zavistii v vz zavistui

zavistii vb. IV. v. zavistui.

ZAVISTII vb. IV. v. zavistui.

ZAVISTIE, zavistii, s. f. (Înv. și pop.) Invidie, pizmă, gelozie; ură, dușmănie, zavistnicie. ♦ Intrigă, pâră. ♦ Discordie, gâlceavă, ceartă. – Din sl. zavistĭ.

zavist sn vz zavistie

zavisti v vz zavistui

zavistie sf [At: COD. VOR² 72^v/13 / P: ~ti-e / V: (îvp) zavist, ~tru, ~tu sn (Pl: zavisture) / Pl: ~ii / E: slv зависть] 1 (Îvp) Invidie. 2 (Îvp) Gelozie (1). 3 (Îvp) Ură. 4 (Îvp) Intrigă. 5 (Îvp; pex) Uneltire. 6 (Îvp) Ceartă (1). 7 (Îvp; pex) Discordie (1). 8 (Reg; mpl) Poznă.

zavistru¹ sn vz zavistie

zavistu sn vz zavistie

zavistui [At: PO 99/25 / V: ~ti, ~tii, zăv~ / Pzi: ~esc / E: zavistie + -ui] 1 vt (îrg; fșa) A invidia. 2 vt (îrg; fșa) A urî. 3-4 vti (înv) A unelti. 5-6 vtr (Pex) A (se) compromite (1-2).

zăvistui v vz zavistui

zavistie s.f (înv.) 1 Invidie, pizmă; gelozie; ură, dușmănie; (înv.) zavistnicie. Nu știu ce este zavistia și ochiul poftitor la norocul vecinului (GAL.). ♦ Intrigă; ext. uneltire. Boierii de toate părțile umblau cu zavistii (ODOB.). 2 Discordie, gîlceavă, ceartă. Nu dădea prea multă luare-aminte zavistiilor satului (GAL.). • pl. -ii. g.-d. -iei. /<slav. завнсть.

zavistui vb. IV. (înv.) 1 tr. A invidia, a pizmui; a urî. Toată Italia... zavistuiește pe acești padoveni (c. NEGR). 2 intr. A unelti. Acel care nu face alta decît să samene ura și vrajba, zavistuind și calomniind, nu este bun român (GHICA). • prez.ind. -iesc. și zavistii vb. IV. /<zavistie + -ui.$

ZAVISTIE, zavistii, s. f. (Înv.) Invidie, pizmă, gelozie; ură, dușmănie, zavistnicie. ◊ Intrigă, pâră. ◊ Discordie, gâlceavă, ceartă. – Din sl. zavistĩ.

ZAVISTIE, zavistii, s. f. (Învechit și arhaizant) Invidie, pizmă, gelozie; ură, dușmănie. Vremea trece și zavistia se adîncește în sufletul omului ca o drojdie înveninată. SADOVEANU, F. J. 530. Dezbracă-te degrabă de orice deșertăciuni, Mîndrii, cruzimi, zavistii, mînii, bîrfiri, minciuni. MACEDONSKI, O. I 167. Domnii și boierii neamurilor ziseră între dînșii... să ridicăm stăvili, să semănăm zavistia și ura... ca astfel să întindem domnirea și puterea noastră. RUSSO, O. 30. ◊ (Personificat) La Constantinopol, zavistia curtezanilor aruncă vina asupra lui Gherontios. ODOBESCU, S. III 636. Zavistia semăna sămînța gîlcevelor. RUSSO, O. 36. ♦ (Mai ales la pl.) Intrigă, pîră. Nu dădea prea multă luare-aminte zavistiilor satului. GALACTION, O. I 144. ◊ (Personificat) Zavistia cu aripi de libelulă zburase de la ureche la ureche. GALACTION, O. I 142.

ZAVISTUI, zavistuiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A invidia, a pizmui. Cînd cineva înaintează, cînd se ridică mai presus de alții... mii de oameni îl zavistuiesc. CONTEMPORANUL, II 323. ◊ Intranz. A face intrigi. Acel care nu face alta decît să samene ura și vrajba, zavistuind și calomniind, nu este bun romîn. GHICA, S. 201. – Variantă: zavistii (DELAVRANCEA, H. T. 8) vb. IV.

ZAVISTIE, zavistii, s. f. (Înv. și arh.) Invidie, pizmă, gelozie; ură, dușmănie. ♦ Intrigă, pîră. ♦ Discordie, gîlceavă. – Slav (v. sl. zavistĩ).

ZAVISTUI, zavistuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A invidia, a pizmui. ♦ Intranz. A face intrigi. [Var.: zavistii vb. IV] – Slav (v. sl. zavistvovati).

ZAVISTIE ~i f. înv. 1) Sentiment de nemulțumire egoistă provocat de situația în societate sau de realizările cuiva; invidie; pizmă. 2) Atitudine dușmănoasă; dușmănie; ură; vrăjmășie; ostilitate. [G.-D. zavistiei; Sil. -ti-e] /<sl. zavistije

A ZAVISTUI ~iesc înv. 1. tranz. A trata cu zavistie; a invidia; a pizmui. 2. intranz. A face intrigi; a pune la cale o intrigă. /<sl. zavistovati

ZAVISTIE s.f. (Mold., ȚR, Trans. S) Invidie, pizmă, gelozie; ură, dușmănie. A: Din lăcomie zavistiia să naște. CD 1698, 6^v (marg.). Cain, feciorul lui Adam, pentru zavistie și răutatea sa den fire, au ucis pre Avel, frate-său. NCL I, 11. Zavistiia să va usca. și să va stinge de flăcăraia dragostii vecinului. ÎP, 60^r. De zavistie s-au aprinsu cu mare mînie. H 1779¹, 147^r; cf. DOSOFTEI, VS; CD 1698, 7^r (marg.); L SEC. XVII, 12^v, 139^r; CI, 95, 101; NCL I, 40; MOL. 1754-1762, 21^v-22^r; BUCVAR 1755, 25^r; H 1771, 86^r; BUCOAVNĂ 1775, 50^r; H 1778, 117^v; H 1779¹, 86^r, 156^v. ◊ Fig. Zavistiia este jiganie cu multe capete și cu toatele înghit pizmă. CANTEMIR, IST. B: Pentru zavistia stăpînitorilor celor tirani să chemași ei feciori de domn cu alt nume. BIBLIA (1688); cf. L ante 1693, 34^r, 220^r. ◊ Fig. Ținem balaurul cel cu 7 capete, zavistiia, încuibat în inimile noastre. ANTIM. Văzîndu-te zavistiia că petreci viata bine, s-au aprins și au rădicat asuprata mulțime de supărări. M 1779 febr., 46^r, col. I. C: Priimit cu cuget neatins de arăpile zavistiei. EG, 8. Pentru zavistie scrie. FL. D SEC. XVIII¹, 79r; cf. EG, 102; FL. D SEC. XVIII¹, 83^v. ♦ Intrigă, uneltire, pîră. A: Atîta zavistie lucrul au ațițat. URECHE. ♦ Ceartă, discordie; gîlceavă. A: Era în zavistia celor de casă. URECHE. B: O logodnă să trăctăluiaște, dacă zavistia o turbură. FN. C: Toate faceți fără zavistii și fără îndoituri. N TEST. (1648). Etimologie: sl. zavistije. Vezi și zavistios, zavistliv, zavistnic, zavistui, zavistuitor. Cf. alean (2), a l e n i e, a l e n ș i g (2), b ă s ă u (2), m ă r a z , r î v n i r e; c a l a b a l î c, dihonie, hăbrușag, învălușag, potcă, prigoană, vălășag, zarvă, zăhăială.

ZAVISTUI vb. (Mold.; ȚR) A invidia, a pizmui. A: Mulți zavistuiescu porecla lui Alexandru, căci-i dzic Marele. NCCD, 237. Cei mai mari boieri au zavistuit tătîne-meu. H 1771, 85^v; cf. VARLAAM; CANTEMIR, IST.; NCL I, 11; NCCD, 327; MOL. 1754-1762, 23^r; H 1779¹, 86^r, 155^v. B: Zavistuiră pre dînsul filistinii. BIBLIA (1688). Nu să cuvine să cerci altă răsplătire împrotiva celuia ce te zavistuiaște. ANTIM. ♦ A face intrigi. B: Pentru care zavistuind, jidovii îl omorîră. MINEIUL (1776); cf. FN. A urî, a detesta. A: Iară eu, așea să mă iubască cela ce iaste să mă giudece, că cu cît vă zavistuiaște viața cea desfrînată, cu atîta mi-i milă de sufletul vostru cel supus păcatului. NCCD. 309. Etimologie: sl. zavistvovati. Vezi și zavistie, zavistios, zavistliv, zavistnic, zavistuitor. Cf. a l e n u i, b ă n u i² (2), r î v n i (1).

zavistie f. invidie: boierii umblau cu zavistii OD. [Slav. ZAVISTIÌE].

zavistuì v. a invidia.

zavistíe f. (vsl. zavistiĭe, zavistĭ, zavida, d. za-vidĭeti, a invidia, vidĭeti, a vedea, ca lat. in-vidére, a invidia, d. vidére, a vedea). Rar azĭ. Ură, pizmă, invidie. – Vechĭ zavíst, pl. urĭ.

zavistuĭésc v. tr. (d. zavistie). Rar. Invidiez. – La Delv. -tiésc.

zavistie (înv., reg.) (desp. -ti-e) s. f., art. zavistia (desp. -ti-a), g.-d. art. zavistiei; pl. zavistii, art. zavistiile (desp. -ti-i-)

zavistui (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zavistuiesc, 3 sg. zavistuiește, imperf. 1 zavistuiam; conj. prez. 1 sg. să zavistuiesc, 3 să zavistuiască

zavistie (înv., reg.) (-ti-e) s. f., art. zavistia (-ti-a), g.-d. art. zavistiei; pl. zavistii, art. zavistiile (-ti-i-)

zavistui (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zavistuiesc, imperf. 3 sg. zavistuia conj. prez. 3 să zavistuiască

zavistie s. f. (sil. -ti-e), art. zavistia (sil. -ti-a), g.-d. art. zavistiei; pl. zavistii, art. zavistiile (sil. -ti-i-)

zavistui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zavistuiesc, imperf. 3 sg. zavistuia; conj. prez. 3 sg. și pl. zavistuiască

zavistie.

ZAVISTIE s. v. animozitate, ceartă, ciudă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, gelozie, gâlceavă, intrigă, invidie, învrăjbire, litigiu, mașinație, necaz, neînțelegere, pică, pizmă, pornire, ranchiună, uneltire, vrajbă, zâzanie.

ZAVISTUI vb. v. complota, conjura, conspira, invidia, jindui, lăcomi, pizmui, râvni, unelti.

zavistie s. v. ANIMOZITATE. CEARTĂ. CIUDĂ. CONFLICT. DEZACORD. DEZBINARE. DIFEREND. DISCORDIE. DISCUȚIE. DISENSIUNE. DISPUTĂ. DIVERGENȚĂ. GELOZIE. GÎLCEAVĂ. INTRIGĂ. INVIDIE. ÎNVRĂJBIRE. LITIGIU. MAȘINAȚIE. NECAZ. NEÎNȚELEGERE. PICĂ. PIZMĂ. PORNIRE. RANCHIUNĂ. UNELTIRE. VRAJBĂ. ZÎZANIE.

zavistui vb. v. COMPLOTA. CONJURA. CONSPIRA. INVIDIA. JINDUI. LĂCOMI. PIZMUI. RÎVNI. UNELTI.

zavistie (-ii), s. f. – 1. Invidie, pizmă, reavoință. – 2. Intrigă. Sl. zavistije (Miklosich, Slaw. Elem., 23; Cihac, II, 471; Conev 100). – Der. zavistios, adj. (invidios; intrigant); zavistnic, adj. (invidios; intrigant), din sl. zavistĭnikŭ; zavistnicie, s. f. (înv., invidie); zavistui (var. zavistii), vb. (a invidia; a pizmui, a urî), cf. sl. zavistvovati.