zorit², ~ă a [At: PONTBRINT, D. / Pl: ~iți, ~e / E: zori²] 1 (Înv) Îndemnat. 2 (Pex) Constrâns² (1). 3 (D. oameni) Care se grăbește foarte mult Si: (îvr) zoritor (2), zoriu. 4 (D. oameni) Care se mișcă foarte repede. 5 (D. manifestări ale oamenilor) Care se produc cu mare grabă. 6 (D. manifestări la oamenilor) Care trădează o mare grabă Si: iute, întins, repezit, grăbit, precipitat², repede, (rar) zoritor (3), zornic, (înv) pripitor, rapid.

zorit¹ sn [At: COȘBUC, P. I, 55 / Pl: ~uri / E: zori¹] (Reg) 1 Ivire a zorilor¹ (2). 2 (Pex) Momentul în care începe să se lumineze de ziuă. 3 (Pex) Locul unde se ivesc zorile Si: răsărit. 4 (Îlav) La ~ul zorilor La revărsatul zorilor. 5 (Trs) Obiceiul de a colinda (cu steaua) practicat de adulți mai ales a doua zi de Crăciun.

zorit², -ă adj. (despre oameni) Care se grăbește foarte mult; foarte repede, rapid. Hangiul... pleacă zorit să dea porunci (BRĂT.). ◊ (adv.) Surorile împleteau zorit la ciorapi (DELAVR.). • pl. -ți, -te. /v. zori².

zorit¹ s.n. Ivirea zorilor. ♦ Ext. Momentul cînd se luminează de ziuă. ♦ Locul de unde se ivesc zorile. • /v. zori³.

ZORIT², -Ă, zoriți, -te, adj. Care se grăbește foarte mult, care lucrează cu mare grabă sau foarte repede. Cazacii mîncau zoriți și cu urechea la pîndă. SADOVEANU, O. VII 37. Dacă nu ești prea zorită, treci pe poartă și vino-ncoace nițel. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 102. Pe chei lumea aleargă zorită după treburi. DUNĂREANU, CH. 84. În cosiță-și prinde garoafa-nflorită... Pleacă la fîntînă și vine zorită. IOSIF, P. 58. ◊ (Adverbial) Surorile împleteau zorit la ciorapi, la tîrlici și mănuși. DELAVRANCEA, T. 269.

ZORIT¹, zorituri, s. n. Ivirea zorilor; momentul cînd se luminează de zi; p. ext. locul de unde se ivesc zorile. V. răsărit. Din fundul lumii mai din sus. Și din zorit și din apus, Din cît loc poți gîndind să bați, Venit-au roiuri de-mpărați. COȘBUC, F. I 55. ◊ Loc. adv. La zoritul zorilor = la revărsatul zorilor, în zori. La zoritul zorilor Stau naintea domnilor. HODOȘ, P. P. 219.

ZORIT¹, zorituri, s. n. Ivirea zorilor; p. ext. momentul cînd se luminează de ziuă; locul de unde se ivesc zorile. ◊ Loc. adv. La zoritul zorilor = la revărsatul zorilor, în zori. – V. zori³.

ZORIT², -Ă, zoriți, -te, adj. Grăbit peste măsură; foarte repede. – V. zori².

zorit a. foarte grăbit.

zorit n. (poetic) răsărit: din Zorit și din Apus COȘBUC. [V. zorì].

2) zorít, -ă adj. (d. a zori). Grăbit: era zorit s’ajungă acasă.

1) zorít n., pl. urĭ (d. zoresc 2). Trans. Rar. Răsărit. Colindă.

ZORI³, pers. 3 zorește, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop.) A se ivi zorile¹. – Din zori¹.

zăori v vz zori³

ziori² v vz zori³

zori³ [At: LB / V: (înv) ziori, zăori / Pzi: ~resc / E: zori¹] 1-2 vtrm (Îvr; adesea determinat prin „de ziuă”) A se lumina de ziuă. 3 vi (Reg; d. zori¹) A se ivi. 4 vt (Reg; c. i. oameni) A cânta mirelui în dimineața nunții. 5 vr (Reg) A umbla cu colindul în seara de Crăciun. 6 vi (Trs) A cânta o serenadă cuiva (în zori de zi) de ziua onomastică sau de Anul Nou.

zori² [At: MEȘT. MOȘ. 34/17 / Pzi: ~resc / E: zor¹] 1 vt (C. i. ființe, mai ales oameni) A îndemna. 2 vt (Pex; c. i. oameni) A constrânge să acționeze în grabă Si: a grăbi, a presa. 3-4 vtrf (Rar; c. i. acțiuni) A grăbi (6). 5-6 vir A lucra febril Si: a se grăbi (7), a (se) iuți, (liv) a (se) alerta, (pop) a(-i) (sau a-și) da zor, a (se) sili, (îvp) a (se) pripi, (îrg) a (se) păzi, a spori, a (se) steji, (înv) a (se) cuprinde, a (se) sârgui, (reg) a (se) purta, a (se) sprinteni. 7-8 vir (Pex) A fî nerăbdător. 9 vi A merge iute Si: a se grăbi (3), a se precipita. 10 vtf (Rar; c. i. vehicule) A face să se deplaseze mai repede. 11 vi A insista pentru grăbirea unei acțiuni. 12 vi (Rar) A susține ceva în mod stăruitor.

zori² vb. IV. 1 intr., refl. A lucra, a executa ceva cu mare grabă și silință. Trebuie să zoriți. Timpul nu așteaptă (STANCU). ♦ (intr.) A merge iute, a iuți pasul, a se grăbi (să ajungă undeva). Din urmă, zoreau călăreții cu jungherele trase (SADOV.). 2 intr. A insista să se facă ceva în grabă. Sfetnicul umbla... zorind să se facă mai curînd nunta (ISP.). 3 tr. (compl. indică ființe, mai ales oameni) A îndemna, a încuraja sau, ext., a constrînge, a sili să facă (ceva). Îl zorea, clipind supărat din ochi (POPOV.). • prez.ind. -esc. /zor¹ + -i.

zori³ vb. IV. intr., refl. impers. (înv., reg.; adesea determ. prin „de ziuă”) A se ivi zorile, a se lumina de ziuă. • prez.ind. pers. 3 -ește. /zori¹ + -i.

ZORI³, pers. 3 zorește, vb. IV. (Pop.) Intranz. și refl. A se ivi zorile¹. – Din zori¹.

ZORI², zoresc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. A lucra cu grabă mare, a se grăbi, a da zor. Așa zorim tovărășește, Umăr la umăr, tot mai tari. DEȘLIU, M. 21. Trebuie să zoriți. Timpul nu așteaptă. Dacă grîul nu e secerat la timp se scutură. STANCU, D. 104. Mă zoresc să scriu degrabă... Pentru ce, nu știu nici eu. MACEDONSKI, O. I 112. ◊ Fig. Mi-a plăcut în jurul meu Să văd flăcăi pe bătătură Și cobza cu isonu-n gură Să-mi zornăie zorind mereu. COȘBUC, P. I 198. ◊ Tranz. Manole-ncepea, Sforile-ntindea, Lucrul că-mi zorea, Zidul că-mi zidea. TEODORESCU, P. P. 462. ♦ A se grăbi (să ajungă undeva); a merge iute, a iuți pașii. Prin umezeala care străbătea pînă la oase, muncitorii zgribuliți, cu gulerele ridicate, cu pumnii strinși în fundul buzunarelor, zoreau somnoroși să ajungă la locul de adunare. BART, E. 288. Spre albele ziduri aleargă-aleargă... Și tot către ele s-ajungă zorește, MACEDONSKI, O. I 147. Pașa mai tare zorește: Cu scările-n coapse fugaru-și lovește Și gîtul i-l bate cu pumnii-amîndoi. COȘBUC, P. I 206. ◊ Tranz. Stroe Vardaru zori pașii. C. PETRESCU, A. R. 6. 2. Intranz. A insista pentru grăbirea unei acțiuni. A zorit să plecăm. GALACTION, O. I 209. Singur el a tot zorit Să-și bage capu-n foc, S-omoare p-un flăcău la joc. COȘBUC, P. I 229. Sfetnicul umbla zorind să se facă mai curînd nunta. ISPIRESCU, L. 227. 3. Tranz. A îmboldi, a îndemna; a sili. Nitam-nisam, s-a iscat o cotiugă... zorită din stingă, țîșnind de pe o uliță îngustă. C. PETRESCU, A. R. 18. Primarul Pravilă, zelos și înfrigurat, zorise lumea să se adune parc-ar fi izbucnit pîrjolul. REBREANU, R. II 81. Spiridon iese încet în dreapta, numărînd gologanii; Rică îl zorește de la spate. CARAGIALE, O. I 80. ♦ A da viteză unui autovehicul. Pe drum, zorită de Bunea, mașinuța reintră în aceeași fugă. MIHALE, O. 524. ♦ A susține ceva cu stăruință, a-i da zor cu ceva. De-ar fi lege-n țară Să popim pe toți aceia Cari fac vinului ocară Și zoresc că-i om nebun Cine crede-n hori și-n fete, Eu pe cinstea mea vă spun... Nici de dascăl n-aș fi bun. COȘBUC, P. I 204.

ZORI³, pers. 3 zorește, vb. IV. Intranz. și refl. (Uneori în expr. a zori de ziuă) A se crăpa de ziuă, a se ivi zorile. Cînd s-a deșteptat, cîntau rîndunelele și se zorea în răsărit. La CADE. În pragul răsăritului, cu puțin înainte de a se lumina de ziuă... de a zori de ziuă. PAMFILE, CER. 26.

ZORI³, pers. 3 zorește, vb. IV. Intranz. și refl. A se ivi zorile. – Din zori¹.

ZORI², zoresc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. A lucra cu grabă, cu repeziciune; a da zor, a se grăbi. ♦ A merge iute, a iuți pașii, a se grăbi să ajungă undeva. 2. Intranz. A insista pentru grăbirea unei acțiuni. 3. Tranz. A constrînge, a sili, a îmboldi, a îndemna (pe cineva) să facă (ceva). ♦ (Rar) A susține ceva în mod stăruitor, a-i da zor cu ceva. – Din zor².

A ZORI ~esc 1. intranz. 1) A lucra cu grabă; a se grăbi. 2) A merge repede. 2. tranz. 1) (acțiuni, procese etc.) A face să se desfășoare într-un ritm mai rapid (uneori nejustificat); a grăbi; a pripi; a precipita; a accelera; a urgenta. 2) (persoane) A forța să acționeze (mai repede). 3) rar A susține stăruitor. 4) (persoane) A sili printr-o presiune permanentă și îndelungată (să acționeze într-un anumit fel); a presa. /Din zor

A SE ZORI pers.3 se ~ește intranz. A se ivi zorile; a se face ziuă. /Din zori

zorì v. 1. a da zor; 2. a se grăbi foarte, a se sili din răsputeri.

2) zorésc v. intr. (d. zorĭ). Trans. Rar. Zorește de ziŭă, se arată zorile.

1) zorésc v. tr. (d. zor). Grăbesc, fac să lucreze maĭ răpede: maĭ încet, că nu te zorește nimenea! Grăbesc, ĭuțesc: a zori lucru. V. refl. Nu te zori! V. intr. Mă grăbesc.

zorit (reg.) s. n., pl. zorituri

zorit (rar) s. n., pl. zorituri

zorit s. n., pl. zorituri

zori² (a ~) (a da zor; a grăbi) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zoresc, 3 sg. zorește, imperf. 1 zoream; conj. prez. 1 sg. să zoresc, 3 să zorească

zori¹ (a ~) (a se ivi zorile) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 sg. zorește, imperf. 3 sg. zorea; conj. prez. 3 sg. să zorească

zori² (a ~) (a grăbi) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zoresc, imperf. 3 sg. zorea; conj. prez. 3 să zorească

zori³ (a ~) (a se ivi zorile) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. zorește, imperf. 3 sg. zorea; conj. prez. 3 să zorească

zori (a da zor) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zoresc, imperf. 3 sg. zorea; conj. prez. 3 sg. și pl. zorească

zori (a se ivi zorile) vb., ind. prez. 3 sg. zorește, imperf. 3 sg. zorea; conj. prez. 3 sg. zorească

ZORIT adj. 1. grabnic, grăbit, iute, întins, precipitat, rapid, repede, repezit. (Un mers ~.) 2. accelerat, grăbit, iuțit, rapid. (Ritm ~ de deplasare.)

ZORIT s. v. est, orient, răsărit.

ZORIT adj. 1. grabnic, grăbit, iute, întins, precipitat, rapid, repede, repezit, (înv. și pop.) silit, silnic, (înv.) pripitor. (Un mers ~.) 2. accelerat, grăbit, iuțit, rapid. (Ritm ~ de deplasare.)

zorit s. v. EST. ORIENT. RĂSĂRIT.

ZORI vb. 1. a (se) grăbi, a (se) iuți, (livr.) a (se) alerta, (înv. și pop.) a (se) pripi, a (se) sili. (Se ~ să ajungă la timp.) 2. a (se) grăbi, a (se) precipita. (Nu e nevoie să vă ~.) 3. a grăbi, (fig.) a presa. (Timpul ne ~.) 4. a se grăbi, (grecism înv.) a proftaxi. (Se ~ a trimite mandatul.) 5. a accelera, a grăbi, a iuți, a urgenta, (astăzi rar) a pripi. (A ~ încheierea unei acțiuni.)

ZORI vb. 1. a (se) grăbi, a (se) iuți, (livr.) a (se) alerta, (înv. și pop.) a (se) pripi, a (se) sili, (înv. și reg.) a (se) păzi, a spori, a (se) steji, (reg.) a (se) purta, (înv.) a (se) curînda, a (se) sîrgui, a (se) sprinteni. (Se ~ să ajungă la timp.) 2. a (se) grăbi, a (se) precipita. (Nu e nevoie să vă ~.) 3. a grăbi, (fig.) a presa. (Timpul ne ~.) 4. a se grăbi, (grecism înv.) a proftaxi. (Se ~ a trimite mandatul.) 5. a accelera, a grăbi, a iuți, a urgenta, (astăzi rar) a pripi. (A ~ încheierea unei operații.)

ZORIT¹, zorituri, s. n. ~ ◊ Loc. adv. La zoritul zorilor = la revărsatul zorilor, în zori. 2. (Trans.) Obicei folcloric care constă în interpretarea unei alborade proaspăt căsătoriților. (din zori) [și DLRLC]

a se zori în BL, XIV, p. 113, am discutat expresia a se zori de ziuă, și am arătat că, după părerea mea, este primitivă, formată de la zori de ziuă, pe cînd a se zări de ziua se datorează unei etimologii populare, dealtfel nu prea reușite. Observ că mi-a scăpat o notă a acad. Iorgu Iordan, BPh., VII-VIII, p. 276, care, referindu-se la Bogrea, Omagiu Bianu,. 53, și la Zs. f. rom. Phil., L, p. 121, crede că a se zări de ziuă a devenit a se zori sub influența substantivului zori. Această ipoteză nu e deloc verosimilă. În primul rînd, a se zări de ziuă are nevoie de justificare, căci, dacă analizăm expresia cu atenție, constatăm că o confuză. În al doilea rînd, a se zări de ziuă pare că se limitează la Muntenia, pe cînd a se zori de ziuă este răspîndit în toată țara (vezi dicționarele, care aduc fiecare alte citate, și articolul meu pomenit mai sus). Cred și eu, ca și acad. Iorgu Iordan, că a avut un amestec a zori (de la zor), dar în sens contrar: cînd a fost împrumutat zor și s-a format derivatul a zori, acesta a putut împinge la diferențierea lui a se zori de ziuă, care a devenit astfel a se zări de ziuă.

zori, zoresc, vb. refl. – A se ivi zorile; faptul dimineții: „Când o zorit zorile, / Îi cântau clopotele” (Memoria, 2001: 105). – Din zori „lumina de dimineață” (DLRM, DEX, MDA).