zbuciumare sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / S și: sbuciumare / Pl: ~mări / E: zbuciuma] 1-4 Zbucium (1-4). 5 (Fig; rar) Luptă (violentă). 6 Zvârcolire (2). corectat(ă)

zbuciumare s.f. Faptul de a (se) zbuciuma; frămîntare, chin, necaz; agitație, alergătură. Era flămînd, după frămîntările și zbuciumările prin care trecuse (PER.). • pl. -ări. /v. zbuciuma.

ZBUCIUMARE, zbuciumări, s. f. Faptul de a se zbuciuma. 1. Tulburare, frămîntare; zbucium, necaz. Aflase cîte ceva din zbuciumările lui Codrea. VORNIC, P. 30. Nu voia să arate... cită zbuciumare îi pricinuia drumul acesta la Amara. REBREANU, R. I 165. 2. Agitație, alergătură; zbatere, zvîrcolire. In zbuciumările ei, bolnava avea un fel de țipăt răgușit, stins s Mi-i sete! Mi-i sete! SADOVEANU, O. VIII 30. ◊ Fig. Mult se mira baba... cum de arată ea așa de bine pe lîngă atîta muncă și zbuciumare. SBIERA, P. 213. Valahia obosită de... necurmate zbuciumări. NEGRUZZI, S. I 201.

ZBUCIUMARE, zbuciumări, s. f. Faptul de a (se) zbuciuma; frămîntare, chin, necaz; agitație, alergătură; zvîrcolire.

ZBUCIUMA, zbucium, vb. I 1. Refl. A se frământa sufletește; a se chinui. 2. Refl. și tranz. A (se) mișca cu neastâmpăr; a (se) agita cu violență. – Probabil din buciuma.

zbucima v vz zbuciuma

zbucina v vz zbuciuma

zbuciuma [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (înv) ~cima, ~cina / S și: sb~ / Pzi: zbucium / E: z- + buciuma] 1-2 vtr (D. oameni) (A face să-și piardă sau) a-și pierde liniștea Si: a (se) agita (3-4), a (se) chinui (5, 10), a (se) consuma² (3-4), a (se) frământa (16-17), a (se) neliniști, a (se) tulbura, a (se) zbate (18), (fig) a (se) zvârcoli (4), (rar) a (se) zdruncina (3-4), a se zgudui (3-4), (pop) a se bate (147), (îrg) a (se) ticăi, (înv) a se neodihni, a se nepăciui, a se volnici, (reg) a se cioșmoli (4), a se frăsui (1), a (se) marghioli, zoli (8). 3 vr A depune eforturi (1) mari (pentru atingerea unui anumit scop) Si: a se căzni¹ (9), a se chinui (11), a se frământa (19), a se munci, a se necăji, a-și da osteneală, a se osteni, a se sfărâma, a se sili, a-și da silința, a se strădui, a se trudi, a se zbate (19), (îvp) a se nevoi, a se osteni, (pop) a se canoni (2-3), a se forța (2), a se sârgui, (înv) a se învălui, a se năsli, a se osârdnici, a se osârdui, a se volnici, (reg), a se zburda (3), a se verzoli. 4-5 vtr (Subiectul sau c. i. elemente ale naturii) A face (sau a produce) mișcări bruște, violente sau convulsive (de durere sau pentru a se elibera) Si: a se agita (2), a se frământa (17), a fremăta (2), a (se) perpeli, a (se) zvârcoli (1), (reg) a (se) vânzoli, a (se) zbate (6). 6 vt A răscoli din temelie Si: a conturba (1), a deranja (4).

zbucium s.n. 1 (Stare de) neliniște sufletească; frămîntare, îngrijorare, tulburare. Ne rămîne însă zbuciumul și regretul (E. LOV.). ♦ Activitate deosebită, intensă și chinuitoare (pentru a face ceva); chin, caznă, efort. Pe fețele tuturor... se putea citi zbuciumul zilei încă neîncheiate (CA. PETR.). 2 Mișcare (de oameni) continuă, grăbită, agitată și zgomotoasă, produsă în jurul cuiva sau a ceva; agitație, tumult, învălmășeală. Rar mi s-a întîmplat să văd atîta zbucium în jurul unui copil bolnav (GAL.). ♦ Mișcare puternică și zgomotoasă a elementelor naturii; clocot, freamăt. Se auzea numai... zbuciumul ploii în geam (CE. PETR.). • pl. -uri, -e. /de la zbuciuma, prin derivare regresivă.

zbuciuma vb. I. 1 refl. (despre oameni) A-și pierde liniștea, a se frămînta sufletește; a se zvîrcoli, a se chinui. Eu pot alege: Să tac ori să mă zbucium în deșert (LAB.). ◊ Fig. Se zbuciumă sărmana floare (GOGA). ♦ (refl., intr.) A depune eforturi deosebite, chinuitoare (pentru a face ceva); a se căzni, a se chinui. Ianco se zbuciumă să fugă (DAVID.). 2 refl., tr. A (se) mișca cu neastîmpăr (de durere sau pentru a scăpa, a se elibera), cu neliniște; a (se) agita, a se zbate. Otrăvitul se zbuciuma în convulsii (C. NEGR.). ◊ (refl.; despre elemente ale naturii) Vîntul se zbuciumă, izbindu-se puternic de ziduri. ◊ Fig. Meniri necunoscute se zbuciumă în mine (GAL.). ♦ (tr.) A răscoli din temelie, a deranja. Mii de brațe... zbuciumau natura (PER.). • prez.ind. zbucium. /z- + buciuma.

ZBUCIUMA, zbucium, vb. I. 1. Refl. A se frământa sufletește; a se chinui. 2. Refl. și tranz. A (se) mișca cu neastâmpăr; a (se) agita cu violență. – Probabil din buciuma.

ZBUCIUMA, zbucium, vb. I. Refl. 1. A fi într-o stare de neliniște sufletească, a, se frămînta, a se chinui. Ceasuri întregi de cînd se zbuciumă inspectorul comunal să-și sfîrșească discursul, pe care l-a ținut din ordin de sus. SP. POPESCU, M. G. 21. Oamenii, văzindu-le zbuciumîndu-se așa, au început care dincotro să le mîngîie. CREANGĂ, P. 175. Fără grijă, tu dormi bine, Eu mă zbucium, vai de mine. SEVASTOS, C. 156. 2. A se mișca cu neastîmpăr; a se agita eu violență, a se zbate, a se zvîrcoli. Inima ei aprinsă se zbuciuma în coșul pieptului, ca un porumbel ce bate din aripi. VLAHUȚĂ, O. A. 119. Unde-i mumă-ta? – De cînd ai venit se zbuciumă în piua în care-ai încuiat-o tu. EMINESCU, N. 9. Cînd mă zbuciumam să-mi scot picioarele, am auzit o detunătură, contemporanul, m 828. Mări, omule, nu te zbuciuma așa, că-mi rupi coastele. ALECSANDRI, T. I 99. Durerile creșteau: Otrăvitul se zbuciuma în convulsii. NEGRUZZI, S. I 164. ◊ Tranz. (Poetic) Iar sub alun M-apuc să sun Din bucium. înalții munți, Din tălpi la frunți, Îi zbucium. MACEDONSKI, O. I 34. Vîntul zbuciuma frunzișul și, prin stînci, la cotituri, Fioros scotea-n durere muget cu-nzecite guri. COȘBUC, P. I 317.

ZBUCIUMA, zbucium, vb. I. 1. Refl. A se frămînta sufletește; a se chinui. 2. Refl. și tranz. A (se) mișca cu neastîmpăr; a (se) agita cu violență. – Din buciuma.

A SE ZBUCIUMA mă zbucium intranz. 1) A fi cuprins de zbucium; a se agita cu violență; a se zvârcoli; a se neliniști; a se îngrijora; a se frământa; a se agita. 2) (despre ape) A se mișca în valuri mari; a se tulbura; a se agita. /cf. a buciuma

A ZBUCIUMA zbucium tranz. (ape) A face să se zbuciume. Furtuna zbuciumă marea. /cf. a buciuma

sbuciumà v. 1. a se sbate; 2. a (se) mișca cu violență; 3. a munci cu necaz. [Primitiv termen militar (cu sensul generalizat): a cânta tare din bucium, a face sgomot, a se agita].

2) zbúcĭum (mă), a -á v. refl. (d. a bucĭuma cu prefixu z- [din lat. ex, ca și în zbor, scad], adică „a bucĭuma foarte tare, a da alarma”. Cp. cu scornesc). Mă agit, mă zbat, mă chinuĭesc, mă bălăbănesc: m’am zbucĭumat mult pîn’am reușit. V. trîmbițez.

zbuciumare s. f., g.-d. art. zbuciumării; pl. zbuciumări

zbuciumare s. f., g.-d. art. zbuciumării; pl. zbuciumări

zbuciumare s. f., g.-d. art. zbuciumării; pl. zbuciumări

zbucium s. n., pl. zbuciumuri

!zbuciuma (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă zbucium, 3 se zbuciumă; conj. prez. 1 sg. să mă zbucium, 3 să se zbuciume; imper. 2 sg. afirm. zbuciumă-te; ger. zbuciumându-mă

zbuciuma (a ~) vb., ind. prez. 3 zbuciumă

zbuciuma vb., ind. prez. 1 sg. zbucium, 3 sg. și pl. zbuciumă

ZBUCIUMARE s. 1. v. agitație. 2. v. zbucium.

ZBUCIUMARE s. 1. agitație, clocot, frămîntare, freamăt, învolburare, tălăzuire, tumult, vuiet, zbatere, zbucium, (rar) zbuciumeală. (~ apelor vijelioase.) 2. chin, frămîntare, zbatere, zbucium, (reg.) marghiol. (O ~ sufletească insuportabilă.)

ZBUCIUMA vb. 1. v. zvârcoli. 2. a se frământa, a se zbate, a se zvârcoli, (pop.) a se bate, (înv. și reg.) a se ticăi. (S-a ~ toată noaptea în așternut.) 3. v. agita. 4. a se chinui, a se consuma, a se frământa, a se zbate, (reg.) a se marghioli, (Bucov.) a se frăsui, (fig.) a se sfărâma. (Nu te mai ~ atâta pentru toate!) 5. a se agita, a se frământa, a se neliniști, a se zvârcoli, (Mold. și Bucov.) a se cioșmoli. (Se ~ în mod inutil.) 6. v. strădui.

ZBUCIUMA vb. 1. a se perpeli, a se zbate, a se zvîrcoli. (Se ~ din cauza durerilor.) 2. a se frămînta, a se zbate, a se zvîrcoli, (pop.) a se bate, (înv. și reg.) a se ticăi. (S-a ~ toată noaptea în așternut.) 3. a (se) agita, a clocoti, a (se) frămînta, a fremăta, a (se) învolbura, a (se) zbate, (înv. și reg.) a sălta, (înv.) a (se) sălbătici. (Apele crescute se ~ în matcă.) 4. a se chinui, a se consuma, a se frămînta, a se zbate, (reg.) a se marghioli, (Bucov.) a se frăsui, (fig.) a se sfărîma. (Nu te mai ~ atîta pentru toate!) 5. a se agita, a se frămînta, a se neliniști, a se zvîrcoli, (Mold. și Bucov.) a se cioșmoli. (Se ~ în mod inutil.) 6. a se canoni, a se căzni, a se chinui, a se forța, a se frămînta, a se munci, a se necăji, a se osteni, a se sforța, a se sili, a se strădui, a se trudi, a se zbate, (înv. și pop.) a (se) nevoi, (pop.) a se sîrgui, (reg.) a se verpeli, (Mold.) a se strădănui, (înv.) a se învălui, a năsli, a (se) osîrdnici, a (se) osîrdui, a se volnici, (fig.) a se sfărîma. (Se ~ să rezolve problema.)

A se zbuciuma ≠ a se calma, a se liniști

A (se) zbuciuma ≠ a (se) calma

ZBUCIUMA, zbucium, vb. I. ~ (din smîc, prin intermediul evoluției: smăcina > *sbăcina > *sbucina și încrucișare formală evidentă cu bucium¹ [; sau din lat. bucināre; sau din bucium¹, fără a-i putea însă explica semantismul] – din rom. provine ngr. μπουτσμω̃)