ZGÂMBOI², zgâmboi, vb. IV. Refl. (Reg.) A se strâmba, a se schimonosi, a face grimase. [Prez. ind. și: zgâmboiesc] – Et. nec.

zgâmboi² [At: CADE / V: ~a^[1], zgliniboi, zglâ~, zglâ~a (S și: sglâmboia), zgrăm~, zgrâ~, zgrâ~a (S și: sgrâmboia) / S și: sg~ / Pzi: zgâmboi și ~esc / E: zgâmboi¹] (Reg) 1 vr A se masturba. 2 vt A zgâmăi (4). 3 vrp (D. nuci) A se desface de coaja verde care le acoperă. 4 vr (D. soare, zori etc.) A se ivi. 5 vr A se uita cu insistență, cu mirare Si: a se holba (4). 6 vt (C. i. ochii) A holba (1). 7 vr A se strâmba (1). corectat(ă)

zgâmboi¹ [At: PONTBRIANT, D. / S și: sg~ / Pl: ~oaie sn, ~ sm / E: zgâmb + -oi] 1 sn (Îrg) Gland. 2 sn (Reg) Lucru de mică importanță. 3 sm (Reg; dep) Copil neastâmpărat. 4 sm (Reg) Persoană care are ochii holbați. 5 sn (Reg) Fluier pe care și-l fac copiii din frunze de ceapă, din coajă de salcie etc. Si: (reg) zdrâmbă (1), zdrâmboaie (1), zdrâmboi (1).

ZGÂMBOI², zgâmboiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se strâmba, a se schimonosi; a face grimase. – Et. nec.

zgâmboia v vz zgâmboi²

zglâmboi v vz zgâmboi²

zglâmboia v vz zgâmboi²

zgliniboi v vz zgâmboi²

zgrămboi v vz zgâmboi²

zgrâmboi v vz zgâmboi²

zgrâmboia v vz zgâmboi²

zgîmboi¹ s.m., s.n. 1 s.m. (fam) Copil (mic), puști, pici (neastîmpărat). 2 s.n. (înv., reg.) Gland. • pl. m. -oi, n. -oaie. /etimol. nec.

zgîmboi vb. IV. refl. (reg.) A se strîmba, a se schimonosi, a face grimase. • prez.ind. -iesc. /zgîmboi¹ + -i.

ZGÎMBOI, zgîmboi, vb. IV. Refl. (Regional) A se strîmba, a se schimonosi, a face grimase (holbînd ochii). – Variantă: zgîmboia vb. I.

ZGÎMBOIA vb. I v. zgîmboi.

ZGÎMBOI, zgîmboi, vb. IV. Refl. (Reg.) A se strîmba, a se schimonosi, a face grimase.

zgîmbóĭ (mă), a se -oĭá v. refl. (vsl. sŭ-gombovati, d. gomba, buză. Cp. cu gîmbosesc). Vest. Mă zgîĭesc, mă tot uĭt: îmĭ ĭeșiseră ochiĭ zgîmboidu-mă la ĭa (VR. 1908, 12, 328). Mă luminez, mă arăt ĭar (vorbind de soare): dimineața, cînd se zgîmboaĭe zorile (Ĭov. 258). – Și zgr-.

zgrîmboĭ(esc), V. zgîmboĭesc.

zgâmboi² (fam.) s. m., pl. zgâmboi, art. zgâmboii

!zgâmboi¹ (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă zgâmboi, 3 se zgâmboaie, imperf. 1 sg. mă zgâmboiam; conj. prez. 1 sg. să mă zgâmboi, 3 să se zgâmboaie; imper. 2 sg. afirm. zgâmboaie-te; ger. zgâmboindu-mă corectat(ă)

zgâmboi² (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. zgâmboi, 3 zgâmboaie, 1 pl. zgâmboim, imperf. 3 sg. zgâmboia; conj. prez. 3 să zgâmboaie

zgâmboi¹ (fam.) s. m., pl. zgâmboi, art. zgâmboii

zgâmboi vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. zgâmboi, 3 sg. zgâmboaie, 1 pl. zgâmboim, imperf. 3 sg. zgâmboia

zgâmboi s. m., pl. zgâmboi, art. zgâmboii

zgîmboi vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. zgîmboi, 3 zgîmboaie, 1 pl. zgîmboim, imperf. 3 sg. zgîmboia

ZGÂMBOI s. v. copil, pici, prichindel, puști.

ZGÂMBOI vb. v. maimuțări, poci, schimonosi, strâmba.

ZGÂMBOIA vb. v. bulbuca, căsca, holba, mări, umfla, zgâi.

zgîmboi vb. v. MAIMUȚĂRI. POCI. SCHIMONOSI. STRÎMBA.

zgîmboi s. v. COPIL. PICI. PRICHINDEL. PUȘTI.

zgîmboia vb. v. BULBUCA. CĂSCA. HOLBA. MĂRI. UMFLA. ZGÎI.

sgîmboi (-i), s. m. – 1. Copil, puști, mucos. – 2. Penis. – Var. zgîmboi. Origine îndoielnică, probabil expresivă, pornind de la *zgîmb „sucit” care ar putea reprezenta eventual gr. σϰαμβός, σϰιμβός „sucit”, cf. it. sghembo „sucit” (în contra REW 8027) și lat. stlembus, strambus. Der. din sl. gąba „ciupercă” (Byhan 311; Drăganu, Dacor., I, 307) nu este convingătoare. Semantic se explică prin referire la strîmbăturile copiilor rău crescuți. Aparțin aceleiași familii: năsgîmb, s. m. (copil poznaș; prostănac), cu pref. expresiv; năsărîmb, s. m. (prost, tont), pe care Miklosich, Slaw. Elem., 46 și Cihac, II, 215 îl leagă de sl. sramŭ „rușine”, nesramĭnŭ „nerușinat”; scălîmb, adj. (răsucit), a fost pus în legătură cu gr. σϰαληνός contaminat cu lat. strambus (Pușcariu, Conv. lit., XXXIX, 306; Schuchardt, ZRPh., XXIX, 623; REW 7638; Pușcariu, Dacor., VIII, 113), cf. it. scalembro, dar nu poate fi cuvînt moștenit, dacă se are în vedere l intervocalic. Der. sgîmboia (var. sgrîmboia), vb. refl. (a se holba, a privi cu înverșunare), a cărui der. din sl. *sŭgąbovati, de la gąba „bot” (Byhan 311) nu pare probabilă; năsărîmbă (var. năsărîngă), s. f. (Trans., Olt., prostie, tîmpenie, stupiditate); scălîmba (var. scălîmboia), vb. refl. (a gesticula, a se strîmba, a se urîți); scălîmbă(ie)tură, s. f. (schimonositură).

ZGÎMBOI, pl. zgîmboi s. m. – 1. Copil, puști, mucos. – 2. Penis. – Var. zgîmboi. Origine îndoielnică, probabil expresivă, pornind de la *zgîmb „sucit” care ar putea reprezenta eventual gr. σϰαμβός, σϰιμβός „sucit”, cf. it. sghembo „sucit” (în contra REW 8027) și lat. stlembus, strambus. Der. din sl. gąba „ciupercă” (Byhan 311; Drăganu, Dacor., I, 307) nu este convingătoare. Semantic se explică prin referire la strîmbăturile copiilor rău crescuți. Aparțin aceleiași familii: năsgîmb, s. m. (copil poznaș; prostănac), cu pref. expresiv; năsărîmb, s. m. (prost, tont), pe care Miklosich, Slaw. Elem., 46 și Cihac, II, 215 îl leagă de sl. sramŭ „rușine”, nesramĭnŭ „nerușinat”; scălîmb, adj. (răsucit), a fost pus în legătură cu gr. σϰαληνός contaminat cu lat. strambus (Pușcariu, Conv. lit., XXXIX, 306; Schuchardt, ZRPh., XXIX, 623; REW 7638; Pușcariu, Dacor., VIII, 113), cf. it. scalembro, dar nu poate fi cuvînt moștenit, dacă se are în vedere l intervocalic. Der. sgîmboia (var. sgrîmboia), vb. refl. (a se holba, a privi cu înverșunare), a cărui der. din sl. *sŭgąbovati, de la gąba „bot” (Byhan 311) nu pare probabilă; năsărîmbă (var. năsărîngă), s. f. (Trans., Olt., prostie, tîmpenie, stupiditate); scălîmba (var. scălîmboia), vb. refl. (a gesticula, a se strîmba, a se urîți); scălîmbă(ie)tură, s. f. (schimonositură).

ZGÎMBOIA, zgîmboi, vb. I. Refl. A se holba, a se zgîi. (zgîmboi¹ + suf. -a)

zgâmboi s. m. invar. copil mic