ZĂBÁLĂ, zăbale, s.f. 1. Parte a căpăstrului constând dintr-o bară subțire de metal cu două brațe, prevăzute cu câte un inel mare, care se introduce în gura calului înapoia ultimilor incisivi pentru a-l struni și a-l conduce. 2. Bubuliță albicioasă molipsitoare, care apare la oameni în colțurile gurii și la vite pe buze; zăbăluță. 3. (La pl.) Bale. 4. (La pl.) Colțurile cărnoase ale ciocului unor pui de păsări. – Din magh. zabola.
Sursa: DEX '98 | Trimisă de spall, 14 Mar 2002 | Greșeală de tipar

ZĂBÁLĂ s. 1. (reg.) muștiuc. (~ pusă în gura calului.) 2. (MED.; la pl.) ragadă, zăbăluță, (prin Ban.) zobele (pl.).
Sursa: Sinonime | Trimisă de siveco, 4 Aug 2004 | Greșeală de tipar

ZĂBÁLĂ s. v. herpes.
Sursa: Sinonime | Trimisă de siveco, 4 Aug 2004 | Greșeală de tipar

zăbálă s. f., g.-d. art. zăbálei; pl. zăbále
Sursa: Dicționar ortografic | Trimisă de siveco, 10 Aug 2004 | Greșeală de tipar

ZĂBÁL//Ă ~e f. 1) Piesă constând din două bare metalice, unite flexibil între ele și fixate în partea de jos a căpăstrului, care se introduce în gura calului pentru a-l putea struni ori conduce. 2) la pl. Bubulițe molipsitoare, care apar, mai ales la copii, în colțurile gurii (și la vite pe buze). 3) (la puii unor păsări) Colț cărnos și galben de la rădăcina ciocului. [G.-D. zăbalei] /<ung. zabola
Sursa: NODEX | Trimisă de siveco, 21 Aug 2004 | Greșeală de tipar

zăbálă (-le), s.f. – 1. Inel, frînă a calului. – 2. Spuzeală la colțul gurii. – Var. Banat zobele. Sl. ząbŭ „dinte”, prin intermediul mag. zabola (Diez, Gramm., I, 446; Cihac, II, 539; Gáldi, Dict., 99). Sb. zabala (Conev 103) pare a proveni din rom. – Der. zăbălos, adj. (cu zăbale); înzabăla, vb. (a pune zăbale; a domina, a stăpîni); zăbăluță, s.f. (lănțișor de frîu). Pentru extensiunea lui zăbală „spuzeală” (Olt., Munt., Dobr.) cf. ALR, I, 27. – Cf. zîmba, zimț.
Sursa: DER | Trimisă de blaurb, 21 May 2009 | Greșeală de tipar

ZĂBÁLĂ [pl. și (Mold.) zăbắli, (Reg.) zăbéle] s.f. ~.
Sursa: DLRLC | Trimisă de tavi, 19 May 2004 | Greșeală de tipar