șopârlă sf [At: ST. LEX. 174^v/2 / V: (reg) ~rcă (Pl: ~rci) / Pl: ~le / E: ns cf alb shapi] 1 (Șîc ~-de-câmp) Reptilă din ordinul saurienilor, cu corp alungit, cu patm picioare scurte (îndreptate în afară), cu coadă regenerabilă, lungă și subțiată spre vârf, cu capul și cu abdomenul acoperit cu plăci cornoase, de culoare brună, cenușie sau verde pe spate și verde-cenușiu cu pete albe și mici pe părțile laterale, având o dungă dorsală maro {Lacerta agilis). 2 (Zlg; șîc ~-verde, (reg) ~rcă- văcească) Gușter (Lacerta viridis). 3 (Șîc ~-de-ziduri, (reg) ~-verde) Șopârlă (1) deosebit de agilă, cu degetele de la picioare lungi și subțiri, terminate cu unghii mari, care trăiește în locuri uscate și pietroase (Lacerta muralis). 4 (Șîc ~- dobrogeană) Șopârlă (1) de culoare verde-măsliniu pe spate și maro pe părțile laterale, cu două dungi albe sau gălbui în lungul coastelor (Lacerta taurica). 5 (Șîc ~-de-munte) Șopârlă (1) de culoare maro, cu o dungă dorsală subțire și cu două dungi late, cărămizii, pe părțile laterale (Lacerta vivipara). 6 Șopârlă (1) Lacerta praticola pontica. 7 (Șîc ~-de-nisip) Șopârlă (1) de culoare maro-deschis pe spate, cu dungi albe, segmentate și cu partea ventrală albă (Fremias arguta deserti). 8 (Pop; îe) A înghiți ~la (sau o ~) A suporta o neplăcere fără a comenta. 9 (Pop; îe) A strecura (sau a băga) o ~ A face o aluzie tendențioasă. 10 (Mun; îe) A se vârî ca o ~ A se amesteca cu subtilitate în treburile altora. 11 (Zlg; reg; șîc ~-de-apă, ~rcă-de-apă-pestriță) Salamandră (Salamandra maculosa). 12 (Zlg; Mar; îc) ~rcă-oarbă Viperă (Vipera berus).

ȘOPÂRLĂ ~e f. Reptilă de talie mică, cu corpul cilindric acoperit cu solzi, cu coadă lungă, regenerabilă și cu patru picioare scurte. ◊ ~ verde specie de șopârlă cu spatele verde și cu coada foarte lungă, care se hrănește cu insecte; gușter. Cine a fost mușcat de șarpe se teme și de ~ cel care a avut de suferit o dată se ferește și de lucruri inofensive. /Cuv. autoht.

șopârlă f. soiu de reptil al cărui corp prelung și subțire e sprijinit de patru membre foarte scurte și terminat cu o coadă lungă de formă conică. [Tras dintr’un primitiv șopă (conservat de albanezul ȘAPI)].

IARBĂ, (2) ierburi, s. f. 1. Nume generic dat plantelor erbacee, anuale sau perene, cu părțile aeriene verzi, subțiri și mlădioase, folosite pentru hrana animalelor. ◊ Expr. Paște, murgule, iarbă verde = va trebui să aștepți mult până ți se va împlini ceea ce dorești. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, neapărat. ♦ Nutreț verde, proaspăt cosit. 2. Buruieni de tot felul. ◊ Iarbă rea = a) buruiană otrăvitoare; b) fig. om rău, primejdios. 3. Pajiște. 4. Compuse: iarbă-de-mare = plantă erbacee cu frunze liniare și cu flori verzi, care crește pe fundul mării și ale cărei frunze uscate sunt folosite în tapițerie; zegras (Zostera marina); iarba-broaștei = mică plantă acvatică, cu frunze rotunde, lucitoare, care (datorită pețiolului lung) plutesc la suprafața apei, și cu flori albe (Hydrocharis morsus-ranae); iarba-ciutei = plantă perenă din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule (Doronicum austriacum); iarba-fiarelor = a) plantă erbacee veninoasă, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-gălbui (Cynanchum vincetoxicum); b) (în basme) iarbă cu putere miraculoasă, cu ajutorul căreia se poate deschide orice ușă încuiată; p. ext. putere supranaturală, care poate ajuta să obții ceva greu de obținut; iarba-găii = plantă erbacee cu frunze dințate, acoperite cu peri aspri, cu flori galbene (Picris hieracioides); iarbă-creață = izmă-creață; iarbă-deasă = plantă erbacee cu tulpini subțiri, cu frunze înguste și flori verzi, dispuse în panicule (Poa nemoralis); iarbă-grasă = plantă erbacee cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ, cu frunze cărnoase, lucioase și flori galbene (Portulaca oleracea); iarbă-mare = plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene (Inula helenium); iarbă-albă = plantă erbacee ornamentală cu frunzele vărgate cu linii verzi și albe-roșietice sau gălbui (Phalaris arundinacea); iarba-cănărașului = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele plane, cu flori verzui și semințele gălbui; mei-lung, meiul-canarilor (Phalaris canariensis); iarbă-albastră = plantă erbacee cu frunzele îngrămădite la baza tulpinii și cu flori violete (Molinia coerulea); iarba-bivolului = plantă erbacee cu flori verzui sau brune (Juncus buffonius); iarba-câmpului = plantă erbacee cu tulpinile noduroase și cu flori verzui-alburii sau violet-deschis (Agrostis stolonifera); iarbă-neagră = a) plantă erbacee cu frunze dințate și cu flori brune-purpurii pe dinafară și galbene-verzui pe dinăuntru (Scrophularia alata); b) arbust cu frunze mici liniare și flori trandafirii sau albe (Calluna vulgaris); iarba-osului = mic arbust cu tulpini ramificate, cu frunze opuse și cu flori galbene (Helianthemum nummularium); iarbă-roșie = plantă erbacee cu tulpina roșiatică, cu frunze nedivizate, lanceolate și cu flori galbene dispuse în capitule; (pop.) cârligioară (Bidens cernuus); iarba-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate, păroase, cu flori albastre, rar roșii sau albe (Echium vulgare); b) plantă cu tulpina păroasă, cu flori albastre sau roșietice (Veronica latifolia); c) broscariță; iarba-șopârlelor = plantă erbacee cu rizom gros, cărnos, cu tulpina terminată în spic, cu frunze ovale și flori mici, albe-roz (Polygonum viviparum); iarbă-stelată = plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze pe fața superioară și pe margini păroase și cu flori liliachii (Sherardia arvensis); iarbă-de-Sudan = plantă cu tulpina înaltă, cu frunze lungi, cultivată ca plantă furajeră (Sorghum halepense). 5. Praf de pușcă. – Lat. herba.

șopârcă sf vz șopârlă

ȘOPÎRLĂ, șopîrle, s. f. Nume dat mai multor specii de reptile cu pielea verde-cenușie sau pestriță, cu trupul aproape cilindric, sprijinit pe patru picioare scurte îndreptate în afară, cu coada lungă și subțiată spre vîrf; trăiesc prin locuri uscate, hrănindu-se mai ales cu insecte (Lacerta). O șopîrlă pe cărare, lîngă noi, Speriată să foșnească dintre foi Și să stea, să vă uitați o dată bine, De departe, tu la ea și ea la tine. TOPÎRCEANU, B. 44. Lunca-n giuru-mi clocotește! o șopîrlă de smarald Cată țintă, lung, la mine, părăsind, năsipul cald. ALECSANDRI, O. 187. ◊ Compus: șopîrlă-verde = gușter. ♦ Fig. (Cu o nuanță de dispreț) Persoană insinuantă. Ia te cărăbănește de-aici, cu călugăru tău cu tot, șopîrlă mănăstirească. HOGAȘ, DR. 249.

șopîrlă f., pl. e (cuv. autohton înrudit cu alb. šapi, lat. sêps și vgr. séps, șopîrlă. P. sufix, cp. cu cocîrlă, codîrlă, cîocîrlan, țopîrlan). Un reptil saurian mic insectivor foarte vioĭ și mlădios care trăĭește pin regiunile recĭ și temperate pin locurĭ petroase și bătute de soare (lacerta muralis).

șopârlă s. f., g.-d. art. șopârlei; pl. șopârle

șopârlă s. f., g.-d. art. șopârlei; pl. șopârle

șopârlă s. f., g.-d. art. șopârlei; pl. șopârle

iarba-șopârlelor (plantă) s. f. art., g.-d. art. ierbii-șopârlelor

!iarba-șopârlelor (plantă) s. f. art., g.-d. art. ierbii-șopârlelor

iarba-șopârlelor s. f.

ȘOPÂRLĂ s. (ZOOL.; Lacerta) (reg.) salamandră.

ȘOPÂRLĂ s. v. gușter, salamandră.

șopîrlă s. v. GUȘTER. SALAMANDRĂ.

ȘOPÎRLĂ s. (ZOOL.; Lacerta) (reg.) salamandră.

șopîrlă (-le), s. f. – Năpîrcă (Lacerta muralis). Creație expresivă, cf. năpîrcă și șopîrcăi. În acord cu rădăcina expresivă șop, pare să indice ideea de mișcare tăcută sau care abia se aude. În general se admite că este cuvînt identic cu alb. šapi „șopîrlă” (Cihac, II, 720; Meyer 399, Tiktin; Schuchardt, ZRPh., XXVII, 612; Weigand, BA, III, 111; Philippide, II, 735; Rosetti, II, 123), care se presupune că provine din gr. σήψ sau, după Weigand, din lat. *sepinula; dar aceste explicații sînt insuficiente. Der. directă din gr. σήψ (Diculescu, Elemente, 487) este improbabilă. Der. sopîrla(r)iță, s. f. (anghină difterică, difterie; plante, Veronica orchidea, Parnassia palustris, Brunella vulgaris); șopîrlar, s. m. (egretă, Buteo vulgaris); sopîrliță, s. f. (plante, Veronica Bachofeni, V. chamaedrys, V. teucrium, Parnassia palustris, Polygala vulgaris). Din rom. provine bg. šopărlă (Capidan, Raporturile, 218).

ȘOPÎRLA subst. 1. – b. (Glos; Șt.ef); – f., țig. (Vil 28). 2. Șăpărlan, Oprea (Puc 71). 3. Șopîrliga Țiganului, s. (17 B I 332).

șopârlă, șopârle s. f. 1. urzeală, intrigă. 2. vorbă cu subînțeles. 3. cârpă de spălat dușumelele. 4. viclenie. 5. minciună, păcăleală.

a umbla cu șopârle expr. a se ține de intrigi, a discredita (pe cineva) prin bârfe și calomnie.