7 intrări

38 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VÂNĂT, -Ă, vineți, -te, adj., s. n., s. f. I. Adj. 1. De culoare albastru-închis (cu reflexe violete). ♦ Întunecat, plumburiu (din cauza ceții, a depărtării etc.). 2. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) Învinețit; palid, livid. 3. (Despre penele unor păsări sau despre părul unor animale) Cenușiu bătând în albastru; sur. II. S. n. Culoare vânătă (I 1). III. S. f. (Bot.) Pătlăgea vânătă, v. pătlăgea.Lat. venetus.

VÂNĂT, -Ă, vineți, -te, adj., s. n., s. f. I. Adj. 1. De culoare albastru-închis (cu reflexe violete). ♦ Întunecat, plumburiu (din cauza ceții, a depărtării etc.). 2. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) Învinețit; palid, livid. 3. (Despre penele unor păsări sau despre părul unor animale) Cenușiu bătând în albastru; sur. II. S. n. Culoare vânătă (I 1). III. S. f. (Bot.) Pătlăgea vânătă, v. pătlăgea.Lat. venetus.

vânăt, ~ă [At: BIBLIA (1688), 572/32 Pl: vineți, vinete, (înv) vineți sf / E: ml venetus, -a, -um] 1 a Care are culoare albastru-închis (cu reflexe violete) Si: (reg) viorint1 (2), (îvp) pătlăginiu, (reg) vinicios Vz vânăcios (1), vînătoi (1). 2 a De culoarea plumbului bătând în negru (cu reflexe violete). 3 a (D. culoare) Care are o nuanță particulară, obținută prin combinarea albastrului și a cenușiului. 4 a (Înv; îs) Hârtie Hârtie inferioară calitativ celei veline. 5-6 sfa, a (Reg; șîs strugure ~) (Soi de struguri) cu boabele de culoare vînăt(1)-închis, bun producător de vin. 7 a (Reg; îs) Humă Varietete de humă care se găsește în coastele dealurilor și ale râpelor, folosită, în loc de var, la spoitul caselor Si: (reg) humoaie. 8 a (Reg; îs) Bubă ~ă Excrescență care apare mai ales la încheietura degetelor de la picioare și în podul palmei Si: (reg) bubă albastră, bubă mierie. 9 a (Reg; îas) Cancer (1). 10 a (D. ochi) Care are irisul albastru-închis, cu reflexe violete. 11 a (D. ochi) Care are sclerotica mov. 12 a (D. ochi) Care are cearcăne. 13 a (D. lumină, foc, fenomene meteorologice) De culoare albastru-intens cu reflexe violete sau roșietice. 14 a (Trs; d. mărfuri; îe) A fi în focul ~ A fi foarte scump. 15 a (D. elemente ale naturii, peisaje, momente ale zilei etc.) Care este întunecat (din cauza ceții, a depărtării etc.). 16 a (D. elemente ale naturii, peisaje, momente ale zilei etc.) Care provoacă tristețe (prin aspectul întunecat, posomorât) Si: deprimant, dezolant. 17 a (D. nori) Cenușiu-închis, care anunță sau aduce vreme urâtă, cu precipitații abundente. 18 a Cenușiu-alburiu cu reflexe albastre sau violete. 19 a Cenușiu (-închis). 20 a Albastru deschis. 21 a (Ban; Trs; d. ochi) Căprui. 22 sn (Îvr) Țesătură de culoare vânătă (3). 23 sf (Îvr) Haină făcută dintr-o țesătură de culoare vânătă (1). 24 a (D. ființe sau părți ale corpului lor) Care a căpătat o culoare vânătă (1) (din cauza frigului, a unei lovituri, a unei boli etc.) Si: vinețiu (14), (reg) vâlced1 (1). 25 a (Spc; d. oameni) Cu obrazul de culoare vânătă (1) (de frig, de mânie etc.) Si: învinețit, livid, vinețiu (15), (reg) vâlced1 (2). 26 a (Reg; d. oameni) Cu obrazul fără culoare Si: palid. 27 a (D. pielea, părul, blana unor animale sau d. penele unor păsări) Cenușiu (bătând în albastru). 28 a (D. animale sau păsări) Care are pielea, părul, blana sau penele de culoare cenușie (bătând în albastru). 29 smf Cal sau iapă de culoare cenușie (bătând în albastru). 30 smf (Mun; Trs) Bou sau vacă cu părul de culoare cenușie (bătând în albastru). 31 sf (Reg) Oaie cu lâna de culoare cenușie (bătând în albastru). 32 sf (Mun; Olt) Găină cu penele de culoare cenușie (bătând în albastru). 33 sf Plantă de cultură din familia solanaceelor, cu tulpina ramificată, cu frunzele mari, ovale sau alungite, cu florile violete și cu fructele comestibile, ovale, mari și cărnoase, de culoare violetă, neagră sau roșiatică Si: pătlăgea vânătă, pătlăgică vânătă, (reg) gadină, tomadele (Solanum melongena). 34 sf (Prc) Fructul vinetei (33). 35 sn Culoare intermediară între albastru și cenușiu-închis (cu reflexe violete). 36 s (Reg) Cearcăn la ochi. 37 sfp (Bot; reg) Dumitrițe (Aster salignus). 38 sfp (Bot; reg) Petunii (Petunia hybrida). 39 sma (Euf) Drac (1).

VÂNĂT vânătă (vineți, vinete) Care este de culoare albastră-închisă, bătând în violet. 2) (despre persoane) Care a căpătat o culoare albastră-închisă, bătând în violet; învinețit. 3) (despre pene sau păr de animale) Care are o culoare cenușie cu nuanță de albastru. /<lat. venetus

vânăt a. albastru închis. [Lat. VENETUS, azuriu].

PIATRĂ, pietre, s. f. I. 1. (La sg.) Nume generic pentru orice rocă solidă, dură și casantă răspândită la suprafața sau în interiorul pământului; (și la pl.) fragment de dimensiuni și de forme diferite dintr-o astfel de rocă; p. ext. material fabricat pe cale artificială pentru a înlocui, cu diverse utilizări, roca naturală. ◊ Loc. adj. De piatră = a) neclintit; încremenit; b) greu; c) nesimțitor, insensibil; p. ext. rău. ◊ Expr. A scoate (sau a aduce etc. ceva) (și) din piatră (seacă) = a face, a realiza, a obține etc. (ceva) cu orice preț, depunând toate eforturile, trecând peste toate greutățile. A pune cea dintâi piatră = a începe, a iniția o acțiune, o lucrare etc. Piatră în (sau din) casă = fată nemăritată (considerată de unii ca o povară pentru familie). A sta piatră pe capul cuiva = a constitui o greutate, o povară pentru cineva. A călca în piatră seacă = a se obosi zadarnic, a nu-i merge bine în ceea ce face, a avea ghinion. A-și pune carul în pietre = a lua o hotărâre la care nu mai renunță, a rămâne ferm în hotărârea luată; p. ext. a se încăpățâna. Fuge de scapără pietrele = fuge foarte repede. E ger de crapă pietrele = este ger foarte mare. (A fi) tare (sau sănătos) ca piatra (sau de piatră) = (a fi) foarte sănătos și rezistent. A avea (sau a i se pune, a-i sta cuiva ca) o piatră pe inimă = a avea un mare necaz, a simți o mare neliniște. A (i se) lua sau a (i se) ridica (cuiva) o piatră de pe inimă (sau de pe suflet, de pe cuget) = a (se) elibera de o (mare) grijă, de o (mare) teamă; a găsi o soluție care să pună capăt unei situații dificile. A nu (mai) rămâne (sau a fi, a sta) ori a nu se (mai) ține etc. (nici) piatră de piatră (din ceva) = a nu se (mai) alege nimic (din ceva); a se distruge complet. A nu mai lăsa (nici) piatră de piatră = a distruge, a nimici; a face praf și pulbere. A număra pietrele = a umbla haimana. A arunca (cu) piatra sau (cu) pietre (în cineva) = a acuza, a învinui, a defăima (pe cineva). ♦ (La pl.) Numele unor jocuri de copii care se joacă cu pietricele. 2. (În sintagma) Epoca de piatră = cea mai veche și cea mai îndelungată perioadă din istoria omenirii, care a durat circa un milion de ani și în care principala materie primă pentru confecționarea uneltelor, a ustensilelor și a armelor a fost piatra (I 1). 3. (Urmat de determinări care arată felul, utilizarea sau modul de prelucrare) Bucată de piatră (I 1) prelucrată; obiect făcut dintr-o astfel de bucată. Piatră de moară.Piatră litografică = piatră de calcar cu structura foarte fină și densă, folosită la confecționarea formelor de tipar litografice. Piatră de talie = piatră cu forme geometrice regulate, cu toate fețele bine tăiate și cu muchii perfect drepte, care servește la executarea sau la căptușirea unei zidării. Piatră de încercare = a) rocă silicioasă foarte dură folosită în trecut la verificarea purității aurului și a argintului; b) fig. mijloc de verificare a capacității, a sentimentelor, a valorii cuiva; dovadă, indiciu, mărturie. Piatră de temelie (sau fundamentală) = a) piatră care intră în construcția fundației unei clădiri și care adesea este pusă cu prilejul solemnității care marchează începutul construcției; b) fig. principiu sau element de bază, esențial. Piatră unghiulară = a) piatră așezată în colțul fundației unei clădiri; b) fig. element de bază, fundamental. Piatră de ascuțit = bucată de gresie tăiată special pentru a folosi la ascuțirea unor obiecte tăioase; cute. Piatră prețioasă (sau scumpă, nestemată) = mineral cristalizat cu aspect frumos, în culori variate, cu duritate foarte mare, de valoare deosebită, care se găsește rar în natură și se folosește de obicei la confecționarea bijuteriilor. Piatră semiprețioasă = mineral cristalizat cu aspect frumos, în culori variate, cu duritate mare, relativ puțin răspândit în natură și folosit de obicei la confecționarea bijuteriilor de mai mică valoare. ◊ (Bot.; în compusul) Piatră-linte = plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori de culoare albă sau albă-gălbuie, care crește prin pădurile din zona alpină (Astragalus australis). 4. Piesă folosită la unele jocuri de societate, confecționată din piatră (I 1) sau, p. ext., din os, din lemn etc. 5. (Pop.) Meteorit. 6. (Reg.) Greutate (de cântar sau de balanță). 7. Precipitație formată din particule de gheață, care cade atunci când în interiorul norilor de furtună există curenți ascendenți puternici; p. restr. fiecare dintre particulele de gheață care formează această precipitație; grindină. II. P. anal. 1. Crustă de săruri minerale care se depune, cu vremea, pe pereții unui vas în care se fierbe apă sau în care se păstrează lichide. 2. Substanță calcaroasă, gălbuie sau negricioasă, care se formează uneori pe suprafața dinților neîngrijiți; tartru. 3. (Med.; de obicei cu determinări care arată organul în care se formează) Calcul; p. ext. litiază. 4. Compuse: (pop.) piatră-acră = alaun (de aluminiu și de potasiu); piatră-vânătă = sulfat de cupru hidratat; piatra-iadului = azotat de argint; piatră-de-var = carbonat de calciu; piatră-pucioasă = sulf (în formă de bucăți). 5. (Min.; în compusul) Piatra-lunii = varietate de feldspat cu reflexe albăstrui folosită ca piatră semiprețioasă. – Lat. petra.

SCAI1, scai, s. m. Nume generic dat mai multor plante erbacee cu frunze ghimpoase și cu fructe globuloase înconjurate de ghimpi îndoiți la vârf, care se agață de haine, de lâna oilor etc.; p. restr. fructul înconjurat de ghimpi al acestor plante. ◊ Expr. (Și adverbial) A se ține scai (de cineva) sau a se ține (de cineva) ca scaiul (de ocne) = a nu lăsa pe cineva în pace, a urmări (pe cineva) pretutindeni. Compuse: scai-vânăt = plantă erbacee cu frunzele dințate și cu flori violacee dispuse în capitule (Eryngium planum); scaiul-dracului = plantă erbacee cu frunzele spinoase și cu flori albastre-verzui (Eryngium campestre); scai-mărunt = turiță. – Din sb. çkalj.

dosnic, ~ă [At: GORJAN, H. II, 185/35 / Pl: ~ici, ~ice / E: dos + -nic] 1 a (D. locuri, străzi, clădiri) Care este ascuns vederii Si: ferit, izolat, lăturalnic, retras. 2 a (Pop; d. oameni) Nesociabil. 3 a (Pop; d. oameni) Prefăcut. 4 a (Pop; pex) Bârfitor. 5 a (D. manifestări ale oamenilor) Secret. 6 sf (Bot; reg; șîc) ~ă vânătă Clocoței (Clematis integrifolia). 7 sf Ciormoiag (Melampyrum arvense). 8 sf (Îc) ~ă galbenă Plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunze pețiolate și cu flori galbene în capitule solitare (Carpesium cernum). 9 sf (Reg; îc) ~ă bărbătească Urechea iepurelui (Bupleurum rotundifolium). 10 sf (Bot, reg; îc) ~-femeiască Pidosnic (Cerinthe minor).

vineți [At: LEX. MARS. 225 / V: (îrg) vânăți, (înv) ven~ / Pzi: ~țesc / E: vânăt] 1-2 vir (Îrg) A deveni livid. 3-4 vir (Îrg) A deveni palid. 5 vi (Îrg) (D. ochi) A face cearcăne (9). 6 vt (Îrg) A face să devină vânăt (35). 7 vt (Îrg) A colora în vânăt (1). 8 vt (Îrg; spc; c. i. rufe) A albăstri (7). 9-10 vri (Reg; d. produse alimentare) A căpăta o culoare vânătă din cauza unui proces de alterare. 11-12 vri (Reg; d. obiecte metalice) A (se) oxida. 13-14 vri (Reg; d. obiecte de aramă) A cocli (1-2).

vînăt, -a adj., s.n. I adj. 1 Care are culoarea albastru-închis (cu reflexe violete); de culoarea plumbului, bătînd în negru cu reflexe violete. Ferestre prăfuite, porți înalte, vinete, singurătate (SADOV.). ♦ (despre culoare) Care are o nuanță particulară obținută din combinarea albastrului și a cenușiului (cu reflexe violete). Rochia avea o culoare vînătă. ♦ Care este întunecat, plumburiu (din cauza ceții, a depărtării etc.). Drumul e nesfîrșit și se scufundă în zarea vînătă (ARGH.). 2 (despre ființe sau părți ale corpului lor) Care este învinețit. 3 (despre penele unor păsări sau despre părul unor animale) Care este cenușiu cu nuanțe albăstrui; sur. Cei doi armăsari vineți... fură numaidecît înhămați la sanie (CA. PETR.). 4 (bot.) Pătlăgea vînătă (și subst. f.) = plantă de cultură, din familia solanaceelor, cu tulpina ramificată, cu frunzele mari, ovale și alungite, cu florile violete și cu fructele comestibile, ovale, mari și cărnoase, de culoare violetă, neagră sau roșiatică (Solanum melongena). II s.n. Culoarea vînătă. Optzeci și trei de picioare solzite cu galben, cu vînăt sau cu albastru spînzurau la locul de cinste (VOIC.). • pl. vineți, -te. /lat. venĕtus, -a, -um.

PIATRĂ, pietre, s. f. I. 1. (La sg.) Nume generic pentru orice rocă solidă, dură și casantă răspândită la suprafața sau în interiorul pământului; (și la pl.) fragment de dimensiuni și de forme diferite dintr-o astfel de rocă; p. ext. material fabricat pe cale artificială pentru a înlocui, cu diverse întrebuințări, roca naturală. ◊ Loc. adj. De piatră = a) neclintit; încremenit; b) greu; c) nesimțitor, insensibil; p. ext. rău. ◊ Expr. A scoate (sau a aduce etc. ceva) (și) din piatră (seacă) = a face, a realiza, a obține etc. (ceva) cu orice preț, depunând toate eforturile, trecând peste toate greutățile. A pune cea dintâi piatră = a începe, a iniția o acțiune, o lucrare etc. Piatră în (sau din) casă = fată nemăritată (considerată de unii ca o povară pentru familie). A sta piatră pe capul cuiva = a constitui o greutate, o povară pentru cineva. A călca în piatră seacă = a se osteni zadarnic, a nu-i merge bine în ceea ce face, a avea ghinion. A-și pune carul în pietre = a lua o hotărâre la care nu mai renunță, a rămâne ferm în hotărârea luată; p. ext. a se încăpățâna. Fuge de scapără pietrele = fuge foarte repede. E ger de crapă pietrele = este ger foarte mare. (A fi) tare (sau sănătos) ca piatra (sau de piatră) = (a fi) foarte sănătos și rezistent. A avea (sau a i se pune, a-i sta cuiva ca) o piatră pe inimă = a avea un mare necaz, a simți o mare neliniște. A (i se) lua sau a (i se) ridica (cuiva) o piatră de pe inimă (sau de pe suflet, de pe cuget) = a (se) elibera de o (mare) grijă, de o (mare) teamă; a găsi o soluție care să pună capăt unei situații dificile. A nu (mai) rămâne (sau a fi, a sta) ori a nu se (mai) ține etc. (nici) piatră de piatră (din ceva) = a nu se (mai) alege nimic (din ceva); a se distruge complet. A nu mai lăsa (nici) piatră de piatră = a distruge, a nimici; a face praf și pulbere. A număra pietrele = a umbla haimana. A arunca (cu) piatra sau (cu) pietre (în cineva) = a acuza, a învinui, a defăima (pe cineva). ♦ (La pl.) Numele unor jocuri de copii care se joacă cu pietricele. 2. (În sintagma) Epoca de piatră = prima și cea mai lungă perioadă din istoria omenirii, caracterizată prin utilizarea uneltelor de piatră (I 1). 3. (Urmat de determinări care arată felul, întrebuințarea sau modul de prelucrare) Bucată de piatră (I 1) prelucrată; obiect făcut dintr-o astfel de bucată. Piatră de moară.Piatră litografică = piatră de calcar cu structura foarte fină și densă, care servește, în litografie, la prepararea clișeelor. Piatră de talie = piatră cu forme geometrice regulate, cu toate fețele bine tăiate și cu muchii perfect drepte, care servește la executarea sau la căptușirea unei zidării. Piatră de încercare = a) rocă silicioasă foarte dură folosită la verificarea purității aurului și a argintului; b) fig. mijloc de verificare a capacității, a sentimentelor, a valorii cuiva; dovadă, indiciu, mărturie. Piatră de temelie (sau fundamentală) = a) piatră care intră în construcția fundației unei clădiri și care adesea este pusă cu prilejul solemnității care marchează începutul construcției; b) fig. principiu sau element de bază, esențial. Piatră unghiulară = a) piatră așezată în colțul fundației unei clădiri; b) fig. element de bază, fundamental. Piatră de ascuțit = bucată de gresie tăiată special pentru a folosi la ascuțirea unor obiecte tăioase; cute. Piatră prețioasă (sau scumpă, nestemată) = mineral cristalizat cu aspect frumos, în culori variate, cu duritate foarte mare, de valoare deosebită, care se găsește rar în natură și se folosește de obicei la confecționarea bijuteriilor. Piatră semiprețioasă = mineral cristalizat cu aspect frumos, în culori variate, cu duritate mare, relativ puțin răspândit în natură și întrebuințat de obicei la confecționarea bijuteriilor de mai mică valoare. ◊ (Bot.; în compusul) Piatră-linte = plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori de culoare albă sau albă-gălbuie, care crește prin pădurile din zona alpină (Astragalus australis). 4. Piesă folosită la unele jocuri de societate, confecționată din piatră (I 1) sau, p. ext., din os, din lemn etc. 5. (Pop.) Meteorit. 6. (Reg.) Greutate (de cântar sau de balanță). 7. Precipitație formată din particule de gheață, care cade atunci când în interiorul norilor de furtună există curenți ascendenți puternici; p. restr. fiecare dintre particulele de gheață care formează această precipitație; grindină. II. P. anal. 1. Crustă de săruri minerale care se depune, cu vremea, pe pereții unui vas în care se fierbe apă sau în care se păstrează lichide. 2. Substanță calcaroasă, gălbuie sau negricioasă, care se formează uneori pe suprafața dinților neîngrijiți; tartru. 3. (Med.; de obicei cu determinări care arată organul în care se formează) Calcul; p. ext. litiază. 4. Compuse: (pop.) piatră-acră = alaun (de aluminiu și de potasiu); piatră-vânătă = sulfat de cupru hidratat; piatra-iadului = azotat de argint; piatră-de-var = carbonat de calciu; piatră-pucioasă = sulf (în formă de bucăți). 5. (Min.; în compusul) Piatra-lunii = varietate de feldspat cu reflexe albăstrui folosită ca piatră semiprețioasă. – Lat. petra.

PIATRĂ, pietre, s. f. I. 1. (Numai la sg.) Nume generic pentru orice rocă comună, răspîndită la suprafața și în interiorul pămîntului, în mase continue sau în bucăți dure, solide; (la sg. sau la pl.) fragment dintr-o astfel de rocă. Pe marginea rîului, așezat pe o piatră, Gîngu stă cu capul în pumni uitîndu-se-n rostogolirea turbure a apelor. C. PETRESCU, S. 55. Iar prin mîndrul întuneric al pădurii de argint, Vezi izvoare zdrumicate peste pietre licurind. EMINESCU, O. I 85. Găsi pe daci preparați pentru o rezistență puternică, apărați în cetăți de piatră. ODOBESCU, S. II 280. ◊ (În metafore și comparații) Horia e omul de piatră, în care s-a concentrat toată tăria munților aspri și stîncoși, toată amărăciunea veacurilor de iobăgie. BOGZA, Ț. 38. Străinul parcă n-auzea Cuvintele; pe gînduri dus, Sta piatră și tăcea. COȘBUC, P. I 230. Bade inimă de piatră! Ce nu vii la noi vreodată? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 143. ◊ Ori (sau cînd) cu capul de piatră, ori (sau cînd) cu piatra de cap, se zice cînd cineva este pus într-o situație grea, din care, oricum ar face, tot rău iese. Stăpîne, zise atunci calul, de-acum înainte ori cu capul de piatră, ori cu piatra de cap, tot atîta-i; fii odată bărbat și nu-ți face voie rea. CREANGĂ, O. A. 233. Da rău îi pe ulița d-tale! Nu poți face doi pași făr-a fi... povestea vorbei: cînd cu capul de piatră, cînd cu piatra de cap. ALECSANDRI, T. I 148. Piatra care se rostogolește nu prinde mușchi, se zice despre omul superficial, care începe de toate și nu isprăvește nimic. Piatră în (sau piatra din) casă = fată nemăritată (considerată ca o povară pentru familie). După optsprezece ani [fetele] erau socotite pietre în casă, fete bătrîne. PAS, Z. I 221. Se simțea străină, împresurată de ostilități, piatră în casă. C. PETRESCU, C. V. 95. ◊ (În expresii, zicători, proverbe) A călca în piatră seacă = a se osteni zadarnic, a nu-i merge cuiva bine. A-și pune carul în pietre = a lua o hotărîre nestrămutată. Fuge de scapără pietrele = fuge foarte repede. E ger de crapă pietrele = e ger strașnic. A scoate apă (și) din piatră (seacă) v. apă (I 1). A scoate bani (și) din piatră seacă v. sec. A aduce (ceva) și din piatră seacă v. sec. (A fi) tare (sau sănătos) ca piatra sau de piatră = (a fi) foarte sănătos. Sorcova, vesela: Peste vară Primăvară Să-nfloriți, Să mărgăriți, Ca un măr, Ca un păr, Ca un fir De trandafir, Tare ca piatra, Iute ca săgeata. TEODORESCU, P. P. 159. A fi de piatră = a fi fără de milă, a rămîne insensibil. Apa trece, pietrele rămîn v. rămîne. A avea (sau a i se pune, a-i sta cuiva ca) o piatră pe inimă = a avea un mare necaz, o mare neliniște, a fi îngrijorat. A i se lua (cuiva) o piatră (de moară) de pe inimă (sau de pe cuget) = a se elibera de o grijă, de o teamă, a găsi sau a primi o soluție care pune capăt unei situații grele. Surîde ca un om căruia i s-a luat o piatră de moară de pe cuget. CAMIL PETRESCU, O. II 637. A nu (mai) rămîne (sau a nu mai lăsa) piatră pe piatră = a nu se (mai) alege nimic (din ceva), a distruge (ceva) din temelii; a face praf și pulbere. A mișca din loc (sau a răsturna) toate pietrele = a face tot posibilul pentru a obține ceva. A număra pietrele = a umbla haimana, fără căpătîi; a bate drumurile. A arunca cu piatra (în cineva) = a acuza, a învinui (pe cineva). A călca din piatră în piatră = a depune toate eforturile pentru a dobîndi ceva. De-ai călca din piatră-n piatră, Din străin nu-i face tată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 203. Piatra filozofală v. filozofală. 2. (În expr.) Epoca de piatră = veche epocă arheologică caracterizată prin utilizarea de către om a uneltelor de piatră. 3. (Urmat de determinări indicînd întrebuințarea obiectului sau o proprietate esențială a lui) Bucată de piatră (1) prelucrată; obiect făcut dintr-o astfel de bucată. Piatră cioplită.Piatră kilometrică v. kilometric. Piatră ponce v. ponce. Piatră litografică = piatră de calcar cu structura foarte fină și densă care servește în litografie la prepararea clișeelor de imprimare. Piatră de încercare = rocă silicioasă foarte dură, folosită la verificarea purității aurului și argintului; fig. mijloc de verificare a capacității sau a sentimentelor cuiva; dovadă, mărturie. Piatră de temelie (sau fundamentală) = piatră care intră în construcția fundamentului unei clădiri; fig. principiu de bază, principiu esențial. Piatră unghiulară = piatră așezată la colțul fundației unei clădiri; fig. bază, fundament. Lucrările sale în cercul literar... vor rămîne ca pietre unghiulare pe care s-au așezat temeliile literaturii noastre. ODOBESCU, S. I 329. Piatră de ascuțit = cute. Piatră de moară = fiecare dintre cele două discuri mari și grele, întrebuințate la moară pentru măcinatul grăunțelor (dintre care una stă pe loc, iar cealaltă se învîrtește). Era un turn înalt și îngust cu ferestre mici și nepotrivite, avînd jos o portiță boltită căria îi slujea de prag o piatră de moară crestată în două. ODOBESCU, S. I 148. La arnăut poruncea, Piatră de moară-aducea, Cu parale c-o plătea. PĂSCULESCU, L. P. 246. (În metafore și comparații) Rușinea ce i-o făcuse Vasile Baciu i se așezase pe inimă ca o piatră de moară. REBREANU, I. 35. Pentru babă, fata moșneagului era piatră de moară în casă. CREANGĂ, O. A. 178. Piatră prețioasă (scumpă sau nestemată) = mineral cristalizat cu aspect frumos, cu duritate foarte mare, de valoare deosebită, care se găsește foarte rar în natură și din care se fac bijuterii. Cînd e vorba de pietre prețioase, de valoarea acestora, orice presupunere este permisă. C. PETRESCU, A. 326. Pe pieptul moartei luce de pietre scumpe salbă Și păru-i de-aur curge din raclă la pămînt. EMINESCU, O. I 88. Am o piatră nestimată Care noaptea viu lucește. ALECSANDRI, P. A. 44. Piatră semiprețioasă = mineral cristalizat, care are un aspect frumos și se găsește relativ frecvent în natură, întrebuințat la confecționarea bijuteriilor de mică valoare. 4. Material pietros, fabricat pe cale artificială, avînd diferite întrebuințări. Piatră de mozaic.Între munții cu granitul sur, Arieșul, șoseaua și linia îngustă a trenului șerpuiesc, împletindu-se cu poduri de piatră. C. PETRESCU S. 225. 5. Piesă la jocul de domino și la alte jocuri, confecționată din piatră (1), os sau lemn. 6. (Popular) Aerolit, meteorit. Piatră căzută din cer. 7. (Adesea în construcții cu verbele «a bate» sau «a cădea») Grindină. A mai avut, sărmanul, și păcatul că l-a bătut piatra și n-a putut strînge mai nimic de pe cîmp. BUJOR, S. 161. Bătea piatra holdele, apoi pe ale lui le amesteca cu pămîntul. ISPIRESCU, L. 206. II. 1. (Popular) Crustă de săruri minerale care se depune cu vremea pe pereții unui vas în care se fierbe apă. ◊ Piatră de vin = crustă de săruri minerale depuse pe pereții butoaielor în care se păstrează must sau vin. 2. Substanță calcaroasă de culoare gălbuie sau negricioasă, care se depune uneori pe coroana dinților; tartru. 3. (Nume popular dat unor substanțe chimice; numai în compuse) Piatră-acră = alaun de potasiu, v. alaun; piatră-vînătă = sulfat de cupru, v. sulfat. Negustor de băcan... piatră-vînătă... salcie, fumuri și alte otrăvuri. CREANGĂ, P. 112; piatră-vitriolică = sulfat feric, v. sulfat; piatra-iadului = azotat de argint, v. azotat; piatră-de-var = carbonat de calciu; piatră-pucioasă = sulf în formă de bucăți; piatra-sulimanului = numele pietrei din care se prepară un fel de suliman. 4. (Med.) Calcul1. Piatră la rinichi. Piatră la ficat. - Pronunțat: pia-.

VÎNĂT2, -Ă, vineți, -te, adj. 1. De culoarea albastră întunecată (cu reflexe violete) a cerului senin spre seară. Cerul era curat, vînăt-închis, cu stelele tremurătoare ca niște picături de rouă. REBREANU, R. II 157. Pe urmă rămăsei nemișcat, cu ochii ficși, privind fereastra care se deslușea ca o pată mare vînătă. DUNĂREANU, CH. 119. ◊ (Poetic) Noaptea, potolit și vînăt arde focul în cămin. EMINESCU, O. I 42. (Rar, despre ochi) Singuri voi, stejari, rămîneți De visați la ochii vineți. EMINESCU, O. I 122. ◊ (Adverbial) Ochi care lucesc vînăt. ODOBESCU, S. III 64. Piatră vînătă v. piatră (II 3). ♦ (Despre fum, nori) Albastru-cenușiu. Fumul vînăt se ridică de pe curte și de pe sat. SADOVEANU, O. I 50. Uitați-vă colo, sus, sus, unde se sfîrșește zidul de brazi, unde se prelinge un nor vînăt. DELAVRANCEA, O. II 109. În fum vînăt de tămîie. EMINESCU, O. I 65. ♦ Întunecat, plumburiu (din cauza ceții, a depărtării). Muntele de peste apă se încruntă mai tare, își ascute crestele, crește întunecat spre cer, încît ziua devine vînătă. BOGZA, A. Î. 146. Bolta sură ca cenușa, Codrii vineți – dorm adînc. TOPîRCEANU, B. 16. Munții vineți... se văd în depărtare. NEGRUZZI, S. I 308. ◊ (Poetic) Bubuitura a sunat lung, lung de tot, peste golul vînăt al văii. POPA, V. 11. ♦ Fig. Lipsit de veselie, sumbru. Izbucni într-un... rîs vînăt. CARAGIALE, M. 34. 2. (Despre oameni sau părți ale corpului) Lipsit de sînge, palid, livid; Buzele vinete se mișcau, mestecînd vorbe neînțelese. BART, E. 344. Numai un bătrîn, vînăt la față, cu nasul roșu, moțăia cu pipa între dinți. id. ib. 93. ◊ (Cu determinări cauzale introduse prin prep. «de») Se năpusti în casă vînăt de mînie. DUMITRIU, P. F. 62. Prin ușa băcăniilor... cînd se căscă să primească înlăuntru un client vînăt de ger, năvălea miros de pește. C. PETRESCU, C. V. 118. 3. (În expr.) Pătlăgea (sau pătlăgică) vînătă (și substantivat, f.) v. pătlăgea (2). 4. (Despre animale) (Cu părul) sur-închis; (despre păsări) cu pene cenușii bătînd în albastru. Adusese șase căluți, patru vineți și doi murgi. CAMIL PETRESCU, O. IV 16. Sitarii vineți și becațele cu cioc alb și subțire se plimbă fără frică pe lîngă vapor. VLAHUȚĂ, R. P. 20. Merge tînăru călare Pe-un cal vînăt, bidiviu, TEODORESCU, P. P. 53. ◊ (Substantivat) Dincă își înfipse mîna în coama scurtă și groasă a vînătului său. CAMIL PETRESCU, O. II 16. Și mai am pe vînătul Care-mi poartă sufletul. JARNÍK-BÎRSEANU,505. Vînătă cea frumoasă, Iapă scurtă și vînoasă. ALECSANDRI, P. P. 129.

VÎNĂT1 s. n. Culoarea vînătă. Se încrețește lacul în- tr-un fel de vînăt tulbure. SADOVEANU, O. L. 12. [Statuile] erau foarte bine conservate, albe bătînd în vînăt. GALACTION, O. I 122.

PIATRĂ pietre f. 1) Rocă dură răspândită la suprafața sau în interiorul pământului, având diferite întrebuințări. ◊ Epoca de ~ perioadă din istoria omenirii, caracterizată prin confecționarea uneltelor și armelor din piatră. Epoca pietrei cioplite paleolitic. Epoca pietrei șlefuite neolitic. ~ abrazivă rocă foarte dură, întrebuințată la confecționarea abrazoarelor. ~ ponce v. PONCE. ~ de mozaic amestec de minerale mărunțite, întrebuințat la confecționarea mozaicurilor. ~ litografică rocă sedimentară de calcar, folosită în litografie pentru confecționarea clișeelor. ~ de încercare a) rocă foarte dură întrebuințată pentru controlarea purității aurului și a argintului; b) mijloc de control al capacității morale și/sau fizice ale unei persoane. ~ prețioasă (sau nestemată, scumpă, rară) mineral cristalizat, transparent, strălucitor, de mare valoare, întrebuințat pentru confecționarea bijuteriilor și a altor podoabe. ~ semiprețioasă mineral cristalizat, având o valoare mai mică decât piatra prețioasă. ~ filozofală a) substanță miraculoasă, care, după părerea alchimiștilor medievali, poate preface toate metalele în aur și poate vindeca bolile; b) mare descoperire. (A fi) tare ca ~a (a fi) foarte rezistent. A avea inimă de ~ a fi foarte crud, nemilos. A fi de ~ a fi nesimțitor. A scoate apă și din ~ seacă a obține ceva dorit în orice împrejurări. ~ acră sulfat dublu de aluminiu și de potasiu; alaun. ~ vânătă sulfat de cupru hidratat. ~ de var carbonat de calciu. ~a iadului azotat de argint. ~ pucioasă sulf în formă de bucăți. 2) Bucată dintr-o astfel de rocă. Clădire de ~. Drum de ~.~ de ascuțit cute. ~ de moară fiecare dintre cele două pietre mari rotunde și plate ale morii, care servesc pentru măcinatul grăunțelor. ~ de temelie a) piatră care se pune drept fundament la o construcție; b) component fundamental și esențial pentru ceva. ~ de hotar a) piatră pusă pentru a marca un hotar; b) obiect care delimitează, separă ceva. ~ kilometrică piatră paralelipipedică, pe care se indică numărul de kilometri de la locul unde este așezată aceasta până la o localitate. ~ în casă fată mare nemăritată (stătută), considerată ca o povară pentru familie. A pune prima (sau cea dintâi) ~ a iniția ceva. A arunca cu ~a în cineva a aduce învinuiri cuiva. A nu lăsa (sau a nu rămâne) ~ pe ~ a distruge până în temelie, complet. A scula pietrele din somn a se împiedica. A avea (sau a i se pune, a-i sta cuiva ca) o ~ pe inimă a se zbuciuma. A i se lua (sau a i se ridica) cuiva o ~ de pe inimă (sau de pe suflet) a scăpa de o stare sufletească apăsătoare, plină de griji și de zbucium. Ori cu ~a de cap, ori cu capul de ~ oricum ai proceda, e tot rău. 3) Strat dur depus pe pereții vaselor în care se fierbe sau se păstrează apă. ◊ ~ de vin tartru. 4) Substanță calcaroasă care se depune pe coroana dinților; tartru dentar; detritus. 5) med. Concrețiune formată din săruri în unele organe interne (ficat, rinichi, etc.); calcul. 6) Fiecare dintre piesele jocului de domino sau ale altor jocuri de societate. 7) pop. Precipitații atmosferice sub forma unor bucățele de gheață (provenite prin înghețarea picăturilor de ploaie); grindină. [G.-D. pietrei; Sil. pia-] /<lat. petra

vînăt, -ă adj., pl. vinețĭ, vinete (lat. vĕnĕtus, venețian, albastru ca marea. V. venetic. Cp. cu sur). Albastru închis (cum apare pe pele după o lovitură). Violet: pătlăgele, prune vinete; vînăt ca ficatu. Cenușiŭ (Mold. Pop.): un motan vînăt. V. pătlăginiŭ, sîngeap 2, turchez.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

vânăt1 adj. m., pl. vineți; f. vânătă, pl. vinete

vânăt1 adj. m., pl. vineți; f. vânătă, pl. vinete

vânăt adj. m., pl. vineți; f. sg. vânătă, pl. vinete

piatră-vânătă (sulfat de cupru) (pop.) (desp. pia-tră-) s. f., g.-d. art. pietrei-vinete (desp. pie-trei-)

scai-vânăt (plantă) s. m., pl. scai-vineți

piatră-vânătă (sulfat de cupru) (pop.) (pia-tră-) s. f., g.-d. art. pietrei-vinete

!scai-vânăt (plantă) s. m., pl. scai-vineți

piatră-vânătă s. f. (sil. -tră)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

VÂNĂT adj. 1. (înv. și pop.) pătlăginiu, (Munt.) civit. (De culoare ~.) 2. v. învinețit. 3. v. livid. 4. sur. (Cal ~.)

DOSNICĂ-VÂNĂTĂ s. v. clocoțel.

PIATRĂ-VÂNĂTĂ s. v. calcantit, sulfat de cupru.

SPIN-VÂNĂT s. v. scai-albastru, scai-vânăt.

piatră-vînătă s. v. CALCANTIT. SULFAT DE CUPRU.

spin-vînăt s. v. SCAI-ALBASTRU. SCAI-VÎNĂT.

VÎNĂT adj. 1. (înv. și pop.) pătlăginiu, (Munt.) civit. (De culoare ~.) 2. învinețit, (înv. și reg.) vinețit, (reg.) vîlced. (Are obrazul ~ de la lovitură.) 3. învinețit, livid, verde. (~ la față de mînie.) 4. sur. (Cal ~.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

vînăt (vînătă), adj.1. De culoare albastru-închis, violet. – 2. Cenușiu gri, se zice despre părul cailor. – Mr. vinit, megl. vinăt, istr. viret. Lat. vĕnĕtus (Pușcariu 1891; REW 9198; Rosetti, I, 172). – Der. vînataie (var. vînătare), s. f. (pată vînătă pe corp; contuzie), cu suf. -aie, ca apăraie, vîlvătaie; vinecior, adj. (de culoare vineție; nume de cal); vinețea, s. f. (albăstrea, Centaurea cyanus; ciupercă, Russula aurata, R. delica, Lactarius volemus, R. integra; plantă medicală, Ajuga reptans), uneori și vinețică, cf. vineriță; vinețiu, adj. (livid, care bate în vînăt); vineție, s. f. (culoarea vînătă, vînăt); (în)vineți, vb. (a se face vînăt; a deveni violet).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

VÎNĂT adj. 1. – Simion, mold., 1649 (Glos). 2. Vineț/i și -ești ss.

Intrare: Vânăt
Vânăt nume propriu
nume propriu (I3)
  • Vânăt
Intrare: vânăt (adj.)
vânăt1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A47)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vânăt
  • vânătul
  • vânătu‑
  • vânătă
  • vânăta
plural
  • vineți
  • vineții
  • vinete
  • vinetele
genitiv-dativ singular
  • vânăt
  • vânătului
  • vinete
  • vinetei
plural
  • vineți
  • vineților
  • vinete
  • vinetelor
vocativ singular
plural
Intrare: vânăt (culoare)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vânăt
  • vânătul
  • vânătu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • vânăt
  • vânătului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: dosnică-vânătă
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dosnică-vânătă
  • dosnica-vânătă
plural
genitiv-dativ singular
  • dosnice-vinete
  • dosnicei-vinete
plural
vocativ singular
plural
Intrare: piatră-vânătă
  • silabație: pia-tră-vâ-nă-tă info
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • piatră-vânătă
  • piatra-vânătă
plural
genitiv-dativ singular
  • pietre-vinete
  • pietrei-vinete
plural
vocativ singular
plural
Intrare: scai-vânăt
scai-vânăt substantiv masculin
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scai-vânăt
  • scaiul-vânăt
plural
  • scai-vineți
  • scaii-vineți
genitiv-dativ singular
  • scai-vânăt
  • scaiului-vânăt
plural
  • scai-vineți
  • scailor-vineți
vocativ singular
plural
Intrare: spin-vânăt
spin-vânăt substantiv masculin
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • spin-vânăt
  • spinul-vânăt
plural
  • spini-vineți
  • spinii-vineți
genitiv-dativ singular
  • spin-vânăt
  • spinului-vânăt
plural
  • spini-vineți
  • spinilor-vineți
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

vânăt, vânătăadjectiv

  • 1. De culoare albastru-închis (cu reflexe violete). DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Cerul era curat, vînăt-închis, cu stelele tremurătoare ca niște picături de rouă. REBREANU, R. II 157. DLRLC
    • format_quote Pe urmă rămăsei nemișcat, cu ochii ficși, privind fereastra care se deslușea ca o pată mare vînătă. DUNĂREANU, CH. 119. DLRLC
    • format_quote poetic Noaptea, potolit și vînăt arde focul în cămin. EMINESCU, O. I 42. DLRLC
    • format_quote poetic rar (Despre ochi) Singuri voi, stejari, rămîneți De visați la ochii vineți. EMINESCU, O. I 122. DLRLC
    • format_quote (și) adverbial Ochi care lucesc vînăt. ODOBESCU, S. III 64. DLRLC
    • 1.1. Piatră (?) vânătă (?). DLRLC
    • 1.2. (Despre fum, nori) Albastru-cenușiu. DLRLC
      • format_quote Fumul vînăt se ridică de pe curte și de pe sat. SADOVEANU, O. I 50. DLRLC
      • format_quote Uitați-vă colo, sus, sus, unde se sfîrșește zidul de brazi, unde se prelinge un nor vînăt. DELAVRANCEA, O. II 109. DLRLC
      • format_quote În fum vînăt de tămîie. EMINESCU, O. I 65. DLRLC
    • 1.3. Întunecat (din cauza ceții, a depărtării etc.). DEX '09 DLRLC
      • format_quote Muntele de peste apă se încruntă mai tare, își ascute crestele, crește întunecat spre cer, încît ziua devine vînătă. BOGZA, A. Î. 146. DLRLC
      • format_quote Bolta sură ca cenușa, Codrii vineți – dorm adînc. TOPîRCEANU, B. 16. DLRLC
      • format_quote Munții vineți... se văd în depărtare. NEGRUZZI, S. I 308. DLRLC
      • format_quote poetic Bubuitura a sunat lung, lung de tot, peste golul vînăt al văii. POPA, V. 11. DLRLC
    • 1.4. figurat Lipsit de veselie. DLRLC
      sinonime: sumbru
      • format_quote Izbucni într-un... rîs vînăt. CARAGIALE, M. 34. DLRLC
  • 2. Despre ființe sau părți ale corpului lor: livid, palid, învinețit. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Buzele vinete se mișcau, mestecînd vorbe neînțelese. BART, E. 344. DLRLC
    • format_quote Numai un bătrîn, vînăt la față, cu nasul roșu, moțăia cu pipa între dinți. BART, E. 93. DLRLC
    • format_quote Se năpusti în casă vînăt de mînie. DUMITRIU, P. F. 62. DLRLC
    • format_quote Prin ușa băcăniilor... cînd se căscă să primească înlăuntru un client vînăt de ger, năvălea miros de pește. C. PETRESCU, C. V. 118. DLRLC
  • 3. (Despre penele unor păsări sau despre părul unor animale) Cenușiu bătând în albastru. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    sinonime: sur
    • format_quote Adusese șase căluți, patru vineți și doi murgi. CAMIL PETRESCU, O. IV 16. DLRLC
    • format_quote Sitarii vineți și becațele cu cioc alb și subțire se plimbă fără frică pe lîngă vapor. VLAHUȚĂ, R. P. 20. DLRLC
    • format_quote Merge tînăru călare Pe-un cal vînăt, bidiviu, TEODORESCU, P. P. 53. DLRLC
    • format_quote (și) substantivat Dincă își înfipse mîna în coama scurtă și groasă a vînătului său. CAMIL PETRESCU, O. II 16. DLRLC
    • format_quote (și) substantivat Și mai am pe vînătul Care-mi poartă sufletul. JARNÍK-BÎRSEANU,505. DLRLC
    • format_quote (și) substantivat Vînăta cea frumoasă, Iapă scurtă și vînoasă. ALECSANDRI, P. P. 129. DLRLC
etimologie:

vânătsubstantiv neutru

  • 1. Culoare vânătă (1.). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Se încrețește lacul într-un fel de vînăt tulbure. SADOVEANU, O. L. 12. DLRLC
    • format_quote [Statuile] erau foarte bine conservate, albe bătînd în vînăt. GALACTION, O. I 122. DLRLC
etimologie:

dosnică-vânătăsubstantiv feminin

piatră-vânătăsubstantiv feminin

scai-vânăt, scai-vinețisubstantiv masculin

  • 1. Plantă erbacee cu frunzele dințate și cu flori violacee dispuse în capitule (Eryngium planum). DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.