zdrențuit, ~ă smf, a [At: BARIȚIU, P. A. II, 424 / V: (pop) zdrăn~, trențuit / S și: sd~ / Pl: ~iți, ~e / E: zdrențui] 1-5 Zdrențăros (1-5).

zdrențuit, -ă adj. 1 (despre îmbrăcăminte) Care este prefăcut în zdrențe; rupt, sfîșiat. Năvăleau oamenii în izmene ude și zdrențuite (CA. PETR.). ◊ Fig. Balauri suflau în sus neguri zdrențuite (SADOV.). 2 (despre oameni) Care este îmbrăcat în zdrențe; zdrențăros. Este un om bărbos și zdrențuit (VIANU). • pl. -ți, -te. /v. zdrențui.

ZDRENȚUIT, -Ă, zdrențuiți, -te, adj. 1. (Despre îmbrăcăminte și alte obiecte de pînză) Prefăcut în zdrențe, rupt, sfîșiat; zdrențăros (1). Treceau acum, pe drumul din pădure, patru care încărcate cu lemne, însoțite de vreo douăzeci de săteni, în cămăși murdare, zdrențuite, cu topoarele pe umăr. CAMIL PETRESCU, O. I 310. Abia privi cu coada ochiului rochia zdrențuită a mame-si, spînzurată într-un cui după ușă. ARDELEANU, D. 69. Săracul, umilit și strîns la piept, de sta să-i crape sucmanul cel zdrențuit de pe dînsul. ISPIRESCU, L. 177. ◊ Fig. Soseau dc la munți, pe vînturile înălțimilor, nouri zdrențuiți. SADOVEANU, O. VII 171. Peste dealuri zgribulite, Peste țarini zdrențuite, A venit așa, deodată, Toamna cea întunecată. TOPÎRCEANU, P. 157. 2. (Despre oameni) îmbrăcat în zdrențe; zdrențăros (2). Aduse invalizi și țărani zdrențuiți. PAS, Z. IV 158. Cea grupă zdrențuită în cale-i o salută. EMINESCU, O. I 61.

ZDRENȚUIT, -Ă, zdrențuiți, -te, adj. 1. Prefăcut în zdrențe; rupt, sfîșiat. 2. (Despre oameni) Îmbrăcat în zdrențe; zdrențăros. – V. zdrențui.

stremțui v vz zdrențui

strențui v vz zdrențui

trămțui v vz zdrențui

trănțui v vz zdrențui

tremțui v vz zdrențui

trențui v vz zdrențui

trențuit, ~ă a vz zdrențuit

trențura v vz zdrențui

zdrănțui v vz zdrențui

zdrănțuit, ~ă a vz zdrențuit

zdremțui v vz zdrențui

zdrențui vtr [At: LB / V: (pop) ~emțui, zdrăn~, stremțui, str~, trăn~, tremț~, tren~ / S și: sd~ / Pzi: ~esc, (rar) zdrențui / E: zdreanță + -ui] 1-2 (D. obiecte de îmbrăcăminte sau, rar, d. orice obiect din pânză, stofă, hârtie etc.) A (se) preface în zdrențe (1-2) Si: a (se) găuri (3), a (se) rupe, a (se) sfâșia, a (se) uza, (rar) a (se) petici, a (se) ferfeniți (1-2), a (se) hărtăni (4), a (se) jerpeli, (reg) a (se) șofili, (fam) a (se) vărzui. 3-4 (D. oameni) A-și rupe hainele, prefacându-le în zdrențe (1-2).

zdrențui vb. IV. refl. (despre obiecte din pînză, din stofă, din hîrtie etc.) A se rupe, a se sfîșia; a se preface în zdrențe. Straiele mi s-au zdrențuit (STANCU). ◊ (tr.) Zdrențuise cele cîteva scrisori pe care le mai avea (PER.). ◊ Fig. Cîțiva nouri... zdrențuiți de soare Se topesc (VLAH.). • prez.ind. -iesc. și (pop.) strimpțui, strențui, trențui vb. IV. /zdreanță + -ui.

ZDRENȚUI, zdrențuiesc, vb. IV. Refl. (Despre obiecte de pînză) A se preface în zdrențe; a se rupe, a se sfîșia. Cufăr ieftin: cîțiva lei. Acum îi iese ieftinătatea prin pînză, care s-a zdrențuit pe ici, pe colo. BASSARABESCU, S. N. 68. ◊ Fig. Se zdrențuiește ziua între ramuri. LESNEA, A. 98. (Tranz.) Vîntul care se stîrnise îi zdrențuia vorbele și le risipea în altă parte. SADOVEANU, O. VIII 96.

ZDRENȚUI, zdrențuiesc, vb. IV. Refl. (Despre obiecte de pînză, stofă etc.) A se rupe, a se sfîșia; a se preface în zdrențe. [Var.: trențui vb. IV] – Din zdreanță.

A SE ZDRENȚUI pers. 3 se ~iește intranz. (despre haine, cărți etc.) A se preface în zdrențe; a se rupe în bucăți (prin uzare); a se ferfeniți. /zdreanță + suf. ~ui

zdrențuĭésc v. tr. (d. zdreanță). Prefac în zdrențe. – Și trenț- (vest), (s)tremț-, (nord), strenț-, zdremț-.

!zdrențui (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se zdrențuiește, 3 pl. se zdrențuiesc, imperf. 3 sg. se zdrențuia; conj. prez. 3 să se zdrențuiască; ger. zdrențuindu-se

zdrențui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zdrențuiesc, imperf. 3 sg. zdrențuia; conj. prez. 3 să zdrențuiască

zdrențui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zdrențuiesc, imperf. 3 sg. zdrențuia; conj. prez. 3 sg. și pl. zdrențuiască

sdrențuesc, -uiam 1 imp.

ZDRENȚUIT adj. 1. v. sfâșiat. 2. găurit, jerpelit, hărtănit, rupt, sfâșiat, uzat, zdrențăros, (pop.) zdrențos. (Un cerșetor cu haine ~.) 3. jerpelit, peticit, rupt, zdrențăros, (pop.) pirpiriu. (Purta haine cam ~.) 4. v. zdrențăros. 5. ferfenițit, hărtănit, rupt, sfâșiat, zdrențăros, (pop. și fam.) ferfenițos. (O carte ~.)

ZDRENȚUIT adj. 1. sfîșiat, (reg.) peticit. (Cearșaf ~.) 2. găurit, rupt, sfîșiat, uzat, zdrențăros, (pop.) zdrențos. (Un cerșetor cu haine ~. ) 3. jerpelit, peticit, rupt, zdrențăros, (pop.) pirpiriu. (Purta haine cam ~.) 4. flenduros, rupt, zdrențăros, (pop.) zdrențos, (reg.) cotrențos, (Mold., Bucov. și Transilv.) felegos, (prin Transilv.) rînticos. (Om ~.) 5. ferfenițit, hărtănit, rupt, sfîșiat, zdrențăros, (pop. și fam.) ferfenițos. (O carte ~.)

ZDRENȚUI vb. 1. v. sfâșia. 2. a (se) găuri, a (se) rupe, a (se) sfâșia, a (se) uza, (pop. și fam.) a (se) flenduri. (Haina s-a ~ de tot.) 3. a se jerpeli. (Ți s-au cam ~ pantalonii.) 4. a (se) ferfeniți, a (se) hărtăni, a (se) rupe, a (se) sfâșia, (fam.) a (se) vărzui. (Nu mai ~ caietul!)

ZDRENȚUI vb. 1. a (se) sfîșia, (reg.) a (se) petici, (prin Olt. și Munt.) a (se) șofili. (Cearșaful s-a ~.) 2. a (se) găuri, a (se) rupe, a (se) sfîșia, a (se) uza, (pop. și fam.) a (se) flenduri. (Haina s-a ~ de tot.) 3. a se jerpeli. (Ți s-au cam ~ pantalonii.) 4. a (se) ferfeniți, a (se) hărtăni, a (se) rupe, a (se) sfîșia, (fam.) a (se) vărzui. (Nu mai ~ caietul!)