Padul). Râurile E. sudice se varsă în Oc. Atlantic (Duero, Tajo, Guadiana, Guadalquivir) și în M. Mediterană (Tibru, Arno, Vardar). Ghețarii acoperă o supr. de 119,9 mii km2, dintre care 109,8 mii km2 se află în insulele arctice, 5 mii km2 în M-ții Scandinavici și 5,1 mii km2 în Alpi. Vegetația și solurile sunt repartizate latitudinal și etajat, în funcție de climă și de relief. Insulele ocupă o supr. de 730 mii km2 (Marea Britanie, Islanda, Irlanda, Sicilia, Sardinia, Novaia Zemlea, Spitsbergen ș.a.). Pr. pen. ale E. sunt: Scandinavă, Iberică, Italică, Balcanică, Kola, Iutlanda.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ZVÂNTÁ, zvânt, vb. I. Tranz. 1. A face să piardă din umezeală., a usca puțin; a zbici. [Vântul] năvălea furtunos pe câte o uliță, încrețind apa lăculețelor, zvântând noroaiele și vechile cărări. MIHALE, O. 267. O prăjină...pe care se scot în zilele senine și cu soare albiturile și șorțurile la zvântat. PAMFILE, I.C. 441. La mal d-am ieșit, Din nări c-am suflat, Toate le-am zvântat, Nimic n-am stricat. TEODORESCU, P. P. 56. ◊ Refl. Pe lângă garduri s-a zvântat pământul. TOPÂRCEANU, B. 4. (În contexte figurate) Drumul nostru tot nu s-a zvântat De sângele ce-a curs prin ani de moarte. DRAGOMIR, P. 57. ♦ A șterge un obiect umed, pentru a-l usca. Las'să plouă!...Tu, iubite, Numai tu să-mi vii acasă, Ți-oi zvânta obrajii umezi Cu năframă de mătasă. IOSIF, T. 244. Ș-atunci ea, când el glumește, Joacă pumnii și-l stropește Pe obraz, dar drăgălașă Tot ea-l zvântă-n loc de cârpă, Mâneca de la cămașă. COȘBUC, P. I. 97. ♦ A face să sece (o sursă de umezeală). Puțin stă așa, și odată-i fulgeră prin minte un gând care-i zvântă izvorul lacrimilor. CARAGIALE, s. 10. ♦ Fig. A secătui, a slei, a epuiza. Bântuirile cumplite ale turcilor...ce zvântau țara pe-ntrecutele. VLAHUȚĂ, la CADE. ◊ (În propoziții consecutive, legat de diverse verbe, exprimă intensitatea acțiunilor respective) Bea de zvântă.Oameni răi, băiatule. Cum nu ești cu ochii pe ei, fură de zvântă. SADOVEANU, M. C. 29. Am cunoscut pe crudul Corița, care bătea pe verii mei de-i zvânta. GHICA, S. 258. 2. (Folosit și absolut) A distruge, a prăpădi, a nimici. Puind mâna pe însuși armele turcilor, deteră în păgâni de-i zvântară. ISPIRESCU, M. V. 31. Făt-Frumos lovea cu pala de zvânta, în toate părțile. id. L. 156. ◊ Expr. A zvânta (pe cineva) în bătaie (sau în bătăi) = a bate zdravăn. (Eliptic) Vă zvânt! Vă sparg capetele...Nici unul nu mai prind, dacă mă reped în voi. PREDA, Î. 10. 3. (Neobișnuit) A ridica, a zvârli în sus. Guvernul să îndeasă...ca să apese mai greu și, prin presiunea sa, să zvânte în sus pe popor. ODOBESCU, S. III 336. – Prez. ind. și: zvântez (ALECSANDRI, O. 176).
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de tavi | Semnalează o greșeală | Permalink

NIÑO, El ~, fenomen natural (curent cald), cu apariție ciclică (c. 3-4 ani), manifestat în partea central-sudică a Oc. Pacific, legat de prezența unor curenți calzi ecuatoriali care determină persistența (până la 12-18 luni), unor temperaturi ridicate, cu un maxim în perioada Crăciunului. Încălzirea apei oceanului determină o diminuare a intenstității alizeelor și, ca urmare, apa caldă nu mai este transportată spre partea de V a Oc. Pacific, iar cea rece din adânc nu se mai ridică la suprafață; această omogenizare a temperaturii apei determină încetarea aproape completă a vânturilor, iar masele de aer cald și umed provoacă averse violente pe țărmul de V al Americii de Sud. N. degajă o energie uriașă (comparativă cu cea a 3.000 de centrale atomice), cu consecințe catastrofale pentru emisfra sudică și și cu repercusiuni asupra climei întregului Glob. În 1997 s-a manifestat cel mai puternic N., care a provocat pagube incalculabile Mexicului (în oct. 1997, viteza uraganului Pauline a depășit 350 km/h), iar statele Chile și Perú au afectate de inundații devastatoare (nov.-dec. 1997). Europa a resimțit efectele sale printr-o iarnă caldă (la București, la 26 febr. 1998, s-au înregistrat 22ºC, cea mai ridicată temp. a lunii febr. din ultimul secol), iar în deșertul Atacama din Chile a plouat abundent, ceea ce a înlesnit încolțirea și dezvoltarea a c. 200 de specii de plante ale căror semințe fuseseră îngropate în nisip de sute de ani. Se apreciază că efectul de seră, care în sec. 21 se va amplifica din cauza poluării excesive a atmosferei, va duce la o manifestare permanentă a N.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

turná (torn, -át), vb.1. (Înv.) A se întoarce, a se inapoia, a veni înapoi. – 2. A vărsa, a împrăștia un lichid. – 3. A pune în pahare vin sau altă băutură. – 4. (Impers.) A ploua cu găleata. – 5. A topi, a modela. – 6. A crea, a făuri, a inventa. – 7. A face, a fabrica. – 8. (Arg.) A reține, a aresta. – Mr. tornu, turnai, turnare, megl. torn, turnari, istr. tornu. Lat. tornare (Philippide, Principii, 48; Șeineanu, Semasiol., 163; Pușcariu 1748; REW 8794), cf. it. tornare, prov., cat., sp., port. tornar, fr. tourner. Pentru evoluția semantică, cf. vărsa, sp. verter.Der. înturna, vb. (a da înapoi, a se întoarce; a ocoli, a schimba direcția, a se roti; a înapoia, a restitui; a opri, a deține, a conține); înturnat, s. n. (cotitură, regres); înturnător, adj. (carecare face să cotească sau să se rotească); înturnătoare, s. f. (regres, restituire), înv.; turnat, adj. (pus în pahare; modelat, alipit; potrivit, dichisit); turnător, s. m. (care topește metal); turnătorie, s. f. (topitorie); turnătură, s. f. (act magic care se execută aruncînd apă în calea cuiva); turnăței, s. m. pl. (varietate de tăiței); răsturna, vb. (a trînti; a da jos, a tăvăli); răsturnător, adj. (care răstoarnă); răsturniș, s. n. (coastă abruptă). Der. neol. turnant, adj., din fr. tournant; turnesol, s. m., din fr. tournesol; turneu, s. n. (voiaj, expediție, se spune mai ales despre călătoriile de inspecție sau despre cele ale companiilor teatrale), din fr. tournée; turnir (var. înv. turner), s. n., din germ. Turnier; turnură, s. f., din fr. tournure.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

PĂDÚRE (lat. padulem) s. f. Ecosistem sau complex de ecosisteme în care predomină una sau mai multe specii lemnoase, alături de plante erbacee, mușchi etc. și în care trăiesc diferite specii de animale: p. constituie biomuri majore. Resturile organice (crengi, frunze etc.) constituie pătura moartă a p. sau litiera. După natura lor, p. pot fi naturale (apărute spontan) și cultivate (prin plantarea puieților de arbori crescuți în pepiniere). Caracteristicile p. diferă în funcție de condițiile climatice. În zona temperată, p. sunt adaptate la un regim climatic cu precipitații suficiente sau abundente și și temperaturi moderate; aici predomină foioasele cu frunze căzătoare (stejar, gorun, carpen, frasin, arțar, ulm, fag etc.), ca în regiunile temperate din Europa, Asia și America de Nord sau, alteori, predomină specii sempervirescente cu frunza lată (fagul austral sau Nothofagus din Chile). În p. din zona boreală domină coniferele sempervirescente (ex. taigaua). În zonele tropicale se întâlnesc p. tropicale umede (în ariile cu precipitații abundente) și regulate, p. musonice în SE Asiei (unde perioadele cu ploi abundente alternează cu cele secetoase), p. cu adaptări xeromorfe, ca în SV Americii de Nord, SV Africii, unele regiuni ale Americii Centrale și de Sud și în Australia (cu precipitații sporadice), unde predomină arborii scunzi, spinoși prin care, treptat, se face trecerea spre savană și semideșert. Pe glob, p. ocupă c. 30% din suprafața uscatului; în România, ele se întind pe c. 27% din suprafața totală a țării. P. este unul dintre factorii care asigură menținerea echilibrului la nivel local, regional și chiar planetar; are un rol important de protecție a solului împotriva eroziunii, de moderator climatic; contribuie la regularizarea scurgerii și la purificarea aerului. Preia mari cantități de dioxid de carbon din atmosferă, eliberând în schimb oxigen. ◊ P. tropicală umedă (sau ecuatorială) = biom terestru major alcătuit predominant din arbori din zona ecuatorială (bazinul Amazonului, V Africii, Asia de SE); aici predomină speciile sempervirescente cu frunze late, de înălțimi variate. Stratul erbaceu este slab reprezentat, abundente fiind lianele și epifitele. Exploatarea nerațională șa p. ecuatoriale a dus și va duce în continuare la reducerea biodiversității și la amplificarea efectului de seră. ◊ P. parc = p. alcătuită din pâlcuri de de arbori alternând cu vegetație ierboasă bine dezvoltată; se întâlnește îndeosebi în Africa, la trecerea de la pădurea tropicală la savană. ◊ P. galerie = p. care mărginește malurile râurilor, prelungindu-se mult în zona de savană. ◊ P. de ceață = p. care se formează pe versanții munților, unde aerul este suprasaturat de vapori de apă datorită stagnării îndelungate a norilor la nivelul respectiv (ex.: pe versantul dinspre Oc. Pacific al munților din America de Nord, Centrală și partea de N a Americii de Sud).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

A STA stau intranz. I. 1) (despre ființe) A se opri după o mișcare. ~ pe loc. ~ în loc.~ locului a) a se opri; b) a stagna. A nu (putea) ~ locului (sau pe loc) a fi neastâmpărat. Ce (mai) stai? ce (mai) aștepți? ~ țintuit (sau nemișcat) pe loc a nu face nici o mișcare. A nu-i (mai) ~ cuiva picioarele a se mișca mereu. A nu-i (mai) ~ cuiva gura a vorbi întruna. 2) (despre vehicule) A se opri pentru un timp (într-un loc); a staționa. Trenul stă în gară. 3) (despre fenomene atmosferice) A înceta să se manifeste; a conteni. Ploaia ~t. 4) (despre mecanisme, aparate etc.) A înceta să (mai) funcționeze. 5) A se afla nemișcat (într-o anumită poziție, situație sau stare). ~ în picioare. ~ culcat.A nu mai putea ~ pe picioare a nu mai putea de oboseală. ~ la masă a lua masa. ~ ca pe spini a aștepta ceva cu mare nerăbdare. ~ binișor a ședea liniștit; a fi cuminte. ~ pe ouă a cloci. A-i ~ cuiva bine (sau rău) a-l prinde bine (sau rău) pe cineva. ~ ca o stană (sau ca un stâlp) de piatră a sta nemișcat . ~ grămadă a fi înghesuiți. ~ bine (sau rău) cu cineva a fi în relații bune (sau rele) cu cineva. Cum stai? Cum îți merge? 6) A se găsi într-un anumit loc. Cartea stă pe masă.~ în pat a ședea lungit în pat; a trândăvi. ~ la pat a fi bolnav. ~ în calea (sau în drumul) cuiva sau a-i ~ cuiva în cale (sau în drum) a) a închide trecerea; b) a frâna ascensiunea cuiva pe scara socială. ~ la baza unui lucru a fi temelia unui lucru. ~ în umbră a nu se afișa. ~ de o parte a) a se ține la o oarecare distanță; b) a nu lua atitudine. A-i ~ cuiva ca un ghimpe în ochi (sau în inimă) a incomoda (în permanență) pe cineva. A-i ~ cuiva pe inimă a produce neliniște. A-i ~ cuiva pe cap a) a incomoda pe cineva prin prezența sa; b) a fi o povară pentru cineva. A-i ~ cuiva în putință a fi în puterile cuiva. ~ pe apă a pluti. 7) A-și avea domiciliul; a locui. ~ la cămin. II. (în îmbinări stabile) 1) (exprimă ideea de durată sau de continuitate) : ~ la sfat a) a se sfătui; b) a vorbi. ~ la (sau de) vorbă a vorbi. ~ la taifas a pălăvrăgi. ~ pe gânduri a) a fi îngândurat; b) a nu se putea hotărî deodată; a șovăi. ~ la îndoială a nu fi sigur de ceva; a se îndoi. ~ în cumpănă a nu se putea hotărî deodată; a șovăi. ~ la pândă a pândi. ~ sub ascultarea (sau la porunca) cuiva a se supune cuiva. 2) (exprimă ideea de intenție) : ~ de ducă a fi gata de plecare. ~ gata a fi pregătit pentru o acțiune. /<lat. stare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

legá1 [At: COD. VOR.1 10r/12 / Pzi: leg / E: ml ligare ] 1 vt (C. i. fire, funii, fâșii dintr-o țesătură etc.) A uni strâns capetele printr-un nod sau cu un ochi, fundă etc. pentru a forma un întreg Si: a înnoda, a strânge, a înnădi. 2 vt (Îe) A lega gura pânzei, lega nodurile, lega la gură A înnoda firele de la capătul urzelii înainte de a începe țesutul unei pânze pentru a nu se destrăma bătătura. 3 vt (Fig; îae) A începe cu bine un lucru sau o afacere. 4 vt (Fig; îae) A începe să-i meargă bine cuiva. 5 vt (Reg; îe) A lega băierile de la pungă A face economii. 6 vt (Reg; îae) A deveni mai econom, mulțumindu-se cu un trai mai modest. 7 vt (Îvp; îe) A lega tei (sau teie) de curmei (sau curmeie) A căuta subterfugii. 8 vt (Îvp; îae) A vorbi fără temei. 9 vt A înnoda șireturi, nojițe etc.. pentru a încheia sau pentru a fixa încălțămintea pe picior Si: a se încălța. 10 vt (Prc; c. i. opinci, obiele) A strânge pe picior cu ajutorul nojițelor. 11 vt (Reg; îe) Cât ți-ai lega nojița (sau nojițele) la un picior Foarte repede. 12 vt A face noduri, ochiuri de împletitură sau de plasă Si: a înnoda. 13 vt (Îc) Ac de ~t Croșetă. 14 vt (Îac) Andrea. 15 A petrece în jurul gâtului cravata, pe sub gulerul cămășii, fixând în față capetele printr-un nod special executat. 16 vt (Pex) A purta cravata după o anumită modă. 17 vrp (D. bărbați îndrăgostiți; îe) A-i lega calțaveta A fi foarte supus femeii iubite, făcându-i toate poftele. 18 vt A pune și a înnoda bani, obiecte de valoare într-un colț de batistă, basma, ștergar etc.. pentru a-i păstra sau a-i lua cu sine. 19 vt (Spc) A pune și a înnoda bani, obiecte de valoare într-un colț de batistă, basma, ștergar etc. pentru a-i oferi ca plată, ca pomană împreună cu obiectul în care au fost puși. 20 vt (C. i. fire, ștergare, năframe etc. de o culoare cu o anumită semnificație) A prinde de ceva prin înnodare pentru a aminti ceva sau ca semn a ceva. 21 vt (Spc; c. i. cozile împletite ale femeilor; urmat de determinările „în cunună”, „una peste alta”) A împreuna prin înfășurare în jurul capului ori prin petrecerea peste cap dintr-o parte în alta. 22 vt (Spc; reg) A înnoda frunzele a două sau mai multe fire de porumb verde pentru a face umbră. 23-24 vtr (Fig; d. prietenie) A (se) consolida. 25 vt (C. i. saci, desagi, pungi etc.) A închide la gură, adunând marginile și înnodându-le sau strângându-le cu o sfoară ale cărei capete se înnoadă. 26 vt (C. i. obiecte, materii etc..) A pune într-o învelitoare, într-un sac, într-o pungă etc. care se strânge la gură sau la margini. 27 vt (Pop; îe) Leagă sacul până e plin Averea trebuie administrată chibzuit încă de la început. 28 vt (Pop; îe) În sacul ~t nu știi ce-i ~t Se spune despre o femeie însărcinată despre care nu se știe dacă va naște băiat sau fată. 29 vt (Pop; îe) A lega paraua cu șapte (sau nouă, zece) noduri (ațe) A cheltui cu economie o sumă de bani. 30 vt (Pop; îae) A fi zgârcit. 31 vt (C. i. nervi, canalele unor glande, cordonul ombilical) A obtura prin strangulare. 32 vt (C. i. documente vechi, pergamente, teancuri de foi, cutii, pachete etc.) A împacheta prin înfășurare și prindere cu panglici sau sfori pentru a nu se deteriora sau pentru a fi transportate. 33 vt (Reg) A petrece funii prinse de un druc de-a lungul sau de-a latul carului încărcat cu paie etc. pentru a le presa și a le ține strâns. 34 vt (Spec) A aplica o pecete pe un document, pe o scrisoare etc. pentru a o sigila. 35 vt (C. i. fire de grâu, de cânepă sau nuiele, vreascuri etc.) A lua și a pune laolaltă, strângându-le cu ajutorului unei chite etc. astfel încât să nu se risipească, să nu se sfărâme, să fie ușor manipulate. 36 vt A încinge cu o funie etc. snopuri, mănunchiuri etc. pentru a nu se desface. 37-38 vt (Pop; îe) A (nu) ~ două în (sau într-un) tei (prin etimologie populară trei) A (nu) pune nimic de-o parte din câștigul obținut. 39 vt (Reg; îe) A nu lega două A nu aduna deloc bani sau avere. 40 vt (Pop; gmț; îe) Să-i legi cu tei (într-un curmei) și să-i dai pe apă (sau în gârlă) Se spune despre doi oameni la fel de netrebnici sau de ineficienți. 41 vt (C. i. părul oamenilor) A strânge la un loc cu ajutorul unei panglici, al unei funde etc., pentru a nu se împrăștia în dezordine, pentru a nu acoperi ochii. 42 vt (C. i. obiecte de îmbrăcăminte sau părți ale acestora) A aduna pe lângă corp făcând din două sau mai multe părți un tot, prin înnodare sau prin împreunarea capetelor, a marginilor, etc. ori cu ajutorul unui cordon, al unui brâu, al unei panglici etc. ca să nu se desfacă, să nu alunece sau să nu stea neglijent Si: a încinge. 43 vt (Reg; c. i. opinci, urmat de determinarea „la cioc”) A strânge, a încreți marginile cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. 44-45 vtr (D. oameni) A (se) încinge cu un brâu. 46 vt (Rar; c. i. pânzele corăbiei) A aduna la un loc Si: a strânge. 47 vt (Rar) A începe hora. 48 vt (C. i. uși, obloane, porți etc.) A consolida prin aplicarea unor drugi, a unei șine etc. pentru a mări rezistența ori soliditatea Si: a fereca. 49 vt (Fig; îe) A avea inima ~tă cu curele A fi nepăsător. 50 vt (Fig; îae) A fi insensibil. 51 vt A strânge butoaie, lăzi etc. cu șine sau cercuri de fier pentru a le spori rezistența în utilizare. 52 vt A strânge cu un cerc piesele care alcătuiesc un obiect pentru a realiza un tot. 53 vr (Îvp; îe) Butia cu un cerc nicicum nu se leagă A nu putea anula un rău dintr-o dată. 54 vt A întări roțile de lemn ale unor vehicole prin aplicarea unei șine peste obezi. 55 vt (C. i. căruțe, care) A îmbrăca în fier caroseria. 56 vt (C. i. mai ales obiecte de podoabă) A îmbrăca cu plăci de metal prețios Si: a placa. 57 vt (C. i. piese de mobilier, pergamente sau acte de preț) A îmbrăca, prin acoperire integrală sau parțială, cu piele, cu catifea etc. pentru a proteja sau pentru a înfrumuseța. 58 vt A prinde una de alta foile unei cărți, prin coasere sau lipire și a-i pune scoarțe Si: a broșa, a cartona, a coperta (reg) a compacta. 59 vr (Rar; d. oameni, urmat de „în zale”) A-și îmbrăca armura Si: (înv) a se împlătoșa, a se înzăua. 60 vt (C. i. obiecte dezmembrate sau piese detașabile ale unui obiect) A (re)compune prin punerea una lângă alta a părților componente sau desfăcute, prin strângerea lor cu o funie, lamă metalică, sârmă etc. Si: (pfm) a drege. 61 vi (Îe) Viața ~tă cu ață Se spune despre existența precară sau periclitată a cuiva. 62 vt (Înv; îe) A lega tabăra (sau, rar, lagărul) A fortifica, prin diverse întărituri, în special prin care de luptă, o armată care staționează sau se află în marș, pentru a împiedica intruziunea inamicului în rândurile proprii. 63 (Înv; îae) A pune o armată în dispozitiv de luptă. 64 vt (C. i. obiecte de mărime sau de greutate mică) A fixa pe loc sau unul de altul cu ajutorul unui lanț, al unei frânghii etc. pentru a nu se desprinde, pentru a nu cădea sau pentru a rămâne în poziția sau în locul dorit Si: a agăța, a atârna, a prinde, a țintui. 65 vt (Îvp; spc) A construi plute, asamblând trunchiuri de copaci. 66 vt (Îvp; c. i. părți detașabile ale unor obiecte precum condeiul, coasa etc..) A fi fixat în toc sau în legătoare, pentru a putea fi utilizat sau pentru a nu-l pierde. 67 vt (Spc; c. i. lăstari de viță-de-vie ori tulpine ale unor plante de cultură agățătoare) A fixa pe araci Si: a arăci. 68 vt (Pop; c. i. fuiorul sau caierul de lână) A pune în furca de tors o cantitate de lână și a o prinde de aceasta cu o panglică, cu o sfoară etc. 69 vt (C. i. ambarcațiuni; udp „de”, „la” care indică locul sau obiectul de care se fixează) A fixa prin parâme Si: a acosta, a ancora. 70 vi (Mrn; îe) A lega în barbă A ancora cu două ancore ale căror lanțuri sunt paralele. 71 vt (Mrn; îe) A lega la schelă A opri într-un port o corabie, fixând-o cu părâme de stâlpii cheiului. 72 vt (Îvr) A întinde pânzele unei corăbii. 73 vt (C. i. ustensile, aparate de mici dimensiuni, greutăți) A fixa de o parte a corpului cu o funie, cu o curea, cu un lănțisor etc. pentru a fi ușor de purtat sau de folosit.. 74 vi (Reg; îe) A umbla cu ciolanele ~te la gât Se spune despre cineva care se comportă nefiresc. 75 vt (Îvr; îe) A-i ~ (cuiva) lingurile de gât A nu aștepta cu masa pusă pe cineva invitat, care a întârziat. 76 vt (Îvr; îae) A lăsa flămând pe cineva. 77 vt (Îrg; îe) A-i ~ (cuiva) bășica (sau tinicheaua) de coadă A concedia pe cineva cu scandal. 78 vt (Îrg; îae) A retrage cuiva bunăvoința sau favoarea de care se bucura Si: a disgrația. 79 vt (Pop; îe) Șoarecele nu încape-n gaură și-și mai leagă și-o tigvă de coadă Se spune despre oamenii care încearcă să facă mai mult decât pot. 80 vt (Fam; îe) A lega cartea (sau vornicia etc.) de gard A întrerupe o activitate. 81 vt (Reg; îe) A nu fi ~t de gard A nu fi etern sau fără sfârșit. 82-83 vtr(p) (C. i. oameni sau trupurile lor; udp „de”, „în”, „cu”) A (se) prinde unul de altul. 84-85 vtr(p) (C. i. oameni sau trupurile lor; udp „de”, „în”, „cu”) A (se) prinde unul pe altul de ceva sau de cineva. 86-87 vtr(p) (C. i. oameni sau trupurile lor; udp „de”, „în”, „cu”) A (se) atârna. 88-89 vtr(p) (C. i. oameni sau trupurile lor; udp „de”, „în”, „cu”) A (se) înlănțui pentru a acționa ca o singură forță. 90 vt (Pop; îe) Bun să-l legi la rană Se spune despre un om blând și generos. 91 vt (Pop; îe) Omul bătrân și nebun leagă-l de gard și-i dă fân Se zice despre cel care nu mai poate fi educat sau îndreptat. 92 vt (Reg; d. copii mici; îe) A fi ~t de poalele mamei A depinde total de ajutorul mamei. 93 vt (Fam; îe) A ține (pe cineva) ~t de fusta (cuiva) A fi nedeslipit de cineva. 94 vt (Pop; d. musafiri; îe) A fi ~t de scaun A nu mai pleca. 95 vt (Fig; c. i. sunete, cuvinte) A îmbina în conformitate cu normele specifice unei limbi pentru a vorbi sau a citi cursiv. 96 vt (Fig; c. i. propoziții, fraze) A formula și a combina pentru a exprima ceva. 97-98 vt (Îe) A (nu) putea să lege un cuvânt, o vorbă (sau vreo câteva cuvinte, vorbe) A (nu) putea rosti. 99-100 vt (Îae) A (nu) putea construi (decât) cu dificultate un enunț. 101 vt (Rar; îe) A lega vorbe fără șir A vorbi incoerent. 102 vt (Rar; îe) A nu lega două A nu putea înțelege nimic din vorbirea cuiva. 103 vt (Fig; rar; c. i. subiectul scrierii, șîe a lega în stihuri”) A versifica. 104-105 vtr (D. activități psihice, în fiziologia umană) A (se) forma. 106 vt (D. divinitate, persoane cu putere de decizie) A crea. 107 vt (Îlv; d. oști) A lega împresurare A se desfășura. 108 vr (Îvr; d. căldură) A se forma. 109 vr (Îvr; d. căldură) A se degaja. 110-111 vtr (D. căi de comunicație, poduri etc.) A uni orașe, locuri etc..aflate la o oarecare distanță unele de altele. 112-113 vtr (D. săli, camere, spații din imobile) (A face să comunice sau) a comunica. 114 vt (C. i. obiecte perechi, piese formate din două părți identice) A uni prin alăturare sau prin strângere cu ajutorul unui șiret, lănțișor etc. 115 vt (C.i. pari, stâlpi etc.) A uni pentru a îngrădi sau a împrejmui ceva. 116 vt (C. i. grinzi, bârne etc. folosite în construcție) A împreuna cu ajutorul cuielor sau prin încastrare. 117 vt A asambla părțile componente ale unor piese din structura unor unelte agricole. 118-119 vtr (D. sprâncene, linii geometrice sau ornamentale) A (se) îmbina. 120 vt A (re)face conexiunea dintre vase sanguine, nervi, oase, țesuturi etc. 121 vt (Med) A sutura. 122 vr (Îvr) A se încleia. 123 vr (D. lapte) A se prinde. 124 vr (D. sirop) A se îngroșa, devenind cleios. 125 vt (Teh; c. i. conductori sau anumite piese și ansamble ale unui sistem electric, electronic sau de alt tip) A realiza o conexiune între un element al acestuia și o sursă de alimentare Si: a conecta, a cupla, a racorda. 126 vt (Teh; spc) A instala aparatele și dispozitivele necesare conectării la rețea a unei mașini, a unui aparat etc. 127 vt (C. i. piatră sau blocuri de piatră de construcție, pereți etc.) A fixa într-un ansamblu omogen și de o mare soliditate Si: a încastra, a înțepeni. 128-129 vtr (D. atomi, substanțe chimice sau alimente în stare fluidă) A fi combinat sau a se combina cu… 130 vt A uni cuvintele cu ajutorul cratimei. 131 vt (C. i. cuvinte, propoziții, fraze) A nu marca grafic, prin spații albe, unitățile unui enunț. 132-133 vtr (D. propoziții sau d. elemente ale acestora) (A fi în relație sau) a se relaționa cu…. 134-135 vtr (D. accentul silabic, sunete, secvențe muzicale) (A fi unit sau) a se uni în chip armonios Si: a (se) armoniza. 136-137 vtr (Spc; d. cuvinte, idei, secvențe narative) A (se) structura în mod logic, coerent. 138-139 vtr (Fig; c. i. oameni) A (se) aduna în aceeași parte sau la un loc. 140 vt (C. i. lucruri, fenomene, creații sau părți, aspecte ale acestora) A grupa pe baza unor însușiri comune ori pe baza unor aprecieri, considerații etc. 141-142 vtr (D. regiuni geografice sau istorice) A (se) situa în același plan ori în același sistem. 143 vr (Îlv) A se lega prieteni A se împrieteni. 144 vr (Îlv) A se lega tovarăși A se întovărăși. 145 vr (Îlv) A se lega frați de cruce A deveni frați de cruce Si: (înv) a se înfrăți. 146-147 vtr (C. i. raporturi afective, de rudenie etc.) A (se) stabili o relație de prietenie, rudenie etc. 148 vt (Fam; îlv) A ~ (o) cunoștință A cunoaște pe cineva. 149 vt (Îe) A lega vorbă (sau vorba, înv, voroavă) A intra în vorbă cu cineva. 150 vt (D. primari, conducători, state etc.) A intra în relații diplomatice, politice, unilaterale etc. 151 vt (Înv; îe) A lega pacea (sau împăcăciunea) A încheia pace. 152 vt (Îe) A lega cuvânt A face un legământ. 153 vt (Îvr; îe) A lega tablele A ratifica un acord prin documente. 154-155 vtr (Înv) A (se) căsători. 156 vt (Îvp; îe) A-și lega viață (sau, rar, viețile) ori soarta (și viața) (de cineva) A se căsători. 157-158 vt (Îvp; îe) A fi ~t cu Duhul (sau, rar, cu cel necurat) A fi unit (cu Duhul Sfânt sau) cu cel necurat. 159 vt (Îe) A-și lega destinul (soarta) de cineva (sau de soarta) destinul cuiva A împărtăși aceeași soartă, evoluție cu cineva. 160 vt (Rar; îe) A fi ~t cu veșnicia A fi predestinat veșniciei. 161 vrr (D. oameni, familii, colectivități) A se unui în jurul aceluiași ideal. 162 vrr (D. oameni, familii, colectivități) A se asocia. 163 vt (D. neamuri, așezăminte) A (se) înfrăți. 164 vr (Rar; d. personalități creatoare) A se asemăna pe baza afinităților de creație. 165-166 vtr (D. oameni, suflet, inimă, minte) A fi atașat sau a se atașa de cineva. 167 vt (Rar; îe) A-și lega ochii (de ceva) A nu-și putea lua privirea de la ceva. 168-169 vtrp (Înv; îe) A lega de glie (sau de pâmânt, rar, de moșie) (A aduce pe cineva sau) a fi adus în situația de rob, de subordonare din punct de vedere economic, politic și social față de un anumit ținut, de o anumită moșie. 170-171 vti (Înv; pex; îae) A diminua sau a îngrădi libertatea de mișcare și de organizare a cuiva. 172 vi (Fig; urmat de „de pământ”, „de brazdă”) A fi constrâns să ducă o viață limitată spiritual. 173 vi A fi atașat de locul de muncă, de rangul deținut sau oamenii de care depind acestea. 174 vi (Pex) A fi în subordinea sau la cheremul cuiva. 175 vr (Îvp) A se ocupa cu pasiune de ceva. 176 vt (Înv) A fi interesat de… 177 vt (Înv; c. i. nume, orgolii, funcții) A-și face un merit, un renume etc. din ceva. 178 vr (Fam) A provoca la vorbă, la certă, la bătaie etc. prin cuvinte, gesturi, atitudini etc. sfidătoare sau violente Si: a se agăța, (înv) a se alega1, a persecuta, (îrg) a agasa, a enerva, a sâcâi, a supăra, a plicitisi, a zădărî, (liv) a bate la cap, a tracasa, (reg) a se ține de capul cuiva, a se ține scai de cineva, a zăhăi. 179 vr (Îe) Ce te legi de (cineva)? Se spune când o persoană nu este lăsată în pace. 180 vr (Îvp; îe) A se lega de cineva ca scaiul de oaie, a se lega de capul (cuiva) A sta mereu în preajma cuiva, devenind uneori agasant. 181 vr (Rar; îe) A se lega de coada (cuiva) A se ține după cineva. 182 vr (Îvr; îe) A-și lega unul și altul gura (de cineva) A bârfi. 183 vr (Pop; d. dor, dragoste, boală etc.) A pune stăpânire pe… Și: a se aprinde, a se lipi. 184 vr (Îvp; d. blesteme, vrăji) A se adeveri. 185 vr (Îe) ~-s-ar moartea de…! Blestem prin care se dorește moartea cuiva. 186 vt A acosta o persoană de sex opus, cu intenția de a o seduce sau de a abuza sexual de ea. 187 vt A face avansuri cuiva într-un mod nepermis Si: a hărțui sexual. 188-189 vtr A pretinde pe nedrept ceva. 190-191 vtr A (se) folosi (de) ceva drept pretext pentru a face scandal, a se răzbuna, etc. 192 vt (C.i. fenomene, procese, obiecte etc. aparent disparate) A fi în strânsă conexiune cu… 193 vt (C. i. noțiuni, concepte etc.) A fi în mod strict corelat cu …Si: a se corela, a se intercondiționa. 194 vt (C. i. activități, procese, fenomene etc.; udp „de”) A determina. 195 vt (C. i. activități, procese, fenomene etc.; udp „de”) A condiționa. 196 vt (Pex; c.i. activități, procese, fenomene etc.; udp „de”) A influența. 197 vt (C. i. oameni) A depinde de… 198-199 vtr (C. i. rezultatele unor activități intelectuale sau artistice și consecințele unor fenomene, procese etc.; udp „cu”, „de”) A (se) asocia cu... 200-201 vtr (C. i. produse ale unor activități creatoare, urmările unor fapte, procese etc.) A (se) fundamenta. 202-203 vtr (Pex; c. i. produse ale unor activități creatoare, urmările unor fapte, procese etc.) A (se) explica prin… 204-205 vtr (Îe) A(-și) lega numele (de ceva) A (se) face cunoscut prin ceva. 206-207 vtr (Îae) A i (se) asocia reputația cu ceva. 208 vt (C. i. opinii, idei etc. sau efecte, rezultate etc.) A desprinde pe cale de consecință Si: a decurge, a deriva. 209 vrr (D. credințe, cunoștințe, anecdote, povesiri, tradiții etc.; udp „de”) A se referi la... 210 vrr (D. credinte, cunoștințe, anecdote, povesiri, tradiții etc.; udp „de”) A trimite la…. 211 vt (C. i. oameni) A imobiliza pe cineva cu ajutorul unei funii, al unui lanț, al unor cătușe Si: a fereca, a încătușa, a înlănțui, a pune în fiare. 212 vt (Spc; c. i. persoane urmărite, delincvenți etc.) A lua prizonier Si: a aresta, a captura, a închide, a întemnița. 213 vt (Îe) A ~ (pe cineva) fedeleș (sau burduf, butuc, bute, cobză, nod, snopi, îvr, ca butuc) A imobliliza complet pe cineva prin legături (89) foarte bine strânse. 214 vt (Îe) A ~ (pe cineva) spate în spate (sau la spate) A imobilza într-o singură legătură trupurile a doi oameni așezați spate la spate. 215 vt (Fig; îe) A ~ (pe cineva) de mâini și de picioare A imobiliza total pe cineva. 216 vt (Fig; pex; îae) A priva pe cineva de libertatea de mișcare sau de acțiune. 217 vi (Fam; îe) A fi nebun (sau, rar bun) de ~t A fi bolnav psihic, aflat într-o criză de agitație psiho-motorie. 218 vi (Fam; îae) A se comporta ca un nebun. 219 vt (Înv; c. i. condamnați) A imobliza, prin fixarea cu diverse legături, de unul sau de doi stâlpi, de cozile a două cămile, de vârfurile a doi copaci, etc. pentru a pedepsi, pentru a supune la cazne sau pentru a ucide Si: a țintui. 220 vt (Rar; îe) A ~ (pe cineva) la stâlpul infamiei A condamna pe cineva în public Si: a blama. 221-222 vtr (Fig) A (se) încurca. 223-224 vtr A (se) prinde în cursă. 225 vt (Îvp) A lua în stăpânire Si: a supune. 226 vrp (Fig) A fi ținut în loc. 227 vrp (Fig) A fi împiedicat. 228 vt (Fig; îe) A lega mâinile A lipsi de puterea de a acționa. 229 vt (Înv; îe) A fi cu mâinile ~te la piept A-și împreuna mâinile în semn de cucernicie sau de neputință. 230 vt (Înv; pex; îae) A fi uluit. 231 vt (Îe) A lega limba (sau gura) cuiva A împiedica pe cineva să vorbească. 232 vt (Îae) A reduce la tăcere pe cineva. 233-234 vtr (Îe) A i (se) lega cuiva limba (A face să nu mai vorbească sau) a nu mai putea vorbi Si: a amuțî. 235-236 vtr (Spc; îae) A nu mai putea vorbi din motive de boală. 237 vt (Fam; îe) Leagă-ți gura (sau clanța, fleoanca, leorpa, troampa)! Nu mai vorbi. 238 vt (Rar; îe) A-i ~ (cuiva) fierul A împiedica pe cineva să mai lupte, blocându-i mișcarea spadei Si: a dezarma. 239 vt (Înv) A împiedica mișcarea unei roți. 240 vt (C. i. animale domestice, rar, păsări; udp „cu”, „de”, „la”) A fixa printr-un lanț, printr-o funie etc. petrecută pe după o parte a corpului, pentru a mâna în direcția dorită ori pentru a împiedica să fugă. 241 vt (Îe) A (-și) ~ măgarul (sau samarul) de gard A se îmbogăți în urma slujbei pe care o are. 242 vt (Rar; îe) A-și lega calul (reg, caii) A se liniști. 243 vt (Reg; îe) A lega câinele la gard A se lăuda în mod justificat. 244 vt (Fam) A lega cățeaua, leagă-ți căteaua (sau haita)! A se opri din vorbit. 245 vr (Pop; d. pești) A se prinde în undiță, năvod etc. 246 vrr A se obliga să îndeplinească sau să respecte condițiile sau termenii unui contract, ai unei convenții etc. 247 vrr A cădea de acord Și: a se învoi. 248 vr (Pop) A paria. 249 vr (Pop; spc; d. călușari) A se constitui în formație în urma unui jurământ Si: a se jura. 250 vt (Udp „cu”, „prin”, „de”) A fi constrâns prin ceva față de cineva sau ceva. 251 vt (Udp „cu”, „prin”, „de”) A fi dator. 252 vt (Îe) A spune cuvinte care leagă A-și lua un angajament față de cineva cu ocazia logodnei sau căsătoriei. 253 vt (Spc) A pune drept zălog Si: (pop) a chiezăși. 254 vt (Înv; c. i. dări, impozite etc., legi, dispoziții etc.) A institui și a face să intre în vigoare. 255 vt (Îvr) A fixa un legământ care implică un anumit tip de credință morală. 256 vt (Bis; îvp; c. i. sărbători sau posturi din calendarul creștin) A institui prin hotărâre sinodală zilele de sărbătorire ale unui sfânt și zilele sau perioadele de timp în care creștinii sunt datori să postească. 257 vt (Pop) A impune o interdicție Si: a interzice. 258 vt (Înv) A anula printr-o lege (33), amendament etc. o dare, un impozit, etc. 259 vt(a) (Bis; îoc a dezlega; d. apostoli, preoți etc.) A opri, prin anumite dispoziții, reguli, canoane, etc., de la anumite fapte, conduite etc. Si: a interzice. 260 vt(a) (Bis; pex; îoc a dezlega) A lipsi de iertare abaterile de la canoanele instituite și pe oamenii care se fac vinovați de ele. 261 vt(a) (Bis; spc) A nu dezlega păcatele cuiva. 262 vt(a) (Pex; înv; d. oameni, instituții etc. cu mare influență sau putere de decizie) A dispune după bunul plac de putere, de prerogativele etc. unei funcții, meserii etc. 263 vt(a) (Fig; pop; îcr a dezlega) A vrăji pe cineva. 264 vt(a) (Fig; pop; îcr a dezlega) A descânta de ceva pe cineva. 265 vt (Pex; îvp; c. i. oameni, sentimente, privirile acestora etc.) A aduce în imposibilitate de a acționa sau de a funcționa normal. 266 vt (Îvp; c. i. bărbați, trupul, virilitatea acestora) A face impotent prin farmece. 267 vt (C. i. miri, sau unirea sexuală dintre aceștia) A împiedica, prin vrăjitorie să se producă. 268 vt (C. i. ploaie, vânt, furtună) A opri, prin vrăji, descântece, să survină. 269 vt (C. i. ploaie, vânt, furtună etc.) A face prin vrăji să se abată asupra unui anumit ținut. 270 vt (Îvr; c. i. un ritual magic, o vrajă, efectele acestora) A opri să se producă Si: a anula, a desface, a suprima. 271-272 vtrp (Îe) A ~ (cuiva) drumul A împiedica pe cineva să meargă pe unde dorește. 273-274 vtrp (Îae) A zădărnici planurile cuiva. 275 vt (Pop; c. i. bani, comori, etc.) A fi sub puterea unui blestem. 276 vt A acoperi, de obicei prin înfășurare, cu ajutorul unei bucăți de pânză, a unei năframe etc. pentru a proteja. 277 vt (Spc) A acoperi gura, ochii pentru a împiedica pe cineva să vadă, să vorbească etc. 278-279 vtr (D. femei) (A fi îmbrobodit sau) a se îmbrobodi. 280-281 vtr (D. bărbați, urmat de „turcește”) (A fi înfășurat sau) a-și înfășura capul, după moda orientală, cu un șal, un turban etc. 282 vt (Îe) A-și lega capul cu…, a-și lega de cap necaz (sau nevoie) A se căsători. 283 vt (Îae) A-și complica existența. 284-285 vti (Îe) A-și lega ochii, a lega la ochi A (se) amăgi. 286-287 vti (Îae) A(-și) face iluzii. 288-289 vti (Spc; îae) A fermeca. 290 vt (Pop) A acoperi cu un văl, basma etc. capul miresei în cadrul ceremoniei de nuntă, în semn de trecere a acesteia în râdul nevestelor. 291 vt A acoperi cu ceva corpul unei ființe sau părți ale acestora pentru a le proteja. 292 vt (Reg; c. i. stoguri, clăi, căpițe de fân, paie, etc.) A acoperi vârful cu ceva pentru a proteja de umezeală, de vânt etc. 293 vt A îngriji o rană sau pe cineva bolnav prin aplicarea de pansamente, comprese, bandaje Si: a bandaja, a pansa. 294 vr (Fam; îe) A se lega la cap fără să-l doară A-și crea complicații, greutăți inutile. 295-296 vtrp (Pop) A (se) trata. 297 vt (Pop) A alina o durere sufletească. 298 vi (Îvp; d. plante de cultură, florile acestora) A se afla în perioada de fructificație Si: a face fructe. 299 vi (Îe) A lega sec A nu rodi. 300 vi (Spec; d. varză) A face căpățână. 301 vi (Îvp; d. pomi altoiți) A da naștere la tulpini secundare. 302-303 vir (D. roade, fructe etc.) A începe să se dezvolte, trecând de la stadiul de floare la cel de fruct. 304 vi (Pan; d. animale) A concepe. 305 vi (Rar; d. anumiți compuși chimici) A se solidifica în prezența unui reactiv. 306 vr (Fig; d. oameni) A deveni mai vânjos Si: a se întări.
Sursa: MDA (2002) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink