38 de definiții pentru vârcolac

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VÂRCOLAC, vârcolaci, s. m. I. 1. (În mitologia populară românească) Ființă fabuloasă fără reprezentare concretă, care mănâncă Luna și Soarele (provocând fazele Lunii, eclipse etc.) 2. Strigoi. II. Peștișor artificial de metal, folosit ca nadă la pescuitul cu undița. [Var.: vârcolaci, vârcolag, vârgolag, vârcolic s. m.] – Din bg. vârkolak.

vârcolac sm [At: MOXA, 369/18 / V: (reg) ~aci, ~rgo~, vor~, (îvr) ~lici, vir~, vricolaț / Pl: ~aci / E: bg върколак cf pricolici, tricolici] 1 (Mtp) Ființă fabuloasă despre care se crede că mănâncă luna și soarele (provocând fazele lunii și eclipsele). 2 (Mtp) Întruchipare într-un vârcolac (1) a unui om care a murit nebotezat sau a unui animal Vz moroi, pricolici, strigoi. 3 (Trs) Broderie realizată cu mașina de cusut. 4 Peștișor artificial de metal, întrebuințat ca nadă la pescuitul cu undița Si: nălucă. 5 (Reg) Vânt puternic cu vârtejuri Si: volbură (1).

VÂRCOLAC, vârcolaci, s. m. I. 1. (În superstiții) Ființă fabuloasă fără reprezentare concretă, care mănâncă Luna și Soarele (provocând fazele Lunii, eclipse etc.) 2. Strigoi. II. Peștișor artificial de metal, întrebuințat ca nadă la pescuitul cu undița. [Var.: vârcolaci, vârcolag, vârgolag, vârcolic s. m.] – Din bg. vârkolak.

VÂRCOLAC ~ci m. 1) (în superstiții) Ființă fantastică, care se crede că ar mânca Luna sau Soarele (în timpul eclipselor). 2) Peștișor de metal, folosit drept nadă la pescuitul cu undița. /<bulg. vârcolac

vârcolac m. pl. 1. oameni-lupi cari, după credința poporului, înghit soarele și luna în timpul eclipselor: vârcolacul se lățește sus pe lună ca un nor AL. vârcolacii serei ce chiar din lună pișcă BOL.; 2. strigoi făcuți din copii cari au murit nebotezați. [Bulg. VRŬKOLAK, vampir (din slav. VRŬKODLAKŬ, lit. lup păros); eclipsele de lună poporul le consideră ca opera vârcolacilor sau a monștrilor umani sub forma animală].

VÂRCOLACI s. m. v. vârcolac.

VÂRCOLAG s. m. v. vârcolac.

VÂRCOLIC s. m. v. vârcolac.

VÂRGOLAG s. m. v. vârcolac.

vîrcolac s.m. I (în credințele pop.) 1 Ființă fabuloasă fără reprezentare concretă, care mănîncă luna și soarele (provocînd fazele lunii, eclipse etc.). Era... cu fața rotundă, slinoasă și pătată, ca o lună mîncată de vîrcolaci (VOIC.). 2 Strigoi. II Peștișor artificial de metal, întrebuințat ca nadă la pescuitul cu undița. • pl. -ci. și (reg.) vîrcolaci, vîrcolag, vîrgolag, vîrcolic s.m. /<bg. върколак.

VÎRCOLAC, vîrcolaci, s. m. I. 1. (În superstiții) Ființă provenită dintr-un copil care a murit nebotezat și care mănîncă luna sau soarele, producînd eclipse. Vede luna Cum o mîncă vîrcolacii. BENIUC, V. 53. Într-o zi vîrcolacii au mîncat... o jumătate din soare. C. PETRESCU, R. DR. 152. Iară luna, toată noaptea, o mănîncă vîrcolacul. EFTIMIU, Î. 72. Rîdea de cei ce cred în «iele», în «stafii», în «vîrcolaci», în «pricolici», în «vrăjitoare» sau în alte nimicuri născocite de cine știe ce minți slabe. BASSARABESCU, S. N. 120. 2. Strigoi. II. Peștișor artificial de metal, întrebuințat ca nadă la pescuitul cu undița; nălucă. – Variante: vîrcolaci (ALECSANDRI, P. A. 39), vîrcolic (ALECSANDRI, T. 616), vîrcolag (PAMFILE, CER. 89), vîrgolag (LESNEA, I. 50) s. m.

vîrcolác m. (bg. vŭrkolak, d. vsl. vlŭkodlakŭ, care vine d. vlŭkŭ, lup). Monstru fabulos (strigoĭ, pricolicĭ ș. a.) care mănîncă soarele și pricinuĭește eclipsă. – Și vîrg- și -acĭ.

vîrgolác, vîrgolésc, V. vîrc-.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

vârcolac s. m., pl. vârcolaci

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

VÂRCOLAC s. v. stafie, strigoi.

VÂRCOLAC s. (MITOL. POP.) pricolici.

VÎRCOLAC s. (MITOL. POP.) pricolici.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

vîrcolac (-ci), s. m.1. Duh rău, căruia i se atribuie mai ales ocultația Lunii și a Soarelui în timpul eclipselor. – 2. Peștișor artificial pentru undiță. – Mr. vărculac, vărcolac, megl. vărculac. Sl. vlŭkodlakŭ, de la vlŭkŭ „lup” (Miklosich, Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 448; Conev 106; Schneeweiss, REB, II, 181), cf. bg. vrăkolak, sb. vokodlak, alb. vurvolak, ngr. βουρϰόλαϰας (Meyer, Neugr. St., II, 20), fr. brucolaque (Gaster, ZRPh., IV, 385; REW 9461). Pentru semnificația sa mitologică, cf. fr. loup-garou. germ. Werwolf. Din sl. vlŭkŭ provin și toponimele Vîlcea, regiune care în sec. XII era teritoriul unui Farcaș (< mag. fárkás „lup”) și Vîlcov, traducerea gr. Λυϰόστομον.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

vârcolac, vârcolaci, s.m. – (mit.) Ființă fabuloasă, malefică, căreia i se atribuie ocultația Lunii și a Soarelui (provocând fazele Lunii și eclipsele). Se crede că omul născut dintr-o relație incestuoasă are capacitatea de a se metamorfoza în câine: „Vârcolacu nu știu de unde apare el, că apare sub formă de câine. Și ziceau bătrânii că atunci când torc femeile cânepă marți sara, pe firul acela se suie vârcolacu și mănâncă luna” (Bilțiu, 1999: 319; Bârsana); „De te-o diochet bărbat curat, / Necurat, / Cu ochi de vârcolac, / Pice-i păru ca fuioru” (Bilțiu, 1990: 283; Lăpuș). ♦ „Umblă destul de repede, ca și câinele, manifestându-se în apariții nocturne. El rupe hainele celui întâlnit, uneori fără să-l atingă. De regulă, umblă nouă hotare, iar când revine, se așează pe vraniță și bate ca și câinele (…). Dacă este lovit, fuge și revine. Dacă este ucis, se preface în om” (Bilțiu, 1999: 46). Potrivit lui Eliade (1970: 26), legendele și credințele populare privind vârcolacii se explică printr-un proces de folclorizare, adică prin proiectarea în lumea imaginară a ritualurilor concrete, fie șamanice, fie de inițiere războinică. După Herodot (IV, 105), neurii se transformau în lupi în fiecare an. Această periodicitate ridică posibile ceremonii anuale, în timpul cărora se îmbrăcau piei și se purtau măști de lup. Anumite cazuri de transformare a individului în carnasier se pot explica prin supraviețuirea inițierilor spontane; este vorba de un fenomen retardar, un fel de redescoperire spontană a scenariilor rituale perimate sau complet transformate. – Din bg. vârkolak „vampir” (Scriban, Șăineanu, DEX, MDA); din sl. vlǔjudlakǔ, de la vlǔkǔ „lup” (Scriban, Șăineanu; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER).

vârcolac, -i, s.m. – (mit.) Ființă fabuloasă, malefică, căreia i se atribuie ocultația Lunii și a Soarelui (provocând fazele Lunii și eclipsele). Se crede că omul născut dintr-o relație incestuoasă are capacitatea de a se metamorfoza în câine: „Vârcolacu nu știu de unde apare el, că apare sub formă de câine. Și ziceau bătrânii că atunci când torc femeile cânepă marți sara, pe firul acela se suie vârcolacu și mănâncă luna” (Bilțiu 1999: 319; Bârsana); „De te-o diochet bărbat curat, / Necurat, / Cu ochi de vârcolac, / Pice-i păru ca fuioru” (Bilțiu 1990: 283; Lăpuș). – Din sl. vlǔjudlakǔ, de la vlǔkǔ „lup” (Miklosich, Cihac cf. DER). Din bg. vârkolak (DEX), cf. alb. vurkolak.

Intrare: vârcolac
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vârcolac
  • vârcolacul
  • vârcolacu‑
plural
  • vârcolaci
  • vârcolacii
genitiv-dativ singular
  • vârcolac
  • vârcolacului
plural
  • vârcolaci
  • vârcolacilor
vocativ singular
plural
vârcolaci substantiv masculin
substantiv masculin (M73)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vârcolaci
  • vârcolaciul
  • vârcolaciu‑
plural
  • vârcolaci
  • vârcolacii
genitiv-dativ singular
  • vârcolaci
  • vârcolaciului
plural
  • vârcolaci
  • vârcolacilor
vocativ singular
plural
vricolaț
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
vorcolac
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
vircolac
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
vârgolac
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
vârcolici
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
covârlac
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
substantiv masculin (M14)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vârcolag
  • vârcolagul
  • vârcolagu‑
plural
  • vârcolagi
  • vârcolagii
genitiv-dativ singular
  • vârcolag
  • vârcolagului
plural
  • vârcolagi
  • vârcolagilor
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M14)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vârgolag
  • vârgolagul
  • vârgolagu‑
plural
  • vârgolagi
  • vârgolagii
genitiv-dativ singular
  • vârgolag
  • vârgolagului
plural
  • vârgolagi
  • vârgolagilor
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M13)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vârcolic
  • vârcolicul
  • vârcolicu‑
plural
  • vârcolici
  • vârcolicii
genitiv-dativ singular
  • vârcolic
  • vârcolicului
plural
  • vârcolici
  • vârcolicilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

vârcolac, vârcolacisubstantiv masculin

  • 1. (În mitologia populară românească) Ființă fabuloasă fără reprezentare concretă, care mănâncă Luna și Soarele (provocând fazele Lunii, eclipse etc.). DEX '09 NODEX
    sinonime: pricolici
    • format_quote Vede luna Cum o mîncă vîrcolacii. BENIUC, V. 53. DLRLC
    • format_quote Într-o zi vîrcolacii au mîncat... o jumătate din soare. C. PETRESCU, R. DR. 152. DLRLC
    • format_quote Iară luna, toată noaptea, o mănîncă vîrcolacul. EFTIMIU, Î. 72. DLRLC
    • format_quote Rîdea de cei ce cred în «iele», în «stafii», în «vîrcolaci», în «pricolici», în «vrăjitoare» sau în alte nimicuri născocite de cine știe ce minți slabe. BASSARABESCU, S. N. 120. DLRLC
    • diferențiere (În superstiții) Ființă provenită dintr-un copil care a murit nebotezat și care mănâncă luna sau soarele, producând eclipse. DLRLC
  • 2. Stafie, strigoi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 3. Peștișor artificial de metal, folosit ca nadă la pescuitul cu undița. DEX '09 DLRLC NODEX
    sinonime: nălucă
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.