4 intrări

79 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȘI adv., conj. A. Adv. (Stă înaintea părții de vorbire la care se referă; fiind vorba de verbe reflexive sau de forme verbale compuse, stă între auxiliar, pron. refl. etc. și verb) I. (Cu sens modal) 1. Chiar, în adevăr, cu adevărat. ♦ Întocmai, exact. Precum a zis, așa a și făcut. 2. Pe deasupra, în plus, încă. După ce că e urâtă o mai cheamă și Neacșa. 3. Chiar, încă, pe lângă acestea, de asemenea. Vezi să nu pățești și tu ca mine. ♦ (Pe lângă un adjectiv sau un adverb la gradul comparativ, intensifică gradația) O cameră și mai mare.Loc. adj. (Cu valoare de superlativ) Și mai și = mai grozav, mai strașnic. 4. (În propoziții negative) Nici. Însă și de voi nu mă îndur ca să vă părăsesc. II. (Cu sens temporal) 1. Imediat, îndată, pe loc. Cum îl zări, îi și spuse. 2. Deja. Masa se și pune în grădină. B. Conj. I. (Marcă a coordonării copulative) 1. (Leagă două părți de același fel ale unei propoziții) Este voinic și tânăr. 2. (Împreună cu prep. „cu” exprimă relația operației matematice a adunării) Plus. Doi și cu trei fac cinci. ♦ (Ajută la formarea prin adiție a numeralelor de la douăzeci și unu până la nouăzeci și nouă) Șaizeci și opt. ♦ (Ajută la formarea numeralelor care exprimă numere zecimale, legând partea zecimală de întreg) Trei și paisprezece. (Indică adăugarea unei cantități) Plus. Unu și jumătate. 3. (Leagă două substantive între care există o corespondență sau o echivalență) Binele și răul. 4. (Așezat înaintea fiecărui termen al unei enumerări, ajută la scoaterea lor în evidență) A adus și vin, și mâncare, și cărți. ♦ (În repetiții, ca procedeu stilistic) Ia cuvântul și vorbește și vorbește. 5. (Leagă două propoziții de același fel, indicând o completare, un adaos, o precizare nouă) Deschide ușa și intră. 6. (Accentuat, în corelație cu sine însuși) Atât..., cât...; nu numai..., ci și... Are în mână și pâinea, și cuțitul. 7. (În stilul epic și popular, mai ales în povestire, se așază la începutul frazei, indicând continuitatea desfășurării faptelor) Și a plecat fiul de împărat mai departe. ♦ (Întrebuințat înaintea unei propoziții interogative sau exclamative, subliniază legătura cu cele povestite anterior) Și ce vrei să faci acum?Expr. Ei și? = ce-mi pasă? ce importanță are? ♦ (Întrebuințat singur, în dialog, ca îndemn pentru continuarea unei povestiri) Se aude cineva bătând în ușă...Și?Mă duc să deschid. 8. (Precedat de adv. „ca” are funcție comparativă) a) La fel ca, întocmai ca. Se pricepe la pescuit ca și la multe altele; b) aproape, aproximativ. Treaba este ca și sfârșită. II. (Marchează coordonarea adversativă) Ci, iar, dar. Aude vorbindu-se și nu pricepe nimic. III. (Marcă a coordonării concluzive) Deci, prin urmare. E o glumă și nu o lua în serios.Lat. sic.

și [At: (a. 1521) HURMUZAKI XI, 843 / E: ml sic] 1 c Exprimă contiguitatea dintre două elemente, subînțelegând pentru al doilea existența unei relații identice sau similare cu a primului (Construiau drumuri și poduri.). 2 c Exprimă, în enumerări, contiguitatea fiecărui membru în parte cu cel inițial sau al celui final cu cele preenumerate juxtapus, scoțând în evidență fiecare element (A fost și bun, și harnic, și cucernic.). 3 c (Marcă a coordonării copulative; leagă două propoziții) Exprimă integrarea în aceeași sferă conjuncturală a unor stări sau acțiuni distincte, săvârșite sau suportate de același subiect (Să trăiască și să fie sănătos!). 4 c (În legătură cu pp „cu”) Exprimă comuniunea prin solidarizarea deliberată sau accidentală a unor elemente în cadrul unei relații stabilite sau suportate în comun (Eu și cu Maria ne vedeam de ale noastre.). 5 c Exprimă adăugarea unei cantități la alta de aceeași natură, pe care o depășește cu puțin, de obicei cu o subdiviziune de unitate (A plecat după 10 ani și ceva.). 6 c (Îla) ~ jumătate sau o dată ~ jumătate Adaugă ideea de intensificare superlativă privitor la starea calitativă a unui element (E un om și jumătate!). 7 c (În formule de repetiție, ca procedeu stilistic) Exprimă insistența unui element al comunicări în raport cu celelalte (Odată și odată vei afla cine sunt.). 8 c În legătură cu formulări care explică aspectul categoric, indubitabil, decisiv al unei informații (Nu mă pot opri și pace!). 9 c Ajută la formarea prin adiție a numeralelor de la 21 până la 99 (Cincizeci și cinci). 10 c Ajută la formarea numeralelor care exprimă numere zecimale, legând partea zecimală de întreg (Trei întreg și două zecimi). 11 c (În formule de repetiție) Reprezintă grupări (numerice) care marchează o totalizare cantitativă în exces (Sunt mii și mii de stele; Văzuse în viața ei atâtea și atâtea.). 12 c (Urmat de pp „cu”) Exprimă adiționarea aritmetică a două sau a mai multe cantități numerice (Unu și cu doi fac trei.). 13 c (Indică adăugarea unei cantități) Plus (Un kilogram și jumătate.). 14 c Exprimă consecința unui fapt prin raportare la altul săvârșit de același autor sau de unul diferit (L-am întrebat și mi-a mărturisit.). 15 c Exprimă continuitatea aspectelor narative sau descriptive ale unei expuneri unitare (sau întrerupte prin pauză) cu ajutorul unui „și narativ” (Și stă, și se uită, și așteaptă, și nu spune nimic ca să vadă ce mai vrea acum.). 16 c (În stilul epic și popular; situat la începutul unei comunicări) Sugerează aspectul continuativ al acesteia față de un enunț anterior, subînțeles sau presupus (Și iar porni la drum.). 17 c Solicită interlocutorului continuarea comunicării apreciate ca incompletă cu ajutorul unui „și interogativ” (Și cât ai dat pe el?). 18 c (Cu elipsa întrebării directe) Solicită interlocutorului continuarea comunicării, îndemnându-l prin „și interogativ” (Am deschis ușa..., am intrat... -Și?). 19 c (Precedat de exclamativul „ei!”) Exprimă anticipativ din partea interlocutorului o atitudine de nepăsare (Ei și? Ce-ți pasă ție?). 20 c Exprimă consecința unei motivări cauzale (Ești competent și vei reuși.). 21 c Exprimă consecința unui îndemn (Ascultă-mă și vei fi fericit.). 22 c (Pfm; în legătură cu formulări de tipul hodoronc-tronc, (ce) să vezi) Exprimă o consecință neașteptată (A intrat și, hodoronc-tronc, mi-a tras o palmă.). 23 c Exprimă echivalarea unei mulțimi cu alta prin generalizarea distribuției iterative a fiecărui element component al uneia în funcție de fiecare element al celeilalte (Anul și cartea.). 24 c (Adesea în legătură cu „pe loc”) Exprimă conformarea imediată prin contravaloare în funcție de ceea ce este oferit sau primit în schimb (Banii și pe loc marfa.). 25 c Exprimă conformarea în funcție de o promisiune, un angajament etc. (Am promis și mă țin de cuvânt.). 26 c Exprimă perseverența într-o anumită stare, atitudine etc. (Nu i-am spus și n-am să-i spun.). 27 c (Marcă a coordonării adversative; exprimă confruntarea dintre două elemente necontigue) Dar1 (Casa arde și baba se piaptănă.). 28 c (În formule de repetiție) Exprimă o diferențiere adversativă în lipsa determinanților contrastivi (Sunt oameni și oameni.). 29 c (Înv; îlc) ~ însă Însă. 30 c (Marcă a coordonării concluzive) Deci2 (E o glumă și nu o lua în serios.). 31 av Exprimă atașarea unui element la altele exprimate sau nu într-o comunicare anterioară (M-ai luat și pe mine la ei.). 32 av (Uneori în legătură cu „până”, „chiar”, „încă”) Exprimă atașarea unui element, evidențiind voit caracterul deosebit, ieșit din comun al acestuia, față de ceva subînțeles, adesea antinomic (Chiar și el mi-a zis.). 33 av Exprimă atașarea unui element la ceva subînțeles sau presupus ca posibil, evidențiind voit caracterul obișnuit, modest al manifestării, adesea accidentale, al acestuia (Am zis și eu, ca să nu tac.). 34 av Exprimă atașarea unui element la ceva subînțeles sau presupus ca posibil, evidențiind voit caracterul neașteptat al manifestării sau al sesizării unui element (Ce-o mai fi și astea!). 35 av (În legătură cu „cum”, „atât” sau în corelații de tipul și...și, și... cum și, atât... cât și) Exprimă asocierea a două realități (adesea antipodice), distribuind egal raportarea lor față de același element de referință (Îi va anunța atât pe el cât și pe nevasta lui.). 36 av Exprimă completarea prin surplus a unei informații, în vederea întregirii acesteia (Crâșma era în același timp și casă de locuit.). 37 av (În legătură cu „pe lângă”, „după ce că” etc.) Exprimă o completare prin cumul (După ce că-i slut, mai e și slab.). 38 av (În legătură cu „dar”, „însă” sau în corelații de tipul numai... dar și ori ci și) Exprimă o completare cumulativă, marcată prin semnalare voit distinctă (Erau mulți orășeni, dar erau și țărani.). 39 av (În legătură cu „mai” cantitativ) Exprimă o completare suplimentară (Din roadă se hrănește, dă la animale, mai și vinde.). 40 av (Urmat de „mai” comparativ sau îlav ~ mai ~) Mai grozav (7). 41 av (Urmat de „mai” comparativ sau îal) Mai groaznic (1). 42 av (În legătură cu „de” sau „dacă”) Exprimă insuficiența influenței unui element asupra altuia, în ciuda intensității suplimentare pe care o aduce față de alte posibilități presupuse (De aș ști că mă vei și omorî, nu pot să tac.). 43 av (Exprimă consecința imediată a manifestării unui fapt exprimat sau subînțeles) Îndată (Cum i-au văzut, au și plecat.). 44 av (În legătură cu „încât” sau, înv, „cât”) Exprimă efectul maxim produs ca urmare a consecinței unei acțiuni (A slăbit atât de mult, încât și părinții au recunoscut-o cu greu.). 45 av Exprimă rezultatul atins ca urmare a parcurgerii, deliberat sau conjunctural, a unor stadii intennediare (Iată-ne și ajunși la cabană.). 46 av Exprimă rezultatul inerent ce urmează din manifestarea unui fapt (Cine are copii are și griji multe.). 47 av Exprimă rezultatul analogic ce se deduce din manifestarea unui fapt (Dacă i-au învins pe turci, îi vor învinge și pe tătari.). 48 av Exprimă rezultatul fortuit ce decurge din absența unui element (Dacă n-ai plăcintă, mănânci și pită.). 49 av Exprimă rezultatul unei adecvări (După sac, și cărpală.).50 a Exprimă concordanța dialectică a contrariilor (Tot răul are și partea bună.). 50 av (În legătură cu „cum”, „așa” sau în corelații de tipul precum ori după cum... așa~) Exprimă corespondența dintre două elemente print-o raportare de echivalență, uneori printr-o conformare (Cum îți așterni, așa și dormi.). 52 av (În legătură cu „ca”, „cât”, „atât” sau în corelații de tipul cât... atât ~ ori tot așa... cât ~; exprimă corespondența dintre două elemente prin raportarea lor comparativă pe baza unei asemănări calitative sau cantitative) La fel ca... (Mi-am dorit asta ca și tine.). 53 av (În legătură cu „ca” adverbial; exprimă compararea, prin aproximare, a asemănării dintre un stadiu precizat virtual și unul real în care se află un element) Aproape (13) (Problema e ca și rezolvată.). 54 av (În corelații de tipul ca ~ când și ca ~ cum) Exprimă compararea, prin asemănare, a unui fapt real cu unul ipotetic sub aspect modal sau temporal (Fugeau ca și când i-ar fi speriat cineva.). 55 av (În legătură cu „cum” sau în corelații de tipul precum... așa ~) Întocmai (Cum a zis, așa a și făcut.). 56 av Deja (1) (Masa se și servește.).

ȘI adv., conj. A. Adv. (Stă înaintea părții de vorbire la care se referă; fiind vorba de verbe reflexive sau de forme verbale compuse, stă între auxiliar, pron. refl. etc. și verb) I. (Cu sens modal) 1. Chiar, în adevăr, cu adevărat. ♦ Întocmai, exact. Precum a zis, așa a și făcut. 2. Pe deasupra, în plus, încă. După ce că e urâtă o mai cheamă și Neacșa. 3. Chiar, încă, pe lângă acestea, de asemenea. Vezi să nu pățești și tu ca mine. ♦ (Pe lângă un adjectiv sau un adverb la gradul comparativ, intensifică gradația) O cameră și mai mare.Loc. adj. (Cu valoare de superlativ) Și mai și = mai grozav, mai strașnic. 4. (În propoziții negative) Nici. Însă și de voi nu mă îndur ca să vă părăsesc. II. (Cu sens temporal) 1. Imediat, îndată, pe loc. Cum îl zări, îi și spuse. 2. Deja. Masa se și pune în grădină. B. Conj. I. (Marcă a coordonării copulative) 1. (Leagă două părți de același fel ale unei propoziții) Este voinic și tânăr. 2. (Împreună cu prep. „cu” exprimă relația operației matematice a adunării) Plus. Doi și cu trei fac cinci. ♦ (Ajută la formarea prin adiție a numeralelor de la douăzeci și unu până la nouăzeci și nouă) Șaizeci și opt. ♦ (Ajută la formarea numeralelor care exprimă numere zecimale, legând partea zecimală de întreg) Trei și paisprezece. ♦ (Indică adăugarea unei cantități) Plus. Unu și jumătate. 3. (Leagă două substantive între care există o corespondență sau o echivalență) Binele și răul. 4. (Așezat înaintea fiecărui termen al unei enumerări, ajută la scoaterea lor în evidență) A adus și vin, și mâncare, și cărți. ♦ (În repetiții, ca procedeu stilistic) Ia cuvântul și vorbește și vorbește. 5. (Leagă două propoziții de același fel, indicând o completare, un adaos, o precizare nouă) Deschide ușa și intră. 6. (Accentuat, în corelație cu sine însuși) Atât..., cât...; nu numai..., ci și... Are în mână și pâinea, și cuțitul. 7. (În stilul epic și popular, mai ales în povestire, se așază la începutul frazei, indicând continuitatea desfășurării faptelor) Și a plecat fiul de împărat mai departe. ♦ (Întrebuințat înaintea unei propoziții interogative sau exclamative, subliniază legătura cu cele povestite anterior) Și ce vrei să faci acum?Expr. Ei și? = ce-mi pasă? ce importanță are? (Întrebuințat singur, în dialog, ca îndemn pentru continuarea unei povestiri) Se aude cineva bătând în ușă... – Și? – Mă duc să deschid. (Precedat de adv. „ca” are funcție comparativă) a) La fel ca, întocmai ca. Se pricepe la pescuit ca și la multe altele; b) aproape, aproximativ. Treaba este ca și sfârșită. II. (Marchează coordonarea adversativă) Ci, iar, dar. Aude vorbindu-se și nu pricepe nimic. III. (Marcă a coordonării concluzive) Deci, prin urmare. E o glumă și nu o lua în serios.Lat. sic.

ȘI2 conj. I. (Cu funcțiune coordonatoare copulativă) Leagă două părți de același fel ale unei propoziții. Cum vine de la munte Blestemînd Și lăcrămînd, Toți ciulinii de pe vale Se pitesc prin văgăuni. TOPÎRCEANU, B. 54. Hora de fete și neveste tinere s-a încheiat. HOGAȘ, DR. II 185. Era voinic și tinerel. COȘBUC, P. I 281. Teamă mi-e că, acordîndu-mi mie o așa amicală și lingușitoare precădere, n-ai nimerit tocmai bine, o, iscusite vînătorule! ODOBESCU, S. III 9. Parnasul și Olimpul cu fală se priviră. ALEXANDRESCU, M. 27. ◊ (Popular, urmat pleonastic de prep. «cu») Mamă-sa și cu nevastă-sa ședeau acasă. RETEGANUL, P. V. 73. Vine un urs și cu un lup. SBIERA, P. 11. Zmeu și cu zmeoaică, Leu și cu leoaică. TEODORESCU, P. P. 401. Iar ăl ungurean Și cu cel vrîncean, Mări, se vorbiră Ca să mi-l omoare Pe cel moldovan. ALECSANDRI, P. P. 1. 2. (Împreună cu prep. «cu» exprimă relația operației matematice a adunării) Plus. Doi și cu trei fac cinci. ◊ (Rar, fără «cu») Două și două fac patru. HASDEU, R. V. 162. ♦ Ajută la formarea numeralelor de la douăzeci și unu pînă la nouăzeci și nouă. Se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci și nouă de oca de fier. ISPIRESCU, L. 1. Răzvanel... Nu mă sărăci de tot!... Taleri trei mii patru sute cincizeci și șapte. HASDEU, R. V. 70. ♦ Ajută la formarea numeralelor care exprimă numere zecimale, legînd partea zecimală de întreg. Trei și paisprezece. ** (Indică adăugarea unei cantități) Plus. Ora două și jumătate. Taleri trei mii... ș-un zlot. HASDEU, R. V. 110. Leagă două substantive între care există o corespondență, o potrivire, o echivalență etc. Binele și răul. Adevărul și minciuna.De trei ori potcovii calul, Urcînd la puicuța dealul; Potcoava și icosarul, Caiaua și gologanul. ȘEZ. I 141. 4. Așezat înaintea fiecărui termen al unei enumerații, ajută la scoaterea lui în evidență. Scoală-te, c-am găsit și secure, și frînghie, și sfredel. CREANGĂ, P. 134. Eu? îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul. EMINESCU, O. I 147. ♦ (În repetiții, folosit ca procedeu stilistic mai ales în povestiri) Merse Făt-Frumos, merse și iar merse, cale lungă și mai lungă. ISPIRESCU, L. 5. Dacă văzură și văzură că el nu răspunde... merseră la dînsul. id. ib. 247. Și merg ei și merg cale lungă să le-ajungă. CREANGĂ, P. 207. Vai de mine și de mine, Harap-Alb, zise sfînta Duminecă. id. ib. 222. ◊ Expr. Cîte și (mai) cîte v. cît5 (III). 5. Leagă două propoziții de același fel, indicînd o completare, un adaos, o precizare nouă. Și mi se strînge inima cum stau și ascult. COȘBUC, P. I 263. Tatăl tău de aci înainte e bătrîn și o să te ridicăm pe tine în scaun. ISPIRESCU, L. 3. Încalecă și pornește cu bucurie. CREANGĂ, P. 185. N-a fost lume pricepută și nici minte s-o priceapă. EMINESCU, O. I 132. De-abia apucasem a adormi și un vis fantastic veni. NEGRUZZI, S. I 60. 6. (Accentuat, în corelație cu sine însuși) Atît... cît..., nu numai... ci și... Stăpîne... să te ții bine și în scări și de coama mea. ISPIRESCU, L. 7. Are atunci în mînă și pînea și cuțitul. CREANGĂ, P. 248. Căci cuprinsă-i de pieire și în față și în coaste. EMINESCU, O. I 148. Pe o lege dată Și scaiul și trandafirul răsar și cresc totodată. CONACHI, P. 258. 7. În stilul epic și popular, mai ales în povestiri, se așază la începutul frazei pentru a indica continuitatea desfășurării faptelor. Și dac-a fost pețită des, E lucru tare cu-nțeles. COȘBUC, P. I 54. Și pe urmă a făcut aluzie aproape pe față la un alt amic. CARAGIALE, M. 258. Și fiul craiului, nemaiputînd struni calul și neîndrăznind a mai merge înainte, se întoarnă rușinat înapoi la tatu-său. CREANGĂ, P. 186. Și întorcîndu-mi fața, eu spada ți-am întins. EMINESCU, O. I 91. Și de drag te-aș semăna, Și cu drag te-aș secera, Și te-aș face stog în prag, Și te-aș îmblăti cu drag, Și te-aș cerne prin sprîncene, Și te-aș frămînta-n inele, Și te-aș da inimei mele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 8. ♦ (Întrebuințat înaintea unei propoziții interogative sau exclamative, subliniază legătura cu cele povestite anterior). Și cine este trădător, stimabile? CARAGIALE, O. I 160. Și cine te-a pus la cale să mă iei tocmai pe mine în bătaie de joc? CREANGĂ, P. 83. Și să-l mai ascund se poate, cînd arde și mă topește? CONACHI, P. 83. ◊ Expr. Ei și? = ce-mi pasă? ce importanță are? Are să se supere. – Ei și? ♦ (Întrebuințat singur, în dialog, ca îndemn pentru continuarea unei povestiri) Da ce-a fost pe aici, copile? – Ce să fie, mămucă? Ia, cum te-ai dus d-ta de-acasă... s-aude cineva bătînd la ușă.- Și? CREANGĂ, P. 27. 8. Precedat de adv. «ca» are funcțiune comparativă. a) (Stabilește o asemănare exactă, o egalitate) La fel ca, întocmai ca, tot așa ca. Știu eu o poiană în pădure, chiar aici pe aproape; să tragem acolo... sîntem ca și în casă la noi. CREANGĂ, P. 128. La vînătorie, ca și la multe altele, eu mă pricep cam tot atîta precît se pricepea vestitul ageamiu. ODOBESCU, S. III 9. El se mira că o iubește ca și în ziua cînd culese cea întîi dulce sărutare. NEGRUZZI, S. I 21. b) (Stabilește o asemănare aproximativă) Aproape, aproximativ. De asta îți este? Las’ pe mine, că treaba este ca și sfîrșită. ISPIRESCU, L. 77. Aș! asta să moară! răspunse ea suspinînd. Adevărat că acum e ca și moartă. EMINESCU, N. 21. c) (În loc. conj.) Ca și cînd = parcă. Ca și cum v. cum2 (2). II. (Cu funcțiune coordonatoare adversativă; popular) Ci, iar, dar, însă. Te-aș lăsa și-mi e cu jale, Te-aș iubi și nu-ndrăznesc. COȘBUC, P. I 76. Lipsești dinaintea mea, spînule! Doar n-am venit pentru tine, ș-am venit pentru Harap-Alb. CREANGĂ, P. 277. Ar striga... și nu se-ndură. EMINESCU, O. I 104. Voiam să plîng și nu puteam. NEGRUZZI, S. I 57. Fetelor, pupa-v-aș gura, Nu la toate și la una. ȘEZ. XIV 165. III. (Cu funcțiune coordonatoare conclusivă) Deci, prin urmare. Asta-i șagă și nu-mi pasă. SADOVEANU, O. II 103.

ȘI1 adv. (Stă înaintea părții de vorbire la care se referă; fiind vorba de verbe reflexive sau de forme verbale compuse, stă între auxiliar, pron. refl. etc. și verb) I. (Cu sens modal) 1. Chiar, în adevăr. Primi cu toată mulțumirea, ca imul ce aceea și căuta. ISPIRESCU, L. 8. Pe înserate și vine la dînsa. CREANGĂ, P. 173. Așadar, curînd se și însură. NEGRUZZI, S. I 72. De aș ști că mă vei și omorî nu pot să tac. id. ib. 147. Dar de va și muri cineva. scapă de dișărtăciunile lumii. DRĂGHICI, R. 72. ♦ (De obicei în legătură cu «așa») întocmai, exact.Cum zicea el, așa se și făcea. ISPIRESCU, L. 183; Precum au zis, așa au și făcut. EMINESCU, N. 10. 2. Pe deasupra, în plus, încă. Ai voit, amice... să citesc eu, în manuscript, cartea... după citire, să-mi și dau părerea asupră-i. ODOBESCU, S. III 9. De-i și păți ceva, numai tu să știi. NEGRUZZI, S. I 251. ◊ (Întărit prin «mai» sau «încă») Încheagă brînză... mănîncă toată iarna, mai și vinde. STANCU, D. 97. Mircea este silit a primi încă și suzeranitatea Porții. BĂLCESCU, O. II 13. Ba încă și dai dreptate părerilor felurite. CONACHI, P. 281. 3. (Înaintea unui membru al propoziției care trebuie scos în relief) Chiar, încă, de asemenea. Parfumul trecutului, forța suvenirilor dau parcă un suflet și locurilor unde ai trăit. BART, E. 394. Că și eu nădăjduiesc să mă întorc. ISPIRESCU, L. 9. Bar și sărac așa ca în anul acesta... niciodată n-am fost. CREANGĂ, A. 71. Printre tomuri brăcuite așezat și el un brac. EMINESCU, O. I 134. Vezi să nu păți și tu ca simigiul. ODOBESCU, S. III 10. Se găsesc ș-acum pe rîpe bucăți de armuri zdrobite. ALEXANDRESCU, M. 22. ♦ (Purtînd accentul în frază, pe lîngă un adjectiv sau un adverb la gradul comparativ, intensifică gradația) Harap-Alb vede altă drăcărie și mai mare. CREANGĂ, P. 241. Se pregătesc ca într-o «școală», pentru alte lupte mai mari, ce îi așteaptă, cu o nație și mai barbară, și mai puternică. BĂLCESCU, O. I 12. ◊ Loc. adj. și adv. (Cu valoare de superlativ) Și mai și = mai grozav, mai strașnic, mai mult. Din spătoși, vătafii au devenit și mai și... Crapă de sănătate. PAS, I. II 256. Scorpia ospătă pe Făt-Frumos și mai și decît Gheonoaia. ISPIRESCU, L. 6. Numai iată ce vede Harap-Alb altă bîzdîganie și mai și. CREANGĂ, P. 244. Și pe urmă gropile pentru lupi, pe care făgăduise să le arate, erau și mai și. CONTEMPORANUL, VIIII 98. 4. (În propoziții negative) Nici. Însă și de voi nu mă îndur ca să vă părăsesc. ISPIRESCU, L. 8. Vor veni cu oști străine... și poate și măriei-tale nu-i va fi bine. NEGRUZZI, S. I 139. II. (Cu sens temporal) 1. (Arată că acțiunea verbului înaintea căruia se află se desfășoară sau s-a desfășurat în termenul cel mai scurt posibil față de o acțiune anterioară) Imediat, îndată, pe loc. O mătușă sihastră, Cum îl văzu, îi și zise. ISPIRESCU, L. 357. Să-mi dai bani de cheltuială... ca să și pornesc, fără zăbavă. CREANGĂ, P. 185. Cum îi ajunge în răscrucile drumului, ai să și dai de grădina ursului. id. ib. 215. Iată-n zori c-au și plecat pe-un cal alb ne-ncălecat. ALECSANDRI, P. I 28. 2. (Așezat înaintea unui verb arată că acțiunea lui s-a realizat mai repede decît era de așteptat) Deja. Masa se și punea în grădină sub o alee lungă de aluni. HOGAȘ, DR. II 104. Craiul, pe de altă parte, și ajunsese acasă. CREANGĂ, P. 186.

ȘI2 adv. De acum. S-a și dus. Se și arată în prag. /<lat. sic

ȘI1 conj. 1. (cu funcție coordonătoare) 1) (exprimă un raport copulativ) Eu și tu. E și frumos și deștept.Ei și? ce-mi pasă mie? Ce importanță are? 2) (exprimă un raport aditiv sau asociativ, formând numerale cardinale, numerale zecimale etc.) Treizeci și patru. Cinci întregi și două zecimi.Și cu plus. 3) (exprimă un raport adversativ) Dar; iar; însă. Îl aude și nu-l vede. 4) (exprimă un raport concluziv) Deci; prin urmare; de aceea. Am spus că fac și voi face. 5) (stabilește legătura cu cele spuse anterior, mai ales, la începutul unei propoziții interogative) Și unde ai mai auzit aceasta? 2. (cu funcție subordonatoare) pop. (exprimă un raport concesiv) Deși; cu toate că; măcar că. Și a știut dar n-a spus. /<lat. sic

și conj. 1. leagă între ele părțile cuvântului: eu și tu; 2. în corelațiune cu cum: cum e sacul și petecul; 3. asemenea: și noi ne ducem; 4. deja: s’a și dus; 5. mult: câte alte ponosuri și mai și CAR. [Lat. SIC, așa].

2) și conj. copulativă (lat. sîc, așa; it. sĭ, da; fr. pv. sp. si, pg. sim. Vfr. însemna „și”. V. sic). Împreună cu, plus, cu: oameniĭ și animalele, ziŭa și noaptea, apa și uscatu. (Greșit orĭ de prisos și cu: eu și cu tine). Adv. Asemenea: plec și eŭ, și eŭ am fost. Deja, pe loc: cum a auzit, a și plecat, a și zis. Ĭar, dar, pe cînd: țara pĭere, și baba se pĭaptănă. Tot așa, de o potrivă: cum e sfîntu, și (saŭ așa și saŭ tot așa și) tămîĭa. Eĭ, și? locuțiune pin care cerĭ să se continue povestirea întrebînd ce-a maĭ fost saŭ pin care sfidezĭ: Eĭ, și? Ce maĭ zicea el? A zis că va reclama! – Eĭ și? (adică: Ce e cu asta? Nu-mĭ pasă!). Și așa, 1. și fără asta: sîntem fericițĭ și așa; 2. cu asta, de aceĭa: a auzit c’am sosit, și așa a venit. Și dacă, chear așa să fie, nu-mĭ pasă: Fugĭ, că te vede! – Și dacă! (V. deși). Și maĭ și, și maĭ mare (orĭ mic) încă, și maĭ intens, și maĭ breaz: acesta e și maĭ și, asta (de ex., o surpriză) e și maĭ și.

DUCE1, duc, vb. III. I. Tranz. 1. A transporta ceva sau pe cineva într-un anumit loc, a lua ceva sau pe cineva dintr-un loc și a-l pune într-altul. ◊ Expr. A duce (pe cineva) la groapă = a conduce un mort la locul de înmormântare. 2. A lua pe cineva cu sine spre a-l conduce, a-l îndruma, a-l introduce undeva; a conduce. ◊ Expr. A duce (pe cineva) cu vorba (sau cu minciuna) = a-i promite (cuiva) mereu ceva, amânând îndeplinirea promisiunii; a înșela (pe cineva) făcându-i promisiuni mincinoase. (Fam.) A duce (pe cineva) cu zăhărelul (sau de nas, cu cobza, cu preșul) = a înșela, a amăgi (cu promisiuni mincinoase). A se lăsa dus de gânduri (de visare etc.) = a se lăsa cuprins, copleșit de gânduri. A-l duce pe cineva gândul (sau mintea, capul) la ceva = a-i veni cuiva ceva în minte; a se pricepe (să facă ceva); a face ceva. ♦ Intranz. (Despre un drum) A conduce sau a ajunge într-un anumit loc, a da în... ♦ Intranz. Fig. A avea drept rezultat. 3. A deplasa pentru a apropia de cineva sau ceva; p. ext. a apropia de cineva sau ceva. Duce lingura la gură. 4. A transmite vești, vorbe, răspunsuri, salutări etc. 5. A-și petrece viața, zilele etc. într-un anumit fel; a trăi. ◊ Expr. A o duce în... = a nu mai înceta cu..., a o ține în... A nu o (mai) duce (mult) = a nu mai avea mult de trăit, a fi pe moarte. 6. A îndura, a suporta, a răbda, a suferi. ◊ Expr. A duce grija (cuiva sau a ceva) = a) a fi îngrijorat să nu (i) se întâmple ceva rău; b) a se interesa, a se ocupa îndeaproape (de cineva sau de ceva). A(-i) duce dorul = a) a-i fi dor de cineva; b) a fi dornic de ceva, a simți lipsa unui lucru. 7. A purta războaie, lupte, tratative etc. 8. A depune, a presta o muncă. ◊ Expr. A (o) duce la capăt (sau la îndeplinire, la bun sfârșit) = a îndeplini (în bune condiții) ceva. 9. A trage, a trasa linii. II. Refl. 1. A merge, a se deplasa, a se mișca, a pleca undeva sau către cineva. ◊ Expr. A se duce drept (sau într-un suflet, glonț, pușcă, întins) = a merge undeva repede, fără ocol. (Pop.) A se duce după cineva = a se mărita. A se tot duce = a merge fără încetare. A se duce cu Dumnezeu (sau în plata, în știrea lui Dumnezeu, în plata Domnului) = a merge unde vrea, unde poate, oriunde. A se duce de râpă = a se prăpădi, a se distruge; a se cheltui; a decădea. Du-te-ncolo! = exclamație prin care se exprimă neîncrederea față de ceea ce spune cineva. (În imprecații) Du-te (sau ducă-se) dracului! (Substantivat) Du-te-vino = mișcare continuă (și intensă) încoace și încolo. (Pop.) Ducă-se pe pustii = a) dracul; b) epilepsie. ♦ A colinda, a cutreiera (fără țintă). ♦ A pluti pe apă sau a zbura în aer. 2. (Despre vești, zvonuri etc.) A se răspândi, a se împrăștia. 3. Fig. A trece; a dispărea. 4. A muri; a se sfârși. III. Intranz. A rezista la... – Lat. ducere.

PUSTIU, -IE, (I) pustiuri, s. n., (II) pustii, adj. I. S. n. 1. Regiune sălbatică, lipsită de vegetație și de populație; spec. întindere vastă și plană de teren lipsită de vegetație și nepopulată, acoperită cu nisip; deșert. ◊ Loc. adv. În pustiu = în zadar, degeaba. A pustiu = a jale, a moarte, prevestind moartea. ◊ Expr. A fluiera în (sau a) pustiu = a fluiera în semn de neizbândă, de părere de rău, de plictiseală; a fluiera a pagubă. Ducă-se pe pustiu (sau pe pustii) = ducă-se dracului, lua-l-ar naiba; (eufemistic) diavolul, dracul. 2. Fig. Singurătate apăsătoare pe care o simte cineva; plictiseală; mâhnire, supărare, durere. II. Adj. 1. (Despre locuri, ținuturi) Care se află în stare sălbatică, fără vegetație și fără populație. ♦ Aflat în paragină, în ruină; părăsit. ♦ (Substantivat; înv. și pop., în imprecații) Blestemat, afurisit. 2. În care nu se află nimeni (și nimic). Cameră pustie. 3. Fig. Singur, părăsit, copleșit de o singurătate apăsătoare; stingher; deznădăjduit. [Var.: (pop.) pustie s. f.] – Din bg. pustinja.

PUSTIU, -IE, (I) pustiuri, s. n., (II) pustii, adj. I. S. n. 1. Regiune sălbatică, lipsită de vegetație și de populație; spec. întindere vastă și plană de teren lipsită de vegetație și nepopulată, acoperită cu nisip; deșert. ◊ Loc. adv. În pustiu = în zadar, degeaba. A pustiu = a jale, a moarte, prevestind moartea. ◊ Expr. A fluiera în (sau a) pustiu = a fluiera în semn de neizbândă, de părere de rău, de plictiseală; a fluiera a pagubă. Ducă-se pe pustiu (sau pe pustii) = ducă-se dracului, lua-l-ar naiba; (eufemistic) diavolul, dracul. 2. Fig. Singurătate apăsătoare pe care o simte cineva; plictiseală; mâhnire, supărare, durere. II. Adj. 1. (Despre locuri, ținuturi) Care se află în stare sălbatică, fără vegetație și fără populație. ♦ Aflat în paragină, în ruină; părăsit. ♦ (Substantivat; înv. și pop., în imprecații) Blestemat, afurisit. 2. În care nu se află nimeni (și nimic). Cameră pustie. 3. Fig. Singur, părăsit, copleșit de o singurătate apăsătoare; stingher; deznădăjduit. [Var.: (pop.) pustie s. f.] – Din bg. pustinja.

SE pron. refl. 1. (Arată că persoana care face lucrarea este și aceea care o suferă) Se ascunde sub pod. 2. (Intră în alcătuirea verbelor reflexive eventive) Se îmbolnăvi de ochi. 3. (Intră în alcătuirea verbelor reflexive reciproce) Se ghiontesc. 4. (Intră în alcătuirea verbelor reflexive dinamice) S-a luptat cu zmeul. 5. (Intră în alcătuirea verbelor reflexive pasive și impersonale) Să se dea dispoziții.Lat. se.

SIE pron. refl. (Forma accentuată de dat., pers. 3, pentru toate genurile; înv.) Sieși. – Lat. sibi.

SIEȘI pron. refl. (Forma accentuată de dat., pers. 3, pentru toate genurile) Lui însuși, ei însăși. [Pr.: si-eși] – Sie + și.

SINE pron. refl. (Forma accentuată de acuz. pers. 3 pentru toate genurile și numerele; uneori întărit prin „însuși”) 1. (Precedat de prep. „pe” sau, înv., „pre”, având funcție de complement direct al unui verb reflexiv) Numai pe sine nu se vede. 2. (Precedat de prepoziții, are funcție de atribut, de complement indirect sau de complement circumstanțial) Păstrează totul pentru sine însăși. ◊ Expr. De la sine = fără ajutorul sau intervenția cuiva, prin propriile forțe; din proprie inițiativă. (Substantivat) În sinea mea (sau a ta etc.) = în propria conștiință, în gând. – Lat. se (după mine, tine).

se1 [At: PSALT. HUR. 54r/8 / V: sine (D: sie, sieși, îvr, șie, șieși / Ac: (îvr) sinemi, sineți, sinene, sinevă, sinele, sineși, (înv) săneș / D: își / A: (îvp) / E: ml se] 1 prf Înlocuiește numele persoanei sau persoanelor despre care se vorbește și care sunt obiectul asupra căruia se exercită, direct sau indirect, acțiunea verbului al căror subiect sunt. Se ferește de mine. 2 prf (Îf sine) Înlocuiește numele persoanei sau persoanelor despre care se vorbește și care sunt, reciproc, obiectul asupra căruia se exercită, direct sau indirect, acțiunea verbului al cărui subiect sunt Se bat ca chiorii. 3 prf (Îf accentuată sine, la p. 3, înv. și la p. 2, 4, 5, 6). Înlocuiește numele persoanei sau persoanelor aspra cărora se exercită, direct sau indirect, acțiunea verbului, subliniind perticiparea singulară a subiectului la acțiune, izolat de alte subiecte posibile Se cunoaște pe sine <se întrece pe sine însuși. 4 prf (Îf neaccentuate își, și-, -și, ș-) Înlocuiește numele persoanelor în folosul cărora se acționează, accentuând implicarea lor în acțiune Chemându-l să-și aleagă o carte... 5 aps (Îf neaccentuate își-, -și, înv, , îf accentuată șie; indică posesiunea) Care este al persoanei despre care se vorbește. 6 aps (Îf neaccentuate își-, -și, înv, -ș, îf accentuată șie; d. o parte a corpului, indică apartenența) Care aparține persoanei despre care se vorbește. 7 aps (Îf neaccentuate își-, -și, înv, -ș, îf accentuată șie; indică dependența) Care se află într-o anumită legătură (de rudenie) cu persoana despre care se vorbește. 8 aps (Îf neaccentuate își, -și, înv, , îf accentuată șie; cu valoare subiectivă) Care este spus, îndeplinit, săvârșit etc. de persoana despre care se vorbește. 9 ppr (Îvp; îf accentuată sine; precedat de diverse prepoziții; p. 3, înv, p. 2, 4, 5, 6) Înlocuiește numele persoanei care săvârșește acțiunea, asupra căruia se răsfrânge acțiunea etc. Luă cu sine și pe fiul cel mic. Furară tot de pe lângă sine. 10 ppr (Reg; îlav) De sine Morocănos Om de sine. 11-12 ppr (Îljv) De (la sau, înv, din, dintre) sine (sau, înv, sineși, sinele) sau înv, singur de (sau de la, din dintru) sine (sau însuși) sau de sine singur (ori însuși) (Care este făcut) din inițiativă proprie. 13-14 ppr (Îal) (Care este realizat) cu (sau prin( mijloace, resurse proprii. 15-16 ppr (Îal) (Care acționează) independent (de cineva sau ceva). 17-18 ppr (Îrg; îljv) Fără sine ((În mod) neechilibrat. 19-20 ppr (Îrg; îal) (Ca) nebun. 21-22 ppr (Îljv) De sine stătător (Care poate exista sau se poate menține) prin puterile sale, prin însușirile care îl caracterizează, nedepinzând de nimeni sau de nimic. 23-24 ppr (Îljv) În sine (sau, înv, pentru sine, de sineși) (Care există) prin (sau în) ceea ce are esențial sau specific. 25-26 ppr (Îal) (Care există) în (sau prin) el însuși. 27 ppr (Înv; îla) În sine Neamestecat. 28 ppr (Îe) A fi (sau a se înțelege, a vorbi etc.) de la sine (înțeles) sau (înv) de la sine (sau de sineși) se înțelege A se subînțelege. 29 ppr (Îae) A fi evident. 30 sm (Îf sine, înv, sineși; de obicei art) Ceea ce fiecare (în mod potențial sau real, conștientizat ori nu) este pentru el însuși. Si: eul. 31 sm (Pex; îaf) Entitate materială și spirituală. 32 sm (Îlav) În (sau, înv, întru) sine (sau sine-mi, sine-ți, sine-și etc) sau în sinea mea (sau ta, lui etc.) În gândul cuiva (fără a fi exteriorizat). 33 sm (Înv; îe) A-și veni în sine A-și reveni (dintr-o stare proastă, anormală etc.). 34 sm (Îvr; îe) A-și ieși din ~ A nu se mai comporta normal. 35 sm (Îvr; îe) A se afla aflară din sineși A fi bolnav psihic. 36 sm (Înv; precedat de diverse pp) Propria persoană. 37 sm (Înv; precedat de diverse pp) Suprafață. 38 sn (Înv; pex; precedat de diverse pp) Interior. 39 pnh (P. 3) Cineva Se cere să încetați. 40 prf (Indică diateza reflexivă; scoate în evidență subiectul) Înlocuiește numele unei persoane sau ale unor persoane care, ca subiecte, au o anumită stare, devenire sau participă intens, au un interes special etc. Se bucură de cadou. 41 prf (P, 3, 6) Arată că acțiunea are loc fără a sugera cine o săvârșește Ce ți se va întâmpla?. 42 prf (P. 3, 6) Înlocuiește numele persoanei sau ale persoanelo asupra cărora se răsfrînge acțiunea săvârșită de altcineva Se aud zgomotele străzii. corectat(ă)

AȘ(I), AȘEAȘ(I) adv. Bucov. 1 De asemenea, iarăși, încă: perit-au atunce multe vite a lăcuitorilor, iar a bejenarilor așași au perit mai de tot (NEC.) 2 Chiar, tocmai: așași iarna s’au făcut acea zarvă (MUST.): coroana însă era așaș aceea (SB.) 3 Chiar de tot, cu totul, cu desăvîrșire: toată socoteala ș’au pus... așeaș din temelie să-i răzstoarne (CANT.) 4 Chiar atunci, pe loc, îndată, deodată: alți neguțători... dau așaș dintr’un cuvînt două mii patru sute de lei (SB.) [așa + și].

SE pron. refl. 1. (Arată că persoana care face lucrarea este și aceea care o suferă) Se ascunde sub pod. 2. (Intră în alcătuirea verbelor reflexive eventive) Se îmbolnăvi de ochi. 3. (Intră în alcătuirea verbelor reflexive reciproce) Se ghiontesc. 4. (Intră în alcătuirea verbelor reflexive dinamice) S-a luptat cu zmeul. 5. (Intră în alcătuirea verbelor reflexive pasive și impersonale) Să se dea dispoziții. – Din lat. se.

SIE pron. refl. (Forma accentuată de dat. pers. 3 pentru toate genurile) Lui însuși, ei însăși. – Lat. sibi.

SIEȘI pron. refl. (Forma accentuată de dat., pers. 3, pentru toate genurile) Lui însuși, ei însăși. [Pr.: si-eși] – Sie + [î]și.

SINE pron. refl. (Forma accentuată de acuz. pers. 3 pentru toate genurile și numerele; uneori întărit prin „însuși”) 1. (Precedat de prep. „pe” sau înv. „pre”, având funcție de complement direct al unui verb reflexiv) Numai pe sine nu se vede. 2. (Precedat de prepoziții, are funcție de atribut, de complement indirect sau de complement circumstanțial) Păstrează totul pentru sine însăși.Expr. De la sine = fără ajutorul sau intervenția cuiva, prin propriile forțe; din proprie inițiativă. (Substantivat) În sinea mea (sau a ta etc.) = în propria conștiință, în gând. – Lat. se (după mine, tine).

DUCE2, duc, vb. III. I. Tranz. 1. (Subiectul este mai ales o ființă) A purta, a transporta ceva dintr-un loc în altul, ținînd în mînă, în brațe, în spinare etc. [Pachetul] l-a luat Ionuț să-l ducă înapoi. DAVIDOGLU, M. 20. Trebuie să ducem bucatele de pe cîmp acas'? CAMIL PETRESCU, B. 9. Calu-i... spre munți încet pornește, Ducînd lin și nesimțit Pe stăpînul lui iubit. ALECSANDRI, P. II 20. ◊ Fig. Toți cei ce trec... duc în ranițe și-n suflete numai geamăt. CAMILAR, N. I 215. Pașii mei erau ușori căci duceau greutatea fericirii. ISAC, O. 230. ◊ Expr. A duce (pe cineva) la groapă (sau la ultima locuință etc.) = a conduce la locul de înmormîntare. Am dus la ultima-i locuință pe un june... plin de speranțe și de viitor. MACEDONSKI, O. IV 11. Se mișc-în line pasuri, Ducînd la groapă trupul reginei dunărene. EMINESCU, O. I 92. ◊ (Subiectul e vîntul, o apă curgătoare etc.) Vîntul băltăreț plutea pe deasupra pomilor, ducînd spre pădure mirosurile molipsitoare ale apelor stătute. MACEDONSKI, O. III 6. (Poetic) Pe marea vieții, cînd te duce vîntul, Fie-ți cîrma cugetarea de ți-e pînză simțimîntul. DAVILA, V. V. 143. 2. A lua pe cineva cu sine spre a-l conduce sau introduce undeva; a conduce, a îndrepta. Costea fu dus de escorte. CAMILAR, N. I 364. Îi pregătiră un cufăr, un geamantan și-l duseră la gară. BASSARABESCU, S. N. 32. Nu-l ducem noi la spînzurătoare numai așa de flori de cuc. CREANGĂ, P. 332. ◊ Expr. A duce (pe cineva) de nas v. nas. A duce (pe cineva) cu vorba (sau cu minciuna) = a promite mereu, amînînd îndeplinirea promisiunii. Îi promisese Filică plugul și caii lui; dar uite așa îl dusese cu vorba, zi de zi, pînă ce căzuse neaua. MIHALE, O. 56. (Familiar) A duce (pe cineva) cu zăhărelul (sau cu cobza, cu preșul) = a prosti (pe cineva), a amăgi. ◊ Fig. Și mugurii, tainicii... Cu mîna lor dulce De puf și nălucă, Pe căile soarelui Vor să ne ducă. BANUȘ, B. 63. Chemam noaptea să mă ducă în brațele fericirii. ISAC, O. 237. (Rar) A cîrmui, a conduce. Patruzeci și șapte de ani am dus țara cu noroc. DELAVRANCEA, A. 75. ♦ Intranz. (Subiectul e un drum, o cale etc.) A conduce într-un loc anumit, a da în... Pe malul apei se-mpletesc Cărări ce duc la moară. COȘBUC, P. I 191. Dau între hudiți, pe drumul care ducea la noi acasă. CREANGĂ, A. 67. ♦ Intranz. Fig. A avea ca rezultat. Practica ne-a arătat că munca colectivă duce la creșterea exigenței în îndeplinirea sarcinilor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2762. ♦ (Subiectul e simțirea, ochii etc.) A călăuzi, a îndrepta. Află și tu acum de ce-am fost pornit încotro ne-or duce ochii. CAMILAR, N. I 328. Nebuniile mele, pentru care am fost certat destul, nu mă pot duce pînă la orbire. SADOVEANU, Z. C. 117. Simțirea lui era atît de... bolnăvicioasă, încît, dacă mintea nu i-ar fi fost puternică, această simțire l-ar fi dus la nebunie. MACEDONSKI, O. III 24. ◊ Expr. A se lăsa dus (de gînduri, de visare etc.) = a se lăsa copleșit de gînduri, a se cufunda în gînduri, în visare. În fața munților noștri sufletul se lasă dus de visare: ca într-o elegie fără sfîrșit. RUSSO, O. 100. A-l duce capul (sau gîndul, mintea) sau a-l tăia capul (pe cineva) v. cap. ♦ A mîna (vitele, oile). Sînt vreo cinci-șase zile de cînd a fost să ducă vițeii la suhat. CREANGĂ, P. 14. 3. A apropia ceva de o parte a corpului. A duce mîncarea la gură.Am simțit... răspunse căpitanul, ducîndu-și degetul arătător la buze, în semn de taină. CAMILAR, N. I 143. Duce într-una mîna la gît, ca și cum și-ar căuta cravata absentă. SEBASTIAN, T. 81. 4. (Cu privire la vești, vorbe, răspunsuri, salutări) A transmite. Și-acum dă-mi mîna! A sunat Cornistul de plecare, Du Oltului din partea mea O caldă salutare. COȘBUC, P. I 79. Greuceanu... dete fratelui său [un cal], ca să ducă Împăratului-Roșu vestea cea bună. ISPIRESCU, L. 226. Prea bine: mergi la doamna să-i duci această veste. ALECSANDRI, T. II 88. 5. (Cu complementul «viața», «zilele» etc.) A trăi, a petrece. Duceau trai de cîne, după ce grofii și baronii îi alungaseră din moștenirea obștească. CAMILAR, T. 12. Cum ți se pare viața asta de prefăcătorie, de minciună grosolană pe care o duci de o săptămînă? CAMIL PETRESCU, T. I 138. M-a dojenit pentru obscuritatea și trîndăvia în care îmi duc viața. GALACTION, O. I 26. ◊ Expr. A duce casă bună (cu cineva sau cu ceva) v. casă. A o duce în... = a nu mai înceta din..., a o ține în... Eu mă cunosc; sînt păcătos, Că prea am dus-o-n rîs și glume. Prea drag mi-a fost să fiu în lume, Și-am prea iubit ce-a fost frumos! COȘBUC, P. I 198. Într-o bătălie o duse cît trăi. ISPIRESCU, U. 20. O ducea tot într-un cîntec, de parcă era toată lumea a lui. CREANGĂ, P. 299. A o duce (bine, rău etc.) (cu cineva) = a trăi (bine, rău etc.) (cu cineva). În companie la mine vei duce-o bine. CAMILAR, N. I 268. Cum o duci, bre Mînecuță? SADOVEANU, P. M. 186. A mai dus-o așa cîteva luni și a mers să-și ia locul de veci lîngă mama. M. I. CARAGIALE, C. 83. Să ai femeie cum trebuie și s-o duci cu dînsa pînă la adînci bătrînețe. CREANGĂ, P. 169. A n-o (mai) duce (mult) = a nu mai avea mult de trăit, a fi gata să se prăpădească. Socotea că de-acuma n-a mai duce-o mult și a muri. SBIERA, P. 287. A (o) duce la tăvăleală v. tăvăleală. ♦ A face, a se ține de... Într-una răsunau în tabără viersurile săltărețe și repezi ale lăutarilor și voinicii duceau jocuri și chefuri zile întregi. SADOVEANU, O. I 176. 6. (Subiectul e o ființă; cu privire la suferință etc.) A îndura, a suporta, a suferi, a răbda. Cine-n pace duce greul bogăției și luminii? Și-n război cine-i viteazul fără slavă, fără nume? VLAHUȚĂ, O. A. 51. ◊ Expr. A duce grija (unei ființe sau a unui lucru) = a) a fi îngrijorat să nu i se întîmple (cuiva) vreun rău. Ia las’moșule, nu-i duce grija. CREANGĂ, P. 211. Maică-sa grija-i ducea. ALECSANDRI, P. P. 38; b) a se interesa, a se ocupa (de cineva sau de ceva). După moartea lui tată-său, el singur a trebuit să ducă grija casei. DUNĂREANU, CH. 9. Mărită-te, mîndra mea, După mine nu ședea, Că eu nu-ți mai duc grija! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 261. A duce dorul = a) (complementul indirect indică o persoană) a-i fi dor de cineva. Bărbate, leagă vornicia de gard, că eu nu mai am parte de tine și-ți duc doru. ALECSANDRI, T. I 245; b) (complementul indirect indică un lucru) a fi dornic de ceva, a simți lipsa unui lucru. Cutii cu rahat, șiraguri de smochine... și cîte și mai cîte de care duceam dorul la școală. La TDRG. 7. (Cu privire la războaie, lupte, tratative etc.) A purta. Poporul... E altul acum decît a fost atunci Împins sub jugul străinei porunci Să ducă războaie nedrepte. BOUREANU, S. P. 30. Crima asta au făcut-o jandarmii, ei care duc războiul lor. CAMILAR, N. I 162. ♦ (Cu privire la o muncă) A depune, a presta. A duce o muncă de răspundere. ♦ (Determinat prin «la capăt», «la îndeplinire», «la bun sfîrșit» etc.) A îndeplini. Ce nu putură scoate la cale domnii cei mari și învățați, o fată de țăran o să ducă la îndeplinire! RETEGANUL, P. IV 30. 8. (Cu privire la linii) A trage, a desena. Duc o tangentă la cerc. II. Refl. 1. A merge, a se deplasa, a se mișca, a trece (dintr-un loc în altul, pe o distanță de obicei mică). De sfîntu-Vasile s-a dus cu flăcăii la urat. SADOVEANU, O. I 354. Mă întrebă o dată unde mă duceam. Îi spusei că la Academie. M. I CARAGIALE, C. 113. Se ducea adesea prin grădină. ISPIRESCU, L. 83. ♦ (Mai ales în opoziție cu rămîne și veni) A pleca (departe, într-o călătorie lungă). Mîni dimineață ne ducem la Piatră. SADOVEANU, B 65. Vezi, rindunelele se duc, Se scutur frunzele de nuc. EMINESCU, O. I 235. Eu, mîndruță, plec, mă duc... Pleacă-te să te sărut. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 111. ◊ Expr. A se duce drept (sau într-un suflet, glonț, pușcă, întins) = a merge de-a dreptul undeva, repede, fără ocol. S-a dus glonț la el, pînă a ajuns în răscrucea blestemată. POPA, V. 333. Neagu, cum scăpa de la vapor, se ducea întins la Evantia. BART, E. 167. Se duce drept la frate-său, ca să-i ducă bucurie. CREANGĂ, P. 44. A se duce în treaba lui (sau întreabă-și sau într-ale sale) = a pleca, a-și vedea de drum. Se duse fiecare într-ale sale. ISPIRESCU, L. 99. După ce s-a sfîrșit nunta, feciorii s-au dus în treaba lor. CREANGĂ, P. 5. A se duce pe aci încolo = a pleca, a o șterge, a se cărăbăni. A se duce ca vîntul (și ca gîndul) = a se duce foarte repede. A se duce în lume (sau în toată lumea sau în lumea largă) v. lume. Du-te-ncolo! exclamație prin care se exprimă neîncredere față de ceea ce spune cineva (Substantivat) Du-te-vino = mișcare continuă încoace și încolo, alergătură. Deasupra celor patru terase largi e un neîntrerupt du-te-vino de vagonete. BOGZA, C. O. 184. (În imprecații) Du-te (sau ducă-se) dracului (sau la dracul, focului, la păcatele, pe urlați, în boală etc.). Vorbăria pudrată, domoală... Prea îmbuibată, măcar că-i goală, Nici o scofală, Ducă-se dracului! DEȘLIU, G. 9. Ba mai du-te și dracului. RETEGANUL, P. I 23. A lăsat și bani și tot și s-a dus pe urlați, după ceilalți. CREANGĂ, P. 60. Ducă-se-pe-pustii (cu valoare de substantiv) = a) dracul; b) epilepsie. Li se sperie copiii și li se bolnăvesc de ducă-se-pe-pustii. SADOVEANU, P. M. 265. A se duce pe copcă v. copcă. A Se duce de rîpă = a se prăpădi, a se nărui, a decădea. Cînd eu strig în conferință că se duce școala de rîpă, d-ta taci. SEBASTIAN, T. 213. (Despre fete sau femei) A se duce după cineva = a se mărita. Eu, Costane, după el nu mă duc... că-i colțat și hîd. CAMILAR, N. I 29. După ciobănel m-oi duce, Că gurița lui e dulce! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 75. A i se duce ochii (sau inima) după cineva = a se uita cu drag la cineva sau la ceva, a se îndrăgosti de cineva. [Fetele erau] așa de frumoase și de drăgălașe, că ți se ducea inima după dînsele. SBIERA, P. 150. A se tot duce = a merge mereu, fără a se opri. S-a tot dus cale de trei zile. RETEGANUL, P. V 29. Ivan începe iar a cînta și se tot duce înainte. CREANGĂ, P. 299. Se tot duc, se duc mereu. EMINESCU, O. I 104. A se duce cu dumnezeu (sau în plata, în știrea lui dumnezeu sau în plata domnului) = a merge în drumul lui, a se duce în treaba lui. Apoi te du-n știrea lui d-zeu. RETEGANUL, P. III 54. Să se ducă în plata lui dumnezeu. CREANGĂ, P. 292. ♦ A merge, a umbla (fără o anumită țintă); a colinda, a cutreiera. Mă duc, mă duc mereu pe-un drum Ce se pierde-n depărtări de fum. BENIUC, V. 20. Se duse așa, în neștire, în ograda cu pruni. DELAVRANCEA, H. T. 150. Mergea Ivan... fără să știe unde se duce. CREANGĂ, P. 297. ♦ A pluti, a fi purtat de apă. Se duse butoiul pe Dunăre. ISPIRESCU, L. 354. ◊ Expr. A se duce pe apa sîmbetei (sau pe gîrlă) v. apă. 2. (Despre «veste», «zvon», «nume» etc.) A se răspîndi, a se lăți. Ușor se duce nume De-un lucru bun în lume, Dar mai ușor de-un lucru Frumos cu-adevărat. COȘBUC, P. I 277. Asemene pietre fac podoaba împărăției mele; nu se găsesc altele mai mari și mai frumoase decît aceste la nici o împărăție, și de aceea s-a dus vestea în toată lumea. CREANGĂ, P. 218. 3. Fig. A trece. Numai de s-ar duce noaptea asta blestemată mai repede. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 328. Ia acuși se duce noaptea, și vai! de odihna noastră. CREANGĂ, P. 253. ♦ A eșua. Va să zică afacerea cu mahorca s-a dus. CAMILAR, N. I 147. ♦ A dispărea. S-a dus zăpada albă de pe întinsul țării, S-au dus zilele babei și nopțile vegherii. ALECSANDRI, O. 174. 4. Fig. (Despre ființe, uneori urmat de determinări ca «din lume», «de pe fața pămîntului») A muri. Cei ce s-au dus, nimica nu mai vor. JEBELEANU, C. 34. Noroc de trăgători... că altfel mă duceam și eu. CAMILAR, N. I 286. Să n-avem noi un copil măcar care... să ne închiză ochii cînd o fi să ne ducem! DELAVRANCEA, S. 241. Și nu cumva să faci de altfel, că te-ai dus de pe fața pămîntului. CREANGĂ, P. 233. ◊ Fig. S-a dus amorul, un amic Supus amîndurora. EMINESCU, O. I 184. ♦ (Despre lucruri) A se sfîrși. Mă gîndesc la trecut... toate s-au dus, s-au scufundat în neștiut. SADOVEANU, O. VII 191. III. Intranz. A rezista, a ține la... Era singurul care nu ducea la băutură. M. I. CARAGIALE, C. 16. [Bradul] sănătos din fire, și-a împletit inima și a dus la necazuri ca un sfînt. BASSARABESCU, V. 49. Cum puteți duce fără pîne? RETEGANUL, P. IV 41.

PUSTIU1, pustiuri, s. n. 1. Loc sălbatic, fără vegetație, de obicei acoperit cu nisip, cu o populație foarte rară; deșert, pustie. Nimic nu poți surprinde în tot pustiul acesta de apă argintie. BART, S. M. 22. Ș-atunci vîntul ridicat-a tot nisipul din pustiuri. EMINESCU, O. I 45. Mă credeam pierdut, întocmai ca un călător în pustiurile Africii. ALECSANDRI, P. 46. Fig. De ce nu voi pentru nume, pentru glorie să scriu? Oare glorie să fie a vorbi într-un pustiu? EMINESCU, O. I 137. ◊ Loc. adv. (Transilv.) În pustiu = în zadar, degeaba. Bădiță de la Sibiu, Nu-nșela murgu-n pustiu, Că măicuța ți-o spus bine, Că nu mă dă după tine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 276. A pustiu = a jale, a moarte. Aud... un glas femeiesc cîntînd, a pustiu, o doină. La TDRG. Cînii cum îl văd La el se răped și latră-a pustiu Și urlă-a morțiu. ALECSANDRI, P. P. 187. ◊ Expr. (În formule de imprecație) Ducă-se pe (mai rar în) pustiu = ducă-se dracului, lua-l-ar naiba. N-o să-i pun ei mîna în gît, nu! Una ca asta, ducă-se pe pustiu! DEMETRIUS, c. 29. Să nu aibă vreo nălucă, În pustiu ducă-s-ar, ducă! ALECSANDRI, P. P. 5. A fluiera în (sau a) pustiu = a fluiera în semn de neizbîndă, de pierdere, de părere de rău, de plictiseală; a fluiera a pagubă. 2. Loc sau regiune în care nu locuiesc oameni; pustietate, singurătate. Mă oprii în drum și căutai împrejur... tăcere, noapte și pustiu. HOGAȘ, M. N. 64. Aduna lume de pe lume în pustiul codrilor și veselea întreaga făptură cu viersul său. CREANGĂ, A. 13. Ghioaga și săgeata lui Fac pustiul codrului. Cerbul moare, urșii pier și vulturii cad din cer. ALECSANDRI, P. II 89. ◊ Fig. În tot pustiul gîndurilor mele ești numai tu. CAMIL PETRESCU, T. II 271. ◊ Expr. A fi pustiu = a nu exista nici un semn de viață. Se opriră și se uitară împrejurul lor. Era pustiu și liniște: numai despre oraș se mai auzea zuruitul trăsurilor. SLAVICI, N. II 287. A face pustiu = a pustii. 3. Fig. Plictiseală, singurătate apăsătoare; supărare, durere, mîhnire. Vîntule, nebunule... Ia mai bine, dacă poți, Chinurile de la toți Și povara inimii Și pustiul lacrimii. PĂUN-PINCIO, P. 43. Ah! de cîte ori voit-am Ca să spînzur lira-n cui Și un capăt poeziei Și pustiului să pui! EMINESCU, O. I 105. Ia-mi dorul din inimioară, Că pustiul mă omoară. TEODORESCU, R. P. 307.

SE pron. refl. (Forma neaccentuată de acuz. pers. 3 pentru toate genurile și numerele) 1. Arată că persoana care face lucrarea este aceea care o și suferă. Se făcu un lup și se ascunse sub pod. ISPIRESCU, L. 13. Cei tari se îngrădiră Cu-averea și mărirea în cercul lor de legi. EMINESCU, O. I 56. ◊ (Intră în alcătuirea verbelor reflexive eventive) Abia trecură patru luni... și el se bolnăvi de ochi. NEGRUZZI, S. I 54. ◊ (Intră în alcătuirea verbelor reflexive reciproce) Pitiți șoptesc în umbră; Se ghiontesc, rîd pe-nfundate. IOSIF, V. 46. (Una dintre persoanele angajate în acțiune are rol de subiect, iar cealaltă rol de complement introdus prin prep. «cu») Îi spune toată întîmplarea, după cum se înțelesese cu baba. CREANGĂ, P. 177. 2. Intră în alcătuirea verbelor reflexive dinamice. Din zări un tînăr călător, Sosind pe-acolo, s-a rugat Să bea din cana lor. COȘBUC, P. I 281. 3. Intră în alcătuirea verbelor reflexive pasive și impersonale. Se vede că a avut vro ceartă cu soră-sa. ISPIRESCU, L. 5. Va suferi să se calce astfel jurămintele? NEGRUZZI, S. I 51. Cînd se născu copilul ce s-aștepta să vie. ALEXANDRESCU, M. 4.

SIEȘI pron. refl. (Forma accentuată de dat. pers. 3 pentru toate genurile) Ce spune marele poet despre bătrînul său prietin se potrivește și sieși. SADOVEANU, E. 57.

SINE pron. refl. (Forma accentuată de acuz. pers. 3 pentru toate genurile și numerele; uneori întărit prin «însuși») 1. (Precedat de prep. «pe» sau, învechit, «pre», avînd funcțiune de complement direct al unui verb reflexiv) Numai pe sine nu se vede cît îi de frumușel. CREANGĂ, P. 244. Începu a se întreba pre sine ce gînganie bipedă este el pe lume. NEGRUZZI, S. I 202. 2. (Precedat de prepoziții, are funcțiune de atribut, complement indirect sau circumstanțial) În fond nu avea sentimente de dragoste decît pentru sine însăși. REBREANU, R.I 186. S-a uitat lung pe foaia lui înainte de a o iscăli, a zîmbit mulțumit de sine, apoi a iscălit. CARAGIALE, O. II 244. La-nceput, pe cînd ființă nu era, nici neființă... Cînd pătruns de sine însuși odihnea cel nepătruns. EMINESCU, O. I 132. Te strînge-n brațe la sine De rîde inima-n tine! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 13. ◊ Expr. De la sine = fără ajutorul nimănui, neîndemnat de nimeni, prin propriile forțe. A-și reveni în sine v. reveni. ◊ (Învechit și arhaizant, compus cu forma neaccentuată a pron. refl. «-și», mai rar cu formele neaccentuate ale pron. pers. «-mi», «-ți» etc.) Doamna Ecaterina Bălușescu, aceea pe care nu pot eu s-o sufăr, aceea care nu se uită niciodată la mine, care privește parcă în sineși, parcă se coboară în sufletu-i măreț, înfășurat într-o mîndrie de gheață. SADOVEANU, O. V 685. Dacă cumva vrei să dormi și nu-ți vine de sineși somnul, apoi pune capul pe pernă și ascultă. ODOBESCU, S. III 44. Noi de sine-ne să facem o despărțire. GHICA, A. 156.

ȘIE pron. refl. (Forma accentuată de dat. pers. 3 pentru toate genurile) Și fiindu-și șie dragă cum nu-i este nime-n lume. EMINESCU, O. I 80. – Forme gramaticale: (neaccentuate) și, și-, -și-, -și, își.

SE pron. refl. (sine, sie, sieși, își, și) 1) (indică persoana care îndeplinește și suferă acțiunea) Se spală pe față.De la sine fără participarea cuiva. În sinea mea (ta, sa etc.) în conștiința mea (ta, sa etc.). 2) (indică valoarea impersonală sau personal-generalizatoare a acțiunii) Se luminează. Se zice. /<lat. se

ducă-se-pe-pustii! int. exclamațiune prezervativă împotriva necuratului. ║ m. 1. fam. dracul: acolo șade ducă-se-pe-pustii; 2. pop. epilepsie: îi apucă ducă-se-pe-pustii AL.

se pr. 1. reflexiv: se laudă; 2. impersonal: se zice. [Lat. SE].

sine pr. servind de complinire: 1. el însuș: se gândi în sine; 2. ființă, fire: a-și veni în sine. [Lat. SE (cu acelaș sufix intensiv ca la mine, tine)].

síne ac. accentuat al luĭ el (din maĭ vechiu sene, din se, să, ca *me, mă, mine. V. mine). Vechĭ. Azĭ rar. Pe el, pe ĭa, pe eĭ, pe ele: Rîde dracu, de porumbe negre, și pe sine nu se vede (Prov.). Dușmaniĭ s’aŭ lovit pe sine. In sine, în el, în ĭa, în eĭ, în ele: îșĭ zise, ișĭ ziseră în sine (cugetă, cugetară). În parte, considerat independent: ideĭa în sine. La sine, către el: trase la sine mîncarea. De sine stătător, independent. A-șĭ veni în sine, a-șĭ veni în fire (el, eĭ). De la sine, din îndemnu luĭ saŭ al lor, fără sila nimănuĭ: bou, boiĭ intră în staul de la sine. A-șĭ ĭeși din sine, a fi fără sine, a-șĭ ĭeși din fire, a fi afară din fire (de furie, de frică). A-șĭ veni în sine, a-șĭ veni în fire, în simțirĭ. – În sinea luĭ, în sinele luĭ și chear în sinea mea, in sinele meŭ, locuțiunĭ pline de răŭ gust ale cărturarilor vechĭ și noĭ îld., în gîndu luĭ, în gîndu meŭ saŭ în sine, în mine: el ișĭ zise în sine, eu îmĭ ziseĭ în mine.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

și3, și-, -și, -și- pr. v. sieși

și2 conjcț. (A venit ~ a plecat.)

și2, și-, -și, -și- v. sieși

!ducă-se-pe-pustii (pop.) s. m., g.-d. art. lui ducă-se-pe-pustii

își v. sie

se/se-/-se/-s- pr. neacc. (Se-aduce.; ducându-se; S-a dus. Dusu-s-a.)

sie/sieși pr. d. acc., neacc. își, și (Și l-a cumpărat.), și- (Și-a cumpărat-o.), -și (cumpărându-și), -și- (cumpărându-și-o)

sieși v. sie

sine (de ~ stătător) loc. adj. m., pl. de sine stătători; f. sg. și pl. de sine stătătoare

sine1 pr. ac. (Se iubește numai pe ~.)

+sine (de ~) loc. adj., loc. adv. (mănăstire ~, a locui ~)

+sine2 s. n. (un sine pesimist)

!și-a1 conjcț. + pr. (în tempo rapid) (și-a mea = și a mea)

!și-ai1 conjcț. + pr. (în tempo rapid) (și-ai mei = și ai mei)

ducă-se-pe-pustii s. m., g.-d. lui ducă-se-pe-pustii; pl. ducă-se-pe-pustii

sie / sieși pr. d. acc., neacc. își, și (și l-a cumpărat), și- (și-a cumpărat cartea), -și (cumpărându-și), -și- (cumpărându-și-o) pr. d. acc.

sine pr. ac. acc., neacc. se, se- (se-aduce), -se (ducându-se), s- (s-a dus), -s- (dusu-s-a)

sieși pr. d. acc., neacc. își, și, și-, -și, -și-

sine pr. ac. acc., neacc. se, se- (se-aduce), -se (ducându-se), s- (s-a dus), -s- (dusu-s-a)

își pron. dat. (își face, dar: nu-și face, nu și-a făcut).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ȘI conj., adv. 1. conj. (coordonator copulativ) (înv.) i. (E tânăr ~ frumos.) 2. conj. (completiv) de, să. (Stai ~ mă așteaptă.) 3. conj. (adversativ și restrictiv) că. (Să care bărbatul cu carul și femeia cu poala, ~ tot se isprăvește.) 4. adv. (înv. și reg.) încă. (După ce că e urâtă, o mai cheamă ~ Mușata.)

ȘI conj., adv. 1. conj. (coordonator copulativ) (înv.) i. (E tînăr ~ frumos.) 2. conj. (completiv) de, să. (Stai ~ mă așteaptă.) 3. conj. (adversativ și restrictiv) că. (Să care bărbatul cu carul și femeia cu poala, ~ tot se isprăvește.) 4. adv. (înv. și reg.) încă. (După ce că e urîtă, o mai cheamă ~ Mușata.)

DUCĂ-SE-PE-PUSTII s. v. aghiuță, demon, diavol, drac, epilepsie, încornoratul, naiba, necuratul, satană, tartor.

ducă-se-pe-pustii s. v. AGHIUȚĂ. DEMON. DIAVOL. DRAC. EPILEPSIE. ÎNCORNORATUL. NAIBA. NECURATUL. SATANĂ. TARTOR.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

și adv.1. La fel, tot așa. – 2. Chiar, în plus, însă. – Și mai.Și mai și.3. Deja, îndată. – 4. (Conj.) Plus, cu. – Mr., megl., istr. și. Lat. sῑc (Pușcariu 1588; REW 7892), cf. it., prov., cat., sp. si, port. sim. Înv. folosit și enclitic pentru a întări pron. sau adv., cf. atunceși, același, totuși etc. (Tiktin).

se pron. refl. – Arată că persoana care îndeplinește o acțiune este și aceea care o suferă. – Var. Munt. să. Mr. se. Lat. se (REW 7761), conservat în toate limbile romanice. Ca și în sp. are și valoare de pron. nehotărît: se spune = fr. on dit; șade cum se șade = „șade ca toată lumea”.

sine pron. – El însuși. Lat. se, modelat ca mine, tine, pentru a evita prezența unui cuvînt monosilabic în poziție tonică, cf. lat. sese, sp. consigo. Se folosește ca mine (pron. pers. de persoana a-III-a, la cazurile prepoziționale; înv., acuzativ fără prep.); dar a ajuns să însemne „cuget lăuntric”, sens cu care se folosește ca s.: în sinea lui < în sine „înlăuntrul său”, în sinea mea „pentru mine” etc.; și, de asemeni, cu posesivul enclitic în sine-mi, în sine-ți, în sineși. În sec. XIX s-a folosit pentru a traduce pref. auto-; sineiubire (egoism); sinestătător (autonom) etc. Dintre aceste formații s-au păstrat în limbă numai sinucidere și sinucigaș.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ducă-se-pe-pustii s.m. (pop. și fam.) 1. dracul, diavolul. 2. epilepsie.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

COMPOS SUI (lat.) stăpân pe sine – A rămâne în toate împrejurările compos sui.

CRESCENTEM SEQUITUR CURA PECUNIAM (lat.) creșterea avuției aduce după sine grija – Horațiu, „Ode”, III, 16, 17.

LICET IPSA VITIUM SIT AMBITIO, FREQUENTER TAMEN CAUSA VIRTUTEM EST (lat.) chiar dacă ambiția este în sine un viciu, deseori ea este un stimulent pentru virtuți – Quintilian, „De institutione oratoria”, 1, 2, 22.

RES IPSA LOQUITUR (lat.) lucrul vorbește de la sine – E limpede, e de la sine înțeles.

Intrare: și (adv.)
conjuncție (I11)
Surse flexiune: DOR
  • și
  • ș‑
Intrare: și (conj.)
conjuncție (I11)
Surse flexiune: DOR
  • și
  • ș‑
Intrare: ducă-se-pe-pustii / -pustiu
ducă-se-pe-pustii substantiv masculin invariabil
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ducă-se-pe-pustii
  • ducă-se-pe-pustii
plural
  • ducă-se-pe-pustii
  • ducă-se-pe-pustii
genitiv-dativ singular
  • ducă-se-pe-pustii
  • ducă-se-pe-pustii
plural
  • ducă-se-pe-pustii
  • ducă-se-pe-pustii
vocativ singular
plural
ducă-se-pe-pustiu substantiv masculin invariabil
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ducă-se-pe-pustiu
  • ducă-se-pe-pustiu
plural
  • ducă-se-pe-pustiu
  • ducă-se-pe-pustiu
genitiv-dativ singular
  • ducă-se-pe-pustiu
  • ducă-se-pe-pustiu
plural
  • ducă-se-pe-pustiu
  • ducă-se-pe-pustiu
vocativ singular
plural
Intrare: sine / sie / sieși
sine1 (pron.) pronume reflexiv
articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume (P95)
masculin feminin
nominativ-acuzativ singular
  • sine
  • se
  • sinea
  • sine
  • se
  • sinea
plural
  • sine
  • se
  • sinea
  • sine
  • se
  • sinea
genitiv-dativ singular
  • sieși
  • sie
  • și
  • își
  • ‑și
  • șie
  • șieși
  • sieși
  • sie
  • și
  • își
  • ‑și
  • șie
  • șieși
plural
  • sieși
  • sie
  • și
  • își
  • ‑și
  • șie
  • șieși
  • sieși
  • sie
  • și
  • își
  • ‑și
  • șie
  • șieși
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

șiconjuncție, adverb

  • comentariu Stă înaintea părții de vorbire la care se referă; fiind vorba de verbe reflexive sau de forme verbale compuse, stă între auxiliar, pronume reflexiv etc. și verb. DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 1. Are sens modal. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.1. În adevăr, cu adevărat. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: chiar
      • format_quote Primi cu toată mulțumirea, ca unul ce aceea și căuta. ISPIRESCU, L. 8. DLRLC
      • format_quote Pe înserate și vine la dînsa. CREANGĂ, P. 173. DLRLC
      • format_quote Așadar, curînd se și însură. NEGRUZZI, S. I 72. DLRLC
      • format_quote De aș ști că mă vei și omorî nu pot să tac. NEGRUZZI, S. I 147. DLRLC
      • format_quote Dar de va și muri cineva... scapă de dișărtăciunile lumii. DRĂGHICI, R. 72. DLRLC
      • 1.1.1. Exact, întocmai. DEX '09 DEX '98 DLRLC
        • format_quote Cum zicea el, așa se și făcea. ISPIRESCU, L. 183. DLRLC
        • format_quote Precum au zis, așa au și făcut. EMINESCU, N. 10. DLRLC
    • 1.2. Pe deasupra, în plus. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: încă
      • format_quote După ce că e urâtă o mai cheamă și Neacșa. DEX '09 DEX '98
      • format_quote Ai voit, amice... să citesc eu, în manuscript, cartea... după citire, să-mi și dau părerea asupră-i. ODOBESCU, S. III 9. DLRLC
      • format_quote De-i și păți ceva, numai tu să știi. NEGRUZZI, S. I 251. DLRLC
      • format_quote Încheagă brînză... mănîncă toată iarna, mai și vinde. STANCU, D. 97. DLRLC
      • format_quote Mircea este silit a primi încă și suzeranitatea Porții. BĂLCESCU, O. II 13. DLRLC
      • format_quote Ba încă și dai dreptate părerilor felurite. CONACHI, P. 281. DLRLC
    • 1.3. Pe lângă acestea, de asemenea. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Vezi să nu pățești și tu ca mine. DEX '09 DEX '98
      • format_quote Parfumul trecutului, forța suvenirilor dau parcă un suflet și locurilor unde ai trăit. BART, E. 394. DLRLC
      • format_quote Că și eu nădăjduiesc să mă întorc. ISPIRESCU, L. 9. DLRLC
      • format_quote Dar și sărac așa ca în anul acesta... niciodată n-am fost. CREANGĂ, A. 71. DLRLC
      • format_quote Printre tomuri brăcuite așezat și el un brac. EMINESCU, O. I 134. DLRLC
      • format_quote Vezi să nu pați și tu ca simigiul. ODOBESCU, S. III 10. DLRLC
      • format_quote Se găsesc ș-acum pe rîpe bucăți de armuri zdrobite. ALEXANDRESCU, M. 22. DLRLC
      • 1.3.1. Pe lângă un adjectiv sau un adverb la gradul comparativ, intensifică gradația. DEX '09 DEX '98 DLRLC
        • format_quote Harap-Alb vede altă drăcărie și mai mare. CREANGĂ, P. 241. DLRLC
        • format_quote Se pregătesc ca într-o «școală», pentru alte lupte mai mari, ce îi așteaptă, cu o nație și mai barbară, și mai puternică. BĂLCESCU, O. I 12. DLRLC
        • format_quote O cameră și mai mare. DEX '09
        • chat_bubble locuțiune adjectivală (Cu valoare de superlativ) Și mai și = mai grozav, mai strașnic. DEX '09 DEX '98 DLRLC
          • format_quote Din spătoși, vătafii au devenit și mai și... Crapă de sănătate. PAS, I. II 256. DLRLC
          • format_quote Scorpia ospătă pe Făt-Frumos și mai și decît Gheonoaia. ISPIRESCU, L. 6. DLRLC
          • format_quote Numai iată ce vede Harap-Alb altă bîzdîganie și mai și. CREANGĂ, P. 244. DLRLC
          • format_quote Și pe urmă gropile pentru lupi, pe care făgăduise să le arate, erau și mai și. CONTEMPORANUL, VIIII 98. DLRLC
    • 1.4. În propoziții negative: nici. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: nici
      • format_quote Însă și de voi nu mă îndur ca să vă părăsesc. ISPIRESCU, L. 8. DLRLC
      • format_quote Vor veni cu oști străine... și poate și măriei-tale nu-i va fi bine. NEGRUZZI, S. I 139. DLRLC
  • 2. Are sens temporal. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 2.1. Pe loc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote O mătușă sihastră, Cum îl văzu, îi și zise. ISPIRESCU, L. 357. DLRLC
      • format_quote Să-mi dai bani de cheltuială... ca să și pornesc, fără zăbavă. CREANGĂ, P. 185. DLRLC
      • format_quote Cum îi ajunge în răscrucile drumului, ai să și dai de grădina ursului. CREANGĂ, P. 215. DLRLC
      • format_quote Iată-n zori c-au și plecat pe-un cal alb ne-ncălecat. ALECSANDRI, P. I 28. DLRLC
    • 2.2. Deja. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: deja
      • format_quote Masa se și punea în grădină sub o alee lungă de aluni. HOGAȘ, DR. II 104. DLRLC
      • format_quote Craiul, pe de altă parte, și ajunsese acasă. CREANGĂ, P. 186. DLRLC
etimologie:

șiconjuncție, adverb

conjuncție
  • 1. Este marcă a coordonării copulative. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.1. Leagă două părți de același fel ale unei propoziții. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Cum vine de la munte Blestemînd Și lăcrămînd, Toți ciulinii de pe vale Se pitesc prin văgăuni. TOPÎRCEANU, B. 54. DLRLC
      • format_quote Hora de fete și neveste tinere s-a încheiat. HOGAȘ, DR. II 185.
      • format_quote Era voinic și tinerel. COȘBUC, P. I 281.
      • format_quote Teamă mi-e că, acordîndu-mi mie o așa amicală și lingușitoare precădere, n-ai nimerit tocmai bine, o, iscusite vînătorule! ODOBESCU, S. III 9.
      • format_quote Parnasul și Olimpul cu fală se priviră. ALEXANDRESCU, M. 27.
      • format_quote popular Mamă-sa și cu nevastă-sa ședeau acasă. RETEGANUL, P. V. 73.
      • format_quote popular Vine un urs și cu un lup. SBIERA, P. 11.
      • format_quote popular Zmeu și cu zmeoaică, Leu și cu leoaică. TEODORESCU, P. P. 401.
      • format_quote popular Iar ăl ungurean Și cu cel vrîncean, Mări, se vorbiră Ca să mi-l omoare Pe cel moldovan. ALECSANDRI, P. P. 1.
    • 1.2. Împreună cu prepoziția „cu” exprimă relația operației matematice a adunării. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: plus
      • format_quote Doi și cu trei fac cinci. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote rar Două și două fac patru. HASDEU, R. V. 162. DLRLC
      • 1.2.1. Ajută la formarea prin adiție a numeralelor de la douăzeci și unu până la nouăzeci și nouă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
        • format_quote Șaizeci și opt. DEX '09
        • format_quote Se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci și nouă de oca de fier. ISPIRESCU, L. 1. DLRLC
        • format_quote Răzvane!... Nu mă sărăci de tot!... Taleri trei mii patru sute cincizeci și șapte. HASDEU, R. V. 70. DLRLC
      • 1.2.2. Ajută la formarea numeralelor care exprimă numere zecimale, legând partea zecimală de întreg. DEX '09 DEX '98 DLRLC
        • format_quote Trei și paisprezece. DEX '09 DLRLC
      • 1.2.3. Indică adăugarea unei cantități. DEX '09 DEX '98 DLRLC
        sinonime: plus
        • format_quote Ora două și jumătate. DLRLC
        • format_quote Taleri trei mii... ș-un zlot. HASDEU, R. V. 110. DLRLC
    • 1.3. Leagă două substantive între care există o corespondență sau o echivalență. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Binele și răul. Adevărul și minciuna. DEX '09 DLRLC
      • format_quote De trei ori potcovii calul, Urcînd la puicuța dealul; Potcoava și icosarul, Caiaua și gologanul. ȘEZ. I 141. DLRLC
    • 1.4. Așezat înaintea fiecărui termen al unei enumerări, ajută la scoaterea lor în evidență. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote A adus și vin, și mâncare, și cărți. DEX '09
      • format_quote Scoală-te, c-am găsit și secure, și frînghie, și sfredel. CREANGĂ, P. 134. DLRLC
      • format_quote Eu? îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul. EMINESCU, O. I 147. DLRLC
      • 1.4.1. Este folosită în repetiții, ca procedeu stilistic. DEX '09 DEX '98 DLRLC
        • format_quote Ia cuvântul și vorbește și vorbește. DEX '09
        • format_quote Merse Făt-Frumos, merse și iar merse, cale lungă și mai lungă. ISPIRESCU, L. 5. DLRLC
        • format_quote Dacă văzură și văzură că el nu răspunde... merseră la dînsul. ISPIRESCU, L. 247. DLRLC
        • format_quote Și merg ei și merg cale lungă să le-ajungă. CREANGĂ, P. 207. DLRLC
        • format_quote Vai de mine și de mine, Harap-Alb, zise sfînta Duminecă. CREANGĂ, P. 222. DLRLC
    • 1.5. Leagă două propoziții de același fel, indicând o completare, un adaos, o precizare nouă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Deschide ușa și intră. DEX '09
      • format_quote Și mi se strînge inima cum stau și ascult. COȘBUC, P. I 263. DLRLC
      • format_quote Tatăl tău de aci înainte e bătrîn și o să te ridicăm pe tine în scaun. ISPIRESCU, L. 3. DLRLC
      • format_quote Încalecă și pornește cu bucurie. CREANGĂ, P. 185. DLRLC
      • format_quote N-a fost lume pricepută și nici minte s-o priceapă. EMINESCU, O. I 132. DLRLC
      • format_quote De-abia apucasem a adormi și un vis fantastic veni. NEGRUZZI, S. I 60. DLRLC
    • 1.6. (Accentuat, în corelație cu sine însuși) Atât..., cât...; nu numai..., ci și... DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Stăpîne... să te ții bine și în scări și de coama mea. ISPIRESCU, L. 7. DLRLC
      • format_quote Are atunci în mînă și pînea și cuțitul. CREANGĂ, P. 248. DLRLC
      • format_quote Căci cuprinsă-i de pieire și în față și în coaste. EMINESCU, O. I 148. DLRLC
      • format_quote Pe o lege dată Și scaiul și trandafirul răsar și cresc totodată. CONACHI, P. 258. DLRLC
    • 1.7. În stilul epic și popular, mai ales în povestire, se așază la începutul frazei, indicând continuitatea desfășurării faptelor. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Și a plecat fiul de împărat mai departe. DEX '09
      • format_quote Și dac-a fost pețită des, E lucru tare cu-nțeles. COȘBUC, P. I 54. DLRLC
      • format_quote Și pe urmă a făcut aluzie aproape pe față la un alt amic. CARAGIALE, M. 258. DLRLC
      • format_quote Și fiul craiului, nemaiputînd struni calul și neîndrăznind a mai merge înainte, se întoarnă rușinat înapoi la tatu-său. CREANGĂ, P. 186. DLRLC
      • format_quote Și întorcîndu-mi fața, eu spada ți-am întins. EMINESCU, O. I 91. DLRLC
      • format_quote Și de drag te-aș semăna, Și cu drag te-aș secera, Și te-aș face stog în prag, Și te-aș îmblăti cu drag, Și te-aș cerne prin sprîncene, Și te-aș frămînta-n inele, Și te-aș da inimei mele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 8. DLRLC
      • 1.7.1. Întrebuințat înaintea unei propoziții interogative sau exclamative, subliniază legătura cu cele povestite anterior. DEX '09 DEX '98 DLRLC
        • format_quote Și ce vrei să faci acum? DEX '09
        • format_quote Și cine este trădător, stimabile? CARAGIALE, O. I 160. DLRLC
        • format_quote Și cine te-a pus la cale să mă iei tocmai pe mine în bătaie de joc? CREANGĂ, P. 83. DLRLC
        • format_quote Și să-l mai ascund se poate, cînd arde și mă topește? CONACHI, P. 83. DLRLC
        • chat_bubble Ei și? = ce-mi pasă? ce importanță are? DEX '09 DEX '98 DLRLC
          • format_quote Are să se supere. – Ei și? DLRLC
      • 1.7.2. Întrebuințat singur, în dialog, este un îndemn pentru continuarea unei povestiri. DEX '09 DLRLC
        • format_quote Da ce-a fost pe aici, copile? – Ce să fie, mămucă? Ia, cum te-ai dus d-ta de-acasă... s-aude cineva bătînd la ușă. – Și? CREANGĂ, P. 27. DLRLC
    • 1.8. Precedat de adverbul „ca” are funcție comparativă. DEX '09 DLRLC
      • 1.8.1. La fel ca, întocmai ca. DEX '09 DLRLC
        • format_quote Știu eu o poiană în pădure, chiar aici pe aproape; să tragem acolo... sîntem ca și în casă la noi. CREANGĂ, P. 128. DLRLC
        • format_quote La vînătorie, ca și la multe altele, eu mă pricep cam tot atîta precît se pricepea vestitul ageamiu. ODOBESCU, S. III 9. DLRLC
        • format_quote El se mira că o iubește ca și în ziua cînd culese cea întîi dulce sărutare. NEGRUZZI, S. I 21. DLRLC
      • 1.8.2. Aproape, aproximativ. DEX '09 DLRLC
        • format_quote De asta îți este? Las pe mine, că treaba este ca și sfîrșită. ISPIRESCU, L. 77. DLRLC
        • format_quote Aș! asta să moară! răspunse ea suspinînd. Adevărat că acum e ca și moartă. EMINESCU, N. 21. DLRLC
  • 2. Marchează coordonarea adversativă: ci, dar, iar, însă. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Aude vorbindu-se și nu pricepe nimic. DEX '09
    • format_quote Te-aș lăsa și-mi e cu jale, Te-aș iubi și nu-ndrăznesc. COȘBUC, P. I 76. DLRLC
    • format_quote Lipsești dinaintea mea, spînule! Doar n-am venit pentru tine, ș-am venit pentru Harap-Alb. CREANGĂ, P. 277. DLRLC
    • format_quote Ar striga... și nu se-ndură. EMINESCU, O. I 104. DLRLC
    • format_quote Voiam să plîng și nu puteam. NEGRUZZI, S. I 57. DLRLC
    • format_quote Fetelor, pupa-v-aș gura, Nu la toate și la una. ȘEZ. XIV 165. DLRLC
  • 3. (Marcă a coordonării concluzive) Prin urmare. DEX '09 DLRLC
    sinonime: deci
    • format_quote E o glumă și nu o lua în serios. DEX '09
    • format_quote Asta-i șagă și nu-mi pasă. SADOVEANU, O. II 103. DLRLC
etimologie:

ducă-se-pe-pustii, ducă-se-pe-pustii / ducă-se-pe-pustiu, ducă-se-pe-pustiusubstantiv masculin invariabil

popular
  • 1. Ducă-se dracului, lua-l-ar naiba. DEX '09 DLRLC
    • format_quote N-o să-i pun ei mîna în gît, nu! Una ca asta, ducă-se pe pustiu! DEMETRIUS, C. 29. DLRLC
    • format_quote Să nu aibă vreo nălucă, În pustiu ducă-s-ar, ducă! ALECSANDRI, P. P. 5. DLRLC
  • 2. Epilepsie. DEX '09 DLRLC
    sinonime: epilepsie
    • format_quote Li se sperie copiii și li se bolnăvesc de ducă-se-pe-pustii. SADOVEANU, P. M. 265. DLRLC

sine, sinepronume reflexiv

  • 1. Arată că persoana care face lucrarea este și aceea care o suferă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Se făcu un lup și se ascunse sub pod. ISPIRESCU, L. 13. DLRLC
    • format_quote Cei tari se îngrădiră Cu-averea și mărirea în cercul lor de legi. EMINESCU, O. I 56. DLRLC
  • 2. Intră în alcătuirea verbelor reflexive eventive. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Abia trecură patru luni... și el se bolnăvi de ochi. NEGRUZZI, S. I 54. DLRLC
  • 3. Intră în alcătuirea verbelor reflexive reciproce. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Pitiți șoptesc în umbră; Se ghiontesc, rîd pe-nfundate. IOSIF, V. 46. DLRLC
    • format_quote Îi spune toată întîmplarea, după cum se înțelesese cu baba. CREANGĂ, P. 177. DLRLC
    • 3.1. Intră în alcătuirea verbelor reflexive dinamice. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote S-a luptat cu zmeul. DEX '09
      • format_quote Din zări un tînăr călător, Sosind pe-acolo, s-a rugat Să bea din cana lor. COȘBUC, P. I 281. DLRLC
  • 4. Intră în alcătuirea verbelor reflexive pasive și impersonale. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Să se dea dispoziții. DEX '09
    • format_quote Se vede că a avut vro ceartă cu soră-sa. ISPIRESCU, L. 5. DLRLC
    • format_quote Va suferi să se calce astfel jurămintele? NEGRUZZI, S. I 51. DLRLC
    • format_quote Cînd se născu copilul ce s-aștepta să vie. ALEXANDRESCU, M. 4. DLRLC
  • comentariu (Forma accentuată de dativ, persoana a 3-a, pentru toate genurile: sieși) Lui însuși, ei însăși. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Ce spune marele poet despre bătrînul său prietin se potrivește și sieși. SADOVEANU, E. 57. DLRLC
  • comentariu Forma accentuată de acuzativ persoana a 3-a pentru toate genurile și numerele, uneori întărit prin „însuși”: sine. DEX '09 DLRLC
    • comentariu Precedat de prepozițiile „pe” sau, învechit, „pre”, are funcție de complement direct al unui verb reflexiv. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Numai pe sine nu se vede cît îi de frumușel. CREANGĂ, P. 244. DLRLC
      • format_quote Începu a se întreba pre sine ce gînganie bipedă este el pe lume. NEGRUZZI, S. I 202. DLRLC
    • comentariu Precedat de prepoziții, are funcție de atribut, de complement indirect sau de complement circumstanțial. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Păstrează totul pentru sine însăși. DEX '09
      • format_quote În fond nu avea sentimente de dragoste decît pentru sine însăși. REBREANU, R.I 186. DLRLC
      • format_quote S-a uitat lung pe foaia lui înainte de a o iscăli, a zîmbit mulțumit de sine, apoi a iscălit. CARAGIALE, O. II 244. DLRLC
      • format_quote La-nceput, pe cînd ființă nu era, nici neființă... Cînd pătruns de sine însuși odihnea cel nepătruns. EMINESCU, O. I 132. DLRLC
      • format_quote Te strînge-n brațe la sine De rîde inima-n tine! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 13. DLRLC
      • format_quote învechit arhaizant Doamna Ecaterina Bălușescu, aceea pe care nu pot eu s-o sufăr, aceea care nu se uită niciodată la mine, care privește parcă în sineși, parcă se coboară în sufletu-i măreț, înfășurat într-o mîndrie de gheață. SADOVEANU, O. V 685. DLRLC
      • format_quote învechit arhaizant Dacă cumva vrei să dormi și nu-ți vine de sineși somnul, apoi pune capul pe pernă și ascultă. ODOBESCU, S. III 44. DLRLC
      • format_quote învechit arhaizant Noi de sine-ne să facem o despărțire. GHICA, A. 156. DLRLC
      • chat_bubble De la sine = fără ajutorul sau intervenția cuiva, prin propriile forțe; din proprie inițiativă. DEX '09 DLRLC
      • chat_bubble A-și reveni în sine. DLRLC
      • chat_bubble (și) substantivat În sinea mea (sau a ta etc.) = în propria conștiință, în gând. DEX '09
  • comentariu (Forma accentuată de dativ, persoana a 3-a, pentru toate genurile: sie) Sieși. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Și fiindu-și șie dragă cum nu-i este nime-n lume. EMINESCU, O. I 80. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Un articol lingvistic